TANATOLOGIA MEDICO-LEGALĂ

Tanatologia medico-legală studiază problematica morţii organismului uman.

Denumirea de „tanatologie” rezultă din asocierea a două noţiuni greceşti:

- Thanatos – zeul morţii;

- Logos – cuvânt, idee, raţiune, ordine.

Studierea ei ne oferă date despre:

- data mortii;

- aparitia mortii reale;

- diagnosticarea corectă a mortii;

- mediul în care a stat cadavrul şi poziţia lui;

- diferenţierea semnelor morţii de diverse leziuni.

MOARTEA , în sens simplist, este o încetare a vieţii.

- Încă de la naştere organismul moare puţin câte puţin (unele celule mor, altele se nasc).

Etapele Morţii

1. Preagonia = o etapă premergatoare agoniei, caracterizată prin fenomene psihice, uneori

persoana poate presimţi şi anunţa momentul morţii.

Factori care influenţeaza această etapă:

- constituţia organismului;

- vârsta (bătrânii îşi acceptă mai uşor moartea);

- felul bolii (în caz de traumă – persoana este agitată şi logorerica, în caz de îngheţ sau înec

– persoana are o stare calmă);

- concepţiile filozofice şi religioase ale persoanelor respective (fiecare persoană îşi face o

idee despre moarte)

Au apărut ramuri în acest sens:

- Tanatoantropologia = studiul evoluţiei mortii de-a lungul timpului, felul cum au evoluat

aceste concepte despre moarte de-a lungul timpului şi în special felul în care anumite culturi

se comporta vis a vis de înhumare, canibalism, etc.

- Psihotanatologia = reactiile psihice ale muribundului. - În general acestea merg de la:

- negare a morţii;

- mânie;

- acceptare;

- resemnare.

2. Agonia (agon = lupta) sau vita minima – se caracterizeaza prin:

- înlocuirea fenomenelor biologice cu cele tanatologice;

- dispar functiile psihice;

- scad funcţiile de relaţie (simţurile: vizual, olfactiv; - primul dispare văzul şi ultimul auzul);

- are o relaţie de anestezie completă;

- funcţiile vegetative sunt modificate (respiraţie rapida şi superficială = tahipnee, apare

aritmia cardiacă, transpiraţii reci, hipotermie, contracţii antiperistaltice = care contractă

stomacul și intestinele de jos în sus, eliminare spontană de materii fecale şi urină).

Agonia, ca durată,

- lipseşte în zdrobirea craniului;

- este mai scurta în caz de: intoxicatii / hemoragii;

- este mai lunga la bolile cronice.

3. Moartea clinică – se caracterizează prin dispariţia funcţiilor vitale: respiraţia, activitatea

cardiacă, dispariţia activităţii reflexe şi dispariţia activităţii electrice a creierului. În lipsa

aplicării metodelor de resuscitare cardio-circulatorie şi respiratorie moartea clinică nu poate

dura mai mult de 5 min.

4. Moartea cerebrală = încetarea activităţii cerebrale, EEG ne arată o linie izoelectrică.

5. Viaţa vegetativă = menţinerea funcţiilor organismului se realizează artificial.

6. Moartea reală = încetarea metabolismului organismului uman. Organismul uman se

comportă ca un corp inert.

Semnele Morţii

a) Semne negative de viaţă;

b) Semnele morţii reale.

a) Semnele negative de viaţă

poziţia şi aspectul cadavrului (cadavrul, în general se află în decubit dorsal (= pe

spate), musculatura este flască (lipsită de tonus), pielea are o culoare ceroasă,

elasticitate scazută, faţa este imobilă);

oprirea respiraţiei (se poate verifica cu: oglinda, un fulg, prin palparea toracelui,

prin inspecţia toracelui lateral, aplicarea stetoscopului pe laringe);

oprirea circulaţiei (se poate verifica prin: cercetarea pulsului, ascultarea cu

stetoscopul a cordului cca. 5 minute, cu ajutorul electrocardiogramei);

abolirea reflectivităţii (palparea musculaturii, studierea reflexelor);

modificări oculare – globul ocular devine hipoton;

activitatea cerebrală întreruptă – prin înregistrarea encefalogramei.

b) Semnele morţii reale

răcirea cadavrului (La 20°C mediul ambient, temperatura corpului scade cu 1°/h în

primele 4h, apoi cu 2°/h, dupa 10 – 12h temperatura ajunge la 20°C). Măsurarea

temperarturii la cadavru se face intrarectal.

