Ludwig von Mises - Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine.

8/8/2019 Ludwig von Mises - Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine.

http://slidepdf.com/reader/full/ludwig-von-mises-politici-economice-ganduri-pentru-cei-de-azi-si-cei-de 1/54

1

Ludwig von Mises - Politici economice. Gânduri pentru

cei de azi i cei de mâine

1.Capitalismul

Expresiile figurative pe care le întrebuinm genereaz adesea neînelegeri. Referindu-se la mariiindustriai moderni i la liderii marilor firme de afaceri, oamenii vorbesc, de pild, despre "regeleciocolatei," sau al bumbacului, sau al automobilului. Terminologia pe care o întrebuineaz indicfaptul c ei nu vd, practic, nici o diferen între capii industriilor moderne i regii feudali, duciisau seniorii de altdat. De fapt, îns, diferena e foarte mare, fiindc un rege al ciocolatei nudiriguiete câtui de puin: el servete. El nu domnete peste teritorii cucerite, independent de pia i de clienii si. Regele ciocolatei -- sau regele oelului, sau regele automobilului, sau oricealt rege al industriei moderne -- depinde de industria în care activeaz i de clienii pe care-iservete. "Regele" acesta trebuie s-i asigure bunvoina supuilor si, consumatorii; el îi va pierde "regatul" de îndat ce nu mai este în msur s furnizeze clienilor si servicii mai bune lacosturi mai sczute decât rivalii si.

Cu dou sute de ani în urm, înainte de înflorirea capitalismului, statutul social al unei persoaneera fixat, de la un capt la altul al vieii sale; îl motenea de la prini i apoi rmânea neschimbat.Dac se ntea srac, srac rmânea, iar dac se ntea bogat -- senior sau duce -- atunci îi pstraducatul i proprietatea corespunztoare pân la sfâritul zilelor.

Cât despre producie, industriile primitive de procesare existau aproape numai pentru beneficiulcelor avui. Majoritatea populaiei (nouzeci la sut sau chiar mai mult din populaia Europei)lucra pmântul i nu venea în contact cu industriile de procesare, orientate ctre orae. Sistemulacesta rigid, al societii feudale, a prevalat în cea mai mare parte a Europei, vreme de multesecole la rând.

Îns, pe msur ce populaia rural sporea, a aprut un surplus de persoane relativ la pmânt.Pentru acest surplus de populaie, oameni lipsii de averi motenite, nu era destul de lucru înagricultur i nici nu le era cu putin s se angajeze în industriile de procesare; mai mariioraelor îi împiedicau s-o fac. Numrul acestor "indezirabili" continua s creasc i nimeni nutia ce s fac cu ei. Ei erau "proletari," în înelesul deplin al termenului, indezirabili pe careguvernanii nu puteau decât s-i trimeat fie în ateliere de binefacere, fie în aziluri pentru sraci.În anumite pri ale Europei, mai cu seam în rile de Jos i în Anglia, aceste categorii de persoane au devenit atât de numeroase încât, prin secolul al XVIII-lea, reprezentau o adevratameninare la adresa ordinei sociale existente.

Astzi, când discutm despre condiiile similare existente în India, sau în alte ri în curs dedezvoltare, nu trebuie s uitm c, în Anglia secolului al XVIII-lea, condiiile erau cu mult mai precare. Pe atunci, populaia Angliei numra ase sau apte milioane de suflete, dar din acestease sau apte milioane de oameni, mai mult decât un milion, probabil dou milioane, nu eraudecât asemenea proscrii srmani, crora sistemul existent nu le oferea nici o perspectiv. Soarta



2

care urma s fie rezervat acestor indezirabili reprezenta una din marile probleme cu care seconfrunta Anglia, în secolul al XVIII-lea.

O alt problem major era lipsa de materii prime. Britanicii erau silii s-i pun, în mod cât se poate de serios, urmtorea întrebare: ce vom face în viitor, când pdurile noastre vor înceta s ne

mai asigure lemnul necesar pentru industrii i pentru înclzirea caselor noastre? Pentru claselestpânitoare, situaia era disperat. Oamenii de stat nu tiau ce s fac, iar aristocraia aflat la putere era lipsit de orice idei cu privire la îmbuntirea condiiilor existente.

În aceast situaie social îngrijortoare s-au ivit începuturile capitalismului modern. O partedintre acei indezirabili, dintre acei oameni sraci, au încercat s organizeze mici ateliere, în carese puteau produce anumite lucruri. Aceasta a fost o inovaie. Aceti inovatori nu produceau bunuri scumpe, destinate exclusiv claselor superioare; ei produceau bunuri mai ieftine, pentruuzul tuturor. i aceasta a fost originea capitalismului, aa cum îl cunoatem astzi. A fostînceputul produciei de mas, care este principiul fundamental al industriilor capitaliste. În vremece vechile industrii de procesare, care-i serveau pe oamenii înstrii din orae, nu produceau decâtaproape exclusiv pentru a satisface cererile claselor de sus, noile industii capitaliste au început s produc lucruri accesibile pentru oamenii de rând. Era producia de mas, destinat s satisfacnevoile maselor.

Acesta este principiul fundamental al capitalismului, aa cum exist el astzi în toate rile care se bucur de un sistem dezvoltat de producie în mas: marile firme de afaceri, care sunt inta celor mai fanatice atacuri ale aa-numiilor stângiti, produc aproape exclusiv pentru a satisfacedorinele maselor. Întreprinderile care produc exclusiv bunuri de lux, pentru cei avui, nu potatinge niciodat dimensiunile marilor firme de afaceri. Iar astzi, persoanele care lucreaz înmarile fabrici sunt i pricipalii consumatori ai produselor realizate în asemenea fabrici. Aceastaeste diferena fundamental existent între principiile capitaliste de producie i cele feudale, dinvremurile trecute.

Când oamenii presupun, sau pretind, c exist o diferen între productorii i consumatorii produselor marilor firme, ei comit o eroare grav. În magazinele universale americane, putei auzisloganul "consumatorul are întotdeauna dreptate." i acest consumator nu este altul decât cel care produce în fabrici aceste bunuri, comercializate în magazinele universale. Cei ce gândesc c puterea marilor firme este enorm comit, de asemenea, o eroare, deoarece marile afaceri depindîn întregime de patronajul celor ce le cumpr produsele: chiar i cea mai mare întreprindere îi pierde puterea i influena, de îndat ce îi pierde clienii.

În urm cu cincizeci sau aizeci de ani, în mai toate rile capitaliste se spunea despre companiileferoviare c sunt prea mari i prea puternice: c ele formeaz un monopol; c nu este posibil sintre cineva în competiie cu ele. Se afirma c, în domeniul transporturilor, capitalismul ar fi atinsdeja un stadiu în care devenea autodizolvant, deoarece eliminase competiia. Ceea ce treceau cuvederea aceti oameni, era faptul c puterea companiilor feroviare depindea de capacitatea lor dea servi consumatorii mai bine decât orice alt metod de transport. Desigur, ar fi fost ridicol cacineva s rivalizeze cu aceste mari firme feroviare construind înc o cale ferat, paralel cu ceaveche, deoarece aceasta era suficient pentru a satisface necesitile existente. Îns, foarte curând,s-au ivit alt fel de rivali. Libertatea de a intra în competiie nu înseamn ca poi reui imitând saucopiind, pur i simplu, exact ce au fcut alii înaintea ta. Libertatea presei nu înseamn c ai



3

dreptul s copiezi textul scris de altul i s dobândeti astfel succesul pe care cellalt îl merit pedeplin, datorit realizrilor sale. Ea înseamn c ai dreptul s scrii ceva diferit. Libertatea de aintra în competiie cu firmele de ci ferate, de pild, înseamn c eti liber s inventezi ceva, sfaci ceva care va pune în dificultate cile ferate, astfel încât competitivitatea lor s devin foarte precar.

În Statele Unite mijloacele de transport care au rivalizat cu transportul feroviar -- autobuze,automobile, camioane i avioane -- au determinat pierderi importante pentru cile ferate, care s-au vzut aproape complet înfrânte în domeniul transportului de cltori.

Dezvoltarea capitalismului const în obinerea de ctre toi a dreptului de a servi clienii mai binei/sau mai ieftin. i aceast metod, acest principiu, a transformat întrega lume, într-un intervalde timp relativ scurt, fcând cu putin o cretere fr precedent a populaiei.

În Anglia secolului al XVIII-lea, din roadele pmântului nu puteau tri decât ase milioane deoameni, la un nivel de trai foarte redus. Astzi (1958 -- n. tr.), peste cincizeci de milioane de

persoane se bucur de un nivel de trai mult mai ridicat chiar i decât acela al persoanelor înstritedin secolul al XVIII-lea. i nivelul de trai din Anglia zilelor noastre ar fi, probabil, înc i mairidicat, dac nu s-ar fi irosit o mulime de energie britanic în episoade ce s-au dovedit a fi, dinnumeroase puncte de vedere, "aventuri" politice i militare care se puteau evita.

Aceasta este realitatea în ce privete capitalismul. Astfel, dac un englez -- sau, mai general, oricealt persoan, din orice ar de pe mapamond -- le spune astzi prietenilor si c este un adversar al capitalismului, i se poate da o replic minunat: "tim c populaia acestei planete este acumde zece ori mai numeroas decât în epoca precapitalist; tim c toi oamenii care triesc azi se bucur de un nivel de trai mai ridicat decât acela al strmoilor ti, din epoca precapitalist. Dar cum putem ti dac tu eti acel unu din zece, care ar fi supravieuit în absena capitalismului?Simplul fapt c trieti astzi dovedete succesul capitalismului, fie c pui sau nu mare pre pe propria ta via."

În ciuda tuturor beneficiilor care i se datoreaz, capitalismul a fost atacat i criticat cu furie. Estenecesar s înelegem originea acestei antipatii. Este un fapt c ura de capitalism nu s-a nscut înmijlocul maselor, nici în mijlocul muncitorilor înii, ci în rândurile aristocraiei posesoare de pmânturi -- clasele superioare, nobilimea britanic i cea continental. Aceti oameni reproaucapitalismului o împrejurare neplcut pentru ei: la începutul secolului al XIX-lea, salariilesporite pltite de industriai muncitorilor forau aristocraia rural s plteasc salarii la fel deridicate muncitorilor agr icol i. Aristocraia a atacat industriile criticând nivelul de trai al maselor de lucrtori.

Desigur, din punctul nostru de vedere, nivelul de trai al muncitorilor de pe atunci era extrem desczut; condiiile din vremea capitalismului timpuriu erau absolut ocante, dar nu din cauza cnou dezvoltatele industrii capitaliste i-ar fi lezat pe muncitori. Persoanele angajate pentru a munciîn fabrici cunoscuser deja, în prealabil, un nivel de existen practic subuman.

Vechea poveste bine cunoscut, repetat de sute de ori, care afirm c fabricile angajau femei icopii i c aceste femei i aceti copii ar fi trit în condiii satisfctoare înainte de a lucra înfabrici, este unul din marile falsuri ale istoriei. Mamele care lucrau în fabrici nu aveau cu ce s



4

gteasc; ele nu îi prseau cminele sau buctriile pentru a merge s lucreze în fabrici, elemergeau în fabrici deoarece nu aveau buctrii, sau, dac aveau buctrii, nu aveau ce s gteascîn ele. Iar copiii nu soseau din aezminte de copii confortabile. Ei erau înfometai i aproapemori de inaniie. i toat vorbria despre aa numitele orori de nedescris ale capitalismuluitimpuriu poate fi respins cu ajutorul unei singure statistici: tocmai în anii în care s-a dezvoltat

capitalismul britanic, tocmai în perioada numit, în Anglia, Revoluia Industrial, în anii 1760 -1830, tocmai în acei ani, populaia Angliei s-a dublat, ceea ce înseamn c sute sau mii de copii,care înainte ar fi murit, au supravieuit i au crescut, pentru a deveni brbai i femei.

Fr îndoial, condiiile din vremurile de mai înainte erau foarte nesatisfctoare. Afacerilecapitaliste le-au îmbuntit. Tocmai acele manufacturi timpurii sunt cele care au purtat de grijlucrtorilor, fie direct, fie indirect, prin exportarea de produse i importarea de hran i materii prime din alte ri. În mod repetat, istoricii capitalismului timpuriu au falsificat istoria -- pentru aîntrebuina un cuvânt cît se poate de prevenitor.

Circula o anecdot, foarte posibil inventat, care îl privea pe Benjamin Franklin. Se povestea cBen Franklin ar fi vizitat o estorie de bumbac în Anglia i c proprietarul manufacturii i-ar fispus, plin de mândrie: "Privii, fabricm produse de bumbac pentru Ungaria." Benjamin Franklin, privind în jur i vzându-i pe lucrtori îmbrcai deplorabil, ar fi replicat: "De ce nu produceicâte ceva i pentru proprii dumneavoastr angajai?"

Dar acele exporturi despre care vorbea proprietarul estoriei însemnau tocmai c el produceaîntr-adevr pentru proprii si angajai, deoarece Anglia trebuia s-i importe materiile prime. Nuexista bumbac nici în Anglia, nici în Europa. Exista un deficit de hran în Anglia, aa c hranatrebuia importat din Polonia, din Rusia i din Ungaria. Aceste exporturi constituiau plile pentru hrana importat, care fcea cu putin supravieuirea populaiei britanice. Existnumeroase exemple, culese din istoria acelor vremuri care pot ilustra atitudinea nobilimii i aaristocraiei fa de muncitori. Doresc s citez numai dou. Primul se refer la faimosul sistem britanic cunoscut sub denumirea de "Speenhamland." Este vorba de un sistem prin care guvernul britanic le pltea tuturor muncitorilor care nu câtigau salariul minim (stabilit de oficialiti),diferena dintre salariile pe care le primeau i acest salariu minim. În felul acesta, aristocraiarural era scutit de necazul produs de necesitatea de a plti salarii mai mari în agricultur. Nobilimea continua s plteasc salariile tradiionale reduse, iar guvernanii le suplimentau,determinându-i astfel pe lucrtori s nu prsesc muncile agricole i s nu-i caute slujbe însistemul manufacturier urban.

Optzeci de ani mai târziu, dup expansiunea capitalismului din Anglia în Europa continental,aristocraia rural european a reacionat, din nou, împotriva acestui nou sistem de producie.Junkerii prusaci din Germania, pierzându-i numeroi lucrtori în beneficiul industriilor capitaliste, care ofereau salarii mai bune, au inventat un termen special pentru a desemna problema: Landflucht -- "prsirea regiunilor rurale." Iar în parlamentul german, ei discutau cum poate fi stvilit acest ru, cci aa era evaluat situaia, din punctul lor de vedere.

Prinul Bismarck, faiomosul cancelar al Reichului german, a afirmat într-un discurs: "Am întâlnitun om la Berlin, un om care lucrase cândva pe moia mea, i l-am întrebat: "De ce ai prsitmoia; de ce ai plecat de la ar; de ce locuieti acum la Berlin?" i, dup spusele lui Bismark,omul ar fi rspuns: "N-avei aa frumoase Biergarten în sat, cum avem aici, în Berlin, unde poi



5

s stai jos, s bei bere, i s asculi muzic." Desigur, aceast poveste era spus din punctul devedere al prinului Bismarck, patronul, care nu coincidea cu punctul de vedere al tuturor angajailor si. Acetia se angajaser în industrie deoarece industria le oferea salarii sporite i leridica nivelul de trai la cote fr precedent.

Astzi, în rile capitaliste, exist o diferen relativ mic între nivelele de trai al aa-ziselor clasesuperioare i, respectiv, al celor inferioare; ambele se bucur de hran, îmbrcminte i adpost.Dar în secolul al XVIII-lea i mai devreme, diferena între reprezentantul clasei de mijloc ireprezentantul clasei inferioare era c omul din clasa de mijloc avea înclminte, pe când cel dinclasa inferioar nu avea. Astzi, în Statele Unite, diferena între omul bogat i omul srac esteadesea diferena dintre un Cadillac i un Chevrolet. Este posibil ca Chevrolet-ul s fie cumpratla mâna a doua, dar, în esen el asigur aceleai foloase posesorului: va putea i el s circule cuautomobilul dintr-un loc în altul. Mai mult decât 50% din populaia Statelor Unite este formatdin persoane care locuiesc în case i apartamente care le aparin. Atacurile împotrivacapitalismului -- în special în legtur cu salariile mai ridicate -- pornesc de la presupoziia falsc salariile ar fi, în ultim instan, pltite de altcineva decât de angajaii din fabrici. Este,desigur, normal ca economitii i studenii în economie s disting între muncitor i consumator i s analizeze aceste roluri separat. Dar, în realitate, fiecare consumator trebuie, într-un fel sau înaltul, s câtige banii pe care-i cheltuie, iar imensa majoritate a consumatorilor se compunetocmai din aceiai oameni care lucreaz, ca angajai, în întreprinderile care produc lucrurile pecare ei le consum. În regim capitalist, ratele salariale nu sunt stabilite de o clas diferit de cea a persoanelor salariate; este vorba de unii i aceeai oameni. N u corporaia hollywoodian este ceacare stabilete salariul vedetei de cinema, ci oamenii care pltesc biletele de intrare la film. i nu antreprenorul care organizeaz un meci de box este cel care satisface cererile enorme ale boxerilor renumii, ci persoanele care pltesc taxele de vizionare a meciului. Distincia dintre patron i angajat este o distincie care se face în teoria economic, i nu una care se observ înrealitate; aici, patronul i salariatul sunt, în ultim instan, una i aceeai persoan.

În multe ri exist persoane care gândesc c este foarte injust ca un om care trebuie s susin ofamilie cu mai muli copii s câtige acelai salariu cu un altul, care nu se întreine decât pe sineînsui. Dar întrebarea nu este dac patronul ar trebui sau nu s-i asume o mai mareresponsabilitate în funcie de mrimea familiei salariatului.

Întrebarea pe care trebuie s o punem în acest caz este urmtoarea: Eti dumneata, ca individ,gata s plteti mai mult pentru ceva, s zicem pentru o pâine, dac i se spune c omul care produce aceast pâine are ase copii? O persoan sincer va rspunde, cu siguran, negativ,spunând: "În principiu a face-o, dar în fapt, dac ar costa mai puin, mai degrab a cumpra pâinea produs de omul fr copii." Realitatea este c, dac cumprtorii nu-i pltesc patronuluisuficient pentru ca acesta s-i poat plti angajaii, devine imposibil ca afacerea sa s continue.

Sistemul capitalist nu a fost numit "capitalism" de ctre un adept al su, ci de ctre un individcare-l considera cel mai ru dintre toate sistemele istorice, cel mai greu blestem czut vreodatasupra omenirii. Omul acesta era Karl Marx. Cu toate acestea, n-avem motive s respingemtermenul lui Marx, deoarece el descrie limpede sursa marilor progrese sociale, fcute cu putinde capitalism. Aceste progrese sunt rezultatele acumulrii de capital; ele se bazeaz pe faptul coamenii, de regul, nu consum tot ce produc, ci economisesc -- i investesc -- o parte din acest produs. În legtur cu aceast problem circul o serie de neînelegeri i -- pe parcursul acestor



6

prelegeri -- voi avea prilejul s m opresc la cele mai importante neînelegeri vehiculate înlegtur cu acumularea capitalului, utilizarea capitalului, i avantajele universal rspândite care se pot dobândi de pe urma acestei utilizri. M voi referi la capitalism îndeosebi în leciile privitoarela investiiile strine i în cea privitoare la cea mai critic problem politic a zilelor noastre,inflaia. tii, desigur, c inflaia nu exist doar în aceast ar. Ea constituie astzi o problem în

întreaga lume.Un fapt adesea trecut cu vederea, referitor la capitalism, este acesta: economiile aduc beneficiituturor celor doritori s produc sau s câtige salarii. Când un om dobândete o anumit cantitatede bani -- s zicem, o mie de dolari -- i, în loc s-i cheltuie, îi încredineaz unei bnci deeconomii sau unei companii de asigurri, banii ajung în mâinile unui antreprenor, un om deafaceri, care va avea astfel posibilitatea s iniieze un proiect pe care mai înainte nu-l putea iniia,deoarece capitalul necesar nu era disponibil.

Ce va face acum omul de afaceri cu acest capital suplimentar? Primul lucru pe care trebuie s-lfac, prima utilizare pe care trebuie s-o dea acestui capital suplimentar, este s angajezemuncitori i s achiziioneze materii prime -- aciuni prin care va determina o cerere suplimentar pentru muncitori i materii prime, precum i o tendin de cretere a salariilor i a preurilor lamaterii prime. Cu mult înainte ca cel care a economisit, sau antreprenorul, s obin vreun profitdin toate acestea, muncitorul neangajat, producorul de materii prime, fermierul i salariatulajung s împart beneficiile noilor economii.

Când va dobândi antreprenorul ceva de pe urma proiectului depinde de configuraia viitoare a pieei i de capacitatea sa de a anticipa corect configuraia viitoare a pieei. Dar atât muncitorii,cât i productorii de materii prime, îi obin beneficiile imediat. S-a vorbit mult, cu vreo treizecisau patruzeci de ani în urm, despre "politica salarial," cum i s-a spus, a lui Henry Ford. Una dinmarile realizri ale domnului Ford a fost c pltea salarii mai mari decât ali industriai sau alteîntreprinderi. Politica sa a fost numit "o invenie," dar nu este suficient s afirmm c aceast politic nou "inventat" a fost rezultatul liberalitii domnului Ford. O nou ramur de afaceri,sau o nou fabric într-o ramur de afaceri deja existent, trebuie s atrag muncitori din alte slujbe, din alte pri ale rii, sau chiar din alte ri. i singura cale pentru a obine acest rezultateste s li se ofere muncitorilor salarii mai mari pentru munca lor. Aa s-au petrecut lucrurile învremurile de început ale capitalismului, i aa se petrec înc i astzi.

Când manufacturierii din Marea Britanie au început s produc esturi de bumbac, ei au oferitlucrtorilor salarii mai mari decât cele pe care le primiser înainte. Desigur, un mare procentajdin aceti lucrtori nu primiser nimic înainte i erau dispui s accepte orice sum li se oferea.Dar, în scurt timp, pe msur ce se acumula din ce în ce mai mult capital i se dezvoltau din ce înce mai multe întreprinderi, ratele salariale au crescut, determinând creterea fr precedent a populaiei britanice la care m-am referit.

Evocarea plin de dispte a capitalismului de ctre unii oameni, care-l prezint ca pe un sistemdestinat s-i înavueasc pe cei bogai i s-i srceasc pe cei sraci, este greit de la un capt lacellalt. Teza lui Marx privitoare la sosirea socialismului se baza pe ipoteza c muncitoriideveneau mai sraci, c masele deveneau mai lipsite de mijloace de subzisten i c, în cele dinurm, întreaga avuie a unei ri avea s se concentreze în mâinile câtorva oameni, sau chiar aleunui singur om. Iar apoi masele de muncitori srcite se vor revolta i vor expropria bogiile



7

proprietarilor avui. Conform acestei doctrine a lui Karl Marx, în cadrul sistemului capitalist nu poate exista nici o ans, nici o posibilitate de îmbuntire a condiiilor de trai ale muncitorilor.

