Erori clasice care acţionează asupra validităţii interne

Psihologul Donald Campbell a fost primul care a identificat opt surse principale de eroare care afectaeză validitatea internă în cazul designurilor experimentale şi cvasiexperimentale. Toate planurile cvasiexperimentale sunt afcetate de una sau mai multe din aceste surse de eroare care acţionează asupra validitaţii inteme-acesta fiind şi motivul pentru care acestea nu sunt reale experimente. înainte de a trece la studiu erorilor propriuzise să ne amintim că o variabilă parazit este o variabilă externă care variază sistematic cu condiţiile experimentalffiTvariahilă externă care acţionează aleator ca şi condiţie este o variabilă parazitea modifică simplamente cantitatea de varianţă din scor pe care o numim eroare.

In momentul in care creem şi evaluăm un demers experimental, trebuie să examinăm fiecare din cele 8 erori clasice care pot intreveni asupra validităţii inteme.Un element foarte important al planului de cercetare este neutraliyarea varaibilelor parazite care pot duce la confuzii iîn experiment.Dacă una sau mai multe din aceste erori sunt prezente, experimentului îi lipseşte validitatea internă şi în consecinţî noi nu putem niciodată să fim siguri că efectul produs asupra

- variabilei dependentă a fost cauzat de manipularea experimentală.

i

1. Istoricul

Este primul tip de eroare şi se referă la faptul că efectul evidenţiat prin modificarea variabilei dependente poate fi indus de un eveniment exterior care a coincis cu perioada cercetării noastre mai mult decât de variabila independentă.Istoricul ridică o problemă specială pentru că testăm un grup de indivizi ăn aceleaşi condiţii experimentale. Un enumit eveniment extern care se produce inaintea şedinţei de testare a grupului poete influenţa răspunsurile întregului grup de subiecţi şi în plus prindem efectul acestui eveniment în efectul variabilei independente. Efectul istoricului poate fi astfel problematic.Dacă dorim să testăm două programe diferite de pierdere în greutate, la care subiecţii sunt expuşi în timpul unor reuniuni de grup cotidiene, şi evaluând rezultatele programelor prin numărul de kilograme pe care fiecare persoană le pierde în timp de o săptămână-7 zile.

■'Dupî cântărirea subiecţilor cnstatâm că indivizii din grupul B au pioerdut în medie un kg în timp ce indivizii din grupul A au pierdut două kilograme.Treuie să ne asigurăm că istoricul celor două

'grupuri înainte de a-i cântării a fost acelaşi.Pemntru a ne da seama de importanţa istoricului să ne imaginăm că indivizii grupului B aiu fost cântăriţi după ce au luat micul dejun în timp ce grupul A a fost cântărit înaintea micului dejun.în acest caz nu vom şti dacă diferenţa apărută între pierderile în greutate constate în cele două grupuri se datorează dietei noastre sau simplului fapt că uniise alimentaseră anterior cîntăriri în timp ce celălalt grup se afla înaintea mesei.

2. Maturarea

Este a doua mare eroare pe care o întâlnim în cercetarea experimentală, şi care se datorează schimbărilor inteme-fizilogice sau psihologice pe care le parcurge subiectul care pot afecta scorurile obţinute de acesta la variabila dependentă.(această modificare nefiind doar efectul maturării dar ar putea să influenţeze şi acesta). Un tip de schimbări interne frecvent întîlnite în experiment sunt obioseala şi plictiseala care pot interveni în ttimpul unei şedinţe de

4

Estare.Oboseala şi plictiseala sunt mai probabile în planurile experimentale care necesită ăsurări repetate şi care necesită şedinţe prelungite.Există însă tehnici care ne permit să hilibrăm ordinea tratamentelor la care supunem subiectul astfel încât obosela şi plictisela să fie al repartizate în toate condiţiile experimentale.

tfectul maturării pune însă probleme în studiile care se întind pe cîteva luni sau ani-ca derulare.O astfel de problemă apare în specuâial în studiile longitudinalecum este cel efectuat de Stewart, iloblez, Van Tulz si salvador(1987) care au studiat comporatmentul copilului mai mare dupa Aasterea unui nou copil in familie.Copii fac mari salturi coOgnitive şi fizice la această vârstă şi ţocmai dde aceeea cercetătorul trebuie să-şi pună problema că acestea modificări

Iomportamentele ar putea fi datorate schimbărilor pe care pacopilul le parcurge în procesul îaturizării sale mai mult decît datorită evenimentului studiat.Aceeaşi cercetători au constatat că Aumărul de comportamente imitative apîrute la o lună după naşterea celui de al doilea copil

aorelează pozitiv cu vârsta copilului mare.

