Sinteza Pajisti Agro IV

7/23/2019 Sinteza Pajisti Agro IV

http://slidepdf.com/reader/full/sinteza-pajisti-agro-iv 1/88

Porumbul furajer - Zea mays L.

IMPORTANȚĂ

• originar din America Centrală și de Sud, adus în Europa în secolul XVI. În țara noastră a fost cultivatpentru prima dată la sfârșitul secolului al XVII-lea - începutul secolului XVIII (mai întâi în Transilvania,

apoi în Muntenia și după aceea în Moldova). • ocupă locul al treilea, ca suprafață, după grâu și orez și locul al doilea, ca producție, după grâu. • pe glob - cca 130 mil. ha (Anuarul FAO, 1994);

• în țara noastră - aprox. 3,0 mil. ha .

ÎNTREBUINȚĂRI: în alimentația omului, ca nutreț pentru animale și ca materie primă în

industria alimentară (spirt, amidon, glucoză, dextrină, ulei).

ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE:

Sistemul radicular este fasciculat, format din rădăcini adventive propriu-zise, provenite din

nodurile subterane ale tulpinii și din rădăcini adventive aeriene, formate din nodurile de la suprafață.ădă l ă d â ă l î dâ l l

Sinteză anul IV, ID

(subiecte la cultura pajiștilor și plantelor furajere)



Rădă i il ă d â ă l 3 4 î dâ i l l i

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU SILOZ

Porumbul pentru siloz poate fi cultivat :

Rotația

Porumbul nu se poate cultiva după sorg și iarbă de Sudan. Porumbul → este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară și chiar pentru grâu

→ atenție la erbicidele triazinice!

Fertilizarea

Lucrările solului

→ în cultură principală → î n cultură succesivă

→ puțin pretențios față de planta premergătoare→ se autosuportă, în monocultură, o perioadă lungă de timp. → rota]ia → o serie de avantaje.

→ rezultatele cele mai bune: → după leguminoasele anuale pentru boabe și furajere,

cerealele păioase de toamnă, inul, cânepa, cartoful, sfecla și floarea soarelui.

• 1 tonă de s.u. → porumbul pentru siloz are nevoie de 14-15 kg N; 5,5- 6,0 kg P;

13-14 kg K și 4-5 kg Ca.

• gunoiul de grajd administrat la plantele premergătoare sau încorporat sub arăturade bază → 20-40 t/ha.

• 70-100 kg/ha N; 50-60 kg/ha P pe cernoziomuri și soluri aluvionare și 80-90 kg/ha pe

celelalte tipuri de sol.

• pe podzoluri și la altitudini mari → aplicarea de gunoi de grajd și amendamente.

• arătura de vară sau toamnă la adâncimea de 20-22 cm.

ă i l i i i → di i î



Recoltarea, depozitarea și conservarea

• Î n faza de lapte-ceară → plantele conțin 70-75% apă → mecanizat → cu combina de siloz universală(CSU) sau combinele autopropulsate (CHF) care taie, toacă și încarcă nutrețul în remorcă. • Depozitarea se face în silozuri speciale. • Producția → 30-40 t/ha masă verde, iar în condiții de irigare poate fi de 70-80 t/ha.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A PORUMBULUI PENTRU M.V. ȘI FÂN

Rotația → după grâu, prășitoare fertilizate cu gunoi de grajd sau după sole săritoare.

Fertilizarea → Porumbul pentru masă verde este mai pretențios față de substanțele nutritive din

sol, decât porumbul pentru siloz → desime mai mare.

→ 20-40 t/ha gunoi de grajd,

→ 70-100 kg/ha N; 30-50 kg/ha; P₂O₅;→ 40-60 kg/ha K₂O pe terenurile nisipoase și podzoluri.

Lucrările solului

Sămânța și semănatul

S f l hib i i di l d it t 100 200 dă î ă â l i ă

• arătura de vară sau toamnă la adâncimea de 20-22 cm.

• pregătirea patului germinativ → cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cucolți, care afânează solul pe adâncimea de 8-10 cm.



TEHNOLOGIA DE CULTIVARE ÎN AMESTEC CU ALTE PLANTE

În amestec cu leguminoase anuale, cum ar fi: soia, mazărea, bobul furajer, latirul etc. → celemai bune rezultate s-au obținut la cultivarea amestecului de porumb cu soia, pentru nutreț verde șipentru nutreț murat.

• Pentru nutreț verde, porumbul și soia se seamănă împreună, pe aceleași rânduri, la 25-30

cm distanță între rânduri, folosind 45-50 kg/ha soia și 50-70 kg/ha porumb.

• Pentru însilozare, semănatul se face împreună, pe același rând, la distanța de 70-80 cm,

folosind 35-40 kg/ha soia și 12-15 kg/ha porumb, sau în rânduri alternative, cu 2-4 rânduri de soia și

2-4 rânduri de porumb. • conținutul de proteine crește de la 7,6-8,5% la 11,8-13,5%, realizându-se un spor de

proteină de 100-300 kg/ha.

Lucerna arbastră – Medicago sativa L.

IMPORTANȚĂ, RĂSPÂNDIRE

Lucerna albastră, este cea mai veche plantă de nutreț, originară din sudul Caucazului și Asia desud-vest; Se cultivă din anul 1300 î.Cr. în Asia și din anul 700 î.Cr. în Babilon.

Lucerna este o plantă de climat temperat, cu o plasticitate ecologică foarte largă, fiind

d ă l dif i di ii d li ă i l



Lucerna este importantă și prin unele din însușirile biologice, cum ar fi: rezistența la secetă șiger, reacția pozitivă la aprovizionarea suficientă cu apă și elemente nutritive, energia mare de

regenerare (3-4 coase la neirigat, 5-6 coase la irigat).Plantă amelioratoare a solului, pe care-l îmbogățește în azot datorită simbiozei cu bacteria

Rhizobium meliloti , îl lasă curat de buruieni, cu o bună structură și previne salinizarea secundară încondiții de irigare. Lucerna este și o bună plantă meliferă.

ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE

Lucerna este o plantă perenă, ce trăiește 8-10 ani sau mai mult, însă producții economice se

obțin în primii 3-5 ani.

Rădăcina este pivotantă, profundă, ce poate ajunge până la 10-12 m adâncime sau mai mult,

dar masa principală de rădăcini (80-85%) se găsește în primii 40-50 cm ai solului.

Cel mai intens ritm de creștere a rădăcinilor se înregistrează în anul I, până la înflorit, cândpivotul ajunge la 1 m adâncime.

Tulpina primară se întâlnește numai la plantele tinere în anul I, după care din ea rămânepartea inferioară numită “colet ”.

Din mugurii de pe colet, situați la 1-3 cm în sol, se formează lăstari în fiecare primăvară șidupă fiecare folosire (cosit, pășunat).

Lăstarii sunt ramificați, muchiați, glabri sau slab păroși, erecți sau ascendenți și au înălțimeade 60-100 cm.

Frunzele sunt trifoliate, cu foliole ovate sau lanceolate dințate în treimea superioară, foliolamediană mai lung pe]iolată decât cele laterale.

l il lb i l i i f i l i i î il l i



Lucerna matură este rezistentă la temperaturi scăzute, însă plantele tinere, la semănatul deprimăvară, sunt distruse la temperaturi de -5 , -6

C.

În timpul iernii lucerna matură suportă bine temperaturi de - 25 C și chiar peste -40 C, cândsolul este acoperit cu zăpadă.

Datorită sistemului radicular profund și bine dezvoltat lucerna are o mare rezistență la secetă,deși este mare consumatoare de apă.

Pentru producerea unei unități s.u., lucerna consumă 700-800 unități apă î n cultură irigată și

500-600 unități la neirigat.

Cele mai mari producții se realizează în zone cu precipitații anuale de 500-650 mm, bine

repartizate în timpul perioadei de vegetaț ie.Lucerna nu suportă băltirea apei la suprafața solului și nici excesul de apă din sol.

Stagnarea apei, imediat după cosire, timp de 3-9 zile determină diminuarea masei sistemului

radicular cu 30-80% și a producției cu 20-60%.

Pe terenurile cu apa freatică la o adâncime < 1,2-1,5 m, creșterea rădăcinilor și activitatea

bacteriilor fixatoare de azot sunt mult stânjenite, diminuând producția și vivacitatea lucernei.

Lucerna este o plantă de zi lungă, având cerințe ridicate față de lumină mai ales la începutul

creșterii. Creșterea și dezvoltarea optimă a plantelor se realizează cu o fotoperioadă de 15-16 ore/zi șio intensitate luminoasă de 16-18 mii de lucși.

Față de sol lucerna are pretenții ridicate. Cele mai indicate soluri sunt cele profunde,

permeabile, fertile, bogate î n humus, cu activitate microbiană intensă, bine aprovizionate în fosfor,potasiu și calciu, cu o reacție neutră sau slab alcalină, cum ar fi cernoziomurile, solurile aluvionare,

brun-roșcate sau brune. Lucerna valorifică bine și solurile slab sărăturoase, drenate, precum ș i cele

nisipoase. Nu sunt recomandate solurile acide, grele, argiloase, compacte și cu exces de umiditate.

l d l ă l i f bil t lt l i î âl î Câ i ă ii



Fosforul și potasiul se aplică în funcție de conținutul solului î n aceste elemente. Pentru

lucernă conținutul optim al solului î n fosfor este de 8-10 mg/100g sol, iar î n potasiu de 18-19 mg/100

g sol. Lipsa fosforului din această perioadă nu poate fi compensată î n anii următori. Îngrășămintele cufosfor, î n doze de P 40-100 (doze mai mari în condiții de irigare și pe soluri acide amendamentate), se

aplică odată cu lucrările solului și apoi la 2-3 ani.

Potasiul are rol important în sporirea rezistenței plantelor la secetă , prin diminuarea

transpirației. Îngrășămintele cu potasiu se aplică în același mod ca ș i cele cu fosfor.

Gunoiul de grajd este bine valorificat de lucernă pe toate tipurile de sol, dar mai ales pe cele

acide și pe terenurile irigate. Cele mai eficiente doze sunt de 35-40 t/ha la neirigat și 60-80 t/ha î n

regim irigat.Amendamentele se încorporează sub arătura de bază, bine mărunțite, împrăștiate uniform și

omogenizate cu stratul superficial al solului prin 1-2 treceri cu grapa cu discuri.

Lucrările solului Lucerna este foarte pretențioasă la modul de pregătire a terenului deoarece are semințe

mici, adâncimea de încorporare a acestora î n sol este mică, iar puterea de străbatere a plantelor este

redusă.Pe terenurile denivelate se recomandă ca î nainte de aplicarea îngrășămintelor și efectuarea

arăturii să se facă nivelarea, fără a disloca un strat de sol mai adânc de 10-15 cm. Lucrarea se execută

vara sau toamna cu nivelatoare (NT-2,8), după 1-2 treceri cu grapa cu discuri.

Arătura se face vara sau toamna, î n funcție de planta premergătoare, la 20-25 cm adâncime.Pe solurile cu hardpan se folosesc pluguri cu scormonitori.

Pe podzoluri se recomandă efectuarea unei lucrări de afânare fără întoacerea brazdei, cu

i i d fâ l l ( ) l dâ i i ăt l 23 25 di l



Lucrările de îngrijire.

Distrugerea crustei se poate realiza cu tăvălugi inelari, tăvălugi de lemn înfășurați în sârmă

ghimpată, grape de mărăcini, iar în condiții de irigare, printr-o udare cu norma de 100-150 m³/ha.

Completarea golurilor se face de obicei numai în anul I după răsărirea plantelor.

Combaterea buruienilor este lucrarea cea mai importantă din anul I de vegetație, deoarece

lucerna are la început un ritm lent de creștere și poate fi mai ușor invadată de buruieni. Combaterea

acestora se realizează prin metode preventive, agrotehnice și chimice.

→ preventive: descuscutarea semințelor, folosirea de site pentru reținerea semințelor de

buruieni (mai ales de Stelaria sp., Amaranthus sp.) din apa de irigație, precum și folosirea de

îngrășăminte organice bine fermentate.→ măsurile agrotehnice: premergătoare neîmburuienate, efectuarea lucrărilor solului și de

pregătire a patului germinativ de bună calitate și la epoca optimă , precum și la efectuarea cosirilor de

curățire. Coasa de curățire este indicată numai în anul I și se face la î mbobocitul lucernei cândburuienile nu au format încă semințe, la 10-15 cm de la sol, manual sau cu cositori mecanice.

Materialul rezultat trebuie îndepărtat de pe teren î ntr-un timp cât mai scurt. → pe cale chimică - metoda cea mai eficace.

• combaterea buruienilor monocotiledonate cu erbicidele: Eradicane (4-5 l/ha), Diizocab (5-7l/ha), Balan (4-5 l/ha), Lasso (3,5-5 l/ha) și Dual (3-5 l/ha), aplicate preemergent, ultimele două

încorporate superficial î n sol; Fusilade sau Targa (1,5-3 l/ha), aplicate postemergent.

• combaterea buruienilor dicotiledonate cu erbicidele: Acetadin (5-7 l/ha), Basagran (4-5

l/ha), Aretit (5-7 l/ha), aplicate când lucerna are 3-5 frunze trifoliate. Se poate folosi și Basagranul forte

(2-2,5 l/ha în 300 l apă) când buruienile dicotiledonate au 2-3 frunze, iar temperatura aerului este

peste 18˚C și umiditatea atmosferică mai mare de 40%; Pivot (0,7-1 l/ha) aplicat î n faza de 2-4 frunze

t if li t b ă l ă d b i i d l d i l til d t



Pe lângă măsurile agrotehnice, se recomandă ș i folosirea metodelor biologice, iar în loturilesemincere, după caz, efectuarea a trei tratamente cu insecticide piretroide (Fastac 10 CE - 150 ml/ha,

Decis 2,5 CE sau Karate 2,5 CE - 300 ml/ha, administrate î n 300 l apă) în următoarele fenofaze:butonizare, începutul înfloritului și sfârșitul î nfloritului.

Grăpatul se efectuează pe lucernierele îmbătrânite, cu grape cu discuri, în scopul î ntineririi

acestora prin afânarea superficială a solului și fracționarea coletelor. Lucrarea dă rezultate bune dacăeste însoțită de aplicarea îngrășămintelor, supraînsămânțare cu raigras aristat (20 kg/ha) și irigare.

Lucrarea se efectuează la sfârșitul verii sau primăvara.

Irigarea este măsura tehnologică ce asigură producții mari și constante, deoarece lucerna este

o mare consumatoare de apă. Sporuri însemnate de producție se înregistrează când conținutul în apă al solului î n stratul biologic activ (0-80 cm) este între jumătatea intervalului activ și capacitatea de

câmp pentru apă. Plafonul umidității la care se intervine prin irigare variază î ntre 60-80% din

capacitatea de câmp.

În anii cu ierni sărace în precipitații se recomandă o udare la î nceputul lui aprilie cu 500-600

m³/ha. În timpul vegetației - 600-700 m³/ha pe solurile permeabile și 500 m³/ha pe cele mai puține

permeabile. În cazul semănatului la sfârșitul verii- î nceputul toamnei, iar solul este slab aprovizionat cu

apă, se impune o udare de răsărire, cu o normă de 300-350 m³/ha. Când timpul este secetos lucrarease repetă după circa 0-10 zile.

Recoltarea, depozitarea și conservarea.

Epoca de recoltare influențează atât nivelul și calitatea recoltei, cât ș i longevitatea lucernei.

Î n anul I de vegetație lucerna se recoltează în intervalul cuprins î ntre sfârșitul fazei de

îmbobocire și mijlocul fazei de înflorire; recoltarea î n anul I influențează producția anilor următori și

d t d f l i l i i



Conservarea lucernei se poate realiza prin uscare (sub formă de fân, făină, brichete)

sau î nsilozare (sub formă de semisiloz sau semifân). Uscarea se poate efectua pe cale naturală, cu ajutorul curenț ilor de aer sau cu instalații

speciale pentru deshidratare pe cale industrială.

Uscarea se poate efectua pe cale naturală, cu ajutorul curenț ilor de aer sau cu instalațiispeciale pentru deshidratare pe cale industrială. Uscarea pe cale naturală se face pe sol, pe suporturi

sau prin balotare.

Pregătirea fânului pe sol: recoltarea cu coasa (manual), cu cositori mecanice sau cu

vindroverul, uscarea î n brazde timp de 8-10 ore, după care acestea se î ntorc, iar după alte 10-12 ore,

când umiditatea plantelor scade la 28-30%, lucerna se adună î n căpițe de 150-200 kg; după 1-2 zile,timp î n care umiditatea scade la 15-17%, lucerna se transportă la locul de depozitare.

Pregătirea fânului pe suporturi se practică în zonele relativ umede și este asemănătoare cucea de pregătire a fânului de pe pajiștile naturale; rezultă un fân de bună calitate, cu un conținut maimare în proteine și caroten.

