Lucia Secoşanu ~ Lacrimi vii pentru doruri moarte

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului Lucia Secoşanu

realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării

şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Lucia Secoşanu

lacrimi vii

pentru doruri

moarte

Editura DOCUCENTER Bacău, 2012

lucia secoşanu

2

Redactor: Lenuş Lungu Design coperţi: Ioan Muntean (prelucrare foto web) Corectura: Ioan Muntean Tehnoredactare: Biblioteca Cronopedia (http://lenusa.ning.com)

Reproducerea – integrală sau parţială – a lucrării

şi difuzarea sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului

şi pentru scopuri necomerciale.

ISBN: 978-6068246-92-5

Tipărit la Docucenter sacan.print.copy Tel./fax: 0234570889 www.docucenter.ro

lacrimi vii pentru doruri moarte

3

pprreeffaaţţăă

Născută în 1950 la Bucureşti. Aşa cum ne mărturiseşte singură, de la mamă a luat dragostea de frumos, echilibru şi Dumnezeu, iar de la tată dragostea de Poezie.

Într-adevăr dragostea de poezie se simte în fiecare rând scris de ea. În volumul de faţă sunt cuprinse poezii din zona socialului şi a politicului. Lucia este un fin observator a ceea ce se întîmplă şi mai mult det atît atât, este o persoană care nu se mulţumeşte cu statutul de observator ci se implică la modul real atât în poezie dar şi în viaţa de zi cu zi. Stăpâneşte bine arta de a scrie vers clasic şi are un umor fin, uneori amărui. Din poeziile ei înţelegi că este o luptătoare şi că oricât de mult ar îngenunchia-o viaţa nu se dă bătută. Poeziile sunt adevărate manifeste.

Ca activităţi literare nu sunt multe căci aşa cum spune chiar autoarea „Viaţa i-a interzis răgazul de a poposi pe o coală alba căreia să-i încredinţeze secretul gândului său”, astfel are colaborări scurte pe site-urile literare , apare în

lucia secoşanu

4

antologia de versuri VISE ŞI PASIUNE editată de site-ul ESENTE din 2011.

În poezia CAMPANIE ELECTORALĂ autoarea cu o ironie fină critică nepăsarea aleşilor care în timpul mandatului nu se ţin de promisiunile făcute în timpul campaniei vina rămânând a alegătorilor care au pus ştanpila pe cei aleşi, concluzionând amar că la cârma ţării tot MINCIUNA e suverană:

Că, n-aleserăm potentaţii, Că vrut-am altceva-i totuna!... Noi suntem veşnic ne-ntrebaţii Şi-n fruntea ţării-i tot minciuna...

Deşi poeziile ei sunt cu subiect social, ele sunt pline de

sensibilitate şi de o încărcătură poetică marcantă. În poezia SCRISOARE CĂTRE IUBITA FIULUI MEU auroarea plânge moartea fiului căzut la revoluţie şi vorbeşte cu iubita acestuia în versuri remarcabile

Chiar azi, l-am văzut! Drept îţi spun. De pe cruce Zâmbind, el privea-n viitor, împăcat! Spunea din priviri, ceva de-o răscruce Ce trebui’ trecută... Dar, neapărat! ... Fetiţo-ţi mai spun că sunt mândră-ntre mame De tine, de el, de voi toţi la un loc! Iar seara, de-s tristă şi plâng la icoane E pentru că-s slabă! Şi... m-arde un foc... Un foc al mândriei!... Dar şi-al deznădejdii... Al neânţelesului sorţii şi-aş vrea Să-mi vii, ca să-ţi mângâi cosiţa şi ochii Ce pruncu-mi viteaz atât le-adora...


5

... Căci, ce vrut-a el, dusu-s-a în groapă Om, credinţă, suflet, ideal de foc! El şi ei, jerfit-au ce-i mai sfânt, dar iată: E-n zadar căci răul, s-a-ntrupat la loc!

O poezie reprezentativă apreciaz a fi şi poezia

PROSTUL: Constat cu mirare: in juru-mi sunt toţi Cu rânjete strâmbe şi ochii de hoţi! Cu vorbe alese şi haina curată Ei vor să-mi câştige încrederea toată... ... Şi nu vor să creadă c-aşa prost cum sunt Pricep că pe lume, nimic nu au sfânt! Şi chiar dacă-mi spun că-s golan, huligan Eu nu-mi vând virtutea pe-un biet gologan...

Aş încadra-o pe Lucua Secoşanu în cateoria poeţilor

militanţi. În timp ce doamnele de vârsta ei care populează

internetul umplu site-urile de socializare trimiţându-şi cafeluţe virtuale şi pupici cu sclipici, ea, cu arma cuvântului militează pentru a deschide ochii celor ce nu vor să vadă, pentru o lume de mâine mai bună. Reverenţă Lucia Secoşanu.

A consemnat pentru cititor,

Delia Stăniloiu

lucia secoşanu

6


7

CCAAMMPPAANNIIEE EELLEECCTTOORRAALLĂĂ

T.V. afişe şi discursuri,

Oriunde mergi, e balamuc!

Caleidoscop în mii de sensuri,

Din om normal, devii năuc...

Campanie electorală!

În mii de vorbe-i spart timpanul

Şi bună e orice morală,

Să capeţi pita şi ciolanul!

Alegătorul, ameţit,

Se socoteşte şi alege...

Iar votul, i-a pecetluit

Dreptul la viaţă şi la lege...

...

Cu mâna sa-şi dă drept la pâine,

Cu voia sa-şi alege soarta...

Ştampila-i drumul către mâine

Şi către mâine, este poarta!

lucia secoşanu

8

Ştampila, îi decide soarta!

Şi dreptul de-a avea, sau nu!

Ştampila-nvârte vieţii roata

Şi... am ales! El, ea, eu, tu...

Un simplu gest: Am pus ştampila

Şi soarta ne-am pecetluit!

Pe urmă, cui să cerem mila,

Dacă... cum n-am vrut, „a ieşit”!?

Se cheamă c-am ales şi gata!

Şi-aleşii, sus, împart dreptatea!

Şi-n mâna lor ne pus-am soarta

Şi ei, ne dau: Pita sau moartea...

Şi nu ne-ntreabă de ne place

Să tot răbdăm ca nişte sfinţi,

Căci... AM ALES! N-avem ce face!

Şi.. .spargem iar sudalme-n dinţi...

Că, n-aleserăm potentaţii,

Că vrut-am altceva-i totuna!...

Noi suntem veşnic ne-ntrebaţii

Şi-n fruntea ţării-i tot minciuna...


9

EERROOII AAUU FFOOSSTT...... EERROOII,, SSUUNNTT ÎÎNNCCĂĂ??

Eroi au fost, eroi sunt încă,

Dar până când măi, oameni buni,

Vom mai boci cu jale-adâncă

Roua uscată-n mărăcini...

Eroi au fost, eroi sunt încă

Şi spuneţi asta mândri... Zău,

Ce v-oţi făli aşa, de parcă,

Vreunul din voi, ar fi erou!

Iar de furat-aţi a lor soartă

Şi teamă voi nu arătaţi

Că or veni să daţi socoată

E că sunt morţi şi îngropaţi!

Da! Ce-a fost bun, s-a ars pe ruguri

Pentru ca noi să fim mai treji!

Ca să ne scuturăm de juguri...

Şi-acum?... Trăim fără viteji!...

lucia secoşanu

10

Voi? V-aţi sculat din jilţuri calde

Ca să-i jeliţi şi să-i slăviţi

Cu vorbe grase, trompetarde

Voi aţi jurat atunci că ştiţi

Să preţuiţi a lor pieire!

Pe-altar de flori i-aţi aşezat,

I-aţi poleit cu nemurire

Şi-n jilţuri iar v-aţi aşezat...

Căci moale e pernuţa voastră

Şi cald papucul cu pampon!

Şi-i palpitant când vă adastă

Din lumea mare câte-un zvon!

Iar dacă vestea e fierbinte

Din jilţuri iarăşi vă sculaţi

Să spuneţi alte jurăminte

Prezenţa să v-o arătaţi...

... Că nu sunteţi eroi se vede...

Dar cu ce drept i-aţi condamnat,

Ei să devină iarbă verde

Ca voi s-aveţi un trai bogat???


11

De ce eroii doar să moară?

De ce să piară ce-avem bun?

Şi până când o să ne doară

Viaţa lor făcută scrum?...

Ei, au călcat în nefiinţă

Fără să ştie-atuci că mor...

Crezând în dreaptă biruinţă,

Crezându-vă alături lor...

Deci, pentru ce jertfit-au oare

Cel mai de preţ dar omenesc?