Factori care influenţează răcirea cadavrului:

- boala care a determinat decesul (bolile care evoluează cu hipertermie accelerează răcirea

organismului / bolile care evoluează cu septicemie întârzie răcirea)

- relaţia cadavrului cu mediul – mediul rece = răcirea mai rapidă

– dacă cadavrul e îmbrăcat = răcirea mai lentă

– dacă este dezbrăcat = răcirea mai rapidă

- starea vremii (curenţii de aer, ploaia, etc.)

- vârsta (la copii răcirea are loc mult mai repede, ei au o suprafaţă corporală mai mare ca la

adulţi raportată la masă);

- constituţia organismului (cadavrele grase se răcesc mai greu şi invers)

deshidratarea cadavrului – apare datorită opririi circulaţiei, apariţia fenomenului de

hipostază, sângele stagnează în vase. Se produce datorită evaporării lichidelor din zonele

superficiale ale pielii, apare acolo unde pielea este subţire: buze, scrot, ochi, vârful nasului.

Deshidratarea apare şi în zone unde pielea a suferit excoriaţii, plăgi, şanţ de spânzurare sau

strangulare. Zonele deshidratate sunt gălbui-brune, uscate, dure. Prin deshidratare cadavrul

poate pierde în greutate pana la 10 kg in 24h la o temperatură de 20°C.

Nu are valoare în stabilirea datei morţii !

apariţia lividit ăţii cadaverice (lividus = vânăt)

- sunt pete roşiatice-violacee ce apar prin distribuţia – acumulare sângelui în zonele declive

ale cadavrului sub influenţa forţei gravitaţionale şi în lipsa circulaţiei sângelui prin vase.

- ele reprezintă cel mai sigur şi precoce semn de moarte reală, reprezintă un indicator al

timpului scurs de la producerea morţii şi poziţia cadavrului.

Diferenţe între Lividit ăţi şi Echimoze :

- localizare: - L. = apar pe zonele delicve (de jos, supuse forţei gravitaţionale);

- E. = apar pe orice zone unde a fost exercitată o forţă;

- contur: - L. = sunt nereliefate;

- E. = pot prezenta o uşoară proeminenţă datorită acumulării de sânge şi reacţiei inflamatorii;

- culoare: - L. = violaceu;

- E. = roşu-violaceu, cafeniu, gălbui.

- pe secţiune: - L. = se spală;

- E. = nu se spală.

Etapele lividit ăţilor :

1. Etapa de hipostaz ă

- dureaza 2 – 15h;

- are aspect roşu-albăstrui, un violaceu mai deschis;

- la presiune (digitopresiune) lividităţile dispar şi reapar după încetarea presiunii;

- dacă pozitia este schimbată, dispar din zona declivă veche şi apar în noua poziţie declivă;

- în această fază sângele se găseşte în vasele sangvine;

- dacă se secţionează pielea în regiunea lividităţilor sângele care apare se şterge uşor şi ţesutul

rămâne alb.

2. Etapa de difuziune

- durează 15 – 24h;

- la presiune digitală lividităţile pălesc dar nu dispar, iar la schimbarea poziţiei cadavrului, o

parte din sânge extravazează în ţesuturi;

3. Etapa de imbibiţie

- sângele este extravazat în totalitate în ţesuturi, nu dispar la presiune, apar dupa 24h de la

deces;

- daca poziţia cadavrului se schimbă lividităţile îşi păstrează dispoziţia iniţială.

