Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu

Născut27 noiembrie 1885Târlișua, Bistrița-Năsăud, Austro-Ungaria

Decedat1 septembrie 1944 (58 de ani)Valea Mare, Argeș, România

Ocupație romancier și dramaturg

Naționalitate  română

Cetățenie România

Activitatea literară

Specie literarănuvelă, roman, teatru

Operă de debut 1 noiembrie 1908, în revistaLuceafărul (Sibiu) apare povestireaCodrea (Glasul

inimii).

InfluențeIon Creangă, Anton Cehov

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Bistrița-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, Argeș) a fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.

Cuprins

1 Biografieo 1.1 Primii anio 1.2 Studiio 1.3 Detenția la Văcărești și Gyulao 1.4   Greută ț ile financiare o 1.5   Războiul o 1.6   Sfâr ș itul

2   Debutul o 2.1   Debutul în presa românească o 2.2   Debutul în Bucure ș ti

o 2.3   Debutul editorial 3   Activitatea literară

o 3.1   Nuvelistul o 3.2   Romancierul o 3.3   Etapa romanelor târzii

4   Teatru o 4.1   Alte proiecte

5   Opera literară o 5.1   Nuvele o 5.2   Romane sociale o 5.3   Romane psihologice o 5.4   Romane poli ț iste o 5.5   Teatru o 5.6   Note de călătorie o 5.7   Jurnal intim

6   Aprecieri critice 7   Ecranizări 8   Case memoriale 9   Rebreanu în cultura populară

o 9.1   Eponime 10   Numismatică 11   Note 12   Bibliografie 13   Legături externe

Biografie

Primii ani

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târli ș ua  (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi jude ț ul Bistri ț a-Năsăud ), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala,Gorila, etc.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Some ș ului . Potrivit afirmației scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și, apoi, în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade dinIon au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

Studii

A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.

Literatura română

Pe categoriiIstoria literaturii române

Evul mediuSecolul 16 - Secolul 17Secolul 18 -Secolul 19

Secolul 20 - ContemporanăCurente în literatura română

Umanism - ClasicismRomantism - Realism

Simbolism - NaturalismModernism - Tradi ț ionalism Semănătorism- AvangardismSuprarealism - Proletcultism

Neomodernism - PostmodernismScriitori români

Listă de autori de limbă românăScriitori după genuri abordate

Romancieri - DramaturgiPoe ț i  - Esei ș ti

Nuveli ș ti  - Proză scurtăLiteratură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Școala de băieți din Bistri ț a  ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase.

În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia și ultima poezie". Fascinat de o tânără actriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, același gen dramatic.

În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitului anului I a obținut calificativul "eminent". Ca și la Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Bra ș ov , a apărut povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală reală, a primit doardistincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmatAcademia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincția de eminent.

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 și 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptați au fost clasici francezi, ruși, germani, italieni, englezi, maghiari. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viața "intelighenței" năsăudene.

La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).

A revenit în Prislop, spre disperarea părinților, care l-au știut domn: "Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea..."

Detenția la Văcăre ș ti  și Gyula

La începutul anului 1910 era funcționar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului. În februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcăre ș ti . Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul.

Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcușul, criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel:

Deși nu admitem cruditățile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuși, publicăm această novelă, și încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concepție puțin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observație, prin energia decepției și mai cu seamă prin originalitatea limbii.

După o lungă detenție la închisoarea Văcărești, este întemnițat la Gyula. Aici scrie Golanii și începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta,1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten și – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier képek (Tablouri

Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, laBucure ș ti , în paginile Universului literar (1913) și în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula.

La 16 august 1910, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță.

Greutățile financiare

S-a angajat ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea. Din București a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.

În toamna anului 1910 se afla într-o situație materială precară. A avut convingerea că nu stăpânește cum se cuvine limba literară românească:

"A trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu și în mintea mea, tot ce mi-au împrumutat atâția ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influențelor, și că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească, absolut pură și ferită de miasmele de până ieri, adică în Țară și mai ales în București."

"Întâiul meu contact cu literații români s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar român. Profitând de această unică ocazie, am și trecut dincoace, la București."

La București a întâmpinat greutăți financiare: Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Și aici... aici... aici începe un capitol întunecat al vieții mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria și pasiunea de scriitor. [...] Am venit în contact cu toți corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înțeles de gingașii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.

A fost angajat la Ordinea, unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit și Ș tefana (Fanny) Rădulescu  (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).

Liviu Rebreanu alături de Puia şi Fanny FOTO: rasunetul.ro

În data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Șaban-Făgețel, elocventă pentru starea tinerilor căsătoriți: Neavând la cine apela la Craiova, sunt nevoit să mă dedau la cerșetorie și, cum n-am la altcineva aici afară de tine, sunt nevoit să mă cerșetoresc la tine, cu toate că mi-e nespus de penibil.

