Neculai RĂDUŢ Eugen BUJOR

BAZELE LOGISTICIIBAZELE LOGISTICIIBAZELE LOGISTICIIBAZELE LOGISTICIIŞI ASIGURĂRII TEHNICEŞI ASIGURĂRII TEHNICEŞI ASIGURĂRII TEHNICEŞI ASIGURĂRII TEHNICE

A ACŢIUNILOR MILITAREA ACŢIUNILOR MILITAREA ACŢIUNILOR MILITAREA ACŢIUNILOR MILITARE

Bucureşti1998

7

CAPITOLUL 1

CONCEPTE TEORETICEPRIVIND LOGISTICA TRUPELOR

Pentru realizarea scopurilor funcţionale ale unui sistem creat de om,indiferent de natura acestuia, trebuie să i se asigure toate cerinţele şi condiţiilenecesare de factură tehnică, materială, economică, financiară, socială etc.

Se poate considera că toate aceste cerinţele şi condiţii fac obiectul destudiu al unei ştiinţe aparte, cea a logisticii, asociată şi integrată în teoriagenerală a ştiinţei sistemelor. Logistica a căpătat o consacrare deosebită însistemele militare şi în structurile acestora.

În ţara noastră, multă vreme, conceptul de logistică nu a fost acceptat fiindapreciat ca specific burghez şi capitalist. În armata română, principiile logisticiimilitare au fost adoptate după anul 1990, până atunci fiind utilizat conceptulasigurării materiale, tehnice şi medicale în cadrul componentelor asigurăriistrategice, operative şi de luptă a trupelor.

1.1 Evoluţii în definiţia conceptului de logisticăşi tendinţe actuale

Apariţia cuvântului „logistică”, în limba română, se pare că a provenit dela conceptul de logică matematică, având ca obiect aplicarea metodelormatematice în domeniul logicii formale, precum şi de la cuvântul de originegrecească „logistikos” care îl desemna pe cel priceput în a face calcule.

Dicţionarul Limbii Române Moderne (Editura Academiei Române, 1958)editat în viziunea filozofiei marxiste, defineşte logistica drept „ ... curent înfilozofia burgheză care, plecând de la principiile logicii matematice, ledenaturează şi le falsifică în spiritul idealismului şi al metafizicii, tratând logicadrept un sistem de reguli convenţionale şi de sisteme arbitrare de combinare aunor simboluri, neindicând şi nereflectând nici un fel de legături şi raporturireale”. După 20 de ani, în 1978, Dicţionarul de Neologisme (Editat de AcademiaRomână) acordă pentru cuvântul „logistică” numai sensul de expresiematematică a logicii formale sub forma logicii matematice.

8

Dicţionarul Nouveau Petit Larousse atestă pentru acest cuvânt douăsensuri, atât cel de logică matematică (partea logicii moderne, cum ar fi ştiinţacombinatorie) cât şi pe cel militar, ca parte a artei militare care se ocupă cutransportul şi revitalizarea armatei (având ca suport bazele de aprovizionare alearmatelor în campanie).

Foarte interesante sunt opiniile privitoare la logistica militară.Actualmente, majoritatea gânditorilor militari înţeleg prin „logistică” unansamblu de activităţi şi structuri organizatorice, menite să asigure trupele cu totceea ce au nevoie pentru instruire (pe timp de pace) şi pentru ducerea acţiunilormilitare (pe timp de război). Cât priveşte etimologia cuvântului, sunt acceptatedouă variante. O primă variantă ar proveni de la grecescul „logistikos”,înţelegând măiestria de a socoti, priceperea de a face calcule pentru celenecesare desfăşurării acţiunilor militare (înzestrării cu tehnică militară şiarmament, aprovizionării şi depozitării, transporturi şi construcţii etc.). Cea de-adoua variantă, are la bază cuvântul latin „logista”, denumire acordatăfuncţionarului din armatele romane şi bizantine care se ocupa cu administraţiamilitară şi civilă (în zonele cucerite).

Opinii scrise privitoare la conceptul de logistică militară apar cătresfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea. Prima abordareteoretică a conceptului de logistică acceptată de istoriografia militară se pare căaparţine generalului francez Antoine Henry în lucrarea sa „Precisé de L′art de laGuerre” (Manualul artei războiului). Acesta, pe baza analizei războaielornapoleoniene de la sfârşitul secolului XVIII- lea şi începutul secolului XIX-lea,ajunge la concluzia că arta războiului are cinci ramuri, respectiv: strategia;tactica mare; logistica; arta geniului; tactica mică. Antoine Henry defineştelogistica drept arta practică de a deplasa armatele, aspectul material al marşurilortrupelor şi formaţiunilor, instalarea taberelor nefortificate şi a cantonamentelor.Potrivit acestui concept, logistica este o interfaţă a strategiei şi tacticii deoarecepermite executarea combinaţiilor acestora. Pentru a combate controverselegenerate, Antoine Henry precizează: dacă strategia este arta de a face război peharta unui teatru de război, iar tactica fiind arta de a duce lupta pe un terenlimitat al acestui teatru, atunci logistica este ştiinţa de a pregăti şi a asiguraaplicarea acestora. Din aceste motive, Napoleon numea în funcţii logistice pe ceimai buni generali şi mareşali, care aveau puteri chiar mai mari decât ale şefuluide stat major.

O altă abordare a conceptului de logistică militară aparţine luiAlfred T. Mahan (1880), responsabil, în acea vreme, cu planificareaaprovizionărilor din marina S.U.A. Acesta extinde limitele logisticii militareincluzând bazele economice, mobilizarea industrială şi funcţiile economiei derăzboi.

Mai târziu, în 1917, un alt responsabil în marina S.U.A., George CyrusThorpe, luând în consideraţie opiniile înaintaşilor exprimate până atunci,consideră că arta războiului este formată din trei domenii militare, respectiv

9

strategia, tactica şi logistica. După Thorpe, logistica militară ar avea ca scopasigurarea forţelor umane şi a mijloacelor materiale necesare războiului. Ea armai cuprinde, în afara aprovizionării şi transporturilor, următoarele domenii:asigurarea financiară a armatelor; construcţiile militare (de nave, aeroporturi,porturi etc.); fabricarea armamentelor, muniţiilor şi a altor materiale de război;mobilizarea economiei pentru efortul de război.

Remarcăm faptul că în perioada interbelică, toate aceste teorii nu au avutdecât parţial efecte în practica şi teoria militară. Doar după cel de-al doilearăzboi mondial, în 1948, reprezentanţii celor trei categorii de forţe armate aleS.U.A. (terestre, navale şi aeriene) cad de acord asupra unei definiţii unice datălogisticii, considerând-o drept exprimarea ansamblului tuturor activităţilor princare se realizează aprovizionarea trupelor şi se administrează materialele,personalul şi dotările de război. În 1950, la aceste activităţi se mai adaugă celeprivind instruirea personalului şi asistenţa socială a lui, precum şi activităţile deachiziţionări şi furnizări de servicii necesare armatei.

Odată cu apariţia N.A.T.O, logistica şi principiile organizărilor logisticeproprii armatei S.U.A. sunt preluate şi de către armatele vest-europene(dar fără o interpretare unitară).

Problematica actuală a logisticii militare, în armatele moderne, va mai fianalizată şi în capitolul următor al manualului.

Mutaţii importante au apărut în domeniul ştiinţei logisticii moderne, caparte integrantă a teoriei generale a sistemelor. S-a constatat că sprijinul logisticera evaluat şi aplicat abia după darea în folosinţă a unui sistem (produs) pentrutoată durata de serviciu până la casare (scoatere din uz). Această practică s-adovedit costisitoare şi uneori, greu de realizat întrucât în fazele anterioareachiziţiei (cercetare, dezvoltare şi fabricaţie) nu se aveau în vedere criteriiimportante de factură logistică, precum fiabilitatea, mentenabilitatea şimentenanţa, compatibilitatea cu factorul uman, costurile etc.

În condiţiile moderne actuale au apărut o serie de factori care conduc lacreşteri alarmante ale costurilor logistice generate de creşterea complexităţiisistemelor şi încorporarea tehnologiilor de vârf atât în realizarea acestora, cât şiîn funcţionarea lor. Pe de altă parte, resursele financiare sunt tot mai limitate caurmare a creşterii inflaţiei şi acutizării restricţiilor bugetare. Această situaţie agenerat un paradox, supranumit şi „dilema economică actuală”. Rezolvareaacestei dileme se poate face prin luarea în consideraţie a următoarelor tendinţemoderne:

− un management cât mai eficient al resurselor disponibile;− analiza atentă a întregului ciclu de viaţă al unui sistem (produs)

achiziţionat, mai ales la cel la care costurile logistice necesare durateilui de serviciu (utilizare) depăşesc cu mult costurile asociate cercetării-dezvoltării şi fabricaţiei (construcţiei);

10

− necesitatea evidenţierii costurilor totale pentru întregul ciclu de viaţă alunui sistem (produs) şi reducerea (eficientizarea) celor de naturălogistică, devenite preponderente.

Aceste constatări şi tendinţe actuale lărgesc considerabil sfera logisticiimoderne care trebuie să încorporeze necesităţile de sprijin logistic pentru toatefazele (etapele) ciclului de viaţă al unui sistem (produs), începând cu cele destabilire a scopurilor funcţionale, de cercetare, proiectare şi fabricaţie(construcţie), continuând cu perioada de serviciu (utilizare, întrebuinţare) şiterminând cu casarea.

1.2 Logistica ciclului de viaţă al unui sistem (produs)

În ansamblu, logistica ciclului de viaţă al unui sistem (produs) înseamnătotalitatea activităţilor de factură socială, economică, tehnico-ştiinţifică,materială şi financiară asociate producerii (fabricaţiei, construcţiei) unui sistemşi exploatării lui în serviciu (întrebuinţare, mentenanţă, asigurarea materiilorprime şi materialelor necesare funcţionării etc.).

Sprijinul logistic are un caracter integrat şi cuprinde toate eforturile denatură logistică pentru toate fazele ciclului de viaţă al sistemului, de la concepţiepână la casare. El este pus în evidenţă în urma unor analize temeinice făcute„pas cu pas” şi interactiv.

Principalele faze asociate ciclului de viaţă al unui sistem (produs) sunturmătoarele:

a) apariţia necesităţii, formularea funcţiunilor (destinaţiei) şi evidenţiereacerinţelor care se impun ;

b) definirea sistemului, analiza lui funcţională de principiu, precizareacriteriilor şi alocarea resurselor de proiectare;

c) analiza variantelor existente, stabilirea celor posibile de realizat,analiza lor şi alegerea celei preferate (satisfăcătoare, optime etc.);

d) proiectarea preliminară şi analiza configuraţiei variantei alese;e) definitivarea datelor şi asigurarea documentaţiei pentru proiectare;f) proiectarea în detaliu a sistemului;g) realizarea modelului funcţional, revizuirea proiectului şi realizarea

prototipului;h) încercarea prototipului, testarea şi evaluarea acestuia, realizarea

modificărilor care se impun, pregătirea fabricaţiei, a S.D.V.-ului şidocumentaţiei tehnice necesare fabricaţiei, asigurarea cu utilaje, materii prime,materiale şi semifabricate;

i) realizarea seriei zero, testarea şi experimentarea funcţionării încondiţiile impuse de beneficiar, concretizarea eventualelor modificări deproiectare şi de fabricaţie;

11

j) fabricaţia (producţia, construcţia etc.) de serie, testarea operaţionalăintegrală uzinală, pregătirea pentru livrare şi predare la beneficiari;

k) introducerea în serviciu (exploatare) a sistemului, întrebuinţareaoperaţională a acestuia la beneficiar, asigurarea activităţilor de service;

l) casarea sistemului (scoaterea din uz, din serviciu etc.).Pentru fiecare din aceste faze ale ciclului de viaţă se evidenţiază

activităţile şi măsurile cu caracter logistic, se analizează corelaţiile dintre acesteaşi se defineşte ansamblul sprijinului logistic integrat. Elementele principale alesprijinului logistic integrat, pentru întregul ciclu de viaţă al sistemului,pot fi sintetizate ca fiind următoarele:

− cerinţele şi parametrii de fiabilitate şi mentenabilitate care se impunca date iniţiale de proiectare; aceştia sunt încorporaţi încă din fazeleiniţiale ale cercetării-dezvoltării;

− definirea sistemului de mentenanţă şi planificarea acţiunilor dementenanţă, atât corective cât şi preventive, care vor menţineparametrii de fiabilitate şi mentenabilitate în limitele impuse(proiectate);

− realizarea de echipamente specifice unor operaţiuni de sprijinlogistic, testere, soft-uri, dispozitive, verificatoare etc.

− asigurarea forţei de muncă necesară întrebuinţării (utilizării)sistemului şi realizării logisticii acestuia, specializarea personalului şiasigurarea compatibilităţii lui cu cerinţele operaţionale;

− proiectarea şi realizarea interfeţelor componentelor sistemului,asigurarea documentaţiei tehnice de proiectare şi fabricaţie (sub aspectmaterial);

− aprovizionarea tehnico- materială a tuturor fazelor ciclului de viaţă;− proiectarea şi realizarea de facilităţi şi utilităţi necesare sprijinului

logistic (construcţii, clădiri, ateliere, utilaje şi echipamente etc.);− elaborarea de standarde, norme tehnice, instrucţiuni de exploatare şi

mentenanţă, condiţii de specializare a personalului etc.;− activităţi specifice de ambalare, manipulare, depozitare, transport,

service etc.Este evident că toate aceste elemente ale sprijinului logistic integrat

impun anumite costuri care reclamă un anumit cuantum de resurse financiare,fiind foarte important să se cunoască cât mai exact costurile sprijinului logistical ciclului de viaţă al unui sistem, mai ales pentru faza de exploatare labeneficiar în care, pentru unele sisteme, se depăşesc cu mult costurile deachiziţie (cele militare de exemplu: blindate, avioane şi nave de luptă, complexede rachete etc.).

12

1.3 Concepte, noţiuni şi parametri cu care opereazălogistica sistemelor (elemente ale limbajului logistic)

Abordarea ştiinţifică a domeniului logisticii moderne se realizează prinutilizarea unor concepte, noţiuni şi parametrii cu care se operează. Aceştia aurolul de a evidenţia şi cuantifica efortul logistic pentru întregul ciclu de viaţă alunui sistem. Se pune deci problema cunoaşterii elementelor limbajului logistic.

Fără a intra în detalii, în acest subcapitol se va face o scurtă prezentare aprincipalelor concepte utilizate în logistică, respectiv:

− ingineria sistemului şi ingineria logisticii;− fiabilitatea şi mentenabilitatea;− mentenanţa;− analiza sprijinului logistic;− suportabilitatea sistemului şi compatibilitatea cu factorul uman;− eficienţa sistemului;− costul aferent ciclului de viaţă al sistemului.

1.3.1 Ingineria sistemului şi ingineria logistică

În procesul evolutiv al detaliilor funcţionale şi al cerinţelor de proiectare,ingineria sistemelor îşi propune ca obiectiv, realizarea unui echilibru optimîntre factorii operaţionali, economici şi logistici. Acest proces presupune ometodologie secvenţială şi iterativă pentru obţinerea de soluţii eficiente, dinpunctul de vedere al costurilor, privind sistemul ca un întreg şi pentru tot ciclulsău de viaţă.

Ingineria sistemului, sub aspect calitativ, reprezintă o integrare aeforturilor ştiinţifice şi inginereşti pentru realizarea următoarelor scopuri:

a) transformarea unei necesităţi operaţionale în parametrii de performanţăai sistemului (într-o configuraţie preferată); se obţine printr-un proces iterativ deanaliză funcţională, optimizare, definire, proiectare, testare şi evaluare;

b) integrarea parametrilor tehnici interconectaţi şi asigurareaintercompatibilităţii tuturor interfeţelor fizice, funcţionale şi de programare, într-o manieră care optimizează conceptul de sistem total şi permite proiectareaacestuia;

c) realizarea efortului ingineresc total prin integrarea următoarelorcomponente: fiabilitatea şi mentenabilitatea; sprijinul logistic; siguranţa şisecuritatea sistemului; productivitatea; integritatea structurală; factorul uman;alte elemente conexe considerate ca necesare;

Realizarea acestor scopuri presupune un accent deosebit asupra întregului ciclu de viaţă, interdisciplinaritate şi lucru în echipă pentruproiectare - dezvoltare.

13

Ingineria logistică include toate activităţile conexe sprijinului logisticaxate cu preponderenţă pe domeniile proiectării şi dezvoltării, respectiv:stabilirea iniţială a cerinţelor de sprijin logistic (criterii, restricţii etc.);dezvoltarea conceptului de mentenanţă; alocarea cerinţelor de sprijin logistic;analiza sprijinului logistic; proiectarea disponibilităţii sistemului; proiectarea şidezvoltarea elementelor de sprijin logistic (de exemplu: echipamente de testare,utilităţi etc.); testarea şi evaluarea capabilităţii de sprijin a sistemului.

În final, ingineria logistică îşi propune următoarele două scopuri:a) proiectarea echipamentului primar pentru disponibilitatea sistemului;b) proiectarea capabilităţii totale de sprijin a sistemului.

1.3.2 Fiabilitatea (R) şi mentenabilitatea (M)

Sunt probabilităţi impuse unui sistem încă din fazele decercetare-dezvoltare ale ciclului de viaţă, constituind caracteristici de proiectareale acestuia, generate de următoarea relaţie matematică:

R M+ = 1.Fiabilitatea se defineşte ca fiind probabilitatea ca sistemul (produsul) să

se comporte într-o manieră satisfăcătoare (convenabilă) pe o anumită perioadăde timp, când este exploatat în condiţii de lucru specificate. Aşadar, conceptulde fiabilitate scoate în evidenţă următoarele patru caracteristici: probabilitatea;performanţe satisfăcătoare (convenabile); timp (durată de exploatare, deserviciu etc.); condiţii de lucru specifice. Fiecare dintre aceste caracteristici are odeosebită importanţă, jucând un rol semnificativ în determinarea fiabilităţiisistemului (produsului).

Probabilitatea de fiabilitate este o expresie cantitativă care reprezintăfracţiunea (procentajul) ce semnifică de câte ori se produce un eveniment cusucces dintr-un număr total de încercări. Dacă, de exemplu, probabilitatea debună funcţionare a unui element este 0,8 pentru o perioadă de 100 de ore, rezultăcă cel puţin 80 ore aceasta va funcţiona corect.

Performanţele satisfăcătoare ale funcţionării unui sistem sunt exprimateprintr-un set de condiţii care trebuie stabilite, pentru a considera că sistemullucrează satisfăcător (convenabil). În mod obişnuit, acest set se exprimă printr-ocombinaţie de factori cantitativi şi calitativi, pentru funcţiile pe care trebuie să leîndeplinească sistemul.

Timpul (durata de serviciu, de exploatare) este unul dintre elementele celemai importante ale conceptului de fiabilitate. Parametrul „timp” permiteevaluarea probabilităţii îndeplinirii scopurilor funcţionale programate alesistemului constituind o performanţă a acestuia. Cei mai uzitaţi timpi asociaţiconceptului de fiabilitate sunt:

− timpul mediu de bună funcţionare a sistemului între două căderimarcate de nefuncţionarea acestuia (MTBF):

14

− timpul mediu total până la căderea completă a sistemului când practic,se încheie ciclul său de viaţă (MTTF);

− timpul mediu între două acţiuni de mentenanţă prin care sistemul serepune în stare de funcţionare (MTBM).

În final, cea de a patra caracteristică a conceptului de fiabilitate se referăla setul de condiţii specificate de lucru pentru funcţionarea sistemului şi au învedere: factorii de mediu în care va lucra sistemul, ciclurile de temperatură,umiditate, vibraţii, şocuri etc.

De regulă, aceşti factori sunt referiţi nu numai pentru perioada defuncţionare a sistemului ci şi pentru perioadele de conservare, transport,depozitare, manipulare etc.

Fiabilitatea (sau nonfiabilitatea) determină frecvenţa de mentenanţă(pentru repunerea în stare de funcţionare în caz de „cădere”) cu impact hotărâtorasupra cerinţelor de sprijin logistic.

Mentenabilitatea, ca şi fiabilitatea, reprezintă o caracteristică proprie deproiectare care se impune sistemului. Exprimă uşurinţa, precizia, siguranţa şieconomicitatea în executarea acţiunilor de mentenanţă. Din punctul de vedere almentenabilităţii, un sistem (produs) trebuie astfel proiectat încât să poată fiîntreţinut fără investiţii mari de timp, bani sau alte resurse (personal, materiale,utilităţi, echipamente de testare etc.) şi mai ales fără să afecteze misiuneaoperaţională a sistemului.

Este esenţial să se înţeleagă că mentenabilitatea este un parametru(o caracteristică) de proiectare, în timp ce mentenanţa constituie un rezultat alproiectării. Fiind o caracteristică de proiectare, mentenabilitatea se exprimă întermeni de factori de frecvenţă a operaţiunilor de mentenanţă, a timpului dementenanţă şi/sau costului de mentenanţă. Mentenabilitatea poate exprima:

a) probabilitatea ca un element să fie menţinut sau readus în stare defuncţionare într-o perioadă dată de timp, atunci când mentenanţa se realizeazăconform procedurilor prescrise şi resurselor disponibile;

b) probabilitatea ca operaţiunile de mentenanţă să nu depăşească unanumit cuantum într-o perioadă dată de timp, în care sistemul lucrează conformcu procedurile prescrise;

c) probabilitatea unor costuri de mentenanţă care să nu depăşească unanumit nivel pentru o perioadă prescrisă de timp, în condiţiile în care sistemuleste exploatat şi întreţinut conform procedurilor prescrise.

Pentru măsurarea mentenabilităţii unui sistem se utilizează o gamă largăde mărimi care includ multitudinea de factori ce fac referire la toate aspectelesistemului. Principalii parametri pentru a determina mentenabilitatea unui sistemsunt:

− timpul mediu dintre intervenţiile de mentenanţă pus în evidenţă şi decătre fiabilitate (MTBM);

− timpul mediu necesar pentru înlocuirea unui element componentdefectat (MTBR);

15

− timpul mediu activ de mentenanţă ( )actM care este o funcţie de timpmediu de mentenanţă corectivă ( crM echivalent cu MTBR) şipreventivă ( )prM . De regulă:

prcract MMM += ;

− timpul de nefuncţionare datorat operaţiunilor de mentenanţă în caresistemul nu-şi poate îndeplini funcţiunile (MDT); acesta include timpulmediu de mentenanţă ( )actM , de întârziere logistică (LTD) şi deîntârziere administrativă (ADT), respectiv:

ADTLDTMMDT act ++=

− indicele timpului de mentenanţă ( )I MT este un raport între numărul deore-om pentru mentenanţă (MMH) şi numărul total de ore defuncţionare (OH), respectiv:

OHMMHIMT /= ;− indicele costului de mentenanţă ( )I MC ca raport între costul

mentenanţei şi numărul de ore de funcţionare:OHCOSTIMC /=

1.3.3 Mentenanţa sistemului

Reprezintă ansamblul de acţiuni necesare menţinerii în stare defuncţionare a sistemului sau readucerii lui într-o astfel de stare. Mentenanţapoate fi corectivă şi preventivă.

Mentenanţa corectivă include acţiunile de mentenanţă executateneplanificat ca urmare a „căderii” sistemului, în vederea repunerii lui în stare defuncţionare. Ciclul de mentenanţă corectivă presupune următoarele activităţi:(localizarea) defectului şi izolarea acestuia; demontarea; înlocuirea sau reparareaelementului defect; asamblarea; verificarea. Mentenanţa corectivă se poateaplica şi la „suspectarea” apariţiei unei căderi chiar dacă investigaţiile nudetermină iminenţa unui defect.

Mentenanţa preventivă are în vedere toate operaţiunile de mentenanţăplanificate pentru a menţine un sistem în stare de funcţionare. Mentenanţapreventiv-planificată presupune verificări şi controale tehnice periodice,urmărirea (monitorizarea) periodică a condiţiilor de lucru ale sistemuluiînlocuirea elementelor critice, reglaje (calibrări), operaţiuni de service(întreţinere, alimentare etc.).

Nivelul de mentenanţă este asociat locului unde sistemul poate fi supusacţiunilor de mentenanţă, în funcţie de natura şi amploarea defecţiunilor,necesitatea şi existenţa personalului specializat, a utilajelor şi echipamentelor de

16

lucru etc. Există mai multe nivele de mentenanţă care pot fi executate labeneficiar pe locul scoaterii din funcţionare sau în locuri apropiate acestuia, înateliere, secţii şi baze de reparaţii etc.

Concepţia de mentenanţă defineşte criteriile şi numărul nivelelorsuficiente de mentenanţă, funcţiile principale care trebuie realizate la fiecarenivel de mentenanţă, criteriile de eficienţă urmărite, nevoile de sprijin logisticprimar etc.

Conceptul de mentenanţă este definit încă de la iniţierea programului decercetare-dezvoltare a sistemului şi constituie un element de referinţă pentruanaliza sprijinului logistic integrat.

Planificarea mentenanţei este expresia unui plan detaliat în care sespecifică metodele şi procedurile de aplicat pentru sprijinirea sistemului pedurata ciclului său de viaţă de la beneficiar (utilizator).

Planul de mentenanţă include identificarea şi utilizarea elementelornecesare de logistică a sistemului. El se defineşte după ce se obţin toate datelerezultate în urma analizei sprijinului logistic în fazele proiectării detaliate.

1.3.4 Analiza sprijinului logistic

Analiza sprijinului logistic este un proces analitic iterativ prin care seevaluează necesarul de sprijin logistic pentru un sistem.

