Comori ce curg prin lacrimi - download.resursecrestine.ro

Ana Haz

Comori ce curg prin lacrimi

poezii

Cuvânt înainte

Ai deschis un cufăr cu adevărate comori. Bucură-te de comorile aşternute din truda experienţei de Ana Haz. Comorile nu sunt întotdeauna unde se aşteaptă lumea, ci le poţi găsi pe paginile imaculate ale unei cărţi, scrise cu talent şi, mai ales, cu dragoste faţă de Dumnezeu, de om şi de lumea din jur. Dar, acum şi aici, comorile se găsesc plângând, printre lacrimi şi suspine.

Poate că te deprimă puţin acest adevăr sau te tulbură. De ce comori printre lacrimi? Nu se poate fără suferinţă? Dacă vei citi „en-gros“ cartea de faţă, fără să te opreşti să savurezi imaginile şi gândurile izvorâte din ele, vei fi probabil impresionat de acest paradox: suntem creaţi pentru o lume mult mai bună, dar obligaţi să trăim în lumea pe care o vedem. Trăim aici, cu speranţa în Eden. Suntem doar „tangenţiali“ cu Edenul, mediul pentru care am fost creaţi să trăim. Aşadar, suntem obligaţi să ne bucurăm de comorile Edenului printre lacrimile lumii de acum. Comorile „curg“ spre noi, o altă dovadă a harului. Dumnezeu ne lasă să gustăm parţial din comorile Edenului.

Poezia Anei Haz este străbătută de melancolia trezită de Eden, dar nu este fără speranţă. Lăcrimăm acum, dar nu fără speranţă. Ştim că Edenul perfect există şi vom fi acolo, nu peste mult timp. Până atunci, să nu uităm „zâmbetul“.

Tavi Verlan

5

Cuprins

Diverse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

Încurajare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103

Laudă şi închinare .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119

Naşterea şi Învierea Domnului . . . . . . . . . . . 135

Slujire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145

Trezire şi veghere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155

Zidire spirituală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167

D i v e r s e

9

Tremură sub geană

Tremură sub geană, roua licurindă,Râul încă-şi scaldă prundul, răcoros,Zorii dimineții vin să ne cuprindă,Plini de bunătatea Ta, Isus Cristos.

Leagăne de aur unduiesc natura,Se ridică voalul într-un pas de vals,Ne îmbrobodeşte în sudori, călduraNe toarnă ca aur, în lingoul ars.

Of, năduful care ne-neacă suflarea,Pompează sistola, sânge prăfuit,Grea e truda pâinii, lungă aşteptareaCând cuptorul arde încă, la zenit.

Cheamă-ne pe nume, din acest pârjolŞi ne odihneşte Doamne-n umbra Ta,Umple-ne carafa, sufletul, de-i gol,Ne-ai plătit pe Cruce, toată paguba.

Adu Doamne ploi, răsfrânge Lumina,Ne adăposteşte-n bolți de curcubeu,Înmuiată-n sânge, pare-a fi şi luna,Îşi dezbracă huma suflețelul meu.

D i v e r s e

10

C o m o r i c e c u r g p r i n l a c r i m i

Iată-mă Stăpâne, pe-o buclă, târziu,Îmi privesc în coamă, rodul pârguit,E meritul Tău, scump Părinte, ştiu,De căngile furtunii, Tu l-ai ocrotit.

Roşul asfințit de petale moarte,Arămia frunză, în păreri de rău,Păcatele mele, cu Sânge spălate…Asfințesc: şi vara şi toamna şi eu.

Un prag de Aur îmi stă înainte,Nu am strălucirea care să îl treacă,Tu mă ridici pe brațul Tău, Iubite,Niciodată nu voi mai fi săracă.

Amin!

11

Dorind să știu

Dorind să ştiu valoarea vieții mele,Să scot răspuns din ecuații sumbre,M-am perpelit în arşița de umbre,Pe drumuri vechi, de frunze şi de stele.

Ca o mireasmă, în Har nestăvilit,Cu date clare, alese din Cuvânt,Semne de calcul dictate în Duh Sfânt,Scris cu Sânge sfânt, răspunsul l-am găsit.

Desface paranteze-n zori, pe rouăŞi înmulțeşte, zilnic, bunătate,Pâine caldă sărmanilor împarte,Adună, scade, socoteală nouă.

Isus Cristos, El spune ce valoarePoartă, în lut şi viața mea şi-a ta,Rezultatul Jertfei de la Golgota,Este răspunsul, Viața ce preț are.

El spune vântului destinul frunzei,Dă traiectorii astrelor, departe,Le socoteşte-n armonie, toate,Tată, Fiu şi Duh, nu sunt alți dumnezei.

D i v e r s e

12


Îi mulțumesc pentru răspunsul careMi-a dat un dor să Îi cunosc lucrarea,Isus Cristos e toată rezolvarea,Răspuns corect la orice întrebare.

Slăvit şi înălțat în veci să fie,În ecuații doar de El ştiuteA scos din taină, vii necunoscute,Prin Jertfa Lui mi-a dat valoare, mie.

Amin!

13

D i v e r s e

Zenitul armoniilor divine

Zenitul armoniilor divineRevarsă, în cascadă, Raze sfinte,Pier dezacorduri, când converg spre mine,Când se preling pe față, pe veşminte.

În fir de Aur, eu le torc fuiorulSă țes o pânză, pân-la venirea TaŞi bat în ea iubirea mea şi dorul,Îmi gătesc haina pentru-a Te-ntâmpina.

O-mbrobodesc mărgelele de lacrimiŞi flori de colț culese de pe creste,Eu, lutul care l-ai spălat de patimi,Plin de o Dragoste cum alta nu este.

Păşeşti pe ape, nu eşti prea departe,Pe creste de talazuri sari spre mine,Tălpile Tale, de cuie-s înțepate,Privirea scânteind printre rubine.

Aproape eşti Isuse, întinzi mâna,Mă smulgi din spira aşchiei de val,Căci m-ai vegheat Iubite-ntotdeauna,Brațele Tale mă poartă triumfal.

14


Mai dă-mi putere Doamne, -n aşteptare,Să mai culeg pe Munte, floarea rară,Să Ți-o aştern Isuse, la picioareCând vei veni la noi a doua oară.

Mai umple-mă cu Dragostea Ta sfântă,Să-mi pârguiască rodul în coroană,Când Duhul Tău, în inimă-mi cuvântă,Să împlinesc precum o slugă bună.

Trimite-mi armoniile divine,Să îmi fac în suflet micul Paradis,Din Raze să-mi adun carafe pline,Să mă-nchin Isuse cu imnuri de vis.

Zenitul armoniilor divineEste Iubirea Ta, Isuse dulce,În ploi de Har se varsă peste mineCu picurii din Jertfa de pe Cruce.

Amin!

15

D i v e r s e

Eu sunt țăran

Eu sunt țăran şi din țărani mi-e neamul,Sădesc Iubirea-n pieptul meu, să crească,Şi ştiu să port şi sabia şi hamul,Căci sunt ostaş în oastea-Mpărătească.

Eu m-am născut în leagănul-naturăŞi mama m-a culcat într-o covată,Flori-cruci de liliac pe umeri mă bătură,Să pot fi peste ani o pâine coaptă.

Când mi-am cules culorile din şesuri,Cântarea dintr-un susur de izvoare,Nu le-am lăsat să-şi piardă înțelesuri,Le port în suflet, binecuvântare.

Am dus povara crucii, cu durereDe-au curs pe vatră lacrimi necurmate,Dar Dumnezeul meu mi-a dat putereŞi o Iubire sfântă, fără moarte.

Mă mângâi într-un lan ca de mătase,Suspin aleanul pe-al ciocârliei tril,În abur reavăn, din brazdele întoarse,Îmi limpezesc şi-acum, chipul de copil.


16

Miresme de fân, de mere, de gutui,În pârguiri celeste mă-nconjoară,Blânde revărsări din cupa Domnului,Din zorii zilei până-n fapt de seară.

Mai port pe umeri şuba strămoşească,Un strai ce nu se rupe de la mine,E zestrea care-n ger să mă-ncălzeascăŞi-i aşternut, când primăvara vine.

Pornesc la câmp cu răsăritu-n gene,Amurgul vine să-mi şteargă sudoarea,Trudesc din greu cu brațele perene,Până sfârşi-voi toată alergarea.

Țăran e Tata, frații mei şi eu,Arăm țărâna, semănăm Cuvântul,Îți ducem rodul, sfinte Dumnezeu,Să-nmiresmeze-n Cer, Aşezământul.

Da, sunt țăran şi sufletu-mi se leagăDe o grădină-nveşmântată-n rouă,Unde-am găsit Făptura Cea mai dragă,Pe Domnul Păcii şi Cântarea Nouă.

Amin!

17

D i v e r s e

Sonet cireșului

Când muguri dau năvală, lacăte sunt sfărmateŞi se deschide poarta, raiul mă înconjoară,Dar primăvara trece în scârțâit de cară,Cu toată frumusețea, căci trecătoare-s toate.

Se scutură cireşul a nu ştiu câta oară,Îşi leapădă catrința roade îngemănate,Vin zorii dimineții şi iar se face noapte,Din colți scrâşneşte gerul, de dincolo de vară.

Îmi înrămez în suflet un rod ce m-a uimit,Căci îmi strămută gândul la lacrima de Sânge,Ceresc îmbracă în dulce un sâmbur de granit.

Şi coama-i încărcată, păcatul meu îl plânge,Eşti Tu Isuse în toate, prin toate m-ai iubitŞi toate despre Tine îmi grăiesc, sfânt Rege.


18

Aniversare

M-ai trimis Stăpâne, printre stele şi nori,Să ajung pe un tărâm botezat în culori,Într-un cuib la un capăt al Căii Lactee,Legată de-Acasă cu cereşti curcubeie.

Mi-ai sortit Florarul o clepsidră de floriSă-mi numere anii scuturându-mi bujori,Din flori de liliac, pe umeri cruci mi-ai pusŞi în celule vii, Iubirea Ta, Isus.

Nu ştiu cât voi mai sta la Betezda de cruci,Dar ştiu că Tu prin ele vindecare-mi aduci,Că a nins clepsidra ca pulberea de astru,Petalele căzute sunt şaizeci şi patru.

Într-o zi mă vei scoate din corsetul de lut,Voi uita că strânsoarea uneori m-a durut,În mine pulsează un strop de ParadisCăci numele meu este, în Cartea Vieții, scris.

Nu ştiu câte petale se vor mai scutura,Dar ştiu că vreau în toate să fac doar voia TaŞi ştiu că tot ce-ngădui e spre câştigul meu,Să-Ți fiu mireasmă vie, smulsă de la greu.

19

D i v e r s e

Îți mulțumesc Stăpâne pentru viața-ntreagă,Pentru Jertfa care de moarte mă dezleagă,Pentru că-mi porți povara cât sunt un peregrinŞi voi fi cu Tine în veci de veci. Amin!


20

Acasă (sonet)

„Acasă“ înseamnă odihnă sub cruce,Icoană cu aur de-Ofir înrămată,Sfinte îmbrățişări de mamă, de tată,Este focul de maci arzând printre spice.

„Acasă“ e talpa care dorul îți poartăŞi ceru-i te-ncinge oriunde te-ai duce,Vatra însemnată cu fagurul dulce,Tangenta din Cer, la a lutului roată.

„Acasă“ e-un zâmbet dincolo de nori,O pâine trudită dospind în covată,O doină astrală plângând cu meteori,

Cununi de miresme-mpletite, la poartă,E splendoarea Vieții, Iubirea din zori,Este-un râu de flori pe o ie curată.

21

D i v e r s e

Pe creasta Iubirii

Pe creasta Iubirii, printre florile rareMă odihnesc departe de al lumii talaz,Privesc asfințitul jăruind în focare,Flăcări trezite valsează spre Cer, în extaz.

De-aici, de pe Munte, văd Cerul mai aproape,În liniştea dulce, se oglindeşte norul,Aştept să se deschidă poarta dintre ape,Spre Tine Domnul meu iubit, să îmi iau zborul.

În cascade spumate curg clipele grele,Cimitirul din vale le înghite pe toate,Îşi sapă mormântul, întristările mele,Mă cheamă Cerul cu Bucurii fără moarte.

Desăvârşirea m-atrage, erorile pier,Mirificele fluxuri mă ridică mai sus,Dorul meu se-ancorează la malul din Cer,Cu ceea ce sunt, cu ce-am dobândit în Isus.

Inima-mi clipeşte ca o flacără vie,Un strop din Rugul Jertfei Dragostei divine,Sub cupola ei e-o sfântă Împărăție,Căci nu mai trăiesc eu, Isus trăieşte-n mine.


22

Viu străluceşte Ținta spre care-am alergat,Se deschide-o Poartă cu-adevărat frumoasă,La locul pregătit de Un Miel crucificat,Sufletul meu se-ntoarce, la pieptul Lui, Acasă.

Amin!

23

D i v e r s e

Lacrimi

Prin albii de lacrimi pelinul inundăLimpezind adâncuri, ca cerul înstelat,Răsucind planeta-mi în grad, în secundă,Mă-ntorc spre Tine Doamne, cu adevărat.

Din Râul de sub Tron, un picur mi-ai trimisSă-mi vindece amarul, valul zbuciumat,În prundiş de Aur, cu străluciri de vis,Toată durerea mea, Isuse-ai adunat.

Acum lacrima-mi curge ca un susur blând,Raza Ta de Soare se oglindeşte-n ea,O ridică abur spre ceruri lăudândNumele Tău Isuse, cu toată dragostea.

Cea mai dulce oază, de lacrimă şi dor,Îmi alină setea de Tine Domnul meu,Înmoaie în ea îngeri, aripile lor,În ea-mi vindec durerea, sufletul, mereu.

Dacă ar fi să sece izvorul lacrimii,Spre văduvă şi-orfan mă mână-al ei Cherit,Ştiu că aceasta, Doamne, voia Ta va fiŞi ploile de Har vor umple ce-ai golit.


24

Fără ploi de lacrimi mi-e seacă lauda,Ca floarea ofilită, ca un fân cosit,Cântecul meu, cu Cerul, nu-l pot acorda,Lacrima mi-e mediul de jertfă, de iubit.

O mare ca de sticlă, roua din Cer vor fi?Sau ce aşteaptă burdufurile pline?Când le vei număra, le schimbi în bucurii,Îşi vor spune rostul, lacrimi şi suspine.

Rubinele şirag împodobesc făptura,Le port, daruri scumpe de la Tatăl meu,Mă fericeşte un drag Cuvânt, Scriptura,Ascuns adânc în lacrimi, e-un strop de Empireu.

Amin!

25

D i v e r s e

Sufletul meu

Sufletul meu, parfum eşti? Sau culoare?În ce dimensiuni eşti oare plămădit?Vibrezi în clipa mea prea trecătoare,O haltă-a nemuririi în ce moare,Zburând din infinit spre infinit.

Ai venit din câmpuri fără de trecut,De unde „este“ fără să fi fost,Te bucuri, te-ntristezi cu glasul mutŞi nu ştiu dacă venirea te-a durut,Dar ştiu că treci prin lut să-ți faci un rost.

N-ai dus cu tine nicio amintire,Un nume sau un număr, cod de bare,Eu vreau să te îmbrac în in subțire,Ca o Mireasă sfântă, pentru Mire,Să te gătesc de marea Sărbătoare.

Te-ai răspândit prin goluri celulareȚesând un chip care mă reprezintă,Celule mor, dar ce eşti tu nu moare,Rezultanta din teascuri şi cuptoareSfârşeşte alergarea-n Cer, la Țintă.


26

Te reîntorci din vas, ca un răspuns,Îmi duci Acasă mărturia toată,A fost o clipă şi-a fost îndeajuns,Te-am încredințat pe brațul Lui Isus,De-atunci spre Cer, cu Dragoste te poartă.

