CAPITOLUL 2: COMUNISMUL: ORIGINI ŞI IDEOLOGIE · PDF file2 Lucian Boia, Mitologia...

LUCRARE DE DISERTAłIE

IDEOLOGIA COMUNISTĂ ŞI AGONIA BISERICILOR ISTORICE ROMÂNEŞTI

7

CAPITOLUL 2: COMUNISMUL: ORIGINI ŞI IDEOLOGIE

Comunismul a fost una dintre cele mai controversate perioade din istoria

naŃiunilor europene. El a reuşit să se incube şi să se statornicească în societatea

europeană, atât în vest, dar mai ales în partea estică, atât în extindere, geografic, cât

şi în adâncime, în straturile gândirii indivizilor şi popoarelor. Deşi promisiunea lui

se baza pe principiul ,,Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”1, s-a dovedit a fi

la nivelul aplicabilităŃii un recipient al răspândirii terorii, durerii şi opresiunii. Idei

pe care generaŃii întregi de oameni şi-au făurit vise s-au dovedit a fi doar

promisiuni utopice, dar fără un fundament practic, sau realizate pe premise greşite.

2.1. De ce a rezistat atâta vreme comunismul?

În final, comunismul s-a prăbuşit ca un castel din cărŃi de joc, ca o structură

construită pe nisip. Dar a rămas încă întrebarea care frământă încă minŃile

istoricilor şi cercetătorilor politici, o întrebare care se constituie ca un arc peste

ultimele două decenii: de ce oare comunismul a avut o putere de cristalizare şi

existenŃă atât de mare în ciuda condiŃiilor precare pe care le-a impus? A fost oare

o orbire colectivă şi generală a generaŃii de oameni care l-au trăit sau a avut ceva

subsidiar care l-a intreŃinut, o dorinŃă ascunsă şi neîmplinită a unei lumi perfecte,

un vis milenarist care se putea realiza doar în viitor?2

1 Sintagma a fost preluată (aproape literal) din Biblie sau Sfânta Scriptură, şi anume din Fap. Apostolilor 4:34-35. 2 Lucian Boia, Mitologia ştiinŃifică a comunismului, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005, pp. 5-7.



8

2.2. Promisiunile comunismului: Manifestul Partidului Comunist, 1847

Pentru a înŃelege mai bine abordarea prezentei lucrări şi pentru a a avea o

viziune mai comprehensivă asupra comunismului, se cade să prezentăm mai jos

promisiunile pe care Karl Marx şi Friedrich Engels le promovează în cadrul

,,Manifestului Partidului Comunist.”3 Acesta este un document teoretic şi

programatic al socialismului ştiinŃific, scris la sfîrşitul anului 1847 în Londra, la

solicitarea Ligii Comuniste, prima organizaŃie marxistă din lume, şi publicat în

februarie 1848. Manifestul Partidului Comunist cuprinde scopurile şi programul

Ligii Comuniste.

Principalele schimbări sociale pe care le prevede Manifestul Partidului

Comunist sunt: 4

1. Exproprierea proprietăŃii funciare şi întrebuinŃarea rentei funciare pentru

acoperirea cheltuielilor de stat.

2. Impozit cu puternic caracter progresiv.

3. DesfiinŃarea dreptului de moştenire.

4. Confiscarea proprietăŃii tuturor emigranŃilor şi rebelilor.

5. Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naŃionale

cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.

6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.

7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producŃie, desŃelenirea

şi ameliorarea pămînturilor după un plan general.

3 Karl Marx şi Friedrich Engels. Opere, vol. 19, Bucureşti, Editura politică, 1964, pp. 314-318. 4 Karl Marx şi Friedrich Engels, Manifestul comunist, în pagina http://ro.wikipedia.org/wiki/Manifestul_comunist.



9

8. Egală obligativitate a muncii pentru toŃi, organizarea de armate industriale,

îndeosebi pentru agricultură.

9. Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop

înlăturarea treptată a opoziŃiei dintre sat şi oraş.

10. ÎnvăŃămînt public gratuit pentru toŃi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a

copiilor, în actuala ei formă. Îmbinarea educaŃiei cu producŃia materială etc.

Într-o viziune de ansamblu, manifestul expune noua concepŃie despre lume a

marxiştilor, rezumată la materialismul dialectic şi istoric, teoria socialismului

ştiinŃific, a luptei de clasă şi a rolului istoric revoluŃionar al proletariatului.

Lupta de clasă este legea fundamentală a dezvoltării orînduirilor antagoniste.

Capitalismul este duşman al muncitorilor (sau proletariatului) şi trebuie să se

destrame. Victoria va aparŃine proletariatului Partidului Comunist ca avangardă a

clasei muncitoare.

Proprietatea privată de tip capitalist trebuie să dispară şi să devină proprietate

colectivă, iar relaŃiile sociale întemeiate pe exploatare şi asuprire trebuie să facă loc

colectivităŃii.

Manifestul Partidului Comunist cuprinde şi un capitol numit ,,PoziŃia

comuniştilor faŃă de diferitele partide de opoziŃie” în care critică principalele

curente socialiste neproletare: feudale, burgheze, mic-burgheze, precum şi a

socialismului utopic, expunînd bazele strategiei şi tacticii luptei politice a clasei

muncitoare.5 Finalul Manifestulului Partidului Comunist se încheie cu o chemare

pe care comuniştii o fac către toŃi proletarii sau către toată muncitorimea din

Europa, sintetizată în sintagma „Proletari din toate Ńările, uniŃi-vă!“

5 Karl Marx şi Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, articolul ,,PoziŃia comuniştilor faŃă de diferitele partide de opoziŃie,” în pagina electronică http://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c04.htm.



