MECANISMUL BUGETAR SI DEZVOLTAREA ECONOMIEI LOCALE

Mecanismul de funcŃionare a economiei naŃionale cuprinde o serie de componente de natură financiară, care împreună alcătuiesc mecanismul financiar.

Mecanismul financiar are o structură complexă care cuprinde: sistemul financiar; pârghiile financiare utilizate de stat pentru influenŃarea activităŃii economice; metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanŃelor; cadrul instituŃional alcătuit din instituŃii şi organe cu atribuŃii în domeniul finanŃelor; cadrul juridic format din legi, hotărâri, ordonanŃe şi alte reglementări cu caracter normativ în domeniul finanŃelor1.

Participarea statului şi a unităŃilor sale administrativ teritoriale, cât şi a altor instituŃii publice la constituirea fondurilor de resurse financiare publice şi la dirijarea acestora către diverşi beneficiari, persoane fizice şi juridice, pentru consum, dezvoltare sau transferuri internaŃionale se realizează prin mecanismul bugetului de stat, al bugetelor locale, bugetul asigurărilor sociale şi al fondurilor speciale. Gestionarea resurselor financiare alocate finanŃării diferitelor obiective şi acŃiuni este incredinŃată guvernului, ministerelor şi organelor specializate ale administraŃiei de stat centrale şi locale, unităŃilor administrativ teritoriale (municipii, oraşe, comune). Toate fondurile de resurse financiare publice, constituite în cadrul bugetelor enumerate, sau în afara lor sunt supuse unor norme obligatorii de dimensionare şi control, ceea ce le conferă caracterul unui sistem unitar şi coerent de fonduri.

Între fondurile de resurse financiare publice se pot efectua transferuri, dar numai în cazurile şi condiŃiile prevăzute de lege. Sistemul de resurse financiare publice funcŃionează ca un sistem de vase comunicante întrucât fluxurile între fonduri sunt compatibile unele cu altele. Faptul că, pe de o parte, fiecare fond are surse şi destinaŃii proprii, iar pe de altă parte, că între ele există asemanări şi convergenŃe, asigură acestor fonduri o unitate de abordare în vederea emiterii unor judecăŃi de valoare cu privire la fiecare fond în parte şi la ansamblul lor.

Politica fiscală contemporană este caracterizată prin acel mix de concepte şi instrumente specifice, de acŃiuni şi măsuri practice-fundamentate pe cele mai noi cuceriri ale ştiinŃei economice- cu privire la categoriile de impozite folosite, la locul lor în ansamblul veniturilor bugetare, precum şi la modul de folosire a acestora ca pârghie de stimulare a creşterii şi dezvolării economice, de soluŃionare a unora dintre problemele sociale, ecologice şi politice ale Ńării2. Trebuie să se găsească un compromis între necesitatea randamentului acesteia pentru asigurarea fondurilor destinate dezvoltării şi asigurarea echităŃii consistente privind împovararea contribuabililor.

În ceea ce priveşte politica bugetară, care reuneşte politica fiscală şi politica cheltuielilor publice, se identifică trei funcŃii care se suprapun cu cele trei roluri ale statului: funcŃia de alocare, funcŃia de distribuŃie şi funcŃia de stabilizare.

Prin utilizarea judicioasă a cheltuielilor şi veniturilor, bugetul de stat devine un imens filtru, care prelevă pe calea impozitelor o parte din venitul naŃional şi care îl redistribuie prin intermediul cheltuielilor corespunzatoare pentru obiective economice şi sociale3. Cheltuielile publice au fost concepute ca un mijloc de intervenŃie pe plan economic şi social; dacă continuă să finanŃeze sarcinile administraŃiei de stat, ele trebuie să servească în aceeaşi masură la creşterea capacităŃii productive a economiei (cheltuieli publice pentru investiŃii) sau la redistribuirea veniturilor la categorii sociale defavorizate (cheltuieli publice de transfer). Impozitul este, de asemenea, considerat ca un procedeu de intervenŃie la îndemana statului; dacă el continuă să asigure acoperirea cheltuielilor publice, el trebuie să permită în aceeaşi măsură o anumită egalizare a condiŃiilor sociale (amputarea prin impozit a veniturilor mari, detaşarea categoriilor defavorizate) sau să provoace, prin incitare, dezvoltarea economică (exonerarea activităŃilor rentabile, majorarea impozitelor la agenŃii marginali etc.).