În 1864, adresându-se Asociaiei Internaionale a Muncitorilor, în Anglia, Marx susinea copinia conform creia sindicatele ar putea îmbunti condiiile celor ce muncesc este "absolut

greit." El numea politica sindical, de solicitare a unor rate salariale mai ridicate i a reducerii programului de lucru, con servatoare -- conservatorismul fiind, desigur, cea mai condamnabilatitudine în ochii lui Marx. El sugera c sindicatele ar trebui s-i fixeze un nou el revolu ionar ;anume "de a isprvi în întrgime cu sistemul salarial," aezând "socialismul" -- proprietatea de statasupra mijloacelor de producie -- în locul sistemului proprietii private.

Dac privim în urm, îndeosebi la istoria Angliei începând din 1865, constatm c Marx s-aînelat în toate privinele. Nu exist nici o ar capitalist occidental în care condiiile de trai alemaselor s nu fi cunoscut îmbuntiri fr precedent. Toate aceste progrese, din ultimii optzecisau nouzeci de ani, s-au fcut în ciuda pronosticurilor lui Karl Marx. Într-adevr, socialitiimarxiti credeau c nivelul de trai al muncitorilor nu va putea fi niciodat ameliorat. Eiacceptaser o teorie fals, faimoasa "lege de fier a salariilor" -- lege care afirma c salariulmuncitorului în regim capitalist nu poate depi cantitatea necesar pentru subzistena lui, astfelîncât s poat presta servicii în întreprindere.

Marxitii îi susineau teza dup cum urmeaz: dac ratele salariale ale muncitorilor cresc,ridicând salariile deasupra nivelului de subzisten, atunci muncitorii vor avea mai muli copii; iaceti copii, odat intrai în rândurile forei de munc, vor spori numrul lucrtorilor pân la pragul dup care ratele salariale vor scdea, readucându-i pe muncitori la nivelul de subzisten --la acel nivel minimal de supravieuire, abia suficient pentru a împiedica populaia s moar deinaniie. Dar aceast idee a lui Marx, împrtit i de muli ali socialiti, se bizuie pe o imaginea muncitorului aidoma celei utilizate -- pe bun dreptate -- de biologi pentru a studia viaaanimalelor, de pild a oarecilor.

Dac sporim cantitatea de hran disponibil pentru organisme animale, sau pentru microbi, atuncimai muli dintre acetia vor supravieui. Iar reducându-le hrana, le vom reduce numrul. Dar omul este diferit. Pân i muncitorul -- în ciuda faptului c marxitii nu recunosc acest lucru --are dorine omeneti, altele decât hrana i reproducerea speciei. O cretere a salariilor reale nudetermin doar o cretere a populaiei, ci i, înainte de orice, o î mbunt ire a nivelului med iu detrai. Iat de ce ne bucurm astzi de un nivel de trai mai ridicat în Europa Occidental i înStatele Unite decât în rile în curs de dezvoltare, de pild din Africa.

Este necesar s insistm, îns, asupra faptului c acest nivel de trai mai ridicat depinde decapitalul real investit. Aa se explic diferena dintre condiiile existente în Statele Unite i celedin India; metodele moderne de combatere a bolilor contagioase au fost adoptate i în India --într-o anumit msur, cel puin -- i efectul a fost o cretere fr precedent a populiei, dar,deoarece aceast cretere a populaiei n-a fost însoit de o cretere corespunztoare a volumuluide capital investit, consecina a fost o cretere a srciei. P rosper itatea unei r i este d irect

propor ional cu volumul de capital invest it pe ind ivid .



8

Sper c pe parcursul urmtoatelor lecii, voi avea prilejul s analizez mai îndeaproape aceste probleme i c voi reui s le clarific, deoarece anumite expresii -- cum ar fi "capitalul investit per capita" -- necesit explicaii mai degrab amnunite.

Dar va trebui s ne amintim c, în materie de politici economice, nu exist miracole. Vei fi citit

multe articole în pres i vei fi auzit multe discursuri despre aa-numitul miracol german --redresarea Germaniei dup înfrângerea i distrugerea ei în cel de al doilea rzboi mondial. Dar n-a fost vorba de nici un miracol. A fost vorba de aplicarea pr inci piilor economiei l ibere de pia , ametodelor capitalismului, cu toate c acestea n-au fost aplicate complet, în toate privinele. Oricear poate genera "miracole" economice asemntoare, dei trebuie s insist asupra faptului credresarea economic nu provine din miracole; ea este consecina -- i provine din adoptarea -- politicilor economice sntoase.



9

2.Socialismul

M aflu aici la Buenos Aires, invitat de Centro de Difusión de Economía Libre. Oare ce înseamneconomía l ibre? Ce inseamn, oare, sistemul acesta al libertii economice? Rspunsul e simplu:este vorba de economia de pia, este vorba de sistemul în care cooperarea indivizilor în cadrul

diviziunii sociale a muncii este realizat prin intermediul pieei. Piaa aceasta nu este un loc; esteun proces, este modul în care, prin vânzare i cumprare, prin producie i consum, indiviziicontribuie la mersul de ansamblu al societii.

Analizând acest sistem de organizare economic - economia de pia - întrebuinm expresia"libertate economic." Foarte frecvent oamenii nu-i îneleg sensul, crezând c libertateaeconomic este complet separat de alte liberti i c aceste alte liberti - pe care ei le socotescmai importante - ar putea fi prezervate chiar i în absena libertii economice. Înelesul libertiieconomice este acesta: individul este în msur s aleag felul în care dorete s se integreze înansamblul societii. Individul îi poate alege cariera, el este liber s fac ceea ce dorete s fac.

Toate acestea nu trebuie, desigur, interpretate în sensul pe care atâta lume îl împrumut astzicuvântului libertate; trebuie interpretate, mai degrab, in sensul c, graie libertii economice,omul este eliberat de constrângeri naturale. In natur nu exist nimic care s poat fi numitlibertate, exist numai regularitatea legilor naturii, crora omul trebuie s le dea ascultare, dacdorete s-i izbuteasc ceva.

Intrebuinând termenul libertate, aa cum se aplic el fiinelor umane, avem în vedere numailibertatea în cadrul societ ii. Totui, astzi, muli consider c libertaile sociale suntindependente unele de altele. Cei ce se autointituleaz astzi "liberali" revendic msuri politicediametral opuse acelora pe care liberalii din secolul al XIX-lea le susineau în programele lor.Aa numiii liberali de azi împrtesc ideea, foarte rspândit, c libertatea de expresie, de

gândire, libertatea presei i a religiei, libertatea de a nu fi arestat fr judecat - aadar toateaceste liberti pot fi prezervate în absena a ceeace se numete libertate economic. Ei nurealizeaz c, într-un sistem din care piaa este absent, în care guvernul dirijaz totul, toateaceste alte liberti sunt iluzorii, chiar dac iau form de legi i sunt consemnate în constituii.

S ne oprim la una dintre liberti, libertatea presei. Dac guvernul are în proprietatea sa toatetiparniele, el va stabili ce se tiprete i ce nu se tiprete. i dac guvernul este proprietarultuturor tiparnielor i stabilete ce se tiprete i ce nu se tiprete, atunci posibilitatea de a tipricontraargumente de orice fel, îndreptate împotiva ideilor promovate de guvern, devine, practic,inexistent. Libertatea presei dispare. i la fel stau lucrurile cu toate celelalte liberti.

Într-o economie de pia, individul este liber s-i aleag orice carier dorete, s-i aleag modulsu propriu de integrare în societate. Într-un regim socialist, îns, lucrurile nu stau la fel: carierasa e stabilit prin decret guvernamental. Guvernul poate ordona persoanelor pe care nu leagreaz, crora nu dorete s le permit s locuiasc în anumite regiuni, s se mute în alte regiunii în alte locuri. i guvernul este întotdeauna în msur s justifice o asemenea decizie, declarândc planul guvernamental necesit prezena cutrui cetean eminent la câteva mii de kilometridistan de locul în care este el nedorit de cei aflai la putere.



10

Este adevrat c libertatea de care se poate bucura cineva într-o economie de pia nu este olibertate perfect din punct de vedere metafizic. Dar o libertate perfect nu exist. Libertatea aresens numai în cadrul societii. Teoreticienii "dreptului natural" din secolul al XVIII-lea -- înfrunte cu Jean Jacques Rousseau -- credeau c pe vremuri, în trecutul îndeprtat, oamenii s-ar fi bucurat de ceva numit libertate "natural." Dar în epoca aceea îndeprtat indivizii nu erau liberi,

ci se aflau la bunul plac al oricui ar fi fost mai puternic decât ei. Celebrele cuvinte ale luiRousseau: "Omul s-a nscut liber i este pretutindeni în lanuri" poate c sun bine, dar, în fapt,omul nu se nate liber. Omul este la natere un sugar foarte plpând. Fr protecia prinilor si,fr protecia oferit prinilor si de societate, el ar fi incapabil s supravieuiasc.

Libertatea în societate înseamn c un om depinde de ceilali în aceeai msur în care ceilalidepind de el. Societatea în regimul economiei de pia, în condiii de "economia libre," înseamno situaie în care fiecare îi servete pe concetenii si i este în schimb servit de ei. Oamenii îiimagineaz c exist în economia de pia patroni independeni de bunvoina i concursulcelorlali oameni. Ei îi imagineaz c marii industriai, oamenii de afaceri, antreprenorii suntadevraii patroni ai sistemului economic. Dar este o iluzie. Adevraii patroni ai sistemuluieconomic sunt consumatorii. i când consumatorii înceteaz de a mai patrona anumite afaceri,acei oameni de afaceri sunt fie silii s-i abandoneze poziia preeminent din cadrul sistemuluieconomic, fie s-i adapteze aciunile dorinelor i ordinelor consumatorilor.

Una din cele mai cunoscute propagatoare ale comunismului a fost Lady Passfield, al crei numede fat era Beatrice Potter, i care i-a câtigat reputaia purtând numele soului ei, Sidney Webb.Aceast lady era fiica unui afacerist bogat i, în tineree, a lucrat ca secretar a tatlui ei. Înmemoriile sale ea scrie: "În întreprinderea tatlui meu, toat lumea trebuia s dea ascultareordinelor tatlui meu, patronul. Doar el avea de dat ordine, dar lui nu-i ordona nimeni nimic."Aceast perspectiv este una foarte limitat. Tatl ei pr imea ordine de la consumatori, de lacumprtorii produselor sale. Din nefericire, ea n-a reuit s vad aceste ordine; ea n-a reuit svad ce se petrece într-o economie de pia, pentru c nu o interesau decât ordinele date ininteriorul biroului sau fabricii tatlui ei.

Orice problem economic am aborda, nu trebuie s uitm cuvintele marelui economist francezFrédéric Bastiat, care i-a intitulat un strlucit eseu "Ce qu¶on voit et ce qu¶on ne voit pas" ("Ceeace se vede i ceeea ce nu se vede"). Pentru a înelege felul cum opereaz un sistem economic nutrebuie s ne oprim numai la lucruri care se vd, ci suntem nevoii s ne îndreptm atenia i ctrelucruri ce nu pot fi percepute direct. De pild, un ordin dat de patron unui funcionar din birou poate fi auzit de toi cei prezeni în încpere. Ceeace nu se aude sunt ordinele primite de patron dela clienii si.

De fapt, în sistemul capitalist, patroni sunt, în ultim instan, consumatorii. Nu statul estesuveran, ci populaia. i dovada suveranitii consumatorilor este c ei au dreptul de a f i nesbuii. Acesta este privilegiul suveranului. El are dreptul de a comite greeli, nimeni nu-l poate împiedica s le comit, dar trebuie s plteasc, desigur, pentru greelile sale. Afirmândsupremaia consumatorului, sau suveranitatea sa, nu afirmm c el nu face greeli, c ar fi un omcare tie întotdeauna ce este mai bine pentru el. Consumatorii cumpr sau consum, adesea,lucruri pe care nu s-ar cdea s le cumpere sau s le consume.



11

Dar ideea c ar exista o form de guvernare capitalist, capabil de a-i împiedica pe oameni s-i provoace ei înii neplceri, controlându-le consumul, este fals. Guvernul imaginat ca autoritate patern, ca tutore universal, este ideea celor ce favorizeaz socialismul. Cu câiva ani în urm, inStatele Unite guvernul a încercat un aa numit "nobil experiment." Experimentul acesta nobil aluat forma unei legi, care interzicea consumul buturilor acoolice. Este cu siguran adevrat c

muli oameni consum brandy i whiskey în exces i c este posibil s-i provoace ei îniineplceri procedând astfel. O parte din autoritile Statelor Unite se opun chiar i fumatului.Exist, desigur, muli oameni care fumeaz excesiv i o fac în ciuda faptului c ar fi mai bine pentru ei s nu fumeze. Problema care se pune aici depete cu mult cadrul discuiei economice:ea scoate în eviden adevrata semnificaie a libertii.

S admitem c a-i împiedica pe oameni s-i provoace singuri neplceri consumând alcool, saufumând în exces, ar fi oportun. Dar îndat ce am admis asta, alii vor spune: Oare corpul estetotul? Oare nu este mintea uman cu mult mai important? Oare nu este mintea adevrataînzestrare a omului, advrata calitate uman? Acordând guvernului dreptul de a controla ceconsum corpul uman, de a stabili dac cineva are sau nu dreptul s fumeze i dac are sau nudreptul s bea, nu mai putem replica nimic celor ce spun: "Mai importante dect corpul suntmintea i sufletul, i omul îi provoac siei mult mai mult ru citind cri necorespunztoare,ascultând muzic proast, sau vizionând filme nerecomandabile. De aceea, este datoriaguvernului de a împiedica populaia s comit aceste greeli."

i, dup cum tii, vreme de multe secole guvernele i autoritile credeau c acestea sunt, într-adevr, datorii ce le revin. Asta nu se întâmpla numai în epoci de mult apuse. De curând,Germania a cunoscut un guvern ce considera c este datoria sa guvernamental s disting între picturile de bun i de proast calitate -- ceea ce însemna, desigur, bun i proast calitate înaccepiunea unei persoane care, în tineree, fusese respins la examenul de admitere la AcademiaVienez de Arte; bun i proast calitate în accepiunea unui pictor de cri potale, Adolf Hitler.i exprimarea unor puncte de vedere despre art i pictur, diferite de cele ale Supremului Führer,a fost interzis prin lege.

Odat ce am admis c este datoria guvernului s ne controleze consumul de alcool, ce mai putemreplica acelora care afirm c supravegherea crilor i ideilor este cu mult mai important?

Libertatea înseamn, într-adevr, l ibertatea de a grei. Acest lucru trebuie s-l reinem. Este cu putin ca felul în care concetenii notri îi cheltuiesc banii i îi triesc vieile s ne par asprucriticabil. Putem fi încredinai c ceeace fac ei este absolut nesocotit i ru, dar, într-o societateliber exist multe ci pe care oamenii îi pot rspândi opiniile despre felul în care conceteniilor ar trebui s-i modifice stilul de via. Se pot scrie cri, se pot scrie articole, se pot inediscursuri; doritorii pot chiar predica la colul strzii -- i în multe ri aa se i întâmpl. Dar einu trebuie s impun supravegherea poliieneasc altor oameni pentru a-i împiedica s facanumite lucruri, numai pentru c ei înii nu doresc s lase acestor ali oameni libertatea de a leface.

Aceasta e diferena dintre sclavie i libertate. Sclavul este inut s fac ceeace îi ordonsuperiorul, pe când ceteanul liber -- i aceasta este semnificaia libertii -- este în msur s-ialeag propriul mod de via. Se poate, desigur, abuza de sistemul acesta capitalist i se abuzeazde ctre unii. Este posibil, desigur, s se comit fapte care nu s-ar cuveni comise. Îns, dac



12

aceste lucruri se bucur de aprobarea majoritii, nemulumitul dispune oricând de o cale pentru aîncerca s modifice opinia concetenilor si. El poate utiliza persuasiunea, poate încerca s-iconving, dar nu poate încerca s-i foreze cu ajutorul puterii, al puterii poliienetiguvernamentale.

Într-o economie de pia, fiecare om, servindu-i concetenii, se servete pe sine însui. Laaceasta se refereau autorii liberali din secolul al XVIII-lea, vorbind despre interesele corectînelese ale tuturor grupurilor i ale tuturor indivizilor. i aceast doctrin a armoniei intereselor este cea care a suscitat opoziia socialitilor. Ei vorbeau despre un "conflict ireconciliabil deinterese" între diverse grupuri.

Ce înseamn asta? Când Karl Marx -- în primul capitol al M ani festului Comuni st , micul pamfletcu care i-a inaugurat micarea socialist -- pretindea c exist între clase un conflictireconciliabil, el nu-i putea ilustra teza cu alte exemple decât acelea referitoare la condiiilesocietii precapitaliste. În epocile precapitaliste, societatea era divizat în grupuri de stri socialeereditare, care în India purtau numele de "caste." Într-o societate a strilor sociale omul nu sentea, spre exemplu, francez; el se ntea ca membru fie al aristocraiei franceze, fie al burgheziei franceze, fie al rnimii franceze. În cea mai mare parte a Evului Mediu, condiia luiera pur i simplu de serv. i în Frana, servitutea nu a disprut complet pân dup RevoluiaAmerican. În alte pri ale Europei a disprut chiar mai târziu.

Îns cea mai rea form de servitute a existat -- i a continuat s existe chiar i dup abolireasclaviei -- în coloniile britanice de dincolo de Ocean. Individul îi motenea statutul social de la prini i îl pstra de-a lungul întregii sale viei. Apoi îl transfera copiilor si. Fiecare grup avea privilegiile i dezavantajele sale. Grupurile cel mai sus plasate aveau numai privilegii, cele maide jos, numai dezavantaje. i nu exista alt cale pe care omul s se poat elibera de povaradezavantajelor legale care-l apsau, din cauza statutului social, decât lupta politic împotrivacelorlalte clase. În asemenea condiii se putea vorbi despre un "conflict ireconciliabil de intereseîntre proprietarii de sclavi i sclavi," deoarece dorina acestora din urm era de a se elibera decondiia de sclavi. Îns aceasta însemna o pierdere pentru proprietari. De aceea este indiscutabilc trebuia s existe un conflict ireconciliabil de interese între membrii diferitelor clase.

Nu trebuie s pierdem din vedere faptul c în vremurile acelea -- când societile întemeiate pestatut erau predominante în Europa, ca i în coloniile americane fondate apoi de europeni --oamenii nu se considerau pe ei înii legai în vreun fel anume cu celelalte clase din aceeainaiune; ei se simeau cu mult mai solidari cu membrii propriei lor clase din alte ri. Unaristocrat francez nu-i privea pe francezii aparinând claselor inferioare ca pe concetenii si;acetia alctuiau "prostimea" pe care o dezagrea. El îi privea ca egali numai pe aristocraii dinalte ri -- Italia, Anglia i Germania, spre exemplu.

Efectul cel mai vizibil al acestei stri de lucruri era c aristocraii din întreaga Europ utilizauaceeai limb. i limba aceasta era franceza, o limb care, în afara Franei, rmânea neîneleasde alte grupuri sociale. Clasele mijlocii -- burghezia -- aveau propriul lor limbaj, în vreme ceclasele inferioare -- rnimea -- utilizau dialecte locale, adesea necunoscute altor grupuri de populaie. Acelai lucru se poate spune despre felul în care se îmbrcau oamenii. Cltorind prinEuropa anilor 1750, se putea întâlni, de la o ar la alta, îmbrcminte de obicei asemntoare în



13

cazul claselor superioare i diferit în cazul claselor de jos. Întâlnind pe cineva pe strad, îiddeai imediat seama -- dup îmbrcminte -- crei clase îi aparine, ce statut social posed.

Este dificil de imaginat cât de diferite erau condiiile de atunci, în comparaie cu cele de astzi.Sosind din Statele Unite în Argentina i întâlnind un om pe strad, nu-i pot ghici statutul social.

Nu pot dect bnui c este cetean argentinian i c nu face parte dintr-un grup apsat derestricii legale. Acesta este unul dintre efectele capitalismului. Desigur, în regim capitalist existi diferene. Exist diferene de avuie, diferene pe care în mod eronat marxitii le echivaleaz cuvechile diferene care-i separau pe oameni într-o societate bazat pe statut.

Diferenele din sânul societii capitaliste nu sunt aceleai cu cele din sânul societii socialiste.În Evul Mediu -- i în multe ri chiar mult mai târziu -- o familie putea fi aristocrat i puteadeine averi importante, putea fi o familie de duci vreme de sute i sute de ani, independent decalitile, talentele, caracterul sau morala sa. Dar, în condiiile capitaliste moderne, exist ceeacesociologii au numit în termeni tehnici "mobilitate social." Principiul activ al acestei mobilitisociale, dup sociologul i economistul italian Vilfredo Pareto este "la circulation des élites"(circulaia elitelor). Este vorba de faptul c intotdeauna exist în vârful scrii sociale persoanecare sunt bogate i importante din punct de vedere politic, dar aceste persoane -- aceste elite --sunt mereu altele.

Toate acestea sunt perfect adevrate într-o societate capitalist. Dar nu erau adevarate i pentru osocietate precapitalist, bazat pe statut social. Familiile considerate cândva marea aristocraie aEuropei sunt i astzi aceleai familii, sau, s spunem, sunt descendenii familiilor care au fostfala Europei cu 800 sau 1000 de ani în urma. Capeienii de Bourbon -- care vreme foarteîndelungat au stpânit aici in Argentina -- erau deja o cas regal in secolul al X-lea. Regiiacetia stpâneau teritoriul cunoscut astzi sub numele de Ile-de France, extinzându-i regatul dingeneraie în generaie. Dar, într-o societate capitalist, exist o continu mobilitate -- sraciiîmbogaindu-se i descendenii celor bogai pierzându-i averile i devenind sraci.

Am vzut astzi într-o librrie, pe una din strzile centrale din Buenos Aires, biografia unui omde afaceri atât de proeminent, atât de important, atât de caracterisic pentru marele capitaleuropean din secolul al-XIX-lea încât, chiar i în aceast ar, îndeprtat de Europa, librriaoferea exemplare ale biografiei sale. Întâmpltor îl cunosc pe nepotul omului acesta. El poartînc numele bunicului su, i are dreptul la acelai titlu de noblee pe care bunicul su -- care îiîncepuse cariera ca fierar -- l-a dobândit cu 80 de ani în urm. Astzi nepotul lui este un fotograf srac în New York.

Alte persoane, srace pe vremea când bunicul acestui fotograf devenea unul dintre cei mai mariindustriai în Europa, se afl azi la cârmele industriei. Fiecare este liber s-i schimbe statutulsocial. Iat diferena dintre sistemul întemeiat pe statut i sistemul capitalist de libertateeconomic, în care nimeni nu poate da vina decât pe sine, dac nu ajunge în poziia pe care ovizeaz.

Cel mai celebru industria al secolului XX este pân astzi Henry Ford. El a început de la câtevasute de dolari împrumutate de la prieteni i în foarte scurt vreme a dezvoltat una din cele maiimportante mari firme de afaceri din lume. i asemenea cazuri se pot descoperi cu sutele înfiecare zi.



