Metodologie Aprobare Curriculum National-final

17
Cadrul metodologic pentru Aprobarea Curriculumului Şcolar (planuri-cadru şi programe şcolare) Document de lucru

description

Curriculum National

Transcript of Metodologie Aprobare Curriculum National-final

Page 1: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

Cadrul metodologicpentru

Aprobarea Curriculumului Şcolar

(planuri-cadru şi programe şcolare)

Document de lucru

Bucureşti, 2011

Page 2: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

1. Fundamentarea metodologiei de aprobare a Curriculumului Naţional

În temeiul Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 (Art. 64-68 şi Art. 94 (e), se elaborează metodologia aprobării planurilor-cadru de învăţământ şi a programelor şcolare, ca părţi componente ale Curriculumului Naţional.

1.1. Cadrul legislativ

Potrivit prevederilor în vigoare, planurile-cadru de învăţământ şi programele şcolare pentru disciplinele / domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

În procesul de elaborare a acestor documente se iau în considerare următoarele aspecte: Curriculumul Naţional aplicat în învăţământul preuniversitar se elaborează în

conformitate cu nevoile specifice dezvoltării personale a elevilor şi cu nevoile pieţei forţei de muncă ale fiecărei comunităţi, în baza principiului subsidiarităţii (Art. 64-1).

Curriculumul Naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe opt domenii de competenţe cheie care determină profilul de formare a elevului (Art. 68).

Învăţământul liceal este centrat pe dezvoltarea şi diversificarea competenţelor cheie şi formarea competenţelor specifice în funcţie de filieră, profil, specializare sau calificare (Art. 68-5).

Implementarea programului „Şcoala după şcoală” creează premise pentru consolidarea competenţelor achiziţionate, accelerarea învăţării şi derularea unor activităţi de învăţare de natură remedială (Art. 58).

În baza articolelor 16, 19, 21, 33, 66 şi 67 din Legea Educaţiei Naţionale, se stabilesc următoarele repere care intervin în proiectarea şi dezvoltarea Curriculumului Naţional:

realizarea finalităţilor educaţiei şi asigurarea accesului egal la educaţie (Art. 16 (3), Art. 19 (4);

organizarea învăţământului pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale (Art. 21 (1); garantarea dreptului la educaţie diferenţiată (Art. 21 (3); centrarea curriculumului pentru educaţie timpurie pe dezvoltarea fizică, cognitivă,

emoţională şi socială a copiilor, respectiv pe remedierea eventualelor deficienţe de dezvoltare (Art. 67);

precizarea numărului maxim de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ şi a excepţiilor acceptate de lege (Art. 66 (1), (2);

stabilirea raportului între disciplinele obligatorii şi cele opţionale în planurile-cadru (Art. 66 (3), (4);

stabilirea alocării orare la dispoziţia cadrului didactic (Art. 66 (5); susţinerea învăţământul profesional şi învăţământul liceal — filiera tehnologică sau

vocaţională, prin măsuri specifice (Art. 33 (10).

2

Page 3: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

Reperele de bază pentru construirea şi evaluarea Curriculumului Naţional sunt specificate în Cadrul de Referinţă al Curriculumului Naţional. Evaluarea Curriculumului Naţional se bazează pe standardele unei noi calităţi a educaţiei şi formării, definite în documentul mai sus menţionat.

1.2. Documente strategice

Procesul elaborării şi aprobării Curriculumului Naţional se sprijină, de asemenea, pe o serie de documente strategice, cum ar fi Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României - orizonturi 2013-2020-2030 şi Programul Operaţional Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007-2013. Primul document subliniază importanţa unor obiective care trebuie realizate prin dezvoltare curriculară:

îmbunătăţirea radicală şi diversificarea ofertei educaţionale a întregului sistem de învăţământ şi formare profesională;

asigurarea măsurilor specifice de suport educaţional pentru grupurile dezavantajate.

Al doilea document precizează axele prioritare de acţiune: asigurarea egalităţii de şanse şi sporirea accesului la educaţie; asigurarea calităţii educaţiei şi compatibilizarea sistemului naţional de învăţământ cu

sistemul european de educaţie şi formare profesională; stimularea educaţiei permanente; reforma educaţiei timpurii.