Prin norme legale clare, trebuie stabilite responsabilităŃi fiscale pentru organele administraŃiei publice locale. Astfel este evident că trebuie să existe o corelatie între mărimea veniturilor bugetare şi dimensiunea cheltuielilor făcute de la buget. Organelor administraŃiei publice locale trebuie să li se atribuie resurse adecvate pentru a-şi îndeplini propriile obligaŃii.*

1 Iulian Văcărel, FinanŃe publice, ediŃia a patra, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, pag.73

2 Nită Dobrotă, Politica monetară sau Politica fiscală în Relansarea Creşterii Economice în România, Ed. Ec., Buc. 2000, pag.54

3 Iulian Văcărel, FinanŃele publice. Teorie şi practică, Editura Ştiintifică, Bucureşti, 1981,pag.14

Pentru indivizi, nivelul ridicat al impozitelor ar putea să aibă fie o influenŃă stimulatorie, determinându-i să depună o muncă suplimentară pentru a recupera veniturile pierdute prin plata impozitului, fie o influenŃă negativă, determinându-i să se retragă din câmpul muncii. În schimb, asupra societăŃilor influenŃa impozitelor mari ar fi complet nefavorabilă. Impozitele mari asupra veniturilor corporaŃiilor şi a supraprofiturilor înlatură factorul stimulator pentru o practică chibzuită şi prudentă în afaceri4. Modificarea cotelor de impozit este considerată ca având aproximativ acelaşi efect economic ca şi cheltuielile publice, de stimulare a activităŃii economice sau de temperare a economiei supraîncălzite.

Datorită faptului că economia se “supraîncălzeşte”, ratele dobănzii cresc peste rata naturală, iar boom-ul investiŃional se prăbuşeşte, recesiunea restabilind inevitabil echilibrul normal între consum şi investiŃii5.

Iar în ceea ce priveşte demararea lucrărilor publice, care necesită în general o perioadă mai îndelungată şi există riscul ca lucrările să se realizeze după depăşirea perioadei critice, se recomandă pregatirea din timp a unui portofoliu de proiecte care, la momentul potrivit, să poată fi puse în aplicare într-un timp scurt. Impozitele mari pe venituri, aşezate asupra dividendelor, dobânzilor şi profiturilor, descurajază investiŃiile prin reducerea profiturilor scontate. Aceste impozite descurajază totodată şi economiile, deoarece, ştiind că nu vor realiza profiturile asteptate de pe urma investiŃiilor, întreprinzătorii nu vor mai fi tentaŃi să capitalizeze profitul obŃinut.

ConsecinŃe la fel de nefavorabile ar avea asupra economiei şi cotele ridicate ale impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, ce se aplică plafoanelor superioare de venit, deoarece absorb un venit care altfel ar fi fost economisit, stânjenesc investiŃiile şi pun piedici în calea dezvoltării în perspectivă a economiei. Impozitele mari pe veniturile societăŃilor, ca şi asupra întreprinzătorilor individuali, nu numai că ar descuraja investiŃiile şi ar reduce profiturile, dar, având un efect restrictiv asupra economiei, ar duce la micşorarea producŃiei, la reducerea venitului naŃional şi la micşorarea gradului de ocupare al forŃei de muncă.

Aşa cum afirmă M. Friedman “atât în politica fiscală, cât şi în politica monetară, lăsând deoparte toate considerentele politice pur şi simplu nu cunoaştem îndeajuns lucrurile spre a putea folosi mutaŃiile deliberate în impozitare şi în cheltuieli drept un sensibil mecanism de stabilizare. Încercând să procedăm astfel, cu siguranŃă am înrăutăŃi situaŃia (…) îmbunătaŃim lucrurile prin introducerea unui factor perturbator aleatoriu, ce se adaugă pur şi simplu celorlalte dezechilibre”6.