Azi, ne-am convins! În lumea mare,

Eroii nu oriunde cresc!

Eroi au fost şi-or fi noi credem

Cum spune cântecul slăvit...

Dar... până când o să ucidem

Doar florile de mărgărit???

lucia secoşanu

12

NNUU MMAAII VVRREEMM SSTTEELLEE

Prea multe stele se zgâiesc la noi

Rânjindu-şi colţii şi ne umilesc.

Consideră că suntem proşti şi moi

Şi din tării înalte, se hlizesc!

Sunt stele tinere ce strălucesc

Ca nişte albe faruri, dimineaţa...

Şi ard bezmetic, ard şi nu gândesc

Că-şi ard speranţa, inima şi viaţa...

Şi ard aiurea, când „lumina zilei”

E... mai „lumină” şi mai văzătoare...

Dar ele ard, se-agită, fac scântei,

Apoi, dispar din firmamentul mare...

Şi stele mai bătrâne şi-nţelepte

Ce „brucănesc” lumina-n mod plenar

Şi sus pe boltă, stau sclipind deştepte

Cum au mai stat: pe scaunul stelar...


13

Steluţe care-ncearcă să scânteie

Sunt mii şi mii, dar cine le mai ştie?

Aruncă-o rază aici, una-n Lactee

Şi-şi ronţăie bucata de lipie.

Şi sunt stele fierbinţi! Fierbinţi şi sacre...

Care ne frig cu vorbe şi cu fiere

Şi ne zâmbesc cu zâmbetele acre

De stele-molnăvite de putere...

Chiar stele moarte, ce mai luminează

Deşi poteca lor, li s-a sfârşit!

Demult sunt stinse, însă tot tot veghează

Şi cu lumina lor, ne-a buimăcit!

Deci, stele fel de fel ce-şi fac de treabă

Să strălucească-o zi, sau o vecie...

Sunt multe, însă una nu se-ntreabă

Ce-mi place mie, lui, sau ei, sau ţie!

Lumina lor pe ele doar veghează

Iar nouă, ne pârleşte buzunarul

Nici una dintre ele nu-i mai brează!

Răbdării noastre-au întrecut hotarul...

lucia secoşanu

14

Şi nu ştiu cum, cu cât e mai lichea

Un oarecare, cu atât se zbate

Şi hop! O altă stea de tinichea,

Se-mbracă cu lumină şi dreptate!

Şi cu a lor lumină, vie-moartă,

N-avem ce face şi n-o vrem, dar vezi?

Ea e stăpână peste-a noastră soartă

Iar noi, vedem întruna, „stele verzi”!

Că suntem proşti şi moi!... Sau înţelepţi?!

Oricum, ne-am învăţat cu „lumânarea”!

Ne luăm repaus cînd se strigă: „drepţi”,

Iar când citim, aprindem lumânarea!!!


15

SSCCRRIISSOOAARREE CCĂĂTTRREE IIUUBBIITTAA FFIIUULLUUII MMEEUU

Fii mândră copilă, că fost-ai iubită...

Ca nimeni iubită! Ai fost adorată...

Şi pentru ca tu să fii fericită

El, s-a transformat în rouă curată...

În roua din florile unui nou început

Care să stingă flăcările iadului

Dar... s-a-mpiedicat de-un tanc! Şi-a căzut

Sub şenile... Sângerând piatra drumului...

Dar n-a murit! Te veghează şi-acuma...

De nu crezi, priveşte ceru-nstelat,

Întreabă Luceafărul serii, sau Luna!

Ţi-or spune şi ele că... nu te-a uitat!

Chiar azi, l-am văzut! Drept îţi spun. De pe cruce

Zâmbind, el privea-n viitor, împăcat!

Spunea din priviri, ceva de-o răscruce

Ce trebui’ trecută... Dar, neapărat!

lucia secoşanu

16

Mai spunea... că e bine, dar nu ştie clipa

Când goarna dreptăţii a triumfat!

Se teme că nu a fost treaz... sau c-aripa

Uitării de viaţă, l-a-ntunecat...

Mi-a mai spus c-a-ntrebat şi pe-amicii de lut...

Nici ei n-au aflat bucuria cea mare...

Iar eu, adevărul să-i spun n-am putut...

Şi-atunci, l-am minţit cu colivă şi-o floare...

Fetiţo-ţi mai spun că sunt mândră-ntre mame

De tine, de el, de voi toţi la un loc!

Iar seara, de-s tristă şi plâng la icoane

E pentru că-s slabă! Şi... m-arde un foc...

Un foc al mândriei!... Dar şi-al deznădejdii...

Al neţnţelesului sorţii şi-aş vrea

Să-mi vii, ca să-ţi mângâi cosiţa şi ochii

Ce pruncu-mi viteaz atât le-adora...

Mai adu-mi copilă, vorba-i sfinţită

În atâtea versuri ce îţi trimetea...

Hârtia!... Bogată şi prea fericită,

Că a fost atinsă, chiar de mâna sa!


17

Săruta-voi scrisul... Scrisul lui cuminte...

Mângâia-voi fermecată rând cu rând...

Tu nu te sfii! Ştiu de mai ’nainte

Tot ce-ţi dăruia-n gânduri şi cuvânt!

Noi, n-aveam secrete! El mi-era oglindă

Că pe lumea asta, doar pe el l-aveam...

Şi eram ferice şi ca nimeni mândră!

Şi plângeam de bine când mi-l îngrijeam...

Astăzi, iarăşi plâng, când îi sap mormântul

Când îi fac pomană sau colivă, dar

Plânsul nu-i de bine, bătu-m-ar pământul...

Vreau să fiu mai tare, însă-i în zadar...

Că-s femeie slabă şi mă frânge dorul

Judecata-mi este-a inimii balanţă...

Mi-au luat lumina! Mi-au ucis feciorul

Şi pentru aceasta, nu este instanţă,

Care să-mi aducă dreaptă alinare!

Care să-mi plătească pentru ce mi-au luat!

Care să-mi răspundă clar la întrebare:

Pentru ce-ngropat-am pruncu-mi adorat???...

lucia secoşanu

18

Căci, ce vrut-a el, dusu-s-a în groapă

Om, credinţă, suflet, ideal de foc!

El şi ei, jerft-au ce-i mai sfânt, dar iată:

E-n zadar căci răul, s-a-ntrupat la loc!

Din a lor pieire, din mărgăritare

Porcii se îngraşă, hoţii îşi fac vad...

Şi degeaba-mi plâng raza mea de soare...

Şi degeaba-i blestem să ajungă-n iad...

Vino dar fetiţo! Vino mică stea!

Să-mi aduci lumină-n noaptea mea de jale

Tu să-mi dai putere din puterea ta

Eu, să-ţi plâng măicuţă lacrimile tale...


19

IIUUBBIIŢŢIILLOORR NNOOŞŞTTRRII CCOONNDDUUCCĂĂTTOORRII!!

V-aţi învăţat să folosiţi cuvinte mari

Uitându-le adesea înţelesul...

Cu vorbe ne-ndopaţi! Mai moi, mai tari,

Să v-apăraţi coltucul, interesul...

Şi daţi cu vobe. Stânga ca şi dreapta!

Să vă croiţi potecă molicea!

Cu vorbe, vă-ngopaţi ca mâţa fapta

Nestigheriţi, călcând pe-alăturea...

Şi-mpărştiaţi sonore cuvinţele

Ce sună bine, dar nimic nu spun

Şi vă-ngăşaţi din lacrimile mele

Luând „măi dragă” tot ce e mai bun...

Dar dragilor, uitaţi o vorbă care

În gât vă stă dacă v-aţi amintit-o

Căci ea, este numită RĂZBUNARE!

Şi nu demult, chiar voi aţi folosit-o!

Iar noi, fiind învăţăcei cuminţi,

Noi, nu uităm ce voi ne-aţi învăţat!

Să... luăm velinţa ambilor părinţi...

Deci... nu uitaţi cum v-aţi înscăunat!!!

lucia secoşanu

20

ŞŞTTIIUU DDEE CCEE......

Dacă versul şchiop mă doare

Şi cuvântul rătăceşte

Pe ascunsă cale care

Gândul bun îmi răsuceşte

Ameţindu-l cu idei

Crude, rele şi păgâne

Ce îmi fulgeră-n scântei

Vorba ce nu poate spune

Tot ce sufletul îmi zbiară

Tot ce inima-mi scânceşte

Şi cu frică doru-mi zboară

Schilodit!... Mă... părăseşte!

Dacă tac, şi-s piatră mută

Rece precum carnea ei,

Iară visu-mi e cucută

Ce te-omoară dac-o bei.


