UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE STIINTE SOCIALE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

METODE MODERNE DE COMUNICARE ÎN EDUCAȚIE

Nume student: SPOIALA DENISA

Asistent Universitar Doctor D-na GABRIELA ILIE

2012

1

CUPRINS

INTRODUCERE 2

I. METODE MODERNE DE COMUNICARE ÎN EDUCAȚIE 3

I.1. SOCIETATE ȘI COMUNICARE 3I.2. UTILIZAREA METODELOR MODERNE DE COMUNICARE 4

I.2.1. TEHNOLOGIA EDUCAȚIONALĂ 5

I.2.2. ROLUL REȚELEI INTERNET ÎN EFICIENTIZAREA

ACTIVITĂȚILOR DE PREDARE- ÎNVĂȚARE 7

II. STUDIU DE CAZ: RELAȚIA PROFESOR- ELEV 10

CONCLUZII 14

BIBLIOGRAFIE 15

2

INTRODUCERE

Conceptul central al lucrarii de fata este comunicarea in educatie. Comunicarea a fost definita in mai multe feluri deoarece din perspectiva Teoriei Comunicarii acest concept deruteaza prin multitudinea ipostazelor sale si se constituie intr-o sursa de confuzii si controverse.

Tehnologiile informaţionale şi de comunicare (TIC) produc schimbări în toate domeniile de activitate ale societăţii, inclusiv în procesul de învăţământ. În lucrare sunt propuse unele strategii de dezvoltare a învăţământului şi de perfecţionare profesională a cadrelor didactice, care implică TIC nu numai ca disciplină de studiu, ci şi ca instrument ce influenţează întregul proces didactic ca mod de îmbunătăţire a lui.

În ultimele decenii tehnologiile informaţionale şi de comunicare (TIC) au revoluţionat practic toate domeniile de activitate ale omului: industrie, agricultură, medicină, învăţământ, comerţ etc. Implementarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare în sistemele educaţionale din lumea întreagă conduce la schimbarea rolului profesorilor şi studenţilor/elevilor în procesul de predare/învăţare.

Pentru a putea beneficia de posibilităţile pe care le oferă TIC în îmbunătăţirea calităţii procesului de predare/învăţare urmează a fi respectate următoarele condiţii: • Profesorii şi studenţii/elevii trebuie să aibă acces la tehnologiile informaţionale şi la Internet în sălile de curs sau de clasă, în şcoli şi instituţii de învăţământ superior. • Resursele digitale de conţinut trebuie să fie disponibile atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi/elevi. • Profesorii trebuie să posede competenţe şi deprinderi adecvate pentru utilizarea instrumentelor şi conţinutului digital.

Mediile educaţionale virtuale, educaţia deschisă şi la distanţă, bibliotecile şi clasele virtuale sunt doar câteva dintre „spectacolele” ce ni se dezvăluie reunite sub titlul generic Instruirea Asistată de Calculator; astfel propun dezvoltarea unor concepte personale de introducere a calculatorului în lumea educaţiei.

Desigur că PC-ul există deja în mediile educaţionale, dar consider că se impune o reorganizare şi redimensionare a cunoştinţelor în acest domeniu , iar prin obiectivele unui posibil proiect în care învățarea, instruirea și dezvoltarea aptitudinilor muzicale să fie mijlocită de calculator se va propune dezvoltarea mai ales, a capacităţilor şi a competenţelor elevilor, prin caracterul ludic al aplicaţiilor folosite, să apropiem personalitatea în devenire a elevului de latura teoretico-practică a educatiei.

Lucrarea este structurata in doua capitole. Primul capitol “Metode moderne de comunicare in educatie este structurat in doua parti cu privire la societate si comunicare, si utilizarea metodelor modern de comunicare in educatie”. Cel de-al doilea capitol “Studiu de caz - Relatia professor- elev” face referire la relatia actuala dintre cei doi protagonisti, elevul si profesorul, si la rolul mass-media in relatia acestora.

3

METODE MODERNE DE COMUNICARE IN EDUCAȚIE

I.1. SOCIETATE ȘI COMUNICARE

CAPITOLUL I

Societatea umana ca "mod organizat de existenta"1 si comunicarea sunt fenomene sociale inseparabile în devenirea si progresul umanitatii. Comunicarea conditioneaza dezvoltarea societatii omenesti fiindca "totul depinde de organizarea comunicarii în societatea globala" (J. Cazeneuve2) sau cum spune J. Habermas comunicarea este metainstitutia de care depind toate celelalte institutii sociale. Societatea la rândul ei face posibila nu doar perpetuarea, ci si amplificarea, diversificarea si sporirea complexitatii proceselor comunicationale.

Abilitatea oamenilor de a transmite astazi mesaje este impresionanta. Nu pot fi limitati nici de timp, nici de distante, nici de întelesuri.

Comunicarea in evolutia societatii moderne cunoaste urmatoarele repere istoriografice: Epoca semnelor si semnalelor ; Epoca vorbirii si a limbajului ; Epoca scrisului; Epoca tiparului; Epoca mijloacelor comunicarii de masa.

