Economia generala are doua parti principale si anume Microeconomia si Macroeconomia.Obiectul de studiu al microeconomiei il constituie studiul comportamentului agentilor economici (consumatori si producatori), modul de luare a deciziilor de consum sau productie pe diferite piete.Microeconomia are 2 parti:-teoria consumatorului -teoria producatorului

In prima parte pornim de la restrictiile bugetare in consum si de la modelul alegerii optime de consum care sta la baza determinarii functiilor cererii de bunuri la nivelul individual si la nivelul de piata.

Se analizeaza gradul de elasticitate a cererii in raport cu diversii factori de influenta a acestuia precum si modul in care elasticitatea cererii afecteaza sau determina deciziile producatorilor.Teoria producatorului porneste de la modalitatile specifice de productie(de combinare a factorilor de productie) compunand functiile costurilor si respectiv ale profitului la nivel de firma ce va descrie modul de luare a deciziei prin oferta cantitativa sau de pret.Decizia de oferta are caracteristici particulare, functie de tipul de concurenta specific pietelor pe care opereaza firmele (concurenta perfecta,monopolul ,oligopolul). Tot demersul in teoria producatorului presupune formularea intr-un obiectiv la nivelul fiecarei firme si anume maximizarea profitului.

Macroeconomia- abordeaza aspectele de ansamblu ale functionarii mecanismului economic,analizand modul de functionare al diverselor piete (piata monetara,financiara, p. muncii,p. schimburilor internationale), felul in care aceste piete se echilibreaza, respectiv tipurile de dezechilibre ce se pot manifesta. Tot la acest nivel se studiaza indicatorii macroeconomici de rezultat,relatia dintre consum, economii, investitii si venit la nivel de natiune precum si modul de functionare a interventiei guvernamentale la nivelul macroeconomic, evolutia balantei comerciale si respectiv a balantei de plati.

Modelul de alocare a apartamentelor inchiriate intr-un campus universitar

Toate apartamentele sunt identice d.p.d.v. al gradului de confort, iar ceea ce le diferentiaza fiind dintanta la care se afla fata de universitate. Se porneste de la 2 principii in construirea modelului: principiul optimizarii si pr echilibrului.Pr optimizarii: orice persoana tinde sa-si realizeze cea mai buna structura a consumului pe care si-o poate permite. Pretul de echilibru se fixeaza acolo unde cantitatea totala ceruta dintr-un bun egaleaza cantitatea totala oferita. Deoarece pt optimizarii are un caracter tautologic modelul se construieste de fapt pe baza principiului echilibrului. Astfel in prima instanta se doreste determinarea pretului de echilibru pt inchirierea oricarui apartament in conditii de concurenta perfecta.Determinarea cererii pe piata porneste de la preturile maxime pe care sunt dispusi potentialii chiriasi sa le plateasca pt a inchiria un ap.In ceea ce priveste oferta, aceasta in cazul general evolueaza in acelasi sens cu pretul, dar in cazul specific al modelului considerat oferta se consifera pe termen scurt constata.Pretul de echilibru al chiriilor pe piata va fi determinat grafic de intersectia dintre cererea si respectiv oferta totala. Pretul de echilibru se poate modifica in urmatoarele conditii:

a) cand oferta se modifica( daca creste ,pretul de echilibru scade, analog scadere)b) daca unul din apartamente ar fi cumparat. In acest caz p e se modifica diferit in functie de persoana care ia decizia de cumparare. Daca persoana era deja chirias,daca decizia vine de la persoane care nu erau chiriasi.c) Controlul statatal al chiriilor-impunerea unui pret mai redus decat cel de echilibru va putea rezista doar pe termen scurt deoarece prin subinchirieri excesive va ajunge la pretul initiald) Daca o taxa ar fi aplicata fiecarui ofertant de apartament

In cazul unui monopol,maximizarea venitului monopolului va presupune reducerea ofertei de apartamente pentru a putea practica un pret mai mare si a obtine un venit superior celui din cazul concurentei perfecte.Monopolul discriminatoiriu descrie situatia in care ofertantul are posibilitatea de a impune fiecarui potential consumator sa plateasca exact la nivelul pretului sau de rezervare.Distributia apartamentelor este interzisa celei din cazul concurentei directe dar venitul total obtinut este mai mare decat cel corespunzator.

