qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn

Micul Albert

Psihologie Experimentala

Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie

Anul I, zi

Dinu Laura(grupa 3) si Tudorica Mihaela(grupa 8)08.04.2016

John Broadus Watson (1878 – 1958), psiholog behaviorist american, este fondator al scolii de psihologie behaviorista. Mai tarziu, a adus contributii importante la dezvoltarea stiintei cresterii copiilor.

A studiat filozofia la Universitatea din Chicago. Influenta combinata a profesorilor Dewey, Angell, Donaldson si Jacques Loeb, l-au condus pe Watson la o abordare descriptiva si obiectiva a comportamentului uman, abordare din care a rezultat teoria numita behaviorism (behaviour = comportament). Pe parcurs, teoria sa a fost influentata de studiile publicate de I. P. Pavlov.

A studiat comportamentul si capacitatea de invatare a animalelor, prin experimente cu soarici de laborator si pasari. A demonstrat ca procesul de mielinizare a fibrelor nervoase nu are un rol decisiv in procesul de invatare. Aceasta demonstratie vine sa rastoarne teoria profesorului Gordon Moore care sustinea ca intregul comportament uman se desfasoara exclusiv pe baze chimice si fizice.

In 1913, Watson a publicat articolul „Psihologia in viziune behaviorista” cunoscut si sub numele „Manifestul behaviorist”. In acest articol, Watson subliniaza caracterul obiectiv, experimental al behaviorismului ca ramura a stiintelor naturii. Din punctul de vedere al behaviorismului, nu exista o linie clara de demarcatie intre om si animal, asa incat, comportamentul uman in toata complexitatea sa si cu tot rafinamentul reprezinta doar o parte din intreaga schema de studiu a behaviorismului.

In esenta, behaviorismul considera comportamentul uman, ca si pe cel animal, ca fiind reactie la o situatie data si nu rezultat al unui proces de deliberare interna, marcat de conditia psihica a subiectului. In opinia sa, analiza comportamentului si reactiilor este singura metoda obiectiva de introspectie. Aceasta viziune, combinata cu determinismul, evolutionismul si empirismul, au dus la ceea ce astazi numim behaviorismul radical.

Experimentul „Micul Albert” din 1920 este cel mai controversat demers experimental din cariera lui J. B. Watson si, in general, din activitatea de cercetare in psihologie. In cadrul experimentului, Watson urmareste sa demonstreze ca raspunsul emotional poate fi conditionat sau invatat. Spre deosebire de majoritatea psihologilor care credeau ca instinctele sunt inascute, Watson era de parere ca acestea sunt sau pot fi conditionate. Si, pentru a demonstra ca reactiile emotionale la oameni pot fi conditionate a intreprins acest experiment. Iata in ce a constat el.

Copilul, Albert, se dezvolta normal si prezenta stabilitate emotionala. Cand Albert avea varsta de 8 luni, Watson incearca sa determine daca un zgomot puternic produce la copil o reactie de teama. Copilul este asezat intr-o camera iar un asistent plasat in spatele lui produce un zgomot puternic lovind cu ciocanul intr-o bara de otel. Prima data, copilul tresare puternic si intinde mainile. A doua oara, incepe sa tremure, iar a treia oara plange. Experimentul s-a repetat de cateva ori, apoi s-a diversificat. Copilul a fost confruntat cu animale (soareci, iepuri, maimute), cu vata de bumbac, cu masti. In aceste situatii, copilul nu a manifestat teama sau enervare.

Intr-o faza urmatoare, Watson a asociat zgomotul pe rand cu fiecare dintre factorii care nu-l speriasera pe copil. La inceput, copilul incerca sa atinga animalul, dar se retragea cand se producea zgomotul. La a doua incercare de acelasi fel, copilul incepea sa planga. Ulterior, isi impiedica

pornirea de a atinge animalul chiar inainte de a se produce zgomotul. In cele din urma, copilul plangea la simpla vedere a animalului.

Experimentul a continuat, Watson aducand in aceeasi camera cu Albert, pe langa soarece si alte obiecte, cum ar fi un iepure, vata, o blana. Fata de toate, baiatul a aratat aceeasi ezitare, frica sa transformandu-se rapid in fobie fata de orice obiect alb si moale/pufos.

Watson a intentionat sa elimine teama conditionata, dar a fost concediat inainte sa reuseasca. Despre micul Albert se crede ca a murit la varsta de sase ani din cauza hidrocefaliei.