Misiunea militara germana în România. Tratative si reactii

Col. Alexandru Osca

In septembrie 1940, grava criza pe care o traversa România, afectata de pierderile teritoriale suferite în vara cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei si a Hertei, în iunie, si a partii de nord-vest a Transilvaniei, în august , a determinat abdicarea regelui Carol II. Noul conducator al statului, generalul Antonescu, era privit de categorii largi ale populatiei drept persoana care putea salva ceea ce mai ramasese din statul român.

Nu acelasi lucru se poate spune si despre esaloanele superioare ale armatei. In perioada în care fusese secretar general al Ministerului Apararii, sef al Statului Major General prin delegatie (1933-1934), ministru al Apararii în guvernul Goga-Cuza, Antonescu intrase în conflict cu mai multi dintre colegii sai. Iar atunci când Carol II îi fixase domiciliu obligatoriu, multi generali nu au considerat necesar sa intervina în sprijinul colegului lor. De altfel, dupa ce a preluat puterea, Antonescu s-a rafuit cu multi dintre ei (Magazin istoric, nr. 9, 10/1999).

Armata româna se afla atunci din punct de vedere al înzestrarii si al gradului de instruire într-o situatie foarte dificila, agravata de contextul politic international. Iar prin disparitia Cehoslovaciei, fusese pierduta principala sursa de unde se achizitiona armamentul.

Iata în ce conditii soseste în tara Misiunea militara germana, care avea sa joace un rol înca insuficient analizat în pregatirea armatei române pentru conflictul în care urma sa fie angrenata.

Istoricul Misiunii începe înca din vremea domniei regelui Carol II. La 14 iulie 1940, atasatul militar german la Bucuresti, colonelul Wahle, raporta la Berlin: "Cum v-am anuntat telegrafic la 12 iulie, atasatul militar al aerului si subsemnatul am fost chemati în dupa-amiaza aceleiasi zile într-o audienta la rege... Regele a deschis aceasta întrevedere prin a declara ca acum este serios hotarât sa mearga alaturi de Germania. De aceea ne-a cerut serviciul de a transmite Comandamentului Suprem german rugamintea lui oficiala de trimitere a Misiunii militare dupa cum el deja ar fi propus Führerului. Pâna acum regele a ramas fara un raspuns favorabil". Si nu l-a primit nici pâna în ziua în care a plecat din tara.

In dupa-amiaza zilei de 7 septembrie 1940 deci, doar la o zi de la învestirea în functia de conducator al statului , generalul Antonescu îl primea pe reprezentantul atasatului militar german la Bucuresti, colonelul Alfred Gerstenberg. In cursul întrevederii, conducatorul statului român i-a spus:

"A.1. Armata româna doreste trimiterea unor ofiteri germani ca profesori pentru Academia de Razboi, pentru scolile militare de infanterie, de artilerie si de motomecanizate si ca specialisti tehnici în Statul Major General.

2. Armata doreste expedierea unor unitati complete de motomecanizate si de aviatie.

3. In ce priveste aviatia si blindatele s-au facut interventii pentru material.

4. Generalul Antonescu doreste sosirea grabnica a unui general german pentru începerea tratativelor legate de colaborarea armatei germane cu armata româna în domeniul militar. Armata româna doreste sa evite pe cât posibil sa aiba ofiteri germani în functia de comandanti de unitati.

B. Ideea generalului Antonescu despre reorganizarea armatei sale consta în restructurarea si asigurarea cu unitati mobile puternic motorizate si mecanizate. Trebuie sa fie puternici mai ales în apararea antiaeriana. Centrul de greutate al apararii trebuie orientat înspre Est. De întarit posibilitatile de aparare de pe tarm, în special în Delta Dunarii, pentru zadarnicirea eventualelor tentative de debarcare. Frontul spre Ungaria si Bulgaria se descopera. Despre reconstructia de aici trebuie sa se trateze cu un general german. Generalul Antonescu afirma cu siguranta ca va colabora 100% cu Germania. Va licentia pe toti ofiterii care îi stau în drum".

Peste numai o saptamâna, la 15 septembrie 1940, generalul locotenent Kurt von Tippelskirch sosea la Bucuresti. S-a întâlnit în doua rânduri cu generalul Ion Antonescu, în prezenta generalului Rozin, a colonelului Gerstenberg si a capitanului von Zichlberg. El i-a prezentat emisarului german un tablou al situatiei armatei române, pe care von Tippelskirch l-a rezumat astfel: "Armata avea un foarte scazut nivel moral. Ii lipsea încrederea în conducerea statului, inclusiv în generalii care au instalat aceasta conducere. Prin schimbarile pe care le-am întreprins, moralul armatei s-a restabilit. De acum înainte garantez pentru puterea si disciplina armatei. In privinta lipsurilor ei, sunt edificat. Ele privesc urmatoarele compartimente:

1. Nu avem avioane si nici piloti. Ne lipseste organizarea teritoriului. A fost aplicata o foarte precara politica.

2. Nu avem unitati motorizate si mecanizate. Aici avem nevoie, ca si în cazul aviatiei, de un deosebit ajutor german.

El propunea ca sa se disloce unitati germane în România, care sa instruiasca trupa româna în exploatarea aparaturii germane. Apoi, aparatura era preluata de trupele române.

