MASAJ_CURS

UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA IAŞI”FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Prof. Univ. Dr. Veronica Bălteanu

CURS DE MASAJ

APLICAŢIILE MASAJULUI PENTRU ÎNTREŢINERE, TERAPIE ŞI SPORT

2013

VERONICA BĂLTEANU


CUPRINS

CURS 1 7I. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE

71.1. ISTORIC 71.2. NOŢIUNI GENERALE 121.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. SPAŢIILE DE MASAJ. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 14

CURS 2 19II. TEHNICA MASAJULUI. 19PROCEDEE DE MASAJ 19

II.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ19

2.1.1. Netezirea (effleurage) 202.1.2. Fricţiunea 26

CURS 3 33III. Frământatul (petrissage) 333.1.1. Tapotamentul (baterea) 373.1.2. Vibraţiile 41

CURS 4 45IV. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ

454.1.1. Cernutul 454.1.2. Rulatul 464.1.3. Presiunile 474.1.4. Tracţiunile şi tensiunile 494.1.5. Scuturările 51

4.2. ALTE MANEVRE DE MASAJ 524.2.1. Hidromasajul 52

3


4.2.2. Hidroterapia 534.2.3. Duş-masajul 554.2.4. Duşul subacval 554.2.5. Duşul cu aer cald 564.2.6. Băile cu bule gazoase. 564.2.7. Masajul local cu gheaţă. 574.2.8. Sauna 57

CURS 5 60V. MASAJUL REFLEX. 60

5.1. Efectele cele mai importante ale masajului65

5.2. Contraindicaţiile masajului 66CURS 6 70VI. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 70

6.1. Metoda masajului parţial716.2. Masajul spatelui. 726.3. Masajul peretelui toracic. 726.4. Masajul peretelui abdominal. 736.5. Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere. 736.6. Masajul membrelor superioare. 746.7. Masajul capului. 746.8. Masajul feţei. 756.9. Masajul gâtului. 776.10. Masajul general 786.11. Mijloace ajutătoare în aplicarea masajului

786.12. Automasajul 81

CURS 7 85VII. PRESOPUNCTURA 85

7.1. Indicaţii terapeutice ale presopuncturii pentru afecţiuni frecvente la sportivi 967.2. Contraindicaţii ale presopuncturii 97

CURS 8 100VIII. REFLEXOLOGIA ÎN KINETOTERAPIE

1008.1. Reflexodiagnosticul 1058.2. Reflexoterapia 1058.2.1. Tehnici de aplicare 106

4

VERONICA BĂLTEANU

8.2.2. Reflexologia picioarelor 1078.2.3. Efectele reflexoterapiei 1088.2.4. Avantajele reflexoterapiei 1098.2.5. Contraindicaţiile reflexoterapiei 110

CURS 9 112IX. TERAPIA PUNCTELOR TRIGGER DUREROASE 112

9.1. Morfologia muşchiului 1139.2. Etiologia punctelor trigger 1159.3. Evaluarea clinică 1169.4. Depistarea punctelor trigger 1179.5. Tratament – intervenţii kinetoterapeutice

118CURS 10 126X. DRENAJUL LIMFATIC 126

10.1. Circulaţia limfatică 12710.2. Patologia sistemului limfatic 13010.3. Manevrele specifice drenajului limfatic manual 13410.4. Mişcările (de masaj) specifice pentru drenaj limfatic manual 134

CURS 11 136XI. DRENAJUL LIMFATIC AL CAPULUI ŞI GÂTULUI 136

11.1. Drenajul limfatic al membrului superior141

11.2. Drenajul membrului superior 14211.3. Drenajul limfatic al peretelui toracic anterior şi al sânului 144

CURS 12 146XII. Drenajul limfatic al membrului inferior 146

12.1. Drenajul limfatic al abdomenului 14812.2. Drenajul limfatic manual al membrului inferior - partea anterioră 14912.3. Drenajul limfatic manual al membrului inferior – partea posterioară 15112.4. Contraindicaţiile generale ale drenajului limfatic 15312.5. Indicaţiile generale ale drnajului limfatic manual 153

5


CURS 13 156XIII. MASAJUL ŞI AUTOMASAJUL ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ 156

13.1. Masajul de încălzire15813.2. Masajul de refacere 15913.3. Masajul intraefort 16013.4. Aplicaţiile masajului în diferite tipuri de efort.... 162

BIBLIOGRAFIE 172

6

VERONICA BĂLTEANU

CURS 1I. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI

GENERALE

IntroducereCursul de masaj în traumatologia sportivă se adresează

studenţilor de la masterul Kinetoterapia în traumatologia sportivă cuprins în planul de învăţământ al anului I, semestrul I.

