Metode de Gestionare a Ratei Dobanzii

5/12/2018 Metode de Gestionare a Ratei Dobanzii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/metode-de-gestionare-a-ratei-dobanzii-55a4d291272bb 1/21

Metode de gestionare a

ratei dobânzii

Disciplina:

Îndrumãtor:

Student: Nr matricol:

Grupa: Seria:



– 2009 –

2



Cuprins

Cuprins.............................................................................................................................................31. Elemente definitorii ale dobânzii şi ratei dobânzii......................................................................4

2. Riscul ratei dobânzii....................................................................................................................53. Managementul ratei dobânzii.......................................................................................................84. Metode de gestionare a ratei dobânzii.........................................................................................9

4.1 Metoda discrepanţei (G.A.P.).............................................................................................104.2 Metoda discrepanţei duratei (D.G.A.P.).............................................................................14

Concluzii........................................................................................................................................20Bibliografie şi Web-ografie...........................................................................................................21

3



1. Elemente definitorii ale dobânzii şi ratei dobânzii

Dobânda poate fi considerată o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru

folosirea capitalului propriu sau pentru capital încredinţat spre utilizarea altor persoane pe o

durată dată, pentru o folosire oarecare. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodată

remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.1

Dobânda se exprimă cu ajutorul ratei dobânzii, calculată după relaţia:

C

Dr d

100*=

în care:

r d = rata dobânzii;

D = dobânda plătită (încasată) la un împrumut pe timp de 1 an;

C = suma împrumutată.

Rata dobânzii se formează pe piaţa la confluenţa dintre cererea şi oferta de capital

împrumutat.

Oferta de capital împrumutat depinde de factori precum volumul producţiei şi circulaţiei

mărfurilor, fazele ciclice ale producţiei, mărimea capitalurilor rentierilor şi a economiilor

diferitelor categorii de populaţie.

Cererea de capital de împrumut depinde şi ea de o serie de factori:

- volumul producţiei şi circulaţiei mărfurilor;

- fazele ciclice ale producţiei;

- caracterul sezonier al activităţii economice;

- mărimea nevoilor statului privind acoperirea unor deficite bugetare prin

împrumuturi: dacă aceste nevoi cresc, creşte şi cererea de capital de împrumut şi invers.

Rata dobânzii poate oscila între anumite limite minime şi maxime, diferenţa între aceste

limite purtând denumirea de marjă a dobânzii, rata dobânzii fiind însă inferioară ratei medii a

profitului.

Rata dobânzii întotdeauna este calcuată pe perioada de 1 an, existând trei modalităţi de

calculare a dobânzi, respectiv la depuneri, la credite şi la conturi curente.

În ceea ce priveşte conturile curente, calculul dobânzii are în vedere faptul că pot exista

situaţii în care băncile au posibilitatea efectuării unui volum de plăţi mai mare decât

disponibilităţile existente în cont curent, caz în care contul curent apare cu sold debitor la bancă.

1 Stoica, Victor, Deaconu, Petre, Bani şi credit. Banii. Teoriile monetare. Administrarea banilor şi politica

monetară , Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 309

4



Pentru aceste solduri debitoare, băncile percep o dobândă superioară celei bonificate pentru

disponibilităţi.

În condiţiile procesului inflaţionist, rata dobânzii se regăseşte două ipostaze:

a) dobânda nominală exprimată prin rata curentă de piaţă;

b) dobânda reală calculată ca diferenţă între dobânda nominală şi gradul de eroziune acapitalului, determinat de evoluţia procesului inflaţionist. Dobânda reală este direct proporţională

cu dobânda nominală şi invers proporţională cu gradul de depreciere monetară.

Rata dobânzii reale = (1 + rata dobânzii nominale)/(1 + rata inflaţiei)

2. Riscul ratei dobânzii

Riscul ratei dobânzii îşi are originea în necorelările din reevaluările activelor şi pasivelor bancare, precum şi din modificările pantei şi formei curbei randamentului.2

Curba de randament este o curbă continuă care descrie relaţia funcţională între

randamentul la data scadenţei şi cel specific anilor ce intervin înaintea scadenţei, pentru titlurile

cu venit fix.

Forte important este faptul că, curbele de randament sunt semnificative pentru întreaga

piaţă a creditelor.

Atunci când se iau în calcul activele şi pasivele sensibile la rata dobânzii, optimizrea presupune luarea în considerare a gradului de elasticitate diferită a activelor şi respectiv a

pasivelor sensibile la rata dobânzii.

Configuraţia curbelor de randament este expresia firească a considerării fluxurilor

actualizate de venit aduse de creanţă (sau titluri) respectiv în condiţiile date ale evoluţiei

dobânzilor de piaţă.3

Curbele de randament se evidenţiază prin trei modalităţi:

a) Elasticitate unitară, presupune ca la variaţia cu un procent al ratei dobânzii pasive, rata

dobânzii active să înregistreze o variaţie tot cu un procent. Variaţia elementelor bilanţiere active

şi pasive, purtătoare de dobânzi, nu este echivalentă deoarece între acestea nu este o legătură de

echidistanţă.