Referindu-se la accentul pus asupra cheltuielilor guvernamentale pentru a fi folosite ca un mecanism de echilibrare, Friedman arată că “graba cu care aceste cheltuieli sunt aprobate nu se regăseste într-o graba egală de a le anula sau de a elimina altele dupa trecerea recesiunii şi apariŃia perioadei de avânt. Dimpotrivă atunci se argumentează că un avânt economic sănătos nu trebuie periclitat prin diminuarea cheltuielilor guvernamentale7.Totodată el afirmă că “ în cazul politicii fiscale, echivalentul adecvat al regulii monetare ar fi planificarea unor programe de cheltuieli racordate integral la ceea ce doreşte comunitatea să facă prin mijlocirea guvernului mai degrabă decât în mod privat şi fără să ia în nici un fel în consideraŃie problemele stabilităŃii economice ce apar an de an; planificarea unor niveluri de impunere în stare să asigure venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor programate în medie de la un an la altul, din nou fără a se lua în consideraŃie mutaŃiile intervenite de la un an la altul în stabilitatea economică; şi evitarea schimbărilor capricioase atât în cheltuielile guvernamentale cât şi în impozite”.

ConstrucŃia instituŃională şi a infrastructurii de bază, asigurarea educaŃiei adecvate, precum şi a securitaŃii sociale ori reducerea sărăciei reprezintă obiective care implică resurse publice. Pentru obŃinerea acestor resurse, nu există o variantă viabilă, cu excepŃia resurselor din impozitare. Rolul mixt al statului într-o economie aflată în tranziŃie reprezintă o trăsătură esenŃială. Pe de o parte, deciziile economice sunt înca într-o manieră semnificativă dependente de acŃiunea statului, ceea ce determină ca rolul acestuia din urmă să depăşească în mod evident statutul de garant al cadrului instituŃional. O consecinŃă importantă se referă la sistemul foarte complex al legislaŃiei impozitelor şi taxelor şi la schimbările frecvente pe care aceasta le suportă. Pe de altă parte, acest rol mixt al statului influenŃează opinia publică în privinŃa rolului potrivit al

4 Iulian Văcărel, op.cit., pag 402

5 Alexandru Taşnadi, Claudiu Doltu, Monetarismul, Editura Economică, Bucureşti, 1996,pag.90

6 Milton Friedman, Capitalism şi libertate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995,pag.96

7 Milton Friedman, op.cit., pag.94

statului în economie, în sensul formării percepŃiei că statul risipeşte fondurile publice în loc să furnizeze bunurile şi serviciile publice necesare.8

Stabilitatea economică are valoare efectivă dacă reprezintă suportul pentru asigurarea stabilităŃii sociale, pentru reconfigurarea noului echilibru în structura socială specifică sistemului-Ńintă. Stabilitatea noului sistem este, până la urmă, efectul unor procese stratificate şi totodată multidirecŃionale. Chiar dacă rezultatele macroeconomice pe termen scurt sunt importante, ceea ce conferă credibilitate în funcŃionarea unei economii este cresterea economică susŃinută.

Fiecare Ńară, mare sau mică, dezvoltată sau în curs de dezvoltare, cu economie de piaŃă sau de comandă, folosind instrumentele de care dispune, tinde să-şi asigure o dezvoltare conformă cu trebuinŃele sale în ceea ce priveşte producŃia materială si serviciile, să dobândească independenŃa economică (sau cel puŃin să-şi limiteze dependenŃa) faŃă de străinătate, să înregistreze o creştere economică durabilă şi, pe această bază, să realizeze prosperitatea generală, într-o perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată.9 Aceasta presupune existenŃa unui echilibru: între cererea şi oferta de bunuri şi servicii; între necesarul de forŃă de muncă şi forŃa disponibilă pe piaŃa muncii; între resursele financiare reclamate de satisfacerea nevoilor sociale şi posibilităŃile de a le procura, în condiŃii normale, pe plan intern; între cererea şi oferta de capital de împrumut; între necesarul de resurse valutare pentru achitarea importului de bunuri, servicii şi a altor obligaŃii faŃă de străinătate şi posibilităŃile de a le procura pe calea exportului. Când aceste condiŃii sunt îndeplinite în totalitate (sau în cea mai mare parte), se poate vorbi de existenŃa unui echilibru general economic. În caz contrar, dezechilibrul general economic devine caracteristica dominantă a economiei, cu toate neajunsurile care decurg de aici.