14

În fiecare zi, New York Times tiprete note lungi despre persoanele care au decedat. Dac parcurgei aceste note, putei întâlni numele câte unui eminent om de afaceri care i-a începutcariera ca vânztor de ziare pe la colurile strzilor din New York. Sau care a început cafuncionar i a sfârit ca preedinte al aceleiai firme bancare în care a lucrat pe treapta cea maide jos. Desigur, nu toi oamenii pot atinge aceste poziii. Nu toi oamenii doresc s le ating.

Exist persoane mai interesate de alte chestiuni, i acestora le stau astzi la dispoziie alte ci,care erau inaccesibile în vremea societii feudale, în epocile societii bazate pe statut.

Sistemul socialist, pe de alt parte, interzice aceast libertate fundamental de alegere a carierei proprii. În regim socialist, exist o singur autoritate economic, i aceea are dreptul scontroleze toate deciziile referitoare la producie.

Un fapt caracteristic pentru vremurile noastre este c pentru acelai lucru se utilizeaz mai multenume diferite. Un sinonim pentru socialism i pentru comunism este "planificarea." Când serefer la planificare, oamenii îneleg desigur planificare central, adic un sin gur plan elaborat de guver n -- un plan care împiedic planificarea efectuat de oricine altcineva, în afar de guvern.

O doamn britanic, care este i membr a Camerei Superioare, a scris o carte intitulat P lan or

N o P lan, o carte destul de popular în întreaga lume. Ce înseamn titlul crii sale? Când spune"plan," ea înelege numai tipul de plan preconizat de Lenin, Stalin i succesorii lor, cel carereglementeaz toate activitile, pentru întreaga populaie a unei naiuni. Deci, aceast doamn serefer la un plan central care exclude toate planurile personale pe care indivizii i le-ar putea face.Titlul ei P lan or N o P lan este de aceea o iluzie, o mistificare; alternativa nu este planificarecentral sau lips de planificare, alternativa este planul atot cupr inztor al unei autoritiguvernamentale centrale sau l ibertatea indivizilor de a-i face propriile lor planuri, de a planifica pentru ei înii. Individul îi planific el însui cursul vieii, în fiecare zi, schimbându-i planurilecotidiene oricând dorete.

Omul liber îi face zilnic planuri menite s rspund nevoilor sale; el afirm bunoar: "Ieri îmifceam planul s lucrez toat viaa la Cordoba." El afl astzi despre condiiile mai bune dinBuenos Aires i îi schimb planurile, zicând: "În loc s lucrez la Cordoba doresc s merg laBuenos Aires." i acesta este înelesul libertii. Este cu putin s se înele, este cu putin camergând la Buenos Aires s constate în cele din urm c a fcut o greal. Este cu putin ca el sfi gsit condiii mai bune la Cordoba, dar planurile i le-a fcut el însui.

Supus planificrii guvernamentale, el este ca soldatul în armat. Soldatul în armat nu are dreptulde a-i alege garnizoana, sau locul unde îi va îndeplini serviciul militar. El trebuie s asculte deordine. Iar sistemul socialist -- dup cum tiau i admiteau Karl Marx, Lenin i ali liderisocialiti -- este extinderea serviciului militar la întregul sistem de producie. Marx vorbea despre"armate industriale," iar Lenin cerea "organizarea tuturor sectoarelor -- pota, fabrica i celelalteindustrii -- dup modelul militar."

De aceea, în sistemul socialist, totul depinde de înelepciunea, talentele i înzestrrile celor cealctuiesc suprema autoritate. De ceea ce nu tie supremul dictator -- sau comitetul su -- nu se vaine seama. Dar cunoaterea acumulat de omenire în întreaga ei istorie nu este dobândit defiecare; am acumulat de-a lungul secolelor o asemenea cantitate enorm de informaii tiinifice i



15

tehnologice încât este omenete imposibil unui individ s le cunoasc pe toate, fie el oricât deînzestrat.

Toi oamenii sunt diferii, ei sunt inegali. Aa vor fi întotdeauna. Exist persoane mai înzestrateîntr-un domeniu i mai puin în altul. i exist oameni cu darul de a fi deschiztori de drumuri, de

a schimba orientarea cunoaterii. În societile capitaliste asemenea oameni sunt cei caredetermin progresul tehnologic i pe cel economic. Dac unui om îi vine o idee, el va încerca sgseasc alte câteva persoane suficient de lucide pentru a realiza valoarea ideii sale. Uniicapitaliti, care îndrznesc s priveasc în viitor, i care întrevd posibilele consecine ale uneiasemenea idei, vor începe s o exploateze. Alii vor spune, la început: "Sunt nebuni"; dar îi vor schimba prerea când vor constata c întreprinderea pe care o numiser nebuneasc înflorete iconsumatorii sunt bucuroi s-i cumpere produsele.

În regim marxist, pe de alt parte, suprema instan guvernamental trbuie s fie convins devaloarea unei asemenea idei, înainte s fie adoptat i dezvoltat. Lucrul acesta poate fi foartedificil de realizat, deoarece numai un grup de persoane aflate la conducere -- sau însui dictatorulsuprem -- are puterea de a lua decizii. i dac aceste persoane -- din motive de lene, vârstînaintat, sau pentru c nu sunt din cale afar de învate i de inteligente -- sunt incapabile s ptrund importana ideii celei noi, atunci noul proiect va fi abandonat.

Putem alege exemple din istoria militar. Napoleon era cu siguran genial în probleme militare;el avea, îns, o problem serioas i inabilitatea sa de a o rezolva a culminat, în cele din urm, cuînfrângerea i exilul su în singurtatea insulei Sf. Elena. Problema lui era cum s cucereascAnglia. În acest scop, el avea nevoie de o flot pentru a traversa Canalul i s-au gsit persoanecare s-i spun c deineau soluia acestei traversri, persoane care -- în epoca navelor cu pânze --izbutiser s ajung la noua idee a navelor cu aburi. Dar Napoleon n-a îneles aceast propunere.

Avem, apoi, faimosul Generalstab al Germaniei. Înainte de primul rzboi mondial, corpul deofieri superiori germani se bucura de reputaia universal a unei înelepciuni militare denedepit. De o reputaie similar se bucura echipa generalului Foch, în Frana. Dar nici germaniinici francezii -- care, sub conducerea generalului Foch i-au învins mai târziu pe germani -- n-aurealizat importana aviaiei pentru scopuri militare. Corpul ofierilor superiori germani afirma:"Aviaia este numai pentru destindere, zborul este un moft al persoanelor fr ocupaie. Din punctde vedere militar, numai zepelinele sunt importante," iar francezii erau de aceeai prere.

Mai târziu, în perioada dintre primul i al doilea rzboi mondial, a existat în Statele Unite ungeneral convins de importana aviaiei pentru viitoarea conflagraie. Dar toi ceilali experi dinStatele Unite erau împotriva lui. Nu i-a putut convinge. Dac trebuie s convingi un grup de persoane a cror soart nu este direct dependent de soluia problemei, nu vei reui niciodat.Faptul acesta rmâne adevrat i în cazul problemelor extraeconomice.

Au existat poei, pictori, scriitori, compozitori care s-au plâns c publicul nu i-a îneles, ceea cele-a cauzat srcia. Desigur, aprecierile publicului pot fi inadecvate, dar când artitii în cauzafirmau: "Guvernele ar trebui s-i susin pe marii artiti, pictori i scriitori," ei comiteau ogreeal considerabil. Pe cine ar putea s însrcineze guvernul cu sarcina de a decide dac unnou venit este într-adevr un mare pictor sau nu? Ar fi nevoit s se bizuie pe judecata criticilor ia profesorilor de istoria artei, care privesc mereu în urm, dar care foarte rar i-au dovedit talentul



16

de a descoperi geniul necunoscut. Iat marea diferen între un sistem de "planificare" i unul încare oricine poate planifica i aciona pe cont propriu.

Este, desigur, adevrat c marii pictori i marii scriitori au trebuit s îndure adesea dificulticonsiderabile. Ei au putut reui în art, dar n-au câtigat întotdeauna i bani. Van Gogh a fost cu

siguran un mare pictor. El a avut de înfruntat greuti insuportabile i, în cele din urm, s-asinucis la trei zeci i apte de ani. În timpul vieii el a vândut o sin gur pictur, cumprtorulfiind vrul su. În rest, a trit din banii fratelui su, care nu era nici artist, nici pictor. Dar fratelelui Van Gogh înelegea nevoile unui pictor. Astzi (1958), un Van Gogh nu poate fi achiziionatcu mai puin decât una sau dou sute de mii de dolari.

În regim socialist, soarta lui Van Gogh ar fi putut fi diferit. Vreo autoritate guvernamental i-ar fi întrebat pe câiva pictori bine cunoscui (pe care Van Gogh cu siguran nici nu i-ar ficonsiderat artiti) dac tânrul brbat, pe jumtate sau în întregime nebun, este într-adevr un pictor care merit susinut. i, fr îndoial, ei ar fi rspuns: "Nu, el nu este un pictor; el nu esteun artist; el este doar un individ care risipete vopseaua; i Van Gogh ar fi fost trimis într-ofabric de lapte, sau într-un ospiciu de nebuni. De aceea, tot entuziasmul acesta, favorabilsocialismului, al tinerei generaii de pictori, poei, muzicieni, jurnaliti, actori, se întemeiaz pe oilu zie. Spun asta pentru c grupurile acestea se numr printre suporterii cei mai fanatici ai ideiisocialiste.

Când este vorba de a opta între socialism si capitalism ca sisteme economice, problema esteoarecum diferit. Autorii socialiti n-au bnuit niciodat c industria, i toate operaiileîntreprinderilor moderne se întemeiaz pe calcul. Inginerii nu sunt în nici un caz singurii care fac planuri pe baz de calcule, oamenii de afaceri o fac de asemenea. i, calculele oamenilor deafaceri se întemeiaz toate pe faptul c, într-o economie de pia, preurile monetare ale bunurilor nu-l informeaz numai pe consumator, ele furnizeaz de asemenea oamenilor de afaceriinformaii vitale despre factorii de producie, cea mai important funcie a pieei nefiind numai dea determina costul ult imei pri a procesului de producie i al transferului de bunuri în mâinileconsumatorului, ci i costurile acelor trepte de producie care au condus aici. Întregul sistem al pieei este inut laolalt de faptul c exist o diviziune a muncii, calculat mental, între diverioameni de afaceri care rivalizeaz unii cu alii în licitarea factorilor de producie -- materiile prime, mainile, instrumentele -- precum si a factorul uman de producie, munca salariat. Genulacesta de calcule ale oamenilor de afaceri nu pot fi efectuate în absena preurilor furnizte de pia.

În clipa când s-ar aboli piaa -- este ceeace ar dori socialitii s fac -- toate socotelile i calculeleinginerilor i tehnologilor ar deveni inutile; tehnologii ne pot oferi un mare numr de proiectecare, din punctul de vedere al tiinelor naturale sunt deopotriv fezabile, dar pentru a stabili caredin acele proiecte este cel mai avantajos, din punct de vedere economic , sunt indispensabilecal culele fcute cu putin de procesul pieei.

Problema la care m refer aici este chestiunea fundamental care opune socialismului calcululeconomic capitalist. Este un fapt c acest calcul economic i, de aceea, planificarea tehnologic,sunt posibile numai dac exist preuri monetare, nu numai pentru bunurile de consum, ci i pentru factorii de producie. Aceasta înseamn c trebuie s existe o pia pentru toate materiile



17

prime, pentru toate bunurile semifinite, penrtu toate uneltele si mainile, i pentru toate felurile demunc i de servicii umane.

Descoperirea faptului acesta i-a lsat pe socialiti fr replic. Vreme de 150 de ani ei afirmaser:"Toate relele lumii acesteia provin din existena pieelor si a preurilor pieei. Ne propunem s

abolim piaa i, odat cu ea, desigur, economia de pia i s-i substituim un sistem fr preuri sifr piee. Doreau s aboleasc ceea ce Marx numise "caracterul de marf" al bunurilor i al foreide munc.

Confruntai cu aceast nou problem, autorii socialiti, rmai fr replic, au conchis în cele dinurm: "Nu vom aboli pieele cu totul; ne vom comporta ca i cum pieele ar exista; ne vom jucade-a piaa, asemenea copiilor care se joac de-a coala." Dar oricine tie c, atunci când copiii se

joac de-a coala, ei nu înva nimic. Este doar o distracie, un joc, i te poi "juca" de-a multelucruri.

Problema aceasta este foarte dificil i complicat i pentru a o lmuri pe deplin este nevoie de

mai mult timp decât cel de care dispun eu aici. Am explicat-o pe larg în scrierile mele. În aselecii nu pot intra într-o discuie a tuturor aspectelor sale i de aceea, in s v sftuiesc, dac vintereseaz problema fundamental a imposibilitii calculului i planificrii în socialism, s citiicartea mea, Human Act ion , care este accesibil într-o excelent versiune spaniol.

Dar citii i alte cri, ca aceea a economistului norvegian Trygve Hoff care a scris despre calcululeconomic. i dac nu dorii s rmânei unilaterali, v recomand s citii cartea socialist despresubiectul acesta, deosebit de apreciat, a eminentului economist polonez Oskar Lange, care a fostla un moment dat profesor la o universitate american, pentru a deveni apoi ambasador polonez ia se întoarce mai târziu în Polonia.

Probabil m vei întreba: "Ce se întâmpl în Rusia? Cum rezolv ruii aceast dilem?" Aici problema se schimb. Ruii îi gestioneaz sistemul lor socialist în mijlocul unei lumi în careexist preuri pentru toi factorii de producie, pentru toate materiile prime, pentru totul. Ei pot deaceea s întrebuineze, pentru planificarea lor, preurile d in strintate, ale pieei mondiale. ideoarece exist anumite diferene între condiiile din Rusia i cele din Statele Unite, rezultatuleste foarte adesea c ruii iau drept justificat i recomandabil un lucru pe care americanii -- din punctul lor de vedere economic -- nu l-ar considera astfel, câtui de puin.

"Experimentul sovietic," cum a fost el numit, nu demonstreaz nimic. Nu ne spune nimic despre problema fundamental a socialismului, problema calculului economic. Dar putem oare vorbidespre un experiment? Nu cred c exist ceva de felul unui experiment tiinific în sfera aciuniiumane i a economiei. Nu putem experimenta în sfera aciunii umane deoarece un experimentstiinific cere s repetm aceleai operaii în condiii diferite, sau s meninem aceleai condiii,modificând eventual un singur factor. Spre exemplu, injectând unui animal bolnav de cancer oanumit medicaie experimental, rezultatul poate fi dispariia cancerului. Testul se poate repetacu mai multe animale de acelai fel, afectate de aceeai malignitate. Tratându-le pe unele, dar nui pe altele, cu metoda cea nou, rezultatele pot fi apoi comparate. Toate acestea sunt irealizabileîn sfera aciunii umane. Nu exist experimente de laborator, privitoare la aciunea uman.



18

Aa numitul "experiment" sovietic nu demonstreaz decât c nivelul de trai este incomparabilmai sczut în Rusia Sovietic decât în ara considerat de întreaga lume ca fiind modelulcapitalist: Statele Unite.

Desigur, dac-i spunei asta unui socialist, el va replica: "Condiiile sunt minunate în Rusia." i

Dvs. vei spune: "Poate c sunt minunate, dar nivelul mediu de trai este mult mai sczut." Atunciel v va rspunde: "Da, îns amintii-v ce vremuri teribile au trit ruii sub ari i ce rzboiteribil au avut de purtat."

Nu doresc s discut aici dac o asemenea explicaie este sau nu corect, dar, dac negm c aufost aceleai condiii, negm faptul c a fost vorba de un experiment. Trebuie, atunci, s spunem(i ar fi mult mai corect): "Socialismul din Rusia nu a produs o îmbuntire a condiiilor de viaale omului de rând comparabil cu cea cunoscut în Statele Unite, în aceeai perioad."

În Statele Unite apare câte o noutate, câte o inovaie, aproape sptmânal. Acestea sunt inovaiigenerate de mediile de afaceri, deoarece mii i mii de oameni de afaceri trudesc zi i noapte

pentru a gsi vreun produs care ar aduce un spor de satsfacie consumatorului, sau poate fi produsla un cost mai sczut, sau este mai bun i mai ieftin decât produsele existente. Ei nu procedeazaa din altruism, ci pentru c doresc s câtige bani. i rezultatul este o cretere aproapemiraculoas a nivelului de trai în Statele Unite, în comparaie cu cel de acum 50 sau 100 de ani.În Rusia Sovietic îns, lipsit de un asemenea sistem, nu exist o cretere comparabil. Aa încât persoanele care ne spun c ar trebui s adoptm sistemul sovietic, comit o grav eroare.

Mai este un lucru care trebuie menionat. Consumatorul american, individul, este deopotrivcumprtor i patron. Ieind dintr-un magazin în Statele Unite, poi întâlni o inscripie: "Thank you for your patronage. Please come again" -- "V mulumim c ai acceptat s ne patronai. Vateptm din nou." Dar intrând într-un magazin dintr-o ar totalitar -- fie ea Rusia zilelor noastre sau Germania regimului hitlerist -- vânztorul i se adreseaz: "Trebuie s-i firecunosctor marelui conductor pentru ceea ce i se d."

În rile socialiste, nu vânztorul este cel care trebuie s fie recunosctor, ci cumprtorul.Ceteanul nu este patron. Patron este Comitetul Central sau Oficiul Central. Acele comitetesocialiste, acei lideri i dictatori dein supremaia, iar populaia trebuie pur si simplu s le deaascultare.



19

3.Intervenionismul

Un dicton celebru, foarte frecvent citat, sun astfel: "Guvernul este cu atât mai bun cu câtguverneaz mai puin." Nu cred c aceasta este descrierea corect a funciilor bunei guvernri.Puterea politic trebuie s fac toate lucrurile pentru care a fost menit i pentru care este

necesar. Puterea politic trebuie s protejeze indivizii din ar împotriva atacurilor violente ifrauduloase ale rufctorilor i trebuie s apere ara de inamici strini. Acestea sunt funciilecare-i revin într-un sistem liber, în sistemul economiei de pia.

Desigur, în regim socialist, guvernul este totalitar i nimic nu rmâne în afara sferei sale de jurisdicie. Într-o economie de pia îns, sarcina principal a puterii politice este de a protejafuncionarea neobstrucionat a economiei de pia împotriva fraudei sau violenei ivite dininteriorul sau din exteriorul rii.

Cei ce resping aceast definiie a funciilor puterii politice vor spune, poate: "Iat un om careurte guvernul." Nimic nu poate fi mai departe de adevr. Dac a spune c benzina este un

lichid extrem de util, întrebuinat în foarte multe scopuri, dar cu toate acestea a refuza s beau benzin, sub cuvânt c nu este destinat acestei întrebuinri, nu a fi dumanul benzinei i nu s-ar putea spune c ursc benzina. A spune doar c benzina este foarte util pentru anumitescopuri, dar inadecvat penrtu altele. Dac afirm c datoria guvernului este de a aresta pecriminali i pe ali rufctori, dar c nu este datoria sa s patroneze cile ferate sau s cheltuiasc bani pentru lucruri inutile, nu înseamn c ursc guvernul; spun doar c este adecvat în anumite privine i inadecvat în altele.

S-a putut afirma c în condiiile din prezent nu mai avem o economie de pia liber. Astzi avemceva numit "economie mixt." i, drept dovad a economiei noastre "mixte," ni se aratnumeroasele întreprinderi deinute i operate de stat. Economia este mixt, ni se spune, penrtu c,

iat, în atâtea ri, anumite instituii - telefonul, telegraful, cile ferate, bunoar - sunt deinute ioperate de stat.

C unele dintre aceste instituii i întreprinderi sunt operate de stat, este cu siguran adevrat.Dar faptul acesta singur nu schimb caracterul sistemului nostru economic. Nici mcar nuînseamn c avem de a face cu "un pic de socialism" într-o economie altminteri de pia, non-socialist. Într-adevr, guvernul, operând aceste întreprinderi, este supus supremaiei pieei,aadar supus supremaiei consumatorilor. Guvernul - presupunând c opereaz de exemplu potai cile ferate - trebuie s angajeze oameni care trebuie s lucreze în aceste întreprinderi. Trebuies cumpere i materii prime i alte lucruri necesare pentru mersul acestor întreprinderi. i, pe dealt parte, statul "vinde" aceste bunuri i servicii ctre populaie. Îns, cu toate c opereaz aceste

instituii întrebuinând metodele economiei libere de pia, rezultatul este, de obicei, un deficit.Desigur, guvernul este în msur s finaneze asemenea deficite - cel puin aa îi imagineazmembrii guvernului i ai partidului aflat la putere.

Cu totul altfel stau lucrurile pentru o persoan privat. Posibilitatea individului de a opera îndeficit ceva este foarte limitat. Dac deficitul nu este eliminat în cel mai scurt timp iîntreprinderea nu devine profitabil (sau nu-i demonstreaz, cel puin, capacitatea de a elimina



20

pierderile, evitând agravarea în continuare a deficitului), individul d faliment i trebuie s puncapt întreprinderii sale.

Dar situaia guvernului este diferit. Guvernul poate opera în deficit, deoarece are puterea de a preleva taxe de la populaie. i atâta vreme cât contribuabilii sunt dispui s plteasc taxe sporite

pentu a permite guvernului s-i opereze în pierdere întreprinderea - cu alte cuvinte, într-un modmai puin eficient decât o instituie privat - i dac publicul va accepta aceste pierderi, atunci,desigur, întreprinderea va continua s funcioneze.

În ultimii ani, cele mai multe state au sporit numrul instituiilor i întreprinderilor naionalizateîn aa msur c deficitele au întrecut cu mult taxele ce pot fi colectete de la ceteni. Ce urmeazîn cazul acesta, depete cadrul expunerii de astzi. Urmeaz inflaia, subiect de care ne vomocupa mâine. Am atins problema numai pentru c economia mixt nu trebuie confundat cu problema intervenioni smului, despre care vom discuta ast sear.

Ce este intervenionismul? Intervenionismul apare când guvernul nu-i limiteaz activitatea la

prezervarea ordinei, sau - cum se mai spunea cu vreo sut de ani în urm - la "producereasecuritii." Intervenionismul înseamn c guvernul dorete s fac mai mult, c dorete sintervin în mersul pieei.

Dac cineva obiecteaz spunând c nu se cade ca guvernul s se amestece în afaceri, i se varspunde frecvent: "Dar guvernul se amestec întotdeauna obligatoriu. Se amestec dac exist poliiti pe strad, se amestec când un tâlhar sparge un magazin, sau când un altul esteîmpiedecat s fure o main." Îns, vorbind despre intervenionism, îl definim ca fiind amesteculguvernului în treburile pieei. (Faptul c guvernul i poliia sunt inute s-i protejeze pe ceteni,inclusiv pe oamenii de afaceri i, desigur, pe angajaii lor, împotriva rufctorilor locali saustrini, este, de bun seam, o îndatorire necesar, normal, pe care ateptm s o îndeplineascorice guvern. Asemenea protecie nu înseamn intervenie, deoarece singura funcie legitim aguvernului este chiar producerea securitii publice.)

