Tema 9:Metode in procesul de management1 Definirea şi clasificarea metodelor manageriale

În condiţiile perfecţionării mecanismelor economice, a democratizării relaţiilor de producţie, evidenţierii factorului uman creşte semnificaţia aplicării raţionale a metodelor de management.

Noţiunea de metodă provine de la grecescul methodos, care însemnă cale de acţiune, mod de acţiune.

Metodele de management reprezintă ansamblul principiilor, tehnicilor, procedeelor şi instrumentelor utilizate în activitatea de conducere, precum şi regulile care stabilesc modul în care trebuie să se deruleze funcţiile managementului în interesul atingerii obiectivelor planificate [1, p.300].

Metoda de management este acea modalitate managerială ale cărei faze şi componente sunt precis conturate şi riguros structurate într-un ansamblu funcţional ce facilitează exercitarea unor componente ale procesului managerial cu implicaţii asupra conţinutului şi eficacităţii muncii unuia sau mai multor manageri

Metodele de management mai sunt definite ca o totalitate de procedee ce au drept scop interacţiunea cu subordonaţii şi grupurile de muncă din cadrul întreprinderii şi orientarea activităţii acestora spre realizarea optimă a sarcinilor trasate. Ele se bazează pe principiile managementului şi trebuie să reflecte conţinutul legilor şi legităţilor economice. Metodele de management sunt un component indispensabil al procesului de management şi, implicit, au o influenţă substanţială asupra acestuia.

Metodele manageriale sunt strâns legate de scopuri, după cum şi scopul primordial al conducerii este alegerea corectă a metodelor.

Trebuie făcută distincţia între metodele manageriale ca ansamblu de procedee ale activităţii manageriale orientate spre asigurarea eficienţei în rezultatul acţiunii asupra executantului şi metoda teoriei manageriale, care defineşte modul de cercetare şi realizare a oricărei activităţi.

Metodele manageriale reprezintă totalitatea procedeelor şi activităţilor, orientate spre asigurarea eficienţei, în rezultatul acţiunii asupra executantului.

Metodologia – este ştiinţa despre faptul, cum trebuie să fie metoda, pe ce principii trebuie să se bazeze, ce criterii trebuie să satisfacă, în ce direcţii trebuie să se dezvolte.

Metodele manageriale sunt foarte variate, fiind necesară distincţia acestora în funcţie de diverse criterii: conţinut, direcţionare, forma organizatorică, arealul de acţiune etc. Conţinutul metodelor de management este condiţionat de faptul că managementul propriu - zis reprezintă o activitate prin care se satisfac cerinţele şi legităţile pieţei. Direcţionarea metodelor se efectuează spre angajaţi şi firme.

Din punct de vedere al conţinutului şi direcţionării se pot distinge următoarele metode de management: administrative, economice, socio-psihologice (Schema 1).

Metodele se deosebesc nu doar după conţinut, ci şi prin interesele abordate. Metodele economice se realizează prin abordarea intereselor economice ale subiecţilor, metodele social – psihologice au drept obiect de influenţă convingerile, interesele sociale şi morale ale oamenilor. Prin intermediul metodelor administrative se afectează interesele economice, sociale şi morale.

După arealul de implicare a funcţiilor manageriale, se evidenţiază metode generale şi particulare. Metodele generale realizează toate funcţiile manageriale, iar cele particulare – doar unele din ele.

După nivelul de acţiune, se delimitează metode aplicate la nivel de stat, regiune, raion, întreprindere, subdiviziune structurală.

După durata acţiunii, se deosebesc metode cu influenţă îndelungată, medie şi scurtă.

După forma de organizare, ele se pot clasifica astfel: unitare, colegiale, combinate.

Metodele de management

Administrative Economice

Formarea structurii manageriale

Adoptarea normelor şi normativelor administrative

Socio-psihologice

Emiterea ordinelor, dispoziţiilor

Selectarea şi încadrarea personalului

Elaborarea standardelor organizaţiei,

regulamentelor, fişelor de post etc.