În economiile contemporane, rolul economic al bugetului devine tot mai important, el fiind utilizat ca instrument de influenŃare a evoluŃiei economice sau de corectare a mecanismelor pieŃei, pentru prevenirea sau atenuarea efectelor crizei. IntervenŃia statului în economie deschide o nouă perioadă în care cheltuielile publice nu sunt folosite doar pentru întreŃinerea statului şi a instituŃiilor sale ci şi pentru intervenŃii în economie. Gama modalităŃilor de intervenŃie sunt diverse, de la înfiinŃarea unor intreprinderi proprii cu capital de stat în care statul participă la actul decizional referitor la aprovizionare, producŃie, desfacere, investiŃii şi până la acordarea unor facilităŃi privind reduceri de impozite şi taxe în diferite domenii, sau chiar acordarea de resurse băneşti de la buget, nerambursabile, ca subvenŃii sau alocaŃii pentru investiŃii.10

Echilibrul bugetar nu este privit ca o necesitate absolută ci este amplasat într-un cadru mai larg, respectiv al echilibrului economic, care să asigure: ocuparea forŃei de muncă, utilizarea capacităŃilor de producŃie, relativa stabilitate a preŃurilor şi un progres economic continuu.

FuncŃie de felul în care se face intervenŃia bugetară, în economie se poate vorbi despre: buget de accelerare, buget de frânare, buget neutru, după cum se urmăreşte o relansare economică, o temporizare a creşterii acesteia sau de menŃinere a nivelului existent. Atunci când cheltuielile guvernului sunt mai mari decât veniturile, guvernul înregistrează un deficit bugetar.11 Deficitul bugetar a constituit în ultimii ani în România una dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat politica economică. România nu este însa un caz singular în lume. Cei care susŃin că în România deficitul nu ar trebui să constituie o sursă de îngrijorare fac adesea comparaŃii cu deficitele din celelalte Ńări est-europene. Problema nu poate fi redusă, însă, doar la punerea faŃă în faŃă a ponderilor deficitelor faŃă de PIB. În fond, utilitatea şi relevanŃa unor asemenea comparaŃii rezidă în analiza modurilor şi a posibilităŃilor de finanŃare a deficitelor, Ńinând seama de condiŃia obligatorie a păstrării echilibrelor macroeconomice.

FinanŃarea deficitului bugetar se va realiza în principal din surse interne, si în completare din surse externe. Pentru finanŃarea externă se are în vedere lansarea de noi emisiuni pe piaŃa externă pentru a beneficia de conjunctura externă favorabilă de pe pieŃele externe de capital. Creditele externe destinate finanŃării de proiecte sunt orientate spre următoarele sectoare:

• investiŃii publice în domeniul infrastructurii (transporturi, sector energetic, infrastructura municipală);

• protecŃia mediului (inclusiv cofinanŃarea proiectelor ISPA); • sectoare sociale: sănătate, educaŃie.

8 Marin Dinu, Cristian Socol, Aura Niculescu, Economia României. O viziune asupra tranziŃiei postcomuniste, Editura Economică,

Bucureşti, 2005, pag.106

9 Iulian Văcărel, Politici fiscale şi bugetare în România-1990 – 2000, Editura Expert, Bucureşti, 2001, pag.247

10 Vasile Barbu, Fonduri publice: constituire şi utilizare, Editura de Vest, Timişoara, 2001, pag.18

11 Economie, EdiŃia a VI a, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag.319

Deşi în prezent, veniturile din activitatea de privatizare sunt considerabile, acestea nu vor fi utilizate pentru finanŃarea deficitului bugetar, destinaŃia lor fiind stabilită prin hotărâre a Guvernului, cel mai probabil pentru finanŃarea proiectelor de infrastructură şi reforma sistemului de pensii, mai precis finanŃarea deficitului bugetar creat prin introducerea pilonului II al sistemului de pensii administrate privat, eventual utilizarea parŃială pentru finanŃarea procesului de restructurare a datoriei publice externe.

