UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SECŢIA DE TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA

ISTORIE BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

TERTULIAN APOLOGETUL

Îndrumător: Student:

Mihaela Gorcea Porumb George Cristian, anul I

Cluj-Napoca, 2012

CUPRINS

VIAŢA APOLOGETULUI TERTULIAN…................................................................................................3

APOLOGETICUM ŞI ARGUMENTELE LUI TERTULIAN ÎN FAVOAREA CREŞTINISMULUI.......6

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................................10

2

VIAŢA APOLOGETULUI TERTULIAN

Într-un context cu totul aparte din existenţa comunităţii creştine primare, când persecuţiile

afectau intens bună desfăşurare a vieţii creştinilor, îşi face apariţia cel numit de teologi ,,personalitatea

cea mai proeminentă după epoca apostolică, Quintus Septimius Florens Tertullianus” 1. Apologetul

Tertulian, în a cărui personalitate s-a descoperit „caracterul şi viitorul Bisericii Latine”2 era originar din

Cartagina, tatăl său fiind ,,centurion” sau ,,aide de câmp” în armata romană din Africa.

În acest sens, Fericitul Ieronim relatează faptul că ,,Tertulian era fiul

unui centurion aflat în slujba unui proconsul, dovedind o fire onestă şi îndrăzneaţă,

perioada sa cea mai prolifică din punct de vedere teologic desfăşurându-se în timpul domniei

împăraţilor romani Server şi Caracalla, timp în care va scrie un număr foarte însemnat de opere.” 3

Astfel singurele note biografice referitoare la viaţa lui Tertulian, le avem de la Fericitul Ieronim, în

lucrarea sa ,,De virris illustribus”. Tot din aceeaşi sursă, aflăm faptul că datorită urii şi invidiei

pe care i le-au arătat clericii romani, Tertulian va ajunge să îmbrăţişeze opiniile lui Montanus.4

Cu certitudine ştim că Tertulian nu a provenit dintr-o familie creştină, fapt dovedit şi de

constatarea că în nici una din scrierile sale nu există vreo confirmare a existenţei unei influenţe creştine

din partea părinţilor asupra sa. Se crede că Tertulian a îmbrăţişat noua credinţă creştină la vârstele

maturităţii (în jurul vârstei de 30-35 de ani), întâlnirea cu Domnul Hristos şi învăţătura despre adevărul

divin marcându-i întreaga viaţă. Tânărul Tertulian cunoaşte o educaţie aleasă la Cartagina, unde ştim că

exista o cunoscută şcoală de oratorie. În timpul şcolii, Tertulian se va apropia cu precădere de literatură,

studiindu-i cu acrivie pe Homer, Meneandru, Cato, Vergil sau Lucreţiu, fapt dedus după modul în care

operele acestor scriitori sunt citate sau combătute în scrierile sale.

Având înclinaţii spre studiu şi crescut într-un asemenea mediu educativ, Tertulian şi-a dezvoltat

o cultură întinsă şi variată, studiind filosofia, literatură, retorică, medicina şi mai ales dreptul. Deşi

Tertulian nu afirma în mod explicit în niciun loc din scrierile sale faptul că ar fi urmat în tinereţe studii

juridice, aşa cum aminteşte de pildă faptul că a dobândit cunoştinţe de medicină şi filozofie, este evident

1 Prof. Nicolae Chiţescu, Tertulian, viaţa şi opera, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia „Părinţi şi ScriitoriBisericeşti (PSB)”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p. 23.2 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, p. 7.3 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, p. 40.4 Ioan Petre Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului – Istorie şi mituri, ediţia a doua, traducere de Tereza Culianu-Petrescu, cuvânt- înainte al autorului, postfaţă de H. R. Patapievici, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 176.

3

că apologetul a urmat o astfel de pregătire dacă luăm în considerare o serie de termeni folosiţi de acesta în

lucrările sale teologice sau dacă examinăm înlănţuirea argumentelor menite să îi apere pe creştini de

ofensiva păgână. Din această perspectivă, putem menţiona exactitatea argumentării nevinovăţiei

creştinilor, perspectivele enunţate de Tertulian fiind foarte clar exprimate.