Teoria consumatorului.Modelarea comportamentului consumatorului.

Modelul de consum este construit pornind de la ideea consumului a doua bunuri a caror preturi de piata se cunosc, cunoscut fiind si venitul de care dispune consumatorul. In acest sens variabilele modelului de consum sunt x1 si x2 care reprezinta cantitatile ce pot fi consumate dintr-un bun,respectiv din bunul al doilea.

m=venitul consumatorului

Prima etapa in constructia modelului presupune analiza restrictiilor bugetare pe care trebuie sa si le asume fiecare consumator. Restrictiile bugetare sunt exprimate cu ajutorul asa numeti ecuatiei bugetare care se calculeaza astfel:p1x1+p2x2=mDaca rearanjam termenii ecuatiei bugetare ,astfel incat sa determinam cantitatea consumata din bunul al doilea ca pe o functie de cantitatea consumata din primul bun vom avea:

X2=m-px1=m-p1x1 p2 p2In acest fel se identifica o ecuatie a unei drepte (y=a- bx) in care termenul m/p2 reprezinta intersectia dreptei cu ordonata iar termenul p1/p2 reprezinta panta sau inclinatia dreptei.Intersectiile dreptei bugetului cu axele de coordonate reprezinta cantitatile maxime ce pot fi consumate din fiecare bun in conditiile in care se cheltuie intregul venit pe consumul respectivului bun. Aria cuprinsa intre dreapta bugetului si axele de coordonate s.n set bugetar si acopera toate posibilitatile de consum in conditiile date de pretul pietei si respectiv de venitul consumatorilor. Toate seturile de consum de forma x1x2 care se afla pe dreapta bugetului reprezinta combinatii de bunuri care asigura cheltuiala integrala a venitului consumatorilorPanta(inclinatia dreptei bugetului) este data de raportul negativ al preturilor,semnificatia economica a acestuia fiind data de faptul ca ea reprezinta raportul in care piata,prin conditiile de pret,permite schimbul unuio bun cu altul in procesul consumului.Deplasarea dreptei bugetului-reprezinta grafic modificarea posibilitatilor de consum ce rezulta ca urmare a modificarii separate sau simultane a preturilor respective veniturilor.

Influenta taxelor,subventiilor si rationamentelor asuprarestrictiilor bugetare

Statul ,prin politica sa economica poate inventa in sensul incurajarii sau descurajarii consumul anumitor bunuri sau servicii,astfel prin intermediul taxelor statul doreste limitarea consumului anumitor bunuri,pretul acestora crescand cu valoarea taxei aplicate. Prin aplicarea subventiilor ,statul incurajeaza stimularea consumului anumitor bunuri, pretul acestora reducandu-se cu valoarea subventiilor acordate de catre stat. In cazul rationalizarilor se limiteaza consumul anumitor bunuri , in general in cazul in care aplicarea de taxe nu a dat rezultat.

a)Taxele pot fi: cantitative sau valoriceTaxele cantitative se aplica in valoare absoluta pretului bunului taxat ducand la cresterea acestuia si respectiv la reducerea setului bugetar de consum.Taxele valorice se aplica in marime procentuala pretului bunului taxat ducand deasemeni la cresterea acestuia si la reducerea setului bugetar.

