Capitalismul si Dusmanii Sai - Recenzie

RecenzieCapitalismul si inamicii saiLudwig von Mises

Prof: Claudiu TiganasStudent: Bernic Iurie

In cartea Capitalismul si dusmanii sai, autorul Ludwig von Mises abordeaza frontal fenomenul economic numit capitalism, facand referire directa atat la caracteristicile sale pozitive, cat si a celor negative. In acelasi timp ne sunt prezentate si fenomene contrare capitalismului, care stau in calea desfasurarii corespunzatoare a pietei. Acestea sunt elementele care fac diferenta intre o economie de tip capitalist si una de tip socialist.

Conform teoriei lui Ludwig von Mises, capitalismul reprezinta singura metoda in vederea dezvoltarii unei societati libere, in care cererea si oferta sa se formeze exclusiv pe piata, avand in vedere interesele elementului pe care se bazeaza o economie de piata, consumatorul.

Istoria a demonstrat ca numai prin aplicarea unor practici capitaliste sanatoase se poate asigura populatiei unui stat un nivel de trai relativ ridicat. Orice alta metoda s-a dovedit a fi inutila. Inflatia, interventionismul sau alte practici guvernamentale aplicate necorespunzator au drept consecinta agravarea problemelor deja existente in respectivul sistem economic.

Singurul sistem economic viabil este acela capitalist. Acest lucru se datoreaza principiului de baza al capitalismului, conform caruia consumatorul este cel care hotaraste mersul pietei.In concluzie, putem spune ca orice stat in curs de dezvoltare isi poate imbunatati nivelul de trai prin aplicarea unor practici capitaliste, dar si prin neinterventia in buna desfasurare a proceselor pietei. Dar mai ales, trebuie sa inteleaga ceea ce enunta o celebra sintagma: clientul nostru, stapanul nostru.

I. Capitalismul

Capitalismul a aparut ca o reactie impotriva situatiei sociale, dar si economice existente in Statele Unite ale Americii si in Europa la inceputul sec al XVIII-lea. In acea perioada, statutul social era ereditar, fiind fixat de la un capat la altul al vietii unei persone.Productia era puternic divizata, industriile primitive producand exclusiv in beneficiul celor avuti (aprox 10% din pop). 90% din populatie lucra pamantul si nu intra in contact cu industria, aceasta fiind orientata spre orase. Dezechilibrul social a aparut pe masura ce populatia rurala sporea, aparand un surplus de persone relativ la pamant. Acest surplus nu isi gasea de lucru in agricultura si nici in industrie deoarece erau impiedicati. O parte din acei oameni saraci, care nu isi gaseau locul in societatea engleza, au incercat sa isi organizeze mici ateliere, in care se puteau produce anumite bunuri. Aceste bunuri erau mai ieftine fata de cele produse pana atunci, fiind destinate tuturor oamenilor. Acesta reprezinta inceputul productiei de masa, principiul fundamental al industriei capitaliste.

Dezvoltarea capitalismului consta in obtinerea de catre toti a dreptului de a deservi clientii mai bine si/sau mai ieftin.Aceasta metoda a transformat intreaga lume, intr-un timp relativ scurt, facand cu putinta o crestere fara precedent a populatiei.

In ciuda numeroaselor beneficii pe care le-a adus, capitalismul a fost atacat si criticat cu vehementa. Principalii oponenti s-au dovedit a fi clasele superioare, nobilimea britanica si cea continentala. Acestia reprosau capitalismului salariile sporite platite de industriasi muncitorilor, aristocratii fiind nevoiti sa plateasca salarii la fel de ridicate muncitorilor agricoli.

Capitalismul a dus la diminuarea diferentei intre nivelul de trai al asa-ziselor clase superioare si, respectiv al celor inferioare, prin prisma faptului ca ambele se bucura de hrana, imbracaminte si adapost. Cel care a dat denumirea de capitalism a fost Karl Marx, unul dintre cei care considera fenomenul, cel mai rau dintre toate sistemele istorice. Cu toate acestea, termenul impus de Karl Marx nu poate fi respins, deoarece prezinta intocmai sursa marilor progrese sociale facute cu putinta de capitalism. Aceste progrese se datoreaza acumularii de capital; ele se bazeaza pe faptul ca oamenii nu consuma tot ceea ce produc, ci economisesc, si investesc o parte din acest produs.

