Tapoc Metodologia cercetarii

104
Metodologia cercetarii I. Teoria cunoaşterii ştiinţifice II. Construirea şi realizarea proiectului de cercetare III. Documentarea în cercetarea ştiinţifică IV. Metode şi instrumente de cercetare ştiinţifică V. Evidenţierea rezultatelor. Redactarea unui text ştiinţific

description

matodologia cercetarii

Transcript of Tapoc Metodologia cercetarii

Metodologia cercetarii

I. Teoria cunoaşterii ştiinţificeII. Construirea şi realizarea proiectului de cercetare

III. Documentarea în cercetarea ştiinţificăIV. Metode şi instrumente de cercetare ştiinţifică

V. Evidenţierea rezultatelor. Redactarea unui text ştiinţific

I. Teoria cunoasterii stiintifice

1.1. Teoria cunoaşterii. Raporturi semantice

1.2. Cunoaşterea comună şi cunoaşterea ştiinţifică

1.3. Determinantele cercetării ştiinţifice

1.4. Formele cercetării ştiinţifice

1.5. Nivelurile cunoaşterii ştiinţifice

1.6. Verificarea cunoştinţelor ştiinţifice

1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Teoria cunoaşterii - examinarea metodelor de testare sistematica la care trebuie supusă orice idee, dacă este "să fie luată în serios"; pentru a raţionaliza, a explica şi stăpâni lumea (realitatea)

• Metodologia cercetării: sistemul de metode, procedee, tehnici, reguli, postulate, principii şi instrumente precum şi know-how-ul afarent angajete în procesul cunoaşterii ştiinţifice

• Cercetarea ştiinţifică: formularea şi testarea sistematică a unor enunţuri şi sisteme de enunţuri; formularea de ipoteze, construirea de sisteme teoretice şi confruntarea acestora cu experienţa, prin observaţie şi experiment

• Logica cercetării (cunoaşterii): analiza logică a procesului de cunoaştere, a metodei de cercetare, o teorie a metodei ştiinţei care se ocupă de felul cum trebuie tratate enunţurile ştiinţifice în funcţie de scopuri

• Epistemologia: studiul specificului cunoasterii, principiilor, legilor si ipotezelor ca geneza, evolutie, valoare de cunoastere si metoda folosita

1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Epistemologia – pozitia de pe care se realizeaza cunoasterea (cercetarea) UNDE?

• Metodologia – mijloacele prin care se realizeaza cunoasterea (cercetarea) CU CE?

• Cercetarea – actiunea de cunoastere – prin inovare, descoperire, cautare de solutii CUM?

• Teoria cunoasterii: examinarea modului de testare a ideilor, enunturilor, legilor PROBA

• Logica cercetarii: sensul cercetarii, ca mod de tratare a enunturilor stiintifice MECANISMUL LOGIC

1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Testarea: deducerea de enunţuri testabile din enunţurile ce urmează a fi testate.

• Testarea teoriei se poate realiza prin:- compararea logică a consecinţelor una cu alta (consistenţa internă a

sistemului);- examinarea formei logice a teoriei (să nu fie tautologică);- compararea cu alte teorii (verificarea progresului realizat);- aplicarea empirică a consecinţelor derivate (susţinerea practică a noilor

consecinţe)Ştiinţa empirică se supune testelor empirice.• Reguli metodologice ale testării:- Toate celelalte reguli ale procedurii şiinţifice trebuie să fie astfel concepute

încât să nu împiedice o eventuală falsificare a enunţurilor ştiinţifice (K.Popper)

- Definiţiile sunt dogme, numai consecinţele deduse din ele sunt cunoştinţe

1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Scopul teoreticianului: să găsească teorii explicative care descriu anumite proprietăţi structurate ale lumii şi care permit deducerea, cu ajutorul condiţiilor iniţiale, efectelor pe care vrem să le explicăm.

• Interesul practicianului: să obtina rezultate din acţiune, în condiţii de eficienţă maximă.

1.2. Cunoaşterea comună şi cunoasterea ştiinţifică

• Cercetarea stiintifica: Formularea şi testarea sistematică a unor enunţuri şi sisteme de enunţuri

• Pentru ştiinţele empirice, « Formularea de ipoteze, construirea de sisteme teoretice şi confruntarea acestora cu experienţa, prin observaţie şi experiment"

1.2. Cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica

• Particularităţile cunoaşterii ştiinţifice:• - forma: teoretică, sistematizată, cu organizare internă rigurosă,

coerentă şi logică; bazată pe concepte clare, pe argumente, demonstraţii ce fac posibilă explicarea şi anticiparea logică; tinde spre obiectivitate;

• - metodă: înregistrare, comparare şi generalizare, construire a teoriei, măsurare, concepere, validare şi rezolvare a modelelor teoretice;

• - procedee de verificare (testare): criterii, tehnici şi instrumente specializate (experiment, observaţie, tehnici formale etc.);

• - limbaj: aparat conceptual bine definit, fără ambiguitate, unitar şi comprehensibil;

• - memorie externa: mecanisme, dispozitive si elemente support de stocare, tratare, difuzare si exploatare a cunostintelor.

1.3. Determinantele cercetării ştiinţifice

• 1. Factorul cultural al cercetării

- ca cercetător individual sau colectiv ;

- ca organizaţie sau instituţie cu funcţie de cercetare;

- la nivel de administraţie localä şi naţionalä.

1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

2. Calităţile cercetătorului • capacitatea de mobilizare şi concentrare ;• răbdarea şi tenacitatea în depăşirea dificultăţilor apărute;• capacitatea de a lucra singur sau în echipă  ;• interesul pentru crcetare în raport cu obiectivele

dezvoltării în meserie, carieră, societate (motivarea profesională şi socială) ;

• deschiderea faţă de opiniile altora, faţă de schimbul de idei, de controversele ştiinţifice  ;

• capacitatea de organizare a unei activităţi de cercetare ;• obişnuinţa ordonării ideilor, mai ales a celora proprii ;• scrierea clară in redactarea unui document cu caracter

ştiinţific.

1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

3. Motivaţia: un mixaj complex între social, cultural, politic şi individual

- Nevoia de a supravietui, nevoia de a învăţa, nevoia de a evolua personal, în meserie şi carieră, nevoia de recunoaştere socială şi satisfacţia obţinută din rezolvarea unor probleme concrete sau imaginate ; competiţia.

1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

4. Afecţiune şi resurse

• Faze in evolutie: entuziasm, izolare, interes sporit, autonomie ridicată, plictiseală, frustrare, sarcină îndeplinită.

• Cine?, ce?

- Familia şi prietenii.

- Întreprinderea sau instituţia

- Mediul social, politic şi economic

1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

5. Creativitate, imaginaţie, capacitate de observare şi spirit critic • Cele patru « şanse » ale cercetării în medicină (Usunier et alii, cu

trimitere la Austin) - Sansa 1 (lovirea mingii): cea care poate declanşa o cercetare

reusită ; constatarea unui fapt pentru care nu au fost furnizate încă explicaţii. Cercetătorul este « pregătit » să observe acest fapt, dispune chiar de un mic arsenal metodologic

- Sansa 2 (mişcarea): dorinţa de a satisface curiozitatea, căutarea permanentă, observarea continuă a ceea ce este în jur ; o sensibilitae aparte faţă de noutate, faţă de ceea ce poate constitui element al mirării şi interogării noastre.

- Sansa 3 (spiritul de a fi pregătit): anticiparea a ceva care ar trebui să se întâmple, să apară.

- Sansă 4 (acţiunea individuală): implicarea cercetătorului în căutarea şanselor sale de a inova, descoperi, reuşi în demersul pe care vrea să-l iniţieze sau să-l ducă la bun sfâr$it cu bune rezultate.

