Manifestul Partidului Comunist – Karl Marx, Freidrich Engels

*COMUNISMUL = teorie politica prin care se sutine detinerea proprietatii de catre toti membrii comunitatii si distribuirea beneficiilor catre toti, in functie de necesitati. Teoria le apartine lui Karl Marx si lui Freidrich Engels. Manifestul Partidului Comunist - scris de acestia in anul 1848, introducea ideea de dictatura a proletariatului,o etapa de tranzitie pe care Marx a numit-o socialism. Etapa finala era comunismul, care trebuia sa treaca dincolo de clasele nobile si de statul organizat, vazut de Marx ca un instrument al opresiunii.

*Conceptul initial s-a pierdut insa, iar comunismul ca termen a inceput sa se aplice mai degraba unui anumit grup politic decat unui scop final. Vladimir Ilici Lenin a sustinut teoria conform careia proletariatul are nevoie de revolutionari profesionisti care sa-l conduca. Versiunea lui Iosif Stalin asupracomunismului a fost pentru multi similara cu ideeade totalitarism. In Europa, comunismul si-a pierdut majoritatea adeptilor odata cu prabusirea Uniunii Sovietice din 1991.1

*Asadar, MANIFESTUL PARTIDULUI COMUNIST a fost publicat pentru a servi ca platforma-program pentru miscarea comunista. Teoria sustinea ca industrializarea a dus la cresterea excesiva a diferentelor dintre clasa conducatoare (capitalista), si proletariat, care saracise, chemand proletariatul sa rastoarne dominatia capitalista, sa inlature proprietatea privata si sa preia mijloacele de productie.Manifestul prevedea o societate fara clase si, de asemenea, eliminarea treptata a nevoii de stat. Este expusă aici noua concepţie despre lume, materialismul dialectic şi istoric, teoria socialismului ştiinţific, a luptei de clasă şi a rolului istoric revoluţionar al proletariatului.

*Manifestul cuprinde o introducere, trei capitole principale: ,,Burghezi şi proletari”, ,,Proletari şi comunişti”, ,,Literatura socialistă şi comunistă” şi un capitol cu concluzii: ,,Poziţia comuniştilor faţă de diferitele partide de opoziţie”. Acesta incepe cu o propoziţie rămasă celebră: „O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului” – aceasta introducere se vrea a fi o ironie la adresa fricii adversarilor care deţin puterea ai marxismului şi totodată o mândrie mascată la importanţa pe care ideile propovăduite de aceşti revoluţionari ai proletariatului încep să le aibă, lucru dovedit de „prigoana” autorităţilor şi se încheie cu lozinca de factură idealistă şi pozitiva, ,,(Proletarii nu au nimic de pierdut, in afara de lanturile care i-au subjugat. In schimb, ei pot castiga intreaga lume.) Proletari din toate tarile, uniti-va!”.

Manifestul Partidului Comunist cuprinde o critică teoretică a principalelor curente socialiste neproletare:

feudale: ,,socialismul feudal, un amestec de tînguială şi de batjocură, de ecou al trecutului şi de ameninţare a viitorului, care nimerea uneori burghezia drept în inimă prin critica sa amară, spirituală şi distrugătoare, dar care făcea întotdeauna o impresie comică prin absoluta-i incapacitate de a înţelege mersul istoriei moderne.”,

burgheze sau conservatoare: Burghezii socialişti vor condiţiile de viaţă ale societăţii moderne dar fără luptele şi primejdiile care decurg cu necesitate din ele. Ei vor societatea actuală fără elementele care o revoluţionează şi o descompun. Ei vor burghezia fără proletariat. Burghezia consideră, fireşte, lumea în care domneşte drept cea mai bună dintre lumi. Socialismul burghez elaborează această concepţie consolatoare într-un sistem mai mult sau mai puţin complet. Atunci cînd el invită proletariatul să înfăptuiască sistemele sale şi să