b) Subventiile cantitative se aplica in marime absoluta pretului bunului subventionat ducand la cresterea posibilitatilor de consum,respectiv a setului bugetar. Subventiile valorice sunt marimi procentuale aplicate pretului bunului subventionat ducand la scaderea pretului acestuia si respectiv la cresterea posibilitatilor de consum.Prin rationalizare delimiteaza catitativ consumul anumitor bunuri din diverse motive cum ar fi: politica,seriozitatea privind consumul general al bunurilor de pe piataIn general masurile de politica economica ce vizeaza consumul nu sunt promovate separat sau independent,unele fata de altele fiind in general aplicate ca pachete combinate de masuri pentru a le intari efectele. De exemplu se poate imagina situatia in care se rationalizeaza consumul din bunul 1 iar fiecare unitate suplimentar consumata peste nivelul rationalizat este taxata cu o taxa cantitativa.Construirea modelului de consum presupune intr-o a doua etapa de consum analiza si modelarea preferintelor de consum. Studiul preferintelor foloseste tot un model bidimensionall la doua bunuri pe care consumatorul le poate ordona conform intensitatii nevoii resimtite pentru fiecare. Se foloseste in acest caz conceptul de utilitate asociata consumului unui bun, utilitate care prin definitie masoara satisfactia adusa de consumul fiecarei cantitati dintr-o categorie. Se face distinctie intre utilitatea totala si utilitatea marginala,asociate consumului unui bun astfel: utilitatea masoara satisfactia definita prin consumul tuturor unitatilor dintr-o categorie de bunuri,utilitatea marginala masoara sporul de satisfactie generat de consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun sau produs.Grafic relatia de preferinta este exprimata prin asa numitele curbe de indiferenta. Construirea unei curbe de indiferenta presupune unirea tuturor seturilor de consum care genereaza aceasi satisfactie sau utilitate consumatorului. Fiecare curba de indiferenta care corespunde unui anumit nivel al utilitatii generate prin consum cu mentiunea ca cu cat se deplaseaza de originea axelor ,cu atat curbele de indiferenta se considera a fi asociate unor niveluri de utilitate mai ridicate. Matematic curbele de indiferenta sunt descrise prin functia de utilitate unde se asociaza un numar sau o valoare fiecarui set de consum,astfel incat seturilor mai preferate in functii li se aloca: valori mai mari decat seturilor mai putin preferate. In acest fel ,functia de utilitate serveste scopul de a ordona preferintele de consum pentru a se putea ulterior determinarea alegerea optima de consum.

Utilitatea totala. Utilitatea margina. Rata marginala de substitutie

Pornind de la faptul ca utlitatea totala masoara satisfactia resimtita de un consumator dupa consumul tuturor unitatilor dintr-un bun, aceasta utilitate fiind descrisa matematic prin functia de tulitate,se poate determina ulterior doua concepte fundamentale cu care opereaza teoria consumatorului. UMG a consumului unui bun si respectiv RMG de substitutie a bunurilor in consum,astfel prin definitie umg masoara modul de satisfactie sau utilitate generat de consumul unei cantitati suplimentare dintr-un bun,celelalte consumuri ramanand neschimbate.Pornind de la definitia utilitatii marginale si urmarind evolutia acesteia ,se poate observa faptul ca in general,odata cu cresterea consumului din bunul respectiv utilitatea totala creste,dar in proportii din ce in ce mai mici. Altfel spus ,pe masura cresterii consumului dintr-un bun Umg scade. Acesta este si contingutul legii umg descrescande.Cauza principala a acestei descrieri fiind legata de faptul caci consumul din celalalt bun ramane neschimbat.

Pornind de la umg se poate determina rata marginala de substitutie a bunurilor in consum,rata care prin definitie masoara proportia cu care consumatorul este dispus sa schimbe un bun cu altul in procesul consumului,astfel incat utilitatea totala sa ramana neschimbata.De mentionat este si faptul ca Rmg de substitutie masoara panta sau inclinatia unei curbe de indiferenta in orice punct al sau.