1.4. Formele cercetarii stiintifice

A. După scopul urmărit:• - fundamentală: generalizarea teoretica,

constructia sau reconstructia teoretica;• - aplicativă: cautarea de solutii practice pe

baza teoriei;• - predictivă sau de simulare: foloseste

structuri formale pentru a anticipa;• - experimentala: pe baza de reproducere in

laborator a conditiilor reale.

1.4. Formele cercetarii stiintifice

B. În funcţie de modul de realizare :• descriptivă – pentru cunoaşterea elementară,

pe baza identificării şi relatării faptelor sau evenimentelor ;

• explicativă – propunând descoperirea relaţiilor cauzale pentru a verifica enunţuri avansate anterior şi a favoriza predicţia ;

• fundamentală – realizează generalizarea şi construcţia teoretică;

• aplicativă – propusă pentru rezolvarea unor probleme concrete ale practicii.

1.4. Formele cercetarii stiintifice

• În funcţie de scop :

• pură –pentru dezvoltarea sau reconstructia teoretica

• aplicată –cauta solutii concrete pentru probleme practice

• actiune: propune o schimbare, integrata procesului de cercetare al carui obiect este

1.5. Nivelurile cunoasterii stiintifice

• a) empiric: fapte şi date empirice, înregistrări, "decupaje specifice"• Faptele ştiinţifice: prelucrări teoretice ale fenomenelor şi psoceselor reale

(faptice)• b) teoretic: enunţurile şi teoriile ştiinţifice prin care se formulează legi ale

realităţii; componentele acestui nivel:• - concept (noţiune): abstracţie desemnând o anumită trăsătură sau

proprietate esenţială a unei clase de obiecte sau fenomene;;• - enunţ teoretic: o aserţiune (afirmaţie sau negaţie) referitoare la relaţia

dintre caracteristici ale faptelor ştiinţifice; legarea logică a termenilor teoretici conceptuali; are un anumit grad de generalitate;

• - lege ştiinţifică: un enunţ teoretic prin care este surprinsă o relaţie generală, esenţială, relativ constantă şi repetabilă dintre caracteristici ale fenomenelor sau proceselor definite prin conceptele la care se recurge;

• - teorie; set de enunţuri teoretice de tip demonstrativ, corelate logic între ele; explică şi anticipează desfăşurareafenomenelor dintr-un anumit domeniu; enunţurile formează un corpus omegen, coerent şi logic; legătura dintre enunţuri se realizează prin derivare logică;

1.5. Nivelurile cunoasterii stiintifice

• Funcţiile teoriei ştiinţifice:

• - explicativă: evidenţierea raporturilor de cauzalitate;

• - predictivă: anticiparea evoluţiei viitoare;

• - rezumativă: concentrarea enunţurilor de valoare, a cunoştinţelor verificate;

• - practică: finalitatea economico-socială.

1.6. Verificarea cunostintelor stiintifice

• Proceduri de verificare:• a)- proceduri empirice:• - observarea naturală;• - observarea ştiinţifică; • - experimentul ştiinţific;• b)- proceduri teoretice: concordanţa logică a

enunţului cu celelalte enunţuri ale teoriei respective sau cu enunţurile altor teorii:

• - intrateoretice• - interteoretice

1.6. Verificarea cunostintelor stiintifice

• Nivelurile validarii• Teoretic – conceptual:

– pertinenţa şi coerenţa enunţurilor de bază din referinţele bibliografice studiate ;

– operaţionalitatea conceptelor teoretice cu care se va opera în cercetare ;– filosofia şi fiabilitatea măsurării ;

• calitatea proiectului de cercetare (fiabilitatea proiectului) :– conformitatea dintre acţiunile propuse şi scopul şi obiectivele stabilite

prin proiect ;– corelarea dintre acţiuni, etape de parcurs şi conţinutul acestora ;– compararea cu proiecte similare sau asemănătoare realizate anterior etc.

• verosimilitatea rezultatelor realizate : • * validarea internă a cercetării(cercetatorul);• * validarea externă a cercetării (confruntarea cu teoria existentă şi

cu faptele reale ; analiza derulării procesului de cercetare, aplicarea de teste statistice);

• * fiabilitatea rezultatelor obţinute: confruntarea cu alte rezultate obţinute anterior

1.6. Verificarea cunostintelor stiintifice

• "Principiul îndoielii" (Descartes): a supune orice enunţ unei analize critice, testării;

• Demersul ştiinţei:

• - creator-constructiv;

• - critic-valorizator.

II. Construirea şi realizarea proiectului de cercetare

• 2.1. Problema de cercetat

• 2.2. Proiectul de cercetare

• 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.4. Testarea initiala a proiectului

2.1. Problema de cercetat

• Dificultate, situaţie instabilă, întrebare, îndoială etc. pentru care se caută soluţii, răspunsuri, decizii, modalităţi de depăşire…

• În economie: dominant o anumită cerere şi, posibil, o anumită revelaţie sau construcţie a spiritului cercetătorului

2.1. Problema de cercetat

• Problemele teoretice de rezolvat provin din unele dileme sau incertitudini:

• - necesitatea de evaluare sau verificare prin confruntarea cu faptele a unor teorii, enunţuri sau concepte;

• - apariţia unor dezacorduri sau paradoxuri în literatura de specialitate a domeniului;

• - nevoia de a construi noi modele, paradigme în teoria economică

• Cererea practică: rezultate din dezbateri ale specialiştilor practicieni, solicitări ale întreprinderilor sau instituţiilor.

2.1. Problema de cercetat

• Cercetarea ştiinţifică:conexiune între abordarea filosofică, conceptuală şi metodologică.

• Filosofic: legitimarea şi evaluarea interesului, a oferi o valoare proiectului; în economie şi gestiune domină compromisul între utilitatea teoretică şi cea practică.

• Conceptual: asigură operaţionalitatea proiectului; corespondenţa cu realitatea.

• Metodologic: specificarea manierei de a realiza cercetarea.

2.2. Proiectul de cercetare

• O reflexie anticipată pornind de la o temă de cercetare vizată (problemă teoretică sau cerere socială). Trecerea de la un mod teoretic de a acţiona în gândire la unul de a gândi în acţiune

• Un plan şi structurarea documentelor de cercetare:• - problematizare ;• - conceptualizarea problemei;• - operaţionalizare;

- alegerea şi justificarea unei strategii;• - planificarea operaţională ;• - realizare ;• - validare.

2.1. Proiectul de cercetare

• Documentele scrise ale unei cercetări economice:• a) document pregătitor: mai multe versiuni, adresat responsabilului

de cercetare, cu principalele idei ale teoriei şi anticipări rezonabile ale dimensiunilor abordărilor practice;

• b) document de urmărire a cercetării: etape de parcurs, realizarea acţiunilor, evoluţie proiect; abordare dinamică; adresat responsabilului, personalului administrativ şi grupului de cercetare; accent pe inducţie, întrebări, evoluţie interpretări; sub aspect practic: trăiri cotidiene, program de realizare, mod de integrare a faptelor;

• c) Document final: redactare raport de cercetare, comunicare; demers static, bază pentru deschideri de noi cercetări; destinatar: responsabil şi public (specialişti); articulare între teorie şi practică (realitate).

2.2. Proiectul de cercetare

• Proces de cercetare : succesiune de faze pentru construirea, rezolvarea şi comunicarea rezultatelor unei cercetări 

• Etape:• - conceperea problemei şi întrebărilor la care trebuie găsite

răspunsuri, explicaţii etc. ;• - punerea în aplicare a proiectului : realizarea unui program,

relaţionarea dintre concepte şi fapte, stabilirea colectivităţii şi eşantionului, culegerea datelor, prelucrarea datelor ;

• - analiza şi evaluarea rezultatelor prelucrării : obţinerea de explicaţii corecte şi testarea validităţii acestora ;

• - elaborarea documentului final şi comunicarea rezultatelor : redactarea textului studiului de cercetare, evidenţierea contribuţiilor teoretice şi aplicative, precizare limitelor şi sugerarea unor direcţii posibile de cercetare.