Analiza tehnico - economică

Argumentarea tehnico - economică

Planificarea

Stimularea materială

Formarea preţurilor

Analiza socială a grupului de muncă

Planificarea socială

Promovarea unui management participativ

Dezvoltarea socială a colectivului

Influenţarea psihologică a angajaţilor, crearea şi

menţinerea unui climat psihologic favorabil în

grupul de muncă

Pârghii economice (preţuri, impozite, credite, costuri, penalităţi etc.)

Stimularea iniţiativei şi responsabilităţii

Modalităţile de proiectare a metodelor manageriale şi, respectiv, conţinutul efectoriu al acestora se prezintă în tabelul 1.

Conţinutul şi proiectarea metodelor de conducere a întreprinderii Metoda de proiectare Conţinutul metodei

1 2Pe funcţii Fiecărei funcţii manageriale îi corespunde o

unitate structuralăPe tipuri de producţie Fiecare unitate de management este

specializată pe o marfă sau grupă de mărfuriPe grupe de consumatori Subdiviziunile de management

(aprovizionare, elaborarea şi producerea mărfurilor, desfacere etc.) se formează în conformitate cu cerinţele grupelor de consumatori

Pe etapele producţiei Pentru fiecare etapă de producţie se constituie o unitate de management

Pe schimburile de muncă Administraţia fiecărui schimb îşi are propriile funcţii şi program de lucru

Pe amplasarea geografică Prezenţa filialelor ca unităţi manageriale independente în diferite zone geografice

Metoda divizării combinate Aplicarea diferitor metode de management

2 Metodele administrative în managementÎn procesul de conducere a colectivelor de muncă, managerii

realizează o paletă largă de atribuţii organizaţional - dispoziţionale; ce se operaţionalizează prin intermediul metodelor administrative de management. Baza obiectivă a utilizării metodelor respective o constituie relaţiile organizatorice, ca componentă a mecanismului de management. Întrucât prin intermediul lor se realizează una din funcţiile cele mai importante ale managementului – funcţia de organizare, sarcina activităţii organizaţional – administrative constă în coordonarea acţiunilor subordonaţilor.

Relaţiile organizaţiei sunt determinate nu doar de legile dezvoltării societăţii, ci şi de condiţiile social – economice şi politice, adică nu au doar o natură obiectivă, dar şi subiectivă. Oricum, relaţiile organizatorice servesc ca bază pentru ierarhia puterii, adică pentru corelarea drepturilor şi responsabilităţilor pe toată ierarhia relaţiilor organizatorice. Sistemul relaţiilor de subordonare îndeplineşte un rol semnificativ în construirea sistemului de metode organizaţional – dispoziţionale. Pentru ca sistemului respectiv să funcţioneze cât mai eficace, se impun două condiţii de bază:

Balansarea drepturilor şi responsabilităţilor la fiecare nivel de conducere;

Balansarea drepturilor şi responsabilităţilor între nivelurile ierarhice. Concomitent, fiecare verigă intermediară funcţionează ca retranslator, chemat să omită dificultăţile în sistemul de management.

În caz de nerespectare a cerinţelor nominalizate, inevitabil se va stabili o dominare a drepturilor şi diminuare a responsabilităţilor.

În pofida criticii frecvente a pârghiilor administrative de conducere, e necesar să recunoaştem că nici un fel de metode economice nu pot funcţiona fără acţiunea administrativ – organizatorică, care asigură exactitate, ordine şi disciplină în munca colectivului.

Metodele administrative de management reprezintă un sistem de acţiuni şi mijloace cu influenţă organizaţională şi dispozitivă, bazate pe subordonare, responsabilitate, autoritate, disciplină.

Autoritatea este definită ca capacitatea şi posibilitatea de a influenţa activitatea de muncă şi comportamentul uman.

Acţiunea administrativă poartă un caracter imperativ. Ignorarea documentelor administrative, ordinelor, dispoziţiilor implică responsabilitate administrativă, materială ş.a.

Metodele administrative de management trebuie să se bazeze pe cerinţele legilor economice, legităţile pieţei, pe analize economice aprofundate a activităţii de producţie – doar astfel se asigură fundamentarea lor ştiinţifică.