21

Şi dacă m-ascund hoţeşte

Şi în lume nu-mi ştiu loc

Şi bocirea, îmi boceşte

Viaţa fără de noroc,

E, că ochiu-mi vede iată

Strâmbătate şi minciună

Şi voinţă sfârtecatră,

Omorâtă! Să nu spună

Oamenilor de trădare

Şi de cei ce ne-au furat

Tot ce-aveam mai sfânt. Şi care

Ne-au vândut şi ne-au tranşat...

Şi acuma stau ferice

Rumegându-ne în tihnă!

Şi-a lor lege, nu ne-aduce

Nici o clipă de odihnă...

lucia secoşanu

22

Şi-al lor bine, nu ne dă

Nici o clipă de răgaz..

Şi, uscăm batista udă

De necaz, la... alt necaz!

De-aia, versul şchiop, mă doare,

De-aia tac şi-s piatră mută.

De-aia cat ascunzătoare...

De-aia, visu-mi e cucută!!!


23

SSLLAAVVĂĂ OOAAMMEENNIIOOLLRR „„DDEE BBIINNEE””......

Ziua a trecut şi seara venit-a ca boarea...

A fost o zi însorită! Prea luminoasă...

Ochii, ne-au durut, fiind învăţaţi cu-nserarea

Şi, deşi am ieşit pe străzi, ne-am fi dorit în casă...

Dar am ieşit, pentru că era lumină

Şi am crezut că de-acum vom putea vedea!

... N-am zărit mare lucru... Era...mult prea plină

Prea dură, prea... zi! Prea fierbinte şi rea!!!

Lumina pentru noi, învăţaţi cu-nserarea

A fost doar orbire şi chin şi coşmar...

Noroc că, oameni „de bine”, ştiut-au cărarea

Către o seară-n cenuşiu îmbrăcată... Şi, ne-au dat-o în dar!!!

Aceia ce seara ne-au dat-o-napoi

Zărit-au prin focul luminii prea crude!

Ochelarii de soare, buni ar fi fost pentru noi,

Dar să ni-i procurăm, nu prea ştiut-am de unde...

Ei au ştiut! Şi astfel, prin vipie,

Făcut-au minuni şi-s mari şi-s slăviţi!

Şi... pogorât-au iar seara pe marea câmpie...

Să zărim doar ce-i voi, să trăim fericiţi!

lucia secoşanu

24

PPRROOSSTTUULL

Constat cu mirare: în juru-mi sunt toţi

Cu rânjete strâmbe şi ochii de hoţi!

Cu vorbe alese şi haina curată

Ei vor să-mi câştige încrederea toată...

Şi vin şi-mi promit, cum că mâine-mi vor da

Parale mai multe, să-mi pot cumpăra

De toate. Ce vreau. Chiar şi Steaua Polară...

Căci, vor să-mi câştige încrederea iară....

Uimirea-mi se schimbă în spaimă turbată

Când văd că-s hiene şi lupi deodată...

Ce n-au nici credinţă şi nici îndurare

Şi nu înţeleg, că minciuna mă doare.

Şi nu vor să creadă c-aşa prost cum sunt

Pricep că pe lume, nimic nu au sfânt!

Şi chiar dacă-mi spun că-s golan, huligan

Eu nu-mi vând virtutea pe-un biet gologan...


25

Căci banul cu care-şi mânjesc conştiinţa

Nu-i preţul iubirii şi n-are credinţa

Speranţei... Ce-n lumea cea mare

Hrâneşte-Universul şi-i dă alinare,

Putere-mi dă timpul mai scurt să îmi pară

Şi plaga hienelor să nu mă mai doară...

Şi-aşteapt drept, cu crezul întîiului om,

Ce crede-n iubire atom cu atom.

Să vină pe lume acea zi aşteptată

Când lacrima fi-va de-a pururi zvântată

Când poate doar domnii cu vorbe alese

Vor şti ce-i suspinul... Doar lor să le pese...

Şi rânjetul strâmb, ce acum nu-nţelege

Să fie blestemul de fără-de-lege...

Iar ochiul de hoţ cu privirea sticloasă,

Zărescă doar ceea ce-au dat pe lor masă...

Veninul le fie-alinare la sete

Uitarea-i îngroape în mucede plete

Şi astfel, uitarea să-i uite şi ea

În groapă uitată sub ţarina grea...

lucia secoşanu

26

Dar până atunci, stau aici şi privesc

Cum toarnă minciuni şi cum pângăresc

Speranţa-mi curată... Cum visele-mi smulg

În juru-mi durerea-i în valuri ce curg

Şi curăţă totul şi spulberă viaţa

Şi face să nu mai zăresc dimineaţa

Ce-i poate aproape, dar cine s-o vadă?

Voinţa-i închisă şi-i lacăt pe ladă...

Mi-e frică de moarte, de viaţă mi-e teamă

Şi doar desnădejdea mi-e silnică hrană

Şi doar disperarea mi-e pâine şi apă

Şi simt că revolta-mi nu poate să-ncapă

În suflet şi-n casă, în viaţă şi moarte

Şi-acuma, urăsc cum scrie la carte...

Şi-acum vreau să lupt pentru mieii din stână

Să le-asigur păşunea şi-o viaţă mai bună

Acuma când lupul e paznic la miei

Sunt oaie turbată!... Nu-s aşa cum vor ei...

Şi mângâi veninul, delicii gustând

Când creşte dezgustu-mi...Turbat dacă sunt!


27

Căci ştiu că din silă, putere-mi voi lua

Ca lacătul lăzii să-l pot spulbera!

Dreptatea să fie în fapt şi cuvânt!

Şi, ştiu c-oi învinge!... Aşa prost cum sunt...

lucia secoşanu

28

VVĂĂLLUURRII CCEERRNNIITTEE

Îndoliată, ţara îşi plânge astăzi fii

Care-au murit degeaba, în nenăscut război...

Să aibă ţara pâine, ni s-au jertfit copii

Şi nu-i mai mică jalea, dacă-i numim eroi!

Ei au crezut că jertfa vieţii lor curate

Va fi zălog sfinţit în mândru viitor!

Ca fraţii lor să aibă un trai în libertate

Au pus la temelia zidirii, viaţa lor!

Şi construit-au ziduri de trupuri ne-mplinite

Ca stavilă să fie în calea celor strâmbi

Şi-au năclăit asfaltul cu trupuri ciopârţite

Să-ncetinească marşul de tancuri şi carâmbi.

Şi vocea le-a fost goarnă şi clopot de chemare

Care întreg norodul l-a deşteptat din jug...

Şi s-a stârnit de-odată atunci urgie mare

Ce-a răscolit în cale, coşmarul, ca un plug.


29

Şi dorurile care cu frică-au fost ascunse

Şi crezul în dreptate ce fost-a adormit

De-o sfântă sau turbată speranţă-au fost pătrunse

Şi ziua aşteptată, crezut-au c-a venit!

Şi au ieşit pe stradă având ca scut doar pieptul

Să-nfrunte vijelia şi ropotul de gloanţe

Parşive şi străine...Ş tiind că au tot dreptul

La locul lor sub soare, la viaţă şi speranţe...

Iar puşcă le-a fost vorba, care ardea ca focul

Şi strategie-n luptă, mulţimea adunată,

Trup lângă trup, unită, plângându-şi nenorocul

Şi viaţa lor pierdută şi crâncena lor soartă...

Ei ridicat-au glasuri de tunete sub ceruri

Şi au cerut dreptate şi cinste între fraţi

Şi nu ştiau că furul, mergea cu ei alături

Şi-i foloseau drept carne de tun... Sacrificaţi

Au fost degeaba iată, iar răul renăscu!

Că-i buruiană care nu moare dintro dată

Şi, şi-a scimbat doar floarea, culoarea, încă nu!

Şi suge seva ţării cu gura ei spurcată...

lucia secoşanu

30

Iar fructul bălăriei cu rădăcini haine

E foame şi e frică şi-i duşmănie, ură

Ne-ncredere în astăzi şi ziua care vine

Şi sărăcie este şi sufletul îl fură...

Şi ţara-ndoliată de pâine şi feciori

Îşi geme deznădejdea în bocet stins, scâncit...

Ar vrea să-ntoarcă ziua care-a apus, în zori...

Dar vezi?...Nu se mai poate... Eroii au murit!

Şi-ar vrea din nou pe stradă să-şi urle disperarea

Dar pruncii, nu mai sunt ca să ridice glas.

Şi-şi plânge-acum prostia c-a rătăcit cărarea

Când vede că din pâine, doar resturi i-au rămas...

Le-adună deci cu grijă-n cămara mai săracă,

Înjură-n gând şi-şi spune: „Şi mâine e o zi”...