2.2. Proiectul de cercetare

• Etape (Marie- Fabienne Fortin):• - alegerea şi formularea problemei de cercetat ;• - listarea referinţelor bibliogafice importante şi relevante în

raport cu problema ;• - elaborarea unui cadru de referinţă teoretică ;• - stabilirea scopului, întrebărilor sau ipotezelor ;• - alegerea unei structuri a cercetării ;• - stabilirea populaţiei şi eşantionului ;• - definirea variabilelor ;• - alegerea tehnicilor de culegere şi analiză ;• - culegerea datelor ;

- analiza şi interpretarea datelor;- comunicarea rezultatelor.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice • 2.3.1. Formularea problemei• - Problema generală: articularea proiectului cu cercetările

anterioare pentru a contura un cadru operaţional realist şi pertinent; câteva întreţineri nedirective sau observaţii permit mai buna specificare a problemei;

• - Activitatea cercetătorului: cercetare teoretică, întâlniri cu practicieni competenţi, validare director sau responsabil de cercetare;

• - Rezultate: o întrebare pentru a răspunde, o sinteză teoretică (literatura de specialitate), alegerea unei metodologii;

• - Control: problematizare coerentă în funcţie de criteriile de cercetare (corespondenţă cu realitatea, operaţionalisabilitatea, posibilitatea de observare etc.); poziţionare critică.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.2. Definirea obiectivelor cercetării• - Problema generală: prestructurarea planului de cercetare pentru

a putea corela studiile empirice cu problemele sau rezultatele aşteptate;

• - Cercetătorul: formularea de întrebări precise şi abordări ale terenului ce va fi explorat;

• - Rezultate: subîntrebări ca elemente de ghidare în cercetare; o unitate de analiză (organizaţie, grup, individ, problemă); stabilirea metodologiei în funcţie de obiectivele cercetării şi de posibilităţile de acces pe teren;

• - Control: validarea obiectivelor teoretice de către o autoritate ştiinţifică şi discutarea deschisă cu practicieni.

• Selecţia variabilelor cercetării

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.3. Pregătirea studiilor empirice şi enunţurilor referinţelor teoretice

• - Problema generală: a cunoaşte diferitele etape prin care va trece cercetarea pentru a găsi mereu oporunităţile metodice şi a elimina diversiunile posibile;

• - Cercetătorul: cercetare de teren pentru observare; adaptarea problematicii, formularea explicită a protocolului de cercetare, pregătirea cadrului de referinţă pentru analiză;

• - Rezultate: unitatea de analiză, terenul, planul de cercetare, referenţiale importante, confruntare între teorie şi practică prin evaluare şi adaptare între obiect şi metodologia pusă în aplicare;

• - Control: validare prin rezultatele culegerii datelor vizate şi redactarea părţii metodologice.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.4. Defrişarea terenului şi confruntarea cu teoria• - Problema generală: discernerea între explicaţiile

provizorii întărite prin concepte şi propunerile care nu găsesc răspunsuri verificate în teorie;

• - Cercetătorul: în funcţie de problemă şi teren; înregistrare date, restabilirea lanţului de cauze; confruntarea cu teoria; microanalize pe datele observate;

• - Rezultate: o bază organizată de date sau de informaţii şi de referinţe teoretice explicite prin intermediul unui dicţionar tematic şi prime analize;

• - Control: înregistrarea activităţii cercetătorului (jurnal de cercetare), diversitatea si fidelitatea surselor, discutarea cu specialiştii pe teren.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.5. Analiza• - Problema generală: trierea si structurarea datelor prin codificare

(dicţionar tematic definitiv), redactarea unui raport de teren (stare, cronologie, situaţie în raport cu teoria...);

• - Cercetătorul: construcţia de instrumente de analiză şi interpretare, realizarea de descrieri, explicaţii (locale, cauzale, globale...) şi verificări contextuale;

• - Rezultate: propuneri de explicare a realităţii observate pe baza întrebărilor iniţiale şi unei argumentaţii explicite (inducţie, deducţie, recursivă) a legăturilor dintre fapte şi teorie; probleme de taxonomie: continuitate, amplitudine, rata de schimbare, tendinţe, periodicitate;

• - Control: înregistarea tuturor operaţiilor, etica cercetătorului.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.6. Revenirea pe teren• - Problema generală: asocierea actorilor de pe teren la

explicaţiile furnizate; libertate ca principiu esenţial în cercetare;

• - Cercetătorul: propunerea de rezultate actorilor de teren, înregistrarea acceptării sau criticilor acestora, întegrarea reacţiilor acestora în analiză;

• - Rezultate: validarea de către actorii de teren şi îmbogăţirea rezultatelor sau posibilitatea generării unei noi problematici;

• - Controlul: discuţia, dezbaterea, confruntarea de la egal la egal cu actorii de teren pentru a testa înţelegerea teoretico-empirică.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.7. Revenirea la teorie• - Problema generală: articularea explicită a teoriei şi

practicii; consolidarea componentei teoretice;• - Cercetătorul: confruntarea rezultatelor obţinute cu

teoriile anterioare, propuneri de respingere, îmbogăţire, experimentare;

• - Rezultate: înţelegerea contribuţiei cercetării la problematica ştiinţifică şi la acumularea de cunoştinţe;

• - Control: discutarea criteriilor care probează caracterul ştiinţific (pertinenţă, fecunditate, validitate, fidelitate) al elementelor de contribuţie pentru a disocia ceea ce este de domeniul rezultatelor, propunerile şi construcţiile teoretice;

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.8. Redactarea finală• - Problema generală: disocierea analizei de

prezentarea analizelor; prezentare raţionalizată (problematică, literatură de specialitate, metodologie, analize, rezultate şi discuţii) considerând scopul: comunicarea ştiinţifică;

• - Cercetătorul: scrierea cu rigoare şi grijă pentru a stârni interes asupra rezultatelor cercetării;

• - Rezultate: un document comunicabil pentru comunitatea vizată; documente explicative pentru actorii cercetării;

• - Control: Inteligibilitatea documentelor pe baza criteriilor ştiinţifice specifice metodologiei folosite.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.9. Comunicarea• - Problema generală: în funcţie de mod de prezentare

(comunicare, articol, studiu de cercetare, raport de cercetare, monografie sintetică etc.); sistematizare, argumentare, demonstrare; convingerea specialiştilor în domeniu;

• - Crecetătorul: prezentare atentă, pertinentă, coerentă, structurată şi atractivă; folosirea unor stimuli specifici de atragere a atenţiei;

• - Rezultate: sensibilizarea sau convingerea publicului vizat; recunoaşterea valorii rezultatelor obţinute;

• - Control: opiniile specialiştilor în domeniu; impact asupra domeniului; utilizare practică a rezultatelor.

2.4. Testarea initiala a proiectului

Criteriul de validare

Testul Exemple

Plauzibilitate Justificare teoretică sau paradox neexplicat

Validitatea actuală a conceptelor

Operaţionaliza-bilitate

Acces la teren sau fapte, durata şi amploarea muncii

Discursurile strategice ale conducătorilor de întreprinderi

Verificabilitate Reperarea contextelor semnificative (legitimitatea empirică)

Diferenţierea strategiilor marilor grupuri de distrubuţie

Corespondenţa cu realitatea

Înţelegerea de către actorii sau specialiştii domeniului

Relaţia dintre certificarea calităţii şi performanţă

III. Documentarea în cercetarea ştiinţifică

• 3.1. Documentarea bibliografică

• 3.2. Documentarea directă asupra realităţii

• 3.3. Cercetarea “de laborator”

3.1. Documentarea bibliografică

• 1. Revederea principalelor lucrări bibliografice cu caracter fundamental şi general în domeniu;

• 2. Consultarea de lucrări cu caracter de orientare (eseistică, popularizare, recenzii) 3. Studiul şi interpretarea literaturii ştiinţifice propriu zise;

• 4. Raportarea la observarea continuă a realităţii.