10

2.3. Comunismul: tipar mitologic suprapus peste structura gândirii umane

Pentru început, putem anticipa că ceea ce a reuşit să ofere comunismului

permanenŃă atâta timp a fost suprapunerea lui, şi chiar structurarea lui după un tipar

mitologic. Dacă vom reuşi să găsim cel puŃin un tipar sau o imagine mitologică

care care şi-a găsit fundaŃia în comunism şi s-a păstrat conservată de-a lungul

existenŃei lui, ne-am îndeplinit o parte din obiectivele acestei lucrări.

De aceea, întrebarea anterioară ne va motiva să căutăm rădăcinile

comunismului mai adânc, să sondăm chiar şi în ansamblu ultimele secole ale

umanităŃii, găsind o motivaŃie comună care să facă oamenii să fie gata de sacrificii

sociale – atât la nivelul individului, cât şi la al societăŃii, în ansamblu, pentru a

obŃine în final o societate paradisiatică atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor.

2.3.1. Definirea tradiŃională a mitului

Omul este predispus să creadă în mituri fundamentale. Mitul este în general o

transpunere pe plan imaginar şi simbolic a vieŃii reale. ImaginaŃia mitologică poate

fi motivată uneori de nevoia de înŃelegere şi explicaŃie a realităŃii, alteori de nevoia

de evadare într-o altă lume, mai bună şi mai frumoasă; ea mai poate servi, ca orice

formă artistică, drept expresie şi descărcare a tendinŃelor noastre profunde, a

conflictelor noastre sufleteşti. Lucian Blaga numea mitul „metaforă revelatorie,

invoalată şi stilistic structurală.”6

Bronislav Malinovski afirma că „mitul, într-o comunitate arhaică, adică în

forma sa vie, originară, nu este o simplă istorie povestită, ci o realitate trăită (...), o 6 Vasile Nicolescu, prefaŃă la Mircea Eliade, Aspecte ale Mitului, ed. Univers, Bucureşti, 1987, pag. XI.



11

realitate vie, despre care se crede că s-a petrecut în timpuri străvechi şi că

influenŃează în continuare lumea şi soarta oamenilor”.

Mitul reprezintă poate, forma cea mai nobilă de concentrare a evenimentelor

reale sau plăsmuite, toate expresie a modului imaginar dar şi intrinsec de a analiza,

surprinde şi releva lumea exterioară şi universul interior.

Pentru antropologi şi pentru istoricii sacrului, mitul trebuie conceput ca o

povestire ce se referă la trecut (,,A fost odată ca niciodată...”), dar care păstrează în

prezent o valoare eminamente explicativă în măsura în care clarifică şi justifică

anumite peripeŃii ale destinului uman sau anumite forme de organizare socială.7

Mircea Eliade defineşte mitul ca ,,povestirea unei istorii sacre; el relatează un

eveniment care a avut loc în timpul primordial, fabulos, al începuturilor. Mitul

povesteşte cum s-a născut din realitate, fie o realitate totală – cosmosul, fie doar un

fragment: o insulă, o specie vegetală, o comportare umană, o instituŃie...”8

Victor Kernbach, în lucrarea sa ,,Miturile esentiale”, face o clasificare a

acestora, împărŃindu-le patru mari clase:9

a. miturile memoriale – păstrătoare ale faptelor ancestrale, care au

înregistrat psihoze colective, provocate de evenimente de mari proporŃii,

petrecute de obicei la confluenŃa existenŃială a două populaŃii de nivel

spiritual foarte diferit;

b. miturile fenomenologice – acestea privesc fenomenele de nivel cosmic, şi

se alcătuiesc din naraŃiuni explicative în jurul marilor întrebări omeneşti:

existenŃa omului, cadrul său vizibil, cadrul nevăzut al omului, sensul

vieŃii;

7 Raoul Girardet, Mituri şi mitologii politice, Editura Institutului European, p. 4. 8 Mircea Eliade, Imagini şi simboluri. Eseuri despre simbolismul magico-religios, Galimard, Paris, 1952. Vezi şi Mircea Eliade, Aspecte ale Mitului, ed. Univers, Bucureşti, 1987, pp. 5-10. 9 Victor Kernbach , Miturile esentiale ,Bucuresti ,Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1978, p. 6.



12

c. miturile cosmografice – aduc în prim plan întregul cadru divin, zeităŃile

şi viaŃa lor, locuintele lor universale;

d. miturile transcedentale – acestea sunt consacrate studiului omului

primitiv, elucidării contradicŃiilor existenŃiale aparente, pe care el nu le

poate accepta decât ideal.

Depozitar al evenimentelor relaŃionale interumane, a psihologiilor colective

sau individuale, mitul etalează ,,modele” sau, din contră, tipuri dăunatoare,

respingătoare, fără a avea caracter normativ faŃă de gândirea umană. Fără mit,

valoarea spiritualităŃii umane este greu de închipuit. Reprezentând un adevărat

schelet pentru aplicarea filosofiei, imaginaŃiei şi adevărului, acesta stă la baza artei

şi a istoriei culturale, în general a imaginarului social şi individual.

2.3.2. Tipologia mitului politic

Unii oameni ar crede că miturile Ńin doar de dimensiunea religioasă a trăirilor

umane. Însă nu este aşa. Ele sunt legate de fiecare aspect al existenŃei umane.

Putem vorbi de mituri ştiinŃifice, de mituri economice, şi mai mult decât orice,

putem vorbi de mituri politice.

Politicul este, după religios, domeniul social, cel mai dependent de imaginar.