2 Ungurean, Pavel, Bănci, burse şi profit pe piaţa financiară , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007, pag. 2163 Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar , Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 189

5



b) Elasticitate subunitară, presupune ca la variaţia cu un procent a ratei dobânzii pasive,

rata dobânzii active să înregistreze o variaţie mai mică cu un procent. Este vorba de o „rigiditate”

sau de o „inelasticitate” a ratei dobânzii.

c) Elasticitate supraunitară, implică ca la variaţia cu un procent a ratei dobânzii pasive,

rata dobânzii active să înregistreze o variaţie mai mare cu un procent. Este vorba de o

„elasticitate” a dobânzii.

În acest caz, după cum se vede şi din grafic, elasticitatea va avea o valoare supraunitară

calculată după relaţia:

1

01

01

>−

−=

∆

∆=

P P

A A

P

A

Rd

Rd Rd

Rd Rd

Rd

Rd E

Varianta optimă de urmărire a corelaţiei dintre dobânzile pasive şi cele active este în

cazul în care o sursă de finanţare este redirecţionată strict către destinaţie de creditare. Se poate

vorbi de elasticitate perfectă a ratelor dobânzilor active în raport cu cele pasive. Urmărirea

elasticităţii presupune luarea în considerare şi a termenului pentru care se atrag/plasează

6



resursele. Astfel din punct de vedere al termenului de mobilizare putem avea elasticitate

corespunzătoare pe scadenţe scurte, medii sau lungi.

a)

b)c)

randament randament randamenttermen scurt termen mediu termen lung

Sursa: Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar , Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 189

Printre riscurile cele mai des întâlnite în domeniul dobânzii putem aminti:

- riscul marjei dobânzii;

- riscul modificării ratei dobânzii.

Pentru gestiunea acestor riscuri se folosesc în momentul actual instrumentele derivate:

swap pe rata dobânzii, contracte futures pe rata dobânzii, cu ajutorul cărora se poate realiza o

diminuare a riscului determinat de fluctuaţia dobânzii în direcţii contrare estimărilor iniţiale.4

Managementul dobânzii trebuie înţeles ca un proces ce se desfăşoară în patru faze5:

Faza 1: Identificarea riscului. Această primă fază vizează posibilitatea cunoaşterii

riscurilor. În cadrul procesului de identificare a riscurilor trebuie stabiliţi care sunt factorii de risc

ai pieţei. Este deosebit de important să fie identificaţi şi cunoscuţi toţi factorii de risc. Fiecare

factor identificat şi urmărit în mod eronat poate să conducă la un venit ulterior mai mic sau, în

caz extrem, la pierdere. În această fază, se vor stabili şi factorii luaţi în considerare în funcţie de

costul informaţiilor sau care, datorită unor informaţii lipsă, nu vor fi luaţi în considerare. Pe

această bază se vor stabili în final factorii ce vor fi analizaţi, precum şi cei ce vor fi neglijaţi.

Numai în momentul în care sunt cunoscuţi aceşti factori în mod curent şi sunt bine cuantificaţi,

se poate trece la faza a doua.

Faza 2: Cuantificarea riscului. În această fază, după identificarea factorilor de influenţă,

se trece la cuantificarea acestora. Managementul va stabili în ce măsură poate apărea riscul. Cel

mai important obiectiv al acestei etape este stabilirea cu certitudine că, pe de o parte, se aşteaptă

un risc al plăţilor, care este destul de conservat, cunoscut ca şi un risc potenţial, iar pe de altă

parte, trebuie ca acest risc potenţial să nu fie prea conservator, întrucât afacerile planificate

4 http://www.standard.ro/dictionar/gestiunea_riscului_de_rata_a_dobanzii.html5 Ungurean, Pavel, Bănci, burse şi profit pe piaţa financiară , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007, pag. 222

7



trebuie să aibă câmp liber de acţiune. Măsurarea trebuie să evolueze obiectiv; aceasta

condiţionează asigurarea unei identificări independente şi corecte a riscului.

Faza 3: Managementul riscului. Aceasta înseamnă reglarea, în măsura în care este

posibil, a efectelor riscului. Pe baza primelor două faze, în urma identificării factorilor de

influenţă şi a modului lor de acţiune, în această fază se poate realiza o „îndrumare” sauinfluenţare a riscului.

Faza 4: Controlul reglării riscului. Această ultimă fază în procesul de management a

riscului este mai mult o fază de verificare. Se realizează o urmărire a modului de acţiune în

procesul de gestiune a riscului, în urma acţiunilor întreprinse în fazele anterioare.

3. Managementul ratei dobânzii

Cu managementului active-pasive s-au elaborat politici care vizează nevoia de fonduri,

veniturile din afara dobânzilor pentru acoperirea cheltuielilor indirecte şi de asemenea

monitorizează resurse lichide. Din punct de vedere al caracteristicilor cash-flow-ului pasivelor şi

activelor unei bănci, schimbările în ceea ce priveşte ratele dobânzii pot creşte sau scădea venitul

net din dobânda şi valoare de piaţă a activelor şi pasivelor.