Pe parcursul epocii mijloacelor comunicarii de masa, are loc o cultivare permanenta a abilitatii oamenilor de a comunica confirmându-se ideea ca "revolutiile" în comunicare se produc pe întreg parcursul existentei umane si ca aparitia mass-media este deocamdata cea mai recenta.

În timp, evolutia catre ceea ce este acum comunicarea de masa este marcata de evenimente importante datorate aparitiei unor mijloace de comunicare tot mai performante:

fotografia este realizata în 1827, de francezul Niépce, cu o camera obscura; telegraful, ca prim element, brevetat de Samuel Morse, în 1837, desi nu era un

mijloc de comunicare în masa, va duce la dezvoltarea mass-media electronice; cinematograful debuteaza odata cu proiectarea primului film de fratii Lumière, în

1895; radioul este brevetat în 1896 de Marconi însa primele emisiuni radiofonice au avut

loc abia în 1920; televiziunea, multumita lui J. Baird, are prima difuzare publica în anul 1926; dupa anul 1970 apar mijloace noi - televiziunea prin cablu, video-casetofoanele,

videotex-ul interactiv; în anii '80 s-au nascut si sistemele multimedia care permit prelucrarea simultana a

textelor, sunetelor si imaginilor digitalizate (cel mai cunoscut produs multimedia este compactdiscul CD-ROM);

1 Dictionar de sociologie, Editura Babel, 1993, p.5562 J. Cazeneuve, apud Ionescu, Ion, Stan, Dumitru, Elemente de sociologie, vol.1 (cap. Sociologia comunicariiinformatiei), Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 1997, p.233

4

internetul - reteaua mondiala de computere - este cea mai recenta cucerire a comunicarii la distanta.

Toate aceste realizari au determinat o crestere considerabila a ritmului comportamentului comunicativ al oamenilor. Acum elementele mass-media reprezinta inovatii în jurul carora oamenii îsi organizeaza vietile, pentru ca depind de ele mai mult decât ar dori sa recunoasca.

"Cu toate acestea, indiferent unde ne va purta tehnologia, dialogul interior si comunicarea interpersonala, fata în fata, aproape, simtind atingerea, caldura, freamatul si mirosul trupului celuilalt nu vor înceta sa ramâna supreme si superbe manifestari ale umanitatii".3

I.2. UTILIZAREA MIJLOACELOR MODERNE DE COMUNICARE

Metodele învăţământului tradiţional nu pot face faţă avalanşei de cunoştiinţe şi acestei dispersii accentuate a calificărilor, meseriilor şi domeniilor de activitate, care devin tot mai specializate, dar în mod paradoxal tot mai interconectate. In sprijinul educaţiei intervin noile tehnologii ale societăţii informaţionale - tehnologiile informaţiilor şi comunicaţiilor.

Nu se pledează pentru renunţarea la metodele învăţământului tradiţional, mai ales în cazul primilor ani de educaţie în şcoli, când influenţa personală a educatorului rămâne determinantă, totuşi utilizarea tehnologiilor moderne, a softurilor educaţionale reprezintă o necesitate a procesului educativ la particularităţile individuale ale fiecărui elev, care trebuie confirmate.

“Scopul educaţiei este de a înlocui o minte neîncărcată cu una lipsită de prejudecăţi”

Malcolm S. Forbes

Mijloacele de comunicare moderne, cum sunt calculatoarele , precum si posibilitatea conectarii lor in retea, permit efectuarea unui schimb rapid de informatii, dezvoltandu-se astfel invatamantul la distanta, o metoda ce ofera posibilitatea de a invata intr-un ritm propriu, dar si participarea la discutii pe o anumita tema, la videoconferinte, avand pe ecran imaginea persoanei sau a persoanelor cu care se comunica.

Instruirea prin utilizarea calculatoarelor, prezintă calităţile unice ale acestora, care le deosebesc de alte medii de învăţare prin:

Interactivitate; Precizia operaţiilor efectuate;

3 Stefan Prutianu, Manual de comunicare si negociere în afaceri, Editura Polirom, Iasi, 2000, p.25

5

Capacitatea de a oferi reprezentări multiple şi dinamice ale fenomenelor şi, mai ales, faptul că pot interacţiona consistent şi diferenţiat cu fiecare elev în parte.

Acum 2000 de ani Seneca spunea: „Etiam seni esse discendum” (chiar şi cei bătrâni trebuie să înveţe), cugetare în care regăsim ideea învăţării continue pe parcursul întregii vieţi.

În societatea zilelor noastre, aptitudinile, abilităţile, cunoştinţele oamenilor au devenit cel mai valoros capital al lor.

Întreaga dezvoltare trece prin educaţie: valorile ştiinţei şi tehnicii, spiritul inventiv şi pragmatic, noile atitudini şi mentalităţi, modul de a fi şi de a evolua cerut de societatea modernă, toate acestea sunt învăţate în cadrul sistemului educaţional.