Referitor la capitalism, un fapt adesea trecut cu vederea este acesta: economiile aduc beneficii tuturor celor doritori sa produca sau sa castige salarii.

II. Socialismul

Daca capitalismul se caracterizeaza prin economie libera, prin economie de piata, in care cooperarea indivizilor in cadrul diviziunii sociale a muncii este realizata prin intermediul pietei, socialismul se bazeaza pe planificarea centrala, elaborate de guvern, caruia toti trebuie sa se supuna.

Prin libertate economica se intelege faptul ca individual este in masura sa aleaga felul in care doreste sa se integreze in ansamblul societatii. Libertatea economica reprezinta de fapt economia de piata. Piata nu este un loc, este un process, este modul in care, prin vanzare si cumparare, prin productie si consum, indivizii contribuie la mersul de ansamblu al societatii. Cu toate acestea, libertatea trebuie inteleasa in sensul ca omul este eliberat de constrangeri naturale. Intr-o economie de piata, individul este liber sa-si aleaga modul propriu de integrare in societate. Intr-un regim socialist, lucrurile stau cu totul altfel: orientarea profesionala este stabilita prin decret guvernamental. Libertatea in societate inseamna ca un om depinde de ceilalti in aceeasi masura in care ceilalti depind de el. In sistemul capitalist, patronii sunt, in ultima instanta, consumatorii. In concluzie, libertatea inseamna, de fapt, libertatea de a gresi.

Karl Marx spunea in primul capitol al Manifestului comunist ca exista intre clase un conflict ireconciliabil. El avea dreptate doar prin prisma faptului ca, in acele timpuri, conflictul dintre clase era ireconciliabil pentru ca cei dintr-o anumita clasa sociala nu puteau adera la o alta. De aceea, in sistemul socialist, evolutia unui stat din toate punctele de vedere depinde exclusiv de intelepciunea, talentele si inzestrarile celor care alcatuiesc autoritatea suprema.Cand e vorba de a opta intre socialism si capitalism ca sistem economic, problema este oarecum diferita. Aceasta problematica este evidenta in modul de dezvoltare alert al statelor capitaliste, spre deosebire de modul lent al celor socialiste.

III. Interventionismul

Interventionismul reprezinta un fenomen care apare in momentul in care guvernul unei tari nu-si limiteaza activitatile sale in cadrul unei economii de piata libere la pastrarea ordinii.Puterea politica trebuie sa protejeze indivizii impotriva atacurilor violente si frauduloase ale raufacatorilor si trebuie sa apere tara de inamicii straini. Acestea sunt atributiile fundamentale care revin guvernului in sistemul economiei de piata. Prin comparatie, intr-un regim socialist, unde guvernul este totalitar, nimic nu ramane in afara sferei sale de jurisdictie.

Unul dintre cele mai populare forme de interventionism, mai ales in vremuri de inflatie, il reprezinta controlul preturilor. Guvernul recurge la controlul preturilor dupa ce au inflationat cantitatea de bani oferita si populatia a inceput sa se planga de preturile in crestere rezultate. Iata si motivele care stau la baza esecului acestor masuri. Guvernul stabileste un pret maximal in cazul produselor primare, in incercarea de a stopa cresterea semnificativa a preturilor acestor produse. Acest pret este unul inferior pretului potential care s-ar forma pe piata. Pe masura accentuarii interventiei statului pe piata, ne vom apropia de punctul in care toate preturile, salariile, dobanzile vor fi controlate de guvern. In acest mod ajungem in socialism.

O situatie similara se intampla in tarile dependente de importul de materie prima si hrana, care trebuie, deci, sa exporte produse manufacturate.