2. Structura Curriculumului Naţional: planuri-cadru de învăţământ şi programe şcolare

Curriculumul Naţional reprezintă un set de documente care reglementează modalităţile prin care şcoala poate asigura atingerea idealului educaţional şi a ţintelor educaţionale, astfel încât să ofere fiecărui elev şanse egale pentru dezvoltarea personală şi profesională, pentru inserţia socială. Conform Legii Educaţiei Naţionale (Art. 64 (2), Curriculumul Naţional reprezintă ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ şi al programelor şcolare din învăţământul preuniversitar.

Organizarea Curriculumului Naţional se bazează pe o serie de principii de politică şi de construcţie curriculară, situate la confluenţa factorilor sociali, epistemologici şi psihologici. Aceşti factori se combină într-o manieră dinamică în determinarea parcursurilor de învăţare şi oferă un fundament pentru configurarea Curriculumului Naţional. Principiile fundamentează, în moduri specifice, componentele Curriculumului Naţional: planurile-cadru de învăţământ şi programele şcolare.

2.1. Principii de elaborare a documentelor curriculare

Următoarele principii, incluse în Cadrul de referinţă al curriculumului, sunt relevante pentru elaborarea documentelor curriculare vizate de prezenta metodologie:

principiul orientării filosofice;

3

Page 4: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

principiul compatibilizării cu reperele / tendinţele / orientările / standardele europene din învăţământ;

principiul relevanţei şi racordării la social, inclusiv inserţia profesională; principiul descentralizării curriculumului; principiul egalităţii de şansă; principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale; principiul îmbinării abordărilor disciplinare cu cele de tip multi-, pluri-, inter- şi

transdisciplinar; principiul alinierii / coerenţei; principiul descongestionării; principiul flexibilizării / individualizării curriculumului; principiul corelării la particularităţile de vârstă ale elevilor.

2.2. Componentele Curriculumului Naţional

Planul-cadru de învăţământ, ca document oficial de tip reglator, este instrument de bază în promovarea politicii educaţionale la nivel naţional, care jalonează resursele de timp ale procesului de învăţare-predare-evaluare; planurile-cadru de învăţământ stabilesc, diferenţiat, în funcţie de nivelul de şcolarizare, disciplinele studiate de către elevi în şcoală şi numărul de ore alocat fiecăreia dintre acestea.Planul-cadru precizează misiunea, profilul de formare şi competenţele aferente acestuia. Ponderea disciplinelor obligatorii şi opţionale are ca reper prevederile Legii Educaţiei Naţionale şi variază în funcţie de nivelul de şcolaritate:

învăţământ obligatoriu: discipline obligatorii - 80% şi discipline opţionale - 20%; învăţământul liceal: discipline obligatorii - 70% şi discipline opţionale - 30%.

Numărul maxim de ore alocat săptămânal disciplinelor din planul-cadru de învăţământ pe niveluri de şcolaritate, stabilit prin Legea Educaţiei Naţionale este:

- învăţământ primar - 20 de ore;- învăţământ gimnazial - 25 de ore;- învăţământ liceal - 30 de ore.

Disciplinele de învăţământ şi ponderea lor sunt organizate astfel: Trunchiul comun cuprinde disciplinele obligatorii care, la nivelul învăţământului

liceal, sunt aceleaşi pentru toate specializările din cadrul profilului. În principiu, trunchiul comun dezvoltă şi consolidează competenţe generice (competenţe vizate de disciplinele de învăţământ şi competenţe transversale). În învăţământul liceal, trunchiul comun are rolul de a dezvolta şi diversifica competenţele cheie.

Curriculum la decizia şcolii; acesta se constituie din pachete opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, precum şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ.