Golgota, fereastră-a temniței de lut,Îți lasă Cerul, petic de visare,Cu o Nădejde-n Cel fără de-nceput,El te aşteaptă şi te iubeşte multCăci este Dragoste nepieritoare.

Plăcerea ta să fie voia-I sfântă,Ca cerbul însetat după izvoareAşa să alergi, suflete, spre Țintă,În Susurul care duios cuvântă,Trecând smerit pe calea de durere.

Să nu uiți suflete, Jertfa rămâne,E Dragostea care te-a răscumpărat,Căci a plătit cu lacrimi de rubine,Cu Viața Lui te-a înviat pe tine,S-ajungi biruitor, pe malul celălalt.

Amin!

27

D i v e r s e

Liliacul

Te ştiu de pe-un mormânt,Din Noul Legământ,Liliac frumos,Umbră a Lui Cristos,Din copilărie,Râu curgând pe-o ie.Floare parfumată,Înflorită-n soartă,Culoarea o aduciLegată-n mii de cruci,Golgote suspină, Braț de lamininăLeagă ferecate, Petale surate,Ca să nu te scuturiÎntr-un zbor de fluturi,Să stea împreunăÎn vânt, în furtună.Ciorchini liliachiiÎnalți spre Cer, făclii,Adieri de seară,Le leagănă iarăCa jertfe pe-altare,Plăcut mirositoare.


28

Florile cununăIar vin să ne spunăSă purtăm ca tineCrucile, ciorchine,Să le ducem toateÎntr-o unitate,Zestre de Mireasă,Cusută şi toarsăCu fir de Lumină,Dragoste divină,Cu floare bătutăÎn durere mută,Mărgăritar legatDin lacrima-oftat.Numai NecuprinsulÎți cunoaşte plânsul,Numai peregrinulȚi-aude suspinul.Frunze inimioare,Cu puteri din Soare,Împart Pâinea, Vinul,Să-ți aline chinul,Foamea de frumos,De Isus Cristos,Le arăți la oameniCă Lui I te-asemeni,Liliac Mireasă,

29

D i v e r s e

Floare preafrumoasă.Prinse în culoare, Clipe trecătoareVor sfârşi ca mâine…Căci Mirele, vine!

Amin!


30

Făclii de liliac

E primăvară iar, în flăcări violeteTe preamăresc, Stăpâne, făclii de liliac,În mii şi mii de cruci, petalele-şi desfacŞi în grai floral, se închină cu buchete.

Asemenea şi mie, al Cerului abacMi-aliniază crucea pe-nroşite plete,Pe umerii Tăi sfinți, Te-aud strigând mi-e seteŞi mi-e răspunsul Doamne, atâta de sărac.

Tu ai purtat Isuse, crucile noastre-atunci,De Golgota îmi spune floarea, despre Tine,Că-n templul frumuseții sunt mii de mii de cruci,

Tu le-ai strâns pe toate şi le-ai purtat ciorchine,Mireasa Ta, Iubita, Ți s-a născut aici,Pe Muntele Iubirii,-n staul de rubine.

Amin!

31

D i v e r s e

Zâmbet (sonet)

Eu am păstrat un zâmbet din vremi copilăreşti,Îmi primenesc obrazul cu dulcile-i şoapte,L-am ascuns în parfum de fragi, de mure coapte,Căci l-ar fi găsit hoții în cartea cu poveşti.

Pe creasta valurilor de-ncercări, el poateSă se împletească-n bucuriile cereşti,Când Ți-aduc jertfa, Doamne pe fața mea-l găseştiRăspuns la mântuire, învieri din moarte.

Îl flutur steag al biruinței, pe redută,Din iubire de copil, flamură curată,Căci o Nădejde am şi nu va fi pierdută.

Nimic de Tine Doamne, să nu mă despartă,Când nu pot să zâmbesc, vină de m-ajută,Să nu-mi pierd bucuria sfântă, niciodată.

Amin!


32

Tangențial, Edenul mă-nfioară

M-am destrămat ca visul, ca un fir de fum,În cârmuirea vântului, spre nicăieri,Risipindu-mi viața pe-un lăturalnic drum,Dar m-ai cules, Isus, prin cuante de-nvieri.

Încercuită în granițe terestre,Tangențial Edenul mă-nfioară,Iar e frunza-n rouă, iar dimineață este,Iar sunt vinovată. Doamne, -a câta oară?

Îmi doresc, Stăpâne, zilele în care,De mă-mbie pomul cu fructul lui oprit,Eu, cu bucurie, stând în ascultareSă-Ți regăsesc voia în ce-am făptuit.

Când se-arată raza zorilor, pieziş,Să alerg săltând voios, la părtăşie,Să nu stau cu frică, ascunsă în frunziş,Căci ce-aş putea oare să-Ți ascund eu Ție?

La Crucea Ta Isuse, învăț cântul nouScris cu note mari de lacrimi ca de sânge,Reverberează-n suflet Dragostea-ecou,Privindu-Ți Chipul, de drag, iubirea-mi plânge.

33

D i v e r s e

Când plouă cerul cu lacrimile-astrale,Nu Te înduioşezi şi nu le dai răspuns,Cum grijuliu strângi lacrima din valeCare stropeşte-altarul, Jertfa Ta, Isus.

Mi-ai plătit biletul, intrarea în Eden,Când heruvimi lăsa-vor săbiile jos,Îmi va fi brațul Tău leagănul sfânt, etern,Te voi privi aievea, scump Isus Cristos.

Amin!


34

Mama

Te privesc florile geloase, mamă,Trecând prin vremi petalele nu-ți scuturiŞi frumusețea ta nu o destramăNici mari furtuni, nici zborul lin, de fluturi.

Pe tine mamă, te caută culoriSă-şi etaleze-n chipul tău, splendoarea,Râuri de lumină, strai de sărbători,Nu te umbreşte norul şi-nserarea.

Se tânguiesc miresmele spre moarte,În vatra iernii li se stinge jarul,Dar mamă, tu cu mâini împreunate,Tămâiezi Cerul, flăcări e altarul.

Simfonia învață de la tine,Când îți adormi odrasla în cântare,Inflexiuni din armonii divinePrin care treci de pământeşti hotare.

Te-a legat Iubirea în buchet ceresc,Eşti floare între flori, minunăție,Dar din Dumnezeu, pe care roade cresc,Urmaşii Lui pentru Împărăție.

35

D i v e r s e

Tu mamă eşti iubire ce nu piere,Când calci peste tărâmuri neumblate,Tu eşti, în inimi, fagurul de miereSă îndulceşti vieți, până la moarte.

Răsplătire nu ceri pentru tot ce dai,Dar ai o plată-n Cer, la Dumnezeu,Lupți să îți conduci odraslele spre Rai,Da, acesta este mamă, visul tău.


36

Mamei (sonet)

Ca buciumări de foc, în asfințit răsunăEcou multiplicat în doruri şi suspine,Coroana amintirii, sclipiri diamantine,Glasul duios, chipul tău blând măicuță bună.

Cum te-aş strânge-n brațe! Un hotar mă ține!În curgerea vremii, pe-aceeaşi Cale bunăDragostea divină ne ține împreună,Isus ne e Ținta, voi fi în Cer cu tine.

Văd traiectoria, şirag de lacrimi greleDin rugul jertfei tale, pentru mine arsă,Ca un convoi lucind, din mii şi mii de stele.

Clipă-i vremea, mamă ne întâlnim Acasă,Din spice de aur lega-voi buchețele,Să le purtăm în Cer, la haina de Mireasă.

Amin!

37

D i v e r s e

Mama

Mamă, tu nu eşti doar un simplu nume,Două silabe, cel mai uşor cuvânt,Tu eşti o jertfă arsă-n întregime,A Paradisului miresmă, pe pământ.

În tine e mormântul suferințeiDar şi un plai cu flori ca în poveste,În tine-s rădăcinile Credinței,Izvor de apă dulce-n tine este.

Eşti brazda Iubiri-n care DumnezeuM-a pus să cresc pentru Împărăție,Dulce Canaan e mamă, glasul tău,Lacrima în rugi, o ploaie timpurie.

Pe brațul tău de rugăciune sfântă,M-ai legănat cu-aceeaşi duioşie,Din prima zi, până sunt nins la tâmplă,Cu-atâta drag, cum doar o mamă ştie.

Eşti soarele care coboară din zenit,Mai jos de nor, să-mi lumineze fața,Îmi eşti balsamul atunci când sunt rănit,Eşti zâmbetul care-mi redă speranța.


38

Poate ți-am fost cândva, un spin pe frunte,O pată pe obraz, lacrimă arsă,Dar nu s-a stins dragostea ta fierbinte,M-ai aşteptat să mă întorc acasă.

Mamă, mamă dragă, floare între flori,Rază între raze, oază de alin,Cu undele sacre, feeric mă-nconjoriSă-mi transformi în zâmbet, un amar suspin.

Nu este mormânt, chipul să-ți îngroape,Cu mine-i viu secundă de secundă,Din pasul următor, mă cheamă aproape,E-un curcubeu, în brațe să mă prindă.

Mi-e dorul tău albie nesecată,Susurânde lacrimi scaldă malul, sus,Mamă mi-ai dăruit iubirea toată,Care m-a condus pe urma Lui Isus.

Țin trăirea ta cucernic îndreptar,M-ai sfătuit prin al Vieții Logos,Simt lacrima ta în ploile de Har,Mamă, suntem împreună în Cristos.

Amin!

39

D i v e r s e

Edenul simulat

Adormiră flori, de Lună legănate,Doar crinii au rămas să mai vegheze,Străjuiau miresmele pe meterezeCând m-am născut trecând din noapte-n noapte.

Au adus zorii culori să mă-nfăşeze,Edenul simulat, cu poame coapte,Cu fruct oprit, ispite şi păcate,Susur camuflat de gureşe cinteze.

Mi-e viața doar un abur, trecătoare,Îmi conturează sufletul pe un traseuPe care numai Dragostea nu moare.

Când legăna-va Luna, pe mormântul meu,Crini şi bujori-făclii, comemorare,Voi privi de-Acasă, slăvind pe Dumnezeu.


40

S-aducă Dumnezeu o Primăvară...

Din depărtări, plutind pe vise-nlăcrimate,Pe căi bătătorite de dor de străbun plai,Cât nisipul mării, harnicele noastreRândunici, se-ntorc spre crângul florilor de mai.

Mărşăluiesc iubiri şi doruri în aorte,Inima le mână spre cuiburi părăsite,Nu se pierd în raiuri nici în castele moarte,În ademenirea morganelor ursite.

Sub palme-streaşină, le-aşteaptă cuiburi triste,Ruine care plâng cu boabe mici de lut,Sunt, încă, temelii care să mai rezisteCând viscolirea iernii şi gerul le-a bătut.

A înverzit tăpşanul, cerul s-a-nseninat,Se-ntorc să reclădească ziduri dărâmate,Trăgănând suspinul pe un ram însângerat,Le-nsuflețeşte dorul spre scumpa cetate.

Deasupra mărilor duc salbe de lumină,Pe piepturile pline de sincere iubiri,

41

D i v e r s e

Pe fracul de saten, azurul se aninăŞi aurul din soare, pe noi îmbobociri.

S-au dus purtând pe aripi miresme de gutui,Acum, când se întorc, le mai păstrează încă,Amintiri de acasă, în țara nimănui,În întristare, într-o durere-adâncă.

S-aducă Dumnezeu o primăvară-n careSe vor întoarce iar în țară, peregrinii,Sub brazde aburinde, pe-ntinse ogoareSă semănăm Sămânța, să stârpim toți spinii.

Da, Împăratului Îi place doleanțaDe-a ridica acele ziduri dărâmate,Va binecuvânta, ne va-ntări speranța,Ne va purta paşii spre veşnica Cetate.

Cu dor şi noi ne-ntoarcem, Țara ne aşteaptă,Lăudând pe Domnul găsi-vom desfătareŞi vom purta cununi cu Dragostea din faptă,Strălucind în Raza veşnicului Soare.

Chiar dacă dăm tributul forfecând văzduhul,O Țintă-avem în față, rupem bariere,Dragostea e Puterea, GPS ne-e Duhul,Mergem spre Canaanul cu lapte şi miere.


42

Isus, Comoara mea

Pe când n-am fost, era Golgota scrisăCu Sângele din Jertfa tămâiată,Ca punct de foc, pe jalnica-mi abscisă,Din care să mă-nalți spre Tine Tată.

Să-nfloreşti floarea sufletului meuTu Te-ai închis în clipă, lângă mine,Cu-nmiresmări, culori din Empireu,Cupe aurii de fericire pline.

Frântă, Te-a înțeles şi veşnicia,Mulțimea astrelor din Univers,Cutremurată, Te-a-nțeles şi glia,Doar eu, Isuse, nu Te-am înțeles.

Am fost sărac şi gol, nenorocit,Scurmând adânc să caut bogăție,Când Tu, din înălțime ai venitStrălucitor, Isus — Comoară Vie.

Când ai venit cu brațele întinse,Te-am răstignit pe crucea mea de lut,De dragul meu ai suferit, IsuseŞi nu mi-ai spus ce crâncen Te-a durut.

43

D i v e r s e

Cel mai frumos din mii şi mii de tineri,Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu,Tu ai luat o cruce grea pe umeri,Să porți poverile şi-n locul meu.

M-ai cucerit, Isuse, pic cu picŞi m-ai tămăduit prin Apa Vie,Din clocotul Iubirii, mă ridic,Un picur în imensa-Ți bogăție.

Ascunsă nu te port, Comoara mea,Ci la vedere, fără de tăgadă,Căci hoții nu te vor putea furaŞi moliile nu pot să Te roadă.

Tu-mi eşti câştigul, fără Tine suntUn fir cosit, o pleavă fără scop,Un abur ce se-ntoarce în pământ,O veşnică scrâşnire în potop.

Isus, Comoara mea, Minune Vie,Steagul biruinței, Dragoste, Sublim,Pe brațe mă vei trece-n veşnicie,Un prag de Aur în Nou Ierusalim.

Amin!


44

Te aștept pe aleeasufletului meu

Dă-mi mâna frate, să stăm față în față,Te aştept pe aleea sufletului meu,Să ne-ntâlnim ca în dis-de-dimineață,Precum se întâlnea Adam cu Dumnezeu.

Să ne ascundem de Ochiul ca paraCare defrişează jungle neumblate?Ne ascund cotloane sau umbrele seara?Pentru Dumnezeu sunt la vedere toate.

Privirea condamnă, încriminează gândul,Ne clasează vorba, printre vinovați,Nu putem zbura jugul străin purtându-l,Hai să legăm rana, să ne iubim ca frați.

Cum s-acoperim cu frunza, goliciunea,Când urlă a sufletelor sărăcie?Din inul alb, subțire, Dragostea ar vreaSă ne țese haina pentru veşnicie.

Trage asfințitul linia şi-adună,Gene arămii-săbii învăpăiate

45

D i v e r s e

Copertează gândul, fapta rea ori bună,Iar la judecată, vor sta-n față toate.

Mustră-mă frate, primesc mustrarea ta,Creanga de măslin, flutură în fereastră,Precum iertăm şi Dumnezeu ne va ierta,A murit Isus pentru iertarea noastră.

Să ne privim iar ca-n zilele senine,Aşteptând pe Isus, ca doi neamăgiți,Căci nu ştim unde vom petrece mâine,Colindând prin viață sau ne-odihnim sub mirți.

E vremea să ne încingem cu ştergarul,Să ne spălăm picioarele de tină,Căci supărarea nu înmulțeşte Harul,Ci Dragostea care, în ascuns, suspină.

Amin!