Alegerea optima de consum

Combinand analiza restrictiilor bugetare cu cea a preferintelor in consum se poate determina cea mai buna alegere de consum posibila in conditiile date ale venitului si respectiv preturilor de pe piata. Alegerea optima in varianta grafica presupune suprapunerea dreptei bugetului cu graficul curbelor de indiferenta ce corespund diferitelor niveluri ale utilitatii.Alegerea optima din punct de vedere grafic se regaseste acolo unde dreapta bugetului intalneste ca mai indepartata de origine ,posibil curba de indiferenta. De fapt punctul de optim este punctul de tangeta dintre dreapta bugetului si curba de indiferenta.Conditia de tangeta dintre dreapta bugetului si curba de indiferenta este descrisa matematic de egalitatea dintre panta dreptei bugetului si panta curbei de indiferenta in punctul respectiv.Conditia de optim: -p1/p2=-um1/um2Formularea problemei de optim care sta la baza determinarii functiei cererii de bunuri este urmatoarea: max u(x1,x2) a.i p1x1+p2x2=mRezolvarea problemei de optim presupune rezolvarea unui sistem de doua ecuatii cu 2 necunoscute,prima ecuatie fiind data de ecuatia bugetara.

Factorii de infulenta ai cererii de bunuri:Exista o multitudine de factori care afecteaza evolutia cererii unui bun,cum ar fi: numarul consumatorilor,asteptarile privind evolutiile preturilor sau veniturilor,dar cei mai importanti factori,cu impactul cel mai puternic sunt: Preturile bunurilor si respectiv venitul obtinut de consumator.Venitul -felul in care cererea unui bun se modifica odata cu evolutia venitului consumatorului,clasifica bunurile in doua mari categorii:-bunuri normale (x1) : DX1/Dm>=0-bunuri inferioare(x1) : Dx1/dm0Relatia dintre evolutia cererii si cea a pretului poate fi deschisa grafic cu ajutorul a doua curbe: curba ofertei de pret sau curba cererii.Curba ofertei de pret(pret-consum) descrie grafic relatia dintre evolutia pretului unui bun si evolutia cantitatilor consumate din care doua bunuri. Ea se construieste unind toate combinatiile sau punctele de optim corespunzatoare diferitelor niveluri de preturi. In acest fel este de panta pozitiva in cazul bunurilor obisnuite si respectiv panta negativa in cazul bunurilor Giffen.Curba cererii descrie relatia dintre evolutia pretului unui bun si cea a cantitatilor optime consumate din bunul respectiv. Ea este de panta negativa in cazul bunurilor obisnuite si respectiv de panta pozitiva in cazul bunurilor Giffen. Se poate analiza si modul in care evolueaza cererea unui bun ca urmare a modificarii pretului calculat. In acest caz se poate identifica lipsa de relatie in care se afla bunurile respective si anume substraturile.

Cererea agregata. Elasticitatea cererii si influenta asupra venitului.

Pornind de la cerera individuala a consumatorilor determinata cu ajutorul modelului alegerii optime in consum se poate determina cererea agregata la nivelul pietei unui bun prin insumarea cererilor individuale.Elasticitatea cererii descrie masura in care se modifica cererea unui bun atunci cand se modifica un factor de informare a cererii. Astel daca cererea se modifica in masura mai mare decat factorul de informare(pr/venit). Spunem ca cererea este inelastica. Vorbim de cererea cu elasticitate unitara atunci cand cererea se modifica in aceasi masura ca si factorul sau de informatii.Functia cererii poate fi exprimata atat in forma directa cat si in forma inversa ca si pret care depinde de cantitate. Intotdeauna pentru aceeasi functie se poate trece si din forma directa in forma inversa,si din forma inversa in forma directa.Gradul de elasticitate al cererii poate afecta venitul incasat de producator. Producatorul obtine venit comercializand cantitatea vanduta in functie de pretul gradului de elasticitate a cererii,dandu-i informatii cu privire la gestionarea pretului.In conditiile cererii elastice producatorul poate obtine un plus de venit prin cresterea cantitatii produse.In conditii de cerere inelastica producatorul poate obtine un plus de venit doar daca reduce cantitatea produsa.Daca se cunoaste functia cererii agregate data in forma lui directa,se poate determina functia venitului total si respectiv a venitului marginal .In conditii de cerere elastica venitul marginal ia valori pozitive iar in conditiile cererii inelastice ia valori negative.

