BÃNCÃU MARIUSCLASA a VIII a A

1

Majoritatea zeilor romani au vârsta Romei antice, romanii preiau cu nume schimbat zeii din mitologia greacă.

La fel ca grecii şi romanii împart zeii în categoria zeilor principali (zeii mari) şi categoria zeilor mai puţin însemnaţi (zeii mici).

Zeii principali (mari)

Aesculapius, Zeul medicilor (al tămăduirii)Apollo, zeu al prezicerilor (Orakel), artelor, muzicii, hranei, medicinei şi mânuirea arcului, fratele geamăn al Dianei, poate fi recunoscut după (Harfa) care o poartăBacchus, zeul vinuluiBona Dea, zeiţa fertlităţii, tămăduirii, feciorelor şi femeilorCeres, zeiţa agriculturii, plante de cultură, ca şi a căsătoriei şi a morţiiDiana, zeiţa lunii, mai târziu a vânătoriiHercules, acceptat in Olymp ca erouJanus, zeu cu două feţe, a începutului şi a sfârşitului, a porţilor şi uşilor de intrare şi ieşireJupiter, zeul fulgerului şi al tunetului, tatăl zeilorJuno, zeiţa naşterilor, căsătoriei, protectoarea Romei şi soţia lui Jupiter,simbolizata printr-un porumbel.Mars, zeul războiului fiind pe locul doi pe lista zeilor romaniMercurius, zeul negustorilor, hoţilor, solul (mesagerul) zeilorMinerva, zeiţa meşteşugarilor, breslelor, poeţilor şi învăţătorilor.Neptunus, zeul mărilorPluto, zeul infernuluiProserpina, zeiţa fertlităţiiSaturnus, zeul agriculturiiTellus, zeiţa pământuluiUranus, zeul ceruluiVenus, zeiţa vegetaţiei, primăverii, mai târziu a dragostei şi frumuseţii, fiind reprezentată ca lebădă sau iepure.Vesta, zeulVulcanus, zeul focului

Zeii mici

Acca Larentia, Alemonia(hrăneşte copii nenăscuţi), Annia Perenna, Carmenta, Carna, Clementia, Consus, Dea Dia, Feronia, Flora, Fons, Furrina, Luna, Maia,

2

Ops, Pales, Pomona, Portunus, Pluto, Robigus, Silvanus, Sol, Veiovis, Vertumnus, Volturnus.

APOLLO

Apollo (in mitologia greacă şi în mitologia romană) zeul zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit si Phoebus-Apollo.

Era fiul lui Zeus şi al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naşte, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile şi nouă nopţi de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo şi pe Artemis. Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naştere, Apollo, al cărui arc şi ale cărui săgeţi deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis şarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto şi care ulterior devenise spaima întregului ţinut. După aceea, Apollo a înfiinţat acolo propriul său oracol, instaurând totodată şi Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea şi denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius).

Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, iniţiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulţumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei morţi. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său. Îndurerat de pierderea lui şi neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgeţile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El şi-a ispăşit pedeapsa păzind turmele lui Admetus.

Apollo a iubit numeroase nimfe şi muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra şi uneori chiar tineri ca Hyacinthus şi Cyparisus. Zeul era înfăţişat ca un tânăr frumos şi înalt, cu o statură zveltă şi impunătoare. Era reprezentat, uneori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: iniţial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeţi aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă. Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, şi tatăl lui Asclepios. Avea darul profeţiei, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi iniţiat-o şi pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei şi al artelor frumoase. Era înfăţişat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus.

Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja oraşele şi noile construcţii. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetăţii Megara, care fusese distrusă. În sfârşit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici şi epitetul de Phoebus) şi era identificat adesea cu însuşi Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii greceşti: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.

Având, aşa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împrumutat de timpuriu şi de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci şi mai târziu a fost adoptat şi de romani.

