3.13. Lucrări de îngrijire

Aplicarea corectă şi la timp a lucrărilor de îngrijire, mai ales în anul I, favorizează

realizarea unui covor vegetal uniform şi bine încheiat, premiza obţinerii unor producţii

ridicate.

 Irigarea de răsărire. 

Această lucrare este necesară după semănatul de la sfârşitul verii,dar uneori şi în

primăverile secetoase, la pajiştile semănate în această epocă. Se recomandă onormă de udare de

150-200 m3/ha, ce poate fi repetată, la nevoie, după 12-15 zile. În acest caz se poate renunţa la

tăvălugitul de după semănat.

 Distrugerea crustei.

Crusta formată în primele zile după semănat se poate distruge pe calemecanică, utilizând

tăvălugul neted înfăşurat cu sârmă ghimpată, grapa de fier cu colţii îndreptaţiîn sus sau o grapă

de mărăcini.

Pentru a nu dezrădăcina tinerele plante în curs de răsărire se impune ca viteza de înaintarea

agregatului să fie mică. Efectul negativ al crustei poate fi înlăturat şi prin irigare, cu o normă

de150-200 m3 /ha

Completarea golurilor.

În cazul semnalării golurilor, indiferent de motivul producerii lor (greşeli de semănat,

secetă accentuată la răsărire, crustă etc.), se impune completarea acestora cusămânţă din acelaşi

amestec. Lucrarea se poate efectua fie în anul înfiinţării pajiştii, dacă seasigură condiţiile de

umiditate, în cazul semănatului de primăvară şi numărul de zile pentru odezvoltare a plantelor

care să le permită o bună rezistenţă în timpul iernii, la semănatul de vară-toamnă, fie în

primăvara anului următor.

Când suprafeţele cu goluri sunt mari, operaţiunea se face cu maşini de semănat, iar pe

suprafeţe reduse se poate face manual. Înainte de semănatul pentru completarea golurilor, dacă

se efectuează în primăvara anului următor, se impune mobilizarea superficială a solului cu

grapacu colţi şi după semănat lucrarea cu tăvălugul.

Combaterea buruienilor, reprezintă lucrarea cea mai importantă din anul I de vegetaţie

la pajiştile temporare semănate fără plantă protectoare şi la cele înfiinţate primăvara, deoareceier

burile perene au o viteză de creştere redusă în primele fenofaze după răsărire şi pot fi

uşor înăbuşite de către buruieni. Combaterea acestora se poate face pe cale mecanică sau

chimică.

Combaterea mecanică constă în cosirea repetată a buruienilor cu coasa, cu diferitecositori

uşoare, înainte ca acestea să fructifice. Cositul se face laînălţimea de 8-10 cm de la sol încât

speciile semănate să fie cât mai puţin afectate. Materialul rezultat se adună şi se scoate de

pe teren într-un timp cât mai scurt, pentru a nu asfixia plantele din noul covor vegetal.Pe

terenurile cu o îmburuienare puternică se recomandă folosirea erbicidelor. Acestea sealeg în

funcţie de compoziţia amestecului semănat.

Astfel, pe pajiştile formate numai din graminee perene se pot folosi erbicidele Icedin 3

l/ha, Icedin forte 2 l/ha, când temperature aerului este de minim 10-120 C sau Sare de amină

(S.D.M.A) 2-3 l/ha, când temperatura este de cel puţin 150 C, în minimum 200 l apă.

Tratamentul se face când buruienile sunt în faza de rozetă,iar gramineele înfrăţite. Pe pajiştile

formate din graminee şi leguminoase se recomandă a se folosi pentru combaterea buruienilor

dicotiledonate Aretit, Acetadin, Basagran sau Basagranforte.

Aretitul sau Acetadinul se aplică în cantitate de 5-6 l/ha când leguminoasele au 3-5 frunze.