Desi modul de învătare traditional este în continuare relativ lent, noile tehnologii îl vor transforma într-un proces mult mai productiv. Schimburile majore din sfera învăţării asistate de calculator au condus la obţinerea unei noi tehnicii de învăţare: în locul realizării unui flux informaţional cu un singur sens - de exemplu de la profesor către un grup pasiv de elevi - noile tehnici de învăţare sunt ca şi internetul - bidirecţionale, colaborative şi interdisciplinare. Pătrunderea noilor tehnologii în sălile de clasă a schimbat radical relaţia care era fundamentată între profesori şi elevi. Astfel, profesorii au trecut de la poziţia de conducători atotştiutori la cea de ghizi ai infosferei iar materialele instructive au evoluat de la cărţile rigide la programele administrabile. Informaţia a devenit mult mai accesibilă, iar utilizatorii îşi aleg singuri ceea ce doresc, fiecare devenind un creator de conţinut.

I.2.1. TEHNOLOGIA EDUCAȚIONALĂ

Tehnologia educaţională se ocupă de tehnologia în educaţie. Este implicată în folosirea tehnologiei ca „instrument” pentru a intensifica procesul de predare-învăţare în cadrul tuturor disciplinelor. Tehnologia educaţională este preocupată de predarea şi învăţarea cu ajutorul tehnologiei. Cuvintele şi expresiile cheie legate de acest ultim domeniu includ: media; multimedia; hard-ware şisoftware; telecomunicaţii; procesare de date; medii informatice; a identifica, a evalua şi a strânge informaţia; şi mulţi alţii din sfera aceasta.

Acum întrebarea care se pune este, dacă această tehnologie educaţională funcţionează pe post de portavoce a educaţiei sau este doar un amortizor care ucide educaţia pe nesimţite.

Se pare că nu am trecut încă în totalitate de hopul prejudecăţii noului (care este deja vechi). Proverbul spune că nu poţi învăţa un câine bătrân trucuri noi, aş parafraza afirmând că nu poţi preda unui „bătrân al poporului” un limbaj nou. Încă mulţi dintre nois e tem ca nu cumva să ne prindă „păianjenul” de aceea Internetul nu este explorat la nivelul maxim nici de educatori şi nici de elevi sau studenţi. Aici aş putea exemplifica principalele utilizări ale Internetului în România: chat, verificarea poştei electronice, plagierea lucrărilor, vizitarea situ-urile cu conţinut îndoielnic. Încă nu am avut ocazia, cu excepţia a

6

două sau trei cazuri, să mise recomande în cadrul unui curs o pagină de web pentru aprofundare, extindere sau cercetare.

Schimbările interioare cer timp, iar schimbările sociale nu aşteaptă, educaţia tradiţionalã trebuie compensată cu o altfel de educaţie care să fie în măsură să răspundă cerinţelor actuale ale unei societăţi care presupune în numai cîteva decenii o schimbare fundamentalã înspre un nou mod de viaţă bazat pe o institutie inedită pe care cineva a numit-o „vila electronică”, pe şcoli şi corporaţii ale viitorului schimbate radical. În această societate ocupă din ce în ce mai mult teren educaţia la distanţă. Un avantaj ar fi instruirea mai flexibilă în timp şi spaţiu. Alt atu este şi extraordinarul potenţial al învăţării studenţilor, dat de noile tehnologii electronice care pot face ca aceştia să se implice şi mai mult în procesul învăţării. Aceste tehnologii interactive permit de asemenea studenţilor să aibă un control mult mai mare asupra acestui proces decât ar fi posibil în multe din mediile de învăţare tradiţionale. S-ar părea că studenţii învaţă mai bine prin modul de tele-antrenare, decât prin predarea faţă în faţă. Studenţii îşi asumă o mai mare responsabilitate pentru învăţare.

Cu disponibilitatea larg răspândită de a avea un computer personal devin viabile două noi forme de tehnologii: multimedia (în special CD-ROM-ul) şi reţelele de calculatoare.

CD-ROM-ul înseamnã cã un mare numãr de materiale de curs (inclusiv audio si video) pot fi distribuite studenţilor într-un mod eficace. Iar reţelele de calculatoare permit cursanţilor să beneficieze de e-mail şi conferinţe pe calculator. Deşi nici una din aceste dezvoltări nu prezintã capabilităţi cu totul noi în procesul de predare şi învăţare, ele reprezintă totuşi modalităţi de a prezenta mai multe informaţiişi asigură o interacţiune mai mare între studenţişi instructori.

Calculatoarele sunt folosite în educaţia la distanţă în mai multe moduri: e-mail, acces Internet, cursuri on-line, conferinţe pe computer şi conferinţe audiografice. Astfel, în timp ce mai toate serviciile Internet se pretează unor activităţi de informare, documentare, pentru activităţile mai complexe care presupun şi un anumit grad de interacţiune se folosesc e-mail-ul şi chiar www-ul sau conferinţele sau cursurile on-line care permit o interactiune în timp real.