3. Nu avem aparare antiaeriana. Ceea ce avem este incomplet, absolut insuficient.

4. A fost creata o vasta industrie de razboi, [dar] lipseste materia prima, astfel ca productia va înceta curând si ameninta somajul.

In legatura cu cele expuse la punctul 2, l-am întrebat daca doreste sa aiba trupe de instructie numai pentru unitatile mecanizate sau si pentru scoli. Profesorii singuri ar fi, dupa parerea mea, prea putin.

Referitor la aceasta, generalul Antonescu si-a exprimat parerea ca trupele sale sunt bune si ascultatoare, iar ofiterii foarte dornici sa învete.

I-am atras atentia ca unui profesor german i-ar veni foarte greu sa lucreze fara trupele sale de instructie, desigur, fara a pune la îndoiala prin aceasta calitatea armatei române.

Generalul Antonescu a replicat ca dislocarea unui mare numar de unitati ar fi de admis, în ceea ce-l priveste, numai în circumstantele încheierii unei aliante militare. Din considerente de politica externa, în conditiile relatiilor

noastre actuale, nu poate fi propus decât un numar limi-tat de efective. Altfel n-ar putea evita presiunea celor-lalte puteri.

Am constatat ca generalul Antonescu apreciaza ca admisibila dislocarea în teritoriu a unor astfel de unitati (motomecanizate si mecanizate) care, în perspectiva, ar putea sa le predea [românilor] materialele. Amanuntele în legatura cu aceasta, respectiv ce se întelege prin unitati motomecanizate si mecanizate, trebuie sa se clarifice mâine.

Generalul Antonescu a prezentat apoi o serie de harti:

1. O harta cu dispunerea fortelor militare rusesti, din care îi pare deosebit de amenintator marele numar de divizii mecanizate si motomecanizate;

2. O harta cu dispunerea actuala a unitatilor la frontiera cu Rusia, care, dupa parerea sa, ar respecta prea mult forma unui cordon în pozitionarea lor. Pe o alta harta a argumentat ordinul pe care intentioneaza sa-l dea de separare a unei puternice rezerve atât pe lungimea frontului, cât mai ales în spatele flancului drept, la Galati, încât rusii sa nu poata strapunge pivotul dispozitivului.

In zona nord-estica a Bucurestiului intentioneaza sa adune el însusi o armata de rezerva. Aici conteaza pe prezenta, într-un viitor cât mai apropiat, a unitatilor germane mecanizate. Acesta este planul sau operativ. Pe lânga o lovitura în flancul sau drept, se teme si de o strapungere în Valea Siretului. Pentru ca, pentru moment, n-ar avea la dispozitie nici o unitate mecanizata sau motomecanizata, ar urma sa dea ordin ca o astfel de lovitura sa fie învaluita pe flancuri. Apararea sa fie în asa fel condusa, încât urmatoarele unitati de infanterie sa atace pe partile laterale, taind drumul trupelor din rezerva unitatilor intrate prin bresa. Aceasta este viziunea sa tactica.

3. O harta a dispunerii unitatilor A.A. [antiaeriene], la care a explicat ca atât ca numar, cât si calitativ, fortele sunt total insuficiente. Pentru a organiza totusi apararea intentiona sa ordone o concentrare de forte pe linia Galati vârful sud-estic al noului teritoriu ungar. Prin aceasta se creeaza o anumita siguranta pentru industria de razboi, pe care a comentat-o pe o alta harta, si pentru zona petrolifera.

4. In final, a indicat pe o harta a Europei de Sud ca sunt posibile amenintari ale zonei petrolifere prin atacuri aeriene de pe portavioanele engleze din Marea Egee. Am spus ca, dupa câte stiu, raza de actiune a unui avion decolat de pe un portavion n-ar fi suficienta pentru a atinge zona petrolifera. Colonelul Gerstenberg a confirmat aceasta. Dar am fost de acord ca amenintarea zonei petrolifere de catre englezi trebuie avuta permanent în vedere.

Am întrebat apoi ce trebuie sa se înte- leaga prin expresia «specialisti tehnici pentru Statul Major General». A reiesit ca generalul Antonescu s-a gândit numai la specialisti în compartimentul tehnicii motoarelor, nu la introducerea de ofiteri ai Statului Major General german în Statul Major General român. El ar colabora direct din acest punct de vedere cu viitorul sef al Misiunii militare, dupa cum îsi considera datoria sa în primul rând legata de domeniul militar".