/^cest tip de eroare o putem întâlni şi în studiile în care subiecţii sunt studenţi , deoarece aceştia Achiziţionează cunoştinţe in domeniu într-un timp foarte scurt de ex. un esmestru de curs.In lercetările psihologice subiecţii sunt de obicei studenţi care participă la un curs de introducere in

psihologie şi care pot să înţeleagă mult mai bine ipoteza noastră la sfârşitul semestrului decât la ţnceputul lui. Din aceasta cauză nu putem dace pretestul în spetembrie sau octombrie şi posttesul in decembrie.

k'.Instrumentul de măsură-testul

Este o altă eraoare care afceteză variabila dependentă datorită administrării prealabile a aceleaşi probe sau a unui alt instrument de măsură.Nu puţine sunt cazuriel cercetărilor în care mîsurarea Variabilei dependente (anxietate, depresie, extraversiune) se face cu acelaşi test atât la inceputul Studiului cât şi după intrevenţie.Din nefericire, acestă metodă introduce un risc deoarece individul Obţine rezultate diferite la a doua administrare chiar fără ca noi să intervenim si să inducem ţnodificări experimentale.Din aceasta cauză fideliatatea test+retest poate constitui o informaţie preţioasă oentru cercetător. O fidelitate redusă test-retest poate însemna pentru cerectîtor că se ^oate aştepta să obţină diferenţe mari între scorurile obţinute la prima administrare şi la a a dua administrare fără să fi intervenit în vre-un fel între cele două administrări.(adică fară să fi apărut o modificare experimentală)Dar chiar si probele foarte fidele utilizate in psihologie nu pot duce la rezultate identice deoarece în practică nu există fidelitate perfectă.Performanţa are tendinţa de a ie ameliora un pic chiar in absenţa unor tratamente speciale.

i. Degradarea Instrumentului de măsură

iste posibil ca o caracteristică a ainstrumentului de măsură să se modifice -să se schimbe în :impul experienţei, ăn acest caz cerecetătorul se confruntă cu posibilitatea unei erori datorate validităţii interne a instrumentului de măsură. Exemplul care ilustrează cel mai evident acest toncept este cel al riglei de cauciuc.Să ne imaginăm că măsurăm lungime unei linii trasate de un Subiect cu ajutorul unei rigle de cauciuc. Pentru măsurarea vom utiliza aceeaşi riglă -deoarece nu dispunem de alta-. Fără ca noi să o întindem, ea se alungeşte câte puţin de fiecare dată când este ţatilizată , ceea ce face ca fiecare nouă măsurare să fie un pic mai mult inexatctă decât cea interioară şi astfel să subestimăm lungimea liniei. Dacă măsurăm consecutiv rezultele primului grup şi apoi ale celui de al doilea noi subestimăm sistematic al doilea grup în raport cu primul.

5

Din fericire, noi nu utilizăm rigle de cauciuc pentru a măsura variabilele dependente şi riscurile legate de instrumente nu sunt totdeauna aşa de evidente.Instrumentele de măsură mecanice se pot deteriora sau deveni mai puţin precise. Un instrument care măsoară viteza poate deveni inexact pentru vitezele mari sau pentru vitezele mici ceea ce poate duce la subestimarea vitezei cu care un subiect pedaleaza atunci când este puternic motivat.

Intrumentarul poate de asemenea pune probleme în cazul în care observatorul are obiceiul de a înregistra comportamentele, de ale nota manual sau de a face analize de conţinut.

De exepmlu cpomportamentul unui subiect plasat într-o anumitî condiţie poete fi prin natura lui mult mai interesant decît al altuia, şi cercetătorul să îi acorde mai multă atenţie acestuia în defavoarea celuilalt şi să comitî astfel mai multe erori în îregistrarea datelor.

Sau cercetătorii care fac o analiză de conţinut pot să vadă cum judecăţile-raţionamentele lui se modifică pe măsură ce anliza progresează şi el se familiarizează cu procedura.

O altă problemă putem întâlni când administrăm subiecţilor instrumente de măsură scrise.

Se pune întrebarea dacă toate întrebările noasrte vor fi la fel de uşor de citit în toate condiţiile?Intervalele care apr pe scalele de măsură sunt ele realmente egale? Copiile făcute în timpul cercetării vor fi ele toate la fel de bune ca şi primele? Acordaţi acelaşi interes istoricului subiectului în toate momenatle cerectării? Detalii cotidiene pot de aseemenea modifica răspunsul subiectului; dacă ele variază sistemetic odată cu tratamentul, experimentul efectuat se pretează la confuzii.

