Meiul

Clasificare științifică

Regn:Plantae(neclasificat):Angiosperms

(neclasificat):Monocots(neclasificat):Commelinids

Ordin:Poales Familie:Poaceae

Gen:'Panicum' Specie:''P. miliaceum''

Nume binomial:''Panicum miliaceum''

Ce este meiul?

Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența

ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite. Nu se cunoaște exact strămoșul

sălbatic al meiului și nici locul unde a fost cultivat pentru prima dată, dar a apărut ca plantă de

cultură în Transcaucazia și China acum 7000 de ani, posibil fiind domesticit independent în mai

multe regiuni.

Descriere

Rezistent la secetă, meiul are o perioadă de vegetație cuprinsă între 60-90 de zile (în funcție de soi și zona de cultură).

Este cultivat încă extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia și România.

În Statele Unite, meiul este folosit drept hrană pentru păsări. Este de asemenea vândut pe post de aliment dietetic și, datorită lipsei

sale de gluten, poate fi inclus în dieta persoanelor care nu pot tolera grâul.

În urma cercetărilor, meiul este planta ideală pentru extragerea etanolului folosit în industria biocarburanților.

În majoritatea cazurilor, meiul nu se cultivă în cultură principală, ci în cultură dublă sau succesivă, atât în zonele de câmpie cât şi

în cele colinare. 

Despre

Îşi are originea în Asia şi Africa. În trecut meiul a constituit o cultură de bază pentru numeroase popoare. Era folosit în alimentaţia omului sub

diferite forme (pâine, mămăligă), dar şi în alimentaţia animalelor (în special a păsărilor). Meiul a început să piardă teren în perioada Evului mediu,

când a fost înlocuit treptat cu grâul, porumbul şi alte cereale considerate mai productive şi mai spornice.

Încet, încet meiul începe să recâştige teren.

Inainte ca omul sa cunoasca porumbul, facea mamaliga din mei. Stramosii nostri, dacii, erau mari cultivatori de mei,

cereala de baza in alimentatia lor. Cultivat de circa 7.000 de ani, meiul a fost detronat doar dupa ce Columb a adus porumbul in Europa, altfel am fi continuat si astazi sa

apreciem mai mult acest aliment care aduce organismului numeroase elemente nutritive. Meiul este un aliment

complet, considerat regele cerealelor. Din pacate, astazi, il dam la pasari si vite, lipsindu-ne de beneficiile pentru

sanatate pe care ni le-ar putea furniza. Romania cultiva mei, iar in aceasta iarna, meiul ne-ar putea asigura hrana,

fiindca este o planta extrem de rezistenta la canicula prelungita, nefiind afectata de seceta din acest an. Cine are mei, are ce sa manance. Mai mult, cine mananca mei, este sanatos. Nu degeaba Bill Gates a investit milioane de dolari in culturile de mei, ca aliment al viitorului. Iata o cereala pe care n-o prea cunoastem, dar pe care e bine s-o gasim mai

des in farfurie.

Importanța furajerăDeşi din punct de vedere alimentar, meiul este considerată o cereală de mai mică importanţă, valoarea furajeră a acestei specii este mai ridicată datorită

următoarelor particularităţi:● în hrana animalelor se folseşte sub formă de furaj verde, fân sau semifân, în nutriţia vacilor cu lapte, a cailor, iar boabele constituie hrana de bază a multor

păsări de ornament;● boabele de mei au o valoare nutritivă ridicată, cu un conţinut de 10-11%

substanţe proteice, 3-4% grăsimi, 8-10% celuloză;● paiele de mei sunt foarte apreciate în hrana animalelor, în comparaţie cu

celelalte cereale, deoarece 1 kg de paie valorează 0,51 unităţi furajere;● în alimentaţia omului, boabele de mei se folosesc sub formă de crupe sau

păsat şi pentru prepararea unei băuturi alcoolice (braga);● este o valoroasă plantă pentru conveierul verde furajer, mai ales în zonele

secetoase, deoarece poate fi cultivată şi în cultură dublă, după cerealele de toamnă, având o perioadă scurtă de vegetaţie.