Este indicat ca tratamentul să se efectueze pe timp noros sau în amurgul zilelor însorite pentru

aevita apariţia arsurilor pe frunze. Basagranul, în doză de 2,5- 3 l/ha, se aplică fie în faza de 3-

5frunze trifoliate, fie numai la 1-2 frunze, când gradul de îmburuienare este puternic;

Basagranulforte, 2-2,5 l/ha erbicid într-un volum de circa 300 l apă, se aplică când buruienile

dicotiledonatesunt în faza de 2-3 frunze, temperatura aerului peste 180C (ideal 25-280C), iar

umiditatea atmosferică peste 40%. După tratament nu se irigă şi nu trebuie să plouă circa 10 ore.

În multe pajişti temporare s-au răspândit în ultimul timp specii din genul Rumex(

R. crispus, R.obtusifolius, R. alpinus etc.) ce aduc mari prejudicii speciilor semănate. Pentru

combatereaacestora din pajiştile mai vechi se recomandă erbicidul sistemic Asulox, în doză de 4-

5 l/ha, carese aplică primăvara şi toamna când buruienile sunt în faza de rozetă, cu toate frunzele

formate.Dozele mai mari nu sunt indicate deoarece afectează plantele de trifoi roşu şi sparcetă.

Eficacitatea erbicidului este maximă când temperatura aerului este de 25-350 C şi

umiditatearelativă din atmosfera ridicată (N. {arpe, 1987). La un grad de îmburuienare de peste o

plantă/m2,tratamentul se face pe toată suprafaţa. Odată cu ştevia sunt combătute şi alte buruieni,

cum ar fi:  Echinochloa crus-galli, Setaria glauca, S. viridis, Thlaspi arvense, Pteridium

aquilinum etc.

În cazul infestării pajiştilor temporare cu cuscută, se recomandă combaterea acesteia

dinanul înfiinţării culturii cu soluţii de Reglone sau Gramoxone în concentraţie de 1% sau cu

Aretitori Acetadin în concentraţie de 2-3%.

Tratamentul se face numai pe vetrele infestate când, dupăcosit, lăstarii leguminoaselor şi

filamentele de cuscută au reapărut, folosind l litru soluţie/m2 suprafaţă tratată (Şarpe N., 1987).

Fertilizarea.

Prin această lucrare se urmăreşte realizarea de producţii mari şi de bunăcalitate, precum şi

menţinerea unui covor ierbos valoros pe toată durata folosirii.

În primul an de vegetaţie, de regulă, plantele folosesc îngrăşămintele aplicate

la pregătirea patului germinativ şi la fertilizarea de bază, recomandându-se o doză de 50 kg/ha

N,după coasa I, în condiţii de irigare sau de climat umed, indiferent de structura amestecului.

În anii următori, fertilizarea se face în funcţie deponderea leguminoaselor în covorul

vegetal şi modul de folosire. Pajiştile cu mai puţin de 40% leguminoase, folosite prin păşunat,

vor fi fertilizate cu 120-150 (200) kg/ha N, aplicat în 3-4 reprize, iar cele cu 40-60%

leguminoase, folosite mixt, cu 80-100kg/ha N, aplicat în 2 fracţii. Când ponderea leguminoaselor

este de peste 60-70% şi modul de folosire prin cosit, doza de azot va fi de numai 35-50 kg/ha şi

se va aplica primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie (Vîntu V., Samuil C., 1996).

În cazul amestecurilor formate numai din graminee, se recomandă doze cu azot de 200-300

kg/ha, aplicate fracţionat în 3-5 reprize, funcţie de modul de folosire. În condiţii de irigaredozele

pot fi chiar mai mari, iar fracţionarea lor obligatorie.

Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica în funcţie de conţinutul solului în aceste

elemente, asigurându-se câte 50-60 kg/ha P2O5 şi 50-60 kg/ha K2O pentru fiecare an de folosire.

În funcţie de posibiltăţi, pajiştile temporare pot fi fertilizate şi cu îngrăşăminte organice

solide (bine fermentate) sau semilichide, ori prin asocierea acestora cu îngrăşăminte chimice.

Serecomandă 20-40 t/ha gunoi de grajd sau 150-300 m3 /ha gülle (în 3-5 reprize, când

este necesarsă se aplice şi îngrăşăminte cu fosfor).

 Irigarea.

