Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de...

38
1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru anul 2017-2018 Prin cerinţele impuse de Metodologia ARACIS, privind asigurarea calităţii, autorizarea funcţionării provizorii şi acreditarea programelor de studii şi a instituţiilor de învăţământ superior sunt precizate şi anumite cerinţe specifice din standardul internaţional ISO 9001:2015, iar existenţa unui Sistem de Management al Calităţi (SMC) asigură acoperirea tuturor acestor cerinţe. Conducerea Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, prin politica în domeniul calităţii organizează, controlează şi alocă resurse pentru menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a Sistemului de Management al calităţii. Respectarea şi îndeplinirea acestor cerinţe contribuie la îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor din universitate. Prezentul raport de activitate îşi propune să prezinte stadiul de documentare şi implementare a Sistemului de Management al Calităţii (SMC) în cadrul Universităţii, modul în care sunt furnizate informaţii necesare analizei efectuate de managementul la cel mai înalt nivel, pentru a se asigura că sistemul adoptat este adecvat şi eficace și aliniat cu direcția stategică a universității.. Analiza conduce la evaluarea oportunităţilor privind îmbunătăţirea SMC. Obiectivele Universităţii din domeniul calităţii pentru anul universitar 2017 - 2018 au fost aprobate în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 04.12.2017, au fost difuzate controlat şi aduse la cunoştinţă tuturor cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar și nedidactic din Universitate (postare pe site). 1. Stadiul acțiunilor de la analiza efectuată de management precedentă Măsura 1. Analiza şi actualizarea tuturor procedurilor operaţionale în vigoare la această dată şi elaborarea de noi proceduri operaţionale acolo unde este necesar. Au fost elaborate 6 proceduri, din care o procedură de sistem PS 01 – Informații documentate. Creare, utilizare, control și 5 proceduri operaționale: PO 08.01 – Evaluarea satisfacției studenților și a altor părți interesate, PO 08.02 Monitorizarea inserției absolvenților pe piața muncii și a continuării studiilor la ciclul de master, PO 08.03 Evaluarea cerințelor pieței forței de muncă, PO 07.35 Evaluarea și notarea studenților și PO 07.36 Elaborarea, aprobarea, evaluarea periodică și actualizarea planurilor de învățământ. Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT Măsura 2. Întocmirea de regulamente proprii de funcţionare şi definitivarea structurii organizatorice la departamentele care sunt direct implicate în procesul educaţional şi cel de cercetare şi care nu au încă regulamente de funcţionare. Au fost elaborate sau revizuite regulamentele de organizare și funcționare ale departamentelor direct implicate în procesul educațional și de cercetare sau metodologiile care reglementează activitatea acestor structuri: R 04.11 - Metodologie de organizare și desfășurare a examenelor de limba română pentru studenții străini în cadrul anului pregătitor de limba română, R 09.08 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Dezvoltare şi Inovare Pedagogică (C.D.I.P.), R 09.06 - Regulament de organizare și funcționare a Bibliotecii

Transcript of Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de...

Page 1: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

1

Raport privind analiza sistemului de management al calității

din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru anul 2017-2018

Prin cerinţele impuse de Metodologia ARACIS, privind asigurarea calităţii, autorizarea

funcţionării provizorii şi acreditarea programelor de studii şi a instituţiilor de învăţământ superior

sunt precizate şi anumite cerinţe specifice din standardul internaţional ISO 9001:2015, iar existenţa

unui Sistem de Management al Calităţi (SMC) asigură acoperirea tuturor acestor cerinţe.

Conducerea Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, prin politica în domeniul calităţii

organizează, controlează şi alocă resurse pentru menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a Sistemului

de Management al calităţii.

Respectarea şi îndeplinirea acestor cerinţe contribuie la îmbunătăţirea continuă a calităţii

serviciilor din universitate.

Prezentul raport de activitate îşi propune să prezinte stadiul de documentare şi implementare

a Sistemului de Management al Calităţii (SMC) în cadrul Universităţii, modul în care sunt furnizate

informaţii necesare analizei efectuate de managementul la cel mai înalt nivel, pentru a se asigura că

sistemul adoptat este adecvat şi eficace și aliniat cu direcția stategică a universității..

Analiza conduce la evaluarea oportunităţilor privind îmbunătăţirea SMC.

Obiectivele Universităţii din domeniul calităţii pentru anul universitar 2017 - 2018 au fost

aprobate în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 04.12.2017, au fost difuzate controlat

şi aduse la cunoştinţă tuturor cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar și nedidactic din

Universitate (postare pe site).

1. Stadiul acțiunilor de la analiza efectuată de management precedentă

Măsura 1. Analiza şi actualizarea tuturor procedurilor operaţionale în vigoare la această dată şi

elaborarea de noi proceduri operaţionale acolo unde este necesar.

Au fost elaborate 6 proceduri, din care o procedură de sistem PS 01 – Informații

documentate. Creare, utilizare, control și 5 proceduri operaționale: PO 08.01 – Evaluarea satisfacției

studenților și a altor părți interesate, PO 08.02 – Monitorizarea inserției absolvenților pe piața

muncii și a continuării studiilor la ciclul de master, PO 08.03 – Evaluarea cerințelor pieței forței de

muncă, PO 07.35 – Evaluarea și notarea studenților și PO 07.36 – Elaborarea, aprobarea, evaluarea

periodică și actualizarea planurilor de învățământ.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

Măsura 2. Întocmirea de regulamente proprii de funcţionare şi definitivarea structurii

organizatorice la departamentele care sunt direct implicate în procesul educaţional şi cel de

cercetare şi care nu au încă regulamente de funcţionare.

Au fost elaborate sau revizuite regulamentele de organizare și funcționare ale

departamentelor direct implicate în procesul educațional și de cercetare sau metodologiile care

reglementează activitatea acestor structuri: R 04.11 - Metodologie de organizare și desfășurare a

examenelor de limba română pentru studenții străini în cadrul anului pregătitor de limba română,

R 09.08 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Dezvoltare şi Inovare

Pedagogică (C.D.I.P.), R 09.06 - Regulament de organizare și funcționare a Bibliotecii

Page 2: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

2

Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, R 05.04 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a

Departamentului de Cercetare Științifică din cadrul Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, R

09.03 - Regulament privind organizarea şi funcţionarea Centrului de Consiliere şi Orientare în

Carieră, R 09.04 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Editurii Universităţii Petrol-Gaze

din Ploieşti.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

Măsura 3. Analiza semestrială, la nivel de facultate, departamente, servicii şi

compartimente, a stadiului realizărilor obiectivelor în domeniul calităţii şi a celor cuprinse în Planul

Operaţional şi în Planul de cercetare.

La nivelul fiecărui departament didactic și al facultăților, s-a realizat stadiul îndeplinirii

obiectivelor în domeniul calității.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

Măsura 4. Realizarea pe baze reglementate a unui sistem de evidenţă eficient a inserţiei

absolvenţilor pe piaţa muncii.

Pentru a sprijini activitatea CCOC și a realiza o monitorizare corectă a inserției absolvenților

pe piața muncii, s-a consituit la nivelul universității o comisie de monitorizare a inserției

absolvenților prin numirea unui responsabil la nivelul fiecărei facultăți. S-a aprobat procedura

operațională PO 08.02 – Monitorizarea inserției absolvenților pe piața muncii și a continuării

studiilor la ciclul de master și s-a elaborate un chestionar electronic care se aplică folosindu-se baza

de date constituită la susținerea examenului de finalizare.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

Măsura 5. Elaborarea unei noi metodologii de evaluare a cadrelor didactice de către

studenti.

S-a elaborat metodologia R 04.13 – Metodologie de evaluare a rezultatelor și

performanțelor profesionale ale personalului didactic și de cercetare din Universitatea Petrol –

Gaze din Ploiești. Evaluarea cadrelor didactice de către studenți este una din componentele

evaluării multicriteriale a cadrelor didactice.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

Măsura 6. Elaborarea unei noi metodologii de evaluare a cadrelor didactice de către

management (decan, director de departament, şefi de servicii, șefi de compartimente etc.).

S-a elaborat metodologia R 04.13 – Metodologie de evaluare a rezultatelor și

performanțelor profesionale ale personalului didactic și de cercetare din Universitatea Petrol –

Gaze din Ploiești. Evaluarea cadrelor didactice de către management este una din componentele

evaluării multicriteriale a cadrelor didactice.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

Măsura 7. Elaborarea unei metodologii de evaluare a personalului didactic auxiliar și

nedidactic de către management (director de departament, şefi de servicii, șefi de birouri, șefi de compartimente etc.).

Elaborată şi supusă spre aprobare.

Stadiul de îndeplinire. PARȚIAL ÎNDEPLINIT

Măsura 8. Elaborarea unei metodologii de evaluare a satisfacţiei clienţilor şi a procedurilor

operaţionale corespunzătoare procesului de evaluare a satisfacţiei clienţilor.

Page 3: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

3

S-a elaborat PO 08.01 – Evaluarea satisfacției studenților și a altor părți interesate.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

Măsura 9. Monitorizarea continuă a activităţii comisiilor de analiză şi evaluare a

programelor de studiu

CEACU:

Conform datelor incluse în rapoartele primite de la CEACF, în anul universitar 2017-2018

au fost analizate și evaluate programele de studiu care au intrat în reacreditare.

CEACF IPG: Conducerea Facultății de Ingineria Petrolului şi Gazelor a numit comisii pentru evaluarea și

monitorizarea programelor de studiu coordonate de departamentele facultății. Pe baza monitorizării

permanente a programelor de studiu au fost întocmite rapoarte ale acestor comisii ce au fost

prezentate în cadrul evaluării prin audit intern a facultății. Din aceste rapoarte se desprind

următoarele concluzii :

- Conţinutul programelor de studiu se reînnoiește permanent prin introducerea cunoştinţelor noi,

rezultate din cercetarea știintifică și cea proprie.

- Relevanţa cognitivă și profesională a programelor de studiu, este definită în funcție de ritmul

dezvoltării, cunoașterii și tehnologiei din domeniu și de cerinţele pieței muncii și ale calificărilor.

- Programele disciplinelor din planul de invăţământ sunt astfel proiectate încât să îmbine predarea,

invățarea și examinarea. Procedeele de examinare și evaluare a studenților sunt centrate pe

rezultatele invățării și anunțate studenților din timp și in detaliu.

CEACF IME:

La nivelul departamentelor din cadrul facultății au fost numite comisii pentru evaluarea și

monitorizarea programelor de studii. Comisiile monitorizează permanent programele atribuite, iar

concluziile sunt prezentate în rapoarte anuale în care se propun măsuri de îmbunătățire a planurilor

de învățământ în conformitate cu cerințele pieței de muncă și ale angajatorilor.

CEACF TPP:

Programele de studiu pentru cele două forme de învăţământ ale Facultăţii TPP (IF şi IFR)

sunt unitare sub aspectul conţinuturilor şi al structurii. Planurile de învăţământ pentru forma IF

conţin în mod explicit activităţi de predare, aceste activităţi fiind înlocuite cu studiu individual în

planurile de învăţământ pentru formele IFR. Pentru forma de învăţământ IFR, activităţile aplicative

sunt identice cu cele de la forma IF. Procesul de înfiinţare şi adaptare a programelor de studii este

dinamic, analizându-se de fiecare dată oportunitatea social-economică şi posibilităţile academice în

raport cu fiecare program în parte; în acest sens, se au în vedere mai multe criterii: nevoile zonei,

solicitările absolvenţilor de liceu şi ale altor categorii de posibili cursanţi, formarea unor linii

educaţionale complete (licenţă - masterat - doctorat), compatibilitatea cu direcţiile de interes

academic ale departamentelor.

La nivel de facultate existǎ comisii de analizǎ şi evaluare a programelor de studii care

urmǎresc analiza structurii existente a planurilor de învâţǎmânt şi conţinutul ştiinţific al fiişelor

disciplinelor, a metodele de predare, învâţare şi evaluare, dar propun şi mǎsuri de îmbunǎtǎţire a

resurselor învǎţǎrii şi revizuirea şi imbunǎtǎţirea programului de studiu monitorizat.

CEACF SE:

Comisiile de analiză şi evaluare au elaborat rapoartele de analiză a programelor de studiu.

CEACF LS:

Fiecare program de studiu este analizat anual în cadrul fiecărui departament de către o

comisie de analiză privind stadiul de îndeplinire al criteriilor ARACIS.

În anul universitar 2017-2018 au fost transmise către ARACIS 4 dosare în vederea realizării

evaluării periodice pentru programul de licență: Administrație publică, Programul pregătitor de

limbă română pentru cetățenii străini, domeniul de master Informatică, programul Tehnologii

avansate pentru prelucrarea informației și domeniul Științe ale educației cu două programe de

Page 4: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

4

master din care a fost selectat de către ARACIS programul Consiliere școlară și dezvoltarea

carierei.