La acestea se mai adaugã şi posibilităţile de lucru pe super-calculatoare aflate la distantã prin serviciile de Telnet pentru răsfoirea unor baze de date, şi alte facilităţi specializate.Noile tehnologii educaţionale implică în acelasi timp o schimbare a rolului profesorului de la cel de expert la cel de facilitator sau de îndrumãtor, cât şi a structurii sistemului de învăţământ.Evaluarea se poate include în procesul instrucţional, asigurând astfel studenţilor un feed back (hrănire pe la spate) permanent care să îi orienteze. Trebuie să apreciem valoarea acestor tehnolgii, însă pericolul pe care eu îl văd este acela de a înlocui persoana cu o maşinărie. Media nu cred că trebuie cosiderată un scop în sine, ci un mijloc (un alt sens al cuvântului „mediu”). Da, avem grămezi de informaţii, dimensiune instructivă ce nu s-a mai văzut, însă ce se va ântâmpla cu

7

dimensiunea formativă a educaţiei? Poate oare o reţea să-mi „formateze” mie drive-ul caracterului? Şi această întrebare aici nu fiinţează deloc ca discurs retoric, ci ca o întrebare răspunzătoare.

O altă problemă pe care am întâlnit-o prin intermediul calculatorului este cea a limbajului. Se lanseazã ipoteza că pentru a fi eficiente, comunicaţiile electronice au nevoie de urgentă de un cod de meta-comunicare pentru a ajuta atît procesul de scriere cît şi pe cel de citire. Comunicarea implică mai mult decât emiţător, mijloc şi receptor. Cuvântul se transmite printr-un anumit mediu, astfel luând într-un anumit sens „forma vasului în care este pus.” Dacă în cadrul unei dezbateri pe internet, pe vreun canal de discuţie la un moment dat se va folosi un eufemism, care va fi oare mesajul receptat de interlocutor (mai bine zis, aici, webcutor)? Unde este acea panică care te face să te scarpini după ureche, să priveşti în jos, în urma mustrării profesorului? Este adevărat că rezolvi totul acum prin inter-mediul unei webcam, dar unde va fisentimentul acela de reuşită în urma reuşitei cân profesorul trece pe lângă tine şi te bate pe umăr?

Problema webcam-urilor duce la un fel de teleglobalizare, în care totul este supravegheat în cele mai mici detalii. Noile medii apar, spre deosebire de cele vechi, ca o prelungire a organelor noastre de percepţie, a văzului, şi nu o extensie a gândirii, a intelectului. Această dominaţie a „cafenelelor filosofice virtuale” poate duce la o orbire globală, prin pierderea contactului direct, nemijlocit cu realitatea fizică, cu faptele, cu experenţialul.

I.2.2. ROLUL REȚELEI INTERNET ÎN EFICIENTIZAREA ACTIVITĂȚILOR DE PREDARE- ÎNVĂȚARE

Mediul educaţional al viitorului va fi un campus electronic: locul în care se vor desfăsura orele de clasă, în care se va consulta biblioteca şi desigur unde vor avea loc contactele sociale.

În această lume în care singurul aspect nemodificat este schimbarea, învăţământul trebuie să se integreze şi să îşi adapteze ofertele pentru a veni în sprijinul noii generaţii, actualizându-şi permanent finalităţile şi resursele, astfel încât să răspundă noilor provocări şi, în acelaşi timp, să le ofere subiecţilor educaţiei deprinderi şi instrumente de muncă eficiente.

Resursele informatice se dovedesc eficace în activitatea de învăţare în colaborare. Strategiile bazate pe T.I. (Tehnologia Informatiei) determină creşterea motivaţiei elevilor, le oferă posibilitatea să interacţioneze cu alţi indivizi, să profite de experienţa şi cunoştiinţele acestora în scopul construirii propriului cod de valori şi atitudini. Mediile virtuale construite în această perspectivă vor permite un învăţământ individualizat, interactiv, bazat pe activităţi complexe. În ceea ce priveşte resursele multimedia, acestea oferă acces la informaţie, însă nu garantează stratificarea cunoştinţelor.

8

Comisia Europeană, în studiul A.F.E.C. (Analiza Functionala, Ecuatii Şi Control)– Info 2004, defineşte e-learningul ca „utilizare a noilor tehnologii multimedia şi a Internetului pentru a ameliora calitatea învăţării, facilitând accesul la resurse şi servicii, precum şi schimburile şi colaborarea la distanţă”.

T.I. (Tehnologia Informatiilor) permite depozitarea, accesul şi recuperarea unor mari cantităţi de informaţie. Scrierea şi citirea textelor înregistrează schimbări în special calitative, în sensul în care se trece de la un text imprimat liniar la posibilitatea de a citi şi scrie un hipertext într-un mediu electronic. Creşterea volumului de informaţie şi schimbările tehnologice accelerate din marile instituţii cer ca personalul să aibă competenţe adecvate pentru a putea lua decizii şi pentru a rezolva problemele care apar. În acest context, individul trebuie să-şi dezvolte abilităţile care să-i permită, cu ajutorul noilor tehnologii, accederea la educaţie (dacă nu ca prezenţă activă, măcar în cadrul unui program de educaţie la distanţă). Pregătirea constă în dezvoltarea competenţelor care permit o adaptare flexibilă la schimbările rapide care se produc în secolul nostru şi la impactul utilizării T.I.C. (Tehnologia Informatiilor si a Comunicatiilor) în viaţa cotidiană.