FinanŃarea deficitului bugetului general consolidat în anul 2006 se va realiza în principal din surse interne şi în completare din surse externe. În acest sens, se intenŃionează să se lanseze noi emisiuni de obligaŃiuni pe pieŃele externe de capital. OpŃiunea de emitere de obligaŃiuni pe pieŃele externe de capital are în vedere:

• nevoia de acoperire neinflaŃionistă a deficitului bugetar; • evitarea evicŃionării investiŃiei private.

Deficitul bugetar va fi finanŃat într-o măsură echilibrată, atât de pe piaŃa externă, cât şi în completare din surse interne, scopul principal fiind cel al menŃinerii unui nivel sustenabil al datoriei externe contractate direct sau garantate de stat. EvoluŃia datoriei publice, respectiv datoria publică internă şi externă, ca pondere în PIB, este evidenŃiată în tabelul următor. EvoluŃia ponderii datoriei publice guvernamentale în produsul intern brut în perioada 2000-2005

Tabel 1 %-procente- Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Total datorie publică guvermamentală 31.4 28.7 28.8 26.8 23.1 20.4 Datorie publică internă 9.3 7.9 7.7 6.0 6.1 5.0 Datorie publică externă 22.1 20.8 21.1 20.8 17.0 15.4

Sursa: M.F.P. Raport privind situaŃia macroeconomică pentru anul 2006 şi proiecŃia acesteia pe anii 2007-2009, pag.26

Pentru sfârsitul anului 2005 s-a estimat o pondere a datoriei publice guvernamentale în produsul intern brut de 20.4%, comparativ cu anul 2000 gradul de îndatorare este mai mic cu 11.0 puncte procentuale.

În perioada analizată se constată că România are un grad de îndatorare redus, generat tocmai de constrângerile reprezentate de posibilităŃile de finanŃare şi refinanŃare a datoriei publice. Totodată, se evidenŃiază orientarea politicii datoriei publice, de folosire mai mult a resurselor externe pentru finanŃarea si refinanŃarea deficitelor, pentru a nu crea presiuni asupra pieŃei interne. Aceste presiuni ar duce la creşterea cererii de resurse de împrumut, efectul fiind majorarea ratei dobânzii, ceea ce ar conduce la un nivel ridicat al cheltuielilor cu dobânzile la datoria publică. Prin această orientare a politicii datoriei publice este stimulată creşterea investiŃiilor interne bazată pe resursele interne disponibile. Preluarea unei părŃi importante de finanŃare a deficitelor bugetare la extern este posibilă datorită intrării României pe pieŃele internaŃionale de capital.

Datoria publică este sensibilă la modificările ce au loc la nivelul politicilor macroeconomice întrucât orice derapaj al acestora poate avea efecte grave asupra nivelului, costului şi structurii datoriei. Deasemenea, datoria publică este dependentă de nivelul deficitului sectorului privat, de ratele dobânzii, de rata creşterii economice, de nivelul anterior al datoriei şi de capacitatea Guvernului de a extrage venituri din inflaŃie. Managementul adecvat al datoriei publice înseamna procese de optimizare pentru minimizarea costului datoriei şi evitarea crizelor de lichiditate.

Serviciul datoriei publice va fi acoperit prin împrumuturi noi sau prin refinanŃare pe piaŃa internă sau externă, în funcŃie de costurile comparative, directe şi indirecte, ale celor două tipuri de împrumuturi şi de necesitatea restructurării datoriei publice externe în favoarea împrumuturilor cu scadenŃe de peste trei ani. Deasemenea, obiectivul restructurării datoriilor în favoarea scadenŃelor pe termen lung include împrumuturile pe pieŃele private de capital. Pe termen mediu, strategia va indica mixul optim de finanŃare şi îndatorare într-un cadru strategic multianual care include menŃinerea unui echilibru dinamic între cerere şi ofertă, care vizează amplificarea procesului de dezvoltare a pieŃei interne de capital.

Dinamica datoriei publice va continua, în următorii ani, să fie pozitivă, chiar dacă în ritmuri relativ moderate, pentru că va reprezenta, în continuare, un factor important de susŃinere a creşterii economice.

În Strategia naŃională de dezvoltare economică a României pe termen mediu şi în Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008 se prevede necesitatea finanŃării deficitului bugetului general consolidat din surse neinflaŃioniste. Datoria publică va înregistra o creştere controlată, astfel încât nivelul acesteia să se menŃină în limite sustenabile.