"Dezangajarea" soției de la Teatrul Național din Craiova pe data 1 mai 1912 (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie 1912) l-au determinat să părăsească localitatea, stabilindu-se la București. Artista a

fost angajată la Teatrul Național, la intervenția lui Ioan Alexandru Brătescu-Voine ș ti . În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare și reviste, fiind copleșt de greutăți materiale. Familia rămasă in Prislop îi cere ajutorul cu disperare ("acasă suntem 9 oameni"), deși învățătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.

Vasile Rebreanu (tatal) Ludovica Rebreanu (mama) Teatrul Național din Craiova

Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârșitul războiului a fost concediat).

Războiul

În data de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofițer, s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureștiul. "Fugarul" se află într-o situație dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.

Între 12/13 mai 1917 , fratele său Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanuluiPădurea spânzura ț ilor ). În primăvara anului 1918 a fost arestat și anchetat de autoritățile de ocupație, dar Liviu a reușit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Ia ș i . În luna noiembrie a revenit în Bucure ș ti . În vacanța din vara anului 1918 a călătorit cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spânzuraților, fără să reușească să finalizeze romanul.

În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcției Educației Poporului. A cumpărat o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pite ș ti , unde au fost scrise majoritatea cărților sale de acum încolo.

La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Național. A acceptat numirea de director al cotidianului Via ț a  (fără o participare esențială). În luna ianuarie 1942 , a luat parte la un turneu de conferințe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagrebși Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale pan-europene. Aici a susținut că nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură.

Sfârșitul

La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”

La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu fiind împușcat de un soldat care asigura un baraj:

„ Pe la miezul nopții, unchiul ei (Lygiei Georgescu), generalul Manolescu, a venit la închisoare să-l ia pe Rică la un dineu. Înainte de asta, l-au condus pe colonelul Ionescu acasă cu mașina. Apoi, i-au lăsat lui Maniu un mesaj, la locuința acestuia, să vină și el la petrecere când va putea. La marginea Bucureștilor, lângă drumul care cotește spre Golf Club, au dat de un baraj românesc și Manolescu, care conducea în viteză și cu farurile stinse, nu a putut frâna în timp și un soldat l-a împușcat pe directorul Teatrului Național, care se afla pe scaunul de lângă el. În loc de petrecere au stat aproape toată noaptea la spital, unde prietenul lor a decedat; Rică s-a întors îndurerat la închisoare”

— Ivor Porter, Operațiunea „Autonomus” , Editura Humanitas, București, 1991, p. 263

Debutul

Debutul în presa românească

La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se, în mod deosebit, asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană, romanul Război ș i pace  de Tolstoi.

În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

16 octombrie  – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în București: Volbura dragostei Cântecul iubirii.

În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o ședință a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu,Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.

În luna octombrie a aceluiași an a primit o scrisoare de la Mihail Dragomirescu:

Iartă-mă că aseară am uitat de nuvela dumitale. E drept că, chiar de nu aș fi uitat, n-aș fi vrut să te expun la un nesucces, neștiind calitățile ei de mai înainte. Astăzi însă am citit-o și te felicit, e foarte interesantă povestea și cu însemnate calități literare. Vrei s-o public în Convorbiri critice?

Debutul în București

La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala țării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis șirul unei însemnate colaborări:Proștii, Culcușul, Golanii, Dintele (1910). A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă și s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar.

A fost angajat la Ordinea, unde redactor- ș ef  era Ș tefan Antim : în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la Falanga literară și artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la Convorbiri critice (funcții mai mult onorifice).

Debutul editorial

Debut editorial: la Oră ș tie , apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții literare tipărite în revisteleLuceafărul și Convorbiri critice: Dintele, Lacrima Glasul inimii, Culcușul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proștii, Filibaș [Ocrotitorul].

Activitatea literară

Nuvelistul

Înainte de a scrie și de a-și publica romanele, scriitorul și-a desăvârșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Ițic Ștrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.

Romancierul

Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Glasul pământului, Glasul iubirii” și anunța principalul conflict din text, și a dat unul dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

După această experiență literară, autorul a scris, mai apoi, romanul Răscoala, supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, Pădurea spânzura ț ilor , a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austro-Ungară, fiind condamnat la moarte și executat pentru o tentativă de a dezerta pe front, din Armata Austro-Ungară, și a trece în tranșeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schițată, inițial, în nuvelaCatastrofa.

Etapa romanelor târzii

Spre sfârșitul vieții, prozatorul a scris mai multe romane, polițiste sau cu subiecte care țin de zona paraliteraturii, cum ar fi Adam ș i Eva , bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu se reîncarnează în șapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o povestire cu ramă.