Variaţiile mari ale ratei dobânzii, potenţate de inflaţie şi conjunctura economică, pot

influenţa costurile, rambursările şi valoarea activelor băncii. Băncile care dau împrumuturi curata dobânzii fixă şi susţin aceste împrumuturi prin depozite pe termen scurt cu rata dobânzii

fluctuantă au rezultate dezastruoase, fiind condamnate la faliment6.

Astfel, o bancă care îşi asumă un risc mic al dobânzii va fi insensibilă la modificările ratei

dobânzii. Marja iniţială între dobânda încasată de bancă şi cea plătită se consideră a fi venitul

băncii, cât şi schimbările prognozate în ratele dobânzii pe perioada derulării împrumutului.

Dacă ratele dobânzii scad sub pragul prognozat, diferenţa dintre venitul din dobândă şi

cheltuiala cu dobânda se va mări, iar valoarea băncii va creşte. În caz contrar, dacă cresc ratele

dobânzii, la pasive şi active, peste ceea ce a prognozat banca, cheltuiala cu dobânda pe depozite

va creşte mai mult decât venitul din dobânda la active, astfel încât venitul net din dobândă şi

valoarea băncii scad.

6 Stoica, Maricica, Management bancar , Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 101

8



4. Metode de gestionare a ratei dobânzii

Cele mai importante tehnici de protecţie împotriva riscului ratei dobânzii care au fost

introduse în politica băncilor se află managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) şi calculul

duratei (D.G.A.P.). Acestea vin în ajutorul managerilor pentru a echilibra rata dobânzii aferentăactivelor cu rata dobânzii aferentă pasivelor, precum şi durata activelor cu durata pasivelor.

De asemenea, banca se confruntă şi cu riscurile modificărilor valorilor activelor, pasivelor şi

capitalului, datorită procesului inflaţionist, trebuind să găsescă căi de soluţionare a lor pentru a

asigura supravieţuirea băncilor în condiţiile unei pieţe în continuă modificare.

Managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) presupune o monitorizare continuă a

fiecărei părţi a bilanţului contabil al băncii divizat în grupuri de elemente al căror flux de

lichidităţi este fluctuant (nefluctuant) la fluctuaţiile ratei dobânzii pe termen scurt.Activele sensibile la rata dobânzii sunt susţinute de pasivele sensibile la rata dobânzii şi

de pasivele insensibile la rata dobânzii, însă parţial. Activele insensibile la rata dobânzii sunt

susţinute atât din pasive insensibile la rata dobânzii, cât şi din capitalul băncii.

Diferenţa dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante poate fi negativă sau pozitivă.

Este negativă atunci când pasivele fluctuante depăşesc activele fluctuante şi este pozitivă atunci

când activele fluctuante depăşesc pasivele. Un raport supraunitar dintre activele fluctuante şi

pasivele fluctuante indică faptul că activele fluctuante depăşesc pasivele fluctuante în timp ce unraport subunitar indică că pasivele fluctuante depăşesc activele fluctuante. Poziţia echilibrată a

fluctuaţiei ratei dobânzii este considerată atunci când diferenţa dintre activele fluctuante şi

pasivele fluctuante este egal cu 0 (zero) sau raportul lor este egal cu 1.

Important este că Metoda G.A.P. operează cu valori contabile, nu cu valori de piaţă, nu

ţine cont de evoluţia valorii de piaţă a activelor, pasivelor şi capitalului băncii.

Managementul discrepanţei duratei D.G.A.P. permite realizarea comparaţiei dintre durata

portofoliului de active cu durata portofoliului de pasive o bancă permiţând astefl controlul ratele

dobâzi aferente întregului portofoliu de active-pasive.

Dacă duratele activului coincid cu duratele pasivului, fluctuaţia ratei dobânzii are aceleaşi

efecte asupra valorii activelor şi pasivelor băncii. Intervalul de durată măsoară nepotrivirea

duratelor activului şi pasivului şi oferă un indice al expunerii la fluctuaţia dobânzii întregului

portofoliu.

Această metodă operează cu valoarea de piaţă a portofoliului băncii ţinând cont de

modificările neregulate care au loc în structura activului şi pasivului băncii ca urmare a

fluctuaţiei ratei dobânzii.

9



4.1 Metoda discrepanţei (G.A.P.)

Deseori, în activitatea băncii intervin diferenţe de volum între activele pe care banca le

angajează şi resursele pe care le are. Pentru stabilirea unui „gol” de dobândă, banca identifică

mărimea portofoliilor de active şi pasive ce trebuie contractate.Banca este reprezentată ca fiind un instrument de transformare a scadenţelor, respectiv a

resurselor pe termen scurt în resurse pe termen lung. Tendinţa tradiţională o reprezintă atragerea

de resurse pe termen scurt şi promovarea, totodată, a creditelor pe termen lung, fapt realizat prin

grija permanentă a băncii pentru regenerarea resurselor.