46

Lege de compoziție

Au coborât din Cer, proprietăți divineÎn Legea Dragostei, a Tatălui lucrare,Ea desăvârşeşte spre Viața viitoare,Structurând cu Sânge un Trup pe o mulțime.

Comută, asociază frații-n încercare,Tainic înmulțeşte cei doi peşti şi o pâine,Semnul ei e-o Cruce cu râuri de rubine,Cu Jertfa ispăşirii pentru fiecare.

Sarcina-i e uşoară, jugul ei n-apasăIar cel care îl poartă, va fi biruitorÎn structura vie, cu numele Mireasă.

Te-aşteaptă Miel divin, sub scutul stâncilor,Să o răpeşti la Cer, să-Ți fie-n veci Aleasă,Te cheamă, „Vino Mire“, iubit Mântuitor!

Amin!

47

D i v e r s e

Mă întorc...

La vatra pustiită, pe-al ciocârliei trilMă întorc să-mi regăsesc iubirea de copil,Văd plopul de departe, se-nalță peste satŞi-un nume ia proporții, în scoarță încrustat.

Ulicioara-mi pare un râuleț pe-o ie,Pe când e-atât de largă în amintirea-mi vie,Sub gardul aburind de ploaie, o băltuță,Oglinda ei mă-mbie să intru-n ea, desculță.

Tăcerea mă-nfioară! Zombor de ce nu latră?El întotdeauna mă-ntâmpina la poartă,I-am auzit adesea, de peste zări, lătratul...De ce tace astăzi? S-a dus şi el, săracul.

S-au stins cei dragi, pe rând, s-a dus mama şi tata,Motanul meu, Milenti, a amuțit poiata,Fântâna umple vadra, nu-s iezi să mai adape,Doar ciripit de păsări îi tremură pe ape.

În ogradă, -n floare, mă-ntâmpină zambila,Salută liliacul, din ciorchinii lila…Nu-i părul, nici gutuiul, cireşul, pruni ciopor,Papila amintirii mai simte rodul lor.


48

Trec pragul ce-mi fusese o margine de vis,L-a înghițit pământul, parcă-i un fir nescris,Târnațul nu mă-ncape, dar nu pot să-l acuz,Pe-o bundă dorm în pace, păpuşi de cucuruz.

Descui încet odaia, caut ceva anume,În leagăn printre vise, pe cuptor, în rame,Pe lavița-ncrustată cu doine bătrâneşti,În fuiocul mesei, în scrinul cu poveşti.

Unde îmi eşti iubire de prunc nevinovat?Şi cu emoții sfinte în piept, am aşteptat,Făcându-mi ochii roată, aştept acel ecou,Să mi-l trimită Cerul, copil iubind, din nou.

Nu vine dintr-un sul ce l-am uitat pe grindă,Rama amintirii nu poate s-o cuprindă,Nici firida vremii, nici giuvaer ascuns…Iubirea îmi răspunde din pieptul Lui Isus.

Azi, când umbra serii mă mână spre Acasă,Mai mult decât truda, dorul în palme lasă,În rana vindecată, lacrimi şi suspine,Cu inima de prunc, Isuse-alerg spre Tine.

cucuruz = porumb, târnaț = cerdacfuioc = sertar, lila = violet

49

D i v e r s e

Funia visului (sonet)

Pe munții mei de vise ninge cu argint,Raiuri pământeşti, prinse sub troiene,Se descompun din ce în ce mai terneCa frunze moarte întoarse în mormânt.

Un vis, Isuse, l-am ancorat în Tine,Îi torc fuiorul şi fericită-Ți cânt,Cu firu-i dulce, leg Cerul de pământ,El flori de laur pe cale îmi aşterne.

E funia Credinței, Nădejdii, Dragostei,Nici plete de aur, nici de argint nu potSă-i destrame firul împletit în trei,

Doar cu ea alături, prin ape-adânci înot,Mă-ascund în Tine, să văd prin ochii Tăi,Din Cuvântul Tău mi-e visul întru tot.

Amin!


50

Plouă Harul cu bucurii divine

Plouă Harul cu bucurii divine,Străluciri din Cer ne umplu inimaCând în mănunchiul facerii de bineÎmpletim mireasma sfântă, Dragostea.

Prin mâna-ntinsă spre văduvă şi-orfan,Fluxul din Dumnezeu în suflet lasăLapte şi miere din Noul Canaan,Clip-uri din fericirile de-Acasă.

Ştergi o lacrimă, înseninezi un cer,Ajuți un Crin să înflorească-n vale,Sunt scrise cu aur Sus în fişier,Sunt mărturii în fila vieții tale.

Ai simțit ce debordante bucuriiAduc cu ele faptele-mplinite?Coboară Cerul, te scaldă-n simfonii,Unde sfinte te poartă înainte.

Cum fața scumpă a noului născutÎți răsplăteşte chinul şi nesomnul,Tot aşa simți plata binelui făcut,O fericire dulce îți dă Domnul.

51

D i v e r s e

Ca urmaşi Samariteanului milos,Prin Dragoste depunem mărturia,Cu fiecare pas mai lângă Cristos,Cu pietre vii zidind Împărăția.

Credința nu-i de simțuri percepută,S-o facem cunoscută, să se vadă,Neobosit, o îmbrăcăm în faptă,Spre-a fi prin noi, cerească ambasadă.

Amin!


52

„Cine sunt aceștia?“

Purtăm Credința în granițe abstracte,Sub binecuvântarea ploilor de HarO urcăm pe-o culme, îmbrăcată-n fapte,Într-un un hotar concret, la Golgota-n Calvar.

Aşa-am primit-o, cu Sânge şi sudoare,Curgând fierbinte pe lemnul de durere,Dăruind la Cruce o Nădejde careCurge din rană, ca fagurul de miere.

Ne-am născut din Iubire, Ea ne hrăneşte,Trupul Şi-L frânge, este Pâinea curată,Prin hrana cerească, noi, plini de Putere,Înaintăm spre Cer, spre Țara visată.

Isuse eşti prețul, în dureri cumpliteEşti Dragostea care le rabdă pe toate,Ne-ai atras la Tine biruind morminte,Sfărâmând cu Viața, lespezi de păcate.

Ți-aducem laude-n miresme de tămâie,Mai fericiți ca noi nu-s oameni pe pământCăci Tu ne-ai mântuit, ne închinăm doar Ție,Eşti Dumnezeu puternic, în Iubire frânt.

53

D i v e r s e

Acum ne-aduni bucată cu bucatăSă întregeşti o pâine rumenită-n jar,Zdrobiți în teascuri, desăvârşiți pe roată…Îți pregăteşti Mireasa s-o duci la Altar.

Isuse, Jertfa Ta nu este în zadar,Prin ea desăvârşeşti al omului statut,Eşti modelul care, trecând pe la Calvar,Oferi o împlinire vaselor de lut.

Să trecem pragu-mbrăcați în haine albe,Cântând Cântarea nouă, fredonând divin,Uimiți, heruvimi şi îngeri să se-ntrebe„Cine sunt, oare-aceştia şi de unde vin?”

Să purtăm Credința, Nădejdea, Dragostea,La pragul când numai Dragostea rămâne.Să fim biruitori, Tu ne-ai umplut de EaŞi ne adăposteşti în Dumnezeu, cu Tine.

Amin!


54

Îți mulțumesc, Isuse

Sunt atât de mărunt că mă pierd în clipită,În al ei invizibil, filiform labirint,Dar sunt o fărâmă de Isus mântuităŞi nespus de iubită, prețuită mă simt.

Aş fi stat rătăcind într-o lume obscură,Cu pânze de păianjen obturând Lumina,Cu roade amare pe lăstarii de ură,Crezând că nu fac rău, că nu a mea e vina.

Dar sus la Golgota, pe ultima redutăFlutură Adevărul, al biruinței rug,Deschizând Cărarea spre Cetatea sfântă,Spre moştenirea la care trebuie s-ajung.

Isus este Uşa, s-a deschis în Lumină,Dezlegând labirintul, al vieții mister,Botezând în sfânt spectru nuanțe de tină,Mă înalță ca ecou al Luminii, spre Cer.

O Nădejde-am găsit, de din anii-lumină,Adăpostită în templul inimii mele,Cu Regele Isus, dintr-o țară străinăVom pleca spre Țara fără ger şi durere.

55

D i v e r s e

Îmi picură în vise ciorchini de liliacCu ochii împrejur, o rouă parfumată,În vindecări divine cu-al Primăverii leac,Spre Bucurii cereşti ce nu pier niciodată.

Îți mulțumesc Isuse că m-ai răscumpărat,M-ai învățat umblarea în sfântul Adevăr,Mi-ai strămutat ființa, din neguri de păcat,Din calea sinuoasă, în Drumul drept spre Cer.

Vreau să Te-ascult Isuse şi-atunci când nu-nțeleg,Să plâng de dragul Tău cum plâng de fericire,Căci doar Tu pentru mine eşti Paradis întreg,Eşti Viața, împlinirea, sfânta mea Iubire.

Amin!


56

Vreau s-alerg spre Tine

Din colțul ierbii-adun smaralde-nlăcrimateÎn ale învierii bucurii nepământeşti,Să stăvilesc prin ele întristări de moarte,Căci Ți-ai dat viața Doamne, să mă mântuieşti.

Trâmbițe dau semnale, timpul se grăbeşte,Văd cum îşi trece trena prin vale, vaporos,Dă-mi înțelepciune, să văd duhovniceşte,Să te aştept pe Tine, Iubitul meu Cristos.

Prin amintiri de-Acasă, în Duh mă înfior,Se conturează-n suflet, malul celălalt,Îndură-Te Isuse, vină-mi în ajutor,Căci prea adâncă-i valea şi Cerul prea înalt.

Se comprimă timpul, stă un hotar în drum,Îşi vălureşte vadul cursul, curmeziş,Cu maluri munți de vise, văi un vechi album,Cu tălpile-anotimpuri ascunse prin prundiş.

Vreau s-alerg spre Tine, sărind din creastă-n creastă,Când dorul mă topeşte, în abur să mă-nalți

57

D i v e r s e

Spre norul tainic, la întâlnirea noastră,Cu-acei în haine albe, în Sânge Sfânt spălați.

Amin!


58

Buchețel de ghiocei

Din humă, ghiocel plăpând,Când frunze moarte te apasă,Răsari o floare luminândÎn haina albă de mireasă.

Firav eşti, dar biruitor,Din jugul lespezii de gheațăDeschizi cărarea florilor,Simbolul pasului spre viață.

Duci a străbunilor culoareŞi mana cerului în sevă,Tu clinchețeşti o taină mare,Ca o neamăgită Evă.

Din coasta ta noi generațiiVestesc în roată, primăveri,Viu, stăruind în abnegații,Te dăruieşti, nimic nu ceri.

Ți-ai dus poverile-n răbdare,Zăpezi în lacrimi te-au scăldat,Te mângâie priviri din Soare,Eşti solul binecuvântat.

59

D i v e r s e

Îngâni izvoarele în susurŞi aduni raze în petale,Deschizi ochi adormiți, de mugur,Cu strălucirea feței tale.

În rugi ții capul aplecat,Îți picuri roua la picioare,Dar brațul sus stă necurmat, Învață înspre Cer să zboare.

A primăverii avangardă,Presari din albul pur, culori,În urmă-ți roşu-n maci să ardă,Să-nvie crini mirositori.

În floarea-ți castă-mi leagăn dorul,Ca roua ei fața să-mi spele,În rugi îmi chem MântuitorulÎn vadul lacrimilor grele.

Un viu mesaj duci în misive,Mă chemi la pocăință sfântă,Ca-n vremi apuse pe Ninive,Să-mi pregătesc haina de nuntă.

Semenii tăi albesc poiene,Sădesc în inimi bucuria.


60

Spre fericirile eterneNe poartă-n dor curat Mesia.

Din turma albă, un buchețelDupă inima Ta, StăpâneȚi-aş da cu drag, să spună elSuntem biruitori prin Tine.

Amin!

61

D i v e r s e

Oglinzi

Când m-am privit în bobul de rouă,Peregrin şi el pe o floare,Ca un fulger, imaginea nouăS-a frânt sub o rază de soare.Înfăşată-n infim-paranteze,Ca un abur dispersând uşor,Dintr-un spațiu prea strâns în obezeAm zburat într-un vis trecător.

Atunci, în căuşul meu m-am privit,În lacrima strânsă în palmă,Mi-a răspuns un chip ofilit,Erou în finalul de dramă.Cum să fiu eu? Nu pot înțelege,Să am fața aceea de plâns...În Isus sunt odraslă de Rege,De unde dar, amarul l-am strâns?

M-am oglindit în lacul liniştitDe pe mal s-a prăvălit o piatrăMi-a răspuns un chip ce m-a uimit,Schilodit în unda tremurată.Cât de fragil şi cât de schimbătorE omul, doar o flacără în vânt...


62

Prin Jertfa Lui Isus, curat Izvor,Găsim statornicul aşezământ.

Din seninul oglinzii de mare,Un chip pistruiat de balize,Ca un ecou luă amploareSurvolând cărări interzise.Pe alocuri rechinii la pândă,Printre valuri al algei voal,Voiau din ascunsuri, să-l prindă,Să-l coboare în regn vegetal.

De m-avânt peste anii- lumină,Din oceanul de stele răspunsNu mă ajunge jos în țărână,Voi pleca de aici cu Isus.Nici n-aş dori răspuns instantaneu,Punctând părerile astrale,Doar Tu Isuse dai chipului meuReflexia imaginii reale.

Este mai fidelă decât toate,Doar oglinda Cuvântului Tău,Ea arată calități, defecte,Prin ochiul viu al Lui Dumnezeu,În luciul ei e sabia careDespică şi ciopleşte frumos,

63

D i v e r s e

Ea îmi dă nesperata valoare,Asemănarea cu Tine, Cristos.

Amin!


64

Mă balansezi pe zâmbete de Soare

Ani orbitând pe cărărui de ornic,Precum țărâna pe nucleu de Soare,Îmi spun Isuse că-Ți rămân datornicPentru Iubire, milă, îndurare.

Aproximând în calcule savante,În definiții zugrăvindu-Ți fața,Să Te cuprindă, nimenea nu poate,Când Te arăți pe rouă, dimineața.

Din roua zorilor, urmele TaleLe țin în goana clipei, înainte,Tu aduni rana spinilor din vale,Să netezeşti cărarea mea, Iubite.

M-am născut în Tine a doua oară,În flacăra Iubirii îmi dai formă,Ai răsărit la orizont, spre seară,Să-mi fii neprihănirea de la urmă.

De-aceea simt Golgota Ta Isuse,Pentru că sunt şi eu ascunsă-n Tine,

65

D i v e r s e

M-ating uşor, cuvintele-Ți nespuseŞi-mi curge-n suflet şirag de rubine.

Dar am Isuse un câştig în Tine,E infinitul înghițind clipita,Fericirea, Puterea ce mă ține,Este Iubirea, Împărăția Ta.

Mă balansezi pe zâmbete de Soare,Îți anini Ceru-n ochii mei, Isuse,E-atâta Rai că nu mai simt că doare,Că sângerează încă, răni ne-nchise.

Decupând azurul cu un negru nor,O poartă deschisă înspre Paradis,Seceta-ntristării cheamă la Izvor,Golgote mă poartă la locul promis.

Ca-n adâncul mării, în zile senine,Când sub valuri taine se destramă,Ochii Tăi ca para, lămuresc în minePăcatele ascunse sub mahramă.

Roiuri se ridică din adâncu-mi mut,Zornăit de lanțuri, m-am eliberatMărturisind totul, vreau să Te ascult,Să îmi fie traiul ca sticla, curat.


66

Mulțumesc Isuse că de-acum mă porțiÎn dimensiunea Dragostei dintâi,Că o moştenire mi-a căzut la sorțiPrin Jertfa Iubirii, cereşti bogății.