Convertirea la creştinism are loc cel mai probabil în anul 197, probabil sub puternica impresie

a eroismului martirilor creştini, a vieţii exemplare a acestora şi a puterii Tainelor creştine. În continuare

Tertulian devine un adevărat luptător şi un apărător devotat al religiei adoptate, din această vreme datând

şi cea mai mare parte a apologiilor sale. Convertirea la noua credinţă a reprezentat pentru Tertulian o

transformare totală a vieţii sale, mai ales dacă luăm în considerare că anii tinereţii sale nu s-au desfăşurat

într-un mediu moral şi nici sub influenţa creştină.5 Creştinismul va deveni pentru Tertulian o revelaţie, o

descoperire făcută prin intermediul explicit al lui Dumnezeu, şi nu o filozofie trecătoare de viaţă.

,,Intrarea în creştinism va veni pentru Tertulian nu în urma unui demers intelectual, ci în urma unui dar

dumnezeiesc, receptat prin credinţă”6.

Dintr-o altă perspectivă, foarte probabil că Tertulian nu a citit Sfânta Scriptură în tinereţe,

înainte de a intra în creştinism, însă este cert că între momentul convertirii sale şi cel al scrierilor primelor

sale tratate a existat o perioadă în care s-a dedicat în mod asiduu studiului scrierilor scripturistice, demers

despre a cărui parcurs nu există nicio informaţie.7 În ceea ce priveşte starea socială a lui Tertulian s-a

afirmat faptul că avea o poziţie socială înaltă, ascendenţa sa pe scara socială datorându-se într-o oarecare

măsură şi familiei din care provenea soţia sa. În scrierile sale, Tertulian oferă o serie de indicii menite să

conducă la concluzia că făcea parte din clasa aristocratică a Cartaginei din acea vreme, nu de puţine ori

apologetul acţionând pentru eliberarea sclavilor.8

Aşadar Tertulian din Cartagina a fost un scriitor creştin prolific, apologet activ al creştinismului

din a doua jumătate a secolului al II-lea, el luând parte la dezbaterile doctrinare din vremea Bisericii

primare. Lucrările sale au uimit şi uimesc în continuare prin sensurile profunde pe care apologetul le

atinge, fiind unele din cele mai bune surse existente pentru gândirea şi practicile creştine occidentale ale

vremii. Cu siguranţă putem menţiona rolul debordant pe care apologetul creştin l-a avut în general la

definirea Ortodoxiei creştine.

5 Tertulian, Despre idolatrie şi alte scrieri morale , ediţ ie îngrij ită şi studiu introductiv de Claudiu T. Arieşan, postfaţă de Marius Lazurca, Editura Amacord, Timişoara, 2001, p. 84.6 Gheorghe Vlăduţescu, Filosofia primelor secole creştine, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995, pp.71-72.7 Robert e. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, p. 122.8 Victor N. Popescu, Dezacordul între tendinţele sociale ale lui Tertulian şi concepţiile societăţii greco-romane, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, revista Sfântului Sinod, seria III, anul XLVI, nr. 2, p. 111.

4

Activitatea sa apologetică va consta dintr-un număr impresionant de scrieri, ce abordează teme

dintre cele mai diverse, cum ar fi: Botezul, rugăciunea, pocăinţă, smerenia sau răbdarea. Scrierile sale

printre care şi lucrarea ,,Apologeticum” adoptă un limbaj filosofico-religios, apologetul făcând nu de

puţine ori o paralelă interesantă între aspiraţia filozofului şi misiunea omului religios. Operele sale vor

dezvălui o parte importantă din personalitatea sa, evidenţiind idealul său de a apăra creştinismul în faţa

ofensivei Imperiului Roman păgân.

Putem concluziona prin ideea că întreaga activitate a apologetului Tertulian a influenţat benefic

viaţa Bisericii, aducând foloase duhovniceşti creştinilor de pretutindeni, aflaţi sub marea ispită a

persecuţiilor.

5

APOLOGETICUM ŞI ARGUMENTELE LUI TERTULIAN

ÎN FAVOAREA CREŞTINISMULUI

Apologetul Tertulian a rămas în istoria Bisericii noastre ca un adevărat mărturisitor de credinţă,

lucru care reiese îndeosebi din perspectivele pe care le abordează în operele sale. Aici apologetul aduce

argumentul, ca principal instrument de determinare a păgânilor să-şi părăsească vechile obiceiuri greşite,

să abandoneze calea rătăcirilor, şi să înceapă să cunoască adevărul revelat de Dumnezeu Însuşi.