Atragerea de noi resurse se face în condiţiile stabilirii preţului, totodată, preţul utilizării

resurselor fiind deja stabilit. Contractarea de către bănci a noi resurse presupune reevaluarea lor

în funcţie de condiţiile noi de pe piaţă, respectiv a cheltuielilor şi veniturilor din dobânzi. Înconsecinţă, se modifică corespunzător funcţia de preţ, cea ce atrage atenţia asupra faptului că

analiza G.A.P. implică o analiză de preţ.

Managementul ratei dobânzii impune în mod obligatoriu ca băncile să-şi stabilească

obiectivele specifice atât pentru veniturile din dobândă, cât şi pentru valoarea de piaţă a băncii şi

să-şi formuleze strategii pentru atingerea obiectivului.

Riscul ratei dobânzii este măsurat prin calcularea discrepanţelor în intervalul de timp

considerat pe baza datelor din bilanţul băncii în raport cu un moment de referinţă.

Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape7:

1. Selectarea de către management a orizontului de timp în cadrul căruia se va face analiza

activelor şi pasivelor sensibile la rata dobânzii.

2. Gruparea activelor şi pasivelor pe orizonturi de timp în funcţie de scadenţa sau termenul la

care li se pot stabili preţul.

3. Stabilirea preţului pe orizonturile considerate pentru activele şi pasivele sensibile la rata

dobânzii.

4. Calcularea discrepanţei ca diferenţa dintre activele sensibile la rata dobânzii şi pasivele

sensibile la rata dobânzii pentru fiecare orizont de timp.

5. Interpretarea rezultatelor în funcţie de valoarea discrepanţei GAP, unde activele şi pasivele

sensibile la rată sunt cele din orizonturile considerate.

Valoarea rezultatului invocă posibilitatea găsirii unor soluţii în vederea protejării

venitului net din dobândă faţă de variaţia ratelor dobânzii. Protejarea presupune reducerea

volatilităţii venitului net din dobândă prin ajustarea directă a volumului activelor şi pasivelor

sensibile la rată sau prin utilizarea unor instrumente de hedging a riscului ratei dobânzii.


10



Managementul G.A.P.-ului

Conceptele de bază ale GAP iau în considerare mai ales activele şi pasivele cu dobânda

sensibilă, astfel8:

a) Activele cu dobânda sensibilă – sunt determinate prin însumarea activelor cu dobândă

variabilă (contractate de la început), dar şi a activelor cu dobânzi fixe cu scadenţa în cursul perioadei curente, pentru care noile împrumuturi vor fi acordate în alte condiţii de dobândă:

AS = AV + AF

unde:

AS = active cu dobânzi sensibile;

AV = active cu dobânzi variabile;

AF = active cu dobânzi fixe ce au scadenţa în cursul perioadei curente.

b) Pasivele cu dobândă sensibilă – se stabilesc prin suma pasivelor cu dobânzi variabile, precum şi a dobânzilor fixe ce au scadenţa în perioada curentă:

PS = PV + PF

unde:

PS = pasive cu dobânzi sensibile;

PV = pasive cu dobânzi variabile;

PF = pasive cu dobânzi fixe ce au scadenţe în cursul perioadei curente.

GAP se determină ca o diferenţă între activele sensibile şi pasivele sensibile.

GAP = Active sensibile – Pasive sensibile

Un GAP negativ indică faptul că banca are mai multe pasive sensibile decât activele

sensibile, caz în care evoluţiile ratelor dobânzii produc următoarele efecte asupra venitului net

din dobândă:

• Dacă ratele cresc cu acelaşi procent în timp, cheltuielile cu dobânzile cresc mai mult

decât veniturile din dobândă, deoarece mai multor pasive li se fixează noul preţ. Marja dintre

câştigul mediu al băncii pe activele valorificate (care aduc câştiguri) şi costul mediu al pasivelor

purtătoare de dobândă scade. Deci venitul net din dobândă scade.

• Când ratele dobânzii scad cu acelaşi procent în acelaşi timp, mai multor pasive decât

active li se atribuie un nou preţ la rate mai scăzute, ceea ce duce la creşterea venitului net din

dobândă.

8 Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar , Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 192

11



Un GAP pozitiv indică faptul că o bancă are mai multe active sensibile decât pasive

sensibile, caz în care evoluţiile ratei dobânzii au următoarele influenţe asupra venitului net din

dobândă:

• Când rata pe termen scurt creşte, venitul din dobândă creşte mai mult decât cheltuiala cu

dobânda, deoarece mai multor active li se fixează un preţ nou, efectul fiind creşterea venituluinet din dobândă.

• Scăderile ratelor pe termen scurt au efect opus, venitul net din dobândă scade mai mult

decât cheltuiala cu dobânda, ducând la diminuarea venitului net din dobândă.

Dacă banca are un GAP egal cu 0, activele sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii sunt

egale cu pasivele sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii, iar evoluţiile dobânzii (indiferent de

sens) nu modifică venitul net din dobândă, deoarece schimbările din venitul net din dobândă sunt

egale cu schimbările în cheltuielile cu dobânda.Tehnicile de management ale GAP-ului includ două metode:

o tehnică de ajustare a GAP-ului în mod tradiţional;

utilizarea unei alternative pentru a măsura expunerea la risc, duration, care se referă la

durata medie ponderată a creanţei.