5. Regresia statistică

Denumită şi regresia faţă de medie poate să se pună de fiecare dată când subiectul cercetării este afectat de scorurile extreme. Statistic, scorurile extreme au tendinţa de a a vea o fidelitate test- retest mai scăzută decât scorurile mediane, mult mai apropiate de medie.Dacă retestăm un subiect care a obţinut un scor extrem scorul sau la a doua testare are tendinţa de a se apropia de medie.Scorurile foarte ridicate scad la retestare pe când scorurile foarte scăzute cresc.Scorurile extreme au tendinţa de a se apropia de medie fară să intervenim cu nici un tratament.

6.Selecţia subiecţilor

Putem spune că dacă cercetătorul nu repartizează pe baza selecţieie aleatoare subiecţii în grupe există deja un risc de a gresi-de eroare datorat modului de selecţie.In experiment noi neurtalizăm diferenţeşe individuale proprii caracteristicilor fiecărui subiect repartizând aleator subiecţii în cele două grupe sau condiţii experimentale. In acest fel noi încercăm să echilibrăm diferenţele intre subiecţi în toate condiţile.

Atribuirea la întâmplare este o condiţie esenţială a cercetării experimentale. Dacă nu repartizîm aleator subiecţii sau dacă această repartizare nu pune în echilibru diferenţele individuale dintre subiecţi , subiecşii unei cndiţii experiemntale pot incepe experienţa cu caracterisrici diferite ca şi cei din cealaltă condiţie şi există totdeauna un risc ca aceste caracteristici -şi nu variabila independentă VI- să fie cauza efectului observat asupra variabilei depenedente VD.Acest fapt ridică o mare problema în studiile cvasiexperimentale.

6

Dispariţia subiecţilor- „moartea experimentală”dacă dispar subiecţii acest lucru inflenţează Validitatea internă a studiului.Trebuie de asemenea să indicăm situaţiile de abondon în raportul de Cercetare pentru ca un alt cercetător ce doreşte să efectueze o replică a studiului să ştie la ce să se aştepte.Dacă nivelul abandonului este ridicat într-un anumit tratament trtebuie să ne punem un Semn de întrerbare căci s-ar putea ca ceva din tratamentul la care este supus subiectul să îl facă săs abandoneze., ceea ce înseamnă că tratamentul îi provoacă temaă, îi face rău sau îi induce un distres.dacă sarcina e prea ridicata+din punct de vedere Al dificultăţii se poate ca tratamentul să fie insuportabil pentru subiect şi că cei care au rămas manifestă anumite dificultăţi inabituale.Trebuie deci să ne întrebăm de ce subiecţii au vrut să părăsească sarcina -căci a fost prea repetitivă sau poate prea dificilă.In acest caz ne punem întrebarea ce i-a determinat pe cei care au rămas să mergă până la capăt şi dacă modificarea apărută în variabila dependentă în acest caz este datorată modificărilor variabilei independente-deci a situaţiei experimentale sau ea se datorează unei variabile parazite.

7. Interacţiunea subiecţilor sau contaminarea experimentală

Presupune de fapt o multitudine de erori care se combină între ele oentru a duce la ceea ce înseamnă interacţiunea de selecţie.Dacă subiecţii nu au putut fi repartizaţi aleator în grupe sau această repartizare aleatoare nu a avut ca efect echilibrarea dintre ele -indiferent care eroare apare aceasta riscă să afecteze grupul experimental ţi mai puţin pe celălalt.

Selecţia poate interacţiona cu historicul, maturarea, dispariţia subiecţilor şi să producă de semenea efect asupra VD. Sa presupunem că două grupe supuse unui regim au fost alese nonaleator de responsabilul unui regim de control al greutăţi pentru unul dintre ele insistând mai mult asupra imaginii corporale , fapt ce face ca subiecţii grupului A să fie mult mai interesaţi de imaginea lor corporală decât subiecţii grupului B. Presupunând cî la sfârşitul studiului subiecţii grupului A sunt convinşi caă pentru a-şi menţine imaginea fizică dobândită trebuie să petreacă câteva minute yilnic pe o bicicleta şi că ar fi bine să âşi cumpere una şi să o utlizeze.subiecţii grupului B mai puţin interesaţi de corpul lor nu s-au gândit niciodată să cumpere una.Ei nu au făcut deât să se mire că subiecţii grupului A au pierdut mai multe kg în timpul programului la care au participat comparativ cu ei.Putem noi spune că tratamentul A este mai puţin eficient decât celălalt respective decât B? Binainţeles că nu. Altfel spus, această experienţă nu are validitate internă. Ne confruntăm aici cu un risc de selecţie prin istoric, un risc in care istoricul se combină cu alte caracterisrtici ale unuia din grupurile de tratament creeând astfel o confuzie.