Alte două romane, Gorila și Jar, care descriau mediul intelectual și redacțiile unor ziare interbelice, deși s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iarCrăi ș orul , o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec literar. După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.

În Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman polițist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoștea romanele naturaliste.

Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puțini autori români care s-a bucurat de succes de librărie și a avut o situație stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat și de onoruri publice și de recunoașterea valorii sale, atât din partea publicului cititor, cât și a criticii literare, încă din timpul vieții. Postum, această recunoaștere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii.

Rebreanu a fost și autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate și alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franța și Germania, Metropole, tradusă și în limba franceză.

În decembrie 1906 a început redactarea suitei de amintiri din copilărie (portrete din Maieru), scrise, la început, în maghiară, reluate, mai târziu, în românește, proze nepublicate. A început să scrie un Journal de lector, cu maxime, cugetări, conspecte din literatura universală: William Shakespeare, Oscar Wilde, Friedrich von Schiller, Tolstoi, Victor Hugo, din creația românească Anton Pann, precum și cu însemnări de cultură generală în limbile limba germană, limba maghiară, limba franceză și limba română - limbi în care citea și scria curent.

A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, și a adăugat altele inspirate din viața țărănească: Traiul, Osânda. A citit multe cărți românești, urmărind, îndeosebi, îmbogățirea vocabularului, șlefuirea limbii literare. A început să scrie un caiet de Schițe, între care unele au anticipat eroi și episoade din proza matură. Multe subiecte au fost dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita 28 aprilie 1909.

A scris povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași toamnă, a terminat și povestirea Domnul Ionică, reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste pagini s-a adresat mai multor reviste literare de peste munți (trimițând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la Via ț a românească  din Ia ș i , lui Mihail Dragomirescu la Convorbiri critice din Bucure ș ti , precum și din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).

La 1 octombrie, la Blaj, în Revista politică ș i literară  a apărut povestirea Talerii, ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala țării. A terminat nuvelaOfilire, sub impulsul unor lecturi sadoveniene.

Teatru

Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Astfel, pe 15 septembrie/ianuarie 1911, împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul, scoate revista Scena, dar aceasta rezistă doar 10 numere. În luna aprilie a aceluiași an a fost numit secretar al Teatrului Național din Craiova, și devine un colaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorul instituției. Până în1912, va avea îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul.O lună mai târziu, la teatrul din Craiova soșește și Ș tefana (Fanny) Rădulescu  (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).

Își continuă activitatea literară scriind și publicând nuvele. Astfel, în luna septembrie, la Iași, în revista Viața românească, apare nuvela Filibaș Ocrotitorul; o versiune anterioară (Mâna) fusese terminată, la 20 mai, în București. Pe data de 11 noiembrie, la Oră ș tie , revista Cosânzeana deschide șirul colaborărilor cu Liviu Rebreanu (majoritatea retipăriri deghizate). Pentru început, Proștii (la un an după tipărirea în Convorbiri critice), urmată de noi reeditări, în 1912/1913. Inedite: Idilă de la țară (1912), schiță neglijată la alcătuirea volumelor, și Armeanul, Armeanca și clubul (1913), pe care o va prelua în volum cu titlul Idilă de la țară (fără să fie totuna cu lucrarea amintită mai sus).

În anul 1912, în Almanahul Societății Scriitorilor Români apare poemul în proză Mărturisire (amintit de Fanny Rebreanu, în volumul Cu soțul meu, ca discretă cerere în căsătorie); proza este o prelucrare a unui text maghiar, Strófak (Strofe), aparținând prietenului său Szini Gyula.

Pe data de 20 aprilie, cu schița Strănutarea, revista Flacăra, condusă de Constantin Banu, deschide șirul colaborărilor cu Rebreanu; în paginile primei serii, vor mai apărea:Vrăjmașii, Baroneasa și Dumnezeu (toate în 1912); în a doua serie a revistei, Rebreanu publică Omul mic și oamenii mari (1921), La urma urmelor (1922). Majoritatea titlurilor vor fi incluse, ulterior, în volume.

Devine colaborator permanent al revistei Rampa în lunile noiembrie/decembrie, luni de vârf.

A fost directorul Teatrului Național București în perioada decembrie 1928[1]-1930 și 1940-1944.