Mitul politic şi mai ales recurgerea la mitologia politică în exercitarea puterii nu

este un atribut al totalitarismului. Fiecare societate umană, indiferent de treapta

istorică a recurs la mit. 10

10 Mircea Marin, Anatomia unui mit inutil, în revista electronică ,,Egophobia”, august, 2004, la pagina electronică http://egophobia.50webs.com/1/articole.htm.



13

Mitul politic coagulează, aduce laolaltă indivizii atomizaŃi în cadrul

comunităŃii alcătuite din oameni ai cetăŃii. În ultimă instanŃă conŃinutul cetăŃeniei

nu se referă la la drepturi şi obligaŃii ale oamenilor în raport cu nişte instituŃii ci la

apartenenŃă - nu o apartenenŃă fizică, ci una culturală, nu o apartenenŃă accidentală

ci una voluntară la o cultură politică structurată de mit.

Deşi mitul politic înseamnă multă fabulaŃie, este deformare sau interpretare ce

recuză în mod obiectiv realul, el exercită şi o funcŃie explicativă, furnizând un

anumit număr de chei pentru înŃelegerea prezentului, constituind o grilă care pare a

ordona haosul tulburător al faptelor şi evenimentelor.

În plus, rolul explicativ este dublat de un rol mobilizator: prin tot ceea ce

vehiculează ca dinamism profetic, mitul deŃine un rol important în originea

cruciadelor sau revoluŃiilor.11

În esenŃă, mitul politic este purtător de semnificaŃii, poate fi citit, transmite un

mesaj, comunicarea lui avînd ca obiective nu informarea, ci formarea unor

atitudini şi a comportamente favorabile celor care le folosesc.

Miturile politice, asemenea miturilor societăŃilor tradiŃionale, trece de la

nostalgia trecutelor vârste de aur, la aşteptarea şi la profeŃia resurescŃiei lor. De cele

mai multe ori ele denunŃă anumite comploturi malefice din trecutul apropiat,

implorând pentru viitorul apropiat chemarea unui salvator, a conducătorului care va

mântui; acestuia îi revine misiunea de a înlătura din cetate forŃele distrugătoare care

pretind a-şi extinde dominŃia şi a aduce o nouă eră, o epocă de aur.

Miturile politice sunt nişte instrumente care au fost folosite de cei care doreau

să conducă societetea în toate vremurile. Pe parcursul timpului istoric, unele mituri

au ieşit din folosinŃă. CredinŃele, preferinŃele, orientările şi comportamantele pe

11 Raoul Girardet, op. cit., pp.4-7.



14

care le slujeau devin inutile şi chiar indezirabile în relaŃia lor cu cerinŃele de

funcŃionare ale sistemelor politice. 12

2.4. Origini ale comunismului în secolele XVIII-XIX

Odată ce am ajuns la concluzia existenŃei unui imaginar colectiv care

motivează indivizii şi naŃiunile la acte sociale revoluŃionare, vom încerca să găsim

rădăcinile comunismului în ultimele secole ale umanităŃii. În acest demers ne vom

îndrepta în special asupra lucrării ,,Mitologia ştiinŃifică a comunismului”, scrisă de

distinsul doctor în istorie Lucian Boia, care, încearcă să reconstituie comunismul ca

sistem şi structura lui puternică de manipulare ideologică şi politică, pornind

tocmai de la imaginarul colectiv.

2.4.1. Lucian Boia: Mitologia ştiinŃifică a comunismului

Lucian Boia susŃine că la rădăcina comunismului se găseşte raŃionalismul

secolului al XVIII-lea, la care se adaugă religiile ştiinŃifice şi mitologiile secolului

al XIX-lea, mixate în dialectica dezvoltată de Hegel în acelaşi secol.

El reuşeşte să găsească în istorie originile comunismului până în secolul

XVIII, începând cu anii 1700, în epoca luminilor. Această perioadă era una

dominată de raŃionalism, în care aceştia plănuiau realizarea unei lumi utopice şi a

unei vârste de aur.13

Secolului XVIII, numit secolul filozofiei, i-a urmat secolul XIX în care

primatul avea să revină ştiinŃei. Din marile sisteme filosofice înălŃate de Hegel,

Comte sau Marx, au găsit de cuviinŃă să îşi extragă substanŃa o mulŃime de savanŃi,

12 Mircea Marin, op.cit. 13 Lucian Boia, Mitologia ştiinŃifică a comunismului, pp. 12-18.



15

creând astfel o mitologie ştiinŃifică modernă. Lumea era profund marcată de

revoluŃia ştiinŃifică şi tehnologică, nemaiexistând porŃi închise în faŃa ştiinŃei.

Astfel, acest secol a devenit mai mult decât ştiinŃific, unul scientist, în care

religia şi ştiinŃa erau practic puse pe acelaşi calapod.

Au apărut o seamă de religii ştiinŃifice care încercau să explice complet şi

coerent lumea, să interpreteze destinul omului şi să îi ofere un cod etic şi de

comportament. În esenŃă, ele îşi propuneau să aducă omul în armonie cu Universul

şi cu el însuşi.

Noile religii îşi găsesc fondatori în oameni precum Saint-Simon, care promova

în 1803 Religia lui Newton, având la bază ,,Catehismul industrialilor” (1823-

1824),14 Auguste Comte cu Catehismul pozitivist (1852), Charles Fourier –

creatorul unui ,,nou Univers” – un adevărat tratat scientologic despre viaŃa de aici şi

cea de apoi, culminând chiar cu un Congres spiritist în 1952 la Cleveland.15

Sacrul s-a „reconvertit", dovedind că omul poate transfigura orice în religie.