3.1. Documentarea bibliografică

• Etape:• - informarea generală asupra temei de cercetare:

identificarea surselor, realizarea accesului la surse, procurarea materialelor bibliografice, adnotarea superficială a materialelor şi ordonarea acestora;

• - cercetarea surselor: parcurgerea atentă şi listarea ideilor, argumentelor, demonstraţiilor, ipotezelor, sistemelor conceptual-metodologice, enunţurilor, explicaţiilor şi concluziilor;

• - prelucrarea şi interpretarea ideilor din bibliografia utilizată: ordonare, sistematizare, analiza comparativa si de continut.

3.1. Documentarea bibliografică

• Surse posibile:• - documente primare periodice (reviste, anuare, editoriale, ziare)

sau neperiodice (manuale, monografii, tratate, publicaţii aplicate, standarde, brevete, cataloage comerciale, prospecte, rapoarte de cercetare, teze de doctorat, evidenţe contabile, rapoarte statistice, analize speciale etc.);

• - documente secundare - rezultate din prelucrări sistematizoare asupra documentelor primare (reviste de referate, reviste de titluri, enciclopedii, dicţionare, bibliografii, indexuri bibliografice, cataloage bibliografice, sinteze documentare, ghiduri bibliografice, sinteze de traduceri, sinteze de referate etc.);

• - microformate: filme, fotocopii, benzi şi discuri magnetice propriu zise etc.; această ultimă sursă devine foarte puternică prin facilităţile de comunicare informaţională oferită de diferite sisteme naţionale şi internaţionale de computere conectate (E-mail, Internet etc.).

3.1. Documentarea bibliografică

• Forme :

• informare directă (biblioteci, E-mail, Internet, arhive, tezaure etc.) ;

• prin mediere (coordonator cercetare, specialişti din domeniu, bibliografie şi indexuri tematice ale lucrărilor deja studiate etc.).

3.2. Documentarea directă asupra realităţii

• Orientarea tactică în funcţie de:• - tema (problema) asumată spre cercetare (rezolvare);• - obiectivele şi scopul propuse prin elaborarea lucrării;• - caracteristicile sistemului real de referinţă (una sau mai

multe întreprinderi, grupuri de clienţi sau furnizori, profesionişti sau specialişti din profesii, sectoare sau grupuri de sectoare de activitate, zone sau regiuni economice, sociale sau culturale etc.);

• - normele comportamentale şi atitudinile dominante ale actorilor economici cu care se va desfăşura "jocul« ;

• - sistemul de norme şi reglementări legale în materie (legi, decrete, ordonanţe, decizii locale sau interne etc.);

• - perioada de timp ce poate fi alocată documentării.

3.2. Documentarea directă asupra realităţii

• Etape :• - informarea generală (preliminară) asupra

caracteristicilor elementelor ce vor fi implicate ca obiective ale cercetării (întreprinderi, organisme private sau publice, clienţi sau furnizori etc.);

• - culegerea informaţiilor necesare, prin contactul direct al documentelor primare, angajaţilor, specialiştilor şi persoanelor de decizie din întreprindere, organizarea şi realizarea de anchete, sondaje sau discuţii formale sau neformale etc. 

• - testarea sau experimentarea, simularea economică.

3.3. Cercetarea “de laborator”

• Cercetarea "de laborator": operaţii, raţionamente, calcule, prelucrări, analize şi interpretări prin care se tinde spre obţinerea unui ansamblu coerent sub aspect teoretic, conceptual-metodologic şi practic-aplicativ care va deveni, în final, o lucrare ştiinţifică.

3.3. Cercetarea “de laborator”

• Etape:• a) - Incubaţia • b) - Reformularea ipotezelor şi conceperea planului

definitiv de lucru;• c) - Inventarierea şi confruntarea ipotezelor, ideilor,

enunţurilor, tezelor, concepţiilor, definiţiilor şi dezvoltărilor metodologice existente;

• d) - Stabilirea (alegerea) metodologiei de cercetare;• e) - Construirea schemei cadru de cercetare;• f) - Dezvoltarea raţionamentelor logice;

IV. Metode şi tehnici de cercetare în economie

• 4.1. Despre metodologie• 4.2. Metode şi instrumente de cercetare • 4.3. Strategia de cercetare• 4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei• 4.5. Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă• 4.6. Observaţia ştiinţifică• 4.7. Măsurarea sau cuantificarea în economie• 4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi eşantionarea• 4.9. Instrumente si unitati de masura• 4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi culegere a datelor• 4.11. Construcţia modelului• 4.12. Tehnici de tratare şi analiză a datelor

4.1. Despre metodologie

• Metodologie (metodos + logos, grec.): ştiinţă a metodei, a demersului raţional întreprins de spirit pentru a afla adevărul, a descoperi cauze sau conexiuni, a găsi soluţii etc.; descifrarea înţelesului conceptelor face parte din metodologie.

• Metodologie: acel know-how prin care se poate ajunge la atingerea unui scop în cercetare.

4.1. Despre metodologie

• Metodologia de cercetare are preponderent caracter normativ şi este constituită din principii teoretice (concepţia teoretică a disciplinei), metode şi tehnici de culegere a datelor (suportul informaţional-faptic), metode şi tehnici de tratare a datelor (dimensiunea prelucrării cantitative), procedee logice de analiză şi generalizare (construcţia şi sistematizarea teoriei) si componenta pentru punerea in aplicarea a acestora (know-how).

4.1. Despre metodologie

• Sistemele metodologice clasice (Churchman şi Mitroff):• 1. Sistemul formal deductiv (Leibnitz), bazat pe reflexii teoretice

exploratorii şi construcţii logico-matematice (formale) elaborate prin respectarea unor principii logice ale domeniului de referinţă.

• 2. Sistemul consensual - inductiv (Locke): culegerea de opinii şi judecăţi ale specialiştilor în domeniu pentru formalizarea unei problematici necesare generării de date şi informaţii.

• 3. Sistemul reprezentării sintetice (Kant): construcţia şi operarea pe două modele alternative concurente dintre care ar trebui ales cel mai potrivit.

• 4. Modelul dialectic - conflictual (Hegel): dezbateri menite a lămuri caracteristicile şi natura unei probleme.

• 5. Modelul pragmatic interdisciplinar (Singer şi Churchman): construcţii sintetice cu caracter interdisciplinar şi holistic prin care se poate ajunge la clarificari

4.1. Despre metodologie

• Metodologic, cercetarea poate fi holistică sau individualizată, sincronă sau diacronă, fenomenologică, istorică sau experimentală.

• Prin orientările epistemologice ale domeniului de referinţă, metodologia poate fi pozitivă (pozitivistă), constructivista, interpretativă sau critică

4.2. Metode şi instrumente de cercetare

• Metoda (metodos = cale, mijloc, mod de expunere – grec.) : element care prescrie un anumit mod de a acţiona într-o cercetare ; sistem de principii, reguli şi mijloace de cunoaştere şi transformare a realităţii; conceptia de baza din cercetare.