Aşteaptă poate plozii, bărbaţi ca să se facă

Şi să plivească răul!.. .Să aibă cin’ muri...

Şi până-atuncea, doliul şi-l poartă cu mândrie

Şi dacă mai oftează, oftează de nevoi...

Şi ţese alte văluri cernite, ca să fie

Zălog de preţuire, jertfiţilor eroi.


31

EEAA

Pe caldarâm, trecea înegurată

Şi doliul, sfântă o făcea să pară…

Iar lacrima din ochiu-i, nesecată

Făcea şi aerul în jurul ei să doară…

O urmăream sfios, cu pas supus

Şi nu ştiam cuvântul să-l găsesc

Şi nu găseam o vorbă, să-i fi spus…

O vorbă bună şi să nu roşesc!

Priveam făptura dreaptă şi tăcută

Ce se-ndrepta plângând spre cimitir…

Iar ochii ei, erau o şoaptă mută

Ce blestema cu lacrimi fără şir…

Ce-aş fi putut să-i zic, ca să m-audă

Ce-aş fi putut să fac să mă zărească…

Cum să-i gonesc din gând durerea surdă

Şi cum să-o fac pe lume să trăiască!?

lucia secoşanu

32

Copilul nu i-l pot da înapoi

Căci el, e mort, ucis şi îngropat!...

Şi pentru el îşi cerne ochii goi,

Cleştarul lacrimilor nesecat…

Iar azi şi tu şi eu şi ea, trăim!

Şi moartea lui, ne-acuză şi ne-apasă…

Şi, pentru ce-a murit dacă… nu ştim,

Ce pot să-i spun, când viaţa, nu mă lasă…

Şi clipa-n care-am vrut să o opresc,

M-a ars cu adevăru-i, precum jarul…

S-o mângâi cu minciuni, nu-i omenesc

Şi nu e drept să îi sporesc amarul…

Şi trece astfel, umbră, mai departe

Icoana ei, se pierde în lumină…

Înveşmântată-n fald de vise moartă,

Sfinţită cupă, de durere plină!


33

RREETTRRAAGGEE--TTEE „„MMĂĂII DDRRAAGGĂĂ””!!

Retrage-te iubit părinte,

C-ai huzurit destul cu-ai tăi

Şi ieşi la pensie cuminte

Ca să putem trăi şi noi!

Ştim bine: n-avem alte vieţi,

În astă lume pământească,

Să creştem „cai-verzi-pe-pereţi”

Sperând o lege omenescă…

Te-ai veselit destul! Ajunge!

Şi ne-ai zâmbit, de ni se-apleacă

În timp ce naţiunea plânge

Că e flămândă şi săracă…

Şi fie vorba între noi:

Cum poţi să râzi? Nu ţi-e ruşine?

Când ţara geme de nevoi

Şi când românul, n-are pâine?!

lucia secoşanu

34

Şi te-aş mai întreba „măi dragă”

Nu ţi-e ruşine să ne minţi

Când iată, buba stă să spargă

Şi tot românul, sparge-n dinţi,

Tot ce n-a spus o viaţă-ntreagă,

Tot ce îl doare şi-l apasă,

Tot ce gândeşte despre „dragă”…

… Nu mai zâmbi! Te du… Ne lasă!...

Retrage-te, „mereu ales”

Cât mai ai timp şi cât se poate

Că ne-ai minţit prea mult şi des

Şi noi, ne-am săturat de toate!

Îţi plimbă zâmbetul făţarnic

Şi vorbele la alta uşi

Din răsărit! Că el e darnic

Cu cei ce-i pupă-n fund pe ruşi…!

Şi-acolo „dragă”, te îndoapă

Cu tot ce-ţi place şi ce vrei!

Aici, n-ai loc nici pentru groapă…

Noi, n-avem gropi pentru mişei!


35

Pământul nostru, e sfinţit

De sângele ce l-ai vărsat!

Şi nu se lasă pângărit!...

Iar tu, n-ai loc! Tu, l-ai trădat!

Retrage-te iubit părinte

Şi nu-ţi mai bate joc de noi

Şi, mai cu seamă, ţine minte:

NU MAI ZÂMBI! Om fi noi „boi”

Sau poate alte „animale”,

Cum tu binevoieşti să crezi,

Dar „vaca” ţi-a pus lapte-n oale

Ca să nu-ţi pese de cirezi…

Şi dacă vaca o turba

Şi nu mai are mult, vezi bine,

Şi-o-nfige cornu-n coasta ta

Şi-o fi „măi dragă”, vai de tine!

De-aceea „dragă”, te retrage

Cât mai ai timp şi cât mai poţi

C-ai hămesit cireada-nreagă

Şi ea, s-a săturat de hoţi!!!

lucia secoşanu

36

VVAALLUULL……

Peste vale, peste deal

Peste glia strămoşească,

Trece al minciunii val

Şi nu-i nimeni să-l oprească…

Şi ne-adapă cu otravă

Şi ne poartă cu palavre

Ridicând nimicu-n slavă

Idolatrizând pe javre…

Şi prostiţi privim cum plaga

Se întinde precum râia…

Ne spunem: „Se-ngroaşă şaga”

Însă, nu stârpim momâia…

Şi-astfel, ea se-ngraşă-ntruna

Şi ne râde-n faţă gros!

Noi, ne rumenim ca luna,

Şi răbdăm cu susu-n jos!


37

Parcă suntem mucenici

Şi răbdăm precum Cristos…

Şi ne credem mult prea mici

Să stârpim valul râios!

Şi-astfel, peste deal şi vale,

Peste glia strămoşească

Răul, zburdă-n a lui cale

Că nu-i nimeni să-l stârpească…

Şi-astfel, prinde rădăcini…

Noi răbdăm şi el se-ntinde!

Şi ne-ngroapă-n mărăcini

Şi cu totul ne cuprinde…

Iar atunci când ne-om trezi

Că n-avem nici apă-n cană

Şi ne-om pune de-om jeli,

Fi-va, sigur de pomană…

Fi’ndcă-am stat şi-am dat crezare

Iscusitelor lui vorbe

Şi ne-am pus pe aşteptare,

„Nu-ştiu-ce”, să se rezolve!

lucia secoşanu

38

Vom afla la împărţeală,

Doar gunoiul ce-a lăsat

Încurcata socoteală-a

Răului ce-am tolerat…

Dar acuma, stăm prosteşte

Şi pretindem că trăim!

Valul vine, valul creşte

Şi noi, încă-l ocrotim!...


39

TTRREENNUULL MMIINNCCIIUUNNIIII......

Praf şi cărbune, durere şi fum

În trenul ce-aleargă în noapte.

Buboiul a spart şi se varsă acum

Pe alte buboaie, tot coapte...

Şi trenul durerii în noapte aleargă

Şi poartă cu el disperarea,

A celor ce-s duşi, a celor ce-aşteaptă

Şi-a celor ce vor(!) confruntarea...

În tren sunt minerii ce merg spre lumina

Dorită-n străfund de pământ!

Să-şi apere pâinea, lăsatu-şi-au mina

Şi-s negri şi fără cuvânt!

Vor linişte-n casă şi linişte-n ţară,

Vor pâine şi-o viaţă mai bună...

O... viaţă mai dreaptă se duc ca să ceară!

Şi merg hotărâţi să îşi spună

lucia secoşanu

40

Amarul din noapte din care vin ei

Şi-s negri ca noaptea adâncă...

Dar, nu ştiu că lupii, îi duc ca pe miei

Şi nu ştiu că merg la poruncă...

În sufletul lor, vor sincer ce vor...

Iar inima lor de copii

E plină de jale, de lacrimi ce dor

Şi cred că-astea, se vor sfârşi...

Şi bieţii mineri, ca valul, val viu,

Se duc să-şi ceară dreptatea...

Unelte-s minerii, dar ei nu o ştiu!

Şi merg să dăruie... moartea!

Moartea cinstirii de-a fi, brav miner!

Moartea iubirii de frate!

Moartea bucăţii de pâine ce-o cer...

Vor viaţă şi dăruie moarte...


41

Umbre naive, de ce vă porniţi

Stârniţi de-o minciună sfruntată?!

Nu ştiţi unde mergeţi! Nu ştiţi ce hrăniţi

Cu inima voastră curată...

Şi trenul aleargă în noapte mereu

Şi-i negru ca neagra-i povară!

Dar bieţii mineri, se cred curcubeu

Şi-aleargă nebuni, spre ocară...

lucia secoşanu

42

RREEVVOOLLUUŢŢIIEE......

Am răsturnat o lege, ca să trăim mai bine,

Ca să trăim în pace, ştiind de ce muncim!