Concomitent cu creşterea controlată a datoriei publice se va urmări reducerea costurilor cu datoria publică şi a riscului bugetar cauzat de acordarea de garanŃii de stat.

Pentru reducerea costurilor cu datoria publică internă, se va continua politica de lansare de emisiuni de titluri de stat pentru finanŃarea deficitului bugetar, dar şi pentru refinanŃarea datoriei publice interne prin emisiuni pe termen mediu şi lung. În acest sens, pentru anul următor se intenŃionează lansarea de emisiuni de obligaŃiuni cu scadenŃă la 30 de ani. Începând cu anul 2006 nerezidenŃii vor putea achiziŃiona şi tranzacŃiona titlurile de stat emise pe piaŃa internă fără nici o restricŃie, fiind aşteptată o creştere a cererii pentru titlurile de stat.

În vederea creşterii transparenŃei şi predictibilităŃii pe piaŃa primară a titlurilor de stat potrivit noii legi a datoriei publice, începând cu anul 2006, se publică în avans calendarul anual de emisiuni pentru anul respectiv. Întrucât un element important în reducerea costului titlurilor de stat îl reprezintă o piaŃă secundară activă a titlurilor de stat, se are în vedere dezvoltarea pieŃei titlurilor de stat prin:

• extinderea maturităŃii titlurilor de stat; • consolidarea curbei de maturitate a instrumentelor de datorie; • emiterea de titluri de stat cu grad ridicat de lichiditate.

Ministerul FinanŃelor Publice intenŃionează să reformeze cadrul instituŃional aferent managementului datoriei publice. În acest scop se va acorda prioritate aspectelor strategice privind administrarea datoriei publice şi a riscurilor asociate acesteia, precum şi întăririi capacităŃii instituŃionale de gestionare a datoriei publice. În iniŃiativa sa de reformare a cadrului instituŃional, Ministerul FinanŃelor Publice beneficiază de asistenŃă tehnică şi financiară atât în cadrul proiectului PHARE privind “ÎmbunătăŃirea sistemului de management al Trezoreriei Statului”, cât şi de la Trezoreria SUA şi de la instituŃiile financiare internaŃionale, Banca Mondială şi Fondul Monetar InternaŃional. Nivelul deficitului financiar public, fiind unul dintre cei mai importanŃi indicatori macroeconomici, se stabileşte după analize aprofundate efectuate de reprezentanŃii autorităŃilor publice ai Ńării noastre cu cei ai FMI, BIRD, şi ai Uniunii Europene.12

Una dintre Ńintele prevăzute de strategia dezvoltării economice pe termen mediu o constituie creşterea ponderii cheltuielilor de capital în totalul cheltuielilor bugetului general consolidat şi eficientizarea acestora.

Orientările politicii economice sunt evidenŃiate şi prin bugetul general consolidat. Astfel, dezechilibrele observate la nivelul economiei reale se regăsesc şi în execuŃia bugetară. EvoluŃia indicatorilor bugetari în perioada 2005-2009

Tabel 2 % din PIB Indicatori 2005 program 2006 propuneri 2007 estimări 2008 estimări 2009 estimări Venituri 31.0 31.3 30.3 30.2 29.4 Cheltuieli 32.0 31.8 31.3 31.7 30.9 Deficit -1.0 -0.5 -1.0 -1.5 -1.5

Sursa: M.F.P. Raport privind situaŃia macroeconomică pentru anul 2006 şi proiecŃia acesteia pe anii 2007-2009, pag.108

În anii 2005-2009, se prognozează o valoare a deficitului bugetului general consolidat de 1.5% din PIB, urmărindu-se respectarea criteriului de convergenŃă în vederea aderării la Uniunea Europeană, respectiv încadrarea deficitului bugetar în limita de 3% din PIB. Totodată, această Ńintă corespunde nivelului de sustenabilitate fiscală pe termen mediu, de continuare a procesului de dezinflaŃie şi de limitare a deficitului de cont curent. Reducerea deficitului bugetar este o măsură necesară pentru:

• susŃinerea eforturilor de macrostabilizare; • scăderea suplimentară a ratei inflaŃiei; • menŃinerea deficitului de cont curent în limite sustenabile.