Mă balansezi pe zâmbete de Soare,Îți anini Ceru-n ochii mei, Isuse,E-atâta Rai că nu mai simt că doare,Că sângerează încă, răni ne-nchise.

Amin!

67

D i v e r s e

Pe malul ros de lacrimile-amare

Pe malul ros de lacrimile-amare,Sub vălul negru-al nopții-ntunecate,Mi-aplec genunchii să culeg din valeComori de Aur, sfinte nestemate.Mi-e crucea un altar stropit cu SângeŞi jertfa de pe el e tămâiatăDe o Iubire care nu se stinge,Parfum, care nu piere niciodată.

Cu mâinile întinse înspre Cer,Larg deschid ferestre, bolți de Paradis,Coboară caldă în lutu-mi efemer,Iubirea care prin moarte, a învins.Cu ea alerg în căutarea castă,Spre locul pregătit în Dumnezeu,Pe vârf de munți sărind din creastă-n creastă,Culegând flori de colț din sufletul meu.

Te chem Isuse în zori, pe răcoareCând bunătatea-Ți se revarsă râu,Adun fuiorul Razelor de SoareSă torc un fir de Aur străveziu,Un fir de dor, bătătorită cale


68

Până sus la poarta de mărgăritar,Ajung acolo, Îți cânt Osanale,Imnul biruinței Tale din Calvar.

De-atâtea ori, ca aburul pe ape,Spre Cer mă-nalță Razele de Soare,M-aduni în norul dragostei Agape,Mă verşi în Har pe-ntinsele ogoare.Dacă mă frângi Isuse-n încercare,Dă-mi Tu savoarea Pâinii din Calvar,Întinde-mi mâna Ta când rău mă doareŞi când paharul este prea amar.

Din mâna Ta cer biruință, viață,În lupta însângerată spre-asfințit,Dincolo de-orizont e dimineață,E locul care mi l-ai pregătit,E învierea dincolo de moarte,Nunta Mielului, dincolo de calvar,E mâna care răsplătiri împarte,Sunt porumbeii întorşi la porumbar.

Amin!

69

D i v e r s e

Sonet României

Țară iubită, dulce Românie,De sub troian, din ghețuri, colți de cleşte,Un ghiocel, speranța înfloreşte,Culori spectrale strânse-n armonie.

Prin vremi mai porți o ie, româneşte,Cu râu de doină dulce- amăruie,În case ții mireasma de gutuiePână când liliacul înfloreşte.

Mai curg cascadă, lacrimile noastre,Dar Dumnezeu ți-a pregătit pomadă,Un scut, când meteorii rupți din astre,

Sau orice altceva ar fi să cadăSă-ți otrăvească Râurile caste,Ți-a trimis Duhul Sfânt ca avangardă.

Amin!


70

Tăceri

Aud prin iarbă treceri ce se-ascundŞi clinchetul bobițelor de rouă,Aud culorile-adormite-n prundŞi un senin când cu petale plouă.

Aud clipa-n clepsidră cum răsună,În frunză aud doina, ca un susur,Speranțe suspinând uşor, în urnă,Un vuiet din fântâni fără de ciutur.

Se aud astrele bătând cadențeÎntru comanda Celui a tot Stăpân,Îngeri cântă, se-nchină-n reverențe,Toate-n ascultare neclintit, rămân.

Pe portativul Razelor de SoareE scrisă a tăcerii simfonie,Cu boabe mari de sânge şi sudoare,Un Râu nepământean de Apă Vie.

Tăcerea cursă sub brăzdări de bice,Din suferința cărnii pironite,Pildă scrisă de chinul de pe Cruce,O Evanghelie fără cuvinte.

71

D i v e r s e

O Iubire cuvântată fără graiPrin Jertfa care mi-a plătit păcatul,Prin Sângele care ne curge-n Rai,Este Isus Cristos şi nimeni altul.

Iubirea Ce-şi scutură norii de jar,Îşi plouă aleanul, retoric, duiosNe-nalță ca abur spre Cer, triumfal,Cu brațe întinse spre Tine, Cristos.

Cu străluciri se scriu tăceri de aurDin răni, din suferință în răbdare,O aură-mpletită-n ram de laur,Cununa Dragostei nepieritoare.

Tăcerea e mută numai aparentCăci într-o zi va rupe stăvilare,Se deschide-o carte, va striga prezentSpre-a fi ori veşnic chin, ori desfătare.

Nu este taină tăcerea, fără glas,Alte dimensiuni chiar o ascultă,Să ne silim în vremea ce-a rămas,Ca şi tăcerea să ne fie sfântă.

Amin!


72

Ești mereu încinsă cu ștergarul

Dedicație doamnei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci

Doctor, profesor, cuvinte estompatePrin faldurile vremii trecătoare,Dar tu, dând humei lăstari de sănătate,Ai titlul scris cu străluciri de soare.

Cu fața înflorită în rodiu King,Zâmbetul senin de înger păzitor,Din glasul tău petale albe ningPeste rănile ce-nsângerate, dor.

Prin mâinile-ți dibace, Cerul numai,Binecuvântă, chinul îl alină,Încinge un curcubeu din flori de maiŞi iar ridică ziduri din ruină.

Tu eşti mereu încinsă cu ştergarulCa să slujeşti în Dragoste fierbinte,Speli neputințele cu mâini de aurŞi ne eşti soră şi ne eşti părinte.

73

D i v e r s e

În jurul tău e pacea, aurorăŞi armonia e la ea acasă,Iar calea ta fotonii o măsoarăCăci traiectoria ți-e luminoasă.

Draga mea, scumpă, să nu uiți vreodatăCă eşti un rod, eşti facerea de bine,Lucrarea ta e-atât de minunatăCăci Dumnezeu este mereu cu tine.

În valea mea de lacrimi şi suspineEşti mâna ce mă ține, grijulie,Te doare,-ți pasă, te ocupi de mine,Îi mulțumesc Lui Dumnezeu şi ție.

Cum străluce roua-n petale de crinŞi după nor, azurul râde-n soare,Să-ți fie răsplătită truda, deplinŞi să desfereci taine-n cercetare.

În galerii de-adâncuri celulareSă ai mereu candela luminândă,Să-ți hărăzească Domnul sorțul careȚi-aduce căutarea la izbândă.


74

Regret

O văd pe mama peticind o bluză,Iar cusătura, cu lacrimi o ‘nălbea;Aud pe tata suspinând din frunză,Între-orizonturi mai port doinirea sa.

Cu doi bujori, corole-nmiresmate,Am biruit a sărăciei spată,Bogată-n faguri dulci de sănătate,Nu m-a învins amarul, niciodată.

Din mângâierea mâinilor asprite,Ce-n suflet erau lanuri de mătasă,Pornit-am să înşirui mărgărinte,O salbă ce mă-ndepărta de casă.

Mă îmbarcam pe limbi de foc din vatră,Să navighez în cosmos de visareŞi îmi crescură aripi, nu o dată,Dar mai târziu s-au frânt în deşteptare.

Iar când am vrut s-o păcălesc pe mama,Să ies în noapte la furat de stele,Ea m-aştepta-n cerdac, căci şi-a dat seamaDe nebunia tinereții mele.

75

D i v e r s e

Speram din submultiplu de secundă,Să pot cuprinde-n brațe necuprinsul,Cătam prin labirintul lui, nomadă,O poartă unde-ncepe paradisul.

Aş fi rămas cu amintiri curate,Dar când am aruncat privirea-n lume,Ea se făcu o punte spre păcate,Îmbrățişarea lor să mă înhume.

Mă înclinam spre hăul de scrâşnire,Lacrimi grele țineau contra balansul,Căci mama nu-nceta în mijlocire,Cerând Lui Isus să-mi întoarcă pasul.

Însă El, întâi, păcatul meu l-a plânsCu lacrimi ca de sânge,-ntr-o grădină,Boldul rătăcirii mele, l-a învinsŞi m-a întors în snopul de Lumină.

Privind inelul ce-n deget mi l-a pus,Mi-e inima întreagă, o cântare,Leagă armonii, spre slava Lui Isus,Cu fir de aur trecut prin cuptoare.

Mă doare în piept, mă doare că n-am statDin tinerețe doar lângă Dumnezeu,


76

Cu inima clocot, cu suflet curat,Trăire sfântă,-n Iubire apogeu.

Amin!

77

D i v e r s e

Mamă, o torță mi-e iubirea ta

Adesea vin pe prispa casei tale,Să îți stropesc muşcatele din glastră,Mă urc pe munte şi cobor în vale,Caut mamă, îmbrățişarea noastră.

Printre uluci mă cheamă-o levănțică,Un drag parfum din ia ta frumoasă,Dar timpul bariera nu-şi ridică,Să vin la tine mamă, nu mă lasă.

În ogradă, întreb cireşu-n floare,Gutuile parcă-şi aduc aminteCă ai plecat pe Razele de Soare,Preafericită, spre meleaguri sfinte.

Zoresc să te ajung dar sunt prea slabă,Din Carul Mare jugul mă apasă,Te-aud în armoniile din slavă,Căci ai ajuns biruitoare-Acasă.

Chip înrourat în lacrima de dor,M-alin sub cerul amintirii tale,Printre stele-aş vrea să pot să mă strecor,Mamă să-ți dau cea mai frumoasă floare.


78

Nu-nfloresc mamă crinii, fără tine,Căci chipu-ți blând, îl duc eu înainteŞi-ndemnul de a cere-nțelepciuneNu l-am lăsat să piară în morminte.

Mamă, prin jertfirea ta mi-ai arătatIubirea sfântă primită din Isus,Sufletu-ți ca sticla, transparent, curat,Ca străzile de Aur, unde ai ajuns.

Țin trăirea ta, oglindă să-mi fieŞi când îmi pieptăn cosița de argint,Văd al tău Ghetsimani o mărturie,Rugăciunile cum împlinite sunt.

Ajuns-am şi bunică şi părinte,Pe prispa casei torc şi eu fuiorul,Iubirea-ți, mamă, este tot fierbinte,O candelă nestinsă-mi este dorul.

Mamă, o torță mi-e iubirea ta,Chiar vântul rece, îi ține nimbul sus,Până când ne-om întâlni, o voi purta,Căci m-a dus pe brațe, până la Isus.

Amin!

79

D i v e r s e

Cât de bogată sunt!

Doamne! Doamne cât de bogată sunt!Să port în inimă comorile de Sus,Să mă ridici din colb, de pe pământ,Pe străzile de Aur, la dreapta Ta, Isus.

La anii când steluțele se stingŞi când încovoiat, canoanele târăşti,Îmi înfloreşti obrajii-n rodiu KingŞi mă-nfiori în bucurii dumnezeieşti.

Tainice zboruri, în zgură blindate,Tânjesc după-nălțimi, flămânde de Soare,Mă treci prin cuptor, le dai libertate,Prea mare-i câştigul, să-mi pese că doare.

Când mă aplec smerită la pământ,Tu mă ridici ca vulturul spre Soare,Acolo pe-nălțimi, mă-nveți să-Ți cânt,Mă-mbrățişezi cu albastru din izvoare.

Ancoră îmi e Credința sfântă,Cu braț de Aur Iubirea Ta mă ține,Forțe de dor, mă atrag spre Țintă,Spațiu se comprimă, m-apropii de Tine.


80

Mă-nconjori cu inimi iubitoare,O corolă gingaşă, petale de crinÎnflorind lutul ars în cuptoare,Ca floarea Iubirii-n parfumul divin.

Pe brațul Tău sunt darul legănatDin roade pârguite în Calvar,În Jertfa-Ți sfântă m-ai înfăşurat,Să mă întorci Acasă, ca mărgăritar.

Nu merit Doamne, nu Ți-am dat nimicÎn mâna Ta, din nou să mă frămânți,Să faci în mine lutul tot mai mic,Să mă întorci în Cer, Acasă, printre sfinți.

E vremea să îmi dăruieşti mantia,O haină care materia o-nvinge,Să părăsesc pe totdeauna, glia,Căci m-ai spălat în lacrima-ți de Sânge.

Isuse-Ți mulțumesc, Îți sunt datoareCăci eşti Comoara, starea mea divină,Prin Iubire eu sunt nemuritoareŞi-aştept Împărăția Ta să vină.

Amin!

81

D i v e r s e

Sufletul frumos, poezia

Poezia, acest suflet frumos,Desferecă lutul, zenitul atingeCând se înalță din colbul de josUn şoim, cu aripi albite în Sânge.

Sufletul frumos este Iubire,Rămâne veşnic fără zbârcitură,Versul lui vorbeşte prin trăire,Poate învinge oceane de ură.

Spuma mării în căuş adună,Țese la război voal de visare,Slove împleteşte în cununăInimi să îmbrace-n sărbătoare.

Din florile de rodii, aprinsul,Miresme suave, din floare de crin,Armonios le leagă cu visulÎntr-un curcubeu de zâmbet divin.

Trecând pe la inimi să adape,Oază, dulce pentru sufletul setos,Se întoarce ca pâinea pe ape,Căci a fost cuiva, de mare folos.


82

Atunci când versul ei este de jar,Concentrice sidefuri o-nconjoară,În taina inimii, mărgăritar,Urcă înalt pe-a valorilor scară.

Suspină în ea, doina din frunzeÎngânată în tril de ciocârlie,Largi deschideri, în unghiuri obtuzeCuprind Cerul, bolta străvezie.

Este o sabie care despică,Brațe de oțel la hotar de țară,Versuri eroi cântând fără frică,Din imnuri strămoşeşti te înfioară.

Poezia e-un pas înainteGhidând spre Eden convoi de speranțe,Dar e şi lacrimi şuvoi, pe morminte,Regretele târzii în instanțe.

Popas pe vârf de munte, e versul,Prin ploile de Har, ozon curat, sfințit,Când în celulă-ncape Universul,Iar clipa Vieții este infinit.

Poezia este o stare divină,Sufletul ca sticla, sufletul frumos

83

D i v e r s e

Când în imnuri de slavă se-nchinăAdorâdu-L veşnic pe Isus Cristos.

Dacă va înceta versu-mi să cânte,Cu stihul Adamic, obosit, înfrântZângănind în cadențe pierdute,Este că n-am luptat ceresc să cânt.


84

Iubirea mamei (sonet)

Zâmbeşte postum, din unda de cristal,Chipul mamei demult plecată-Acasă,O amintire vie, preafrumoasăPe brațe de spumă se-ntoace la mal.

Fluxuri mereu peste mal îmi revarsă,Din zâmbet, din glas, din priviri de opal,Din paşii sub cruce urcând triumfal,Iubirea mamei, atât de duioasă.

În curcubeu se-ntinde peste vale,Ca raze sclipinde în picuri de Har,Traiectoria vie a urmelor sale.

Din arderi de tot, jertfită pe-altar,Mirozne o poartă brize astralePe mama mea dragă, iubire de jar.

Amin!

85

D i v e r s e

Mi-ai pregătit, Isuse, o haină minunată

În dimineața aceea, pe răcoare,Când m-am văzut străină, despuiată,Tu ai ştiut Isuse, ce mă doare,Mi-ai pregătit o haină minunată.

Puteai să îmi țeşi veşmântul, din stele,Beteală să-i fie un fir de argint,Dar ai țesut din durerile mele,Ca flori-cicatrice să spună ce sunt.

Când stau pe gherghef, în răbdare îndur,Toată durerea se-adună în floare,Broderie fină, cu aur de-Ofir,Pe haina-mpărătească, lucitoare.

Puteai să-mpleteşti din raze de Soare,O haină anume, pentru Paradis,Dar Tu ai ales sămânța ce moare,S-adune splendoarea Cuvântului scris.

Din lutul ’nădit cu Cerul, la Cruce,Sub lacrima-n care Viață a curs,


86

E haina mea, în care mă voi duceSă stau față-n față cu Tine, Isus.