4. Rigiditatea cadaveric ă = o întărire a musculaturii cu scăderea elasticităţii şi plasticitătii

musculare;

- este precedată de o fază de relaxare de 1 – 2h;

Evoluează în mai multe etape:

a) etapa de instalare - ce apare în 2 – 6h de la deces în această fază apare o întărire

a musculaturii de la cap spre picioare (muşchii masticatori, muşchii feţei, muşchii cefei, apoi

articulaţiile umarului şi ceilalţi muşchi);

au loc o serie de fenomene:

- pupilele se micşorează;

- o contractare a muşchilor erectori ai firelor de păr (aspect de piele de găină);

- o constrictie a scrotului;

- o constrictie a uterului ceea ce poate duce la expulzia fătului;

- o constrictie a veziculelor ceea ce poate duce la eliminarea de urină, spermă.

b) etapa de generalizare - apare la 14 – 24h;

- rigiditatea este instalată asupra întreg organismului;

- ea poate fi invinsă foarte greu şi nu se mai instalează.

c) etapa de rezoluţie începe după 24h de la deces şi până la 3-4 zile când încep să

apară fenomenele de putrefacţie;

- dispare în aceeaşi ordine craniocaudal (de la cap la picioare)

Spasmul cadaveric = o rigiditate produsă prin decerebrare (o hiper contractivitate

musculară care începe din timpul vieţii)

- apare în zdrobirea craniului, în decapitare;

Modificări cadaverice pot fi:

A. distructive: putrefacţie, autoliza, incendiere, depesaj;

B. conservatoare: mumifierea, saponificarea (aspect de săpun), lignifierea, tăbăcirea,

pietrificarea, congelarea.

A. Modificări distructive

Depesajul (= fragmentarea corpului) poate avea loc:

a) accidental = sub acţiunea animalelor şi/sau insectelor;

b) criminal = în scopul disimulării unei crime.

Autoliza = o modificare cadaverica distructivă precoce care are loc sub acţiunea

enzimelor proprii organismului în absenţa microbilor.

- Nu este un fenomen specific numai morţii, poate apare şi la trupuri vii;

- Pancreasul (enzimele pancreatice care sunt cele mai virulente) capătă un aspect

maroniu tulbure şi consistenţa scade;

- Splina capătă un aspect noroios;

- Mucoasa stomacală (gastrică) capătă pete violacee care pot duce la perforaţie;

- La nivelul cavităţilor pleurale, lichidul capătă un aspect tulbure;

- Sângele devine spumos.

Putrefacţia = o modificare cadaverică distructivă microbiană prin care substanţele

organice sunt transformate în substanţe organice

Ex: - proteinele sunt transformate în substanţe:

- putrescina (substanţe

- indol organice cu

- scatol miros neplăcut)

- lipidele sunt transformate în acizi graşi şi alcool.

Putrefacţia debutează la nivelul fosei iliace drepte ( ≈ zona apendicitei, deasupra

piciorului drept) prin apariţia unei pete verzi de putrefacţie, deoarece:

HEMOGLOBINA se transformă în SULF HEMOGLOBINĂ şi SULF

METHEMOGLOBINĂ - evoluează în 2 faze:

a) gazoasă

b) lichefiere

a) Faza gazoasă

- apariţia emfizemului de putrefacţie şi a flictemelor de putrefacţie;

- are loc desfigurarea cadavrului;

- pe părţile laterale ale corpului şi pe mebrele superioare ale corpului apare circulaţia postumă

(dungi negricioase-cafenii = sângele degradat care este împins în vasele sangvine de presiunea

gazoasă), abdomenul se măreşte mult putând chiar să explodeze.

Obs. Când cadavrul este îngropat la mică adâncime şi abdomenul explodează din

cauza gazelor, pot avea loc un fenomen cum ar fi apariţia unei lumini.