Evoluţia vertiginoasă a informaţiei, a ideilor, a societăţii ne semnalează faptul că tot ceea ce am învăţat în şcoală, în adolescenţă, pregătirea de specialitate, universitatea nu sunt suficiente pentru dezvoltarea vieţii profesionale. Adultul trebuie să înţeleagă că învăţarea permanentă este o parte integrantă din viaţa sa, un proces continuu şi neîntrerupt, numai astfel putându-se adapta social şi profesional.

După Sorin Cristea, “educaţia permanentă reprezintă o direcţie importantă de evoluţie a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii care urmăreşte valorificarea tuturor dimensiunilor şi a formelor educaţiei proiectate şi realizate pe tot parcursul existenţei umane şi în orice moment al existenţei umane”.

Dezvoltarea serviciilor de Internet oferă posibilitatea creării de noi situaţii de învăţare bazate pe educaţia digitală care comportă caracteristici precum: actualizări rapide de conţinuturi, partajarea datelor, studiul în reţea. E-learning înseamnă accesul la informaţiile cele mai noi, dobândirea de noi cunoştinţe, învăţarea continuă, metode noi şi eficiente de învăţare.

Pentru a exista un proces real de învăţare, nu este suficient să petreci timp în universuri virtuale, să utilizezi CD-uri multimedia sau să comunici cu softuri inteligente. Este necesar ca aceste operaţii să fie realizate de un subiect cu scopul de a realiza o sarcină didactică, ataşată unui proiect şcolar. Elaborarea unei sarcini trebuie să aibă în vedere: obiectivele pedagogice, situaţia iniţială, tipul activităţii, participarea subiectului şi profesorului şi dispozitivul. Sarcinile didactice bazate pe T.I. au în vedere competenţe privind:

informarea, culegerea şi procesarea datelor (referatul, eseul, diverse proiecte); redactarea şi prezentarea lucrărilor folosind resurse ale T.I. (redactarea de

documente, realizarea de prezentări Power Point); utilizarea de softuri educaţionale în cadrul realizării unor teme.

9

Cel care doreşte să utilizeze produse multimedia în scopul învăţării şi aprofundării disciplinei limba română dispune de resurse pedagogice precum CD-uri şi site-uri Internet.

CD-urile conţin cărţi electronice, dicţionare, enciclopedii virtuale privind opera marilor scriitori români. Unele edituri au realizat instrumente de lucru precum corectoarele ortografice care ajută elevii în efectuarea temelor. Un astfel de soft înglobează un dicţionar şi are posibilitatea de a învăţa cuvinte noi pe măsură ce utilizatorul le întâlneşte şi le introduce în baza de date. Multe dintre materialele multimedia fac apel la imagine, sunet, text, animaţie, iar atenţia utilizatorului este atrasă de elementele de noutate, ingeniozitate şi diversitate. Site-uri de poezie, de literatură, site-uri ale revistelor literare oferă şi cărţi virtuale, forumuri, anchete ale ziarelor. Forumurile acestor site-uri sunt o resursă importantă pentru schimburile de opinii privind cărţi apărute, articole pe teme de literatură, limbă şi cultură, evenimente literare, apariţii editoriale.

În ceea ce priveşte gestionarea datelor, atât profesorul, cât şi elevul pot să se mulţumească să utilizeze Internetul pentru a căuta date pe Internet pe care le vor exploata ulterior; de asemenea, pot găsi aici idei de activităţi, de proiecte. Elevul poate să se documenteze pe o anumită temă care îl interesează, poate desfăşura activităţi fără a fi evaluat.

Scopul acestor activităţi este de a trezi la elevi dorinţa de a se informa, de a se perfecţiona, de a căuta informaţii utile în vederea studiului individual.

Francois Mangenot susţine că Internetul stă la baza achiziţiei cunoştinţelor afirmând că: „Saloanele virtuale reprezintă modalitatea cea mai simplă de comunicare în timp real cu persoane conectate la Internet din orice colţ al lumii.”

Denumite „chat” sau „messenger”, aplicaţiile permit schimbul de mesaje, fotografii, videoclipuri.

Această modalitate de comunicare permite schimbul rapid de opinii între specialişti, elevi, profesori şi nu necesită costuri mari.

Un alt tip de comunicare în spaţiul virtual este cel reprezentat de forumurile de discuţii. Comunicarea nu se realizează instantaneu, există un timp mai îndelungat între schimburile de replici. Avantajul este dat de faptul că mesajul rămâne mult timp pe forum, el putând fi citit şi de alte persoane.