Programa şcolară, ca principal document şcolar de tip reglator, este instrument de lucru al cadrului didactic care stabileşte, pentru fiecare disciplină, oferta educaţională (obiective / competenţe şi conţinuturi) care urmează să fie realizată în bugetul de timp stabilit prin planul-cadru, pentru un parcurs şcolar determinat, în conformitate cu statutul şi locul disciplinei în planul-cadru de învăţământ.Programele şcolare elaborate pentru disciplinele, domeniile de studiu/modulele de pregătire prevăzute în planurile cadru de învăţământ stabilesc finalităţile urmărite, includ conţinuturile

4

Page 5: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

fundamentale (teoretice, experimentale şi aplicative) şi recomandări metodologice pentru orientarea procesului de predare-învăţare-evaluare.

2.3. Evaluarea Curriculumului Naţional

Asumarea unor criterii de calitate a documentelor şcolare, încă din etapa de concepere a acestora, asigură transparenţa demersului de proiectare curriculară şi elementele necesare obţinerii consensului. Evaluarea calităţii curriculumului proiectat este o acţiune tehnică şi urmăreşte aprecierea valorii documentului curricular, în scopul perfecţionării sale.

Criterii pentru evaluarea planurilor-cadru de învăţământEvaluarea planurilor–cadru se va face după următoarele criterii:

fundamentarea teoretico-metodologică; echilibrul; adecvarea; adaptarea; funcţionalitatea şi completitudinea; asigurarea calităţii.

Criterii pentru evaluarea programelor şcolareUrmătoarele criterii: relevanţa, pertinenţa, coerenţa, aplicabilitatea, fezabilitatea, la care se adaugă indicatori specifici, vor fi utilizate în evaluarea programelor şcolare. Aceste criterii vizează toate elementele componente ale programelor (competenţe, conţinuturi, recomandări metodologice, evaluare). În demersul de aprobare a programelor, evaluarea se desfăşoară ca autoevaluare, realizată la nivelul grupului de lucru, pe baza unei liste de verificare alcătuită din indicatori specifici criteriilor menţionate.

3. Curriculum Naţional - mecanisme de aprobare

Prezenta secţiune precizează principalele etape şi prevederi referitoare la elaborarea, dezbaterea şi aprobarea planurilor-cadru de învăţământ, a programelor şcolare şi a curriculumului la decizia şcolii.

3.1. Planurile-cadru de învăţământ

Etape ale elaborării şi aprobării planurilor-cadru de învăţământ1. Numirea, prin ordin al ministrului educaţiei, a Grupului de elaborare a planului-cadru

de învăţământ, constituit din reprezentanţi ai instituţiilor şi organismelor abilitate ale MECTS, alţi specialişti, experţi.

2. Elaborarea, de către grupul constituit, a unor proiecte de planuri-cadru pentru învăţământul preuniversitar, în conformitate cu precizările din Cadrul de referinţă al Curriculumului Naţional şi calendarul stabilit.

3. Punerea proiectelor planurilor-cadru de învăţământ în dezbatere publică (30 de zile).4. Modificarea şi completarea, de către grupul de lucru, a proiectelor planurilor-cadru de

învăţământ elaborate iniţial, prin integrarea propunerilor relevante.

5

Page 6: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

5. Aprobarea planurilor-cadru de învăţământ prin ordin al ministrului educaţiei.

Prevederi speciale de elaborare şi aprobare a planurilor-cadru de învăţământProcedura de elaborare şi aprobare a planurilor-cadru de învăţământ include prevederi speciale în următoarele situaţii:

planurile-cadru pentru alternativele educaţionale, care sunt redactate, în proiect, de reprezentanţi ai acestora, sunt supuse discuţiei grupului de elaborare a planului-cadru şi sunt aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;

planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul teologic şi confesional, care sunt redactate de către reprezentanţi ai grupului de elaborare a planului-cadru în colaborare cu fiecare cult în parte, şi care sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei;

planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul militar, care sunt redactate de către reprezentanţi ai grupului de elaborare a planului-cadru în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, şi care sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

3.2. Programele şcolare

Etape ale elaborării şi aprobării programelor şcolare1. Constituirea grupurilor de lucru care elaborează programele şcolare pentru disciplinele

/ domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar.

