Pasoptismul

Definitie - Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a majoritatii speciilor. In literatura romana “Momentul 1848” reprezinta momentul fundamentarii literaturii nationale prin orientarea oferita de revista “Dacia literara” care a lansat un curent si a format generatia cunoscuta sub numele: “generatia scriitorilor pasoptisti”

Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade:

Prepasoptismul (1830 -1840)

Pasoptismul (1840 -1860)

Postpasoptismul (1860 - 1870)

Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara ci mult mai larg ca o perioada de avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi:

1863 Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit si obligatoriu

1860 Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi

1829 Apar primele ziare romanesti:

Tara Romaneasca Curierul romanesc,

Moldova Albina romaneasca

Transilvania Gazeta de Transilvania

Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste literare:

1840 Dacia literara

1844 Propasirea

1855 Romania literara

Fundarea speciilor

Pasoptismul este o perioada importanta pentru literatura romana si datorita faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi : meditatia, elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira, epistola, fabula, idila si egloga. Dintre speciile literare cultivate in aceasta perioada, mentionam: elegia ("Miezul noptei", Grigore Alexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica ("Mihaiada", I. Heliade-Radulescu oda ("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu), balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D. Bolintineanu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul Grigore Alexandrescu).

Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria poporului roman, in "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul", de Nicolae Balcescu; proza devine lirica, prin "Cantarea Romaniei", de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice: "Tainele inimii", de Mihail Kogalniceanu, George Calinescu, iar "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul" este, in aprecierea aceluiasi critic literar, "descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica". Potrivit lui Paul Cornea, "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, prezinta "destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea".

Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul "Chiritelor

Mihail Kogalniceanu (1817-1891) este urmas de razesi, tatal sau fiind serdarul Ilie Kogalniceanu. Este coleg de scoala cu Vasile Alecsandri.Scoate "Dacia literara" in 1840, unde expune principiile romantismului literar romanesc. Editeaza, in tipografia proprie, "Arhiva romaneasca" (1841) si "Propasirea" (1844).

Revista "Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, la Iasi, reprezinta, in literatura romana, un ecou mult asteptat al romantismului, un manifest intarziat al acestuia. Romantismul este o reactie la imobilismul si schematismul clasicist, presupunand o eliberare a mintii de "inchisoarea vietii", si cuprinde destul de repede intreaga Europa. Un manifest al miscarii romantice a fost lansat cu virulenta de Victor Hugo in prefata la drama "Cromwell", in anul 1827. Daca frumosul are o singura fata, spune Hugo, uratul are o mie si prin aceasta literatura se imbogateste cu o multitudine de teme.

- Dacia literara" s-a impus drept publicatia cu cea mai puternica influenta in epoca, in ciuda faptului ca aparitia ei concreta n-a fost de lunga durata. De fapt, ea si-a manifestat influenta inca de la primul sau numar (1840 - IasI), proclamand o credinta sfanta: romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti". in acelasi prim numar, conducatorul sau, M. Kogalniceanu (numit pe drept arhitect al modernizarii societatii romanesti") a precizat si caile indeplinirii acestei credinte prin articolul-program Introductie la Dacia literara".

- Introductia" subliniaza cu claritate principiile orientarii literaturii: combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre (care omoara in noi duhul national")crearea unei literaturi nationale inspirate din

istoria patriei, frumusetile si realitatile ei, pitorescul folclorului, realizarea unei limbi unitare . dezvoltarea spiritului critic in sens obiectiv (vom critica cartea, iar nu persoana")

Literatura pasoptista se defineste prin cateva trasaturi esentiale: -

» Fiind realizata cu deosebire de scriitori revolutionari, are caracter patriotic si militant

» Reprezentantii sai resping pesimismul, crezand cu inflacarare in emanciparea sociala si nationala, in realizarea unirii

» Fiind destul de intarziata fata de alte literaturi, in ea se interfereaza mai multe curente: clasicism, preromantism, romantism si chiar elemente de realism.

"Dacia literara" I continua idei valoroase promovate nu cu multi ani inainte de reviste din toate cele trei provincii romanesti: "Curierul romanesc" (aparut in 1829), al lui Ion Heliade Radulescu, in Muntenia, "Albina romaneasca" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru minte, inima si literatura" (1838), a lui Baritiu, in Transilvania. Istorismul romantic se coreleaza in mod natural cu valorificarea folclorului, a bogatei creatii populare romanesti: "obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de scris, rara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii "

in proza Balta alba, V. Alecsandri raporteaza romantismul si viziunea clasica la elemente realiste.

“Balta Alba” este “o fiziologie colectiva si sociala”, care ilustrează raportul dintre Orient şi Occident şi efectele acestuia asupra civilizaţiei româneşti.

Vasile Alecsandri foloseste pretextul francezului care viziteaza baile de la Balta Alba sau motivul “strainului”, surprinzand exoticul, notand grotescul, facand observatii critice .