În cadrul metodelor administrative distingem metode cu acţiune organizaţională şi dispoziţională (Schema 2).

Metodele cu acţiune organizaţională reprezintă un sistem de mijloace şi procedee de creare şi raţionalizare a sistemelor organizaţionale, prin intermediul reglementării activităţii acestora, proiectării structurilor organizatorice, reglementării competenţelor managerilor şi specialiştilor, normării activităţii acestor sisteme, elaborării instrucţiunilor şi recomandărilor pentru funcţionarea lor.

Metodele organizaţionale de bază includ reglementarea organizaţională, normarea şi instructarea metodică.

Prin reglementarea organizaţională ce creează baza gestionării economice, prin intermediul legilor, statutelor, regulamentelor etc. În aceste acte sunt stipulate obiectivele, modalitatea de creare a întreprinderilor, formele de manageriere a acestora, constituirea averii, drepturile şi obligaţiile, condiţiile de reorganizare.

Reglementarea include:a) metode de organizare generală, care determină

principiile generale de construire a organizaţiei şi a organului de conducere;b) metode structurale de conducere, ce determină structura

organului de conducere, adică totalitatea verigilor şi nivelurilor ierarhice;c) metode de management, ce stipulează statutul fiecărei

persoane, dotate cu putere;metode funcţionale de management, chemate să determine modalitatea de funcţionare a structurilor puterii şi organizaţiilor obşteşti.

Normarea organizaţională reprezintă influenţa asupra organizaţiei şi activităţii aparatului managerial prin intermediul diverselor normative.

Din componenţa metodelor normative de management fac parte:

a) normativele de timp, de exemplu cheltuielile de timp necesare pentru obţinerea unei unităţi de produs;

b) normativele de personal, cum ar fi necesarul de personal pentru o activitate;

c) normativele de producţie – cantitatea de producţie, ce urmează să fie obţinută într-o unitate de timp;

d) normativele corelative permit corelarea anumitor elemente în sistemul economic, cum ar fi raportul numărului de subordonaţi către componenţa numerică a personalului managerial;

e) standardele Toate normativele şi standardele, utilizate în cadrul întreprinderii,

trebuie să ce caracterizeze prin fundamentare ştiinţifică, progresivitate, flexibilitate şi să se aplice în complex.

Prin instructarea metodică cu ajutorul diverselor instrucţiuni, indicaţii, recomandaţii, se asigură organizarea ştiinţifică şi perfecţionarea continuă a sistemului de management, cât şi a componentelor sale.

Instructarea include diverse forme de informare:

a) preîntâmpinarea;b) explicarea;c) familiarizarea;d) sugerarea etc.Metodele cu acţiune operativ – dispoziţională asigură

funcţionalitatea întreprinderii şi componentelor sale şi se operaţionalizează prin directive, hotărâri, ordine, dispoziţii, indicaţii verbale, decizii, şedinţe operative etc.

Directivele desemnează direcţiile prioritare ale activităţii, căile de soluţionare a unor sarcini complexe. Conţinutul directivelor se reflectă în ordine, dispoziţii, indicaţii verbale.

Ordinul este o dispoziţie scrisă dată de conducerea unei unităţi prin care se cere uneia sau mai multor persoane încadrate să efectueze anumite acţiuni, pe o perioadă determinată, necesare bunului mers al activităţii de ansamblu a unităţii economice, realizării unor obiective precise, în afara sarcinilor curente de muncă.

Dispoziţia este o prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior şi obligatoriu pentru organul în subordine.

În vederea sporirii eficacităţii metodelor cu acţiune operativ – dispozitivă, la soluţionarea problemelor operative cu caracter economic sau social se apelează la forme colegiale, cum ar fi şedinţele operative.

Şedinţa reprezintă reuniunea mai multor persoane sub coordonarea unui manager în vederea soluţionării în comun a unor sarcini cu caracter informaţional sau decizional. Avantajele şedinţelor sunt multiple, cele mai evidente fiind: un număr mai mare de alternative decizionale, stimularea creativităţii personalului, creşterea responsabilităţii pentru calitatea realizării deciziei, consolidarea colectivului etc.