De exemplu: La literatura română există o multitudine de resurse în acest sens. Citind opiniile celorlalţi participanţi la discuţii, elevul îşi îmbogăţeşte cunoştiinţele şi dezvoltă spiritul critic. Astfel de forumuri au un moderator care propune teme interesante de discuţie şi stimulează interesul participanţilor. Participarea elevilor la un forum nu poate fi impusă. Forumul este un mijloc de comunicare în vederea realizării unei alte sarcini didactice.

10

II. STUDIU DE CAZ: RELAȚIA PROFESOR- ELEV

CAPITOLUL II

Într-o societate modernă, aflată în continuă schimbare şi dezvoltare, educaţia ocupă un rol primordial. Ea îşi propune să formeze şi să dezvolte indivizi de un nivel cognitiv, moral şi civic „necesari construirii unei societăţi democratice prospere”4.

Dupa parerea unor autori, generatiile coexista fara a trai insa impreuna. Totusi, nu se poate face abstractie de tensiunile sociale ce intervin aici. Ele devin din ce in ce mai limitative, distructive, inacceptabile ca stare normala. Paradoxal, tensiunile constituie una din parghiile cele mai eficace ale progresului. Cu toate acestea, cercetatorii in acest domeniu afirma necesitatea construirii unui echilibru social intre generatii, aunei solidaritati intre indivizi apartinand unor generatii diferite 5.

Acum câteva decenii, relaţia profesor-elev era dominată de către dascăl, o figură autoritară, de necontestat în deciziile sale, însă acesta beneficia de respect. După căderea comunismului, a avut loc o schimbare în atitudinea dascălilor, unii adaptându-se mai rapid la evoluţiile radicale societăţii vociferate de mulţi, în timp ce alţii au avut nevoie de ceva mai mult timp. 

„Au fost două perioade în 1990-2010. Prima perioadă(1990-1999) în care relaţia profesor-elev a fost influenţată de perioada precedentă. Deschiderea pe care au avut-o profesorii faţă de elevi a fost mai puţin echilibrată, dar şi relaţia elev-profesor a fost mai ‘tensionată’. Profesorii până în vârsta de 40 de ani, au privit această relaţie ca fiind foarte importantă în feedback-ul educaţional. Ceilalţi colegi, de peste 40 de ani, s-au aliniat acestei relaţii deschise după ani 99.”6

Dar ce aduce nou perioada de după căderea comunismului şi care sunt căile ce ar trebui urmate?

 „Profesorul are rolul de îndrumător şi coordonator al activităţii elevului. Principala activitate a acestuia nu ar trebui să fie predarea, ci angajarea elevilor în investigaţii şi lucrări independente. Dar nu întotdeauna reuşeşte acest lucru. Profesorii trebuie să aibă grijă ca  în derularea procesului de învăţământ  să nu lezeze personalitatea elevului, ci să-l ajute să şi-o dezvolte, să-l ajute să înveţe să gândească singur pentru ca atunci când va părăsi băncile şcolii să nu depindă de nimeni, cel puţin din punct de vedere intelectual. Cred că relaţia profesor-elev s-a îmbunătăţit mult după căderea comunismului dar cred că există şi elevi care înţeleg greşit această ”libertate”(de exprimare prin comportament, limbaj, ţinută, atitudine etc.).”7

4 Văideanu George, Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, Bucuresti, 1988, p 435 Schifirneţ Constantin, Generatie si cultura, Editura Albatros, Bucuresti, 19856 Marcela Dărămuş (Profesor de marketing)7 Mihaela Basarabă (Profesor de matematică)

11

Cum fiecare pădure îşi are uscăturile ei, nici această libertate nu duce lipsă de bile negre. „Respectul nu mai este prezent nici în rândul profesorilor şi nici al eleviilor. Profesorul este văzut doar ca evaluator, astfel exsitând o barieră între cel de la catedră şi cei din bănci. Este necesar atât respectul profesorilor faţă de elevi, cât şi cel al elevilor faţă de profesori.”8

De multe ori, apare şi un aşa zis, conflict între generaţii:„Relaţia dintre cel care

educă şi cei care sunt educaţi se manifestă, în cea mai mare parte, ca o interacţiune între generaţii. Generaţia adultă vrea să transmită o experienţă de cunoaştere, morală şi socială celei tinere. Însă nu vârsta în sine marchează relaţiile celor doi subiecţi ai actului educaţional, ci faptul că fiecare poartă amprenta perioadei în care a fost educat. Generaţia tânără aduce schimbări de valori, de opţiuni, de atitudini şi comportamente, care pot fi mai mult sau mai puţin acceptate de cea adultă”9, precizează doamna Adina Ghiuşan, profesor de limba şi literatura română, exprimându-şi în acelaşi timp încrederea în capacitatea de adaptare permanentă a celui din spatele catedrei: „Un cadru didactic va descifra şi va recunoaşte sensurile pozitive, constructive ale schimbăriilor aduse de cei tineri, mai ales că toţi suntem supuşi unei educaţii permanente.” 