• Exemple: observaţia, experimentul, statistică, istoric-comparativă, dialectică • Tehnica (tekne = procedeu, vicleşug) : ansamblu de prescripţii metodologice folosite pentru a realiza o acţiune eficientă, grup de procedee folositepentru a realiza o lucrare sau a obţine un rezultat determinat. • Exemple: convorbirea, întreţinerea, cele mai mici pătrate, analiza factorială, ajustareastatistică, analiza documentară, eşantionarea, aşchierea etc.• Procedeu : element al tehnicii care permite obţinerea directă a unui anumit rezultatsau soluţia practică la care se recurge pentru a efectua o acţiune sau lucrare.• Exemple: gruparea statistică, estimarea varianţei, clasificarea etc.• Instrument : unealta sau artificiul tehnic prin intermediul căruia se realizează o lucrare

sau o acţiune de cercetare. • Exemple : tabelul, foaia de observaţie, fişa de înregistrare, ghidul interviului, indicele,

coeficientul, elasticitatea, scala de măsurare sau programul utilitar.

4.3. Strategia de cercetare

• Mixaj între metode, tehnici, reguli, principii, instrumente şi know-how specific, in funcţie de natura problemei de cercetare, scop şi obiective

• Strategii de cercetare:• - experimentală şi neexperimentală;• - comparativă şi necomparativă;• - studiu de caz (cazuistica sau monografica) sau pentru

fenomene de masă (statistice);• - longitudinale (în timp sau diacrone) sau transversale (la

un moment dat sau sincrone);• - interacţionale (cercetător- subiect) sau

noninteracţionale;• - calitative sau cantitative;

4.3. Strategia de cercetare

• Strategia de cercetare urmează etapizarea demersului:căutare şi culegere date: metode, tehnici şi instrumente de observare

şiinvestigare a realităţii;• tratare-prelucrare: analiza preliminară: metode, tehnici şiinstrumente de tratare a datelor, de analiză logică şi interpretare; • formularea ipotezelor: procedee de construcţie a enunţurilor şi soluţiilor propuse, cu caracter provizoriu, pentru a fi verificate; • construcţie, verificare ipoteze şi testare a modelului: tehnici

calitative şi cantitative, principii formale şi logice de construcţie a modelelor; • generalizarea şi construcţia teoretică (partea concluzivă a cercetării): metode şi tehnici de sinteză şi generalizare, principii şireguli de construcţie teoretică şi aplicativă.

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inferare: operaţiune logică, prin care se avansează o judecată provizorie (concluzie), neprobată, pe baza unei relaţii cu alte judecăţi considerate adevărate (premise).

• Inferarea: inductivă (realizarea analizei faptelor) şi deductivă (sinteza în vederea construirii concluziei); descriptivă (a distinge variaţiile sistematice de cele nesistematice ale fenomenului sau procesului studiat) şi cauzală (a explica prin cauze şi efecte un fenomen sau proces).

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inducţia: demersul de la premise individuale la concluzii generale; prin abstractizare ştiinţifică, construcţie de modele pentru a parcurgedrumul de la ipoteză la lege (generalizare) şi teorie;• Furnizează concluzii cu caracter relativ, probabil pentru că:- se operează cu un număr de premise;- informaţiile disponibile nu acoperă integral prcesul sau fenomenul

analizat.• Formele inducţiei:• inducţia completă: generalizarea unuei propoziţii pe baza unui

numări limitat şi finit de cazuri care nu acoperă categoria sau clasa respectivă de fapte sau obiecte; tehnici specifice: interpolarea şi extrapolarea;

• inducţia incompletă: asocierea unei anumite proprietati pentru fiecare element al unei colectivităţi şi extinderea acesteia pentru toate elementele făcând parte din respective clasă.

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Deducţia: obţinerea (deducerea) de propoziţii (enunţuri) adevărate din alte enunţuri (propoziţii) adevărate, pe baze logice. Inferenţa este logic-necesară şi subiectiv-sigură:

- premisele sunt suficiente pentru a asigura cu necesitate concluzia;

- concluzia are valoarea de adevăr furnizată de valoarea de adevăr a premiselor;

- acceptarea premiselor este suficientă pentru impunerea concluziei;

- acceptarea concluziei are gradul de certitudine al acceptării premiselor.

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inferenţele obţinute prin deducţie pot fi corecte sau incorecte şi nu adevărate sau false.

• Condiţiile inferenţei deductive:- noncontradicţia: între axiomele teoriei nu pot exista şi nu pot fi deduse contradicţii;- independenţa: imposibilitatea demonstrării unei axiome din celelalte axiome ale sistemului teoretic;- completitudinea: axiomele din sistemul teoretic sunt suficiente pentru a infera deductiv toate propoziţiile adevărate din domeniulrespectiv;- identitatea: axiomele din sistem nu produc şi nu pot produce denaturări sau sofisme;- substitibilitatea uniformă: aceeaşi variabilă se foloseşte peste tot cu

aceeaşi valoare sau cu acelaşi simbol; două relaţii ce se pot deduce reciproc una din alta sunt reciproc substituibile.

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Procedeele deducţiei:• - Axiomatizarea: stabilirea de noţiuni şi enunţuri cu înţeles evident şi

universal acceptat (axiome) pe baza cărora pot fi deduse şi aplicate toate celelalte enunţuri ale teoriei, enunţuri numite teoreme; regulile axiomatizării: substituirea, detaşarea, prestabilirea implicaţiilor.

• - Formalizarea: recursul la simboluri abstracte şi la reguli pentru a realiza operaţiile logice ale enunţurilor; semnele folosite au caracter general în respectiva teorie şi au semnificaţii strict prestabilite ;

• - Modelarea : construirea şi folosirea de scheme sintetice, abstracte şi simplificatoare care pot fi folosite în demonstrarea enunţurilor şi care pot fi extinse în studiul altor fenomene sau fapte decât cele considerate în explicaţiile anterioare ale respectivei teorii ; un model este format din elemente, relaţii şi condiţii.

• Inducţia furnizează inferenţe nedemonstrabile iar deducţia realizează inferente demonstrabile.

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Ipoteza: enunţ cu caracter provizoriu, supoziţie consistentă, rezultată din raţionamente logice sau pe baza unei intuiţii specifice a cercetătorului.

• Procedee de construcţie a ipotezelor :• Concordanţei : explicarea unui fenomen în funcţie de cauzele puse în evidenţă pentru

alţi factori  ;• Diferenţei : identificarea cauzei apariţiei unui fenomen în funcţie de îndeplinirea unui

set de condiţii dar nu şi la concretizarea aceloraşi condiţii în aceeaşi configuraţie ;• Mixtă (concordanţei şi diferenţei): efectul este produsul unor combinaţii factoriale dar

nu şi a altora cuprinzând doar unii din factorii fiecăreia din combinaţiile respective ; • Reziduurilor : prin recurs simultan la deducţie şi inducţie ; punctul de plecare este o

lege cunoscută (factorul a determină apariţia efectului b, de exemplu) ; • Variaţiilor concomitente : se poate avansa presupunerea că o combinaţie de factori

produce efectul analizat iar dacă acest efect este variabil în acelaşi mod doar faţă de unul din factor, dar nu şi faţă de ceilalti atunci cauza este doar factorul initial;

• Analogiei : din concordanţa unor caracteristici a două fenomene se poate trage concluzia că între acestea există şi alte asemănări de conţinut şi proprietăţi interne.

4.5. Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă

• Abordarea cantitativă este raţională şi recurge la măsurare, cuantificare, exprimare cifrică şi abstractizare şi dezvoltare formală.

• Avantaje ale abordării cantitative :• - economia de timp : cercetarea poate fi sistematizată,

structurată şi dezvoltată pe baze raţionale, prin recurs la măsurare şi elemente simbolice de exprimare, la sisteme de operatori logici şi structuri formale anterior construite ;

• - oferă un suport puternic pentru acceptarea rezultatelor obţinute, a concluziilor sau consecinţelor ce derivă ;

• - raportarea la teorie, la legi şi legităţi ale acesteia face posibilă aplicarea deducţiei şi generalizarea pe această cale ;

• - face posibilă axiomatizarea şi, implicit, construcţia sau reconstrucţia teoretică din domeniul vizat.

