Scurta introducere

Nu este un articol despre un pom decorativ, ci despre unul util mai degraba, care a jucat un rol important in istoria Americii de Nord.Eu l-am cunoscut sub numele de merele cailor.

DescriereMaclura pomifera, denumit in mod obisnuit Osage-portocaliu, merele cailor, Bois D'Arc, Bodark, sau Bodock , este un arbore foios mic sau arbust mare, de obicei, in cretere de 8-15 metri inaltime. Este dioic, cu flori masculine si feminine pe plante diferite. Fructele, un fruct multiplu, este de o forma aproximativ sferica si 7-15 cm in diametru. Acesta este umplut cu un latex alb lipicios, ca o seva. In toamna, culoarea sa este de un galben-verde luminos si are un miros slab, similar cu cel de portocale. Denumirea nu este strans legata de portocala: Maclura apartine familiei dudului, Moraceae, in timp ce portocale fac parte din familia Rutaceae.

Maclura este strans legat de genul Cudrania , si hibrizii dintre cele doua genuri au fost produse. De fapt, unii botanisti recunoasc un Maclura intr-un sens mai larg definit, care include specii incluse anterior in genul Cudrania si altor genuri de Moraceae.

Osajin si Pomiferin sunt pigmenti flavonoizilor prezente in lemn si fructe, care cuprinde aproximativ 10% din greutatea fructului uscat. Planta contine, de asemenea, Morin flavonol, un fapt care il face necomestibil, atat lemnul cat si fructul, numai semintele fiind imprastiate de pasari sau veverite.Copacii femela au inaltimea de 12-18 m. Sucul laptos este si acru. Radacinile sunt groase, carnoase, acoperite cu coaja portocalie stralucitoare si se ancoreaza foarte bine in sol, pomul fiind rezistent la seceta.

Frunzele sunt dispuse alternativ, variind de la verde inchis la galben pal.Au o forma ovala, care se termina intr-un varf subtire. Florile pistilate si staminale sunt pe copaci diferiti, ambele cresc in umbra, sub frunze, dar fructul este foarte mult in evidenta. Acest aspect in general, dimensiunea lui seamn cu o portocala mare, galbena sau verde portocaliu; numai suprafata este brazdata. Este, de fapt, un fruct compus. Este puternic incarcat cu suc laptos, care apare la cel mai mic semn de ranirea a suprafetei. Fiind dioic, poate face fructe, dar lipsit de seminte.

CoajaIntunecoasa profund brazdata, solzoasa. Coaja este plina de tepi ascutiti.Lemnulgalben-portocaliu, galben palid mai ales la alburn; greu, tare, puternic, flexibil, optim pentru lustruit fin, foarte durabil in contact cu solul sau apa. Ea are o greutate specifica de 0.7736 si 1 picior cub (0.028 m3) de lemn are o pondere de 48.21 lb (21.87 kg).

Aspecte ecologiceFructul are un miros placut si usor, dar este necomestibil pentru cea mai mare parte dintre vietuitoare. Desi nu este foarte otravitor, mancatul fructului poate provoca varsaturi. Cu toate acestea, semintele din fructe sunt comestibile. Fructul este, uneori, sfasiat de veverite pentru a obtine seminte, dar putine alte animale native face uz de fruct ca o sursa de hrana. Acest lucru este neobisnuit, ca cele mai multe fructe de mare carnos serveste functia de dispersarea a semintelor prin intermediul animalelor mari.Se cultiva sau creste spontan pe terenuri fertile dar se adapteaza usor tuturor conditiilor; de aceea a fost folosit ca perdea antipraf la marginea oraselor, facandu-se practic un zid de protectie din acesti pomi care rezista si la uscaciune. Presedintele Roosevelt chiar a demarat un plan de cultivare a acestor pomi in 1934 incercand sa schimbe clima, de fapt, desertificarea marilor campii si incercarea opririi inaintarii desertului.Lemnul avand aceste calitati uimitoare, a fost folosit peste tot unde era nevoie de un lemn dur, elastic si rezistent la putreziciune: manere de scule, garduri, stalpi de telegraf. Din lemn se mai poate obtine si un colorant natural.Calitatile lemnului au fost bineinteles apreciate de amerindieni, fini cunoscatori ai naturii. Pretul unui arc? Un cal si o patura. Un cal bun, nu o gloaba de trasura sau care sa are cu plugul.Astazi se fac tot felul de substante provenite din acest fruct, cu menirea de a descuraja paienjenii si de fapt toate artropodele.

SfarsitNu pot incheia fara sa dau ceva completari.Am vorbit de arcurile amerindienilor. Lemnul de osage orange este oarecum noduros, rareori creste o craca destul de dreapta propice construirii unui arc. De aceea, un astfel de arc era cam scump. Totusi, datorita raspandirii pomului, era des folosit in acest scop.Cum realizau arcul? Inca de cu toamna se alegea creanga sau trunchiul. Era fortata sa cresca drept prin legarea unul alt bat de ea. Primavara, odata cu aparitia mugurilor, se taia creanga. Coaja era data la o parte, se indeparta tot alburnul, mai putin cel care era in directia opusa tragerii cu sageata. Se faceau astfel catefa foite de esenta de lemn, fibra de fapt care se suprapuneau.Procesul continua cu fierberea lemnului sau cu oparirea lui ca sa iasa sucul laptos si sa fie usor de modelat. Modelarea se facea in forma de S pentru fiecare segment elastic al arcului. Nu se punea pur si simplu o coarda fara ca varful sa fie indoit in sens opus, se crea astfel un dublu-arc, cu o forta mai mare. Dupa modelare urma acoperirea arcului cu un manson de fire de dure vegetale, apoi peste acest manson se turna un strat de clei facut din coarne si copite de bizon.Arcul era gata facut. Confectionarea lui dura cam 30 zile. In cele din urma, puterea lui era atat de mare incat bizonul cadea ca secerat cand se iesea la vanatoare. Se cunosc cazuri in care sageata trecea pur si simplu prin bizon, iesind prin partea cealalta.

Sagetile. Le confectionau din trestie sau salcie, sau alt lemn usor iar varful era din lemn greu si dur, din specia dudului sau stejarului. Varful era rotunjit si intarit la foc. Mai tarziu au aparut varfurile de piatra sau de metal...un concurent serios pentru pusca europeanului.Pana la aparitia cartusului de pusca asa cum il stim astazi, acest arc detinea suprematia in lupta dintre pieile rosii si albi. Distanta de tragere a muschetei era cam 50 m, si era nesigura, in schimb arcul putea trage la 300 m si un tragator cu experienta te nimerea sigur la 200 m.Arcul era de 2 tipuri: de campie si de padure. De padure, lung era folosit mai mult la panda, cel de campie, scurt, la vanatoarea sau lupta de pe cal.Sagetile purtau 3 pene, uneori 4. Nici alegerea penelor nu era intamplatoare. Indienii stiau ca pe vreme calma zburau bine sagetile cu pene lungi si matoase iar pe vant cele cu pana scurta. De altfel, motul ondulandu-se in vant arata locul unde a cazut sageata. Tehnica producerii continua si apar pene dispuse oblic, sageata aband un zbor cu rotatie in jurul axei sale. Ceea ce stiau indienii, europenii au folosit la glontul cu camasa de cupru si la producerea tevilor de pusca ghintuite.