Programul pregătitor de limbă română pentru cetățenii străini a primit vizita ARACIS

pentru obținerea acreditării și, în urma evaluării, prin decizia nr.4747/2.08.2018 a primit decizia

“acreditare”, conform Raportului validat de Consiliul ARACIS din data de 28.06.2018. Cifra de

școlarizare este 75 studenți.

Programul de licență Administrație publică precum și programele de masterat pentru

domeniul Informatică și Științe ale educației au depus dosarele de acreditare în anul universitar

2017-2018 și vor primi vizita ARACIS în anul universitar 2018-2019.

Stadiul de îndeplinire. ÎNDEPLINIT

2. Modificări în aspectele externe și interne relevante pentru sistemul de

management al calității

În anul universitar 2017-2018, în aspectele externe și interne relevante pentru sistemul de

management al calității au apărut următoarele modificări:

- Schimbări de structură şi de conducători la nivel guvernamental;

- Modificarea metodologiilor de evaluare periodică instituțională și a programelor de studii;

- Modificarea legislaţiei în domeniul învățământului superior;

- Întrerupere sau închiderea unor programe de studii;

- Scăderea numărului şi a valorii studenților;

- Disfuncţionalităţi în activitatea partenerilor în proiectele științifice angajate;

- Blocaj economic din cauza întârzierii virării alocațiiilor bugetare, încasării taxelor de studiu;

- Divulgarea în presă a unor probleme interne;

- Promovarea neadecvată a unor evenimente care au implicații negative asupra imaginii

universității (bloguri, rețele de socializare, mail-uri etc.);

- Sărbători naţionale, zile festive etc.;

- Zile de sărbători religioase diferite;

- Fluctuație de personal;

- Comunicare insuficientă/ineficientă/eronată în cadrul universității.

3. Informații referitoare la performanța și eficacitatea sistemului de

management al calității

3.1. Satisfacția clientului și feedback-ul de la părțile interesate relevante

Competenţele cerute absolvenţilor de către angajatori se au în vedere la întocmirea

fişelor disciplinelor cuprinse în planurile de învăţământ specifice fiecărui program de studii

din cadrul celor şase facultăţi

Interesul dovedit de angajatori faţă de absolvenţii Universităţii ”Petrol – Gaze” din

Ploieşti (iniţierea de acţiuni de recrutare, oferirea de burse de studii, stagii de practică)

demonstrează capacitatea Universităţii de a forma specialişti cu aptitudini şi competenţe

corespunzătoare exigenţelor la nivel naţional şi internaţional.

Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor a) Evaluarea cadrelor didactice de către studenti.

În anul universitar 2017-2018 s-a realizat evaluarea cadrelor didactice de către

studenţi conform planificării departamentelor Facultăţii de Ingineria Petrolului şi Gazelor.

Rezultatele au fost postate pe pagina Web a facultatii.

b) Părți interesate relevante pentru activitățile desfășurate în cadrul facultății (autorități

contractante, agenți economici, angajatori).

Page 5: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

5

Absolvenţii facultăţii IPG sunt bine pregătiţi profesional fiind căutaţi de angajatori.

Companii de renume din ţară şi din străinătate, între care OMV Petrom, Rompetrol, RomGaz,

Depogaz, Conpet, Tenaris, Baker-Hugues, Weatherford, Schlumberger, Anvergo, Emirom etc.

organizează campanii de recrutare şi chiar oferă burse studenţilor cu rezultate deosebite. Este

cunoscut faptul că inginerii de Foraj-Extracţie lucrează pe toate meridianele lumii, sunt bine

apreciaţi şi foarte bine plătiţi. În ceea ce privește numărul de absolvenţi angajaţi în domeniul în care

s-au pregătit sau înscrişi la un ciclu superior de pregătire raportați la numărul de studenți promovaţi

la examenul de finalizare a studiilor se înregistrează un procentaj foarte mare, ceea ce denotă

posibilitățile mari de angajare în domeniu a studenților și interesul acestora de perfecționare

profesională.

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică: a) Evaluarea cadrelor didactice de către student.

În cadrul facultății au fost evaluate 16 de cadre didactice din total 39 cadre didactice

titulare de la departamentul de Departamentul de Inginerie Mecanică și Electrică și 5 de

cadre didactice din total 23 cadre didactice titulare de la Departamentul Automatică

Calculatoare și Electronică.

b) Părți interesate relevante pentru activitățile desfășurate în cadrul facultății (autorități

contractante, agenți economici, angajatori).

Activităţi principale desfășurate în cadrul facutății: promovarea unor programe de

cercetare care să răspundă cerinţelor pieţei pentru retehnologizare, restructurare şi

modernizare; identificarea cererilor agenţilor economici pentru formarea personalului,

asistenţă tehnică, consultanţă juridică etc.; identificarea unor colaborări cu agenţi economici

din străinătate; corelarea competenţelor absolvenţilor cu cererile de pe piaţa muncii;

promovarea ofertelor de locuri de muncă; identificarea unor colaborări la nivel regional şi

naţional; stabilirea unor legături de cooperare cu facultăți similare din ţară şi din străinătate.

Realizări în cadrul parteneriatului dintre facultatea IME și societățile economice: angajarea

studenților în cadrul programelor de internship (Timken si IPIP). Topul societatilor

comerciale care angajeaza anual studenti/absolventi este Timken cu angajări permanente

anuale de 8-10 persoane; IPIP S.A. 4 persoane; Michelin S.A 2 persoane; Federal Mogul 1

persoane, UZUC SA 9 persoane; Cameron SRL 4 persoane; oferirea de burse pentru

studenții cu rezultate deosebite: Silcotub Zalău anual 3- 5 studenți; suport pentru locații de

practică toți partenerii societăți comerciale; vizite locații de practică: Conpet S.A., Romgaz

S.A., Coca Cola SRL, Procter and Gamble; suport financiar pentru organizare vizite

expoziții tehnice: Romgaz S.A., Transgaz S.A.; colaborare pentru realizări proiecte de

diplomă: Michelin S.A., Lukoil, Cameron SRL, Timken S.A., UZEL Ploiești, UZUC

Ploiești; prelegeri ale managerilor unor societăți comerciale adresate studenților de la anii

3,4 și master: OMV Petrom, Cameron SRL, Conpet SA, Transgaz S.A.; prezentări ale unor

societăți comerciale: toate societățile comerciale din lista de parteneri; suport pentru

organizarea unor manifestări științifice: Cameron SRL, Conpet SA, Transgaz S.A., Procter

and Gamble, Grafex SRL, Coca Cola SRL, IPIP SA, Engie SA. • Facultatea asigură un

spaţiu cu vizibilitate şi acces în cadrul facultății şi suportul necesar pentru crearea şi

funcționarea centrului de carieră pentru societățile S.C. Victoria S.A. Michelin România

Floreşti; facultatea furnizează cursuri specifice tehnice salariaţilor în funcţie de nevoile

identificate de companie pe bază de contract specific: S.C. Victoria S.A. Michelin România

Floreşti, Conpet SA, Transgaz SA, Federal Mogul, Cameron S.A. Elettra Communication

SRL, Lukoil S.A; workshop pe probleme de interes comun: Conpet SA, Transgaz S.A.,

Romgaz S.A, EON Gaz SA; suport de tip cazare/transport/bonuri de masă pe perioada

practicii: Federal Mogul SRL, Alumil SA, EON Gaz, Cameron SRL; suport finaciar pentru

premierea castigatorilor sesiunii de comunica studentesti: S.A. Michelin România Floreşti.

Page 6: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

6

Facultatea de Tehnologia Prelucrării Petrolului:

a) Evaluarea cadrelor didactice de către student.

Permanent, planificat de cǎtre fiecare departament din facultatea TPPse realizeazǎ

evaluarea cadrelor didactice de cǎtre studenţi. Procesul de monitorizare a opiniei studenților

este adecvat din punctul de vedere al relevanței informației colectate, al ratei de răspuns,

precum și al măsurilor de îmbunătățire (identificate și implementate). În anul universitar

2017-2018, evaluarea de către studenți s-a realizat la un număr de 15 cadre didactice, iar

rezultatele cu o singura excepţie, au fost foarte bune.

b) Părți interesate relevante pentru activitățile desfășurate în cadrul facultății (autorități

contractante, agenți economici, angajatori).

Permanent, planificat de cǎtre fiecare departament din facultatea TPPse realizeazǎ

evaluarea cadrelor didactice de cǎtre studenţi. Procesul de monitorizare a opiniei studenților

este adecvat din punctul de vedere al relevanței informației colectate, al ratei de răspuns,

precum și al măsurilor de îmbunătățire (identificate și implementate). În anul universitar

2017-2018, evaluarea de către studenți s-a realizat la un număr de 15 cadre didactice, iar

rezultatele cu o singura excepţie, au fost foarte bune.

Părți interesate relevante pentru activitățile desfășurate în cadrul facultății (autorități

contractante, agenți economici, angajatori)

Programele de studiu au ca scop dobândirea de către absolvenţii facultăţii TPP a unor

competenţe corespunzătoare calificărilor din registrul naţional al calificărilor, activitate

sprijinită permanent de agenţii economici parteneri.

Se constatǎ un interes deosebit dovedit de angajatori faţă de absolvenţii facultǎţii

TPP,interes concretizat prin iniţierea de acţiuni de intership, recrutare, oferirea de burse de

studii, stagii de practică plǎtitǎ etc. şi se demonstrează astfel capacitatea facultǎţii TPP de a

forma specialişti cu aptitudini şi competenţe corespunzătoare exigenţelor la nivel naţional şi

internaţional. Existǎ un contact permanent, stabilit prin protocoale, conferinţe tehnico-

ştiinţifice comune, etc. iar rezultatele monitorizării opiniei cu privire la pregătirea

absolvenților angajatorilor (obţinute prin chestionare cu satisfacţia clientului) sunt utilizare

în procesul de adaptare şi îmbunătățire a programelor de studii.

Programele de studiu au ca scop dobândirea de către absolvenţii facultăţii TPP a unor

competenţe corespunzătoare calificărilor din registrul naţional al calificărilor, activitate

sprijinită permanent de agenţii economici parteneri.

Exemple de modalităţi prin care partenerii economici sprijină procesul educativ din

facultatea noastră sunt:

- prezentare companiilor: prezentare generala si activitati relevante pentru studenții UPG

- prezentare angajați de success, absolvenți UPGprezentări şi recrutări în programe

Internship (activităţi .

- simulări de interviu cu studenţi selectați pe parcursul workshop-urilor derulate, în funcție

de participarea lor la workshop (activităţi curente desfăşurate în cadrul unor protocoale

încheiate la începutul fiecărui an; Societăţi partenere: KMG ROMPETROL, OMV

PETROM);

- Oferirea de burse de studii sau angajarea absolvenţilor încă din timpul facultăţii (KMG

ROMPETROL, PETROTEL LUKOIL);

- Efectuarea de stagii de practică de specialitate în unităţi industrial de profil; Exemple de

companii cu care facultatea colaborează permanent,în acest mod, pe baza unor Protocoale

ferme şi Convenţii de practică sunt: KMG ROMPETROL, OMV PETROM, Rafinăria

Petrobrazi, Rafinăria Petrotel, Vega, SC Corlăteşti, SC Wabag SA, Pro Water SA, SC

Petrodesign SA, ş.a.

Facultatea Ştiinţe Economice: a) Evaluarea cadrelor didactice de către student.

Page 7: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

7

La nivel Facultăţii de Ştiinte Economice s-a realizat evaluarea semestrială a cadrelor

didactice în conformitate cu metodologia în vigoare. Rezultatele sunt publice pe site-ul

facultăţii http://se.upg-ploiesti.ro/index.php/ro/prezentare/managementul-calitatii/raportul-

evaluare-cadre-didactice-anul-universitar-2017-2018

b) Părți interesate relevante pentru activitățile desfășurate în cadrul facultății (autorități

contractante, agenți economici, angajatori).

CECCAR, AGER, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, Bibi Touring, Maspex,

Geseidl Consulting Group, BCR, Metatools SRL, Generali

Facultatea Litere şi Ştiinţe: a) Evaluarea cadrelor didactice de către student.

Aceasta se desfășoară conform Regulamentului de evaluare a personalului didactic de

către studenți. În anul universitar 2017-2018, cadrele didactice evaluate din cele trei

departamente ale Facultății de Litere și Științe: Filologie, Informatică și Științe ale educației,

au obţinut calificative bune şi foarte bune. Evaluarea a fost realizată conform planificărilor

realizate la departamente și comunicate Decanatului. Raportul de evaluare al cadrelor

didactice de către studenți pe anul universitar 2017-2018 se află postat pe pagina Facultății

de Litere și Științe.

b) Părți interesate relevante pentru activitățile desfășurate în cadrul facultății (autorități

contractante, agenți economici, angajatori).