Ceea ce ne preocup când analizm intervenionismul este dorina guvernului de a face mai mult decât presupune combaterea tâlhriei i a fraudei. Intervenionismul înseamn nu numai cguvernul abdic de la rolul su de protector al mersului neobstrucionat al pieei, ci i c seamestec în desfurarea diferitelor fenomene economice. Se amestec în formarea preurilor, asalariilor, a dobânzilor i a profiturilor.

Guvernul ine s intervin pentru a-i fora pe oamenii de afaceri s-i desfoare afacerile într-omanier diferit de cea pe care ar fi ales-o dac ar fi trebuit s asculte numai de consumatori.Guvernul ine s-i aroge puterea sau, cel puin, parte din puterea care într-o economie liber de pia aparine consumatorilor.

S considerm un exemplu de intervenionism, unul foarte popular în multe ri, la care multeguverne recurg iar i iar, mai ales în vremuri de inflaie. M refer la controlul preurilor.

De obicei guvernele recurg la controlul preurilor dup ce au inflaionat oferta de bani i populaia a început s se plâng de preurile în cretere, rezultate. Dispunem de numeroaseexemple istorice faimoase, care ilustreaz eecul politicilor de control al preurilor, dar m voi



21

opri numai la dou, remarcabile pentru c, în ambele cazuri, guvernele respective s-au doveditîntr-adevr energice în supravegherea, sau în încercarea de a supraveghea preurile pe care doreaus le controleze.

Primul caz celebru este cel al împratului roman Diocleian, bine cunoscut, mai ales, ca ultimul

împrat roman persecutor al cretinilor. Împratul roman din a doua jumtate a veacului al treileanu dispunea decât de o singur metod financiar i anume, devalorizarea monedei (currency

debasement ). În vremurile acelea primitive, înainte de inventarea tiparniei de bani, chiar iinflaia era, dac se poate spune, primitiv. Ea implica baterea frauduloas de moned alterat,mai ales din argint. Guvernul amesteca tot mai mult cupru în aliajul de argint, sfârind prin amodifica culoarea monedei i a-i reduce considerabil greutatea. Rezultatul acestui procesfraudulos de batere a monedei i creterea corespunztoare a cantitii de bani era o cretere a preurilor, urmat de un edict de control al preurilor. i împraii romani nu prea tiau de glumcând era vorba de supravegherea respectrii legii; în ochii lor moartea nu era o pedeaps preaaspr pentru omul care ar fi îndrznit s cear un pre mai ridicat. Ei au supravegheat controlul preurilor, dar n-au reuit s menin societatea. Rezultatul a fost dezintegrarea imperiului romani al sistemului de diviziune a muncii.

Cu 1500 de ani mai târziu, aceeai devalorizare a monedei s-a produs în vremea revoluieifranceze. De data aceasta îns metoda utilizat a fost alta. Tehnologia pentru producerea banilor era de acum considerabil îmbuntit. Pentru francezi nu mai era necesar s recurg la batereafrauduloas de moned alterat: ei aveau la dispoziie tiparnia. i aceasta s-a dovedit extrem deeficient. Din nou rezultatul a fost o cretere fr precedent a preurilor. Nici supravegherea preurilor maximale din vremea Revoluiei franceze nu s-a realizat utilizând pedeapsa capital,dup metoda împratului Diocleian. Tehnica de asasinare a cetenilor cunoscuse i ea progrese.Vi-l amintii cu toii pe ilustrul doctor J. I. Guillotin (1738 - 1814), adeptul utilizrii ghilotinei. Înciuda ghilotinei, i francezii au cunoscut eecul politicii preurilor maximale. În timp ceRobespierre însui era condus spre ghilotin, poulaia striga: "Foutu, le maximum!" ("S-a isprvitcu Maximul").

Am inut s amintesc toate acestea fiindc nu odat s-a spus: "Controlul preurilor va deveniefectiv i eficient îndat ce va fi însoit de mai mult brutalitate i de mai mult energie." Estesigur îns, c Diocleian a fost foarte brutal i nici Revoluia francez n-a fost mai prejos. Cutoate acestea, msurile de control al preurilor s-au soldat, de fiecare dat, cu un eec rsuntor.

Haidei acum, s vedem care sunt motivele eecului acesta. Guvernul aude c oamenii se plâng decreterea preului laptelui. i laptele este cu siguran foarte important, mai ales pentru generaiaîn cretere, pentru copii. Aa c guvernul decreteaz un pre maximal pentru lapte, un preinferior preului potenial care s-ar stabili pe pia. Dup care guvernul exclam: "Sigur c amfcut tot ce era necesar pentru a asigura prinilor sraci posibilitatea de a cumpra tot laptele decare au nevoie ca s-i hrneasc copiii."

Dar ce se întâmpl? Pe de o parte, preul sczut al laptelui sporete cererea de lapte; persoanelecare nu-i permiteau s cumpere lapte la un pre mai mare, sunt acum în msur s-l cumpere la preul decretat de guvern. Pe de alt parte, unii dintre productori i anume aceia care produclaptele la costul cel mai ridicat - deci aa numiii productori marginali - sufer acum pierderi,deoarece preul decretat de guvern nu le acoper costurile. Este aici o trstur important a



22

economiei de pia. Antreprenorul privat, productorul privat, nu poate suporta pierderi pe termenlung. i cum nu poate suporta pierderi producând lapte, el îi restrânge producia destinat pieei.Poate s-i vând câteva vite la abator sau, în loc de lapte, poate s vând produse derivate, bunoar smântân, unt sau brânz. Aa c intervenia guvernului asupra preului laptelui aredrept consecin mai puin lapte ca înainte i creterea cererii de lapte, simultan. Unii oameni

dintre cei dispui s plteasc preul decretat de guvern, n-au de unde s cumpere. Alt consecineste c persoanele cele mai preocupate se vor grbi s fie primele la magazine. Vor avea deateptat afar. Cozile lungi de oameni ateptând în faa magazinelor apar întotdeauna ca unfenomen obinuit în oraele unde s-au decretat preuri maximale pentru bunurile considerate deguvern importante. Aa s-a întâmplat pretutindeni unde preul laptelui a fost controlat. Aa au pronosticat întotdeauna i economitii. Evident, numai economitii autentici, i numrul lor nueste prea mare.

Dar ce rezult din controlul guvernamental al preului? Guvernul este dezamgit. El dorea unspor de satisfacie pentru butorii de lapte. Rezultatul este c i-a nemulumit. Înainte s seamestece guvernul, laptele era scump, dar oamenii aveau de unde s-l cumpere. Acum a rmasnumai o cantitate insuficient de lapte disponibil. De aceea, consumul total de lapte scade. Copiiise vor mulumi cu lapte mai puin, nu mai mult. Urmtoarea msur la care va recurge acumguvernul, este raionalizarea. Îns raionalizarea nu înseamn decât c unii privilegiai captlapte, pe când alii nu capt deloc. Cine capt i cine nu capt lapte se stabilete, desigur,întotdeauna, într-un mod foarte arbitrar. Se poate ordona, de exemplu, s primeasc lapte copiii învârst de pân în patru ani, iar copiii de peste patru ani, sau de peste patru i sub ase ani, s primeasc numai jumtate din raia copiilor de pân în patru ani.

Orice ar face guvernul, faptul c exist numai o cantitate mai mic de lapte rmâne. Aa coamenii sunt i mai nemulumii ca înainte. Deci guvernul îI întreab pe productorii de lapte(cci nu are destul imaginaie ca s-i rspund singur): "De ce nu mai producei aceeaicantitate de lapte pe care o produceai i mai înainte?" i capt rspunsul: "Nu putem, deoarececosturile de producie sunt superioare preului maximal stabilit de guvern." Acum guvernulstudiaz costurile diverilor factori de producie i descoper c unul dintre aceti factori estefurajul.

"Bine," zice guvernul, "acelai control pe care l-am aplicat laptelui îl vom extinde acum la furaje.Vom stabili un pre maximal pentru fân i atunci vei fi în msur s v hrnii vacile la un premai sczut, cu mai puin cheltuial. Totul va fi în regul; vei reui s producei i s vindei maimult lapte."

Dar acum ce se întâmpl? Se repet aceeai poveste cu furajul i dup cum bnuii, pentruaceleai motive. Producia de furaj scade i guvernul este din nou confruntat cu o dilem. Aa cguvernul recurge la noi anchete, pentru a afla ce se petrece cu producia de furaje. i primete dela productorii de furaje o explicaie aidoma celei prezentate de productorii de lapte, mai înainte.Aa c guvernul trebuie s mai fac un pas, pentru c ine s nu abandoneze principiul controlului preurilor. Stabilete preuri maximale pentru factorii de producie implicai în producia defuraje, i povestea se repet.

Simultan, guvernul începe s controleze nu numai preul laptelui, ci i pe cel al oulor, al crnii ial altor necesiti. i de fiecare dat guvernul obine acelai rezultat, de fiecare dat consecinele



23

sunt aceleai. Odat ce a fixat preuri maximale pentru bunurile de consum, trebuie s le extindmai departe la factorii de producie i s limiteze preurile factorilor necesari pentru bunurile deconsum afectate de controlul preurilor. i astfel, începând cu numai câteva preuri controlate,guvernul trebuie s se retrag tot mai adânc înapoi pe trptele superioare ale procesului de producie, fixând preuri maximale pentru tot felul de factori, inclusiv preul muncii salariate,

deoarece, desigur, fr controlul salariilor, politica de "control al costurilor" n-ar avea sens.Mai mult, guvernul nu-i poate limita amestecul în treburile pieii numai la acele lucruri pe carele socotete necesiti vitale, de pild lapte unt ou i carne. În mod necesar, amestecul trebuie sse extind pentru a include bunurile de lux, fiindc altminteri, dac preurile acestora n-ar filimitate, capitalul i munca salariat ar abandona producia de necesiti vitale, reorientându-sectre producia acelor bunuri pe care guvernul le consider inutile, de lux. În felul acesta,intervenia izolat, afectând numai unul, sau câteva preuri ale bunurilor de consum, aduce dupsine consecine - i este important s îneleagem acest fapt - chiar mai pu in satisfctoare decâtcircumstanele care au determinat-o.

Înainte de amestecul guvernului, laptele i oule erau scumpe; dup interferena guvernamental,ele au început s dispar de pe pia cu totul. Guvernul socotea aceste bunuri atât de importanteîncât s justifice intervenia; elul su era o cantitate sporit i o ofert superioar. Rezultatul afost opus. Interferena cea izolat a adus dup sine o situaie care - din punctul de vedere alguvernului - este înc mai neplcut decât situaia dinainte, pe care guvernul urmrea s oîmbunteasc. i, pe msur ce guvernul avanseaz mai mult, tot mai mult, va fi atins în celedin urm punctul în care toate preurile, toate ratele salariilor, toate dobânzile, pe scurt tot ce inede sistemul economic, va fi determinat de guvern. Am ajuns, desigur, în social i sm.

Ce v-am spus pân aici, explicaia aceasta schematic i teoretic, acoper cu precizieevenimentele care s-au petrecut în acele ri unde s-a încercat supravegherea respectrii preurilor maximale, unde guvernele s-au dovedit suficient de încpânate pentru a parcurge drumul, pascu pas, pân la sfârit. Aa s-a întâmplat în primul rzboi mondial, în Germania i în Anglia.

Haidei s vedem ce s-a întâmplat în fiecare din aceste ri. Ambele au cunoscut inflaia. Preurileau crescut i cele dou guverne au impus controlul preurilor. Începând de la câteva preuri,începând numai de la lapte i ou, ele s-au vzut nevoite s avanseze mai mult, tot mai mult. icu cât avansau mai mult, cu atât mai mare era inflaia generat. i dup trei ani de rzboi,germanii - în mod sistematic, ca întotdeauna - au elaborat un mare plan. L-au numit P lanul

H indenburg : erau vremuri când, în Germania, tot ce considera guvernul bun purta numele luiHindenburg.

Planul Hindenburg însemna c întreg sistemul economic german urma s fie controlat de ctreguvern: preuri, salarii, profituri, ... totul. i birocraia s-a grbit s pun totul în practic. Dar înainte s reueasc, s-a produs dezastrul: prbuirea imperiului german, dispariia întreguluiaparat birocratic, rezultatele sângeroase ale revoluiei - i proiectul a fost abandonat.

În Anglia începutul a fost similar, îns dup o vreme, în primvara lui 1917, Statele Unite auintrat în rzboi i au furnizat Marii Britanii îndestultor toate cele de trebuin. Aa c drumulctre socialism, drumul ctre servitute, a fost întrerupt.



24

Înainte de venirea lui Hitler la putere, cancelarul Bruning introdusese din nou controlul preurilor în Germania, pentru motivele obinuite. Hitler a supravegheat executarea acestei politici, chiar înainte de începutul rzboiului. Într-adevr, în Germania lui Hitler nu exista iniiativ sauîntreprindere privat. În Germania lui Hitler se practica un sistem socialist, diferit de cel rusescnumai în msura în care pstra terminologia i etichetele sistemului liberei iniiative. Existau înc

aa numitele "întreprinderi private." Îns proprietarul nu mai era antreprenor, proprietarul era un"responsabil de întreprindere" ( Betr iebsführer ).

Germania întreag era organizat într-o ierarhie de führeri; era desigur, Marele Führer, Hitler i,dup el, tot führeri pân la numeroasele ierarhii de führeri mai micui. i responsabilul deîntreprindere era Betr iebsführer . Iar muncitorii întreprinderii erau numii Gefolgschaft , cu uncuvânt care desemna cândva suita unui senior medieval. i tot poporul acesta avea de datascultare ordinelor emanate de o instituie cu un nume înspimânttor de lung: Reich sführerwirtschaftsmini ster ium, la conducerea creia se gsea un bine-cunoscut grsan, penume Goering, acoperit de bijuterii i medalii.

i din corpul acesta ministerial cu nume lung, soseau toate ordinele, pentru toate întreprinderile:ce s produc, în ce cantitate, de unde s ia materiile prime i cu cât s le plteasc, cui s vând produsele i la ce pre. Muncitorii lucrau la ordin, într-o anumit fabric, i cptau salariiledecretate de guvern. Întregul sistem economic era, aadar, reglementat în detaliu de guvern.

Betr iebsfür herul nu avea dreptul s pstreze profitul pentru sine; lui îi revenea echivalentul unuisalariu i dac inea s capete mai mult, putea, de exemplu, s se plâng: "Sunt grav bolnav,trebuie s m operez imediat, i operaia cost 500 de mrci" i apoi trebuia s-l întrebe peführerul de district (Gauführer sau Gauleiter ) dac e sau nu cu putin s pstreze pentru sine maimult decât salariul fixat. Preurile nu mai erau preuri, salariile nu mai erau salarii, erau numaitermeni cantitativi într-un sistem socialist.

Acum îngduii-mi s v spun cum s-a prbuit acest sistem. Într-o bun zi, dup ani de lupte,armatele strine au ptruns în Germania. S-au strduit s pstreze sistemul acesta economicdirijat de guvern, îns brutalitatea lui Hitler era indispensabil pentru acest scop i, în absena ei,obiectivul a trebuit abandonat.

i în vreme ce Germania trecea prin toate acestea, în timpul celui de al doilea rzboi mondial,Marea Britanie se comporta aidoma Germaniei. Pornind de la controlul preurilor aplicat numaicâtorva bunuri, guvernul britanic a iniiat pas cu pas (aidoma lui Hitler pe timp de pace, înaine derzboi) controlul unei pri tot mai mari din economie, atingând, cam la finele rzboiului, ceva defelul unui socialism aproape pur.

Marea Britanie nu a fost adus la socialism de guvernul laburist instalat în 1945. Marea Britaniedevenise socialist în t impul r zboiului condus de Sir Winston Churchill, în calitate de primministru. Guvernul laburist s-a mulumit s rein sistemul socialist, deja implementat deguvernul lui Sir Winston Churchill. i aceasta, în ciuda unei opoziii populare considerabile.

Naionalizrile din Marea Britanie n-au însemnat prea mult; naionalizarea Bncii Angliei a fostdoar nominal, deoarece Banca Angliei era deja, în totalitate, controlat de guvern. i la felstteau lucrurile cu industria oelului i cile ferate, când au fost i acestea naionalizate.



25

"Socialismul se rzboi," cum i s-a spus - pentru a distinge strategia intervenionismului pas cu pas- naionalizase practic sistemul dinainte.

Diferena între sistemul german i cel britanic era neglijabil, întrucât persoanele care operauaceste sisteme erau, în ambele cazuri, numite de guvern i erau inute s respecte în totul ordinele

guvernului. Dup cum am afirmat mai devreme, sistemul Germaniei naziste pstra etichetele itermenii economiei de pia libere, capitaliste. Dar, înelesul lor era foarte diferit: erau, de acum,simple decrete guvernamentale.

Aa stteau lucrurile i cu sistemul britanic. Când Partidul Conservator a revenit la putere o partedin controale au fost îndeprtate. Asistm în prezent (1958) în Marea Britanie la confruntareacelor dou tabere: una favorabil meninerii controalelor, cealalt favorabil abolirii lor. (Dar situaia din Anglia, nu trebuie s uitm, este foarte diferit de aceea din Rusia.) O situaie similarîntâlnim în rile dependente de importul de hran i materii prime care trebuie s exporte, deci, produse manufacturate. Într-adevr, în rile puternic dependente de export, un sistem de controlguvernamental, pur i simplu, nu funcioneaz.

Aadar, în msura în care mai exist un rest de libertate economic (i mai exist libertatesubstanial în ri ca Norvegia, Anglia i Suedia, de pild) aceasta se întâmpl datoritnecesit ii de a exporta. Mai devreme am ales exemplul laptelui, nu pentru c a avea o preferinsubstanial pentru lapte, ci pentru c, practic toate guvernele - majoritatea lor - au reglementat înultimii ani preurile laptelui, oulor sau untului.

A vrea s m refer în câteva cuvinte, la înc un exemplu, controlul chiriilor. Dac guvernulcontroleaz chiriile, unul dintre efecte este c cei care altminteri s-ar fi mutat din apartamentemari în altele mai mici, odat cu modificarea condiiilor familiale, nu o vor mai face. Gândii-v,de exemplu, la prinii ai cror copii prsesc casa la vârsta cstoriei, sau când accept o slujbîn alt ora. Asemenea prini obinuiau s-i schimbe apartamentul, mutându-se într-unul mai mici mai ieftin. Necesitatea aceasta a disprut când guvernul a impus controlul chiriilor.

La Viena, în Austria, pe la începutul anilor douzeci, cu un control al chiriilor bine împmântenit,venitul proprietarilor unui apartament mediu nu depea, datorit reglementrilor, preul a doucltorii cu mijloacele de transport în comun, aflate în proprietate public. Dup cum v puteiimagina, lipsea orice incitativ care s-i detemine pe oameni s-i schimbe apartamentele. i pe dealt parte, nici nu se construiau case noi. Am întâlnit condiii similare în Statele Unite, dup aldoilea rzboi mondial i în multe orae nici astzi lucrurile nu s-au schimbat prea mult.

Unul din motivele principale ale marilor dificulti financiare prin care trec numeroase oraeamericane este controlul chiriilor i deficitul de spaiu locativ rezultat de aici. Aa c guvernul acheltuit milioane de dolari pentru construirea de case noi. Dar ce a determinat deficitul de spaiulocativ? Deficitul a fost generat de aceleai motive care au determinat deficitul de lapte, când preul laptelui a fost controlat. Ceeace înseamn: dac guvernul se amestec în treburile pieei, elva fi tot mai atras spre socialism.

Acesta este i rspunsul cu care-i întâmpinm pe cei care spun: "Noi nu suntem socialiti, noi nudorim ca guvernul s controleze totul. Înelegem c aa ceva e ru. Dar de ce nu s-ar amesteca



26

guvernul câtui de puin în treburile pieei? De ce nu ne-ar ocroti guvernul de o seam de lucruricare ne displac?"

Oamenii acetia vorbesc despre politica "jumtilor-de-msur"("middle-of-t he-road-pol icy" ).Ceea ce le scap lor este c intervenia izolat, adic intervenia limitat numai la o mic parte a

sistemului economic, aduce dup sine o situaie pe care chiar guvernul - i persoanele care aucerut intervenia guvernului - o vor socoti mai rea decât neplcerile pe care au dorit s le înlture: populaia care a cerut controlul chiriilor este teribil de nemulumit s constate existena unuideficit de apartamente i de spaiu locativ.

Îns deficitul acesta este tocmai rezultatul interveniei guvernamentale, care a meninut chiriilesub nivelul celor stabilite pe piaa liber.

Ideea c ar exista un al treilea sistem - între socialism i capitalism, dup cum afirm suporteriisi - un sistem îndeprtat, deopotriv, de socialism i de capitalism, dar care reine avantjele ievit dezavantajele fiecruia, este curat prostie. Persoanele care cred într-un asemenea mit tiu

s devin într-adevr lirice când prea-mresc minunile intervenionismului. Putem afirma frdificultate c se înal. Interveniile guvernului, în faa crora se închin, aduc dup ele efecte pecare nici chiar ei nu le agreeaz.

Unul dintre subiectele la care m voi referi este protecionismul. Guvernul încearc s izoleze piaa autohton de piaa mondial. El introduce tarife, menite s ridice preul autohton al unui bundeasupra preului existent pe piaa mondial, ceeace permite productorilor autohtoni s formezecarteluri. Apoi, cartelurile sunt atacate de guvern, care afirm: "În asemenea condiii estenecesar legislaia anticartel." Exact în aceast situaie se afl cele mai multe guverne europene.În Statele Unite sunt i alte motive pentru legislaia anti-trust i pentru campania guvernuluiîmpotriva spectrului monopolist.

Este absurd s vedem guvernul - care face posibil apariia cartelurilor autohtone prin propriilesale intervenii - artând cu degetul ctre pia i zicând: "Iat c sunt carteluri; de aceeaintervenia guvernului în treburile pieei este necesar." Ar fi cu mult mai simplu s se evitecartelurile, punând capt amestecului guvernului în treburile pieei - amestecului care face cu putin aceste carteluri.

Ideea c amestecul guvernului este o "soluie" la probleme economice conduce, pretutindeni, lasituaii cel puin foarte neplcute i adesea chiar haotice. Dac guvernul nu se oprete la timp, eladuce dup sine socialismul.

Cu toate acestea, amestecul guvernului în treburile oamenilor de afaceri rmâne foarte popular.Îndat ce cuiva nu-i place ce se întâmpl în lume, el zice: "Guvernul ar trebui s fac ceva. La cee bun guvernul? Guvernul trebuie s se implice." i aceasta este o reminiscen caracteristic amodului de gândire din vremuri trecute, din vremuri d inaintea libertii moderne, dinainteaguvernului constituional modern, dinaintea guvernului reprezentativ, sau a republicanismuluimodern.

Vreme de secole, a proliferat doctrina - de toat lumea meninut i acceptat - c un rege, unrege uns, ar fi mesagerul lui Dumnezeu; c ar fi înzestrat cu mai mult înelepciune decât supuii



27

si i cu puteri supranaturale. Pân recent, la începutul secolului XIX înc, oamenii suferind deanumite boli, ateptau vindecarea de pe urma atingerii degetului regal. De obicei doctorii sedescurcau mai bine; ceea ce nu-i împiedeca s-i îndrume pacienii spre încercarea tratamentulregal.