Activitatea dispoziţională se realizează în următoarele etape:

Analiza problemei; Stabilirea scopului şi sarcinilor; Fundamentarea şi adoptarea deciziei; Elaborarea planului de acţiuni; Stabilirea executanţilor; Recomandarea metodelor de soluţionare a problemei; Distribuirea resurselor; Instructarea executanţilor; Stabilirea responsabilităţii personale; Asigurarea aportului creativ, a independenţei şi iniţiativei în

muncă; Coordonarea şi stimularea activităţii; Organizarea controlului şi totalizării rezultatelor.

Necesitatea obiectivă a metodelor organizaţional – dispoziţionale de management este indiscutabilă, în virtutea faptului că acestea reprezintă o componentă indispensabilă a disciplinei de muncă. Respectarea întocmai a disciplinei se prezintă ca o legitate a funcţionării sistemelor mari tehnico – ecologice şi sociale, a securităţii şi dezvoltării societăţii. În acelaşi timp, metodele administrative de management trebuie să fie raportate la condiţiile variabile de mediu, ignorarea cărora generează tendinţe distrugătoare în sistemul managerial. Metodele administrative de management trebuie să ţină cont de dinamica, schimbarea, caracterul complex al relaţiilor cauză – efect al proceselor şi fenomenelor în natură, societate, gândire. De aceea şi regulamentele, normele, instrucţiunile de asemenea trebuie să se schimbe în timp, să nu întârzie, dar şi să nu depăşească posibilităţile de dezvoltare a societăţii.

3 Metodele economice în management

Metodele economice de management reprezintă modalităţile de

acţiune asupra oamenilor, în baza relaţiilor şi intereselor economice ale lor [8,

p. 92].

Metodele economice de management mai sunt desemnate ca un ansamblu de mijloace şi instrumente orientate spre un scop acţional de creare a unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea şi funcţionarea întreprinderii, bazate pe relaţiile economice şi interesele materiale ale lucrătorilor şi colectivelor de muncă [4, p. 52].

Metodelor economice de management li se oferă o poziţie prioritară în virtutea faptului că relaţiile de management sunt determinate, în primul rând, de relaţiile economice şi de necesităţile obiective şi interesele oamenilor, care stau la baza lor.

Trebuie de menţionat că, spre deosebire de cele administrative, metodele economice prezintă o acţiune indirectă asupra obiectului de conducere. În condiţiile sporirii rolului mecanismelor pieţei în activitatea firmelor, rolul metodelor economice creşte substanţial: se extinde sfera de acţiune a acestora, se exclude formalismul, sporeşte influenţa stimulentelor economice. Elementele, ce se reglează prin metodele economice de management, se prezintă în schema 3.

Printre cele mai semnificative metode economice, aplicate în managerierea firmelor, subdiviziunilor structurale ale acestora putem evidenţia planificarea, analiza economica, stimularea materială.

4 Metodele social – psihologice în managementCristalizându-se ca ştiinţă relativ recent, managementul este abordat

din multiple puncte de vedere care adesea se deosebesc substanţial între ele. Totuşi, un element comun al majorităţii absolute a definiţiilor managementului ştiinţific este evidenţierea atribuţiei de coordonare a resurselor umane cu o serie de alte resurse în vederea realizării obiectivelor firmei. Astfel, caracteristic ştiinţei managementului este situarea în centrul investigaţiilor sale a omului în toată complexitatea sa, adică exercitarea maximă a leadershipului, care se bazează pe delimitarea prioritară a dimensiunii umane în condiţiile unei puternice implicări a grupului. Metodele social-psihologice sunt desemnate ca un complex de mijloace de influenţă asupra sistemului dirijat prin intermediul sporirii conştiinţei lucrătorilor, formării colectivului şi personalităţii, perfecţionării stimulării morale şi implementării bazelor democratice în conducere.