Facultatea de Litere și Științe desfășoară periodic activități în colaborare cu potențiali

angajatori care se implică activ în formarea competențelor studenților prin intermediul

stagiilor de practică, prin întâlniri angajatori-studenți în care sunt prezentate și explicate

exigențele acestora la angajare. Amintim colaborarea permanentă cu Inspectoratul Județean

Prahova, Centre educaționale pentru dezvoltarea competențelor lingvistice, Administrația

Publică Locală și Firme din domeniul Informatică și calculatoare.

DPPD: a) Evaluarea cadrelor didactice de către student.

În anul universitar 2017-2018 au fost evaluate 8 cadre didactice (4 cadre

didactice/semestrul I, 4 cadre didactice/semestrul al-II-lea). Rezultatele obţinute în urma

evaluarii au relevat calitatea înaltă a cadrelor didactice şi a procesului educaţional.

b) Părți interesate relevante pentru activitățile desfășurate în cadrul DPPD (autorități

contractante, inspectorate, agenți economici, angajatori).

Datorită specificului activităţii sale, DPPD a încheiat acorduri şi contracte de colaborare

cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova precum şi cu unităţi de învăţământ din ciclul

gimnazial şi liceal în vederea desfăşurării practicii pedagogice a studenţilor care

frecventează cursurile de formare psihopedagogică.

3.2. Măsura în care au fost îndeplinite obiectivele calității

Obiectivul 1. Evaluarea externă a calităţii academice 2017-2018

Activitatea 1.1. Depunerea conform programării ARACIS a documentației pentru

programele de studii ce urmează a fi evaluate.

Indicatori de performanţă planificați pentru activitatea 1.1:

Page 8: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

8

Grad de realizare indicator 1.1.: (vezi tabelul 1)

Tabelul 1

Realizarea indicatorilor de performanță pentru activitatea 1.1.

Facultatea/

departamentul

Număr de

documentații

elaborate

2017-2018

Număr de programe care

trebuie evaluate în perioada

2017-2018

Valoare

indicator

de rezultat

Grad de

realizare Observaţii

L M D L M D %

Ingineria Petrolului şi

Gazelor 3 - - 3 - - 3 100

Inginerie Mecanică şi

Electrică 1 - - 1 - - 1 100

Tehnologia Prelucrării

Petrolului - - - - - - - -

Ştiinţe Economice 2 - - 2 - - 2 100

Litere şi Ştiinţe 1 - - 1 - - 1 100

DPPD - - - - - - - -

Şcoala doctorală - - - - - - - -

UNIVERSITATEA

PETROL-GAZE 7 - - 7 - - 7 100

Activitatea 1.2. Obţinerea autorizării/acreditării/reacreditării programelor de studii (licenţă,

master şi doctorat) propuse spre evaluare

Indicator de performanţă planificat:

Grad de realizare indicator 1.2: (vezi tabelul 2)

Tabel 2

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 1.2.

Facultatea/

departamentul

Număr de

programe

evaluate în

perioada

2017-2018

Număr de programe autorizate/acreditate/

reacreditate Valoare

indicator

de rezultat

Grad de

realizare

L M D Menținere

acreditare

Acreditare

provizorie Neacreditare %

Ingineria Petrolului şi

Gazelor - - - - - - - -

Inginerie Mecanică şi

Electrică - - - - - - - -

Tehnologia Prelucrării

Petrolului 2 - - - 2 - 2 100

Ştiinţe Economice 2 - - 2 - - 2 100

Litere şi Ştiinţe 2 - 2 - - 2 100

DPPD - - - - - - - -

Şcoala doctorală - - - - - - - -

UNIVERSITATEA

PETROL-GAZE 6 - - 4 2 - 6 100

Page 9: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

9

Obiectivul 2. Ocuparea locurilor bugetate și a locurilor cu taxa din oferta

de admitere 2018

Activitatea 2.1. Întocmirea ofertei de admitere privind programele de studii – licență.

Indicatori de performanţă planificaţi pentru activitatea 2.1:

Grad de realizare indicator 2.1: conform cu tabelul 3.

Tabel 3

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 2.1.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din Ploiești

Număr

programe

studii-licență

din oferta 2018

Număr programe

studii-licență din

oferta 2017

Valoare

indicator

Valoare

indicator de

rezultat

%

Ingineria Petrolului și Gazelor 4 4 1 100

Inginerie Mecanică și Electrică 6 6 1 100

Tehnologia Prelucrării Petrolului 4 4 1 100

Științe Economice 8 8 1 100

Litere și Științe 7 7 1 100

DPPD 1 1 1 100

Universitatea Petrol –Gaze din Ploiești 30 30 1 94

Activitatea 2.2. Întocmirea ofertei de admitere privind programele de studii - master

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 2.2:

Grad de realizare indicator 2.2: conform cu tabelul 4.

Tabel 4

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 2.2.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din Ploiești

Număr

programe

studii-master

din oferta

2018

Număr

programe

studii-master

din oferta

2017

Valoare indicator

Valoare

indicator

de rezultat

%

Ingineria Petrolului și Gazelor 6 6 1 100

Inginerie Mecanică și Electrică 5 5 1 100

Tehnologia Prelucrării Petrolului 2 3 0,66 66

Științe Economice 7 7 1 100

Litere și Științe 6 6 1 100

DPPD - - - -

Universitatea Petrol –Gaze din Ploiești 26 27 0,963 0,897

Activitatea 2.3 Concurs de admitere - licență

Indicatori de performanţă planificați pentru activitatea 2.3:

Page 10: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

10

ș

Grad de realizare indicatori 2.3: conform cu tabelul 5.

Tabel 5

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 2.3.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze

din Ploiești

Număr

locuri

buget

licență

ocupate

în 2018

Număr

locuri

buget

licență

ocupate

în 2017

Valoare

indicator

2.3. A

Indi-

cator

de

rezultat

2.3. A

%

Număr

locuri

taxă

licență

ocupate

în 2018

Număr

locuri

taxă

licență

ocupate

în 2017

Valoare

indicator

2.3. B

Indi-

cator

de

rezultat

2.3. B

%

Ingineria Petrolului și Gazelor 99 116 0.85 85 67 38 1.76 100

Inginerie Mecanică și Electrică 180 193 0,93 68,33 91 96 0,95 32,5

Tehnologia Prelucrării Petrolului 384 442 0,87 88,7 4 1 4 75

Științe Economice 309 272 1,136 100 192 210 0,91 47,3

Litere și Științe 293 261 1,12 100 51 58 0,87 17

DPPD 162 142 1,14 100 16 23 0,69 100

UPG din Ploiești 1427 1426 1 84,63 321 426 0,753 86,54

Activitatea 2.4 Concurs de admitere - master

Indicatori de performanţă planificați pentru activitatea 2.4:

ș

Grad de realizare indicatori 2.4: conform cu tabelul 6.

Tabel 6

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 2.4.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze

din Ploiești

Număr

locuri

buget

master

ocupate

în 2018

Număr

locuri

buget

master

ocupate

în 2017

Valoare

indicator

2.4. A

Indi-

cator de

rezultat

2.4. A

%

Număr

locuri

taxă

master

ocupate

în 2018

Număr

locuri

taxă

master

ocupate

în 2017

Valoare

indicator

2.3. B

Indi-

cator de

rezultat

2.4. B

%

Ingineria Petrolului și Gazelor 66 60 1.1 110 99 88 1.12 100

Inginerie Mecanică și Electrică 76 70 1,08 75 21 40 0,525 14

Tehnologia Prelucrării Petrolului 90 87 1,03 110 27 31 0,87 18

Științe Economice 67 63 1,06 100 136 140 0,97 56

Litere și Științe 76 70 1,08 102 85 63 1,35 38

DPPD - - - - - - - -

UPG din Ploiești 375 350 1,071 98,16 368 362 1,01 64,91

Page 11: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

11

Activitatea 2.5 Concurs de admitere - doctorat

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 2.5:

Grad de realizare indicator 2.5: conform cu tabelul 7.

Tabel 7

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 2.4.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din Ploiești

Număr locuri

ocupate în

2018

Număr locuri

ocupate în

2017

Valoare

indicator 2.5.

Indicator

de

rezultat

2.5.

Ingineria Petrolului și Gazelor 5 14 0,357 100

Inginerie Mecanică și Electrică 11 6 1,833 100

Tehnologia Prelucrării Petrolului 3 4 0,75 100

Științe Economice 0 0 0 -

Litere și Științe 0 0 0 -

DPPD 0 0 0 -

UPG din Ploiești 19 24 0,916 100

Obiectivul 3. Promovarea imaginii universității pe plan internațional, în

mediul socio-economic și dezvoltarea cooperării interuniversitare

Activitatea 3.1. Promovarea imaginii și ofertei educaționale a universității în/cu licee.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.1:

ș ș

Număr de licee vizitate/primite în vizită în 2018: 28

Număr de licee vizitate/primite în vizită în 2017: 19

Valoare indicator de performanță: 1,473

Grad de realizare indicator 3.1: 140% - REALIZAT

Activitatea 3.2. Realizarea de acțiuni de popularizare a ofertei educaționale în mas-media

audio-vizuală și scrisă.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.2:

Acțiuni realizate (denumire, mijlocul mas-media, data etc.): 8 interviuri

Număr de acțiuni realizate în 2017-2018: 5

Număr de acțiuni realizate în 2016-2017: 4

Grad de realizare indicator 3.2: PARȚIAL REALIZAT

Activitatea 3.3. Dezvoltarea de noi acorduri instituţionale de colaborare cu universităţi,

asociaţii profesionale, agenți economici și foruri ştiinţifice din străinătate.

Page 12: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

12

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.3:

Acorduri realizate (denumirea organizației cu care s-a realizat acordul, data etc.):

Număr de acorduri realizate în 2017-2018: 10

Număr de acorduri realizate în 2016-2017: 9

Grad de realizare indicator 3.3: 10 - REALIZAT

Activitatea 3.4. Promovarea mobilităţii academice, în dublu sens, a cadrelor didactice şi

studenţilor prin gestionarea eficientă a programelor europene şi a parteneriatelor.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.4:

ș

Acorduri realizate (denumirea organizației cu care s-a realizat acordul, data etc.): 12

Număr de acorduri realizate în 2017-2018: 12

Număr de acorduri realizate în 2016-2017: 8

Grad de realizare indicator 3.4: 12 acorduri - REALIZAT

Activitatea 3.5. Interviuri în mas-media cu cadre didactice din UPG care au realizări

importante în domeniul didactic, ştiinţific şi al managementului universitar.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.5:

Interviuri realizate (numele intervievatului, data, mijlocul mas-media etc.):

Număr de interviuri realizate în 2017-2018: 6

Număr de interviuri realizate în 2016-2017: 4

Valoare indicator de performanță: 1,5

Grad de realizare indicator 3.5: 120% - REALIZAT

Activitatea 3.6. Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa unor personalităţi marcante.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.6:

Titluri acordate: 2

Grad de realizare indicator 3.6: REALIZAT

Activitatea 3.7. Organizarea de întâlniri cu reprezentanţi ai unor companii sau instituţii,

potenţiali angajatori ai absolvenţilor Universităţii

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.7:

Număr de întâlniri realizate în 2017-2018: 15 intalniri ale studentilor cu angajatorii

Număr de întâlniri realizate în 2016-2017: 14 intalniri ale studentilor cu angajatorii

Valoare indicator de rezultat: 1,07

Grad de realizare indicator 3.7: 150% - REALIZAT

Page 13: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

13

Activitatea 3.8. Organizarea la sediul UPG a unor Târguri de joburi.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.8:

Număr de târguri de joburi realizate în 2017-2018: 1

Număr de târguri de joburi realizate în 2016-2017: 1

Valoare indicator de performanță: 1

Grad de realizare indicator 3.8: 50% - PARȚIAL REALIZAT

Activitatea 3.9. Organizarea de acțiuni educative non-formale/extracurriculare pentru

promovarea imaginii universității.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.9:

Acțiuni organizate (denumire, locația, data etc.): Conform site UPG si site Facultăţi

Număr de acțiuni organizate realizate în 2017-2018: 9

Număr de organizate realizate în 2016-2017: 7

Grad de realizare indicator 3.9: 1,28 - REALIZAT

Activitatea 3.10. Organizarea de acțiuni ale Societății Antreprenoriale Studențești

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.10:

Acțiuni realizate (denumire, locația, data etc.): Conform site UPG şi site FSE

Număr de acțiuni programate în 2017-2018: 10

Grad de realizare indicator 3.10: 16 (160%) REALIZAT

Activitatea 3.11. Aniversarea a 70 de ani de la înființarea Universității Petrol-Gaze din

Ploiești

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 3.11:

Acțiuni realizate (denumire, locația, data etc.): 4

Număr de acțiuni propuse în program: 1

Grad de realizare indicator 3.11: 400% - REALIZAT

Obiectivul 4. Formarea de cadre pregătite potrivit domeniilor şi programelor de

studiu din structura UPG şi a cerinţelor de pe piaţa forţei de muncă

Activitatea 4.1. Creşterea flexibilităţii și relevanței programelor de studiu în conformitate cu

aptitudinile şi interesele studenţilor

Page 14: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

14

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 4.1:

Tabel 8

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 4.2

Facultatea

Numărul

programelor de

studiu revizuite

2017-2018

Numărul

programelor de studiu

revizuite

2016-2017

Valoare indicator

revizuire programe de

studiu

Lic. Mast. Total Lic. Mast. Total Lic. Mast. Total

Ingineria Petrolului şi Gazelor 2 2 4 2 2 4 1 1 1

Inginerie Mecanică şi Electrică 3 2 5 3 - 3 1 1 1,66

Tehnologia Prelucrării Petrolului - 2 2 - 1 1 - 2 2

Științe Economice 8 7 15 8 - 8 1 - 1,87

Litere şi Ştiinţe 7 6 13 6 6 12 1,16 1 1,08

DPPD - - - - - - - - - UPG din Ploiești 20 19 39 19 9 28 1,05 2,11 1,39

Grad de realizare indicator 4.1: conform tabel 8

Activitatea 4.2. Nivelul de satisfacție al studenților în raport cu dezvoltarea profesionala si

personala asigurata de universitate.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 4.2:

Tabel 9

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 4.2

Facultatea

Numărul de studenţi care

apreciază pozitiv mediul

de învăţare/dezvoltare

oferit de către

universitate

Numărul

total de

studenţi care

au participat

la sondaj

Procent

2017-

2018

Procent

2016-

2017

Valoare

indicator de

performanță

% % -

Ingineria Petrolului şi Gazelor 72 80 90 86 1.05

Inginerie Mecanică şi Electrică 52 61 85 77 1.1

Tehnologia Prelucrării Petrolului 61 75 81,3 80,8 1,006

Științe Economice 360 624 57,7 79,6 0,725

Litere şi Ştiinţe 386 461 92 76 1,21

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 931 1301 71,56 87,38 0,82

Grad de realizare indicator 4.2: conform tabel 9

Activitatea 4.3. Creşterea eficienţei metodelor de predare în vederea creşterii nivelului de

cunoştinţe.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 4.3:

Page 15: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

15

Tabel 10

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 4.3 -Licență

Facultatea/

Departa –

mentul/

UPG

Anul

Nr. studenţi promovați - licență Grad de realizare Promovabilitate

2017-2018

% 2017-2018 2016-2017 IF ID/FR Total

IF ID/FR Total IF ID/FR Total IF ID/FR Total

Ingineria

Petrolului

şi Gazelor

I 104 13 117 140 34 174 0,74 0,38 0,67 71,23 50 68,02

II 134 30 164 177 36 213 0,76 0,83 0,77 89,93 63,82 83,67

III 172 39 211 180 43 223 0,95 0,90 0,95 92,47 79,59 89,79

IV 186 62 248 201 31 232 0,93 2 1,07 89,85 65,95 82,39

Inginerie

Mecanică şi

Electrică

I 185 64 249 201 93 294 0.82 0.68 0.74 78 79 76

II 176 76 252 194 93 287 0.90 0.81 0.87 81 86 82

III 225 73 298 272 75 347 0.83 0.97 0.85 76 82 80

IV 254 75 329 291 96 387 0.87 0.78 0.85 87 92 89

Tehnologia

Prelucrării

Petrolului

I 47 0 47 106 21 127 0,44 - 0,37 53 - 53

II 59 6 65 156 24 180 0,38 0,25 0,36 70 55 62,5

III 123 16 139 124 17 141 0,99 0,94 0,99 80 73 76,5

IV 81 12 93 147 17 164 0,55 0,71 0,57 69 60 64,5

Științe

Economice

I 274 96 370 264 82 346 1,04 1,17 1,07 81 64 76

II 257 82 339 358 94 452 0,72 0,87 0,75 92 88 91

III 340 89 429 313 87 400 1,08 1,02 1,07 89 85 89

Litere şi

Ştiinţe

I 263 263 262 262 1 1 81 81

II 244 244 293 293 0,83 0,83 83 83

III 275 275 314 314 0,88 0,88 84 84

DPPD

I 167 - 167 145 - 145 1,15 - 1,15 100 - 100

II 147 - 147 100 - 100 1,47 - 1,47 100 - 100

III 105 - 105 102 - 102 1,03 - 1,03 100 - 100

IV 23 - 23 22 - 22 1,04 - 1,04 100 - 100

Universitatea

Petrol - Gaze

din Ploiești

I 1040 173 1213 1118 230 1348 0,93 0,75 0,90 79,8 67,3 78,7

II 1017 194 1031 1278 247 1525 0,79 0,78 0,67 86,7 81,0 72,5

III 1240 217 1457 1305 222 1527 0,95 0,97 0,95 85,4 81,9 85,5

IV 544 149 563 661 144 805 0,82 1,03 0,70 85,1 33,4 67,2

Tabel 11

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 4.3 - Master

Facultatea/Departamentul/

UPG Anul

Nr. studenţi promovați-master Grad de

realizare

Promovabilitate

2017-2018

% 2017-2018 2016-2017

Ingineria Petrolului şi Gazelor I 121 102 1,19 76,10

II 88 130 0,68 71,54

Inginerie Mecanică şi Electrică I 86 110 0.78 89

II 84 97 0.96 92

Tehnologia Prelucrării Petrolului I 64 65 0,98 86

II 44 70 0,63 85

Științe Economice I 172 167 1,03 86

II 148 157 0,94 83,62

Litere şi Ştiinţe I 117 105 1,11 87

II 100 119 0,84 93

DPPD I - - - -

II - - - -

Universitatea Petrol - Gaze

din Ploiești

I 560 549 1,02 0,845

II 464 473 0,98 0,850

Grad de realizare indicator 4.3: conform tabel 10 și tabel 11

Page 16: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

16

Activitatea 4.4. Dezvoltarea învăţământului la distanţă şi cu frecvenţă redusă.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 4.4: ș

ș

Nr. discipline ID și FR acoperite integral cu materiale didactice în anul 2017-2018: 159

Nr. discipline ID și FR acoperite integral cu materiale didactice în anul 2018-2019: 223

Grad de realizare indicator 4.4: 1,4 - REALIZAT

Activitatea 4.5. Valorificarea calificării universitare obţinute.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 4.5:

Tabel 12

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 4.5

Facultatea

Numărul total de

absolvenţi

(ultimii 2 ani)

Numărul de absolvenţi

angajaţi în termen de

doi ani de la data

absolvirii la nivelul

calificării universitare

Valoare indicator

- %

Licenţă Master Licenţă Master Licenţă Master Licenţă Master

IPG 471 214 415 207 0,96 0,7 88,11 96,72

IME 452 208 415 205 1.14 1.01 91 98

TPP 100 189 75 145 0,52 0,63 75 76,7

SE 828 305 615 293 1,15 1,27 74 96

LS 538 222 270 186 1,07 0,86 51 83

Universitatea Petrol

- Gaze din Ploiești 1989 1138 1790 1036 1,11 1,09 59,6 89,67

Grad de realizare indicator 4.5: conform tabelului 12

Activitatea 4.6. Valorificarea calificării prin continuarea studiilor universitare

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 4.6: ș

ș

ș

Tabel 13

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 4.6

Facultatea

Numărul absolvenţilor ultimelor

două promoţii ale studiilor

universitare de licenţă admişi la

studii universitare de masterat

Numărul

absolvenţilor

ultimelor două

promoţii ale studiilor

universitare de

licenţă

Valoare indicator

Performanță

Rezultat

%

Ingineria Petrolului şi Gazelor 275 471 1.11 58

Inginerie Mecanică şi Electrică 181 452 0.83 40

Tehnologia Prelucrării Petrolului 100 189 1,01 53

Științe Economice 343 797 1,00 43

Litere şi Ştiinţe 243 538 1,21 45

UPG din Ploiești 1142 2347 1,04 48,6

Grad de realizare indicator 4.6.: conform tabel 13.

Page 17: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

17

Activitatea 4.7. Creşterea nivelului de pregătire al absolvenţilor

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 4.7:

Tabel 14

Realizarea indicatorilor de performanţă pentru activitatea 4.7

Facul-

tate/

Depar-

tament

/UPG

Anul

Număr studenţi

înscrişi la

examenul de

licenţă/master

2018

Număr studenţi

promovați la

examenul de

licenţă/master

2018

Număr studenţi

promovați la

examenul de

licenţă/master

2017

Grad de realizare

Indicator de

performanță

2018

Zi ID/

FR Total Zi

ID/

FR Total Zi

ID/

FR Total Zi

ID

/FR Total %

IPG IV 184 61 245 184 61 245 197 29 226 0,93 1 1,08 100

IME IV 275 53 328 263 53 316 284 42 312 1.04 1 1.03 98

TPP IV 71 8 79 71 8 79 103 7 110 0,68 1,14 0,72 100

SE III 336 88 424 336 88 422 312 89 401 1,07 0,98 1,05 100

LS III 272 - 272 211 211 237 237 0,89 0,89 77

DPPD III+IV 127 - 127 127 - 127 125 - 125 1,01 - 1,01 100

UPG 126

5 210 1475 1192 210 1402

125

8 167 1411 0,94 1,25 0,99 0,95

IPG II mast 86 - 86 86 - 86 128 - 128 0,67 - 0,67 100

IME II mast 84 - 84 80 - 80 96 - 96 0,83 - 0,83 95

TPP II mast 34 34 34 34 46 46 1 1 100

SE II mast 146 - 146 146 - 146 132 - 132 1,1 1,1 100

LS II mast 101 101 91 91 110 110 0,83 0,83 90

UPG 451 - 451 437 - 437 512 - 512 0,85 - 0,85 96,9

Grad de realizare indicator 4.7.: conform tabel 14.

Obiectivul 5. Dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică

Activitatea 5.1. Pregătirea avansată pentru cercetare, prin programe de doctorat

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.1.A:

Tabel 15

Realizarea indicatorului de performanţă A pentru activitatea 5.1.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Număr doctoranzi

cu frecvenţă

2017-2018

Număr

doctoranzi cu

frecvenţă

2016-2017

Grad de realizare

Ingineria Petrolului și Gazelor 10 14 0,71

Inginerie Mecanică și Electrică 10 11 0,91

Tehnologia Prelucrării Petrolului 9 11 0,82

Științe Economice 0 0 0

Litere și Științe 0 0 0

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 29 36 0,81

Grad de realizare indicator 5.1.A: conform tabel 15.

Page 18: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

18

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.1.B:

Tabel 16

Realizarea indicatorului de performanţă B pentru activitatea 5.1.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din

Ploiești

Număr

profesori

titulari

conducători

doctorat

2017-2018

Număr total

profesori

2017-2018

Număr

profesori

titulari

conducători

doctorat

2016-2017

Grad de realizare

indicator

Performanță Rezultat

%

Ingineria Petrolului și Gazelor 5 10 6 0,83 50

Inginerie Mecanică și Electrică 7 16 5 1,4 44

Tehnologia Prelucrării Petrolului 6 10 6 1,0 60

Științe Economice 0 9 0 0 0

Litere și Științe 0 10 0 0 0

Universitatea Petrol – Gaze din

Ploiești 18 55 17 1,06 0,33

Grad de realizare indicator 5.1.B: conform tabel 16.

