METODOLOGIA CERCETRII PSIHOLOGICE I. Norme etice n cercetare; scurt istoric Decizia de a ntreprinde cercetari se bazeaza pe judecata psihologului legata de modul n care poate contribui cel mai bine la dezvoltarea stiintei psihologice. O conditie care trebuie respectata, avnd n vedere faptul ca participantii la cercetare sunt oameni sau animale, este aceea de a nu interveni agresiv n modul de viata uzual al subiectilor. Orice psiholog are obligatia sa nu traumatizeze si sa nu intervina n nici un mod negativ bunastarea participantilor la cercetare. Atunci cnd cercetarea are ca participanti subiecti umani, psihologul are obligatia de a verifica si evalua scopurile si obiectivele propuse prin prisma unui cod etic. Daca apare o disonanta ntre scopul cercetarii si cstigurile pe care ea le aduce pentru stiinta si morala, cercetatorul are obligatia sa o rezolve astfel ca drepturile participantilor la cercetare, n principal dreptul de a fi protejat, sa nu fie vatamat n nici un fel. Pentru ca, de cele mai multe ori, cercetarile se efectueaza n echipa, cel care coordoneaza echipa de lucru are obligatii si responsabilitati suplimentare: el este responsabil de comportamentul etic si moral al ntregii echipe. Unul din principiile etice ale profesiei de psiholog l reprezinta comunicarea scopurilor cercetarii nainte de debutul ei, aceasta fiind o obligatie. Acest lucru este important deoarece astfel se obtine deschiderea subiectilor si se evita posibilitatea ca acestia sa aiba senzatia ca sunt manipulati. Informatiile asupra scopurilor cercetarii trebuie date n conformitate cu vrsta si nivelul cultural al participantilor la cercetare. Pe parcursul cercetarii, exista obligatia de a se respecta libertatea individului de a se retrage oricnd doreste din colaborare, aceasta pentru ca psihologul se situeaza oricum pe o pozitie superioara, care nu trebuie folosita. Cercetarile cu copii sau persoane cu tulburari de diverse feluri solicita proceduri speciale de comunicare si protectie. Este bine sa se faca un fel de antrenament, care sa aiba la baza informatii de la cei care lucreaza n mod obisnuit cu acele persoane. Dupa colectarea datelor, cercetatorul este obligat sa ofere informatii asupra lor, sa comunice rezultatul studiului, singura exceptie fiind cazul n care programul de cercetare presupune conditii de confidentialitate (de exemplu, o cercetare asupra relatiilor dintre minoritati). Un alt principiu se refera la cercetarile cu animale, unde cercetatorul are obligatia de a face un training special nainte. Coordonatorul proiectului este obligat sa asigure confortul si sa nu vatameze sanatatea participantilor la cercetare. Utilizarea procedeelor pe baza de durere sau stres este permisa doar daca alte proceduri nu pot fi folosite si scopul cercetarii prezinta interes stiintific si moral. Daca viata animalelor folosite pentru cercetare, aceasta trebuie sa se faca n cel mai rapid si mai putin dureros mod. (Info: M. Beniuc - Zoopsihologie). Concepte de baza n cercetarea stiintifica: paradigma, metodologie, metoda, tehnica. Paradigma reprezinta un set de propozitii care explica modul n care este perceputa realitatea, un set de informatii care descriu realitatea sau reprezinta o modalitate de ntelegere a ei. Paradigma ca explicatie generala asupra lumii poate fi cu tenta pozitivista (cantitativ-descriptiva) sau cu tenta comprehensiva (cantitativ-explicativa). De aici rezulta urmatoarea clasificare:

- paradigme care stau la baza interpretarilor pozitiviste; - paradigme care stau la baza interpretarilor comprehensive; - paradigme pozitiviste care stau la baza teoriilor pozitiviste si neopozitiviste; - paradigme interpretative, care subsumeaza abordarile de tip fenomenologic, psihanalitic si comprehensiv; - paradigme critice, care se aplica n abordarile sociologice, feministe si marxiste. Metodologie Definitia 1: Metodologia este modelul de cercetare utilizat ntr-un studiu particular; include informatiile teoretice adiacente temei si metode pentru verificarea acesteia. n acest caz, fiecare cercetare are o metodologie distincta. Definitia 2: Metodologia n stiintele sociale are doua laturi: analiza critica a activitatii de cercetare si formularea unor propuneri pentru perfectionarea acestei activitati. Lazarsfeld (1969) formula o alta definitie, aratnd ca metodologia are sase obiective principale: delimitarea obiectului de studiu n cercetarile empirice, analiza conceptelor, analiza metodelor si tehnicilor de cercetare, analiza raportului dintre metodele si tehnicile utilizate, sistematizarea datelor obtinute n cercetarea empirica si formalizarea rationamentelor finale. Metoda este definita ca fiind modul de cercetare, sistemul de reguli si principii de cunoastere si transformare a realitatii obiective (S. Chelcea, 2001). Metodele reprezinta totalitatea instrumentelor folosite ntr-o cercetare pentru culegerea si prelucrarea datelor. Clasificarea metodelor se poate face dupa mai multe criterii: 1. Dupa criteriul temporal, se descriu metode transversale si metode longitudinale. Metodele transversale urmaresc descoperirea relatiilor dintre laturile, aspectele, fenomenele si procesele socio-umane la un anumit moment dat. n aceasta categorie se ncadreaza observatia, testele, ancheta (pe baza de chestionar si pe baza de interviu). Atentie! Testele nu permit predictia! Metodele longitudinale studiaza evolutia fenomenelor n timp; n aceasta categorie se ncadreaza studiul de caz, biografia, studiul panel etc. Aceste metode permit o oarecare predictie facuta cu prudenta si nu pe termen foarte ndelungat. 2. Dupa criteriul reactivitatii, adica al gradului de interventie al cercetatorului asupra obiectului de studiu, se disting: metode experimentale n care psihologul intervine provocnd producerea unor fenomene, metode cvasi-experimentale (ancheta, sondajul de opinie), n care psihologul nu intervine activ, dar este prezent, ceea ce poate duce la o modificare a raspunsurilor (aparitia asa-numitelor "raspunsuri dezirabile"); metode de observatie, n care psihologul nu este prezent fata n fata cu participantii (studiul documentelor sociale, observatia indirecta), situatie n care comportarea participantilor este absolut libera, spontana. 3. Dupa criteriul numarului de unitati sociale luate n studiu (numarul de subiecti), se disting: metode statistice, care presupun investigarea unui numar mare de subiecti (aproximativ 1000-1500,

minimum 50): anchete socio-demografice, chestionare de opinie etc; simetode (analize) cazuistice, care presupun studiul integral al ctorva unitati sau fenomene (biografia, monografia, studiul de caz). Tehnica psihologica reprezinta un demers operational al abordarii. Ex: ancheta reprezinta o metoda, iar tehnica aleasa n cadrul acestei metode poate fi chestionarul sau interviul. Procedura se refera la modalitatea concreta de culegere a datelor: creion si hrtie, reportofon, camera video, etc. Scurt istoric Primele studii empirice din antichitate, apartinnd lui Socrate, Hipocrat, Thales, au fost preluate n secolul XIX, cnd a avut loc o adevarata explozie a cercetarilor sociale. Le Play investigheaza conditiile de munca n fabrici folosind monografia. Cresterea conflictelor sociale pe fondul cresterii industriale este unul din motivele care duc la dezvoltarea cercetarii stiintifice. Debuturile analizei de tip cantitativ se leaga de numele lui Auguste Comte, care, n 1948, descrie caracteristicile filosofiei pozitiviste si introduce n cercetare metodele; orientarea pozitivista si pastreaza dominatia pna n secolul XX. Comte propune ca metoda de cercetare experimentul. La sfrsitul anilor '50, pozitivismul este n plina nflorire; pentru a le contrabalansa, apar teoriile comprehensive care stau la baza abordarilor de tip calitativ. Teoriile comprehensive i au ca promotori pe Weber si Husserl si apar pe terenul 21121q1617v sociologiei de tip anglo-saxon. Metodologia de tip calitativ devine o concurenta serioasa a celei de tip cantitativ. n prezent, ntre cele doua abordari s-a produs o echilibrare, fiecare recunoscnd meritele celeilalte.

II. Modele de cercetare Succesul cercetarilor empirice asupra comportamentului uman individual sau de grup presupune luarea n considerare a trei principii metodologice. Dupa S. Chelcea (2001), aceste principii sunt: (1) principiul unitatii teoretic-empiric, (2) principiul unitatii ntelegere (comprehensiune) - explicatie, si (3) principiul unitatii cantitativ-calitativ. Conform principiului unitatii teoretic-empiric, n cercetarea stiintifica cunostintele teoretice ghideaza activitatea empirica, activitatea de cercetare concreta; pe de alta parte, datele obtinute prin activitatea de cercetare confera valoare de adevar teoriilor. Principiul unitatii ntelegere-explicatie pune n discutie relatia dintre subiectul si obiectul cunoasterii stiintifice. Cu alte cuvinte, a ntelege de ce apare sau se desfasoara un anumit comportament nu este acelasi lucru cu a-l explica. Putem ntelege intuitiv cauzele care duc la aparitia unor fenomene sociale, dar aceste acte de ntelegere nu garanteaza obiectivitatea concluziilor noastre. Explicarea unui fapt social presupune descrierea si definirea unor argumente concrete care sa justifice aparitia si dezvoltarea unor fenomene sociale. Asadar, explicatia stiintifica presupune o analiza de profunzime a comportamentului uman, si nu doar o simpla intuitie. Principiul unitatii cantitativ-calitativ impune utilizarea convergenta a metodelor statistice, specific cantitative, si a celor cazuistice, specific calitative. Din punct de vedere epistemologic, cercetarea cantitativa se supune paradigmei pozitiviste, conform careia evenimentele, faptele, informatiile care decurg din observatii si experimente pot fi analizate

