Micul .PrinqAiltoine {le $aint-Ex*piry

A..}TTONEDE $A.'IMT*EXIIpEff,Y

r$|[ULpWCu desenele autorului

Traducere gi postfafide Ioana PArvulescu

,/

ar[ruR

:dry$t

Pe cAnd aveam gase ani, am vizut odati o pozi splen-

didtr, intr-o carte despre PidureaVirgini, care se nu-mea Povegti trdite. Reprezenta un $arpe boa care in-ghilea o fiari silbatici. Uitafi aici copia desenului.

tn carte se spunea: ,,$erpii boa igi inghit prada

tntreagi, pe nemestecate. Pe urmi nu se mai pot clintidin loc ai dorm in cele gase luni cit igi fac digestia".

M-am gAndit atunci mult la aventurile din jungl5

fi, la rAndul meu, am izbutit, cu un creion colorat, sI

,h

Cred cd a profitat, pentru a evada, Wde migrafia pdsdrilor sdlbatice.

t,

conturez primul meu desen. Desenul meu numlrulEra aga:

Mi-am aritat capodopera oamenilor mari gi i-am

intrebat daci desenul meu ii sperie.

Mi-au rispuns: ,,De ce si te sperii de o pilirie?"Desenul meu nu reprezenta o p6lirie. Reprezenta

un qarpe boa care digeri un elefant. Atunci am desenat

interiorul garpelui boa, ca si poati inqelege ;i oamenii

mari. Ei au mereu nevoie de explicafii. Desenul meu

numirul 2 era a$a:

Oamenii mari m-au pov5luit si las balti desenele

cu gerpi boa deschigi sau inchigi, ;i si mi ocup mai

degrabi de geografie, de istorie, de aritmeticl 9i de

gramatic5. Aga se face ci am renunfat, lavArsta de gase

ani, la o splendidi carieri de pictor. Fusesem descurajat

8l

rle lipsa de succes a desenului meu numirul r gi a de-

st'rrului meu numirul z. Oamenii mari nu infeleg nici-orl.rti ceva singuri-singurei, gi pentru copii e obositors.I le tot dea explicafii.

A trebuit deci s5-mi aleg o alti meserie gi-am invilatsll pilotez avioane. Am zburat cam prin toati lumea. $igcografia, ce-i drept, mi-a fost de mare trebuinf5. $tiamsil cleosebesc dintr-o ochire China deArizona. E foar-

tc fblositor, daci te-ai riticit in timpul noptii.Am avut astfel, de-a lungul viefii, o droaie de intAl-

rrili cu o droaie de persoane serioase. Am trlit mult

l)r'irltre oamenii mari. I-am vizut de foarte aproaPe.

Asta nu mi-a prea imbunitilit pirerea despre ei.

CAnd mi intAlneam cu vreunul care mi se pireaccva mai ager, ficeam pe el experienfa cu desenul meu

rrumlrul 1, pe care l-am pistrat mereu la mine. Voiam

sil vld daci e intr-adevir infelegitor. Dar mereu, imirllspundea: ,,E o pilirie'. Atunci nu-i mai vorbeam nicirlc aerpi boa, nici de plduri virgine, nici de stele. Mil)uneam la mintea lui. ii vorbeam de bridge, de golf, de

politici pi de cravate. Iar omul mare era tare mulpmitsll cunoascl pe cineva atAt de la locul lui.

lg

II

Am triit astfel singur, firi nimeni cu care slvorbesccu adevlrat, pAnI la o pani din deqertul Sahara, de acumgase ani. Mi se stricase ceva la motor. $i, cum nu aveam

cu mine nici mecanic, nici pasageri, voiam si incerc sIduc la bun sfhrgit de unul singur o reparafie anevoioasi.

Era pentru mine o chestiune de vial5 gi de moarte.Abia dacl aveam api de biut pe opt zile.

in prima seari am adormit deci pe nisip, la o miede mile depirtare de orice a$ezare locuiti. Eram chiarmai singuratic decAt un naufragiat pe o pluti in mij-locul oceanului. Aga ci vI putefi inchipui ce surprizlam avut c6nd, in zorii zilei, m-a trezit o vocigoarlciudati. Spunea:

- V-aS ruga... deseneazi-mi o oaie!

- Ce?

- Deseneaz5-mi o oaie...

Am slrit in picioare ca lovit de trisnet. M-am frecatbine la ochi. M-am uitat bine de tot. $i am vizut unpugti cu totul extraordinar care mi cerceta cu gravitate.

Iaticel mai bunportretpe care, mai tArziu, am izbutit

Iroi

Iatd cel mai bun portret pe cqre,

msi tilrziu, sm izbutit sd i-lfac.

4

si i-l fac. Dar desenul meu este, firegte, mult mai pu-

fin fermecitor decAt modelul. Nu-i vina mea. Fusesem

descurajat in cariera mea de pictor de citre oameniimari, lavArsta de qase ani, gi nu invS;asem sI desenez

nimic, cu excepfia perpilor boa inchigi gi a gerpilor boadeschigi.

M-am uitat deci la aceasti aritare, cu ochii mari de

uimire. Nu uitali ci mi aflam Ia o mie de mile depirtarede orice regiune locuitS. Or, pugtiul meu nu pirea sifie nici riticit, nici mort de oboseal5, nici mort defoame, nici mort de sete, nici mort de frici. Nu aritadefel ca un copil pierdut in mijlocul degertului, la omie de mile de orice regiune locuit5. CAnd am reugit,in sfArgit, si ingaim ceva, i-am zis:

- Bine dar... ce caufi aici?Iar el mi-a repetat atunci, incetigor de tot, ca pe un

lucru foarte serios:

- V-aF ruga... deseneazS-mi o oaie...

CAnd misterul e prea covArqitor nu indriznegti sinu-i dai ascultare. OricAt de absurd mi s-ar fi pirutasta, la o mie de mile depirtare de toate agezirile locui-te gi in pericol de moarte, mi-am scos din buzunar o

foaie de hArtie gi un stilou. insi mi-am amintit atuncici studiasem mai ales geografie, istorie, aritmetici gi

gramaticl gi i-am spus pugtiului (cu o ugoari imbuf-nare) cI nu gtiu sI desenez. Mi-a rispuns:

,ri,

Nu-i nimic. DeseneazS-mi o oaie.('um nu desenasem niciodatd o oaie, am refdcut

;rt.rrt lu el unul dintre cele doui desene de care eram inhl,rlc. Pe cel cu parpele boa ?nchis. $i am rlmas incre-rrrt,rrit de uimire si-l aud pe pugti rispunzAndu-mi:

Nu! Nu! Nu vreau un elefant intr-un parpe boa.I lrr lxra e foarte periculos, iar un elefant e foarte inco-rrrorl. AcasS la mine e loc pufin de tot. Am nevoie de-oo.r it'.

A;.r ci am desenat.

S".r uitat cu atenfie, apoi:- Nu!Asta e deja tare bolnavd. F5-mi alta.

Arn desenat:

I)rietenul meu a zAmbit amabil, cu inglduin!5:-Vezi bine... nu-i oaie, e berbec. Are coarne...

t,,