Pregătirea fânului prin balotare: recoltarea cu cositori sau vindrover, de preferință dotat cu

valțuri de strivire, pentru a reduce timpul de uscare în câmp; î n acest caz pierderile totale se reduc de

circa 2 ori, cele de frunze de circa 4 ori, iar cele de carotenoizi cu 20- 25%, față de sistemul clasiccositoare-greblă; La folosirea vindroverului brazdele se întorc cu grebla rotativă, după 15-20 ore, iar

după încă 10-15 ore de timp frumos, când umiditatea plantelor ajunge la 30-35%, are loc balotarea la

o presiune medie; î n acest caz baloturile se transportă în baza furajeră și se continuă uscarea cu

ajutorul curenților de aer;

Dacă definitivarea uscării se va realiza în câmp, balotarea va avea loc la umiditatea de 25-30%,

iar baloturile se vor așeza în grupuri de câte 3-4, în formă de piramidă, cu baza mică pe sol, unde vor

ă â 3 il t idit t ă dă l 15 17%



TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A LUCERNEI PENTRU SĂMÂNȚĂ

Sămânța de lucernă se poate obține din culturile obișnuite pentru furaj sau din culturi

speciale, înființate î n acest scop.

Cerințele lucernei pentru sămânță față de climă și sol

Se recomandă în zonele unde în perioada î nflorire-fructificare temperaturile sunt de circa

25

C ziua și 18

C noaptea; umiditatea aerului < 50%, iar zilele să fie senine și fără vânt. Solul trebuie să fie permeabil, apovizionat cu elemente nutritive, fără aport freatic și cu

pH>6,5. Cele mai potrivite sunt cernoziomurile, solurile aluvionare și chiar cele nisipoase, în condiții de

irigare.

Temperatura medie multianuală să fie de peste 9,5-10

C, iar suma precipitațiilor anuale sub

500-550 mm. Cele mai favorabile zone sunt centrul și nord-estul Dobrogei, centrul, estul și nord-estul

Câmpiei Române, sudul Olteniei, centrul și sudul Moldovei, sudvestul țării.

Bune premergătoare sunt culturile care eliberează terenul devreme, cum ar fi plantele anuale

furajere, mazărea, cartofii timpurii, orzoaica și cerealele de toamnă.

Fertilizarea – moderată, evitarea lăstăririi abundente a lucernei. Nu se recomandă

fertilizarea cu azot, iar premergătoarele să nu fi primit gunoi de grajd.

Îngrășămintele cu fosfor sunt recomandate pe toate tipurile de sol și în toț i anii; conținutul

solului de 7-8 mg fosfor mobil la 100 g sol. Dozele orientative de fosfor sunt de 60-80 kg/ha.

Îngrășăminte cu potasiu se aplică în situațiile când solul conține sub 16 mg potasiu mobil la

100 g sol.



Irigarea - pentru răsărire în cazul semănatului de la î nceputul toamnei (1-2 udări cu 300-350

m³/ha) și pentru a completa necesarul de apă î nainte de îmbobocire, în anii f. secetoși (1 udare cu 300-

350 m³/ha). Pentru obținerea de sămânță se folosesc lucernierele din anii 1-3, în funcție de tehnologiaaplicată.

Coasa de la care se realizează sămânța - în funcție de condițiile climatice și tehnologie, încâtperioada de înflorire-fructificare să coincidă cu o vreme însorită și relativ secetoasă.

Pentru zonele mai secetoase și la practicarea tehnologiei intensive se recomandă obținereade sămânță la coasa I.

Î n anii cu primăveri bogate în precipitații se recomandă recoltarea coasei I pentru furaj la

începutul îmbobocirii și realizarea de sămânță la coasa a II-a, dar produc]iile vor fi <.

Recoltarea pentru sămânță se face când 75-80% din păstăi s-au brunificat; î ntr-o

singură fază sau î n două faze.

Î ntr-o singură fază: se aplică un tratament cu desicantul Reglone, în doză de 3,5-4,5 l/ha, cu 4-

5 zile î nainte de recoltare.

În două faze: se face întâi cosirea plantelor cu vindroverul, iar după 3-4 zile însorite se treieră

cu combina echipată corespunzător.Producțiile de sămânță pot fi de 200-400 kg/ha la tehnologia clasică și 700-1000 kg/ha la

tehnologia intensivă, terenuri irigate.

A i



CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL

Deși este o plantă de climat umed și răcoros, ovăzul suportă mai bine ca alte plante condițiilesecetoase.

Temp. min. de germinație este de 2-3˚C, iar tinerele plante suportă temperaturi de -7˚C. Cerințele față de apă - destul de ridicate, având cel mai mare coeficient de transpirație dintre

cereale (400-600).

Față de sol – cerințe reduse.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

Rotația → Ovăzul nu este pretențios; premergătoare foarte bune sunt leguminoasele

anuale sau perene. Nu se recomandă cultivarea după el însuși, nici după sfeclă, decât după 3-4 ani ,

pentru a preveni atacul de nematozi.

Ovăzul este bună premergătoare pentru plantele prășitoare și leguminoase.

FertilizareaDeși este puțin pretențios față de elementele fertilizante din sol, ovăzul consumă cantități

mari de substanțe nutritive.

Pentru 1 t boabe și producția de paie aferentă, ovăzul consumă: 27,2 kg N, 13,4 kg P₂O₅, 27,4kg K₂O și 6,5 kg CaO. Ovăzul reacționează bine la fertilizarea organo-minerală pe toate tipurile de sol.

Se recomandă N50-75, P45-60, în funcție de sol. Pe soluri sărace în potasiu se aplică și 40 -60

kg K₂O.



- recoltarea pentru boabe se face la începutul maturării depline, cu combina pentru cereale.

- recoltarea ovăzului pentru masă verde are loc în faza de burduf, până la apariția paniculului, iar

pentru fân, de la apariția paniculului până la înflorire.

Producția - în funcție de condițiile de cultivare. În general producția medie de boabe d in

țara noastră este de 1500-2000 kg/ha. Raportul boabe:paie este de 1:2.

Orzul –

Hordeum vulgare L.

IMPORTANȚĂ

Orzul se cultivă în primul rând pentru boabele sale care se întrebuinţează pe scară largă înfurajarea animalelor şi industria berii. În unele regiuni ale globului (marile altitudini populate, zone

reci sau semiaride, unde grâul nu este adaptat), boabele de orz reprezintă principala plantă alimentarădin aceste regiuni.

Orzul este folosit în alimentaţia omului sub forma de arpacas, crupele obţinute din boabe deorz prin perlare se folosesc la prepararea supelor şi sosurilor, iar măcinate se folosesc în hranasugarilor şi la prepararea unor specialităţi.

Boabele de orz reprezintă un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la îngrăşat,

cele producatoare de lapte şi animale tinere. Paiele de orz depăsesc valoarea nutritivă a celor de grâu,ovăz şi secara, fiind folosite ca un bun nutreţ fibros.



Cele mai bune premergătoare pentru orzul de toamna sunt leguminoasele anuale şi perene,borceagurile, rapiţa. Orzoaica de primavară se seamană după plante care lasă solul curat de buruieni şi

într-o bună stare de fertilitate, însă nu prea bogaţi în nitraţi. Bune premergătoare sunt cartoful si sfec lade zahăr fertilizate, sau porumbul dacă resturile vegetale au fost tocate şi bine îngropate să nu

îngreuneze semănatul.

Fertilizarea

Consumul specific de substanţe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Gunoiul de grajddeşi asigură sporuri de producţie nu este valorificat economic de orzul de toamna nici de orzoaică.

Deoarece gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se fertilizează în general cu îngrăşămintechimice. Pentru toate formele de orz, azotul se aplică primavara. Toamna se poate da o parte din doza

de azot (1/4 - 1/3), numai după premergătoare care sărăcesc solul (floarea-soarelui, porumb).

Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de baza. Îngrăşămintele cupotasiu se aplică pe terenurile slab aprovizionate în acest element, administrindu-se 80 - 100 kg/ha

potasiu pentru orzul de toamnă. Pentru orzoaica de primavară dozele de NPK recomandate sunturmătoarele 40-60 kg/ha N; 40-60 kg/ha P; 30-40 kg/ha K in sub-stanţa activă.

Amendamentele atât pentru orzul de toamnă cât şi pentru orzoaica de primavară serecomandă să se aplice pe solurile acide, constituind o măsură necesară pentru a asigura producţiiridicate. În funcţie de aciditatea solului se aplică 3-6 tone/ha amendamente calcaroase o dată la 6-7

ani sub arătura de bază, de preferinţă nu în anul semănării orzului de toamnă.

Lucrările soluluI

Arătura trebuie efectuată imediat după recoltarea plantei premergătoare la adâncimea de 18-

Î



Cantitatea de samânţă la hectar, la densitatea amintită, pentru orz şi orzoaica este între 160 -

200 kg/ha, în funcţie de MMB, puritate şi germinaţie.

Lucrări de ingrijire

Tăvălugitul după semănat se realizează mai ales în toamnele secetoase cu tăvălugul inelat.Tăvălugitul după semănat poate constitui poate contribui o lucrare favorabilă răsăririi numai când soluldin jurul seminţelor nu este prea uscat.

La orzul de toamnă se execută controlul semănăturilor toamna si iarna, eliminarea excesuluide umiditate în toamnă şi primavară şi celelalte lucrări de întreţinere la desprimăvărare în funcţie de

starea culturii (fertilizare, tăvălugire în cazul fenomenului de descălţare). Combaterea buruienilor la cultura orzului şi orzoaicei se face cu erbicide similare cu cele de la

grâu în funcţie de spectrul de buruieni care trebuie combătute : Sare DMA 2-2,5 l/ha; Acetadin 4-6

l/ha; Icedin 1,5-2 l/ha; Basagran 2-4 l/ha; Avadex 4-6 l/ha; Igran 3-4 l/ha; Iloxan 28 CE 2-2,5 l/ha.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Pentru combaterea bolilor foliare între care

făinarea şi sfâşierea frunzelor, se folosesc fungicidele Metaben 70 + Mancozeb 80 1 + 2,5 kg/ha

aplicate în două faze primul tratament la aparitia atacului, iar al doilea în faza de burduf înspicare.Principalele boli ale orzului sunt: făinarea – Erysiphe graminis, rugina – Puccinia graminis,

fuzarioză – Fusarium graminearum.

Primul tratament trebuie să se realizeze la înfrăţire, el limitează o serie de boli cum ar fi:ruginile, făinarea, bolile coletului. Al doilea tratament recomandat este să se realizeze în faza de burdufşi limitează atacul de făinare, rugină, septerioză, iar al treilea tratament la apariţia spicului şi prin acesttratament se combat bolile spicului (fuzarioza şi înegrirea). În soluţia tratamentelor 2 şi 3 se adaugă si

i i id



Din punct de vedere calitativ, boabele de secară conţin în medie,13% proteine, 2% grăsimi,2,5% celuloza, 80% hidranţi de carbon, substanţe minerale, vitamine B1, B2, PP. În condiţii naturale sau

prin infecţie artificială apare boala numită cornul secarei (Claviceps purpurea), prin formarea descleroţi în locul boabelor. Aceasta poate produce îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele deergotisme, datorate conţinutului în alcaloizi toxici (ergotoxină, ergotină, cornutină).

În industria farmaceutică scleroţii de cornul secarei se folosesc pentru prepararea unor

medicamente împotriva hemoragiilor, afecţiuni circulatorii, tensiunii arteriale.

ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE În comparaţie cu grâul de toamnă, secara, la germinare, formează patru rădăcini seminale, iar

poziţia nodului de înfrăţire este superficial faţă de sol. Rădăcinile coronare au o creştere puternică, se ramifică abundent, fiind mai dezvoltate pe

solurile sărace şi nisipoase. Aparatul vegetativ este format din lăstari cu 5 -6 internoduri şi înălţimea de120 – 170 cm. La începutul creşterii vegetative, frunzele au culoare roşie – violacee, apoi devine verde

albastruie. Inflorescenţa este un spic cu câte un singur spiculeţ biflor la fiecare călcâi al rahisului,

protejat cu 2 glume, cu paleea inferioară aristată. În comparaţie cu grâul, secara înspică cu aproximativ două săptămîni mai devreme, iar

înflorirea se realizează la 10-20 zile după înspicare. Fructul este o cariopsă golaşă, de culoare verde gălbuie, cu MMB de 30-40 g.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ



Sămânţa şi semănatul Sămânţa de secară folosită la semănat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime

de calitate: puritatea de 98 %, germinaţia de 92% şi lipsa scleroţilor de Claviceps purpurea. Înainte desemănat sămânţa se tratează cu Vitavax 200 FF (300ml / 100 kg seminţe).

Epoca optimă de semănat este în funcţie de zona de cultură între 15-20 septembrie, în zonelenordice şi 1-10 octombrie în zonele sudice.

Densitatea optimă este de 500-600 boabe germinabile/m², distanţa între rânduri de 12,5 cm,

iar adâncimea de semănat de 4-5 cm. Norma de semănat este de 160-200 kg/ha.

Lucrări de întreţinere

Primăvara devreme pe terenurile cu plante dezrădăcinate (descălţate), se efectuează ouşoară tăvălugire cu tăvălug neted.

Combaterea buruienilor se realizează prin aceleaşi lucrări şi în cazul grâului: respectarearotaţiei, lucrările solului, aplicarea de erbicide. Pe terenurile cu grad mai ridicat de îmburuienare se potaplica următoarele erbicide: sare de amină (1,5-2,0l/ha) sau Iloxan 28 CE (2,0-2,5l/ha).

În condiţiile solurilor nisipoase irigate, se aplică o udare de răsărire, toamna, de 300-400

m3/ha, iar in timpul vegetaţiei 1-2 udări, în perioada alungirii paiului – înspicare.

Recoltarea şi conservarea

Culturile destinate folosirii ca furaj verde, primăvara devreme, se recoltează la înalţimea de30-50 cm, când se foloseşte prin administrarea la iesle, sau se păşunează la înălţ imea de 20-25 cm.

Perioada de referinţă este de 15-20 zile, pînă la sfîrşitul fazei de burduf. Recoltarea de boabe se face la maturitatea deplină, când umiditatea boabelor este de 14 %.



• fânul de sorg este relativ sărac în proteine, dar conține î n schimb cantități mari de caroten, săruri decalciu și fosfor, fiind superior porumbului din acest punct de vedere.

• î n stare verde, plantele de sorg conțin principii toxice sub forma glicozidului cianogen "durrhina",care, în contact cu o enzimă din rumenul animalelor (emulsina) se descompune și pune î n libertate

acid cianhidric.

• mai sensibile la intoxicațiile cu sorg sunt rumegătoarele.

• doza letală de acid cianhidric este de 1 mg/kg greutate vie la taurine și de 0,1 mg/kg greutate vie la

ovine. Prevenirea intoxicațiilor cu sorg se realizează prin folosirea furajului verde numai după minim

3-4 ore de la recoltare.


Sistemul radicular foarte bine dezvoltat, care ajunge la adâncimi de cca. 2 m și prezintă un

număr aproape dublu de perișori absorbanți, față de porumb.

Tulpina este formată din 7-20 internoduri pline cu măduvă, având înălțimea de 1,5-3 m și ocapacitate mare de lăstărire.

Frunzele, lungi de 50-80 cm ; inflorescența este un panicul ovat-alungit, erect, adunat sau lax,

de până la 50 cm ; fructul este o cariopsă albă sau gă lbuie, comprimată, acoperită de palee și glumeroșiatice, brune sau gălbui.


Cerințele față de căldură sunt mari; temp. minimă de germinaț ie este de 10

C, iar

temperatura medie zilnică favorabilă creșterii de 21-22˚C.

l d l d b ˚



Semănatul se face primăvara, după ce a trecut pericolul brumelor târzii, când temperaturasolului este de >10

C, la adâncimea de semănat.

Distanța între rânduri și între plante pe rând - în funcție de scopul culturii și caracteristicilesolului; cu SPC sau SUP.

Sorgul pentru boabe – la 70-80 cm între rânduri, cu o desime de 180-200 mii plante

recoltabile/ha, folosind o cantitate de sămânță de 10-15 kg/ha, sorgul pentru siloz - la 50-60 cm î ntre

rânduri, cu o cantitate de sămânță de 20-25 kg/ha, sorgul pentru masă verde sau fân - la 25-30 cm

î ntre rânduri, cu o normă de sămânță de 40-50 kg/ha.

Adâncimea de semănat: 3-4 cm pe solurile mijlocii și grele și de 5-7 cm pe solurile ușoare.

Sorgul pentru furaj - se poate semăna și împreună cu soia: 25 kg/ha sorg + 60 kg/ha soia -pentru m. v. și fân 20 kg/ha sorg + 40 kg/ha soia - pentru î nsilozare

Lucrările de î ngrijire. Tăvălugirea imediat după semănat.

