Memoriu Tehnic CCA

21
1.Rol Ambreiajul este inclus în transmisia automobilelor in scopul compensării principalelor dezavantaje ale motorului cu ardere internă, care constau în: imposibilitatea pornirii sub sarcină, existent unei zone de functionare instabile si mersul neuniform al arborelui cotit. Necesitea includerii ambreiajului în transmisia automobilului este determinată de particularităţile functionale ale acesteia, caracterizate mai ales de cuplarea si decuplarea cu motorul. Decuplarea este necesară la oprirea şi frânarea totală a autovehiculului sau la schimbarea treptelor de viteză, iar cuplarea este necesară la pornirea de pe loc si dupa schimbarea treptelor de viteze. Cuplarea liniară al arborelui primar al cutiei de viteze cu arborele cotit al motorului, care are o turaţie ridicată, asigura creşterea treptată si fară şocuri a sarcinii la dinţii roţilor dinţate si la piesele transmisiei, fapt care reduce uzura si elimina posibilitatea ruperii lor. Prin decuplarea transmisiei de motor, roţiile dinţate din cutia de viteze nu se mai afla sub sarcina si cuplarea lor se poate face fara eforturi mari între dinţi. În caz contrar, schimbarea treptelor de viteze este aproape imposibilă, funcţionarea cutiei de viteze fiind însotită de zgomot puternic, iar uzura dinţilor este deosebit de mare putând avea loc chiar distrugerea lor.

description

Ambreiaj

Transcript of Memoriu Tehnic CCA

Page 1: Memoriu Tehnic CCA

1.Rol

Ambreiajul este inclus în transmisia automobilelor in scopul compensării

principalelor dezavantaje ale motorului cu ardere internă, care constau în: imposibilitatea

pornirii sub sarcină, existent unei zone de functionare instabile si mersul neuniform al

arborelui cotit. Necesitea includerii ambreiajului în transmisia automobilului este

determinată de particularităţile functionale ale acesteia, caracterizate mai ales de cuplarea

si decuplarea cu motorul. Decuplarea este necesară la oprirea şi frânarea totală a

autovehiculului sau la schimbarea treptelor de viteză, iar cuplarea este necesară la

pornirea de pe loc si dupa schimbarea treptelor de viteze. Cuplarea liniară al arborelui

primar al cutiei de viteze cu arborele cotit al motorului, care are o turaţie ridicată, asigura

creşterea treptată si fară şocuri a sarcinii la dinţii roţilor dinţate si la piesele transmisiei,

fapt care reduce uzura si elimina posibilitatea ruperii lor. Prin decuplarea transmisiei de

motor, roţiile dinţate din cutia de viteze nu se mai afla sub sarcina si cuplarea lor se poate

face fara eforturi mari între dinţi. În caz contrar, schimbarea treptelor de viteze este

aproape imposibilă, funcţionarea cutiei de viteze fiind însotită de zgomot puternic, iar

uzura dinţilor este deosebit de mare putând avea loc chiar distrugerea lor.

2.Cerinte impuse

Cerinţe impuse ambreiajului la decuplare.

La decuplare (debreiere), ambreiajul trebie să îndeplineasca urmatoarele conditii:

Să permita decuplarea completă si rapidă a motorului de transmisie, pentru a

da posibilitatea schimbării treptelor fără şocuri;

Decuplarea să necesite din partea conducatorului efort minim, fără a avea însă

o cursa prea mare la pedală.

Decuplarea incompletă a amreiajului conduce la încalzirea elementelor component şi la

uzarea garniturilor de frecare.

Page 2: Memoriu Tehnic CCA

Uşurinţa decuplării ambreiajului este asigurată în primul rând prin alegerea corecta a

raportului de transmitere al mecanismului de acţionare.

Cerinţe impuse ambreiajului la cuplare

În cazul cuplării (ambreierii), ambreiajul trebuie să satisfacă urmatoarele condiţii:

Să asigure o cuplare progresivă a motorului cu transmisia, pentru a evita

pornirea bruscă de pe loc a automobilului si şocurile în oragnele de transmisie;

Să permită eliberarea caldurii care se produce în timpul procesului de cuplare

la patinarea ambreiajului;

Să asigure în stare cuplată o imbinare perfectă (fără patinare) intre motor si

transmisie.

Cuplarea ambreiajului trebuie să se facă progresiv pentru ca sa nu apară acceleraţii

excesiv de mari la demararea automobilului. Acceleraţia maximă a automobilului nu

trebuie sa depaşească 3…4m/s2.