Elementele componente ale sprijinului logistic au fost enumerate însubcapitolul anterior. În continuare, vom prezenta, pe scurt, principalele aspectede analiză a elementelor sprijinului logistic, respectiv: planificarea mentenanţei;sprijinul de aprovizionare; echipamentul de testare şi sprijin; transportul şimanipularea; personalul şi pregătirea de specializare a acestuia; facilităţile;datele şi documentaţia; resursele în sisteme electronice de calcul.

a) Planificarea mentenanţei, element al sprijinului logistic analizat însubcapitolul 1.3.3, include toate prevederile şi prognozele din acest domeniu,începând cu dezvoltarea conceptului de mentenanţă şi continuând cudesăvârşirea analizelor de sprijin logistic pe timpul proiectării, procurării şiachiziţionării elementelor de sprijin pentru perioada de întrebuinţare (exploatare)la beneficiar, atât timp cât este necesară funcţionarea sistemului.

b) Sprijinul de aprovizionare include asigurarea cu piese de schimb(agregate, subansambluri, module etc.), materiale consumabile, componentespeciale şi elemente conexe de inventar necesare sprijinului echipamentuluiprimar, soft-ului, echipamentului de testare şi sprijinire, de transport şimanipulare etc. Aprovizionarea mai are în vedere şi asigurarea cu documentaţie,asigurarea condiţiilor de depozitare-distribuţie, precum şi a personaluluispecializat achiziţionării şi mentenanţei. Elementele de analiză a sprijinului deaprovizionare vor include fiecare nivel de mentenanţă, localizare geoclimatică,

17

nivel al stocurilor, timpi consumaţi pentru procurări şi distribuţii, metode dedistribuţie a materialelor, locuri de depozitare etc.

c) Echipamentul de testare şi sprijin are în vedere toate utilajele, uneltele,echipamentele specializate de diagnosticare şi monitorizare, verificare şicalibrare metrologică. Tot în categoria echipamentelor de testare sunt incluse şistandurile de mentenanţă şi de service. Cerinţele impuse echipamentului detestare şi sprijin de la fiecare nivel de mentenanţă vor fi aceleaşi cu cele de lanivelul global de testare. Echipamentul de testare şi sprijin poate fi specific (nouproiectat sau realizat) sau comun (atunci când provine din inventarele existente):

d) Transportul şi manipularea, ca elemente ale sprijinului logistic, includachiziţionarea de mijloace de transport, containere (reutilizabile sau de unicăîntrebuinţare) şi alte mijloace specifice pentru următoarele genuri de activităţi:asamblarea, conservarea, depozitarea şi manipularea produselor finite;transportul echipamentelor primare, de testare şi sprijin, a pieselor de schimb şimaterialelor pentru fabricaţie şi mentenanţă; transportul personalului,documentaţiei tehnice şi a unităţilor mobile de intervenţie.

e) Personalul şi pregătirea pentru specializarea acestuia este un altelement important al sprijinului logistic. El are ca destinaţie genuri de activităţiprivitoare la instalarea, verificarea, operarea, manipularea şi mentenanţasistemului, precum şi a echipamentelor asociate de testare şi sprijin.Solicitările de persoane sunt exprimate cantitativ (numeric) atât pe nivele decalificare pentru fiecare operaţiune (funcţiune) efectuată de sistem, cât şi pentrufiecare acţiune inclusă în planul de mentenanţă.

Pregătirea personalului pentru specializare cuprinde: pregătirea iniţialăpentru familiarizarea cu sistemul; pregătirea complementară pentru fiecarefuncţie şi operaţiune din cele arătate anterior; asigurarea de documentaţie şiechipamente care constituie baza tehnică de pregătire (simulatoare, machete,dispozitive speciale, săli tehnice de specialitate etc.).

f) Facilităţile necesare exploatării sistemului reprezintă o altă laturăimportantă a sprijinului logistic, pentru realizarea funcţiilor de mentenanţă latoate nivelele. În categoria facilităţi sunt incluse: construcţiile industriale,terenurile, construcţii portabile, ateliere, secţii şi baze de reparaţii, laboratoare deverificare şi control metrologic, capacităţi de producţie pentru efectuareareviziilor tehnice de amploare etc. Tot în această categorie se includ: sursele deenergie (electrică, termică, aer comprimat etc.), aparatură pentru controlulmediului ambiant, mijloacele de legătură şi transmisiuni etc.

g) Datele şi documentaţia tehnică de exploatare ca elemente alesprijinului logistic, includ: instrucţiuni şi proceduri de instalare şi punere înfuncţiune; date necesare verificărilor tehnice şi reglajelor; instrucţiuni şiproceduri de mentenanţă; date şi informaţii privind întrebuinţarea cu eficienţă(operarea performantă) a sistemului, date şi informaţii privind utilităţileexistente etc. Toate aceste date şi informaţii nu se referă numai la echipamentele

18

primare ale sistemului, ci şi la cele ale echipamentelor de testare şi spijin detransport şi manipulare, de pregătire a personalului etc.

h) Resursa de echipamente electronice de calcul se apreciază ca fiind ocomponentă strict necesară sprijinului logistic, menită a contribui direct lacreşterea eficienţei operaţionale a sistemului. Se au în vedere toateechipamentele şi accesoriile calculatoarelor electronice, soft-urile, suporturilemagnetice şi bazele de date necesare realizării funcţiilor de mentenanţă la fiecarenivel, monitorizării exploatării sistemului şi diagnosticării pentru estimarea stăriitehnice a acestuia.

Amploarea sprijinului logistic. La sistemele tehnice mari (care conţin omare cantitate şi diversitate de componente tehnice identice, dar şi diferite,organizate ierarhic şi conduse de om ca un tot unitar), cerinţele de sprijin logisticpentru întreaga durată a ciclului lor de viaţă sunt semnificative. Elementele delogistică iniţială interacţionează, fiind necesară o revizuire şi evaluare continuă aacestora (ştiind că o decizie majoră sau o modificare a uneia din componente arputea afecta semnificativ celelalte elemente, inclusiv sistemul ca întreg).Dimpotrivă, cerinţele pentru logistica sistemelor relativ mici (sau produselor) sepot referi numai la funcţiunile de distribuire la beneficiar, instalarea şiverificarea iniţială, fără sau cu minime intervenţii de mentenanţă pe parcursulciclului său de viaţă. Prin urmare, la astfel de sisteme, accentul pe spijinullogistic va fi mult mai redus în comparaţie cu sistemele mari.

1.3.5 Suportabilitatea sistemului şi compatibilitateacu factorul uman

Suportabilitatea unui sistem reprezintă proprietatea acestuia de a putea fisprijinit logistic. Conceptul de suportabilitate a sistemului are o semnificaţieglobală şi presupune o perfectă punere de acord cu conceptele de fiabilitate şimentenabilitate, având însă un caracter mai general decât acestea.

Compatibilitatea cu factorul uman are ca principal obiectiv realizareaunei corespondenţe perfecte şi complete între: componentele fizice,funcţionalitatea sistemului şi elementul uman pentru operarea, mentenanţa şisprijinul sistemului. Aceasta reprezintă un rezultat al interfeţei dintre fiinţaumană, maşină şi soft-ul asociat. Încă din fazele de proiectare trebuie luaţi înconsiderare factorii antropometrici umani, cei fiziologici (necesităţi, speranţe,atitudini, motivaţii) şi de relaţii interumane. Influenţa factorilor umani, îndomeniul fiabilităţii şi mentenabilităţii, se iau în considerare încă din fazeletimpurii ale procesului de dezvoltare a sistemului prin analize atente privind:funcţionabilitatea sistemului; obiectivele de lucru şi mentenanţă; eventualeleerori de operare care afectează siguranţa în exploatare; proiectarea elementelorde spijin logistic; necesităţile de personal pentru operarea cu sistemul şimentenanţa acestuia la toate nivelele.

19

1.3.6 Eficienţa sistemului

Se exprimă, de regulă, sub forma unor parametri de performanţă aisistemului sau cifre de merit.

Reprezintă amploarea cu care sistemul îşi poate realiza scopurilefuncţionale pentru care a fost realizat (construit).

Cifrele de merit utilizate variază în funcţie de tipul sistemului şi cuprind:a) parametri de performanţă ai sistemului (caracteristicile tehnico-

tactice, precizia, capacitatea etc.);b) disponibilitatea, care exprimă gradul în care un sistem se află în stare

operabilă (de funcţionare) şi gata pregătit de a fi angajat la începutul uneimisiuni, atunci când aceasta este necesară la un moment dat. Disponibilitateaeste o funcţie a timpului de lucru (fiabilitate) şi a timpului de nefuncţionare(mentenabilitate - suportabilitate);

c) dependenţa, care defineşte influenţa altor factori perturbatori într-unulsau mai multe momente ale misiunii cum ar fi cei geoclimatici, de stare amediului, de conjunctură etc. Dependenţa este tot o funcţie a timpului de lucru(fiabilitate) şi a celui de nefuncţionare (mentenabilitate - suportabilitate).

Eficienţa unui sistem este rezultatul unor combinări ale cifrelor de meritşi se exprimă cel mai bine sub forma costurilor.

Se poate observa deci impactul semnificativ al logisticii asupra diferitelorelemente ale eficienţei sistemului, în mod deosebit, asupra disponibilităţii şidependenţei funcţie de: echipamentul de sprijin; personalul de operare şimentenanţă; planul acţiunilor de mentenanţă şi eficacitatea acestora; date,facilităţi şi utilităţi; existenţa şi disponibilitatea echipamentelor de testare;oportunitatea aprovizionărilor cu piese de schimb şi materiale.

1.3.7 Costurile ciclului de viaţă al sistemului

În general, ciclul de viaţă al unui sistem încorporează patru genuri decosturi, respectiv: de cercetare-dezvoltare; de producţie (construcţie) de operareşi mentenanţă; de retragere (scoaterea definitivă din funcţiune şi casare).

a) Costurile de cercetare-dezvoltare includ costurile pentru: studii defezabilitate şi analiză ale sistemului; operaţiuni legate de procesul de proiectareşi dezvoltare a sistemului; fabricarea; asamblarea şi testarea modelelorfuncţionale inginereşti; testarea şi evaluarea iniţială a sistemului; documentaţiaasociată producţiei (fabricaţiei, construcţiei) sistemului;

b) Costurile de producţie (fabricaţie, construcţie) încorporeazăurmătoarele genuri de cheltuieli având ca destinaţie:

- fabricarea şi asamblarea sistemului;- testarea operaţională a modelelor de producţie;- funcţionarea şi întreţinerea capacităţilor de producţie;

20

- necesităţile iniţiale de sprijin logistic asociate (dezvoltareaechipamentelor de sprijin şi testare; aprovizionarea cu piese de schimbşi materiale; dezvoltarea datelor tehnice; pregătirea personalului;includerea unor elemente în inventar; facilităţi şi utilităţi deconstrucţie etc.).

c) Costurile de operare şi mentenanţă reprezintă costurile pentru:− menţinerea în stare de funcţionare (operare) a sistemului şi asigurarea

resurselor de consum (carburanţi, energie, alte materialeconsumabile);

− executarea operaţiunilor de mentenanţă;− asigurarea cu personal specializat;− aprovizionarea cu piese de schimb şi materiale tehnice pentru

mentenanţă;− întreţinerea echipamentelor de sprijin şi testare, de transport şi

manipulare;− întreţinerea facilităţilor şi utilităţilor;− refacerea (completarea) documentaţiei tehnice de utilizare şi

mentenanţă, de pregătire a personalului pentru specializare etc.d) Costurile de retragere (scoatere definitivă din funcţionare şi casare)

încorporează cheltuielile legate de desfiinţarea sistemului şi a inventarelorasociate ca urmare a uzurii fizice şi/sau morale, pentru reciclarea materialelorrezultate din casare etc.

Costurile ciclului de viaţă mai pot fi clasificate şi din alte puncte devedere, în funcţie de tipul de sistem şi precizia (sensibilitatea) dorită pentrumăsurarea eficienţei.

Eficienţa costurilor reprezintă un rezultat al interacţiunii dintre costurileciclului de viaţă (de cercetare - dezvoltare, fabricaţie, operare - mentenanţă,retragere) şi elementele componente ale eficienţei sistemelor (disponibilitatea,dependenţa, performanţele sistemului). La rândul lor, atât costurile ciclurilor deviaţă cât şi eficienţa unui sistem, sunt condiţionate de două grupe mari defactori: grupa atributelor de proiectare şi fabricare (desing funcţional,fiabilitate, mentenabilitate, personal, producţie etc.); grupa elementelor desprijin logistic (planul acţiunilor de mentenanţă, echipamentul de testare şisprijin, piese de schimb şi materiale, documentaţie tehnică, facilităţi şi utilităţi,transport şi manipulare, sisteme electronice de calcul şi soft-uri).

Eficienţa costurilor poate fi evidenţiată prin indicatori specifici prin carese raportează diferitele mărimi de costuri (de cercetare-dezvoltare, de fabricaţie,de operare şi mentenanţă, de reducere de cheltuieli aferente sprijinului logisticetc.) la costul total al ciclului de viaţă aferent unui sistem.

De regulă, eficienţa costurilor se evidenţiază printr-o analiză standard aaşa-numitei metodologii a „beneficiului adus de costuri”, frecvent utilizatăpentru luarea deciziilor în domeniul logistic.

22

CAPITOLUL 2

LOGISTICA TRUPELORPARTE INTEGRANTA A LOGISTICII MILITARE

În primul capitol al manualului s-a evidenţiat faptul că există o ştiinţă alogisticii care, în funcţie de natura sistemelor şi a proceselor desfăşurate încadrul acestora, generează mai multe genuri de logistică: de producţie, deafaceri, de transport şi telecomunicaţie, bancar, de învăţământ, militară etc.

Logistica militară se referă, de regulă, la nivelul structurilor militare aleunui stat sau grup de state şi are caracter naţional din punctul de vedere alsecurităţii şi politicii de apărare ale statului respectiv. Logistica militară vizeazădomenii mult mai largi decât cele ale logisticii forţelor armate ale statului cumar fi cercetarea-dezvoltarea şi achiziţiile de tehnică militară, producţia de război,pregătirea teritoriului şi populaţiei pentru apărare, înzestrarea şi aprovizionareaforţelor militare, telecomunicaţiile, prestările de servicii şi de altă naturănecesare efortului de apărare.

În acest capitol, ne propunem să facem o aprofundare mai ales aproblematicii logisticii trupelor ca subsistem al logisticii militare naţionale, petimpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare (operaţiilor şi luptelor), însituaţii de criză şi/sau război.

2.1 Locul şi rolul logisticii în armatele moderne

Specialiştii din armatele moderne conferă conceptului de logistică militarăatributele care definesc toate condiţiile materiale şi de asistenţă necesarerealizării cu succes a acţiunilor militare.

Astfel, în conceptul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord(N.A.T.O.), logistica este definită ca ştiinţă a planificării şi asigurării mişcării(acţiunilor militare) şi întreţinerii forţelor având ca obiective generale:

a) cercetarea, proiectarea, producţia şi achiziţia de tehnică, armamente şimateriale militare;

23

b) depozitarea, transportul, distribuţia, evacuarea şi mentenanţa tehnicii,echipamentelor şi materialelor militare;

c) transportul, evacuarea şi spitalizarea personalului;d) achiziţia şi/sau construcţia de instalaţii militare, dispunerea, întreţinerea

şi funcţionarea acestora;e) achiziţia şi/sau furnizarea de servicii.Definirea logisticii în concepţia N.A.T.O. este rezultatul însuşirii de către

această organizaţie a principiilor logistice din armata americană consideratădrept cea mai modernă, complexă şi bine înzestrată armată pe plan mondial.

În concepţia S.U.A. (conform Cursului de Logistică editat în 1992 decătre Departamentul Apărării) se consideră că strategia, tactica şi logistica au unrol determinant în definirea capacităţii militare a unui stat. Mai pragmatic,logistica militară este considerată ca fiind arta şi ştiinţa pregătirii atât a omului,cât şi a maşinii, pentru luptă prin dobândirea, exercitarea şi păstrarea capacităţiide luptă. Foarte concludentă, considerăm a fi exprimarea concisă a scopuluilogisticii care constă, potrivit aceluiaşi manual, în a furniza consumatorului(luptătorului) a articolelor (tehnică de luptă, muniţie, hrană, echipamente etc.)realmente necesare, în timp util necesar, în cantitatea corectă necesară şi la celmai mic preţ de cost posibil.

Potrivit conceptului S.U.A. acceptat pentru trupele de uscat din armataS.U.A., forţele şi mijloacele logistice au următoarele misiuni:

a) aprovizionarea cu toate categoriile de materiale şi asigurareamijloacelor de transport necesare;

b) evacuarea şi repararea tuturor categoriilor de tehnică de luptă şiarmament;

c) asigurarea medicală şi evacuarea răniţilor (bolnavilor);d) strângerea şi evacuarea capturilor de război;e) înmormântarea militarilor căzuţi în luptă sau decedaţi ca urmare a

rănilor suferite.În forţele armate ale Germaniei logistica include măsurile şi activităţile

destinate planificării, pregătirii şi folosirii forţelor, mijloacelor şi serviciilornecesare aprovizionării armatei. Conceptul de logistică încorporeazăurmătoarele problematici principale aferente:

− aprovizionarea trupelor;− asigurarea tehnică;− asigurarea medico-sanitară;− transportul materialelor.În forţele armate ale Franţei, logistica are menirea de a asigura

combatantului tot ceea ce îi este necesar ca să trăiască, să lupte şi să sedeplaseze. Forţele şi mijloacele franceze de logistică trebuie să fie structurate şiorganizate astfel încât să fie capabile să desfăşoare activităţi specifice având învedere trei principii de bază:

24

a) degajarea la maxim a liniei frontului (a marilor unităţi tactice şiunităţilor din primul eşalon) de servituţiile logisticii pentru a permitecomandanţilor să se consacre exclusiv organizării şi conducerii luptei şioperaţiei;

b) ridicarea potenţialului forţelor (capacităţii de luptă) la cel mai înaltnivel, înainte de începerea luptei, pentru a preveni unele situaţii nefavorabileposibile ca urmare a întreruperii comunicaţiilor, a fluxurilor de aprovizionareetc.;

c) asigurarea medicală eficientă prin întrebuinţarea judicioasă şi optimă aformaţiunilor medicale, de regulă, cu funcţii (sarcini) unice, pentru evitarea„împovărării” acestora.

Concepte logistice similare celor prezentate anterior se regăsesc şi la altearmate moderne cum ar fi cele ale Italiei, Spaniei, Turciei, Greciei etc.

2.2 Logistica în armata română

2.2.1 Necesitatea

Până în anii 1990, conceptul logistic nu era acceptat şi încorporat înregulamentele militare ale armatei române fiind considerat ca un concept„reacţionar” şi „capitalist”, aşa cum era definită logistica în dicţionareleexplicative ale Academiei Române (vezi subcapitolul 1.1).

Totuşi, „Lexiconul Militar A - Z” (lucrare apărută în Editura Militară,Bucureşti, 1980) prezintă logistica drept un termen utilizat în literatura militarăoccidentală pentru a defini activitatea de asigurare materială şi tehnică (hrănire,echipare, aprovizionare cu tehnică şi materiale de tot felul), inclusiv transportulacestora la mari distanţe. Lexiconul recunoaşte logisticii militare rolul desubdiviziune a artei militare alături de strategie şi tactică.

În regulamentele militare pentru pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptăelaborate până în anul 1990, problematica logisticii armatei române era abordatăca un domeniu al asigurării strategice, operative şi de luptă a trupelor (denumit„asigurarea materială”, tehnică şi medicală).

În acest context, definirea misiunilor de luptă era, de regulă, o finalizare aprocesului de luare a deciziei (hotărârii), compartimentele de asigurare avânddoar rolul de a crea condiţiile tehnico-materiale necesare realizării hotărârii (fărăa avea în vedere existenţa şi suficienţa resurselor care, de cele mai multe ori,erau considerate ca fiind nelimitate).

Misiunile tot mai complexe ale armatei, noile ei responsabilităţi în statulde drept, dimensiunile tot mai ample şi complexe ale activităţilor militareadecvate condiţiilor războiului modern, determină modernizarea sistemuluilogistic al armatei române, cu implicaţii deosebite, de natură conceptuală,

25

organizatorică şi profesională. Aceste deziderate se înscriu în reforma deansamblu a organismului militar (începută după anul 1990) pentru realizareaobiectivelor de compatibilitate şi interoperabilitate în vederea integrăriieuropene şi euroatlantice a României (vezi subcapitolul 2.4.1).

Noua concepţie asupra logisticii militare a armatei române evidenţiazăintegrarea tuturor compartimentelor de asigurare materială, tehnică, medicală şifinanciară într-un sistem logistic unitar şi adecvat sporirii flexibilităţii şieficacităţii organismului militar. Totodată, noul sistem logistic în curs derealizare porneşte de la ideea îmbinării armonioase a acţiunilor de susţinere(sprijinire) logistică a unităţilor şi marilor unităţi, atât la nivel zonal (teritorial),cât şi naţional, pentru toate categoriile de forţe ale armatei, după principii unice,valabile la pace, în situaţii de criză şi la război.

Principalii factori care impun cu obiectivitate adoptarea noului sistemlogistic, pot fi consideraţi următorii:

− reorganizarea şi modernizarea organismului militar;− fundamentarea teoretică modernă şi perfecţionarea conceptului de

logistică;− stabilirea sistemului logistic al armatei în concordanţă cu noile

structuri organizatorice şi misiunile acestora în timp de pace, criză saurăzboi;

− eliminarea paralelismului între diferitele structuri şi organe carerealizează funcţiuni de natură logistică;

− eliminarea compartimentării neeconomice a activităţilor logistice încadrul mai multor structuri militare şi punerea lor sub controlul unuisingur organism militar;

− utilizarea cu maximă eficienţă a resurselor financiare şi materialedestinate asigurării condiţiilor de viaţă şi instruire a trupelor în timp depace şi a suportului material necesar îndeplinirii misiunilor de luptă însituaţii de criză sau conflict;

− realizarea compatibilităţii cu structurile logistice din armatelemoderne.

În figura 2.2.1 se prezintă o schemă de principiu cu organele şi funcţiunilenoului sistem logistic la diferitele eşaloane ale armatei române.

26

Fig. 2.2.1Schema de principiu a noului sistem logistic al armatei româneLegenda fluxului informaţional:

de directive, ordine şi decizie; de raportare, sinteze şi situaţii informative.

2.2.2 Definirea conceptului de logisticăîn armata română

Asigurarea victoriei în luptă este realizată prin acţiunea conjugată aprincipalilor trei factori: informaţia, omul (luptătorul) şi tehnica de luptă(inclusiv armamentul şi alte echipamente militare).

Aceşti factori stau la baza definirii conceptului de logistică, impunându-senecesitatea eficientizării lor prin asigurarea permanentă a tot ceea ce trupelor leeste necesar. Astfel, militarul ca să poată să se deplaseze şi să lupte are nevoiede hrană, echipament, materiale de întreţinere, condiţii de odihnă, medicamenteşi tratament de recuperare etc., iar tehnica şi armamentul trebuie asigurate cumuniţii, carburanţi - lubrifianţi, piese de schimb, asistenţă tehnică şi mijloace deprotecţie.

27

Armata română şi-a fundamentat propriile opţiuni privind logistica avândîn vedere experienţa dobândită, studiul literaturii actuale de specialitate şirezultatele schimburilor de experienţă cu specialiştii în logistică din armatelemembre ale N.A.T.O., precum şi din alte armate moderne. Abordând creatorprincipiile şi concluziile obţinute şi fără a copia modelele dintr-o armată saualta, s-a considerat necesară definirea conceptului de logistică la două nivele: celal sistemului naţional de apărare şi cel al trupelor.

Logistica sistemului naţional de apărare se defineşte ca fiind un complexde măsuri şi activităţi desfăşurate pe timp de pace şi război, într-o concepţieunitară, pentru:

− cercetarea, proiectarea, fabricarea şi achiziţionarea de tehnică,armamente, echipamente şi materiale militare;

− pregătirea teritoriului pentru apărare;− înzestrarea şi aprovizionarea forţelor destinate ducerii acţiunilor

militare;− asigurarea tehnică, de telecomunicaţii, de transport, medicală,

veterinară, financiară, prestări de servicii şi de altă natură, necesareefortului de apărare.

În mod corespunzător, acest concept generează sistemul naţional logisticcare se defineşte ca un ansamblu de elemente componente (cu relaţiiledintre ele) format din:

− organele şi autorităţile centrale şi locale ale administraţiei publice;− organele militare teritoriale;− agenţii economici şi instituţiile care au sarcini pe linia realizării

producţiei de apărare;− forţele de logistică din compunerea forţelor armate (ale ministerului

apărării, de interne, S.R.I. şi ale altor structuri);Relaţiile care se stabilesc între aceste elemente componente au în vedere

satisfacerea atât a nevoilor economiei naţionale şi populaţiei, cât şi pe cele aleforţelor armate.

La acest nivel, forţele de logistică cuprind organe de conducere, precum şiunităţi productive şi prestări servicii.

Ca organe de conducere logistică la nivelul sistemului naţional de apăraresunt incluse:

− Parlamentul şi Consiliul Suprem de Apărare a ţării:− Guvernul şi Ministerul Apărării Naţionale;− Organele centrale şi locale ale administraţiei publice de specialitate cu

atribuţii în domeniul apărării naţionale.Prin unităţi productive şi de prestări servicii incluse în forţele de logistică

la nivelul sistemului naţional de apărare, se au în vedere:

28

− instituţiile centrale şi locale cu responsabilităţi în domeniultransporturilor, telecomunicaţiilor, asistenţei tehnice, sanitare şifinanciare;

− agenţii economici din toate domeniile de activitate, inclusiv pentruprestări servicii.

Logistica trupelor ca parte componentă a logisticii sistemului naţional deapărare, se defineşte ca fiind totalitatea activităţilor care se planifică,organizează şi desfăşoară în scopul asigurării marilor unităţi, unităţilor şisubunităţilor cu tot ceea ce le este necesar pentru a duce acţiuni militare în oricesituaţie operativ-tactică şi în orice condiţii geoclimatice.

Sistemul logistic al trupelor, la modul cel mai general, se defineşte cafiind un ansamblu unitar de elemente (inclusiv relaţiile dintre ele) format din:

− totalitatea forţelor de logistică existente în organica marilor unităţi(strategice, operative şi tactice) şi unităţilor armatei;

− organele militare teritoriale zonale şi judeţene;− autorităţile locale ale administraţiei publice;− agenţi economici din zona de operaţie (indiferent de forma de

proprietate);− instituţiile de toate categoriile din zona acţiunilor de luptă care au

răspunderi în domeniul apărării.Evident că sistemul logistic al trupelor este un subsistem component al

sistemului naţional de apărare.De regulă, pentru o zonă de operaţie, se utilizează conceptul de sistem

logistic operaţional format din:− marile unităţi, unităţile şi formaţiunile de logistică proprii şi cele ale

eşaloanelor subordonate;− sursele de aprovizionare;− unităţile prestatoare de servicii;− relaţiile funcţionale dintre acestea.Destinaţia sistemului logistic operaţional al trupelor are în vedere:

aprovizionarea acestora cu tehnică, muniţie şi materiale de toate categoriile;organizarea şi executarea transporturilor logistice; asigurarea tehnică, medicală,sanitar-veterinară şi financiară; asigurarea căilor de comunicaţie (rutiere,feroviare, navale şi aeriene); cazarea trupelor şi adăpostirea animalelor.

2.2.3 Factorii de condiţionare, principiile de bazăşi misiunile generale ale logisticii trupelor

Logistica trupelor se organizează având la bază:− dispoziţiunile pentru logistică ale eşalonului superior în vederea

îndeplinirii unei misiuni primite;

29

− decizia comandantului pentru îndeplinirea misiunii primite;− reglementările în vigoare, pe această linie, din regulamente,

instrucţiuni şi precizări atât ale eşaloanelor superioare cât şi alecomandantului.