1 Enciclopedia Universala Britannica

1

păşească în noul Ierusalim, el nu-i cere de fapt decît să rămînă în cadrul societăţii actuale, dar să lepede concepţiile sale duşmănoase despre această societate.

mic-burgheze, care,, fluctuînd între proletariat şi burghezie ca parte întregitoare a societăţii burgheze, se formează mereu din nou şi ai cărei membri sînt însă mereu azvîrliţi de concurenţă în rîndurile proletariatului: mai mult, pe măsură ce se dezvoltă marea industrie, ei văd apropiindu-se momentul cînd vor dispărea cu desăvîrşire ca parte independentă a societăţii moderne şi vor fi înlocuiţi, în comerţ, în industrie şi în agricultură, cu supraveghetori şi servitori.” ,

precum şi a socialismului utopic, expunînd bazele strategiei şi tacticii luptei politice a clasei muncitoare. Marx si Engels mai afirma ca ,,Istoria tuturor societăţilor de pînă azi este istoria luptelor de clasă" si ca ,,toate mişcările de pînă acum au fost mişcări ale unor minorităţi sau în interesul unor minorităţi” iar,,mişcarea proletară este mişcarea independentă a imensei majorităţi, în interesul imensei majorităţi.".

În prima parte „Burghezi şi proletari”, Marx încearcă să explice teoria sa. Argumentele sale sunt prezentate pe planuri multiple. Un element apare însă recurent în oricare dintre variantele teoriei sale: acesta ţine de lupta de clasă ca motor al istoriei şi care va duce inevitabil la dictatura proletariatului. A incerca să dovedească această teorie folosind elemente ale istoriei devine cel mai important lucru pentru Marx. El plaseaza antagonic două categorii perpetue de oameni. Cel ce se uzează, vechiul şi cel ce dobăndeşte forţă prin dimanica sa economica, al doilea element de bază al marxismului. Antagonisme ca cele dintre omul liber şi sclav, patrician şi plebeu, nobil şi iobag sunt luate ca exemple.. Evoluţia este şi una temporală, în sensul că un sistem ce devine înnapoiat din punct de vedere economic este înlocuit de unul care dă mai mult randament.

Ca exemplu burghezia transformă relaţiile spirituale ale evului mediu în unele de tip salariat în ceea ce priveşte „medicul, juristul, preotul”. Totodată nevoia neîncetată – tehnologic – de înnoire, dezvoltarea maşinilor, industriei, pieţelor, de a fi peste tot, universalizează lumea. Caracterul cosmopolit al acestei clase sociale, ideea de bun comun peste cel naţional, posibilitatea masivă de transport a mărfii şi crearea pe acest fundament a unei culturi universale, duce la o nouă Geneză „după chipul şi asemănarea ei”.

Perioada mai înseamnă şi triumful oraşului asupra satului. Civilizaţia urbană conduce ca un motor restul aşezarilor, ba mai mult urbanismul Occidentului va face Orientul dependent de el. Ea începe să domine toate ramurile activităţii umane, dar nu mai poate susţine sau controla acest monstru economic dezlănţuit. La fel cum feudalismul a pierdut controlul burgheziei, şi aceasta începe să piardă controlul acţiunilor sale.

Ca exemplu, Marx foloseşte crizele comerciale, dar şi „epidemia supraproducţiei”, efectul pervers al industrializării. Practica de a înlătura aceste efecte folosind extinderea pietelor sau distrugerea unor mijloace de producţie nu face decăt să pregăteasca crize şi mai mari. Cei ce o vor înlătura în cele din urmă sunt chiar oamenii creati de ea: proletarii. Aceştia, văzuţi ca simple anexe ale maşinii, care îşi vand forţa bratelor pentru a putea caştiga vor revoluţiona societatea, înlăturând burghezia. Proletarii, robi ai maşinii, ai burghezie au condiţia cea mai umilă şi totodată cea mai necesară pentru funcţionarea sistemului. Luptele acestora, limitate de fărâmiţare şi de izolare, şi slăbite de concurenţă, sunt inutile deocamdată. Dar odată cu creşterea ca număr şi concentrarea tot mai mare

2

în zone urbane ale proletariatului forţa acestuia începe să se facă simţită. Un al doilea val de şoc asupra burgheziei vine chiar din partea a doua a Manifestului.