La Crucea Ta, sub Sângele iertăriiÎnălbeşte iar urzeala pe război,Ca albul alb de crin, ca spuma mării,Apoi s-o țesem Isuse, amândoi.

Când voi ajunge pe-a Cerului alei,Cu-acei ce haina în Sânge şi-au spălat,Să fiu o desfătare vie-n ochii Tăi,Cu adorare să-Ți dau slavă, necurmat.

Amin!

87

D i v e r s e

Privește în jur și învață

Priveşte departe, mult mai sus de nor,Mai sus de albastru, de senin mai sus,Fără orizont e-un Cer, strălucitor,Bucurii nemărginite, în Isus.

Lipeşte-ți urechea de Susurul blând,Din tainele sfinte cântarea-ți adună,Dă-I slavă Lui Isus, în dor suspinând,Păstrează cu grijă, cereasca Arvună.

Împarte-ți pâinea, pe ape întoarsă,De şapte ori şapte... înmulțită iar,E Lazăr la poartă, cheamă-l la masă,Gustă bucuria prin darul din dar.

Citeşte pildele scrise în floare,Epistole scrise, tainic, cu stele,Psalmii lăsați de sămânța ce moare,Răvaş de dor pe-aripi de rândunele.

Şi-nvață de la păsări, de la crin,Nu mai aduna poverile străine,Slujeşte-I Domnului, dăruit deplin,Adună-L pe Isus, bogat în tine.


88

Bagă de seamă ce-ți spune StăpânulPrin toate în care te înconjoară,Îşi leagă paşii prin ele, destinul,Să-ți fie trăirea mult mai uşoară.

E Candelă Cuvântul, să poți desluşi,În bezna adâncă din miezul de noapte,Indicatoare spre străzile-auriiŞi Ținta strălucind atât de-aproape.

Învață de la toate, CreatorulȚi le-a postat ştafete spre Acasă,Auzi cum spun cât de aproape-i norulLa care te vei ridica... Mireasă!

Amin!

89

D i v e r s e

Mi-s ochii o clepsidră picurândă

Mi-s ochii o clepsidră picurândăSocotind cu lacrimi ani şi ani,Puține clipe doar se mai perindă,Am ajuns cu plânsu-n Ghetsimani.

Îmi este înroşită lacrima, de acum,Cu razele târzii din sângerat apus,Sunt ultimii stropi la sfârşit de drum,Căci m-oi întoarce în apele de sus.

Acolo apa, în picuri, nu se-mparte,Este o mare ca de sticlă, înseninată,În părtăşie sfântă, Iubire, unitateŞi nu va curge-n lacrimi, niciodată.

De pe ale timpului înalte creste,Privesc suspinele pe firul de viațăŞi nesfârşirea desfătărilor celesteCare în Dragoste se îşiruie în față.

Cerul se face sul, timpul dispare,Pământul nu-şi găseşte loc, odihnă,


90

Dar noi de pe culmea de dor şi visare,Pornim spre fericirea din Patria divină.

Nu vei da uitării, Isuse, ce-ai promisŞi lacrimi-mărturie, în burduf adunateNe vor fi roua dimineții în Paradis,Soarele, Iubirea le va şterge toate.

Şirul lacrimilor care astăzi dor,Eu le privesc prin ochii Tăi, Stăpâne,Tu mi le-ai dat ca binecuvântat izvor,Să fie-n Cer, Acasă, fericiri depline.

Amin!

91

D i v e r s e

E mama, altoiul de Iubire cerească

Ne-a trimis Dumnezeu, din locaşul sfânt,Să ne naştem într-o iubire de mamă,Să o purtăm cu noi, până la mormânt,Când din Calea Lactee, Acasă ne cheamă.

Este mama, altoiul de Iubire cerească,Privirile ei sunt blânde raze de Soare,Primit-a, sufletele-muguri să le crească,Ea este şi o jertfă şi o cumplită apărare.

Brațele ei slabe, sunt leagănul dulce,Glasu-i susurat, al păcii cântec duios,Ea proaspăta hrană spre mugur aduceCu tot ce adună sfânt, din Cristos.

Milioane de miracole în palme ea ține,Sub îndelungi mângâieri, doar ea ştieDin lacrimi de copil, înecate-n suspine,Să deschidă un izvor de-aleasă bucurie.

Te însoțeşte mereu, din primul gângurit,Cu tine-i peste ani, în dulce sau amar,


92

Sperând, ea niciodată altfel nu te-a privit,Odor îi eşti ca rege, odor eşti ca tâlhar.

Va umple un burduf cu lacrimile-amare,La Tatăl Dumnezeu, în Cer, să le trimită,Cerând pentru odrasle milă şi-ndurare,Înțelepciune, putere, biruință în ispită.

Portretul ce-şi poartă mireasma întreagăNu-şi estompează prin vremi strălucirea,La capăt de drum ți-e tot atât de dragă,Este mama care ți-a dăruit toată iubirea.

Dar numai Tu Isuse, eşti în Iubirea Ta,Cu mult mai mult decât oricare mamăVeşnic ne ții pe brațe, Tu nu ne vei lăsa,Eşti Raiul în care Dumnezeu ne cheamă.

Amin!

93

D i v e r s e

În Cartea Iubirii Lui Dumnezeu

În Cartea Iubirii Lui DumnezeuŞi în burduful cu lacrimi amare,Ai găsit Isuse, scris numele meu,Ca o mireasmă smulsă de la greu,M-ai salvat prin Jertfă şi-ndurare.

M-ai învățat că Iubirea nu piere,Este gol, pustiu al Iubirii mormânt,Ea este Canaanul cu lapte şi miere,Cu rodul aromat, Bogăție, Putere,Este Țara promisă celui ce-i sfânt.

M-ai chemat cu o Rază de Soare,Ca pe-un mugur din scoarța bătrână,Mi-ai trimis armonii să înfioare,Să trezească mireasmă, culoare,Într-un boț ne-nsemnat, de țărână.

Energii picurate din sferele divine,Elementele în sinteză încunună,Mă hrăneşti Isuse, cu sevă din Tine,Să pornim prin dureri şi suspine,Pe calea rodirii bogate,-mpreună.


94

Înfruntând norii grei şi furtună,Va lega floarea rodul mult aşteptat,Biruința mea, în lupta cea bună,Căci nu vei lăsa încercări să răpunăCeea ce, Doamne, ai binecuvântat.

Căci în nor, poate fi o ploaie de Har,Când mă ții Isuse, pe brațele Tale,Tu chemi să răsară Soarele iarŞi nici o-ncercare nu este-n zadar,Iar spinii, rănile sunt aur, pe Cale.

Dacă sunt o liră, Tu eşti al meu cânt,Ca floare, mi-eşti culori petalelorŞi îmi eşti mireasma purtată de vânt,Isuse, sunt a Ta cu tot ce sunt,Te slăvesc, Îți mulțumesc şi Te ador.

Amin!

95

D i v e r s e

Univers

Cobor într-o celulă a ființei mele,Trec printre Soare, Lună, Luceafăr şi stele,Acolo-ntre ape de jos şi Ape de sus,Este Cerul de Sânge, Jertfa Lui Isus.

Pe un vârf de ac, este un Univers întreg,Un nor umbreşte Terra şi pot să înțelegIsuse, cât de-aproape este venirea Ta!Oare, voi fi gata pentru-a Te întâmpina?

Cu grijă cobor mai adânc, nucleul străbat,E un penel, o daltă, o roată, minunat,Lanț ne ținem strămoşii, mama, tata, eu,Perfectă Ți-e lucrarea, Mărite Dumnezeu.

Cu uimire, sfială, urc încet pe-o spiră,Scânteie smaraldul, duios cântă o liră,Ce-aş mai adăuga sau ce-aş mai putea scoate?Când e desăvârşire, armonie-n toate.

A fost, cândva în Eva, codul genetic spart,Un şarpe a strecurat o genă de păcat,Dar ai trimis Stăpâne, pe Fiul Tău Isus,A adunat păcatu,-n Golgota l-a răpus.


96

Să nu lezez nimic, ies printre caractere,Totuşi Stăpâne, eu aş îndrăzni, ți-aş cerePăzeşte-le pe toate, aşa cum Tu le-ai pus,Dar scrie acum pe ele, cu mâna Ta, „Isus“.

Când voi ieşi afară,-n oglindă să privesc,Din ea să îmi surâdă un chip dumnezeiesc,Să ştiu, privindu-Ți Cerul albastru, infinit,Căci sunt ca o celulă în care-ai coborât.

Amin!

97

D i v e r s e

Gutuie-simbol (sonet)

Îmi zâmbeşti gutuie, rază luminoasă,Cu pufuşorul gălbior, înmiresmatChiar dacă-n adiere nu e legănat,Mi-eşti o candelă pe dulap, în casă.

De mult nu ai băut, nici n-ai mâncat,Şi postul nici o zbârcitură nu îți lasă,Parcă eşti mai aur, mai frumoasă...Cu ce îți este oare, miezul saturat?

Cum poți păstra rezervele de Soare,Cum timpul, tinerețea nu ți-o fură,Plină de aromă, pe cine aştepți oare?

Eşti simbolul candelei din Scriptură,Ce-o vor purta-nțeleptele fecioareCu fețele ca tine, fără zbârcitură.

Amin!


98

File din copilărie

Îşi şterge cerul vremii lacrima, tăcut,Şi-o rază străpunge departe-n adânc,Picurând seninul pe-o vatră în trecut,Transpare-un chip firav, cunoscut, de țânc.

I se-ngemănează razele pe pleoape,Blânde primăveri de plai copilăresc,Văd pragu-acesta atât de aproapeCăci întind pasul şi peste el păşesc.

Se arcuieşte semicercul de culori,Frunte luminată-n coroana-curcubeu,Simt şi-acum, nestins, aceiaşi dulci fioriPe care i-am păstrat prin ani şi ani, mereu.

Îmi scald, iar, talpa în picurii de rouă,Vântul adie prin pleata-mi aurie,Mă cheamă florile în culoarea nouă,Precum o mamă, obrazul să-mi mângâie.

Din unda vremii, perechea de rubineE-un plâns amar din tainica grădină,Un Ghetsimani, nedespărțit de mine,Dar şi creanga dulce, de cireşe plină.

99

D i v e r s e

Iar clipoceşte iazul, prin imagini vii,Vadul bătrân spune o poveste veche,Din fire de nisip ies chipuri de copiiCântând zglobii, „Ieşi, ieşi apă din ureche“.

Ca un copil, le înțelegeam pe toate,Prin soare şi prin ploi, prin uşor şi greuŞi n-am ştiut că lacrimi necurmateUmpleau burduful în Cer, la Dumnezeu.

De acolo, din mireasma de tămâie,Tatăl mă veghea cu fața aplecată,Ştia că va veni clipa, mai târzie,Atunci, cu iubire, Îi voi spune Tată.

Acum, când uneori e cerul mohorât,Chipul inocent se estompează în vremi,Dar inima prin care, copil, am iubit,Ea va răspunde, Isuse, când mă chemi.

Amin!


100

Buchet pentru mama

Acoperind zăpada cu priviri rugătoare,Ochiuri de speranță am cerut, cu dor,Atunci, înduioşată, mi-a dăruit o floare,Primul ghiocel, curat, alb vestitor.

Din plânsul zăpezii, e lacrima dalbăRăsărind sfios de sub pătura-i ruptă,Cu brațe-nverzite, întinse să soarbăCu sete, din raze de soare se-nfruptă.

Mi-a intrat prin inimă gingaşa floare,Să îmi adune dragostea-n bucheteŞi-apoi, din cupa ei de tainice izvoare,Blând să ți-o cânte măicuță, la ureche.

Îți culeg, dragă mamă, albul buchet,Căci şi tu, de sub ghețuri, din ger,M-ai învățat cum să ies şi să-ndreptMâinile mele, rugătoare, spre Cer.

În translucida, albă, curată frăgezime,Petala ghiocelului să-ți spunăCe dor mi-a fost, măicuța mea, de tine,Ce mult dorit-am să fim iar împreună.

101

D i v e r s e

Şi eu şi ghiocelul cu petala lui,Îți ştergem mamă, fața-nlăcrimată,Căci tu mi-eşti o floare a iubirii dintâiŞi nu aş putea să te uit, niciodată.

Acum aş vrea de la-un pahar cu apăPână la-mbrățişarea cea mai dulce,Să-ți spun prin toate, că mi-eşti tare dragăŞi iartă-mă dacă ți-am fost şi cruce.

Îți mulțumesc mult, pentru lacrimi grele,S-au adunat în Cer, burduful l-ai umplut,Dumnezeu a privit cu milă spre eleM-a descătuşat din amaru-mi trecut.

Cel mai frumos buchet, bucuria marePe care astăzi, cu drag, ți-l dăruiesc,Sunt paşii care îi străbat pe-o Cale,Pe urmele lui Isus, spre Raiul ceresc.

Acest buchet, primeşte-l mamă bună,Un clinchet de vis din Noua CântarePe care-n Cer, o vom cânta-mpreună,La Nunta Mielului, în sfânta Sărbătoare.

Amin!

Î n c u r a j a r e

105


Întristarea

Cum pălesc miresme în fața unui crin,Culorile în fața unui curcubeu,Cu a mea-ntristare, în fața Ta mă-nchin,Căci Tu-ai răbdat Isuse, chinul cel mai greu.

Sub întristarea-mi care cercul strângeŞi cerul ei ca noaptea fără nici o stea,Mă-ncingi în scuturi de lacrimă şi SângeŞi Rugul Jertfei Tale, este steaua mea.

Nu mă pot ține granițe de jaleCând Tu mi-eşti Uşa spre bucurii cereşti,Cu fiecare geamăt, Îți cânt Osanale,Tu vei veni Isuse, să mă izbăveşti.

Mi-e uneori amarul, greu, neînțeles,În graiul Crucii, o undă de durere,Ecoul Jertfei, care păcatul mi-a şters,Spune să mai rabd căci este spre-nviere.

Da, Doamne, după ploaie ceru-i mai senin,În lacrimile mele răsfrângi Lumina Ta,Bolteşti culorile din întristare, chin,Ca noul Legământ în deal la Golgota.


106

Şuieră clipita, chinul se scurtează,Ne vei şterge lacrimi, e vremea să revii,Orizontu-ascunde raza din amiază,Se arată norul, eterne bucurii.

Peste-ntristări Isuse, pun Numele TăuCa un balsam pe rană, ca roua pe crin,Ca raza pe mugur, ca puntea peste hău,Ca oaza în pustie; îmi fac cerul senin.

Amin!

107


Dincolo de iarnă

Cad fulgi uşor, în franjuri şi dantele,O haină albă-mbracă vechea vatră,Ridică văi, coboară munți spre ele,Într-o îmbrățişare minunată.

Se-ascund în alb culorile spectrale,În hibernări să-şi plăsmuiască visul,Aşteaptă în aleanuri clipa-n careVor îmbrăca-n splendoare, Paradisul.

Dar ce-i sub haină, nimenea nu ştie,Cum în odihnă sevele par moarteLe pomeneşte geru-n liturghie,Căci nu ştie cum Viața, să le-asculte.

Sub haina albă, rămâne crezul viu,În bulbi de ghiocei se scriu misive,Se roagă spice, în boabele de grâu,Se prind în horă brațe longevive.

Curg lacrimile râuri, sub troiene,Susur camuflat de-ai gerului stobori,Mai plâng în taină aşteptări perene,Dor de Soare veşnic, dincolo de nori.


108

Doar brazii rămân gerul să-l înfruntePledând în verde nobil, tămâietCum munții lor, cu pletele cărunte,Poartă Primăvara veşnică în piept.

Un susur blând va trâmbița din unde,Se vor încinge-n aur raze miiŞi albul iar în spectru va răspunde,Dând culoare întinselor câmpii.