GAP-ul cumulativ indică mărimea riscului pe care poate să-l gestioneze o bancă în ceea

ce priveşte ratele dobânzii. Variaţia venitului net din dobândă se determină conform formulei:

DN = GAP (Diexp)unde:

DN = variaţia venitului net din dobândă;

GAP = GAP cumulativ pe orizont;

Diexp = schimbarea prognozată în ratele dobânzii.

Potrivit expresiei, o bancă poate creşte venitul net din dobândă dacă poate prognoza

ratele în funcţie de care îşi poate varia şi GAP-ul. Dacă se aşteaptă ca ratele dobânzii să crească

atunci managementul va trebui să crească GAP-ul pentru a obţine un venit net din dobânda maimare. În caz contrar, când ratele dobânzii se aşteaptă să scadă, un GAP negativ va duce la o

creştere în venitul net din dobândă. GAP-ul (valoarea absolută) indică mărimea riscului pe care

şi-l poate asuma o bancă.

Dacă banca doreşte să-şi crească sistematic venitul net din dobândă, atunci va trebui să

prognozeze cu precizie evoluţia ratei dobânzii în funcţie de care apoi îşi variază GAP-ul. Dacă

băncile doresc să câştige profituri peste medie, atunci şi mărimea riscului asumat trebuie să fie

peste medie. O bancă care nu şi-a asumat riscul dobânzii trebuie să aibă un GAP 0 (zero).

12



Strategii pentru micşorarea GAP-ului la zero

În vederea micşorării GAP-ului la zero pot fi adoptate una din următoarele strategii9:

calcularea GAP-urilor periodice pe orizonturi mici de timp;

corelarea activelor cu dobânzi noi cu pasivele cu dobânzi noi în aşa fel încât GAP-

urile periodice să tindă spre zero; susţinerea activelor pe termen lung din pasive nepurtătoare de dobândă (capital

propriu).

Potrivit prognozelor privind evoluţia şi amplitudinea ratelor dobânzii care sunt în mod

frecvent eronate, câştigurile consistente din variaţia GAP-ului sunt greu de obţinut, iar creşterea

venitului net din dobândă prin schimbarea GAP-ului trebuie să fie precedată şi de o prognoză

asupra pieţei în condiţiile noilor rate ale dobânzii.

Depăşirea acestor dificultăţi este posibilă prin ajustări ale GAP-ului, selectiv (active, pasive) pe intervale scurte de timp.

Deşi ratele dobânzii sunt prognozate corect, flexibilitatea băncii este limitată, când GAP-

ul variază, iar rezultatele scontate se diminuează. În plus, clienţii sunt cei care au posibilitatea de

a selecta băncile alegând banca care le oferă cele mai bune condiţii referitoare la scadenţe şi preţ,

băncile au doar control limitat la preţuri şi scadenţe.

Legătura dintre coeficientul GAP şi marja dobânzii neteCoeficientul GAP se determină astfel:

Coeficientul GAP = Active sensibile/Pasive sensibile

Marja netă a dobânzii exprimă în unităţi monetare diferenţa dintre veniturile din dobânzi

aferente activelor valorificabile şi cheltuielile cu dobânzile corespunzătoare.

Marja netă a dobânzii = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile

Raportând marja netă a dobânzii la activele valorificate se va obţine un spread, calculat

procentual.

Spread = (Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile)/Active valorificate

Dacă GAP-ul este pozitiv coeficientul este mai mare decât 1, un GAP negativ presupune

un coeficient mai mic decât 1.

Nici GAP, nici coeficientul GAP nu oferă informaţii directe asupra variaţiei câştigurilor

ca urmare a fluctuaţiei ratei dobânzii. Coeficientul GAP ignoră mărimea activelor şi pasivelor

sensibile la rata dobânzii.


13



Sinteza sensului modificării veniturilor obţinute din dobânzi ca urmare a modificării

ratelor de dobândă în piaţa financiar-bancară este prezentată în tabelul următor:

GAP Modificarea ratei de

dobândă în piaţa financiar-

bancară

Modificarea venitului net

din dobânzi

Pozitiv Creşte CreştePozitiv Scade Scade

Negativ Creşte Scade Negativ Scade Creşte

Zero Creşte Nici unaZero Scade Nici una

Sursa: Dănilă, Nicolae, Anghel, L.C., Dănilă, M.I., Managementul lichidităţii bancare, Editura Economică,Bucureşti, 2002, pag. 265

Punctele tari şi slabe ale GAP-ului

GAP-urile periodice indică riscurile ratei dobânzii aferente fiecărui orizont sugerând

amploarea modificărilor ce trebuie operate în portofoliu pentru a micşora riscul.

Punctele slabe ale metodei GAP constau în următoarele10:

1. Nu ţine cont de frecvenţa schimbărilor ratei dobânzii, banca neputând controla

fluctuaţiile ratei dobânzii.