Î n culturile neerbicidate se fac 2-3 prașile mecanice și 1-2 prașile manuale. Pentru combaterea

pe cale chimică a buruienilor solul se erbicidează preemergent cu Propazin 50 PU (6-8 kg/ha), cânddupă sorg urmează porumb sau cu Propazin 50 PU 3-4 kg/ha + Satecid 4-6 kg/ha, când urmează grâu,

orz sau mazăre. Pentru buruienile dicotiledonate se pot folosi erbicidele SDMA sau Icedin forte (2 l/ha). Î n primele faze sunt necesare 1-3 tratamente pentru combaterea păduchelui verde al

cerealelor, cu Carbetox 37 (2 l/ha).

Culturile de sorg pentru siloz nu se răresc, iar cele pentru nutreț verde sau fân nu necesitălucrări de î ngrijire. În anii secetoși, prin irigare se obțin producții ridicate.


d



Valoarea nutritivă a 1 kg de trifoi recoltat la începutul î nfloririi este de 0,62 UN la fân și 0,18

UN la masa verde.

Importanță î n ameliorarea unor însușiri ale solului. Acț iunea de refacere a structurii soluluieste mai mare decât la lucernă și sparcetă. În stare proaspătă poate produce meteorizații larumegătoare.


Trifoiul roșu este o plantă perenă, cu rădăcina pivotantă, care î n anul I se dezvoltă în stratulde 20-30 cm, iar în următorii ani poate ajunge la 175 cm adâncime.

Cea mai mare parte din masa de rădăcini se găsește î n stratul 0-10 cm (68-73%), în timp ce î nstratul 10-20 cm numai 19-20%, î n cel de 20-30 cm, doar 7-8% .

Simbioza cu bacteria Rhizobium trifolii, care este mai puțin pretențioasă față de condițiile demediu, fiind activă și la pH <6,0;

O activitate intensă a bacteriilor: pe soluri bine aprovizionate cu fosfor, potasiu, calciu,

microelemente (bor, molibden, mangan etc.) și apă, iar temperaturile de minim 10-12˚C.

Tulpinile, (lăstarii aerieni), î nalte de 70-80 cm, sunt fistuloase, ramificate, erecte și bogat

foliate (indicele foliar este de 4-5/m²).Frunzele sunt alterne, trifoliate, cu foliole ovate , obovate sau eliptice, ce prezintă pe fața

superioară o pată albicioasă î n forma literei V.

Florile sunt sesile, roșii-purpurii, grupate î n capitule globuloase sau ovate.

Fructul este o păstaie ovată, mică, monospermă , dehiscentă. Semințele sunt ovatasimetrice,

brun-gălbui sau verzi-gălbui cu nuanțe violacei, cu dimensiunile 1,6-2,3/1,2-1,8/1,0-1,2 mm, iar MMB

de circa 1,6-2,0 g.




Trifoiul roșu este mai pretențios decât lucerna față de climă, dar mai puțin exigent față de sol.

Este o plantă de climat umed și răcoros.

Temp. minimă de germinare este de 1

C, iar cea optimă între 20-30˚C; până la începutul

î nfloritului sunt necesare 800-900

C, iar până la maturarea semințelor 1200-1400˚C. Rezistă bine la ger în condițiile unui sol cu strat protector de zăpadă . Recoltările târzii de toamnă și producerea de

sămânță micșorează rezistența trifoiului la ger.

Creșterea vegetativă intensă are loc la temperaturi cuprinse î n intervalul 15-27

C, iar la peste

32

C se reduce mult dezvoltarea sistemului radicular și a rozetei de frunze. Se pot realiza producții

normale și la 32-35˚C, dacă umiditatea î n stratul biologic activ este > 60% .

Trifoiul roșu, deși nu este un mare consumator de apă, este foarte pretențios la regimul hidric,

dând rezultate bune în zonele cu precipitații de peste 600 mm. Perioada critică pentru apă este la î mbobocire.

Trifoiul roșu este sensibil la excesul de apă din stratul biologic activ al solului, dar și la băltireaapei la suprafață. Inundarea după cosire timp de 3-6 zile determină distrugerea sistemului radicular

până la 90% și < producției cu până la 80%.

Trifoiul roșu este o plantă de zi lungă. Creșterea intensității luminii corelată cu temperaturimoderate determină sporirea biomasei aeriene și subterane. La începutul vegetației suportă umbrirea,fiind posibil semănatul sub formă de cultură ascunsă.

Preferă soluri mijlocii, profunde, permeabile, bogate în humus și calciu, cu pH peste 6,0.

Aceste condiții pot fi întâlnite pe soluri brune de pădure, cenușii ș i pe podzoluri secundare. Rezultate

bune se obțin și pe cernoziomuri, când se asigură un regim hidric corespunzător.

Nu se recomandă pe solurile nisipoase, cele cu pH peste 7,5 și cele puternic acide.



Dozele de îngrășăminte cu fosfor se calculează în funcție de aprovizionarea solului cu acest

element, conținutul optim pentru trifoiul roșu fiind de 7-8 mg la 100 g sol. În absența datelor de

cartare agrochimică, dozele orientative de fosfor sunt de 90-100 kg/ha, aplicate o dată la doi ani. Îngrășămintele cu potasiu sunt necesare pe solurile acide, când conținutul î n potasiu mobil

este sub 16 mg la 100 g sol. Se recomandă aplicarea anuală a 60-80 kg/ha K₂O.

Gunoiul de grajd - pe solurile acide, slab permeabile, în doză de 30-40 t/ha.

În timpul vegetației, gunoiul bine fermentat se poate aplica primăvara devreme sau înferestrele iernii, î n doze anuale de 15-20 t/ha.

Pe solurile acide, cu pH <5,8-6,0 se recomandă administrarea de amendamente calcaroase, î n

doze de 5-6 t/ha, o dată la 6-7 ani.

Lucrările solului - să asigure o bună mărunțire și nivelare a solului care favorizează orăsărire uniformă și rapidă. Î n general, trifoiul roșu se cultivă sub plantă protectoare, iar lucrărilesolului care se efectuează trebuie să satisfacă exigențele ambelor culturi.

Când semănatul se face fără plantă protectoare, lucrările solului sunt asemănătoare cu celede la lucernă.

Sămânța și semănatul.

Sămânța de trifoi trebuie să fie descuscutată, sănătoasă, cu P și G ridicate. Epoca de semănat -

primăvara devreme, când utilajele agricole pot intra pe teren.

La cultivarea cu plantă protectoare de primăvară semănatul se face după amestecarea

semințelor de la cele două culturi sau se seamănă întâi planta protectoare și apoi perpendicular pe

rândurile acesteia trifoiul roșu.



săptămâni după răsărirea trifoiului. Î n anii de exploatare, erbicidul Pivot (0,8-1 l/ha) are o eficiențădeosebită în trifoiștile infestate cu buruieni dicotiledonate, inclusiv ștevie (Rumex sp.), aplicat la 20-25

zile după desprimăvărare când buruienile sunt în faza de rozetă, iar trifoiul are 5-6 cm înățime.Combaterea sp. din g. Cuscuta se face ca la lucernă.

Combaterea bolilor - arsura bacteriană ( Xanthomonas alfalfae Dowson), f ăinarea

(Erysiphe martii Lév.), pătarea brună a frunzelor (Pseudopeziza trifolii Fuck.), mana (Peronospora

trifoliorum de Bary.), antracnoza (Gloeosporium caulivorum Kirchn.) și rugina trifoiului (Uromyces

trifolii Lév.), care pot provoca pierderi, de >50% din producția de fân se combat prin metodele

agroculturale și cele chimice recomandate la cultura lucernei. În cultura trifoiului acționează un număr mai redus de dăunători decât la lucernă, mai des

întâlniți fiind gărgărițele florilor de trifoi ( Apion apricans Hbst., A. aestivum Germ.). În acest caz serecomandă la culturile semincere efectuarea a 2 tratamente, primul la î mbobocire, iar al doilea la

sfârșitul î nfloritului, cu Fastac 10 CE (150 ml/ha), Decis 2,5 CE sau Karate 2,5 CE (300 ml/ha).

Consumul specific la trifoi este de 500-700 mm/an, maximul fiind î n lunile iunie-august, cândconsumă 4-5 mm/zi. Se apreciază că 1 mm precipitații produce 21-22 kg s.u. sau 100 kg m.v.

În culturile semănate la sfârșitul verii se aplică o udare de răsărire de 300-350 m³/ha. Î ntoamnele secetoase se impune ca după 7-8 zile să se mai aplice o udare de 350-400 m³/ha.

În timpul vegetației se recomandă udări la intervale de 10-12 zile î n lunile iulie-august și la 15-

18 zile în mai-iunie, î n afara perioadelor ploioase, cu norme de 600-650 m³/ha pe cernoziomuri șisoluri aluviale și de 500-550 m³/ha pe celelalte tipuri de soluri.

Recoltarea, depozitarea și conservarea. La trifoiul semănat î n ogor propriu



TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A TRIFOIULUI ROȘU PENTRU SĂMÂNȚĂ

Particularități: cerințele relativ modeste față de apă comparativ cu cultura pentru furaj,

lăstărirea este mai redusă decât la lucernă, plantele sunt mai rezistente la cădere, polenizarea poate fifăcută î n proporție mai mare decât la lucernă de către albina domestică (deoarece coloana staminalăse eliberează mai ușor din carenă), iar potențialul de î nflorire la coasa a II-a este egal cu cel de la prima

coasă.

Pentru realizarea unor producții ridicate de sămânță se impune înființarea de culturi

destinate numai producerii de sămânță și renunțarea la obținerea acestora din culturi pentru furaj.

Zonele colinare cu veri relativ secetoase, unde cerințele termice și hidrice sunt satisfăcute:

Transilvania, centrul și nordul Moldovei, nordul Câmpiei Române. Condiții favorabile se întâlensc și pe

solurile fertile din Câmpia Dunării, Dobrogea, sudul Moldovei și Câmpia Banatului, în condiții de irigare.

Plantele premergătoare pentru culturile semincere de trifoi roșu sunt asemănătoare cu cele

de la cultura pentru furaj, cu condiția ca acestea să nu fi fost infestate cu ștevie sau cuscută.

Trifoiul roșu este mai puțin pretențios față de conținutul solului î n fosfor decât lucerna.

Rezultate bune se obțin când conținutul î n fosfor mobil este de 7-8 mg/100 g sol, iar cel de potasiu de

16-18 mg/100 g sol. Se recomandă 50-80 kg/ha P₂O₅ și 50-80 kg/ha K₂O, pe solurile acide.

Nu se recomandă aplicarea de îngrășăminte cu azot direct semincerilor de trifoi. Gunoiul degrajd aplicat plantei premergătoare, pe solurile acide, nu dăunează trifoiului pentru sămânță. Î n acest

caz se reduce doza de fosfor cu 30-40% și cea de potasiu cu 70-100%.

Pe solurile acide (pH <5,8) se recomandă aplicarea amendamentelor, o dată la 6-8 ani, în doză

de 5-6 t/ha CaCO₃.

Lucrările solului sunt ca la cultura pentru furaj.



Recoltarea - î n zonele colinare cu veri secetoase se face la coasa I, ca și î n cazul loturilor

semincere de pe terenurile irigate din sudul țării. Î n zonele colinare mai umede recoltarea pentru

sămânță se face la coasa a II-a, prima coasă recoltându-se pentru furaj la începutul î mbobocirii.Loturile semincere din cultura intensivă se mențin în cultură 1-2 ani, recoltarea realizându-se

la coasa I sau a II-a în funcție de condițiile climatice.

Recoltarea se poate face în două faze sau printr-o singură trecere.

Î n primul caz plantele se cosesc cu vindroverul când 80-85% din capitule s-au brunificat, apoi

după 3-4 zile se treieră cu combina echipată și reglată corespunzător.

Î n cel de-al doilea caz se impune tratarea culturii cu un desicant (Reglone 5 l/ha) când 80% din

capitule au culoarea brună, apoi după 5-6 zile se face recoltarea direct din lan. În condiții favorabile sepot realiza 300-500 kg/h sămânță.

Iarba de Sudan – Sorghum sudanense

IMPORTANȚĂ

→ producții mari

→ rezistență deosebită la secetă

→ calitate bună a nutrețului → suportă bine pășunatul.

Productivitatea ridicată se datorește capacității mari de regenerare (2-4 recolte pe an).

Se utilizează în furajarea animalelor sub formă de nutreț verde, semisiloz și siloz. Având o




Rotația. Având o creștere lentă î n primele faze de vegetație, iarba de Sudan este sensibilă

la î mburuienare. Se recomandă cultivarea după prășitoare sau leguminoase anuale, care lasă terenul

curat de buruieni. Se poate cultiva 4-5 ani în monocultură, iar după iarbă de Sudan solul este secătuit în apă și azot nitric, putând urma porumb pentru boabe sau furaj.

Fertilizarea. Pentru a produce 1 t kg s.u., iarba de Sudan, consumă 16-17 kg azot, 6-7 kg

fosfor, 28-30 kg potasiu și 9-10 kg calciu.

Îngrășămintele cu azot î n doze de 100-120 kg/ha se aplică fracționat (2/3 primăvara devremeși 1/3 după prima coasă), iar cele cu fosfor î n doză de 40-80 kg/ha se aplică sub arătura de bază.

Gunoiul de grajd în doză de 20-40 t/ha este foarte bine valorificat când iarba de Sudanurmează în rotație î n primii doi ani de la administrare.

Lucrările solului. Arătura se face toamna, cu pluguri cu scormonitori, la 20-25 cm.;

pregătirea patului germinativ cu grapa cu discuri, la adâncimea de semănat.

Sămânța și semănatul. Sămânța trebuie să fie curată, lipsită de costrei (Sorghum

halepense), cu puritatea de 97% și germinația de peste 70%. Semănatul se face primăvara târziu, cândtemperatura solului este de 10-12

C și există tendințe de creștere a acesteia.

Pentru masă verde sau fân se seamănă cu semănători universale (SUP), la 12,5 cm î ntre

rânduri, cu 600 plante/m², pentru siloz sau sămânță, la 50-60 cm între rânduri cu desimea de 150-200

plante/m².



Raigrasul aristat - Lolium multiflorum

IMPORTANȚĂ

Raigrasul aristat prezintă deosebită importanță, datorită:

• potențialului mare de producție,

• valorii nutritive ridicate (1 kg s.u.=0,8-0,9 UN și conține 130-160 g P.D.),

• consumabilității și digestibilității mari,

• perioadei lungi de folosire (20-25 zile la primul ciclu de producție și 15-18 zile la ciclul al doilea),

• oferă un nutreț verde foarte timpuriu,

• este o bună premergătoare pentru culturile succesive (î n cazul folosirii a 1-2 recolte),• este o bună plantă amelioratoare a solului (lasă î n sol 7-12 t/ha rădăcini uscate, echivalente cu 25-40

t/ha gunoi de grajd),

• se conservă ușor prin î nsilozare

• produce cantități mari de sămânță (1000-2000 kg/ha în primul an, î n condiții de irigare).

• în țara noastră raigrasul aristat pentru furaj, se cultivă pe circa 100 000 ha.


Raigrasul aristat are o capacitate ridicată de lăstărire, realizând tufe rare cu lăstari de 70-100

cm, erecți, de culoare violacee la bază și verde deschis în rest. Frunzele sunt lucioase, late de 2-4 mm,

prevăzute cu o ligulă scurtă. Inflrescența este un spic lung de 20-30 cm, cu spiculețe așezate mai apropiat unele de altele

față de raigrasul peren. Paleea inferioară este aristată cu arista lungă de 1-5 mm. Fructul este o

pseudocariopsă aristată.



Lucrările de î ngrijire.

Combaterea buruienilor se face prin respectarea rotației și î n caz de nevoie, prin aplicarea

erbicidelor (2,4 D în doză de 1,5-2 kg/ha în 300-400 l apă) primăvara, când buruienile dicotiledonatesunt în faza de rozetă.

Irigarea culturii: 1 udare de răsărire cu 300 m³/ha și apoi după fiecare recoltare, norme de

600-700 m³/ha.


Pentru masă verde se recoltează la primul ciclu de producț ie când înălțimea plantelor este de

40-50 cm și apoi după fiecare 25-30 zile, interval când are loc regenerarea plantelor. Pentru fân se recoltează la începutul î nfloririi. Pentru î nsilozare î n faza de burduf.

Producțiile: î n condiții de irigare ajung până la 120-150 t/ha masă verde, iar în condițiineirigate se obțin 60-80 t/ha masă verde.

Meiul – Panicum miliaceum


Seminţele de mei formează la germinaţie o singură rădăcină embrionară, la adâncimea de 2-3

cm în sol, Sistemul radicular al plantei este fasciculat, bine dezvoltat, rădăcinile lui pot ajunge până la



Reacţia meiului la îngrăşăminte este puternic influienţată de umiditate şi natura solului, înregiunile secetoase, reacţia este foarte slabă, din care cauză este recomandat ca îngrăşămintele pe

baza de azot şi fosfor, date împreună, să fie date plantei premergătoare.

Lucrările solului Lucrările solului care se fac pentru mei sunt asemănătoare cu ale celorlalte gramine. Patul

germinativ realizat trebuie să fie bine mărunţit, aşezat şi curat de buruieni. Sămânţa de mei când ajunge în sol trebuie să găsească condiţii optime de germinaţiie adică un

pat tare si plapuma moale, pentru a putea să germineze în condiţii bune.