Din cumpăna solstițiului, candeleReda-vor zilei raze de Lumină,Va-nchide iarna pleoapele reci, grele,Când din înalt o trâmbiță răsună.

Se va posta-n album măsura-n clipă,Alta,-n milimetru, se va răsuci,Vin pe a Iubirii veşnice aripă,În Primăvară, eterne bucurii.

109


Adesea urc pe-al visului Tabor

Capacul izbăvirii mă mai ține,Ca heruvim cu aripile-ntinse,Ridic spre Tine mâinile, Isuse,Lege mi-e Iubirea, sfântă Pâine,Nădejdea naşte zbor curat, de vise.

Când visul rupe al lutului frâu,Zboară departe de Calea Lactee,Împleteşte un cer de curcubeiePe un zenit de aur străveziu,Acolo, firul visului se-ncheie.

Pionier în Dragoste fierbinte,Netezind drum convoiului de stele,Ghid spre Viață, zbor visurile mele,Firul lor mă poartă înainteAur spălat în suferințe grele.

Prieten, visul născut în Cristos,Când umbrele nopții dau să coboare,Îmi scrie răvaş cu raze de Soare,Cheamă la țărm ca un far luminos,Cu sfinte speranțe mângâietoare.


110

Alifie pe răni sângerânde,Născut în dureri şi în suspine,Isuse, visul e dor după Tine,Mă-nfioară în Duh, mă surprindeCu ilustrații din sfere divine.

Visul, tainic m-a luat de mână, Părăsind trăirile pe-abscisă,M-a dus departe, în Țara promisă,Eu, firav crin, crescut în tină,Intru mireasmă pe poarta deschisă.

Respir adânc Iubirea divină,Râul susurând, cu îngerii cântă,Cu cei îmbrăcați în haina de Nuntă,Pomii cu roade dulci, se închinăÎmpăratului slavei, Lumină.

Adesea urc pe-al visului TaborSă mă întâlnesc Isuse cu Tine,Mi-aş face o colibă şi-aş rămâne,Dar încă sunt datoare să coborÎn valea mea de lacrimi şi suspine.

Amin!

111


Sunt un om prăbușit la picioarele Tale

Sunt un om prăbuşit la picioarele Tale,În grea neputință, un nimic mi-e povară,Mi-este clipa decenii în cântec de jale,Doar dorul de-Acasă, mai repede zboară.

Nu merit, Doamne nu Îți mai cer nimic,Decât să mă aştern-naintea Ta pe calePrecum un covoraş de rămurele de finic,Să simt doar sărutarea tălpilor Tale.

Nici nu-ndrăznesc privirea să-mi ridic,Mi-s ochii în țărână,-n freatic, lacrima,Eşti tot mai mare şi eu tot mai mic,Isuse, Tu eşti totul, eu, o urmă-a Ta.

Mă treci ca o rouă peste rănile Tale,Un larg orizont, un răsărit îmi deschizi,În raze mă-mbraci, în petale de floare,Când Îți picuri mireasma ochilor blânzi.

Căci Cel Ce-a uscat al mării adâncŞi lacrima-mi amară o poate stăvili,


112

Mă prinzi de subsiori, uşor, să mă ridic,Căci mi-ai pregătit nespuse bucurii.

Mă strângi la piept, ca pe o comoară,Zburd iar, copil, pe-o pajişte în floare,Când licuricii nu se-aprind spre seară,Căci soarele nu mai apune, ci răsare.

Privirea Ta îmi este Lumina, noul Cer,Inima Ta bate într-un dulce fâlfâit,Țintă privesc în ochii-Ți blânzi şi zbor,Niciodată Doamne, nu m-ai părăsit.

Nu m-ai lăsat, Isuse, căzută-n încercare,Mă umpli de Credință şi de Nădejde iar,În Cartea Vieții, m-ai scris, biruitoare,Niciodată-n Iubire, nu-i lupta în zadar.

Amin!

113


Glasul Tău, Isuse

Un singur glas mă poate apăraDe strigătul durerilor, tot mai acut,Un dulce grai, Isuse, vocea TaSpunând că mă iubeşti atât de mult.

Materii infinite străpunge, El vineSă mângâie un bulgăraş de țărână,Acelaşi glas se ridică din mineŞi pe altar, prin Jertfă, se-mpreună.

Coboară prin porți de mărgăritar,Urcă în vuiet din adâncile ape,Atinge-n Golgota, în greul Calvar,Cântarea de Viață a Iubirii Agape.

Sorbindu-Ți glasul, sub pomul oprit,Trăiesc Paradisul Tău, prin vale,Undele lui dulci, firea mi-a amuțitŞi-a şarpelui voce amăgitoare.

Glasul Tău Doamne, îmi este toiagPrin care scot apa din Stâncă,El se ridică peste valuri, în larg,Mă umple de Soare, de pace adâncă.


114

Cu el natura îşi cântă frumosulŞi mama îşi strânge odorul la piept,Un grai minunat din Tine, Cristosul,E cântul prin care, Isuse, Te-aştept.

El trezeşte urechea atomilor mei,Fiecare fărâmă a mea îl doreşte,E glasul prin care Isuse, Tu vreiSă mă slobozi din a lutului cleşte.

E glasul Tău, Păstorul meu iubit,Aştept o clipă când mă vei chema,S-aud Iubirea cum spune „s-a sfârşit“Şi-o veşnicie, în Cer, Îți voi cânta.

Amin!

115


Pe brațul Tău, Doamne

Pe brațul Tău, Doamne, curg Apele Vii,Fântâni secate şi întinse pustiiSe umplu de sfinte, curate izvoare,Ghețari se topesc în clocot de Soare.

În mâna Ta, Doamne, rodeşte toiagul,Ciobul răzleț îşi găseşte întregul,În mâna Ta-i biciul, alinarea dulce,Calea Iubirii, trasată prin Cruce.

Bat clopote-ascunse, în palmele Tale,Mormânt de păcate puse-n uitare,Zac sub lespedea rănii-cicatrice,Nimeni, nu mai poate s-o ridice.

La pieptul Tău, Doamne, surzii au rămasSă asculte, tainic, al Duhului glasIar muții Îți sorb din priviri, armonia,Umplând, prin cântările lor, veşnicia.

La picioarele Tale, e o lume de vis,Durerea-i înfrântă de viu ParadisŞi vase cu lacrimi, cosițe-ştergareŞi temple-inimi în sfântă-adorare.


116

Pe urmele Tale nici orbii nu pier,Ologii aleargă cu-avânt, înspre Cer,Nu se rătăcesc nici cei fără minteCăci brațe de îngeri îi poartă-nainte.

Cruci fără număr, pe umeri Ți-am pus,Pe dealul durerii, le duci până sus,Atâția prădați şi răniți duci la han,Pentru toți ai plătit, bun Samaritean.

Mi-ai ascuns vina în rana Ta, la CruceŞi brațul Tău puternic, mă conduce,Simt Isuse, că rana Ta mă doare,Dar şi alin la sfintele-Ți picioare.

Tu, Fiul Lui Dumnezeu, Isus CristosFrământând din lut, Jertfa de bun miros,Fără cusur, desăvâşită-n toate.Ne-ai îmbrăcat în Viața fără moarte.

În Tine Isuse, simt Ceru-n splendori,Dar şi-n răstigniri mă-nfior uneori,Când lutul în săbii de foc este-ncins,Mă strecor printre ele spre Paradis.

Amin!

117


Furtuna

O aşchie de val, îmi răsuceşte calea,Îmi poartă barca, în cercuri, ca un fulg,Parcă-n vârtej, se suprapun plecareaCu Ținta, malul unde vreau s-ajung.

De unde oare vin cohorte de amar,Ce idoli se-ntrepun, privirea au furat?Să nu văd biruința scumpă, din CalvarŞi să mă las răpusă de valul înspumat.

Chiar lacrimile-mi sunt încremenite,Tremur ca o trestie, mă-ndoi prelung,Dar ştiu că mă-nsoțeşti printre ispiteŞi nu mă vei lăsa, Isuse, să mă frâng.

Căci mi-am văzut durerile la CruceŞi întristările-mi murind în palma Ta,Iar când Tu-ai înviat, Isuse dulce,Un sigilat mormânt, le-a fost Golgota.

Se ridică-acum, sunt doar nişte stafiiSă urle îmbrăcate în spumele de val,Dar Tu Stăpâne, Tu totul poți şi ştiiŞi cred, cred, amuți-vei glasul infernal.


118

Ştiu că nu dormi Isuse, ştiu că-Ţi pasăŞi nu pot înțelege de ce mai întârzieCuvântul Tău, prin care marea furioasăSă fie biruită de-a păcii dulce armonie.

Cuvântul Viu, chiar dacă nu-l vei spune,Un gând de-al Tău îmi este îndeajunsSă-mi fie-n pânze, vânt spre zări senine.Vină, rămâi, rămâi la cârma mea, Isus!

Dar, poate-aşa mă speli Tu, pe picioare,Pentru că mă vrei curată, curată de tot,Zăresc la brâul Tău, ştergarul, alinare.Îți mulțumesc din inimă, Slăvite Savaot.

Amin!

L a u d ă ș i

î n c h i n a r e

121

L a u d ă ș i î n c h i n a r e

Te laud Isuse

Te laud Isuse şi-aş vrea să se vadăFlăcări de Iubire unduind spre TineŞi să-mi curgă-n suflet lacrima, cascadă,Dorul triluind în ritmul de suspine.

Cântul să se-nalțe deasupra de cuvinteUnde numai Duhul armonie leagă,Limbi din focul sacru, Dragoste fierbinte,Aşa cum Tu meriți lauda întreagă.

Curg îngemănate şi lacrimă şi cânt,Iubirea, în susur undele îşi poartă,Te laud Isuse cu foc în tot ce sunt,Cum nu pot lăuda pe-altcineva vreodată.

Pe țărmul alergării, un far strălucitorSă-mi fie închinarea, imnul care-Ți cânt,Să îşi îndrepte paşii, truditul călător,Să-i bată-n piept Lumina, în pânze, Duhul Sfânt.

Lasă-mă să sorb din cântul de AcasăSă îmi umplu gura cu laude divine,Căci Te aştept Isuse, în dorul de MireasăSă-Ți spun adorarea, setea după Tine.


122

Să fii slăvit Isuse, în veci lăudat,Eşti Dumnezeu trecut prin greu cuptor de lut,Răstignit pe lemnul cu Sânge încrustat,Desăvârşit, eşti Rai, aşa Te-am cunoscut.

Te laud Isuse şi-aş vrea să se vadăFlăcări de Iubire unduind spre TineŞi să curgă-n suflet lacrima, cascadă,Dorul triluind în ritmul de suspine.

Amin!

123


Te-am cunoscut Isuse

Te-am cunoscut Isus, pe dealul CăpățâniiCând Te-ai lăsat zdrobit, să sorb Licoarea Ta,Prin cuptoru-Ți greu, cunosc azi gustul Pâinii,Te-am cunoscut şi-acum nu Te mai pot lăsa.

Şi Ți-am văzut Lumina, arcuind pe Cer,În bogăția ei, culori de EmpireuPrinse în stropi de Har, ca un giuvaer,Legământul sacru, în funii-curcubeu.

Ți-am auzit glasul în Susurul Blând,În Râu de armonii din Țara fără nori,Iubirea Ta Isuse curgând pe pământ,Înmugurind viața, legând rod în flori.

Ți-am simțit răcoarea în cuptor aprins,Ca o adiere când spicu-i legănat,Legături au ars când flăcări s-au încins,Dar pe mine Doamne, Tu m-ai protejat.

Cum despre crini mărturisesc miresme dulci,Versul, cântul meu să spună despre Tine,Să Te cunoască şi tâlharii din spelunci,Eşti Jertfa salvării, Eşti Cel Care vine.


124

Te-am cunoscut Isus, pe dealul CăpățâniiCând Te-ai lăsat zdrobit, să sorb Licoarea Ta,Prin cuptoru-Ți greu, cunosc azi gustul Pâinii,Te-am cunoscut şi-acum nu Te mai pot lăsa.

Cu glasul inimii, căci versu-i prea sărac,Te preamăresc Isuse, veşnic Împărat,Mă umplu de Tine, în Tine mă îmbrac,Te-ador, Îți mulțumesc, Tu m-ai răscumpărat.

Amin!

125


Doamne, în fața Ta

Doamne, în fața Ta mă-nchin cu adorare,Cununi de laude-aştern la sfintele-Ți picioare,Ca floarea legănată, m-aplec pân-la pământ,Iar inima îmi saltă ca valul spumegând.

Când Te laud Doamne, mi-e gura fagur dulce,Eşti măreț în slavă, măreț ai fost pe Cruce,Din seva învierii lauda mea curgeDin Râul de pe Cruce, prin al Tău sfânt Sânge.

Bătrânii înțelepți, la unison se-nchină,Mă prind cu ei în cerc, să facem o cunună,Te-nconjurăm Isuse, cu inima ferice,Un lan copt, de aur, încununat în spice.

Aşa aplecată, cu fața în țărână,În creştet simt privirea-Ți, Raza de Lumină,Se suturează duhul cu Duhul Tău Cel SfântŞi gura mea Te laudă într-un ceresc cuvânt.

Umpli de bucurii un căuş mic, de tină,Când înaintea Ta, cu Dragoste se-nchină,Aşa cum primăvara îl umple de culoare,Aşa-l umpli de Tine, când stă în închinare.


126

Nici starul înălțat de fani, peste popoare,Nu are bucuria mea, copleşitoareŞi mă fac tot mai mică, pe Tine Te înalțIsuse Centrul Slavei, al biruinței braț.

Acum cunosc în parte, dar cât să ştiu mi-ai datÎmi spune că Tu meriți laudă ne-ncetat,Smerit, născut în iesle, Tu veşnic ÎmpăratEşti mai presus de toate, Isuse, înălțat.

Slava Ta Isuse, aureolă sfântă,Când Tu mă strângi la piept, duios mă înveşmântă,E-atâta siguranță, e atât de bine,Când Te slăvesc Tu-mi ştergi şi lacrimi şi suspine.

Amin!

127


Așteaptă-mă Isuse…

Aşteaptă-mă Isuse, dincolo de mine,Când fi-va zdrobit eul în al durerii teasc,Dezleg ultima sfoară ce-n Babilon mă țineŞi precum mor în fire, în Dragoste, renasc.

Deschide Cale, Doamne, prin valurile-spume,Spre dimensiunea Iubirii adevărate,Oferă-mi piatra albă cu tainicul meu nume,Prin Sângele iertării, spălării de păcate.

Curge-mă Isuse, din lacrimi şi suspinePe marea ca de sticlă, în Apele de Sus,La Tronul unde stau burdufurile pline,Unde neîncetat, în mijlociri m-ai pus.

Poartă-mă Isuse, dincolo de cuvinte,În graiul ce pătrunde în suflet ca o Rază,Să mă îmbete cântul, peste un rod de minte,Când Dumnezeu adânc mă cercetează.

Trimite-mă la lucru, căci este înspre seară,Să câştig o pâine în trudă, cu sudoare,De vor seca Izvoare ori foamea să mă doară,Priveşte-mă Stăpâne, cu milă şi-ndurare.


128

Cheamă-mă sfânt Părinte, dincolo de blestem,În Paradisu-n care cercul se închide,Din suferințe mute, din lumea-n care gem,Din pribegii, din ale vremilor firide.

Du-mă cu Tine Doamne, dincolo de vis,Unde se joacă raze prin iarba de mătasăŞi mă aşteaptă totul, aşa cum mi-ai promis,Uitată este rana, lacrima este ştearsă.

Ridică-mă Isuse, dincolo de ştiință,Pe-o culme-n absolutul cunoaşterii totale,Dă-mi prin Tine Doamne, deplină biruință,Pe Muntele Cel Sfânt, să mă ridici din vale.