Remediul impotriva acestor situatii il reprezinta putere cetatenilor. Acestia trebuie sa se impotriveasca instalarii la conducerea unui stat a acestor regime autocratice, care se pretind mai presus decat cetateanul obisnuit.IV. Inflatia

In sec al XVIII-lea, o data cu descoperirea si exploatarea resurselor americane de aur si argint, cantitati enorme de metal pretios au luat drumul Europei. Consecinta acestei cresteri a cantitatii de bani a fost o tendinta de crestere a preturilor in Europa. Acelasi lucru se intampla in zilele noastre, cand un guvern sporeste cantitatea banilor de hartie. Rezultatul acestui proces este o tendinta de scadere a puterii de cumparare a unitatii monetare si o crestere a preturilor. Acest fenomen poarta numele de inflatie. Daca are nevoie de bani, guvernul trebuie sa procure acesti bani prelevand taxe de la cetateni. Insa, majoritata guvernelor apeleaza la o alta modalitate: tiparirea banilor necesari pentru rezolvarea problemelor existente. Fara a recurge la inflatie, guvernul poate folosi banii colectati pentru a face noi angajari sau pentru a spori salariile celor angajati de stat. Rezultatul acestui procedeu il reprezinta cresterea puterii de cumparare a salariatilor, iar a contribuabililor va scadea. Cu toate acestea, preturile nu vor creste. Daca se recurge la inflatie, inseamna ca unii oameni vor dispune acum de mai multi bani, in timp ce restul populatiei continua sa dispuna de aceeasi cantitate de bani. Deci, beneficiarii banilor nou tipariti vor intra in competitie cu cei ai caror resurse banesti au ramas neschimbate. Avand in vedere ca oferta este aceeasi, dar exista mai multi bani pe piata, rezultatul va fi o crestere a cererii pentru aceeasi cantitate constanta de bunuri. Deci, preturile vor tinde sa creasca.

In concluzie, inflatia afecteaza intotdeauna in mod diferentiat diferite segmente ale populatiei. Pentru unele, inflatia nu este chiar atat de daunatoare, ba chiar doresc ca ea sa continue, ele fiind primele care profita de pe urma ei.

Ideea principala este aceea ca o crestere a cantitatii de bani, aduce dupa sine scaderea puterii de cumparare a unitatii monetare. Acesta este lucrul de care sunt nemultumiti oamenii ale caror afaceri private sunt afectate defavorabil.

Inflatia este o masura politica, si ca orice masura politica, se poate schimba. Daca acest fenomen economic este perceput ca fiind negativ, atunci va trebui sa i se puna capat. In acest sens, prima care trebuie sa ia atitudine este opinia publica. Intelectualii trebuie sa-i faca pe toti sa vada efectele inflatiei si sa puna bazele unei economii sanatoase, incepand cu echilibrarea bugetului guvernului.

V. Investitiile straine

Atata timp cat o tara importa capital, balanta sa comerciala este, dupa cum o numesc non-economistii, defavorabila, aceasta inseamna ca exista un exces de importuri relativ la exporturi.Atunci cand afirmam ca dezvoltarea investitiilor straine a fost cel mai mare eveniment al sec al XIX-lea, trebuie sa avem in vedere toate acele bunuri care nu ar fi existat in conditiile absentei investitiilor straine.Investitiile straine sunt facute anticipandu-se ca ele nu vor fi expropriate. Nimeni nu ar investi nimic, daca ar stii dinainte ca cineva ii va expropria investitia. In momentul in care, aceste investitii au fost facute, in sec al XIX-lea si inceputul sec al XX-lea nu se punea problema exproprierii. Dupa sfarsitul sec al XIX-lea, a perioadei marete in care capitalul strain a ajutat in toate colturile lumii la dezvoltarea metodelor moderne de transport, de manufactura, de minerit si agricultura, a inceput o noua era, in care guvernele si partidele politice il considerau pe investitorul strain ca fiind un exploatator care trebuie expulzat din tara. Aceasta situatie creata de sistemul de expropiere a capitalului strain, consta fie din expropriere directa, fie din exproprierea indirecta, prin controlul ratelor de schimb sau prin discriminare fiscala. Aceasta este mai ales o problema a tarilor in curs de dezvoltare. Pentru a evita exproprierea capitalului strain, exista anumite metode care pot fi aplicate. Una ar fi aceea de a stabili anumite statute internationale, care ar scoate investitiile straine de sub jurisdictiile nationale.O alta solutie in cresterea nivelului de trai al tarilor in curs de dezvoltare este aceea a acumularii de capital. Pentru realizarea acestui lucru este nevoie de o moneda nationala stabila, precum si de libertatea de a utiliza capitalul, tinand cont de disciplina pietei, si nu de disciplina guvernelor. Aceste tari trebuie sa acumuleze capital autohton, si in acest timp sa faca posibila sosirea capitalului strain.