obiectiv. Pozitivismul admite ca exista o realitate exterioara subiectului, o conduita externa care reproduce ad integrum trairile sale psihice interne. Aceasta realitate externa (comportamentul uman) poate fi masurat de catre cercetatori ntr-un mod absolut obiectiv. Subiectivitatea inerenta poate fi eliminata prin concordanta observatiei: daca exista trei persoane care ajung la aceeasi concluzie despre caracteristicile unui comportament, eroarea de evaluare este nula. Cercetarile cantitative, prin caracteristicile metodelor pe care le utilizeaza si prin analiza matematico-statistica a datelor obtinute, conduc la adevaruri sau informatii care pot fi generalizate. Explicarea unui fenomen social trebuie sa se obtina pe calea unui experiment; construirea teoriilor urmeaza o cale bine definita, se utilizeaza concepte si proceduri formale cunoscute, astfel nct rezultatele sa poata fi verificate de alti cercetatori prin utilizarea aceleiasi metodologii. Demersul logic utilizat n cercetarile cantitative este deductia. Cercetarea calitativa se supune paradigmei comprehensive, conform careia psihicul uman nu este integral prezent n comportamentul manifest; aceasta perspectiva admite teza independentei ntre conduita de masurat si realitatea ei obiectiva. n plus, conform acestei paradigme, obiectivitatea cercetarii este o iluzie: masuram ce ni se ofera. Georges Devereaux (1980) preciza ca stiintele socio-umane trebuie sa tina cont si de persoana cercetata, de faptul ca trasaturile ei de personalitate pot influenta si chiar perturba rezultatele cercetarii. Pentru a ndrepta neajunsul capacitatii de a fi obiectiv, el propunevalidarea de semnificatie, specifica paradigmei comprehensive. Validarea de semnificatie se obtine printr-o analiza obiectiva si critica a datelor intermediare si finale ale unei cercetari de catre un grup de specialisti sau chiar de catre participantii la cercetare, considerati "persoane neutre" n raport cu cercetatorul. Rezultatele unei cercetari comprehensive nu pot fi generalizate si nici nu-si propun acest scop. Ele duc la o explicare de profunzime a unui segment de comportament. Modelul cercetarii stiintifice Un prim pas al cercetarilor empirice presupune doar schitarea unui model de cercetare. Aceasta schita presupune sa definim mai nti comportamentele pe care vrem sa le evaluam, sa precizam unde, cnd si cum putem masura aceste comportamente. De asemenea, ne vom gndi la modalitatile de prelucrare a informatiilor obtinute si la modurile de analiza a acestor rezultate. Modelul de cercetare difera n functie de natura si scopul acesteia si de metodele pe care vrem sa le utilizam. Orice cercetare obliga la cteva decizii: - ce tip de abordare este mai bun pentru situatia sociala pe care vrem sa o evaluam (cantitativ, calitativ sau mixt); - caracteristicile populatiei pe care urmeaza sa lucram: care sunt subiectii, cti sunt acestia; pentru o cercetare cantitativa stabilim numarul si caracteristicile subiectilor nainte de a debuta cercetarea; pentru o cercetare calitativa, numarul subiectilor nu este ferm stabilit de la nceput, avem doar o tinta, un numar aproximativ; - o alta decizie tine de metodele utilizate; - se stabileste echipa de cercetare: numarul de specialisti, specialitatea lor, daca se vor folosi operatori sau nu;

- se obtine acceptul unei institutii si a participantilor. Berger (1989) stabilea scopurile unui model de cercetare: 1. Sa ofere un ghid care sa dirijeze activitatile prin reducerea la maxim a posibilelor pierderi financiare si de timp. 2. Sa asigure ordinea activitatilor, a operatiilor, astfel nct nici un scop urmarit sa nu fie omis sau sa fie urmarit ntr-un moment nepotrivit. 3. Sa previna distorsiunile de informatie si erorile de lucru. Modelul unui ciclu de cercetare, dupa Beaugrand (1993) presupune cinci pasi: (1) enuntarea problemei de cercetare; (2) formularea planului de cercetare; (3) culegerea de informatii; (4) analiza si interpretarea informatiilor culese; (5) reformularea enunturilor teoretice initiale n functie de rezultatele obtinute la sfrsitul activitatii. 1. Enuntarea problemei de cercetare n general, o problema apare ca urmare a unui gol de informatie. Aceasta lipsa de informatie este primul pas n formularea temei, a problemei de care ne vom ocupa. Precizarea clara a obiectivelor cercetarii se face nsa doar ca urmare a unei activitati de documentare. Activitatea de documentare precizeaza ce studii si informatii mai exista despre tema respectiva. De asemenea, tot prin documentare ne putem fixa modalitatile de abordare a problemei, metodele etc. n aceasta etapa, observatia nestructurata (de tip calitativ) ne poate fi de folos, pentru ca permite obtinerea unui inventar complet a tuturor posibilitatilor sub forma de ntrebari. La finalul acestei etape se pot formula ipotezele de cercetare, si anume ipotezele teoretice. 2. Formularea planului de cercetare Presupune traducerea ipotezelor teoretice n ipoteze empirice, fixarea locului cercetarii si a grupului de cercetat, alegerea metodelor, verificarea oportunitatii utilizarii acestora si operationalizarea conceptelor. n cercetarea de tip cantitativ, aceasta operationalizare este absolut necesara, deoarece ea permite definirea cu acuratete a variabilelor utilizate. Exemplu de operationalizare: conceptul de "responsabilitate" include urmatoarele trasaturi: stabilitate n actiune, constanta comportamentala, fidelitate, capacitate de concentrare. Operationalizarea a fost definita (1962) ca fiind o reteta care presupune trei pasi: - selectia indicatorilor; - cuantificarea variabilelor (stabilirea valorilor pe care le pot lua indicatorii); - identificarea unui continuum numeric al valorii variabilelor (ex: fidelitatea poate lua valori de la 1 la X). Reguli ale operationalizarii conceptelor: a) Regula relevantei empirice: indicatorii trebuie sa reflecte exact conceptul pe care l masoara;

b) Regula adecvarii empirice: indicatorii trebuie sa aiba capacitatea de a masura toate fetele conceptului; c) Regula cuantificarii: valorile numerice utilizate n cuantificarea indicatorilor si variabilelor trebuie sa aiba capacitatea de a respecta constant aceleasi proceduri. Caile de selectie a indicatorilor: studii exploratorii, analiza definitiilor, apelul la propria experienta. n cercetarea calitativa, operationalizarea este considerata neadecvata. Lamneck (1988) explica de ce operationalizarea este inoperanta n cercetarea calitativa: - nu asigura relatia abstract-concret, ci este o relatie abstracta, deoarece un concept este transcris prin alt concept; - este incompleta, deoarece nu poate acoperi toate aspectele conceptului relativ, care este n perpetua revolutie; - este subiectiva: determinarea indicatorilor este dependenta de ceea ce ntelege cercetatorul; astfel se explica de ce pentru acelasi concept exista mai multe definitii. Lamneck vorbeste si despre cuantificarea variabilelor: stabilirea unor echivalente nu ntotdeauna conforma cu realitatea. El concluzioneaza ca operationalizarea este o pierdere de timp, pentru ca presupune definirea conceptului nainte de a debuta cercetarea, si astfel vom fi obligati sa urmam ceea ce am stabilit dinainte. 3. Culegerea de informatii se face prin diferite metode, cantitative sau calitative, si utiliznd diverse tipuri de design. 4. Analiza si interpretarea informatiilor culese conduce la generalizari empirice. Analiza si interpretarea informatiilor se poate face la diferite nivele: - comparatie de medii sau procente, utiliznd testul t Student; - comparare de abateri; - teste statistice. n cazul prelucrarii cu ajutorul inferentelor, corelatiei, a regresiei, se poate afirma: "Rezultatele obtinute ilustreaza efecte sistematice si nu sunt obtinute la ntmplare"; aceasta afirmatie este permisa numai n cazul utilizarii acestor prelucrari statistice superioare. Interpretarea reprezinta confruntarea relatiilor dintre variabile, relatii presupuse prin ipoteza. n unele cazuri, ipoteza poate fi o simpla descriere de regularitati, iar din punct de vedere al calculului statistic, o simpla comparare de medie sau procente; alteori ipoteza presupune o inferenta, explicarea cauzala a unor fenomene, iar rezultatele sunt obtinute n urma unui studiu corelational sau de regresie. Interpretarea obliga la confruntarea rezultatelor cu ipoteza initiala. 5. Reformularea enunturilor teoretice initiale se face evalund ntregul studiu; se stabileste n ce masura metodele alese au corespuns ipotezei, care au fost sursele de eroare si n ce domeniu pot fi generalizate rezultatele obtinute.

Fiind etapa n care se pot propune revizuiri teoretice ale unor modele existente, ea presupune ncorporarea datelor de cercetare n teoriile existente, anularea informatiilor neconcludente (gresite) si formularea unor noi probleme de cercetare (noi ipoteze). n sfrsit, dupa toate aceste etape mai urmeaza si etapa de publicare a rezultatelor obtinute, care ncheie un ciclu de cercetare si care presupune o expunere la judecata comunitatii stiintifice, judecata care se aplica att cercetatorului, ct si institutiei la care este afiliat. Acest ciclu de cercetare este specific cercetarii cantitative. n cazul cercetarii calitative exista unele diferente. Sarankatos (1994) propune aceasta comparatie, spunnd: daca prima etapa, n cazul unei abordari cantitative, presupune specificarea unui obiectiv, formularea unei ipoteze, operationalizarea conceptelor, n cercetarea calitativa aceasta etapa obliga la formularea unor obiective mai generale, mai putin structurate; ipotezele se pot formula si pe parcursul cercetarii, iar operationalizarea conceptelor este un proces care nu si are rostul n acest caz. Alte diferente ntre cercetarea cantitativa si cea calitativa: - daca n cercetarea cantitativa design-ul este planificat cu multa acuratete de la debut, ea presupunnd si o selectie judicioasa a loturilor de subiecti si precizarea metodelor de colectare a datelor si tipul de prelucrare, n cercetarea calitativa design-ul este cunoscut, dar nu restrictiv; pasii nu sunt fixati n ordine absolut riguroasa. - exista criterii de selectie a subiectilor, dar criteriul de reprezentativitate statistica nu-si are locul n cercetarea calitativa; - culegerea datelor: daca ntr-o abordare cantitativa putem utiliza operatori, ntr-o analiza calitativa acest lucru nu este permis si obligatoriu cercetatorul preia informatia; - analiza datelor: n cercetarea calitativa, aceasta nu este o etapa separata; ea se efectueaza pe parcurs, pe masura aparitiei de noi informatii, se apreciaza daca ele sunt utile sau nu obiectivului fixat; - interpretarea datelor se face prin generalizare inductiva (n studiul cantitativ) si prin generalizare analitica (n studiile calitative). III. Formularea ipotezelor Ipotezele sunt specifice cercetarilor cantitative; formularea lor se face dupa ce au fost definite scopurile cercetarii si conceptele cu care vom lucra. Exista o serie de motive pentru care ipotezele sunt necesare: (1) necesitatea determinarii si delimitarii domeniului de cercetare, si (2) o ipoteza ghideaza colectarea datelor, analiza si interpretarea lor. n cele mai multe cazuri, ipotezele se refera la verificarea unor relatii care se stabilesc ntre doua variabile, ceea ce ne permite sa spunem ca ipoteza respectiva contine o posibila solutie la problema aflata n studiu. Kerlinger (1964) definea ipoteza ca fiind un enunt conjunctural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile. Legatura dintre variabile propusa prin ipoteze este o relatie posibila, nu una certa; ipoteza este deci o explicatie plauzibila care urmeaza a fi verificata n cercetare prin datele care se obtin.