Doctrina aceasta a superioritii guvernului paternalist, a puterilor supranaturale i supraumane aregilor ereditari, a disprut treptat - sau cel puin aa s-a putut crede. Apoi a revenit din nou. Afost un profesor german, pe nume Werner Sombart (pe care care l-am cunoscut foarte bine), acrui reputaie se întindea în toat lumea, cruia numeroase universiti îi oferiser titlul de doctor honor i s causa i care era membru de onoare al Asociaiei economitilor americani. Profesorulacesta a scris o carte, aprut i în limba englez, la editura Princetown University Press. Edisponibil i într-o versiune francez i probabil i într-una spaniol - cel puin aa sper, ca s putei verifica cele ce v spun. În cartea aceasta, publicat în secolul nostru, nu în întunecatul Evmediu, Werner Sombart, profesor de economie, spune simplu: "Führerul, Führerul nostru" - serefer desigur, la Hitler - "primete ordine direct de la Dumnezeu, Führerul universului."

M-am referit mai devreme la ierarhia fuhrerilor i, în aceast ierarhie, l-am menionat pe Hitler ca"Führer Suprem." Dup Werner Sombart îns, mai exist un Fuhrer, înc i mai sus, Fuhreruluniversului. i Dumnezeu, spunea el, îi ordon nemijlocit lui Hitler. Desigur, profesorul Sombartaduga, foarte modest: "Nu tim cum comunic Dumnezeu cu Führerul. Dar, faptul în sine e denetgduit."

Acum, inând seama c o asemenea carte poate fi publicat în limba german, limba unei naiunicândva elogiat ca "naiunea filozofilor i a poeilor," i c ea este tradus în englez i înfrancez, nu vom mai fi surprini dac i un mic birocrat se consider pe sine mai înelept i mai bun decât concetenii si i dorete s se amestece în toate cele, chiar dac el este doar un mic birocrat i nu ilustrul profesor Werner Sombart, membru onorific peste tot.

Exist remedii pentru aa ceva? A zice c da, exist un remediu. i remediul acesta e putereacetenilor; ei trebuie s împiedice instalarea unor asemenea regimuri autocratice, care se pretindmai înelepte decât ceteanul obinuit. Aici este diferena fundamental între libertate iservitute.

rile socialiste i-au revendicat termenul de democra ie. Ruii numesc sistemul lor o democraie popular; vor s spun, probabil, c poporul este reprezentat în persoana dictatorului. Eu cred cunui dictator, lui Huan Peron, aici în Argentina, i s-a dat rspunsul corect în1955, când a fostalungat în exil. S sperm c tuturor dictatorilor, de pretutindeni, li se va da o replic similar.



28

4.Inflaia

Dac oferta de caviar ar fi la fel de abundent ca i cea de cartofi, atunci preul caviarului -- adicraportul de schimb între caviar i bani sau între caviar i alte bunuri -- s-ar schimba considerabil.În cazul acesta ne-am putea procura caviar cu sacrificii mult mai reduse decât cele necesare azi.

În mod analog, ca urmare a unui spor al cantitii de bani, puterea de cumprare a unitiimonetare scade i odat cu ea scade, de asemenea, cantitatea de bunuri ce pot fi obinute înschimbul unei uniti monetare.

În secolul al XVI-lea, odat cu descoperirea i exploatarea resurselor americane de aur i argint,cantiti enorme de metal preios au luat drumul Europei. Rezultatul acestei creteri a cantitii de bani a fost o tendin de cretere a preurilor în Europa. În mod analog, astzi, când vreun guvernsporete cantitatea banilor de hârtie, rezultatul este o tendin de scdere a puterii de cumprare aunitii monetare i preurile cresc. Numim aceasta in fla ie.

Din nefericire, atât în Statele Unite cât i în alte ri, exist persoane care prefer s nu identifice

cauza inflaiei într-o cretere a cantitii de bani ci, mai degrab, s o atribuie creterii preurilor.

Totui, nu s-a ridicat niciodat vreo obiecie serioas împotriva interpretrii economice a relaieidintre preuri i cantitatea de bani, sau a raportului de schimb dintre bani i alte bunuri, mrfuri iservicii. Cu mijloacele tehnologice de azi, nimic nu e mai simplu decât s confecionezi buci dehârtie cu anumite inscripii monetare tiprite pe ele. În Statele Unite, unde toate bancnotele auaceleai dimensiuni, nici mcar nu este mai costisitor pentru guvern s tipreasc o hârtie de 1000de dolari, mai degrab decât una de un dolar. Nu este vorba decât de o procedur de tiprire carenecesit în fiecare caz acelai consum de hîrtie i cerneal.

În secolul al XVIII-lea, când s-au fcut primele încercri de a emite bancnote cu statutul de

mijloace legale de plat -- aadar note bancare ce trebuiau acceptate în tranzaciile comerciale larând cu monedele de aur i argint -- guvernele i naiunile au crezut c bancherii dein anumitesecrete care îi fac capabili s creeze bogie din nimic. Când guvernele din secolul al XVIII-leaîntâmpinau dificulti financiare, guvernanii îi imaginau c numirea unui bancher iscusit încalitate de administrator al finanelor guvernamentale este de ajuns pentru a-i scpa de toate problemele.

Câiva ani înainte de Revoluia francez, când monarhia se afla în dificulti financiare, regeleFranei a cutat un asemenea bancher iscusit, ca s-l numeasc într-o funcie important. Omulgsit era, din toate punctele de vedere, diametral opus guvernanilor francezi de pân atunci. Maiîntâi, el nu era francez, ci strin, un elveian din Geneva, pe nume Jacques Necker. În al doilea

rând el nu era membru al aristocraiei, ci simplu om de rând. i, lucru chiar mai important înFrana secolului al XVIII-lea, nu era catolic ci protestant. Aa c Monsieur Necker, printelecelebrei Madame de Staël a devenit ministru de finane, i toat lumea atepta de la el s rezolve problemele financiare ale Franei. Dar, în ciuda încrederii considerabile de care s-a bucuratMonsieur Necker, cufrul regal a rmas gol -- cea mai mare greeal a lui Necker fiind încercareasa de a sprijini financiar rzboiul de independen al colonitilor americani împotriva Angliei, fr a r id ica taxele. Cu siguran, nu aceasta era calea de rezolvare a problemelor financiare aleFranei.



29

Nu exist nici o soluie miraculoas a problemelor financiare ale unui guvern; dac are nevoie de bani, trebuie s-i procure prelevând taxe de la ceteni (sau, în cazuri excepionale,împrumutându-i de la persoane care dispun de bani). Îns multe guverne, ba chiar major itatea guvernelor sunt încredinate c mai exist o metod pentru a-i procura banii necesari: pur isimplu tiprindu-i.

Dac guvernul ine s fac un lucru benefic -- dac dorete, bunoar, s construiasc un spital --calea de urmat pentru ridicarea sumei necesare finalizrii acestui proiect este prelevarea de taxede la ceteni i construirea spitalului din veniturile astfel colectate. În cazul acesta nu va urma o"revoluie" deosebit a preurilor, fiindc cetenii -- pltind taxele -- sunt constrâni s-i reduccheltuielile, atâta timp cât dureaz colecta guvernamental de bani destinai spitalului.Contribuabilul este silit s-i restrâng consumul, investiiile, sau economiile. Guvernul, fcându-i intrarea pe pia în calitate de cumprtor, se subst ituie ceteanului individual: ceteanulcumpr mai puin, guvernul cumpr mai mult. Sigur c guvernul nu cumpr întotdeaunaaceleai bunuri pe care le-ar fi cumprat cetenii; dar în ansamblu, nu rezult nici o ridicare a preurilor ca urmare a construirii unui spital de ctre guvern.

Am ales în mod deliberat exemplul acesta cu spitalul, fiindc uneori se spune: "Nu este totunadac guvernul îi aloc banii pentru scopuri bune sau rele." Voi presupune aici c guvernulutilizeaz întotdeauna banii pe care i-a tiprit pentru atingerea celor mai nobile scopuri cu putin-- scopuri care se bucur de consimmântul nostru, al tuturor. Procedez astfel fiindc ceea cenumim astzi inflaie nu este consecina felului cum sunt cheltuii banii guvernamentali, ci a cii pe care guvernul ob ine aceti bani, o consecin pe care majoritatea populaiei de pretutindeni nuo consider benefic.

De exemplu, fr a recurge la inflaie, guvernul poate utiliza bani colectai din taxe pentru a facenoi angajri sau pentru a spori salariile celor deja angajai de stat. În consecin, oamenii acetia,ale cror salarii s-au mrit, au posibilitatea s cumpere mai mult. Când guvernul sporete salariileangajailor si pe seama taxelor prelevate de la ceteni, contribuabilii pot cheltui mai puin, pecând angajaii guvernamentali pot cheltui mai mult. În ansamblu preurile nu vor crete.

Îns, dac guvernul nu recurge la prelevri de taxe în acest scop, utilizând în schimb bani proaspt tiprii, înseamn c unii oameni vor dispune acum de mai muli bani, în vreme ce restul populaiei continu s dispun de aceeai cantitate ca i mai înainte. Aa c beneficiarii banilor nou tiprii vor intra în competiie cu cei ale cror resurse bneti au rmas neschimbate. i, datfiind c nu exist mai multe mrfuri decât înainte, dei exi st bani mai muli pe pia -- i datfiind c exist acum persoane care pot cumpra mai mult azi decât ieri -- rezultatul va fi un spor al cererii pentru aceeai cantitate constant de bunuri. Aa c preurile vor tinde s creasc. Faptulacesta este inevitabil, indiferent de utilizarea dat banilor nou-creai.

i mai important este c tendina aceasta de cretere a preurilor se va manifesta pas cu pas; nueste vorba de o cretere general a unui aa numit "nivel al preurilor." "Nivelul preurilor" este oexpresie metaforic a crei utilizare trebuie întotdeauna evitat.

Evocând "nivelul preurilor" oamenii îi închipuie un lichid al crui nivel urc sau coboar odatcu variaiile sale cantitative pstrând îns o aceeai înlime în orice punct al recipientului. Dar încazul preurilor, nu poate fi vorba de un asemenea "nivel." Preurile nu se modific nici în aceeai



30

msur, nici în acelai timp. Exist întotdeauna preuri care se modific mai repede, urcând saucoborând înaintea altora. Lucrul este explicabil.

S ne oprim de exemplu la cazul funcionarului de stat care a primit banii cei noi, proasptadugai la oferta monetar. Oamenii nu cumpr astzi exact aceleai bunuri i în aceleai

cantiti ca i ieri. Banii cei noi, tiprii de guvern i introdui pe pia, nu vor fi utilizai pentru acumpra toate tipurile de bunuri i servicii. Banii sunt cheltuii pentru anumite bunuri, ale cror preuri vor crete, în vreme ce alte bunuri vor continua s-i pstreze preurile dinaintea ptrunderii pe pia a banilor cei noi. Aa c, odat declanat, inflaia va afecta în mod diferitgrupuri diferite ale populaiei. Acele grupuri care au primit banii cei noi înaintea altora beneficiaz de un câtig temporar.

Când guvernul recurge la inflaie pentru a susine un rzboi, el trebuie s achiziioneze muniii,aa c industriile productoare de armament i muncitorii angajai în acestea sunt cei dintâi carevor cpta banii nou-creai. Aceste grupuri se bucur acum de o poziie deosebit de favorabil.Profiturile i salariile lor cresc; industria lor cunoate un avânt. De ce? Fiindc aceti oameni aucptat primii banii cei noi. i cu mai muli bani la dispoziie, ei fac acum cumprturi.Productorii de muniii cumpr de la alte persoane, care produc i vând mrfurile de care au einevoie.

Acetia formeaz un al doilea grup. i al doilea grup consider inflaia o mare binefacere pentruafacerile sale. De ce nu? Nu e oare minunat s vinzi mai mult? Proprietarul unui restaurant dinvecintatea fabricii de muniii, spre exemplu, va spune: "E minunat! Muncitorii de la fabrica demuniii dispun acum de mai muli bani; mult mai muli dintre ei sunt acum clienii mei; cu toii"patroneaz" restaurantul meu; i eu sunt cât se poate de încântat." Proprietarul restaurantului nuvede nici un motiv s nu se bucure.

Situaia este aceasta: veniturile celor dintâi beneficiari ai banilor au sporit i ei îi pot permite, încontinuare, s cumpere numeroase bunuri i servicii în condiiile dinaintea inflaiei,corespunztoare fostei configuraii a pieei. Iat de ce poziia lor este deosebit de favorabil.Astfel, inflaia se propag pas cu pas, de la un grup de populaie la altul. i toi cei crora baniinou creai le parvin în faza timpurie a inflaiei beneficiaz de ea, fiindc achiziioneaz, înc,anumite bunuri la preurile corespunztoare fostei configuraii a raportului de schimb între bani ialte mrfuri.

Mai exist îns i alte grupuri ale populaiei la care banii cei noi ajung târziu, mult mai târziu.Acetia sunt cei aflai în poziii defavorabile. Înainte ca banii cei noi s le parvin i lor, ei se vdsilii s plteasc preuri mai mari pentru anumite bunuri, dac nu chiar pentru toate bunurile pecare intenionau s le cumpere, în vreme ce venitul lor a rmas practic neschimbat, sau, în oricecaz, nu a sporit proporional cu preurile.

Iat, bunoar, situaia din Statele Unite în vremea celui de-al doilea rzboi mondial; pe de o parte inflaia îi favoriza pe lucrtorii angajai în producia de muniii, industia muniiilor i pe productorii de armament, defavorizând, pe de alt parte, alte segmente ale populaiei. Iar cei mainpstuii de inflaie erau profesorii i preoii.



31

Preotul, dup cum tii, este o persoan deosebit de modest care slujete Domnului i care nu secade s vorbeasc prea mult despre bani. În mod similar, profesorii sunt persoane devotatemisiunii lor, inute s gândeasc mai mult la educaia tinerilor decât la propriile salarii. Înconsecin profesorii i preoii s-au numrat printre cei mai defavorizai de inflaie, iar slujitoriicolii i ai bisericii au realizat printre cele din urm c sunt îndreptii la mriri de salarii. Când

consiliile parohiale i asociaiile profesorale au sfârit, în cele din urm, prin a descoperi c isalariile acestor oameni devotai se cuvin mrite, pierderile anterioare, deja suferite de ei, aurmas neîndreptate.

Mult vreme, oamenii acetia au trebuit s-i restrâng cumprturile, s-i diminueze consumulde hran mai bun i mai scump i s achiziioneze mai puin îmbrcminte -- fiindc preurilecrescuser deja, pe când veniturile lor salariale nu sporises înc. (Astzi situaia s-a modificatconsiderabil, cel puin în cazul profesorilor).

Deci, inflaia afecteaz întotdeauna în mod difereniat diferite segmente ale populaiei. Pentruunele inflaia nu este chiar atât de duntoare; ba unele doresc chiar ca ea s continue, acesteafiind primele care profit de pe urma ei. În cursul urmtoarei expuneri, vom vedea cum aceastasimetrie a consecinelor inflaiei influeneaz în mod decisiv politicile generatoare de inflaie.

În urma modificrilor produse de inflaie, apar grupuri favorizate i grupuri de profitori direci. Nu utilizez aici termenul "profitor" ca s reproez ceva acestor oameni, deoarece, dac exist unvinovat, acela este guvernul care a generat inflaia. Aa c, întotdeauna, se gsesc oameni care favor izea z inflaia, înelegând ceea ce se petrece înaintea altora. Profiturile deosebite care lerevin lor sunt consecina inevitabilei asimetrii a procesului inflaionist.

Guvernul poate socoti c inflaia -- ca mijloc de colectare de fonduri -- este preferabil prelevriide taxe, care este adesea impopular i dificil. Nu odat, în numeroase ri mari i bogate,legislatorii au discutat luni de-a rândul, cutând forma optim de prelevare a taxelor necesareacoperirii cheltuielilor sporite cerute de parlament. În cele din urm, epuizând diferitele metodede colectare a sumelor prin impozitare, ei au conchis c cea mai bun soluie rmâne, probabil,inflaia.

Desigur, cuvântul "inflaie" a fost ocolit. Politicianul aflat la putere, când opteaz pentru inflaienu spune niciodat: "Am optat pentru inflaie." Metodele tehnice întrebuinate pentru a provocainflaia sunt atât de complicate încât ceteanul de rând nu sesizeaz începutul ei.

Una dintre cele mai dramatice inflaii din istorie a fost cea cunoscut de Reichul german, dup primul rzboi mondial. Ea nu s-a manifestat deosebit de spectaculos în t impul rzboiului. Inflaiade dup rzboi este cea care a adus cu sine catastrofa. Guvernul n-a afirmat: "Ne îndreptm ctreinflaie." El s-a mulumit s împrumute bani, pe o cale extrem de ocolit, de la banca central.Guvernul n-a trebuit s întrebe banca central de unde ia banii furnizai. Banca central pur isimplu i-a tiprit.

Astzi, tehnica inflaiei este complicat de existena depozitelor la cerere (check book mone y).Tehnica este alta dar rezultatul acelai. Dintr-o trstur de condei guvernul creaz banid i scre ionar i ( f iat mone y), sporind astfel cantitatea banilor i a creditelor. Guvernul nu are decâts dea un ordin pentru a dispune de bani proaspt creai.



32

La început guvernului nu-i pas c unii oameni vor fi pgubii sau c preurile vor crete.Legislatorii exult: "Sistemul acesta este minunat!" Dar minunea sufer de o slbiciunefundamental: nu poate s dureze. Dac inflaia ar putea continua la nesfârit, ar fi inutil s lecerem guvernanilor s nu recurg la ea. Dar dac exist un lucru sigur referitor la inflaie acelaeste c, mai devreme sau mai târziu, ea trebuie s înceteze. Este o politic ce nu poate dura.

Pe termen lung, inflaia trebuie s înceteze odat cu prbuirea monedei; se ajunge la o catastrofde felul celei petrecute în Germania anului 1923. La 1 august 1914, valoarea dolarului era de 4mrci i 20 de pfenigi. Nou ani i trei luni mai târziu, în noiembrie 1923, dolarul era cotat la 4,2trilioane de mrci. Cu alte cuvinte, marca nu mai valora nimic. Ea încetase de a mai avea vreovaloare.

Cu câiva ani în urm, un autor celebru, John Maynard Keynes, scria: "Pe termen lung, toisuntem mori." Trebuie s admit cu regret c avea, incontestabil, dreptate. Dar întrebarea este:Cât de scurt sau lung va fi termenul scurt? În secolul al XVIII-lea, o faimoas doamn, Madamede Pompadour se pare c ar fi spus: " Aprés nous le déluge" ("Dup noi potopul"). Madame dePompadour a fost suficient de norocoas ca s se sting din via în temen scurt. Îns succesoareaei în funcie, Madame du Barry a supravieuit termenului scurt i a fost decapitat pe termen lung.Pentru mult lume "termenul lung" devine rapid "termen scurt" -- cu atât mai scurt cu cât se prelungete mai mult inflaia.

Cât poate s dureze termenul scurt? Cât poate banca central s continue inflaia? Probabil catâta timp cât oamenii au convingerea c guvernul, mai devreme sau mai târziu, dar cu sigurannu prea târziu, va înceta s tipreasc bani, punând capt astfel reducerii valorii fiecrei unitimonetare.

Când oamenii nu mai cred lucrul acesta, când realizeaz c guvernul va continua la nesfârit i nuare nici un fel de intenie s înceteze, atunci ei încep s îneleag c mâine preurile vor fi maimari decât azi. Atunci încep s cumpere la orice pre, provocând asemenea creteri dramatice ale preurilor încât sistemul monetar se prbuete.

Revin la cazul Germaniei, pe care l-a urmrit întreaga lume. Destule cri descriu ce s-a întâmplatatunci. (Dei nu sunt german, ci austriac, am privit totul din interior: în Austria, condiiile nu erau prea diferite de cele din Germania; nu erau prea diferite nici în multe alte ri europene.) Vremede mai muli ani, germanii au crezut c nu sunt confruntai decât cu o inflaie temporar, care nuva întârzia s înceteze. Aa au crezut aproape nou ani, pân în vara lui 1923. Apoi, în cele dinurm, au început s aib îndoieli. Cum inflaia continua, oamenii au socotit mai înelept scumpere tot ce era disponibil, mai bine decât s-i pstreze banii în buzunar. Mai mult, i-au spusc nu e bine s dea bani cu împrumut ci, din contra, c cel mai bun lucru e s fi datornic. Aa cinflaia a continuat, auto-întreinându-se.

i ea s-a prelungit în Germania exact pân în 20 noiembrie 1923. Masele luaser banii rezultaidin inflaie drept bani adevrai, dar au sfârit prin a constata c situaia se schimbase. Ctrefinele inflaiei, în toamna lui 1923, fabricile germane plteau muncitorilor salariul zilnic în avans,dimineaa. i muncitorul se prezenta la fabric cu soia, creia îi încredina pe loc salariul -- toatemilioanele pe care le primea. i doamna se grbea spre cel mai apropiat magazin, ca s cumpereceva, indiferent ce. Ea înelesese lucrul pe care îl tiau, de acum, cu toii -- c marca îi pierde



33

50% din puterea de cumprare peste noapte, de la o zi la alta. Banii se topeau în buzunareleoamenilor ca ciocolata pe o sob fierbinte. Aceast ultim faz a inflaiei germane n-a durat mult;dup câteva zile, întreg comarul luase sfârit: marca îi pierduse orice valoare i o nou moneda trebuit introdus.

Lordul Keynes, omul care a spus c pe termen lung suntem cu toii mori, face parte dintr-un lungir de autori inflaioniti din secolul XX. Cu toii au scris împotriva etalonului aur. Atacând larându-i etalonul aur, Keynes l-a numit "o relicv barbar". Astzi, cei mai muli consider c eridicol de a mai discuta posibilitatea unei întoarceri la etalonul aur. În Statele Unite, bunoar,eti privit mai mult sau mai puin ca un vistor dac spui: "Mai devreme sau mai târziu StateleUnite vor fi silite s se întoarc la etalonul aur."

i totui etalonul aur posed o calitate incomparabil: cantitatea de bani, în condiiilecorespunztoare etalonului aur, este independent de politicile guvernelor i ale partidelor politice. Acesta este avantajul su. Este o form de protecie împotriva guvernelor risipitoare. Încondiiile corespunztoare etalonului aur când guvernului i se cere s cheltuiasc bani din nou,ministrul de finane poate rspunde: "i banii de unde îi iau? Spunei-mi mai întâi, unde gsesceu banii pentru aceast nou cheltuial."

Într-un sistem inflaionist, nimic nu este mai simplu pentru politicieni decât s cear imprimerieiguvernamentale s le furnizeze oricât de muli bani au nevoie ca s-i realizeze proiectele. Încondiiile unui etalon aur, o politic guvernamental sntoas are mult mai multe anse. Liderii pot spune populaiei i politicienilor: "Nu putem face acest lucru fr s ridicm taxele."