Scrierile sale impresionează prin forţa de pătrundere a mesajului, limbajul fiind unul preponderent

filosofico-religios, nu de puţine ori apologetul chiar şi realizând o paralelă între filosofie şi religie. Este

cunoscut că toate calităţile intelectuale, fineţea stilistică, precum şi logica profundă a argumentării fac din

opera scriitorului latin una de primă importanţă, mai ales dacă ne gândim la faptul că scrierile sale sunt

importante nu numai din punct de vedere teologic, ci chiar filologic9.

Epoca în care a trăit Tertulian, precum şi cea în care au activat Sfântul Ciprian sau Fericitul

Augustin vor fi marcate de o intensă luptă împotriva ereziilor dar şi lupta pentru mărturisirea

crestinismului, prin argumente pertinente expuse înaintea persecutorilor. În raport cu ceilalţi doi teologi

creştini, activitatea lui Tertulian va fi una care va sta sub semnul afirmării unor reguli generale de acţiune

împotriva ereziilor, care vor fi urmate, mai mult sau mai puţin, şi de ceilalţi apologeţi creştini de limbă

latină, originari din Africa (Minuciu Felix, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Arnobiu, Lactanţiu şi Fericitul

Augustin).10 Literatura teologică a scriitorilor de limba latină din Africa este considerată cea mai

importantă din întregul număr de scrieri creştine în limba latină, în acest sens Africa fiind numită

„leagănul literaturii creştine de limba latină”.11

Lucrările apologetice ale lui Tertulian apar între anii 197-220, supravieţuind 31 de lucrări şi mai

multe fragmente dispărute. Cincisprezece lucrări ale sale nu s-au transmis până astăzi, dar din alt punct

de vedere scrierile sale pot fi grupate în două categorii: mai întâi cele apologetice şi polemice, apoi

scrierile care se ocupă de chestiuni practice şi disciplinare.

Scrierile sale dintru început debutează cu lucrarea Ad martyres ("Despre Martiri") şi continuă cu

două lucrări, Ad nationes şi Apologeticum, care par să trateze aceleaşi chestiuni, însă în scopuri diferite.

9 Mitropolit Nicolae Corneanu, Studii patristice – Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 62.10 J. Turmel, Tertullien, Librairie Bloud et Companie, Paris, f. a., pp. 22-25.11 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, p. 7.

6

Aceste lucrări apologetice impresionează prin forţa argumentaţiei şi erau menite să apere creştinismul şi

pe creştini împotriva acuzaţiilor păgânilor. În aceste lucrări, Tertulian schiţează principiul libertăţii

religioase şi afirmă că şi creştinii trebuie să aibă parte de procese corecte, bazate pe fapte dovedite înainte

de a fi condamnaţi la moarte. El contestă afirmaţiile păgânilor potrivit cărora creştinii s-ar fi făcut

vinovaţi de sacrificarea de copii sprijinindu-se pe mărturia lui Pliniu care afirmă că creştinii nu comiteau

crime, adulter şi alte asemenea lucruri reprobabile. Toate aceste zvonuri neadevărate, mincinoase care

veneau din partea păgânilor cu siguranţă că menţineau focul urii şi prigoana împotriva creştinilor.

Cea mai de seamă scriere din întregul cuprins al operelor sale apologetice, o adevărată operă,

este Apologeticum, o apărare adresată guvernatorilor provinciilor romane. Lucrarea conţine 50 de capitole

şi se poate împărţi în trei diviziuni principale: prefaţă, cuprins şi epilog. De asemenea putem aminti că

prin elaborarea lucrării Apologeticum, Tertulian şi-a demonstrat anumite cunoştinţe pe care le avea asupra

contextului spiritual-păgân în care a trăi în tinereţe. În acest sens datorită mediului păgân în care a crescut,

s-a afirmat faptul că apărarea creştinismului pe care Tertulian a elaborat-o în Apologeticul său a avut ca

sursă de argumentare propria sa experienţa păgână, din anii copilăriei şi ai tinereţii 12. Şi aceasta cu atât

mai mult cu cât spectacolele publice, jocurile, circul, teatrele, amfiteatrele, luptele din arenă, celebrările

dedicate zeilor sau eroilor din arenă, formau realităţile de zi cu zi în care trăia orice persoană aflată într-un

teritoriu stăpânit de romani. Pe deasupra, în cadrul instituţiilor de învăţământ, religia păgână nu era deloc

neglijată, cu atât mai mult cu cât fiecare tânăr trebuia să participe la festivităţile dedicate zeilor13.