Să aibă drept la masă şi casă orişicine,

Să creştem prunci, să râdem şi poate... să iubim!

Am răsturnat o lege, căci prea era nedreaptă...

Şi ne robea voinţa, ţinându-ne-o în gheare...

Şi-am răsturnat o lege! Şi fiecare-aşteaptă

Să-şi împlinească visul... Aşteaptă, fiecare!!!

Că, ne-am ales aleşii, să nască-o lege nouă

Care să fie dreaptă, la bine şi la greu!

Noi i-am ales! Şi-acuma, se fac cumva că... plouă!

Şi-am răsturnat o lege, ca SĂ TRĂIM MAI RĂU!

Căci, dacă inainte, la vorbă n-aveam dreptul

Şi ne feream cu grijă cuvântul de-ai noşt’i semeni,

Acum vorbim, e drept! Prea mult şi... nedestul

Şi-acum, vorbim cu toţii şi nu ne-ascultă nimeni!!!


43

’nainte, fapta, vorba, era-nregimentată

Şi truda de cazarmă, ne sufoca voinţa...

Acum, abia acum, aflăm voinţa moartă...

Şi-acum! Abia acum, ştim ce e umilinţa!

Nu zic că, înainte, eram mai fericiţi!

Dar „mâine”, nu era, cum este azi: coşmar!

Eram ca sclavii, sigur... Dar azi, vedem uimiţi

Cum azi abia-nţelegem, ce-i munca în zadar...

Eram săraci, umili şi îmbrăcaţi „în rate”...

Mâncam meschin, puţin şi-aveam de ce-njura!

Acum, cârpim cu grijă paltoanele uzate,

Luate-atunci „în rate” şi n-avem ce mânca!

Să fim mai mulţi în ţară, făceam copii, „la normă”!

Eram siliţi să-i facem cu sila! Vrem-nu-vrem!

Şi... ne năştea români mult suduita dogmă!

Iar astăzi? De-i dorim, nu ni-i mai permitem...

Atunci, eram sortiţi la frig şi întuneric

Şi-aveam de-ales din două: la muncă sau pârnaie...!

Şi nu ne-a convenit! Şi-am răsturnat isteric

O lege incomodă! Să nu ne mai îndoaie...

lucia secoşanu

44

Să... nu mai fim forţaţi, să facem ce nu vrem!

Să nu mai trebuiască să ne-nghiţim cuvântul...

Acum am răsturnat-o! Să libertate-avem!

Pleznim de libertate, nu ne-ar răbda pământul...

Era severă legea ’naine şi hulită,

Dar ne silea la muncă pe toţi, cu mic cu mare...

Acum, hulita muncă, e aspru drămuită

Că munca-nseamnă viaţă, speranţă şi... mâncare!

Şi azi, ne umilesc vitrinele-ncărcate

Cu boarfe de import şi alte aiureli

Mai scumpe ca păcatul, ce nu se dau „în rate”

Şi azi, privind la ele, redevenim rebeli!

Ce-am vrut? Şi noi ca omul... Ceva, mai mult un pic!

Să fim niţel „mai bine”, mai liberi, se-nţelege...

Dar... am schimbat pe dracu, cu ta-su, cum să zic?

Şi, să trăim mai rău, am răsturnat o lege...


45

SSUUNNTTEEMM OO SSLLEEAAHHTTĂĂ DDEE GGOOLLAANNII!!

Suntem

o... „şleahtă de golani”

Săraci,

prostiţi şi umiliţi.

Răbdăm

de foame şi de bani,

Dar

încă suntem nedoriţi....

Deşi

muncim cu toţi din greu

Să-mpingem

carul fără boi

Şi

ştie poate Dumnezeu

Cum de

răzbim printre nevoi !!!

Şi

suntem mulţi, precum suflarea

Şi

suntem pâinea şi cuţitul...

lucia secoşanu

46

Dar,

am cam rătăcit cărarea

Şi-acum

prin gropi, ne frângem gâtul...

Şi-aşa

cu gâtul rupt, răbdăm

Să ne

strivească-o adiere.

Şi, nu

cârtim, nu protestăm

Deşi

ni-i viaţa stup cu fiere...

Ne-am

învăţat să fim aşa

Cu

sufletul o carne vie...

Dar cât

vom mai putea răbda,

Nici

Dumnezeu nu cred că ştie..!!!


47

PPEERRUUŞŞUULL

Acum eşti liber, liber ca suflarea

Şi ca suflarea te destrami în vânt!

Nu-ţi stii menirea, nu-ţi găseşti cărarea

Şi nu mai poţi să-nozi un singur gând...

Descătuşarea, ţi-a adus... pieirea

Sărman peruş cu vorbe învăţate...

În faţa ta-i acum nemărginirea,

Ce o numeai odată, libertate...

Dar zborul îţi e frânt, aripa moartă

Căci, colivia, strâmtă ea ţi-a fost!

Încerci să faci doi paşi până la poartă

Şi înţelegi că nu mai are rost...

Căci dincolo de poartă-i lumea mare,

Ce alte legi cunoaşte şi alt sens...

Şi libertatea de acum te doare

Şi-să crezi în termenul „consens”...

lucia secoşanu

48

Privirea ta ţinută-n adormire,

De grele văluri, de un bun dresor

Este durere şi nedumerire

Când vrea să vadă dincolo de nor....

Iar gândul tău, ce îl credeai poet,

Se-mpiedică de tot ce-i iese-n drum!

Şi teama-şi face loc, încet, încet..

Şi te-ai întoarce-n colivie-acum...

Dar, colivia-i părăsită, spartă,

Şi renegată de întregul cârd...!

Grăunţe nu-s ! Nici apă, nu e, iată...!

Şi-atunci, n-ai încotro ! Te-ndrepţi spre târg...

Te-aşezi de bună voie-n colivia

Cumpărătorului cu bani mai mulţi

Şi-aştepţi mâncare cu nimicnicia

Atâtor papagali, flămânzi, desculţi.....


49

VVIINNOO DDOOAAMMNNEE--NN RROOMMÂÂNNIIAA!!

Vino Doamne pe Pământ

Şi trăieşte printre noi!...

Vreau să văd de rămâi sfânt

Printre doruri şi nevoi?...

Vino Doamne-n România!

Vreau să fii de poţi mut

Să văd cum ‘ţi-nghiţi mânia

Pentru ce s-a petrecut!

Şi, de ai curaj Tu, Doamne,

Fii român! Să văd: ce faci

Când n-ai dreptul la sudalme

Şi ţi-s fiii, câmp de maci!

Maci plăpânzi, în roua serii

Ce şi-au stins a lor văpaie…

Fii Tu frate al durerii!

Rabdă Tu, când te despoaie,

lucia secoşanu

50

De copii, de neam, de ţară…

Şi să văd! Rămâi tot sfânt?

Vreau să văd: n-o să te doară

Rana-acestui biet pământ???

Rabdă Tu de poţi Prea Sfinte…

Eu, m-am săturat! Ajunge!

Vreau dreptate, nu morminte…

Vreau să pot să râd! Nu… plânge...

... Vino Doamne! Dă-mi putere

Să aştept o altă soartă

Fără lacrimi şi durere…

Şi, de ai curaj, te poartă

Şi te-adu aici. La noi!

Fii roman! Să văd de-ţi place!

Rabdă frică şi nevoi,

Să văd sufletul, ce-ţi face?

Eu nu cred că poţi Prea Sfinte

Ca să rabzi, ce-am răbdat noi!

Fără lacrimi şi cuvinte,

Să duci spini pe umeri goi…


51

Vino deci, să văd ce poţi?!

Poţi să rabzi făr’ un cuvânt?

Să nu plângi copiii morţi

Blestemând pe-al lor mormânt???

Ei, murit-au pentru ţară

Pentru neam şi ai lor fraţi!

Vreau să văd: n-o să te doară

C-au murit pentru-ndopaţi???

Care, vieţile le-au luat

Ca să prindă ei ciolanul…

Iară nouă, legi ne-au dat!

Legi… Care le-ngraşă clanul…

Vino Doamne şi de poţi

Sfânt o clipă să rămâi

Şi de-I poţi răbda pe

Hoţi fără ca să te mânii,

Atunci… eşti de partea lor!!!

Nu eşti Dumnezeul meu…

Nici al pruncilor ce mor!...

Dacă-I rabzi, devin ateu!

lucia secoşanu

52

NNUU SSUUNNTT SSIINNGGUURR TTOOTTUUŞŞII

Casa sufletului meu e bântuită

de fantomele viselor moarte

Ce-şi zdrăngăne-n lanţuri de

dor, regretul neîmplinirii

Alungându-mi somnul, îşi poartă

ne-nţelese văluri de lacrimi prin noapte

Şi-mi chinuie ziua de mâine.