În timpul patinarii amreiajului, care are loc în special în momentul pornirii de pe loc şi

mai puţin în momentul schimbării treptei de viteza, lucrul mecanic de frecare se

transformă în caldură.

Condiţii generale impuse ambreiajului.

În afară de condiţiile inpuse ambreiajului la decuplare si cuplare, acesta trebuie să mai

îndeplineacă următoarele:

să aibă durata de serviciu si de rezistenţă cât mai mare;

să aibă o greutate proprie cât mai redusă;

să ofere siguranţă în funcţionare;

să aibă o constructive cât mai simplă si ieftină;

Page 3: Memoriu Tehnic CCA

să aibă dimensiuni reduse dar sa fie capabil sa transmită un moment cât mai

mare;

să fie echilibrat dinamic;

să fie uşor de întreţinut.

Durata de funcţionare a ambreiajului depinde de numărul de cuplări si decuplări,

deoarece garniturile de frecare se uzeaza mai ales la patinarea ambreiajului. Experimental

s-a costatat ca la creşterea temperaturii garniturilor de frecare de la 200C pană la 1000C

uzura creşte de doua ori.

3.Clasificare

1.Clasificarea ambreiajelor.

Ambreiajele se clasifică după principiul de funcţionare şi după tipul mecanismului de acţionare.

După principiul de funcţionare, ambreiajele pot fi: mecanice (cu fricţiune), hidrodinamice, combinate şi electromagnetice.

După tipul mecanismului de acţionare, ambreiajele pot fi: cu acţionare mecanică, hidraulică, pneumatică şi electrică.

Ambreiajul îndeplineşte următoarele funcţii:

Page 4: Memoriu Tehnic CCA

— cuplarea progresivă a motorului cu restul transmisiei, permiţând astfel pornirea autovehiculului de pe loc;

— decuplarea transmisiei de motor la oprire sau la frânarea autovehiculului;

— decuplarea şi cuplarea transmisiei în timpul deplasării autovehiculului pentru efectuarea schimbării treptelor de viteză;

— limitarea valorii maxime a momentului de torsiune din organele transmisiei şi motorului, prin patinarea ce se poate realiza între elementele sale, evitând astfel

— suprasolicitările ce apar datorită creşterii exagerate a rezistenţelor la înaintare ; ambreiajul joacă deci un rol de cuplaj de siguranţă între motor şi transmisie.

Pentru a îndeplini funcţiile de mai sus ambreiajul trebuie să îndeplinească anumite condiţii, şi anume :

— să permită o cuplare lină, fără şocuri, între organele de acţionare şi cele antrenate, pentru a evita pornirea bruscă din loc a autovehiculului şi şocurile în organele transmisiei;

— în stare cuplată să asigure transmiterea momentului motor, fără patinare;

— să permită o bună evacuare a căldurii care se produce datorită frecării dintre discurile sale în timpul procesului de cuplare ;

— să permită decuplarea rapidă şi completă a motorului de transmisie pentru a face posibilă schimbarea vitezelor fără şocuri;

— decuplarea să se facă cu eforturi minime din partea conducătorului;

Page 5: Memoriu Tehnic CCA

— părţile conduse ale ambreiajului să aibă un moment de inerţie cât mai redus, pentru micşorarea şocurilor care apar la schimbarea treptelor de viteză ;

— să fie echilibrat dinamic.

Din punct de vedere economic se impune o construcţie de dimensiuni reduse, ieftină, care. să permită reglarea şi întreţinerea comodă şi uşoară.

Ambreiajele care fac legătura între motor şi transmisie se numesc ambreiaje principale. Această denumire este proprie tractoarelor pe şenile în construcţia cărora intră şi ambreiajele de direcţie.

4.Functionare

Ambreiajul mecanic funcţionează pe baza forţelor de frecare ce apar între suprafeţele de

frecare. Părţile componente ale unui ambreiaj mecanic sunt grupate astfel: partea

conducătoare, partea condusa si mecanismul de acţionare.

Partea conducătoare a ambreiajului este solidară la rotaţie cu volantul motorului,

iar partea condusă cu arborele primar al schimbătorului de viteze.

De volant , solidar cu arborele cotit, este fixat discul de presiune (conducator) ,

prin intermediul buloanelor , care-i dau posibilitatea sa se deplaseze în direcţie axială.