În prefaţă (cap. 1-6) el arată motivele care l-au determinat să scrie această apărare. „Creştinii -

zice el - sunt condamnaţi fără nici o cercetare, numai la auzul numelui de „creştin". Adevărul - pe care el

personificându-l îl face apărătorul creştinilor - nu are voie să rostească nici un cuvânt de apărare. Astfel

Tertulian îşi exprima făţiş dezacordul în legătură cu faptul că autorităţile îi condamnă pe creştini fără să-i

judece, şi îi urăsc fără a avea un motiv întemeiat, ci doar din dorinţa de răzbunare.14

De aceea apologetul afirmă: ,,Vă acuzăm în primul rând de ura nedreaptă pe care o aveţi

împotriva numelui de creştin”.15 Numelui de creștin i se reproșează faptul că amintește de Întemeietorul

său, ori acest lucru, după cum arată apologetul nu este nici pe departe unul rău și nemaiîntâlnit căci și

școlile filosofice își iau numele după întemeietorul lor.16 Singurul principiu după care erau judecaţi şi

12 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, pp. 36-39.13 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, pp. 36-38.14 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, pp. 38-40.15 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.38.16 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.44.

7

condamnaţi creştinii, era formulat în cuvinte puţine, care exprimau întocmai ura păgânilor față de

comunitatea creştină: ,,Nu este permis ca voi să existaţi”.17

De asemenea se subliniază ideea că numai creştinilor nu le este permis să-şi lămurească pricina,

să-şi apere dreptatea, să împiedice pe judecător a fi nedrept, ,,deoarece, în toate privinţele ne trataţi altfel

decât pe ceilalţi vinovaţi, urmărind un singur scop: ca noi să ne depărtăm de acel nume”. 18 De aceea

Tertulian aduce toate argumentele posibile pentru a demonstra nevinovăţia creştinilor, arătând că de fapt

păgânii necinstesc zeii, că întreaga societate se afla într-o criză morală profundă, datorita lipsei unei vieţi

spirituale autentice, căci afirmă: ,,Unde vă e respectul religios datorat străbunilor voştri? Prin

îmbrăcăminte, prin felul de a trăi, prin aşezările voastre, prin simţăminte, şi chiar prin vorbirea voastră

v-aţi îndepărtat de străbuni. Lăudaţi într-una pe cei vechi şi totuşi trăiţi după vremurile noi.”19

În partea a doua, Tertulian combate toate acuzaţiile, împărţindu-le în două categorii: crime

ascunse sau secrete şi crime pe faţă. În primul rând, creştinii erau învinuiţi de unele crime secrete

(cap. 7-9), ce s-ar săvârşi odată cu tainele lor religioase. El arată că romanii cred aşa ceva pentru că ei

înşişi săvârşesc adevărate crime la misterele cultului lor. Apoi creştinii erau acuzaţi de unele crime

religioase, de sacrilegii pentru că nu adorau zeii păgâni şi de crime contra împăratului pentru că nu

sacrificau împăratului (cap. 10-38). Dar toate aceste acuzaţii erau bazate doar pe anumite zvonuri

mincinoase, pe care la rândul său Tertulian le condamnă afirmând că ,,este firesc deci că multă vreme

numai zvonul singur a fost martor la crimele creştinilor. El este singura dovadă pe care o aduceţi

împotriva noastră şi care, aruncând o vorbă la întâmplare şi căutând s-o întărească în opinia publică în

decursul atâtor ani, n-a fost totuşi în stare să adeverească nimic până acum.” 20

Discutarea acestor crime săvârşite pe faţă constituie miezul apologiei. Tertulian, omul cu o

logică ascuţită, cu cunoştinţe juridice bogate, cu spirit înalt de dreptate faţă de fraţii săi de credinţă şi cu

un adânc devotament faţă de Dumnezeul său, a luat cauza creştinilor în mâinile sale şi a întocmit

pledoaria aceasta. În cap. 39-45, el se ocupă de mesele comune ale creştinilor, numite agape; arată că nu

creştinii sunt de vină pentru calamităţile ce se abat asupra imperiului şi precizează că ei iau parte la tot ce

e bun cerut de societate. În epilog, Tertulian dovedeşte că creştinismul nu este o filozofie, ci este urmarea

unei revelaţii divine.