Alte proiecte

În 1913, în timp ce desfășura o susținută activitate de cronicar teatral, lucrează la romanul Zestrea, "înaintând dificil în acțiune" (nu s-a păstrat nimic din această pretinsă variantă). Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), se angajează ca reporter la Adevărul (la sfârșitul războiului va fi concediat). Pe 25 august cu schița Taclalele (retipărirea schiței Vrăjmașii), revista Universul literar deschide șirul colaborărilor cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile altor publicații, aici vor fi retipărite, de regulă, cu titlul schimbat, vechi schițe și nuvele, originale și "prelucrate". Bibliografia scrierilor înregistrează astfel de colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite:Santinela (1913); Războiul. Însemnările unui sublocotenent; O scenă (ambele în 1914); Întâiul gropar (1926); Coniderate de autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicației. Pe 7 decembrie schițează un nou proiect: Răscoala, dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie 1914, apare un nume nou printre titlurile de până acum, Ion. Roman. L. Rebreanu" (notație datată pe verso-ul unei file oarecare; cf. Arh. L.R., II, ms. 1). Vor mai trece ani până când Zestrea uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării. Pe data de 31 iulie, la București, apare cotidianul Ziua, sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va publica, folosindu-

se de pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie – Datare pe piesa Jidanul (trei acte), cu tematică semită. Pe 21/28 septembrie publică în Universul literar studiul Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan, care anticipă romanulCrăișorul. În octombrie/noiembrie devine redactor la Scena. În anul 1915 scrie povestirea istorică Horia, Cloșca și Crișan. Pe 26 august încheie nuvela Hora morții.

Golanii și alte nuvele

În anul 1916, aprilie – La București apare volumul Golanii (Nuvele și schițe), cu o prefață semnată de Mihail Dragomirescu, în editura H. Steinberg. Volumul reia majoritatea pieselor incluse în Frământări (1912), adăugând trei inedite. Sumarul: Golanii; Cuceritorul; Ocrotitorul; Proștii [inedită]; Dintele; Cerșetorul [inedită]; Culcușul; Nevasta;Strănutarea; Pozna [inedită]. Între 9 mai/24 iulie – Scrie și transcire comedia Cadrilul. În nr. 13 din "Biblioteca Căminului" (București, H. Steinberg) apare volumașul Mărturisire(Nuvele și schițe). În sumar: Mărturisire [inedită]; Răfuială; Vrăjmașii; Lacrima [Glasul inimii]; Armeanul (Idilă de la țară); Talerii [inedită]; [[Cântec de dragoste (Cântecul iubirii)|Cântec de dragoste [Cântectul iubirii; Cearta [inedită].

Marele Război. Cadrilul. Calvarul. Prima versiune din Pădurea spânzuraților

În 27 august 1916, reia Zestrea. Pe data de 5 noiembrie termină nuvela Catastrofa.

Pe data de 27 septembrie, la București, apare cotidianul Scena, în care Rebreanu va publica articole de teatru. Pe data de 23 ianuarie 1918, în Bucureștiul ocupat de trupele germane, ziarul Lumina, condus de Constantin Stere, publică schița Bibi (manuscrisul este datat 19 august 1915 și poartă dedicația "Pentru Puia, când va fi mare"). Tot aici, în lunile februarie și martie, vor mai apărea: Norocul, Soacra Sfântului Petru.

Din data de 1 august datează primul plan detaliat al romanului Șarpele, pornind de la drama poeților Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel, ambii îndrăgostiți de Natalia Negru. Proiectează un volum de nuvele, anticipând, prin atmosferă, problematica romanului Pădurea spânzuraților.

Alte proiecte, nuvele sau schițe

Pe data de 18 decembrie începe povestirea Calvarul (pe care o va termina în martie 1919). Pe data de 20 februarie 1919, începe o primă redactare a romanului Pădurea spânzuraților. Pe data de 5 aprilie, în magazinul ilustrat lunar Lectura pentru toți, apare nuvela Catastrofa. Pe data de 3 mai, cu schița Pozna Rebreanu începe șirul colaborărilor în revista Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În paginile publicației vor mai apărea, în același an: A murit o femeie; Cântecul lebedei; Divorțul; un fragment din Calvarul, iar în 1920, Ițic Ștrul, dezertor și Ghinionul.

Calvarul

La editura "Universala-Alcalay" apare volumul Calvarul, confesiune literaturizată despre propriile avataruri din timpul Primului Război Mondial (singura ediție antumă). În vacanța de vară călătorește cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul încearcă să scrie laPădurea spânzuraților, fără să izbutească să finalizeze romanul.

Cadrilul

Pe 29 decembrie are loc premiera comediei Cadrilul.

Răfuiala

Un nou volum de nuvele (edite și inedite): Răfuiala, apărut la "Universala-Alcalay". În sumar: Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari [inedită]; Cântecul iubirii; Norocul;Talerii; Cearta; Glasul inimii; Soacra Sfântului Petru; Idilă de la țară: Ofilire; Barba (imitație); Țăranul și coasa (imitație); Răfuiala. (Cele două imitații se publică pentru prima oară în volum.)

Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii

Pe 14 august 1917, autorul termină prima versiune a romanului Ion. În noiembrie 1919 începe să transcrie romanul Ion. Pe data 20 noiembrie 1920, – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creație rebreniană (în timpul vieții scriitorului, va fi retipărit în 1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943). Romanul poartă subtitlul Blestemul pământului, blestemul iubirii. Academia Română îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.

Catastrofa. Nuvele și schițe

Îm 1921 la editura Viața românească apare volumul Catastrofa (Trei nuvele). În sumar: Ițic Ștrul, dezertor [inedită]; Hora morții; Catastrofa [inedită]. Autorul va publică în revistaViața românească și mai multe cronici dramatice .

În nr. 1 - 3 din "Biblioteca universală" a editurii Alcalay și Calafeteanu, apare culegerea de povestiri Norocul (Schițe și nuvele). În sumar: Norocul; Strănutarea; Ițic Ștrul, dezertor;Cuceritorul; Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari; Cerșetorul; Soacra Sfântului Petru.

În colecția "Scriitorii români contemporani. Pagini alese", tipărită de "Casa Școalelor", apare volumul Nuvele și schițe. În sumar: Proștii; Dintele; Ocrotitorul; Nevasta; Catastrofa; volumul se deschide cu prezentarea unor date biografice.

Pădurea spânzuraților

Începe prima versiune integrală a romanului Pădurea spânzuraților (pe care o va termina la 27 iunie 1922). Între 5 iulie/17 noiembrie 1922 va transcrie romanul Pădurea spânzuraților. Apare Pădurea spânzuraților. Cartea va primi "Marele premiu al romanului". Va fi reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1929, 1932, 1940. În editura lui H. Steinbergdin București apare a II-a ediție din Golanii (Nuvele și schițe), cu ilustrații de Fr. Șirato. Același sumar din 1916. Pe 12 aprilie 1923, Rebreanu ia parte la premiera comediei Plicul. În același an va fi ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români. În revista Lamura apare nuvela Cumpăna dreptății. Pe 15 noiembrie, 1924, Împreună cu Alexandru Dominic, publică săptămânalul Mișcarea literară (până în octombrie 1925). O nouă reeditare: Trei nuvele, editura "Cultura Națională". În sumar: Catastrofa; Ițic Ștrul, dezertor;Hora morții

Adam și Eva

Pe data de 2 iulie 1924 începe prima versiune a romanului Adam și Eva. In 14 ianuarie 1925, scriitorul sfârșește prima versiune a romanului Adam și Eva iar în luna martieîncheie și versiunea pentru tipar. În luna mai apare romanul Adam și Eva.

Golanii. ediția a doua

Editura "Cartea românească" din București tipărește a III-a ediție din Golanii. Sumar revăzut: Proștii; Dintele; Bibi [inedită]; Norocul [inedită]; Cuceritorul; Nevasta; Cântecul iubirii;Strănutarea; Vrăjmașii [inedită]; Soacra Sfântului Petru [prelucrare inedită]; Idilă de la țară [inedită]; Ocrotitorul; Culcușul; Cerșetorul; Pozna; Golanii. Este ales președinte al Societății Scriitorilor Români. Pe data de 17 martie 1926, are loc premiera piesei Apostolii.

Ciuleandra

La sfârșitul anului 1926, plecând de la proiectul unei nuvele (Nebunul), plănuiește volumul Ciuleandra. între 2/10 martie 1927, scrie prima versiune a nuvelei sau miniromanuluiCiuleandra. Din 9 iulie/8 august datează cea de a doua versiune manuscrisă. Apare Ciuleandra (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942).

Noi proiecte. Romanul Crăișorul

Un nou volum, cvasi-inedit: Cuibul visurilor (Nuvele și schițe), editat de "Casa Școalelor". În sumar: Cuibul visurilor; Omul mic și oamenii mari; Cumpăna dreptății; La urma urmelor; Cântectul lebedei; Ghinionul; Dumnezeu; Fiara; A murit o femeie [toate inedite, "parabola" Dumnezeu fiind după Lev Tolstoi]; Răfuiala; Țăranul și coasa [imitație].

În colecția "Manuscriptum" apare volumul Cântecul lebedei, cuprinzând facsimilul manuscriselor Cântecul lebedei și Cuibul visurilor; volumul se deschide cu o scurtă biografie a lui Rebreanu și cu un portret al său desenat de pictorul Jean Alexandru Steriadi. În luna august 1928, începe romanul Crăișorul. În anul următor, în 1929, apare romanulCrăișorul (va fi reeditat în 1930, 1940, 1942, 1944). Scriitorului i se conferă Premiul Național pentru proză.