Sămânţa şi semănatul Meiul se seamănă târziu, când temperatura solului depăşeşte în mod constant 10-12

C.

Adâncimea de semănat la mei este de 3 cm. variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice. În cultură succesivă, meiul se seamănă până cel târziu la 15 iulie în zona de câmpie şi la 10

iulie în zonele colinare.

Cantitatea de sămânţă la hectar, la meiul semănat in cultură obişnuită, norma de semănat

recomandată este de 15-18 kg/ha. Iar în cultură succesivă se recomandă 24-25 kg/ha.

Lucrări de îngrijire în cultura meiului Meiul poate avea o răsărire neuniformă determinată de crusta solului apărută după semănat,

de îmburuienare după răsărire şi de ritmul redus de creştere în prima parte de vegetaţie. După semănat, tăvălugirea contribuie la o foarte bună răsărire a plantelor, imediat după

răsărire se poate aplica o lucrare cu sapa rotativă sau cu pieptenele de buruieni.



Consumul în cantități mari a boabelor provoacă un exces proteic în organism sau formareaunor compuși toxici prin degradarea proteinelor (când mazărea este veche).

Semințele de mazăre bogate și în vitamine: A, B1, C; 100 kg semințe = cu 109 U.N..Vrejii de mazăre conțin aproape de trei ori mai multe proteine în comparație cu paiele de

cereale; 100 kg vreji echivalează cu circa 33 U.N. Pentru folosirea ca fân sau masă verde, mazărea seseamănă în amestec cu: secară, orz, orzoaică, ovăz, formând borceagul sau cu porumb, sorg etc..

Soiurile cultivate: mazărea comună: Alina, Atol, Corina, Dora, Marina, Profi, Renata, Rodil,

Turbo, Vedea; mazărea furajeră, forma de toamnă (hiemale) soiul Caracal 39, iar din forma de

primăvară (aestivale), soiul Magistra.


Mazărea este puțin pretențioasă față de factorii de vegetație. Cerințele față de căldură sunt moderate, temperatura minimă de germinare este de 1-2 ˚C;

plantele în primele faze de vegetație pot suporta temperaturi scăzute de - 4 - -6˚C, iar formele de

toamnă ale mazării furajere rezistă până la - 18 - -20

C. Ambele specii de mazăre au cerințe mari față

de apă.Nu pot suporta seceta prelungită, mai ales în perioada înflorire-fructificare, dar nici excesul

de apă. Solurile cele mai bune pentru cultivarea mazării sunt cele mijlocii, fertile, bogate în calciu, cureacție neutră sau slab alcalină; nu sunt bune solurile grele, acide. Mazărea furajeră se poate cultiva șipe soluri nisipoase.



Lucrările de îngrijire. Culturile de mazăre pentru nutreț nu cer îngrijiri speciale.

Tăvălugitul după semănat este necesar când stratul superficial al solului este uscat.

Distrugerea buruienilor - cu sapa rotativă cu colții întorși sau cu grapa stelată însă trebuiefăcută cu multă atenție și numai până când plantele au ajuns la 6-8 cm înălțime.

Recoltarea, depozitarea și conservarea. Culturile pure de mazăre pentru masă

verde, se recoltează în faza de înflorire, iar borceagurile cu mazăre în momentul formării primelorpăstăi.

Recoltarea borceagului cu mazăre pentru însilozare se face la formarea semințelor în păstăi.

Pentru boabe, mazărea în cultură pură se recoltează când plantele și 2/3 din păstăi s-au îngălbenit. Gărgărița (Bruchus pisorum) se combate cu sulfură de carbon 1 l/ t sămânță.

Producția. Culturile pure și borceagurile cu mazăre dau producții 25-35 t/ha masă verde;

sămânță 1500-3000 kg/ha.

Sparceta - Onobrychis viciifolia

IMPORTANȚĂ



SISTEMATICĂ ȘI SOIURI Pe glob se cunosc circa 100 de specii ale genului Onobrychis, din care î n țara noastră se

întâlnesc doar cinci: Onobrychis viciifolia, O. alba, O. arenaria, O. gracilis și O. transilvanica.Cele mai răspândite în cultură sunt soiurile: Sparta (de o coasă), care dă rezultate bune pe

terenurile supuse eroziunii î n amestec cu Bromus inermis și Splendid (de două coase).


Sparceta dă rezultate bune în zona de cultură a lucernei. Temperatura minimă de germinareeste de 2-3

C, iar cea optimă pentru creștere și dezvoltare, de 20-25

C. Sparceta de o coasă are o mare

rezistență la temperaturile scăzute și factorii nefavorabili din timpul iernii.După înrădăcinare sparceta este foarte rezistentă la secetă, putându-se cultiva și î n zone cu

400-500 mm precipitații anuale. Sparceta nu suportă excesul de umiditate.

Pentru sparcetă, cele mai indicate soluri sunt cele permeabile, drenate și bogate în calciu, însăse obțin rezultate bune și pe solurile nisipoase, pe cele erodate, cu strat arabil subțire, de pe coline șicoaste aride. Se consideră că un conținut de 0,5-0,7% calciu î n sol este optim pentru cultura sparcetei.

Plantele suportă o anumită salinitate a solului și reacție alcalină până la pH = 8,5, dar nu dau

rezultate bune pe solurile acide, impermeabile, umede și reci, cu apa freatică aproape de suprafațasolului.

Zonele de cultură: ca la lucernă, dar ocupă terenurile mai sărace, versanții supuși eroziunii,unde lucerna dă rezultate mai slabe.

TEHNLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ

Rotația. Deoarece are un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație, sparceta



Lucrările de îngrijire.

Imediat după semănat, în anii secetoși, se recomandă efectuarea tăvălugitului, cu tăvălugi

inelari. Celelalte lucrări sunt asemănătoare cu cele de la lucernă.Când se cultivă cu plantă protectoare, se impune ca aceasta să fie recoltată la o înălțime de la

sol de 15-20 cm, pentru a nu stânjeni creșterea tinerelor plante de sparcetă. Începând cu anul doi decultură, se recomandă grăparea culturii de sparcetă în fiecare primăvară.

Recoltarea, depozitarea și conservarea

Sparceta se folosește în condiții economice 3-5 ani. Epoca optimă de recoltare pentru fân este

î ntre mijlocul fazei de îmbobocire și începutul î nfloririi (10-15% din plante).

Întârzierea recoltatului duce la scăderea accentuată a calității. Metodele de pregătire a fânului sunt asemănătoare cu cele de la lucernă.

Nu se recomandă pășunatul intensiv al sparcetei. Se poate folosi prin pășunat, începând dinanul II de vegetație, când plantele au 15-20 cm înălțime, dar pe o durată de 2-3 ore/zi/tarla, la o

încărcare optimă cu animale.

Producția. în condiții bune de cultură, la sparcetă se obțin 25-35 t/ha masă verde (5-7 t/ha

s.u.) și chiar mai mult la sparceta de două coase.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A SPARCETEI PENTRU SĂMÂNȚĂ

Înființarea semincerilor de sparcetă - ca la lucernă.

Semănatul se face primăvara devreme, fără plantă protectoare la distanța de 50-60 cm î ntre



Ghizdeiul rezistă foarte bine la pășunat, se reface cu mare ușurință și nu produce meteorizații

la animale. Datorită creșterii în toată perioada de vegetație și masei mari de rădăcini pe care o

formează, ghizdeiul se remarcă printr-o capacitate ridicată de a proteja solul împotriva eroziunii.


Î n primele faze de vegetație ghizdeiul crește încet, însă semănat fără plantă protectoare și încondiții optime se poate obține chiar din primul an o coasă și o otavă. În anii următori porneștedevreme în vegetație, având o energie de regenerare destul de ridicată (2-3 coase/an).

În comparație cu lucerna și trifoiul, ghizdeiul prezintă unele particularități:

- este rezistent la ger, secetă și la excesul de umiditate;- are o slabă capacitate de competiție în faza de plantulă;

- atât în fânețe, cât și în pășuni, se autoînsămânțează, menținându-se timp îndelungat în cultură;

- lăstarii se lignifică mai lent și mai puțin;

- se poate înmulți și pe cale vegetativă, prin fragmente de rădăcini;

- nu produce meteorizații la animale;

- este răspândit în condiții foarte variate, privind umiditatea, pH-ul și fertilitatea solului;

- tolerează mai bine aciditatea accentuată a solului.


Ghizdeiul are cerințe moderate față de căldură: temperatura minimă de germinare este de

1-2

C, iar plantele pot rezista până la -25

C, chiar fără strat protector de zăpadă.

Suportă bine variațiile de nivel din sol și acoperirea temporară cu apă (circa 30 zile).

Ghizdeiul dă rezultate bune pe solurile cu pH = 5,4 - 7,2, dar și pe cele acide sau erodate,



Lucrările de î ngrijire. Sunt asemănătoare cu cele de la trifoiul roșu, lucrarea cu

tăvălugul după semănat fiind necesară în toate zonele de cultură a ghizdeiului.

Recoltarea, depozitarea și conservarea. Când ghizdeiul se seamănă cu plantă protectoare, aceasta trebuie recoltată ceva mai devreme decât î n mod normal pentru a permite

consolidarea ghizdeiului, realizându-se în acest caz și o recoltă de ghizdei.

Fără plantă protectoare, ghizdeiul în primul an se recoltează o singură dată , la înflorireadeplină. În anii următori de la ghizdei, se pot realiza 2 coase și o otavă.

Recoltarea pentru fân se face î n intervalul începutul înfloririi și înflorirea deplină a plantelor.

Pentru masă verde se recomandă ca recoltarea să se facă î nainte de î nflorire, când

consumabilitatea este mai ridicată.Ghizdeiul, mai ales î n amestec cu graminee, se poate folosi și prin pășunat, începând cu a II,

când plantele sunt de 15-20 cm. Se recomandă ca recoltarea prin cosit să se facă î n toate cazurile la 7

cm de la sol.

Ultima recoltare trebuie să se realizeze cel târziu la sfârșitul lunii septembrie pentru a favoriza

acumularea substanțelor de rezervă în rădăcini; ghizdeiul își întrerupe creșterea ceva mai devreme.

Pregătirea fânului se face ca la lucernă și trifoi.

Producția. Î n anii favorabili se pot realiza 3-4 coase, obținându-se 25-35 t/ha masă verde

sau 5-7 t/ha fân.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A GHIZDEIULUI PENTRU SĂMÂNȚĂ

Se cultivă în regiunile cu suficientă umiditate din zonele de silvostepă și nemorală.

Se pot folosi pentru sămânță fie loturi din culturile obișnuite pentru furaj, care îndeplinesc



Măzărichile

Măzărichea de toamnă - Vicia villosa

Măzărichea păroasă - Vicia pannonica

Măzărichea de primăvară - Vicia sativa

IMPORTANȚĂ

Măzărichile se cultivă împreună cu o cereală, alcătuind borceagurile, pentru masă verde, fân,semifân, nutreț murat.

Furajul obținut este bogat în proteină, cu un grad ridicat de consumabilitate și digestibilitate.

Valoarea nutritivă: 1 kg m.v. = 0,10-0,15 U.N., fiind posibilă realizarea a 3500-4500 UN/ha la

măzărichile de toamnă și 3000-3500 UN/ha la măzărichea de primăvară.

Semințele se utilizează în cantități mici, î n amestec cu alte concentrate, deoarece pot produce

intoxicații datorită glicozidului vicianină.


Măzărichile sunt plante anuale, cu rădăcina pivotantă, profundă; talie înaltă, frunzele

paripenat-compuse, terminate cu cârcei, cu foliole eliptice, alungit-lanceolate până la obovate,

mucronate; florile divers colorate; fructul păstaie dehiscentă.

Soiuri: Suceava 54 la măzărichea de primăvară, Fundulea 39 și Crantz, la măzărichea albă și



Borceagul de primăvară se seamănă primăvara devreme. Î n cadrul conveierului verde,

borceagul de primăvară se poate semăna eșalonat, la interval de 10-15 zile î ntre epoci.

Norma de sămânță la borceagul de toamnă: 140-180 kg/ha, raportul dintre măzăriche șicereală fiind de 2:1 sau 1:1, iar borceagul de primăvară de 160-180 kg/ha, cu raportul dintre măzăricheși cereală de 2:1 pentru fân sau semifân și de 1:1 pentru masă verde.

Toate borceagurile se seamănă î n rânduri obișnuite (12,5-15 cm), la adâncimea de 3-6 cm.

La culturile semincere, normele de sămânță sunt următoarele:

• 50-60 kg/ha măzăriche păroasă+50-60 kg/ha grâu de t-nă;

• 60-80 kg/ha măzăriche albă+50-60 kg/ha grâu de toamnă;

• 120-130 kg/ha măzăriche în cultură pură;• 80-100 kg/ha măzăriche de primăvară + 40-50 kg/ha ovăz.

Se seamănă î n rânduri apropiate, în aceleași epoci ca și culturile pentru furaj.

Lucrările de întreținere - ca la borceagurile cu mazăre.


Pentru sămânță, se recoltează într-o singură fază, direct cu combina din lan, când 80-90% din

păstăi s-au brunificat sau î n două faze, când masa vegetativă cosită, se lasă î n brazde 1-2 zile dupăcare se treieră.

Pentru masă verde, borceagurile se recoltează eșalonat, din momentul când planta desusținere a ajuns la 40-50 cm înălțime (faza de burduf), iar producția este de cel puțin 10 t/ha masă

verde.

La borceagurile de toamnă cu secară, perioada de folosire pentru masă vede se reduce la 10-



Masa verde este folosită în hrana taurinelor, sub formă tocată î n amestec cu alte nutrețuri. În țara noastră bobul se cultivă pe suprafețe mici, î n regiunile umede, pe glob suprafața

ocupată de bob este cca 2,9 mil. ha.


Rădăcină pivotantă, bine dezvoltată, tulpină tetramuchiată, glabră, înaltă de 70-150 cm,

frunze paripenat compuse, cu 2-3 perechi de foliole, eliptice, glabre, flori albe, cu o pată negricioasă la

baza aripioarelor, grupate câte 2-8 î n raceme mici, axilare; păstaie polispermă, dehiscentă, cilindrică.

Bobul are trei varietăți: Vicia faba var. major - bobul mare, Vicia faba var. aequina - bobul

mijlociu sau furajer și Vicia faba var. minor - bobul mic (bobușorul)-soiul Cluj 84.


Rotația. Bobul urmează în cultură după prășitoare gunoite și cereale de toamnă și este o

bună premergătoare, î n special pentru cerealele de toamnă.

Fertilizarea. Având o perioadă lungă de vegetație, valorifică bine gunoiul de grajd aplicattoamna, î n cantitate de 40-50 t/ha. Îngrășămintele cu fosfor și potasiu, î n cantitate de 40-60 kg/ha

P₂O₅ și 40-60 kg/ha K₂O, măresc semnificativ producția.

Lucrările solului. Ca la mazăre sau alte leguminoase timpurii.

Sămânța și semănatul. Se seamănă primăvara timpuriu , când germinația este



Lupinul - Lupinus albus L.

IMPORTANȚĂ

Lupinul este cunoscut ca plantă furajeră şi pentru îngrăşământ verde.

Deoarece lupinul conţine alcaloizi, boabele au o utilizare mai restrânsă. Ele se folosesc înhrana peştilor, iar la alte animale numai după înlăturarea gustului amar, prin spălare în apă, fierbere,

tratare cu acid clorhidric sau clorură de sodiu etc. Un procedeu de dezalcaloidare constă dinurmătoarele: înmuierea boabelor (24 - 36 h), apoi fierberea lor în vase neacoperite (1 - 2 h), scurgerea

apei după răcire şi spălarea boabelor sub un curent de apă rece. RÜMKER, apoi ROEMER, VITTMACK şi PRIANIŞNIKOV au stabilit posibilitatea ameliorării unor

forme de lupin sărace în alcaloizi, pe la începutul secolului al XX-lea. În laboratorul lui E. BAUR, carepreconizase analiza individuală a plantelor, RUDOLF VON SENGBUSCH (bazat pe metoda rapidă de

analiză individuală a plantelor a lui PRIANIŞNIKOV), a reuşit, între anii 1927 - 1930, să obţină primeleplante sărace în alcaloizi, aşa-zisul “lupin dulce” (J. HACKBARTH şi .H. J. TROLL, 1959).

Formele “dulci” se pot folosi fără nici un risc în alimentaţia animalelor, ca furaj concentrat,

masă verde, însilozat sau păşune. Boabele lupinului dulce se pot utiliza şi de către om, fără nici orezervă, sub formă de făină, la prepararea diverselor produse de panificaţie sau de pâine (5% în făinade grâu), ca boabe fierte sau prăjite, sau pentru a se obţine ulei, margarină, proteină etc.