3

HERCULE (HERACLE)

Heracle este un vestit erou din mitologia greacă, neîntrecut în forţă şi vitejie şi care, după moarte, a fost primit în rândul zeilor devenind astfel nemuritor.Mitologie

Heracle – numit de către romani Hercules – era fiul lui Zeus şi al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul şi înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracle, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracle.

Dându-şi seama de originea divină a lui Heracle, Amphitryon a consimţit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei faţă de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de naşterea copilului. Fiindcă Zeus – ca să-şi ocrotească viitorul fiu – făgăduise regatul Argosului primului urmaş care se va naşte din Perseu, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona naşterile, să întârzie naşterea lui Heracle şi să o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelos. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naşte la şapte luni, revenindu-i lui Argosul, iar Heracle e purtat zece luni în pântece de Alcmene.

Mânia Herei continuă să se reverse şi după naştere, de data aceasta însă asupra copilului. Într-o noapte, când cei doi fraţi se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi şerpi cu gândul să-l ucidă pe Heracle. Fără să-şi piardă cumpătul, Heracle, deşi avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu câte o mână şi îi sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezeşte toată casa cu ţipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a copilului. El îl creşte însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu.

Când Heracle creşte, el îşi înspăimântă părintele, ucigându-şi dascălul, pe Linus, şi acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimită pe Heracle la ţară să-i păzească cirezile. Eroul stă acolo până la vârsta de optsprezece ani, când săvârşeşte primul său act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatălui său. Cu această ocazie el se uneşte cincizeci de nopţi la rând cu cele cincizeci de fiice ale regelui Thespius, la care stă în gazdă tot timpul cât durează vânătoarea. După ce ucide fiorosul animal, Heracle se întoarce acasă. Pe drum se întâlneşte cu solii regelui Erginus, trimişi să ridice tributul la care erau supuşi tebanii. El se luptă cu Erginus şi îl învinge. Drept mulţumire că i-a scăpat pe tebani de tributul înjositor, regele Creon i-o dă în căsătorie lui Heracle pe fiica sa, Megara. Cu Megara eroul a avut mai mulţi copii.

Urmărindu-l mai departe cu mânia sa divină, Hera îi ia minţile şi, într-un delir furios, îl determină să-şi ucidă copiii. În urma săvârşirii acestei crime, eroul consultă oracolul din Delphi. Pentru ispăşire, Apollo îi porunceşte să-i slujească timp de doisprezece ani lui Eurystheus. La cererea acestuia, care îl pune la felurite munci, Heracle săvârşeşte cele douăsprezece mari fapte de vitejie (muncile lui Heracle).

4

JUPITER

În mitologia romană, Jupiter deţinea acelaşi rol precum cel al lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman, având în grijă legile şi ordinea socială. Jupiter este o derivaţie a lui Jove şi pater (latină: tată).

Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei Jupiter şi a fost punctul de plecare pentru numele zilei de joi a săptămânii (rădăcina etimologică este mai vizibilă în limba franceză jeudi, de la Jovis Dies). În mod ironic, studiile lingvistice îl identifică ca fiind derivat din acelaşi zeu precum şi zeul germanic Tiwaz, al cărui nume a fost dat zilei de marţi. O altă referinţă etimologică este Dyaus Pita, aparţinând religiei vedice.

De asemenea Jupiter avea numeroase alte titluri:1. Jupiter Caelestis („cerescul”)2. Jupiter Fulgurator („al fulgerului”)3. Jupiter Latarius („Zeu al Latiumului”)4. Jupiter Lucetius („al luminii”)5. Jupiter Pluvius („trimiţătorul de ploaie”). Vezi şi Pluvius.6. Jupiter Victor (conduce armatele romane către victorie)7. Juptier Optimus Maximus (cel mai bun şi cel mai mare)

De asemenea, Jupiter se află în fruntea Triadei Arhaice a lui Jupiter, Marte şi Quirinus. Această grupare a fost văzută drept o reprezentaţie religioasă a societăţii romane timpurii, în care:

Jupiter susţine autoritatea rituală şi augurală a Flamen Dialis (înaltul preot al lui Jupiter) şi şeful colegiilor preoteşti.