Discul condus (de fricţiune) , aşezat între volant si discul de presiune, are butucul

prevăzut cu caneluri care-l solidarizează la rotaţie cu arborele primar al schimbătorului

Page 6: Memoriu Tehnic CCA

de viteze, permiţându-i în acelaşi timp să se deplaseze axial. Pentru a mării coeficientul

de frecare, discul condus este prevăzut cu garnituri de frecare . Arcurile de presiune

realizează apăsarea discului de presiune asupra discului condus . Pedala serveşte pentru

acţionarea ambreiajului.

Partea conducătoare a ambreiajului se compune din: volanul , discul de presiune ,

buloanele , si arcurile de presiune .

Partea condusă a ambreiajului este formată din: discul condus 3 cu garniturile de

frecare 8 şi arborele primar 1 al schimbătorului de viteze.

Daca ambreiajul se găseste în stare cuplata, atunci arcurile de presiune fac ca

discul conducător să apese discul condus asupra volantului . Prin frecarea care ia naştere

între suprafaţa frontală a volantului si discul de presiune, pe de o parte, si suprafeţele

discului condus, pe de altă parte, momentul de transmitere de la motor la arborele primar

al schimbătorlui de viteze si mai departe, prin celelalte organe ale transmisiei, la roţile

motoare ale automobilului.

Ambreiajele hidrodinamice

Ambreiajele hidrodinamice lucrează după principiul mașinilor hidraulice rotative și constă în asocierea unei pompe centrifuge și a unei turbine într-un singur agregat, folosind că agent de transmisie un lichid. Ambreiajele hidrodinamice se folosesc la unele

Page 7: Memoriu Tehnic CCA

tipuri de automobile moderne datorită unor avantaje: demarare mai lină a automobilului, deplasarea în priză directă la viteze foarte reduse. Ambreiajul hidrodinamic este format dintr-un rotor-pompă, montat pe arborele motor în locul volantului și din rotor-turbină, montat pe arborele condus. Cele două componente au la partea exterioară palete radiale plane. Întregul ansamblu este închis într-o carcasă etanșă, umplută în proporție de 85% cu ulei mineral pentru turbine. În momentul care

motorul începe să funcționeze, va antrena și rotorul pompă iar uleiul care se găsește între paletele sale sub acțiunea forței centrifuge, 11 este împins către periferie și obligat să circule în sensul săgeții, adică uleiul va trece din rotor-pompă în rotor-turbină și apăsând asupra paletelor lui în mișcare. La demarare când automobilului încă nu este în mișcare, turația rotorului-turbină este zero. La o viteză a rotorului a..turbina egală cu a rotorului-pompă articolele nu va mai circulă, deoarece cele două forțe centrifuge vor fi egale

Ambreiajele electromagnetice

Pentru ușurarea conducerii automobilelor a luat extindere în ultimul timp o dată cu

folosirea cutiilor de viteze hidrodinamice, utilizarea ambreiajelor cu comandă automată.

Dintre acestea fac parte și ambreiajele electromagnetice, a căror construcție poate să

difere în funcție de modul în care se realizează legătură dintre partea condusă și partea

conducătoare și anume:

Page 8: Memoriu Tehnic CCA

- ambreiajele cu umplere magnetică, la care solidarizarea părții conduse cu cea

conducătoare se realizează prin magnetizarea pulberii, care umple cavitatea interioară a

ambreiajului;

- ambreiajele fără pulbere magnetică, la care forța de cuplare este dată de un

electromagnet alimentat de o sursă de curent a automobilului.

În ambreiajele din primă categorie, corpul de lucru îl constituie pulberea magnetică de fier, care se află într-un spațiu inelar. Acest spațiu care leagă partea conducătoare a ambreiajului de cea condusă se află dispus între polii unor electromagneți. Prin conectarea înfășurări de excitație, alimentată de curentul furnizat de bateria de acumulatoare, particulele de pulbere se concentrează de-a lungul liniilor de forță magnetice, formând niște lanțuri magnetice care rigidizează pulberea transformând-o într-un corp solid. La un ambreiaj pulbere magnetică sistemul de cuplare este este încorporat în volant, executat din oțel și constituind împreună cu discul circuitul magnetic al ambreiajului. Între peretele interior al volantului și degajarea discului este dispusă bobina de excitație, alimentată cu curent electric al motorului, cu care este cuplată prin intermediul inelului de contact

Ambreiajele combinate

La unele autoturisme moderne, se utilizează ambreiajele combinate, care permit

automatizarea acționarii lor. Cele mai răspândite ambreiaje combinate sunt cele cele

hidraulic-mecanic și electromagnetic-mecanic. Ambreiajele combinate pot fi mecano-

centrifugale, mecano-hidraulice sau mecano-electromagnetice. Ambreiajul combinat

hidrodinamic-mecanic utilizează la pornire ambreiajul hidrodinamic, iar la schimbarea

treptelor de viteze un ambreiaj mecanic simplu cu discuri, montat pe canelurile exterioare

ale arborelui tubular al turbinei.