2. Elaborarea, de către grupurile constituite, a unor proiecte de programe şcolare; asigurarea coerenţei la nivelul fiecărei arii curriculare şi la nivelul fiecărei etape de şcolaritate se va realiza de către un coordonator de arie curriculară. Grupul de lucru asigură calitatea documentelor curriculare prin raportarea continuă la indicatori de calitate pe parcursul procesului de elaborare şi prin autoevaluare la final.

3. Dezbaterea şi avizarea proiectelor de programe şcolare în Comisiile naţionale de specialitate; formularea de observaţii / propuneri.

4. Punerea proiectelor de programe şcolare în dezbatere publică (30 de zile).5. Revizuirea / completarea, de către fiecare grup de lucru, a proiectelor programelor

şcolare elaborate iniţial, pornind de la observaţiile / propunerile făcute în etapele anterioare.

6. Asigurarea coerenţei orizontale a programelor şcolare de către coordonatorii de arie curriculară; coordonatorii de arie solicită, după caz, grupurilor de lucru, realizarea unor modificări pentru asigurarea coerenţei orizontale.

7. Aprobarea programelor şcolare prin ordin al ministrului educaţiei.

Prevederi speciale de elaborare şi aprobare a programelor şcolareProcedura de elaborare şi aprobare a programelor şcolare include prevederi speciale în următoarele situaţii:

a. programele şcolare pentru alternativele educaţionale, care sunt elaborate, în proiect, de reprezentanţi ai acestora, sunt discutate cu fiecare coordonator de arie curriculară sau cu un reprezentant MECTS, desemnat în acest scop, sunt aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;

b. programele şcolare pentru învăţământul teologic şi confesional, care sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu fiecare cult în parte, şi care sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei;

6

Page 7: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

c. programele şcolare pentru învăţământul militar, care sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, şi care sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei

3.3. Curriculumul la decizia şcolii

Curriculumul la decizia şcolii (CDŞ) reprezintă oferta educaţională propusă de şcoală, în concordanţă cu nevoile şi interesele de învăţare ale elevilor, precum şi cu specificul şcolii şi cu nevoile comunităţii locale. La nivelul planurilor-cadru de învăţământ, CDŞ se exprimă prin numărul de ore alocate şcolii pentru construirea propriului proiect curricular.

Componentele curriculumului la decizia şcolii

Curriculum-ul la decizia şcolii include: pachete pentru disciplinele opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local; pachete pentru disciplinele opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ.

În completarea trunchiului comun, şcoala poate opta pentru unul dintre pachetele disciplinare opţionale incluse în curriculum-ul la decizia şcolii.Pachetele opţionale din oferta centrală sunt constituite din exemple de bune practici, pilotate prin intermediul unor proiecte desfăşurate la nivel naţional, regional sau local. Programele şcolare elaborate pentru opţionalele din oferta centrală sunt discutate şi avizate de coordonatorii de arie curriculară şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

Pachetele opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ:a. asigură diversificarea activităţilor de învăţare, în funcţie de nevoile elevilor;b. sunt derivate din oricare dintre disciplinele de învăţământ, constituindu-se astfel într-o

ofertă educaţională care răspunde interesului elevilor pentru o anumită disciplină de studiu;

c. pot introduce un obiect de studiu, în afara celor prevăzute în trunchiul comun;d. pot introduce, ca obiect de studiu, o nouă disciplină, structurată în jurul unei teme

integratoare pentru o anumită arie curriculară sau pentru mai multe arii curriculare.

Proiectarea curriculumului elaborat în şcoală are ca repere: resursele umane şi materiale ale şcolii, interesele elevilor, situaţiile specifice şcolii, nevoile comunităţii locale. Opţionalele ofertate la nivelul şcolii sunt aprobate de către unitatea de învăţământ.

Etape ale elaborării şi aprobării curriculumului la decizia şcoliiElaborarea şi stabilirea curriculumului la decizia şcolii se realizează anual, în mod descentralizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Elaborarea şi stabilirea curriculumului la decizia şcolii parcurg mai multe etape, concretizate în următoarele activităţi:

1. Fundamentarea propunerilor privind curriculumul la decizia şcolii, prin:- realizarea unei analize de nevoi, la nivelul elevilor înscrişi în unitatea de

învăţământ;- realizarea unei analize de oportunităţi educaţionale, la nivelul contextului socio-

economic local.2. Formularea, de către cadrele didactice, de propuneri privind curriculumul la decizia

şcolii, prin consultarea consiliului elevilor, a părinţilor elevilor şi prin realizarea unei analize a resurselor necesare pentru implementare.

