Mate

8
Dragi copii, Eu deţin multe cunoştinţe în domeniul matematicii însă, astăzi mi-e greu sa-mi aduc aminte cum pot folosi unităţile de măsura; le cunosc dar încurc contextul în care le pot folosi. Am ataşat la această scrisoare 9 plicuri (pe care le pun pe tablă); în fiecare dintre ele există câte un bileţel pentru fiecare pe care sunt scrise câteva sarcini legate de unităţile de măsură pe care vreau să le rezolvaţi pentru ca, pe urmă să-mi trimiteţi o scrisoare în care sa-mi scrieţi în ce contexte pot folosi unităţile de măsură. Dragi copii, înainte de a deschide plicurile, observaţi ca pe spatele fiecăruia este scris un număr; ordonaţi plicurile în aşa fel încât numerele de pe ele să fie aşezate în ordine crescătoare astfel: după ce aţi ales cu care număr de pe plic începe şirul şi aţi rezolvat sarcinile de pe foaia din plic, puneţi lângă el plicul cu numărul care-l succede încât să fie în ordine

description

pps

Transcript of Mate

PowerPoint Presentation

Dragi copii,Eu dein multe cunotine n domeniul matematicii ns, astzi mi-e greu sa-mi aduc aminte cum pot folosi unitile de msura; le cunosc dar ncurc contextul n care le pot folosi. Am ataat la aceast scrisoare 9 plicuri (pe care le pun pe tabl); n fiecare dintre ele exist cte un bileel pentru fiecare pe care sunt scrise cteva sarcini legate de unitile de msur pe care vreau s le rezolvai pentru ca, pe urm s-mi trimitei o scrisoare n care sa-mi scriei n ce contexte pot folosi unitile de msur. Dragi copii, nainte de a deschide plicurile, observai ca pe spatele fiecruia este scris un numr; ordonai plicurile n aa fel nct numerele de pe ele s fie aezate n ordine cresctoare astfel: dup ce ai ales cu care numr de pe plic ncepe irul i ai rezolvat sarcinile de pe foaia din plic, punei lng el plicul cu numrul care-l succede nct s fie n ordine cresctoare. Dup ce ai pus toate plicurile cu numerele de pe ele n ordine cresctoare, ntoarcei plicurile cu faa n spre voi i daca le-ai pus corect n ordine cresctoare, vei descoperi un mesaj scris de mine pentru voi.

Cu drag, Zna Matematicii

Scriei n spaiile punctate unitile de msur pe care le-ai nvat..........................................................................................................Scriei n spaiile punctuate ce msurm cu metrul la un obiect..........................................................................................................Scriei n spaiile punctate ce i msori unui lichid..........................................................................................................Scriei n spaiile punctuate ce lichide putem msura cu litrul..........................................................................................................Scriei n spaiile punctuate cu ce unitate de masur putem msura masa unui obiect..........................................................................................................Scriei n spaiile punctuate cu ajutorul crui instrument de msurat putem msura masa corpurilor..........................................................................................................Calculeaz:35 m + 28 m = . m16 l + 29 l = . l24 m 19 m = . m13 l + 5 l = . l43 kg 16 kg = . kg29 kg + 32 kg = . kg

Privii cu atenie i facei legtura ntre cuvintele care fac parte din acelai domeniu: lungimea metrul capacitatea kilogramul masa litrul

Ordonai segmentele n fucie de lungimea sau grosimea lor folosind expresii: ,,mai lung, ,,mai scurt, ,,cel mai lung, ,,cel mai scurt.AB C

Segmentul A este dect segmentul C.Segmentul C este ......................................................................... . Segmentul B este.......................................................................... .Segmentul C este .. dect segmentul B.

Calculeaz:24 m + 18 m = ... m26 l + 18 l = .. l11 kg + 33 kg = .. kg33 m + 11 m = m13 l + 18 l = .. l55 kg + 28 kg = .. kgDai exemple de obiecte pe care le putei cntri. Notai-le pe liniile punctate:Msoar masa ghiozdanului i a ta i compar-le. Scrie pe spaiul punctat care mas este mai mare; a ta, sau a ghiozdanului preciznd kilogramele i instrumentul de msur folosit.