În regim inflaionist îns, populaia capt obiceiul s priveasc guvernul ca pe o instituie caredispune de mijloace nelimitate: statul i guvernul par atotputernice. Dac, de pild, populaia îidorete o nou reea de osele, guvernul este inut s o construiasc. Dar de unde va lua guvernulsuma de bani necesar?

S-ar putea spune c astzi -- i chiar mai de mult, în vremea administraiei McKinley -- în StateleUnite, Partidul Republican s-a pronunat pentru o politic mai mult sau mai puin favorabil banilor sntoi i etalonului aur, pe când Partidul Democrat a favorizat inflaia, desigur, nuinflaia monedei-hârtie ci a monedei-argint.

Pe de alt parte, cel care prin anii 1880 a respins prin veto acordarea unei sume reduse -- circa10.000 de dolari solicitai de Congres -- pentru ajutorarea unei comuniti care suferise undezastru, a fost preedintele democrat Cleveland. i preedintele Cleveland i-a justificatatitudinea scriind: "Dei este datoria cetenilor s asigure susinerea guvernului, nu este datoriaguvernului s asigure susinerea cetenilor." Iat o fraz pe care orice om politic ar trebui s oafieze în biroul su pentru a o arta celor ce vin s cear bani.

M simt oarecum stânjenit de necesitatea de a simplifica aceste probleme. Exist o sumedenie dechestiuni complexe legate de sistemul monetar i n-a fi scris volume întregi despre ele, dac ar fiatât de simple pe cât încerc s le prezint aici. Dar ideea principal este aceasta: o cretere acantitii de bani aduce dup sine scderea puterii de cumprare a unitii monetare. Acesta estelucrul de care sunt nemulumii oamenii ale cror afaceri private sunt afectate defavorabil. Se plâng de inflaie cei care nu beneficiaz de pe urma ei.



34

Dac inflaia este atât de rea i oamenii îneleg lucrul acesta, de ce a devenit ea pretutindeniaproape un mod de via? De boala aceasta sufer chiar i unele dintre cele mai bogate ri dinlume. Statele Unite sunt astzi, cu siguran, cea mai bogat ar din lume, cu cel mai ridicat nivelde trai. Dac vei cltori prin Statele Unite vei constata îns c se vorbete într-una despreinflaie i despre necesitatea de a-i pune capt. Dar se vorbete numai, nu se acioneaz.

Iat câteva fapte: dup primul rzboi mondial, Marea Britanie s-a reîntors la paritatea antebelic alirei fa de aur. Concret aceasta a însmnat o supraevaluare a lirei. Aa c a sporit puterea decumprare a fiecrui salariu. Într-un regim de pia neobstrucionat, salariul nominal, exprimatîn bani, ar fi sczut pentru a compensa acest fenomen, fr ca salariile reale ale muncitorilor saib ceva de suferit. Nu avem timp, aici, s discutm cauzele acestui proces. Dar sindicatele britanice nu erau dispuse s accepte ajustarea ratelor salariilor la noua putere de cumpraresporit a unitii monetare; aa c salariile reale au crescut considerabil în urma acestei msurimonetare. A rezultat o catastrof dureroas pentru Anglia, o ar predominant industrial caretrebuie s importe materii prime, bunuri semifinite i mrfuri alimentare vitale, i s exporte produse manufacturate pentru a plti ceea ce import. Odat cu ridicarea valorii internaionale alirei, preul bunurilor britanice a crescut pe pieele strine, iar vânzrile i exporturile s-au redus.De fapt, practicând aceste preuri, Marea Britanie s-a auto-eliminat de pe piaa mondial.

Cu sindicatele nu se putea discuta. Cunoatei puterea de care dispune astzi un sindicat. El aredreptul, de fapt privilegiul, s recurg la violen. Aa c o hotrâre sindical nu este, s zicem,mai puin important decât un decret guvernamental. Un decret guvernamental este un ordin acrui executare este supravegheat de aparatul însrcinat cu aceast misiune în numele puterii destat: poliia. Cel ce nu respect un decret guvernamental are de a face cu poliia.

Din nefericire, exist astzi, aproape pretutindeni, o a doua putere în msur s utilizeze fora:sindicatele. Sindicatele determin salariile, a cror respectare o supravegheaz apoi recurgând lagreve, cu un rezultat similar celui produs de guvern atunci când decreteaz o rat minim asalariilor. Nu m voi opri acum la problema sindicatelor; m voi ocupa de ea mai târziu. Am inutdoar s menionez c politica sindical este de a fora ratele salariale deasupra nivelului la care s-ar stabili pe o pia neobstrucionat. Rezultatul este c o parte considerabil a forei poteniale demunc nu va mai putea fi utilizat decât de ctre persoane sau industrii dispuse s suporte pierderi. i, dat fiind c întreprinderile nu pot suporta pierderi la nesfârit, ele vor fi constrânse sîi închid porile i lucrtorii vor deveni omeri. Stabilirea ratelor salariale deasupra nivelului pecare l-ar atinge pe o pia neobstrucionat implic, de fiecare dat, neutilizarea unei priconsiderabile din fora de munc potenial.

În Marea Britanie, rezultatul impunerii de ctre sindicate a unor rate salariale ridicate a fostcronicizarea omajului, prelungit ani de-a rândul. Milioane de muncitori au rmas fr slujbe icifrele de producie au sczut. Experii înii erau contrariai. În aceast situaie, guvernul britanica recurs la o msur de urgen, pe care o considera indispensabil: a devaluat moneda.

Urmarea a fost c puterea de cumprare a salariilor, la care sindicatele ineau atât de mult, s-amodificat. Salariile reale, aadar echivalentul în bunuri al salariilor, s-au redus. Muncitorul numai putea cumpra acum la fel de mult ca înainte, chiar dac ratele nominale ale salariilor rmseser neschimbate. S-a crezut c în felul acesta ratele reale ale salariilor vor putea fireaduse la nivelul corespunztor pieei libere, fcând omajul s dispar.



35

Aceeai msur -- devaluarea -- a fost adoptat de numeroase alte ri, printre care Frana, Olandai Belgia. O ar a recurs chiar de dou ori la aceast msur într-un an i jumtate. Este vorba deCehoslovacia. Era, am putea spune, o metod camuflat de a înela puterea sindicatelor. Dar succesul nu a fost cu adevrat pe msura ateptrilor.

Dup câiva ani, oamenii, muncitorii, chiar i sindicatele, au început s îneleag ce se petrece.Au început s îneleag c devalorizarea monedei adusese dup sine reducerea salariilor reale.Sindicatele aveau puterea necesar pentru a se opune. În numeroase ri ele au inserat o clauzsuplimentar în contractele salariale care stipula c salariile trebuie s creasc automat, odat cu preurile. Aceasta s-a numit indexare. Sindicatele deveniser contiente de importana indexrii.Aa c metoda sus-menionat de reducere a omajului -- adoptat de Marea Britanie în 1931 i preluat ulterior de majoritatea guvernelor mai importante -- aceast metod de "vindecare aomajului" este astzi neputincioas.

Din nefericire, în 1936, în a sa carte T he General T heor y of Emplo yement, I nterest, and M one y ,lordul Keynes a ridicat aceast metod -- aceste msuri de urgen încercate în 1929-1933 -- larang de pr inci piu, de orientare fundamental a politicilor economice. i a justificat metodaspunând c, într-adevr "omajul este ru. Dac dorii ca omajul s dispar trebuie s recurgei lainflaia monedei."

El înelegea foarte bine c ratele salariilor pot fi prea ridicate în raport cu piaa, adic prearidicate pentru a justifica decizia patronilor de a-i spori numrul angajailor în mod profitabil,aadar prea ridicate din punctul de vedere al întregii populaii salariate, fiindc ratele salariilor impuse de sindicate, depind nivelul pieei, împiedicau pe unii din cei dornici s câtige unsalariu s obin slujbe.

Keynes afirma, într-adevr: "omajul în mas, prelungit an dup an, constituie cu siguran osituaie extrem de neplcut." Dar în loc de a sugera c ratele salariilor pot i trebuie ajustate lacondiiile pieei, el pretindea c: "dac se devalorizeaz moneda i muncitorii nu sunt suficient deinteligeni ca s priceap lucrul acesta, ei nu se vor opune unei scderi a salariilor reale, atâtavreme cât ratele salariilor nominale rmân neschimbate." Cu alte cuvinte, lordul Keynes pretindea c, dac omul primete aceeai cantitate de lire sterline astzi ca i înainteadevalorizrii monedei, el nu va realiza c, de fapt, acum primete mai puin.

Pentru a spune lucrurilor pe nume, Keynes propunea înelarea muncitorilor. Într-adevr, în loc sdeclare fr ocoliuri c ratele salariilor trebuie ajustate la condiiile pieei -- fiindc, altminteri, parte din fora de munc va rmâne inevitabil neutilizat -- el spunea: "Utilizarea deplin a foreide munc poate fi atins numai practicând inflaia. S-i înelm pe muncitori." Cel mai interesantrmâne, îns, faptul c la vremea publicrii teoriei sale generale (General T heor y), înelciuneadevenise deja imposibil, deoarece oamenii deveniser deja contieni de importana indexrii.Îns dezideratul utilizrii depline a forei de munc a rmas.

Ce înseamn, oare, "utilizarea deplin a forei de munc?" Ea ine de o pia neobstrucionat amâinii de lucru, aadar, o pia nemanipulat de sindicate sau de guvern. Pe o asemenea pia,ratele salariilor pentru fiecare tip de munc prestat tind spre nivelul la care oricine îi dorete oslujb o poate obine i orice patron poate angaja toi muncitorii de care are nevoie. La o cretere



36

a cererii de mân de lucru, rata salariilor va tinde s creasc, iar atunci când este nevoie demuncitori mai puini, rata salariilor va tinde s scad.

Singura metod de atingere a "deplinei utilizri a forei de munc" este meninerea unei pieeneobstrucionate a mâinii de lucru. Aceast propoziie este deopotriv adevrat pentru orice fel

de prestaie în munc i pentru orice alt fel de marf. Ce face un om de afaceri care dorete s-ivând marfa la un pre unitar de 5 dolari? Când nu reuete s vând la preul cerut, expresiaîntrebuinat în jargonul afaceritilor americani este: "t he inventor y does not move" ("stocul nu semic"). Dar trebuie s se mite. Omul de afaceri nu poate pstra marfa, fiindc trebuie scumpere ceva nou; moda se schimb. Aa c va reduce preul. Dac nu îi poate vinde marfa cu 5dolari, va trebui s o vând cu 4. Dac n-o poate vinde cu 4, va trebui s o vând cu 3. Dac nuvrea s dea faliment, nu are de ales. Este posibil s suporte pierderi, îns pierderile acestea sedatoreaz faptului c a anticipat greit capacitatea pieei de a absorbi produsul su.

La fel stau lucrurile cu mii i mii de tineri care vin zilnic la ora, din mediile rurale, cu intenia dea câtiga bani. Lucrul acesta se petrece în toate rile industrializate. În Statele Unite, ei vin laora în ideea c vor câtiga, s zicem, 100 de dolari pe sptmân. Lucrul se poate dovediimposibil. i, dac cineva nu poate obine o slujb pltit cu 100 de dolari pe sptmân, vatrebui s se mulumeasc cu numai 98 de dolari pe sptmân, sau chiar mai puin. Dar daccineva s-ar încpâna s pretind -- aa cum procedeaz sindicatele -- "o sut de dolari pesptmân sau nimic," atunci s-ar putea s fie silit s rmân omer. (Pe muli nu-i deranjeazsituaia de omer fiindc guvernul acord omerilor beneficii -- pe seama angajailor care pltesctaxe speciale în acest scop -- uneori aproape la fel de ridicate ca i salariile pe care le-ar primi încaz c s-ar angaja.)

Fiindc exist un grup de oameni care cred c utilizarea deplin a forei de munc este de neatinsîn absena inflaiei, inflaia este acceptat în Statele Unite. i oamenii îi pun problema: "Oareeste preferabil o moned sntoas însoit de omaj, sau inflaia însoit de utilizarea deplin aforei de munc?" Felul acesta de a pune problema este fundamental viciat.

O punere corect a problemei începe cu întrebarea: Cum poate fi îmbuntit situaiamuncitorilor i a celorlalte grupuri ale populaiei? Rspunsul este: garantând o pianeobstrucionat a mâinii de lucru i realizând astfel dezideratul de utilizare deplin a forei demunc. Dilema este urmtoarea: Vor fi ratele salariilor determinate de pia sau vor fi eledeterminate de presiunile i violenele sindicale? Dilema nu este dac s alegem inflaia sauomajul.

Aceast fals alternativ o vei întâlni în Anglia, în rile industrializate europene, i chiar înStatele Unite. i unii vor spune: "Privii, chiar i Statele Unite practic inflaia. De ce n-am proceda i noi la fel?"

Tuturor acestor persoane ar trebui s li se rspund, înainte de orice: "Unul dintre privilegiileomului bogat este c îi poate permite s se comporte nechibzuit mult mai mult timp decât omulsrac." i aceasta este situaia Statelor Unite. Politica lor financiar este deosebit de greit icontinu s se înruteasc. Poate c Statele Unite îi pot permite s se comporte nechibzuit cevamai mult timp decât alte ri.



37

Lucrul cel mai important care trebuie reinut este c inflaia nu cade din ceruri, ea nu este ocalamitate natural sau o boal care se rspândete ca ciuma. Inflaia este o msur pol it ic -- omsur politic deliberat, iniiat de persoane ce recurg la inflaie deoarece consider c este oalternativ mai puin rea decât omajul. Îns adevrul este c, pe termen nu prea lung, inflaia nu vindec omajul.

Inflaia este o msur politic. i o msur politic se poate schimba. Aa c nu exist nici unmotiv s ne înclinm în faa inflaiei. Dac inflaia este privit ca un ru, atunci va trebui s i se pun capt. Va trebui s se echilibreze bugetul guvernului. Desigur, este necesar ca opinia public s sprijine aceste msuri; i este necesar ca intelectualii s-i ajute pe ceilali s leîneleag. Dac exist suportul opiniei publice, atunci este cu siguran posibil ca reprezentaniialei ai poporului s abandoneze politicile inflaioniste.

Nu trebuie s uitm c pe termen lung este probabil, ba chiar sigur, c vom fi cu toii mori. Dar pe termen scurt, cât dureaz viaa, s-ar cuveni s ne gospodrim treburile pmânteti în modul celmai chibzuit cu putin. i una dintre msurile necesare în acest scop este abandonarea politicilor inflaioniste.



38

5.Investiiile strine

Anumii oameni consider c programele favorabile libertii economice ar fi negativiste. Eispun: Ce vrei, de fapt, voi liberalii? Suntei împotriva socialismului, împotriva intervenieiguvernamentale, împotriva inflaiei, împotriva violenei sindicale, împotriva tarifelor

protecioniste....Voi spunei "nu" tuturor lucrurilor.

A spune c aceast formulare a problemei este superficial i prtinitoare. Pentru c este posibilformularea unui program liberal într-un mod po zit iv. Dac cineva spune: "Sunt împotrivacenzurii," el nu este negativist, el este în favoarea dreptului autorilor de a hotrî singuri ce anumedoresc s publice, fr ca guvernul s intervin. Acesta nu este negativism, aceasta este chiar semnificatia libertii. (Desigur, când folosesc termenul "liberal," cu privire la un sistemeconomic, îl îneleg liberal în sensul su vechi, clasic.)

Astzi, cea mai mare parte a oamenilor consider c discrepanele puternice între nivelele de traidin diferite ri sunt inacceptabile. Acum 200 de ani, condiiile de trai în Marea Britanie erau

mult mai rele decât sunt astzi în India. Dar in anii 1750 britanicii nu-si spuneau "subdezvoltai"sau "înapoiai," deoarece nu erau în msur s compare condiiile de trai din ara lor cu cele dinri în care acestea erau mai bune. Astzi, toi oamenii care nu au atins nivelul mediu de trai dinStatele Unite cred c ceva este în neregul în legtur cu propria lor situaie economic. Multedintre aceste ri îi spun "ri în curs de dezvoltare" i, ca atare, cer ajutor rilor aa-zisdezvoltate sau superdezvoltate.

Permitei-mi s v explic care este situaia în realitate. Nivelul de trai este mai sczut în aa-numitele ri în curs de dezvoltare, deoarece câtigul mediu pentru acelai gen de munc este maisczut în aceste ri decât este în alte ri din Europa Occidental, Canada, Japonia i, mai ales,din Statele Unite. Dac încercm s gsim motivele existenei acestei diferene, trebuie s

înelegem c ea nu se datoreaz unei inferioriti a muncitorilor sau a altor categorii de salariai.Predomin printre anumite grupuri de muncitori nord-americani tendina de a considera c ei suntmai capabili decât ali oameni -- aadar c ei încaseaz salarii mai mari decât ali oameni numaigraie propriului lor merit.

Ar fi necesar i suficient ca un muncitor american s viziteze o alt ar -- s zicem Italia, de unde provin muli muncitori americani -- pentru ca s descopere c nu calitile sale personale, cicondiiile din S.U.A. fac posibil câtigarea de ctre el a unor salarii mai mari. Dac un sicilianemigreaz în Statele Unite, el poate foarte curând s ajung s câtige acele salarii care suntobinuite în Statele Unite. i, dac acelai om se reîntoarce în Sicilia, el va descoperi c vizita saîn Statele Unite nu l-a înzestrat cu acele caliti care s-i permit s câtige, în Sicilia, salarii mai

mari decât concetenii si.Aceast situaie economic nu poate fi explicat nici susinând existena vreunei inferioriti aantreprenorilor din afara Statelor Unite. Este cert c în exteriorul Statelor Unite, Canadei, EuropeiOccidentale i al unei pri din Asia, echipamentul fabricilor i metodele tehnologice utilizatesunt, în general, mult inferioare celor folosite în aceste ri. Dar, aceasta nu se datoreazignoranei antreprenorilor din rile "subdezvoltate." Ei tiu prea bine c fabricile din StateleUnite i Canada sunt mult mai bine echipate; de asemenea, ei tiu tot ce este necesar s tie



39

referitor la tehnologie i, în caz contrar, au ocazia s afle tot ceea ce au nevoie din manualele irevistele tehnice care rspândesc acest tip de cunotine.

Repet: diferena nu const în inferioritate personal sau în ignoran. Diferena const în oferta decapital, în cantitatea de bunuri de capital disponibile. Cu alte cuvinte, volumul de capital investit

pe unitatea de populaie este mai mare în aa-numitele ri avansate decât în rile în curs dedezvoltare.

Un om de afaceri nu poate plti un muncitor cu mai mult decât suma adugat de munca acestuiangajat la valoarea produsului. El nu poate s-l pltesc cu mai mult decât sunt consumatoriidispui s pltesc pentru munca adugat de acest muncitor individual. Dac îl pltete maimult, capitalistul nu îi va recupera cheltuielile de la consumatori. El va suferi pierderi i, dupcum am artat de atâtea ori, i dup cum toat lumea tie, un om de afaceri care sufer pierderitrebuie s-i schimbe felul în care face afaceri, sau s dea faliment.

Economitii descriu acest situaie spunând c "ratele salariale sunt determinate de

productivitatea marginal a muncii." Acesta este doar un alt mod de a exprima ceea ce am spusanterior. Este cert c nivelul salariilor este determinat de msura în care munca oamenilor sporete valoarea unui produs. Dac un om muncete cu unelte mai bune i mai eficiente, atunciel poate realiza într-o or mult mai mult decât un om care muncete cu instrumente mai puineficiente. Este evident c o sut de oameni muncind într-o fabric american de pantofi,înzestrat cu cele mai eficiente unelte i maini, produc mult mai mult în acelai interval de timpdecât o sut de cizmari din India, care trebuie s munceasc cu unelte învechite, într-un mod mai primitiv.

Patronii din aceste ri în curs de dezvoltare tiu foarte bine c utilajele mai bune ar faceîntreprinderile lor mai profitabile. Ei ar vrea s construiasc fabrici mai multe i mai bune.Singurul lucru care îi împiedic s o fac este lipsa capitalului. Diferena dintre rile mai puindezvoltate i cele mai dezvoltate este o funcie de timp: britanicii au început s economiseasccapital mai devreme decât orice alt naiune: de asemenea, ei au început s acumuleze capital is îl investeasc în afaceri. Deoarece au început mai devreme, nivelul de trai din Marea Britanieera ridicat atunci când toate celelalte ri europene aveau înc un nivel de trai sczut. Treptat,toate celelalte ri au început s studieze condiiile britanice, i nu le-a fost prea greu s descoperemotivul bogiei Marii Britanii. Astfel ele au început s imite metodele englezeti de a faceafaceri.

Din moment ce celelalte ri au început cu întârziere, i cum britanicii nu au stopat investiiile decapital, s-a perpetuat o mare diferen între condiiile din Anglia i cele din celelalte ri. Dar s-aîntâmplat ceva care a fcut ca avantajul iniial al Marii Britanii s dispar.

S-a întâmplat cel mai important eveniment din istoria secolului al nousprezecelea -- i nu doar înistoria unei ri anume. Acest mare eveniment a fost dezvoltarea invest iiilor strine, în cursulsecolului al nousprezecelea. În 1817, marele economist englez Ricardo considera înc de la sineîneles faptul c un capital se putea investi numai în interiorul granielor unei ri, c posesorii decapital nu vor încerca s-l investeasc în strintate. Dar câteva decade mai târziu investiiile decapital peste grani au început s joace un rol de cea mai mare importan în afacerile dinîntreaga lume.



40

Fr investiiile de capital ar fi fost necesar ca naiunile mai puin dezvoltate decât marea Britanies înceap cu metodele i tehnologiile cu care începuser i Britanicii, la începutul i în mijloculsecolului optsprezece, i încetul cu încetul, pas cu pas -- întodeauna mult sub nivelul tehnological economiei britanice -- s încerce s imite ceea ce fcuser britanicii.

S-ar fi scurs multe, multe decade, înainte ca aceste ri s ating nivelul de dezvoltare tehnologic pe care Marea Britanie îl atinsese cu o sut de ani i mai bine înaintea lor. Dar marele evenimentcare a ajutat toate aceste ri a fost dezvoltarea investiiilor strine.

Investiiile strine însemnau c posesorii de capital britanici investeau acest capital britanic în alte pri ale lumii. Mai întâi au investit în acele ri europene care, din punctul de vedere al MariiBritanii, sufereau de un deficit al capitalului i erau înapoiate în dezvoltarea lor. Este un fapt binecunoscut c în majoritatea rilor europene, precum i în Statele Unite, cile ferate au fostconstruite cu ajutorul capitalului britanic. Dumneavoastr tii c acelai lucru s-a întâmplat înaceast ar, în Argentina.