RevoluŃia franceză a inventat cultul RaŃiunii. Aşa cum aminteam mai înainte,

părintele fondator al mecanicii universale, Isaac Newton, a fost „sanctificat" de

Saint-Simon în 1803. în Scrisorile unui locuitor din Geneva către contemporani,

acesta propovăduia într-adevăr o nouă religie, care era religia lui Newton. Dacă

cineva i-ar fi putut face concurenŃă lui Dumnezeu, acesta era savantul care

descoperise formula matematică a armoniei cosmice. ProvidenŃa se manifesta prin

faimoasa lege a atracŃiei universale.16

Toate inovaŃiile Epocii Luminilor au materializat şi laicizat vechile figuri ale

imaginarului. In locul Apocalipsului religios au fost luate în consideraŃie

14 Saint-Simon, Claude Henri (1760—1825) — socialist utopic francez; a criticat orînduirea capitalistă şi a chemat la o reorganizare socială a societăŃii; a considerat că în noua societate toŃi oamenii vor trebui să muncească, iar rolul fiecăruia trebuie să corespundă succesului muncii; a avansat ideea de alianŃă a industriei şi ştiinŃei şi cea a producŃiei planificate şi centralizate. Totuşi, Saint-Simon nu a înŃeles rolul proletariatului şi a nutrit iluzia că socialismul se va instaura, ca urmare a propagării ideilor sale, cu ajutorul membrilor claselor avute. 15 Lucian Boia, Mitologia ştiinŃifică a comunismului, pp. 25-31. 16 Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, pp. 58-68.



16

cataclismele cosmice şi geologice. Vîrsta de aur a mitologiei şi Edenul biblic au

fost secularizate spre bucuria filozofilor şi a opiniei publice: Paradisul secularizat al

bunului sălbatic. Bunul sălbatic s-a instalat la fel de bine în insulele îndepărtate ale

Polineziei, cît şi în primele epoci ale istoriei umane, ilustrînd o societate egalitară şi

fericită, coruptă, din nefericire, de mersul istoriei. In versiunea secularizată, păcatul

originar semnifica abandonul stării naturale şi inventarea proprietăŃii. Este esenŃa

faimosului Discurs asupra originii şi bazelor inegalităŃii dintre oameni, publicat de

Jean-Jacques Rousseau în 1755. Paradisul pierdut beneficia astfel de o reelaborare

filozofică.17

Milenarismul religios, pe de altă parte, începea să se convertească în

ideologie ştiinŃifică a „viitorului radios", sinteză între excelenŃa socială şi morală a

epocilor primitive şi noile descoperiri ştiinŃifice şi tehnologice.

Epoca Luminilor a reuşit să recupereze fantasmelor biologice aparŃinînd

vechiului joc al alterităŃilor, combătut pe de altă parte cu străşnicie. De la

patagonezii uriaşi şi oamenii sălbatici la selenienii şi solarienii imaginaŃi de marele

William Herschel, cel mai ilustru astronom al secolului, colecŃia nu era mai săracă

decît galeria tradiŃională a popoarelor fabuloase; de data aceasta, ea mai beneficia şi

de avizul favorabil al ŞtiinŃei şi al RaŃiunii.18

Vîrsta RaŃiunii este şi vîrsta Utopiei, adevărata sa vîrstă de aur. într-o

perioadă de cîteva zeci de ani au fost create mai multe fantezii utopice decît în toată

istoria precedentă a genului.19 Această apropiere RaŃiune-Utopie n-are nimic

fortuit, ea este deosebit de semnificativă... şi destul de neliniştitoare. RaŃiunea s-a

17 Ibidem. 18 Lucian Boia, Între înger şi fiară: mitul omului diferit din Antichitate pînă astăzi, Editura Humanitas, 2004, pp. 109-124. 19 Un recensămînt detaliat al producŃiilor utopice în cartea lui Raymond Trousson, Voyages aux pays de nulle part. Histoire littéraire de la pensée utopique, Éditions de l'Université de Bruxelles, 1975 („Le Siècle des Lumières", pp. 119-181).



17

delectat imaginînd societăŃi ideale, în care se întîl-neau toate ingredientele refuzului

istoriei. Ea a reuşit chiar să transfigureze o Chină cît se poate de adevărată,

împramutîn-du-i structuri şi virtuŃi utopice potrivite alcătuirii unui model pentru

reformatorii europeni.

Aşadar, RaŃiunea a purtat o bătălie nemiloasă împotriva vechilor configuraŃii

ale imaginarului: credinŃe religioase, tradiŃii folclorice, mituri şi superstiŃii. Dar în

locul rămas liber s-au înălŃat noi construcŃii mitice, foarte diferite, însă, în acelaşi

timp, foarte apropiate de construcŃiile tradiŃionale. RaŃiunea a recuperat toate

miturile esenŃiale ale omenirii şi le-a dispus după alte reguli, propriile sale reguli

bazate pe axiomele geometrice, mecanice, carteziene, materialiste.

2.4.2. Miturile recuperate şi transformate în RaŃionalism

Aşa cum s-a observat, în această perioadă se observă o intensă preocupare

pentru mitologia ştiinŃifică. Astfel, comunismul are la rădăcini o mitologie

ştiinŃifică rezultantă a combinaŃiei mai multor mituri:20

• mitul RaŃiunii – conform căruia raŃiunea are întotdeauna dreptate, ceea ce este

logic şi adevărat;

• mitul ŞtiinŃei – conform căruia ştiinŃa are dubla vocaŃie de o oferi o explicaŃie

completă şi definitivă a lumii, dar are şi puterea de a modifica lumea;

• mitul previziunii istorice – conform căreia ŞtiinŃa şi RaŃiunea pot prevedea

realităŃi care refuză să se descopere observaŃiei şi experimentelor;

20 Delia Ungureanu, Chipul monstruos al imaginarului istoric: comunismul, în Observator cultural, Nr. 31 (288) / 29 septembrie-5 octombrie. Vezi şi Ovidiu Ivancu, articolul: Ce mai face Omul Nou comunist?, în revista electronică ,,Egophobia”, 2009-05-12, la pagina electronică http://egophobia.50webs.com.