4.5. Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă

• Abordarea calitativă : interpretare, explicaţie naturalistă, comprehensiune. Generalizarea prin trecerea de la individual la general, prin recurs la inducţie; se realizează prin colectarea de fapte diferite sau de materiale empirice (cazuri, experienţe personale, relatări, texte sau date etc.) din analiza cărora se poate obţine descrierea momentelor obişnuite sau a acelora deosebite privind starea sau evoluţia entităţilor în cauză.

• Abordările cantitativa si calitativa sunt complementare în aproape orice cercetare

4.5. Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă

Dimensiunea Cantitativ CalitativOrientare generală (strategie) Pozitivist-explicativă, etica Fenomenologic, interpretativ,

emica

Realitate abordată Dominant macro, global şi formal

Micro local, contextual şi concret

Poziţia faţă de domeniul cercetat

Statică şi dinamică, externă în raport cu subiectul

Procesuală, construită special de subiect

Discipline metodologice implicate

Statistica, econometria, matematica, fizica

Sociologia, psihologia, antropologia, teoria comunicării

Relevanţa explicării şi înţelegerii Obiectivitate ; accent pe etică Subiectivism şi înţeles atribuit prin interpretare

Relaţia cercetător – cercetat Neutră, distantă Subiectivă, dominată sentimental şi afectiv

Selecţia unităţilor de cercetat Eşantionare statistică sau distribuţie naturală

Eşantionare teoretică sau distribuţie naturală

Timpul de culegere Perioade scurte, la intervale determinate

Perioade lungi de observare continuă

Metode şi tehnici folosite Deducţia, ancheta, analiza

cantitativă, observarea, indici

Statistici, analiza factoriala

Inducţia, interpretare, observaţia

Participativă si naturală, interviu

analiza calitativă

Natura datelor Verificate, validate, de mare fidelitate

Complexe, bogate prin semnificaţie, rafinate

Caracterul studiului de cercetare

Formal, cantitativ, argumentare logic-formală, explicaţie şi rigoare metodologică

Apel la limbajul natural, descriptiv, interpretativ şi emoţional

4.6. Observaţia ştiinţifică

• “Contemplare metodică” asupra realităţii şi datelor, faptelor şi cunoştinţelor. Realizează perceperea realităţii aşa cum este ea. Trebuie să permită transferul informaţiilor în sistemul raţional-logic şi interpretativ al cercetătorului printr-un limbaj specializat.

• Depinde de:- calităţile şi performanţele organelor de simţ ale cercetătorului;- nivelul cunoştinţelor şi experienţa acumulate de cercetător;- nivelul de dotare şi calitatea aparaturii de cercetare disponibile;- maniera formată de sistematizare a cercetătorului;- receptivitatea culturală faţă de cercetare.

Este un proces continuu, realizat pe întreg parcursul cercetării.Obligă la relaţionarea între abordarea sistemică, holistică şi individualizat-structurată, între cea cauzal - deterministă şi cea hermeneutic-teleologică.

4.7. Măsurarea sau cuantificarea în economie

• Măsurarea sau cuantificarea ştiinţifică: traducerea în expresii calitative sau cantitative, cifrice sau simbolice a fenomenelor şi proceselor din economie şi administrarea afacerilor.

• Se realizează prin: indicatori, indici, relaţii, ecuaţii, parametri cu ajutorul unor metode şi tehnici specifice (calitative: tehnica concordanţei, a diferenţei, a variaţiilor concomitente, a gradientului sau soldului, interferarea prin analogie; cantitative: tehnica substituţiei în lanţ, balanţieră, a corelaţiei, cercetări operaţionale - simularea Monte Carlo, tehnici probabilistice, programarea matematică etc.).

4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi eşantionarea

• Unitatea de observare şi analiză: prestabilita şi selectata pe baza de criterii şi tehnici potrivite.

• Eşantion: subgrup de unităţi ale colectivităţii sau populaţiei totale, special selectat, stabilit pe baza unor criterii şi tehnici specifice, care urmează a fi observat, studiat şi analizat în scopul obţinerii informaţiilor dorite asupra întregii colectivităţi.

• Conditii: reprezentativ şi sistematic. * Elementele planului de eşantionare: concepte, raţiuni şi argumente,referinţe la populaţia vizată, tehnici şi instrumente de eşantionare.* Principii de bază ale eşantionării:• selecţie aleatoare;• reproducerea fidelă a structurii şi caracteristicilor populaţiei de bază.

4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi eşantionarea

1. Eşantionarea întâmplătoare simplă 2. Eşantionarea întâmplătoare stratificată 3. Eşantionarea grupată (ciorchine)4. Eşantionarea sistematică 5. Eşantionajul accidental 6. Eşantionarea pe cote (quota sampling) 7. Eşantionarea raţională 8. Eşantionarea relaţională (în “avalanşă”)

4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi eşantionarea

• Estimarea mărimii eşantionului• Factorii care influenţează mărimea şi structura

eşantionului:- scopul şi obiectivul studiului;- omogenitatea colectivităţilor de origine;- gradul de verosimilitate dorit sau prestabilit;- tipul testului de analiză ales pentru realizarea studiului.

• ε = cu: = 1.96 pentru un prag de semnificatie α = 95%, p reprezentand proportia estimata pe baza esantionului

• Sau: ε =

n

ppt

)1( t

nt

4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

• Măsura este rezultatul operaţiei de măsurare iar unitatea de măsură este instrumentul de bază cu ajutorul căruia se realizează măsurarea. Reperul fizic al unităţii de măsură este un instrument de măsură.

• Elementele masurarii:- conceptul;- unitatea de măsură;- intrumentul de măsurare;- procedeul de măsurare.

4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

• 1. Conceptul: element simbolic, al cărui conţinut sau sens este descifrabil pe baza definiţiei construite în condiţii determinate.

• Conceptul trebuie transformat în elemente sigure, măsurabile şi, implicit, comparabile si analizabile.

• Etapele operaţionalizarii conceptuale:- precizarea explicită a conţinutului;- specificarea dimensiunilor conceptului;- identificarea sau construirea indicatorilor sau a

mărimilor caracteristice.

4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

2. Unitatea de măsura: un echivalent fix, stabilit pe baze convenţionale, în conformitate cu anumite reguli, prin care este dimensionat pasul sau intervalul unitar care permite trecerea de la o mărime la alta a variabilei sau caracteristicii în cauză, în funcţie de nivel, anvergură, intensitate etc.

• Clase sau sisteme generice de unităţi de măsură:- sistemul unităţilor fizice sau naturale;- sistemul unităţilor valorice;- sistemul unităţilor de clasare subiectivă.

4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

• 3. Instrumente şi procedee de măsurare• Scalare: procedeu prin care mărimile determinate sau estimate sunt

ordonate într-un anumit fel, crescător sau descrescător, folosind ca etalon unitatea de măsură stabilită sau selectată pentru respectiva variabilă sau caracteristică.

• Scala rezultată este instrument de măsurare • Tipuri de scale:- Scala ordinala- Scala tipologică, nominală sau de clasă - Scala pe intervale - Scala proporţionala sau de raport - Scala diferenţială semantică - Scala grafică - Scala Likert 

4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi culegere a datelor

• Tehnici de culegere a datelor:- tehnici de culegere mediată a datelor;- tehnici de culegere prin contact direct;- tehnici de simulare (bazate pe scenarii)* Tehnici mediate:• Documente de prezentare şi popularizare;• Statistici oficiale;• Documente curente de gestiune;• Rapoarte, studii şi sinteze ocazionale sau periodice;• Arhive;• Biografii şi autobiorgrafii.