Principalii factori care condiţionează organizarea logisticii pot ficonsideraţi următorii:

a) valoarea şi intensitatea acţiunilor inamicului;b) valoarea şi compunerea de luptă a trupelor proprii participante la

îndeplinirea misiunii;c) gradul de pregătire a teritoriului şi economiei pentru apărare;d) situaţia din care trupele trec la îndeplinirea misiunii şi natura acesteia

(apărare, ofensivă, acţiuni nonviolente etc.);e) gradul de asigurare cu tehnică şi materiale a trupelor;f) starea de operativitate a marilor unităţi, unităţilor, subunităţilor şi

formaţiunilor de logistică;g) concepţia acţiunilor viitoare şi misiunile trupelor proprii;h) starea şi orientarea căilor de comunicaţie din fâşia logistică a trupelor

proprii;i) particularităţile de relief, teren, climă, timp, anotimp şi starea vremii.Se observă că, deşi toţi aceşti factori au caracter contradictoriu şi aleator

(nu pot fi determinaţi cu precizie ci doar estimaţi probabilistic), totuşi activităţilede logistică trebuie să se organizeze şi să se desfăşoare cel puţin cu rezultatesatisfăcătoare şi să asigure trupele cu tot ceea ce le este necesar în orice situaţieoperativ-tactică şi în orice condiţii geoclimatice (vezi definiţia logisticiitrupelor).

Organizarea logisticii cuprinde activităţi deosebit de complexe şi specificepentru orice misiune primită.

Specificitatea concepţiilor logistice este generată de factorii decondiţionare enumeraţi anterior. Este foarte necesar ca în organizarea logisticiioricărui eşalon militar, pentru orice misiune, să se aibă în vedere anumite reguligenerale considerate ca restricţii obligatorii.

Logistica trupelor în armata română are în vedere un summum de reguliorganizatorice şi predicţii cunoscute sub denumirea de principii ale logisticii.Iată care sunt acestea:

1°°°° Principiul permanenţei şi continuităţii impune ca logistica să serealizeze permanent indiferent de situaţie.

Întreruperea procesului de sprijin logistic nu este permisă nici în anumitecondiţii nefavorabile cum ar fi:

− condiţiile grele de anotimp şi stare a vremii;− loviturile intense şi de amploare ale inamicului;− nimicirea parţială sau totală a unor mari unităţi, unităţi (subunităţi) şi

formaţiuni de logistică;− distrugerea unor obiective economice şi/sau căi de comunicaţie.

30

Respectarea acestui principiu presupune ca, indiferent de situaţie, forţeleluptătoare trebuie să beneficieze de condiţiile minime pentru trai şi luptă.

2°°°° Principiul asigurării rezervelor de materiale constituie o necesitateatât la pace cât şi la război. Aceste rezerve se creează la nivelul tuturoreşaloanelor şi au rolul de a asigura ducerea acţiunilor militare pe o perioadalimitată de timp atât în cazul întreruperii fluxurilor logistice, cât şi în condiţiileproducerii de către agresor a unor distrugeri. În mod curent, rezervele demateriale necesare a exista la orice eşalon poartă denumirea de stocuri.

3°°°° Principiul priorităţii aprovizionărilor din exterior impune caaprovizionarea trupelor să se realizeze, cu prioritate, din sursele de teritoriupăstrând intact nivelul stocurilor din depozitele proprii ale eşaloanelor militareale trupelor. Numai atunci când sursele de teritoriu devin insuficiente,aprovizionarea se realizează din depozitele de campanie ale eşalonului superior.Depozitele de campanie ale fiecărui eşalon de la trupe, constituie o rezervăpermanentă la dispoziţia comandantului cu care acesta poate interveni la nevoie,pentru completarea stocurilor de materiale consumate sau distruse de inamic,asigurând astfel continuitatea aprovizionării trupelor.

4°°°° Principiul concentrării efortului logistic pe direcţiile principale deacţiune ale trupelor (de interzis sau de ofensivă). Acest principiu se realizeazăprin următoarele măsuri:

− dispunerea marilor unităţi, unităţilor (subunităţilor) şi formaţiunilor delogistică înapoia grupării forţelor de angajare, la anumite distanţe, fărăa depăşi limita din spate a fâşiei logistice a eşalonului respectiv;

− completarea cu prioritate a rezervelor de materiale ale forţelor dingruparea de angajare imediată de pe direcţiile principale de acţiune;

− executarea oportună a manevrei rezervelor de materiale de pe odirecţie pe alta în funcţie de situaţia operativ-tactică nou creată petimpul ducerii acţiunilor militare (prin acţiuni ferme şi oportune pentrufiecare schimbare de situaţie).

5°°°° Principiul dispersării forţelor de logistică se realizează prindispunerea acestora în raioanele stabilite, la distanţe şi intervale regulamentareîntre elementele componente pentru a evita aglomerările şi a limita efectuldistructiv al focului inamic executat cu toate categoriile de armamente. Acestprincipiu nu exclude pe cel prezentat anterior, cel al concentrării efortuluilogistic pe direcţii. Ambele principii se condiţionează reciproc.

6°°°° Principiul efectuării transporturilor logistice de către eşaloanelesuperioare în folosul celor inferioare. Acest principiu statuează răspundereaunui eşalon de a transporta, prin grija sa şi cu mijloace proprii, materialelesolicitate de eşaloanele inferioare componente, în cantităţile şi în locurile cerute(de regulă, în dispozitivele acestora). Totuşi, în funcţie de urgenţă şi numai cuaprobarea comandantului, eşaloanele subordonate pot primi ordin de a executa

31

transporturi cu mijloacele lor pentru completarea stocurilor direct din sursele deaprovizionare puse la dispoziţie de eşalonul superior.

Sintetizarea activităţilor, măsurilor şi preocupărilor logisticii trupelor sereflectă în conceptul misiunilor logisticii.

Misiunile generale ale logisticii pot fi considerate următoarele:a) asigurarea rezervelor de materiale prin stabilirea stocurilor pentru

fiecare eşalon şi completarea acestora pe măsura consumului lor saudistrugerii de către inamic;

b) organizarea, planificarea şi executarea transporturilor logistice;c) hrănirea, echiparea efectivelor şi alimentarea tehnicii cu carburanţi,

lubrifianţi şi lichide speciale;d) înzestrarea şi completarea marilor unităţi şi unităţilor cu tehnică

militară, întrebuinţarea eficientă a acesteia, evacuarea celei imobilizatesau deteriorate, executarea intervenţiilor de mentenanţă(verificări diagnosticări, întreţineri tehnice şi reparaţii), asigurarea cupiese de schimb, materiale de uz general şi subansambluri necesareproceselor tehnologice de mentenanţă, precum şi pregătirea tehnică apersonalului care are în primire, întrebuinţează şi răspunde de tehnică;

e) prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor, acordarea asistenţei medicale,evacuarea răniţilor şi bolnavilor, spitalizarea, tratarea şi recuperareaacestora;

f) asigurarea stării de sănătate a animalelor aflate în serviciu pentruexecutarea de acţiuni militare, tratarea şi evacuarea celor rănite saubolnave, controlul şi aplicarea măsurilor sanitar-veterinare, precum şiprevenirea transmiterii bolilor de la animale la om;

g) asigurarea viabilităţii căilor de comunicaţie destinate transporturilorlogistice;

h) asigurarea şi administrarea corectă a resurselor financiare;i) cazarea şi cartiruirea trupelor, precum şi adăpostirea animalelor de

serviciu;j) strângerea şi evacuarea capturilor de război;k) asigurarea acţiunilor şi protecţia marilor unităţi, unităţilor

(subunităţilor) şi formaţiunilor de logistică.Misiunile generale ale logisticii se realizează atât în perioada de pregătire

a operaţiei (luptei), cât şi pe timpul ducerii acesteia, inclusiv după îndeplinireamisiunii. În acest scop sunt deosebit de importante următoarele preocupări:

− menţinerea permanentă a stării de operativitate a marilor unităţi,unităţilor (subunităţilor) şi formaţiunilor de logistică;

− realizarea şi menţinerea unei stări morale ridicate şi a unei disciplineferme a personalului;

− colaborarea neîntreruptă cu statul major, şefii de armă şi ai grupeloroperative, precum şi cu organele locale militare şi civile;

32

− realizarea şi menţinerea neîntreruptă a legăturilor pentru nevoilelogisticii.

2.3 Elementele componente ale logisticii trupelor

Având în vedere destinaţia sistemului logistic al trupelor, precum şimisiunile generale ale logisticii se pot sintetiza componentele logisticii trupeloratât pe timp de pace, cât şi în situaţii de criză sau război. Conform prevederilorregulamentelor militare în vigoare, logistica trupelor include următoarelecomponente:

• aprovizionarea;• transporturile;• mentenanţa;• asistenţa medicală;• asistenţa sanitar-veterinară;• asigurarea financiară;• asigurarea căilor de comunicaţie;• cartiruirea trupelor şi adăpostirea animalelor.

2.3.1 Aprovizionarea

Este o componentă hotărâtoare a logisticii trupelor deoarece influenţeazădirect aproape toate celelalte componente.

Constă în:− stabilirea necesarului de materiale;− cererea, primirea, depozitarea şi conservarea (când este cazul)

materialelor;− repartiţia şi distribuţia de materiale;− evidenţa primirii şi mişcării (distribuirii) materialelor.Aprovizionarea se realizează pe categorii de materiale clasificate astfel:− rachete, muniţii, armament şi alte materiale de artilerie;− tehnică de luptă şi materiale pentru aviaţie şi apărare antiaeriană;− tehnică de luptă şi materiale pentru marina militară;− mine, explozivi, tehnică şi materiale de geniu;− tehnică şi materiale de protecţie nucleară, biologică şi chimică,

incendiare şi de fumizare;− tehnică şi materiale de transmisiuni, război electronic şi de calcul;− tehnică de materiale de protecţie a informaţiilor şi cifru, asigurarea

psihologică, de cult şi cultură;− tehnica, piese de schimb şi materiale, blindate, automobile şi tractoare;

33

− carburanţi, lubrifianţi şi tehnică de resort;− tehnică şi materiale de intendenţă;− hărţi şi materiale topogeodezie;− materiale sanitare, farmaceutice şi veterinare, precum şi tehnică de

resort;− materiale de stat major şi cazare.Forţele participante la acţiuni militare pot avea ca surse de aprovizionare

următoarele:− economia naţională;− rezervele naţionale de materiale;− stocurile strategice din depozitele de materiale de pe teritoriu;− importuri;− capturile de război şi materiale de pe tehnica devenită nerecuperabilă.Stocurile strategice din depozitele teritoriale sunt constituite încă din timp

de pace într-un cuantum stabilit (conform normelor, eşalonării stocurilor şitabelelor de înzestrare) şi se completează sistematic pe timp de război, pemăsura consumului şi pierderilor. Stocul strategic reprezintă cantitatea demateriale prevăzută a exista în depozitele de teritoriu subordonate organelorcentrale cu atribuţii în domeniul aprovizionării. Stocul strategic este astfelestimat încât să permită ducerea acţiunilor militare pe o perioadă determinată detimp (conform eşalonării stabilite şi aprobate).

Consumurile de materiale se reglementează prin norme de consum.O normă de consum reprezintă cantităţile maxime de materiale care se potconsuma într-o perioadă determinată de timp. Valoarea normelor de consum sestabileşte prin reglementări cu excepţia unora (de exemplu consumul de muniţieşi carburanţi - lubrifianţi) a căror valoare se comunică de eşalonul superior prindispoziţiuni logistice şi sunt determinate de:

− amploarea acţiunilor care se vor desfăşura;− locul şi rolul elementelor de dispozitiv;− nevoile şi posibilităţile de transport şi aprovizionare;− condiţiile geoclimatice.Ministerul Apărării Naţionale are stabilit încă din timp de pace, un

sistem de relaţii cu ministerele economice şi agenţii economici pentru a realizaaprovizionarea cu materiale, ştiind că principala sursă de aprovizionare pentruforţele armate pe timp de război, o constituie economia naţională. Cererile demateriale ale armatei sunt preluate de Oficiul Central de Stat pentru ProblemeSpeciale (organ guvernamental) care:

− elaborează prognoze şi programe pentru pregătirea de mobilizare aeconomiei naţionale;

− stabileşte măsuri şi urmăreşte execuţia lor pe linia pregătirii teritoriuluipentru apărare;

− urmăreşte constituirea, păstrarea şi utilizarea rezervelor de mobilizare.

34

Ministerele şi organele centrale ale administraţiei de stat, precum şiagenţii economici, au obligaţia de a intensifica producţia de apărare (mai ales însituaţii de criză sau război).

Principalele surse de completare a stocurilor în depozitele eşaloanelormilitare ale categoriilor de forţe ale armatei, marilor unităţi şi unităţilor sunt celeteritoriale (atât militare cât şi ale economiei naţionale) obţinute pe bază derepartiţie.

Sursele militare de teritoriu reprezintă verigi importante pentruaprovizionarea trupelor şi sunt constituite din depozitele de materiale teritoriale,precum şi din unităţile de producţie ale armatei dispuse, de regulă, în zonele deoperaţii şi pe adâncimea dispozitivului strategic (vezi, subcapitolul 2.4 şi bazelelogistice teritoriale).

Sursele de teritoriu ale economiei naţionale sunt constituite dindispozitivele rezervelor de stat (naţionale), depozitele unor regii autonome,societăţile comerciale, asociaţiile particulare şi chiar a unor agenţi economiciprivaţi.

În afara stocurilor strategice se mai constituie:− stocuri operative;− stocul trupelor;− stocurile suplimentare.Stocul operativ reprezintă cantitatea de materiale stabilită să existe în

depozitele eşaloanelor operative.Stocul trupelor asigură ducerea unor acţiuni militare de intensitate mare

pe o perioadă de câteva zile; este constituit din cantităţile de materiale ce trebuiesă existe de la nivel luptător şi până la nivel mare unitate tactică, respectiv:

− stocul trupelor pentru luptător;− stocul trupelor subunităţii (grupă/echipaj, pluton, companie-batalion);− stocul de unitate (batalion/divizion independent, regiment);− stocul de mare unitate tactică (brigadă, divizie).Stocurile suplimentare se creează în funcţie de situaţia strategică

(operativă) pe baza dispoziţiunilor eşalonului superior şi a hotărâriicomandantului; acestea vizează, de regulă, numai anumite categorii demateriale, în special muniţii, carburanţi - lubrifianţi, piese de schimb, mine,explozivi şi materiale de geniu; au destinaţia să asigure necesarul pentru ducereaacţiunilor de luptă şi continuitatea aprovizionării (mai ales pe direcţii izolategenerate de relief, cursuri de apă, lipsa drumurilor de rocadă).

Manevra stocurilor de materiale, de pe o direcţie pe alta, se execută laordin, în funcţie de situaţia strategică sau operativă atât din adâncime către înfaţă, cât şi de-a lungul frontului.

Aceste categorii de stocuri (strategice, operative, ale trupelor şisuplimentare) asigură continuitatea în aprovizionarea cu materiale pe timpuldesfăşurării acţiunilor militare ale marilor unităţi strategice şi operative.

35

2.3.2 Transporturile logistice

Reprezintă ansamblul de activităţi planificate, organizate şi desfăşuratepentru deplasarea spaţială a materialelor din sursele de aprovizionare până laluptător (tehnică, mijloace de luptă etc.), precum şi a celor care prisosesc pecâmpul de luptă, către înapoi, în locuri stabilite din timp (după eventualeegalizări).

Transporturile logistice la nivel strategic se execută cu mijloace dinparcul public, îndeosebi feroviare. În funcţie de situaţie şi posibilităţi se mai potfolosi şi mijloace puse la dispoziţie pe căile rutiere, navigabile, aeriene,conducte pentru carburanţi etc.

Transporturile logistice la nivel operativ şi tactic se execută de regulă pecăile rutiere din fâşiile şi raioanele stabilite, cu mijloacele proprii ale marilorunităţi (unităţilor) şi uneori cu mijloace de transport rechiziţionate temporar dinzonă; nu sunt excluse transporturile feroviare, dacă acestea sunt posibile, maiales în adâncimea operativă a fâşiilor de logistică.

Răspunderea organizării şi executării transporturilor logistice revineeşalonului superior, cu mijloacele sale, în folosul eşaloanelor subordonate.În anumite situaţii, eşaloanele subordonate pot primi misiunea de a executatransporturi logistice în folosul lor cu mijloacele proprii (sau rechiziţionatetemporar). Nu pot fi excluse nici situaţiile în care eşalonul superior executătransporturi logistice către eşaloanele subordonate până la un anumit aliniament(punct din teren), de unde vor fi preluate de către acestea cu mijloacele lor.

Specialiştii militari consideră că transporturile logistice, în războiulmodern, au un rol determinant în obţinerea succesului operaţiei. Funcţionareaneîntreruptă a acestora asigură aprovizionarea trupelor cu tot ceea ce estenecesar traiului şi luptei.

Planificarea şi organizarea transporturilor logistice se fac având la bază:− hotărârea comandantului;− dispoziţiunile pentru logistică ale eşalonului superior;− cererile de transport ale compartimentelor de aprovizionare şi ale

celorlalte componente specifice de logistică;− timpul la dispoziţie.Executarea transporturilor se face potrivit planificării organului respectiv

de logistică.Planificarea şi organizarea transporturilor logistice trebuie să aibă un

caracter temeinic datorită:− frecvenţei relativ mari a acestora;− condiţiilor grele provocate de distrugerile de pe căile de comunicaţie

(lucrări de artă, porţiuni neutilizabile, alte puncte grele de trecere etc.);− pierderilor mari în mijloace de transport;

36

− ritmului alert al acţiunilor militare, pe de o parte, şi spaţiilor mari pecare se fac transporturi logistice, pe de altă parte.

În funcţie de destinaţie, transporturile logistice sunt:− transporturi de aprovizionare, din adâncime către front;− transporturi de evacuare, dinspre front înspre adâncime.De regulă, ele pot fi executate cu aceleaşi mijloace, mai puţin evacuarea

tehnicii grele (pe roţi şi pe şenile) care necesită tractoare blindate şi alte mijloacespecializate de evacuare.

2.3.3 Asigurarea tehnică

Reprezintă un ansamblu de măsuri, activităţi şi operaţiuni care seplanifică, se organizează şi se execută în scopul menţinerii în permanenţă a unuigrad înalt de completare cu tehnică militară, a unei stări tehnice şi de întreţinerebună a acesteia, precum şi a evacuării celei deteriorate de pe câmpul de luptă.

Este un element component de bază al logisticii trupelor şi contribuiedirect la realizarea capacităţii de luptă a marilor unităţi, unităţilor (subunităţilor)şi formaţiunilor militare.

Se realizează pe categorii de tehnică militară care generează următoarelegenuri de asigurare tehnică:

1° de blindate, automobile şi tractoare;2° de armament şi muniţie;3° de geniu;4° de radiolocaţie şi apărare antiaeriană;5° pe linie N.B.C., mijloace incendiare şi de fumizare;6° de transmisiuni, război radioelectronic şi mijloace de calcul;7° de intendenţă;8° de carburanţi-lubrifianţi;9° de aviaţie;10° de marină.Răspunderea nemijlocită pentru planificarea, organizarea şi conducerea

asigurării tehnice (pentru toate genurile de asigurare tehnică, funcţie de tehnicamilitară din înzestrarea unui anumit eşalon) revine şefului asigurăriitehnico-materiale din organul de conducere logistică al eşalonului respectiv,având la bază:

− dispoziţiunile tehnice ale eşalonului superior;− hotărârea comandantului pentru îndeplinirea misiunii.În partea a doua a acestei lucrări, se va analiza mai detaliat problematica

asigurării tehnice.

37

2.3.4 Asigurarea medicală

Cuprinde totalitatea măsurilor care se iau în vederea:− păstrării sănătăţii personalului;− prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor;− acordării la timp a ajutorului medical;− evacuării răniţilor şi bolnavilor, spitalizării, tratamentului şi recuperării

acestora în scopul înapoierii în cel mai scurt timp la unităţi.Îndeplinirea măsurilor pe linie de asigurare medicală constituie aria de

răspundere a medicului şef. Realizarea asigurării medicale se face prinformaţiunile medicale din structurile marilor unităţi şi unităţilor, din structurileapărării civile şi prin unităţile din reţeaua sanitară teritorială.

Asigurarea medicală este condiţionată de următorii factori:− posibilităţile de acţiune ale inamicului;− posibilităţile şi dispunerea formaţiunilor medicale proprii, ale apărării

civile şi ale unităţilor medicale din reţeaua teritorială aflate în zonă;− situaţia strategică (operativă) şi concepţia acţiunilor militare;− condiţiile geoclimatice şi situaţia epidemiologică din zonă;− existenţa, dispunerea şi posibilităţile spitalelor de teritoriu militare şi

civile, precum şi a surselor de aprovizionare cu medicamente şimateriale sanitare;

− existenţa şi starea comunicaţiilor din zonă.

2.3.5 Asigurarea sanitar - veterinară

Constă în menţinerea sănătăţii animalelor de serviciu şi prevenireatransmiterii bolilor de la animale la om, tratarea şi evacuarea celor rănite şibolnave, cunoaşterea stării epizootice din zonă, controlul (sanitar-veterinar) alalimentelor de origine animală, protecţia sanitar-veterinară împotriva efectelorarmelor N.B.C. şi aprovizionarea trupelor cu animale de serviciu.

Răspunderea pentru organizarea şi executarea măsurilor de asiguraresanitar-veterinară revine şefului compartimentului de specialitate din organullogistic.

Măsurile de asigurare sanitar-veterinară se realizează prin participareaunitară şi judicios organizată a următoarelor forţe specializate:

− organele şi formaţiunile sanitar-veterinare ale marii unităţi strategice(operative);

− organele şi formaţiunile sanitar - veterinare ale eşalonului superior;− organele şi unităţile sanitar-veterinare aparţinând reţelei teritoriale.

38

2.3.6 Asigurarea financiară

Constă în totalitatea măsurilor care se iau în scopul stabilirii, cererii,obţinerii, utilizării şi justificării mijloacelor financiare destinate forţelor armatepentru:

− aprovizionarea la timp şi fără întrerupere a marilor unităţi, unităţilor şiformaţiunilor forţelor armate cu tehnică şi materiale;

− plata drepturilor băneşti cuvenite personalului;− plata unor eventuale drepturi băneşti cuvenite agenţilor economici,

potrivit legii achiziţiilor, rechiziţiilor de bunuri şi de prestări servicii.Răspunderea pentru organizarea activităţilor de asigurare financiară

revine comandantului marii unităţi, unităţii şi formaţiunii, şefilor logisticiiacestor eşaloane, precum şi unităţilor bancare de campanie.

2.3.7 Asigurarea căilor de comunicaţie

Este o componentă importantă a logisticii trupelor care condiţioneazădirect aproape toate celelalte componente, în mod deosebit cea aaprovizionărilor, transporturilor logistice, asigurării tehnice, medicale etc.

Constă în măsuri, activităţi şi operaţiuni care se execută pentru:− alegerea, recunoaşterea şi pregătirea căilor de comunicaţie necesare

acţiunilor logistice;− repararea, întreţinerea şi menţinerea viabilităţii drumurilor, căilor

ferate, porturilor, aeroporturilor şi lucrărilor de artă de pe acestea(poduri, viaducte, tuneluri, consolidări, rambleuri şi debleuri etc.);

− realizarea serviciului de comenduire şi îndrumare (control) acirculaţiei;

− cercetarea nucleară, biologică şi chimică pe căile de comunicaţie;− paza şi apărarea lucrărilor de artă de pe drumuri şi a căilor ferate

existente în zona de operaţie pe care se execută sau se vor executatransporturi.

Răspunderea pentru organizarea şi conducerea măsurilor şi activităţilordestinate asigurării căilor de comunicaţie revine şefului logisticii de la fiecareeşalon, precum şi celorlalţi şefi de compartimente care au responsabilităţi înacest sens (şefilor de state majore, de arme, comandanţilor marilor unităţilor,unităţilor şi subunităţilor de geniu etc.). Utilizarea căilor de comunicaţie dinfâşia (zona) de responsabilitate a unui eşalon se face cu aprobareacomandantului respectiv la propunerile şefului logisticii şi a şefilor decompartimente care au astfel de cerinţe (nevoi).

39

2.3.8 Cazarea trupelor şi adăpostirea animalelor

Această componentă a logisticii trupelor, se defineşte ca fiind totalitateamăsurilor şi acţiunilor care se organizează şi se execută în vederea:

− asigurării de terenuri, construcţii, instalaţii şi materiale specificedestinate cazării (adăpostirii) trupelor (animalelor);

− exploatării, întreţinerii şi reparării construcţiilor şi instalaţiilor;− cazării personalului şi adăpostirii animalelor în clădiri, corturi,

adăposturi, parcări vehiculelor şi autovehiculelor speciale etc.;− prevenirii şi stingerii incendiilor.

2.4 Tendinţe şi opţiuni privind aplicarea principiilor logisticiimoderne în armata română

2.4.1 Logistica modernă - condiţie de interoperabilitatecu structurile de securitate europene şi euroatlantice

Integrarea României în structurile de securitate europene şi euroatlanticeconstituie un obiectiv strategic prioritar al politicii sale militare. Realizareaacestui scop presupune obligatoriu restructurarea organismului militar în generalşi a sistemului logistic în special. Opţiunea fermă de integrare a ţării noastre înN.A.T.O. a necesitat elaborarea unui plan detaliat de realizare a obiectivelorinteroperabilităţii, aprobat de către Alianţa Nord - Atlantică, plan care determinăo evoluţie pozitivă a sistemului logistic militar ca urmare a restructurărilorproduse şi aplicării standardelor N.A.T.O. O prioritate deosebită în procesul deinteroperabilitate în domeniul logistic a constat în însuşirea procedurilor Alianţeide creare a unui limbaj comun operaţional care să permită participarea statelormajore şi a unităţilor noastre la diferitele forme de pregătire şi instrucţie,exerciţii şi operaţiuni, în cadrul unor forţe multinaţionale. De asemenea, o partedin cadrele armatei noastre au participat la cursuri în străinătate facilitând astfelstandardizarea şi realizarea interoperabilităţii.

În etapa actuală se acordă o atenţie deosebită pregătirii cadrelor îndomeniul logisticii militare, formării managerilor de logistică în conformitate cuprevederile standardelor euroatlantice, utilizării simbolisticii N.A.T.O. înantrenamentele de stat major şi în instituţiile de învăţământ militar, adoptării şielaborării regulamentelor (instrucţiunilor) de specialitate, eliminării unorinadvertenţe pentru realizarea interoperabilităţii în domeniul înzestrării etc.