2. Se ignoră evoluţia valorii banilor în timp în cadrul orizonturilor, nu se diferenţiază cash-

flow-ul de la începutul orizontului şi cel de la sfârşitul orizontului. Dacă o bancă câştigă când

ratele dobânzii cresc sau scad, depinde numai de sincronizarea cash-flow-urilor pe fiecare

orizont. O bancă cu un GAP=0 poate să aibă surpriza să-şi vadă venitul net din dobândă că se

schimbă la fluctuaţiile ratei dobânzii.

3. Se ignoră modificările valorice ale activelor şi pasivelor care apar la fluctuaţiile ratei

dobânzii şi deci riscul pe care-l antrenează aceste modificări tocmai prin faptul că metoda GAP

nu i-a în considerare valoarea de piaţă a portofoliului băncii.

Depozitele la vedere în mai multe bănci sunt considerate pasive insensibile la fluctuaţiile

ratei dobânzii. Analiza GAP nu ia în considerare vreun risc generat de fluxurile de cash-flow a

depozitelor la vedere chiar dacă unele bănci pierd din aceste depozite când ratele dobânzii pe

termen scurt cresc.

Pentru a fi eficientă, analiza GAP ar trebui să structureze aceste depozite în orizonturi de

timp în funcţie de sensibilitatea ratei dobânzii pe termen scurt.

4.2 Metoda discrepanţei duratei (D.G.A.P.)


14



Schimbările în valoarea portofoliului de active faţă de schimbările în valoarea

portofoliului de pasive influenţează valoarea de piaţă a capitalului băncii. În completarea analizei

GAP, pentru cuantificarea senzitivităţii unei instituţii faţă de modificările ratelor de dobândă în

piaţă, se utilizează analiza Duration care realizează o evaluare a procentului de modificare a

valorii de piaţă a unei poziţii sau al unui instrument financiar-bancar relevant. Această metodă prezintă avantajul posibilităţii cuantificării valorii de piaţă a capitalului deţinut de acţionarii

instituţiei financiar-bancare în funcţie de variaţiile ratelor de dobândă.

Duration este o analiză cantitativă, care permite măsurarea intensităţii senzitivităţii

activelor şi pasivelor faţă de ratele de dobândă.

Definiţia Duration (D) se poate enunţa astfel11: media ponderată a maturităţii unui

element bilanţier, ponderile fiind reprezentate de valorile actualizate ale cash-flow-ului, conform

formulei următoare:

∑∑

=)(

))(*(

t PV

t PV t D

unde:

t = intervalul de timp;

PV = valoarea actualizată a unei încasări viitoare la momentul t.

În calculul acestei formule sunt incluse atât intervalul de timp (la care se efectuează

plăţile), cât şi valoarea acestora. Plăţile pot fi atât cupoanele (dobânda) titlu emis, cât şi valoarea

nominală ce se achită la scadenţă.

Indicatorul Duration măsoară volatilitatea preţului unui element bilanţier. Avantajul

acestei metode este că poate fi extinsă pentru toate activele şi pasivele instituţiei ce generează

intrări sau ieşiri de fonduri. Acest concept poate fi folosit atât pentru un singur activ, cât şi pentru

întregul portofoliu al instituţiei financiar-bancare.

În cadrul unui portofoliu, această metodă este importantă la stabilirea titlului ce poate

conduce la cele mai mari pierderi sau a cărei scadenţă medie (în funcţie de periodicitatea plăţii

dobânzii) este cea mai îndelungată.

Riscul ratei dobânzii poate fi determinat comparând durata activelor cu cea a pasivelor

din portofoliul băncii. Managementul poate ajusta acest GAP de durata (DGAP) pentru a proteja

sau accepta riscul ratei dobânzii în scopul speculativ de a câştiga din schimbările în rata

dobânzii.

11 Dănilă, Nicolae, Anghel, L.C., Dănilă, M.I., Managementul lichidităţii bancare, Editura Economică, Bucureşti,2002, pag. 277

15



Din punct de vedere conceptual, durata reprezintă timpul mediu de recuperare a valorii

iniţiale a unui instrument de valoare. Durata de recuperare este şi un indicator de sensibilitate,

care exprimă variaţia valorii unui activ la variaţia dobânzii12.

Analiza duratei ia în considerare faptul că nesincronizarea intrărilor de cash cu ieşirile de

cash duce la apariţia riscului ratei dobânzii. Dacă analiza tradiţională a GAP-ului compară activeaproximative şi cash-flow-ul de pasive prin structurarea acestora în orizonturi de timp, analiza de

durată stabileşte mărimea portofoliului de active şi pasive care îşi schimbă valoarea la

modificările care apar în ratele dobânzilor permiţând sincronizarea perfectă a cash-flow-ului de

active cu cash-flow-ul de pasive şi din punct de vedere al mărimii acestora, astfel încât valoarea

de piaţă a capitalului băncii să nu fie influenţată de fluctuaţiile ratei dobânzii.