Folosirea proletariatului ca armă împotriva altor clase îl fac şi mai conştient de puterea sa, ba mai mult ajută la dezvoltarea culturii acestuia. În momentul de maxim o parte a burgheziei revoluţionare se alătură proletariatului, adică aceia care au înţeles teoretic mişcarea istorică. Păturile de mijloc, conservatoare se vor opune cel mai feroce, iar cei ce nu vor trece în tabăra învingătoare vor sfârşi în istorie. Ce mai râmâne de făcut burgheziei este aşadar să încerce să încetinească această acţiune folosind perceptele sale de morală, religie, familie. Cu toate acestea este clar că pauperizarea la care muncitorul este supus nu face decât să accelereze desfăşurarea evenimentelor. Burghezia nu mai este în stare să „hrănească” ea trebuie să hrănească. Proletariatul devine astfel „groparul burgheziei”, distrugand clasa care l-a creat.

Partea a doua „Proletari şi Comunişti” urmăreşte relaţiile dintre aceste doua clase. Comuniştii nu fac altceva, în opinia lui Marx, decăt să susţină interese supranaţionale comune ale proletariatului. Ei sunt „partea cea mai hotărâtă a partidelor muncitoreşti din toate ţările, partea care împinge mereu înainte”. Scopul lor nu ţine de desfiinţarea proprietăţii ci de desfinţarea proprietăţii burgheze, deci desfiinţarea proprietăţii private. În viziunea acestora proprietatea proletară este cea colectivă, socială, aşa cum nici capitalul nu trebuie să fie o forţă personală ci una socială. În aceeaşi categorie ei includ desfiinţarea familiei, pe care o vad ca un produs la burgheziei iar femeia obţine astfel libertatea de care în societatea actuala nu se poate bucura. Educaţia copiilor se universalizează în societate şi iese de sub tiparul culturii de clasă care limitează, plasată fiind sub influenţa clasei dominante.

O altă ideee dezvoltată de marxişti este lipsa ideii de patrie pentru muncitori. Trăind în ţări diferite dar având aceleaşi idealuri este tot mai clar că antagonismele naţionale se estompează tot mai mult din cauza extinderii pieţei mondiale şi a uniformizării producţiei chiar dacă la început doar din statele dezvoltate.

Aşa cum secolul XVII a marcat înfrăngerea de către burghezie a ideilor feudale, ridicând la rangul de valori universale, dreptatea socială, libertatea etc. aşa şi „acum” comunismul termină adevărurile pe care alte clase le proclamă eterne „religia, morala”.

Dacă întreaga istorie este marcată de antagonisme de clasă, atunci revoluţia proletară trebuie să rupă cu această „tradiţie”, ba mai mult să smulgă orice şansă de luptă de clasă centralizând uneltele de producţie în mâna statului, printr-o „încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze”. Urmează o listă de zece puncte care să fie la baza viitoarei ordini sociale, politice şi economice comuniste. Printre el, înafară de cele dezbătute anterior se găsesc, desfinţarea dreptului de moştenire, centralizarea creditului (plus produsului), a mijloacelor de transport, înlăturarea diferenţelor sat – oraş, învăţământ public gratuit.