4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi culegere a datelor

* Tehnici de culegere directă- Observaţia (observarea): Cercetătorul alege,

provoacă, înregistrează şi codifică după anumite reguli, comportamente, fapte, evenimente sau împrejurări caracteristice colectivităţii observate şi în funcţie de scopul şi obiectivele cercetării

- Interviul : structurat, nestructurat sau mixt - Chestionarul : cu întrebări deschise sau

închise, cu alegere prestabilită sau cu răspunsuri libere etc.

4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi culegere a datelor

* Simularea: simularea Monte-Carlo.• Etape :- identificarea variabilelor caracteristice şi a relaţiilor dintre acestea;- construirea modelului de simulare;- construirea sau selectarea distribuţiilor de repartiţie;- fixarea zonelor de selecţie dintr-un tabel de numere aleatoare cunoscut;- stabilirea corespondenţei dintre numărul aleator selectat din tabel şi valorile corespunzătoare ale variabilelor;- introducerea în model a tuturor combinaţiilor de valori considerate pentru a obţine valorile variabilei endogene (independente) corespunzătoare. Instrumentele simulării: modelul, distribuţia de repartiţie,

corelograma şi arborele de decizie.

4.11. Construcţia modelului

• Model: instrument ştiinţific pentru reprezentarea unor realităţi care, prin scara şi complexitatea lor, depăşesc capacitatea de cuprindere a intuiţiei sau logicii cu care stăpânim realitatea

• Tipuri de model:• - imitativ (iconic): imagini mentale sau material-fizice; • - index: menţine doar caracteristicile esenţiale, cele care

descriu componentele şi sistemele intime de relaţii;• - simbolic (ipoteză, lege, teorie): înlocuirea elemntelor

sistemului cu simboluri definite şi relaţii logico-formale;• - cibernetic: sistem simbolic cu feed-back (auto-reglare);• - euristic: bazat pe un set de reguli intuitive.

4.11. Construcţia modelului

• Etapele modelării:• - definirea problemei;• - conceptualizare;• - analiza teoretică;• - selectarea şi exprimarea variabilelor; • - elaborarea ipotezelor;• - stabilirea structurii generale;• - parametrizarea (structura concretă a modelului sau estimarea);• - testarea verosimilităţii;• - interpretarea rezultatelor;• - aplicarea ;• - revizuirea şi actualizarea soluţiei

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

I. Analiza calitativă

• 1. Analiza comparativă:- empirică (eşantioane, situaţii, cazuri, populaţii etc.) ;- metodologică (strategii diferite de cercetare, între rezultate diferite obţinute prin metode diferite, la momente diferite etc.); - teoretică (validarea rezultatelor cercetării prin teorii diferite). Sau: - Funcţionalistă : identificarea influenţelor deterministe ale contextelor

situaţionale şi logicilor de acţiune şi a cuantifica efectele ;- Culturalistă : evaluarea determinantelor mediului cultural asupra

practicilor şi comportamentelor şi a asura efectele respective ; - Configuraţională : punerea în evidenţă a coerenţei sistemelor complexe;

managementul resurselor umane în diferite contexte ;- Universalist/evoluţionistă : cercetarea unui număr finit de configuraţii,

punerea în evidenţă a convergenţelor situaţionale ;

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

• 2. Analiza biografică • Niveluri de anliză biografică :- cunoaşterea caracteristicilor sociale ale individului ;- documentarea istorică prin intermediul datelor anterior neglijate;- confruntarea trecutului individului cu reconstrucţia verbală pe care o

prezintă;- cunoaşterea opiniilor şi convingerilor individului.• Obiective:- obiectivizarea trecutului actorului;- reconstruirea parcursului studiat de viaţă ca o succesiune de etape

coerente;- separarea aspectelor descriptive de cele explicative.• Problema validării datelor şi rezultatelor analizei

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

3. Analiza incidentelor critice (Lupaşcu)• Scop: înţelegerea potenţialelor interne, a schimbărilor inter sau

intra dimensiuni corporale şi a permite considerarea actelor de către însăşi persoana în cauză ; a descoperi sau desluşi sensul activităţilor umane ;

• Unitatea de analiză este incidentul : orice eveniment, manifestare vizibilă etc. privitoare la individ şi presupunând o acţiune sau reacţie din partea acestuia.

• Etape :- recenzarea evenimentelor pe bază de interviu sau observaţie

participativă etc.- provocarea reacţiilor indivizilor la situaţii tip ;- analizarea reacţiilor şi formalizarea în scopul anticipării

comportamentelor sau atitudinilor în situaţii similare.

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

4. Explorarea limbajului• Direcţii ale explorării limbajului:- identificarea caracteristicilor limbajului : analiza

conţinutului ;- recunoaşterea regularităţilor limbajului ;- înţelegerea semnificaţiilor acţiunii umane prin

limbaj ;- reflecţia: descoperirea şi explicarea fenomenului

sau procesului prin analiză euristică, globală şi holistică.

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

Tehnici de explorare a limbajului

• Analiza datelor de întrevedere etnografică 

• Abordare prin teoria ancorată

• Abordarea fenomenologică 

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

5. Analiza conţinutului comunicării: descrierea obiectivă, sistematică şi cantitativă a conţinutului unei comunicări; modalitate de analiză calitativă şi cantitativă a conţinutului şi sensurilor unei comunicări ; tehnică de cercetare prin care se pot realiza inferenţe pe baza identificării sistematice şi obiective a caractersisticilor specifice în cadrul unui text.

• Etapele analizei :- alegerea temei de analizat;- fixarea materialului de analizat ;- selecţia sau eşantionarea unităţilor de analiză ;- analiza de conţinut a documentelor sau mesajelor selectate prin:

– analiza frecvenţelor ;– analiza tendinţelor ;– analiza evaluativă ;– analiza contingenţei.

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

6. Abordarea fenomenologică (Husserl, Hegel, Sartre )• Cercetarea acţiunilor trăite, propriilor experienţe.• Experienţa interioară ca sursă de cunoaştere a lumii, a

înţelege lucrurile pe baza sensului pe care-l are pentru individ raportat la lume aşa cum este ea înţeleasă de acesta.

• Etape:- Experienţa;- Conştientizarea experienţei;- Raţionalizarea pe baza conştientului;- Dialogul cu reprezentările proprii.

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

7. Studiul documentelor

Documente : oficiale, personale, oficioase

Obiect, text, insemn care poartă o informaţie ; există în măsura în care cercetătorul devine capabil a-l folosi ca indiciu.

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

II. Analiza cantitativă

1. Sistematizarea (gruparea, seria, tabelarea, graficul, diagrama)

Rezultatele sistematizării sunt de tip serii, tabele, grafice, diagrame etc. cuprinzând date ordonate după anumite criterii

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

2. Uniformizarea şi ajustarea

• Procedee de ajustare:

- media mobilă;

- graficul de ajustare;

- sporul mediu ;

- ritmul mediu ;

- cele mai mici pătrate.

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

3. Indicatori şi indici • Indicatori: primari (privitori la volumul sau

structura de bază a unei colectivităţi) sau derivaţi (privitori la relaţii dintre caracteristici ale unei colectivităţi, dintre variabile sau valori caracteristice); indicatori relativi sau în mărimi relative (rapoarte dintre niveluri sau dintre valori comparabile) si indicatori în mărimi absolute.