(Emfizem de putrefacţie – prin acumulare de gaz la nivelul ţesuturilor şi organelor, ochi

umflaţi ieşiţi din orbite, limba mărită de volum, prolabată între arcadele dentare, mărirea de

volum a organelor genitale; Datorită presiunii exercitate de gaze în anteriorul corpului are

loc eliminare de fecale şi urină uneori chiar şi expulzarea produsului de concepţie la femeile

gravide , naşterea post-mortem sau „naşterea în coşciug”).

b) Faza de lichefiere

- organele interne se lichefiaza (organele care sunt înconjurate de o capsulă se lichefiază mai

greu;

- Pancreasul, Splina = se lichefiază primele;

- Cordul, Rinichii = mai lent.

Factori care influenţează putrefacţia

1) Factori meteo-climatici

Regula: Cifra care indică orele vara, - corespunde cifrei care indică zilele iarna.

- Putrefacţia este maximă la o temperatură de 20° – 25°C (= temperatura optimă)

2) Solul în care este îngropat cadavrul

- cele cu granulaţie mare favorizează putrefacţia pentru ca permite aerului să intre;

- cele umede favorizează şi accelerează putrefacţia;

3) Aerul, curenţii de aer, – accelerează fenomenul de putrefacţie;

- îmbrăcămintea, în primă fază, îmbrăcămintea protejează, menţine temperatura corporală,

ulterior ea realizează o protecţie împotriva insectelor.

4) Apa, ploaia – accelerează fenomenul de putrefacţie;

- putrefacţia este accelerată în apele stătătoare, mai puţin adânci, cu temperaturi mai ridicate,

deasemenea fauna din aceste ape accelerează fenomenul.

Diferenţe dintre Veziculele de Putrefacţie şi Veziculele de Arsuri

- V.P. = conţin gaze şi puţin lichid tulbure;

- V.A. = nu conţin gaze şi conţin lichid tulbure;

- V.P. = nu au reacţie de vecinătate;

- V.A. = au reacţie de vecinătate;

B. Modificări conservatoare

Mumifierea – presupune deshidratarea cadavrului şi apare în condiţii de temperatură

crescută şi umiditate scăzută. Cadavrul unui adult se mumifică în 1-3 luni.

(întâlnim frecvent cadavre mumificate în soluri nisipoase de ex. în Egipt)

- cadavrul pierde în greutate;

- aspectul este uscat cu tegumente pergamentate;

- mumifierea este mult mai accelerată la persoanele slabe (casexice), de talie mică.

Saponificarea (adipoceara) – apare la cadavrele ţinute într-un mediu umed şi fără

oxigen şi în general la persoanele cu ţesut adipos în exces;

- aspect de brânză râncedă;

- la cadavrele aflate în apă acest fenomen apare la părţile care se află în apă.

Lignifierea – apare la cadavrele care au fost ţinute în medii cu PH-ul acid (turbării,

mlaştini)

- cadavrul scade mult în volum, pielea are aspect tăbăcit, brună, oasele sunt brune,

foarte moi din cauza pierderii calciului.

Pietrificarea – apare în cazul cadavrelor ţinute în medii lichide cu concentraţii mari de săruri

minerale.

Congelarea – prin congelare acţiunea microbilor este restrânsă şi cadavrul se păstrează intact.

(Ex: victimele avalanşelor)

- după decongelare putrefacţia este extrem de rapidă.

Manifestările post vitale

= constau în menţinerea unor manifestări reziduale ale unor celule, organism sau părţi moi ale

organismului dupa încetarea vieţii în organism ca întreg.

- apar la ţesuturile moi rezistente la anoxie. (muşchiul scheletic care poate fi excitabil 2 – 4h

după deces, nervii periferici 1 – 2h după deces);

- pot apare mişcări incomplete ale pleoapelor până la 1 minut după deces;

- sperma şi ovulele îşi păstrează capacitatea fecundabilă până la 3 zile după deces.