Marte, cu funcţiile sale războinice şi agriculturale, susţine puterea regelui şi a tinerilor nobili de a aduce prosperitate şi victorie prin magie compătimitoare în ritualuri precum Calul din octombrie şi Lupercalia.

5

Quirinus, din co-viri „oameni alături”, susţine forţa combinată a populusului roman.

Mai târziu, în timpul perioadei imperiale, împăraţii Claudius şi Domiţian au adoptat trăsături ale lui Jupiter în portretele lor, pentru a sublinia suveranitatea lor asupra întregii lumi.

MARS(MARTE)

Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar şi războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu zeul etrusc Maris şi cu zeul grec al războaielor, Ares. Până la cristalizarea acestui sincretism caracteristic mitologiei romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor câmpului şi chiar mai târziu, când se consolidează cultul lui Marte, noua divinitate e venerată mai ales tot ca ocrotitoare a activităţilor agricole, personificând totodată renaşterea periodică a naturii. Problemele de delimitare a terenurilor agricole şi de apărare a gospodăriilor şi recoltelor contra incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe acelaşi zeu cu atributul nou al patronării războiului, dar iniţial aceste atribute se înrudeau strâns: preoţii zeiţei agrare Ceres, Arvales, îl invocau pentru ocrotirea ogoarelor şi pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi. Printre vechile epitete ale zeului, două erau caracteristice: Rusticus şi Silvanus. Când Marte devine, în epoca imperială, un zeu mai complex şi în primul rând simbolul forţei militare romane, începe să fie considerat fiul cuplului Jupiter-Iuno. Numit Mars Ultor (Marte Pedepsitorul) şi Marspiter (Mars Pater, Tatăl), e inclus în triada protectoare a Romei, împreună cu Jupiter şi Quirinus. Sunt tatal lui Romulus si Remus si sot cu Rhea Silva.

Numele planetei Marte provine de la acest zeu roman.

MINERVA

Minerva este numele roman al zeiţei numite de greci Pallas Athena. Aceasta era zeiţa înţelepciunii şi a războiului drept (spre deosebire de Ares, zeul războiului nedrept şi

6

al violenţei). S-a născut din capul lui Jupiter / Zeus după ce mama ei a fost înghiţită de către acesta şi a ales să rămână pe veci fecioară. Este de asemenea zeiţa artelor şi a meşteşugurilor patronând deopotrivă mobilitatea minţii, era pentru romani şi inventatoarea construcţiilor navale.

NEPTUNUS(NEPTUN)

Neptunus, la romani, zeul Mării, identificat cu Poseidon din mitologia greacă.Neptunus, zeul mării, fiul lui Saturnus şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Neptunus,a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară. Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Iupiter i-a revenit Cerul, lui Orcus lumea subpământeană, iar lui Neptunus Împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amphitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile. Neptunus stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Iuno şi cu Minerva să-l pună în lanţuri pe Iupiter, dar încercarea a dat greş. De atunci Neptunus a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii. Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el şi Minerva atunci când a fost să-şi împartă între ei pământul Atticei ,ca să înalţe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Neptunus asupra troienilor. Această mânie, şi faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile şi aruncându-l de pe un ţărm pe altul. Cu zeiţele sau cu muritoarele de rând Neptunus a avut numeroşi fii şi fiice, majoritatea înfăţişaţi ca nişte fiinţe monstruoase sau a căror forţă era de temut. Printre aceştia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus – regele lestrigonilor, Triton etc.

7

PLUTON

Pluton este zeul roman echivalent cu Hades la greci, fiind zeul lumii de dincolo. La origine, el se numea Plutus şi era considerat drept zeul bogăţiilor, al aurului şi al altor minereuri. Deoarece acestea trebuiau scoase de sub pământ, Pluton a fost recunoscut drept zeul lumii subterane fizice, şi după aceea şi al lumii spirituale, el fiind asociat cu moartea. El păzea porţile infernului pentru a nu ieşi sufletele celor morţi.

