Metoda Stratigrafica

Metoda stratigrafica are aplicare larga nu doar in arheologie cat si in geologie de unde a imprumutat-o Wilhelm Dorpfeld, tanar arhitect care a pus pentru prima data intr-o logica istorica complicata stratigrafie a Hissarlik-ului.

Metoda stratigrafica se bazeaza pe stabilirea stratelor de cultura prin care intelegem straturile de pamant alcatuite prin acumularea diferitelor resturi materiale ale locuiri rezultat al muncii sau al alimentarii omului.Uneori aceste straturi se succed in acelas loc oferind o scara cronologica.In cursul sapaturii se pot intalnii straturi sterile, lipsite de resturi materiale ,care au contribuit la pastrarea straturilor arheologice.Stratul de deasupra caruia s-au format alte straturi constituie substratul ,iar solul pe care se intalnesc cele dintai asezari este ceea ce se numeste pamantul viu sau roca mama.Pentru prima data aceasta metoda a fost aplicata cu ocazia sapaturilor la Troia unul dintre cele mai reprezentative exemple de asezare organizata pe mai multe straturi alaturi de asezarile din Mesopotamia fortificate sau nefortificate ce poarta denumirea de telluri ,complexe arheologice foarte complicate cu straturi de cultura avand grosimea de pana la 30 de metri.

Metoda stratigrafică. Această metodă face parte din metodele bazate pe observaţia logică a cercetărilor arheologice de teren. Aceasta indică, în special, succesiunea şi nu durata, care depinde de intensitatea de locuire şi dinamismul de construcţie, depuneri, activităţi eoliene ş.a. Pentru completarea datelor se adaugă acesteia diferite alte metode de datare absolută sau relativă cum sunt: dendrocronologia, palinologia, varvele glaciare (depuneri periodice rezultate din topirea gheţarilor); stratigrafia orizontală, stratigrafia comparată ş.a. Istoria universului, a pământului, a omului este o stratigrafie scria Louis Frederic (FREDERIC 1967, 249).

Sincronism. Anacronism. Foarte importante de reţinut la studierea metodei stratigrafice, sunt procesele de sincronism, de afinităţi sau diferenţele şi anacronismul, procesele de evoluţie sau involuţie, sau fenomenelor de convergenţă ce pot duce la fenomene de “stratigrafie artificială” prin scoaterea materialelor din context şi prezentarea lor izolată.

În exemplul unde stratigrafia orizontală e combinată cu cea verticală se poate vedea că în aceleaşi nivele de săpare apar mai multe gropi în a căror umplutură intră materiale din straturile anterioare şi din vremea astupării gropii.Dacă groapa rămâne deschisă, în ea pot pătrunde şi materiale mai noi, dând naştere la amestecuri de materiale ce nu mai pot fi separate decât pe baza unor serieri sau pe baza unor analize de corespondenţă. Metoda stratigrafică reprezintă una din principalele metode, dar ea trebuie folosită cu unele rezerve în spaţiu şi timp, ţinând cont de alţi factori cum sunt cel: climatic, zoologic, tehnologic, relaţia dintre factorul tip şi funcţionalitate.

Metoda stratigrafică oferă specialistului date de cronologie, fixând relaţia în timp prin noţiuni ca “înainte”, “mai de vreme”, “după”, “mai târziu” la care am adăuga “contemporan”.

Stratigrafia verticală. Metoda stratigrafică a fost aplicată multor civilizaţii şi a fost folosită vreme îndelungată la stabilirea cronologiei relative a neoliticului. Pentru neoliticul timpuriu din Transilvania există observaţii stratigrafice importante cum sunt cele la Gura Baciului, Ocna Sibiului şi Leţ. Pentru neoliticul dezvoltat, din Banat şi Serbia, deosebit de caracteristică este stratigrafia de la Vinča (straturi groase de 10,4 m împărţite în peste 10 nivele,

straturi, faze). Pentru eneolitic, în mod special, sunt de amintit observaţiile din culturile Ariuşad-Cucuteni (din cele două staţiuni eponime).

Date stratigrafice există în numeroase situaţii, ele trebuie cu grijă citite (adică descrise, comentate, înregistrate, explicate). Descrierea şi citirea unei stratigrafii este deosebit de importantă ea permiţând unui arheolog să verifice, independent de interpretări vechi sau noi, anumite ipoteze şi să reformuleze alte ipoteze.

Exista unele modele clasice cu exemple de stratigrafie orizontală pe baza cărora, cândva, s-au impus anumite sisteme cronologice. Una din acestea a fost stratigrafia de la Troia.

Reconstituirile pe nivele permit o uşoară înţelegere pentru specialist şi nespecialist a arhitecturii, a organizării, a problemelor economico-sociale ale vremurilor apuse.

 

Stratigrafia orizontală. Alături de metoda de stratigrafie verticală se foloseşte metoda stratigrafiei orizontale, când se înregistrează şi urmăreşte

succesiunea cronologică a fenomenelor pe orizontală. Aceasta a fost aplicată în cimitire iar mai recent, prin intermediul calculatorului, şi între complexe (borderie, gropi, locuinţe), nivele, staţiuni sau alte zone. În prelucrarea ei se folosesc algoritmi ca serierea, analiza de corespondenţă, analiza de clusteri (“părinţi” sau “nori”) (pentru exemple FERENŢIU-LAZAROVICI 1990; 1993).

Metoda stratigrafică se aplică la diferite nivele în arheologie sau în disciplinele ce concură (palinologie, pedologia, paleobotanică etc.).

Bibliografie:

C. Renfrew, P. Bahn, Archaeology - Theories, Methods and Practice. ediţia a V-a, London 2005

www.archaelogy.ro