Este greu să controlăm toate sursele de confuzie posibile într-o experinaţă. Trebuie să facem un compromis pentru a realiza planul nostru experimantal şi să ne concentrăm pe variabilele cel mai susceptibile de a afecta variabila dependentă pe care noi o măsurăm.

Validitatea externă

Validitatea externă se referă la a valida că ceea ce am prezumat (presupus ca o relaţie cauzală (co x->y) poate fi generalizat la diferite populaţii, la diferite situaţii, în diferite momente,

7

pentru diferite măsurători (Campbell şi Stanley, 1966). Adesea aceasta este critica cea mai uşor de făcut cercetătorilor şi este la fel de greu de înlăturat.

Această critică este foarte uşor de făcut căci există întotdeauna situaţii perticulare, sau un sub-eşantion particular sau o situaţie pentru această situaţie, pentru această populaţie care nu a mai fost studiată şi care face ca rezultatele să poată fi generalizate doar în această situaţie, pentru această populaţie particulară sau pentru această măsură precisă. Acest răspuns este greu de spus că vizează generalizarea rezultatelor deoarece pentru aceasta ar fi necesar să fi avut în studiu o grămadă de situaţii, de populaţii şi de măsuri pentru a fi absolut siguri că rezultatele obţinute sunt aplicabile situaţiei în chestiune. Ori acesta este un obiectiv practic imposibil de atins deoarece reproduceri multiple ale unui studiu nu sunt o practică curentă în cercetare.

Pedhazur şi Schmelkin (1991) spun că validitatea internă este o condiţie necesară dar nu şi suficientă pentru o validitate externă. Ei spun că este pertinent să ne preocupăm de a stabili validitatea internă a unei cercetări înainte de a generaliza rezultatele asupra populaţiei.

Cook şi Campbell (1979) menţionează patru elemente pe care trebuie să le luăm în calcul când vorbim de validitatea externă.

1. Prima măsurare (pre-măsurarea)Pre-măsurarea din pretest poate stimula sau diminuasensibilitatea perticipanţilor faţă de

variabila independentă studiată. în studiile asupra fumatului, de exemplu, simplu fapt de a întreba participanţii asupra numărului de ţigări fumate pe zi într-o anumită perioadă de timp înainte dc debutul tratamentului poate duce la conştientizare să să determine o diminuare a consumului de ţigări, ceea ce va apărea ca o scădere a fumatului (reducere a fumatului).

2. Interacţiunea tratament-atributNoi utilizăm aici termenul de atribut în sensul de caracteristici individuale de ex.: sexul,

educaţie, personalitatea. La sfârşitul unui studiu dorim să generalizăm concluziile şi să le extrapolăm la nivelul unei populaţii ori este posibil ca tratamentul (modificarea indusă de variabila independentă) poate să nu se releve eficace căci indivizii posedă anumite caracteristici individuale (compoziţia eşantionului este diferită de cea a populaţiei).

3. Interacţiunea tratament - mediuEste posibil ca tratamentul (modificarea indusă) să nu fie eficace decât într-o situaţie

experimentală dată. De exemplu: în context de laborator sau în cabinetul medicului datorită poziţiei de autoritate pe care cercetătorul o are în timpul studiului. Acelaşi tratament poate să nu aibă aceeaşi eficacitate într-o altă situaţie (mediu).

4. Efectele simultane ale mai multor tratamentePoate deveni dificil dacă nu chiar imposibil de observat dacă în acelaşi timp sunt aplicata

mai multe tratamente. Aceste tratamente pot avea un efect multiplicativ între ele şi aceste interacţiuni pot fi responsabile de schimbările observate.

Eşantionarea simplă întâm plătoare

Sunt două tipuri de eşantionare simplă. Eşantionarea la întâmplare cu înlocuire în care unităţile de eşantionare sunt înlocuite după fiecare extragere..___şi eşantionarea la întâmplare fară înlocuire.