SATURNUS(SATURN)

Saturn (în latină Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole şi roadele pământului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos, din mitologia greacă.În evul mediu el era cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justiţiei şi dreptăţii; în mâna stângă avea o seceră, iar in mâna dreaptă avea spice de grâu. Numele mamei sale era Helen sau Hel. Soţia lui Saturn era Ops (echivalenta română a lui Rhea). Saturn a fost tatăl lui Ceres, Jupiter si Veritas, printre alţii. Saturn avea templul pe Forum Romanum, care conţinea trezoreria regală.

Mitologia lui Saturn

8

În Babilon el se numea Nimib şi era o divinitate a agriculturii. Saturn, numit Cronos de către greci, la sfârşitul erei zeilor, era ocrotitorul semănătorilor şi al culturilor, iar soţia sa, Ops, era ajutorul culegătorilor. Saturn a fost unul dintre cei şapte titani sau Numiani şi împreuna cu ei a stăpânit universul. Titanii erau uimitori de mari şi aveau puteri extraordinare, dar, cu toate acestea, au fost distruşi de către Jupiter. Primii locuitori ai universului au fost copiii Terra (mama, pământul) şi Caelus (tatăl, cerul). Aceste creaturi erau foarte mari, dar fără abilităţi umane. Ei aveau calităţile: cutremurele, Uraganele şi vulcanii, dar locuiau într-un loc unde nu exista viaţă încă. Erau doar forţe ale naturii, care au creat mările şi munţii. Trei dintre aceste creaturi erau monstruoase, având 100 de mâini şi 50 de capete. Alte trei au fost numite ciclopi pentru că aveau doar un ochi mare in mijlocul frunţii. Apoi au fost Titanii, şapte dintre ei fiind extrem de mari, niciunul neputând fi distrus natural. Unul a fost creat pentru a salva oamenii după creaţie. Caelus ura copiii cu cincizeci de capete. Când se năştea câte unul îl punea sub pământ. Terra a fost înfuriată de comportamentul fiilor săi şi de tatăl lor şi i-a implorat pe ciclopi si pe Titani să o ajute să pună capăt acestui comportament. Un singur Titan, Saturn, a răspuns. Saturn l-a aşteptat pe tatăl său şi l-a castrat cu secerea. Din sângele lui Caelus au ieşit giganţii, a patra generatie de monştri, şi Eniryes al cărui scop era să-i pedepsească pe păcătoşi. Au fost menţionaţi ca fiind „Cei care merg în întuneric” şi se credea că au şerpi în loc de păr şi că plângeau cu sânge.

După ce şi-a omorât tatăl, Saturn a devenit stăpânul universului alături de sora sa, Ops, care i-a devenit şi soţie.

Era prezis ca într-o zi Saturn să îşi piardă puterile când unul dintre fiii săi se va întoarce împotriva sa. Pentru ca acest lucru să nu se intâmple, de fiecare dată când Ops năştea câte un copil, Saturn îl devora. Când s-a născut al şaselea copil, Jupiter(Zeus), Ops l-a ascuns departe, pe insula Creta. Apoi a învelit o piatră în haine de copil. Înşelăciunea sa a fost completă când Saturn a devorat piatra crezând că este copilul. Când Jupiter a crescut, el a devenit purtătorul de cupe al tatălui său. Cu ajutorul lui Gaia, bunica sa,

9

Jupiter i-a dat tatălui său o poţiune prin care acesta i-a scuipat înapoi pe toţi cei cinci fii ai săi, pe care îi înghiţise: Vesta, Ceres, Juno, Pluto si Neptun.