n stiintele sociale, ipoteza este reflectarea ntr-o forma specifica a realitatii obiective, un enunt cu caracteristici de probabilitate despre sensul, interconditionarea si cauzalitatea evenimentelor si comportamentelor umane. Caplaw (1970) ofera doua definitii ale termenului de ipoteza: 1. Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale ntr-o forma care permite verificarea ei empirica. 2. Ipoteza este o tentativa de explicatie la o problema de cercetare. Ipotezele trebuie sa fie testabile, specifice si precise, sa contina formulari clare, sa numeasca variabile si sa descrie relatiile care se stabilesc ntre ele. Potrivit lui S. Chelcea (2001), ipotezele trebuie sa ndeplineasca 10 conditii pentru a fi valide: generalitatea, complexitatea,specificitatea, determinarea, falsificabilitatea, testabilitatea, predictiv itatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea si utilitatea. 1. Generalitatea se refera la faptul ca o ipoteza trebuie formulata astfel nct relatiile dintre variabile sa fie adevarate indiferent de conditiile spatio-temporale. 2. Complexitatea se refera la numarul de variabile care sunt cuprinse ntr-o ipoteza. Ipotezele de nivel 1 au doar doua variabile corelate, ipotezele de nivel 2 au trei variabile corelate; se poate merge pna la ipoteze de nivel 3, cu patru variabile corelate. 3. Specificitatea priveste numarul de valori pe care le pot lua variabilele respective, valorile putnd fi extremizate (prezent-absent) sau pe un continuum ntre extreme. 4. Determinarea priveste obiectivitatea ipotezei respective, n sensul ca nu putem enunta o relatie ntre doua variabile dintre care una este imposibil de evaluat. 5. Falsificabilitatea priveste formularea enuntului ipotetic n aceasta privinta vorbim despre ipotezele de tipul "si da, si nu". 6. Testabilitatea se refera la conditiile de verificare a ipotezei, n sensul ca, cu ct o ipoteza este mai concreta, cu att ea poate fi verificata mai usor. 7. Predictivitatea se refera la faptul ca o ipoteza are functia de a descrie si explica anticipativ procesele, relatiile, evenimentele psihice. 8. Comunicabilitatea priveste formularea enuntului: enuntul unei ipoteze trebuie sa ndeplineasca conditii de inteligibilitate, astfel ca ea sa fie decodificata identic att de cel ce o formuleaza, ct si de cel ce o citeste. 9. Reproductibilitatea se refera la posibilitatea de a repeta un demers de cercetare, adica posibilitatea de re-validare a ipotezei de catre alti cercetatori. 10. Utilitatea se refera la faptul ca o ipoteza, prin confruntarea cu realitatea, poate fi total validata, partial validata sau invalidata. Infirmarea unei ipoteze nu nseamna neaparat ca acea ipoteza este eronata. Etapele formularii ipotezelor

Sunt definite trei etape (dupa Charboneau): (1) formularea ipotezelor generale; (2) formularea ipotezelor de cercetare si (3) formularea ipotezelor statistice. Aceste etape corespund celor trei tipuri de ipoteze definite n cercetare: ipotezele generale, de cercetare si statistice. 1. Formularea ipotezelor generale. Se pot formula una-doua ipoteze cu grad de generalitate mare. Ele pot fi privite ca niste ipoteze de lucru, niste formulari preliminare ale scopurilor cercetarii. Ipotezele de lucru sunt admise atunci cnd nu exista suficiente informatii pentru o formulare clara si precisa. Ipotezele generale ghideaza demersul de documentare si permite alegerea unor scopuri, a unor tinte. Exemplu: Profesorul A. Bandura (1963) a efectuat o cercetare avnd la baza o teorie referitoare la agresivitate, si anume ca perceperea unor comportamente determina un proces de achizitie, de nvatare a lor. Astfel, el si-a propus sa cerceteze daca se poate vorbi despre adaptarea unui comportament agresiv ca urmare a perceperii lui. Cercetarile initiale s-au bazat pe ipoteza generala conform careia faptul de a imagina sau percepe un comportament agresiv executat de o alta persoana reduce autocontrolul, determinnd aparitia unor comportamente agresive. El a enuntat o a doua ipoteza generala, de lucru: Reactia la imaginea unui act agresiv determina mai degraba o crestere a agresivitatii dect o scadere a ei. Cercetarea a presupus trei grupuri de subiecti copii. Fiecare grup a fost supus unui stimul agresiv diferit: primul grup a vizionat un film foarte agresiv cu personaje oameni; al doilea grup a vizionat o piesa de teatru cu un grad ridicat de agresivitate, iar al treilea grup a vizionat un film de desen animat cu continut agresiv. S-a considerat ca astfel subiectii sunt supusi la frustrare. S-a constatat ca grupul al doilea a manifestat cea mai accentuata crestere a agresivitatii, urmat de primul grup si apoi de al treilea. S-a masurat ulterior, comparativ, agresivitatea la baieti si la fete, precum si tipul de agresivitate (imitativa sau non-imitativa). Rezultatele au aratat ca exista o influenta ntre vizionarea unor materiale cu continut agresiv si comportamentul agresiv ulterior, influenta depinznd de gradul de realism al materialului prezentat (teatru - film - desen animat). Din punctul de vedere al efectului pe sexe, s-a constatat o agresivitate n oglinda ( fetele imitau comportamentul agresiv feminin vazut n material, iar baietii imitau comportamentul masculin). Paranteza: Se impune o diferentiere ntre ipotezele teoretice si cele generale: ipotezele teoretice propun interpretari generice ale faptelor si fenomenelor, au un grad mai mare de generalitate dect cele generale, sunt indirect testabile si sustin salturile semnificative ale gndirii, sau "revolutiile stiintifice". 2. Formularea ipotezelor de cercetare Optiunea pentru o strategie de verificare a enuntului general obliga la formularea unor ipoteze cu un grad mai mare de concretete - ipotezele de cercetare. Ipoteza de cercetare este mult mai concreta si respecta regulile logicii formale; de asemenea, ea precizeaza activitatile care se vor efectua n cadrul cercetarii. Revenind la exemplul cercetarii ntreprinse de profesorul Bandura, n acest caz ipoteza de cercetare a fost: "Confruntati cu un model agresiv, copiii vor dezvolta ulterior mai multe comportamente agresive, comparativ cu cei care nu au fost confruntati cu un asemenea model." Bandura a mai formulat si o serie de ipoteze referitoare la dezvoltarea unor comportamente agresive generate de imagini de film si imagini de desen animat. Pentru a fi corecte, ipotezele de cercetare trebuie sa fie: operationale, riguroase, sa presupuna un grad de originalitate si sa fieverificabile.

Caracterul operational presupune ca ipotezele trebuie sa precizeze activitatile sau operatiile concrete care trebuie efectuate pentru a vedea daca evenimentele psihice presupuse au lor. n cercetarea lui Bandura, modelul de imitat ia forma comportamentelor reale. Ipotezele sunt operationale pentru ca descriu actiunile care declanseaza un comportament. Caracterul riguros presupune cerinta de a nu te hazarda prin ipoteza sa precizezi clar, cantitativ gradul de aparitie al unei variabile. Bandura nu precizeaza daca comportamentele caracterizate ca fiind imitative ale agresivitatii imaginilor sunt de trei ori mai puternice dect cele caracterizate ca fiind nonimitative. Originalitatea presupune ca informatiile propuse de o ipoteza trebuie sa fie o achizitie originala, dar valida pentru stiinta. Bandura a vrut sa mbogateasca teoria nvatarii prin imitatie si sa puna n discutie teoria catharsis-ului. Caracterul verificabil presupune ca un enunt trebuie sa fie confirmat ntr-o oarecare masura de catre datele de cercetare. 3. Formularea ipotezelor statistice Pentru a formula aceste ipoteze, mai nti decidem care criteriu l folosim pentru a stabili gradul de valabilitate al unei ipoteze de cercetare. Daca Bandura ar fi presupus ca o imagine violenta va declansa la toti copii participanti la experiment comportamente agresive de acelasi tip, aceasta ar fi fost o greseala. El nsa nu face precizarea "la toti copiii", astfel ca ipoteza este corecta, pentru ca reactia copiilor la stimuli a fost diferita. La majoritatea copiilor s-a nregistrat o scadere a controlului, dar au fost si cazuri cnd aceasta nu s-a ntmplat. Prin ipoteza statistica se stabilesc masuri cantitative ale comportamentelor de masurat. Aceste evaluari cantitative permit cuantificarea reactiilor comportamentale si stabilirea relatiilor ntre stimul si reactie. De asemenea, ele ne permit si sa aflam daca evaluarile facute corespund unor realitati si sunt tipice. Concluzie: Pe parcursul unei cercetari, ipotezele obtin un grad de precizie tot mai mare pe masura ce studiul se desfasoara. Ipotezele de cercetare sunt o concretizare a ipotezelor generale, iar ipotezele statistice stabilesc daca ipotezele de cercetare fixate apriori sunt verificate de rezultatele cercetarii. Etapele de formulare a ipotezelor nu sunt concomitente temporal cu etapele studiului. Studiul debuteaza atunci cnd ipotezele de cercetare sunt fixate. Putem apela la un studiu preliminar, pentru a fixa aceste ipoteze de cercetare. Ipotezele statistice se leaga de faza a treia a derularii unui studiu, cea de analiza statistica, si sunt active doar n aceasta faza. IV. Tipuri de cercetari Exista diverse clasificari ale cercetarilor psihologice, dupa mai multe criterii. n functie de scop, se deosebesc: cercetaridescriptive, cercetari predictive si cercetari explicative. Cercetarile descriptive. Scopul lor este surprinderea sau descrierea evolutiei unor evenimente, comportamente etc., definirea si clasificarea evenimentelor cercetate si a relatiilor dintre ele. n cercetarile descriptive se utilizeaza de obicei abordarea nomotetica. Acest tip de abordare, corect utilizata, este optim n domeniul psihologiei sociale si al sociologiei, pentru ca scopul unor asemenea studii este surprinderea caracteristicilor comune ale unui grup sau populatie, caracteristici comune care pot fi considerate

"performante medii" si sunt tipice grupului respectiv. Se lucreaza cu grupuri mari de subiecti; ca metode, se utilizeaza studiile corelationale (teste) si ancheta (chestionar, interviu). n cazul studiilor psihologice n care urmarim performantele individuale, unicitatea persoanei, a unor comportamente psihice, ne nscriem ntr-o abordare de tip idiografic, care permite descrierea caracteristicilor particulare (individualizate) ale unei persoane. n acest caz, esantionul poate fi limitat la 30 persoane, iar ca metoda se utilizeaza studiul de caz, biografia, metodele calitative. Cercetarile predictive au ca scop stabilirea modalitatilor n care vor evolua diferite evenimente. n acest tip de cercetari se apeleaza, de obicei, la studii corelationale. Vom avea cel putin doua siruri de performante (sau variabile) si, utiliznd valorile unei performante (sau variabile), dorim sa facem predictii asupra evolutiei unei alte performante (variabile) sau a mai multora. Ajungem sa obtinem sirul de variabile si stabilim corelatia atunci cnd evaluam cu metode diferite acelasi eveniment psihic, sau cu aceeasi metoda doua evenimente psihice care au legatura ntre ele. Pentru acest tip de cercetari nu este necesar grupul de control. Putem evalua din punct de vedere calitativ relatiile dintre doua variabile n functie de nivelul si tipul relatiei sau relatiilor care se stabileste ntre cele doua variabile. Nivelul de variatie arata ct de strnse sunt legaturile dintre variabile (pragul de semnificatie al unei corelatii), iar tipul variatiei indica directia n care se stabileste legatura respectiva (pozitiv sau negativ). Important: Corelatia dintre doua evenimente, indiferent ct de strnsa si indiferent de directia ei, nu nseamna o relatie de determinare, ci o evolutie concomitenta. O concluzie este semnificativa daca valoarea pragului de semnificatie este mai mica de 0,05; daca este egala cu 0,05, avem de a face cu o corelatie mediu semnificativa. Instrumentele cel mai frecvent utilizate n studiile corelationale sunt testul, ancheta (chestionar, interviu); ambele ofera informatii diagnostice (aplicabile la momentul prezent), nu prognostice. Cercetarile explicative au ca scop determinarea cauzelor unui eveniment sau explicarea unei evolutii. n acest caz se foloseste metoda experimentala. pentru a se explica o cauzalitate, este necesar sa se respecte trei conditii: - sa existe o corelatie ntre cele doua evenimente urmarite; - sa existe o relatie temporala si cauzala; - sa se elimine, pe ct posibil, cauzele alternative. De exemplu, pornind de la premisa ca un comportament educational agresiv va declansa un raspuns agresiv, modelam un experiment folosind un grup de cadre didactice cu comportament agresiv, urmarind efectele asupra grupului experimental de elevei sau studenti. n aceste cazuri este necesar si un grup experimental. Observatia Observatia este o metoda tipic descriptiva, care presupune accesul direct la obiectul cercetat si se foloseste n combinatie cu alte metode: anamneza, studiul de caz, biografia, interviul, studiul documentelor. Observatia presupune derularea unor evenimente si prezenta unui observator care sa poata lua cunostinta de ele. Prin observatie nu se obtin informatii asupra cauzelor sau consecintelor unor fenomene sociale; de aici decurge faptul ca observatia nu poate fi folosita n orice conditii.