17 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.44.18 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.42.19 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.48.20 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.50.

8

De remarcat este că în paginile Apologeticului, se afirmă faptul că Dumnezeu este Creatorul a

toată lumea, precum şi a celor ce locuiesc în ea, despre Iisus Hristos spunându-se că este Fiul lui

Dumnezeu, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu. Unitatea de fiinţă dintre Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-

Fiul este afirmată în mod direct, însă Duhul Sfânt nu este menţionat în nici un loc ca fiind cea de-a treia

Persoană trinitară.21

Aşadar apologia lui Tertulian se deosebeşte de toate celelalte apologii prin documentaţia juridică

şi politică. El discută acuzele aduse creştinilor de către păgâni şi apoi, printr-o întorsătură caracteristică

spiritului său, răstoarnă aceste acuze peste capetele acuzatorilor, arătând că tocmai ei sunt cei vinovaţi.

Până la urmă cuvintele sale certifică un adevăr, şi anume credinţa şi trăirea în Hristos a primilor creştini,

aspecte esenţiale ale vieţii spirituale adevărate. Expresive pentru credinţa şi misiunea de mărturisitori pe

care creştinii şi-au asumat-o, urmând prin cruce şi suferinţă lui Hristos, sunt şi cuvintele apologetului:

,,În timp ce ne rugăm astfel, cu mâinile întinse spre Dumnezeu, chiar de ar fi să ni se scoată unghiile, să

fim răstigniţi pe cruce, flăcările să ne mistuie, săbiile să ne reteze capetele, fiarele să ne sfâşie, însăşi

ţinuta în care ne rugăm ne pregăteşte să îndurăm orice chin.”22

În contradicţie cu apologeţii creştini de dinainte şi de după el, Tertulian va refuza să îi apere pe

creştini de pe o poziţie defensivă, fapt pentru care va apela, în acest sens, la legile Imperiului, invocând

dreptul la viaţa socială liberă pentru orice cetaţean, fie el chiar şi crestin. Prin aceasta atitudine apologetul

se situa într-o poziţie de ofensivă, menită să evidenţieze argumente raţionale extrase din dreptul roman,

împotriva cărora, cel puţin teoretic, nimeni nu se mai putea opune23. Scrierile lui Tertulian, rodul unei gândiri profunde, exprimă în modul cel mai competent

personalitatea marelui apologet latin, situat mereu între vocaţie şi aspiraţie, între continua luptă pentru

propria desăvârşire şi nemilosul zbucium pentru apărarea creştinismului, coordonate ce reflectă

polivalența spiritului său, prin influenţa modelului său înscriindu-se în aceeaşi galerie a „bărbaţilor

iluştri” care şi-au pus viaţa şi toată ştiinţa în scopul promovării ideii creştine, fără a căror contribuţie

lumea întreagă ar fi fost astăzi mult mai săracă spiritual.

21 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, pp. 147-149.22 Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.84.23 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, p. 27.

9

BIBLIOGRAFIE

a. IZVOARE

*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 1992.

*** Tertulian, Apologeticum, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în colecţia ,,Părinţi şi

Scriitori Bisericeşti”, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.

*** Vieţile Sfinţilor, Editura Mănăstirea Sihăstria, ediţia a II-a, Vânători: Măn. Sihăstria, 2005.

b. VOLUME AUXILIARE

Chiţescu, Prof. Nicolae, Tertulian, viaţa şi opera, în volumul „Apologeţi de limbă latină”, în

colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)” , volumul III, Editura Institutului Biblic şi de

Misiune, Bucureşti, 1981.

Roberts, Robert E., Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924.

Culianu, Ioan Petre, Gnozele dualiste ale Occidentului – Istorie şi mituri, ediţia a doua,

traducere de Tereza Culianu-Petrescu, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

Vlăduţescu, Gheorghe, Filosofia primelor secole creştine, Bucureşti, Editura Enciclopedică,

1995.

Corneanu, Mitropolit Nicolae, Studii patristice – Aspecte din vechea literatură creştină,

Timişoara, 1984.

Turmel, J., Tertullien, Paris, Librairie Bloud et Companie, f. a.

c. STUDII ŞI ARTICOLE

Popescu, Victor, Dezacordul între tendinţele sociale ale lui Tertulian şi concepţiile societăţii

greco-romane, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, revista Sfântului Sinod, seria III, anul

XLVI, nr. 2.

10