18

• mitul Lumii noi – în care Statul oferă individului o casă, o slujbă, iar totul se

face în colectivitate. În lumea edenică, toŃi oamenii sunt egali în drepturi şi

obligaŃii.

• mitul Omului Nou – e multilateral dezvoltat, dispreŃuieşte proprietatea privată şi

nu crede în intelectuali.

• mitul UnităŃii şi al Determinismului – natura şi societatea sunt integrate într-un

tot unitar guvernat de legi riguros deterministe;

• mitul Progresului – există un sens ascendant în evoluŃia Universului şi a

omenirii;

Adăugând acestora influenŃa unor savanŃi precum Lamark, cu Filozofia

Zoologică (1809) sau Istoria naturală (1815) – conform cărora organismele se

adaptează mediului natural, pe Charles Darwin cu cunoscuta cartea Originea

speciilor (1859) – în care vorbeşte despre selecŃia naturală şi lupta pentru existenŃă,

pe Ernest Renan care vorbeşte despre omul nou în Dialoguri filosofice (1871) sau

despre supraom – Nietzsche, precum şi zugrăvindu-se portretul revoluŃionarului în

Cernaşevski – lucrarea ,,Ce-i de făcut?” (1863), s-a pregătit terenul pentru ca

mitologia ştiinŃifică a comunismului să se poată instala în largul ei. Cuvintele cheie

ale epocii au fost Progresul şi EvoluŃia.21

Pe un astfel de fond de mituri şi gândiri contradictorii, cel mai bine s-a pretat

concepŃia comunistă, care a reuşit să preia fără scrupule din tot tezaurul de

cunoaştere al secolelor XVIII şi XIX, racordând diversele sisteme şi etaje ale

istoriei într-un sistem unitar care avea ca axiomă fundamentală materialitatea lumii

şi baza materială – din gândirea lui Marx (Legea istoriei). Acest grad de coerenŃă a 21 Lucian Boia, Mitologia ştiinŃifică a comunismului, pp. 38-42.



19

devenit posibil datorită unui redutabil instrument pe care fondatorii comunismului,

fideli obiceiului de a aduna de peste tot, l-au împrumutat de la Hegel (din lucrarea

Fenomenologia spiritului – 1807). Este vorba de dialectică, ştiinŃă şi metodă a

contradicŃiilor. Dacă celelalte sisteme create erau în căutarea coerenŃei şi armoniei,

încercând să calmeze conflictele, doctrina comunistă le absolutiza, considerându-le

principiul care mişcă maşina comunistă a lumii.22

2.4.3. CoerenŃa forŃată a comunismului – o privire din altă perspectivă

Analizând lucrarea profesorului Lucian Boia, dar oferind şi perspective noi,

Ovidiu Ivancu dezbate originile comunismului în articolul numit ,,Comunismul ca

paradox.” El consideră că elementul care a oferit rezistenŃă comunismului atâta

vreme este ,,coerenŃa forŃată a comunismului”23. ,,E paradoxal (spune el) să vorbim

de coerenŃă în cazul unui sistem care s-a redefinit permanent, care şi-a negat

fondatorii şi a avut grijă să îşi anihileze adepŃii. În realitate, însă, comunismul a

fost poate cel mai coerent sistem politic imaginat vreodată. ContradicŃiile sale au

fost repede legitimate odată cu apariŃia dialecticii. Asemenea utopiei lui Orwell, în

comunism discursul se schimbă periodic, de la internaŃionalismul iniŃial ajungându-

se la naŃionalismul fazei ultime a comunismului românesc. Totul a fost făcut sub

umbrela firescului şi a normalităŃii. Odată inventată dialectica, orice putea fi

afirmat şi negat, orice putea fi adulat şi mai apoi, nu peste multă vreme, anatemizat.

Ceea ce a supravieŃuit, însă, tuturor acestor schimbări de direcŃie a fost un

imaginar care şi-a exercitat din plin puterea de fascinaŃie, imaginar populat

invariabil de mitul dreptăŃii sociale şi al justei repartizări a veniturilor. Mitul

Conducătorului ÎnŃelept, al Vârstei de Aur, al Regatului de O Mie de Ani, toate

22 Ibid., pp. 45-47. 23 Ovidiu Ivancu, Comunismul ca paradox, în http://www.poezie.ro/index.php/essay/1805207/index.html”, 2008-10-10.



20

acestea au fost puse în valoare, cu nuanŃări specifice ideologiei comuniste, pe

fondul unei societăŃi care a acceptat comunismul ca pe o alternativă de care era

nevoie. Adeziunea la comunism s-a făcut, cel puŃin în faza iniŃială, sub puternica

impresie emoŃională a ideilor pe care Marx şi Engels le promovează. „Pentru omul

de rând, comunismul a fost şi o religie, o sumă de valori fixe şi clare. Aceste valori,

oricât de false şi perverse, au dat societăŃii româneşti o omogenitate remarcabilă,

iar membrilor ei de rând certitudinea că viaŃa are sens, are un înŃeles”.24

2.4.4. Comunismul: un ideal utopic imposibil de aplicat

Promisiunile pe care Marx le-a elaborat în Manifestul Partidului Comunist din

1947, reproduse apoi în 1948 păreau a promite instaurarea unei lumi în care

dreptatea absolută să domine, burghezia să fie distrusă şi proletariatul să fie la

putere. Totuşi, într-o lume dominată de capitalism, în care cea mai mare putere

economică a vremii, America promova proprietatea privată şi capitalul,

promisiunile lui Marx erau utopii. De fapt, victoria împotriva capitalismului, pe

care o promova şi o dorea comunismul, nu s-a realizat niciodată. A fost doar

activarea unui mit esenŃial care îi va marca pe comuniştii aflaŃi atunci în ilegalitate:

mitul RevoluŃionarului.