Exista diferite clasificari ale acestei metode; pentru moment diferentiem ntre observatia nestiintifica si cea stiintifica. Observatia nestiintifica este o observatie ntmplatoare, fara scop si fara un plan (grila) care sa permita nregistrarea unor reactii. Observatia stiintifica este cea n care exista un scop anterior fixat si o grila sau fisa de nregistrare a fenomenelor, mai mult sau mai putin elaborata. Observatia stiintifica poate fi de doua tipuri: cu interventia cercetatorului si fara interventia cercetatorului. Cercetarile n care se utilizeaza observatia fara interventia cercetatorului sunt specifice abordarilor cantitative si putem considera ca sunt naturale (reactiile subiectului nu sunt influentate de prezenta psihologului), neparticipative, structurate n masura n care exista o grila de observatie. Aceasta consta n pre-existenta unor evenimente, comportamente pe care cercetatorul le asteapta si pe care le va urmari. Observatia stiintifica cu interventia cercetatorului este specifica abordarilor calitative, este participativa, observatorul fiind integrat n grupul de observat, de obicei nestructurata (grila de observatie nu este stabilita dinainte n amanunt, ci se precizeaza doar o serie de obiective; informatia se sistematizeaza pe masura ce se aduna), activa n masura n care cercetatorul, fiind integrat n grup, participa la activitatile desfasurate de acesta. Exista o serie de avantaje ale observatiei cu interventia cercetatorului: - permite masurarea limitelor unor comportamente prin manipularea unor evenimente declansatoare; - se pot declansa prin manipulare comportamente greu de surprins n situatii normale; - se pot compara efectele generate de diverse proceduri de manipulare. Observatia neparticipativa (cantitativa): Etape I. Ca n orice cercetare, primul pas l constituie stabilirea temei si a conditiilor de lucru. Fiind o abordare cantitativa, topica este riguros fixata, astfel nct sunt precizate de la nceput toate elementele care urmeaza a fi observate. Se definesc evenimentele, categoriile, clasele (constnd n comportamente) care prezinta interes pentru studiu, de obicei n urma unor discutii cu experti. Este de dorit sa se apeleze la persoane neutre si cu experienta n domeniu. II. n aceasta etapa, predominant organizationala, este necesar sa se stabileasca att esantionul, ct si grupul de lucru. De asemenea, se obtin toate aprobarile necesare pentru a desfasura o asemenea cercetare. Selectia esantionului presupune apelul la proceduri clasice de esantionare. n ce priveste observatorii, ei trebuie sa aiba o serie de calitati: - un anumit nivel intelectual; - un anumit nivel cultural; - experienta n domeniu; - informatii multiple asupra temei de cercetare; - flexibilitate si capacitate de adaptare;

- abilitate n colaborare si comunicare; - capacitatea de a urmari unitatile de observatie (comportamentele) fixate (observatorul nu trebuie sa se lase "furat" de fapte colaterale celor fixate, indiferent ct de interesante ar fi ele). Coordonatorul grupului de lucru apeleaza la un antrenament cu cei care participa la cercetare, pentru a fi sigur ca scopurile fixate sunt ntelese. n acest antrenament sunt explicate caracteristicile populatiei, se descriu posibilele evenimente colaterale care pot aparea, caracteristicile unitatilor de observare, se ofera solutii la posibilele conflicte care pot aparea, se enumera posibilele situatii care genereaza distorsiunea comportamentelor urmarite (a unitatilor de observare), se fac exercitii de atentie distributiva si, n masura n care se poate, exercitii pentru cresterea capacitatii de adaptare si a flexibilitatii observatorilor. III. Colectarea datelor presupune stabilirea unei grile sau fise de observatie. n functie de tipul de grila, exista mai multe modalitati de colectare a datelor: - nregistrarea narativa presupune reproducerea ct mai completa a evenimentelor urmarite; pentru aceasta se utilizeaza videocamera, reportofonul sau, n lipsa lor, un grup de observatori n locul unui singur observator. - scalele de evaluare pot fi: - nominale - ne vom raporta la anumite categorii ale stimulului care trebuie masurate; - scale de tip check-list; - scale ordinale, n care se acorda valori diferitelor evenimente care apar n cazul unitatilor de observatie si se marcheaza valorile care difera fata de cea stabilita drept reper; - scale de interval, n care se precizeaza si diferentele dintre doua evenimente. IV. Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare Analiza datelor este de tip statistic. Raportul respecta anumite standarde ale comunitatii stiintifice; exista posibilitatea de a nu respecta aceste standarde, daca studiul este comandat si platit de cineva care doreste o alta modalitate de prezentare a datelor. Krger (1987) enumera o serie de avantaje ale observatiei: - este o procedura putin complicata si ieftina; - permite obtinerea de informatii atunci cnd respondentii nu sunt capabili sa le ofere (cazul copiilor, al persoanelor care nu vorbesc etc.); - studiaza evenimentele asa cum sunt ele n realitate; - ofera informatii directe, neprelucrate, neinterpretate, n sensul ca datele obtinute nu pot fi banuite de a avea un indice de dezirabilitate sociala, cum sunt cele obtinute prin chestionar, interviu etc. - permite colectarea de informatii multiple, chiar daca uneori ele sunt greu de prelucrat. Limite ale observatiei:

- nu poate fi utilizata atunci cnd scopul este studiul comportamentelor grupurilor mari; - nu poate oferi informatii despre trecut, viitor sau evenimente neasteptate; - este inadecvata pentru determinarea unor fenomene concrete cum ar fi violenta n familie; - datele obtinute pot fi influentate de subiectivitatea observatorului; - un observator nepregatit poate oferi informatii neconsistente, neimportante sau poate sa induca comportamente celor observati. Prevenirea acestor neajunsuri se poate face printr-un design bine stabilit, prin selectia observatorilor si a asistentilor pe criterii bine stabilite si prin antrenament. Observatia participativa (de tip calitativ) Este folosita atunci cnd dorim informatii multiple si complete asupra unei comunitati. Este frecvent utilizata n studiile de antropologie si etnografie. Observatia participativa presupune o serie de tehnici cu ajutorul carora se stabileste ntre cercetatori si grupul de cercetat o relatie stiintifica n care se conjuga principiile unei anchete intensive cu principiile unei activitati de observatie. Aceasta forma de observatie presupune o relatie directa si de durata cu subiectii cercetarii si, spre deosebire de observatia neparticipativa, presupune comunicarea directa dintre observatori si observati, ceea ce nseamna eforturi pentru a nvata sistemul de comunicare al grupului de cercetat. Respectnd aceasta conditie se evita o serie de capcane si de informatii superficiale. Un aspect important este faptul ca participnd direct la activitatea grupului, implicarea cercetatorului poate fi foarte mare, astfel nct informatiile culese sa nu mai fie obiective. Obiectivitatea este unul din telurile constant prezente n gndul unui cercetator care apeleaza la aceasta metoda. Ea este necesara si atunci cnd se alcatuieste raportul de cercetare; pentru aceasta este necesar ca, n perioada culegerii de date, sa se faca apel la o serie de tehnici de nregistrare a informatiilor (prin jurnal de teren, fise descriptive, inventare), care trebuie sa ndeplineasca conditia obiectivitatii, iar la ntocmirea raportului datele trebuie preluate exact cum apar ele n aceste jurnale sau fise. Scurt istoric Observatia participativa a fost utilizata pentru prima data de catre R. Malinovski ntr-un studiu asupra caracteristicilor populatiei din coloniile franceze. Apoi a fost preluata si dezvoltata de scoala de sociologie de la Chicago. Aportul acestei scoli consta, ntre altele, din clasificarea tipurilor de observatori dintr-o cercetare de tip participativ (comprehensiv): - observatorul periferic, care se pozitioneaza marginal fata de grup, deoarece considera ca o implicare prea puternica n activitatea comunitatii ar duce la distorsionarea informatiilor obtinute; - observatorul participant activ, care considera ca, pentru a obtine informatii pertinente, este necesar sa se implice puternic, astfel nct sa se situeze pe o pozitie importanta n acea comunitate; - observatorul complet, care preia valorile comunitatii de observat, astfel ca ajunge sa poata practica auto-observatia ca sursa de informatii asupra comportamentului grupului respectiv.

Tipuri si metode de cercetare n cercetarile socio-umane, termenul metoda are diferite acceptiuni. Uneori are un nteles mai larg (metoda statistica, dialectica etc.), alteori are un sens mai restrns (observatie, ancheta etc). Clasificarea metodelor de cercetare se face n functie de diverse criterii: (1) criteriul temporal, (2) criteriul de reactivitate, (3) caracteristicile intrinseci ale metodei, (4) locul si rolul ocupat n procesul cercetarii, (5) scopurile cercetarii. (1) n functie de criteriul temporal, se disting: - Cercetari transversale, care determina relatiile dintre laturile sau aspectele unui fenomen psihic la un moment dat. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din anul I psihologie.) Metode utilizate: observatia, ancheta, testul. - Cercetari orizontale pe esantioane succesive independente, n care se masoara aceeasi caracteristica psihica n ctiva ani succesivi. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din anul I psihologie, n anii scolari 1995-1996, 1997-1998, 1999-2000, 2001-2002.) Metode utilizate: observatia, ancheta, testul. - Studiile longitudinale, care presupun masurarea evolutiei fenomenelor n timp, de obicei pe termen de 10 ani sau, mai rar, cu pas de 10 ani; subiectii sunt aceiasi si asupra lor se fac evaluari comparative. (Exemplu: responsabilitatea acelorasi studenti la psihologie masurata succesiv n anul I, anul II, anul III, anul IV.) Metode utilizate: testul, studiul de caz, biografia etc. (2) Criteriul de reactivitate priveste gradul de interventie al cercetatorului asupra subiectului. n functie de acest criteriu se disting: - Cercetarile experimentale, n care cercetatorul intervine si determina anumite reactii ale subiectului; - Cercetarile cvasi-experimentale, n care cercetatorul este prezent, dar nu intervine activ n generarea unor reactii (exemplu: sondajul de opinie). - Cercetarile observationale, n care cercetatorul nu intervine deloc (observatia, studiul documentelor oficiale, al biografiilor etc.) (3) n functie de caracteristicile intrinseci ale metodei, se disting: - Metode si cercetari cantitative, si - Metode si cercetari calitative. (4) n functie de locul si rolul ocupat n procesul cercetarii, se disting: - Metode de culegere a informatiilor (observatie, experiment, test); - Metode de prelucrare a informatiilor, si - Metode de interpretare a informatiilor. (5) n functie de scopul cercetarii, se disting:

- Metode si cercetari descriptive; - Metode si cercetari predictive (studiul corelational); - Metode si cercetari explicative. Reguli specifice: 1. Implicarea. A Piette preciza ca "observatia participativa, ca modalitate de acces la informatiile care structureaza valorile unei societati poate fi considerata mai degraba o forma de socializare dect o forma de participare de tip afectiv si psihologic". Diferenta dintre participare si socializare vizeaza gradul de implicare. Participarea presupune preluarea de valori si integrarea lor fara discernamnt, n timp ce socializarea presupune comunicarea cu cei cu care lucrezi si efortul de a-i ntelege. n raport cu observatia participativa, se pune ntrebarea legata de distanta, de gradul optim de integrare ntr-un grup, care sa permita obtinerea de informatii corecte, valide. Fie ca se situeaza la periferia grupului, fie ca se pozitioneaza central n grup, observatorul are sanse sa ajunga la informatii corecte, atunci cnd nu uita scopul cercetarii si dispune de o serie de informatii generale privitoare la populatia respectiva. (Daca apelam la observatia neparticipativa clasica, aceste doua cerinte nu sunt neaparat obligatorii, deoarece exista o grila care obliga la obiectivitate.) n aceste conditii, persoanelor care sa participe la o cercetare cu observatie participativa trebuie sa fie alese dintre persoanele care se pot integra n comunitatea de observat, pentru a putea obtine un maximum de informatie. De asemenea, este necesara comunicarea directa ntre observator si cei observati, ceea ce presupune cunoasterea limbajului folosit de populatia cercetata. 2. Completitudinea. Scopul unor cercetari bazate pe observatia participativa este descrierea ct mai completa a situatiei / situatiilor si a caracteristicilor grupului observat. Completitudinea informatiilor nseamna ca accentul cade pe detalii, care reprezinta argumente n favoarea unei afirmatii generale. 3. Neutralitatea. Deriva din presupunerea conform careia orice interpretare facuta de un om asupra unei structuri umane este o deformare. Pornind de la aceasta presupunere, ntr-o observatie participativa cercetatorul trebuie sa ncerce sa aiba o atitudine complet neutra, sa noteze si sa reproduca informatiile asa cum le primeste, fara nici un fel de interpretare. Daca n etapa de teren (culegerea datelor) se apeleaza la jurnale, reportofon etc., mijloace care asigura un grad ridicat de obiectivitate, riscul de a nu mai fi obiectiv apare n faza de redactare a raportului, faza care presupune interpretari si rearanjari ale informatiilor. 4. Validitatea. Pentru a obtine informatii valide, este necesar sa se verifice informatiile pe masura culegerii lor. Degajarea unui principiu sau a unei legitati de baza se obtine pe masura ce naintam n cercetare. Oricarei informatii i se acorda valoare pe parcursul cercetarii, si nu n final. Validitatea rezultatelor se mai raporteaza si la esantionul cercetat. Daca n studiile cantitative numarul participantilor este foarte important, n cazul cercetarilor calitative nu conteaza att numarul de participanti, ct densitatea informatiilor obtinute. Ca urmare, n observatia participativa se apeleaza la asanumitii "informatori", persoane avizate, bune cunoscatoare ale caracteristicilor grupului de cercetat si care dispun de o capacitate crescuta de ntelegere si interpretare, astfel nct sa poata oferi informatii corecte despre grupul respectiv. Corectitudinea informatiilor mai depinde si de nivelul de cultura a informatorilor, ct si de capacitatile lor intuitive. Rolul informatorilor este de a orienta cercetatorul spre aspecte pe care o persoana din exteriorul grupului nu le poate percepe. De asemenea, tot ei pot oferi o serie de explicatii datelor de observatie si pot valida informatiile culese de persoana exterioara grupului.

Etapele observatiei participative I. Alegerea locului de observatie n conformitate cu obiectivele fixate. Pentru a asigura un demers lin al cercetarii, este necesar sa se asigure colaborarea cu cei care vor fi observati; aceasta nu nseamna ca trebuie sa le precizam obiectivele cercetarii, ci doar sa le oferim o descriere generala a acestora. Observatia participativa, spre deosebire de cea neparticipativa, nu presupune o faza de documentare att de profunda, pentru ca datele care se obtin ar putea fi influentate de descrierile existente n materialele documentare. Important este ca, o data ajuns pe teren, cercetatorul sa obtina o imagine de ansamblu a fenomenului de cercetat, care sa asigure fixarea unor puncte importante de observatie. II. Culegerea informatiilor presupune nregistrarea tuturor informatiilor, ceea ce impune apelul la o serie de informatori; de asemenea, o serie de informatii se preiau direct de catre cel care face cercetarea. Coroborarea celor doua siruri de date va conduce la structurarea unor seturi de informatii, care pot sa aiba statutul de ipoteze, ipoteze care se verifica imediat. n acest caz, testarea ipotezelor presupune un proces flexibil de tatonari, completat de informatii, eventuale modificari ale ipotezelor, etc. III. Precizarea ipotezelor IV. Redactarea raportului de cercetare, n care informatiile se ordoneaza, se delimiteaza si se definitiveaza, astfel nct se pot emite explicatii teoretice, abstracte raportate la fenomenul studiat. Dificultati ale observatiei participative: - fidelitatea si validitatea informatiilor; n acest caz credibilitatea nu este legata de numarul de cazuri, ci de acuratetea studierii lor. Pentru validitatea datelor se poate utiliza un numar mai mare de observatori; pe de alta parte, un numar mare de informatori poate duce si la o distorsionare a informatiilor. - are durata lunga de derulare si este costisitoare. Metoda testelor Standarde tehnice utilizate n adaptarea testelor educationale si psihologice Ideea unor standarde tehnice a pornit de la dovezile tot mai frecvente ca interesul pentru studii comparative interculturale este n crestere. Devine astfel necesara adaptarea testelor, pentru a putea fi folosite n mai multe culturi si n mai multe limbi. O adaptare corecta a probelor pentru populatia cu care lucram asigura validitatea informatiilor pe care le obtinem. Metodele de echivalare structurala par a fi utile n stabilirea zonala a echivalarii scorurilor obtinute la teste, dar att nu este suficient, trebuie respectate si alte criterii. Se utilizeaza termenul de adaptare atunci cnd preluam un test, el reflectnd mult mai bine procesul de pregatire a unui test pentru a fi utilizat n alta cultura sau alta limba. Termenul de "traducere" este partial corect prin raportare la activitatea depusa n preluarea unui test. Problema adaptarii testelor este una internationala si, ca urmare, n 1997 a aparut asociatia numita "Comisia Internationala de Teste", care a elaborat standardele tehnice de adaptare a testelor (Ronald Hambledon, Th. Oakland, B. Byrne, B. Braken, N. Tonzer si altii).

Standardele reprezinta repere importante pentru conducerea si evaluarea adaptarii si a dezvoltarii paralele de instrumente psihologice si educationale. Aceste standarde conditioneaza preluarea si utilizarea testelor pentru diferite populatii. Exista patru tipuri de standarde: A) Standardele privind caracteristicile populatiei se refera la echivalentele de construct. 1. Efectele diferitelor culturi care nu sunt relevante sau importante fata de scopurile principale ale studiului trebuie reduse la minim. Exista o serie de factori care influenteaza componentele transculturale. Adesea este necesar ca unii factori sa nu fie luati n calcul, dar trebuie ca efectele lor sa fie reduse la minim, astfel nct rezultatele cercetarii sa nu fie influentate. Explicatiile anterioare aplicarii testului trebuie sa tina cont de specificul populatiei cu care se lucreaza. 2. n privinta evaluarii masurii constructului, trebuie sa se determine n ce masura constructul vizat cu instrumentul dat este identic n populatia de baza si n cea pe care se aplica. Diferentele ntre diferite grupuri culturale deriva din sistemul de valori si traditii, dar si din interpretarile care li se dau acestora (spre exemplu, ntr-o cultura inteligenta este considerata a fi rezolvarea rapida de probleme, iar n alta cultura, rezolvarea corecta de probleme). B. Standardele privind caracteristicile testului si adaptarii lui se refera la modalitatile de adaptare, de alegere a traducatorilor si a metodelor statistice care vor fi utilizate n analiza datelor empirice. O adaptare corecta presupune cel putin trei traducatori: primul traduce din limba initiala n limba data, al doilea face retroversiunea, iar al treilea verifica daca cele doua traduceri au fost corecte. Este necesar sa se faca apel la minimum trei traducatori deoarece versiunea din limba sursa poate fi complicata si dificila; de asemenea, se poate ca o serie de concepte, notiuni folosite n versiunea initiala sa nu aiba echivalent n limba din care se face traducerea. C. Standardele privind modalitatile de administrare se refera la faptul ca orice manual complet al unui test trebuie sa descrie n amanunt tehnicile de testare si conditiile de testare (aplicare colectiva sau individuala, ct de mare poate fi grupul n cazul testarii colective, vrsta careia i se adreseaza etc). D. Standardele privind modalitatile de interpretare a scorurilor. Cei care scriu manualele testelor asigura prea putina documentatie referitoare la modalitatile de interpretare a scorurilor. Cnd adaptam un test, trebuie justificate modalitatile de interpretare si trebuie precizate echivalentele si diferentele de interpretare. Comparatiile ntre diferite populatii pot fi facute doar pe baza nivelului de variabilitate stabilit pe scala respectiva. Este necesar sa se precizeze modul n care contextul socio-cultural al populatiei poate afecta performanta instrumentului si trebuie sugerate proceduri de pre-testare care trebuie aplicate pentru a evita distorsiuni ale scorurilor. V. Studii corelationale Scopul studiilor corelationale este acela de a masura si a determina modul de asociere, de covariatie a unor nsusiri psihice. n cadrul acestor studii putem determina si identifica relatiile predictive prin masurari sau evaluari ale covariantei ntre variabile, asa cum evolueaza ea n mod natural. Exemplu de formulare a scopului unei cercetari corelationale: "Care este relatia dintre emotivitate si performanta scolara?", sau: "Care este rolul disfunctiilor sexuale n ruptura cuplului?" Informatiile de acest tip se pot obtine fie prin aplicarea unor teste, fie prin utilizarea metodei anchetei, care presupune doua tehnici principale: chestionarul si interviul. Att testul, ct si chestionarul presupun selectia subiectilor si stabilirea validitatii si fidelitatii datelor. Ancheta