Lupinul se poate folosi ca îngrăşământ verde în cultură principală sau ca a doua cultură (înmirişte) pe terenurile uşoare şi cele cu reacţie uşor acidă până la acidă, sărace în azot şi calciu.




Seminţele sunt albe cu nuanţe roz şi MMB de 300 - 400 g la lupinul alb; marmorate pe fond

albicios, cu MMB de 100 – 180 g la lupinul galben; marmorate pe fond închis, cu MMB de 150 - 200 g la

lupinul albastru şi brunemarmorate, cu MMB de 20 - 25 g la lupinul peren.Perioada de vegetaţie este de 120 - 140 zile la lupinul alb, 110 - 130 zile la lupinul galben, 120 -

140 zile la lupinul albastru şi 70 - 75 zile la lupinul peren (la această specie o cultură durează 8 - 10 ani).


Rotaţie. Poate reveni după orice cultură şi în plus se autosuportă un număr mare de ani,singura excepţie fiind faptul că nu se poate cultiva după alte leguminoase. Este bună premergătoare

pentru grâul de toamnă.

Fertilizare. Lupinul se fertilizează în toamnă cu 200 kg superfosfat şi în primăvară înainte

de pregătirea patului germinativ, doar în anii secetoşi, cu 100 kg azotat de amoniu pentru stimularea

pornirii în vegetaţie.

Lucrările solului. Se fac cele clasice pentru culturile de primăvară cum ar fi la mazăre.

Sămânţa şi semănatul Semănatul se face în urgenţa întâi, când în sol sunt peste 4 C iar întârzierea semănatului

poate duce la scăderi de producţie. Densitatea de semănat la lupinul alb este de 50-60 boabe

germinabile /m², ceea ce înseamnă cca 180-200 kg/ha.

La lupinul galben şi albastru densitatea este de 70-80 boabe germinabile/m², ceea ce

înseamnă o normă de semănat de cca 100-140 kg/ha, iar la lupinul peren densitatea este de cca 150

http://www.ghiduljuristului.ro/article/168/Definitii-bancruta-beneficiu-de-inventar-bilet-la-ordin-bon-de-tezaur-bonitate-brevet-de-inventie-bun-bunuri-fungibile-bunuri-sesizabile





Sfecla furajeră - Beta vulgaris L. ssp. crassa D.B

IMPORTANȚĂ

• productivitate ridicată;

• calitate f. bună a furajului.

În hrana animalelor: rădăcinile tuberizate și frunzele → în stare proaspătă sau însilozate subformă tocată și amestecate cu alte plante furajere. Corpul tuberizat → un valoros furaj suculent, cu 8-

14% s.u., bogat î n hidrați de carbon; 1 kg s.u. = 1 UN.


Sfecla furajeră → plantă bienală din familia Chenopodiaceae;

Frunzele sunt mari, lucioase pe fața superioară, dispuse în rozetă pe colet ș i reprezintă

aproximativ 20-25% din corpul tuberizat.

Florile sunt sesile, inserate în jumătatea superioară a ramificaț iilor lăstarilor; fructul estenuculă; mai multe nucule formează glomerulul.


Sfecla furajeră → plantă de climat temperat, cu veri calde, suficient de umede. Temperatura minimă de germinare = 5-7˚C. Plantele sunt sensibile la brumele și înghețurile

timpurii din toamnă, însă și la temperaturile ridicate din timpul verii, asociate cu o insuficientăaprovizionare cu apă.

Este mai pretențioasă față de umiditate decât sfecla pentru zahăr și mai modestă față de



Gunoi de grajd î n doze de 30-40 t/ha în cultură neirigată și 40-60(80) t/ha în cultură irigată,administrate toamna sub arătură împreună cu îngrășămintele cu fosfor și eventual cu potasiu.

Dozele mari de îngrășăminte cu azot măresc conținutul de nitrați din furaj (până la 1100mg/100 g s.u. la fertilizarea cu N300), dar nu prezintă toxicitate pentru rumegătoare, datorităconținutului în zahăr;

Lucrările solului.

Arătura la 25-30 cm adâncime, imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare,fiind urmată de nivelarea terenului.

Primăvara, pregătirea patului germinativ se face cu combinatorul sau grape cu colți, evitându-se lucrarea cu grapa cu discuri;

Sămânța și semănatul.

Sămânța plurigermă și monogermă genetic, șlefuită î n cazul soiurilor plurigerme și neșlefuită

la soiurile monogerme.

Înainte de semănat semințele se tratează cu Heptaclor (1,25 g/kg sămânță), Tiradin sau

Criptodin (0,8 g/kg sămânță), pentru prevenirea putrezirii plantelor și împotriva atacului dăunătorilor.Se seamănă când temperatura solului la 2-5 cm adâncime a ajuns la 7-8

C.

Desimea de 80.000 plante/ha pentru culturile neirigate și de 100.000 plante/ha în condiții

irigate. Semănatul se face la distanța de 45-50 cm între rânduri, iar pe urma roților tractorului la 60-70

cm sau echidistant la 50-60 cm.

Distanța între glomerule pe rând va fi de 10 cm pe solurile bine pregătite și de 5-8 cm pe

solurile mai slab pregătite. Norma de sămânță plurigermă, segmentată și șlefuită este de 9-12 kg/ha,




Î n cadrul conveierului verde sfecla furajeră se recoltează eșalonat, ținându-se seama de

mărimea corpului tuberizat și de producție. Pentru conservare în timpul iernii, se recoltează lamaturitatea fiziologică, când frunzele încep să se îngălbenească, înaintea înghețurilor de toamnă , pe

vreme frumoasă, pentru ca pământul să se scuture de pe rădăcini.

Lucrarea se face manual sau cu dislocatorul. După scoaterea din sol se rup frunzele și

rădăcinile se curăță de pământ. Frunzele se pot însiloza î n amestec cu paie tocate sau pleavă.

Silozurile construite la suprafața solului: 1,5-3 m lățime, 1,5-2 m înălțime și 20-25 m lungime.

Pe mijlocul silozului, în lungul acestuia, se execută un canal lat de 40-50 cm și adânc de 30-40 cm, carese acoperă cu un grătar, pe care se așează din 2 (4) î n 2 (4) m coșuri de aerisire din șipci de lemn,

tulpini de floarea-soarelui etc..

Se acoperă cu un strat de paie de 50-60 cm, peste care se așează un strat de pământ de 20-30

cm, coama lăsându-se descoperită până când temperatura aerului coboară și ar putea afecta rădăcinile

neacoperite.

Silozurile de sfeclă se pot clădi ș i de-a lungul șirelor de paie Temperatura optimă de păstrare a

sfeclei î n siloz este de 1-3

C. Nu se vor depozita în siloz rădăcinile rănite, tăiate și mucegăite. Sfecla sepoate păstra î n silozuri timp de 4-6 luni, iar în această perioadă pierderile sunt de circa 15-20%.

Producția. În cultura neirigată, producția de rădăcini este de 100-130 t/ha, iar în culturairigată, de circa 170-200 t/ha. Producția de frunze este de peste 10-12 t/ha.




Rotația.

Gulia furajeră este pretențioasă față de planta premergătoare. Bune premergătoare sunt

plantele care eliberează terenul mai devreme: culturi furajere anuale, cereale de toamnă, leguminoasepentru boabe;

Poate fi cultivată în cultură succesivă după culturi furajere folosite pentru masă verde (secara

de furaj, borceagurile cu mazăre și măzăriche etc.). Nu suportă monocultura, revenind pe același teren

după 4-6 ani.

Fertilizarea.

Gunoiul de grajd → sub arătură, î n doze de 25-40 t/ha. Îngrășămintele chimice sunt bine

valorificate, sporurile de producț ie, la o fertilizare medie (N90 P60 K60) î n zonele mai umede, fiind de

circa 55-60%. Pe solurile acide → administrarea de amendamente cu calciu, pentru neutralizarea a cel

puțin 50% din aciditatea hidrolitică.

Lucrările solului.Arătura de toamnă la adâncimea de 20-25 cm, iar primăvara, patul germinativ se pregătește

cu combinatorul sau cu grape cu colți la adâncimea de 5-6 cm.

La semănatul în cultură succesivă, terenul se pregătește printr-o arătură superficială, urmatăde discuiri repetate și grăpat sau numai prin discuire ș i grăpare.

Sămânța și semănatul. Gulia furajeră și napul de miriște se seamănă primăvara timpuriu, în prima epocă . În cultură



Producția. Producția de rădăcini este de 40-70 t/ha, iar cea de frunze de 4-8 t/ha. În

cultură succesivă se pot realiza producții de peste 35 t/ha.

Morcovul furajer - Daucus carota L. ssp. sativus

IMPORTANȚĂ

Corpul tuberizat obținut în primul an, reprezintă un nutreț suculent f. bun pentru tineret șireproducătorii tuturor speciilor de animale.

Î n medie, morcovul are 12-14% s.u., din care circa 70% sunt extractive neazotate.

Morcovul are un conținut ridicat în glucide și în vitamine, î n special provitamina A (100-250

mg caroten/1 kg rădăcini).


Rotația - urmează după prășitoare sau după cereale, în general după plante care lasă terenul curat de buruieni.

Fertilizarea - Gunoiul de grajd se administrează culturii premergătoare î n doză de

30-40 t/ha. Îngrășămintele minerale se recomandă î n doze de P30-40 și N60.

Lucrările solului → ca la sfecla furajeră.



Topinamburul - Helianthus tuberosus L.

IMPORTANȚĂ

Tuberculii se folosesc în hrănirea porcilor, iar părțile aeriene ale plantei se pot însiloza î namestec cu alte plante, formând un nutreț murat utilizat î n hrana taurinelor.

Tuberculii de topinambur conțin 19-22% s.u., î n cea mai mare parte extractive neazotate

(inulina), cantități mici de proteine (1,5%) și vitamine; 100 kg tuberculi = 20-22 U.N.

ÎNSUȘIRI MORFOLOGICETopinamburul este o plantă anuală din familia Asteraceae, care formează în sol stoloni și

tuberculi de formă neregulată, cu peridermul subțire, motiv pentru care se deshidratează repede și se

păstrează greu.Tulpina aeriană este dreaptă, înaltă de până la 2,5-3 m. Florile sunt galbene, dispuse î n

calatidii mici, iar fructul este o pseudoachenă.


→ plantă subtropicală, puțin pretențioasă față de factorii de vegetație.

Tuberculii încolțesc la temperatura de 5-6

C, rezistă iarna le temperaturi scăzute (-45

C)

datorită conținutului ridicat în inulină.

Deși are cerințe mari față de apă, topinamburul rezistă la seceta de scurtă durată.

Valorifică bine solurile nisipoase, pietroase, lutoase, sărace, cu reacție neutră; nu suportă

solurile prea umede, grele și reci.



timp cât solul nu este înghețat sau acoperit cu strat gros de zăpadă. În primăvară se refac rândurile curarița.

Producția. Se obțin producții de 30-35 t/ha tuberculi și 30-50 t/ha tulpini și frunze.

Cucurbitacee furajere


Rotația. Bostănoasele urmează în cultură după cereale de toamnă sau după leguminoase

perene. La rândul lor sunt plante bune premergătoare, î n special pentru cerealele de toamnă.

Fertilizarea. Datorită consumului ridicat de substanțe nutritive, bostănoasele reacționează

bine la îngrășăminte, î n special la fertilizarea cu gunoi de grajd în doză de 30-40 t/ha sau cu îngrășăminte minerale (N50-100 P40-80 K40-60 kg/ha).

Sămânța și semănatul. Bostănoasele se seamănă în cultură principală sau intercalat

(dovleacul), în rânduri la (1,5) 2-3 m distanță și la (1,5) 2 m î ntre plante pe rând, folosind 2-3 kg

sămânță la hectar la pepenele furajer și 5-6 kg la dovleac. Adâncimea de semănat este de 4-6 cm la

pepenele furajer și 8-10 cm la dovleac.




Varza furajeră se seamănă direct în câmp sau se plantează la sfârșitul lunii aprilie. Î n ambele

cazuri, terenul trebuie foarte bine pregătit. Varza furajeră reacționează bine la îngrășăminte, mai alescând se folosesc doze mari: N80-100 P60-80 kg/ha.

Distanța între rânduri este de 50-70 cm, iar î ntre plante pe rând de 30-40 cm. La seamănatuldirect în câmp se folosesc 4-6 kg sămânță la hectar, iar dacă se planteză este nevoie de 0,5-1,0 kg

sămânță pentru a realiza răsad pentru 1 ha. Se recoltează eșalonat. Varza furajeră poate să fie folosităși prin pășunat. Producția - 40-50 t/ha masă verde.

Trifoiul încarnat - Trifolium incarnatum L.

IMPORTANȚĂ

Trifoiul încarnat este o specie de trifoi anual care se poate administra animalelor în stareverde, deoarece una din calităţile sale este aceea că nu produce meteorizaţii. Aceasta calitate este cu

atât mai important cu cât în furajarea animalelor trifoiul incarnat se foloseşte mai mult ca masă verde,deoarece fânul este de calitate mijlocie (Găină Ana, 2003).

Calitatea masei verzi de trifoi incarnat se apropie foarte mult de valoarea furajeră a trifoiuluiroşu, în timp ce calitatea fânului este mult inferioară faţă de cea a fânului de trifoi roşu, însă prin

însilozare se poate obţine un nutreţ murat foarte valoros (Marian F., 2009).




Lucrările solului Trifoiul încarnat necesită un teren arat adânc din toamnă sau vară, care la epoca semănatului

să fie bine aşezat, nivelat şi mărunţit, ţinându-se seama de dimensiunile mici ale seminţei. Înmomentul însămânţării este necesar ca solul să fie aşezat, pentru a permite seminţelor să ia contact cuel, să germineze şi să răsară cât mai repede şi uniform.

Terenul trebuie sa fie curat, lipsit de buruieni, deoarece dinamica de creştere a trifoiului, înprimele faze de dezvoltare este destul de lentă, riscând a fi invadat, în caz contrar, de buruieni. Trifoiul

încarnat are o particularitate privind nutriţia (specifică de fapt tuturor leguminoaselor), aceasta fiind

fixarea biologică a azotului. De asemenea are cerinţe ridicate faţă de fosfor, potasiu şi calciu şi osensibilizate pronunţată la carenţa unor microelemente.

Sămânţa şi semănatul.Reuşita unei culturi de trifoi încarnat depinde în mare măsură de calitatea biologică a

seminţei. Norma de însămânţare, în zona tradiţională de cultură, pentru furaj şi sămânţă este de 35-40

kg/ha cu valoare culturală de 100 %. La noi în ţară, semănatul trifoiului încarnat se face la sfârşitul lunii

august începutul lunii septembrie. Adâncimea optimă de încorporare a seminţei în sol este de 1-2 cm.

Lucrări de întreţinere.

Trifoiul încarnat, în primele faze de dezvoltare manifestă o slabă capacitate de competiţie cuburuienile având un ritm lent de creştere. Acest fapt face ca încă de la pregătirea terenului pentrusemănat şi pe parcursul perioadei de dezvoltare să se acţioneze în direcţia combaterii buruienilor.Irigarea culturii de trifoi încarnat se impune când acestea sunt înfiinţate în incinte irigabile. În



Tulpina este glabră, fistuloasă, mai mult sau mai puţin ramificată, având port repent sauerect. Inălţimea acesteia variază între 10 – 60 cm.

Frunzele sunt trifoliate, cele inferioare sunt lung peţiolate, iar cele superioare pot fi uneorisesile. Foliolele sunt obovate, au o lungime de 7-20 mm. Stipelele sunt alungite – lanceolate, alburiu

membranoase, mici şi unite la bază. Inflorescenţa este capitul semi-globulos, puţin comprimat, lamaturitate chiar globulos, alcătuit din 6-20 flori, aproape sesile, de culoare roz – roşietică (Marian F.,2009).

Florile sunt puternic parfumate. acestea au un caliciu cu o lungime de 5-10 mm.

Fructul este globulos – ovat, puţin comprimat, membranos, cu 1-2 seminţe mici, ovale sau

reniforme, foarte diferit colorate: roz, verde – deschis, galben, roşu, verde – închis până la aproapenegru, puţin pubescent spre tomentos până la glabru şi prezintă două prelungiri divergente mai sus dezimţii caliciului (Marian F., 2009).


Pregătirea terenului şi fertilizarea.

Modul de pregătire al terenului este influenţat de planta premergătoare, astfel după o

prăşitoare se face o arătură de toamnă urmată de o prelucrare cu combinatorul, iar după cereale se

efectuează arătură de vară păstrând solul curat de buruieni. Trebuie să se asigure prin fertilizare 11-23

kg fosfor substanţă activă (de exemplu se aplică o doză unică de 125-200 kg/ha superfosfat). Oricum,

dozele de îngrăşăminte trebuie ajustate în funcţie de nivelul aprovizionării cu fosfor al solului.