Nu poŃi schimba o lume întreagă. Nu există dreptate absolută. Epoca

eroismului, a RevoluŃiei şi a schimbării din temelii este o lume ce nu aparŃine

tiparelor istorice pe care le trăim. Este o lume dincolo de noi, lumea pe care a

promis-o Dumnezeu, şi numai El o poate înfăptui.

Utopia comunistă a căzut. Ea părea făcută să rezolve toate problemele

societăŃii şi ale omului. A lăsat în urma de în realitate un şantier neterminat, un

24Ibidem.



21

câmp de luptă cumplit, un dezastru economic, spiritual, sufletesc şi o sută de

milioane de morŃi.

Totuşi, istoricii, sociologii, psihologii, antropologii şi toŃi cei care studiază

societatea şi fiinŃa umană îşi pun întrebarea: poate omul să trăiască fără un proiect

utopic?

Încercând să ofere un răspuns acestei întrebări, Matei Vişniec, gânditor şi

actor, concluziona: ,,în privinŃa utopiei omul este pus într-o situaŃie existenŃială: el

se sufocă dacă nu visează, iar atunci cînd îşi pune în aplicare visele, provoacă

oroare. Cum să ieşi din această dilemă existenŃială? Omul nu poate trăi fără

utopii, iar atunci când le pune în practică provoacă moartea, durerea, distrugerea,

dezastrul. E o problemă filosofică esenŃială pentru următoarele decenii.”25

25 Matei Vişniec, articolul ,,Să aibă omul nevoie întotdeauna de oroare ca să poată visa?”, în Alelier Liternet, pe pagina electronic http://atelier.liternet.ro/articol/4268/Daniela-Boboiciov-MagiaruMatei-Visniec/Matei-Visniec-Sa-aiba-omul-nevoie-intotdeauna-de-oroare-ca-sa-poata-visa.html.



22

2.4. Asemănările ideologiei comuniste cu religia

Deoarece am ajuns la concluzia că ideologia marxistă26 sau comunismul are în

subsidiar prezenŃa unui imaginar colectiv sau a unor mitologii care motivează

indivizii şi naŃiunile la acte sociale şi particulare pentru atingerea unei societăŃi

utopice, există o relaŃie sau asemănări între acesta şi religie în general, sau între

comunism şi creştinism în particular.

Deşi Karl Marx avea idei antireligioase, considerând că ea aduce

autoalienarea, că este ,,opiu pentru popor”, un refugiu în care acesta îşi găseşte

fericire pentru a uita de sărăcia în care trăieşte, putem găsi în gândirea lui forme ale

unei religii sociale.

În religia comunistă Dumnezeu este schimbat cu o altă ,,divinitate” - clasa

muncitoare. CărŃile sfinte sau Biblia este schimbată cu ,,Manifesul Partidului

Comunist” sau cu cartea lui Marx ,,Capitalul”. Fiind o religie socială, este nevoie

ca ea să fie reprezentată de cler social ,,preoŃii, apostolii sau proorocii”: Marx,

Engels, Lenin, TroŃki.

Dacă ducem comparaŃia mai departe, ,,moaştele comunismului” ce merită o

deosebită cinstire sunt: Lenin, Ho, Mao. ,,Serviciile de cult” se desfăşoară sub

forma Congreselor Partidului, imnul şi simbolul credinŃei fiind InternaŃionala.

Vedem, aşadar, că deşi luptă împotriva ideilor religioase, ei adoptă exact toate

atributele unei religii.27

26 Marxismul, sau Socialismul ştiinŃific, este denumirea dată sistemului de idei elaborate iniŃial de Karl Marx (1818-1883) şi Friederich Engels (1820-1895). In totalitatea lor, aceste idei formează o bază teoretică pentru lupta clasei muncitoare sau proletariatului pentru a dobândi ,,o formă superioară de organizare a societăŃii umane” numit socialism, o formă care s-a dovedit în cele din urmă utopică şi nepractică. 27 Nicolae Fustei, Necesitatea religiei. Lectii de Catehizare, în Curierul orthodox, pe pagina electronică http://curierulortodox.info/arhiva/2004/05/religia.htm.



23

Raoul Girardet consideră că în comunism existau mituri politice care aveau în

adâncul lor rădăcinile unor mituri religioase. ,,Totalitarismele moderne s-au

construit pe realitatea subiacentă a Răului ce trebuie exorcizat, a mântuirii care

trebuie asigurată.” Mitul ,,vârstei de aur”, al ,,revoluŃiei salvatoare”, al

,,salvatorului” sau al ,,unităŃii” alcătuiesc recuzita sau inventarul clasic al

comunismului.28

Gabriela Adameşteanu oferă în prefaŃa cărŃii lui Girardet ,,Mituri şi mitologii

politice” o mulŃime de alte mituri ale comunismului, pretate foarte bine pentru

plaiurile mioritice: colectivizarea, omul nou, destructurarea femeii, colectivismul,

cincinalul, vizitele de lucru.29 Totuşi, acestea nu au în subsidiar neapărat nişte idei

religioase, de aceea nu le vom studia în contextul lucrării.