Daca metoda observatiei permite deductii privitoare la comportamentele sau modalitatile de a reactiona a indivizilor umani n anumite contexte, studiile corelationale permit accesul la informatii de tipul "ce se ascunde n spatele unui comportament, n mintea individului". Am putea spune, metaforic, ca motto-ul anchetei este "Daca vrei sa afli ceva despre oameni, ntreaba", spre deosebire de cel al observatiei, care ar putea fi formulat "Daca vrei sa stii ceva despre oameni, uita-te la ei". Sa presupunem, spre exemplu, ca se efectueaza un studiu asupra tipurilor de ciocolata preferate de copii. Se face o ancheta pe un esantion de 50 de elevi din ciclul gimnazial; dintre acestia, 25 prefera ciocolata Excelenta, 15 ciocolata Poiana si 10 ciocolata Cadbury. ntr-un raport de cercetare bazata pe ancheta, trebuie sa se specifice: - descrierea grupului sau a esantionului pe care s-a facut testarea: vrsta, sex, tipul scolii (n cazul exemplului dat), locul scolii (mediul urban sau rural) si criteriile de selectie a elevilor. - cum a decurs ancheta: daca chestionarul s-a aplicat individual sau n grup, daca s-a folosit interviul, ce tip de interviu anume; metodele folosite se descriu obligatoriu n anexa. - daca pe parcursul individului au fost prezente si alte persoane, neimplicate direct n cercetare. Toate acestea trebuiesc precizate n raportul de cercetare, iar raspunsul la aceste probleme trebuie sa-l avem nainte de a demara ancheta. Aceste conditii alcatuiesc o grila de evaluare a corectitudinii cercetarii. Clasificare Anchetele se clasifica n functie de doua criterii: scopul si metodele. Din punctul de vedere al scopului, anchetele pot fi psihologice,sociologice si politice. Din punctul de vedere al metodei, anchetele pot fi pe baza de chestionar si pe baza de interviu. Orice tip de ancheta trebuie sa ndeplineasca o serie de caracteristici: - sa respecte o serie de criterii de selectie a populatiei care alcatuieste grupul-tinta (esantionarea); - sa utilizeze un set de ntrebari predeterminate care se aplica tuturor subiectilor. Raspunsurile obtinute reprezinta rezultatele acestui tip de cercetare. Limitele acestei metode: continutul, structura si ordinea ntrebarilor fiind stabilite n orb, n baza unor studii documentare, este posibil ca parte din ntrebari sa nu fie adecvate populatiei pe care o cercetam. n aceste conditii folosim chestionare mai putin structurate si apelam la un studiu pilot, cu rol de cercetare explanatorie n care ntrebarile se pot rafina, iar optiunea pentru o varianta finala va fi sustinuta de datele de teren concrete. Tehnici de esantionare Presupunnd ca am ales tipul de populatie pe care facem studiul, ntrebarea la care trebuie sa raspundem este: cui anume, din cadrul populatiei, i adresam ntrebarile noastre? Raspunsurile la aceasta ntrebare presupune selectia unui esantion de respondenti care sa fie reprezentativ pentru ntreaga populatie din care esantionul face parte. Procedurile de selectie a unui esantion sunt identice, indiferent daca populatia tinta este alcatuita din toti membrii unei comunitati, a unei tari sau a unei scoli. Concepte specifice: populatie, cadru de esantionare, esantion, elemente.

Populatie: conceptul cu sfera cea mai larga si, denumind toate persoanele care prezinta calitatea care ne intereseaza n studiu. Daca facem un recensamnt, va trebui sa obtinem informatii de la fiecare persoana care are calitatea respectiva. ntr-o ancheta, din motive de eficienta, vom selecta un sub-set (grup) de populatie care sa fie reprezentativ pentru grupul mare. Cadru de esantionare: o lista cu membrii populatiei, care prezinta calitatea ce urmeaza a fi evaluata. Asadar, cadrul de esantionare este o modalitate de restrngere a numarului de subiecti, n functie de criteriul dat. Esantion: sub-setul de populatie limitat de un anumit cadru de esantionare. Element: fiecare membru al esantionului. Spre exemplu, daca vrem sa masuram atitudinea studentilor de la UTM fata de serviciile oferite de biblioteca, populatia este reprezentata de studentii universitatii. Cadrul de esantionare este reprezentat de lista studentilor care frecventeaza biblioteca (lista reprezentnd cadrul care delimiteaza un esantion din populatia universitatii). Pentru a obtine informatii ct mai corecte, ar mai fi necesare o serie de operatii suplimentare, cum ar fi excluderea din esantion a studentilor nscrisi la biblioteca foarte recent (cu doar o zi sau doua nainte). Puterea, n sensul de realism sau validitate, a datelor obtinute prin analiza rezultatelor obtinute pe un esantion este data de masura n care aceste date sunt valabile pentru ntreaga populatie, deoarece scopul cercetarii este descrierea caracteristicilor unei populatii, nu a esantionului. Posibilitatea de a generaliza la nivelul populatiei rezultatele obtinute pe esantion depinde de gradul de reprezentativitate al esantionului. Caracteristicile elementelor care alcatuiesc populatia sunt distribuite n mod diferit. Frecventa cu care aceste caracteristici sunt prezente la nivelul populatiei este relativa si variabila. Un esantion este reprezentativ atunci cnd repartitia caracteristicilor lui corespund repartitiei caracteristicilor populatiei. Spre exemplu, daca la nivelul unei populatii de studiat exista 70% femei si 30% barbati, aceste procente trebuie respectate si la nivelul esantionului. Principalul pericol al reprezentativitatii este eroarea de esantionare, care apare atunci cnd distribuirea caracteristicilor populatiei este sistematic diferita fata de populatia tinta. Se cunosc doua tipuri de eroare: erori de selectie si erori generate de raspuns. Erorile de selectie apar atunci cnd procedurile utilizate pentru a obtine un esantion permit sau conduc la o reprezentare disproportionat de mare sau de mica a unui segment de populatie. Tipuri de esantionare Se cunosc doua tipuri principale: esantionarea neprobabilistica si esantionarea probabilistica. A. Esantionarea neprobabilistica n acest tip de selectie nu exista o cale de estimare a probabilitatii pe care o are un element de a fi inclus n esantion si, de asemenea, nu exista nici garantia ca orice element are sanse sa fie inclus n esantionul respectiv. (De exemplu, se administreaza chestionarul primilor zece studenti iesiti n cale. Daca cercetatorul alege n mod aleator sau randomizat zece studenti din registrul bibliotecii, el va utiliza o metoda de esantionare probabilistica, deoarece toti studentii au sansa de a fi nscrisi n acest esantion.) Principalele avantaje ale esantionarii neprobabilistice constau n comoditatea si economicitatea lor. Tipuri de esantionare neprobabilistica: esantionare ntmplatoare si esantionare jurizata. Esantionarea neprobabilistica ntmplatoare se realizeaza atunci cnd subiectii corespund criteriilor de

disponibilitate si voluntariat. Se pune problema gradului de reprezentativitate, context n care este necesar sa se obtina o serie de informatii suplimentare despre populatia respectiva, pentru a vedea daca datele obtinute sunt corecte. Ca o regula generala, se considera ca datele obtinute pe un esantion selectat ntmplator sunt false atta timp ct nu avem informatii aditionale certe care sa confirme datele. O esantionare jurizata asigura o mai mare reprezentativitate a datelor. Ea presupune selectarea elementelor esantionului de catre un grup de experti, care indica subiectii cei mai potriviti scopului cercetarii. Subiectii selectate astfel ntrunesc o serie de calitati care-i fac apti sa faca parte din esantion. B. Esantionarea probabilistica Pentru a obtine un esantion reprezentativ apelam la metode probabiliste de esantionare. Caracteristica distinctiva a acestor metode este aceea ca cercetatorul poate sa precizeze pentru fiecare element al populatiei probabilitatea de a fi inclus n esantion. Exista trei tipuri de esantionare probabilistica: - simplu randomizata; - stratificat randomizata; - cluster sau randomizata multistadial (vezi articolul "Factori de personalitate", revista Institutului de Psihologie, 1998, H. Pitariu, M. Albu, M. Dinca) I. Radu (1993) considera ca exista si o esantionare randomizata multifazica. Esantionarea simplu randomizata se efectueaza prin tragere la sorti, este o tehnica de baza a esantionarii probabilistice si se preia n celelalte tipuri de esantionari probabilistice. Prin aceasta metoda, orice element are sanse egale sa fie inclus n esantion. Raportat la esantioanele selectate prin acest procedeu, se pune ntrebarea ct de mare trebuie sa fie esantionul. ndeplinirea criteriului de reprezentativitate al unui esantion este dependenta de gradul de omogenitate sau heterogenitate al populatiei respective. Daca populatia este complet omogena, un singur subiect este suficient. Daca populatia este complet heterogena, atunci populatia se suprapune esantionului. Aceste doua situatii extreme sunt doar teoretice si nu pot fi ntlnite n practica; n mod uzual, ne situam ntre extreme. O a doua problema se refera la gradul de corespondenta al rezultatelor obtinute pe esantion cu cele care s-ar obtine pentru ntreaga populatie. Se calculeaza marja de eroare, data de dimensiunea esantionului: cu ct esantionul este mai mare, cu att eroarea este mai mica. Asadar, marja de eroare se reduce pe masura ce numarul subiectilor din esantion creste. Ea depinde si de precizia instrumentelor folosite. Utilizarea notiunii de "marja de eroare" ilustreaza un principiu general, care postuleaza ca diferentele absolute ale procentajelor obtinute nu sunt direct interpretabile ca atare; ele trebuie interpretate n functie de valoarea marjei de eroare. Esantionarea randomizata stratificat consta n aceea ca populatia este mpartita n straturi, dupa unul sau mai multe criterii, si pentru fiecare strat se realizeaza o esantionare simplu randomizata. Pentru a selecta un esantion conform acestei proceduri, totalul populatiei este divizat n doua sau mai multe subpopulatii, denumite straturi, si se aplica procedura esantionarii simplu randomizate pentru fiecare strat. Exista doua reguli care trebuie respectate n acest tip de esantionare: - sa se selecteze cte un esantion pentru fiecare strat n parte;

- dimensiunea esantionului sa fie direct proportionala cu dimensiunea populatiei incluse n stratul respectiv. Numarul de subiecti inclusi ntr-un esantion obtinut prin procedura randomizarii stratificate nu este necesar sa fie mult mai mare dect cel al subiectilor dintr-un esantion obtinut prin randomizare simpla. Esantionarea randomizata multistadial (cluster). Selectia elementelor se face indirect, prin intermediul selectiei grupurilor de care apartin acestea. (Spre exemplu, vrnd sa alegem un esantion din populatia unui camin studentesc, facem selectia nu pe indivizi, ci pe camere, camera reprezentnd elementul constitutiv al esantionului). Utiliznd aceasta modalitate de selectie, esantionul obtinut nu este alcatuit din elemente individuale, ci din agregate, clusteri, grupari de elemente n conformitate cu un cadru de esantionare corespunzator. Esantionarea randomizata multifazica presupune alegerea initiala a unui esantion de dimensiuni mai mari, pe care se realizeaza diferite faze ale cercetarii, iar apoi, din acest esantion initial se selecteaza o serie de grupuri cu care se lucreaza n fazele urmatoare, de obicei atunci cnd se urmareste obtinerea unor informatii de profunzime. (vezi I. Radu - Metodologia cercetarii stiintifice, p. 31) VI. Metodele anchetei Ancheta contine ntrebari privind subiectii, criteriile de selectionare, esantionul, modul ei de desfasurare (direct sau prin posta, aplicata individual sau n grup). Clasificarea tipurilor de ancheta se face dupa mai multe criterii: - n functie de metoda, avem ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de interviu. La rndul lui, interviul poate fi de tipcantitativ (pozitivist) sau de tip calitativ (comprehensiv). - n functie de scop, avem anchete sociologice, psihologice, antropologice, politice. Indiferent de tipul de metoda, selectia populatiei care alcatuieste grupul tinta se face conform unor criterii bine stabilite si, de asemenea, ea va utiliza un set de ntrebari mai mult sau mai putin structurate, care trebuie adresate tuturor subiectilor participanti la cercetare. Raspunsurile primite reprezinta rezultatul unui astfel de studiu. Exista o limita generala a tuturor tehnicilor anchetei: continutul si structura ntrebarilor fiind stabilite n orb (n baza unor informatii documentare), exista posibilitatea ca ele sa nu corespunda populatiei careia ne adresam Chestionarul Este o metoda frecvent utilizata n stiintele sociale, fie ca instrument unic, fie mpreuna cu altele. Se poate aplica: - direct, prin utilizarea unui operator, care poate fi att cel care conduce cercetarea si a produs chestionarul, ct si o persoana straina de obiectivele cercetarii si de felul cum a fost construit chestionarul. - indirect, putnd fi trimis prin posta clasica, electronica etc; nu se stabileste o relatie "fata n fata" ntre operator si subiect. Calitatile chestionarului sunt: - obiectivitatea rezultatelor;