Băncile sunt preocupate de reducerea expunerii la riscul pe care-l pot genera atât activele,

cât şi pasivele din portofoliul lor. Dacă banca încasează rambursările la active înainte de a face plăţi la pasive apare riscul ca ea să reinvestească rambursările încasate la rate mai reduse.

Dacă banca rambursează pasive înainte de a încasa rambursări la active apare riscul de a

plăti mai mult la rambursările din active. Diferenţele care apar ca urmare a nesincronizării cash-

flow-ului activelor şi pasivelor se reflectă în duratele medii ale activelor şi pasivelor din

portofoliul băncii.

Luând în considerare activul 1V ,

n R

C

V )1(

1+=

dacă rata dobânzii variază pe perioada celor „n” ani atunci şi valoarea de piaţă a lui 1V se va

modifica.

Pentru determinarea schimbării lui 1V vom aplica calculul diferenţial ecuaţiei astfel:

dR R

nC V d

n 11)1( +

+

−=

Împărţind cele două ecuaţii obţinem variaţia activului astfel:

)1(1

1

R

dRn

V

dV

+−=

În această ecuaţie se constată că există o variaţie aproximativ liniară între variaţia valorii

activului 1V d şi variaţia ratei dobânzii Rd .

Dacă considerăm un activ )(m

V plasat pe o perioadă (scadenţă) de „n” ani, a cărui

dobândă )(C se plăteşte anual la o rată de dobândă R, valoarea actuală a fluxurilor de dobânzi

primite anual la o rată de dobândă R neschimbată va fi:


16



∑= +

=+

+++

++

=n

t

t n

n

m

R

C

R

C

R

C

R

C V

1

1

2

21

)1()1(...

)1()1(

Dacă rata dobânzii variază pe perioada celor „n” ani atunci şi valoarea de piaţă a lui

)(m

V se va modifica. Pentru determinarea schimbării )(m

V vom aplica calculul diferenţial

ecuaţiei de mai sus astfel:

dR R

nC

R

C

R

C V d

n

c

m

+++

++

+−=

+13

2

2

1

)1(...

)1(

)2(

)1(

)1(

Împărţind cele două ecuaţii obţinem variaţia lui )(m

V astfel:

m

n

n

m

m

V

R

dR

R

nC

R

C

R

C

V

dV +

+++

++

+−

=+ 1)1(

...)1(

)2(

1

)1(!2

21

sau:

R

dR

R

C

R

t C

V

dV

n

t

t

t

n

t

t

t

m

m

+⋅

+

+=

∑

∑

=

=

1

)1(

)1(

)(

1

1

Numărătorul ecuaţiei indică faptul că durata unui activ este practic o medie în timp a

valorii prezente a unei serii de fluxuri în numerar.

deci:

*

*

)1( R

dR D

V

dV

m

m

+−=

de unde:

R

dR

V

dV

Dm

m

+

−=

1

*

Această ecuaţie exprimă durata ca o valoare aproximativă a elasticităţii valorii de piaţă a

dobânzii, caz în care durata este egală cu raportul dintre variaţia valorii de piaţă a unui activ şi

variaţia ratei dobânzii. Conform formulei, durata unui activ variază liniar cu valoarea de piaţă a

activului. Formula poate permite să se calculeze variaţia valorii de piaţă a unui activ la

fluctuaţiile ratei dobânzii a cărei durată este cunoscută. Analiza duratei compară variaţia valorii

de piaţă a portofoliului de active a băncii cu variaţia valorii de piaţă a portofoliului de pasive,

permiţând egalarea fluctuaţiilor acestora, astfel încât valoarea de piaţă a capitalului să rămână

insensibilă la fluctuaţiile ratei dobânzii.

17



Capitalul băncii va rămâne insensibil la fluctuaţiile ratei dobânzii atunci când intervalul

de durată DGAP = 0.

DP DA DGAP µ −=

unde:

DGAP = diferenţa de durată active, pasive;DA = durata compusă a activului determinată ca sumă a duratei fiecărui activ

înmulţit cu ponderea valorii de piaţă a fiecărui activ în total activ;

DP = durata compusă a pasivului determinată ca sumă a duratei fiecărui pasiv

înmulţit cu ponderea valorii de piaţă a fiecărui pasiv în total pasiv;

µ = ponderea pasivelor în total active )( A

P = µ .

Dacă DGAP-ul este pozitiv valoarea de piaţă a capitalului scade când ratele dobânzii

cresc şi creşte când ratele dobânzii scad. Dacă DGAP-ul este negativ, valoarea de piaţă a

capitalului creşte când ratele dobânzii cresc şi scade când ratele dobânzii scad. Cu cât valoarea

absolută a DGAP-ului este mai mare, cu atât riscul ratei dobânzii este mai mare.

Pentru a menţine capitalul sau pentru a-i creşte valoarea de piaţă, în condiţiile în care

banca vrea să fie protejată, ea va trebui să aibă durata activelor sensibil mai mică decât durata

pasivelor.