Una dintre cele mai bune paralelisme între comunism şi religie le face

profesorul dr. Vasile Boari30 într-o introducere a cărŃii lui Nicolai Berdiaev,

Originile şi sensurile comunismului rus. Dovedind o foarte bună cunoaştere ale

ambelor domenii, profesorul Vasile Boari ne oferă trei trăsături ale comunismului,

care au un fond religios, chiar creştin:

• Mesianismul – un mesianism proletar31

• Mitul colectivităŃii – depersonalizarea individului şi integrarea lui

asemenea unei piuliŃe într-un ansamblu al unei maşini.32

• Dogmatismul –reguli stricte şi extreme ale ideologilor comunişti.

28 Raoul Girardet, op. cit., p. VI. 29 Alexandru Zub, Mituri istoriografice în România ultimei jumătăŃi de secol; Petre Guran, Colectivizarea, între mit şi realitate; Antoaneta Tănăsescu, Un Făt-Frumos de laborator: omul nou; Zoe Petre, Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminine; Daniel Barbu, Un mit al totalitarismului – colectivismul; Adrian Cioroianu, Lumina vie de la Răsărit; Sanda I. Duncaru, Religia Cincinală. FuncŃiile sărbătorilor comuniste; Sorin Şerban – Ilegaliştii; Cristina Petrescu , Vizitele de lucru, un ritual al ,,epocii de aur.” 30 Vasile Boari, articolul Actualitatea lui Berdiaev, în ,,Originile şi sensul comunismului rus,” Cluj Napoca, Editura Dacia, 1994, pp. 20-25. 31 N. Berdeaev, Marxismul şi religia, 1934, p. 40 32 Vasile Boari, op. cit., p. 22.



24

2.4.1. Mesianismul

Una dintre trăsăturile comunismului care scoate în evidenŃă un substrat religios

existent este mesianismul. Berdiaev l-a considerat un concept foarte important,

oferindu-i cea mai cea mai amplă semnificaŃie, considerând că inima marxismului a

constat tocmai în ,,ideea mesianismului proletar.”33

Mesia era identificat cu proletariatul. Ei se constituiau în clasa eliberatoare, în

mântuitorii omenirii. Poporului îi atribuie Marx ,,toate virtuŃile poporului

mesianic.” Jertfa lor temporară va aduce o răsplată pentru generaŃiile următoare,

pentru cei care au crezut în ei. Adevărul şi binele aparŃin numai clasei muncitoreşti,

care are în lume o misiune specială de îndeplinit.

Această ideologie s-a dovedit cea mai nefastă în istoria omenirii, o utopie care

a generat totalitarismul, o iluzie greu plătită de mii de oameni care au crezut în ea,

plătită atât cu o viaŃă grea, cât şi cu moartea din cauza bolilor, mizeriei şi muncii

forŃate în atingerea idealurilor şi marilor proiecte comuniste.

În realitate, această clasă nu a condus niciodată. Ea a fost manipulată. PuŃini au

fost cei care au reuşit să se ridice din rândurile ei. Aceştia au alcătuit o elită

coruptă, dură, agresivă, dornică de îmbogăŃire de pe urma eforturilor celorlalŃi.

Această ,,aristocraŃie proletară”, cum o numea Lenin, a comis excese abominabile

în numele clasei muncitoare şi a condus societatea spre totalitarism şi degradare.34

Trăsătura mesianică va fi remarcată şi de alŃi gânditori ai vremii, precum

Albert Camus.35

33 Nicolae Berdeaeff, Marxismul şi religia, 1934, p. 40. 34 Vladimir Bortun, articolul ,,Eşecul comunismului”, în http://www.e-scoala.ro/istorie. 35 Albert Camus, L’Homme revolté, Gallimard, 1959.



25

2.4.2. Mitul colectivităŃii

Mitul colectivităŃii are la bază un alt substrat religios: ,,Fiecare după puteri,

fiecăruia după nevoi.”36 Biserica creştină primară în primele ei zile se ghida după

un astfel de principiu: omaenii din componenŃa ei puneau toate bunurile în comun,

iar apostolii hotărau împărŃirea acestora fiecăruia după nevoile pe care le avea. A

fost un sistem comunitar care nu a durat foarte mult, fiind distrus de prigoana

ridicată împotriva creştinilor de autorităŃile iudaice.

În felul în care l-a aplicat comunismul, mitul colectivităŃii a ajuns să distrugă

puterea individualităŃii creatoare.

Pentru religia marxistă individul nu este decât un simplu mijloc. Personalitatea

umană cu gândirea sa, cu sentimentele ei cele mai intime, cu conştiinŃa sa morală,

cu imaginaŃia sa creatoare trebuie să se supună în întregime societăŃii, să fie

reglementată ,,de la centru.”37 Cu alte cuvinte ,,în colectivul marxist, în societatea

comunistă, omul nu va mai exista, însuşi imaginea lui fiind ştearsă. El poate fi

comparat cu piatra ce se pune la temelia clădirii sau cu piuliŃa unei puternice

maşini, însă nu mai are individalitate.”38 ,,Marxismul nu iubeşte nici pe Dumnezeu,

nici pe om. El priveşte omul ca pe un mijloc şi ca pe un instrument. El nu iubeşte

decât socialismul viitor, colectivismul social.”39 Dragostea marxismului este una

pentru cineva ,,îndepărtat” şi nu pentru aproapele lor.40 Asta presupune nu doar

contestarea lui Dumnezeu, ci şi negarea omului.