- se poate aplica unui numar mare de subiecti; - se poate aplica n cercetari care presupun chestionarea unor subiecti din zone geografice diferite; - pastreaza anonimatul respondentilor (una dintre conditiile care garanteaza obiectivitatea raspunsurilor); - se pot obtine multe informatii ntr-un timp relativ scurt. Limitele chestionarului: - informatiile care se obtin sunt doar cele anticipate de cel care a construit chestionarul si nu se pot obtine informatii suplimentare fata de acestea; - nu se pot cunoaste cauzele care au condus la anumite raspunsuri; - n cazul chestionarului aplicat indirect, anonimatul respondentului poate conduce la situatia ca persoana care raspunde sa nu fie cea pe care o cautam (n locul tnarului de douazeci de ani poate raspunde bunicul, care are mai mult timp liber); - este posibil ca unii subiecti sa nu raspunda la toate ntrebarile. Structura chestionarului trebuie sa cuprinda trei secvente: o scrisoare introductiva, instructiunile de aplicare si chestionarul propriu-zis. Scrisoarea introductiva cuprinde o serie de observatii privitoare la scopul si semnificatia studiului. Fara a fi obligatoriu, se pot trece informatii referitoare la sponsori sau la institutul care l-a comandat, de aici rezultnd motivele pentru care se cer raspunsurile la ntrebari si importanta lor. Se precizeaza garantarea anonimatului si confidentialitatii si se explica, n linii mari, cum trebuie sa se raspunda. Instructiunile de aplicare au ca scop principal explicarea modului n care trebuie raspuns la ntrebarile respective. Tot aici se precizeaza ca raspunsurile trebuie sa reflecte opiniile si experientele personale, ca nu exista raspunsuri corecte sau gresite si ca chestionarul trebuie completat n totalitate si returnat la o anume data (daca este trimis prin posta). Chestionarul propriu-zis cuprinde totalitatea ntrebarilor; pentru a fi eficient, trebuie sa respecte regulile privitoare la continut si forma. Modul de prezentare a ntrebarilor este de la cele simple la cele complexe, ntr-o ordine logica. Exista si posibilitatea de a ncepe cu ntrebari neutre, ajungndu-se ulterior la cele personale. Forma de prezentare a ntrebarilor de la simplu la complex se numeste "chestionar plnie". Exista si chestionare "plnie ntoarsa", dar se utilizeaza foarte rar. n ce priveste numarul de ntrebari, regula de aur este: un numar ct mai mic de ntrebari, dar suficient de mare pentru a cuprinde problema cercetata". Dimensiunea chestionarului difera n functie de scop, dar si de structura generala a metodologiei aplicate n cercetarea respectiva. Daca folosim o baterie de probe, atunci chestionarul poate sa nu fie foarte vast, pentru ca primim informatii si prin alte canale sau instrumente. n functie de tipul ntrebarilor si tema studiului, se delimiteaza ntrebari primare, ntrebari secundare si ntrebari tertiare. ntrebarileprimare sunt cele direct corelate cu tema de cercetare. Fiecare ntrebare se adreseaza unui aspect al problemei. Ele pot fi independente sau se pot completa unele pe altele. ntrebarile secundare nu sunt direct corelate cu tema, dar sunt folosite pentru a verifica validitatea si coerenta lor. Pentru chestionarele de personalitate, ntrebarile secundare sunt cele cuprinse n scalele de

disimulare pozitiva sau negativa (de validitate). ntrebarile tertiare au rolul de a crea momente de relaxare pe parcursul completarii chestionarului. Ele apar fie naintea unei ntrebari dificile, fie imediat dupa. Din punctul de vedere al adresabilitatii ntrebarii, se delimiteaza ntrebari directe si ntrebari indirecte. ntrebarile directe se refera la opiniile celui care raspunde (de exemplu, "De cte ori pe saptamna folositi samponul X?"). ntrebarile indirecte sunt ntrebari cu caracter proiectiv, la care se cer raspunsuri de tip presupunere ("De cte ori pe saptamna credeti ca persoana P foloseste samponul X?") ntrebarile indirecte se folosesc n general atunci cnd presupunem ca subiectii vor avea retineri sa raspunda direct la unele ntrebari. Exista si ntrebari sugestive, la care raspunsul este sugerat chiar din continutul lor; ele se folosesc foarte rar, si numai atunci cnd controlul este suficient de puternic astfel nct rezultatul obtinut sa nu fie fals. n functie de tipul de raspuns, se pot descrie chestionare cu raspunsuri fixe (prestabilite) si chestionare cu raspunsuri deschise. n cazul celor cu raspunsuri deschise, numarul de raspunsuri obtinute este mai mare, dar exista si dificultati: se obtin foarte multe raspunsuri diferite, ceea ce presupune un efort de prelucrare si sistematizare considerabil, si, de asemenea, se pot obtine si multe raspunsuri nerelevante. Din punctul de vedere al variantelor de raspuns, se respecta o serie de reguli legate de exhaustivitatea, exclusivitatea si unidimensionalitatea lor. Exhaustivitatea se refera la faptul ca variantele propuse trebuie sa acopere toate variantele de raspuns posibile. La sfrsit introducem si un raspuns semiliber, ca masura de precautie, acesta avnd forma "Altele...", pentru a acoperi posibila noastra nestiinta. Exclusivitatea se refera la faptul ca variantele trebuie alese astfel nct sa raspunda si sa defineasca toate acelasi concept.Unidimensionalitatea cere ca itemii formulati sa fie independenti si reciproc exclusivi si sa nu creeze dificultati de optiune datorita suprapunerii lor. n ceea ce priveste variantele de raspuns, acestea pot lua urmatoarele forme: - scale cu raspunsuri numerice; - scale cu raspunsuri verbale; - scale de discriminare crescatoare (nesatisfacator - satisfacator - bine - foarte bine); - scale cu raspunsuri grafice (pot fi si numerice); - scale-termometru; - raspunsuri figurale, etc. Etapele constructiei chestionarului 1. Pregatirea chestionarului presupune nu numai documentarea, n sensul n care vrem sa vedem daca s-au construit alte chestionare care sa evalueze aceiasi factori pe care i-am ales si noi, dar se decide si asupra tipului de chestionar, continutul si tipul raspunsurilor. Regula: este de dorit sa preluam un chestionar pe tema data, daca exista, si sa ncercam sa-l facem mai complex, sa-l mbunatatim. 2. Constructia primei variante. Se construiesc o serie de itemi, de obicei mai multi dect ar fi nevoie la o prima vedere. ntrebarile trebuie sa vizeze att aspectele principale ale cercetarii, ct si aspectele secundare si tertiare. Trebuie sa ne gndim si la forma raspunsurilor, urmnd ca att aceasta serie de ntrebari, ct si raspunsurile sa treaca de analiza critica a chestionarului, facuta de regula de catre specialisti (un juriu de experti). Colectnd informatiile oferite de juriul de experti se re-examineaza chestionarul si se fac modificarile necesare. Urmeaza testarea pilot, cu un grup restrns de subiecti din esantionul selectat. Se

analizeaza raspunsurile obtinute si este de dorit sa se ceara subiectilor sa scrie si nelamuririle sau problemele legate de ntelegerea itemilor si a variantelor de raspuns alese (continutul itemilor trebuie sa fie nteles de subiectii de nivel mediu). Chestionarul este apoi revizuit nca o data si apoi definitivat. n construirea unui chestionar ne bazam pe operationalizarea conceptelor, adica determinarea notelor concrete si situationale ale unor concepte cu un grad mare de abstractizare. Interviul Este varianta orala a chestionarului. Se descriu doua etape: (1) etapa pregatitoare, n care se fixeaza scopurile interviului si se stabilesc persoanele care vor fi intervievate; (2) etapa interviului propriu-zis, care este o discutie sistematica si ordonata, coordonata de intervievator cu scopul de a evita distorsiunile de informatie. Interviul se foloseste att n studiile calitative, ct si n cele cantitative. Metodele au o serie de caracteristici: - n studiile cantitative se utilizeaza interviul structurat (ex: o grila de ntrebari); - n studiile calitative, interviurile sunt preponderent nestructurate (de tip intensiv sau de tip focalizat pe o anumita tema). n ceea ce priveste diferentele dintre interviul cantitativ si cel calitativ, un prim criteriu este nivelul de structurare: - interviul structurat se caracterizeaza printr-o procedura stricta; presupune construirea si respectarea unui ghid asemanator unui chestionar (este, de fapt, un chestionar citit, construit de un cercetator si aplicat de un operator). Aplicarea acestui tip de interviu permite obtinerea unor informatii care au fost presupuse de cercetator, dar nu si a unor informatii suplimentare. Operatorul nu se implica personal cu nimic n aplicarea interviului, ci este un fel de robot. - interviul nestructurat nu presupune o procedura stricta de derulare, nu exista restrictii n formularea raspunsurilor sau a ntrebarilor si nu este absolut necesara respectarea ordinii ntrebarilor. Pe de alta parte, ntrebarile pe care le pune operatorul-cercetator au la baza un model, o structura si tintesc spre un anumit scop (seamana cu interviul clinic). - exista si interviul semistructurat, o varianta intermediara ntre celelalte doua prezentate. Operatorul are libertatea ca, atunci cnd sesizeaza un raspuns incomplet, sa puna si ntrebari care nu sunt cuprinse n grila initiala. Un alt criteriu de clasificare a interviurilor este nivelul de standardizare al raspunsurilor. n interviul cantitativ, fiecare ntrebare are o serie de raspunsuri prestabilite, dintre care respondentul l alege pe cel care i se potriveste cel mai bine. n interviul nestandardizat, respondentul raspunde cum vrea (raspunsuri deschise). n functie de numarul de persoane intervievate, se delimiteaza: - interviul individual (un operator - un respondent);