Speranţelor noi, fiindu-le zbir !

Şi dorul îmi plânge în casa

speranţelor moarte ce se nasc de pomană

Căci casa fantomelor, cazemată

de spaimă e! Şi se apără,

De tot ce-ar putea sparge zidul

de cremene-teamă şi să-l spele de rană,

Iar inima-mi strivită de doruri

deşarte-i amnar care scapără !


53

Şi-aprinde noi vise, să se

stingă-n fantome ce-şi plâng părăsirea

Şi arde regretul, deşeu dureros

despre sinele meu de pripas...

... Şi-s lacaş de fantome şi

iertare le cer, le iubesc şi mângâi licărirea

Căci prietene dragi mi-s acum în

pustiu-mi, ce alături de mine-au rămas...

lucia secoşanu

54

NNUU MMAAII AAMM DDIIMMIINNEEŢŢII

Demult nu mai am dimineţi

Ci doar nopţi, ce nu se sfârşesc

Şi nu am nici alte vieţi,

În care să pot şi eu să trăiesc....

De mult nu mai am nici amiezi

Să degust tihna trudei sfârşite.

Viaţa mea, noapte-zi, noapte-zi,

E un haos de visuri strivite,

De mine, de voi, şi de toţi.

Călcată-n picioare-ncălţate cu cizme

Pisate-n cadenţă şi scrâşnet de roţi

Viaţa mea-i un poem fără rime...


55

NNEEOODDEEMMOOCCRRAATTUULL

Mă uit cu disperare la buzunarul gol

Şi nu găsesc soluţii, să-mi cumpăr ce-mi lipseşte!

În zori, aşa să fie, fără săpun mă spăl

Că-i scump! Se gată iute şi-n spume-mi iroseşte

„Agoniseala” toată, după o zi de trudă

Şi nu-mi permite punga să fac clăbuci oricum!

Şi zic, că sunt curat de-mi văd mustaţa udă

Iar banii (ce nu-i am!), o să mi-i strâng de-acum...

Ciorapii mi s-au rupt, dar eu am ţinte-nalte

Şi nu privesc în jos, la ce-i meschin sub soare...

Cravată?? Ha! Cămaşa mi s-a rărit în coate

Iar pantaloni în c..., îmi iau din ajutoare!

Şi liber sunt ca uliul ce se înalţă-n zbor

Iar hrana mi-o asigur, ca el: pe apucate!

Salamului cu soia îi duc amarnic dor

Şi simt că mi se-apleacă de-atâta libertate...

lucia secoşanu

56

Că sunt şomer şi-s mândru că am un stat, „de drept”

Ce-mi dă şi mie dreptul să fac tot ce doresc

Să spun ce-mi dă prin minte, cretin sau înţelept,

Să scriu chiar şi-n ziare... Dar nu-mi dă să muncesc..

Guvernul stă-n balans, între ce-i bun, sau nu e!

Senatul stă de-asemeni, iar Parlamentu-asudă

De greaua sa menire: prin votul său să „spuie”

Cum să se răsplătească, după atâta trudă...

Deci: dragii nostri-aleşi şi opozanţii lor

Să nu-şi bătătorească anexele dorsale

Se-nvăluie-n osânză, când spatele îi dor

De griji prea multe! Cică a mea şi-a dumitale...

Mă strădui să fac faţă cum pot şi să trăiesc.

Şi să... mă tranzitez cum pot şi cum se poate!

Dar, m-am născut cinstit şi ştiu doar să muncesc...

Iar astăzi, musai este, să ştii să dai din coate!

Corupţia e-n floare şi toţi se îndârjesc,

Să strige că aşa, vezi bine, nu se poate!

Dar, până se rezolvă, desigur, mai mânjesc

Pe câte unul care să ştie da din coate...


57

Dar eu, cu punga goală, ferit sunt de păcate...

Să vreau să dau „ceva” o slujbă să-mi găsesc,

Nu am de unde da! Şi-atunci a mele coate

Şomează ca şi mine... Şi, n-am CE să muncesc!

Şi până când cumva, habar n-am cum şi unde

Să fac ceva ca lumea, vreo slujbă de-oi găsi,

O mare disperare şi silă mă cuprinde

Şi mă întreb întruna: cum dracu voi trăi??

lucia secoşanu

58

LLOOCC „„RREEZZEERRVVAATT””!!......

S-a dus amar de timp de-acum

Şi am aflat c-am fost minţiţi...

Speranţa, s-a pierdut pe drum

Suntem tot proşti, tot umiliţi....

În nopţi târzii, asfaltu-oftează

Când îl călcăm nepăsători....

Căci piatra lui, încă păstrează

Vieţile atâtor flori...

Iar nourii, plâng din înalt

Cu lacrimi reci, neostoite

Udând obrazul de bazalt

În toamne reci şi nedorite...


59

Şi-n valuri triste îşi adună

A lor durere ce mai plânge

Cătând un loc, unde să-şi pună

Cleştarul îmbibat de sânge...

Iar trista lor aureolă

Se sbate jalnic, jalinc val,

Ce are loc doar în rigolă,

Ca să se scurgă la canal...

lucia secoşanu

60

NN--AAVVEEŢŢII NNIIMMIICC DDEE SSPPUUSS??????

Nu vreau să dau cu pietre-n voi

Că aţi răbdat de frig şi foame.

Că vă trudiţi ! Aveţi nevoi!

Că aveţi prunci şi aveţi mame...

Nu vreau să dau cu biciul, dar

Vă-ntreb, „ACEASTA, ESTE VIAŢĂ???”

Cănd truda vi-este în zadar

De ce răbdaţi fără speranţă???

Vă inchinaţi lui Dumnezeu

Şi vă ajunge-o cruce mare

În loc de pită...!!! Şi, vi-i greu,

Dar nu cătaţi în jur cărare....

V-aţi învăţat să staţi în jug

Şi să răbdaţi precum Isus!!!....

Cănd, sunteţi brazdă, dar şi plug,

Voi, chiar n-aveţi nimic de spus???


61

EEUU,, NNUU--NNDDEEMMNN LLUUMMEEAA LLAA RREEVVOOLLTTĂĂ......

Eu, nu-ndemn la revoltă lumea

Şi ţin la creştineasca lege

Dar!!! Să nu-mi pot plăti o pâine???

Pe asta, n-o pot înţelege...

Nu vreau răscoală, nu vreau sânge,

Dar vreau o lege creştinească!

Şi, de mă doare, să pot plânge,

Iar de tâlhari, să mă ferească!

Dar cum să cred în legea nouă

Care serveşte pe hoţi doar

Ce-acum, îşi pun sub cloşcă ouă

Clocindu-şi viperele iar!!!

Şi mie, doar palavre-mi vinde

Şi mă sufocă cu-a lor plasă...

Să fug, nu-i rost, că tot mă prinde...

Iar plasa-mi este pat şi masă....

lucia secoşanu

62

Şi plasa-i strânsă parcă-n ură,

Să nu pot face nici un pas!

Şi legea, lacăt e la gură,

Să nu mai pot să ridic glas!

Că, dacă spun că nu-mi convine,

Mă paşte iute un conflict

În care-s vinovat, vezi-bine

De... „al opiniei delict”!!!

Altfel, avem democraţie

Şi libertate la cuvânt...

Dar care-i ăla, cine-l ştie,

Când n-avem dreptul nici la gând...

Deci, nu-ndemn la revoltă lumea,

Şi ţin la creştineasca lege!

Dar... prea mă strânge-a ei curea!

Şi-aş vrea ceva, să... mă dezlege...


63

UULLTTIIMM GGÂÂNNDD,, DDEE BBUUNN RRĂĂMMAASS......

Mămică şi tătic. De-aici, de nicăieri

Un gând de bun rămas, vă mai trimit în vis...

O clipă vă mai fur, o clipă de dureri,

Şi-apoi, mă pierd cu totu-n al morţilor abis...

Aici unde sunt eu, cu mine şi ca mine,

Suntem mai mulţi ! Chiar prea mulţi ! Şi lutul, ne apasă...

Dar, cel mai greu ne este, de-aici, din gropi străine

Să vă uităm pe voi, căci dorul, nu ne lasă...

Şi când ni-e dor de viaţă, de râs şi de iubit

Ne este tare greu, aici, în negrul lut,

Dar cel mai mult ne doare că, voi ne-aţi părăsit!

Şi nu-nţelegem mamă, cum oare s-a putut??!!...