Activitatea 5.2. Creşterea vizibilităţii performanţelor ştiinţifice ale membrilor comunităţii

universitare, pe plan naţional şi internaţional

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.2.A:

Tabel 17

Realizarea indicatorului de performanţă A pentru activitatea 5.2.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Factor de impact

cumulat al

articolelor publicate

în anul 2018

Factor de impact

cumulat al

articolelor publicate

în anul 2017

Grad de realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor 4,982 7,953 0,62

Inginerie Mecanică și Electrică 15,613 13,665 1,14

Tehnologia Prelucrării Petrolului 20,46 22,658 0,73

Științe Economice 8,087 11,064 0,73

Litere și Științe 3,114 0 3,11

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 52,256 58,234 0,90

Grad de realizare indicator 5.2.A: conform tabel 17

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.2.B:

Page 19: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

19

Tabel 18

Realizarea indicatorului de performanţă B pentru activitatea 5.2.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Număr de articole

publicate în anul

2018

Număr de articole

publicate în anul

2017

Grad de realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor 7 6 1,16

Inginerie Mecanică și Electrică 2 6 0,33

Tehnologia Prelucrării Petrolului 17 13 1,3

Științe Economice 13 19 0,68

Litere și Științe 23 31 0,74

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 62 75 0,82

Grad de realizare indicator 5.2.B: conform tabel 18

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.2.C:

Tabel 19

Realizarea indicatorului de performanţă C pentru activitatea 5.2.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Număr de articole

publicate în anul

2018

Număr de articole

publicate în anul

2017

Grad de realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor 8 18 0,44

Inginerie Mecanică și Electrică 13 19 0,68

Tehnologia Prelucrării Petrolului 4 1 4

Științe Economice 8 17 0,47

Litere și Științe 19 19 1

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 52 74 0,70

Grad de realizare indicator 5.2.C: conform tabel 19

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.2.D:

Tabel 20

Realizarea indicatorului de performanţă D pentru activitatea 5.2.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din

Ploiești

Număr de

cărți sau

capitole

publicate în

edituri din

străinătate

în anul 2018

Număr de

cărți sau

capitole

publicate în

edituri din

străinătate

în anul 2017

Număr de cărți

publicate (integral sau

sub formă de capitole în

cărţi) în edituri din

străinătate

Grad de realizare

indicator

performanță

Cărți Capitole

Ingineria Petrolului și Gazelor - - - -

Inginerie Mecanică și Electrică 7 2 2 7 3,5

Tehnologia Prelucrării Petrolului 1 - - 1 1

Științe Economice - 2 - 2 -

Litere și Științe 9 27 12 24 0,33

Universitatea Petrol – Gaze din

Ploiești 17 31 14 34 0,55

Grad de realizare indicator 5.2.D: conform tabel 20

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.2.E:

Page 20: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

20

ș

ș

ș

Tabel 21

Realizarea indicatorului de performanţă E pentru activitatea 5.2.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Număr cărți

publicate la edituri

românești în anul

2018

Număr cărți

publicate la edituri

românești în anul

2017

Grad de realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor 3 2 1,5

Inginerie Mecanică și Electrică 5 10 0,5

Tehnologia Prelucrării Petrolului 2 4 0,5

Științe Economice - 4 -

Litere și Științe 4 3 1,33

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 14 23 0,61

Grad de realizare indicator 5.2.E: conform tabel 21

Activitatea 5.3. Finanţarea pe bază de contract a programelor de cercetare fundamentală şi

aplicativă din fonduri publice, private şi de la organismele internaţionale, în condiţiile participării la

competiţii naţionale şi internaţionale, licitaţii şi negocieri directe

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.3.A:

Tabel 22

Realizarea indicatorului de performanţă A pentru activitatea 5.3.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din Ploiești

Număr de

contracte de

cercetare

realizat în anul

2018

Număr de

contracte de

cercetare

realizat în anul

2017

Număr de

contracte de

cercetare cu

companii din

țară

Grad de

realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor 5 (PS 2) 3 (PS 5) 6 (PS 7) 1,66 (0,4)

Inginerie Mecanică și Electrică 7 (PS 5) 8 (PS 10) 12 (PS 15) 0,875 (0,5)

Tehnologia Prelucrării Petrolului 5 (PS 7) 4 (PS 4) 6 (PS 11) 1,25 (1,75)

Științe Economice 0 0 0 -

Litere și Științe 0 0 0 -

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 17 (PS 14) 15 (PS 19) 24 (PS 33) 1,133 (0,736)

Grad de realizare indicator 5.3.A: conform tabel 22

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.3.B:

Page 21: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

21

Tabel 23

Realizarea indicatorului de performanţă B pentru activitatea 5.3.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Număr de

propuneri

proiecte

depuse în anul

2018

Număr de

propuneri

proiecte

depuse în

anul 2017

Număr de

propuneri

proiecte de

cercetare

internaționale

Grad de

realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor

Inginerie Mecanică și Electrică

Tehnologia Prelucrării Petrolului

Științe Economice

Litere și Științe

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești

Grad de realizare indicator 5.3.B: conform tabel 23

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.3.C:

Tabel 24

Realizarea indicatorului de performanţă C pentru activitatea 5.3.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Număr de

brevete sub

protecție

înregistrate în

2018

Număr de

brevete sub

protecție

înregistrate în

2017

Grad de realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor

Inginerie Mecanică și Electrică

Tehnologia Prelucrării Petrolului

Științe Economice

Litere și Științe

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 3 1 3

Grad de realizare indicator 5.3.C: conform tabel 24

Activitatea 5.4. Organizarea sub egida Universităţii de manifestări ştiinţifice

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.4.:

ș

Tabel 25

Realizarea indicatorului de performanţă pentru activitatea 5.4.

Facultatea/Departamentul/ Universitatea

Petrol –Gaze din Ploiești

Număr de

conferințe sau

simpozioane

realizate în anul

2017-2018

Număr de

conferințe sau

simpozioane

realizate în anul

2016-2017

Grad de realizare

indicator

performanță

Ingineria Petrolului și Gazelor 1 1 1

Inginerie Mecanică și Electrică 0 2 -

Tehnologia Prelucrării Petrolului 1 1 1

Științe Economice 2 4 0,5

Litere și Științe 4 5 0,8

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești 8 13 0,615

Grad de realizare indicator 5.4.: conform tabel 25

Page 22: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

22

Activitatea 5.5. Dezvoltarea capacităţii de editare a cursurilor, îndrumarelor şi a altor

publicaţii ale cadrelor didactice şi studenţilor, folosind toate posibilităţile editurii şi tipografiei

Universităţii

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.5.A:

Număr efectiv de titluri de periodice apărute în anul 2017-2018: 5

Număr efectiv de titluri de periodice apărute în anul 2016-2017: 5

Valoare indicator: 1

Apariția periodică (trimestrială, semestrială sau anuală) în funcţie de specific, a tuturor seriilor

Buletinului/ jurnalelor din UPG (detaliere):

Word and Text - A Journal of Literary Studies and Linguistics – apariţie anuală - revistă

reevaluată în anul 2011 de Comisia de Ştiinţe Umaniste obţinând categoria B, ISSN 2069-

9271; online ISSN 2247-9163, revistă indexată în următoarele baze de date: CEEOL,

EBSCO (Academic Search Complete), Index Copernicus, Scipio.Scientific Publishing and

Information online, Ulrich Periodicals Directory, MLA (Modern Language Association)

International Bibliography - link Scopus, ERIH Plus, Clarivate Analytics, Emerging Sources

Citation Index – Journal List ;

Journal of Educational Sciences and Psychology – 2 numere/an - categoria B+ (2008-

2011), ISSN 2247-6377, ISSN (online) 2247 – 8558, revistă indexată în următoarele baze de

date: Thomson Reuters - ESCI, Web of Science, Directory of Open Access Journals

(DOAJ), European Reference Index for the Humanities and the Social Sciences (ERIH

PLUS), Index Copernicus, EBSCO, ProQuest, Scipio;

Jus et Civitas. A Journal of Social and Legal Studies - 2 numere/an - categoria B (2009-

2010), ISSN 2360 – 4026, ISSN L 2360 – 4026, revistă indexată în următoarele baze de

date: EBSCO, HeinOnline;

Buletinul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, Seria Tehnică – 4 numere/an - categoria

B+ (2007-2011), ISSN (Online) 2247-8574, ISSN – L 1224-8495, indexat în baza de date

EBSCO Academic Search Complete;

Economic Insights - Trends and Challenges - 4 numere/an - categoria B+ (2007-2011),

ISSN 2284‐ 8576, Online ISSN 2284‐ 8584 , ISSN–L 2284‐ 8576, revistă indexată în

următoarele baze de date: EconLit, EBSCO, DOAJ, CABELL’S, Ulrich’s, Index Copernicus,

ICAAP.

Grad de realizare indicator 5.5.A: REALIZAT

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.5.B:

Număr de suporturi de curs editate în anul 2018: 30

Număr de suporturi de curs editate în anul 2017: 33

Valoare indicator: 0,91

Grad de realizare indicator 5.5.B: REALIZAT

Activitatea 5.6. Dezvoltarea şi modernizarea bibliotecii, creşterea fondului de publicaţii

Page 23: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

23

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.6.:

Număr publicații noi intrate în bibliotecă în anul 2018: 919

Număr publicații noi intrate în bibliotecă în anul 2017: 1570

Valoare indicator: 0,585

Grad de realizare indicator 5.6.: 919 publicații noi - REALIZAT

Activitatea 5.7. Creșterea numărului de parteneri de schimb interbibliotecar

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 5.7.:

Număr de parteneri noi 2018: 0

Număr de parteneri noi 2017: 1

Valoare indicator:

Grad de realizare indicator 5.7.: NEREALIZAT

Obiectivul 6: Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii universitare şi

îmbunătăţirea serviciilor sociale și administrative

Activitatea 6.1. Dotarea şi modernizarea laboratoarelor existente şi amenajarea unor

laboratoare didactice şi de cercetare noi

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.1.:

Tabelul 26

Realizarea indicatorului de performanţă 6.1.

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din

Ploiești

Nr. de

depar-

tamente

Valoare echipamente

noi achiziţionate pentru

laboratoare,

Valoare

echipamente

noi/

departament

2017-2018

Lei

Grad de

realizare,

indicator

performanță 2017-2018

Lei

2016-2017

Lei

Ingineria Petrolului și Gazelor 3 0 0 0 0

Inginerie Mecanică și Electrică 2 11300 14000 5650 0.80

Tehnologia Petrolului și Petrochimie 2 48837,99 10000 24418,9 9,76

Științe Economice 2 0 0 0 0

Litere și Științe 3 63322,64 41239,8 21107,54 1,53

DPPD 1 - - - -

Universitatea Petrol – Gaze din

Ploiești 13 123460,63 65239,8 9469,97 1,887

Grad de realizare indicator 6.1.:

Page 24: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

24

Activitatea 6.2. Sporirea capacităţii de cazare şi a gradului de confort în căminele

studenţeşti. Satisfacerea nevoilor sociale de bază ale membrilor comunităţii universitare. Stimularea

şi valorificarea aptitudinilor profesionale ale studenţilor.

.

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.2.A:

Suprafaţa de cazare în cămin utilă/student 2017-2018: 11.46 mp

Suprafaţa de cazare în cămin utilă/student 2016-2017: 10.79 mp

Valoare indicator: 1,06

Grad de realizare indicator 6.2.A: 1,06 m2 4 m

2 - REALIZAT

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.2.B:

Nr. de solicitări de cazare aprobate în anul 2018: 1216

Nr. de solicitări de cazare aprobate în anul 2017:1292

Nr. de solicitări de cazare în anul 2018: 1216

Valoare indicator de performanță: 0,94

Valoare indicator de rezultat: 100%

Grad de realizare indicator 6.2.B: 100% - REALIZAT

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.2.C:

Nr. de cereri eligibile aprobate în anul 2018: 178

Nr. de cereri eligibile aprobate în anul 2017: 199

Nr. total de cereri eligibile de reducere la tarife de cazare 2018: 178

Valoare indicator de performanță: 0,89

Valoare indicator de rezultat: 100%

Grad de realizare indicator 6.2.C: 100% - REALIZAT

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.2.D:

Numărul de cereri de reducere de taxă de studii aprobate în anul 2018: 209

Numărul de cereri de reducere de taxă de studii aprobate în anul 2017: 332

Nr. total de studenți cu taxă: 2166

Valoare indicator de performanță: 0,62

Valoare indicator de rezultat: 9,65%

Grad de realizare indicator 6.2.D: 9,65% - REALIZAT

Activitatea 6.3. Eficientizarea iluminatului stradal din incinta campusului universitar

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.3.:

Page 25: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

25

Total corpuri iluminat exterior LED în anul 2018: 152

Total corpuri iluminat exterior LED în anul 2017: 152

Total corpuri iluminat exterior : 152

Valoare indicator de performanță: 1

Valoare indicator de rezultat: 0,87

Grad de realizare indicator 6.3.: PARȚIAL REALIZAT

Activitatea 6.4. Creșterea gradului de confort în amfiteatre

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.4.:

Nr. amfiteatre dotate cu instalație climatizare în anul 2018: 10

Nr. amfiteatre dotate cu instalație climatizare în anul 2017: 10

Valoare indicator de performanță: 1

Valoare indicator de rezultat: 10

Grad de realizare indicator 6.4.: REALIZAT

Activitatea 6.5. Reabilitarea spațiilor universității (didactice, sociale, administrative)

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 6.5.:

Nr. spații reabilitate în anul 2018: 14

Nr. spații reabilitate în anul 2017: 37

Valoare indicator de performanță: 0,378

Valoare indicator de rezultat: 14

Grad de realizare indicator 6.5.: REALIZAT

Obiectivul 7: Aprecierea, selecţionarea şi promovarea cadrelor didactice pe baza

evaluării didactice şi ştiinţifice în concordanţă cu normele şi uzanţele existente

Activitatea 7.1. Creşterea gradului de acoperire cu cadre didactice titulare a posturilor din

statul de funcţii

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 7.1.A:

Tabelul 27

Realizarea indicatorului de performanţă 7.1.A

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din

Ploiești

Nr. de

posturi

Nr. de cadre didactice

titulare

Grad de

realizare,

indicator de

rezultat, %

Grad de

realizare,

indicator de

performanță 2017-2018 2016-2017

Ingineria Petrolului și Gazelor 61 42 42 68,85 1

Page 26: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

26

Inginerie Mecanică și Electrică 84 52 56 61 0,92

Tehnologia Petrolului și Petrochimie 51 38 39 74,5 0,97

Științe Economice 93 52 52 55,9 1

Litere și Științe 110 75 74 68 1,01

DPPD 8 3 3 37,5 1

Universitatea Petrol – Gaze din

Ploiești 407 262 266 0,643 0,985

Grad de realizare indicator 7.1.A: (conform tabel 27)

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 7.1.B:

Tabelul 28

Realizarea indicatorului de performanţă 7.1.B

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din

Ploiești

Nr. de

studenți

2018

Nr. de studenți/cadru

didactic titularizat

Grad de

realizare,

indicator de

performanță

Grad de

realizare,

indicator de

rezultat

2017-2018

2016-2017

Ingineria Petrolului și Gazelor 1186 28.23 32.9 0,86 28,23

Inginerie Mecanică și Electrică 1338 26 27 0.96 26

Tehnologia Petrolului și Petrochimie 614 16,16 19,15 0,84 16,16

Științe Economice 1251 1337 1412 0,94 24,05

Litere și Științe 1168 15,56 16,37 0,95 15,56

DPPD 685 22 20 1,1 22

Universitatea Petrol – Gaze din

Ploiești 6242 23,82 23,72 1,004 23,82

Grad de realizare indicator 7.1.B: (conform tabel 28)

Activitatea 7.2. Îmbunătăţirea calităţii actului educaţional

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 7.2.A:

Tabelul 29

Realizarea indicatorului de performanţă 7.2.A

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din

Ploiești

Nr. de

cadre

didactice

2018

Nr. de cadre didactice

evaluate de către studenți

Grad de

realizare,

indicator de

rezultat, %

Grad de

realizare,

indicator de

performanță 2017-2018 2016-2017

Ingineria Petrolului și Gazelor 42 33 31 78,57 1,06

Inginerie Mecanică și Electrică 52 16 14 30,76 1,14

Tehnologia Petrolului și Petrochimie 38 15 17 39,47 0,88

Științe Economice 52 32 40 62 0,8

Litere și Științe 75 41 41 54 1

DPPD 22 6 6 27,2 1

Universitatea Petrol – Gaze din

Ploiești 281 143 149 51 0,51

Grad de realizare indicator 7.2.A: (conform tabel 29)

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 7.2.B:

Page 27: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

27

Tabelul 30

Realizarea indicatorului de performanţă 7.2.B

Facultatea/Departamentul/

Universitatea Petrol –Gaze din

Ploiești

Nr. total

de

sesizări

2018

Nr. de sesizări rezolvate

în anul

Grad de

realizare,

indicator de

rezultat, %

Grad de

realizare,

indicator de

performanță 2017-2018 2016-2017

Ingineria Petrolului și Gazelor 0 0 0 - -

Inginerie Mecanică și Electrică 0 0 0 - -

Tehnologia Petrolului și Petrochimie 3 3 2 100 1,5

Științe Economice 0 0 0 - -

Litere și Științe 0 0 0 - -

DPPD - - - - -

Universitatea Petrol – Gaze din

Ploiești 3 3 2 100 1,5

Grad de realizare indicator 7.2.B: (conform tabel 30)

Obiectivul 8. Calitatea personalului didactic auxiliar și nedidactic

Activitatea 8.1 Participarea la cursuri de formare şi perfecţionare profesională a

personalului din administraţia universităţii

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 8.1.:

Nr. cursuri la care s-a participat în anul 2017-2018: 15

Nr. cursuri la care s-a participat în anul 2016-2017: 4

Valoare indicator de performanță: 3,75

Valoare indicator de rezultat: 15

Grad de realizare indicator 8.1.: 15 cursuri - REALIZAT

Obiectivul 9: Menținerea certificării sistemului de management al calităţii în

conformitate cu SR EN ISO 9001:2015

Activitatea 9.1. Revizuirea / elaborarea de documente aliniate la cerinţele legale şi de

reglementare aplicabile

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 9.1.A:

Nr. PO revizuite în anul 2017-2018: 2

Nr. PO revizuite în anul 2016-2017: 6

Nr. PO în vigoare revizuite/actualizate în 2018: 2

Valoare indicator de performanță: 0,33

Valoare indicator de rezultat: 13,33 %

Grad de realizare indicator 9.1.A: NEREALIZAT

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 9.1.B:

Page 28: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

28

Nr. PO elaborate în anul 2017-2018: 8

Nr. PO elaborate în anul 2016-2017: 4

Nr. PO identificate ca fiind obligatorii elaborate în anul 2017-2018: 6

Valoare indicator de performanță: 2

Valoare indicator de rezultat: 8

Grad de realizare indicator 9.1.B: REALIZAT

Activitatea 9.2. Efectuarea de audituri interne

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 9.2.A:

Nr. neconformități înregistrate în 2017 rezolvate: 0

Nr. neconformități înregistrate în 2016 rezolvate: 0

Nr. neconformități înregistrate în 2017: 0

Nr. neconformități înregistrate în 2016: 0

Valoare indicator de performanță: 1

Valoare indicator de rezultat: 100%

Grad de realizare indicator 9.2.A: REALIZAT

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 9.2.B:

Numărul de neconformităţi înregistrate în anul 2018: 0

Numărul de neconformităţi înregistrate în anul 2017: 0

Nr. neconformități înregistrate în 2018: 0

Valoare indicator de performanță: 1

Valoare indicator de rezultat: 0

Grad de realizare indicator 9.2.B: REALIZAT

Activitatea 9.3. Raport Comisie de Evaluare a Calității Academice Universitate (CEACU)

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 9.3.:

Nr. de criterii de evaluare instituțională realizate în anul 2018: 100%

Nr. de criterii de evaluare instituțională realizate în anul 2017: 100%

Valoare indicator de performanță: 1

Valoare indicator de rezultat: 100%

Grad de realizare indicator 9.3.: REALIZAT

Activitatea 9.4. Raport Comisie de Evaluare a Calității Academice Universitate (CEACU)

Page 29: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

29

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 9.4.A:

Numărul de neconformităţi înregistrate la auditul de supraveghere din anul 2018: 0

Numărul de neconformităţi înregistrate la auditul de supraveghere din anul 2017: 0

Valoare indicator de performanță: 0

Valoare indicator de rezultat: 0

Grad de realizare indicator 9.4.A: REALIZAT

Indicator de performanţă planificat pentru activitatea 9.4.B:

Numărul de observații înregistrate la auditul de supraveghere din anul 2018: 0

Numărul de observații înregistrate la auditul de supraveghere din anul 2017: 2

Valoare indicator de performanță: 1

Valoare indicator de rezultat: 0

Grad de realizare indicator 9.4.B: REALIZAT

3.3. Performanţa proceselor şi conformitatea produselor/serviciilor

3.3.1. Procesul educativ

Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor:

Conducerea Facultăţii de Ingineria Petrolului şi Gazelor este preocupatǎ pentru realizarea

obiectivelor din domeniul calităţii stabilite de Sistemul de Management al Calitǎţii din

Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploieşti. În acest sens s-a acţionat pentru:

Îmbunătăţirea continuă a calităţii în educaţie prin analiza periodică a programelor de studii

şi a rezultatelor acestora;

Asigurarea calităţii cadrelor didactice şi evaluarea periodică a acestora de cǎtre directorul de

departament şi de cǎtre studenţi, îmbunătăţirea relaţiei profesor/student prin continuarea

procesului de evaluare a activităţii cadrelor didactice (implicit a conţinutului cursurilor

predate) de către acestia astfel incat pe baza acestor evaluări sa fie upgradate atât conţinutul

cursurilor cât şi relaţia profesor/student;

Realizarea monitorizării şi autoevaluării rezultatelor, bazate pe standarde şi indicatori de

performanţă;

Dezvoltarea ofertei educaţionale;

Efectuarea de activitǎţi de cercetare ştiinţificǎ de nivel superior.

Formarea și perfecționarea cadrelor didactice reprezintă un proces continuu și cumulativ de

actualizare și de dezvoltare a competențelor acestora, standardele de predare fiind ridicate, fapt

confirmat si de procentajul mare de promovabilitate a studenților.

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică:

Obiectivele din domeniul calității, stabilite de Sistemul de Management al Calitǎţii din

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, au fost realizate în cea mai mare parte în cadrul celor două

departamente și al decanatului, existând anumiți indicatori care nu au fost atinși, în special cei

Page 30: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

30

privind numărul de studenti promovati la sfarsitul unui al scolar sau acei indicatori privind cadrele

didactice evaluate, intensificandu-se eforturile conducerii facultatii pentru ridicarea gradului de

realizare al acestor indicatori atât prin acțiuni de creștere a vizibilității facultății cât si prin

îmbunătațirea continuă a procesului educativ.

Facultatea de Tehnologia Prelucrării Petrolului:

Îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă în procesul educativ, în cadrul

Facultăţii Tehnologia Petrolului şi Petrochimie, a avut în vedere următoarele aspecte:

• Corelarea continuă între competenţele profesionale şi transversal asigurate studenţilor, ariile de

conţinut, disciplinele de învăţământ şi credite alocate fiecărei discipline;

• Asigurarea compatibilităţii programelor analitice din facultate cu cele din universităţile europene,

astfel încât ca studenţii din facultatea TPP să desfăşoare programe de tip ERASMUS în universităţi

din Spania, Italia, Turcia etc., cu acordarea creditelor şi recunoaşterea studiilor effectuate;

• Conducerea facultăţii a acordat o atenţie deosebită analizei cursurilor predate, la toate formele de

învăţământ (licenţă zi şi frecvenţă redusă şi masterat), planificând şi realizând pentru anul

universitar 2017-2018 analiză de cursuri, la fiecare department al facultăţii.

Facultatea Ştiinţe Economice

Pe baza analizei de management efectuată la nivelul Facultăţii de Ştiinţe Economice

http://se.upg-ploiesti.ro/index.php/ro/prezentare/managementul-calitatii/analiza-de-management-

anul-universitar-2017-2018 se poate observa îndeplinirea, în mare parte, a indicatorilor de

performanță stabiliți.

Facultatea Ştiinţe Economicea ȋncheiat parteneriate cu angajatorii si mediul profesional, a

avut colaborări cu unități din învățămȃntul preuniversitar de specialitate. Programele oferite prin

FSE vizează competențele adecvate ariilor specializărilor economice. Ca puncte forte ale Facultății

de Ştiinţe Economicepentru anul universitar 2017-2018, se remarcă un grad mare de

promovabilitate la examenele de finalizare a studiilor, interesul crescut al studenților pentru

activitățile științifice, prin participarea la simpozioane și olimpiade, creșterea numărului de

mobilități Erasmus accesate de studenți.

Facultatea Litere şi Ştiinţe

Programele de studiu destinate învățământului cu frecvență care funcționează în cadrul

Facultății de Litere și Științe urmăresc competențele care corespund Registrului național al

calificărilor și Dinamicii pieței de muncă. Facultatea comunică în permanență cu principalele

categorii de angajatori și modifică planurile de învățământ în funcție de cerințele acestora asigurând

performanța studenților și conformitatea cu exigențele angajatorilor.

DPPD: Procesul educativ se desfăşoară în conformitate cu rigorile ştiinţifice impuse de planurile de

învăţământ şi fişele de disciplină.

3.3.2. Procesul de cercetare

In cadrul universitatii exista un climat si o cultura academica putrnic centrate pe cercetare,

atstate de rezultatele activitatii stiintifice(granturi, publicatii, brevete, premii etc.). Exista

procuparea pentru vzibilitate stiintifica internationala, reflectata prin cretserea ponderii lucrarilor

publicate in reviste indexate in baze de date internationale, volume publicate in edituri

internationale.