Determinarea duratei discrepanţei poate fi folosită pentru aproximarea variaţiei valorii de

piaţă a capitalului la variaţiile ratei dobânzii cu ajutorul ecuaţiei:

R

DR DGAP

A

DK

+−=

1

unde:

DK = variaţia valorii de piaţă a capitalului;

A = total activ;

DGAP = durata (discrepanţa) activ-pasiv;

R = rata dobânzii.Odată cu creşterea maturităţii unui titlu va creşte şi valoarea indicatorului Duration. Cu

cât nivelul de dobândă a titlului este mai mare, cu atât nivelul indicatorului este mai redus, ceea

ce semnifică o recuperare mai rapidă a investiţiei în activul respectiv.

Comparând duratele medii de recuperare a activului cu duratele medii de recuperare a

pasivului băncii se pot întâlni trei situaţii posibile:

Cresc dobânzile Scad

dobânziledurata de recuperare activ > durata de recuperare pasiv situaţie

defavorabilă

situaţie

favorabilă

18



durata de recuperare activ < durata de recuperare pasiv situaţie

favorabilă

situaţie

defavorabilădurata de recuperare activ = durata de recuperare pasiv situaţie neutră situaţie neutră

Sursa: Stoica, Maricica, Management bancar , Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 153

Punctele tari şi slabe ale DGAP-ului

Metoda oferă o dimensiune cuprinzătoare a riscului ratei dobânzii asupra întregului

portofoliu al băncii. Cu cât valoarea absolută a DGAP-ului este mai mică, cu atât valoarea

capitalului băncii este mai puţin sensibilă la fluctuaţia ratei dobânzii.

Spre deosebire de GAP, DAGP-ul ia în considerare valoarea de piaţă a fiecărui cash-

flow, evitând neajunsurile oferite de orizonturile de timp.

DGAP-ul permite analiza pe un orizont de timp mai mare, oferind managerilor

posibilităţi multiple de protecţie folosind o gamă largă de instrumente în vederea diminuăriiriscului.

Punctele slabe ale metodei sunt următoarele13:

1. Este greu de determinat cu precizie durata, determinarea făcându-se într-un mod

subiectiv – pe presupuneri. Metoda necesită un volum mare de informaţii: rata dobânzii fiecărui

cont, program de actualizare a valorii fiecărui cont, posibilităţile preplăţilor, neplăţilor, retrageri.

Probabilitatea primirii la termen a cash-flow-ului contractat este evaluată în mod empiric –

bazată pe rutină. Monitorizarea cash-flow-ului trebuie făcută în mod constant.2. Analiza corectă a duratei impune ca fiecare cash-flow să fie actualizat, rata de actualizare

va trebui să fie aceeasi cu rata dobânzii la vremea când se va produce cash-flow-ul.

3. Banca trebuie să-şi monitorizeze continuu şi şă-şi ajusteze durata portofoliului ei. Aşa

cum rezultă din ecuaţia de durată a lui Macaulay’s durata de modifică la fluctuaţiile ratei

dobânzii, banca trebuie să-şi restructureze bilanţul ei ori de câte ori se schimbă ratele dobânzii.

Mai mult decât atât, chiar şi când nu intervin modificări în nivelul ratei dobânzii, durata se

schimbă odată cu trecerea timpului aşa cum „t” din calculul duratei descreşte în timp.Metoda în sine este extrem de subiectivă, greoaie şi se realizează cu eforturi mari.


19



Concluzii

Analiza GAP îşi concentrează atenţia asupra veniturilor nete din dobânzi şi nu asupra

creşterii acţiunilor instituţiei. Există situaţii în care ajustarea portofoliului instituţiei financiar-

bancare în vederea creşterii veniturilor nete din dobânzi conduce la o reducere a valorii de piaţă aacţiunilor.

Rezultatele analizei GAP cu privire la structura de ansamblu a bilanţului instituţiei

financiar-bancare pot conduce la conturarea şi aplicarea unor strategii, ce au scopul de a imuniza

activul şi pasivul instituţiei în vederea evitării apariţiei unor factori exogeni ce pot influenţa

ratele de dobândă în piaţă.

Metoda DGAP este utilizată cu rezultate bune pentru modificări reduse ale ratelor de

dobândă în piaţa financiar-bancară, deoarece modelul presupune evoluţii liniare a acestor rate.

20



Bibliografie şi Web-ografie

1. Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar , Editura Economică, Bucureşti, 2002

2. Dănilă, Nicolae, Anghel, L.C., Dănilă, M.I., Managementul lichidităţii bancare, EdituraEconomică, Bucureşti, 2002

3. Stoica, Maricica, Management bancar , Editura Economică, Bucureşti, 1999

4. Stoica, Victor, Deaconu, Petre, Bani şi credit. Banii. Teoriile monetare. Administrarea

banilor şi politica monetară , Editura Economică, Bucureşti, 2003

5. Ungurean, Pavel, Bănci, burse şi profit pe piaţa financiară , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007

6. http://www.standard.ro/dictionar/gestiunea_riscului_de_rata_a_dobanzii.html

21

Metode de Gestionare a Ratei Dobanzii

Documents

Transcript of Metode de Gestionare a Ratei Dobanzii