Page 9: Memoriu Tehnic CCA

Varinate constructive

Ford Focus 1.6

Putere: 74 kw/101 cp la 6000 rot/min

Capacitate cilindrica : 1596 cmc

Cutie de viteze : 5 M/T

Cuplul maxim : 150 Nm la 4000 rot/min

Viteza maxima : 182 km/h

Raport de comprimare : 9:1

Renault Megane Coupe- Cabriolet 1.6

Putere: 80 kw/108 cp la 6000 rot/min

Capacitate cilindrica : 1598 cmc

Cutie de viteze : 5 M/T

Cuplul maxim : 151 Nm la 4250 rot/min

Viteza maxima : 190 km/h

Raport de comprimare : 9.7:1

Page 10: Memoriu Tehnic CCA

Dacia Logan MCV 1.6 MPI

Putere: 65 kw/90 cp la 5500 rot/min

Capacitate cilindrica : 1598 cmc

Cutie de viteze : 5 M/T

Cuplul maxim : 128 Nm la 3000 rot/min

Viteza maxima : 175 km/h

Raport de comprimare : 9.5:1

Page 11: Memoriu Tehnic CCA

INTRETINEREA AMBREIAJULUI

Lucrarile de intretinere ale ambreiajului cuprind lucrari de ungere, control – verificare, si reglare.

Verificarea cursei libere a pedalei ambreiajului se face periodic, deoarece prin uzarea garniturilor de frecare, cursa se micsoreaza.

Operatiile de intretinere ale amreiajelor :

Operatia Periodicitatea, km echivalentiControlul si restabilirea nivelului lichidului din rezervorul mecanismului de actionare hidraulic

Zilnic: rezervorul trebuie sa fie ¾ plin de lichid

Verificarea daca orificiul de aerisire din capacul rezervorului este astupat

Zilnic

Ungerea axului pedalei 5000Verificarea tensiunii arcurilor de readucere de la pedala si cilindru receptor

10 000

Reglarea cursei libere a pedalei 10 000

Verificarea cursei libere a pedalei ambreiajului se face cu ajutorul unei rigle al carei capat se sprijina pe podea, alaturi de pedala ambreiajului.

Se deplaseaza prin apasare pedala pana in momentul in care ambreiajul incepe sa decupleze. Acest moment se simte marirea fortei necesare deplasarii in continuare a pedalei. Distanta cu care s-a deplasat pedala reprezinta cursa libera a pedalei si se citeste direct in milimetri pe scara gradata a riglei. Ea trebuie sa fie cuprinsa intre 20 – 40 mm, corespunzator unui joc de 2 – 4 mm intre capetele interioare ale parghiilor de debreiere (sau arcul diafragma) si rulmentul de presiune sau intre inelul de debraiere si rulmentul de presiune, in functie de tipul automobilului.

Reglarea cursei libere a pedalei ambreiajului se face prin modificarea lungimii tijelor care transmit miscarea de la pedala la furca de decuplare la actionarea mecanica.

Page 12: Memoriu Tehnic CCA

Reglarea cursei libere a pedalei ambreiajului se face in mod diferit, in functie de tipul mecanismului de actionare.

De obicei, reglarea cursei libere a pedalei se face prin modificarea lungimii tijelor care transmit miscarea de la pedala la furca de decuplare la actionarea mecanica.

Reglarea cursei libere a pedalei ambreajului la autoturisme cu mecanism de actionare de tip mecanic cu cablu se face prin variatia lungimii cablului de actionare 3. La reglare, se slabeste contrapiulita 1 si se insurubeaza sau desurubeaza piulita 2 pana se obtine cursa libera a pedalei, corespunzatoare unui joc de 2-3,5 mm la extremitatea furcii ambreiajului.

In cazul ambreiajelor cu mecanism de actionare hidraulic cursa libera a pedalei se regleaza prin modificarea lungimii tijei, pistonului cilindrului receptor 4 (dupa aerisire).