 

Însușiri morfologice și fiziologice

Rădăcina este fasciculată, puternic dezvoltată pe orizontală, dar cu o slabă pătrundere în adâncime.

Tulpina este erectă, de 70-90 cm înălţime, păroasă, plină cu măduvă.

Frunzele, aşezate altern, sunt liniare, cu limbul lat de 10-20 mm, acoperite cu perişori pe faţa superioară.

Inflorescenţa este un panicul lung, răsfirat, cu ramuri lungi, iar fructul este o pseudocariopsă, de culoare gălbuie.

Perioada de vegetaţie, în funcţie de soi, este cuprinsă între 60-90 de zile.

Sistematică și soiuri Meiul (Panicum miliaceum L.) face parte din familia

Gramineae şi în cultură se seamănă mai multe soiuri: Raduga, Marte, Matador, Mărgărit, Minerva.

Cerințele față de factorii de vegetație

Cerinţele faţă de temperatură sunt ridicate. Astfel, temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 10-120C, iar cantitatea totală de temperaturi de peste 100C necesară în timpul vegetaţiei este de cca. 8000C.

Nu are cerinţe ridicate faţă de umiditate, coeficientul de transpiraţie fiind de 200-220. Aceasta face ca meiul să suporte, timp îndelungat seceta de vară, perioadă în care plantele îşi încetează creşterea care, poate fi reluată imediat ce condiţiile de umiditate se îmbunătăţesc. Rezistenţa la secetă este dată de sistemul radicular dezvoltat, de perozitatea mare a frunzelor şi tulpinilor şi de numărul redus de stomate în mezofilul frunzelor.

Solurile cele mai indicate sunt cele cu textură mijlocie, bine aprovizionate în elemente fertilizante.

Tehnologia de cultivare Rotaţia. Cele mai bune premergătoare sunt cele ce se recoltează devreme: cerealele de

toamnă, borceagurile de toamnă, rapiţa de toamnă, cartofii timpurii, leguminoasele anuale.

  Lucrările solului. Terenurile îmburuienate sau cu resturi vegetale se ară, imediat după recoltarea

plantei principale, la adâncimea de 20-22 cm, cu plugurile în agregat cu grapa stelată, iar pe cele curate se efectuează lucrări cu grapa cu discuri, în două direcţii. În ambele situaţii, patul germinativ se pregăteşte cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colţi reglabili.

Sămânţa şi semănatul. Sămânţa de mei trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime: puritate de

97% şi germinaţia de 90%. Înainte de semănat, sămânţa se tratează împotriva tăciunelui cu formalină în concentraţie de 0,3%.

În cultură principală, semănatul se face când temperatura în sol este de 10-120C, iar în cultură succesivă cât mai devreme după eliberarea terenului şi efectuarea lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ (până la 20 iulie în zonele de câmpie şi până la 10 iulie în zonele colinare).

Norma de semănat este de 25-30 kg/ha, la distanţa de 12,5 cm între rânduri şi al adâncimea de 1-2 cm.

 

Fertilizarea.Nu se efectuează o fertilizare directă cu îngrăşăminte fosfatice şi potasice, meiul valorifică efectul remanent al acestor îngrăşăminte aplicate culturilor premergătoare.Înainte de semănat se face fertilizarea cu azot, în doză de N50-80. Lucrărila de întreţinere.La începutul perioadei de vegetaţie pericolul de îmburuienare este mare, deoarece după răsărire plantele au un ritm mai lent de creştere. Pentru combaterea buruienilor se pot aplica aceleaşi tipuri de erbicide ca şi în cazul celorlalte cereale păioase.În zonele irigate se recomandă aplicarea a 1-2 udări cu 400-500 m3/ha apă. Recoltarea şi conservarea.Meiul folosit ca furaj verde sau pentru producerea fânului se recoltează la începutul coacerii în lapte a boabelor.Pentru însilozare meiul se recoltează când boabele se găsesc în faza de lapte-ceară.Culturile de mei pentru boabe se recoltează direct cu combina când boabele de la mijlocul paniculului au ajuns la coacerea în pârgă. Producţii potenţiale.Producţia de masă verde este de 15-25 t/ha, cea de fân de 3-6 t/ha, iar producţia de boabe de 1500-2500 kg/ha.