Relatarea la persoana intai asigura autenticitatea naratiunii, viziunea in conformitate cu realitatea. Personajul se confunda cu naratorul, uneori “se ascunde“ dupa el, inregistreaza multe senzatii, unele i se par neverosimile,”Din vreme in vreme insa zaream cate o fiinta ratacita pe acele campii fara margini sau cate o adunatura de bordeie coperite cu stuh”.

personajul-narator este ca o oglinda in care se reflecta omenirea si societatea romaneasca vazuta prin constiinta moderna a calatorului francez dornic sa ajunga la Balta Alba, facatoare de minuni si laudata de prietenii sai.

Inca de la primele contacte cu Valahia, personajul inregistreaza pitorescul si contrastele cu umor amar .”Echipajul “ cu care trebuie sa calatoreasca era o cutie pe patru roti: ”Ramasei incremenit la o asa priveliste “.Vizualul alterneaza cu auditivul, urletul cainilor este amestecat cu ciocanitul berzelor, asa incat calatorul se crede intr-o alta lume in care “amestecul de umbra si de lumina da lucrurilor o privire fantastica “

. Abandonat in timpul noptii, in mijlocul satului, francezul a pornit in cautarea unui adapost. Sinteza intre Occident si Orient, tabloul civilizatiei romane, asa cum o vede un francez la Balta Alba, e haotic, ilustreaza dualismul vietii: ”caruta postii si intamplarile neplacute ce intampinam pe drum si in satul de la Balta Alba ma fac a ma intoarce iar la ideea mea de inainte ….ca ma gasesc intr-o tara salbatica.

Observatiile cu caracter critic sunt disimulate, privind stadiul de inapoiere al Valahiei, comparative cu alte tari ale EuropeiPersonajul este coplesit de povara contrastelor existentei romanesti, pe care a incercat sa le patrunda, sa faca o impacare intre realitatea obiectiva si intelegerea sa Balcanismul a devenit chiar pentru reprezentanţii intelectualului şi ţăranului român o categorie inferioară. Nu există însă lucru, în această lume, care, cercetat cu iubire, să nu dezvăluie în adâncimea lui laturi cu adevărat preţioase. (Tudor Vianu).

George Călinescu încheie „Istoria literaturii române” cu un capitol numit „ Specificul naţional”, în cadrul căruia alcătuieşte portretul spiritual român, inventariind tipurile literaturii noastre. În perspectiva sa, literatura reţine o serie de atitudini naţionale, care reunite, dau naştere codului nostru cultural. Profilul spiritual românesc însumează civilizaţie pastorală, înţelepciune străveche, spiritualitate, fatalism energetic, scepticism, răbdare, sociabilitate.

Portretul unic a generaţiei paşoptiste, portret ce îndeplineşte rolul de referent de mai mult de un secol şi jumătate îi aparţine poetului naţional Mihai Eminescu, cel care surprinde în stihuri imaginea luminoasă a trecutului, în poezia „Epigonii”. Heliade Rădulescu este descris ca un profet ce îşi realizează materialul „biblicelor”… „din visuri şi din basme seculare”. Bolliac este cel care „cântă iobagul şi-a lui lanţuri de aramă. Este evocat trecutul istoric prin opera lui Negruzzi, iar veselul Alecsandri” este cel care a cules creaţii populare, a evocat fapte eroice, fiind definit ca „ rege al poeziei”. Intenţia sublimă şi admiraţia poetului pentru generaţia paşoptistă este sugerată de versurile : „Voi credeaţi în scrisul vostru (…)/Şi de aceea spusa voastră era sfântă şi frumoasă, Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă”, fiind creat un memorabil portret colectiv.

, Heliade a contribuit şi la formarea primei promoţii de profesori români de la Colegiul „ Sfântul Sava „ din Bucureşti. „ Şi pentru ce cărţile unei limbi sunt identice cu literatura ei? Pentru cuvântul cel mai natural din toate, pentru că numai literele sau alfabetul putură traduce cuvântul sau raţiunea umană şi a o comunica aşa de fidel; ideografia şi hieroglifele nu ar fi fost în stare de a înfiinţa o literatură. „(Ion Heliade Rădulescu „Literatură-Politică”).“Gramatica romaneasca”, publicata la Sibiu, este cea mai importanta lucrare a lui Heliade din domeniul lingvistic. Sunt pormovate:imbogatirea limbii cu neologisme din limbile romanice, adaptate la normele fonetice si morfologice ale limbii romane si infiintare unei academii care sa elaboreze dictionare bilingve, dar si un dictionar al limbii care sa faciliteze traducerea in limba nationala a operelor fundamentale din literatura universala.

Lupta pentru autonomia esteticului derivă din ironizarea “dorului imitaţiei”, acea “mânie primejdioasă”, care omoară în noi duhul naţional”, Multe dintre motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate si de scriitorii romani: mitul strigoiului, evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibila a timpului, omul nemuritor, noptile, titanismul, natura virgina, geniul, ierarhia divina. Romantismul se traduce prin ironie, prin satira, prin faustianism, prin demonism, promovand meditatia, nuvela si romanul istoric, epopeea sociogonica.

Literatura paşoptistă este, prin excelenţă, romantică. Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Andrei Mureşanu sunt şi clasici şi romantici deopotrivă. Afirmaţia că în operele lor se întâlnesc şi tendinţe preromantice şi realiste derutează, în sensul că preromanticii sunt, în esenţă tot romantici, iar realismul se întâlneşte în toate creaţiile, chiar şi in cele cu substrat mitologic..