Deficitul bugetar nu este principalul factor inflaŃionist. Scăderea accentuată a inflaŃiei este şi rezultatul reducerii magnitudinii influenŃei principalilor factori inflaŃionişti: ajustarea preŃurilor administrate, modificarea accizelor la unele produse, inexistenŃa unui climat concurenŃial în sectorul utilităŃilor publice, persistenŃa indisciplinei financiare.

TendinŃa de diminuare a deficitului bugetar înseamnă pentru economie o reducere a cererii de capital de împrumut din partea statului, resursele disponibile fiind destinate în cea mai mare parte investiŃiilor. Deasemenea, trebuie precizat şi faptul că se observă o orientare către împrumuturile externe pentru finanŃarea

12 Iulian Văcărel, Bugetul pe programe multianual, Editura Expert, Bucureşti, 2002, pag.79

şi refinanŃarea deficitelor bugetare, fapt ce subliniază din nou această reducere a presiunilor asupra ratei dobânzii, deci şi asupra inflaŃiei. Scăderea cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriei publice se bazează pe:

• creşterea performanŃelor economice, reflectate în capacitatea mărită de autofinanŃare a agenŃilor economici conducând la scăderea presiunii asupra ratei dobânzii;

• folosirea veniturilor din privatizare pentru diminuarea datoriei publice interne; • acŃiunile de îmbunătăŃire a managementului datoriei publice şi trezoreriei, precum şi a unor

reglementări privind o mai bună previzionare a necesităŃilor de finanŃare a plăŃilor curente. Echilibrul/dezechilibrul financiar public la nivel macroeconomic este puternic influenŃat de

rezultatele activităŃii desfăşurate de intreprinderile producătoare de bunuri şi servicii pentru piaŃă, indiferent de forma lor de proprietate, şi reflectă starea economiei reale: unele societăŃi comerciale, societăŃi agricole, regii autonome, companii naŃionale îşi încheie activitatea cu profit, iar altele cu pierderi; unele unităŃi îsi acoperă nevoile activităŃii de producŃie şi investiŃiile pe seama resurselor proprii (profit, fond de amortizare şi alte venituri), în timp ce altele apelează la credite sau pur şi simplu întârzie (refuză) achitarea impozitelor, taxelor şi a contribuŃiilor către stat, a sumelor datorate furnizorilor şi rambursarea împrumuturilor contractate.13

Reducerea graduală a deficitului structural necesită adaptarea cheltuielilor şi veniturilor guvernamentale. Aceasta implică pe de o parte revizuirea şi reevaluarea volumului şi structurii cheltuielilor obligatorii şi îmbunatăŃirea utilizării alocărilor bugetare. Această sarcină este esenŃială pentru pregătirea României în vederea aderării la Uniunea Europeană şi admiterii ca membru cu drepturi depline al Uniunii Economice şi Monetare în viitor. MenŃinerea unui deficit redus va face posibilă atingerea Ńelului de inflaŃie, reducerea ratelor dobânzii, evitarea efectului de evicŃionare a investiŃiilor private. Nivelul redus al deficitului va necesita şi adaptarea cheltuielilor şi/sau a veniturilor bugetare prin politici adecvate.

Competitivitatea şi creşterea economică se bazează pe inovare, adică pe dezvoltarea de noi produse şi servicii şi pe optimizarea proceselor de producŃie şi a climatului de afaceri. Procesul de inovare remodelează continuu pieŃele şi deschide noi sectoare de activitate, implicând, practic, toate industriile, fie ele tradiŃionale, fie ele noi. Dar inovarea este, de regulă, rezultatul unor procese complexe şi interactive, care implică utilizarea de către producători a cunoştinŃelor generate de alte organizaŃii şi instituŃii. InovaŃiile se realizează adesea prin noi metode organizaŃionale şi noi tehnici de management bazate pe investiŃii în noi echipamente şi calificări.14