7

Page 8: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

3. Stabilirea curriculumului la decizia şcolii de către Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

4. Avizarea ofertei de CDŞ în Consiliul profesoral.5. Prezentarea ofertei de CDŞ, elevilor şi părinţilor elevilor, la nivelul învăţământului

primar, gimnazial şi liceal. Exprimarea, în scris, de către părinţii elevilor din învăţământul primar şi gimnazial a opţiunilor privind curriculumul la decizia şcolii care urmează să fie studiat în anul şcolar următor. Exprimarea, în scris, de către elevii din învăţământul liceal, a opţiunilor privind curriculumul la decizia şcolii care urmează să fie studiat în anul şcolar următor.

6. Centralizarea opţiunilor privind curriculumul la decizia şcolii, exprimate de elevi / de către părinţii elevilor.

7. Definitivarea la nivelul unităţii de învăţământ, pentru fiecare clasă, a opţionalelor care urmează să fie studiate de către elevi în anul şcolar următor.

8. Informarea inspectoratul şcolar asupra ofertei de opţionale care se derulează la nivelul fiecărei clase dintr-o şcoală pe parcursul anului şcolar respectiv.

9. Elaborarea programelor şcolare pentru opţionale de către profesorii propunători.10. Aprobarea, de către Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, a programelor

şcolare pentru opţionale.

8

Page 9: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

Anexa 1

Procesul de elaborare – dezbatere – aprobare a programelor şcolare

9

Page 10: Metodologie Aprobare Curriculum National-final

Anexa 2

Etape ale elaborării şi aprobării curriculumului la decizia şcolii şi participanţii responsabili

Nr. crt.

Etape - activităţi Participanţi

1. Fundamentarea propunerilor privind curriculumul la decizia şcolii, prin:

- realizarea unei analize de nevoi, la nivelul elevilor înscrişi în unitatea de învăţământ;

- realizarea unei analize de oportunităţi educaţionale, la nivelul contextului socio-economic local.

- echipa managerială a şcolii

- membrii comisiilor metodice

2. Formularea, de către cadrele didactice, de propuneri privind curriculumul la decizia şcolii, prin consultarea consiliului elevilor, a părinţilor elevilor şi prin realizarea unei analize a resurselor necesare pentru implementare.

- cadre didactice- Consiliul elevilor- părinţi

3. Stabilirea curriculumului la decizia şcolii. - Consiliul de administraţie- Comisia pentru curriculum

4. Avizarea ofertei de CDŞ. - Consiliul profesoral5. Prezentarea ofertei de CDŞ, elevilor şi părinţilor

elevilor, la nivelul învăţământului primar, gimnazial şi liceal. Exprimarea, în scris, de către părinţii elevilor din învăţământul primar şi gimnazial a opţiunilor privind curriculum-ul la decizia şcolii care urmează să fie studiat în anul şcolar următor. Exprimarea, în scris, de către elevii din învăţământul liceal, a opţiunilor privind curriculumul la decizia şcolii care urmează să fie studiat în anul şcolar următor.

- diriginţii- profesorii propunători- elevii- părinţii elevilor

6. Centralizarea opţiunilor privind curriculumul la decizia şcolii, exprimate de elevi / de către părinţii elevilor.

- diriginţii

7. Definitivarea la nivelul unităţii de învăţământ, pentru fiecare clasă, a opţionalelor care urmează să fie studiate de către elevi în anul şcolar următor.

- diriginţii- Comisia pentru curriculum

8. Avizarea listei opţionalelor care se derulează la nivelul fiecărei clase dintr-o şcoală pe parcursul anului şcolar respectiv.

- inspectoratele şcolare

9. Elaborarea programelor şcolare pentru opţionale. - profesorii propunători10. Aprobarea programelor şcolare pentru opţionale. - Consiliul de

administraţie al unităţii de învăţământ

10