Demn de menţionat este faptul că generaţiile s-au schimbat. Elevul modern este mult mai extrovertit, se afirmă cu încredere şi luptă cu înverşunare pentru drepturile sale, uneori fără a-şi cunoaşte obligaţiile. „Relaţia profesor–elev este mult mai liberă, fără constrângeri, uneori chiar prea democratică”, afirmă cu convingere un profesor debutant.

„Elevul – actorul principal… din bancă”

Ultimii ani au adus cu sine o schimbare în metoda de predare, elevul fiind în centrul acţiunilor pedagogice. „Orice acţiune didactică are sens în măsura în care-l ajută pe elev să-şi valorifice propriile capacităţi intelectuale. În orice demers educativ, elevul participă activ în măsura în care recunoaşte în dascălul său un îndrumător dispus sa-l accepte din iubire aşa cum este el, să-l sprijine în eforturile sale, fără a-l umili în vreun fel pentru nereuşitele de moment. Succesul educaţiei este sprijinit şi de măsura în care educatorul reuşeşte să descopere şi să pună în valoare elementele pozitive ale personalităţii fiecăruia dintre elevi. Elevul trebuie să fie implicat în activităţi didactice cu valenţe formative.” , doamna S. H., profesor de religie.

Accentul cade acum pe elev, pe metodele interactive de predare, astfel şi relaţia dintre dascăl şi elev se încurajează a fi una mai relaxată, mai degajată.  „Profesorul poate să solicite elevului să-şi „interpreteze” bine rolul numai în dependenţă de calitatea cu care îşi joacă propriul rol.  În acest caz, putem susţine că relaţia profesor-elev este una deschisă, bazată pe apreciere şi respect reciproc”, apreciază prof. Adina Ghiuşan.

„Şi mass-media îl momeşte pe elev”

8 Dan Anca (Profesor de istorie)9 Adina Ghiuşan (Profesor de limba şi literatura română)

12

Pătrunderea mass-media în activitatea elevului poate duce la o stare de dezinteres faţă de metodele vechi de predare-învăţare şi stilul profesorului autoritar, de aceea este necesar o relaţie mai degajată dintre elev şi profesor. „Rolul mass-mediei nu este deloc unul neglijabil în ceea ce priveşte formarea şi educarea tinerilor. Mijloacele de informare pot fi folosite atât cu scop constructiv, cât şi distructiv. Realităţile prezentate în mass-media pot avea un impact cu consecinţe majore în conştiinţa şi comportamentul oamenilor, în general, al copiilor si tinerilor, în special, întrucât ei formează categoria socială cea mai uşor de cucerit. Elevii găsesc în personajele mediatizate modele pe care pot să le copieze şi să le urmeze. De aceea atât familia cât şi şcoala trebuie să îndrume elevii să fie selectivi, să ajungem să discernem - spre binele nostru - ce este bun şi educativ de ceea ce este rău şi distructiv.”, dezvăluie prof. S. H.

 „În activitatea didactică, consider că mass-media influenţează foarte mult comportamentul elevilor, însă rolul profesorului este acela de a-l ajuta să-şi formeze un comportament adecvat şi pozitiv faţă de şcoală, să conştientizeze importanţa acesteia în formarea lui profesională şi să-l determine să adopte o atitudine pozitivă faţă de profesori şi colegii lui.”, apreciază doamna profesoară de limba franceză.

Se observă o disponibilitate a profesorilor de a avea o relaţia mai deschisă cu elevii lor, însă trebuie ca elevii să îi respecte pentru ca să primescă şi ei la rândul lor respect. Există, de asemenea riscul ca unii elevi să nu cunoască punctul unde ar trebui să se oprească, iar din acel moment „amiciţia” riscă să devină obrăznicie lucru care „Depinde de caracterul elevilor, de cei 7 ani de acasă, dacă elevul ştie să se oprească.”, declară prof. Dan Anca.

În rândul elevilor, întotdeauna va fi apreciat profesorul care se aproprie de elevii săi, care ştie să îşi motiveze elevii prin încurajări, care apreciază şi răsplăteşte elevul pentru munca sa şi care mereu întreabă care sunt problemele cu care se confruntă ei, şi încearcând să găsescă o soluţie pentru a elimina orice obstacol din calea lor.

In opinia mea, profesorul ideal ar trebui sa indeplineasca o serie de calitati. In primul rand, pentru a putea merge in fata unei clase de elevi, consider necesara o pregatire de specialitate inalt calitativa. Este inadmisibil ca atunci cand se prezinta in fata unor elevi sau studenti sa nu cunoasca materia pe care o preda si sa fi limitat la manual. 

A doua conditie necesara este inclinatia spre aceasta meserie, deoarece nici un lucru nu va fi bine realizat daca nu se face si din placere. Rabdarea este dupa parerea mea o conditie esentiala a unui profesor, deoarece consider ca nu toti elevii sunt genii si pricep din prima.