În perioada 2017 - 2018 au fost publicate 263 articole ştiinţifice. Dintre acestea, 137

articole au fost publicate în reviste cotate ISI, iar 126 articole în reviste din fluxul principal de

publicaţii indexate BDI Numărul de articole publicate în reviste cotate ISI este încă mic raportat la

numărul de cadre didactice. Comparativ cu anul 2017 numarul de articole ISI a scazut de la 75 la 62

Page 31: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

31

, iar Factorul de Impact Cumulat a avut loc o scadere usoara de la 58,2 la 53,25 concomitent cu

creşterea calităţii revistelor în care au fost publicate aceste articole(12 articole publicate in reviste

ISI dn Zona Rosie). Din păcate, ca urmare a situaţiei financiare dificile cu care se confruntă

universitatea, începând cu luna mai a anului 2017 a fost sistată acordarea unor sporuri salariale şi a

unor fonduri destinate cercetării, cadrelor didactice care realizează performanţe în cercetarea

ştiinţifică (inclusiv plata taxelor de publicare în reviste care au scorul relativ de influenţă cel puţin

egal cu 0,5). Efectele acestei măsuri s-au reflectat inclusiv în scăderea numărului de articole

publicate în reviste cotate/indexate ISI de la 86 în 2016, la75 în 2017 si 62 in 2018

Granturile nationale si internationale precum si proiectele/contractele de

cercetare/consultanta/servicii tehnice si tehnologice incheiate/derulate direct cu companii din tara si

strainatate reprezinta o component esentiala a finantarii cercetarii. In perioada 2017-2018 au fost

derulate 65 proiecte cercetare iar distributia si valoarea acestor contracte de cercetare încasată ste

prezentata in tabelul urmator

Anul

Granturi

internationale Granturi nationale

Contracte incheiate

cu companii Total

Nr. Valoare, lei Nr. Valoare, lei Nr. Valoare, lei Nr. Valoare, lei

2017 1 136805 5 314241 28 1009962 34 1461008

2018 6 578627 25 1121347 31 1699974

Valoarea totala a granturilor si contatctelor u companiile, in perioada 2017-2018 a fost de

3160982 lei.

Valoarea sumelor încasate din contracte de cercetare a înregistrat o creştere de cca. 16,35%

faţă de anul anterior. În ceea ce priveşte sumele încasate din contracte de la bugetul de stat s-a

înregistrat o creştere de cca. 84,13%, fata de anul 2017. În anul 2017 a fost derulat un contract de

cercetare internaţional. În condiţiile unui mediu defavorabil la ora actuală cercetării pe plan intern,

trebuie canalizate eforturile în direcţia accesării fondurilor europene, prin intermediul proiectelor

lansate în cadrul Programului HORIZON 2020 dar şi în cazul altor programe de cercetare.

Ca urmare a obligativităţii plăţii lunare a contribuţiilor către bugetul de stat pentru

activităţile desfăşurate în cadrul contractelor de cercetare/prestări servicii, a fost elaborată o nouă

metodologie de calcul a regiei la aceste contracte, cu aplicare din semestrul 2 al anului 2017. Astfel,

conform acestei metodologii, regia la contracte se calculează funcţie de avansul acordat de către

beneficiar şi este cuprinsă între 5 – 25% din valoarea contractelor (fără TVA).

3.3.3. Realizări în cadrul Universităţii

3.3.3.1. Numărul de mobilităţi ale studenţilor, pe plan naţional şi internaţional.

Numarul de mobilităţi de studiu - 32

Numărul de mobilităţi de plasament - 8

3.3.3.2. Valoarea totala a burselor în anul 2017 - 2018 a fost de 8.768.336 lei ( fără burse

ERASMUS), respectiv:

Din venituri proprii 5.975 lei;

Din cercetare .................. lei;

Din alocaţii de la buget 8.673.146 lei;

Din Fonduri ext. neramb. (POSDRU) ...................... lei;

Din fonduri sp. ERASMUS : 124.118 Euro

Page 32: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

32

3.3.3.3. Promovarea imaginii Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti.

A. Promovarea ofertei educaţionale

Participarea la targuri educationale organizate in Kazakhstan si la targul on-line din India si

Polonia; intalnirile cu reprezentantii ministerelor din China, Turkmenistan, Azerbaijan si Egipt.

Tipărirea unui Prospectus, care cuprinde toate planurile de învăţământ de la specializările de

licenţă și master acreditate, precum și competenţele absolvenţilor universităţii, conform

suplimentelor la diploma de absolvire.

B. Promovarea imaginii Universităţii în străinătate :

- participarea la mobilitati de training in cadrul programului ERASMUS+ pentru realizarea de noi

acorduri bilaterale sau extinderea acordurilor existente

- Promovarea imaginii UPG prin participarea la proiecte de cercetare comune- granturile

norvegiene;

- Extinderea colaborarilor si a parteneriatelor existente cu universitatile partenere;

- In baza parteneriatului Incheiat cu Camera de Comert și Industrie Prahova, Prorectorul responsabil

cu Relaţiile Internaţionale a participat la întâlnirile cu ambasadorii care au vizitat Ploieștiul și

Prahova și pentru care s-au organizat întâlniri cu mediul de afaceri. A participat de asemenea, la

două întâlniri organizate de Ministerul Afacerilor Externe cu ambasadele ţărilor di Asia Pacific și

Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Prin intermediul acestora s-au transmis materialele de

promovare a facultăţilor din cadrul universităţii.

- In anul 2018 s-a organizat pentru prima oară în universitatea noastră săptămâna Erasmus- Erasmus

Staff Week- International Dimenssion. La acest eveniment au participat un număr de 22 de cadre

didactice și membrii ai staff-ului din următoarele universităţi: Russian Federation- Saint Petersburg

Mining University- 7 participanţi, China- Northeast Petroleum University- 3 participanţi,

Singidunum UNIVERSITY, BELGRAD- 1 participant, LEBANESE UNIVERSITY, Liban- 7

participanţi, Notre Dame University-3 participanţi, UNIVERSITY OF BALAMAND- 1

participant.

- acţiunile de organizare a școlilor de vară- a doua ediţie a școlii de vară organizată cu studenţii de

la Beirut Arab University au participat un număr de 20 studenţi.

C. Promovarea rezultatelor instituţionale:

Rezultatele instituţionale au fost promovate la nivelul Departamentului de Relaţii

Internaţionale prin editarea PROSPECTUS-ului si a ofertei educationale în limba engleză. De

asemenea s-a facut promovarea prin intalnirile cu reprezentantii Ambasadelor si firmelor de

recrutare din strainatate.

3.4. Neconformități și acțiuni corective

Pentru observațiile reținute în timpul auditului intern au fost întocmite planuri de măsuri

pentru rezolvarea acestora, planuri care conțin, cauze, responsabil, termene și resurse. Unele au fost

parţial rezolvate, altele cu termene de rezolvare după această dată.

3.5. Rezultatele montorizării și măsurării

Rezultatele montorizării și măsurării activităților desfășurate în cadrul universității sunt

prezentate în secțiunea 3.2. (Stadiul realizării obiectivelor propuse pentru anul 2016-2017).

3.6. Rezultatele auditurilor interne

3.6.1. Audituri efectuate de SMC

În luna decembrie 2018 a fost aprobat, de către Consiliul de Administraţie, Programul de

audit intern pentru anul universitar 2018-2019.

Page 33: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

33

Metodele de audit au fost: verificarea şi analiza documentelor şi înregistrărilor, observarea

proceselor şi interviu cu persoanele auditate în vederea colectării de dovezi obiective.

Criteriile de audit au fost cerinţele standardului SR EN ISO 9001:2015 transpuse în

documentele interne ale Sistemului de Management al Calității (SMQ).

Pentru facultăţi şi departamente didactice au fost realizate audituri de sistem care au avut ca

obiective:

1. Evaluarea procesului educaţional (zi şi FR/ID) în raport cu cerinţele standardului SR EN

ISO 9001:2015 şi determinarea conformităţii/ neconformităţii elementelor acestuia cu

condiţiile specificate:

obiectivele în domeniul calităţii stabilite la nivel de facultate 2018-2019 şi stadiul

realizării obiectivelor în domeniul calităţii 2017-2018;

controlul documentelor şi înregistrărilor; dosare de autorizare/acreditare/ reacreditare ale

specializărilor (de la ultima vizită ARACIS);

admitere 2018;

planificare, realizare, verificare, validare proces educaţional;

documente proprietatea clientului (dosare studenţi) ;

finalizare studii: propuneri/aprobări teme de licenţă/disertaţie; planificare/susţinere

examene finalizare studii; predare documente la secretariatul general al universităţii în

vederea eliberării diplomelor;

evaluarea performanţelor cadrelor didactice (colegială, de către directorul de

departament, de către studenţi);

performanţa procesului educaţional şi conformitatea activităţilor didactice desfăşurate;

procesul de cercetare (planificare, realizare, verificare, aprobare, validare);

evaluarea performanțelor cadrelor didactice (colegială, de către directorul de

departament și de către studenţi);

eficacitatea acțiunilor întreprinse pentru identificarea și tratarea riscurilor și

oportunităților.

verificarea modului în care au fost evaluate cerinţele legale şi reglementate aplicabile

pentru procesul educaţional şi de cercetare în cadrul facultăţii, a măsurilor întreprinse pentru

a realiza conformitatea cu acestea şi a celor întreprinse în situaţia neîndeplinirii acestor

cerinţe;

verificarea rezolvării observaţilor reţinute la auditul precedent;

verificarea modului în care activităţile SMQ contribuie la realizarea politicii şi

obiectivelor stabilite la nivel de universitate;

evaluarea:

eficacităţii sistemului de management în totalitatea sa, ţinând cont de schimbările

interne şi externe (contextul intern și extern al universității);

relevanţei şi aplicabilităţii sistemului de management în domeniul certificării;

angajamentului demonstrat al şefului de serviciu că menţine eficacitatea şi

îmbunătăţeşte SMQ în scopul creşterii performanţei generale.

responsabilitate, competenţe, abilităţi, instruiri;

comunicarea internă şi externă;

verificarea îndeplinirii cerinţelor legale şi a altor cerinţe în domeniul situaţiilor de urgenţă

şi SSM;

control managerial intern.

Pentru celelalte departamente/compartimente/servicii au fost efectuate audituri de sistem

având ca obiectiv principal evaluarea sistemului de management al calităţii în raport cu cerinţele

standardului SR EN ISO 9001:2015 şi determinarea conformităţii/neconformităţii elementelor

acestuia cu condiţiile specificate, constând în:

Controlul informațiilor documentate;

Rezolvarea observaţiilor înregistrate la auditul intern anterior;

Responsabilitate şi comunicare;

Page 34: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

34

Cerinţe legale şi reglementate;

Procesele specifice fiecăruia (DGA, Secretariatul General al Universităţii etc.);

Eficacitatea acțiunilor întreprinse pentru identificarea și tratarea riscurilor și

oportunităților (Serviciul Personal-Salarizare, Serviciul Financiar-Contabil).

Rapoartele de audit conţin constatări referitoare la desfăşurarea proceselor din zonele

auditate, unele din constatări fiind reţinute ca observaţii şi oportunităţi de îmbunătăţire.

Pentru observaţii au fost întocmite planuri de măsuri în vederea ţinerii sub control şi

rezolvării acestora.

Principalele observaţii care s-au făcut în urma constatărilor au fost următoarele:

lipsa rapoartelor intermediare (la sfârșitul semestrului I) privind stadiul îndeplinirii

obiectivelor în domeniul calității la nivel de facultate;

programele de studii coordonate de departamentele din cadrul IPG nu sunt înscrise în

RNCIS. La data auditului a fost disponibil dosarul în vederea demarării înscrierilor

calificărilor în RNCIS;

au fost identificate fișe de discipline neconforme cu cerințele ARACIS;

modificările prevăzute în rapoartele de monitorizare a programele de studii, întocmite de

unele comisii, nu se regăsesc planurile de învățământ;

la unele departamente nu au fost disponibile dovezile de planificare a evaluării cadrelor

didactice sau rezultatele acesteia nu au fost prelucrate în timp util;

la unele departamente nu au fost disponibile informațiile documentate referitoare la

evaluarea colegială și evaluarea de către management;

aplicarea neadecvată a prevederilor procedurii PS 05 „Managementul riscului.

Identificarea, evaluarea, monitorizarea și tratarea riscurilor”;

în unele entități din cadrul Universității nu a fost actualizată sau nu a fost disponibilă

„Lista cerințelor legale sau reglementate” aplicabile;

lipsa fișelor de post (sarcini suplimentare) pentru cadrele didactice care își desfășoară

activitatea în unele compartimente;

în unele zone nu a fost disponibil Programul activităților de instruire/perfecţionare şi

dovezile obiective ale desfăşurării acestora;

deficienţe la activitatea de evaluare a cadrelor didactice şi în special a finalizării acesteia;

necesitatea elaborării de noi regulamente și proceduri operaţionale, precum şi revizia

celor deja existente;

nu în toate zonele sunt codificate formularele, mai ales în compartimentele şi serviciile

unde specificul activităţii o impune.

3.6.2. Audit public intern

În conformitate cu organigrama UPG Ploiești, Compartimentul de audit intern și CFI este

subordonat Rectorului UPG Ploiești. Activitatea de audit intern s-a desfășurat pe baza actelor

normative ce reglementează auditul public intern și a Normelor metodologice privind organizarea

şi exercitarea activităţii de audit public intern la nivelul M.E.N. şi în entitățile publice aflate în

subordinea, coordonarea sau sub autoritatea M.E.N. Nr. 5509/2017.