Principalele obiective de interoperabilitate în domeniul logisticii, necesarede realizat în vederea integrării euroatlantice a României, se referă la:

40

• realizarea structurilor logistice compatibile cu cele ale ţărilor membreale N.A.T.O.;

• adoptarea de reguli şi proceduri de realizare a logisticii care să permităsprijinul pe timpul îndeplinirii unor misiuni în comun;

• adoptarea documentelor de conducere, execuţie şi evidenţă îndomeniul logistic utilizate de către ţările membre N.A.T.O.;

• înzestrarea tehnică cu materiale militare la nivelul exigenţelorN.A.T.O.;

• participarea la proiecte comune de realizare, în cadrul N.A.T.O., a unortipuri de echipamente şi tehnică militară;

• catalogarea şi codificarea tuturor categoriilor de tehnică militară,materiale şi produse într-un sistem unic pe întreaga armată, compatibilcu cel folosit în N.A.T.O.;

• pregătirea cadrelor de logistică în concordanţă cu cerinţele N.A.T.O.,inclusiv cele privitoare la aspectele lingvistice;

• dezvoltarea şi modernizarea sistemului informaţional şi informatic,dotarea cu mijloace de calcul performante care să permită integrarea şipe această cale în sistemul N.A.T.O..

2.4.2 Aspecte ale restructurării logisticiiîn condiţiile economiei de piaţă

Amplul şi profundul proces de schimbări în care este angajată societateanoastră pe drumul democraţiei şi reformelor economice specifice economiei depiaţă se caracterizează prin punerea bazelor legislative şi aplicarea măsurilornecesare realizării opţiunilor societăţii româneşti către o structură liberalizată, cumecanisme de piaţă bine definite şi corelate cu funcţiile economice ale statuluide drept. În acest context este firesc ca statul de drept să aibă implicaţiicomplexe asupra structurii organismului militar. În mod deosebit, implicaţiileeconomice se vor reflecta nemijlocit şi asupra sistemului logistic militar învederea asigurării efectivelor armatei cu tot ceea ce le este necesar pentruducerea acţiunilor de luptă, instruire şi trai atât în timp de pace, cât şi pe timp decriză şi/sau război.

Procesul de restructurare în domeniul logistic al armatei române s-adeclanşat odată cu înfiinţarea Direcţiei Logistice în cadrul Statului MajorGeneral, ca structură de bază cu atribuţii de concepţie, analiză şi sinteză.În cadrul acestei direcţii s-a înfiinţat, iniţial ca organ de execuţie,Comandamentul Logistic care are în subordonare mari unităţi, unităţi şiformaţiuni de logistică dispuse în sistem teritorial şi cu care se realizeazăprioritar cel puţin:

41

− aprovizionarea trupelor cu toate categoriile de materiale;− efectuarea reparaţiilor la tehnica de luptă, echipamentele şi instalaţiile

militare aparţinând celor trei categorii de forţe ale armatei (uscat,aviaţie şi apărarea antiaeriană, marină militară);

− executarea transporturilor militare.Sistemul de aprovizionare al armatei este adaptat permanent prin achiziţii

cu produse şi materiale necesare armatei în concordanţă cu cerinţele economieide piaţă, prin descentralizarea mai accentuată a unor responsabilităţi de lanivelul organelor centrale la structurile teritoriale subordonate şi ale unităţilormilitare. În acest sens, în perspectiva apropiată, se vor înfiinţa bazele logisticeteritoriale şi centrele de achiziţii zonale care vor îngloba elementele de logisticădin zona de responsabilitate şi care vor prelua toate activităţile logistice deexecuţie ale unităţilor luptătoare.

De mare importanţă este şi opţiunea conducerii armatei de formare şipregătire a cadrelor în domeniul logistic, în vederea însuşirii cunoştinţelorteoretice şi practice de specialitate, marketing economic şi militar, managementlogistic etc. De exemplu, în procesul de formare a inginerilor la AcademiaTehnică Militară, învăţământul de asigurare tehnică a luptei şi operaţiei (din aniisuperiori de studii) va fi precedat de discipline care au ca obiect de studiu bazelelogisticii moderne a trupelor şi achiziţiile militare.

În perioada următoare, reforma în domeniul logistic va continua şi lanivelul celorlalte eşaloane din armată, începând cu statele majore ale categoriilorde forţe armate, continuând cu marile unităţi operative şi tactice şi, în final, lanivelul unităţilor militare.

Structurarea şi dimensionarea organelor, unităţilor şi formaţiunilor delogistică ale unităţilor luptătoare se va face având în vedere următoarele cerinţe:

• asigurarea mobilităţii şi independenţei în luptă a batalionului (similare)şi brigăzii, drept pentru care se va urmări ca stocurile de materialenecesare a exista la aceste eşaloane să poată fi transportate odată cuunitatea (eliminarea transporturilor succesive);

• redimensionarea nivelului stocului de materiale al trupelor în funcţiede misiunile primite, posibilităţile de depozitare şi de transport alemarilor unităţi şi unităţilor;

• nevoile de aprovizionare, transport şi mentenanţă să se asigureîncepând cu eşaloanele mici şi cu maximă operativitate;

• transportul de materiale, care se aprovizionează centralizat, să seexecute de la eşaloanele superioare operative către cele tacticesubordonate ierarhic, pentru a degreva actul de comandă şi a asiguralibertate de decizie fiecărui comandant (în funcţie de răspunderi şiatribuţii), atât la pace cât şi în situaţii de criză sau război;

• unificarea evidenţei materialelor din armată, avându-se în vederetrecerea la evidenţa cantitativ - valorică;

42

• realizarea operativităţii în luarea deciziei prin unificarea organelor delogistică la fiecare eşalon şi realizarea colaborării nemijlocite aacestora cu cele de cercetare a inamicului şi de planificare şi pregătirea operaţiilor, precum şi timpul executării acestora atât la pace cât şi larăzboi.

Racordarea logisticii armatei la economia de piaţă este corelată cuobiectivele de integrare în structurile de securitate europene şi euroatlantice.Integrarea ţării noastre în aceste structuri nu priveşte numai domeniul militar, cipresupune o gamă largă de obiective din domeniul democraţiei de drept şieconomiei de piaţă.

Pentru aceasta, economia naţională a ţării noastre trebuie să realizezeperformanţe la nivelul exigenţelor N.A.T.O. pentru a fi în măsură să asigureînzestrarea cu tehnică de luptă, armamente şi echipamente militare similare cucele din ţările membre ale alianţei, precum şi de a putea participa la proiectelecomune de realizare a unor astfel de mijloace de luptă.

2.4.3 Considerentele principale privind constituirea bazelor logistice teritoriale şi a centrelor

zonale de achiziţii

Problema se încadrează în contextul general al reformei ArmateiRomâniei şi urmăreşte crearea şi implementarea unui sistem logistic nou,flexibil şi funcţional, apt a asigura rezolvarea activităţilor complexe cu care seconfruntă organismul militar atât pe timp de pace, cât şi la război. Pentrudegrevarea marilor unităţi şi unităţilor luptătoare de unele activităţi logistice, seimpune conceperea şi constituirea unor structuri specializate de decizie şiexecuţie prin ajustarea corespunzătoare a actualului sistem logistic. Acesteorganisme noi, bine conturate şi cu funcţionalităţi distincte sunt bazele logisticeteritoriale constituie la nivelul zonelor de operaţii, precum şi centrele zonale deachiziţii la nivelul unor localităţi (de regulă, capitale de judeţe) în care suntdislocate unităţi militare (sau din apropiere).

2.4.3.1 Baza logistică teritorială

Este destinată descentralizării activităţilor logistice, în special a celor carese înscriu în componentele logistice de aprovizionare, transporturi, asiguraretehnică, asigurare medicală şi sanitar-veterinară, asigurare financiară etc.

Are rol de conducere şi execuţie a activităţilor de achiziţii de bunurinecesare armatei dintr-o anumită zonă de operaţii.

Baza logistică teritorială îndeplineşte următoarele funcţiuni principale:

43

• realizarea evidenţei operaţionale a tuturor categoriilor de materialegestionate de unităţile de pe raza de responsabilitate;

• elaborarea planurilor şi activităţilor logistice pentru acordarea oportunăa sprijinului logistic al acţiunilor militare în timp de pace, în situaţii decriză şi la război;

• evaluarea surselor şi capacităţilor de aprovizionare, depozitare,transport, reparaţii, spitalizare etc. din zona de operaţii avută înresponsabilitate şi estimarea posibilităţilor de asigurare pentru un nivelreal al forţelor destinate să acţioneze în diferite situaţii.

Organizarea bazelor logistice teritoriale diferă în funcţie de zona deoperaţii în care îşi exercită responsabilitatea (importanţa strategică, dispunereaîn teren a capacităţilor fixe, cantitatea probabilă de forţe destinate a duce acţiunimilitare etc.).

Structura de principiu a unei baze logistice teritoriale constă înurmătoarele componente de conducere şi execuţie:

A. De conducere :• Comandamentul bazei logistice, format din compartimentele:

− planificare, coordonare şi marketing;− asigurare tehnico-materială;− financiar;− mentenanţă (întreţineri şi reparaţii de tehnică);− protecţie şi siguranţă militară;− juridic;− protecţia informaţiilor;− medical;− transporturi;− construcţii şi cazare.

B. De execuţie:• Formaţiuni de aprovizionare:

− 2 - 4 depozite centrale de armament şi muniţie;− 1 depozit de carburanţi şi lubrifianţi;− 1 - 2 depozite de materiale auto şi blindate;− 1 - 2 depozite de materiale tehnice (geniu, transmisiuni, N.B.C.);− 3 - 4 depozite de materiale de intendenţă şi diverse;− 1 depozit de materiale sanitare.

• Formaţiuni de mentenanţă (întreţineri şi reparaţii):− 1 - 2 baze de reparat tehnică auto şi blindate;− 1 - 2 baze de reparat armament;− 1 bază de reparat tehnică de geniu, transmisiuni şi N.B.C.;− 1 secţie de reparat tehnică de intendenţă şi carburanţi-lubrifianţi;− centre de reparaţii şi construcţii militare (după necesitate).

44

• Formaţiuni medicale: spitale teritoriale de linie (existente în zonarespectivă):

• Formaţiuni de transport şi reparaţii (construcţii) drumuri(la pace funcţionează un nucleu):

− 1 - 2 batalioane de transport armament şi muniţii;− 1 - 2 batalioane de transport carburanţi-lubrifianţi;− 1 batalion de transport materiale auto, blindate şi tehnici

comune;− 1 batalion de transport materiale de intendenţă şi diverse;− 1 - 2 batalioane de drumuri şi poduri.

• Centrele zonale de achiziţii organizate pe garnizoane sau localităţi(capitale de judeţ) în care se găsesc mai multe unităţi militarebeneficiare sau surse de achiziţii de tehnică şi materiale.

• Formaţiuni de asigurare şi protecţie formate din subunităţi pentrunevoile proprii ale bazei, respectiv:

− pază şi apărare apropiată, terestră şi antiaeriană;− transmisiuni, geniu, N.B.C.;− logistică.

Astfel de formaţiuni se vor constitui atât pentru comandamentul central albazei logistice, cât şi pentru fiecare formaţiune componentă (de aprovizionare,mentenanţă, medicală, de transport şi drumuri etc.), în funcţie de locul dedislocare.

2.4.3.2 Centrele zonale de achiziţii

Au rolul de a asigura în plan zonal, organizarea şi desfăşurarea achiziţiilorde produse şi materiale care se aprovizionează descentralizat pentru a degrevaunităţile militare de astfel de sarcini.

Centrul zonal de achiziţie se subordonează bazei logistice teritoriale înraza de responsabilitate în care se găseşte, de la care va primi şi fondurilenecesare.

Fiecare centru zonal de achiziţii va avea o organizare specifică şi unicădin punctul de vedere al structurilor, efectivelor şi mijloacelor din înzestrare.Totuşi, se va urmări realizarea unui echilibru între diferitele centre zonale deachiziţii, din punctul de vedere al sarcinilor. De regulă, se vor constitui şifuncţionarea în garnizoane mari − reşedinţe de judeţ, în care există băncicomerciale pentru deservirea unităţilor militare adiacente (apropiate, chiar dacăsunt într-un judeţ limitrof celui în care există centrul).

Deşi subordonat comandantului bazei logistice teritoriale, centrul deachiziţii zonal se poate aloca pentru subzistenţă, la o unitate militară mai mareaflată în apropiere (pentru hrănire, echipare, drepturi băneşti etc.).

45

Centrul zonal de achiziţii se constituie ca unitate militară corp aparte, cubirouri de documente secrete, evidenţă şi financiar proprii, cu indicativ şiştampilă, cont în bancă şi cu împuterniciri de a întocmi şi elibera acte sau altedocumente militare.

Efectivele care vor încadra centrele zonale de achiziţii, vor fi asigurate dincele disponibilizate de categoriile de forţe ale armatei. Vor avea în compunerecadre specializate în marketing, aprovizionare, finanţe şi asistenţă juridicăspecializată.

Rolul funcţional al unui centru zonal de achiziţii constă în centralizareanecesarului de aprovizionat al unităţilor stabilite (arondate), solicitarea decredite necesare şi derularea procedurilor legale de achiziţii. Centrul zonal deachiziţii are responsabilitatea de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor şianalizelor de oferte, urmărirea derulării contractelor şi decontarea cheltuielilor,iar unităţilor militare arondate le revin numai răspunderi pentru executarearecepţiilor calitative şi cantitative a produselor şi materialelor care urmează a fiprimite.

46

CAPITOLUL 3

ELEMENTE ALE SPRIJINULUI LOGISTIC ÎNLUPTĂ ŞI OPERAŢIE

În capitolele anterioare ale manualului am prezentat unele consideraţiiprivind conceptul de logistică, evoluţii ale acestuia şi tendinţe moderne îndomeniul ingineriei şi managementului logisticii ciclului de viaţă al unui sistemîn toate fazele şi etapele existenţei sale. Am scos în evidenţă principiile logisticiimilitare, modul de reflectare a acestora în unele armate moderne, dar mai alestendinţele şi opţiunile pentru aplicarea în armata română a logisticii moderne,preocupare esenţială a procesului de restructurare şi modernizare a armateinoastre.

Pentru a întregi această parte a lucrării referitoare la bazele logisticiitrupelor, vom mai aborda în acest capitol elementele de conţinut semnificativeale componentelor logisticii trupelor, forţele cu care se realizează sprijinullogistic, problematica dispozitivului logistic şi particularităţile esenţiale alesprijinului logistic în funcţie de categoriile de forţe ale armatei.

3.1 Principalele elemente de conţinutale componentelor logisticii trupelor

3.1.1 Problematica aprovizionării trupelor

Sursele de aprovizionare ale armatei în situaţii de criză sau război sunt:− societăţi comerciale şi regii autonome din economia naţională;− regii şi unităţi productive ale armatei;− depozite de teritoriu;− depozite de campanie ale eşaloanelor superioare;− depozitele din garnizoanele de reşedinţă ale unităţilor militare;

47

− materiale procurate din: procesele de mentenanţă; capturi adunate depe câmpul de luptă; desmembrarea tehnicii nerecuperabile (casate,reformate etc.).

Repartiţia materialelor din aceste surse se face în raport cu natura şiamploarea misiunilor, existenţa şi starea căilor de comunicaţie, prioritatea înaprovizionare, eficienţa circuitelor de transport, timpul de aşteptare pentrudistribuţii, posibilităţile de transport etc. Aceste informaţii sunt de regulăcomunicate eşaloanelor subordonate prin dispoziţiuni logistice precizând şimijloacele cu care se fac aprovizionările.

Stocurile reprezintă cantităţile de produse şi materiale necesare a exista:la nivel individual (om, gură de foc, echipaj, autovehicul, utilaj etc.), precum şiîn depozitele subunităţii, formaţiunii, unităţii şi marii unităţi. Ele pot fi: stocultrupelor, stocul operativ, stocul strategic şi la nevoie stocul suplimentar.

Materialele din stocul trupelor prevăzute la nivel individual se împart în:− partea consumabilă, putând fi utilizate de luptători în funcţie de nevoi;− partea intangibilă, care de regulă se consumă cu aprobarea eşaloanelor

superioare subunităţii; în situaţii deosebite, se pot efectua consumuri şidin această parte, dar cu aprobarea comandanţilor de subunităţi.

Când stocul individual se reduce la jumătate, se va raporta situaţia, iareşaloanele superioare, de regulă, trec la completarea acestora.

Completarea stocurilor se efectuează pe timpul pregătirii unei misiuniastfel încât, la începerea misiunii, ele să fie asigurate 100%. Pot fi şi excepţii,situaţii în care aprovizionările se vor face şi pe timpul ducerii luptei (operaţiei).

Subunităţile, unităţile şi marile unităţi care sprijină trupele din gruparea deangajare şi sunt date pentru întărirea acestora, îşi completează stocurile dinsursele unităţii de care aparţin (la începerea misiunii) sau de la care au fost dateîn sprijin (după îndeplinirea misiunii).

Dimensionarea stocurilor se face folosind unităţi de măsură naturale:bucăţi, perechi, unităţi de masă, capacitate sau volum. Pentru anumite materiale(muniţie, carburanţi-lubrifianţi, alimente, echipament, materiale de tancuri-auto,chimice, de transmisiuni etc.) se folosesc unităţi statistice de calcul, respectiv:unităţi de foc, plinuri, zile de hrană sau producţie, rânduri de echipament,complete, loturi etc.

Necesarul de completare a stocurilor se raportează ierarhic. Completareacu materiale din depozitele eşalonului superior sau din sursele repartizate seface, de regulă, de către delegaţii eşaloanelor predătoare. Numai în anumitesituaţii şi pe bază de ordin, aprovizionarea poate fi efectuată de către delegaţiieşaloanelor primitoare.

Operaţiunile de aprovizionare se vor efectua având în vedere specificulcategoriei de tehnică şi materiale, categorii arătate la capitolul anterior (2.3.1),specific prevăzut în instrucţiuni, reglementări în vigoare, dispoziţiuni logisticeetc.

48

3.1.2 Problematica transporturilor logistice

Considerat un domeniu important al logisticii trupelor, transporturilelogistice au scopul de a realiza mişcarea efectivă a materialelor în timp şi spaţiu,atât de la sursele de aprovizionare la luptător (tehnică) cât şi invers, spre înapoi,a celor care prisosesc pe câmpul de luptă, în anumite locuri precizate.

Această problematică are două mari domenii componente:− latura organizării şi planificării transporturilor;− latura executării transporturilor.Efectuarea transporturilor logistice se realizează cu toate categoriile de

mijloace aflate la dispoziţia unui eşalon, respectiv:− mijloace auto;− materialul rulant al căilor ferate;− mijloace cu tracţiune animală şi purtători individuali;− alte mijloace care pot fi utilizate pe căile navigabile, de transport

aerian, precum şi cele de transport de pe plan local (autocamioane şiautobuze, tractoare cu remorci, mijloace cu tracţiune animală, tramvaieşi troleibuze, metrou etc.);

În funcţie de destinaţie, transporturile logistice pot fi:a) de aprovizionare, orientate de regulă, dinapoi spre înainte, către linia

frontului; se execută pentru a asigura trupele cu tot ceea ce este necesarluptei;

b) de evacuare, executate dinspre front către înapoi, pentru:− descongestionarea trupelor şi a depozitelor acestora de materiale

care prisosesc;− transportarea tehnicii deteriorate care urmează a fi supusă unor

intervenţii de mentenanţă pentru repunerea în stare de funcţionare;− transportul ambalajelor pentru reintroducerea lor în circuitul de

aprovizionare (containere, palete, box-palete, stelaje etc.).La organizarea transporturilor logistice trebuie avuţi în vedere

următorii factori:− situaţia tactică şi operativă (atât a eşalonului organizator, cât şi ale

eşaloanelor beneficiare);− locul, rolul şi misiunile unităţilor (subunităţilor) şi marilor unităţi în

dispozitivul de luptă şi/sau operativ;− timpul la dispoziţie;− cantitatea şi volumul materialelor de transportat;− felul şi starea tehnică a mijloacelor de transport;− orientarea şi starea căilor de comunicaţie;− existenţa unor puncte de aprovizionare în cazul transporturilor

maritime, fluviale sau aeriene.Am văzut că eşalonul superior, folosind de regulă mijloacele sale avute la

dispoziţie, efectuează transporturi pentru eşaloanele subordonate atât în

49

depozitele acestora, cât şi în alte puncte din dispozitivele lor (poziţii de tragereale artileriei, locuri în care sunt desfăşurate pentru lucru forţele şi mijloacele dementenanţă etc.).

În situaţiile în care mijloacele de transport proprii au fost diminuate caurmare a focului inamic, cu aprobarea comandantului, se pot folosi şiautocamioanele de la grupa „front” destinate trupelor, cel puţin pentrutransportul muniţiilor şi al carburanţilor.

Priorităţile şi urgenţele pentru efectuarea transporturilor logistice suntstabilite de către comandant la propunerea şefului logisticii eşalonului respectiv.De regulă, forţele din gruparea de angajare imediată au prioritate în efectuareatransporturilor de aprovizionare faţă de cele din gruparea de angajare ulterioară,a rezervelor etc.

Urmărirea consumurilor de materiale şi elaborarea cererilor se efectueazăde către comandanţii de subunităţi şi unităţi (prin organele proprii de logistică),datele fiind centralizate de organul logistic al eşalonului beneficiar şi raportate laeşalonul superior. O cerere de transport materiale într-un anumit domeniucuprinde, de regulă, următoarele date: natura materialelor, cantităţile solicitate,sursele de aprovizionare şi locul unde trebuie transportate pentru beneficiari, altedate pentru executarea transporturilor (însoţitori şi personal de pază, delagaţiprimitori etc.).

Planul transporturilor logistice este o componentă a planului logistic deacţiune al unui eşalon pentru o anumită misiune primită.

La unitate, planificarea transporturilor se face zilnic atât pentru etapa depregătire a luptei, cât şi pe timpul ducerii acesteia. Această planificare setransmite spre executare comandantului subunităţii de aprovizionare şi transport,care împreună cu şefii de depozite organizează coloanele de transport în timp şispaţiu (locul de destinaţie şi rutele de efectuare a transporturilor, beneficiarii şicantităţile de materiale care li se distribuie, documentele pentru distribuţii etc.).

La marea unitate tactică, planificarea transporturilor se întocmeşte pentruîntreaga perioadă de pregătire a luptei, precum şi pentru prima zi de ducere aacesteia. Zilnic sau ori de câte ori se simte nevoia se elaborează un program altransporturilor care se transmite comandantului unităţii de aprovizionare şitransport pentru organizarea coloanelor pe direcţii şi beneficiari.

La marea unitate operativă planificarea transporturilor se efectuează decătre organul logistic prin compartimentul corespunzător. Planificareatransporturilor marii unităţi operative se face pentru întreaga perioadă depregătire a operaţiei, precum şi pentru 1 - 2 zile din ducerea acesteia şi cuprindetoate transporturile de materiale organizate pe circuite de transport, indiferent deapartenenţa mijloacelor de transport avute la dispoziţie.Zilnic, compartimentul de planificare a transporturilor din organul logistic,întocmeşte programe de transport pentru fiecare unitate de aprovizionare şitransport.

50

Deci, planificarea transporturilor logistice cuprinde: sursele deaprovizionare; pentru cine se execută transportul; felul şi cantităţile ce setransportă (exprimate în tone sau în mijloace de transport auto echivalente); cuale cui mijloace se execută transporturile. Planificarea reflectă folosireamijloacelor de transport, respectiv: ale eşalonului propriu; ale celor puse ladispoziţie pe plan local, cât şi a celor aprobate suplimentar de către comandantde la subunităţile, unităţile şi marile unităţi subordonate; ale eşalonului superiorcare efectuează transporturi de materiale în folosul unităţii (marii unităţi)respective ca beneficiară. Planificarea transporturilor se întocmeşte: zilnic launitate (atât pentru pregătirea luptei, cât şi pentru ducerea acesteia); pentru toatăperioada de pregătire a luptei precum şi pentru prima zi a acesteia la mareaunitate tactică; pe zile, pentru întreaga perioadă de pregătire a operaţiei precumşi pentru 1 -2 zile de operaţie, din perioada de ducere a acesteia.

Programul transporturilor se elaborează de organul logistic al mariiunităţi (tactice, operative etc.) pentru nevoile zilnice de transport luând în calcul,de regulă, numai mijloacele de transport proprii şi cele primite ca întărire de laeşalonul superior. Documentul împreună cu actele care justifică transporturile(ordinele de distribuţie), se pun la dispoziţia comandantului unităţii deaprovizionare şi transport pentru organizarea coloanelor şi mijloacelor detransport ale acestora.

Coloana de transport se constituie din unităţi sau subunităţi de transportcompacte (batalion, companie, pluton, grupă). Comandantul coloanei este numitunul din comandanţii unităţii sau subunităţii din care se constituie coloana.Comandantul de coloană conduce coloana conform datelor graficului detransport. Legătura cu organul logistic de care aparţine şi primirea dedispoziţiuni se realizează prin mijloace de legătură proprii, ale organelor decomenduire şi îndrumare a circulaţiei şi prin cele ale poliţiei.

La fiecare punct de încărcare - descărcare al unui depozit (sursă deaprovizionare) se stabilesc măsuri de maximă operativitate care constau înprevederea organizarea şi: raionului de aşteptare al mijloacelor de transportgoale; unuia sau a mai multor puncte de distribuţie - încărcare; drumuri deacces; raionului de aşteptare a mijloacelor de transport încărcate.

De regulă, într-un mijloc de transport se încarcă un singur fel de material(muniţii, materiale tehnice, hrană, carburanţi etc.).

La unitate (subunitate) se poate accepta încărcarea într-un mijloc detransport a mai multor genuri de materiale, dar grupate în aşa fel încât să nu secreeze pericole. Se interzice transportul muniţiei la un loc cu carburanţii sau altemateriale uşor inflamabile, precum şi al alimentelor împreună cuprodusele petrolifere şi chimice.

Când coloana de transport a ajuns la destinaţie, eşalonul primitor esteobligat să raporteze eşalonului superior (organului de logistică al acestuia, carela rândul său, informează pe comandantul subunităţii sau unităţii care aorganizat coloana).

51

Când coloanele de transport se întorc dinspre front spre înapoi, se execută,de regulă, transporturi de evacuare (tehnică militară cu nevoi de reparaţii,materiale care prisosesc, capturate sau adunate de pe câmpul de luptă,ambalaje etc.).

În cazul transporturilor aeriene, eşalonul primitor ia măsuri pentrumarcarea locurilor de paraşutare sau aterizare, paza şi transportul la unităţilebeneficiare etc.