36 Sintagma a fost preluată (aproape literal) din Biblie sau Sfânta Scriptură, şi anume din Fap. Apostolilor 4:34-35. 37 Vasile Boari, op. cit., pp. 21-22. 38 Nicolae Berdeaeff, op. cit., p. 42. 39 Ibidem. 40 Nicolai Berdiaev, Originile şi sensul comunismului rus, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1994, p. 55.



26

2.4.3. Dogmatismul

O a treia trăsătură a marxismului ce conŃine în subsidiar elemente religioase

sau chiar ale creştinismului este dogmatismul. Orice religie îşi are propriile ei

concepte şi principii bine definită într-o carte sfântă. Pentru creştinism această carte

este Sfânta Scriptură. Ea oferă creştinului norma de viaŃă şi credinŃă după care

acesta să trăiască. Principiile sunt bine stabilite şi au în vedere protecŃia omului,

protecŃia valorilor acestuia şi protecŃia vieŃii.

Şi marxismul are propria lui dogmă. ,,AdevăraŃii marxişti sunt dogmatici

înverşunaŃi. Ei nu sunt nici sceptici, nici critici, ci mărturisesc sistemul dogmatic.

Sistemul comunist avea propriile sale reguli. Tot ceea ce venea din vest, din

Occident, se considera fals, rău, periculos pentru individ, familie şi societate. Ceea

ce gândeau conducătorii că este bun, trebuia considerat bun, indiferent de

rezultatele dezastruoase pe care acel ,,bun” le producea.41

Acest dogmatism suspenda libertatea spirituală şi prin aceasta, este cel mai

îngrozitor, cel mai extrem, cel mai fanatic.”

Comunismul, fratele bun al marxismului, este şi mai strict în ceea ce priveşte

,,reglementarea gândirii”. Comunistul nu este liber să creadă ce vrea. El trebuie să

creadă întocmai cum cer conducătorii lui, care alcătuiesc ,,biserica şi dogmele

comuniste.” 42

Comunismul n-a fost o viziune asupra lumii bazată pe raŃiune sau dovezi, ba

dimpotrivă a fost o ideologie dogmatică, anti-raŃională, în aceeaşi măsură cu religia

fundamentalistă, unde anumite teoreme erau de partea "credinŃei" şi nu era permis

41 Comunismul ca animal ideologic: relatia partid-societate, în revista Idei în Dialog, 1 noiembrie, 2007, în revista electronică http://www.ideiindialog.ro/articol_345/comunismul_ca_animal_ideologic__relatia_partid_societate.html 42 Nicolae Berdeaeff, op.cit., p. 10.



27

să fie dezbătute sau puse la îndoială. Deşi comuniştii s-au declarat eliberaŃi de

gândirea superstiŃioasă, în realitate ei n-au scăpat de dogmă, doar şi-au transferat

credinŃele dogmatice de la doctrinele religiei la un set de valori politice la fel de

rigid şi inflexibil.43

Defectul comunismului a fost ataşamentul puternic şi rigid la propriile

convingeri însoŃit de o ostilitate foarte agresivă îndreptată contra celor care le pun

la îndoială sau au opinii contradictorii. Impunerea iraŃională a dogmei împotriva

gândirii libere şi a vieŃii umane este întotdeauna distructivă, indiferent de

principiile specifice urmate dogmatic.

Comunismul este asemenea Bisericii – îi excomunică pe ,,ereticii” care

îndrăznesc să se abată de la ,,linia de partid.”

43 Dogma comunistă, în http://www.tlp.ro/2009/05/dogma-comunista-ii.html.

Unul dintre cele mai bune exemple este modul sovietic de abordare al agriculturii. În anii 1930, un ideolog pe nume Trofim Lysenko care nu ştia mai nimic despre ştiinŃă, dar care cunoştea cuvintele cheie din Marxism, a convins guvernul sovietic şi pe Stalin că noua-descoperită ştiinŃă a geneticii (sau cum îi zicea Lysenko, Mendelism-Weissmanism-Morganism) era o ştiinŃă burgheză şi trebuia respinsă fiindcă intra în contradicŃie cu ideologia Marxistă.

Propria viziune a lui Lysenko era Lamarckista, susŃinând moştenirea şi transmiterea mai departe a caracteristicilor dobândite de un organism în timpul vieŃii, ajutată de o doză de nebunie şi alte concepŃii pline de nonsens. În ciuda laudelor lui Lysenko cum că metodele sale vor produce recolte din ce în ce mai bogate în fiecare an, Lysenkoismul a fost un eşec total în practică; dar fiindcă s-a stabilit că era în acord cu principiile comuniste ale materialismului dialectic, a fost făcut o dogmă oficială a URSS, criticarea sa fiind interzisă.

Oamenii de ştiinŃă sovietici autentici care au criticat Lysenkoismul, cum ar fi marele biolog Nikolai Vavilov, au fost defăimaŃi în public, concediaŃi, li s-a interzis să mai lucreze în cercetare şi în unele cazuri au fost încarceraŃi sau omorâŃi. Vavilov însuşi a fost trimis într-un gulag din Siberia datorită opoziŃiei sale faŃă de Lysenko şi a murit încarcerat. Rezultatul acestor acŃiuni a fost scăderea productivităŃii agriculturii, foamete în masă ce a provocat mii de morŃi, şi un stat Rus care până în zielele noastre este cu mult în urma statelor din Vest în cercetarea din domeniul geneticii.

CAPITOLUL 2: COMUNISMUL: ORIGINI ŞI IDEOLOGIE · PDF file2 Lucian Boia, Mitologia...

Documents

Transcript of CAPITOLUL 2: COMUNISMUL: ORIGINI ŞI IDEOLOGIE · PDF file2 Lucian Boia, Mitologia...