Pentru realizarea de producţii mari şi constante, în regiunile secetoase sau cu precipitaţii

neuniform repartizate, se impune irigarea pajiştilor temporare cu o normă de udare de400-600

m3 /ha, la intervale de circa 15-20 de zile. Este indicat ca udările să se facă la 4-5 ziledupă cosit

sau păşunat, când cerinţele faţă de apă încep să crească, iar faza critică pentru aer

aleguminoaselor a trecut.

Necesitatea irigării pajiştilor temporare decurge din faptul că pentrurealizarea unei tone de

substanţă uscată, plantele au nevoie de cel puţin 50 mm precipitaţii, deci peste 500 mm la o

producţie de 10 t/ha s.u. (Anghel Gh., 1984).

 Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revărsare, cu rigole orizontale sau

înclinate,în funcţie de panta terenului (max. 15-20%).

3.14. Folosirea pajiştilor temporare

Modul de folosire a pajiştilor temporare are o influenţă însemnată asupra

evoluţieicovorului vegetal, a duratei de folosire economică, precum şi asupra cantităţii şi calităţii

furajuluiobţinut. Pajiştile temporare se pot folosi prin păşunat, cosit sau mixt. În toate situaţiile se

impunerespectarea principiilor de folosire raţională.

Faţă de folosirea pajiştilor permanente, la pajiştile temporare apar câteva

particularităţi.Astfel, în anul I de vegetaţie, se recomandă ca pajiştile temporare,  indiferent de

destinaţia lor ulterioară, să fie folosite ca fâneaţă, deoarece prin formarea unui aparat foliar bogat

se măreşte puterea de asimilaţie, dând posibilitatea unei mai bune înrădăcinări şi fortificări a

tinerilor plante.

În acest caz, primul cosit normal (în afara cosirii de curăţire) trebuie efectuat la înspicarea-

înflorirea gramineelor şi înflorirea leguminoaselor, deci ceva mai târziu decât în ceilalţi ani.

Când covorul vegetal este bine încheiat, iar solul cu umiditate normală, se poate

face păşunatul chiar din anul I, începând cu ciclul II de vegetaţie, dar cu o încărcătură mult mai

redusă şi numai pentru un timp scurt.

Pe terenurile cu pante de peste 20% se recomandă ca pajiştile temporare să fie folosite

numai prin cosit pentru a preveni degradarea solului prin eroziune.

3.15. Refacerea pajiştilor temporare

Este cunoscut faptul că durata de folosire economică a pajiştilor temporare este

limitată.După 3-5 ani de folosire covorul vegetal începe să se rărească, mai ales prin dispariţia

treptată aleguminoaselor, ceea ce duce la diminuarea cantitativă şi calitativă a producţiei şi la

apariţia despecii nevaloroase. În aceste situaţii se impune refacerea pajiştilor respective, care se

poaterealiza prin două procedee: supraînsămânţare sau reînsămânţare.

 Supraînsămânţarea pajiştilor temporare se face ca şi în cazul celor permanente, numai

căse foloseşte ca material de semănat mai mult seminţe sau fructe de leguminoase (lucernă,

trifoi,sparcetă) şi mai rar amestecuri de graminee şi leguminoase. Astfel, la SD Iaşi, Iacob T.şi

VîntuV. (1990, 1991) au prelungit durata de folosire a unei pajişti temporare din silvostepa

Moldovei până la 12 ani prin supraînsămânţare cu lucernă (8 kg/ha) sau sparcetă (25kg/ha),

o dată la 4 ani.În anul supraînsămânţării se recomandă fertilizarea cu doze moderate de azot (50-

60 kg/ha) şi folosirea numai prin cosit.

Reînsămânţarea pajiştilor temporare presupune desţelenirea covorului vegetal devenit

necorespunzător, alegându-se, ca şi în cazul pajiştilor permanente degradate, tehnologia cea

mai potrivită şi apoi însămânţarea unui amestec de graminee şi leguminoase perene. Acest

procedeu trebuie practicat numai în situaţia când supraînsămânţarea nu poate da rezultate

corespunzătoare.