- interviul n grup (un operator - maximum cinci respondenti). Acest tip de interviu se aplica atunci cnd ne intereseaza sa aflam punctul de vedere al mai multor subiecti asupra unei probleme (de pilda, atunci cnd studiem relatiile dintr-o familie). Acest tip de interviu nu trebuie confundat cu focus-grupul, care este o metoda de determinare a caracteristicilor unei situatii sau a opiniilor despre o situatie n cadrul unei discutii de grup, cnd se propune tema si n jurul ei se desfasoara discutiile liber, fara interventii. Din punctul de vedere al frecventei aplicarilor, se delimiteaza interviurile unice si interviurile panel. Interviurile unice sunt cele n care se discuta o singura data cu o persoana si sunt specifice cercetarilor calitative. Interviurile panel sunt cele n care acelasi set de ntrebari sau aceeasi tematica este pusa n discutie de mai multe ori cu acelasi set de subiecti; sunt specifice cercetarilor longitudinale si cantitative. Spre exemplu, pentru a studia opinia fata de democratie, se alcatuieste un interviu care se aplica unor subiecti adolescenti, apoi acelasi interviu se aplica acelorasi subiecti dupa cinci ani etc. Exista si alte tipuri de interviuri, diferentiate n functie de continut: - interviul analitic, care se bazeaza pe o teorie si are ca scop analiza conceptelor specifice acesteia, a relatiilor sociale si a evenimentelor, totul analizat prin prisma teoriei respective; - interviul diagnostic (anamneza), care urmareste sa determine evenimentele majore de pe parcursul vietii unui individ. El permite sa se obtina un diagnostic corect asupra unui individ n masura n care este completat de alte instrumente diagnostice. - interviul etnografic (dezvoltat la nceput de etnografie si preluat si folosit de psihologia sociala si sociologie) permite studiul structurii culturale si arhetipale, ceea ce presupune determinarea comportamentelor, a simbolurilor utilizate, a relatiilor ntre simboluri si comportamente etc. Delphi este o varianta de interviu etnografic, aplicat multifazic. Se lucreaza doar cu experti, ei fiind att respondenti, ct si juriu al informatiei obtinute. VII. Masuratori alternative (indirecte) ale comportamentului uman Masuratorile alternative sunt masuratori care completeaza informatiile ce se pot obtine prin observatie, ancheta etc. Ele sunt importante, dar nu pot fi utilizate ca unice mijloace de cercetare. Cel mai adesea, sunt utilizate pentru a valida masuratorile obtinute cu alte metode. Masuratorile indirecte sunt caracteristice metodelor si cercetarilor de tip descriptiv si sunt considerate metode alternative. Tipuri de masuratori alternative: - analiza si interpretarea urmelor si documentelor materiale; - analiza arhivelor (de continut); - analiza de caz. Analiza si interpretarea urmelor si documentelor materiale si are justificarea n faptul ca detectivii au demonstrat ca analiza urmelor (pe strada, pe pervazul ferestrei etc.) poate oferi informatii despre persoanele care au trecut prin locul respectiv. Urma pasilor pe nisip, spre exemplu, poate oferi informatii despre naltimea, vrsta si greutatea persoanei. Distanta dintre pasi poate furniza informatii despre ritmul mersului (fuga, mers agale), si asa mai departe. Prin urmare, examinarea urmelor si documentelor materiale este importanta n cercetarile psihologice pentru ca ele ofera informatii despre neinfluentate de

reactiile de dezirabilitate. Orice alt tip de cercetare poate sa genereze raspunsuri dezirabile si astfel, reactiile nregistrate sa fie, ntr-o oarecare masura, false. Urmele materiale reprezinta dovezi ale activitatii oamenilor, documente neprovocate existente sub forma unor resturi sau fragmente de obiecte ori sub forma unor dovezi integrale, intacte. Documentele materiale sunt: - fragmente de obiecte sau obiecte nefunctionale, care atesta prezenta unei persoane si vor fi numite urme; - creatii, constructii, obiecte care pot fi utilizate si pe care le numim produse. Urmele pot rezulta fie prin acumulare, fie prin erodare. Din prima categorie fac parte praful de pe cartile neutilizate, desenele grafitti etc.; din a doua categorie pot face parte treptele de la cladiri, cartile, covoarele etc. Indiferent de modalitatea lor de aparitie, urmelor rezultate prin acumulare li se pot asocia o serie de semnificatii psihologice. Sticlele de bautura din pubele pot fi un indicator al cantitatii de alcool consumat n casa respectiva (n 1973, americanii au efectuat un studiu asupra gunoaielor pentru a obtine indicii despre obiceiurile alimentare si stilul de viata al cetatenilor). Urmele de degete si nasuri de pe ferestre indica faptul ca n locuinta respectiva au fost n vizita copii. Un indiciu de trafic l reprezinta zonele tocite de pe podele sau covoare; alimentele lipsa din galantare informeaza asupra obiceiurilor alimentare. Statuile distruse pot fi indiciu al unei atitudini politice; cele din biserici dau indicii asupra atitudinilor religioase. Uzura ncaltamintei la copii este un semn de activism; la orice vrsta, ea da informatii despre eventuale deficiente fizice. Produsele sunt obiecte sau constructii pastrate intacte, care ne permit sa aflam comportamentul unor persoane sau grupuri sociale ntr-un anumit moment de timp. Produsele, fiind intacte, permit masurarea stilului de personalitate, comportament, patternuri comportamentale. n zoopsihologie, masuratorile de acest tip sunt esentiale. Stilul arhitectural al unui oras poate indica influentele culturale, nivelul de civilizatie, relatiile sociale. Urmele si produsele ofera informatii teoretic valide asupra comportamentului uman, dar aceste informatii trebuie verificate prin alte metode. Erorile de evaluare se pot datora unor factori care conduc la deteriorarea unor obiecte si transformarea lor n urme. Exista urme si produse care nu sunt reflexul unor obiceiuri ale comunitatii respective, ci impuneri ale unui alt grup social. Analiza arhivelor sau analiza de documente, de text. Arhivele reprezinta nregistrari sau documente care dau socoteala despre activitatea umana sau a institutiilor, guvernelor, altor grupuri sociale. Consideram ca date de arhiva analizabile si datele de presa, datele oficiale de la primarii, emisiunile TV sau radio, asadar nu numai textele scrise. Arhivele au o serie de avantaje: sunt nereactive, sunt stabile, ofera o alternativa colectarii de date prin ancheta si observatie. Datele de arhiva pot fi utilizate pentru a sustine, confirma sau infirma alte procedee ale evaluarii comportamentului uman. si n cazul analizei arhivelor, reactia de dezirabilitate este nula. Tipuri de arhive Marea diversitate a informatiilor face dificila clasificarea lor. Totusi, ele pot fi mpartite n functie de criteriul temporal n: arhivecurente (sau continue), care privesc nregistrari zilnice sau la intervale relativ

egale de timp si care nu au ntreruperi (raportarile circumscriptiilor financiare, agentiile guvernamentale etc.); arhive periodice (sau discontinue), cum ar fi cele ale agentiilor imobiliare sau documentele personale. La rndul lor, att arhivele curente ct si cele periodice pot fi mpartite n functie de permeabilitate sau transparenta la public (masura n care att persoanele publice, ct si cele particulare au acces la ele). Datorita faptului ca reflecta o continuitate a activitatii unor oameni, arhivele curente sunt folosite n studiile longitudinale sau n cele cu esantioane independente succesive. P. Ilut (1997) considera ca importante n clasificarea arhivelor criteriile de: vechime, destinatar, grad de ncredere si accesibilitatea. S. Chelcea (1993) identifica patru criterii: natura documentelor (scrise, imagistice sau audio), continutul informational (documente cifrice sau necifrice), destinatarul (documente personale sau publice) si emitentul (documente oficiale si neoficiale). n categoria arhivelor intra actele care nsotesc cresterea si dezvoltarea umana: actul de nastere (orasul, momentul nasterii, numele parintilor); diplomele scolare, cataloagele scolare, condicile spitalelor, fisele de personal de la departamentul Relatii Umane, certificatul de casatorie sau cel de divort, n fine, actul de deces (vrsta, cauzele decesului etc.) Aceste informatii nu reprezinta doar referinte individuale. Daca cercetatorul actioneaza asupra unui ntreg grup, poate afla informatii despre activitatea comunitatii respective. Din ziare putem obtine informatii, de pilda, din lista de oferte pentru locuri de munca. Mai putem obtine informatii din recensaminte, din cartea de telefon (pentru etnicitate) etc. n 1958, Frank si Gilovich au facut un studiu asupra legaturii dintre culoarea neagra si ideea de rau. Ei au aratat ca, n mod obisnuit, culorii negre i sunt asociate ideile de rau, nenorocire, neajuns etc. Toate aceste situatii de viata negative sunt denumite, n limba engleza, prin termeni care cuprind si cuvntul black, negru. n general, negrul este asociat cu moartea, iar albul cu viata. Aceste asociatii influenteaza modul de a gndi si de a se comporta al oamenilor. Cei doi cercetatori au facut un studiu asupra a doua echipe de fotbal: echipa mbracata n negru este mai agresiva dect o echipa mbracata n orice alta culoare. Cercetatorii au contorizat numarul de penalizari acordate n teren si numarul de minute de eliminare dictate pentru jucatorii fiecarei echipe. Echipele cu "scoruri" nalte erau cele mbracate n negru, cu exceptia unei echipe n bleumarin nchis. Explicatia pentru aceasta constatare este legata att de perceptia individuala, dar si de perceptia sociala. Cei care apreciaza jocul au tendinta de a-i aprecia pe jucatorii n negru ca fiind mai agresivi; la rndul lor, jucatorii dezvolta un comportament mai agresiv. Pentru a dovedi acest lucru, cercetatorii au apelat la doua studii de laborator. n primul, arbitrii au fost pusi sa urmareasca jocul n care una dintre echipe era mbracata n negru, iar aceasta a fost notata ca fiind mai agresiva. n al doilea studiu, la doua echipe de studenti li s-a cerut sa aleaga ntre echipament sportiv negru si de alte culori. Cei care au ales echipamentul negru au ales apoi, din listele care li s-au prezentat tuturor subiectilor, nume de sporturi mai agresive. Cercetatorii au concluzionat ca exista o implicatie a culorii n comportamentul lor. Metoda utilizata n analiza arhivelor este analiza de continut. Aceasta este o tehnica ce permite crearea inferentelor prin identificarea caracteristicilor specifice ale unui mesaj. Ea poate fi folosita si pentru mesaje video sau audio. Analiza de continut poate ficantitativa sau calitativa. Analiza de continut cantitativa are ca scop definirea tendintelor, atitudinilor, modelelor prezente n anumite documente. Este specifica documentelor care contin informatii complexe, cum sunt cele din massmedia, literatura, legislatura, corespondenta, jurnale personale. Analiza cantitativa de continut presupune mai multe etape:

- stabilirea tipului de documente pe care se lucreaza, n conformitate cu scopul si ipoteza cercetarii; - stabilirea de categorii sau clase si de indicatori direct numarabili n text (asemanator cu operationalizarea conceptelor). n general, o categorie corespunde unei anumite ipoteze. Existenta grilei si a sistemului de indicatori permite definirea unitatii de analiza, care poate fi de context (lungimea minima a textului care trebuie citit pentru a desemna modul favorabil sau defavorabil n c