VI. Politici si idei

Cu toate acestea, multe dintre aceste asteptari s-au dovedit a fi excesiv de optimiste. Este adevarat ca in sec al XIX-lea si al XX-lea, lumea a cunoscut o imbunatatire fara precedent a conditiilor economice, facand cu putinta ca o parte mult mai mare a populatiei sa se bucure de un nivel de trai cu mult mai ridicat. Cu toate acestea, multe dintre sperantele filozofilor din sec al XVIII-lea, au fost naruite. Ne referim aici la speranta ca nu vor mai fi razboaie, si ca revolutiile nu vor mai fi necesare. In aceasta privinta, filozofii s-au inselat. Desi, pe durata sec al XIX-lea a existat o perioada in care razboaiele scazusera atat in intensitate cat si ca numar, sec al XX-lea a adus cu sine o renastere a spiritului razboinic.

Sistemul constitutional dezvoltat la sfarsitul sec al XVIII-lea, si inceputul sec al XIX-lea, a dezamagit omenirea. Acest lucru s-a datorat conceptiei din acele vremuri, conform careia nu exista nici un fel de legatura intre fateta economica a problemelor, si cea politica. Oamenii tind sa analizeze declinul parlamentarismului ca si cum acest fenomen ar fi complet independent de sistemul economic si de ideile economice care determina activitatea oamenilor. In aceasta privinta se inseala. Cele doua fenomene se interconditioneaza. Declinul guvernelor constitutionale si al institutiilor reprezentative este, de fapt, consecinta unei modificari radicale, in sfera ideilor economice, cat si in sfera ideilor politice. Evolutiile politice sunt consecinte inevitabile ale modificarilor survenite in politica economica.

Fundamentele noului sistem politic pornea de la premisa ca intr-o tara, toti cetatenii cinstiti impartasesc acelasi tel ultim. Acest tel reprezinta bunastarea intregii tari, si de asemenea, bunastarea altor tari. Rivalitatea participantilor era privita ca un lucru natural, considerand ca e perfect normal sa fie diferente de opinie privitoare la modul optim de gestionare a treburilor unui stat.

Partidul reprezinta modul de cooperare intre persoane care impartasesc idei similare cu privire la o problema. Structura unui partid nu era permanenta, in sensul ca se puteau modifica in momentul in care indivizii considerau ca pozitiile lor initiale se bazau pe premise sau idei eronate. Insa, toate aceste lucruri au luat fiinta odata cu aparitia interventionismului, care a raspandit o filosofie foarte diferita de cea implementata pana in acel moment. Conform ideilor interventioniste, datoria guvernului este aceea de a sustine, de a subventiona si de a privilegia grupuri speciale. In acest fel au aparut grupurile de presiune, inlocuind partidele politice, in vechea acceptiune clasica. Un grup de presiune reprezinta un grup de persoane care doreste sa obtina un privilegiu special, pe seama restului populatiei, acest privilegiu asigurand grupului o pozitie speciala. Consecinta actiunii acestor grupuri de persoane este una negativa in majoritatea cazurilor. In acest fel, avem in legislaturi, reprezentanti ai cultivatorilor de grau, ai crescatorilor de vite, ai mineritului de argint, ai petrolistilor si asa mai departe, dar inainte de orice, ai diverselor sindicate. Doar un singur lucru nu este reprezentat in parlament: natiunea ca intreg. Toate problemele sunt abordate din perspectiva intereselor grupurilor speciale de presiune. Toate aceste schimbari politice, consecinte ale interventionismului, au redus considerabil puterea natiunii si a reprezentilor lor de a rezista aspiratiilor dictatoriale si a manevrelor tiranice.

Unii afirma ca toate civilizatiile trebuie sa se prabuseasca in ruine si sa se dezintegreze. In concluzie, ideile rele trebuie combatute prin intermediul altor idei, de aceasta data unele bune. Ideile acestea trebuie puse in atentia publicului, intr-un mod care sa-l convinga. Dovada este faptul ca la baza marilor realizari ale capitalismului au stat ideile economistilor clasici. In speranta ca civilizatia nu este condamnata la pieire, conform teoriei lui Spengler si Toynbee, nu ramane decat sa asteptam ca tanara generatie sa reuseasca schimbarea ideilor rele, cu unele bune, care sa ajute la supravietuirea civilizatiei noastre.