In încheierea raportului sau privind întrevederile avute cu conducatorul statului român, generalul von Tippelskirch spunea: "Generalul Antonescu face impresia unui om cu o vointa puternica. Abordeaza misiunea pe care si-a propus-o cu o energie de fier. Se bucura de o înalta apreciere în tara sa din

pricina respingerii permanente, fara compromisuri, a regelui [Carol al II-lea] si a cercului acestuia.

In primul rând, eforturile sale sunt puternic ori- entate în directia lichidarii fenomenelor de coruptie din guvern. El procedeaza cu o severitate lipsita de orice menajamente. Despre capacitatea sa ca om de stat, în contextul reconstructiei vietii politice, nu se pot face înca aprecieri.

In tara domneste o liniste absoluta. Miscarea legionara este, cel putin pentru viitorul imediat, limitata. Nu se întrevede înca faptul ca aceasta miscare ar putea deveni forta conducatoare a statului. Dupa parerea generala, prin vointa si capacitatile spirituale, Antonescu este departe de a fi surclasat de catre conducatorul Legiunii, Horia Sima.

Personal, generalul Antonescu mi-a trezit simpatia facându-mi impresia unui om deschis".

Intr-un raport cu nr. 106, din 14 ianuarie 1941, Serviciul Externe din cadrul Misiunii militare germane comunica Inaltului Comandament de la Berlin: "Ieri generalul Antonescu a primit o scrisoare semnata de catre Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, presedintii Partidului National-Taranesc, respectiv Partidului Liberal, în care îi sunt puse lui Antonescu o serie de întrebari:

«Exista între România si Germania un acord recent privind trecerea trupelor germane peste teritoriul românesc? Si-a dat Antonescu acordul sa transforme România într-un teatru de razboi, împotriva cui si în ce scop?

Antonescu nu considera a fi potrivit sa se indice trupelor germane anumite trasee, încât tara sa nu fie amenintata de bombardament?

Considera Antonescu indicat sa vânda germanilor carburanti, carne si alte produse?

Ce garantii a dat Germania României pentru despagubiri în cazul în care România devine teatru de razboi?»".

In continuare, Maniu si Bratianu au cerut sa se interzica germanilor folosirea podului peste Dunare de la Cernavoda, Bucurestiul sa fie declarat oras deschis si sa nu se permita germanilor stationarea în acest oras pentru a nu fi bombardat.

Ambii semnatari i-au cerut, în final, lui Antonescu sa precizeze daca a obtinut din partea Reichului asigurarea ca România va fi repusa în vechile ei granite. Daca da, ar dori Führerul sa faca o declaratie oficiala în acest sens care ar îndatora întregul popor german? Reichstagul ar trebui sa fie convocat pentru a lua cunostinta de aceasta promisiune.

Cu doar o zi înainte, la 13 ianuarie, generalul Antonescu se întâlnise cu colonelul dr. Spalcke, în prezenta maiorului Troitzsch si a locotenent-colonelului Buchas, carora li se alaturase generalul Dobre, secretar de stat la Ministerul Inzestrarii: "In procesul de modernizare a armatei române spusese Antonescu vor trebui facute distinctii între sarcinile ce pot fi îndeplinite cu propriile puteri ale tarii si cele care vor fi de rezolvat numai cu ajutorul german. Despre capacitatea de productie a industriei de înzestrare veti fi informat de catre generalul Dobre. S-a mentionat ca industria de înzestrare româneasca nu atinge capacitatea de productie teoretic posibila. Multora dintre aceste fabrici le lipseste materia prima necesara. In câteva ramuri ale

acestei industrii lipsesc specialistii, astfel ca se poate lucra numai într-un schimb.

Doresc ca industria de înzestrare româneasca sa fie adusa la o înalta capacitate de productie si sa fie apta sa lucreze si pentru Germania. Atingerea acestui tel înseamna, în primul rând, materie prima, în al doilea rând specialisti.

Daca pâna acum nu au fost date o serie de comenzi necesare în sine industriei românesti de înzestrare, aceasta se explica prin faptul ca, dupa ce am intrat în Axa [la 24 noiembrie 1940], relatiile s-au schimbat fundamental.

Atunci Führerul mi-a explicat: Germania nu asteapta ca armata româna sa lupte; dimpotriva, Germania se bazeaza pe faptul ca va avea mari avantaje economice în urma aderarii României la Axa".

Documentele prezentate aici pentru prima oara aduc numeroase elemente care explica pozitia celor doua parti în privinta rosturilor Misiunii. Germanii acceptau formal rolul de instructori, dar urmareau (ordinele erau clare) infiltrarea unor efective cât mai consistente si în pozitii cheie pentru planurile lor viitoare. Este interesant ca înca din primele zile, un militar german de talia lui von Tippelskirch îl prefera pe Antonescu lui Horia Sima.