Sămânţa şi semănatul. Trifoiul persan are seminţe foarte mici (800.000-2.000.000 seminţe/kg) în comparaţie cu



sensibilităţii la rugini foliare, dar păşunatul sau cositul va reduce frecvenţa apariţiei bolii şi vadetermina scăderea umidităţii la nivelul părţii aeriene a plantelor. Controlul atacului dăunătorilor se

face pe cale chimică prin stropiri în cazul unui grad ridicat de atac.

Recoltarea. Trifoiul persan se regenerează foarte bine în urma păşunatului şi este capabil

să se refacă acoperind complet solul înainte de a fi păşunat din nou. În cultură irigată producţia anualăde substanţă uscată ajunge la 15 -16 t/ha.

Bobul - Vicia faba

IMPORTANȚĂ

Este o leguminoasă anuală folosită atât în alimentaţia oamenilor cât şi a animalelor.

Sub formă de nutreţ concentrat se foloseşte mai ales bobul mare (Vicia faba var.major ) alecărui seminţe conţin de la 22 până la 28% proteină brută, conţinutul în celuloză fiind de numai 6-8%.

Are de asemenea un conţinut ridicat în calciu, însă este mai sărac în vitamine. Se foloseşte ca uruialăsau făină în amestec cu alte furaje în alimentaţia tuturor animalelor, dar mai ales pentru tineretulbovin şi reproducători.

Pentru masă verde sau siloz se recomandă a se cultiva în zonele reci şi umede. Se cultivă atâtbobuşorul (Vicia faba var.minor ) cât şi bobul mijlociu sau furajer (Vicia faba var. aequina), specii care



Pregătirea terenuluiDupă eliberarea terenului de resturi vegetale, toamna se realizează o arătură adâncă de

28-32 cm. Este indicat ca înainte de efectuarea acestei lucrări să se încorporeze în sol 75 kg s.a./haP₂O₅ şi 75 s.a./ha K₂O.

Primăvara, la începutul lunii martie se aplică o lucrare de discuit + grăpat în vederea pregătiriipatului germinativ. Dat fiind faptul ca bobul este o specie sensibilă la atacul bolilor şi dăunătorilor serecomandă o rotaţie anuală. Bune premergătoare sunt culturile prăşitoare.

Semănatul se realizează primăvara foarte devreme, în perioada 10 martie-10 aprilie.

Distanţa între rânduri este de 50-60 cm şi 20 cm între plante/rând. Adâncimea de semănat este de

6-8 cm. Cantitatea de sămânţă la 100 m² este de 22-25 kg la bobul cu seminţe mari şi 16-18 kg labobul cu seminţe mici.

Lucrările de întreţinere constau în: efectuarea răritului la 20 cm pe rând dacă s-a

semănat mai des, atunci când plantele au 5-7 cm înălţime; prăşitul manual sau mecanic ori de câte orieste nevoie; irigarea mai ales în perioada de înflorit, aplicând 1-2 udări cu norme de 300 m³/ha;

fertilizarea suplimentară în perioada înfloritului cu 35 kg s.a./ha azot; combaterea bolilor şi

dăunătorilor. Produsele folosite pentru combatere sunt:- ALCUPRAL 50 PU (0,5%) -4-5 kg/ha – pentru rugina bobului

- MOSPILAN 20 SP (0,025%) – pentru afide

- RELDAN -2,5l/ha – pentru gărgăriţa bobuluiUneori, se practică ruperea vârfurilor plantelor deasupra a 8-10 inflorescenţe pentru a

accelera coacerea păstăilor, cât şi pentru a îndepărta puricii verzi care atacă cu predilecţie vârfurilefragede ale tulpinilor.




Rotaţia. Nu are pretenţii faţă de planta premergătoare, fiind amplasată în rotaţie cu plante

din zona ei de cultură.

Fertilizare. Pe solurile nisipoase, fertilizarea se face cu îngrăşăminte organice, circa 20 t

gunoi de grajd la ha, sau cu îngrăşăminte minerale (N32 P32 K48) administrate pe panta inferioară adunelor sau pe interdune.

Lucrările solului Fasolița are o serie de particularităţi (putere redusă de străbatere a germenilor spre suprafaţă,

necesar mare de apă pentru germinat) care impun o atenţie mai mare decât pentru alte culturi (de

exemplu, porumb) la efectuarea lucrărilor solului. Lucrările solului constau din dezmiriştit, efectuat imediat după recoltarea premergătoarei şi

urmat de arătură adâncă (la 25 - 30 cm), pentru afânarea profundă a solului şi distrugerea buruienilor

perene.

Până în toamnă, se efectuează lucrări repetate de grăpat, pentru mărunţirea şi nivelarea

arăturii şi pentru distrugerea buruienilor. Foarte importantă este evitarea denivelării terenului prinlucrările de pregătire. Atunci când situaţia existentă pe teren impune, se fac lucrări speciale pentrunivelarea terenului; aceasta este o cerinţa obligatorie, pentru a se putea realiza un semănat uniform şia obţine o dezvoltare uniformă a culturii şi care să faciliteze recoltarea mecanizată, cu pierderi minime.

Imediat după zvântarea solului în primăvară este necesară, de regulă, o lucrare de grăpat , cu

scopul afânării şi mobilizării solului, care s-a tasat peste iarnă. Patul germinativ se pregăteşte chiar înainte de semănat, printr-o lucrare cu combinatorul, efectuată superficial (6 - 7 cm adâncime). Pe



Combaterea dicotiledonatelor se face în vegetaţie, prin administrarea unor erbicide conţinândbentazon (Basagran forte, 2,0 – 2,5 l/ha) sau fomesafen (Flex, 1,0 - 1,25 l/ha); se pot efectua 1 - 2

tratamente, în faza când fasolea a format prima pereche de frunze trifoliate (primul tratament) şi cânda doua generaţie de buruieni dicotiledonate este în faza de rozetă (al doilea tratament). Pe terenurile îmburuienate cu costrei din rizomi se recomandă tratamente cu cicloxidim

(Focus Ultra, 3-4 l/ha), administrat când costreiul are 10-30 cm înălţime. După tratament se suspendălucrările de prăşit, pentru a nu întrerupe translocarea substanţei active în rizomii de costrei şi a nudiminua eficacitatea tratamentului. Sunt recomandate şi alte preparate cu efect similar şi aceeaşi fază

de aplicare: quizalofopetil (Targa Super, 2,0 – 3,0 l/ha), propaquizafop (Agil 100 EC, 0,8 l/ha).

Combaterea chimică se completează cu 2-3 praşile mecanice şi, eventual, o lucrare de prăşit +plivit manual pe rând (praşile selective), cu scopul distrugerii buruienilor rezistente la erbicide. Se

recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate, cel mai târziu la începutul înfloritului plantelor defasole, pentru a nu stânjeni procesele de fecundare a florilor şi de legare a fructificaţiilor.

Lucrările de combatere a bolilor constau din tratamente la sămânţă şi din tratamente învegetaţie. Cea mai răspândită boală este antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum), mai frecventă şi

mai păgubitoare în zonele şi în anii cu precipitaţii abundente. Ciuperca se transmite prin miceliile dintegumentul control eficient al bolii, se recomandă controlarea repetată a culturilor şi tratamente învegetaţie, la avertizare. Primul tratament se face, de regulă, imediat după răsărit, în cazul că seconstată atac în faza de cotiledoane; în perioada următoare, tratamentele se repetă la începutul

înfloritului şi la formarea păstăilor. Se folosesc preparate pe bază de captan (Captadin 50 PU, 0,25%)sau mancozeb (Mancozeb 800, 1,6 kg/ha) Bacterioza ( Xanthomonas phaseoli ) este o boală răspândităşi păgubitoare, care se transmite prin sămânţă şi prin resturile vegetale rămase după recoltare. Învegetaţie se fac 3 tratamente, primul după răsărit şi până la apariţia frunzelor trifoliate, al doilea

înainte de înflorire, iar al treilea la formarea păstăilor. Se folosesc oxiclorură de cupru (Alcupral 50 PU,



mici). Plantele sunt lăsate câteva zile pe teren (2 - 3 zile), pentru uscare, în brazdă continuă sau încăpiţe mici, adunate cu manual, cu furca, apoi se treieră cu combina, reglată corespunzător; în timpul

treieratului alimentarea combinei se asigură prin montarea ridicătoarelor de brazdă sau manual, cufurca. Pentru a limita spargerea boabelor, este necesar să se lucreze cu turaţii mici la aparatul de treierşi cu distanţe mai mari între bătător şi contrabătător; totodată, este obligatorie refacerea reglajelor la

combină de 2 – 3 ori pe zi, în funcţie de evoluţia vremii. Producţia de boabe ajunge la 16 q/ha, depăşind mult fasolea şi alte leguminoase, în zona ei

de cultură (nisipurile Olteniei).

Dughia – Setaria italica (L) P. Beauv. ssp. mochari cum Alef.

MorfologieDughia (parângul, mohorul sau meiul păsăresc) este o plantă anuală cu rădăcină fasciculată, bine

dezvoltată care pătrunde adânc în sol; tulpina este înaltă de 50-100 cm, goală în interior; frunzele sunt

simple, alterne, de culoare verde-deschis, iar la maturitate uneori roșiatică; inflorescența este unpanicul spiciform de 15-20 cm lungime, cu spiculețe protejate de 3 glume; fructul este

pseudocariopsă.

Sistematică



Sulfina albă - Melilotus albus Medik.

Sulfina galbenă - Melilotus officinalis Medik.

IMPORTANȚĂ

Cultura sulfinei este cunoscută din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Suprafața cultivatăcu această plantă s-a extins lent în Europa (suprafețe mai mari în Rusia) și î ntr-un ritm mai rapid înS.U.A. și Canada, unde este cunoscută sub denumirea de trifoi dulce sau trifoi uriaș. În țara noastră se

cultivă pe suprafețe restrânse. Sulfina se cultivă pentru furaj, îngrășământ verde și ca plantă meliferă. Furajul verde nu

produce meteorizații, iar cultura se poate pășuna chiar din toamna anului I de vegetație, cândplantele au circa 30 cm și un conținut redus de cumarină.

Gradul de consumabilitate este mai scăzut decât la lucernă și trifoi, datorită prezenței

cumarinei, care prezintă valori mai mari la înflorire. Conținutul în cumarină poate ajunge în aceastăfază la 1,2-1,4%.

Fânul de sulfină conține în medie 16,7% proteină brută , 30,3% celuloză brută, 2,8% grăsimi,26,2% extractive neazotate și 8% cenușă, din substanța uscată.

Sulfina este apreciată și ca o bună amelioratoare a solului, ca îngrășământ verde pe solurile

nisipoase, sărace î n materie organică, precum și ca plantă meliferă. Producția de miere poate depăși

200 - 250 kg/ha.




TEHNOLOHIA DE CULTIVARE A SULFINEI PENTRU FURAJ

Rotația. Sulfina nu este pretențioasă față de planta premergătoare, cultivându-se de obicei

după prășitoare și cereale păioase. După sulfină se recomandă cultivarea unei plante prășitoare carepermite combaterea prin prașile a plantelor răsărite din semințele scuturate.

Fertilizarea. Sulfina reacționează slab la aplicarea îngrășămintelor, însă pe solurile sărace,

erodate se recomndă aplicarea unor doze moderate de fosfor și potasiu.

Lucrările solului. Sunt asemănătoare cu cele de la lucernă. Pe terenurile în pantă se vaaplica sistemul de lucrări recomandat pentru asemenea situații.

Sămânța și semănatul. Pentru semănat se pot folosi semințe, păstăi sau amestec de

semințe cu păstăi. Semănatul se face toamna sau primăvara devreme, singură sau î n amestec.

Toamna se cultivă fără plantă protectoare, iar primăvara sub plantă protectoare de toamnă. Seseamănă la 12,5-15 cm între rânduri și la 2-3 cm adâncime, folosind 15-20 kg/ha semințe sau 20-25

kg/ha păstăi.

Lucrările de î ngrijire. După semănat se efectuează tăvălugitul și eventual un grăpat cu

grapa cu colții î n sus pentru a preveni formarea crustei. De asemenea, se recomandă grăpatul culturii

primăvara și după fiecare folosire. Sulfina are un ritm rapid de creștere, înăbușind ușor buruienile, încât nu mai sunt necesare lucrări pentru combaterea acestora.



Tehnologia de cultivare a gr amineelor perene pentru sămânţă Suprafața ocupată → max. 100 ha. Gramineele perene fiind plante alogame, se cere ca

distanța de izolare să fie de cel puțin 200 m pentru elită și superelită și de cel puț in 100 m pentru înmulțirea I.

Rotația. Premergătoarele cele mai bune sunt culturile prășitoare care lasă terenul curat de

buruieni, leguminoasele pentru boabe și plantele anuale furajere.

Nu este recomandată după porumb, iarba de Sudan, pe terenuri desțelenite cu 1-3 ani î nainte

sau pe cele unde culturile au fost tratate cu erbicide triazinice. După semincerii de graminee perene

este bine să urmeze culturi prășitoare, inclusiv porumbul, deoarece lucrările de î ntreținere duc la

curățirea terenului. Revenirea pe același teren este permisă după cel puțin 4 ani.

Lucrările solului - în funcție de planta premergătoare și de caracteristicile solului.

Arătură la adâncimea de 20-22 cm, după care se discuiește pentru a se asigura mărunțireabulgărilor și distrugerea buruienilor; dacă este posibil, după arătură se face nivelarea terenului.

Se pregătește patul germinativ cu grapa cu discuri sau cu combinatorul.

Dacă înaintea semănatului solul este prea afânat, se execută lucrarea de tăvălugire, cu

tăvălugul neted pe solurile mai ușoare și cu tăvă lugul inelar pe solurile mai grele.

Fertilizarea. Gramineele perene extrag mari cantități de elemente, î n special în faza de

înfrățire- înspicare. Se urmărește să se mențină un raport optim î ntre elementele nutritive.

Gunoiul de grajd (30-40 t/ha) se administrează plantei premergătoare.

Îngrășămintele cu azot, pe fond de potasiu, se folosesc î n doze de N60-90kg/ha.



cu alternarea rândurilor rare cu cele dese, are avantajul unei mai rapide acoperiri a micilor goluri de la

semănat sau a celor create cu lucrările de întreținere.

Semănatul se face cu mașini obișnuite de semănat, prevăzute cu echipament pentru semințemici, singure sau î n amestec cu superfosfat granulat.

Pentru norme f. mici de sămânță, în scopul realizării unei desimi optime de 50-100 plante/m²,se folosește mașina SPC-6, echipată cu discuri speciale cu orficii mici. Adâncimea de semănat depinde

de mărimea semințelor, textura solului și aprovizionarea sa cu apă în momentul semănatului.

Semințele mari (Bromus inermis, Arrhenatherum elatius), se introduc la 2,5 -3,5 cm adâncime;semințele mijlocii (Lolium perenne, Festuca pratensis, Dactylis glomerata) la 1,5-2,5 cm, iar semințelemici (Phleum pratense și Poa pratensis) se seamănă la 1,0-1,5 cm .

Pentru a respecta adâncimea de semănat, semănătorile se echipează cu limitatoare de

adâncime la brăzdare.

Lucrările de întreținere.

Imediat după semănat este necesară lucrarea cu tăvălugul î n agregat cu o grapă cu mărăcini. Distrugerea crustei, î nainte de a răsări plantele, se face cu un tăvălug de lemn pe care se

înfășoară sârmă ghimpată sau se bat cuie de 2-3 cm. După răsărirea plantelor se lucrează cu grapastelată, la o viteză mică de înaintare. Î n condiții de irigare, crusta se poate distruge cu o udare ușoară.

Completarea golurilor se face manual sau cu mașina de semănat.

Combaterea buruienilor se face prin pliviri, prașile, cosiri sau pe cale chimică.

În culturile semănate des, în anul întâi, combaterea buruienilor se face prin cosiri sau

erbicidare cu 2,4 D în doză de 1,5-2 kg/ha pentru distrugerea buruienilor dicotiledonate, când plantele

au format 4-5 frunze, iar în ceilalți ani, î nainte de alungirea tulpinilor, tot cu 2,4 D sau cu Dicotex 4-5



În cadrul fiecărui an sămânța se ia de la prima recoltă. Durata de exploatare a semincerilor

este diferită (2-4 ani): 2 ani la Lolium perenne, 3 ani la Festuca pratensis și 4, eventual 5 ani la celelalte

specii. Maturitatea semințelor are loc în mod eșalonat, iar semințele se scutură foarte ușor, î nspecial la Arrhenatherum elatius, Festuca pratensis, Lolium perenne, Phleum pratense. Din aceastăcauză întârzierea recoltării duce la pierderi importante de semințe.

Condiționarea și păstrarea semințelor de graminee perene

Umiditatea de păstrare a semințelor de graminee perene este de 13-15%.

Din această cauză, după recoltare semințele se usucă fie direct la soare, pe prelate sauplatforme, fie în magazii, î n straturi de 5-35 cm grosime.

Uscarea î n straturi necesită lopătarea semințelor, pentru a nu se î ncinge.

După uscarea la 13-15% umiditate, urmează condiționarea cu selectoare, trioare șivânturători.