Teoria producatorului

Analiza comportamentului firmelor pleaca de la ideea ca orice producator combina in procesul tehnologic mai multi factori de productie/forta de munca,capital etc pentru a obtine un produs final,adica un bun sau serviciu. Modalitatile de combinare a factorilor de productie in procesul productiv pot fi descrise in mod abstract folosind functii matematice denumite functii de productie. Si in teoria producatorului,ca si in cea a consumatorului ,pentru simplificarea abordarii se foloseste un model bidimensional considerandu-se ca un producator combina doar doi factori de productie.Variabelele modelului sunt notate x1 si x2 reprezentand cantitatile ce pot fi consumate din functia de productie 1 si 2. Cu y notam canitatea de produs final obtinuta si cu f (x1,x2).Prin functia de productie se determina cantitatea maxima de produs final ce poate fi obtinuta din orice combinatie de factori de productie: x1,x2.Grafic functiile de productie se reprezinta in IZOCUANTE, o izocuanta construindu-se prin unirea tuturor combinatiilor de factori de productie,care genereaza obtinerea aceluiasi nivel al productiei finale.

Pornind de la functia de productie se definesc alte trei concepte fundamentale in teoria producatorului:1) Conceptul de productivitate marginala a unui factor de productie2) Rata tehnica de substitutie a factorilor de productie3) Randamentul global sau de scara al factorilor de productie

1)- Conceptul de productivitate marginala a unui factor de productie masoara scorul productiei totale determinat de cresterea cantitatii consumate din factorul respectiv in conditiile in care ceilalti factori de productie nu se modifica. De remarcat este faptul ca odata cu cresterea consumului din factorul de productie variabil ,productia creste dar in proportii din ce in ce mai reduse. Aceasta din cauza faptului ca ceilalti factoru de oridyctue sunt mentinuti constanti.2) Rata tehnica de substitutie a factorilor de productie masoara proportia in care producatorii sunt dispusi sa schimbe un factor de productie cu altul,in procesul productiei,fara a afecta productia finala obtinuta. RTS este si panta sau inclinatia unei izocuante in orice punct al sau.3) Randamentul global sau de scara al factorilor de productie descrie proportia in care se modifica productia finala,ca urmare a modificarii simultane si in aceasi masura a tuturor factorilor de productie.Se definesc in acest sens tehnologii cu randament de scara crescator,mai mult decat au facut-o factorii de productie. Exista si tehnologii cu randament de scara constant in cazul carora productia se modifica in aceasi masura ca si factorii de productie. Exista si tehnologii cu randament de scara descrescator in cazul carora productia creste in masura mai mica decat factorii de productie.Pentru a verifica tipul de randament de scara al unei tehnologii se face astfel: daca se cunoaste multiplicatorul factorului de productie, se compara productia finala obtinuta in urma multiplicarii factorilor cu produsul dintre productia initiala si factorul de multiplicare.

Problema maximizarii profitului si a maximizarii costurilor in conditiile tehnologice date

Scopul principal al firmelor este in general acela de a obtine cel mai mare profit posibil in conditiile de productie date de tehnologie,respectiv in conditiile de preturi practicate pe piata bunurilor produse si pe pietele factorilor de productie. Profitul,prin definitie se determina ca diferenta intre incasarile unei firme prin comercializarea bunurilor produse si cheltuielile determinate de consumurile de factori de productie reali.Continuand analiza in cadrul modelului bidimensional ,daca x1,x2 includ cantitatile de factori de productie, y include cantitatea de productie finala.Problema maximizarii profitului se pune diferit pe termen lung sau scurt,considerandu-se ca cel putin un factor de productie este constant,maximizarea profitului realizandu-se in corelatie cu factorul de productie variabil.Pe termen lung se considera ca toti facotii de productie variaza,rezultatul problemei de optim ce vizeaza maximul profitului,ducand la determinarea functiei cererii de factori de productie care asigura maximul de profit.Punctul de optim se regaseste acolo unde firma produce conditiile date tehnologic de functia de productie( grafic stimulandu-se pe curba functiei de productie a.i sa obtina cel mai mare profit,adica in pct de tangenta dintre curba functiei de productie si cea mai indepartata posibil de origine. Realizarea conditiei de tangenta presupune egalitatea dintre panta dreptei izoproductive si panta curbei.