3.1.3 Problematica asigurării tehniceîn luptă şi operaţie

Asigurarea tehnică, componentă importantă a noului sistem logistic altrupelor, concură direct la mărirea capacităţii de luptă a unui eşalon militar(tactic, operativ sau strategic) prin scopurile principale ale acesteia în luptă şioperaţie, respectiv:

− realizarea unui grad cât mai ridicat de completare cu tehnică militarăpână la nivelul de înzestrare prevăzut în ştatele (tabelele) de organizarea diferitelor eşaloane militare;

− menţinerea în stare de funcţionare, de disponibilitate a întregii tehniciaflată în înzestrarea unui eşalon la un moment dat;

− evacuarea completă şi oportună a tehnicii deteriorate de pe câmpul deluptă în locurile în care acesta poate fi recuperată prin operaţiuni dementenanţă în vederea repunerii în stare de funcţionare.

Deşi organizată pe categorii de tehnică militară, asigurarea tehnică are uncaracter unitar şi integrat la nivelul unui eşalon militar constituindresponsabilitatea unui compartiment special al organului de logistică.Domeniile asigurării tehnice în luptă şi operaţii sunt cunoscute prin utilizareanoţiunii de „misiuni”, prin care se realizează caracterul unitar al acesteicomponente a logisticii trupelor.

Misiunile asigurării tehnice în luptă şi operaţie pentru toate genurile detehnică militară din dotarea unui eşalon sunt următoarele:

a) înzestrarea şi completarea cu tehnică militară;b) întrebuinţarea judicioasă a tehnicii din înzestrare la nivelul

parametrilor optimi ai caracteristicilor tehnico-tactice în raport cucondiţiile câmpului de luptă modern;

c) evacuarea tehnicii deteriorate de pe câmpul de luptă şi scoaterea dinstare de imobilizare a celei bune (împotmolite, suspendate, răsturnate,înecate etc.);

d) mentenanţa tehnicii deteriorate sau care are nevoi de întreţineri tehnice(inclusiv verificări şi diagnosticări cu caracter preventiv);

e) aprovizionarea cu agregate, subansambluri, piese de schimb şimateriale necesare proceselor tehnologice de mentenanţă;

52

f) pregătirea tehnică a personalului în vederea îndeplinirii misiunilor.Specificitatea asigurării tehnice generată de unele categorii de tehnică

militară se referă, de regulă, numai la particularităţile operaţiunilor dementenanţă, modul de utilizare eficientă, pregătirea tehnică a personalului etc.

Pentru realizarea misiunilor asigurării tehnice se utilizează atât personalulcare are în primire şi răspunde de întreţinerea tehnicii din înzestrare (echipaje,servanţi, operatori, mecanici conductori şi şoferi, comandanţi de subunităţi etc.),cât şi forţele specializate formate din organe de conducere a asigurării tehnico-materiale, subunităţi, unităţi şi formaţiuni de mentenanţă (organice, primitetemporar ca întărire de la eşaloanele superioare, capacităţi de producţie dineconomia naţională etc.).

Concepţia de planificare-organizare a asigurării tehnice pentruîndeplinirea misiunii primite de un eşalon este elaborată de compartimentulasigurării tehnico-materiale şi aprobată prin planul logistic al acţiunii.

Problematica asigurării tehnice este abordată mai aprofundat în cea de-adoua parte a manualului.

3.1.4 Problematica asigurării medicale în luptăşi operaţie

În subcapitolul 2.3.4 s-a prezentat definiţia acestei componente,răspunderile şi factorii care influenţează asigurarea medicală.

Scopurile asigurării medicale în situaţii de criză sau război pot fisintetizate astfel:

− păstrarea sănătăţii militarilor;− prevenirea şi evitarea răspândirii bolilor;− acordarea la timp a asistenţei medicale;− evacuarea răniţilor şi bolnavilor la formaţiunile medicale pentru

spitalizare, tratament şi recuperare în vederea înapoierii la unităţile decare aparţin în timp cât mai scurt;

− protecţia medicală a trupelor împotriva efectelor armelor N.B.C.Pentru asigurarea medicală se utilizează forţe specializate conduse

nemijlocit de medicul şef al eşalonului, respectiv prin şeful logisticii. Acesteforţe sunt dispuse în teren şi constituie etape de evacuare şi tratament de genul:puncte medicale de unitate, infirmerie de brigadă, spitalul de campanie şispitalul de zonă interioară.

De regulă, eşalonul operativ nu constituie etape medicale de tratament şievacuare. Forţele medicale din compunerea acestuia sunt date întărire marilorunităţi tactice din gruparea de angajare imediată, pentru înlocuirea unorformaţiuni medicale nimicite sau pentru a participa la lichidarea urmărilorîntrebuinţării de către inamic a armelor N.B.C. şi a mijloacelor incendiare.

53

Prin asistenţa medicală se înţelege totalitatea activităţilor organizate şiexecutate la nivelul subunităţilor şi formaţiunilor medicale pentru salvarea vieţiirăniţilor şi bolnavilor, spitalizarea şi tratamentul acestora, prevenirea şicombaterea îmbolnăvirilor. Asistenţa medicală se acordă răniţilor şi bolnavilorla punctele medicale (infirmeria) de unitate pentru limitarea complicaţiilor şicreări condiţiilor necesare evacuării acestora; asistenţa medicală calificată seacordă la spitalul de campanie; asistenţa medicală specializată se acordă laspitalele din zona interioară.

Primul ajutor se acordă răniţilor şi bolnavilor pe câmpul de luptă, la loculrănirii sau în cele mai apropiate adăposturi. Operaţiunile de prim ajutor seexecută de către sanitarul subunităţii unităţii sau de către oricare alt militar.

Evacuarea răniţilor şi bolnavilor de la unităţi (mari unităţi) se organizeazăşi conduce de medicul şef şi se execută cu mijloacele sanitare de evacuareproprii sau primite ca întărire. Astfel de activităţi pot fi executate şi cu mijloacenespecializate amenajate corespunzător, cu mijloace de transport auto cândefectuează cursa „gol” dinspre front spre spate, precum şi cu mijloace aeriene.

Protecţia medicală pentru combaterea efectelor armelor N.B.C. seorganizează având la bază hotărârea comandantului prin acţiuni militare aleformaţiunilor medicale proprii, ale protecţiei civile şi ale reţelei sanitareteritoriale.

Principalele măsuri de asigurare medicală vor fi incluse şi aprobate prinplanul logistic al acţiunilor militare respective.

3.1.5 Problematica asigurării sanitar-veterinare

În subcapitolul 2.3.5 al lucrării, am prezentat în ce constă aceastăcomponentă a logisticii trupelor, răspunderile pentru realizarea măsurilorspecifice şi forţele cu care se execută.

Pentru organizarea asigurării sanitar-veterinare, organul logistic(prin medicul sanitar-veterinar) are în vedere următoarele:

− posibilităţile de acţiune ale inamicului;− existenţa, starea şi dispunerea formaţiunilor sanitar-veterinare proprii,

precum şi a celor care aparţin reţelei teritoriale;− situaţia tactică (operativă) şi misiunile eşalonului propriu;− condiţiile geoclimatice;− situaţia epizootică din zonă;− dispunerea surselor de aprovizionare cu tehnică şi materiale specifice;− existenţa şi starea căilor de comunicaţie;Asistenţa sanitar-veterinară în luptă şi operaţie se realizează prin:a) primul ajutor acordat de către infirmierul veterinar la punctele de

adunare cai răniţi (bolnavi) ale unităţii;

54

b) asistenţă sanitar-veterinară calificată acordată la infirmeria veterinară aunităţii sau la dispensarul circumscripţiei sanitar-veterinare din zonă;

c) asistenţa sanitar veterinară specializată acordată la spitalul veterinarsau la centrul veterinar zonal.

Evacuarea de animale rănite şi/sau bolnave constau în transportareaacestora de la locul rănirii (îmbolnăvirii) la formaţiunea sanitar-veterinarăproprie cea mai apropiată, la cea a eşalonului superior şi/sau la alte unităţisanitar-veterinare din reţeaua teritorială aflate în zonă.

Starea epizootică din zonă trebuie cunoscută de medicul veterinar pentru aputea lua măsurile necesare pentru depistarea şi combaterea bolilor infecţioase şiparazitare în următoarele scopuri:

− păstrării sănătăţii efectivelor de animale;− menţinerii capacităţii de muncă şi luptă a animalelor;− prevenirii transmiterii bolilor de la animale la om.Analiza stării epizootice a unităţii (marii unităţi) se face separat de cea a

teritoriului pentru a depista modul de manifestare a procesului infecţios, fie princazuri izolate, fie prin focare de boală (centre epizootice).

3.1.6 Problematica asigurării financiare

Asigurarea financiară se realizează conforma principiilor generale alefinanţării bugetare având la bază atât dispoziţiunile financiare ale eşalonuluisuperior, cât şi hotărârea comandantului.

Măsurile asigurării financiare au ca scop stabilirea necesarului de resursefinanciare, cererea şi obţinerea acestora, precum şi a justificărilor legale pentruconsumurile efectuate. Acestea reprezintă obligaţii ale compartimentuluifinanciar din comandamentul unităţii, subordonat direct comandantului. Pentruasigurarea financiară a logisticii se impune colaborarea şefului compartimentuluifinanciar cu şeful compartimentului logistic din Statul Major.

Consumul de resurse financiare la nivelul unei unităţi (mari unităţi) seefectuează pentru:

− aprovizionarea la timp şi neîntreruptă cu tehnică şi materiale;− plata drepturilor băneşti cuvenite personalului.Necesarul de resurse financiare se asigură prin unităţile bancare de

campanie în baza planului de asigurare financiară aprobat de comandant şi arapoartelor de informare-cerere ale compartimentelor eşaloanelor subordonate.

Unităţile bancare teritoriale şi de campanie efectuează execuţia de casă abugetului, operaţiunile în valută, precum şi alte operaţiuni financiar-bancarenecesare unităţilor (marilor unităţi).

55

3.1.7 Problematica asigurării căilor de comunicaţie

Am văzut în subcapitolul 2.3.7 rolul, scopurile şi principalele răspunderiîn domeniul acestei componente a logisticii trupelor.

Factorii de bază, care determină alegerea, pregătirea şi asigurarea căilorde comunicaţie destinate transporturilor sunt:

− concepţia acţiunilor militare care sunt în curs de desfăşurare sau careurmează a se realiza prin misiunile primite;

− categoriile şi cantităţile de materiale care se vor transporta;− existenţa, starea şi orientarea căilor de comunicaţie;− starea, categoriile şi performanţele tehnico-tactice ale mijloacelor de

transport avute la dispoziţie;− capacităţile de circulaţie care pot fi realizate pe o comunicaţie într-o

perioadă de timp;− probabilităţile de acţiune ale inamicului asupra căilor de comunicaţie.Criteriile avute în vedere la alegerea căilor de comunicaţie pentru

efectuarea de transporturi logistice (mai ales a celor rutiere) în fâşia (raionul)unei unităţi sunt:

− să fie pe direcţiile cele mai scurte;− să fie orientate convenabil în raport cu misiunile primite şi direcţiile de

efort;− să fie ferite de observarea inamicului şi în afara razelor de acţiune a

sistemelor de foc ale acestuia;− să aibă cât mai puţine puncte grele de trece şi lucrări de artă;− să nu necesite volum mare de lucrări pentru reparaţii şi întreţinere;Transporturile logistice rutiere sunt efectuate de regulă cu mijloace proprii

de transport (organice sau primite întărire), precum şi cu cele din parcul public,dar pe distanţe cât mai scurte.

Comandantul aprobă folosirea reţelei de comunicaţie din fâşia (raionul)unităţii (marii unităţi) la propunerea şefului logisticii sau a altor şefi decompartimente, după nevoile acestora.

Clasificarea căilor de comunicaţie se face:a) din punct de vedere al rangului eşalonului militar, putând fi de: unitate,

mare unitate tactică, operativă sau strategică;b) din punct de vedere al întrebuinţării şi orientării: de bază, de rezervă,

de pătrundere şi de rocadă, precum şi de la surse.Obligativităţile eşalonului militar privind întreţinerea, repararea şi

restabilirea drumurilor (şi a lucrărilor de artă de pe acestea) revin:a) marilor unităţi operative (tactic-operative) folosind:

− unităţile de drumuri şi poduri proprii şi primite ca întărire alemarii unităţi logistice;

− unităţile şi formaţiunile specializate ale administraţiei publicecare au în răspundere drumurile respective;

56

− detaşamentele de lucrători constituite din populaţia neînrolată(la nevoie şi pe bază de cereri);

− subunităţi ale protecţiei civile (numai pentru drumurile dinlocalităţile lor de reşedinţă);

b) marilor unităţi tactice şi unităţilor, folosind:− forţele şi mijloacele furnizate de şeful de stat major la cererea

şefului logisticii;− formaţiunile specializate ale administraţiei publice care au în

administrare drumurile respective.Serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei pe comunicaţiile

rutiere se organizează pentru:− asigurarea deplasării trupelor;− aprovizionarea şi executarea evacuărilor în mod ordonat şi mascat;− menţinerea ordinii şi îndrumarea coloanelor;− efectuarea controlului privind respectarea regulilor de circulaţie.Marea unitate operativă realizează serviciul de comenduire şi îndrumare a

circulaţiei atât cu forţe din unităţile de drumuri şi comenduire din compunereaforţelor de logistică, cât şi cu participarea organelor specializate ale Ministeruluide Interne. La marea unitate tactică, serviciul de comenduire şi îndrumare acirculaţiei se efectuează cu forţe proprii care primesc temporar astfel de misiunila care participă forţe ale Ministerului de Interne.

Organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei constăîn stabilirea de:

− sectoare, subsectoare şi raioane de comenduire şi îndrumare acirculaţiei, în funcţie de numărul de drumuri şi raioane de dispunere,intensitatea traficului şi compunerea forţelor şi mijloacelor destinateacestui scop;

− posturi de dispeceri şi controlori de circulaţie sau dispeceri-controlori;− posturi de comenduire şi îndrumare de circulaţie;− îndrumători de circulaţie;− puncte de aprovizionare cu alimente;− puncte de alimentare cu carburanţi-lubrifianţi;− puncte de asistenţă tehnică şi medicală;− puncte de odihnă, încălzire şi adăpostire (la nevoie).Cercetarea pe linie N.B.C. se efectuează pe căile de comunicaţie prin

grupe, patrule şi posturi de observare organizate de către:− marea unitate operativă cu subunităţi specializate din marea unitate

proprie de logistică;− marea unitate (unitate) tactică cu subunităţi specializate din organica

proprie.Paza, securitatea şi viabilitatea drumurilor de bază se asigură de regulă

cu forţe din organica proprie, precum şi cu cele puse la dispoziţie de organeleadministraţiei publice.

57

Pe drumurile de rezervă se execută numai unele lucrări strict necesare, iarserviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei se organizează numai lafolosirea lor.

Căile de comunicaţie pentru aprovizionările de la sursele puse ladispoziţie se aleg dintre drumurile cele mai bune din zonă care leagă depoziteleunităţii (marii unităţi) logistice cu locul de dispunere a surselor.

Pentru efectuarea transporturilor logistice pe distanţe mari căile decomunicaţii feroviare constituie principala categorie de comunicaţii terestredeoarece oferă facilităţi în domeniul operativităţii transporturilor cum sunt celeprivitoare la scurtarea termenelor şi a volumului mare de materiale care pot fidislocate dintr-o zonă în alta. Transporturile feroviare pot fi avantajoase şi, deci,utilizate preferenţial atunci când drumurile feroviare sunt bune, mijloacelerutiere sunt insuficiente, drumurile rutiere lipsesc sau sunt degradate, se doreşteeconomisirea de motoresurse etc.

În vederea efectuării transporturilor logistice, marii unităţi operativetrebuie să i se aloce cel puţin două direcţii feroviare de pătrundere şi una la douăde rocadă (în cazul în care există). Una din direcţiile feroviare de rocadă, estenecesar pe cât posibil, să fie în apropierea depozitelor marilor unităţi şi unităţilordin gruparea de angajare ulterioară sau de sprijin ale marii unităţi operative.

Realizarea serviciului regional de cale ferată şi a comenduirilor de staţiide căi ferate (de port), sunt de competenţa organelor de transporturi militare dela eşaloanele tactic-operative în sus.

Pe căile ferate întrebuinţate pentru executarea transporturilor logistice seorganizează staţii cu destinaţie specială cum ar fi:

a) de încărcare, descărcare sau mixte (încărcare-descărcare) pentrumateriale;

b) de îmbarcare, debarcare sau mixte (îmbarcare-debarcare) de:− răniţi şi/sau bolnavi;− tehnică militară deteriorată;− tehnică militară nouă sau reparată capital în vederea efectuării

completărilor, la mari unităţi;c) de aprovizionare;d) de transbordare.Alegerea acestor staţii va fi făcută în raport cu cerinţele militare,

posibilităţile oferite de direcţia respectivă de cale ferată, locurile de dispunere asurselor de aprovizionare şi a destinatarilor etc.

Staţiile de cale ferată cu destinaţii speciale trebuie asigurate cu facilităţicorespunzătoare nevoilor, respectiv: rampe şi mijloace de manipularemecanizate, motostivuitoare, automacarale, electrocare, încărcătoare,transcontainere etc.

Căile de comunicaţii aeriene se folosesc pentru efectuarea de transporturi,de regulă, cu volum unic şi greutate redusă, pe acele direcţii pe care

58

comunicaţiile terestre sunt puţine, deteriorate sau nu pot fi utilizate şi în situaţiideosebite (încercuire, urgenţe sporite în aprovizionări şi evacuări de răniţi etc.).

Transporturile aeriene utilizează în principiu, avioane şi elicoptereaparţinând aviaţiei civile, aeroporturile existente cu instalaţiile de deservireaferente, bazele aeriene militare, aerodromurile de campanie etc.

Căile de comunicaţii navale, fluviale şi/sau maritime pot fi folosite pentrutransporturi logistice dacă sunt orientate convenabil faţă de direcţiile de efortlogistic, au locuri de încărcare şi descărcare cu instalaţii tehnice necesare şievident, se dispune de mijloace de transport navale militare şi ale companiilor detransport naval civile.

3.1.8 Problematici specifice cazării trupelorşi adăpostirii animalelor

În procesul de restructurare şi modernizare a armatei, cazarea(adăpostirea) trupelor (animalelor) a devenit o componentă a logisticii trupelor şireprezintă o preocupare a statelor majore de mari unităţi (unităţi).

Ea reprezintă un ansamblu de măsuri, activităţi şi operaţiuni care sedesfăşoară pentru:

a) asigurarea unor terenuri, construcţii, clădiri şi instalaţii necesaretrupelor, precum şi aprovizionarea cu materiale specifice;

b) exploatarea judicioasă, întreţinerea şi repararea clădirilor, instalaţiilorşi altor construcţii din folosinţa trupelor;

c) cazarea (cartiruirea) personalului şi adăpostirea animalelor în clădiri;corturi, vehicule speciale;

d) prevenirea şi stingerea incendiilor.În operaţie şi luptă, organele logistice constituie grupe de recunoaştere

pentru realizarea nevoilor trupelor în acest domeniu. Stabilirea imobilelor şiconstrucţiilor pentru cazarea trupelor (adăpostirea animalelor) se face de cătreadministraţiile locale la cererea organelor militare. Proprietarii (deţinătorii) suborice titlu (privaţi sau de stat) ai imobilelor destinate marilor unităţi (unităţilor)pentru cazare (adăpostire) sunt obligaţi (prin lege) să pună la dispoziţiabeneficiarilor tot ceea ce este necesar pentru exploatarea mijloacelor date înfolosinţă temporară.

Şeful logisticii marii unităţi (unităţii) răspunde de organizarea şiefectuarea activităţilor de repartiţie, luare în primire de către beneficiari şipredare la proprietari atunci când nu mai este nevoie.

Folosirea mijloacelor destinate cartiruirii personalului (adăpostiriianimalelor) pe timpul stării de necesitate, mobilizării (parţiale sau generale) saustării de război se face fără plata de chirii proprietarilor. Sistemul de plată princhirii (stabilite legal) se întrebuinţează în orice situaţie în afara celor arătateanterior.

59

3.2 Forţe pentru realizarea sprijinului logisticîn luptă şi operaţie

3.2.1 Categorii de forţe logistice

Forţele destinate realizării misiunilor logisticii trupelor în luptă şi operaţiesunt de două categorii;

− organe de conducere a logisticii trupelor;− mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni diverse de logistică din

structurile centrale ale marilor unităţi (strategice, operative, tactice) şiunităţilor aparţinând tuturor categoriilor de forţe ale armatei.

Forţele de logistică ale trupelor reprezintă numai o parte din cele alesistemului naţional de apărare, care sunt complexe deoarece include şi organelecentrale ale administraţiei publice, organele militare teritoriale, agenţiieconomici cu răspunderi pentru realizarea producţiei de apărare etc. (vezisubcapitolul 2.2.2).

Conducerea logisticii trupelor armatei se realizează prin organe logisticespecializate în structura statelor majore ale comandamentelor atât la nivelcentral, cât şi de la mari unităţi şi unităţi astfel:

− la nivelul central al Ministerului Apărării Naţionale, logistica trupeloreste în responsabilitatea Direcţiei Logistice din Statul Major General alArmatei, care conduce întreaga logistică a categoriilor de forţe alearmatei (trupe de uscat, de aviaţie şi apărare antiaeriană, precum şi celeale marinei militare);

− la nivelul statelor majore ale categoriilor de forţe armate conducerealogisticii trupelor din compunerea acestora se realizează prin serviciullogistic, organ aflat în structura statului major respectiv;

− la nivelul marilor unităţi strategice şi operative, logistica trupelor esterealizată prin secţia logistică, organ component al statului major alcomandamentului marii unităţi strategice (operative);

− la nivelul marilor unităţii tactice, conducerea logisticii este realizată debiroul logistic din statul major respectiv;

− la nivelul unităţii tactice, conducerea logisticii este realizată decompartimentul logistic al unităţii, organ specializat în cadrul statuluimajor al comandamentului unităţii.

Această ierarhizare se utilizează de regulă şi în structura unui organ deconducere logistic pentru a delimita răspunderile pe componente ale logisticiitrupelor. Astfel, Direcţia Logistică din Statul Major General este organizată peservicii, secţii şi birouri cu răspunderi pentru fiecare componentă.Similar, serviciul logistic din statul major al categoriilor de forţe ale armatei esteorganizat pe secţii, birouri şi compartimente ale componentelor logisticiitrupelor.

60

Secţia logistică din statul major al marii unităţi operative este organizată pebirouri şi compartimente logistice, iar biroul logistic din statul major al mariiunităţi tactice este organizat pe compartimente logistice şi ofiţeri care răspund şiconduc unul sau mai multe compartimente ale logisticii. În cadrul statului majoral unităţii, compartimentul logistic are o organizare similară în funcţie denecesităţi.

Realizarea propriu-zisă a misiunilor logisticii trupelor se efectuează cuforţe şi mijloace organizate în structuri bine definite din organica unui eşalonmilitar aflate în subordinea organului logistic respectiv sub formă de mariunităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni logistice. Aceste structuri logistice suntdestinate satisfacerii la timp şi în totalitate a necesităţilor pentru luptă şi trai amarilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor combatante, menţinerii capacităţii lorde luptă pentru îndeplinirea misiunilor primite. De regulă, în organica marilorunităţi, unităţilor, subunităţilor şi formaţiunilor logistice sunt incluseurmătoarele genuri de forţe logistice:

− unităţi şi subunităţi pentru pază, apărare şi asigurare de luptă;− sectoare şi formaţiuni de depozitare;− unităţi şi subunităţi de transport;− unităţi, subunităţi şi formaţiuni de evacuat tehnică militară;− unităţi, subunităţi şi formaţiuni de mentenanţă;− formaţiuni medicale şi sanitar-veterinare;− unităţi şi formaţiuni bancare de campanie;− unităţi şi subunităţi de geniu, de drumuri şi poduri, cercetare de geniu,

deminare-minare etc.;− formaţiuni de cazare a trupelor şi adăpostirii animalelor;− subunităţi şi formaţiuni de poliţie militară, comenduire şi îndrumare a

circulaţiei;− subunităţi şi formaţiuni logistice pentru nevoile proprii.

3.2.2 Cerinţe ale perfecţionării conducerii forţelor logisticeprin utilizarea sistemelor automatizate

de conducere

Modernizarea actului de conducere în domeniul logisticii trupelor se poaterealiza numai prin utilizarea pe scară largă a mijloacelor de automatizare aconducerii, precum şi a unor proceduri adecvate.

Organele de conducere a logisticii sunt înzestrate cu mijloace mecanizate,automatizate şi computerizate. În afară de acestea mai pot fi folosite cele primiteîntărire de la eşalonul superior, precum şi cele preluate din sistemele informaticeteritoriale.

Organizarea întrebuinţării mijloacelor automatizate de conducere este oresponsabilitate a şefului logisticii care stabileşte:

61

− ordinea şi posibilităţile de lucru;− regimul de folosire;− atribuţiile şefiilor de compartimente din organul logistic pe linia

prelucrării automate a datelor;− dispunerea şi deplasarea mijloacelor automatizate de conducere.În cadrul punctelor de comandă, organele logistice colaborează

îndeaproape cu compartimentele de comunicaţii şi informatică din statelemajore. Colaborarea vizează procesarea datelor şi informaţiilor logistice şi seconcretizează printr-un ansamblu de activităţi referitoare la:

− completarea şi actualizarea permanentă a bazelor de date;− culegerea, prelucrarea, păstrarea şi redarea oportună a informaţiilor

necesare conducerii;− furnizarea unor variante optime (suboptime) de rezolvare a

problemelor de logistică având la bază metodologii ale cercetăriiştiinţifice operaţionale (algoritmul de transport, gestiunea ştiinţifică astocurilor, drumul critic, teoria aşteptării etc.) şi chiar simulări în timpreal;

− realizarea schimbului automatizat de date şi informaţii între organelede logistică ale eşalonului propriu cu eşalonul superior, precum şi cueşaloanele subordonate prin interconectarea sistemelor automatizate deconducere;

− asigurarea protecţiei informaţiilor şi a posibilităţii înregistrăriidocumentelor pe suport material sau afişării pe videoterminale.

3.2.3 Manevra marilor unităţi, unităţilor, subunităţilorşi formaţiunilor de logistică

Manevra forţelor de logistică constă în redislocarea acestora sauredistribuirea lor pe direcţiile de efort logistic necesare în perioada de pregătiredar şi de ducere a operaţiei (luptei).

Necesitatea efectuării manevrei forţelor logistice (sau numai a unei părţidin acestea) se constată de şeful logisticii, se argumentează şefului de stat majorşi comandantului care aprobă schimbarea. Şeful logisticii raportează eşalonuluisuperior noile raioane de dislocare, itinerare de marş, data şi ora ajungerii înnoul raion. Eşaloanele subordonate vor fi şi ele informate de manevra efectuată.