Demnități publice

În nr. 1150 - 1150 bis din colecția "Biblioteca pentru toți", apare volumul Cântecul iubirii (Nuvele și schițe), la editura "Universala-Alcalay". În sumar: Cântectul iubirii; Bibi;Vrăjmașii; Pozna; Catastrofa. În 1929 La însărcinarea primului ministru, lucrează la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului, al cărei conducător va deveni la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, În urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu demisionează din conducerea Direcției Educației Poporului. Cumpără o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde vor fi scrise majoritatea cărților sale de acum încolo.

Metropole

În anul 1931 scrie și editează (25 iulie) volumul Metropole, conținând însemnări de călătorie din (Berlin, Roma, Paris). Pe data de 20 februarie 1932, tipărește, la București,România literară (apare până la 6 ianuarie 1934). O nouă reeditare: Ițic Ștrul, dezertor (Trei nuvele cu 30 gravuri în lemn de Paul Konrad Honich), la "Cartea românească". În sumar: Ițic Ștrul, dezertor; Catastrofa; Fapt divers [Hora morții].

Răscoala

Din 12 august/28 septembrie datează o variantă abandonată din Răscoala. Între 8 mai/11 decembrie scrie versiunea definitivă a romanului Răscoala. La sfârșitul anului 1933, apare romanul Răscoala. Tot pe 25 decembrie 1933, publică în ziarul Cuvântul, o nuvelă inedită: Umbre.

Jar

Între 22 ianuarie/30 aprilie 1934, scrie versiunea pentru tipar a romanului Jar, ce se va tipări până la finele anului la editura Adevărul (reeditări în 1939, 1941, 1942, 1944).

1935 – În volumul Nuvele inedite, culegere din creația prozatorilor contemporani, Rebreanu publică, la Editura "Adevărul", povestirea Dincolo, reluată peste ani în Amalgam(1943). În 1936 apare volumul Calea sufletului (trei povestiri), fragmente din romanul Adam și Eva. În nr. 14 din colecția "Cartea satului" apare culegerea de nuvele Oameni de pe Șomeș, la Editura Fundațiilor Regale. În sumar: Dumnezeu; Cerșetorul; Proștii; Răfuiala; Nevasta; Pozna; Dintele; Hora morții; Cuibul visurilor.

Gorila

Din 1 martie/11 iulie 1937, datează prima versiune, abandonată, a romanului Gorila. Pe 18 iulie reia lucrul la carte de la început. În luna iunie, 1938, apare romanul Gorila la editura Universala Alcalay. După multe tergiversări pe 26 mai 1939 este ales membru al Academiei Române, la propunerea lui Mihail Sadoveanu.

Amândoi

În luna martie 1940, Apare la editura Socec & co romanul Amândoi. Acceptă de asemenea numirea de director al cotidianului Viața (fără o participare esențială). În luna ianuarie1942, ia parte la un turneu de conferințe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie călătorește la Zagreb șiWeimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale pan-europene. Aici va susține că "nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură". În 1943 apare volumul Amalgam(articole, studii, conferințe, cronici dramatice și o nuvelă: Dincolo).

Opera literarăNuvele Proștii (1910) Catastrofa (1921) Norocul (1921) Cuibul visurilor (1927) Cântecul lebedei (1927) Ițic Ștrul, dezertor (1932)Romane sociale Ion (1920) Crăișorul (1929) Răscoala (1932) Gorila (1938)Romane psihologice Pădurea spânzuraților (1922) Adam și Eva (1925) Ciuleandra (1927) Jar (1934).

Romane polițiste Amândoi (1940)Teatru Cadrilul (1919) Plicul (1923) Apostolii (1926)Note de călătorie Métropoles, 1931, éditée par Paralela 45 et

Éditions Autres Temps, traduction et préface de Jean-Louis Courriol, 2001. Versiunea în limba română a rămas inedită.

Jurnal intim Liviu Rebreanu, Jurnal I, text ales și stabilit

de Puia Florica Rebreanu, note și comentarii de Nicolae Gheran, București, Minerva, 1984

Liviu Rebreanu, Jurnal II, text ales și stabilit de Puia Florica Rebreanu, note și comentarii de Nicolae Gheran, București, Minerva, 1984

Operele lui Liviu RebreanuPiese de

teatruCadrilul · Plicul ·Apostolii

RomaneIon · Crăișorul · Răscoala · Gorila · Pădurea spânzuraților · Adam și Eva · Ciuleandra · Jar · Amândoi

NuveleCatastrofa · Norocul · Cuibul visurilor · Cântecul lebedei · Ițic Ștrul, dezertor · Hora morții

Ecranizări după Rebreanu

Aprecieri critice

George Călinescu: „Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.”