Randamentul de scara si evolutia costurilor la nivel de firma

Tipul de randament de scara ce caracterizeaza tehnologia combinarii factorilor de productie la nivel de firma,influenteaza modul in care costurile totale sau pe unitate de produs se modifica astfel:-in cazul unui randament constant ,evolutia costurilor totale are aceasi amploare ca si a productiei finale in conditia unui randament de scara crescator,costurile totale modificandu-se in masura mai mica decat productia finala.-in conditiile de randament descrescator evolutia costurilor o depaseste pe cea a productiei finale.

Functiile costului la nivel de firma: Pornind de la functia costului total se pot determina diferitele functii ale costului la nivel de firma folosind unul din criteriile principale de clasificare care ia in considerare modul in care costurile evolueaza ca urmare a modificarii productiei totale. Folosind aceste criterii,costurile se impart in doua categorii principale:1) costuri fixe(care nu se modifica odata cu productia )2) Costuri variabile(se modifica odata cu productia in acelasi sens dar nu neaparat in aceasi masura)In costul final intra in general amortizarea, salariile personalului administrativ.In costul variabil intra cheltuielile cu materiile prime,salariile muncitorilor direct productivi.Costul marginal-masoara sporul costului total determinat de cresterea productiei cu o unitate. Cmg se determina ca prima derivata a functiei ct in raport cu productia.Costul variabil unitar are tendinta de scadere pentru primele unitati de bun deoarece la inceputul productiei costul variabil total nu creste in masura cresterii productiei ci intr-o masura mai mica. De la un anumit nivel al productiei y,costul variabil unitar incepe sa creasca deoarece costul variabil total depaseste in evolutia lor cresterea productiei.Curba costului unitar are o portiune descrescatoare determinata preponderent de descresterea continua a costului final unitar pe masura cresterii productiei si o componenta crescatoare determinata de cresterea costului variabil uniotar pe masura cresterii productiei.De remarcat este faptul ca valoarea produsului la care costul variabil unitar atinge minimul este mai redus decat valoarea productiei care minimizeaza costul unitar.Costul marginal isi atinge minimul la un nivel de productie y mai mic decat cele corespunzatoare minimului costului variabil unitar si costului unitar si in plus curba costului marginal intersecteaza curbele costului variabil unitar respectiv costului unitar in punctul acestora de minim. Aceasta evolutie a costului marginal demonstreaza faptul ca in general marimea marginala trage dupa ea marimea unitara.

Oferta totala de ramura

Oferta individuala a firmelor -determinata pe baza rezolvarii problemei de maximizare a profitului.Oferta totala la nivelul unei ramuri sau industrii se determina prin insumarea ofertelor individuale a firmei.Daca se cunoaste aceasta oferta totala la nivelul ramurii si de asemeni cererea totala se poate determina pretul de echilibru ce se va practica la nivelul ramurii respective. In functie de acest pret si in functie de costul fiecarei firme,pot exista trei situatii in care s-ar putea afla orice firma ce opereaza in conditii de concurenta perfecta.In functie de raportul de marime in care se afla pretul de echilibru practicat la nivelul de ramura si la nivelul pretului care permite firelor ce poate opera in cadrul industriei respective fara a inregistra pierderi in conditiile cererii totale ale pietei.Pretul de echilibru rezultat din intersectia fiecarei curbe a ofertei cu curba cererii in comparatie cu pretul care asigura obtinerea de profituri pozitive este cel care da informatii cu privire la numarul maxim de firme pozitive ce pot opera in cadrul industriei respective. Astfel atata timp cat acest pret de echilibru este mai mare decat pretul corespunzator ,echivalent minimului costului ,exista loc pe piata in cadrul valorii respective pentru mai multe firme. Cand pretul de echilibru ajunge sub acest nivel,industria nu mai primeste alte firme. POt aparea in cadrul industriei maxim 3 firme fara inregistrarea de pierderi.