Leagănă-mi barca, Doamne, pe Râul din Cetate,Sub pomul Vieții, aievea să stau la pieptul TăuŞi să ne înfruptăm, ceresc, din rodii coapte,Căci Te ador Isuse, Fiul Lui Dumnezeu.

Amin!

129


Iubirea Ta, Isuse

Iubirea Ta, Isuse, ca cel mai dulce cântec,În inimă-mi vibrează pe strune de vioară,Din temnița de lut zăresc pe Cer un petic,Prin el curge seninul, sufletu-mi înfioară.Îmi risipeşte norul ce plouă cu criblurăDe mă străpung ca ace, dureri învăpăiate,Dar nu sunt circuit, ca apa în natură,Căci Tu le-ai adunat şi le-ai purtat pe toate.

Iubirea Ta, Isuse, mă-ntâmpină în poartăŞi mă îmbrățişează cu Raze vii de Soare,Mă leagă-n părtăşie cu frații laolaltă,În pace ne proşternem la sfintele-Ți picioare.Este căminu-n care îmi este cald şi bine,Pe masă-ntotdeauna mă-mbie Pâinea frântă,De trec prin ape-adânci, e brațul ce mă ține,Pe vârf înalt de munte, ea pardosul înfruntă.

Iubirea Ta, Isuse, nu are-asemănare,Dar Tu în oameni semeni sămânța ei divină,De-aceea, înmiresmat este un crin în valeŞi vas de cinste scoți dintr-un căuş de tină.Căci germenul Iubirii sădit e-n fiecare,El cere un areal ca pentru floarea rară,


130

O viață-n Tine Doamne, deplină ascultareŞi cea mai dulce Hrană, din zori până în seară.

Iubirea Ta, Isuse, se va întoarce-Acasă,Cu snopi de spice grele ca aurul ceresc,Ca rod al suferinței, în haina de Mireasă,În sufletele-mamă ai celor care-o cresc.O, cum Te-ai frânt Isuse, să-mparți Raiul în noi,Ca roua dimineții, cu lacrimi îl stropimSă frăgezim verdeața şi-n ziua de apoiSă ne transferi prin Tine în Nou Ierusalim.

Amin!

131


Umblând pe val

E-ngăduită vremea să umblu pe val,Îmi vărs din ochi amărăciunea-ntreagăSă dau privirii mele, seninul de opalŞi să o leg, Isuse, de privirea-Ţi dragă.

Debordând în mare, poverile străine,Țin mâinile în rugăciuni, împreunate,Porunceşte Doamne şi voi veni la Tine,Mi-e punte Credința, Iubirea fără moarte.

Un fagure de miere fă Doamne glasul meu,Să îl pot ancora în glasul Tău duios,În unde împletite din om şi Dumnezeu,Să vin pe val la Tine, Iubitul meu Cristos.

M-ar cerne valul ca într-o sită rară,Înspre adânc întunecat să mă prefire,Dar mi-e porunca Ta, spre Cer o scară,Țin pasul pe cadențe sfinte, de psaltire.

Trasează legănarea şerpuită rută,Itinerar de spumă, străin, înşelător...Cuante de Lumină, mă duc la Tine, țintă,Eşti gata-n orice clipă, să-mi vii în ajutor.


132

E-atât de greu, Isuse, dar Tu toate le ştiiŞi îmi vei întinde la vreme, mâna Ta,Numai cu Tine ajung la sfinte bucurii,Călcând prin Univers, liber, din stea în stea.

Eu mă încred în Tine, orice s-ar întâmpla,În minunat Cuvânt, cereşti promisiuni,Este desăvârşită, dreaptă, voia Ta,Iubirea, Jertfa Ta prin care ne aduni.

Mă poartă Duhul Tău spre Cer, departe,Dimensiuni, rapoarte tind spre a nu fi,Durere, întristare, par infimitatePe lângă infinite, sublime bucurii.

Ce-i valul şi furtuna, ce-s norii-ntunecați?E clipul inundat de-al veşniciei SoareCând vom nunti în Cer, noi, surori şi frați,Cu Mirele iubit, în veşnica splendoare.

Amin!

133


Isuse, perle sacre sunt urmele Tale

Isuse, perle sacre sunt urmele tale,Lacrimile de Viață, picurate din Cer,Lumina veşniciei, reflectată în vale,Să transforme în aur, un lut efemer.

Călcând țărâna, cu talpa de Soare,Ai punctat Pământul cu urme de jar,Spre Cer, ai trasat o îngustă cărareÎnsemnată prin altar lângă altar.

În groaza nopții eu, lujer tremurând,Am fost adăpostit sub aripile TaleŞi nu aş mai pleca de-aici, nicicând,Căci Tu eşti biruința mea, din vale.

Am coborât la ape, în senina zi,Iar Cerul mi-a zâmbit în curcubeu,Niciodată, potop nu îmi vor mai fiCăci Tu le stăvileşti cu brațul Tău.

Călcând uşor, pe ramuri de finic,Am ajuns vremi ce trebuie să doară,


134

Ca mâinile spre Cer, în rugă să ridic,Arzând ca jertfă, pe altar de seară.

Venise vremea să cinez cu Iuda,Obrazul să-nghețe în sărutarea lui,Dar Tu Isuse, mi-ai dat Iubirea Ta,Să pot, sub cruce, dealul să îl sui.

În Ghetsimani, să-nving a morții jalePrin lacrimi de sudoare, de Viață vie,Să-mi fie bucurie-mplinirea voii Tale,Luptând pentru a Ta Împărăție.

Iar crucea să îmi fie-acel mormânt,Al firii pământeşti, marea de uitare,Să fiu prin Tine Doamne, tot ce sunt,Chiar dacă ştiu că moartea firii, doare.

Să mă arunci pe ape, dacă va trebuiSă mă frâng şi eu, Isuse, ca Tine,Iar când mă voi întoarce,-n acea ziSă mă aduni bogat, în coşuri pline.

Pe urmele paşilor Tăi, oasele albiteSunt aripi întinse, pregătite de zbor,Vitejii țin cadența spre Țintă-nainte,Prin cântarea nouă, ajungem în Cer.

N a ș t e r e a ș i

Î n v i e r e a D o m n u l u i

137

N a ș t e r e a ș i Î n v i e r e a D o m n u l u i

La Betleem…

La Betleem se-ncinge bucuria,Slava, în stea, lacrima îşi adună,Călăuzind drumeții spre Mesia,Îngeri cântă, aduc o veste bună.

La Betleem o carte se deschide,Legată-n piele, cu slove nestemate,În ea sunt scrişi, cu literă de Sânge,Mântuiții, spălații de păcate.

La Betleem a răsărit LuminaMânând apusul departe,-n răsărit,Să-şi lase aurul, tămâia, smirna,La ieslea-n care Ceru-a coborât.

La Betleem veni Isus pe lume,Ca o odraslă-a tinerei fecioare,Din uşa oilor, o Cale-anume,Până la poarta de mărgăritare.

La Betleem, din cele patru colțuri,Vin să se-ncrie ai Cetății fii,În Adevăr e Țara noastră, pururi,Cu străzi de aur ca sticla, străvezii.


138

La Betleem, vii Dragoste curată,Să învii ascultarea din morminte,Din Ceru-ntreg, doar Tu-ai spus-Mă duc Tată,Să Ți Se facă voia, Sfânt Părinte.

La Betleem, un gângurit vesteşteCăci pe pământ Cuvântul s-a întrupat,E proslăvit în coruri, îngereşteŞi Cerul Îl priveşte înlăcrimat.

La Betleem, Comoara CeruluiO-ncojurăm cu darurile noastre,Când se va-ntoarce în sânul Tatălui,Vom fi o turmă, urmându-L printre astre.

La Betleem, Isus MântuitorulÎşi ia pe umeri, vrednic, o lucrare,Învie morți, desferecă zăvorul,Oferă tuturor, Eliberare.

La Betleem e poala unui Munte,El se ridică în glorii, pân-la Cer,E Iubirea, născută să înfrunteChiar boldul morții, în lutul efemer.

La Betleem mă-ntorc din nou, Isuse,Să-Ți aduc darul până se mai poate,

139


Să plâng în bucurii lacrimi neplânse,Căci Tu mi-eşti Viața Vie, fără moarte.

Amin!


140

Un Împărat născut pe paie reci

Isus Hristos Fiul Lui Dumnezeu,Domnul slavei, al Dragostei zenit,Cel mai frumos, Iubire-apogeu,În cel mai slab sălaş Te-am găzduit,

Pe trena vieții-n cuibul de gheață,În şuierarea vânturilor reci,Pe patul de fân, fără verdeață,La o răscruce oarbă de poteci.

Am plâns din țurțuri lungi, de stele,La cântul îngerilor, minunat,Sub lumina caldă-a feței TaleŞi inima-mi săracă, Te-a-nfăşat.

Un Împărat născut pe paie reci,În scârțâit de gozuri înghețate,Lângă oițe, cuib de lilieci,Ai coborât Viață fără moarte.

Ai primit, Isuse, scumpe daruri,Sălaşul meu era seif, de-acum,

141


Hotărât, Te voi păstra de-a pururi,Din Betleemul- început de drum.

Ca-n valea oaselor, paie renascÎn spic de aur, roade pentru Cer,Căci Tu, zdrobit în al Golgotei teasc,Îmi dai un elixir să nu mai pier.

Nu Ți-am oferit un loc de-onoare,Cu aşternutul fin, împrospătat,Acum, ce nu Ți-am dat mă doare,Iubirea Ta la Cer m-a înălțat.

M-ai înfăşat ca pe-un mărgăritar,Să-mi dai valoare în sfânt trupul Tău,Deşi Ți-am fost numai un bob amar,Prin Tine sunt un fiu de Dumnezeu.

Tu eşti Omul, chipul de la-nceput,Al Creatorului, sfânt gând, curat,Ai suferit Isuse, Te-a durutPlătind păcatul, ne-ai răscumpărat.

Din sânul Tatălui, Mlădiță sfântă,Din al Fecioarei trup, eşti lutul frânt,Om smerit, IQ la cota-naltă,Isus perfecțiunea pe pământ.


142

Mi-aş duce ieslea pe un Munte sfânt,Isuse, Cel mai mare ÎmpăratSă Îți cinstesc venirea pe pământ,Cu aşternut viu de Aur curat.

Cât Te-am primit, atâta Cer avem,Comoara veşnică numai Tu eşti,Puterea dezlegării de blestem,Minunea desfătărilor cereşti.

Împăratul meu, de slavă-mpodobit,La Tine-mi trimit glasul, curcubeu,Să-Ți cânt iubirea mea fără sfârşitŞi să mă odihnesc la pieptul Tău.

Prin vălul lacrimilor tremurând,Torcând mereu al inimii fuior,Adorm şi mă trezesc cu Tine-n gând,Te-aştept Isuse, scump Mântuitor.

Amin!

143


El, Jertfa izbăvirii...

Tu-ai fost privit prin Ochii fără vremiCând ochii tăi nici nu s-au zămislit,El, Jertfa izbăvirii, te-aştepta să-L chemiChiar de pe o cruce de tâlhar nemântuit.

Să poți cunoaşte Cerul fără de obezi,O Iubire sfântă, nețintuită-n cuie,Primeşte-L pe Isus în inimă, să creziEl este Mântuirea, altă salvare nu e.

El a murit, în grele chinuri te-a născut,Ca, în spic de aur, bogat să înfrățeşti,Prin chipul binecuvântat, de la-nceput,Ca o podoabă sfântă, pe străzile cereşti.

Când a trecut prin valea rănilor adânciŞi pe obraz I-au curs şiraguri de rubine,Te-a învățat să ierți atunci când plângi,Să-mpartă biruința, Iubirea, cu tine.

A ridicat ochii spre Cer, prin El să ştiiCă poți privi departe, dincolo de durere,Şi dincolo de geamăt, sunt sfinte melodii,Prin încercări să te nalți mai sus de stele.


144

Prin ochii Lui, dacă priveşti, vezi taineCare-şi desferecă splendid, mărgăritarul,Râvneşti s-aduni Comoara sfântă-n tine,Devreme sau târziu, cu Soare plouă Harul.

Este-o proporție desăvârşită în toateCând Isus Domnul, îți inundă-ntregul lut,Porneşti cu El spre Viața fără moarteCăci învierea Lui e sfântul început.

Numai suprema Jertfă este salvarea ta,Nu ai o altă binecuvântare mai presus,Apleacă-te-n Iubire, la Cruce-n Golgota,Dă-I inima întreagă, Mielului Sfânt, Isus.

Este fericirea, nu-ncape în cuvinte,Trăirile cereşti, cum nu poți conturaSă ştii că Dumnezeu este al tău Părinte,Că ai un loc promis, în Cer, la dreapta Sa.

Amin!

S l u j i r e

147

S l u j i r e

Pe prispa vieţii

Pe prispa vieţii mele, în afară,Împrospătez muşcatele în glastră,Pe cerul meu, doar porumbeii zboarăSclipind în Soare, pe-ntinderea albastră.

Privesc în Duhul, mai presus de boală,Jos, oase albe mute în mormânt,Sclipesc altarele ca o beteală,Respir ozonul, dincolo de ce sunt.

Acum mi-e socoteala sfântă, pură,Din ecuaţii ample, erudite,Am scos valori de Dragoste şi ură,Cu plus şi minus, domenii infinite.

Ce bine-i Doamne, să mă plimb cu Tine,Să conversăm în simţuri feerinde,Să fiu fotonul Dragostei divine,Când Raza Ta-n Iubire mă cuprinde.

Mulţumesc Isuse, că Te-am întâlnitŞi mă întorc în casa mea de lut,Duc povara crucii, până la sfârşit,Să fiu lumină, aşa cum Tu ai vrut.


148

Pe urma lacrimilor de căinţă,Curge lutul meu, încet, înspre apus,Dar sufletul se-nalţă prin Credinţă,Răsăritul Vieţii mele eşti, Isus.

Încredinţată sunt că-n Tine am un loc,Tu îmi eşti Raiul, sfânta desfătare,Mă vei trece printre lungi săbii de focŞi-ţi voi sluji la scumpele-Ți picioare.

Eu nu accept verdictul omenesc,Tu, Domn al slavei, mi-ai plătit păcatul,De dragul Tău, mai mult mă pocăiesc,Te laud Doamne, Tu eşti Împăratul.

Amin!

149

S l u j i r e

Pe-o filă de suflet

Pe-o filă de suflet vreau s-aştern Isuse,Cu lacrimi, cu rouă, cu ploile de Har,Un cântec de Iubire fără de hotar,Dar rămân atâtea cuvinte nespuse,E-o secetă de parcă trudesc în zadar.

Mă ustură în piept izvoarele secateŞi-aş limpezi un petic de cântare,Să-l înnădesc prin Razele de Soare,Dar azi Cheritu-mi şopteşte „nu se poate“,Doamne, se usucă seva şi mă doare.

Mă trimiți Isuse, în râu-mi subteran,În taina în care lacrima îmi susur,Înrămez cântarea în unde de azurS-o prind pe Cerul Tău, în Noul Canaan,O candelă-a Iubirii, fără abajur.

Isuse vină iar şi îmi inundă vadul,Fă-mi Tu versul gheizer cu lapte şi miere,Să Îți cânt Iubirea, cu multă Putere,Din adânc de suflet să țâşnească nardul,Dragostea Ta Sfântă, care-n veci nu piere.


150

Sus la Golgota e-un Râu care nu seacă,Rănile Iubirii varsă seve-n vale,Ghetsimani, Betezda lacrimilor Tale,Când îmi seacă seva, inima-i săracă,Aici mă vindec şi merg cântând pe Cale.

Amin!