Conceptul dezvoltării durabile înseamnă nu doar utilizarea raŃională şi eficientă a resurselor naturale, materiale şi umane cuplată cu îmbunatăŃirea protecŃiei mediului, ci şi o dimensiune de ordin social, cu condiŃii sigure şi mai bune de muncă, responsabilitate corporativă mai mare pe plan social, protecŃia consumatorilor şi a sănătăŃii publice. Dezvoltarea durabilă este un obiectiv politic major, care trebuie abordat într-un cadru strategic bazat pe trei piloni: economic, social şi ecologic. Prosperitatea economică şi socială nu se poate obŃine cu orice preŃ, mai ales cu preŃul distrugerii mediului ambiant şi al epuizării resurselor naturale, iar producătorii industriali trebuie să manifeste mai multă responsabilitate în faŃa provocărilor ridicate de globalizare şi dezvoltarea durabilă.

13 Iulian Văcărel, Politici fiscale şi bugetare în România-1990 – 2000-, Editura Expert, Bucureşti, 2001, pag.268

14 Petre Prisecaru (coordonator), Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag.129

BIBLIOGRAFIE: Coralia Angelescu, Resursele umane în pragul secolului XXI, în Relansarea Creşterii Economice în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000 Coralia Angelescu, Ileana Stănescu, Politica de creştere economică, Editura Economică, Bucureşti,2004 Dumitru Ciucur, Constantin Popescu, Ion Popescu, Ana-Maria Popescu Fundulea, Fundamente ale planificării strategice, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, Economie, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004 Constantin Popescu, Dumitru Ciucur, Ion Popescu, TranziŃia la economia umană, Editura Economică, Bucureşti, 1996 Constantin Popescu, Dumitru Ciucur, Marin Băbeanu, Ion Popescu, Echilibrul înaintării, Editura Eficient, Bucureşti, 1998 Nită Dobrotă, Politica monetară sau Politica fiscală, în Relansarea Creşterii Economice în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000 NiŃă Dobrotă (coordonator), DicŃionar de Economie, ediŃia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2001 Marin Dinu, Cristian Socol, Aura Niculescu, Economia României. O viziune asupra tranziŃiei postcomuniste, Editura Economică, Bucureşti, 2005 Victor Dragotă, Anamaria Ciobanu, Laura Obreja, Mihaela Dragotă, Management financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2002 Ilie Gavrilă, Daniela Dănilă, Costin Lianu, “ Rolul investiŃiilor străine directe în obŃinerea avantajului competitiv” în Liberalizarea schimburilor economice externe. Avantaje şi riscuri pentru România, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Bernard Guerrien, Economia neoclasică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993 Vasile Barbu, Fonduri publice: constituire şi utilizare, Editura de Vest, Timişoara, 2001 Milton Friedman, Capitalism şi libertate, Editura Enciclopedică colecŃia BNR, Bucureşti 1995 Constantin Jitaru, Mihaela Jitaru, AutorităŃile publice naŃionale şi integrarea României în structurile euro-atlantice, Editura Economică, Bucureşti 2005 Petre Prisecaru (coordonator), Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică, Bucureşti, 2004 Christina Suciu, Resursele umane şi investiŃia în capitalul uman în Consolidarea economiei de piaŃă, Academia Romană, Institutul NaŃional de Cercetări Economice, Editura Expert, Bucureşti, 2001 Paul Samuelson, Nordhaus William, Economie politică, Editura Teora, Bucureşti, 2000. Alexandru Taşnadi, Claudiu Doltu, Monetarismul, Editura Economică, Bucureşti, 1996 Alexandru Taşnadi ( coordonator), Doctrine economice, Editura ASE, Bucureşti, 2001 Lucian łâŃu, Alice Panaite, Dragotă Victor, Andreea Stoian, Delia Vasilescu, FinanŃele locale şi instituŃii publice, Editura ANER, Bucureşti, 2002 Iulian Văcărel, Politici fiscale şi bugetare în România-1990 – 2000-, Editura Expert, Bucureşti, 2001 Iulian Văcărel, Bugetul pe programe multianual, Editura Expert, Bucureşti, 2002 Iulian Văcărel, FinanŃe publice, ediŃia a IV a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004 *** Economie, EdiŃia a VI a, Editura Economică, Bucureşti, 2003 *** M.F.P. Raport privind situaŃia macroeconomică pentru anul 2006 şi proiecŃia acesteia pe anii 2007-2009,