Companiile de gaz lampant din toate oraele Europei erau, de asemenea, britanice. La mijloculanilor 1870, un scriitor i poet britanic îi critica compatrioii. El spunea: "Britanicii i-au pierdutvechea lor vigoare i nu mai au nici o idee nou. Ei nu mai sunt o naiune conductoare sauimportant în lume." La care Herbert Spencer, marele sociolog, rspundea: "Uitai-v lacontinentul european. Toate capitalele europene beneficiaza de iluminare stradal pentru c ocompanie britanic le aprovizioneaz cu gaz lampant." Aceasta se întâmpla, bineîneles, în ceeace ne apare nou a fi vremea "îndeprtat" a iluminatului cu gaz. Rspunzând în continuareacestui critic britanic, Herbert Spencer aduga: "Spunei c germanii sunt mult înaintea MariiBritanii. Dar privii la Germania. Pân i Berlinul, capitala Reich-ului german, capitala Gei st-ului, ar fi în întuneric dac o companie de gaz britanic nu ar fi invadat ara, iluminându-istrzile."

În acelai mod capitalul britanic a dezvoltat cile ferate i multe ramuri industriale în StateleUnite. i, bineîneles, atâta timp cât o ar import capital, balana sa comercial este, dup cum onumesc non-economitii, "defavorabil." Aceasta înseamn c exist un exces de importurirelativ la exporturi. Motivul "balanei comerciale favorabile" a Marii Britanii era faptul cîntreprinderile britanice trimiteau o mulime de tipuri de echipament în Statele Unite, iar acesteechipamente nu erau pltite prin nimic altceva decât prin aciuni ale corporaiilor americane.Aceast perioad a istoriei Statelor Unite a durat, cu aproximaie, pân în anii 1890.

Dar când Statele Unite, cu ajutorul capitalului britanic -- i mai apoi cu ajutorul propriilor lor politici procapitaliste -- i-au dezvoltat propriul lor sistem economic într-un mod fr precedent,americanii au început s-i rscumpere capitalul reprezentat de aciunile pe care cândva levânduser strinilor. Acum Statele Unite aveau un surplus de exporturi relativ la importuri.Diferena a fost pltit prin importarea -- prin repatrierea, cum a numit-o cineva -- titlurilor devaloare americane.

Acest perioad a durat pân la primul rzboi mondial. Ce s-a întâmplat mai departe este o alt poveste. Este povestea subsidiilor americane pentru rile beligerante în timpul, între i dup celedou rzboaie mondiale: împrumuturile i investiiile Statelor Unite în Europa s-au adugatajutoarelor strategice de rzboi, ajutorului strin, Planului Marshall, hranei ce era trimis peste



41

ocean i altor subvenii. Accentuez aceasta deoarece oamenii cred, uneori, c este ruinos saudegradant s aib capital strin lucrând în ara lor. Trebuie s realizm c, în toate rile cuexcepia Angliei, investiia de capital strin a jucat un rol considerabil în dezvoltarea industriilor moderne.

Atunci când spun c dezvoltarea investiiilor strine a fost cel mai mare eveniment istoric alsecolului al nousprezecelea, trebuie s ne gândim la toate lucrurile care nu ar fi existat dac nuar fi existat nici o investiie strin. Toate cile ferate, porturile, fabricile i minele din Asia, iCanalul Suez precum i multe alte lucruri din emisfera vestic, nu ar fi fost construite dac nu ar fi existat investiiile strine.

Investiiile strine sunt fcute anticipându-se c ele nu vor fi expropriate. Nimeni nu ar investinimic dac ar ti dinainte c cineva îi va expropria investiiile. În momentul în care acesteinvestiii strine au fost fcute, în secolul al nousprezecelea i la începutul secolului douzeci,nu se punea problema exproprierii. Înc de la început, anumite ri au artat o anumit ostilitatefa de capitalul strin, dar cea mai mare parte a lor au realizat c pot obine un enorm avantaj dinaceste investiii strine.

În anumite cazuri, aceste investiii strine nu erau fcute direct de capitaliti, ci indirect, caîmprumuturi oferite unui guvern. Astfel, guvernul era cel care folosea banii pentru investiii.Acesta a fost, de exemplu, cazul Rusiei. Din motive pur politice, francezii au investit în Rusia încele dou decade dinaintea primului rzboi mondial, aproximativ douzeci de miliarde de franciaur, împrumutându-i mai ales guvernului rus. Toate marile realizri ale guvernului rus -- deexemplu, calea ferat care leag Rusia de la Munii Ural, prin gheurile i zpezile Siberiei, pânla Pacific -- au fost construite mai ales cu capital strin, împrumutat guvernului rus. V daiseama c francezii nu s-au gândit c, într-o bun zi, va exista un guvern rus comunist care pur isimplu va declara c nu va onora datoriile fcute de predecesorul su, guvernul arist.

Începând cu primul rzboi mondial, s-a declanat o perioad de rzboi deschis la nivel mondial,împotriva investiiilor strine. Din moment ce nu exist nici un mijloc de a împiedica un guverns exproprieze capitalul investit, nu exist, în ziua de azi, practic nici o protecie legal pentruinvestiiile strine. Capitalitii nu au prevzut aceasta. Dac posesorii de capital din rileexportatoare de capital ar fi realizat acest lucru, toate investiiile strine ar fi luat sfârit acum patruzeci sau cincizeci de ani. Dar capitalitii nu au crezut c orice ar poate fi atât de lipsit deetic încât s-i renege datoriile, s exproprieze i s confite capitalul strin. O dat cu acesteevenimente a început un nou capitol în istoria economic a lumii.

O dat cu sfâritul mreei perioade care a fost secolul al nousprezecelea, când capitalul strin aajutat, în toate colurile lumii, la dezvoltarea metodelor moderne de transport, de manufactur,minerit i agricultur, a început o nou er, în care guvernele i partidele politice îl considerau peinvestitorul strin ca fiind un exploatator , care ar trebui expulzat din ar.

Ruii nu au fost singurii care au pctuit prin acest atitudine anti-capitalist. Aducei-v aminte,de pild, de exproprierea câmpurilor petrolifere americane din Mexic, i de toate acele lucruricare s-au întâmplat în aceast ar (Argentina) i pe care nu este nevoie s le mai discut.



42

Situaia din lumea contemporan, creat de sistemul de expropriere a capitalului strin, const fiedin exproprierea direct, fie din exproprierea indirect prin controlul ratelor de schimb, sau prindiscriminarea fiscal. Aceasta este mai ales o problem a rilor în curs de dezvoltare.

S ne gândim, de exemplu, la cea mai mare dintre aceste ri: India. Sub ocupaia britanic,

capitalul britanic -- predominant capitalul britanic, dar i capitalul din alte ri europene -- a fostinvestit în India. Dar britanicii au exportat spre India înc ceva care merit menionat în acestcontext; ei au exportat în India metodele moderne de combatere a bolilor contagioase. Rezultatula fost o cretere extraordinar a populaiei indiene i o amplificare corespunztoare a problemelor acestei ri. În faa unei situaii din ce în ce mai grele, India a ales exproprierea ca mijloc derezolvare a acestor probleme. Dar ea nu practica întotdeauna exproprierea direct; guvernul îihruia pe investitorii strini, împiedicându-i s-i desfoare investiiile, într-un asemenea modîncât acetia erau forai, în cele din urm, s-i vând afacerile.

India ar fi putut, bineîneles, acumula capital printr-o alt metod: prin acumularea autohton decapital. Dar India este la fel de ostil acumulrii autohtone de capital pe cât este i fa decapitalitii strini. Guvernul indian spune c vrea s industrializeze India, dar el îi propune defapt doar s creeze întreprinderi social i ste.

Acum câiva ani, faimosul om de stat Jawaharlal Nehru a publicat o colecie de discursuri. Carteaa fost publicat cu intenia de a face investiiile strine în India mai atractive. Guvernul indian nuse opune investiiilor strine înainte de a fi fcute. Ostilitatea apare doar atunci când capitalul este

deja investit. În aceast carte -- citez cuvânt cu cuvânt din ea -- domnul Nehru spunea:"Bineîneles, dorim s socializm. Dar nu ne opunem întreprinderilor private. Dorim s încurajmîn orice mod întreprinderea privat. Dorim s promitem antreprenorilor care investesc în aranoastr, c nu îi vom expropria sau socializa mai devreme de zece ani, poate chiar mai târziu." iel credea c aceasta este o invitaie adresat capitalitilor de a veni în India!

Problema -- dup cum tii -- este acumularea autohton de capital. În toate rile exist astziimpozite foarte mari asupra firmelor pe aciuni. De fapt societile pe aciuni sunt impozitate dedou ori. Prima dat, atunci când profiturile societilor pe aciuni sunt impozitate din greu, apoicând dividendele pe care societile le pltesc acionarilor sunt impozitate din nou. i toateacestea în mod progresiv.

Impozitarea progresiv a venitului i a profiturilor înseamn c exact acea parte a veniturilor pecare oamenii ar fi economisit-o i investit-o este confiscat prin impozitare. S ne oprim laexemplul Statelor Unite. Acum câiva ani, exista un impozit pe "profiturile excedentare," careînsemna c din fiecare dolar câtigat, o societate pe aciuni pstra doar optsprezece ceni. Cândaceti optsprezece ceni erau pltii acionarilor, cei care aveau un numr mare de aciuni trebuiaus plteasc, suplimentar, un impozit ce putea ajunge la un procent de aizeci, optzeci sau chiar mai mult din dividende. Dintr-un dolar obinut profit, ei pstrau aproximativ apte ceni, inouzeci i trei de ceni mergeau la guvern. Din acest procent de nouzeci i trei, cea mai mare parte ar fi fost economisit i investit. În schimb, guvernul îi folosete pentru cheltuieli curente.Aceasta este politica economic a Statelor Unite.

Cred c am artat clar c politica economic a Statelor Unite nu este, pentru celelalte ri, unexemplu de imitat. Aceast politic a Statelor Unite este mai mult decât greit, este



43

irespon sabil. Singurul lucru pe care l-a aduga este c o ar bogat îi poate permite mai multe politici greite decât o ar srac. În Statele Unite, în ciuda tuturor acestor metode de impozitare,exist înc o anumit acumulare adiional de capital i investiii în fiecare an, i de aceea existînc o tendina ctre îmbuntirea nivelului de trai.

Dar, într-o mulime de alte ri, problema este critic. Nu exist -- sau nu exist suficient --economisire autohton, i investiia de capital din strintate este serios diminuat de faptul caceste ri sunt în mod deschis ostile investiiilor strine. Cum pot ei vorbi despre industrializare,despre necesitatea de a dezvolta noi fabrici, de a îmbunti condiiile i de a ridica nivelul detrai, de a avea nivele mai ridicate ale salariilor, mijloace mai bune de transport, dac aceste rifac lucruri care vor avea exact efectul opus? Ceea ce fac politicile lor economice de fapt este sîmpiedice sau s încetineasc acumularea capitalului autohton i s pun obstacole în caleacapitalului strin.

Rezultatul final este cu siguran foarte ru. O astfel de situaie trebuie s dea natere unei pierderi a încrederii, i exist acum, în lume, tot mai mult neîncredere în investiiile strine.Chiar dac naiunile interesate ar fi pe punctul s-i schimbe imediat politicile i ar face toate promisiunile imaginabile, este foarte îndoielnic c ele ar putea, din nou, s conving capitalitiistrini s investeasc.

Exist, bineîneles, anumite metode de a evita aceast consecin. Una dintre acestea ar fi de astabili anumite statute internaionale, i nu doar acorduri, care ar scoate investiiile strine de sub jurisdictiile naionale. Naiunile Unite ar putea face aceasta. Dar Naiunile Unite sunt doar un locde întânire pentru discuii fr folos. Realizând importana enorm a investiiilor strine,realizând c numai investiiile strine pot produce o ameliorare a condiiilor politice i economicemondiale, s-ar putea încerca s se intreprind ceva pe planul legislaiei internaionale.

Aceasta este o problem de tehnic juridic, pe care o menionez numai pentru c situaia nu estefr speran. Dac lumea ar dori cu adevrat s fac posibil ridicarea nivelului de trai al rilor în curs de dezvoltare la cotele celui american, atunci acest lucru s-ar putea realiza. Este necesar doar s înelegem cum se poate el realiza.

Lipsete un singur lucru pentru a face rile în curs de dezvoltare la fel de prospere ca StateleUnite: capitalul -- i, bineîneles, libertatea de a-l utiliza inând cont de disciplina pieei i nu dedisciplina guvernului. Aceste ri trebuie s acumuleze capital autohton, i trebuie s fac posibilsosirea capitalului strin.

În ceea ce privete dezvoltarea economisirii interne, este necesar s menionm înc o dat ceconomisirea intern fcut de populaie presupune o moned naional stabil. Aceasta implicabsena or icrui tip de inflaie.

O mare parte a capitalului utilizat în întreprinderile americane este proprietatea muncitorilor înii i a altor oameni cu mijloace modeste. Miliarde i miliarde de depozite ale caselor deeconomii, de obligaiuni, i de polie de asigurare sunt utilizate în aceste întreprinderi. Astzi, pe piaa monetar american nu bncile, ci companiile de asigurare sunt cei mai mari creditori. i banii companiilor de asigurare sunt -- nu legal ci economic vorbind -- proprietatea persoanelor asigurate. În Statele Unite, practic toat lumea este asigurat, într-un mod sau altul.



44

Condiia prealabil pentru o mai mare egalitate economic în lume este industrializarea. iaceasta este posibil numai prin creterea investiiilor de capital, prin creterea acumulrii decapital. Ai putea fi uimii c nu am menionat o msur care este considerat o metod de primrang pentru industrializarea unei ri. M refer la protecionism. Dar tarifele vamale i controlulratelor de schimb valutare sunt exact mijloacele de î mpied icare a importului de capital i a

industrializrii rii. Singurul mod de a accentua industrializarea este de a dispune de mai multcapital. Protecionismul poate numai s deturneze investiiile dintr-o ramur de activitate într-alta.

Protecionismul, prin el însui, nu adaug nimic la capitalul unei ri. Pentru a deschide o noufabric avem nevoie de capital. Pentru a moderniza o fabric deja existent avem nevoie decapital, i nu de un tarif vamal.

Nu intenionez s discut aici întreaga problem a liberului schimb sau a protecionismului. Sper c marea majoritate a manualelor dvs. de economie o prezint într-un mod corect. Proteciavamal nu schimb situaia economic a unei ri într-una mai bun. i, cu si guran , nicisindicalismul nu o poate schimba în mai bine. Dac condiiile de via sunt nesatisfctoare, dacsalariile sunt mici, i dac salariatul dintr-o ar privete ctre Statele Unite, citete despre ceea cese întâmpl acolo, dac el vede în filme cum locuina unui american mediu este dotat cu totconfortul modern, el ar putea fi invidios. El are perfect dreptate s spun: "Ar trebui s ne bucurm de aceleai condiii." Dar singurul mod de a le obine este printr-o cretere a volumuluide capital.

Sindicatele folosesc violena împotriva antreprenorilor i a oamenilor pe care îi numescsprgtori de grev. În ciuda puterii i a violenei lor, sindicatele nu pot, totui, face astfel încâtsalariile tuturor salariailor s creasc continuu. La fel de ineficiente sunt i decreteleguvernamentale care fixeaz salarii minime. Ceea ce sindicatele produc (dac reuesc s ridicesalariile) este un omaj permanent, de durat.

Dar sindicatele nu pot industrializa ara, ele nu pot ridica nivelul de trai al muncitorilor. i acestaeste punctul decisiv: Trebuie s înelegem c toate politicile unei ri care dorete s-iîmbunteasc nivelul de trai trebuie s fie orientate ctre o cretere a ratei capitalului investit pelocuitor. Aceast investiie de capital pe cap de locuitor este înc în cretere în Statele Unite, înciuda tuturor politicilor greite de acolo. i acelai lucru este valabil în Canada i în anumite ridin Europa Occidental. Dar, din nefericire, capitalul este în scdere în ri ca India.

Citim zilnic în ziare c populaia globului se mrete, poate cu 45 de milioane de suflete -- sauchiar mai mult -- pe an. Cum se va termina acest proces? Care vor fi rezultatele i consecinelesale? Amintii-v ce am spus despre Marea Britanie. În 1750, britanicii credeau c 6 milioane desuflete constituie o suprapopulare extraordinar a Insulelor Britanice i c se îndreptau ctrefoamete i epidemii. Dar, în ajunul ultimului rzboi mondial, în 1939, 50 de milioane de oamenilocuiau în Insulele Britanice, i nivelul de trai era incomparabil mai bun decât fusese în 1750.Acesta era efectul a ceea ce numim industrializare -- un termen oarecum nepotrivit.

Progresul britanic a fost determinat de creterea investiiilor de capital pe cap de locuitor. Dupcum am spus mai înainte, exist doar un singur mod în care o ar poate s ajung prosper: daccrete capitalul, crete productivitatea marginal a muncii, i efectul va fi acela c salariile realevor crete.



45

Într-o lume fr bariere în calea migraiei, ar exista o tendin ctre o egalizare global a niveluluisalariilor. Dac astzi nu ar exista bariere în calea migrrii, probabil c 20 de milioane de oameniar încerca s ajung în Statele Unite în fiecare an, pentru a obine salarii mai mari. Afluenaacestora ar reduce salariile în Statele Unite, i le-ar crete în celelate ri.

Nu am timp s dezvolt prea mult aceast problem a barierelor în calea migrrii. Dar, vreau sspun c mai exist i o alt metod de a egaliza nivelul salariilor la scara întregii lumi. Aceastmetod, ce funcioneaz în condiiile absenei libertii de migrare, este mi grarea capitalului.Capitalitii au tendina de a se muta în acele ri în care exist for de munc disponibil din plini în care munca are un pre rezonabil. i prin faptul c ei aduc capital în aceste ri, ei produc otendin de ridicare a ratelor salariale. Aceasta tendin a funcionat în trecut i va funciona, lafel, în viitor.

Când capitalul britanic a fost iniial investit în, s spunem, Austria sau Bolivia, ratele salariale înaceste ri erau mult, mult mai mici decât în Marea Britanie. Dar aceast investiie suplimentar adat natere unei tendine de ridicare a ratelor salariale în aceste ri. Este un fapt binecunoscut cimediat ce, de exemplu, United Fruit Company a investit în Guatemala, rezultatul a fost otendin general de ridicare a ratelor salariale, începând cu salariile pe care United FruitCompany le pltea, care i-au silit apoi i pe ceilali patroni s plteasc, de asemenea, salarii maimari. Din aceast cauz, nu exist absolut nici un motiv s fim pesimiti în ceea ce priveteviitorul rilor "subdezvoltate."

Sunt întru totul de acord cu comunitii i cu sindicatele, atunci când acetia spun: "Este nevoie scretem nivelul de trai." De curând, într-o carte publicat în Statele Unite, un profesor spunea:"Astzi, avem suficient din toate cele necesare; de ce ar trebui ca oamenii s mai lucreze dingreu? Avem deja de toate." Nu m îndoiesc c acest profesor are de toate. Dar exist oameni înalte ri, de asemenea muli oameni i în Statele Unite, care doresc i ar trebui s aib un nivel detrai mai bun.

În afara Statelor Unite -- în America Latin i, înc mai mult, în Asia i Africa -- toat lumeadorete s vad condiiile de trai din propria sa ar îmbuntindu-se. Un nivel de trai mai ridicataduce cu sine, de asemenea, nivele mai ridicate de cultur i de civilizaie.

Aadar, sunt total de acord cu elul ultim, de ridicare a nivelului de trai pretutindeni. Dar nu suntde acord cu msurile preconizate pentru atingerea acestui scop. Ce msuri vor duce la îndeplinireacest obiectiv? Nu protecionismul, nici intervenia guvernamental, nu socialismul i cusiguran nici violena sindicatelor (eufemistic numit negociere colectiv, care, în fapt, estenegociere cu pi stolul la tâmpl).

Pentru atingerea acestui obiectiv, în viziunea mea, nu exist decât o singur soluie! Este ometod lent. Anumii oameni ar putea spune c este prea lent. Dar nu exist scurtturi ctre un paradis terestru. Este nevoie de timp i de munc. Dar nu de chiar atât de mult timp pe cât credoamenii i, în final, egalizarea se va produce.

În jurul anului 1840, în partea de vest a Germaniei -- în Swabia i Würtemberg, care era unadintre regiunile cele mai industrializate din lume -- se spunea: "Nu vom putea niciodat atingenivelul britanicilor. Englezii au început mai devreme, i vor fi întotdeauna înaintea noastr."



46

Treizeci de ani mai târziu, britanicii spuneau: "Acestei competiii germane nu îi putem face fa,trebuie s facem ceva în legtur cu ea." În acel moment, bineîneles, nivelul german de traicretea rapid i era, înc de pe atunci, apropiat de cel britanic. i astzi, venitul pe cap de locuitor al Germaniei nu este deloc în urma celui al Marii Britanii.

În centrul Europei, exist o mic ar, Elveia, pe care natura a înzestrat-o foarte modest. Nu aremine de crbuni, nici minereuri i nici resurse naturale. Dar populatia de acolo, de-a lungulsecolelor, a urmat încontinuu politici economice capitaliste. Aceti oameni au atins cel mai înaltnivel de trai din Europa continental, iar ara lor este considerat unul dintre marile centre decivilizaie ale lumii. Nu vd de ce o ar precum Argentina -- care este mult mai mare decâtElveia atât teritorial cât i în privina populaiei -- nu ar atinge acelai nivel de trai ridicat, dupcâiva ani de politici economice sntoase. Dar -- dup cum am subliniat -- politicile trebuie s fiesntoase.



47

6.Politici i idei

În epoca iluminist, pe când nord-americanii îi dobândeau independena i, câiva ani mai târziu,când coloniile spaniole i portugheze se transformau în ri independente, în Occident predominao stare de spirit optimist. Pe vremea aceea toi filozofii i oamenii de stat erau pe deplin convini

c omenirea tria începuturile unei noi epoci de prosperitate, de progres i libertate. În zileleacelea oamenii anticipau c noile instituii politice -- guvernele reprezentative constituionaleinstituite în rile libere din Europa i America -- vor funciona într-un mod cât se poate de benefic, i c libertatea economic va îmbunti necontenit condiiile materiale de trai aleomenirii.

tim bine c parte din aceste ateptri au fost excesiv de optimiste. Este, desigur, adevrat clumea a cunoscut, în secolele al XIX-lea i XX, o îmbuntire fr precedent a condiiilor economice, care a fcut cu putin pentru o parte cu mult mai mare a populaiei s se bucure denivele de trai cu mult mai ridicate. Dar mai tim de asemenea i c multe dintre speranelefilozofilor din secolul al XVIII-lea au fost crunt zdruncinate -- sperane c nu vor mai fi rzboaie

i sperane c revoluiile nu vor mai fi necesare. Aceste ateptri nu s-au realizat.

Pe durata secolului al XIX-lea, a existat o perioad când rzboaiele sczuser atât în intensitatecât i ca numr. Dar secolul XX a adus cu sine o renatere a spiritului rzboinic i putem afirma,fr riscul de a ne înela prea mult, c este foarte posibil s nu ne aflm înc la captulîncercrilor ce-i sunt rezervate omenirii.

Sistemul constituional care s-a nscut la finele secolului al XVIII-lea i la începutul secolului alXIX-lea a dezamgit omenirea. Majoritatea oamenilor -- inclusiv a scriitorilor -- care s-au ocupatde aceast problem par s cread c nu exist nici un fel de legtur între faeta economic a problemei i cea politic. Astfel, ei tind s analizeze pe larg declinul parlamentarismului -- al

guvernrii de ctre reprezentanii poporului -- ca i cum acest fenomen ar fi complet independentde situaia economic i de ideile economice, care determin activitile oamenilor.