Păstrarea semințelor se face î n magazii bine aerisite, curate, î n straturi de 50 cm grosime.

Semințele gramineelor perene pot fi păstrate fără riscuri până la 4 ani, pierderile de

germinație fiind de 10% după 2 ani și până la 25% după 4 ani.

Producția de semințe variază î n timpul perioadei de folosire a loturilor semincere. În anul II șiIII se obțin cele mai mari producții, cu excepț ia lui Lolium perenne care oferă cea > producție în anul I.Se pot realiza producții de 500-600 (1000) kg/ha.



•.reducerea spațiului de depozitare și posibilitatea folosirii unor construcțiisimple, mai puțin

costisitoare;

• reducerea prețului de cost al nutrețului;•.eliberarea terenului mai devreme pentru culturile succesive și pregătirea în condiții mai bune a

terenului;

•.compoziția chimică foarte apropiată de boabele de porumb sau orz uscate, iar pierderile de

substanțe nutritive sunt sub 10%.

Categoriile de furaje î nsilozate. După conținutul în apă în momentul însilozării - trei

grupe de nutrețuri murate: silozul; semisilozul; semifânul. • Silozul este un furaj ce conține peste 70% apă. Pierderile de substanțe nutritive în câmp sunt reduse, deoarece plantele sunt însilozate

imediat după recoltare, însă pierderile în timpul preparării și păstrării silozului sunt cele mai mari. Sub

această formă se conservă plantele care au un conținut mare de glucide solubile, ușor însilozabile, cumar fi: porumbul, iarba de Sudan, sorgul etc..

• Semisilozul - plantele, după recoltare, rămân pe câmp până ce conținutul în apă ajunge la

55 (60)-65 (70)%, după care se toacă și se transportă la locul de însilozare. Pierderile de substanțe nutritive în câmp cresc, dar scad cele din timpul preparării și păstrării.

• Semifânul se caracterizează printr-un conținut în apă în momentul însilozării de45 (50)-55 (60)%, iar pierderile totale de substanțe nutritive sunt cele mai scăzute.



Silozurile în formă de movilă (grămadă) permit tasarea î ntregii mase de furaj, însă

suprafața de contact cu aerul este mare. Se pot folosi î n locul silozurilor de suprafață în formă de stivă

fără pereți laterali, la care pierderile de substanțe nutritive ajung la peste 30%. Cele mai indicate suntsilozurile platformă.

Silozurile verticale (turn) au formă cilindrică, înălțimi de 8-20 m și sunt construite din

beton, cărămidă, piatră, tablă etc.. Capacitatea de 100-500 tone și sunt prevăzute în pereți cu canale

verticale, iar la bază cu guri și bazine de colectare pentru evacuarea excesului de umiditate.

Încărcarea și descărcarea nutrețului se face mecanizat, iar tasarea se realizează prin greutate

proprie. Sunt mai puțin răspândite datorită costurilor ridicate.

Silozuri semiîngropate. Se construiesc pe terenurile cu apa f reatică la suficientă

adâncime și au formă de tranșee sau de celule.

Pereții de deasupra solului se confecționează din panori de lemn, plăci prefabricate, baloturi

de paie etc., iar pereții subsolului din pământ bătătorit.

În cazul silozurilor căptușite în sol cu piatră, cărămidă sau beton ș i partea de la suprafață se

face din același material, în special la cele sub formă de celule. Dimensiunile silozurilor tranșee sunt de

20-30 m lungime, 5 m lățime la bază, respectiv 6 (6,5) m la suprafață și de 2-2,5 m înălțime, din care1-1,5 m î n interiorul tranșeei. Capacitatea este de 200-700 t.

Silozurile sub formă de celule au dimensiuni mult mai mici, cu o capacitate de 30-50

tone, se construiesc numai sub acoperișuri, cu 2/3 din înălțime în sol și 1/3 la suprafață. Se utilizeazăpentru însilozarea nutrețurilor valoroase destinate î n special porcinelor.

Se amplasează în apropierea adăposturilor și sunt prevăzute cu sisteme mecanizate pentru

efectuarea operațiunilor de încărcare, descărcare și distribuire a furajului î nsilozat.



Cu cât masa furajului este mai afânată, cu atât durata procesului de respirație este mai mare,

fiind de 10-12 ore la furajul tocat și bine tasat și > o lună la furajul î ntreg, netasat.

După epuizarea oxigenului din aerul existent î n siloz, are loc respirația intracelulară, oxigenulfiind furnizat din procesul de reducere a substanțelor proprii din furaj.

Î n urma acestui proces se formează CO₂, NH₃, apă, cantități mici de alcooli, acizi grași, metan șio cantitate însemnată de căldură.

Respirația încetează după moartea celulelor în urma acumulării de CO₂ în furajul î nsilozat.

Dacă nu se iau măsuri de oprire a proceselor de respirație, temperatura î n siloz se poate ridica la

60-70

C sau mai mult. Î n acest caz, au loc pierderi de substanțe nutritive, nutrețul se caramelizează, îșipierde suculența, substanțele proteice se coagulează și devin greu digestibile și există pericolul de

încingere și chiar autoaprindere a nutrețului.

Pierderea de glucide în procesul respirației celulare este foarte importantă la leguminoase.Pentru limitarea pierderilor este necesară oprirea cât mai rapidă a respirației celulelor, respectiv aoxidării glucidelor solubile, prin eliminarea completă a aerului din masa nutrețului.

2. Procesele biochimice

După moartea celulelor se produce plasmoliza conț inutului celular , ceea ce permite o

dezvoltare puternică a microorganismelor care favorizează desfășurarea proceselor de fermentaț ie.

În masa furajului au loc, în principal, o fermentație lactică, dar și fermentații secundare:acetică, butirică și alcoolică.

Predominarea uneia sau a alteia depinde de mai mulți factori, dintre care un rol hotărâtor îl auprezența sau absența oxigenului, reacția mediului și conținutul plantelor însilozate î n glucide solubile.

Fermentația lactică este cea mai importantă deoarece duce la acumularea acidului lactic,

agent conservant de care depinde calitatea nutrețului însilozat Fermentația lactică este produsă de



Activitatea bacteriilor lactice din siloz este condiționată ș i de gradul de umiditate a plantelor î nmomentul însilozării. Bacteriile lactice se dezvoltă și activează bine când furajul î nsilozat are o

umiditate de 60-70%, deci 30-40% s.u. Plantele care se însilozează greu, cum ar fi leguminoasele, cu un conținut mare de proteină și

redus de glucide solubile, pot f i însilozate după o prealabilă ofilire, prin care se reduce umiditatea șicrește conținutul în substanță uscată. Î n acest caz, se realizează semisilozul sau semifânul, când seimpune o tasare foarte puternică a furajului î nsilozat.

Aceste plante se mai pot însiloza și prin folosirea unor aditivi care măresc conținutul în glucidesolubile sau crează un mediu acid, ceea ce permite declanșarea fermentației lactice.

O condiție esențială pentru o bună î nsilozare o constituie crearea î n masa însilozată a unui

mediu anaerob, favorabil bacteriilor acido-lactice și nefavorabil micoorganismelor care produc

fermentații nedorite.

Anaerobizarea se realizează prin tocarea plantelor la dimensiuni corespunzătoare, tasareaputernică și continuă în tot timpul însilozării.

Prin respectarea la însilozarea nutrețurilor a condiț iilor prezentate, aciditatea totală a furajuluirealizat trebuie să fie de 1,5-2,5%, din care, 70-75% acid lactic.

Fermentația butirică este produsă de bacterii specifice și are loc când plantele însilozate

sunt sărace î n glucide solubile, umiditatea este ridicată (>70)%) și reacția mediului corespunzătoare

unui pH > 4,5. În acest caz se înmulțesc bacteriile aparținând genului Clostridium, care oxidează

acidul lactic și aminoacizii, rezultând acid butiric, amoniac și diverse amine (histamină, cadaverină,putrescină, triptamină) ce sunt dăunătoare sănătăț ii animalelor, iar nutrețul capătă miros și gustneplăcut.

Nutrețul bine î nsilozat nu trebuie să conțină > 0,3% acid butiric.

Fermentația butirică poate fi evită prin îmbogățirea mediului î n glucide solubile și adăugarea



Procesul de mucegăire este determinat de microorganisme aerobe ce aparțin genurilor

Penicillium, Aspergillus, Cladosporium și altele. Mucegăirea este frecventă la însilozarea nutrețurilor

netocate, cu umiditate scăzută, care se tasează greu ș i eliminarea aerului din furajul însilozat s-a făcutnecorespunzător. Nutrețul mucegăit provoacă tulburări digestive și intoxicații grave la animale.

Însilozarea la cald şi însilozarea la rece

Însilozarea la cald este puțin utilizată în practică deoarece pierderile de substanțe

nutritive digestibile ajung la 20-30%.

Temperatura ridicată (>30˚) favorizează dezvoltarea bacteriilor de fermentație butirică, iar însușirile organoleptice ale nutrețului se înrăutățesc.

Tehnologia de însilozare se prezintă astfel: nutrețul bine tocat, cu o umiditate de peste 70%,

se așează î n straturi de 1,5-2 m grosime. După 1-2 zile, timp î n care temperatura din masa silozului se

ridică la 50-60

C, se tasează și se așează starturile următoare, procedându-se în același mod până ce se

umple silozul, când se izolează de mediu prin acoperire. Încărcarea unui siloz durează mai mult, iarcalitatea este inferioară.

Însilozarea la rece (obișnuită) se practică la plantele cu un conținut î n apă, de peste

70%, bogate în glucide solubile, dar și la plantele care se însilozează mai greu, prin adăugarea unornutrețuri bogate în zaharuri, î n scopul ridicării conținutului î n glucide solubile la circa 12,6-16,1%.

Fluxul tehnologic: plantele se recoltează din câmp cu combine speciale, care execută tăierea



- melasă soluție, diluată cu 1-2 părți apă, în proporție de 2-4%;

- zahăr furajer în proporție de 2%;

- graminee bogate î n glucide fermentescibile, tot pentru î nsilozarea leguminoaselor, în proporție de1,5-2 părți graminee la o parte leguminoase bine tocate.

Aditivi chimici: acizi organici sau anorganici, precum și unele preparate (Metabisulfitul,

sarea “Kofa”, Microacid) cu acțiune bacteriostatică pentru organismele ce provoacă fermentațiabutirică.

În țările nordice-metoda Virtanen, constă î n stropirea silozului cu un amestec de acid sulfuric

(15%) și acid clorhidric (85%), diluat cu apă î n raport de 1:7, 1 parte amestec la 7 părți apă.

Se folosesc 5-7 l soluție la 100 kg material de î nsilozat, în funcție de conținutul plantelor î nglucide solubile, doza mai mare fiind pentru leguminoase.

Soluția Virtanen scade pH-ul mediului sub 4,0, inhibă respirația celulară și înlătură microfloranedorită. Metoda este dificilă, iar silozul rezultat poate provoca decalcifieri î n organismul animal.

Acidul formic are același scop, fiind însă mai puțin dăunător organismului animal. Se folosesc

soluții î n concentrație de 5-7%, î n doze de 4-5 l/100 kg nutreț verde. Metoda este costisitoare și dinaceastă cauză nu s-a extins.

Metabisulfitul de sodiu și sarea “Kofa”, inhibă fermentația butirică, dar nu împiedicăproteolaza și nici pierderile de substanțe nutritive. Se administrează în cantitate de 0,3-0,5 kg la 100 kg

masă însilozată.

Preparatul românesc “Microacid”, sub formă de pulbere, obținut prin trecerea acidului

sulfuric pe rumeguș de lemn. Se administrează în proporție de 0,5-1%, pe timp frumos și de 1,5%, pe

timp nefavorabil, din greutatea nutrețului î nsilozat.

Aditivi biologici. Din acaestă grupă face parte preparatul biologic românesc pe bază de



Tehnologia prevede reducerea conținutului furajului în apă la 55-65%, prin lăsarea î n brazde

pentru ofilire timp de 4-24 ore, în funcție de durata și intensitatea luminii solare, precum și de

tehnologia recoltării.La recoltarea cu strivirea plantelor pierderea apei până la conținutul de 60% se poate realiza

î n numai 4-10 ore, iar la folosirea cositorilor purtate, î n 10-24 ore .

După ofilire materialul vegetal se adună și se mărunțește prin tocare, apoi se transportă lalocul de însilozat unde se așează î n straturi succesive de 35-40 cm grosime, presându-se energic

fiecare strat. Silozul trebuie umplut î ntr-un timp cât mai scurt și acoperit imediat cu folie de material

plastic sau alte materiale pentru a evita contactul cu mediul extern.

În materialul însilozat se petrec aceleași procese de fermentație ca și î n cazul silozului

obișnuit.

• pierderile prin fermentație și scurgere sunt mai mici;

• f ermentația butirică este inhibată, iar consumabilitatea furajului realizat este mai bună, încomparație cu silozul obișnuit.

• prepararea semisilozului presupune și anumite riscuri legate de ofilirea î n câmp, unde se pot produce

pierderi î nsemnate de substanțe nutritive, când timpul este nefavorabil.

Recoltarea se face în două faze, mărind astfel, numărul de treceri pe lan ș i consumul de

carburanți, costuri >.

Valoarea nutritivă a semisilozului este de 0,25-0,35 U.N./kg, față de 0,15-0,20 U.N./kg la

nutrețul însilozat obișnuit.

Semifânul este produsul realizat prin î nsilozarea plantelor cu umiditate de 45-55%.

Tehnologia de preparare a semifânului este asemănătoare cu cea aplicată la semisiloz, cu

deosebirea că ofilirea în câmp este mai intensă, realizându-se î n timp de 24-48 ore. Î n acest caz,



Se transformă în pastă prin măcinare cu mori cu ciocănele, utilizând site cu Ø >5 mm, astfel ca

dimensiunile particulelor să fie î ntre 5-8 mm când umiditatea știuleților este < 35% și de 7-10 mm, la o

umiditate de > 35%.Pasta obținută se conservă prin metoda de î nsilozare la rece, cu tasarea fiecărui strat și

izolarea de aer.

În cazul când umiditatea știuleților >40%, pasta se poate însiloza și î n amestec cu 5-10%

făinuri de concentrate sau făină din fân de lucernă , pentru corectarea nivelului proteic și prevenireafermentațiilor nedorită (alcoolică, acetică).

Maturarea silozului se realizează î n 30-60 zile, în funcție de intensitatea fermenției lactice.

Valoarea nutritivă este de 0,44-0,45 UN la 1 kg nutreț murat.

Tehnologia însilozării cocenilor şi ciocălăilor de porumb

Însilozarea cocenilor de porumb.

Valorificarea mai bună a cocenilor de porumb se poate face prin î nsilozare la rece sau cu

adaos de aditivi. Hibrizii de porumb din grupele 300-400, la maturitatea știuleților, au tulpinile verzi, cu

un conținut de circa 50% umiditate.

Se pot conserva după tehnologia însilozării porumbului plantă întreagă, dar tocarea trebuie

făcută mai fin (1-2 cm), tasarea mai puternică, pentru desfășurarea în bune condiții a fermentației

lactice



Însilozarea ciocălăilor de porumb se poate realiza numai î n amestec cu nutrețuri

bogate în apă, cum ar fi tăițeii de sfeclă umezi, borhoturile și melasa, care îmbogățesc în același timpși conținutul î n glucide fermentescibile.

Pentru o bună însilozare se impune mărunț irea cât mai fină a ciocălăilor (particule cu

diametrul sub 5 mm) și amestecarea acestora, fie cu melasă î n concentrație de 2-4%, folosind 50-60 l

la 100 kg ciocălăi tocați, fie cu tăiței sau borhoturi în părți egale.

După omogenizare, amestecul se așează î n straturi succesive de 40-45 cm grosime și setasează ca și î n cazurile precedente.

Calitatea nutrețului se va îmbunătăți mult, dacă la structura amestecului se adaugă: 0,5%uree, 1% sare, 3-5% gozuri, tărâțe sau 5-10% făinuri. Se acordă o atenție deosebită izolării silozului.

Valoarea nutritivă este de 0,15-0,20 UN la 1 kg nutreț.

Tehnologia însilozării leguminoaselor perene cultivate

Leguminoasele furajere perene se însilozează când condiți ile climatice nu permit pregătireafânului. Î nsilozarea se poate realiza prin metoda cu umiditate redusă sau prin folosirea aditivilor.

Momentul optim de recoltare este la începutul î nfloririi.

Se practică î nsilozarea prin amestec cu plante verzi bogate î n glucide (porumb, sorg, floarea-

soarelui, iarbă de Sudan etc.), î n raport de 1-2 părți G., la o parte leguminoase. Se însilozează în condițiibune și prin adaos:

• tărâțe, uruieli de porumb sau orz, î n cantitate de 30 kg/t de m.v.;



Se apreciază că nutrețul este de calitate bună dacă are o culoare apropiată de aceea a

plantelor din care a provenit, un miros plăcut (de pâine proaspătă, de mere coapte), un gust acrișor-

dulceag, aromat, o structură apropiată de cea inițială a plantelor, valoarea pH între 3,8-4,5, cantitateatotală de acizi î ntre 1,5-2,5%, din care cel puțin 2/3 să fie acid lactic, acidul acetic maximum 1/3, iar

acidul butiric să lipsească.