Căci mamă, şi tu, tată, ce-ţi caţi un coţ de pâine

Care trudeşti aiurea şi pentru ce, nu ştii

Care habar nu ai ce te aşteaptă mâine,

Oare vă amintiţi că aţi avut copii?

lucia secoşanu

64

Copii, născuţi în foame şi-n jertfă, pentru jertfă...

Copii, crescuţi în frig, în beznă şi lozinci

Copii, aduşi cu sila-ntr-o lume rea, amorfă

Şi omorâţi sălbatic... Că... am murit atunci!...

Copii, făcuţi fantome care vă bat la geam

Să vă aducă-aminte, DE CE au fost ucişi !

Copii, ce plâng în roua din flori şi de pe ram,

Copii, făcuţi eroi, după ce-au fost proscrişi...

Copii, făcuţi degeaba şi omorâţi degeaba...

Copii... Copiii voştri, pe care i-aţi uitat !

Părinţi nebuni, luaţi cu viaţa şi cu treaba,

Copiii voştri-s morţi ! Sau poate, n-aţi aflat??...

Copiii voştri-s morţi şi voi tăceţi, chitic,

Pentru un colţ de pâine! Şi ăla, cum o fi!

Bunică şi bunic! Mămică şi tătic!

Copiii voştri-s morţi! Cum mai puteţi trăi?...

Chiar voi ne-aţi omorât, cu... nepăsarea voastră!

Cu timpul care trece şi îl lăsaţi să treacă!

Cu frica, care-ngroapă în inima sihastră

Tot ce nu are grai, sau trebuie să tacă!!!


65

Iar voi, tăceţi! Tăcere hidoasă ca un gheb...

Tăceţi şi nici în şoaptă nu mai vorbiţi de prunci....

Şi-atuncea, daţi-mi voie, în vis să va întreb

De-aici, din nefiinţă:DE CE AM MURIT ATUNCI ???

Dacă din moartea noastră, nu faceţi rug de lacrimi,

Din viaţa noastră dusă, nu înălţaţi biserici

Dacă jertfirea noastră, nu v-a spălat de patimi,

Sunteţe infanticizi...! O gloată de isterici

Pornită de-o minciună, pe-un drum pierdut, pustiu

Ce urlă-aiurea-n criză, până-şi găseşte naşul,

Să-i mâne pe nebuni la loc, în balamuc...

Iar pentru morţi, e bun doar târnul şi făraşul...

Şi-apoi, sunt duşi în „cinste” la groapa de gunoi

Şi-aşa de ochii lumii, să potolească gloata,

Se trage-o vorbărie, se zice că-s „eroi”

Turnându-se pe ei, uitare cu lopata!!!...

Mai ştiţi cum am pierit striviţi de tanc, sub şine???

Sau seceraţi de gloanţe, mămică şi tătic???

Noi, am murit în stradă, s-aveţi un colţ de pâine,

Pe care nu-l aveţi! Şi nu faceţi nimic!!!...

lucia secoşanu

66

... Copiii voştri-s morţi, şi plâng în roua serii

Copiii voştri plâng, când văd i-aţi uitat!

Şi i-aţi uitat, fiindcă duceţi jugul poverii...

Aceleiaşi poveri, de care n-aţi scăpat!!

E poate doar mai mare şi nu ziceţi nimic!

Pe noi, ne-aţi omorât, şi-o duceţi şi mai greu!

Bunică şi bunic! Mămică şi tătic!

Fiindcă ne-aţi uitat, vă bate Dumnezeu...

Fiindc-am crezut în voi! Că... vreţi să fie altcum,

Ca leii am ieşit să cerem liberatate...

Mămică şi tătic, de ce ne-aţi scos în drum,

Dacă ştiaţi că nu vreţi nici pâine, nici dreptate...?!

Voi ne-aţi adus pe lume! De ce ne-aţi alungat??

Să plângem azi zadarnic în florile din glastră??

Eram copiii voştri! Copii ce i-aţi uitat...

Că, n-am murit de gloanţe, ci de uitarea voastră...


67

Mămică şi tătic, de-aici, de nefiinţă,

Vă dăruim iertarea, chiar dacă ne-aţi ucis !

Cu toate c-aţi uitat de noi şi de credinţă

De-aici, de nicăieri, vă sărutăm, în vis...

Adio deci mămică şi-ncearcă să trăieşti

Cu ce ţi-o mai da Domnul şi mai puţină pâine...

Rămâi cu bine tată, şi vezi cum drămuieşti

Ţigările-ţi puţine... Ca să mai ai şi mâine...

lucia secoşanu

68

MMEESSAAGGEERRUULL NNEEDDOORRIITT

Sunt mesagerul tristelor gândiri,

Durerii, ne-mbrăcată în cuvânt,

A lacrimii, uscată-n amintiri

Și-s huiduit că sunt... ceea ce sunt!

Şi, sunt făcut să nu anunţ plăcerea

Şi-n tolba mea ţin dorurilor, vamă.

Fireşte, nu-s iubit şi nicăierea

Nu întâlnesc decât aceeaşi teamă,

De adevărul care ne-nconjoară

De viitorul nostru ticălos...

Şi vrem cu toţi durerea, să nu doară,

Dar vrem abstract, steril, fără folos!

Sunt mesager al disperării mute,

Al surdei înţelegeri între fraţi,

Căci nimeni! Nimeni n-are timp s-asculte,

Sau să răspundă când sunt întrebaţi...


69

În goana lor după un dram de pâine,

Sunt lupi în haită, care-şi cată loc,

La masa împlinirii. Şi-astfel, mâine,

Avea-vor poate parte de noroc...

Sunt mesager al disperării ! Da!

Şi am curaj să spun tot ce ne doare

Căci, trebuie să-nceapă cineva

Să spună adevărul, clar şi tare!

Că, ce se-ntâmplă astăzi dragii mei,

E prea periculos. Şi n-avem vreme

Să mirosim zăpada-n ghiocei,

Când viaţa, pentru soarta ei se teme...

Căci astăzi, despre vis şi gingăşie,

Putem vorbi doar la trecut. Grotesc...

Când nu mai ştim ce-i aia armonie,

Cuvinte ce nu dor, eu nu

găsesc...

lucia secoşanu

70

Şi-s mesagerul ratăcirii noastre,

Ce doare crunt în fiece atom,

Şi face drum de rană printre astre,

Şi-mi pare rău că, sunt şi eu, tot ... om...

Nu merit deci iubire, elogii, vorbe dulci,

Eu, nu vă cânt poeme ce vă adoarme chinul!

Vreau doar să ne trezim din rele. Şi atunci,

Din mesager al spaimei, voi preaslăvi seninul...

... Până atunci, mă iartă tu, cel ce nu mă placi.

Nu pot să-mi tac mesajul ce-ţi tulbură visarea !

Decât să mă acuzi, mai bine vezi cum faci,

Ca vieţii, dar divin, să-i netezeşti cărarea...


71

ÎÎNN GGEENNUUNNCCHHII VVĂĂ RROOGG......

Daţi-mi înapoi visele ce mi-aţi furat

Să bat cîmpii, e... dreptul meu omenesc...

Lăsaţi-mă să mai cred într-un lucru curat,

Să cred că-s iubit şi să vreau să iubesc...

Lăsaţi-mă să mă mint... Aşa e normal,

Ca să pot să păşesc înc-un pas mai departe...

Să mă-mbăt cu nectarul din golu-mi pocal

Ca să pot să mai fac, înc-un pas, către moarte...

Lăsaţi-mă prost ! Sunt om, deci sunt laş...

De ce să mă chinui, pentru că ştiu?!...

Mai am pân-ajung să pasc pe imaş...

Şi chiar de-o să pasc, o să pasc, cât sunt viu!!!...

lucia secoşanu

72

Şi viu cât mai sunt, nu vreu să mai sufăr...

Daţi-mi pilule, să nu mă mai doară,

Viaţa-mi, diademă din petale de fluturi

Prinsă în plete de doruri şi-ocară...

Şi fiindcă trăiesc. Şi fiindcă viu sunt,

Şi fiindcă viaţa se stinge-n nevoi,

Atât cât mai stau pe bătrânul Pământ,

Vă rog în genunchi, daţi-mi visu-napoi....


73

SSPPOOVVEEDDAANNIIEE

Mă spovedesc la Tine, Doamne!

Nu să mă ierţi! Nu mi-e sortit,

Când am păcatu-nfipt în carne

Şi am uitat să fiu smerit…

Iar, vina mea, e mult prea mare

Şi-n iad m-oi duce-odat’ cu ea!

Da-i iartă Doamne pe-ăia care

M-au otăvit de sunt aşa…

Îi ia pe ei te rog la Tine,

Ca-n iad măcar, să fiu scăpat!