MecanismulPrincipalul obiectiv al designului de eşantionare este pentru â folodi eficient bugetul alocat studiului prin obţinerea unei estimări cît mai bună posibil pe o cantitate cât mai mică de populaţie. Eşantionarea simplă la întâmplare este cea mai de baza tehnică care nu numai că asigură un eşantion reprezentativ dar totodat produce un estimat al cantităţii de populaţie şi o declarare a preciziei.Multe ramificaţii au evoluat din conceptul de eşantionare simplă la

8

înbtîmplare care permite atingerea unor estimări mai precise pentru anumite tipuri de popiulaţie, lUnul dinte cele mai folositaore designuri-numit eşantionarea startificaă-are la bazaă divizarea populaţiei în segmente omogene şi ulterior extrage eşantioane simple separatae la întâmplare din aceste subpopulaţii individuale. La început poate pîrea surprinzător că aceste tehnici de leşantioanre simplă la întâmplare pot fi îmbunătăţite. Pentru a clarifica acest punct consideraţi un oraş în care zonele din nord sunt zone predominanate de venit mare iar cele din sud sunt zone predonminanate de venit mic. Pentru a estima costul mediu al locuninţei pentru tot oraşul este este intuitiv aparent că eşantiooanele simple la întâmplare relativ mici luate din nord şi din sud sunt în măsură să dea o unformaţie mai exactă decît un siingur eşantion luat din tot oraşul.De ce? Esenţa stratificării constă în faptul că ea capitalizează omogenitatea cunoscută a 'subpopulţiilor astfel încât doar eşantione relativ mici sunt necesare pentru a estima caracteristica pentru fiecare grup.Aceste estimări individuale pot atunci fi uşor combinate pentru a produce un jestimat pentru întreaga populaţie.Adiţional cu economiile ăn mîrimea eşantionului un produs secundar de valoare a schemei de eşantionare stratificate este că estimările obţinute din diferitele subpopulaţii pot fi ulterior utilizate pentru a face comparaţii.

Stratificarea şi alegera la întâmplare constituie conceptul sâmbure al eşantionării în anchetele efectuate pe diverse teme. Totuşi au mai fost dezvolate şi alte designuri de eşantionate |fie pentru exploatarea strucutilor specifice ale populaţiei sau pentru convenineţa administrativă. Unul dinre aceste designuri este eşantionarea sistematică selecteză fiecare a k-a unitate în tablou pentru a face parte din eşantiona, începând cu o unitate laeasă la întâmplare din primele k unitati- politica pasului. Scopul acestui tip de tehnică de eşantionare este de obicei să împrăştie unităţile eşantionate uniform pe tot cuprinsul cadrului-tabloului. Din moment ce mărimea eşantionului n este specificată în avans şi mărimea populaţiei N este fixata K=N)n odată ce punctul de început •este selectat unităţile ce rămân în eşantion sunt determinate astfel încât să fie doar k eşantioane posibile.

In multe situaţii o economie subtanţială poate fi atinsă prin conducerea unui studiu cu grupuri alese la întâmplare-clusteri sau zone din unităţile de eşantionare mai degrabă decît a lua un eşantion simplu la întâmplare din populaţie.

Pentru a obţine informaţia despre copii ca şi consumatori eşantionul trebuie şă fie selectat din tăţi elevi de clasa a şaprea dintr-o ţară. Putem să vedem fiacare şcolaă din ţară ca fiind un cluster al unităţii de eşantionare de bază-adică elevi din clasa a şaptea.ÎN eşantionarea dezonă-cluster sampling întăi noi alegem un eşantin simplu la întîmplatre de zone-şcoli şi apoi intetervievăm tpoate unităşile-elevi de clasa a şaptea din cacle zone-şcoli.

Majoritate din rezultatele eşantionării simple-cum ar fi sondajele Gallop, indexul preţului de consum şi rata şomajului care ăn mod regulat apar în tipărituri şi alte mass-media nu folosesc inumai stratificare şi eşantionarea fără înlocuire ci folosesc şi stratul în strat şi chiar o combinaţie a stratificării cu eşantionarea pe zone.

Erori de neeşantionare şi biasu-rile induse

Erorile care rezultă ca o consecinţă a corectării unui eşantion sunt numite erori de eşantionare. Pentru eşantionaele probabilistice magnitudinea erorilor de eşantionare poate fi în general cuantificată şi este de obicei posibil să reducem eroarea de eşantionare prin creşterea mărimii eşantionului.Erorile datorate altor cauze sunt numite erori de neeşantionare. Aceste apar de ex din cauza unei diferenţe esenţiale între populaţia din eşantion şi populaţia ţintă sau din