151

S l u j i r e

Scântei de Iubire

Sclipeşte-n noapte o pajişte de stele,Duios îngână Cerul, feeria lor,Lacrimi de Iubire, doruri menestrele,Laude-nălțate spre Domnul domnilor.

Din Iubirea sfântă, scântei fără moarteLuminează calea, din vasele de lut,Poartă mărturia Jertfei, mai departe,Vestea mântuirii prin sfântul Legământ.

Fundalul înnegrit de ură, de păcat,Le accentuează conturul luminos,Fărâme din Iubirea-n care-am înviatDuc pe-ntreg pământul, chipul Lui Cristos.

În mijloc de codru, oază de Lumină,Astâmpără foamea şi setea de-Adevăr,O beteală-a Crucii, aura divinăÎn care se scufundă Raze vii din Cer.

Clipiri de diamante dintr-un Rug aprins,Purtate de talazul vânturilor reci,Întețesc o Torță care nu s-a stins,Stâlpul rezistenței, dăinuind în veci.


152

Într-o zi Isuse vei poruncii furtunii,Vântul va întoarce scânteile-napoiÎn Rugul aprins din dealul Căpățânii,În Iubirea-n care ai ars şi Tu şi noi.

Când va suna goarna, în zborul triumfalVa pleca Iubirea-n straie de Mireasă,Vor fremăta în urmă-i, lacrimile val,La brațul Mirelui se întoarce-Acasă.

Amin!

153

S l u j i r e

Da Doamne, Te iubesc!

Întreabă-mă Isuse, să Îți răspund plângând,Da, ştii că Te iubesc! Dar ce nu ştii Tu oare?Să mă-nfioare unda din glasul Tău blând,În dulcea mângâiere, mireasmă şi iertare.

Trimite-mă cu turma, unde e iarba grasă,Imaş scăldat în raze prin poarta Cerului,Unde se-ngână-n susur, izvoarele de-Acasă,Fluierul, sfânt doineşte de dorul Mielului.

În inima mea, Domn eşti numai Tu Isuse,Din izvorul de sub Tronul Tău să-mi daiTrezeşte pajişti verzi, mlădii ca de mătase,Să Îți pot paşte turma, pe un colț de Rai.

Da, Te iubesc Isuse, ține-mă-n slujba Ta,Trudind pentru Împărăție, să fiu de ajutor,Mi-am înțeles menirea, pe deal la Golgota,Ție Ți-am dat totul, eşti Domnul domnilor.

Tu îmi eşti infinitul de splendori Cereşti,Mă vei vărsa la vreme, în apele divine,Da, Te iubesc Isuse, dar şi Tu mă iubeştiCăci Ți-ai dat viața, în chinuri, pentru mine.


154

Acum, când simt cum Tu Te frângi în mine,Ajută-mă să împart această hrană bună.Chiar în suferință, în lacrimi şi-n suspine,E ceresc, e minunat căci suntem împreună.

Da, Te iubesc Isuse, Ți-aş spune iar şi iar,Căci Tu mi-ai dat Iubirea, neprețuit Tezaur,Mereu strălucitoare şi-n dulce şi-n amarŞi-n valea plângerii şi-n Cer pe străzi de aur.

De mă întrebi şi-Ți las o umbră de-ntristareCăci n-ai încredere deplină în cuvântul meu,Cu brâul Adevărului, încinge-mă mai tare,Ascunde-mă Isuse, cu Tine, în Dumnezeu.

Amin!

T r e z i r e ș i

v e g h e r e

157

T r e z i r e ș i v e g h e r e

Iubirea Lui Cristos

Părea un mac aprins pe-al vieții asfințit,Dar El, Cristos, era un Crin însângerat,Îşi revărsa parfumul, sub bice strivit,În rana Lui purta al lumi-ntregi, păcat.

Aşa L-am cunoscut şi m-a legat de Sine,Din mii şi mii de tineri, El cel mai frumos,Ochii Lui, izvorul zărilor senine,Floarea biruinței, Iubirea Lui Cristos.

Petala-I de fildeş pavează drum pe val,Printre spini îmi umple fagurul cu miere,E Calea mântuirii, sfântul ideal,Frumusețea castă care-n veci nu piere.

Trupul Lui mi-e Pâinea, coasta Lui, izvor,M-a sădit în El, în brazdele de bice,Îmi pârguieşte rodul, aromând uşor,Lumina Lui cerne Aur peste spice.

Cu Raze dantelează norul negricios,Îl plouă-n bucuria lacrimii de Har,E taina Iubirii, prezența Lui Cristos,E tămâierea Jertfei arse pe altar.


158

Când pâinea, cămaşa, duşmanului le daiŞi poți fi pentru el samaritean milos,Când în cuptor aprins, găseşti un colț de RaiAi înțeles taina, Iubirea Lui Cristos.

Dragostea Lui naşte simfonii divine,Împlineşte lutul, vom birui prin ea,Haideți, iubiții mei, s-o înțelegem bine,Să umplem candela, spre a-L întâmpina.

Amin!

159


Venirea Ta Isuse, e aproape

Mai strigă glasul în pustie, încă,Trezind mereu explozii de verdeață,Frunza doineşte Dragostea adâncă,Un imn de slavă, Doamne, Îți înalță.

La Golgota se-albeşte Haina de Mireasă,Cuptoare curăță în flăcări, zgura,Se-adună ceata, să se-ntoarcă-AcasăTrecând biruitori prin Valea Dura.

Din turla vremii, la chindii, ne cheamăDe parcă-ar fi o ultimă-nserare,Bătrânul clopot, în clipiri de-aramă,Bing-bang-ul serii sună-a deşteptare.

Vino Isuse să ne urci pe Munte,În tainele schimbărilor la față,Descătuşați de orizonturi strâmte,Să ne sclipească fața-a Dimineață.

Şi să zburăm de-acolo mai departe,Ca porumbeii înspre porumbare,Cu aripi de Iubire fără moarte,Pe Raza Ta Isuse, veşnic Soare.


160

Norul decupează albastrul zenit,Venirea Ta Isuse, e aproape,Te îmbracă Slava de Fiu Preaiubit,Cu strălucirea Dragostei Agape.

Pentru că-n Tine Isuse, am crezut,Nădejde scumpă ne este ce-ai promis,Ți-ai pus Comoara în vasele de lutŞi eşti al nostru viu, veşnic Paradis.

Amin!

161


Semnele vremii

Vremea îşi coboară crestele, smerit,Iar văile le saltă tot mai sus,Linie, din răsărit până-n apus,Medii aritmetice au socotit.

Tunet şi fulger, ninsori, pe-acelaşi fus,Arşiță, ger, anotimp monolit,Semne prezise în vremi de sfârşit,Fulger printre fulgi... Vine, vine Isus!

Clopoțesc ghiocei pe-al timpului mal,Anunță Primăvara, clar, desluşit,În sul spațiul buciumă pasul final.

Rămâne „A fi“ la prezent, Infinit,Iubire, Viață, Dumnezeu real,Rămân cei care în El au biruit. Privind amurginda clipă bătrână

Precum un mal, erodată de viață,Aval mă revărs, fărâme-n țărână,Mă-ntorc un abur din ploi, ce se-nalțăSpre tainicul nor dorit ca să vină.


162

Privind amurginda clipă bătrână,„A asfințit“, infinitul îmi spune,„Dar te aşteaptă veşnicia-n Lumină,Acolo n-au loc dureri şi suspine.“

Ştiu Isuse, mă vei trece pe brațe,Cerescul prag, în Țara minunată,Cu Sânge sfânt însemnat, spre Viață,Iar moartea nu va intra niciodată.

Acolo-n splendori, culorile cântăLăudând pe Isus, îngeri se-nchină,Iar pomii sunt grei de roadă bogată,În Apa Vieții e-a lor rădăcină.

Dar, oricum ar fi, Isuse eşti totul,Toată splendoarea în Tine rămâne,E legea Iubirii, Tu eşti Chivotul,Toiagul, mana Vieții e-n Tine.

Te rog Isuse, strâge-mă dulce,Nimic pământesc să nu mă rețină,Vreau să-mi duc paşii de trudă sub cruceÎn pregătiri pentru Țara divină.

Chem numele Tău în al vieții amar,El îmi umple toată gura cu miere,

163


Prin încercare nu mai trec în zadarCăci sfânt brațul Tău îmi este putere.

Ecleziastic definesc viațaCât plânsul clepsidric încă mă curge,Nu voi uita căci una mi-e speranța,Doar Jertfa Ta Isuse, sfântul Sânge.

Amin!


164

Ruga mlădiată-n vechi doiniri

Într-un sălaş, sub vălul nopții, rece,Când ceru-şi leagănă făcliile de stele,Un orologiu bate ceasul doisprezece,Afară, la altar se pregătesc surcele.

E omul care-n noapte, iese-afară,Ridică brațele spre cer, în limbi de foc,El, cu putere, se roagă pentru țară,În miresme de tămâie şi de busuioc.

Dumnezeu răspunde rugăciunii careE-o jertfă din iubire, arsă pe altar,Pe-obrazul țării, din lacrima de jaleNici o picătură nu curge în zadar.

Domnul aşteaptă altare să mai fieAşa cum cerul este plin de stele...Astrele, toate să privescă-n gelozie Cum glia străluceşte mai tare ca ele.

Pe-obrazul țării, cândva îmbujorat,Se împletesc, din fire îngălbenite,Cuiburi străine, care vor fi odat”Pietre-n ogoare, lespezi pe morminte.

165


Bătrâna mamă, s-o aduceți cu suspinÎn rugi, în fața Tronului de îndurare,Voi, pui de lei cu brațe ca de crin,Cu brâul Adevărului, ca cingătoare.

Feciori ai României, unde sunteți voi?Vă cheamă Domnul să ieşiți afară,Sunt urâciuni, sunt nedreptăți, nevoi.Să mijlociți, în noapte, pentru țară!

Chiar nu vedeți căci rana s-a-nvechitŞi se-adânceşte în fiecare zi mai tare?Dragi fii, uniți-vă-n Credința de granitPentru fericirea țării, ridicați altare.

Aici e zestrea noastră din străbuni,O dăruim, în generații, mai departe,Graiul, Iubirea, cu post, cu rugăciuni,Credința noastră îmbrăcată-n fapte.

Prin ruga mlădiată-n vechi doiniri,Ne vom sălta deasupra de nevoi,Dumnezeu, din oase va învia oştiriVom birui pentru că El este cu noi.

Amin!

Z i d i r e s p i r i t u a l ă

169


Când briza ofului adie, seara

Când briza ofului adie, seara,Valsează marea-n fluxul de suspine,Mulțumescu-Ți Doamne că mi-am dus povaraŞi că tăria mea este în Tine.

Chiar dacă pâinea-mi este mai trudită,În Tine sufletul mi se răsfață,Păşesc spre mal, pe creste de ispită,În Stâncă-mi este ancora de viață.

Curg înspre Tine-n lacrimi de căință,De drag, de dor, Iubitul meu IsusTu mă transformi, Îți este cu putință,În afluent al Apelor de Sus.

Privirea-Ți sacră, ochiul Tău ca para,În adâncime, unda-mi cercetează,Acolo unde mă pândeşte fiara,În gândul nenăscut, el mă veghează.

Pe când un plod fără de chip am fost,Pe brațul Tău mă aşezase mamaŞi vieții mele i-ai făurit un rost,Te-ai pironit pe Cruce, să iau seama.


170

Vreau să-mi duc crucea, fără de cârtire,Să ascult, să împlinesc, să-Ți fiu pe plac,Să Te iubesc în ştire şi ne ştireDoar spre slava Ta să fie tot ce fac.

Iubitul meu Te-aştept, am o arvună,Piatră scumpă-n inelul de la Tine,Să-Ți aud glasul, „vină slugă bună,Primeşte plata ce ți se cuvine“

Când briza ofului adie, seara,Valsează marea-n fluxul de suspine,Mulțumescu-Ți Doamne că mi-am dus povaraŞi că tăria mea este în Tine.

Amin!

171


Sub pleoape

Când zorii dimineții îmi profețesc,În trâmbițe de aur, bunătatea Ta,Doamne, eşti sub pleoape, chip dumnezeiesc,N-aş deschide ochii, nu Te-aş mai lăsa.

Ochii închişi spre fire, lărgesc zarea,Orizonturile nu mă mărginescCând Tu Isuse îmi eşti desfătareaÎn lărgimea ochiului duhovnicesc.

Sub pleoape-s orb, fără luări aminteFață de rana care încă doare,Căci chipul Tău m-acoperă fierbinteŞi sunt doar în Iubire văzătoare.

Da, chipul Tău, el bezna risipeşteIar ochiul mi se umple de LuminăŞi nu-i ungher să mă ascund fireşte,Aici păşesc în aria divină.

M-aplec în rugăciune, mă smerescIar pleoapa mă desparte de țărână,Pe retina ochiului duhovnicesc,Nerăsturnat, e chipul de Lumină.


172

Cu ochii-nchişi, Isus, Te văd mai bine,Faldurile lumii n-ascund chipul TăuŞi nu sunt umbre să Te poată ține,Este o scumpă părtăşie-n Dumnezeu.

Sub pleoape văd cădelnița Iubirii,Îmi tămâiază jertfele pe-altare,Să se ridice-n taina rugăciunii,Mireasma închinării-n adorare.

Iar lacrime de dor ce se perindăSă-Ți înconjoare chipul cu grăbire,Cu strălucirea Ta-n a lor oglindă,Îmi poleiesc obrazu-n strălucire.

Sub pleoape descopăr un tainic Eden,Îl străjuiesc cu gene-mpreunate,El mă inundă cu verdele etern,De care Tu, Isuse, îmi faci parte.

Acolo, dimineața pe răcoare,Mă-mpodobesc mărgelele de rouăŞi ne-ntâlnim în susur de izvoare,Să Îți dau slavă în cântarea nouă.

Sub pleoape văd o lume paralelă,Lacrima de dor o curge peste lut,

173


Interferențe de acuarelăPictează chipul aşa cum Tu l-ai vrut.

Când frații mei, cu ochii-nchişi se roagă,Tu eşti Isuse, Cerul lor sub pleoapeŞi poarta se deschide largă, largă,În plinătatea Dragostei Agape.

Amin!


174

Lacrimi vindecate

Lacrimi îmi curg pe-obraz, în susur blând,Din roua dimineților din Rai,Când mă hrăneşti Isuse cu dulcele Cuvânt,Când, la fântână, Apa Vie-mi dai.

Din rodul toamnei am adunat sub pleoape,Să plâng acum cu boabe aurii,Căci Tu Isuse mi-eşti mereu, mereu aproape,Îmi dai să gust eterne bucurii.

Iar frunza-ngălbenită, ce-mi cade pe cărare,Când vii Isuse, rodul să aduni,E plânsul meu ceresc, cu aurul din Soare,Când creanga o înalț în rugăciuni.

M-aplec la Crucea Ta, cu lacrimi vindecateSă-Ți spăl picioarele care-au călcatTraseul Jertfei Sacre, într-un chin de moarte,Pentru ca să plăteşti al meu păcat.

Ridic ochii spre Cer, îmi este gheizer lacrima,Țâşnind înfierbântată înspre Soare,Un zbor din dorul meu, pentru-a Te-ntâmpina,Să Te privesc Isuse drag, în adorare.

175


Mi-aleargă priviri izbăvite de lacrimi de tină,Din răsărit la apus, pe căi de Har,Aştept, aştept un Fulger cu brațe de Lumină,Să mă ducă, Mireasă, la Altar.

Mă retrag în Duh, curat să plâng în şoapte,În declarațiile sfinte de iubit,Mă-nfrupt nepământean, din rodii coapte,Pe cerul meu, Isuse-ai şi venit.

Amin!

Comori ce curg prin lacrimi - download.resursecrestine.ro

Documents

Transcript of Comori ce curg prin lacrimi - download.resursecrestine.ro