Prin conţinutul său (cursul 1) aduce în atenţia studenţilor aspecte legate de apariţia şi evoluţia cunoştinţelor acestei activităţi, precum şi rolul ei în menţinerea parametrilor funcţionali optimi ai organismului uman în situaţii diferite în care se poate afla: sănătos (masajul igienic), bolnav (masajul terapeutic), sportiv (masajul în sport).

Pentru desfăşurarea activităţii de masaj se impune respectarea unor condiţii şi reguli legate de activitatea maseurului şi a spaţiilor de masaj (sală/cabinet).

Obiectivele cursului:- însuşirea noţiunilor teoretice legate de apariţia şi

dezvoltarea masajului;– însuşirea cunoştinţelor teoretice în scopul lărgirii ariei metodice de utilizare a masajului în funcţie de scopul urmărit.

I.1. ISTORICDocumentele istorice păstrate până în prezent

arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice.

Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut.

Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813.

Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt:

7


“mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi

semnificaţie; “massien” în limba greacă înseamnă a

frământa.Din studiile a numeroşi cercetători reiese că

masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor.

La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică.

Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului.

În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale.

Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”.

8

VERONICA BĂLTEANU

Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor.

În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile Ayar-Veda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri.

La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic.

Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul.

Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific.

Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi

9


anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului.

Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului.

În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare.

Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte.

Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent.

10

VERONICA BĂLTEANU

Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şi-a păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie.

În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei.

Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. De asemenea, recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica, constituie noutăţi.

Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică. În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei, educaţiei fizice şi sportului, iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia, Anglia, Franţa, Germania, Rusia.

Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica, au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea.

În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj, s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav.

Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese, dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului, cât şi pentru refacere după consumarea efortului.

11


În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor, transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie, asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale, aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut.

Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii, ortopezii şi reumatologii.

R. P. Manga, în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul, istoricul, manipulaţiunile, acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”, fiind prima de acest gen din ţară.

N. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”, în 1889.

În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic, general şi parţial” al francezului M. Defrumerie.

O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, sub îndrumarea profesorilor Ion Lascăr şi Valentina Roşca, după înfiinţarea acesteia în 1922. Ulterior, Adrian Ionescu publică “Masajul“, sub formă de curs pentru studenţii A.N.E.F.S. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul, cât şi domeniul culturii fizice medicale. Absolvenţii acestei instituţii de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară, au desfăşurat, atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice, recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă.

I.2. NOŢIUNI GENERALEMasajul reprezintă o prelucrare metodică,

sistematică a părţilor moi ale corpului uman, prin

12

VERONICA BĂLTEANU

mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice, hidrice, electrice).

Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale), terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice, funcţionale sau traumatice). Masajul este de asemenea legat de activitatea sportivă, aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii), efecte trofice, liniştitoare, de dezobosire (după concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor), efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă, mecanică). Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie, terapie şi activitatea sportivă, decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui:

masaj igienic; masaj terapeutic; masaj sportiv.În prezent, bine fundamentat ştiinţific, masajul

este un mijloc de bază în terapia recuperatorie, constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare).

Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene, fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic, sau la cele de relaxare, de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian, este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică.

În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni, în special la nivelul aparatului locomotor, masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale, având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în

13


special în afecţiunile traumatice, circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor.

La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă, pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului), pentru efectele trofice, de regenerare activă pe plan biologic, necesare în faza de refacere, de reechilibrare biologică, regenerare trofică ce induce faza de supracompensare, expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă, explică prezenţa maseurului în echipa tehnică, personal în cazul sportivilor de mare valoare, cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte, simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie.

Aplicarea manevrelor de masaj, manuale sau instrumentale, în scop igienic, terapeutic sau legate de activitatea sportivă, se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp, acţiune denumită automasaj.

I.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. SPAŢIILE DE MASAJ. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI

Maseurul, cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă), cel din unităţile sanitare, recreaţionale sau de întreţinere, trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12, luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi. Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie. În aceste facultăţi, precum şi în facultăţile de educaţie fizică, masajul este o disciplină de studiu obligatorie.

Maseurul care practică masajul la sportivi, legat de activitatea de performanţă, trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv şi

14

VERONICA BĂLTEANU

cel competiţional, el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă.

Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj, maseurului, care nici el nu acţionează singur, ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic, proceduri, durată, locul de aplicare).

Acesta trebuie să fie un om cult, cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv, medical, igienic, de întreţinere), cu o stare de sănătate bună, rezistent la oboseala fizică şi psihică, echilibrat. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar, deosebit. Maseurii cu handicap de vedere, deşi au un bun simţ tactil, sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare, însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună, fără handicapuri de nici un fel, ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor, care îi însoţesc pe aceştia la competiţii.

Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului, a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj, echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte, pantalon lung sau scurt, papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat. Nu trebuie să poarte inele, brăţări, care ar putea răni pacientul, să nu aibă bătături, unghii lungi sau neîngrijite. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate, iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură, să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului. Este recomandat ca la 2 - 2,30h să facă o pauză de cca. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară), în care să consume fructe, dulciuri, sucuri de fructe sau lactate, timp în care încăperea se aeriseşte.

Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. Se mobilizează fiecare segment, în special articulaţia

15


pumnului şi articulaţiile degetelor. Se fac mişcări de flexie, extensie, abducţie şi adducţie,(mobilizări pasive), pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora.

Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber, la competiţii. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare, vânt, ploaie, frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei). În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută; temperatura trebuie să fie de 20-22 0C, bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic, să aibă o înălţime convenabilă maseurului, să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor.

Sălile de masaj trebuie să aibă anexe, un vestiar pentru îmbrăcat-dezbrăcat, un grup sanitar şi duşuri, eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii, o măsuţă cu reviste, ziare sau pliante cu specificul activităţii.

Cel ce urmează a fi masat, sportivul, pacientul, de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală.

Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 30-60 minute înainte de masa următoare.

Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic, de întreţinere, de refacere după o stare de oboseală; în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. În activitatea sportivă, de asemenea, are un rol foarte important, practicându-se înainte de efort, în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere, după efort.

Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. Dintre acestea distingem contraindicaţiile

16

VERONICA BĂLTEANU

temporare (legate de o stare patologică acută, trecătoare, vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate, psihopatiile, etc.). Sunt, de asemenea, contraindicaţii locale, regionale sau generale, temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist.

Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat, de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu, neigienic, umed şi rece), dar şi de starea de sănătate a maseurului.

Dacă se ţine seama de recomandările făcute, de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare, respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile, masajul va fi un factor eficient, igienic, terapeutic şi un suport important al performanţei sportive, al reconfortării, un “medicament” de neînlocuit.

RezumatMasajul este o activitate cunoscută şi practicată din

vremuri străvechi, pentru efectele sale benefice asupra organismului. De-a lungul timpului a evoluat, s-au conturat reguli din ce în ce mai riguroase care au făcut din masaj un mijloc de întreţinere corporală pentru tratarea unor afecţiuni cât şi pentru creşterea performanţelor sportive.

Masajul este un mijloc de întrţinere corporală pentru orice persoană.

Practicarea masajului are o arie deosebit de extinsă putând fi practicat în scop igienic, terapeutic şi legat de activitatea sportivă.

Pentru practicarea lui este necesară respectarea indicaţiilor şi contraindicaţiilor cât şi anumite regului de igienă.

Concepte şi termeni de reţinutMasajul igienic – de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a

unor tulburări funcţionale.Masajul terapeutic – de tratare a unor afecţiuni

funcţionale, organice, traumatice.

17


Masajul sportiv (în sport) – efecte stimulatoare, trofice, de dezobosire, de refacere neuropsihică şi neuromusculară.

Probleme de reflexie şi teme de dezbatere1. Motivaţi clasificarea masajului funcţie de scopul

urmărit.2. Care sunt regulile impuse de practicarea masajului

(indicaţiile şi contraindicaţiile, regulile de igienă)?

Recomandări bibliografice1. Bălteanu V., 1994,- Caiet metodic de kinetoterapie (partea

I), Masajul şi automasajul, Ed. Univ. “Al. I. Cuza”, Iaşi. 2. Bălteanu V, 2004, Masaj şi tehnici complementare, Editura

Tehnopress, Iaşi.3. Cordun M., 1992,- Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport), Ed.

Ministerului Tineretului şi Sportului, Bucureşti. 4. Drăgan I., Petrescu O., 1993,- Masaj - automasaj, Ed.

Editis, Bucureşti.5. Mârza D., 2002, Masajul terapeutic, Editura Plumb, Bacău

18

MASAJ_CURS

Documents

Transcript of MASAJ_CURS