Competenta comunicativa ar fi o alta trasatura importanta a profesorului ideal. Ce folos sa aiba un solid bagaj de cunostinte, daca nu este capabil sa se exprime clar sau sa-si expuna opiniile si gandurile?

13

Profesorul trebuie sa fie creativ, sa nu fie obedient, pana la pierderea identitatii sale profesionale, fata de modalitatile didactice cazute in desuetudine, fata de sabloane, chiar daca, uneori acestea sunt suprasolicitate oficial.

Trebuie sa fie ingenios, pentru ca in general vorbind, profesorul este factorul determinant al succesului unei lectii, si nu structura in sine a acesteia , fie ea traditionala, fie moderna. Profesorul trebuie sa fie un ghid, care indruma eforturile receptive ale elevilor, un ghid competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu elevat gust estetic si amabil, pentru ca prin intregul sau comportament, sa introduca in lectie dimensiunea estetica, sa sensibilizeze elevii si astfel sa creeze conditiile necesare realizarii comportamentelor unei educatii implicite, singura valida sub aspect psiho-pedagogic si didactic.

Orizontul lui cultural-artistic trebuie sa fie intins si sa-i permita a stabili, spontan, referiri la artele conexe, ale caror limbaje trebuie sa-i fie accesibile.

"Un profesor bun are preocuparea continua de a-i invata pe ucenicii lui sa se lipseasca de el".

Andre Gide

"Cel mai bun profesor este cel care mai curand sugereaza decat dogmatizeaza, si ii inspira pe cei ce il asculta cu dorinta de a fi proprii lor profesori".

Edward Bulwer-Lytton

"Experienta e cel mai bun profesor, intrucat iti da mai intai testul si apoi iti spune care era lectia".

Vernon Sanders Law

14

CONCLUZII

Mediile educaţionale virtuale, educaţia deschisă şi la distanţă, bibliotecile şi clasele virtuale sunt doar câteva dintre „spectacolele” ce ni se dezvăluie reunite sub titlul generic Instruirea Asistată de Calculator; astfel propun dezvoltarea unor concepte personale de introducere a calculatorului în lumea educaţiei.

Mijloacele de comunicare moderne, cum sunt calculatoarele , precum si posibilitatea conectarii lor in retea, permit efectuarea unui schimb rapid de informatii, dezvoltandu-se astfel invatamantul la distanta, o metoda ce ofera posibilitatea de a invata intr-un ritm propriu, dar si participarea la discutii pe o anumita tema, la videoconferinte, avand pe ecran imaginea persoanei sau a persoanelor cu care se comunica.

Cu disponibilitatea larg răspândită de a avea un computer personal devin viabile două noi forme de tehnologii: multimedia (în special CD-ROM-ul) şi reţelele de calculatoare.

Scopul acestor forme ale tehnologiei este de a trezi la elevi dorinţa de a se informa, de a se perfecţiona, de a căuta informaţii utile în vederea studiului individual.

Ultimii ani au adus cu sine o schimbare în metoda de predare, elevul fiind în centrul acţiunilor pedagogice. 

Pătrunderea mass-media în activitatea elevului poate duce la o stare de dezinteres faţă de metodele vechi de predare-învăţare şi stilul profesorului autoritar, de aceea este necesar o relaţie mai degajată dintre elev şi profesor.

Profesorul trebuie sa fie creativ, sa nu fie obedient, pana la pierderea identitatii sale profesionale, fata de modalitatile didactice cazute in desuetudine, fata de sabloane, chiar daca, uneori acestea sunt suprasolicitate oficial.

Trebuie sa fie ingenios, pentru ca in general vorbind, profesorul este factorul determinant al succesului unei lectii, si nu structura in sine a acesteia , fie ea traditionala, fie moderna.

In opinia mea, profesorul ideal ar trebui sa indeplineasca o serie de calitati. In primul rand, pentru a putea merge in fata unei clase de elevi, consider necesara o pregatire de specialitate inalt calitativa.

"Un profesor bun are preocuparea continua de a-i invata pe ucenicii lui sa se lipseasca de el".

Andre Gide

15

BIBLIOGRAFIE

1. BRUT Mihaela, Instrumente pentru E-Learning, Ghidul informatic al profesorului modern, Editura Polirom, Iaşi, 2006

2. CUCOS Constantin, Informatizarea în educaţie, Editura Polirom, Iaşi, 2006

3. GHEORGHE Mioara, Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, Editura Corint, Bucureşti, 2005

4. Dictionar de sociologie, Editura Babel, 1993

5. J. Cazeneuve, Apud Ionescu, Ion, Stan, Dumitru, Elemente de sociologie, vol.1 (cap. Sociologia comunicarii informatiei), Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 1997

6. PRUTIANU Stefan, Manual de comunicare si negociere în afaceri, Editura Polirom, Iasi, 2000

7. SCHIFIRNET Constantin, Generatie si cultura, Editura Albatros, Bucuresti, 1985

8. VĂIDEANU George, Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, Bucuresti, 1988

9. http://godessdiana88sex1.blogspot.ro/2012/09/profesori-citate-aforisme.html