La un siloz și semisiloz de bună calitate, conținutul în acid lactic trebuie să fie cuprins între 6 -

11% din substanța uscată.

Conveierul verde: definiţie, clasificare, tehnica întocmirii Conveierul verde reprezintă sistemul de organizare a producerii și folosirii nutrețurilor

verzi și suculente, de primăvara timpuriu până toamna cât mai târziu, în vederea asigurării cantităților

necesare furajării raționale a animalelor.

Tipuri de conveier verdeDupă sursele de nutrețuri se deosebesc trei tipuri de conveier verde:

• conveier verde natural, alcătuit din nutrețul produs de pe pajiștile permanente (iarba de pe pășuni

și otava fânețelor), se organizează în zonele cu suprafețe mari de pajiști, în special pentru ovine și

tineret taurin.

•.conveier verde artificial, se organizează în zone fără suprafețe cu pajiști permanente, producerea

nutrețului verde fiind asigurată de pajiștile temporare și plantele furajere anuale și perene;

•.conveier verde mixt, este cel mai răspândit în țara noastră și constă în producerea nutrețului

verde de pe pajiștile permanente și temporare, de la plantele furajere anuale și perene. Acest tip de



Necesarul de furaj verde, rezultat din calcul se majorează cu 10-15% pentru a compensa

eventualele nerealizări de producții.

Suprafața fiecărei culturi î n cadrul conveierului verde se stabilește î n funcție de necesarul defuraj (Nf) verde din perioadele de folosire a speciei respective, raportând această cantitate la producțiemedie (t/ha) planificată (P), după relația: S (ha) = Nf/P

În general, se apreciază că, fără irigație, suprafața din conveierul verde trebuie să fie de 30-40

ha pentru 100 UVM, iar în condiții de irigare, de circa 15-20 ha /100 UVM.

Schemele de conveier verde pot fi prezentate sub formă de grafic sau tabel și vor cuprinde

următoarele elemente: speciile de plante, data semănatului, producția planificată, suprafața, necesarul

de furaj verde de la fiecare plantă, elalonat pe luni și decade.

Culturi furajere succesive – cerinţe, sortimentul deplante

Cerințele culturilor furajere succesive.

Reușita culturilor furajere succesive este dependentă de mai mulți factori, printre care un rol

hotărâtor î l au clima, solul, plantele premergătoare și sortimentul de plante folosit.

Factorii climatici și edafici. Pentru a obține cantități cât mai mari de furaje din culturile

succesive, este necesară o anumită cantitate de căldură și de apă. Astfel, în timpul perioadei de



Culturi furajere succesive - tehnologia de cultivare

Pregătirea terenului. Terenul se ară imediat după eliberarea lui sau odată cu recoltatul culturii premergătoare.

Arătura se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată, la adâncimea de 16-18 cm. Dacăsolul nu are suficientă umiditate, arătura se face la 14-16 cm adâncime.

Pentru realizarea unei bune mărunțiri și nivelări, după arat se lucrează cu grapa cu discuri înagregat cu grapa cu colți reglabili sau cu nivelatorul; la nevoie se tăvălugește.

Pe terenurile suficient de umede, pregătirea solului se face cu grapa cu discuri, lucrarea

executându-se de două ori pe direcții perpendiculare, cu mobilizare la 10-12 cm adâncime. Dacămiriștea de la planta premergătoare este înaltă, ca în cazul grâului recoltat cu combina, lucrarea cugrapa cu discuri este necesară î nainte de arat.

Fertilizarea.

Gunoiul de grajd se aplică la planta premergătoare în doză de 40 t/ha. Îngrășămintele

minerale cu azot se aplică în doze de 30-60 kg N/ha, iar î n cultură irigată, 150-200 kg N/ha, în funcție

de planta premergătoare și de specia cultivată. Îngrășămintele cu fosfor se administrează tot plantei premergătoare, î n doză de 50-70 kg P₂O₅/ha.

Semănatul.

Culturile furajere succesive trebuie semănate îndată ce terenul a fost pregătit după recoltareaplantei premergătoare. Distanța între rânduri variază în funcție de plantă: 70-80 cm la porumb, sorgul

pentru siloz și la varza furajeră, 25-30 cm la porumbul masă verde, 12,5-15 cm la iarba de sudan,



Graminee perene cultivate, folosite pentru păşuni:particularităţi morfologice şi biologice.

Sistemul radicular:-rădăcinile embrionare (primare), (câteva zile - 3-4 luni);

-rădăcinile adventive ce formează un sistem radicular fasciculat;-unele graminee au rădăcini groase, de regulă neramificate, cu rolul de a aproviziona planta cu apă;-la unele graminee, rădăcinile trăiesc în simbioză cu ciuperci, formând micorize ( Holcus lanatus,

.Molinia coerulea, Nardus stricta, Festuca ovina);

-la Alopecurus pratensis, sunt semnalate nodozităţi.

Frunzele gramineelor sunt sesile, alcătuite din: Teacă (vagină): -despicată până la bază (Festuca ovina) sau deschisă în forma literei V (Bromus Inermis);

-glabră (Lolium perenne) sau păroasă (Trisetum flavescens);

Limb (lamină): -liniar-alungit, plan, lat (Bromus Inermis);

-răsucit (Nardus stricta);

-filiform ( Agrostis sp.);

-prelung ascuţit (Poa trivialis);

-brusc acuminat (Poa pratensis);



- panicul spiciform:

- formă cilindrică (Phleum pratense);

- îngustat spre capete (Phleum phleoides);

- panicul:

- piramidal (Triserum flavescens);

- glomerulat (Dactylis glomerata);

- ovoidal (Holcus lanatus);

- lax (Stipa sp.);

- dens (Bromus inermis).

Înfrăţirea

Graminee stolonifere:

- cu stoloni subterani ( Agropyron repens, Bromus inermis);

- cu stoloni subterani şi supratereştiri ( Agrostys stolonifera);

- cu stoloni supratereştri (Cynodon dactylon);

Graminee cu tufă rară: - Dactylis glomerata, Phleum pratense, Festuca pratensus, Lolium

perenne, Arhenatherum elatius, Bromus erectus;

Graminee cu tufă mixtă: - Poa pratensis, Alopecurus pratensis, Festuca rubra;

Graminee cu tufă deasă: - Festuca valesiaca Nardus stricta Stipa sp Deschampsia caespitosa



-,PRODUCȚIE NEUNIFORMĂ

a. Se calculează producţia utilă medie:

1. Se calculează producţia utilă totală: PU = Put1 × St1 + Put2 × St2 + Putx × Stx = … Kg 2. Se calculează producţia utilă pe hectar: Pu = PU/(St1 + St2 + Stx) = … kg/ha.

b. Se calculează necesarul de masă verde pe toată perioada pentru o UVM: G = Rz x T = 50 kg/zi m.v. × … zile = … Kg

c. Se calculează capacitatea de păşunat: Cp = Pu/G = … UVM/ha

d. Pentru siguranţă, Cp se diminuează cu 10%: Cp = Cp × 90% = … UVM/ha

e. Se calculează numărul parcelelor din fiecare trup:

1. Se calculează numărul total de parcele: N = C/O = (O + R)/O = … parcele

2. Se calculează producţia utilă medie pe fiecare parcelă: Pup = PU/N = … Kg/parcelă

Nt1 = (Put1 × St1)/Pup = … parcele

3. Se calculează numărul de parcele de pe fiecare trup: Nt2 = (Put2 × St2)/Pup = … parcele

Ntx = (Putx × Stx)/Pup = … parcele

SPt1 = St1/Nt1 = ... ha/parcelă

f. Se calculează suprafaţa parcelelor: SPt2 = St2/Nt2 = ... ha/parcelă

SPtx = Stx/Ntx = ha/parcelă



e. Se calculează numărul de parcele în care se va împărţi suprafaţa totală:

N = C/O + r = (O + R)/O + r = … parcele

f. Se calculează suprafaţa parcelelor: Sp = S/N = ... ha/parcelă

g. Se calculează efectivul total: Ef= Cp × S = ... UVM/ha × ... (S - 2 parcele rezervate × Sp ha) ha păşunabile = ... UVM

-, AMESTECURI

Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 10 ha în zona de pădure pe un teren cu panta lină, modul de folosire mixt, durata deexploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de leguminoase de 80%.

Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru f iecare specie în parte - formula:SU (%) =100

GP

Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: Q (kg/ha) =SU

N p

în care: Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic;



Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 10 ha în zona de pădure pe un teren plan, modul de folosire prin păşunat, durata deexploatare >6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de leguminoase de 80%.

Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, după formula: SU (%) =100

GP

Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula:

Q (kg/ha) =SU

N p, în care:

Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic;

Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%;

Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%);

p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă; Ic - indicele de concurență.

Nr. Specia N p SU Q IcQ’

(1ha)

Q’

+10%

Qt

(10 ha)

G 75

Poa pratensis 21 30 90 7,00 3 10,50 11,55 115,5

Phleum pratense 10 15 90 1,67 3 2,50 2,75 27,5



N - norma de semănat în cultură pură (100%); p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă; Ic - indicele de concurență.


(1ha)

Q’

+10%

Qt

(5 ha)

G 75%

Poa pratensis 21 20 90 4,67 3 7,00 7,70 38,5

Phleum pratense 10 20 90 2,22 3 3,33 3,67 18,3

Festuca rubra 37 20 90 8,22 3 12,33 13,57 67,8

Lolium perenne 37 15 90 6,17 1 6,17 6,78 33,9

L 25% Trifolium repens 28 25 80 8,75 3 8,75 9,63 48,1

Qt = 41,34 206,7

Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 5 ha în zona de câmpie pe un teren plan modul de folosire prin cosit durata de



Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 8 ha în zona de câmpie pe un teren plan, modul de folosire prin cosit, durata deexploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de leguminoase de 90%.

Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula:

SU (%) =100

GP


Q (kg/ha) =

SU

N p, în care:

Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec;

Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%;


p - proporţia de participare a speciei în amestec;

SU - sămânţa utilă.

Nr. Specia N p SUQ’

(1ha)

Q’’ +10%

Qtotal

(8 ha)

G 35 Dactylis glomerata 35 23 90 8,94 9,83 78,6

L 65% Medicago sativa 65 15 90 10,83 11,91 95,3

Qtotal 21,74 173,9



Nr. Specia N p SUQ’ (1ha)

Q’’ +10%

Qtotal

(5 ha)

G 35 Phleum pratense 35 10 80 4,37 4,81 24,1

L 65% Trifolium pratense 65 13 90 9,39 10,33 51,6

Qtotal 15,14 75,7

Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 10 ha în zona de silvostepă pe un teren plan, modul de folosire mixt, durata de

exploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 80%, iar a celor de leguminoase de 90%.

Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula:

SU (%) =100

GP


Q (kg/ha) =SU

pxN, în care:

Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec;

Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic; Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%;


p - proporţia de participare a speciei în amestec;




Q (kg/ha) =

SU

N p, în care:

Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%;


p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă.

% Specia N p SUQ

(1ha)

Q’ +10%

Qtotal

(5 ha)

G 35% Bromus inermis 34 35 80 14,87 16,36 81,8

L 65% Onobrychis viciifolia 47 65 70 43,64 48,00 240,0

Q total = 64,36 221,8

Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 5 ha în zona de silvostepă pe un teren cu panta de 15-18%, modul de folosire prin

cosit, durata de exploatare 4-5 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 80%, iar a celor de

leguminoase de 90%.



Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 10 ha în zona de pădure (forestieră) pe un teren cu panta lină, modul de folosire mixt,durata de exploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de

leguminoase de 80%.

Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: SU (%) =100

GP


Q (kg/ha) =

SU

N p, în care:

Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic; Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%);



(1ha)

Q’’ +10%

Qtotal

(10 ha)

G 60% Poa pratensis 21 20 90 4,67 3 4,67 5,13 51,3

Phleum pratense 10 40 90 4,44 3 4,44 4,89 48,9



Nr. Specia N p SUQ’

(1ha)

Q’’ +10%

Qtotal

(5 ha)

G 35% Phleum pratense 35 10 80 4,37 4,81 24,1

L 65% Trifolium pratense 65 13 90 9,39 10,33 51,6

Qtotal= 15,14 75,7

Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajiştitemporare de 3 ha în zona montană pe un teren plan, modul de folosire prin cosit, durata deexploatare 3-4 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 85%, iar a celor de leguminoase de 95%.

Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, formula: SU (%) =100

GP


Q (kg/ha) =SU

pxN, în care:

Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%;




Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic; Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%);


Nr. Specia N p SU Q IcQ ’

(1ha)

Q’

+10%

Qt

(12 ha)

G 75%

Poa pratensis 21 30 90 7,00 3 10,50 11,55 138,6

Phleum pratense 10 15 90 1,67 3 2,50 2,75 33,0

Festuca rubra 37 15 90 6,17 3 9,25 10,18 122,1

Lolium perenne 37 15 90 6,17 1 6,17 6,78 81,4

L 25%

Trifolium repens 28 15 80 5,25 3 5,25 5,78 69,3

Lotus corniculatus 12 15 80 2,25 3 2,25 2,48 29,7

Qt = 39,51 474,1



86

Date cu privire la zona de cultură, biologia şi producţia principalelor plante care se folosesc în alcătuirea

schemelor de conveier verde

Cultura Zona de vegetaţie Nr. de zile de lasemănat la

începutulfolosirii

Înălţimeaplantelor la

începutulfolosirii (cm)*

Duratade

folosire

(zile)

Producţia demasă verde

(t/ha)

Nr. de

cicluri

1 2 3 4 5 6 7

rapiţă de toamnă stepă, silvostepă şi pădure - 30-40 15-20 30-60 -

borceag de toamnă stepă, silvostepă şi pădure - 30-40/40-50 15-20 20-25 -

raigras aristat stepă, silvostepă şi pădure - 40-50 20-30 25-40 4-5

borceag de

primăv.ep. I stepă,silvostepă şi pădure 50-70 30-40/40-50 15-20 15-20 -

borceag de primăvară

ep. a II-astepă,silvostepă şi pădure 45-60 30-40/40-50 15-20 15-20 -

lucernă stepă, silvostepă şi pădure - 30-40/40-50 30-35 15-25 3-4 (5)

sparcetă stepă, silvostepă - 50-60 15-30 10-15 1

iarbă de stepă, silvostepă 50-70 30-40/40-50 15-20 15-25 1-2

hibridul sorg x iarbăde

stepă, silvostepă 40-45 25-30/30-40 15-20 15-20 1

sorg furajer stepă, silvostepă 80-90 50-60 15-20 20-30 1(2)

sorg furajer în mirişte stepă, silvostepă 60-80 40-45 15-20 20-25 1* numărător = folosire prin păşunat; numitor = folosire prin cosit şi administrat la iesle



87

Cultura Zona de vegetaţie

Nr. de zile de la

semănat la începutul

folosirii

Înălţimeaplantelor la

începutulfolosirii (cm)*

Durata

de

folosire

(zile)

Producţia de masăverde (t/ha)

Nr. de

cicluri

1 2 3 4 5 6 7

porumb m.v. culturăpură

stepă, silvostepă, pădure 60-70 50-60 40-50 30-35 -

porumb m.v. în mirişte stepă, silvostepă şi etajul

forestier40-65 50-60 20-30 15-30 -

dovleac furajerstepă, silvostepă şi etajul

forestier80-100 - 30-45

50-60

(cultură intercalată) -

pepene furajer stepă, silvostepă şi pădure 90-100 - 30-60 30-50 -

varză furajeră silvostepă şi etajul forestier 90-110 40-50 30-35 50-60 -

gulie furajeră pădure 100-140 - 30-60

20-50-rădăcini 3-10 -

sfeclă furajeră stepă, silvostepă şi pădure 120-140 - 30-4060-100-rădăcini

10-20

frunze + colete de

sfeclă de zahăr stepă, silvostepă şi pădure - - - 15-20

topinambur stepă, silvostepă şi pădure - - 30-4015-20-tuberculi

20-30-tulpini

pajişte permanentă (P) sau temporară (T) câmpie-munte -

P > 30-40

T > 20-30/30-4025-30 10-20 -

* numărător = folosire prin păşunat; numitor = folosire prin cosit şi administrat la iesle



Eşalonarea folosirii culturilor în cadrul unui conveier verde mixt

Culturile

Perioada de folosire

V VI VII VIII IX X

1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3

Borceag de toamnă

Păşune permanentă

Lucernă F F F F

Borceag de primăvară, epoca I

Borceag de primăvară epoca a II-a

Porumb furajer semănat des, epoca I

Porumb furajer în miriştea de borceag detoamnă

Porumb furajer în miriştea de borceag deprimăvară

Rădăcinoase şi bostănoase furajere

Sinteza Pajisti Agro IV

Documents

Transcript of Sinteza Pajisti Agro IV