Metodele social-psihologice de management mai pot fi desemnate ca un complex de mijloace şi procedee de influenţă asupra grupului prin inter-mediul individualizării comunicării şi sarcinilor, în baza delimitării structurii psihologice a fiecărui membru şi stimulării feedbackului, orientându-le spre realizarea maximă a stilului managerial participativ şi având drept criteriu de apreciere calitativă – climatul social-psihologic şi cantitativă – randamentul.

Delimitând din complexul metodelor social-psihologice de conducere în calitate de elemente de bază: particularităţile personalităţii, relaţiile

interpersonale, comunicarea managerială, conştientizăm necesitatea unei instruiri complexe a managerului, prezenţa culturii şi eticii manageriale, precum şi a abilităţilor şi aptitudinilor multilaterale, care vor contribui la modelarea stilului participativ, orientându-l spre crearea climatului social-psihologic favorabil în colectivul condus şi obţinerea unor indicatori economici înalţi. În acest context, se axează la psihologia personalităţii, în calitate de bază teoretică şi practică, următoarele atribuţii ale conducătorului:

studierea structurii psihologice a fiecărui membru al colectivului;

evidenţierea particularităţilor individuale ale oamenilor şi corelarea lor optimă cu sarcina de muncă;

crearea condiţiilor pentru manifestarea fiecăruia ca personalitate;

abordarea individuală în comunicare etc.

Bazându-se pe sociopsihologie, conducătorul aplică următoarele metode:

stabilirea şi menţinerea unor relaţii interpersonale binevoitoare, orientându-le spre o unitate a intereselor, susţinere şi ajutor reciproc;

organizarea comunicării interactive;

evitarea conflictelor, iar atunci când apar – găsirea mijloacelor şi soluţiilor optime de rezolvare;

încadrarea maximă a oamenilor în procesul decizional etcCunoaşterea particularităţilor individuale ale fiecărui subaltern este o atribuţie managerială importantă: aceasta oferă informaţie pentru individualizarea comunicării, găsirea căilor şi modalităţilor optime de interacţiune cu fiecare om, evidenţierea unor trăsături specifice şi crearea condiţiilor pentru ca fiecare să-şi simtă importanţa şi să-şi satisfacă aspiraţiile.

5 Interdependenţa şi dinamica metodelor manageriale în contextul economiei concurenţiale

Managementul contemporan se realizează în cadrul unei economii concurenţiale, ce conţine următoarele elemente structurale şi mecanisme de reglare:

Pluralismul formelor de proprietate; Economia este descentralizată; Interesul personal şi raporturile de piaţă bilaterale reprezintă

activităţii economice; Piaţa concurenţială este reglatorul principal al activităţii

economice;

Pentru majoritatea bunurilor economice preţurile se formează liber, prin negocieri între vânzători şi cumpărători;

Concurenţa loială, în conformitate cu reglementările legale, pe toate categoriile de pieţe;

Existenţa unui sistem financiar – bancar ramificat; Structură tehnico-economică modernă; Acţiunile agenţilor economici au la bază unele mentalităţi,

atitudini şi comportamente specifice.Toate acestea implică exigente sporite faţă de exercitarea atribuţiilor

manageriale. Unul din obiectivele fundamentale, urmărite în funcţionarea sistemului de management constă în creşterea eficienţei acestuia, opţiune realizabilă doar în condiţiile optimizării metodelor aplicate în management. În vederea realizării acestui obiectiv, e necesar de ţinut cont de următoarele:

Un sistem eficient de management se caracterizează întotdeauna prin ordine şi disciplină în abordarea şi soluţionarea problemelor. Fără o disciplină riguroasă din partea tuturor salariaţilor, sprijinită de toţi factorii implicaţi, în frunte cu organele de management ale firmei şi cu sindicatele nu se poate asigura o funcţionalitate normală a activităţii.

Dimensiune majoră a disciplinei, cu multe implicaţii decizionale şi operaţionale, o constituie responsabilitatea fiecărui salariat şi a colectivelor de muncă în ansamblu. Creşterea ei este un reper esenţial al unui sistem de conducere eficient, indispensabil unui profit ridicat;

Abordarea previzională a tuturor aspectelor cu care se confruntă firma este un element major, necuantificabil, al eficienţei managementului, mai ales în condiţiile actualelor restructurări economice, sociale, culturale, ştiinţifice etc. Obişnuinţa de a avea în vedere nu numai necesităţile şi posibilităţile curente, dar şi cele viitoare, asigură o permanentă racordare a obiectivelor şi proceselor întreprinderii la evoluţiile dominante ale economiei, ştiinţei, tehnicii etc.;

Un indice important privind eficienţa managementului îl constituie dinamismul conceperii şi realizării acţiunilor, spiritul întreprinzător pe care îl manifestă atât cadrele de conducere, cât şi cele de execuţie. Ritmul accelerat al schimbărilor în toate domeniile de activitate, exigenţele specifice economiei de piaţă, face necesară o rapidă viteză de reacţie din partea tuturor factorilor ce-şi desfăşoară munca în firmă. Iniţiativa şi dinamismul au o influenţă din ce în ce mai mare asupra eficacităţii deciziilor şi acţiunilor, fiind determinante în construirea unei economii de tip concurenţial bazată pe progres tehnic rapid, multiple contracte internaţionale şi obţinerea de profit;

În strictă legătură cu elementele expuse anterior apare şi creativitatea individuală şi colectivă a personalului. Înnoirea produselor, tehnologiilor, metodelor organizatorice, tehnicilor comerciale etc., cu rapiditatea cerută de progresul tehnico-ştiinţific, de progresele economiei pe

plan internaţional şi de necesitatea reconstruirii economiei ţării este condiţionată de contribuţia inovaţională a fiecărui salariat. Construirea unui sistem de management cu un pronunţat caracter creativ , inovaţional, echivalează cu o investiţie care va fi deosebit de eficientă pentru firmă, în perioada următoare;

Eficienţa sistemului de management este condiţionată substanţial şi de flexibilitatea sa. Pornind de la premisa că nu constituie un scop în sine, ci un mijloc esenţial de eficientizare a activităţilor, sistemul de conducere trebuie să-şi modifice operativ caracteristicile constructive şi funcţionale, astfel încât funcţionalitatea sa să fie maximă. În consecinţă, amplificarea capacităţii sale de a se modifica sub influenţa variabilelor exogene şi endogene întreprinderii este o componentă intrinsecă a procesului de eficientizare a oricărei acţiuni economice;

Natura predominant umană a sistemului de management condiţionează eficienţa sa de ataşamentul personalului faţă de întreprindere, de măsura în care se identifică cu aceasta. Ataşamentul, element major al unei mentalităţi competitive, constituie fundamentul invizibil care alimentează eforturile depuse de personal pe plan decizional şi operaţional. Ca urmare, un ataşament ridicat al personalului faţă de firmă, indiferent de felul ei, este un indiciu major al unui sistem de management capabil să antreneze puternic personalul de stabilirea şi realizarea eficientă a obiectivelor unităţii.

Astfel, conchidem că etapa tranzitorie spre economia de piaţă, apariţia concurenţei ca trăsătură definitorie a acesteia presupune funcţionalitatea unui mecanism al pieţei bazat pe flexibilitatea, adaptarea continuă a metodelor de management la condiţiile de mediu. În acest context, metodele de conducere nu se prezintă doar ca un sistem, ci se constituie într-o artă a conducerii. Ele reiese din cerinţele pieţei şi, concomitent, se orientează spre satisfacerea optimă a intereselor personalului.

Eficacitatea metodelor manageriale este condiţionată decisiv de aplicarea lor complexă şi sistemică.

Aplicarea complexă a metodelor de management este desemnată ca o modalitate de utilizare instantanee, dar, evident, în proporţii diferite.

Aplicarea sistemică a metodelor de conducere presupune utilizarea acestora la fiecare nivel ierarhic şi în cadrul fiecărei verigi structurale.

Metodele manageriale, în calitate de instrumente de influenţă activă asupra obiectului managementului, întotdeauna trebuie să fie selectate în mod critic, în strictă conformitate cu sarcinile stabilite, cât şi cu caracteristicile obiectului şi subiectului activităţii manageriale.