Mihail Sebastian considera că Liviu Rebreanu avea „darul masiv de a crea viață”. Tudor Vianu era de acord că „ne aflăm în fața unui scriitor obiectiv, care are puterea de a prezenta

viața în complexitatea ei socială și psihologică, prin personaje surprinse în umila și precara lor realitate socială”.

Nicolae Manolescu: „Rebreanu este neîndoielnic un artist obiectiv. [...] Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator (atât și nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie.”

Ecranizări

Mai multe opere de Liviu Rebreanu au fost transformate în decursul timpului în scenarii de film:

Pădurea spânzuraților (1964), în regia lui Liviu Ciulei, a câștigat premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes;

Răscoala (1965), în regia lui Mircea Mureșan; Ion, Blestemul pământului, blestemul iubirii (1979), în regia lui Mircea Mureșan; Ciuleandra (1984), în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Case memoriale

Casa memorială din Maieru a fost înființată în 1959 de către un grup de elevi conduși de Sever Ursa, un profesor român a cărui preocupare pentru opera lui Rebreanu l-au determinat în a organiza o mică expoziție cuprinzând unele dintre obiectele personale ale scriitorului în sala de intrare a școlii. Din 1959 muzeul s-a extins datorită dedicației inițiatorului acestuia, adăugându-se eforturile elevilor și profesorilor din localitate. În zilele noastre, casa memorială oferă peste trei sute de obiecte, câștigându-și prestigiul atât ca obiectiv turistic, cât și ca un loc în care moștenirea culturală este conservată și venerată. Numele muzeului își are originile în numele metaforic folosit de Rebreanu cu referire la Maieru, satul în care și-a petrecut „cele mai fericite momente ale vieții”. În 2000, muzeul a beneficiat de un ajutor financiar din partea Ministerului Educației, folosit pentru instalarea unui sistem de încălzire și pentru reparații importante (podele, acoperiș, electricitate).

Muzeul Memorial Liviu Rebreanu din Năsăud.

Casa memorială Liviu Rebreanu și Fanny Rebreanu din București se află într-un apartament cumpărat de către scriitor în anul 1934, pentru fiica sa, Puia-Florica Rebreanu. Ea donează spațiul și moștenirea din acesta în dorința ca acestea să amintească și de mama sa care, exceptând cariera de actriță, s-a apropiat de literatura memorialistică, conferindu-și, astfel, statutul de membră a Uniunii Scriitorilor. Este inaugurată în 1995. În holul de la intrare se pot admira grafici de preț (în cărbune, creion, peniță). În camera de zi se găsesc picturi la scală mare ale mamei și fiicei, lucrări purtând semnătura lui Camil Ressu. Alte lucrări fine de artă pot fi văzute în cea mai importantă cameră, biroul scriitorului, lucrări realizate de artiști prestigioși ai vremii (Jean Alexandru Steriadi, Milița Petrașcu, Ion Jalea, Francisc Șirato). În camera unde a locuit fiica celor doi scriitori putem admira fotografii de familie, câteva tablouri și o colecție frumoasă de icoane, dând impresia unei catapetesme. Cea mai mare cameră a muzeului este sufrageria, mobilată cu piese Biedermeyer, în care continuă colecția de icoane, însă unde întâlnim și un ceasornic din soclu, obiect unic. În bucătărie, pereții sunt acoperiți de o colecție impresionantă de ceramică (piese specifice zonei Ardealului).

Casa Memorială Liviu Rebreanu din Valea Mare a fost deschisă la 27 mai 1969, în casa pe care Rebreanu a cumpărat-o în 1930 și pe care a stăpânit-o până la 1 septembrie 1944, când a încetat din viață la vârstă de 59 de ani. La 3 septembrie 1944 era înmormântat în cimitirul bisericii din Valea Mare, pentru ca mai apoi să fie mutat la Cimitirul Bellu din București. La Valea Mare, avea să scrie în bună parte, alternativ cu locuința din Bucuresti, romanele Răscoala, Jar, Gorila și Amândoi. Casa memorială evocă personalitatea scriitorului prin intermediul obiectelor personale ale lui Liviu Rebreanu, manuscriselor, fotografiilor, scrisorilor, cărților ș.a.

Galerie de imagini

Imaginile sunt oferite cu sprijinul Institutului de Memorie Culturală.

Rebreanu în cultura populară

Bustul lui Liviu Rebreanu (din Cluj-Napoca Parcul Simion Bărnuțiu

Anual, la Aiud, se desfășoară Zilele Culturale „Liviu Rebreanu”. Tot anual, la Bistrița, are loc Festivalul Național de Teatru „Liviu Rebreanu”. Lunar, secția de artă a Bibliotecii Județene Mureș organizează Cenaclul „Liviu Rebreanu”.