7. DEFECTLE IN EXPLOATARE ALE AMBREIAJULUI

Defectele in exploatare ale ambreiajului se pot manifesta sub forma: ambreiajul patineaza sau nu cupleaza; ambreiajul nu decupleaza; ambreiajul cupleaza cu smucituri sau face zgomot.

Ambreiajul patineaza sau nu cupleaza. Defectele se constata mai ales la deplasarea autovehiculului in treapta de priza directa cu viteza redusa, cand motorul este accelerat, iar turatia sa creste brusc, fara ca viteza automobilului sa se mareasca sensibil.

Defectul are mai multe cauze:

- lipsa cursei libere a pedalei face ca furca ambreiajului sa apese in permanenta pe rulmentul de presiune, ceea ce provoaca o uzura mai rapida a lui si reduce din apasarea discului de presiune asupra discului condus, deoarece ambreiajul cupleaza incomplet.

Inlaturarea defectului consta in reglarea cursei libere a pedalei ambreiajului la valoarea prescrisa de fabrica constructoare.

- existenta uleiului pe suprafetele discului de frecare se datoreste patrunderii acesteia in ambreiaj, ca urmare a pierderilor de ulei de la motor pe palierul principal, a ungerii prea abundente a rulmentului de presiune, sau depasirii nivelului uleiului in carterul cutiei de viteze.

Inlaturarea defectului consta in spalarea garniturilor de frecare cu benzina, sau daca au fost imbibate cu ulei se inlocuiesc. In acelasi timp, va trebuie eliminata cauza patrunderii uleiului in ambreiaj.

- slabirea sau decalirea arcurilor de presiune este urmarea folosirii indelungate si a supraincalzirii acestora. Remedierea consta in demontarea ambreiajului, verificarea rigiditatii arcurilor de presiune si inlocuirea celor slabite.

Page 13: Memoriu Tehnic CCA

- uzura accentuata a garniturilor de frecare se datoreste utilizarii necorespunzatoare sau indelungate a ambreiajului. Garniturile uzate pentru limita admisa se inlocuiesc.

Ambreiajul nu decupleaza. Defectul se manifesta la schimbarea treptelor de viteza, cand arborele cotit nu se decupleaza de transmisie, fiind insotit de un zgomot puternic, mai ales la incercarea de decuplare a treptei 1. Cauzele pot fi: existenta unei curse libere prea mari, deformarea discului de frecare, dereglarea sau ruperea parghiilor de decuplare, arcul tip diafragma deformat sau decalit, neetanseitatea la mecanismul de actionare hidraulic.

- cursa libera a pedalei ambreiajului este prea mare datorita unui reglaj incorect si a uzurilor mari a articulatiilor mecanismului de comanda; inlaturarea defectului consta in reglarea cursei libere a pedalei, conform prescriptiilor constructorului.

- deformarea discului de frecare se produce, mai ales ca urmare a supraincalzirii si a reconditionarii defectuoase. La decuplarea ambreiajului, suprafetele deformate vor atinge atat suprafata discului de presiune, cat si pe cea a volantului, facand imposibila decuplarea completa. Daca deformarea discului nu depaseste 0,3 – 0,4 mm, acesta se indreapta; in caz contrar se inlocuieste.

- dereglarea parghiilor de decuplare conduce la o deplasare inclinata a discului de presiune fata de pozitia initiala (capetele parghiilor nefiind in acelasi plan), iar decuplarea nu va fi completa. Defectiunea este insotita mai ales la inceputul decuplarii, de o trepidatie usoara si de un zgomot metalic neritmic.

Defectiunea se inlatura prin reglare parghiilor de decuplare.

- ruperea parghiilor de decuplare duce la o situatie similara dereglarii lor, numai ca zgomotul produs este permanent datorita lovirii continue a parghiilor rupte de discurile in rotatie.

Page 14: Memoriu Tehnic CCA

- defectiunile mecanismului de actionare hidraulic (conducte sparte, pompa centrala si cilindrul receptor neetanse) conduc la imposibilitatea decuplarii complete. Existenta aerului in instalatie provoaca o situatie similara.

Ambreiajul cupleaza cu smucituri sau face zgomote puternice. Defectul se datoreste urmatoarelor cauze principale: spargerea discului de presiune, slabirea sau ruperea arcurilor discului condus, ruperea niturilor de fixare a garniturilor de frecare, dereglarea sau ruperea parghiilor de decuplare.