Atunci un devastator război a început, un război care aproape a distrus universul, între Saturn şi fraţii săi contra lui Jupiter şi fraţii săi. Jupiter l-a convins pe monstrul cu şapte capete să lupte alături de ei. L-a convins, de asemenea, si pe Titanul Prometeus să lupte alături de ei. Jupiter a învins şi Olimpul a devenit locul său de domnie. Saturn şi fraţii săi au fost închişi în Tartarus, o regiune întunecată de la capătul pământului.În mitologia romană, după ce Jupiter a ajuns la putere, Saturn s-a dus la Roma şi a instaurat Era de Aur, un loc perfect şi armonios care a durat cât timp el a domnit. În memoria Erei de Aur se sărbătorea Saturnalia în perioada solsţitiului de iarnă. În această perioadă nu se putea declara război, nu se puteau venera zei, şi era o perioadă în care se făceau daruri. Acesta reprezenta egalitatea, şi era o perioadă în care toţi oamenii erau la acelaşi nivel. Crăciunul a adoptat această sărbătoare şi a rămas Craciun. Când festivalul se încheia, colectorii de taxe apăreau, strângeau toţi banii, iar aceştia reveneau guvernului şi proprietarilor.

URANUS

Uranus, ştiut şi ca Ouranos, reprezintă întruparea cerurilor şi este cunoscut ca zeul cerului. El a fost primul fiu al Gaiei (pământul) şi a devenit soţul ei. După Hesiod, printre fiii lor se numărau Titanii: şase fii (Oceanus, Coeus, Crius, Hyperion, Iapetus şi Cronos) şi şase fiice (Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Phoebe şi Tethys). Alţi urmaşi sunt: Ciclopii, (care se numesc Brontes, Steropes şi Arges şi sunt cunoscuţi mai târziu ca „giganţii cu un singur ochi”), şi cei trei monştri numiţi Hecatonchire, fiecare având o sută de mâini şi 50 de capete. Numele lor sunt Briareus, Cottus şi Gyes. Alţi copii ai lui Uranus şi ai Gaiei sunt Erinye-le, care sunt spirite ale pedepsei şi zeiţe ale răzbunării. Erinye-le răzbunau relele făcute familiei, mai ales crima în cadrul familiei. După ce Uranus a fost castrat, sângele său a căzut pe pământ (Gaia) şi astfel au fost concepuţi Giganţii. Aceştia aveau înfăţişări monstruoase şi erau foarte puternici. În mod similar, în unele versiuni, se presupune că Afrodita s-a născut din spuma creată de organele sexuale ale lui Uranus, după ce au fost aruncate în mare de fiul său, Cronos.

Uranus era înfricoşat la vederea copiilor săi, Ciclopii şi Hecatoncheirele. (Într-o versiune diferită, Uranus era speriat de puterea lor uriaşă şi de faptul că îl puteau detrona foarte uşor). I-a ascuns departe în Tartarus (măruntaiele pământului), în Gaia, cauzându-i astfel dureri intense. Disconfortul era atât de mare, încât l-a rugat pe fiul său cel mai tânăr, Cronos, să-şi castreze tatăl, pentru ca fertilitatea lui să dispară şi ca alţi urmaşi monstruoşi să nu mai apară. Pentru a îndeplini acordul, Gaia a făcut o secere din adamanţiu, pe care i-a dat-o lui Cronos. În acea noapte, Uranus a venit să se culce cu Gaia. Pe când zeul cerului se apropia, Cronos a lovit cu secerea şi i-a tăiat lui Uranus organele genitale . Din sângele care a căzut din rană s-au născut nimfe şi giganţi, iar când Cronos a aruncat organele în mare, o spumă albă a apărut. Din această spumă s-a născut Afrodita, zeiţa dragostei şi a pasiunii.

10

O versiune uşor diferită ne spune că Uranus, fiind atât de vast, o putea acoperi pe Mama Pământ (Gaia) şi putea foarte uşor să profite de ea, dar Gaia, obosită de fertilitatea exuberantă a ei, i-a rugat pe fiii săi să o elibereze de îmbrăţişarea excesivă a lui Uranus. Toţi au refuzat, în afară de Cronos. Înarmat cu o secere, l-a castrat pe Uranus, iar sângele care a căzut a dat naştere Erinye-lor (Furiilor), Giganţilor şi Meliae-lor (nimfe ale copacilor cenuşă manna). Şi când Cronos a aruncat secera în mare, Insula Corfu a apărut.)