Eponime

Lista de mai jos (fără pretenție de exhaustivitate) cuprinde instituții al căror nume a fost dat în cinstea scriitorului:

Biblioteca Liviu Rebreanu din București Grupul Scolar „Liviu Rebreanu” din comuna Hida, Judetul Salaj Sala Liviu Rebreanu din cadrul Teatrului Național Ion Luca Caragiale Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud Biblioteca „Liviu Rebreanu” din Aiud Bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara Strada Liviu Rebreanu din Drobeta Turnu-Severin Școala Generală „Liviu Rebreanu” din Cluj-Napoca Grupul Școlar „Liviu Rebreanu” din Maieru Grupul Școlar „Liviu Rebreanu” din Bălan, județul Harghita Școala „Liviu Rebreanu” din Mioveni, Argeș Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” din Turda Gimnaziul de stat „Liviu Rebreanu” din Târgu-Mureș Compania de teatru „Liviu Rebreanu” din cadrul Teatrului Național Târgu-Mureș Localitatea Liviu Rebreanu, Bistrița-Năsăud Strada Liviu Rebreanu, din București, sectorul 3.

În fiecare municipiu există probabil străzi, piețe, școli generale sau licee care poartă numele marelui prozator.

Numismatică

Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea scriitorului Liviu Rebreanu, Banca Națională a României a pus în circulație, la 10 decembrie 2010, o monedă comemorativă din argint[2], având titlul de 999‰. Valoarea nominală a monedei este de 10 lei. Moneda este rotundă, cu diametrul de 37 mm, are marginea zimțată și cântărește 31,1030 de grame. A fost emisă într-un tiraj de 1000 de exemplare, de calitate proof[3][4]. Moneda are putere de circulație pe teritoriul României.

Note

1. ^ [1] Bistrița online Liviu Rebreanu2. ^ BNR lansează vineri o nouă monedă de argint dedicată lui Rebreanu, 10 decembrie 2010, Adevărul,

accesat la 11 mai 20133. ^ 125 de ani de la nașterea scriitorului Liviu Rebreanu4. ^ Calitatea deosebit de căutată proof a unei monede se referă la contrastul obținut între fondul /

câmpul lucios al monedei și gravura mată.

Bibliografie

Studii monografice

Alexandru Piru, Liviu Rebreanu, București, 1965, ed. II, 1973. Lucian Raicu, Liviu Rebreanu, București, EPL, 1967. Al. Săndulescu, Introducere în opera lui Liviu Rebreanu, București, Minerva, 1976. Aurel Sassu, Liviu Rebreanu, sărbătoarea operei, București, Albatros, 1978. Mircea Muthu, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Cluj Napoca, ed. Dacia, 1998. Ion Bălu, Liviu Rebreanu, destine umane, Craiova, Viața românească, 2004. Ion Simuț, Liviu Rebreanu, monografie, Brașov, Ed. Aula, 2001.

Istorii literare

George Călinescu , Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent, (1941). Ovid S. Crohmălniceanu, Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale, vol. I, București,

Minerva, 1975. Ion Negoițescu, Istoria literaturii române, volumul I, ediția I, București, Editura Minerva, 1991.

Bibliografie suplimentară

Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 233-244.

Legături externe

Liviu Rebreanu la ICI Muzeele Rebreanu și Minulescu, ușă în ușă la bloc, 26 mai 2007, Adevărul Biografie Liviu Rebreanu Reportaj despre Muzeul „Cuibul Visurilor” din Maieru Banca Națională a României: Emisiune monetară comemorativă: 125 de ani de la nașterea scriitorului

Liviu Rebreanu Valori ale culturii naționale: Liviu Rebreanu: 124 de ani de la naștere, 27 noiembrie 2009, Amos News Valori ale culturii naționale: Liviu Rebreanu - 55 de ani de la moarte, 1 septembrie 2009, Amos News Între "Cuibul visurilor" și pripasul lui Ion, 30 iunie 2009, Anca Alexe, Jurnalul Național Tainele lui Liviu Rebreanu, "răstignite" în cărți - interviu cu Niculae Gheran, 20 mai 2009, Monica

Andronescu, Jurnalul Național "Nu făcea nici un efort să placă" - interviu cu Niculae Gheran, 19 mai 2009, Monica

Andronescu, Jurnalul Național "Nu suporta mediocritatea" (interviu cu Ion Lucian), 18 mai 2009, Andreea Tudorica, Jurnalul

Național Liviu Rebreanu, între dragostea pentru Fanny și recunoașterea „ilegală” a fetiței sale din flori, 24

octombrie 2013, Bianca Sara, Adevărul Liviu Rebreanu a murit împușcat de ruși, 30 ianuarie 2014, Ștefan Mitroi, Adevărul