- spargerea discului de presiune se poate datora fabricatiei necorespunzatoare, supraincalzirii si conducerii defectuoase. Remedierea consta in inlocuirea discului de presiune.

- slabirea sau ruperea arcurilor discului condus se produce dupa o functionare indelungata sau o manevra brutala a ambreiajului. Remedierea consta in inlocuirea discului condus sau a arcurilor defecte.

- ruperea niturilor de fixare a garniturilor de frecare se datoreaza slabirii lor ca urmare a functionarii cu socuri a ambreiajului sau montarii gresite. Remedierea consta in inlocuirea discului de frictiune.

8. REPARAREA AMBREIAJULUI

In continuare se prezinta defectele si tehnologia de reconditionare a principalelor organe componente ale ambreiajului.

Discul condus poate prezenta urmatoarele defecte care se inlatura dupa cum urmeaza:

- garniturile de frecare uzate peste limita admisa se inlocuiesc;

- discul deformat se remediaza prin strunjirea garniturii de frecare pe adancimea de maximum 1 mm;

- in gaurile pentru niturile garniturilor de freacare uzate se introduc nituri noi, care refuleaza pana la umplerea gaurilor;

- gaurile pentru bolturile distantiere uzate se alezeaza cu un alezor fix si se introduc bolturi distantiere majorate;

Discul de presiune poate prezenta urmatoarele defecte care se inlatura astfel:

- rizurile pe suprafata de lucru sau deformarea discului se remediaza prin strunjirea suprafetei de lucru a discului, respectand cota minima admisa;

- locasul parghiei uzate sau deteriorat se reconditioneaza prin frezare la cota maxima si folosirea a 2 saibe compensatoare (asigurate prin puncte de sudura);

Page 15: Memoriu Tehnic CCA

- gaurile pentru boltul suportului, uzate se reconditioneaza prin alezarea locasului si folosirea de bolt majorat;

- suprafetele laterale de ghidare in carcasa uzate, se reconditioneaza prin incarcare cu sudura oxiacetilenica, urmata de ajustare prin frezare la cota nominala;

- urechile ghidajelor si bosajelor de centrare a arcurilor sparte sau uzate se reconditioneaza prin sudarea oxiacetilenica urmata de ajustare la nivelul materialului de baza;

Parghiile de decuplare pot avea urmatoarele defecte care se inlatura dupa cum urmeaza:

- suprafata de actionare uzata se reconditioneaza prin incarcarea cu sudura electrica si se rectifica la cota nominala;

- locasurile pentru bolturile de ghidare uzate se reconditioneaza prin alezare si folosirea de bolturi majorate;

- suprafetele laterale uzate din zona de contact se reconditioneaza prin frezarea ambelor suprafete, respectand cota minima si folosirea a doua saibe corespuzatoare;

Furca de decuplare poate avea urmatoarele defecte care se inlatura astfel:

- locasuri pentru bolturi cu cap sferic uzat se reconditioneaza printr – o rectificare sferica alocasului la cota de reparatie, folosindu-se bolt sferic la cota majorata;

- locasul sferic pentru tija de comanda uzat se reconditioneaza prin rectificarea sferica a locasului la cota de reparatie, folosindu-se tija de comanda reconditionata la cota majorata;

- suprafata de fixare a mansonului de decuplare uzata se inlatura prin rectificarea plana a ambelor suprafete si folosirea a doua saibe compensatoare;

- filetul gaurilor pentru suruburile de fixare a mansonului de decuplare deteriorat se reconditioneaza prin filetare la cota majorata.

Carcasa ambreiajului poate prezenta urmatoarele defecte care se reconditioneaza dupa cum urmaza:

- fisurile, crapaturile sau rupturile (care nu leaga intre ele doua sau mai multe gauri si au o lungime de pana la 100 mm) se inlatura limitand fisurile sau crapaturile prin executarea unor gauri cu Ø3 mm, la distanta de 10 – 15 mm de capetele fisurilor pe o adancime de 4 – 5 mm, urmata de o sudare oxiacetilenica si ajustare prin pilire si frezare pana la nivelul materialului de baza.

Page 16: Memoriu Tehnic CCA

- gaura de centrare uzata se reconditioneaza prin majorare si folosirea unui stift de centrare la cota corespunzatoare;

- abaterea de la planeitate a suprafetei de asezare mai mare de 0,08 mm se reconditioneaza prin strunjirea suprafetei de asezare, pe adancimea de maxim 0,50 mm fara a depasi cota minima.