• Indicatori specifici : asimetria (coeficientul de asimetrie), boltirea (coeficientul de boltire)  

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

4. Mărimi medii: media aritmetică, geometrică, arminică, pătratică, modul sau dominanta, mediana, mediala

• Exprimă, în mod sintetic, printr-o mărime derivată prin calcule, starea de normalitate a unităţilor unei colectivităţi în funcţie de o anumită caracterstică. Pot fi: fundamentale (media aritmetică, modul, mediana) şi speciale (media geometrică, media armonică, media pătratică, media progresivă, mediala, media cronologică, media mobilă); de calcul (media aritmetică, geeometrică, arminică, pătratică etc.) şi de poziţie (identificabile prin poziţia ocupată în seria de referinţă).

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

5. Dispersia şi indicatorii varianţei• Dispersia sau împrăştierea caracterizează gradul de

eterogenitate al unei colectivităţi, măsura în care valorile individuale se abat de la normalitate, de la valoarea caracteristică (o anumită medie) din cauze aleatoare sau mai puţin semnificative.

• Indicatori ai dispersiei : simpli (amplitudinea variaţiei, abaterea individuală) şi sintetici (abaterea medie liniară, varianţa sau dispersia, abaterea medie pătratică, intervalul mediu de variaţie, coeficientul de variaţie).

• Indicatori factoriali ai varianţei : media condiţionată, varianţa condiţionată, varianţa mediilor condiţionate, media marginală

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

6. Concentrarea şi diversificarea• Concentrare : gradul de grupare sau aglomerare a

unităţilor observate sau valorilor unei distribuţii în jurul unei valori semnificative (valoarea centrală, media, mediana, modul)

• Indicatori ai concentrării : abaterea mediană, coeficientul gradului de concentrare, energia informaţională (Onicescu).

• Exprimarea grafică a gradului de concentrare : reprezentarea grafică a valorilor unei variabile în funcţie de valorile altei variabile.

• Complementară concentrării este diversificarea: se exprimă prin: grad de diversificare, raort de diversificare, indice de diversificare etc.

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

7. Corelaţia: covarianţa, coeficientul de corelaţie Pearson, raportul de corelaţie, corelaţia rangurilor, coeficientul lui Fechner de concordanţă

8. Regresia: modele liniare, parabolice, multiple, cu ecuaţii simultane)

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

9. Tehnici statistice: evidenţiază anumite tendinţe, influenţe sau dependenţe normale, medii şi semnificative

Recurs la indicatori, indici, parametri şi coeficienţi specifici (statistici)

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

10. Tehnici bazate pe elasticităţi11. Triangularea: recurs simultan la două sau mai

multe tipuri de abordări: punerea în relaţie a abordărilor calitative şi cantitative, respectând regulile de aplicare ale fiecăreia.

• Tipuri de triangulare (M.-F. Fortin, 1996):• triangularea datelor prin agregare, interacţionare şi

comunitate ;• triangularea cercetătorilor;• triangularea teoriilor;• triangularea metodelor.

V. Construirea unui text ştiinţific

5.1. Rezultatele cercetării

5.2. Redactarea unui text ştiinţific

5.3. Prezentarea şi susţinerea rezultatelor

5.4. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

5.5. Anexe si elemente suport

5.1. Rezultatele cercetării

• Rezultate:• - confirmarea sau infirmarea ipotezelor;• - obţinerea de soluţii formale sau practice;• - conturarea de recomandări, sugestii, linii de acţiune;• - identificarea de contradicţii, neconcordanţe, lacune sau limite ale teoriei

sau soluţiilor anterior propuse;• - sesizarea de noi direcţii de cercetare etc.• Concluzii:• - sublinierea rezultatelor cercetării întreprinse;• - sistematizarea într-un subsistem coerent, integrat structurii generale a

domeniului (ştiinţei, ramurii de ştiinţă), a rezultatelor obţinute;• - marcarea diferenţelor faţă de ceea ce se realizase anterior, deci a

contribuţiei efective a cercetătorului;• - evidenţierea unor limite, dificultăţi şi direcţii posibile de cercetare ce ar

putea fi parcurse pentru o dezvoltare a teoriei, pentru ameliorarea şi completarea soluţiilor sau găsirea altor soluţii.

5.1. Rezultatele cercetării

• Elemente importante în concluzii:- rezultate obţinute - pornind de la scopul propus iniţial;- dificultăţi întâlnite, modalităţile de depăşire a acestora;- contribuţii, sublinierea aspectelor teoretice şi aplicative, dezvoltărilor conceptuale, metodologice sau aplicative;- aspecte neabordate ale temei, motive, explicatii;- recomandări pentru încadrarea rezultatelor în teoria economică sau pentru aplicarea soluţiilor propuse în activitatea practică a

întreprinderii, organismelor publice şi private; recomandări însoţite de argumente, evaluări ale consecinţelor, efectelor economice, sociale sau de altă natură;- consideraţii privind impactul posibil al cercetării intreprinse pe plan teoretic sau aplicativ.

5.2. Redactarea unui text ştiinţific

• Condiţii în redactarea unui text ştiinţific:- Rigurozitatea: enunţuri exacte, corecte şi conforme cu sensul avut în

vedere prin mesajul dorit;- Coerenţa: logica de fond a tratării problemei şi aspectele de ordin

lingvistic ale lucrării - Completitudinea (integralitatea): realizarea unei abordari integrale

a cercetării întreprinse- Eleganţa stilului: combinarea între estetica textului şi caracterul

personal (original), concret, focalizat şi adaptat al acestuia;- Corectitudinea: elementele de fond şi de formă a prezentării;

folosirea şi definirea conceptelor, scrierea şi interpretarea simbolurilor şi relaţiilor de calcul, sistematizarea ideilor, tipologizarea unor elemente structurale sau de ordine;

- Onestitatea: caracterului cercetătorului: discernământ şi buna credinţă;

5.3. Prezentarea şi susţinerea rezultatelor unei cercetări

• Structura:

- introducerea (exordiul),

- tratarea subiectului,

- concluzia (peroraţia);

5.4. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.1. Abrevieri, Codificări, Simboluri • - apud (după), pentru citatele reproduse după alţi autori sau în cazul

unor informaţii sau referinţe din autori ale căror lucrări nu au fost direct studiate.

• - cf. sau conf. (compară sau confruntă, în latină), pentru a face o trimitere la o sursă sau o lucrare de referinţă în care pot fi găsite detalii şi elemente lămuritoare cu privire la aspectul avut în vedere.

• - e.g. (de exemplu), în cazul unei enumerări cu caracter exemplificator;

• - etc. - et cetera sau et caetera = "si celelalte lucruri", si restul" sau "si asa mai departe") - se pune dupa o enumerare de lucruri, obiecte, fapte care poate continua implicit;

• - et al. - et alii, cu sensul de "si altii" - dupa o enumerare de nume de persoane care poate continua in maniera implicita;

• - ibid (în acelaşi loc - ibidem) aceeaşi sursă (invocata anterior) pentru un citat sau o informaţie folosită în text.

5.4. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.2. Simboluri: elemente speciale de codificare (abreviere) cu ajutorul cărora se operează în demersurile formale (demonstraţii logice sau formale). Reguli în economie:

• 1. Termeni, concepte şi definiţii consacrate: simbolurile intrate în uzul internaţional, fără precizări suplimentare sau amendamente: K - capital (în general, ca factor de producţie); L-factor de muncă (u.s.); i-coeficient (rată) de actualizare; r-rentabilitate, randament;

• 2. Corectarea sensului pentru unele concepte sau definiţii poate fi marcată printr-un asterisc ataşat simbolurilor intrate în uz cu semnificaţia de bază;

• 3. Pentru desemnarea unor mărimi absolute:numai litere mari din alfabetul latin etc.

5.4. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.3. Preluări, împrumuturi (citate, expresii, date, exemple, idei, interpretări, argumentaţii etc.)

• 5.4.4. Bibliografia

• 5.4.5. Apendice, index, anaxa

• 5.4.6.  Casete, note, comentarii

• 5.4.7. Glossar, lexicon