Auditorul intern are studii superioare economice în domeniu (finanțe – contabilitate),

experiență de 21 ani în auditul intern, doctorat in economie (1998), vorbește fluent limba engleză,

este membru titular CECCAR și ANEVAR, având următoarele specializări: expert contabil,

evaluator întreprinderi, evaluator proprietăți imobiliare, auditor de mediu, auditor de calitate.

Auditorul intern are o comunicare formală și informală cu conducerea universității privind

aspectele legate de activitatea de audit intern, predominând intâlnirile informale.

Criteriile de analiză de risc utilizate în cadrul planificării anuale și multianuale sunt

următoarele:

- criteriile semnal/sugestiile conducătorului entităţii publice,

- deficienţe constatate anterior în rapoartele de audit;

Page 35: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

35

- deficienţe constatate în procesele-verbale încheiate în urma inspecţiilor;

- deficienţe consemnate în rapoartele Curţii de Conturi;

- alte informaţii şi indicii referitoare la disfuncţionalităţi sau abateri;

- analiza unor trenduri pe termen lung privind unele aspecte ale funcţionării sistemului;

- evaluarea impactului unor modificări petrecute în mediul în care evoluează sistemul auditat

În anul 2018 au fost planificate 4 misiuni de asigurare, toate realizate.

Nu au fost planificate misiuni de evaluare și respectiv misiuni de consiliere.

A fost înregistrat un grad de 100 % a realizării planului de audit public intern.

A fost realizată o singură misiune de audit ad-hoc.

Cele 4 misiuni de asigurare au fost :

- Auditul respectării cadrului legal, normativ și procedural privind derularea programului

GOPELC - Departamentul de Relații Internaționale

- Auditul donațiilor și sponsorizărilor

- Auditul cheltuielilor de deplasare în țară și străinătate

- Auditul organizării și funcționării Oficiului Juridic

Principalele constatări au fost :

- Inexistența deciziei de numire a echipei de management.

- Inexistența aprobării CA al UPG Ploiești sau a Deciziei Rectorului UPG Ploiești pentru

încheierea și derularea CIM ale membrilor echipei.

- Din verificarea rapoartelor financiare întocmite până la data auditului, a reieșit în mod

evident faptul că rapoartele financiare au fost întocmite de o alta persoană, membru al

echipei și nu de persoana responsabilă , încălcându-se în acest fel prevederile fișei de post și

a CIM.

- Lipsa semnăturilor și/sau a vizelor legale pe unele contracte de sponsorizare

- Nu există o monitorizare a cheltuielilor contractului sponsorizare făcută de către

coordonatorii de proiect/responsabili acțiune.

- Nerespectarea destinației sumelor provenite din sponsorizare

- Neconcordanțe între contractul de sponsorizare și plata sponsorizării

Recomandări :

- Revizuirea CIM în în concordanță cu cerințele specifice ale contractului de finanțare.

- Reevaluarea/redistribuirea atribuțiilor/sarcinilor și consemnarea acestora în fișele de post și

CIM.

- Creșterea răspunderii persoanelor autorizate să semneze/vizeze documenete financiar

contabile.

- Elaborarea unei adrese a Serv. Financiar Contabilitate către toate facultățile privind

gestionarea sumelor din sponsorizări și creșterea responsabilității persoanelor care

beneficiază de aceste sume.

- Utilizarea sponsorizărilor numai în concordanță cu prevederile contractului de sponsorizare.

- Întocmirea corectă a contractelor de sponsorizare și a documentelor conexe.

3.7. Performanța furnizorilor externi

Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor

Toate cadrele didactice associate au fost selectate in conformitate cu metodologia aflată în

vigoare şi sunt profesionişti de valoare ce activează în cadrul industriei de petrol şi gaze. Cu toţii au

răspuns la toate solicitările departamentelor, îndeplinindu-şi integral atribuţiile specifice postului

suplinit.

Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică

Cadrele didactice asociate din cadrul Facultății IME au fost filtrate în urma verificării

dosarelor depuse de către Consiliul Departamentului, cu respectarea Regulamentul pentru

Selectarea Cadrelor Didactice Asociate în Universitatea Petrol-Gaze Din Ploieşti COD: R 05. Au

fost avizate ulterior în cadrul Consiliului Facultății și aprobate în Senatul Universității UPG

Ploiești. Cadrele didactice asociate și-au îndeplnit sarcinile pe care le au avut în statul de funcții

Page 36: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

36

asociat de partamentului de inginerie mecanică, acoperind în regim de plata cu ora diferite cursuri și

laboratoare.

Facultatea Științe Economice La nivelul Facultăţii de Ştiinţe Economice, departamentul Administrarea Afacerilor, au fost

selectate 4 cadre didactice asociate care au susţinut cursuri şi activităti de seminar în perioada analizată.

Acestea sunt evaluate de către studenți pe aceleași criterii ca și cadrele didactice titulare. Dacă în urma

evaluării sunt identificate criterii care nu sunt îndeplinite, sunt stabilite măsuri la nivelul

departamentului/facultății.

Nu au fost înregistrate reclamații/sesizări care să facă obiectul unei analize la nivelul Comisiei

de etică la nivelul Universității.

Direcția General Administrativă (Birou Achiziții, Serviciul Tehnic, Birou Patrimoniu)

În perioada menţionată, furnizorii declaraţi căştigători şi-au îndeplinit condiţiile stabilite prin

documentaţia care a stat la baza achiziţiilor efectuate.

Excepţie au făcut : SC Veolia Energie România SA Bucureşti care a participat la procedura de

Negociere fără publicarea unui anunţ de participare, organizat în urma anulării licitaţiei publice

deschise( on line SEAP), având ca obiect furnizarea energiei electrice. In urma negocierilor, SC

Veolia Energie România SA Bucureşti nu a fost de acord cu tariful maxim propus(disponibil) de

UPG Ploieşti, respectiv 718 000 lei fără TVA, aceasta ofertează 793 242,60 lei fara TVA.

Negocierea se finalizează fără încheierea contractului. S-a încheiat act adiţional cu furnizorul de

energie electric SC.Electrica furnizare SA, în baza aprobării Consiliului de Administraţie al

Universităţii, cu încadrare în sumele disponibile.

Școala Doctorală

În cadrul Școlii Doctorale activează 7 conducători de doctorat asociați care îndeplinesc toate

criteriile impuse de metodologiile și regulamentele în vigoare pentru a conduce teze de doctorat.

4. Adecvarea resurselor

Resursele financiare ale universității au fost repartizate în mod rațional astfel ca toate

procesele să beneficieze de fondurile necesare desfășurării lor în condiții corespunzătoare.

Rezultatele adecvării resurselor se regăsesc în secțiunea 3.2 (Stadiul realizării obiectivelor din

domeniul calității).

5. Eficacitatea acțiunilor întreprinse pentru tratarea riscurilor și

oportunităților

Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor

La nivelul facultăţii au fost identificate 10 riscuri, încadrate în trei zone de risc. Riscurile

sunt monitorizate permanent, pentru fiecare risc au fost adoptate strategii in vederea diminuării

probabilităţii de apariţie. Obiectivele asociate fiecărui risc au fost selectate pe baza situaţiei reale cu

care se confruntă învăţământul actual din Romania.

Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică

Analiza riscurilor asociate funcționării în condiții optime a facultății IME a relevat existența

5 riscuri, dintre care unul este în domeniul de risc cu expunere ridicată. Număr redus de candidați la

admiterea la studii universitare de licență reprezintă prncipala problamă a facultății, pentru

diminuarea nivelului asociat acestui risc au fost pregătite pliante și flyere, organizate de echipe

pentru vizitarea liceelor și au fost implicați toți membrii departamentului pentru promovarea

imaginii facultății în principalele rețele sociale și mass media.

Facultatea TPP

TPP In cadrul facultaţii TPP s-au stabilit obiective clare legate de: activitatii de promovare a

imaginii facultăţii, Acreditarea programelor de master, respectiv de dezvoltarea activitǎţii ştiinţifice.

Legat de aceste obiective au fost identificate riscurile (lipsa de vizibilitate a facultǎţii, pierderea

Page 37: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

37

acreditarii programelor de master, declasificarea universitatii cu efecte asupra bugetului ) şi s-au

formulat strategiile pentru tratarea fiecarui risc. S-au stabilit instrumentele de control şi termenele

de punere in executare pentru diminuarea riscurilor din Registrul de riscuri specific facultǎţii TPP.

Facultatea Științe Economice

La nivelul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi la nivelul celor 2 departamente au fost

întreprinse următoarele acţiuni:

- au fost numiţi responsabili pentru gestionarea riscurilor

- a fost întocmit registrul riscurilor

- au fost realizate instruiri conform planului anual de instruiri

Eficacitatea măsurilor întreprinse se reflectă în evoluţia pozitivă a indicatorilor asociaţi

obiectivelor de calitate.

Oportunităţi identificate la nivelul FSE: - Popularizarea oferetei educaționale și a imaginii facultăţii prin diferite mijloace (vizite în

licee, rețele de socializare, îmbunătățirea site-ului facultăţii) pentru atragerea unui număr

mai mare de studenți;

- Îmbunătăţirea clturii organizaţionale şi a comunicării;

- Oferirea unor programe de studii noi specifice unor anumite domenii.

Departamentul cercetare

In perioadada 2017-2018 nu au fost semnalate riscuri in derularea activitatii de crcetare.

Contractele de cercetare s-au derulat fara probleme, beneficiarii au avizat favorabil rapoartele de

cercetare si au platit facturile conform intelegerii contractuale. Nu au faost cazuri de denuntare

pentru niciun contract semnat.

Departamentul DIDFR

Departamentul IDFR a intensificat activitatea de instruire a cadrelor didactice în tehnologie

ID/FR, lucru care s-a materializat prin creșterea semnificativă a numărului de materiale didactice în

forma ID/FR.

Comisia de Monitorizare

Riscuri: manipularea participanților la viața universitară și, în special, a studenților în scopul

obținerii unor avantaje de grup și în detrimentul imaginii universității; evaluarea eronată a eficienței

utilizării resurselor;

Acțiuni: instruirea personalului; tematică adecvată pentru acțiunile de audit; transpunerea

elementelor generatoare de riscuri și a modului de tratare în metodologii;

Oportunități: administrarea resurselor la nivelul entităților componente ale universității;

raportarea periodică a gradului de eficiență manifestat pe domenii specifice.

Școala Doctorală

1. Demararea procedurilor de evaluare internă a școlii doctorale, pentru fiecare domeniu de studii

doctorale

2. Informații transparente și eficiente privind oferta locurilor pentru concursul de admitere la

studii universitare de doctorat – eficacitatea acțiunii constă în ocuparea locurilor bugetate

3. Încurajarea studenților-doctoranzi de a participa în mod activ la conferințe/sesiuni științifice în

domeniul de studii doctorale, susținerea, inclusiv financiară, pentru acoperirea

cheltuielor/taxelor de participare și publicarea de articole în reviste de specialitate

4. În vederea întineririi și dezvoltării resursei umane – sporirea numărului de conducători de

doctorat – încurajarea cadrelor didactice de a susține teza de abilitare și de a se afilia Școlii

Doctorale a U.P.G. Ploiești – rezultatul și eficacitatea constau în faptul că în anul universitar

2017-2018 s-au susținut public 3 teze de abilitare, ai căror autori s-au afiliat școlii.

Page 38: Macheta raport analiza management - upg-ploiesti.ro Analiza...1 Raport privind analiza sistemului de management al calității din Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti pentru

38

6. Oportunități de îmbunătățire

Ținând seama de contextul intern/extern al universității se pot identifica următoarele

oportunități:

Activitatea universității se află pe noua orientare a managementului financiar;

Creare nişe de extindere a activității (învățământ post universitar, terțiar etc.);

Reducerea concurenţei prin personalizarea unor programe de studii specifice domeniului

petrol și gaze;

Oferirea unor programe de studii noi specifice unor anumite domenii;

Evitarea sancţiunilor administrative, amenzilor, restricţiilor sau opririlor de activitate poate

deveni un avantaj concurenţial;

Introducerea unor metode noi de învățare;

Îmbunătăţirea imaginii universității prin oferirea unor dovezi pertinente;

Venituri din cedarea dreptului de utilizare a proprietății intelectuale a universității;

Minimizarea riscurilor referitoare la personal;

Dezvoltarea abilităţilor şi creşterea competenţei profesionale;

Popularizarea oferetei educaționale și a imaginii universității prin diferite mijloace (vizite în

licee, rețele de socializare, îmbunătățirea site-ului UPG) pentru atragerea unui număr mai

mare de studenți;

Colectarea și analizarea datelor privind inserția pe piața muncii și centralizarea după aceleași

criterii;

Identificarea unor soluții realiste pentru monitorizarea traseului absolvenților după

finalizarea studiilor universitare de licență/master.

Îmbunătățirea culturii organizaționale (pentru a închega colectivul) și a procesului de

comunicare. Transmiterea informațiilor în timp real și asigurarea că acestea sunt înțelese

corect și aplicate.

User
Placed Image