Şi-n smoală fiartă, mi-o fi bine

De-I iei!... Şi-oi sti că m-ai iertat!

C-atunci, de oameni, voi scăpa!

Şi-oi râde când sunt pus la fiert…

Căci asta este vina mea:

Pe oameni, nu mai pot să-i iert!

lucia secoşanu

74

Da’-n oameni, cum să cred din nou

Când sunt sperjuri şi când sunt falşi…

Când n-au la sărutări ecou

Şi-n forme strâmbe, s-au dat, traşi…

S-au învăţat să strige „ura”

S-aplaude, să lingă cizma,

Şi, de minciuni li-i plină gura

Şi-şi binecuvântează… clisma!...

Şi-s spondilozici înrăiţi

Mergând plecaţi în faţa ţoalei

Purtată „demn” de ipocriţi

Ce au schimbat faţa moralei…

Pe oameni, cum să-i mai respect,

Când se iubesc ca-n haită câinii…

Şi-oricine-i virtual suspect,

C-ar vrea (!) să ştie preţul pâinii…

Când sărăcia-i explicată

Cu vorbe grase şi umflate

Şi vorbele ţin loc de faptă

Şi n-am unde căta dreptate???


75

Şi-n orice clipă sunt furat,

Mai rău ca ieri şi azi şi mâine!

Ca mâţa moartă sunt purtat

Din gard în gard, în colţi de câine…

Şi dacă vorba mi-o ridic

Şi-mi spun părerea-n gura mare

Sunt acuzat că-s inamic

Al sfintei gloate proletare!

Ce şi-a băgat în cap doar dreptul

De-a fi săracă pe vecie!

Şi, fiecare-i înţeleptul

Care slăveşte-n agonie

Ce-a învăţat în a lui viaţă:

Să rabde mut purtând ţucalul…

Şi, negândind, pe hoţ răsfaţă

Şi-i umple cu nectar pocalul…

Şi Doamne! Cum să-i plac pe oameni

Când nici chiar Tu nu-i mai iubeşti…

Când nu-Ţi mai pasă chiar de nimeni…

Şi faţa-Ţi sacră, Ţi-o fereşti,

lucia secoşanu

76

Să nu-i zăreşti pe cei ce plâng,

Pe cei ce mor, să nu îi vezi

Pe cei care cureaua-şi strâng,

Crezând aiurea în „cai verzi”…

Să nu zăreşti pe cei ce fură!

Şi mint, lărgindu-şi guleru’

C-atunci, încrâncenat de ură

Zău! Ai păcătui şi TU!!!

… Şi nu-i mai rabd, cum vezi prea bine

Că m-au făcut de-am căpiat!

Şi, Te-au pocit chiar şi pe Tine!

Şi e păcat! Mare păcat!...


77

EERROOUULL......

Ai învins sărmane ! Eşti erou!

Cu funia la gât şi cu cuţitu-n coastă...

Furia disperării tale, are şi astăzi ecou.

E mai slab decât ieri, da’-n gânduri adastă...

În zile ploioase, triste şi goale

Mai oftează câte unul pentru jertfa-ţi deşartă...

În faţa amintirii faptelor tale,

O lacrimă uscată, speranţa aşteaptă...

Tu ai murit şi cu tine murit-a trecutul...

În flori te-au îngropat, în minciuni şi uitare.

Credeai că moartea ta, va marca începutul

Unui nou bun, sincer şi liber sub soare!?

Te-au minţit copile, te-au minţit!

Carne de tun, unealtă-ai fost, iată:

Libertatea-ţi dorită încă nu a venit

Iar singurătatea din groapă, nu iartă...

lucia secoşanu

78

În curând, veni-vom cu toţii la tine,

Să nu mai fii singur şi trist şi uitat...

Poate aşa vom avea o bucată de pâine,

În chip de colivă, din grâu nou, curat...

Şi, jertfa jertfirilor noastre uitate,

Trezi-va viaţa în trupuri uscate

Deschide-va poate portiţe-ncuiate

De lupi şi hiene... Şi în libertate

Păşi-vom sub bolţi de curată dreptate

Găsi-vom poteca ascunsă de-acei

Ce nu au pe lume, nici suflet, nici moarte

Ci doar interesele lor de mişei...

Şi viaţa vieţilor noastre distruge

Ca pâinea lor scârnavă să fie mai mare

Iubirea, speranţa, voinţa ne smulge

Şi crezul în bine, cu-ncetul ne moare...

Veni-vom copile în liniştea ta

Şi daruri grozave, ţi-om aduce sub arme:

Pe cei ce mort te-au crezut, ţi-i vom da

Ca viaţa-ţi pierdută, să îi condamne...


79

ZZII DDEE IIAARRNNĂĂ......

Zi de iarnă zbuciumată

Binecuvântată-ai fost

Şi slăvită şi cântată

Însă vezi? Fără de rost...

Am crezut că ai venit

Să ne scapi de Anticrist.

Dar acum, sub văl cernit

Adevăru-i tare trist...

Zi de iarnă, zi turbată

Ce-ai cătat în calendar

Când ştiai c-ai fost lăsată

S-aduci moartea în zadar?...

Poate-ai fost şi tu minţită

Poate plângi că te-ai născut

Şi c-ai fost aşa sortită

Să faci răul ce-ai făcut...

lucia secoşanu

80

’geaba-i plânsul de acuma

Şi regretu-i în zadar...

Zi de gloanţe şi de fum

Ce-ai cătat în calendar???

Astăzi, când vezi bine jalea

Ce-ai adus şi ocrotit

Nu-ţi mai plânge disperarea

Când ştii bine: Ai minţit!...

Testamentu-n gura mare

De ni l-ai aduce-n dar,

Tot n-ai şterge cu uitare

Sângele din calendar...

Vezi mai bine ce poţi face

Şi ca bunul gosăpodar

Adu pâine, adu pace

Că tot stai în calendar...


81

Ca să ştim şi tu şi noi

Pentru ce în zi de jar

Pruncii, ne-au ajuns eroi

Şi-au rămas în calendar...

Zi de iarnă. Te deşteaptă

Şi repară aşadar

Răul ce-ai făcut, ca dreaptă

Să rămâi în calendar...

lucia secoşanu

82


83

ccuupprriinnss

prefaţă ........................................................................................................................... 3

CAMPANIE ELECTORALĂ ........................................................................................ 7

EROI AU FOST... EROI, SUNT ÎNCĂ? ...................................................................... 9

NU MAI VREM STELE ............................................................................................. 12

SCRISOARE CĂTRE IUBITA FIULUI MEU ......................................................... 15

IUBIŢILOR NOŞTRI CONDUCĂTORI!................................................................. 19

ŞTIU DE CE... .............................................................................................................. 20

SLAVĂ OAMENIOLR „DE BINE”........................................................................... 23

PROSTUL .................................................................................................................... 24

VĂLURI CERNITE..................................................................................................... 28

EA .................................................................................................................................. 31

RETRAGE-TE „MĂI DRAGĂ”! ............................................................................... 33

VALUL… ...................................................................................................................... 36

TRENUL MINCIUNII... ............................................................................................. 39

REVOLUŢIE... ............................................................................................................. 42

SUNTEM O SLEAHTĂ DE GOLANI!..................................................................... 45

PERUŞUL .................................................................................................................... 47

lucia secoşanu

84

VINO DOAMNE-N ROMÂNIA! .............................................................................. 49

NU SUNT SINGUR TOTUŞI .................................................................................... 52

NU MAI AM DIMINEŢI ........................................................................................... 54

NEODEMOCRATUL ................................................................................................. 55

LOC „REZERVAT”!... ................................................................................................. 58

N-AVEŢI NIMIC DE SPUS??? ................................................................................. 60

EU, NU-NDEMN LUMEA LA REVOLTĂ... ........................................................... 61

ULTIM GÂND, DE BUN RĂMAS... ......................................................................... 63

MESAGERUL NEDORIT .......................................................................................... 68

ÎN GENUNCHI VĂ ROG... ........................................................................................ 71

SPOVEDANIE ............................................................................................................. 73

EROUL.......................................................................................................................... 77

ZI DE IARNĂ............................................................................................................... 79

cuprins ........................................................................................................................ 83

Administraţie Cronopedia

MANAGER: Lenuş Lungu

REDACTOR-ŞEF: Ioan Muntean REDACTIOR: Mihaela Sauciuc REDACTIOR: Delia Dtăniloiu

Procesare şi suport IT

Ioan Muntean

Lucia Secoşanu ~ Lacrimi vii pentru doruri moarte

Documents

Transcript of Lucia Secoşanu ~ Lacrimi vii pentru doruri moarte