Literatura apocrifa Apocrifele sunt produse literare de origine iudaica, crestina sau gnostica, care incearca sa completeze unele date absente in cartile canonice ale Noului Testament cu privire la viata Mantuitorului, a Sfintei Fecioare si a Sfintilor Apostoli, ori a altor personaje de la inceputul istoriei crestinismului. La inceput, cuvantul "apocrif" insemna "tainic" sau "secret". Cand Biserica a respins cartile circuland sub acest titlu, cuvantul "apocrif" a primit intelesul de "fals" sau "neadevarat"Au caracter popular si incearca sa completeze unele date absente din cartile canonice ale Noului Testament. Aceste scrieri sunt carti necanonice, de origine si de autori necunoscuti. Uneori merg si spre carti sau personaje ale Vechiului Testament. Apocrifele Noului Testament se pot imparti in patru categorii:- Evangheliile - se ocupa cu perioadele vietii lui Iisus, netratate in Evangheliile canonice - copilaria pana la 12 ani, de la 12 ani pana la inceputul activitatii si intervalul dintre Inviere si Inaltare.- Evanghelia Evreilor - prelucrare a textului aramaic al Evangheliei canonice dupa Matei;- Evanghelia Ebionitilor - identica cu Evanghelia celor 12;- Evanghelia Egiptenilor - opera eretica;- Evanghelia lui Petru - Patimile, Moartea si Invierea Domnului dupa cele patru Evanghelii canonice;- Protoevanghelia lui Iacob - povesteste viata Sf. Fecioare pana la uciderea pruncilor de la Betleem; este importanta pentru mariologie si pentru copilaria lui Iisus;- Evanghelia lui Toma,- Evanghelia araba a copilariei- Cartea nasterii Fecioarei Maria si a copilariei Mantuitorului- Evanghelia lui Nicodim- Adormirea Maicii Domnului,- Istoria dulgherului Iosif;Evanghelia lui Bartolomeu - descoperirile facute de Mantuitorul dupa inviere. S-au pastrat fragmente si din:

- Evangheliile lui Matia, Filip, Barnaba si Andrei.

- Faptele apocrife ale Apostolilor -

- Predicarea lui Petru,

- Faptele lui Petru,

- Faptele lui Pavel,

- Faptele Apostolilor Petru si Pavel,

- Faptele lui Andrei,

- Faptele lui Ioan,

- Faptele lui Toma,

- Faptele lui Filip,

- Faptele lui Tadeu.

- Scrisori apocrife - ale lui Pavel:

- Catre Laodiceni,

- Catre Alexandrini,

- A treia scrisoare catre Corinteni,

- Corespondenta dintre Pavel si Seneca (scrisori - opt Seneca si sase Pavel).

- Apocalipse apocrife -

- Apocalipsa lui Petru - folosita in eshatologie;

- Apocalipsa lui Pavel - despre rapirea lui Pavel pana la al treilea cer;

- Apocalipsa lui Toma;

- Apocalipsa lui Stefan.

Tot in randul apocrifelor pot fi puse si "Oracolele sibiline", in care Sibila face de atatea ori revelatii cu caracter crestin. Notam ca cele mai multe dintre apocrife s-au pastrat nu atat in originalele grecesti, cat in versiuni orientale.Literatura pseudo apostolica

Literatura pseudo apostolica - are caracter disciplinar bisericesc. Ea se ocupa cu probleme juridice si liturgice. Cronologic, ele se situeaza intre Didahie si Constitutiile apostolice (cea mai intinsa si mai importanta opera de acest gen).

- Constitutia bisericeasca - a lui Ipolit numita si "Traditia apostolica" sau "Constitutia bisericeasca egipteana" este socotita drept cea mai veche constitutie bisericeasca si izvor pentru Constitutiile de mai tarziu. In prima parte, scrierea se ocupa cu personalul bisericesc, cu durata catehumenatului si cu catehumenii, apoi cu Botezul, postul, Euharistia, darurile la altar, adunarile la serviciul divin, inmormantari etc.

- Didascalia Apostolilor - adica "invatatura adevarata a celor 12 Apostoli". Autorul e episcop si scrie lucrarea undeva in nordul Siriei, pentru o comunitate recrutata dintre pagani. Trateaza despre persoanele casatorite, despre ierarhia bisericeasca, indeosebi despre episcop, care are o autoritate absoluta in domeniul doctrinei, al Tainelor si al treburilor temporale. Vorbeste apoi despre ierarhia inferioara, despre Botez, serviciul divin, post. Urmeaza probleme doctrinare: invierea mortilor, legatura dintre Lege si Evanghelie.

- Constitutia bisericeasca apostolica - descoperita la 1843, e o scriere mica, aparuta prin sec. IV in Egipt si menita sa inlocuiasca Didahia. Se ocupa in partea a doua, cu alegerea episcopilor, preotilor, diaconilor etc.

- Constitutiile apostolice - in opt carti, este cea mai intinsa colectie bisericeasca canono-liturgica din primele doua perioade patristice. Cuprinsul n-are legatura directa cu Apostolii. Primele sase carti sunt o remaniere a Didascaliei, modificarile privind partea disciplinara si liturgica: Botezul ereticilor si al ateilor e considerat ca nevalabil, se recomanda Botezul copiilor, Postul Pastilor dureaza 40 de zile in loc de 4 cate erau prevazute in Didascalie. Cartea I opreste citirea scrierilor pagane. In cartea a VII-a se afla formulare de rugaciuni, prescriptii pentru pregatirea catehumenilor si pentru Botez. Partea cea mai importanta este Cartea a VIII-a care trateaza despre harisme, Taina Hirotoniilor, in care e transmisa intreaga liturghie, cea mai veche liturghie completa - asa numita "liturghie clementina" (cap. 6-15). Urmeaza prescriptii privitoare la marturisitori, fecioare, vaduve, exorcisti, prozeliti etc. In cap. 47 se cuprind cele 85 de canoane apostolice.

Constitutiile apostolice au fost respinse de Sinodul Trulan (692) ca "fiind falsificate de eretici". Au fost admise cele 85 de Canoane apostolice, care se ocupa mai ales cu recrutarea, sfintirea si obligatiile clerului. Canonul 85 enumera cartile canonice ale Sf. Scripturi, printre care cele trei carti ale Macabeilor, doua Scrisori ale lui Clement, plus Constitutiile; lipseste Apocalipsa.

- Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos - din a doua parte a sec.V, cuprinde doua parti: una eshatologica, in care Iisus da sfaturi si indemnuri ucenicilor inainte de Inaltare; partea a doua, disciplinara, se ocupa cu viata crestinului de la catehumenat si Botez pana la inmormantare.

- Canoanele lui Ipolit- aparute pe la 500, au la baza Constitutia bisericeasca a lui Ipolit si sunt in numar de 38.

. Evanghelii apocrife iudeo-crestine

In afara de fragmente de evanghelii extracanonice, avand elemente comune cu Evangheliile sinoptice, inclusiv cu cea a lui Ioan, ne-au parvenit si unele Evanghelii iudeo-crestine cu texte fragmentare si cu titluri a caror exactitate critica o mai discuta inca.

a) Evanghelia nazoreilor, inrudita cu Evanghelia dupa Matei si datand din secolul II, a fost compusa in aramaica sau siriaca si folosita de iudeo-crestini. Cunoscuta de Hegesip, Origen, Eusebiu de Cezarea si Epifaniu, aceasta evanghelie a fost pretuita indeosebi de Fericitul Ieronim, care o numeste Evanghelia dupa Evrei si pe care, zice el, a tradus-o in greaca si in latina.

b) Evanghelia ebionitilor, din prima jumatate a secolului II.

c) Evanghelia egiptenilor, despre care ne ofera informatii Clement Alexandrinul, circula printre crestinii din Egipt si se pare ca era de sorginte gnostica. Aceasta Evanghelie este respinsa de Clement, Origen, Ipolit si Epifaniu, intrucat sprijina ideile eretice ale encratitilor, naasenilor etc.

d) Evanghelia lui Petru a fost descoperita intr-un mormant din Egipt in anul 1886-1887 si publicata cu o traducere in 1892 de Bouriant. Episcopul Serapion al Antiohiei respinge aceasta evanghelie ca dochetista.

Exista si Evanghelii care prezinta copilaria Maicii Domnului si a lui Iisus. Intre acestea amintim:1. Protoevanghelia lui Iacob, numita inainte Nasterea Mariei(scrisa pe la anul 200, probabil in Egipt).2. Povestea copilariei lui Iisus de Toma, relateaza multe minuni pe care copilul Iisus le-ar fi savarsit intre 5 si 12 ani.3. Istoria dulgherului Iosiv, scrisa in greceste in Egipt, pe la anul 400.

Rolul lui Pilat in timpul procesului si al patimilor lui Hristos este prezent si el in apocrife: Evanghelia lui Nicodim.

Literatura apocrifFiled under: Sfnta Scriptur adrianfabianbotea @ 11:25 Pe lng crile pe care le gsim n Noul Testament i care au fost acceptate ca fiind canonice, au existat i altele care au circulat n perioada Bisericii primare i pe care noi le cunoatem sub numele de cri apocrife.

Termenul de apocrif nseamn ascuns, secret. Acest lucru se refer la faptul c mesajul coninut n ele era rezervat unui numr restrns de persoane. Sub denumirea aceasta se regseau crile care nu fuseser acceptate n canon. Mai trziu, acest termen a desemnat crile pe care Biserica a refuzat s-i bazeze doctrina i credina i, deci, nu a autorizat lectura lor public n cadrul celebrrilor liturgice. Dup ncheierea formrii canonului biblic, termenul de apocrif desemna crile care au fost atribuite n mod fals apostolilor.

ndat dup nlarea la cer a lui Isus, apostolii au nceput s predice vestea cea bun la toate neamurile. Cretinii constituiau o minoritate ntr-o lume pgn sau n lumea iudaic. Astfel, primii cretini au simit nevoia de a se justifica n faa pgnilor, care aduceau diferite acuzaii i afirmaii calomnioase la adresa lor. Apoi mai era i dorina de a transmite mesajul cretin la toate neamurile, iar de acest lucru se simeau responsabili cu toii, cuprini fiind de un entuziasm nemaitlnit.

Un alt motiv care a dus la redactarea crilor apocrife a fost descoperirea unor aspecte din viaa lui Isus i a Sfintei Familii care nu apreau n crile canonice. n aceast categorie intr Protoevanghelia lui Iacob i Evanghelia lui Toma. Prima dintre ele vorbete despre naterea Sfintei Fecioare Maria din prini sterili, Ioachim i Ana, i aducerea ei la Templu cutnd s aduc unele rspunsuri referitoare la naterea feciorelnic, pstrarea fecioriei Mariei dup natere, descendena davidic a lui Isus i dac acesta a mai avut sau nu frai. n legtur cu aceast ultim problem, Protoevanghelia lui Iacob spune c fraii lui Isus provin dintr-o cstorie anterioar a lui Iosif. Oricum, n centrul Protoevangheliei lui Iacob se afl figura Sfintei Fecioare Maria i astfel poate fi considerat drept o evanghelie de pietate popular. Bazndu-se pe aceste relatri, Biserica a instituit o serie de srbtori ale Preacuratei cum sunt Naterea Sfintei Fecioare sau Sfnta Marie Mic (8 septembrie), Intrarea n Templu a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie) i Adormirea Maicii Domnului (15 august), srbtori de o deosebit importan pentru toi cretinii.Evanghelia lui Toma conine o serie de relatri cu privire la copilria lui Isus. Ca i copil, Isus este prezentat ca fiind capricios, se distra fcnd miracole etc. Dintre faptele prezentate de aceast evanghelie apocrif unele s-au pstrat pn n zilele noastre n pietatea popular din ara noastr i n tradiii, de exemplu n colindul ce vorbete despre Isus care planteaz n grdina sa un trandafir, din care s fie mpletit cununa ncoronrii sale.Pe lng aceste dou evanghelii mai importante exist i altele mai puin cunoscute cum sunt Evanghelia evreilor, Evanghelia nazarinenilor i Evanghelia ebioniilor (iudeo-cretini care nu acceptau convertirea pgnilor fr tierea mprejur i respectarea pietii iudaice), apoi Evanghelia lui Filip, Evanghelia lui Petru i Evanghelia Adevrului.Exist de asemenea Fapte ale apostolilor apocrife, lucrri ce dezvolt cu predilecie elementul miraculos din viaa apostolilor. Exemple sunt Faptele lui Toma, ale lui Andrei, ale lui Petru i ale lui Pavel.Scrisorile apocrife sunt scurte tratate de teologie. Dar exist apocalipse apocrife ca Pstorul lui Hermas, Apocalipsa lui Petru ce arat condiia pctoilor i a drepilor dup moarte i are rolul pastoral de a speria pctoii i a-i ncuraja pe cei buni. Apocalipsa lui Pavel pretinde s detalieze viziunea din II Corinteni capitolul 12, n care apostolul este ridicat pn la al treilea cer.

Apocrifele au fost atribuite n mod fals apostolilor sau persoanelor ce s-au bucurat de o oarecare autoritate pentru a le face mai credibile. Unele dintre aceste scrieri conin elemente din diferite erezii care circulau n perioada respectiv i de aceea au fost declarate de ctre Biseric drept necanonice i nefondate. Altele dintre ele au doar aspect de roman. Toate apocrifele sunt valoroase pentru literatura cretin. Biserica nu ncearc s ascund coninutul lor, de fapt textele apocrife sunt accesibile tuturor n librrii. Este nevoie ns ca ele s fie citite n spiritul credinei cretine i cu asisten de specialitate.

Hagiografia (sau hagiologia) este o ramur a teologiei, care se ocup studierea vieii sfinilor. ntr-un sens mai larg, se refer i la biografii excesiv de nfrumuseate.[1]Hagiografiile cretine descriu n special viaa i miracolele oamenilor canonizai de ctre Bisericile romano-catolic, anglican i ortodox. Dar i alte religii, de exemplu budismul i islamul, au texte hagiografice ce descriu personaje care ocup o poziie special n religia respectiv.Istoria[modificare]n Biserica cretin timpurie, hagiografia ocupa un loc de seam ca gen literar. n Imperiul roman, legende despre martiri cretini erau numite martirologii. n secolul al IV-lea, existau 3 tipuri de cataloage referitoare la viaa sfinilor:menaion: cataloage anuale calendaristice, numite (n limba greac menaios nseamn "lun") (biografii ale sfinilor care se citeau n predici);synaxarion, sau versiuni scurte ale vieii sfinilor, aranjate dup dat;paterikon (n limba latin, pater nseamn "tat"), sau biografii ale sfinilor, alese dup bunul plac al de autorului catalogului.Hagiografia n Biserica ortodox[modificare]

n secolul al X-lea, un clugr bizantin, Simeon Metaphrastes, a fost primul care a schimbat genul de descriere a viaii sfinilor, dndu-le un caracter moralizator i panegiric. Catalogul lui a devenit apoi standardul tuturol hagiografiilor din Europa de Vest i de Est.Genul literar a fost deseori folosit ca propagand ecleziastic i politic.[2]Astzi, hagiografiile reprezint o surs istoric de mare valoare referitor la ideile sociale, viziunea asupra lumii i conceptele estetice ale perioadei respective.