După ce Uranus (cerul) a fost demasculinizat, cerul s-a despărţit de Gaia (pământul) şi Cronos a devenit regele zeilor. Mai târziu, Zeus (fiul lui Cronos) l-a detronat pe tatăl său şi a devenit zeul suprem al Pantheonului grec.

VENUS

Potrivit legendei, s-a născut pe insula Cipru. Deşi, zeiţă a frumuseţii, este căsătorită cu zeul şchiop, hidosul, Hefaistos, fiind şi fierarul zeilor. În privinţa naşterii ei există două variante, prima ar fi că este fiica lui Iupiter şi a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos (Hephaestus), a fost iubită de Marte (zeul războiului); de Bachus (zeul vinului); Mercurian (zeul negotului) şi Neptun (zeul marilor si oceanelor); dintre zei, iar dintre muritori de Anchises şi Adonis.

A avut mai mulţi copii: cu zeul Bachus pe Eros, cu Marte pe Anteros şi pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea virgiliana „Eneida”), etc.

În legătură cu farmecul şi puterea ei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este acela al infidelităţii ei faţă de Hephaestus care, descoperind legătura ei cu Marte, a chemat toţi zeii Olimpului drept martori, surprinzându-i împreună pe cei doi. Un alt episod, celebru de data aceasta, este judecata lui Paris: Iupiter a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris (zeiţă vrajbei), şi revendicat în egală măsură de Iunona, Minerva şi Venus, să fie acordat de un muritor, Paris, aceleia pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeiţe s-au înfăţişat înaintea lui Paris pe muntele Ida şi au început să-şi laude farmecele, promiţându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumuseţea lui VENUS şi de darul făgăduit de ea – acela de a o lua de soţie pe cea mai frumoasă muritoare, pe Helena – Paris i-a dat ei mărul.

Alegerea ei şi răpirea Helenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Iunona şi Minerva, au sprijinit tabăra adversă; VENUS, ajutandu-i în mod constant pe troieni, în special pe Paris şi pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris şi distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datoreşte lui VENUS, care l-a ajutat să ajungă pe ţărmurile Italiei.

11

Era socotita sub acest nume, de VENUS, drept divinitatea protectoare a Romei. Avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon, etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cyprus şi Cythera.

VULCAN

Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hefaistos din mitologia greacă. Vulcan, fiul lui Jupiter şi al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan era şchiop iar infirmitatea sa se datora fie faptului că fusese aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Iuno, el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm şi, ruşinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat şi crescut de Tethys. Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olimp. Reşedinţa sa de predilecţie a rămas însă vulcanul Etna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi – ciclopii – prelucrau fierul şi celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar au ieşit tot felul de obiecte şi fenomene minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Ahile, lucrate la rugămintea lui Tethys, trăsnetele lui Jupiter, faimosul colier al Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la naşterea Minervei, înlesnind ca zeiţa să iasă din capul divinului ei tată. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din ţărână, trupul Pandorei. Vulcan a fost cel care l-a ţintuit şi pe Prometeu de muntele Caucasus. Deşi înzestrat cu un fizic urât, Vulcan era considerat soţul unei graţii, dar de cele mai multe ori era considerat soţul lui Venus. Lui Vulcan îi sunt atribuiţi mulţi copii.

12

CUPRINS:

ZEII ROMANI – DESCRIERE ………………pag2

APOLLO………………………………………pag3

HERCULE(HERACLE) …………..………….pag4

JUPITER………………………………………pag5

MARS(MARTE),MINERVA…………………pag6

NEPTUNUS(NEPTUN)………………………pag7

PLUTON,SATURNUS(SATURN)…………...pag8

URANUS……………………………………...pag10

13

VENUS………………………………………..pag11

VULCAN………………………………pag12

BIBLIOGRAFIE:

www.wikipedia.com www.referate.rowww.referatero.com

14