Echilibrul general pe piata cu concurenta perfecta:

La nivelul pietei unui bun sau serviciu ,avand in vedere pe deoparte cererea totala (agregata) determinata pe baza algoritmului alegerii optime de consum si pe de alta parte oferta totala determinata cu ajutorul problemei maximizarii profitului, se pot determina in conditii de echilibru general atat pretul de echilibru,cat si cantitatea totala tranzactionata pe piata.Pretul de echilibru- cel mai bun compromis intre interesele divergente ale cererii respective. Astfel el este in acelasi timp cel mai mic pret pe care rusesc sa-l plateasca consumand in conditiile ofertei date si cel mai mare pret pe care reusesc sa-l incaseze ofertantii in conditiile cererii date pe piata. De aceea se spune ca pretul de echilibru are o determinare unica in sensul ca orice alt nivel de pret,situat deasupra sau sub nivelul pretului de echilibru,va evolua in final catre nivelul pretului de echilibru.In acest caz ofertantii care realizeaza ca nu-si pot vinde toate produsele la acest nivel de pret,vor fi tentati sa reduca pretul pana la nivelul pretului de echilibru.Pentru determinarea pretului de echilibru si respectiv cantitatii totale tranzactionate in conditii de echilibru egaleaza functiile cererii si ofertei totale la nivelul pietei, functii exprimate fie in forma directa,fie in forma inversa.

Cazuri particulare de echilibru in conditii de concurenta perfecta

Aceste cazuri sunt descrise de gradul de elasticitate a ofertei distingandu-se cazul ofertei perfect inelastice,respectiv cel al ofertei perfect elastice.Cantitatea de echilibru depinde integral de conditia ofertei,iar preturile de echilibru depind mai ales de conditia cererii,astfel daca cererea creste pretul echilibru creste,iar daca cererea scade ,pretul de echilibru scade.Pretul de echilibru este determinat integral de conditiile ofertei,iar cantitatea de echilibru,de conditiile cererii (cantitatea evoluand in acelasi sens cu cererea)

Concurenta imperfecta:

Modelul concurentei perfecte este unul de piata ideala ,foarte rar intalnit,cel mai frecvent intalnite fiind diversele situatii care nu verifica conditiile concurentei perfecte. (multitudinea consumatorilor pe piata)Un prim model de concurenta imperfecta este reprezentat de monopol.Aceasta descrie situatia existentei unei singure firme ofertante pe piata unui bun,firma ce nu se va conforma pretului de echilibru si va tinde sa isi fixeze propriul pret,astfel incat sa-si maximizeze profitul.

Cum insa monopolistul se adreseaza unei anumite cereri pe piata el nu poate actiona decat asupra uneia din variabele pietei,pret sau cantitate. El poate fixa pretul lasand la latitudinea consumatorilor sa decida cantitatea ce o vor consuma dat fiind acel nivel de pret sau poate viza cantitatea oferita lasand la latitudinea consumatorilor decizia cu privire la pretul pe care sunt dispusi sa il plateasca.

In oricare dintre cele doua situatii rezultatul este un pret mult mai mare decat in conditiile concurentei perfecte si o cantitate tranzactionata mult mai mica decat in cazul concurentei perfecte.Decizia de oferta a firmelor in conditie de monopol se bazeaza pe acelasi obiectiv al firmelor de a-si maximiza profitul.