În partea a treia „Literatura Socialistă şi Comunistă”, Marx discută curentele care au elemente în comun cu comunismul. „Socialismul feudal”, este considerat, prin ceea ce face, prin încercarea de a atrage masele proletare către lideri aristocratici, un „amestec de tânguială, şi de batjocură”. Ţinta atacului lui Marx este de fapt socialismul creştin, şi ideile sale despre bine şi rău. Socialismul mic–burghez este deasemenea criticat prin nehotărârea de care ar da dovadă, oscilănd între confortul burgheziei şi idealurile proletare pe care de altfel speră să-l conducă. Socialismul german sau

3

adevăratul socialism este atacat pentru impunerea valorilor sociale franceze la mediul german, o nepotrivire flagrantă după Marx. Ei vor proclama valorile naţionale, se vor erija în lideri ai burgheziei şi apărători ai maselor. Socialismul conservator sau burghez este frâna luptelor de clasă prin încercarea sa de a tămădui relele sociale, prin compromisurile pe care vrea să le facă deci prin încercările de a mulţumii proletariatul. La fel de criticat, socialismul critico-utopic nu este considerat de Marx în stare să înţeleagă adevăratul mers al istoriei, şi deci misiunea proletariatului, ci se conformează în încercări individuale de a modela societatea după tiparele unora sau altora.

Ultimul capitol, dezbate „Poziţia Comuniştilor Faţă de Diferitele Partide de Opoziţie”si prezintă eventuali aliaţi ai acestora, ca partidul social-democrat francez, radicalii elveţieni, partidul care a fost sufletul insurecţiei din Cracovia la polonezi, susţine burghezia revoluţionară germană, fără să uite de antagonismele de clasă însă şi considerănd ca o concluzie Germania ca leagănul unei revoluţii proletare mondiale. De asemenea, aici afirma ca precursorii comunismului luptă pentru înfăptuirea scopurilor şi intereselor imediate ale clasei muncitoare, dar ei reprezintă totodată viitorul mişcării în mişcarea prezentă. În Franţa comuniştii se alătură partidului socialist-democrat1) împotriva burgheziei conservatoare şi radicale, fără a renunţa însă prin aceasta la dreptul de a avea o atitudine critică faţă de frazele şi iluziile care îşi au obîrşia în tradiţia revoluţionară si militează pretutindeni pentru unire şi înţelegere între partidele democrate din toate ţările.2Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile, ei declarand făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborîrea violentă a întregii orînduiri sociale de pînă acum. Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decît lanţurile. Ei au o lume de cîştigat.

Asadar, in Manifest se afirma faptul ca ,,burghezia suprimă din ce în ce mai mult fărîmiţarea mijloacelor de producţie, a proprietăţii şi a populaţiei, ea a aglomerat populaţia, a centralizat mijloacele de producţie şi a concentrat proprietatea în mîini puţine.”, astfel, cele de mai sus sunt intarite prin afirmatia conform careia ,,burghezia nu a făurit numai armele care îi aduc moartea: ea a creat şi oamenii care vor mînui aceste arme, — muncitorii moderni, proletarii.”. De asemenea, se subliniaza faptul ca proletarii se vor dezvolta concomitent cu burghezii, ,,in aceeaşi măsură în care se dezvoltă burghezia, cu alte cuvinte capitalul, se dezvoltă şi proletariatul, clasa muncitorilor moderni, care nu trăiesc decît atîta vreme cît găsesc de lucru şi care găsesc de lucru numai atîta vreme cît munca lor sporeşte capitalul.”

Astfel, ,,proletariatul va folosi dominaţia lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producţie în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca o clasă dominantă, şi pentru a mări, cît se poate de repede, masa forţelor de producţie.”

Principalele schimbari sociale pe care le prevede Manifestul Partidului Comunist sunt:

1. Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.2. Impozit cu puternic caracter progresiv.3. Desfiinţarea dreptului de moştenire.4. Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.5. Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.2 http://www.pes.ro/2010/03/09/manifestul-partidului-comunist-dupa-162-de-ani/ Horia Gabriel Nasra

4

6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pămînturilor după un plan general.8. Egală obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.9. Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a opoziţiei dintre sat şi oraş.10. Învăţămînt public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, sub actuala ei formă. Îmbinarea educaţiei cu producţia materială

5