Manevra poate fi efectuată, de regulă, numai după:− terminarea distribuţiilor de materiale;− organizarea transporturilor logistice;− finalizarea completă sau parţială a acţiunilor de mentenanţă şi predării

către eşaloanele superioare a tehnicii militare care nu poate fi reparatăcu mijloacele proprii;

62

− finalizarea activităţilor de asistenţă medicală, fără a întrerupe pe celeprivind asistenţa medicală specializată, spitalizarea, evacuarea răniţilorşi bolnavilor etc.

Manevra forţelor de logistică se include în planul de acţiune alcompartimentului logistic, care constituie anexa planului de acţiune al unităţii.

3.2.4 Asigurarea acţiunilor şi protecţia marilor unităţi,unităţilor, subunităţilor şi formaţiunilor de logistică

Reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni neîntrerupte desfăşurate lanivelul oricărui eşalon militar şi de către toate forţele participante la acţiunilemilitare.

Scopul acestor măsuri şi activităţi constă în menţinerea capacităţii de luptăa trupelor pentru îndeplinirea misiunilor primite prin obţinerea de date şi creareade condiţii pentru asigurarea securităţii personalului şi tehnicii eşaloanelormilitare împotriva acţiunilor agresorului şi a altor factori perturbatori.

Asigurarea acţiunilor şi protecţia au un conţinut diferit în funcţie denatura, valoarea forţelor şi mijloacelor, precum şi genul de acţiuni desfăşurate,condiţiile în care acestea se execută, constituind răspunderea comandantului şi atuturor compartimentelor unui comandament, inclusiv cel logistic (pentru forţeledin subordine), planificându-se pe baza misiunii primite.

Măsurile şi acţiunile specifice asigurării acţiunilor şi protecţiei trupelorconstau în: cercetare; siguranţă; protecţie electronică; protecţie psihologică;asistenţă religioasă; mascare; protecţie genistică; protecţie antiaeriană; protecţieN.B.C.; protecţie împotriva mijloacelor incendiare; protecţia informaţiilor;informare şi relaţii publice; protecţie medicală şi sanitar-veterinară; asiguraretopogeodezică (hidrografică şi de navigaţie); asigurare hidrometeorologică;asigurare cu personal; evitarea fratricidului; asistenţa juridică; protecţiamediului. Aceste măsuri şi acţiuni depind nemijlocit de arma (specialitatea) pelinia căreia se realizează, forţele şi mijloacele folosite, precum şi problemelecare le rezolvă.

Asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor de logistică se realizează înprincipal, pe baza planului statului major aprobat de comandant, cu forţe şimijloace specializate aflate în organica proprie a eşalonului militar respectiv sauprimite întărire.

De regulă, în structurile forţelor de logistică există subunităţi şi unităţipentru asigurarea de luptă destinate cercetării, siguranţei, protecţiei N.B.C.,protecţiei împotriva mijloacelor incendiare, protecţiei medicale etc. Dacă nu auforţe specializate, protecţia forţelor logistice se realizează prin grija eşalonuluimilitar în compunerea căreia se află. În continuare, vom prezenta scopurileurmărite în principalele forme de asigurare şi protecţie.

63

Cercetarea constă în: procurarea, analizarea, ierarhizarea şi valorificareadatelor şi informaţiilor despre: inamic, populaţie, situaţia N.B.C., situaţiasanitar - epidemică, condiţiile geoclimatice, resursele umane şi materiale,precum şi infrastructura din zona acţiunilor militare.

Siguranţa se realizează prin: supravegherea, paza şi apărarea nemijlocităpentru prevenirea forţelor proprii şi zădărnicirii cercetării şi a altor acţiuni aleinamicului.

Protecţia electronică se organizează pentru: asigurarea stabilităţii şicontinuităţii lucrului mijloacelor şi sistemelor electronice proprii, constă înrespectarea regulilor şi regimului de lucru electronic propriu, mascarea şidezinformarea electronică, asigurarea compatibilităţii electromagnetice întremijloacele electronice proprii, neutralizarea mijloacelor de luptă electronică aleinamicului etc.

Protecţia psihologică constă în: menţinerea rezistenţei şi stabilităţiipsihice a efectivelor proprii; ridicarea moralului acestora; identificarea şicontracararea presiunilor psihice care afectează capabilitatea de luptă;dezvoltarea rezistenţei psihice a efectivelor la acţiunea factorilor perturbatori ailuptei; consolidarea încrederii militarilor în forţele proprii, în armamentul dindotare şi în comandanţi; prevenirea şi combaterea descurajării psihologice, astărilor de frică, nesiguranţă şi panică; limitarea şi anihilarea acţiunilor deinfluenţare negativă duse de inamic; recuperarea psihică şi refacerea moraluluipersonalului afectat psihic; diminuarea potenţialului psihologic şi capacităţii derezistenţă a efectivelor inamicului.

Asistenţa religioasă se realizează de un compartiment special dincomandamentul unităţii şi constă în: cultivarea valorilor religios-morale,patriotice, etice şi civile în vederea realizării şi menţinerii unui nivel ridicat almoralului militarilor. Se execută prin pastoraţie individuală şi slujbe religioase.

Mascarea se realizează prin: ascunderea elementelor dispozitivului şiactivităţilor trupelor proprii faţă de cercetarea de toate categoriile a inamicului,precum şi pentru inducerea în eroare a acestuia asupra situaţiei, intenţiilor,acţiunilor şi posibilităţilor trupelor proprii.

Protecţia genistică constă în: crearea condiţiilor necesare adăpostiriipersonalului şi tehnicii de luptă împotriva loviturilor de orice gen ale inamicului,precum şi pentru zădărnicirea şi interzicerea acţiunii acestuia.

Protecţia antiaeriană este un ansamblu de măsuri pentru: prevenirea şiapărarea grupărilor de forţe şi a obiectivelor proprii împotriva cercetării aerieneşi a loviturilor executate din aer de către agresor. Se execută cu aviaţia,rachetele, armamentul antiaerian, precum şi prin folosirea mijloacelornespecializate de luptă împotriva ţintelor aeriene prin următoarele proceduri:măsuri generale de siguranţă antiaeriană; mascare; cercetarea spaţiului aerian;înştiinţare, dispersare şi adăpostire a trupelor; combaterea mijloacelor decercetare şi atac aerian ale inamicului.

64

Protecţia N.B.C. asigură: menţinerea capacităţii de luptă a trupelor încondiţiile contaminării radioactive, biologice şi chimice prin determinareaefectelor şi urmărilor, definirea măsurilor de protecţie specifice şi executareadecontaminării trupelor şi terenului.

Protecţia împotriva mijloacelor incendiare are ca scop: protecţiapersonalului împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare, limitarea şistingerea incendiilor din dispozitivele proprii, precum şi ieşirea trupelor dinraioanele în care se produc incendii masive.

Protecţia informaţiilor se realizează prin: respectarea regulilor înelaborarea şi exploatarea documentelor, tehnicii specifice şi materialelor deconducere în secret; păstrarea secretului acţiunilor; accesul autorizat şi ierarhizatla date şi informaţii; controlul informaţiilor destinate publicului; protecţia fizicăşi criptografică a informaţiilor care sunt transmise; disimularea informaţională ainamicului; penetrarea documentelor de conducere în secret, a cifrurilor şicodurilor inamicului, precum şi decriptarea acestora.

Protecţia medicală şi sanitar-veterinară este un ansamblu de măsuri şiactivităţi pentru: păstrarea sănătăţii militarilor şi animalelor; prevenirea apariţieişi răspândirii bolilor; acordarea primului ajutor şi asistenţei medicale calificate şispecializate pentru combaterea efectelor armelor de nimicire în masă.

3.3 Principalele elemente ale dispozitivului logistic

3.3.1 Fâşia (raionul, zona) logistică

La fiecare eşalon militar (unitate, mare unitate tactică, operativă şistrategică), în funcţie de genul de acţiuni militare desfăşurate, se stabileşte ofâşie, un raion sau o zonă logistică pentru:

− dispunerea şi desfăşurarea activităţilor forţelor de logistică;− stabilirea răspunderilor pentru folosirea căilor de comunicaţii;− organizarea şi folosirea posibilităţilor economice din zonă;− aplicarea unitară a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie a

forţelor logistice.Spaţiul integrat într-o fâşie (raion, zonă) logistică depinde de compunerea

eşalonului militar, misiunile primite, dispozitivul operativ (tactic) adoptat,existenţa şi dispunerea surselor de aprovizionare, existenţa şi stareacomunicaţilor, precum şi caracteristicile terenului (reliefului). Acest spaţiutrebuie să asigure:

− concentrarea forţelor de logistică pentru corelarea efortuluitactic-operativ cu cel logistic;

− posibilităţi corespunzătoare de manevră a forţelor de logistică pentrurealizarea necesităţilor logistice ale trupelor;

65

− dispunerea dispersată a forţelor logistice pentru protecţia acestoraîmpotriva efectelor armelor N.B.C. şi a mijloacelor incendiare.

Delimitarea fâşiei logistice se face la dreapta şi la stânga, prin prelungireacorespunzătoare a liniilor de despărţire ale fâşiei de apărare sau de ofensivă. Înadâncimea dispozitivul, fâşia logistică începe de la aliniamentul de contact şiţine, de regulă, până la:

− armată: 200 km în apărare, 150 km în ofensivă;− corpul de armată: 150 km în apărare, 100 km în ofensivă;− marea unitate tactică: 40 km în apărare şi 30 km în ofensivă.Se acceptă ca, în funcţie de necesităţi, în fâşia logistică a marii unităţi

operative să fie dislocate o parte din forţele de logistică ale eşalonului superior,caz în care, acesta trebuie să informeze marea unitate operativă despre raioaneleocupate.

Şeful logisticii marii unităţi (unităţii) răspunde de organizarea, executareaşi conducerea activităţilor de logistică din fâşia de responsabilitate, precum şipentru folosirea legală a posibilităţilor economice (infrastructurilor) existente. Înacest scop va colabora îndeaproape cu organele şi autorităţile administraţieipublice locale în vederea desfăşurării activităţilor care le revin potrivitresponsabilităţilor şi competenţelor locale şi/sau convenite.

Pentru îndeplinirea misiunilor, marile unităţi, unităţile, subunităţile şiformaţiunile de logistică se dislocă în raioanele de dispunere.Aceste raioane (locuri) se stabilesc în funcţie de:

− misiunile pe care le au de îndeplinit;− nevoile reale ale luptei şi operaţiei;− caracteristicile terenului;− condiţiile de anotimp.Dispunerea, de regulă, se stabileşte pe categorii de forţe logistice

respectiv: sectoare de depozitare; unităţi (subunităţi) de transport; de asiguraretehnică; de asigurare medicală şi sanitar-veterinară; unităţi bancare; de geniu; decomenduire, îndrumare a circulaţiei, poliţie militară de cazare (adăpostire) apersonalului (animalelor).

În anumite situaţii (staţionare, regrupare, concentrare etc.), forţele delogistică se dispun împreună cu trupele luptătoare în raioanele stabilite decomandanţii acestora. În astfel de situaţii se va urmării respectarea dispersăriiforţelor şi mijloacelor în vederea protecţiei acestora împotriva atacurilorinamicului cu aviaţia, rachetele, armelor N.B.C. şi a mijloacelor incendiare.

66

3.3.2 Dispozitivul sistemului logistic – parte integrantă adispozitivului de luptă al marii unităţi (unităţii)

A. Dispozitivul de luptă al unei mari unităţi (unităţi)Se compune din următoarele elemente:− sistemul de conducere;− gruparea de angajare;− rezerva;− sistemul logistic.Dispozitivul de luptă al unei mari unităţi (unităţi) este proiectat şi

organizat ca un sistem complex potrivit tuturor preceptelor riguroase ale teorieisistemelor.

Acest sistem are un subsistem de conducere, celelalte trei (gruparea deangajare, rezerva şi forţele de logistică) constituind subsisteme de execuţie.Sistemul se caracterizează printr-o mulţime de variabile (parametri, mărimi) careîi descriu starea la un moment dat. Pentru a-şi realiza obiectivele pentru care afost construit (îndeplinirea unei misiuni), sistemul utilizează un summum deresurse care sunt de fapt mărimi de intrare. În sistem, mărimile de intrare sunt„prelucrate” prin intermediul celor de stare (forţele şi mijloacele de luptă)rezultând mărimile de ieşire, de regulă, sub forma efectelor de nimicire şidistrugere a inamicului şi de anihilare a acţiunilor acestuia. Dispozitivul de luptăeste un sistem cibernetic, deci îşi crează şi funcţionează o legătură continuă dereacţie inversă (feed-beck) de control al ieşirilor (evaluarea rezultatelorsistemului) şi operarea unor modificări în mulţimea variabilelor de intrare şistare. De cele mai multe ori chiar variabilele de stare ale sistemului sunt celecare se modifică (ca urmare a acţiunilor inamicului şi a altor factoriperturbatori). Într-un astfel de sistem, perfect organizat ierarhic, circulă un fluxinformaţional sub formă de ordine şi dispoziţii (de sus în jos), rapoarte şisinteze (de jos în sus), de schimburi de informaţii şi date între subsistemelecomponente interne şi/sau din exteriorul sistemului.

Pentru a înţelege mai bine locul şi rolul subsistemului logistic în cadruldispozitivului de luptă al unui eşalon care a primit o misiune, vom prezenta pescurt celelalte subsisteme componente.

Subsistemul de conducere este constituit din comandantul marii unităţi(unităţii) respective, precum şi din comandamentele marilor unităţii (unităţilor,subunităţilor şi formaţiunilor) din subordine. Tot din subsistemul de conducerefac parte şi toate celelalte organe cu care marea unitate (unitatea) cooperează şicolaborează.

Conducerea se efectuează din puncte de comandă care pot fi de bază şi derezervă şi se dispun înapoia grupării de angajare sau în cadrul acesteia.

67

În funcţie de necesitate şi posibilităţi, se pot constitui puncte de comandăînaintate şi/sau ajutătoare. Manevra punctelor de comandă se face în funcţie deevoluţia situaţiei operative (tactice).

Subsistemul grupării de angajare este elementul principal aldispozitivului de luptă şi are ca rol îndeplinirea scopurilor operaţiei (luptei),respectiv a misiunii. În funcţie de modul de întrebuinţare în operaţie (luptă),forţele care compun gruparea de angajare sunt:

− forţe de angajare imediată;− forţe de angajare ulterioară;− forţe de sprijin.În gruparea de angajare sunt încorporate majoritatea forţelor pe care o

mare unitate (unitate) le are la dispoziţie pentru îndeplinirea unei misiuni.Acestea sunt grupate pe cele mai importante direcţii (obiective) pe aliniamente(raioane) cât mai favorabile, eşalonate în adâncime şi cu posibilităţi de manevră.

Forţele de angajare imediată şi ulterioară sunt formate din mari unităţi(unităţi) din toate categoriile de forţe ale armatei, respectiv de infanterie,infanterie moto, mecanizate, tancuri, vânători de munte, paraşutişti, aviaţie,marină etc. Întrebuinţarea acestora în operaţie (luptă) va avea un caracterdiferenţiat în funcţie de scopurile care se urmăresc a se realiza prin diferiteforme (proceduri) de luptă.

Forţele de sprijin, constituite în funcţie de compunerea marilor unităţi(unităţilor) ale categoriilor de forţe ale armatei, sunt destinate susţinerii forţelorde angajare pentru realizarea scopurilor (luptei). În cadrul forţelor de sprijin seinclud:

− mari unităţi (unităţi) de rachete;− mari unităţi (unităţi) de artilerie terestră de însoţire şi antitanc;− resursele aviaţiei de sprijin;− mari unităţi (unităţi) de nave, fluviale şi/sau maritime;− mari unităţi (unităţi) de artilerie şi rachete antiaeriene;− unităţi (subunităţi) de cercetare;− unităţi (subunităţi) de luptă electronică;− unităţi (subunităţi) de radiolocaţie;− mari unităţi (unităţi, subunităţi) de geniu;− unităţi (subunităţi) de protecţie N.B.C., de luptă împotriva mijloacelor

incendiare şi de fumizare.Subsistemul rezervelor de forţe este format din mari unităţi (unităţi) din

toate categoriile de forţe ale armatei, din arme şi specialităţi. Mărimea rezerveieste în funcţie de cantitatea de forţe existente, complexitatea situaţiei şicaracteristicile geoclimatice ale zonei. Ea se întrebuinţează pentru rezolvareaunor situaţii critice neprevăzute care pot apare în perioada de ducere a operaţiei(luptei). Forţele din rezervă se dispun în raioane de staţionare şi/sau în raioane(aliniamente) de apărare, la distanţe (faţă de limita dinainte a apărării saualiniamentul de atac) care să permită:

68

− realizarea protecţiei acestor forţe;− executarea rapidă şi în siguranţă a manevrelor pe orice direcţie pentru

a fi introduse în operaţie (luptă).Subsistemul logistic este format din marile unităţi, unităţile, subunităţile

şi formaţiunile logistice care provin:− din organica proprie şi/sau primite ca întărire de la eşalonul superior;− din organica eşaloanelor subordonate;− sursele de aprovizionare puse la dispoziţie;− unităţile prestatoare de servicii care pot fi utilizate;Subsistemul logistic din dispozitivul de luptă are următoarele scopuri:− aprovizionarea trupelor din structurile subsistemelor componente ale

dispozitivului de luptă cu: tehnică, muniţie şi materiale de toatecategoriile pentru luptă şi trai;

− efectuarea transporturilor logistice;− asigurarea complexă a trupelor: tehnică, medicală şi sanitar-veterinară,

financiară, a căilor de comunicaţie şi pentru cazare (adăpostirea)trupelor (animalelor de serviciu).

Sistemul de forţe şi mijloace constituit pe timpul pregătirii operaţiei(luptei) sub forma dispozitivului de luptă se transformă pe timpul duceriiacesteia, în sistemul de lovire, ca o expresie a funcţionării sistemuluidispozitivului de luptă.

Sistemul de lovire, organizat potrivit concepţiei operaţiei (luptei),însumează acţiunile tuturor categoriilor sistemelor de armamente şi mijloacelortehnice de lovire a inamicului, executate pentru nimicirea şi distrugerea acestuia,respectiv:

− producerea de pierderi;− diminuarea capacităţii combative;− anihilarea acţiunilor terestre, aeriene, maritime şi fluviale.Obţinerea acestor efecte se realizează prin întrebuinţarea eficientă şi

judicioasă a forţelor şi mijloacelor pentru:− lovirea la distanţă maximă şi pe orice direcţie a mijloacelor de nimicire

în masă şi a sistemelor de cercetare-lovire de înaltă precizie;− lovirea, neutralizarea şi/sau distrugerea punctelor de comandă, a celor

logistice şi a grupărilor de forţe inamice aflate în raioane şi îndeplasare;

− apărarea intervalelor, flancurilor şi spatelui dispozitivului;− apărarea căilor de comunicaţii şi punctelor grele de trecere de pe

acestea, a unor obiective economice şi de altă natură existente în fâşia(raionul) proprie;

− acoperirea şi apărarea antiaeriană a trupelor proprii;− integrarea efectelor acţiunilor de luptă, electronică, informaţională,

psihologică, ale barajelor, obstacolelor şi distrugerilor de tot felul.

69

Baza sistemului de lovire o constituie loviturile aviaţiei, rachetelor şiartileriei terestre, antiaeriene şi navale, combinate şi suprapuse cu toate celelaltecategorii de armamente şi tehnici din înzestrare.

B. Elementele dispozitivului sistemului logistic

Am arătat anterior că sistemul logistic al unui eşalon este partecomponentă a dispozitivului de luptă adoptat de către acesta pentruîndeplinirea unor misiuni prin desfăşurarea de acţiuni militare. Pentru a-ldeosebi de celelalte componente intrinseci ale dispozitivului de luptă (sistemulde conducere, gruparea de angajare şi rezerva), el va purta denumirea dedispozitiv al sistemului logistic, sau, mai uzual, dispozitiv logistic.

Dispozitivul logistic se realizează prin gruparea în teren a marilor unităţi(unităţilor) subunităţilor şi formaţiunilor logistice specializate pe componenteale logisticii trupelor (aprovizionare-depozitare-distribuţie, transport rutier,asigurare tehnică, medicală, sanitar-veterinară, finaciar-bancară, geniu, poliţiemilitară, comenduire-îndrumarea circulaţiei, de asigurare-protecţie, cazarepersonal şi adăpostire animale, nevoi logistice proprii etc.). Dispunerea în terense va face având la bază hotărârea comandantului pentru a se realiza la timpmisiunile logisticii.

Dispozitivul logistic trebuie să asigure:− dispunerea corespunzătoare a tuturor elementelor componente;− concentrarea forţelor pe direcţiile principale de efort operativ (tactic);− stabilitatea în funcţionare;− manevra rapidă şi în ascuns a forţelor de logistică pentru acordarea

sprijinului logistic;− vulnerabilitate cât mai redusă, bine mascat şi greu de identificat;− folosirea judicioasă a căilor de comunicaţie din zonă;− posibilităţi pentru asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor de

logistică, precum şi a punctelor de comandă ale acestora;− conducerea fermă şi neîntreruptă a forţelor de logistică.Ca parte componentă a dispozitivului de luptă, dispozitivul logistic se

compune din:a) marile unităţi (unităţile), subunităţile şi formaţiunile logistice organice

(proprii);b) forţele de logistică ale eşaloanelor imediat subordonate;c) unităţile (subunităţile) destinate protecţiei forţelor proprii de logistică;d) detaşamentele de încărcare-descărcare a materialelor din staţiile de

depozitare şi descărcare;e) punctele de transbordare a tehnicii şi materialelor de pe calea ferată pe

autovehicule sau de pe acestea pe alte mijloace (căruţe, sănii,

70

purtători, mijloace improvizate etc.), organizate în anumite situaţii(de regulă în teren muntos-împădurit);

Marile unităţi (unităţile), subunităţile şi formaţiunile de logistică sedispun în raioane (locuri) special destinate care, de regulă, nu vor include şialte genuri de forţe şi mijloace (vezi subcapitolul anterior, referitor la fâşialogistică).

Punctele de comandă ale unităţilor logistice se vor stabili şi instala astfelîncât să asigure conducerea tuturor elementelor componentelor, legăturacontinuă cu eşalonul superior şi cu cele imediat subordonate, cu punctele decomandă de bază al eşalonului forţelor proprii de logistică, cu staţiile deaprovizionare-descărcare şi cu sursele de aprovizionare.

Activităţile la punctele de transbordare se execută cu forţe puse ladispoziţie de comandantul marii unităţi (unităţii) şi/sau cu cele puse ladispoziţie pe plan local de către eşalonul superior. În principiu, un punct detransbordare a tehnicii şi materialelor este format din:

− locuri pentru oprirea şi aşteptarea mijloacelor de transport;− loc pentru încărcarea-descărcarea materialelor;− locuri pentru cazarea personalului şi adăpostirea animalelor;− puncte de control şi îndrumare a circulaţiei;− surse de apă potabilă;− post de conducere (comandă) cu mijloace de legătură (fir şi radio).Detaşamentele de încărcare-descărcare a materialelor sunt puse la

dispoziţia marilor unităţi (unităţilor) pentru efectuarea manevrei de materiale înstaţiile de aprovizionare şi descărcare. Valoarea acestor detaşamente estevariabilă, în funcţie de cantităţile de materiale, volumul acestora şi capacitateastaţiilor repartizate de eşalonul superior.

Pentru dispunerea în teren a marilor unităţi (unităţilor), subunităţilor şiformaţiunilor de logistică se vor avea în vedere:

− misiunea eşalonului propriu, succesiunea acţiunilor operative careurmează a se desfăşura şi dispunerea celorlalte componente aledispozitivului de luptă (ale sistemului de conducere, grupării deangajare şi rezervei);

− gradul de pregătire a teritoriului, economiei şi forţelor participante laluptă;

− dispunerea surselor de teritoriu pentru aprovizionare;− existenţa, starea, viabilitatea şi orientarea căilor de comunicaţie pentru

efectuarea transporturilor de aprovizionare şi evacuare, pentrualegerea axelor de evacuare-reparare, precum şi pentru efectuareamanevrei de materiale, de forţe şi mijloace;

− structura organizatorică, gradul de înzestrare, capacităţile de producţieşi de lucru ale forţelor de logistică proprii, primite ca întărire şi/sau

71

puse la dispoziţie de eşalonul superior, precum şi de către organelemilitare teritoriale şi ale administraţiei publice.

Esenţial este ca dispunerea în teren a forţelor de logistică în cadruldispozitivului logistic să corespundă cu situaţia operativă (tactică), săîndeplinească necesităţile logistice pentru realizarea nestingherită a misiunilor.De regulă, fiecare mare unitate (unitate) îşi stabileşte dispunerea în teren aelementelor dispozitivului logistic. Pentru aceasta, şeful logisticii consultă şiprimeşte propuneri de la şefii compartimentelor (componentelor) logistice(transporturi, aprovizionare, asigurare tehnică şi medicală etc.). După validareaacestor propuneri şeful logisticii se pune de acord cu şeful de stat major (maiales acele propuneri care vizează zona din dispozitivul de luptă aferentăsistemului de conducere, grupării de angajare şi rezervei) după care suntprezentate comandantului pentru aprobare.

În anumite situaţii, când marea unitate (unitatea) nu poate dispune de ofâşie (zonă) logistică corespunzătoare, anumite elemente ale dispozitivuluilogistic se dispun pe baza ordinului (dispoziţiunii logistice) şefului logisticiieşalonului superior.

Pentru dispunerea forţelor de logistică se folosesc cu prioritate localităţileşi raioanele (locurile) care oferă cele mai bune condiţii de desfăşurare aactivităţilor specifice pentru depozitare, parcare a mijloacelor de transport,capacităţi de producţie pentru activităţi de mentenanţă, unităţi medicale pentruasistenţă medicală generală şi specializată etc.

În general, condiţiile minime care trebuie asigurate prin dispunereaelementelor dispozitivului logistic sunt:

• să fie în apropierea căilor de comunicaţie, a axelor de evacuare şireparare cu drumuri de pătrundere şi de rocadă cât mai uşor accesibile,fără puncte obligatorii de trecere sau lucrări de artă numeroase;

• să permită realizarea dispersării cu acoperiri naturale şi denivelări deteren pentru adăpostirea şi protecţia materialelor, tehnicii,personalului, răniţilor şi bolnavilor, animalelor de serviciu etc.;

• să ofere condiţii cât mai bune de lucru şi odihnă a personalului;• să permită evacuarea rapidă şi în ascuns, precum şi executarea cu

uşurinţă a manevrelor de forţe şi mijloace logistice;• să ofere posibilităţi de organizare a activităţilor de încărcare şi

descărcare a materialelor, de parcare a mijloacelor de transport şiautospecialelor de tot felul, de aterizare a elicopterelor;

• să dispună de surse de apă suficiente atât pentru consum uman(animalelor), cât şi pentru nevoi tehnologice, de decontaminare etc.,precum şi pentru stingerea incendiilor;

• să nu fie în apropierea unor obiective importante care ar putea fi vizatede inamic pentru executarea unor lovituri puternice aeriene cu aviaţia

72

şi rachetele (centre industriale, noduri feroviare, porturi şiaeroporturi).

Forţele de logistică se dispun în raioane considerate ca fiind de bază darîn orice situaţie este obligatoriu să se stabilească şi raioane de rezervă (deregulă, situate la 1-2 km sau mai mult faţă de cel de bază).

Formaţiunile componente ale forţelor de logistică se instalează dispersatla distanţe care variază în funcţie de mărimea (rangul) eşalonului, de regulă la:

− 3 - 5 km la marea unitate operativă;− 2 - 3 km la marea unitate tactică;− 0,5 - 1 km la unitate.În cadrul sectorului de depozitare, depozitele de muniţie şi carburanţi

lubrifianţi vor fi dispuse în partea din faţă a raionului faţă de depozitul deintendenţă (hrană, echipament, alte materiale de stat major) şi faţă de depozitulde materiale tehnice (tancuri-auto, armament, geniu, transmisiuni, N.B.C. etc.).

Unităţile şi subunităţile de transport se dispun în apropierea sectoruluide depozitare astfel încât, la nevoie, să poată executa transporturi de materiale.Suprafaţa raioanelor în care se dispun acestea poate fi până la:

− 150 km2 la marile unităţi operative;− 30 km2 la marile unităţi tactice;− 10 km2 la unitate.În terenurile accidentate (frământate) aceste suprafeţe pot fi reduse sau

mărite cu până la 30%.Când se acţionează pe direcţii izolate, se constituie, de regulă, eşaloane

de materiale cu depozite şi mijloace de transport suficiente aprovizionăriiforţelor respective.

Unităţile, subunităţile şi formaţiunile de asigurare tehnică se desfăşoarăpentru lucru în raioane (locuri) de adunare a tehnicii deteriorate care se aleg,de regulă, pe axul de evacuare şi reparaţi, în dispozitivul logistic, imediat dupădispozitivul forţelor grupării de angajare ulterioară şi al rezervelor, la anumitedistanţe faţă de contactul cu inamicul.

Atunci când marea unitate (unitatea) se dispune în raioane (deconcentrare, regrupare, odihnă, refacere etc.), forţele şi mijloacele de asiguraretehnică se vor desfăşura pentru lucru în raioane (locuri) dispuse cât mai centralpentru a oferi distanţe de evacuare şi de intervenţie cât mai scurte, pentru toateunităţile (subunităţile) dislocate în raionul respectiv.

Suprafeţele pe care se desfăşoară pentru lucru, formaţiunile de asiguraretehnică variază în funcţie de mărimea şi rangul acestora (baze, secţii, ateliere şiplutoane de întreţinere, evacuare şi reparat tehnică militară).

Formaţiunile medicale se dispun, de regulă grupat, la distanţe de1 - 3 km între ele, în apropierea unei căi de comunicaţie orientată convenabilfaţă de direcţia probabilă de deplasare. Suprafaţa de dispunere a formaţiunilormedicale trebuie să asigure desfăşurarea activităţilor specifice, putând fi până la:

73

− 1,5 - 2 km2 la spitalul de campanie sau din linia întâi, de la mareaunitate operativă;

− 0,5 - 1 km2 la infirmeria de mare unitate tactică şi unitate.Formaţiunile sanitar-veterinare se dispun, de regulă, întrunit într-un

singur raion. Când marea unitate (unitatea) de vânători de munte acţionează înteren puternic compartimentat pe o direcţie secundară, se deschide o secţie aspitalului veterinar. Suprafeţele raioanelor de dispunere a formaţiunilorsanitar-veterinare depind de misiunile acestora şi caracterul terenului putând fi:

− 3 - 4 km2 pentru centrul veterinar;− 1 - 1,5 km2 pentru laboratorul veterinar;− 2 - 2,5 km2 pentru spitalul veterinar;− 1,5 km2 pentru infirmeria veterinară;− 0,3 km2 pentru punctul de adunare al cailor răniţi şi bolnavi.Unităţile bancare de campanie se dispun în cadrul raionului marii unităţi

(unităţii) de logistică, în locuri stabilite de şeful logisticii încât să fie asiguratelegăturile atât cu organele bancare teritoriale, cât şi cu organul bancar aleşalonului superior.

Marile unităţi şi unităţile de drumuri, comenduire, control şi îndrumare acirculaţiei se dispun dispersat, pe subunităţi, în raioane care să le permităîndeplinirea misiunilor specifice (asigurarea căilor de comunicaţie, cazareapersonalului şi adăpostirea animalelor etc.).

3.4 Particularităţile sprijinului logistic la categoriilede forţe ale armatei

3.4.1 Particularităţile sprijinului logisticla trupele de uscat

Particularităţile sprijinului logistic la trupele de uscat pot fi mai binereliefate dacă se au în vedere formele de bază ale acţiunilor militare: apărarea şiofensivă.

3.4.1.1 Principalele probleme ale sprijinului logisticîn operaţia (lupta) de apărare

Scopul sprijinului logistic, exprimat sub formă materială, tehnică şimedicală în operaţia (lupta) de apărare, constă în:

74

− asigurarea condiţiilor materiale, tehnice şi medicale pentru respingereaofensivei inamicului şi interzicerea pătrunderii acestuia în fâşia deapărare;

− asigurarea menţinerii aliniamentelor, raioanelor şi poziţiilor ocupate,limitarea pătrunderii în adâncime şi oprirea ofensivei inamicului;

− crearea condiţiilor necesare şi câştigarea iniţiativei pentru trecerea laofensivă.

Sprijinul logistic în operaţia de apărare este influenţat de următoriifactori:

− situaţiile din care trupele trec la apărare şi acţiunile inamicului;− compunerea de luptă a trupelor proprii şi manevra forţelor şi

mijloacelor care urmează a se executa;− dispunerea şi gradul de asigurare cu materiale a surselor de materiale;− starea şi orientarea căilor de comunicaţie din fâşia de apărare,

particularităţile terenului, condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii.Misiunile sprijinului logistic în operaţia de apărare trebuie să prevadă:• dispunerea în adâncime a marilor unităţi, unităţilor, subunităţilor şi

formaţiunilor logistice astfel încât să se evite:− raioanele probabile de lansare a desantului aerian inamic;− direcţiile probabile pe care inamicul va ataca în forţă cu

blindatele;− direcţiile şi aliniamentele probabile de contralovitură

contraatac) cu trupele proprii;• crearea de stocuri suplimentare de muniţie în poziţiile de tragere ale

artileriei şi de alte materiale la nivelul unităţilor şi subunităţilor;• susţinerea logistică la cel mai înalt grad, mai ales cu muniţie şi

carburanţi-lubrifianţi, a detaşamentelor înaintate care luptă în fâşia deasigurare;

• evacuarea oportună a răniţilor, bolnavilor şi tehnicii deteriorate cunevoi de reparaţii;

• folosirea unor capacităţi de producţie şi prestări servicii din zonăpentru acţiuni de mentenanţă, preparare a hranei, spălarea lenjerieiîmbăierea personalului, asistenţa medicală;

• măsuri sporite de protecţie antiaeriană a depozitelor şi de prevenire aacţiunilor grupurilor de cercetare diversiune inamice.

Pentru operaţia de apărare, marile unităţi (unităţile) se aprovizionează cuprioritate din depozitele teritoriale începând cu cele dinspre front spreadâncime; materialele rămase în sursele de teritoriu din apropierea linieifrontului se vor evacua în adâncime.

Normele de consum sunt stabilite de către eşalonul superior pentruîntreaga perioadă de pregătire a operaţiei (luptei) şi pentru fiecare zi de ducere aoperaţiei (luptei) de apărare.

75

Prin crearea dispozitivului logistic, forţele de logistică se dispun pedirecţiile principale de interzis pe care acţionează cea mai mare parte a forţelor.Pe direcţia secundară, se constituie de către eşalonul superior un eşalon demateriale care se dispune împreună cu forţele de logistică ale marii unităţi(unităţii), care acţionează pe acea direcţie.

În operaţia de apărare, principalele genuri de forţe logistice se dispun înadâncime la anumite distanţe, de regulă, după gruparea de angajare şi dupăforţele din rezervă. În tabelul 3.1 se prezintă aceste distanţe orientative.

Principalele situaţii care generează de regulă necesitatea manevreiforţelor şi mijloacelor logistice pe timpul operaţiei (luptei) de apărare pot fi:

− regruparea trupelor;− pătrunderea inamicului pe adâncimi care depăşesc jumătatea celor

iniţiale din tabelul 3.1;− la contralovitură (contraatac);− când se prevede ca o parte din forţele de angajare şi rezervă să ducă

lupta în încercuire;− când forţele de logistică au suferit lovituri aeriene inamice importante

sau raioanele de dispunere au fost contaminate N.B.C..

Tabelul 3.1

Genuri de forţe Distanţe faţă de limita dinaintea apărării [km]logistice

Eşalonul

Depozite,unităţi

(subunităţi)de transport

Unităţi,subunităţi

şi formaţiunide asigurare

tehnică

Formaţiunimedicale

Formaţiunisanitar-

-veterinare

Marea unitateoperativă 100 40 - 60 50 - 60 40 - 60

Marea unitatetactică (infanterie,

infanterie motoşi mecanizată,

tancuri)

25 -30 20 - 25 20 -

Marea unitatetactică de vânători

de munte20 - 25 15 - 20 15

20

Unitatede infanteriesau tancuri

12 - 15 10 - 12 10 -

Unitate de vânătoride munte 10 - 12 8 - 10 8 15

76

3.4.1.2 Principalele probleme specifice ale sprijinuluilogistic în operaţia ofensivă

În operaţia ofensivă, sprijinul logistic are un rol hotărâtor pentruîndeplinirea misiunilor şi realizarea scopurilor urmărite. Factorii esenţiali careinfluenţează realizarea sprijinului logistic în ofensivă sunt:

• situaţia din care se trece la ofensivă (din mişcare, din contact, cuforţarea unui curs de apă etc.);

• misiunile marilor unităţi (unităţilor);• amploarea operaţiei (luptei) ofensive;• compunerea de luptă a trupelor proprii şi a inamicului;• folosirea probabilă a armelor N.B.C. de către inamic;• existenţa, starea şi orientarea căilor de comunicaţie;• existenţa surselor de aprovizionare;• particularităţile terenului, condiţiile de anotimp şi stare a vremii.Toţi aceşti factori determină:− structura dispozitivului logistic;− nivelul stocurilor şi consumul de materiale (resurse);− urgenţa transporturilor logistice;− manevra forţelor de logistică.Folosirea materialelor din diferite surse avute la dispoziţie se va face,

iniţial, cu prioritate din sursele cele mai îndepărtate după care pe timpul duceriiofensivei se vor consuma cu preponderenţă din depozitele eşalonului superior,precum şi din depozitele proprii.

La începerea operaţiei (luptei) ofensive, materiale puse la dispoziţie însurse trebuie să asigure realizarea stocului operativ iar la marile unităţioperative şi consumul mediu pentru 3 - 4 zile de operaţie.

În anumite situaţii, datorită timpului scurt avut la dispoziţie pentrupregătirea operaţiei (luptei), a deficitelor mari la stocurile operative,posibilităţilor reduse de transport, distrugerii căilor de comunicaţii etc., esteposibil să nu se poată realiza stocurile conform eşalonării şi totuşi marea unitate(unitatea) să treacă la ofensivă având stocurile incomplete. În astfel de situaţiise iau măsuri pentru asigurarea completă a stocurilor marilor unităţi (unităţilor)care constituie gruparea de angajare imediată şi, după începerea ofensivei, aforţelor din gruparea de angajare ulterioară, a rezervei şi a depozitelor proprii.

Completarea stocurilor pe timpul ducerii ofensivei se face zilnic laeşaloanele tactice şi ori de câte ori este posibil şi la cele operative. Dacă pedirecţia de ofensivă există trupe proprii care luptă în încercuire, marile unităţi(unităţile) respective îşi constituie (la ordin) stocuri suplimentare, pentruaprovizionarea acestora după realizarea joncţiunii. Marile unităţi (unităţile)

77

destinate respingerii contraloviturii (contraatacului) sunt din timp asigurate cumaterialele necesare, îndeosebi cu muniţii, carburanţii lubrifianţi şi materiale degeniu. De asemenea, marile unităţi (unităţile) din gruparea de angajareulterioară vor avea la introducerea în operaţie (luptă) stocul trupelor complet, latoate felurile de materiale.

Unităţile (subunităţile) de desant aerian se vor asigura îndeplinireamisiunilor în adâncime tactică sau operativă, cu muniţii, carburanţi, alimente şimedicamente pentru toată perioada executării misiunilor (prin grija marilorunităţi şi unităţilor de care aparţin).

De regulă, la finalizarea operaţiei ofensive, marile unităţi trebuie să aibăstocul operativ complet pentru a putea îndeplini noi misiuni fără pauzăoperativă.

Normele de consum la muniţii şi carburanţi-lubrifianţi se stabilesc decătre eşalonul superior şi se transmit prin dispoziţiuni logistice, separat pentruîntreaga perioada de pregătire a operaţiei (luptei) ofensive şi separat pentruperioada de ducere. Normele de consum, stabilite de eşalonul superior sedefalcă pe misiuni şi zile şi sunt aprobate de comandantul marii unităţi (unităţii)pe baza propunerilor făcute de şeful de stat major şi de către şeful logisticii,având în vedere:

a) pentru muniţie:− tăria apărării inamicului;− probabilitatea întrebuinţărilor armelor N.B.C.;− caracteristicile terenului.

b) pentru carburanţi-lubrifianţi:− manevrele care se vor executa cu trupele;− ritmul ofensivei;− adâncimea misiunilor de luptă;− caracterul apărării inamicului;− starea de practicabilitate a căilor de comunicaţii;− condiţiile de timp, anotimp şi de stare a vremii.

Alimentarea cu carburanţi, lubrifianţi, lichide de răcire şi speciale înofensivă se execută de regulă în fiecare seară, însă uneori în situaţii deosebite ease poate executa şi pe timpul zilei. Blindatele aflate în dispozitiv de luptă se voralimenta fără scoaterea din dispozitiv prin unul din următoarele procedee:

− prin trecerea succesivă a punctului de alimentare pe la fiecare maşinăde luptă;

− prin transportarea butoaielor, bidoanelor şi canistrelor cât mai aproapede locurile de dispunere de unde vor fi preluate de echipaje, mecaniciconductori, şoferi etc.

Hrănirea personalului se stabileşte pe baza unui regim aprobat decomandantul marii unităţi (unităţii), la propunerea şefului logisticii, funcţie demisiunile fiecărei unităţi (subunităţi). De regulă, pe timpul ducerii ofensivei se

78

serveşte hrană rece (hrană la pachet). Hrana caldă se transportă cu bucătăriilerulante auto, în punctele stabilite de comandantul subunităţii, unde se distribuiela personal. Dacă acest sistem nu este posibil, hrana caldă se transportă înmarmite şi se distribuie la fiecare luptător.

Transporturile logistice se efectuează atât cu mijloacele proprii detransport, cât şi cu cele puse la dispoziţie de organele administraţiei publice.Şeful logisticii marii unităţi (unităţii) răspunde de organizarea şi executareatransporturilor logistice la unităţile (subunităţile) subordonate. În anumitesituaţii, şeful logisticii marii unităţi operative poate organiza transporturilogistice (mai ales de muniţii) ca două eşaloane mai jos, până în poziţiile detragere ale artileriei. Activitatea de transporturi logistice pe timpul duceriioperaţiei ofensive devine tot mai complexă ca urmare a creşterii lungimiicircuitelor de transport dintre aliniamentul de contact al trupelor şi sursele deaprovizionare stabilite iniţial, fiind necesară apropierea acestora de gruparea deangajare.

De asemenea, complexitatea transporturilor sporeşte şi ca urmare acontaminărilor şi distrugerilor de pe căile de comunicaţie cucerite de la inamic,creşterii pierderilor de mijloace de transport etc.

Forţele şi mijloacele de asigurare tehnică se desfăşoară succesiv peaxele de evacuare şi reparaţii de pe direcţiile de ofensivă, în raioanele (locurile)de adunare a tehnicii deteriorate, dispuse iniţial în zona aliniamentelor derupere, iar ulterior deplasându-se prin salturi. Marea unitate operativă aflată înofensivă execută un astfel de salt la 2 - 3 zile de operaţie ofensivă, marea unitatetactică zilnic, de regulă în seara zilei, iar unitatea atât la jumătatea zilei cât şi înseara acesteia. În orice situaţie se constituie o rezervă de asigurare tehnică (îndeosebi forţe şi mijloace de evacuare şi reparaţii) cu care să se poată intervenioperativ în anumite raioane cu pierderi mari, la respingerea contraloviturilor(contraatacurilor), la forţarea unui curs de apă etc.

Înainte de începerea ofensivei, marile unităţi şi unităţile grupării deangajare sunt întărite cu personal medico-sanitar calificat şi mijloace sanitarede evacuare, iar marea unitate cu spitale de campanie. Evacuarea răniţilor şibolnavilor pe timpul ducerii ofensivei se efectuează, de regulă, prin grijaeşalonului superior, prin trimiterea în avans a mijloacelor sanitare de evacuare.

Asigurarea sanitar-veterinară este influenţată de următorii factori:− ritmul ofensivei;− cantităţile de materiale care trebuie aprovizionare folosind mijloace cu

tracţiune animală;− manevra de forţe şi mijloace;− starea căilor de comunicaţie;− condiţiile de anotimp şi stare a vremii.Înaintea începerii ofensivei, personalul sanitar-veterinar se va îngriji ca

toţi caii (catârii) să fie potcoviţi, se va verifica starea de întreţinere şi ajustare a

79

harnaşamentului, se va acorda primul ajutor cailor răniţi sau bolnavi, care se vorevacua la eşalonul superior până la începerea ofensivei (cu mijloacespecializate). Caii răniţi (bolnavi) care necesită o spitalizare îndelungată se vorevacua direct la spitalele teritoriale.

Căile de comunicaţie pentru aprovizionare, evacuare şi reparaţii sestabilesc din cele existente în fâşia de ofensivă (logistică), se aleg, pe câtposibil, pe direcţiile cele mai scurte, orientate convenabil şi care nu necesitălucrări mari de reparare şi întreţinere.

Pe timpul ducerii operaţiei (luptei) ofensive, fâşia (zona) de logistică semodifică pe măsură ce sunt cucerite aliniamentele şi obiectivele stabilite prinmisiuni. Distanţele medii orientative faţă de aliniamentele de contact la care sedispun principalele genuri de forţe logistice sunt date în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2

Genuri de forţe Distanţe faţă de aliniamentul de contact [km]logistice

Eşalonul

Depozite,unităţi

(subunităţi)de transport

Unităţi,subunităţi

şi formaţiunide asigurare

tehnică

Formaţiunimedicale

Formaţiunisanitar-

-veterinare

Marea unitateoperativă 70 20 - 40 30 - 40 30 - 40

Marea unitatetactică (infanterie,

mecanizată,tancuri)

25 15 - 20 15 -

Marea unitatetactică de vânători

de munte20 15 - 20 12 10 - 12

Unitatede infanterieşi/sau tancuri

10 10 8 -

Unitate de vânătoride munte 10 10 6 8

În anumite situaţii forţele de logistică de la acelaşi eşalon, indiferent denatura lor, pot fi dislocate într-un singur raion stabilit în limitele maxime dintabel. Pentru încadrarea în aceste distanţe limite faţă de trupele în contact,forţele de logistică se vor deplasa prin salturi succesive, iniţial numai cu o partedin forţe. Deplasarea forţelor de logistică şi dispunerea acestora în noi raioane,în operaţia (lupta) ofensivă este în funcţie de:

− nevoile trupelor şi situaţia operativă (tactică) a acestora;

80

− ritmul ofensivei;− existenţa şi starea de practicabilitate a căilor de comunicaţie.De regulă, forţele de logistică pot rămâne în urma aliniamentelor de

contact cu inamicul fără a depăşi dublul distanţei indicate în tabelul 3.2.Manevra forţelor de logistică se execută ori de câte ori este posibil, de

regulă pe timp de noapte, cu respectarea cerinţelor de mascare şi aposibilităţilor de protecţie oferite de teren.

Măsurile luate pe linie de logistică pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiei(luptei) se vor raporta comandantului, cât şi eşalonului superior, zilnic sau oride câte ori este nevoie.

3.4.2 Unele particularităţi ale sprijinului logisticîn aviaţie şi apărare antiaeriană

3.4.2.1 În apărarea antiaeriană

Particularităţile sprijinului logistic al marilor unităţi (unităţilor) deapărare antiaeriană a teritoriului (artilerie, rachete, radiolocaţie) suntdeterminate de organizarea şi înzestrarea acestora, dispunerea lor pe teritoriulnaţional şi misiunile pe care le îndeplinesc. Astfel de structuri de forţe alearmatei se caracterizează prin stabilitatea mărită ca urmarea a dispunerii lor încazărmi şi la obiectivele pe care le apără. Din acest motiv, cel puţin în perioadapremergătore agresiunii, precum şi pe timpul ducerii operaţiei de apărare dinperioada iniţială a războiului, sprijinul logistic se realizează după sistemul dintimp de pace. Numai când se primesc noi misiuni şi marile unităţi (unităţile) deapărare antiaeriană se dislocă în alte dispozitive, forţele de logistică dinsubordinea lor se deplasează şi se dispun în noi raioane aprobate decomandantul marii unităţi, la propunerea şefului logisticii. Raioanele delogistică se aleg central în dispozitivul de luptă al marilor unităţi (unităţilor) deapărare antiaeriană, în afara direcţiilor de atac cu aviaţia, pentru a puteainterveni în timp cât mai scurt la toate unităţile (subunităţile). În afara surselorproprii (depozite), marile unităţi şi unităţile de apărare antiaeriană seaprovizionează în plus şi cu prioritate din următoarele surse:

− depozitele bazelor logistice centrale şi zonale ale Statului MajorGeneral şi ale Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene;

− depozitele marilor unităţi operative din trupele de uscat în fâşia cărorasunt dispuse;

− depozitele bazelor aeriene pe care le apără sau le deservesc cuinformaţii.

81

În situaţiile în care forţele de logistică aparţinând apărării antiaerieneacţionează izolat, pot fi aprovizionate cu unele materiale de logistică dindepozitele unităţilor în fâşia cărora se găsesc sau pot fi puse temporar însubzistenţa unităţilor. Dacă se prevede întreruperea fluxului de aprovizionare, laastfel de subunităţi de logistică ale apărării antiaeriene, se vor crea stocurisuplimentare pentru mai multe zile sau chiar pentru mai multe luni

Transporturile logistice pentru necesităţile trupelor antiaeriene se vorefectua utilizând mijloacele de transport pe calea ferată, pe apă şi aeriene,precum şi cu mijloacele auto proprii. Transportul de materiale pentrusubunităţile dislocate izolat şi în locurile greu accesibile se vor efectua pringrija şefului logisticii folosind purtători individuali, mijloace cu tracţiuneanimală, elicoptere etc.

Conducerea logisticii trupelor antiaeriene se poate efectua din punctele decomandă ale marilor unităţi (unităţilor) de apărare antiaeriană.În orice situaţie şeful logisticii trebuie să fie permanent în legătură cucomandantul (şeful de stat major) eşalonului propriu, cu şeful logisticii,eşalonului superior, precum şi cu şefii compartimentelor logistice proprii.

3.4.2.2 În marile unităţi şi unităţile de aviaţie

Sprijinul logistic în aviaţia militară are o serie de particularităţi generatede specificul organizatoric al marilor unităţi (unităţilor) de aviaţie, gradul înaltde tehnicitate al mijloacelor de luptă din înzestrare, dispunerea, mareaimobilitate şi complexitate a misiunilor care pot fi îndeplinite.

Forţele de logistică din aviaţia militară cuprind:− organele de conducere a sprijinului logistic;− depozitele de teritoriu ale Statului Major al Aviaţiei şi Apărării

Antiaeriene;− unităţile, subunităţile şi formaţiunile de logistică ale marilor unităţi

(unităţilor) de aviaţie cu bazele aeriene, formaţiunile tehnice şiformaţiunile medicale.

Un rol important în realizarea sprijinului logistic în aviaţia militară revinebazei aeriene. Prin baza aeriană se înţelege un gen de unitate de aviaţie dispusăpermanent pe un aerodrom, fiind destinată exclusiv susţinerii logistice a tuturorforţelor care acţionează sau vor acţiona de pe aerodromul respectiv.

Bazele aeriene măresc substanţial libertatea de acţiune a unităţilorluptătoare de aviaţie, a posibilităţilor de execuţie a manevrelor de pe aerodrom,limitând dislocarea elementelor (eşaloanelor) rulante de aerodrom.

Orice unitate luptătoare de aviaţie, prin baza aeriană pe care estedislocată, îşi rezolvă:

− mărirea posibilităţilor de întrebuinţare în operaţie;

82

− refacerea rapidă a capacităţii de luptă a aeronavelor;− îmbunătăţirea substanţială a asigurării de aerodrom;− realimentarea cu carburanţi şi lichide speciale;− reîncărcarea cu rachete, bombe şi muniţii nedirijate;− asigurarea cu mijloace tehnice de aerodrom;− asigurarea cu materiale de transmisiuni şi protecţie a navigaţiei

aeriene;− asigurarea genistică şi protecţia N.B.C.;− hrănirea şi alte servicii necesare personalului;− paza şi apărarea aeronavelor.Aprovizionarea cu materiale specifice şi comune marilor unităţi

(unităţilor) se realizează în plus şi prioritar, de la următoarele surse:− depozitele bazelor logistice centrale şi zonale ale Statului Major

General;− depozitele Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene;− depozitele marii unităţi operative ale trupelor de uscat în zona căreia

acţionează aviaţia.Repartizarea surselor de materiale pe mari unităţi şi unităţi de aviaţie se

face de către eşalonul superior la propunerea Statului Major al Aviaţiei şiApărării Antiaeriene atât pentru aerodromuri de bază, cât şi pentru cele derezervă.

Subunităţile şi formaţiunile de logistică ale unităţilor care deservescaviaţia, se dispun pe aerodrom sau în cazărmile de dislocare la pace, înraioanele stabilite de comandantul unităţii la propunerea şefului logisticii(raioane pregătite atât pentru aerodromuri de bază, cât şi pentru cele de rezervă).Condiţiile minime care trebuie avute în vedere la stabilirea raioanelor forţelorde logistică sunt:

− să fie în apropierea surselor de aprovizionare;− să conţină surse de apă sau să le aibă cât mai aproape;− să ofere posibilităţi de depozitare cât mai bune;− să aibă căi de acces în ascuns şi pentru evacuări rapide;− să asigure bune posibilităţi de mascare, de pază şi apărare.Alimentarea aeronavelor cu carburanţi-lubrifianţi şi lichide speciale se

execută cu mijloace de transport specializate, precum şi prin conducte înlocurile stabilite conform cerinţelor tehnice specifice. Calitatea carburanţilor,lubrifianţilor şi lichidelor speciale trebuie să fie atestate prin buletine de analiză,iar mijloacele de transport şi transvazarea să asigure puritatea necesară.

În locurile greu accesibile şi în regiuni muntoase unde sunt amenajateplatforme pentru aterizarea elicopterelor, carburanţii şi lubrifianţii necesari potfi transportaţi şi cu elicoptere cisternă.

Transporturile logistice pentru aprovizionări şi evacuare la unităţile deaviaţie se vor efectua folosind reţeaua de comunicaţii existenţă în zonă,

83

avându-se în vedere restricţiile impuse prin dispoziţiunile logistice aleeşalonului superior şi cooperând îndeaproape cu unităţile de drumuri şicomenduire ale trupelor de uscat. Transporturile de materiale de la sursele pusela dispoziţie se execută cu mijloacele bazelor aeriene. Transportul carburanţilorşi lubrifianţilor specifici de aviaţie se execută cu mijloacele eşalonului superiorutilizând mijloace auto, de cale ferată şi conducte. La cererea bazelor aeriene,eşalonul superior poate executa transporturi în folosul unităţilor de aviaţie şi pecomunicaţiile aeriene, utilizând unităţi ale aviaţiei de transport militare şi civile.

3.4.2.3 Particularităţile sprijinului logistic la trupele de paraşutişti

Organizarea sprijinului logistic al marilor unităţi, unităţilor şisubunităţilor de paraşutişti are în vedere:

− concepţia întrebuinţării acestui gen de trupe;− durata probabilă a acţiunilor de luptă care se vor duce până la

efectuarea joncţiunii cu trupele proprii;− mijloacele destinate pentru transportul unităţilor şi subunităţilor de

paraşutişti;− gradul de neutralizare al inamicului în raionul de paraşutare.De regulă, unităţile şi subunităţile de paraşutişti care acţionează în

dispozitivul inamicului se asigură cu materiale pentru toată durata misiunii.În anumite situaţii, aprovizionarea se poate face şi prin paraşutarea decontainere cu materiale strict necesare: muniţii, alimente, medicamente etc.

Pot fi frecvente situaţiile în care, pentru a rezista condiţiilor luptei înîncercuire, să se recurgă la raţionalizarea consumurilor, luându-se măsurilenecesare.

Forţele de logistică din organica unităţii de paraşutişti, pe timpul cândaceasta îndeplineşte misiuni în dispozitivul inamic, rămân, de regulă, în raionulîn care a fost dislocată unitatea înainte de paraşutare. Uneori forţele logistice sepot deplasa în alte raioane ordonate în care urmează a se regrupa marea unitate(unitatea) de paraşutişti după îndeplinirea misiunii.

Pentru acordarea asistenţei medicale şi a primului ajutor este necesar cafiecare paraşutist să fie instruit corespunzător şi dotat cu truse medicale cât maicomplete.

Efectivele de paraşutişti luptători vor include şi un minim de personalmedical specializat pentru acordarea primului ajutor, dar care să fie şi destoiniciluptători paraşutişti.

De regulă, după realizarea joncţiunii cu trupele proprii, forţele delogistică ale unităţii de paraşutişti şi personalul de comandă logistica sedeplasează în raionul de regrupare ordonat de eşalonul superior.

84

3.4.3 Unele particularităţi ale sprijinului logisticîn Marina Militară

Definirea logisticii în Marina Militară este deosebit de concludent şisemnificativ exprimată ca reprezentând un complex de măsuri şi activităţiorganizate şi desfăşurate într-o concepţie unitară în scopul asigurării forţelorparticipante la operaţie (luptă) cu tehnică, materialele, produsele, ansamblurile,subansamblurile şi piesele de schimb, precum şi prestărilor de servicii necesare,în cantităţile şi în locurile stabilite.

Şi în marină acţionează factorii specifici care influenţează sprijinullogistic în operaţie (luptă), respectiv:

− situaţia operativă din zona de acţiune;− compunerea de luptă şi înzestrarea marilor unităţi (unităţilor) din

organică şi primite ca întărire;− grupările (grupurile) de nave care se constituie şi concepţia

întrebuinţării lor în operaţie (luptă);− caracterul eterogen al înzestrării cu tehnică a marilor unităţi

(unităţilor) de nave (din punctul de vedere al autonomiei, categoriilorşi consumurilor de produse şi materiale);

− posibilităţile limitate de acces la mare şi fluviu, mai ales în zonalagunară a Deltei Dunării;

− dispunerea neuniformă a surselor de aprovizionare de teritoriu (bazelogistice);

− dezvoltarea mare a zonei de acţiune fluvială.Evident că în Marina Militară logistică are două mari ramuri, respectiv:− logistica marilor unităţi (unităţilor) de nave, cu un pronunţat caracter

zonal;− logistica marilor unităţi (unităţilor) de trupe de uscat, aflate în

subordinea Statului Major al Marinei Militare, care, în principiu, seorganizează şi se desfăşoară după conceptul sprijinului logisticspecific trupelor de uscat.

Aprovizionare marilor unităţi (unităţilor) aparţinând Marinei Militare seefectuează pe categorii de materiale, astfel:

− rachete şi combustibili speciali pentru rachete;− torpile, bombe antisubmarine, mine, echipamente de dragaj,

armament, muniţii, alte materiale de înzestrare artileristică specificearmelor sub apă;

− tehnică şi materiale radioelectronice şi de transmisiuni specifice;− tehnică şi materiale N.B.C., geniu şi transmisiuni comune;− tehnica de blindate, automobile şi tractoare;

85

− materiale şi/sau echipamente pentru tehnică electromecanică,scafandri şi de vitalitate;

− carburanţi-lubrifianţi, tehnică şi materiale de resort;− tehnică şi materiale de intendenţă, de stat major, întreţineri portuare

etc.;− tehnică şi materiale medicale, sanitare şi farmaceutice;− hărţi, materiale hidrografice şi topogeodezice.Aprovizionarea marilor unităţi (unităţilor) din compunerea flotei

maritime şi flotei fluviale se realizează prin bazele logistice subordonate,constituite încă din timp de pace şi destinate efectuării sprijinului logistic alforţelor navale şi de uscat din compunerea Marinei Militare.

Principalele misiuni ale unei astfel de baze logistice sunt:− aprovizionarea unităţilor de nave, a unor subunităţi şi formaţiuni de

uscat cu toate categoriile de tehnică şi materiale, precum şi executareatransporturilor acestora;

− repararea, verificarea, pregătirea pentru lansare şi transportulrachetelor şi torpilelor (numai a celor din subordinea flotei maritime);

− pregătirea preliminară a minelor şi bombelor antisubmarine şitransportul lor la punctele de îmbarcare;

− demagnetizarea navelor;− repararea navelor şi a tehnicii de la bord;− amenajarea navelor primite din economia naţională şi dotarea lor cu

tehnică specifică;− menţinerea în stare operaţională a danelor de acostare, a paselor de

acces şi a instalaţiilor portuare din posturile militare, precum şi dincelelalte porturi sau locuri destinate staţionării sau refacerii capacităţiide luptă a navelor;

− salvarea şi evacuarea naufragiaţilor, răniţilor şi bolnavilor. În organizarea unei baze logistice a marinei militare se găsesc

următoarele componente:a) unitatea (grupul) de nave auxiliare, destinate:

− transportului şi depozitării de materiale;− pregătirii şi executării activităţii de salvare-evacuare;

b) depozite cu stocuri de materiale constituite pe baza normelor dinînzestrare;

c) secţii de reparat, verificat şi pregătit rachete şi torpile (numai la bazalogistică din subordinea flotei maritime);

d) secţie (atelier) de reparat nave şi tehnică de luptă;e) subunităţi de aprovizionare şi transport;f) formaţiuni medicale.În operaţie, baza logistică poate funcţiona în raionul de dislocare

permanentă sau în alt raion de redislocare, în funcţie de:

86

− situaţia operativă (tactică) din zona de acţiune a Marinei Militare;− concepţia de folosire a forţelor;La redislocare, raioanele componentelor terestre ale bazei nu vor fi

amplasate la distanţe mai mari de 15 km de litoral (fluviu). Divizorul (grupul)de nave al bazei se dispune la litoral sau la fluviu într-un raion care săîndeplinească anumite condiţii, respectiv:

− să fie în apropierea punctelor (raioanelor) de refacere a capacităţii deluptă a navelor;

− să ofere posibilitatea de staţionare în siguranţă a navelor, indiferent decondiţiile hidrometeorologice;

− să poată beneficia de măsurile generale de asigurare şi protecţie luatede forţele luptătoare;

− să permită conducerea de la punctul de comandă al bazei logistice;Pentru asigurarea continuităţii sprijinului logistic al grupărilor

(grupurilor) de nave, la ordin, bazele logistice organizează şi pregătesc puncte(raioane) de refacere a capacităţii de luptă a navelor la litoral (fluviu), cu spaţiu(pe uscat sau pe mijloace pe plutitoare) care cuprind forţe şi mijloace pentru:

− pregătirea şi îmbarcarea rachetelor, torpilelor şi minelor;− executarea unor acţiuni de mentenanţă la mare;− strângerea, trierea şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor;− existenţa unor stocuri de materiale pentru completarea consumurilor şi

pierderilor.Forţele de logistică ale marilor unităţi (unităţilor) din trupele de uscat

aflate în compunerea Marinei Militare îşi organizează şi desfăşoară activitateapotrivit principiilor şi normelor specifice sprijinului logistic pentru acestecategorii de forţe.

Forţele de logistică ale marii unităţi (unităţilor) de infanterie marinădestinate a acţiona în Delta Dunării se dispun, de regulă, tot în două raioane,astfel:

− un raion de bază stabilit în afara Deltei, în care se vor dispunemajoritatea forţelor şi mijloacelor de transport auto;

− un al doilea raion situat în apropierea forţelor luptătoare unde sedispun depozitele de materiale îmbarcate pe mijloace plutitoare sau/şipe uscat.

Sursele de aprovizionare ale marilor unităţi şi unităţilor Marinei Militaresunt aceleaşi ca şi ale trupelor de uscat. Se vor consuma cu prioritate stocuriledin raioanele probabile vizate pentru debarcare a desantului maritim inamic, adesantului aerian, precum şi din cele aflate în apropierea frontierei de stat.

Până la începerea operaţiei (luptei) marile unităţi (unităţile) MarineiMilitare vor avea realizate stocurile complete potrivit eşalonării de război.Stocurile marii unităţi navale se dispun în baza logistică, iar stocul de materialeale unităţii navale se păstrează la bordul acestora. Stocul de la bordul unităţilor

87

se completează după 2 - 4 zile de luptă (în funcţie de autonomia navelor,misiunile primite, gradul de completare, consumuri, pierderi etc.).

Transporturile logistice se efectuează cu mijloacele existente la bazelelogistice şi la marile unităţi (unităţile) ale trupelor de uscat din organica MarineiMilitare. Când sunt depăşite aceste posibilităţi, la cerere şi respectând legislaţiaîn vigoare, se pot folosi mijloace de transport din proprietatea societăţilorcomerciale, agenţilor economici privaţi şi/sau de stat, inclusiv din parcul publicde transport.

Organizarea transporturilor logistice, atât navale cât şi a celor mixte (autoşi navale), se face prin grija şefului logisticii eşalonului respectiv în colaborarecu statul major al marii unităţi de nave.

Asigurarea tehnică a marilor unităţi (unităţilor) de nave se constituie caun ansamblu de măsuri activităţi şi acţiuni care se planifică, organizează şiexecută în scopul:

− funcţionării eficiente, sigure, neîntrerupte şi în parametrii optimi anavelor, armamentului şi tehnicii;

− evacuării şi reparării tehnicii avariate.Principalele măsuri, activităţi şi acţiuni de asigurare tehnică în Marina

Militară vizează:− întreţinerea navelor, tehnicii şi armamentului;− verificarea şi pregătirea pentru lansare a rachetelor, torpilelor şi

minelor;− demagnetizarea navelor;− ancorarea şi ridicarea pe cală;− pregătirea şi reglarea armamentului;− evacuarea navelor şi tehnicii avariate.Asigurarea medicală se realizează cu forţe şi mijloace din organica

marilor unităţi (unităţilor) ale Marinei Militare, precum şi cu formaţiuni dinreţeaua teritorială militară şi civilă. Primul ajutor se acordă la bordul navelor,iar răniţii şi bolnavii se pregătesc pentru evacuare. Evacuarea se execută cunave specializate şi nespecializate din cadrul grupurilor de salvare-avarii navede luptă sau elicoptere. La punctele (în raioanele) de refacere a capacităţii deluptă organizate la litoral (pe fluviu) se constituie şi funcţionează puncte deprimire, triaj şi evacuare.

În funcţie de situaţia operativă, decizia comandantului, starea şidezvoltarea căilor de comunicaţie, posibilităţile logistice ale zonei şi condiţiileoferite de teren, marile unităţi (unităţile) Marinei Militare adoptă un dispozitivlogistic care trebuie să asigure:

− concentrarea efortului logistic pe direcţiile pe care efortul operativeste important;

− stabilitate cât mai mare în funcţionare;

88

− manevra rapidă şi în ascuns a elementelor sistemului logistic pentrurealizarea operativităţii şi continuităţii sprijinului logistic;

− vulnerabilitatea cât mai redusă faţă de efectele armelor N.B.C. şi amijloacelor incendiare;

− folosirea judicioasă a căilor de comunicaţii;− conducerea fermă, neîntreruptă şi suplă a activităţilor în orice condiţii

geoclimatice şi în orice situaţie operativă (tactică).Punctele de comandă pentru exercitare sprijinului logistic, funcţie de

posibilităţile de înzestrare, asigurare şi protecţie, se pot organiza:− împreună cu punctele de comandă ale Marinei Militare, al marilor

unităţi (unităţilor);− în raionul de dispunere al unei baze logistice din subordinea unei mari

unităţi navale;− într-un raion reparat.

88

CAPITOLUL 4

SPRIJINUL LOGISTIC ÎN OPERAŢIE REALIZATPRIN ACHIZIŢII, RECHIZIŢII SI PRESTĂRI

SERVICII DIN ECONOMIA NATIONALA

Un aport însemnat pentru satisfacerea necesităţilor logistice ale armateieste realizat, având la bază legislaţia în vigoare, prin achiziţiile, rechiziţiile şiprestările de servicii efectuate pe plan local în folosul marilor unităţi, unităţilorşi formaţiunilor armatei aparţinând tuturor categoriilor de forţe, de uscat, aleaviaţiei şi apărării antiaeriene precum şi ale marinei militare.

Achiziţiile şi rechiziţiile de bunuri aparţinând agenţilor economici,persoanelor juridice şi fizice, precum şi chemarea de persoane fizice pentruprestări de servicii se pot face în următoarele situaţii (pe toată durata acestora):

− la proclamarea stării de asediu sau de urgenţă;− la declararea mobilizării parţiale şi/sau generale;− pe timpul stării de război.Prin agenţi economici, în sensul legii, se înţeleg:• regiile autonome;• societăţile comerciale;• instituţiile şi organizaţiile deţinătoare de bunuri materiale.Procesele de preluare şi folosire a unor resurse locale din diferite zone de

operaţii ale teritoriului naţional au un caracter strict organizat şi se desfăşoarăpe baza legilor şi reglementărilor în vigoare pentru aplicarea acestora, pe bazaunui plan unic stabilit în colaborare cu organele administraţiei publice, având învedere:

− nevoile forţelor armate;− gradul de aprovizionare cu materiale a forţelor necombatante;− asigurarea necesităţilor populaţiei civile din zonă

şi altele.

89

4.1 Sprijinul logistic realizat prin achiziţii

Prin achiziţie se înţelege acţiunea de procurare pe plan local a unormateriale necesare armatei prin achitarea contravalorii acestora, folosind formelelegale de decontare. De la agenţii economici destinaţi pentru aprovizionareaarmatei, achiziţia de materiale se efectuează de către toate eşaloanele având labază înţelegerile reciproce dintre furnizor şi unitatea militară beneficiară, cucondiţia ca aceasta să aibă fonduri financiare, iar pe plan local să existe reţeacomercială cu depozite în funcţiune şi care au stoc de mărfuri necesaresatisfacerii cererii armatei.

Operaţiunile şi activităţile de achiziţii privind identificarea, preluarea,strângerea şi transportul materialelor astfel procurate se efectuează de cătreformaţiuni logistice existente sau constituite special şi care au astfel deresponsabilităţi sau de către echipe stabilite de comandant, la propunerea şefuluilogisticii.

Aprovizionările prin achiziţii se fac direct de către unităţile consumatoare,cu respectare strictă a prevederilor legale privind plata şi înregistrarea înevidenţa contabilă a unităţii.

În situaţiile în care furnizorul destinat aprovizionării armatei nu arematerialele solicitate sau acestea sunt supuse raţionalizării, achiziţionarea se vaefectua numai pe baza aprobării organelor abilitate ale administraţiei publicecare vor destina, eventual, un alt furnizor.

4.2 Sprijinul realizat prin rechiziţii

Prin rechiziţii se înţelege facilitatea folosirii temporare de către unităţilemilitare, la cererea acestora, a unor materiale aparţinând agenţilor economici şipersoanelor juridice sau fizice, numai pentru scopurile:

− apărării patriei, ordinii publice şi securităţii statului de drept;− efectuării optime a mobilizării parţiale sau generale;− executării concentrărilor sau aplicaţiilor;− celorlalte cazuri prevăzute de lege.Dacă materialele folosite sunt consumabile sau perisabile pot fi

rechiziţionate definitiv cu plata despăgubirilor legale, conform reglementărilorîn vigoare.

În esenţă, rolul rechiziţiilor constă în efectuarea completărilor pentrurealizarea necesarului de război în unităţile militare, pentru execuţia mobilizării,iar pe timp de război pentru înlocuirea materialelor care au fost consumate,distruse, avariate, capturate etc.

Unităţile militare solicitante adresează, prin eşalonul lor superior, cererilepentru rechiziţii la organul militar teritorial din zona de acţiune, la alte centrestabilite de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi la organele administraţiei

90

publice. Acestea vor rezolva cererile unităţilor solicitante, având în vedereprocentele limită, stabilite prin lege, pentru asigurarea desfăşurării activităţiloreconomice şi a traiului populaţiei din zonă.

Dacă o unitate militară acţionează în timp de război independent pentruîndeplinirea unei misiuni de luptă, în mod excepţional, comandantul acesteiaeste autorizat ca, pe proprie răspundere, să decidă rechiziţionări de materialesau să dispună chemarea de persoane fizice pentru prestări de servicii. Aceastăhotărâre se va adresa numai prin organele locale ale administraţiei.

Măsurile pentru efectuarea rechiziţiilor de materiale şi pentru chemareapersoanelor fizice pentru prestări de servicii, constituie responsabilitateaorganului militar teritorial din zona respectivă, având în vedere: întrebuinţarea,cu prioritate, a materialelor care nu pot fi evacuate de organele administraţieipublice şi populaţie; materialele preluate de unităţile armatei şi provenite dinresurse locale se iau în evidenţa contabilă a unităţii militare; eventualele stocurisuplimentare se vor crea numai la ordin; coordonarea activităţilor de achiziţii şirechiziţii cu nevoile tuturor marilor unităţi solicitante din toate categoriile deforţe ale sistemului naţional de apărare.

În categoria mijloacelor materiale care se pot rechiziţiona pentru nevoilearmatei intră:

• mijloace de transport (auto, feroviare, navale, aeriene şi cu tracţiuneanimală);

• instalaţii portuare şi dane, instalaţii de aerodrom, tehnică detelecomunicaţii, de calcul, de construcţii etc.;

• mijloace de reparaţii, piese de schimb şi materiale de uz general pentruprocesele de mentenanţă;

• carburanţi, lubrifianţi şi lichide speciale, precum şi mijloace pentrutransportul şi transvazarea acestora, butoaie, canistre etc.;

• clădiri şi terenuri;• alimente şi furaje;• tehnică şi aparatură sanitar-veterinară;• documente şi materiale topogeodezie;• alte bunuri şi materiale necesare armatei.Prin lege, se interzice rechiziţionarea următoarelor categorii de bunuri şi

mijloace materiale:− obiecte de uz personal şi de gospodărie casnică;− vehicule cu tracţiune mecanică şi animală aparţinând invalizilor,

văduvelor de război, orfanilor minori şi altor persoane, dacă acestemijloace constituie unicul lor mijloc de existenţă;

− părţile din imobile destinate serviciilor statului, întreprinderilor şiinstituţiilor şi care sunt strict necesare funcţionării lor;

− bunurile aparţinând patrimoniului naţional, muzeelor, bisericilor saucaselor de rugăciuni ale cultelor recunoscute de stat, misiunilor

91

diplomatice, oficiilor consulare străine şi căminelor de copiihandicapaţi, ale azilelor de bătrâni etc.;

− cantităţile de cereale, alimente, legume şi fructe necesare proprietaruluişi familiei sale (conform normelor de raţionalizare a consumurilor şinevoilor de efectuare a însămânţărilor);

− animalelor de reproducţie şi animalele matcă;− materialele aflate în depozitele rezervelor naţionale.Materialele rămase disponibile ca urmare a neevacuării şi părăsirii lor de

către agenţii economici şi populaţia civilă din zona acţiunilor militare suntstrânse şi folosite de către unităţile militare pentru satisfacerea consumurilorproprii precum şi pentru realizarea stocurilor normate. Materialele care prisosescse raportează eşalonului superior pentru a fi preluate. Dacă preluarea (evacuare)nu mai este posibilă şi aceste materiale nici nu pot fi ascunse, atunci ele se vordistruge pentru a nu fi capturate de inamic.

4.3 Prestările de serviciipentru efectuarea de lucrări şi activităţi

Prestarea de servicii în folosul unităţilor militare constă în efectuareaunor lucrări şi/sau desfăşurarea unor activităţi productive de către persoanefizice în conformitate cu normele legale prevăzute în legea rechiziţiilor.

De regulă, comandanţii unităţilor militare adresează astfel de cereri cătreorganele militare teritoriale. Acestea efectuează înştiinţarea persoanelor fizicepentru prestarea de servicii (în scris sau prin alte mijloace de legătură) precizânddata şi locul de pregătire. Salariaţii sunt înştiinţaţi nominal de către agenţiieconomici de care aparţin sau de către instituţiile publice din care fac parte.Celelalte persoane sunt înştiinţate de primăriile comunale, orăşeneşti şimunicipale prin organele de poliţie.

La chemarea de persoane fizice pentru prestări de servicii se va ţine seamaşi de nevoile (cerinţele) agenţiilor economici la care lucrează persoanele vizate.

Utilizarea persoanelor chemate pentru prestări de servicii se va face înfuncţie de pregătirea lor profesională, aptitudinile dobândite şi de regulă, pe câtposibil, în localităţile de reşedinţă sau în locuri apropiate. Dacă situaţia impuneprestare de servicii la depărtări mai mari de 10 - 15 km. de localitatea dereşedinţă şi pentru mai mult timp (2 - 5 zile), unitatea militară beneficiară vaasigura subzistenţa necesară cu hrană, carburanţi-lubrifianţi etc.

Unităţile militare beneficiare pot folosi, cu succes şi eficienţă, sprijinulpopulaţiei din zonă (sau revenite în zonă) pentru utilizarea unor capacităţi deproducţie şi servicii, a utilajelor şi instalaţiilor rămase sau repuse în stare defuncţionare, în scopul: repunerii în starea de funcţionare a tehnicii militaredeteriorate; întreţinerii tehnice, efectuării verificărilor şi a diagnosticărilor

92

tehnicii militare; asistenţei tehnice la punctele grele de trecere; recondiţionării deorgane, ansambluri, subansambluri şi piese de schimb pentru tehnica militară;completării stocurilor şi asigurării cu mijloace de transport şi mijloace deconsum; fabricării pieselor de schimb şi a materialelor de uz general necesareproceselor tehnologice de mentenanţă a tehnicii militare.

Devine o necesitate ca încă din timp de pace, organele militare teritoriale(comandamentele teritoriale şi centrele militare de judeţ sau municipiu - sectorpentru capitală) să cunoască exact sursele de aprovizionare, capacităţile deproducţie, agenţii economici, întreprinderile de transport etc., care ar putea fisolicitate de unităţile militare pentru achiziţii-rechiziţii-prestări de serviciiîntr-una din cele trei situaţii: stare de asediu sau necesitate; mobilizare parţialăşi/sau generală; stare de război.

4.4 Obligativităţi ale administraţiei publicepentru efectuarea achiziţiilor,

rechiziţiilor şi prestărilor de servicii

Răspunderea şi obligativitatea efectuării activităţilor de achiziţii, rechiziţiişi prestări de servicii conform legii, revin organelor militare de teritoriu(comandamente teritoriale şi centre militare), prefecturilor şi primăriilor(comunale, orăşeneşti, municipale, de sectoare ale capitalei).

Organele militare teritoriale împreună cu cele ale administraţiei publicevor stabili următoarele măsuri:

• verificarea agenţiilor economici de pe raza lor de responsabilitateprivind:

− ţinerea evidenţei resurselor de mobilizare şi existentul acestora;− întreţinerea şi starea tehnică a mijloacelor de transport şi a

utilajelor de construcţii (inclusiv a celor care aparţin persoanelorfizice);

• achiziţionarea şi rechiziţionarea resurselor logistice pe plan local şiorganizarea trimiterii acestora la unităţile militare beneficiare;

• sprijinirea organelor de logistică ale unităţilor militare aflate pe razalor de activitate, pentru efectuarea aprovizionărilor cu materiale;

• organizarea cazării trupelor dislocate în raioanele aflate în zona deresponsabilitate sau în trecere spre şi dinspre front;

• analiza structurii şi specializării forţei de muncă din zonă care ar puteafi folosită la prestări servicii în folosul unităţilor militare, stabilindnumărul persoanelor care poate fi pus la dispoziţie de fiecare agenteconomic şi instituţie publică; pentru persoanele neîncadrate în muncăse va stabili şi localitatea care va avea astfel de obligaţii.