Dar aceast independen este inexistent. Omul nu este o fiin care s posede, pe de o parte, ofaet economic i, pe de alt parte, una politic, fr nici un fel de legtur între cele dou. Înfapt, fenomenul numit declin al libertii, sau al guvernrii constituionale i al instituiilor reprezentative, este consecina unei modificri radicale în sfera ideilor economice i politice.Evenimentele politice sunt consecinele inevitabile ale modificrilor survenite în politicileeconomice.

Ideile care i-au cluzit pe oamenii de stat, pe filozofii i pe avocaii care, în secolul al XVIII-lea

i în prima parte a celui de al XIX-lea, au dezvoltat fundamentele noului sistem politic, porneaude la premisa c, într-o ar, toi cetenii cinstii împrtesc acelai el ultim. Acest el ultim,cruia toi oamenii deceni ar trebui s i se dedice, ar fi bunstarea întregii ri i, de asemenea, bunstarea altor ri -- liderii acetia morali i politici fiind pe deplin convini c o naiune libernu urmrete cotropirea. Ei concepeau rivalitatea partidelor ca pe un lucru natural, considerând ceste perfect normal s existe diferene de opinie privitoare la modul optim de gestionare atreburilor unui stat.



48

Persoanele care împrteau idei similare despre o problem cooperau, iar aceast cooperare purta numele de partid. Dar structurile de partid nu erau permanente. Ele nu depindeau de poziiaindivizilor în ansamblul structurii sociale. Ele se puteau modifica atunci când oamenii considerauc poziiile lor iniiale se bazau pe premise sau pe idei eronate. Din acest punct de vedere, muli priveau discuiile desfurate în campaniile electorale, i apoi în adunrile legislative, ca pe un

factor politic important. Discursurile membrilor unei legislaturi nu erau privite doar ca declaraiimenite s comunice lumii ce dorete un partid politic. Ele erau privite ca încercri de a convingegrupurile cu preri diferite c ideile vorbitorului sunt mai corecte, mai favorabile bunstriituturor, decât cele formulate de preopineni.

Discursurile politice, editorialele din ziare, pamfletele i crile erau scrise pentru a convinge.Erau puine motive pentru a crede c cineva nu putea convinge majoritatea dac propria sa poziieera absolut corect i dac ideile sale erau sntoase. Acesta era punctul de vedere adoptat dectre cei ce scriau regulile constituionale i de ctre corpurile legiuitoare de la începutulsecolului al XIX-lea.

Îns toate acestea presupuneau c statul nu se amestec în condiiile economice ale pieei.Presupuneau c toi cetenii împrtesc un singur ideal politic: bunstarea întregii ri i aîntregii populaii. i tocmai aceasta este filozofia social i economic pe care a înlocuit-ointervenionismul. Intervenionismul a rspândit o filozofie foarte diferit.

Conform ideilor intervenioniste, datoria guvernului este de a susine, a subveniona i a privilegia grupurile speciale. Ideea oamenilor de stat din secolul al XVIII-lea era c legislatorii auanumite idei speciale despre binele comun. Dar ceea ce ni se ofer astzi, ceea ce vedem astzi înrealitatea vieii politice, practic fr nici un fel de excepie, în toate rile lumii în care nu exist pur i simplu o dictatur comunist, este o situaie în care nu mai exist partide politice în vecheaaccepiune clasic, ci doar grupur i de presiune.

Un grup de presiune este un grup de persoane care doresc s obin pentru ele însele un privilegiuspecial, pe seama restului populaiei. Acest privilegiu poate consta într-un tarif vamal care safecteze importurile generatoare de rivalitate, într-o subvenie, în legi care s-i împiedice pe aliis intre în competiie cu membrii grupurilor de presiune. În orice caz, el le asigur grupurilor de presiune o poziie special. Privilegiul le ofer lor ceva care li se refuz, sau ar trebui s li serefuze -- conform ideilor grupului de presiune -- altor grupuri.

În Statele Unite, sistemul bipartit de pe vremuri pare s fi supravieuit. Dar, acesta nu este decâtun camuflaj al situaiei reale. În fapt, viaa politic din Statele Unite -- aidoma celei din toatecelelalte ri -- este determinat de lupta i aspiraiile grupurilor de presiune. În Statele Unite maiexist înc un Partid Repulican i unul Democrat, dar în fiecare din aceste partide existreprezentani ai grupurilor de presiune. Aceti reprezemtani ai grupurilor de presiune sunt maiinteresai s coopereze cu reprezentanii acelorai grupuri de presiune din partidul rival decât cuali membrii din propriul lor partid.

Ca s v ofer un exemplu, dac discutai cu persoanele din Statele Unite care sunt într-adevr lacurent cu cele ce se petrec în Congres, ele v vor spune: "Omul acesta, acest membru alCongresului, reprezint interesele grupurilor productoare de argint". Sau v vor spune c unaltul îi reprezint pe cultivatorii de grâu.



49

Desigur, fiecare din aceste grupuri de presiune reprezint, în mod necesar, o minoritate. Într-unsistem bazat pe diviziunea muncii, fiecare grup special care urmrete privilegii trebuie s fie ominoritate. Iar minoritile nu au nici odat posibilitatea s obin ceea ce doresc dac nucoopereaz cu alte minoriti similare, cu alte grupuri de presiune similare. În adunrilelegislative, ele încearc s alctuiasc coaliii între diverse grupuri de presiune, astfel încât s

poat deveni majoritare. Îns, dup un timp, aceste coaliii se pot dezintegra, deoarece exist probleme asupra crora este imposibil s ajung la o înelegere cu alte grupuri de presiune, astfelîncât urmeaz formarea altor coaliii între grupurile de presiune.

Este ceea ce s-a întâmplat în Frana, în 1871, într-o situaie pe care istoria a numit-o "declinulcelei de a Treia Republici". N-a fost declinul celei de a Treia Republici; a fost pur i simplu oexemplificare a faptului c sistemul grupurilor de presiune nu este unul care s se poat utiliza cusucces pentru guvernarea unei ri mari.

Avem, în legislaturi, reprezentani ai cultivatorilor de grâu, ai cresctorilor de vite, ai minerituluide argint i ai petrolitilor, dar înainte de orice, ai diverselor sindicate. Doar un singur lucru nu este reprezentat în parlament: naiunea ca întreg. Sunt numai câiva care iau partea naiunii caîntreg. i toate problemele, chiar cele ce in de relaiile externe, sunt abordate din perspectivaintereselor grupurilor speciale de presiune.

În Statele Unite, unele din cele mai puin populate state sunt interesate de preul argintului. Dar nu este vorba de întreaga populaie a acestor state. Cu toate acestea, de multe zeci de ani, StateleUnite cheltuiesc sume considerabile de bani, pe seama contribuabililor, pentru a achiziionaargintul la un pre mai ridicat decât cel al pieii. Un alt exemplu: în Statele Unite doar o mic parte din populaie lucreaz în agricultur; restul populaiei este alctuit din consumatori -- careîn general nu sunt i productori -- de produse agricole. Politica Statelor Unite, cu toate acestea,este de a cheltui miliarde i miliarde de dolari pentru a menine preurile produselor agricoledeasupra preurilor poteniale de pia.

Nu se poate spune c aceast politic favorizeaz o minoritate restrâns, deoarece intereseleagricole nu sunt nicidecum uniforme. Fermierii specializai în produse lactate nu sunt interesaide meninerea unui pre ridicat la cereale; dimpotriv, ei ar prefera un pre sczut la acest produs.Fermierii specializai în produse avicole doresc un pre redus pentru nutreul psrilor. Existnumeroase interese speciale incompatibile în cadrul acestui grup. i cu toate acestea, diplomaiaabil a manevrelor politice din conges face cu putin ca anumite grupuri restrânse sdobândeasc privilegii pe seama majoritii.

Un caz deosebit de interesant în Statele Unite este cel al zahrului. Poate c doar un american dincinci sute este interesat de ridicarea preului la zahr. Probabil c 499 din 500 doresc reducerea preului la zahr. Cu toate acestea, politica Statelor Unite este dedicat, prin tarife vamale i altereglementri speciale, ridicrii preului la zahr. Aceast politic nu este duntoare doar intereselor acelor 499 care sunt consumatori de zahr; ea creaz de asemenea o problem de politic extern extrem de dificil pentru Statele Unite. elul politicii externe este cooperarea cutoate celelalte republici americane, dintre care unele sunt interesate în vânzarea de zahr ctreStatele Unite. Ele ar dori s vând cantiti mai mari de zahr. Aceast împrejurare ilustreazfelul cum interesele grupurilor de presiune pot determina chiar i politicile externe ale unor ri.



50

De ani de zile numeroi autori din întreaga lume scriu despre democraie, despre guvernulreprezentativ, popular. Ei se plâng de neajunsurile acesteia; dar democraia pe care o critic ei nueste decât acel tip de democraie în care politica ce guverneaz ara este intervenioni smul .

Astzi îi putem auzi pe unii spunând: "În prima parte a secolului al XIX-lea, în adunrile

legislative ale Franei, Angliei, Statelor Unite i ale altor ri se ineau discursuri despre marile probleme ale omenirii. Se purtau lupte împotriva tiraniei, pentru libertate i pentru cooperarea cutoate celelalte ri libere. Dar acum adunrile legislative au devenit mai pragmatice!"

Sigur c am devenit mai pragmatici; astzi oamenii nu mai vorbesc despre libertate: ei vorbescdespre pre ur i mai r id icate la alune. Dac acesta este pragmatism, atunci sigur c adunrilelegislative s-au achimbat considerabil, dar nu în bine.

Aceste schimbri politice, consecine ale intervenionismului, au redus considerabil putereanaiunilor i a reprezentanilor lor de a rezista aspiraiilor dictatoriale i manevrelor tiranice.Reprezentanii din adunrile legislative, a cror singur grij este s satisfac alegtorii care

doresc, de pild, un pre ridicat la zahr, lapte i unt, i un pre sczut la grâu (obinut prinsubvenii guvernamentale), nu pot reprezenta populaia decât într-o manier extrem deinadecvat; ei nu pot reprezenta niciodat întregul electorat.

Alegtorii care agreaz asemenea privilegii nu realizeaz c exist, de asemenea, i oponeni caresolicit msuri contrare i care îi împiedic pe reprezentanii lor s ating un succes deplin.

Acest sistem duce, de asemenea, la creteri neîncetate ale cheltuielilor publice, pe de o parte, isporete, pe de alt parte, dificultatea prelevrii de impozite. Reprezentanii acestor grupuri de presiune solicit numeroase privilegii speciale pentru interesele lor, îns nu doresc s-i încarcesusintorii cu poveri fiscale prea grele.

Ideea c legislatorul reprezint nu întreaga naiune, ci numai interesele speciale din districtul încare a fost ales, n-a aparinut fondatorilor sistemului modern de guvernare constituional, dinsecolul al XVIII-lea, ci este una din consecinele intervenionismului. Ideea originar era cfiecare membru al corpului legislativ trebuie s reprezinte întreaga naiune. El nu era ales într-undistrict anume decât fiindc acolo era cunoscut i desemnat de oamenii care aveau încredere în el.

Dar nu exista intenia ca el s accead la guvernare pentru a dobândi ceva anume pentrualegtorii si, pentru ca el s solicite o coal sau un spital nou, sau un azil -- i s determine prinaceasta un spor considerabil de cheltuieli guvernamentale în districtul su. Politica grupurilor de presiune este explicaia faptului c este aproape imposibil stoparea inflaiei, pentru toateguvernele. Îndat ce oficialitile alese încearc s restrâng cheltuielile statului, s le limiteze,cei ce susin interesele speciale, cei ale cror avantaje provin din segmente speciale ale bugetului,declar c un anumit proiect nu poate fi realizat, sau c un altul trebuie realizat.

Desigur, dictatura nu este o soluie pentru problemele economice, dup cum nu este nici pentru problemele libertii. Un dictator poate face iniial tot felul de promisiuni dar, fiind un dictator, elnu se va ine de promisiuni. În schimb, el va suprima imediat libertatea de expresie, astfel încâtziarele i parlamentarii s nu poat reaminti opiniei publice -- dup zile, luni sau ani -- cafirmaiile sale din prima zi de dictatur sunt diferite de cele de mai târziu.



51

Vzând declinul libertii survenit astzi în atâtea ri, gândurile ni se îndreapt ctre dictaturateribil la care a fost supus recent o ar de proporiile Germaniei. Aa se face c lumea vorbeteastzi despre decderea libertii i despre declinul civilizaiei.

Unii afirm c, în cele din urm, toate civilizaiile trebuie s se prbueasc în ruine i s se

dezintegreze. Exist susintori emineni ai acestei idei. Unul dintre ei era profesorul germanSpengler, iar un altul, mult mai bine cunoscut, istoricul englez Toynbee. Ei afirm c civilizaianoastr este, de acum, btrân. Spengler obinuia s compare civilizaiile cu plantele, care cresci cresc, dar a cror via îi atinge în cele din urm sfâritul. La fel stau lucrurile, spune el, i cucivilizaiile. Asemuirea metaforic a civilizaiilor cu plantele este întru totul arbitrar.

Mai întâi, pentru c este foarte dificil s distingem, în istoria omenirii, diverse civilizaiiindependente. Civilizaiile nu sunt independente; ele sunt interdependente, ele se influeneazunele pe altele neîncetat. De aceea, nu putem vorbi despre declinul unei anumite civilizaii aacum vorbim despre moartea unei anumite plante.

Dar chiar i dac respingem doctrinele lui Spengler i ale lui Toynbee, rmâne înc o comparaiefoarte rspândit: comparaia între civilizaiile decadente. Este cu siguran adevrat c în secolulal doilea e.n., Imperiul Roman cultiva o civilizaie extrem de înfloritoare, c în acele pri aleEuropei, Asiei i Africii aflate sub dominaie roman, exista un grad foarte înalt de civilizaie.Exista, de asemenea, un foarte înalt grad de civilizaie economic, întemeiat pe un anumit gradde diviziune a muncii. Dei ne apare întru totul primitiv în comparaie cu nivelul nostru de traicontemporan, ea era totui remarcabil. Ea a fcut cu putin cel mai înalt grad de diviziune amuncii atins vreodat înaintea capitalismului modern. Nu este mai puin adevrat c aceastcivilizaie s-a dezintegrat, îndeosebi în secolul al treilea. Aceast dezintegrare survenit dininteriorul Imperiului Roman i-a fcut pe romani neputincioi s reziste agresiunilor externe. Deiagresiunile nu erau mai rele decât cele crora le rezistaser romanii în mod repetat în secoleleanterioare, ei nu le-au mai putut face fa dup cele întâmplate în cadrul imperiului.

Ce anume se întâmplase? Care era problema? Ce a determinat oare dezintegrarea unui imperiucare, în toate privinele, atinsese cel mai înalt grad de civilizaie care a existat vreodat înainteasecolului al XVIII-lea? Adevrul este c elementul care a distrus aceast civilizaie antic a fostunul similar, aproape identic cu pericolele care amenin civilizaia noastr astzi: pe de o parteera intervenioni smul , iar pe de alta, in fla ia. Intervenionismul Imperiului Roman consta în faptulc politicile sale, urmându-le pe cele greceti, care le precedaser, nu se abineau de la controlul preurilor. Acest control al preurilor a fost moderat, practic neînsemnat, deoarece vreme desecole nu a urmrit s reduc preurile sub nivelul pieei.

Dar când inflaia a început, în secolul al treilea, srmanii romani nu dispuneau de mijloacelenoastre tehnice de sporire a masei monetare. Ei nu puteau s tipreasc bani, ci erau silii sdeterioreze compoziia monedei, iar acest sistem inflaionar era cu mult inferior celui actual, care-- prin mijlocirea tiparniei moderne -- poate distruge valoarea monedei fr dificultate. Dar erasuficient de eficace pentru a determina aceleai rezultate pe care le-ar fi produs controlul preurilor, deoarece preurile pe care le tolerau autoritile au rmas acum inferioare preurilor poteniale ale diverselor bunuri, determinate de inflaie.



52

Rezultatul a fost, desigur, c volumul de hran furnizat oraelor a sczut, iar cetenii oraelor s-au vzut silii s se întoarc la ar i la viaa de agricultori. Romanii n-au îneles câtui de puince se întâmpl. Nu aveau cum s îneleag. Ei nu dezvoltaser instrumentele mentale necesare pentru a interpreta problemele diviziunii muncii i consecinele inflaiei asupra preurilor pieei.Îns faptul c aceast inflaie monetar, c aceast deteriorare a monedei este un lucru ru, faptul

acesta îl cunoteau desigur foarte bine.În consecin, împraii au decretat legi împotriva acestor fenomene. Existau legi care interziceaulocuitorilor oraelor s se mute la ar, dar asemenea interdicii erau ineficiente. Oamenii nuaveau nimic de mâncare la ora i piereau de inaniie; nici un fel de lege nu-i putea împiedica s prseasc oraul i s se îndrepte, din nou spre agricultur. Oreanul nu mai putea s lucrezeîntr-o industrie urban de procesare, ca artizan. i, dup dispariia pieelor din orae, nimeni numai putea cumpra nimic acolo.

Constatm astfel c, începând din secolul al treilea, oraele romane au intrat în declin i cdiviziunea muncii a devenit mai puin intensiv decât fusese înainte. În cele din urm, a aprutsistemul medieval al gospodriilor autarhice, aa numitele "villa," menionate în legile de maitârziu.

De aceea, dac unii compar condiiile de azi cu cele din Imperiul Roman i afirm: "Ne ateaptaceeai soart," ei nu vorbesc întru totul fr temei. Se pot gsi anumite aspecte similare. Dar exist de asemenea i diferene enorme. Aceste diferene nu in de structurile politice care predominau în partea a doua a secolului al treilea. Pe vremea aceea, câte un împrat era asasinatîn medie la fiecare trei ani, iar asasinul su, sau cel care-i cauzase moartea, îi devenea succesor.Dup ali trei ani, în medie, pe noul împrat îl atepta aceeai soart. Când în anul 284 Diocleiandevenea împrat, el a încercat câtva timp s reziste declinului, îns fr succes.

Exist diferene enorme între condiiile de astzi i cele care existau în vremea romanilor,diferene care in de faptul c msurile care au determinat dezintegrarea Imperiului Roman nuerau premeditate. Ele nu erau, a spune, rezultatul unor doctrine reprobabile sistematizate.

Prin contrast îns, ideile intervenioniste, socialiste i inflaioniste din vremurile noastre au fosturzite i sistematizate de ctre scriitori i profesori. i ele sunt predate în colegii i universiti.Ai putea spune: "Astzi situaia este mult mai rea." Eu a rspunde: "Nu, nu este mai rea." Este,cred eu, mai bun, fiindc ideile pot fi combtute prin alte idei. În vremea împrailor romaninimeni nu punea la îndoial dreptul guvernului de a stabili preuri maximale i caracterul benefical acestor politici. Nimeni nu contesta lucrurile acestea.

Dar astzi, când avem coli i profesori i cri care le recomand, realizm perfect c este vorbade o problem care trebuie discutat. Toate ideile acestea duntoare de care suferim astzi, careau determinat caracterul atât de nociv al politicilor noastre, au fost elaborate de ctrereprezentanii mediilor noastre academice.

Un ilustru autor spaniol scria despre "revolta maselor". Trebuie s fim extrem de precaui cândalegem termenii pe care-i întrebuinm, deoarece revolta aceasta nu a fost fcut de mase: a fostfcut de intelectuali. Iar intelectualii acetia, care au dezvoltat aceste doctrine, nu fceau partedin rândul maselor. Marxismul pretinde c doar proletarii au idei bune i c mintea proletar a



53

zmislit socialismul, îns toi autorii socialiti, fr excepie, erau burg he zi, în accepiuneasocialist a termenului.

Karl Marx nu a aprut din rândurile proletariatului. A fost fiu de avocat. El n-a trebuit smunceasc pentru a putea merge la universitate. El a studiat la universitate în aceleai condiii în

care studiaz astzi fiii oamenilor înstrii. Ulterior, pentru tot restul vieii sale, el a fost susinutde prietenul su Friedrich Engels, care -- manufacturier fiind -- fcea parte din cea mai reacategorie de "burghezi," conform ideilor socialiste. În limbaj marxist, el era un exploatator.

Tot ce se întâmpl în zilele noastre în sfera social este rezultatul unor idei. Cele bune i cele rele.Ceea ce este necesar este ca ideile rele s fie combtute. Trebuie s combatem tot ceea ce nedisplace în viaa public. Ideilor eronate trebuie s le substituim idei mai bune. Trebuie srespingem cu argumente doctrinele care promoveaz violena sindical. Trebuie s ne opunemconfiscrii proprietii, controlului preurilor, inflaiei i tuturor relelor acestora de care suferim.

Ideile i numai ideile pot lumina întunericul. Ideile acestea trebuie aduse în atenia publicului,

într-un mod care s-l conving. Trebuie s-i convingem pe oameni c aceste idei sunt cele corectei nu cele greite. Marea epoc a secolului al XIX-lea, marile realizri ale capitalismului, au fostrezultatul ideilor economitilor clasici, ale lui Adam Smith i David Ricardo, ale lui Bastiat i alealtora.

Nu avem nevoie de nimic altceva decât de înlocuirea ideilor rele prin idei mai bune. Aceasta, sper i cred, va fi realizarea tinerei generaii. Civilizaia noastr nu este condamnat la pieire, cumafirm Spengler i Toynbee. Civilizaia noastr nu va fi cucerit de spiritul Moscovei. Civilizaianoastr trebuie s supravieuiasc i va supravieui. Va supravieui graie ideilor mai bune decâtcele ce guverneaz astzi cea mai mare parte din lume, iar ideile acestea mai bune vor fidezvoltate de tânra generaie.

Cosider c un semn foarte bun este faptul c, în vreme ce acum cincizeci de ani, practic nimeni înlume nu avea curajul s spun nimic în favoarea unei economii libere, avem astzi, cel puin încâteva ri avansate, instituii care sunt centre de propagare a libertii economice, cum ar fi, deexemplu, acest "Centro" din ara dumneavoastr, care m-a invitat la Buenos Aires, ca s rostesccâteva cuvinte în acest mare ora.

Nu puteam s spun multe despre lucrurile acestea importante. ase lecii pot reprezenta foartemult pentru un auditoriu, dar ele nu ajung pentru a dezvolta întreaga filozofie a unui sistemeconomic liber i, în nici un caz, pentru a dovedi falsitatea tuturor neroziilor care s-au scris înultimii cincizeci de ani cu privire la chestiunile economice de care ne ocupm.

Sunt extrem de recunosctor acestui centru pentru c mi-a oferit posibilitatea de a m adresa unuiauditoriu atât de distins, i sper c în câiva ani numrul celor ce susin ideile libertii în araaceasta i în alte ri, va crete considerabil. Eu însumi am deplin încredere în viitorul libertii,atât politic cât i economic.

Ludwig von Mises - Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine.

Documents

Transcript of Ludwig von Mises - Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine.