Liderismul politic

Toate temele politologiei sunt strâns legate cu problemele puterii politice. Funcţiile şi prerogative puterii se realizează de oameni concreţi, printre care cei mai important şi responsabili sunt elitele politice şi liderii politici. Mecanismul realizării puteri politice nu poate lucra fără un astfel de actor (agent) precum este liderul. Acesta ocupă locul central în raporturile de putere. Liderismul politic într-o formă mai pronunţată şi desfasurată exprima esenţa mecanismului real de realizare a politicii în societate. Influenta factorului subiectiv al liderismului politic se face extrem de văditk, actuală şi important în condiţiile contemporane, mai ales pentru noile democraţii, care au luat naştere pe ruinele regimurilor nedemocratice-autoritare şi totalitare. Anume de tipul acestui liderism, de curajul, calitatile pozitive în mai multe aspecte ale acestuia, de autoritatea lui în faţa maselor şi susţinerea lor în transpunerea în viata a ideii, platformei, programului politic, depind succesele unei sau alteia din tarile (statele) în rezolvarea complicated probleme şi sarcini ale'tranziţiei.

Planul1. Conceptia politologică a liderismului - unitate organică a activitatii şi relatii'lor.1. Tipologia liderismului politic.2. Liderul şi masele.

1. Concepţia politologică a liderismului - unitate organică a activitatii şi relaţiilor

Cuvântul lider este de origine engleză („leader”) şi în traducere înseamnă literalmente eel ce stă în frunte, conduce pe alţi oameni, membru cu autoritate al unei organizaţii sau grup social, cu influenta vădită asupra tuturor celorlalţi. Liderului îi sunt proprii anumite capacitati de a influenţa asupra altora în vederea organizării activitatii în comun spre atingerea scopurilor comunitatii, manifestându-se atât în grupuri mici şi mijlocii, cât şi în comunitati de proporţii mai mari - statale, zonale (regionale) sau chiar mondiale.Noţiunea „liderism politic” este bogată după conţinut. in aspect teoretic - un aspect specific al activitatii de conducere cu o anumită comunitate de oameni în domeniul politic. in al doilea rând, ea caracterizează specificitatea activitatii de conducere dintre subiectul şi obiectul ei. Liderismul politic reprezintă o latură important a conducerii politice. in al treilea rând, această noţiune integrează în sine şi alte momente, fund după părerea lui Parsons, unul din instituţiile fundamental ale sistemului politic al societatii. Astfel liderismul reprezintă unul din mecanismele integrării activitatii de grup, când individul se manifestă în rolul de lider, adică uneşte, direcţionează acţiunile grupului, care la rândul său aşteaptă, acceptă şi susţine acţiunile lui. Doar este bine cunoscut că politica este legată cu relaţiile dintre oameni şi exprimă activitatea oamenilor Tntre semenii săi. Subiecte şi obiecte ale politicii Tntotdeauna au fost şi sunt oamenii cu interesele lor experienţa, idealurile, orientările valorile, emoţiile şi cultura lor.

in condiţiile dominaţiei regimului totalitar după câte se ştie nu există o cerere de lideri, nici condiţii cât de cât adecvate de educare, formare, recrutare, toate acestea practic fund neglijate. Liderii se formau în cabinete, exista un sistem de amplasare a cadrelor la posturi de conducere elaborate de birourile de partid de diferite nivele. Forgerie universal de cadre de conducere era CC PCUS, Secretariatul CC, Biroul politic al CC ş.a. Lipseau condiţiile democratice adecvate de amplasare a persoanelor concrete la posturi politice alegerile prin concurs, concurenta, luptă cinstită, care ar demonstra publicului, că conducerea politică o constituie cei mai pregătiţi, experimental, cumsecade şi profesionişti dintre membrii societatii. și nici elaborări ştiinţifice pe tema liderismului politic în cadrul Tnvataturi marxiste n-au fost efectuate. Chiar în dicţionarele sociologice sau politice aspectul politic al liderismului nu era prezent. Liderismul era recunoscut doar Tntr-o organizaţie sindicală, Tntr-o competiţie sportivă, iar mai târziu conducători de partid, lideri.in Occident, din contra, problema a fost studiată destul de multiaspectual: psihologia şi psihiatria s-au ocupat cu studiul particularitatilor personality liderului; psihologia socială precaută

- 1 -

liderismul ca pe un proces de interacţiune a diferitor factori sociali şi psihologici; sociologia îl studiază prin prisma structurii sociale, în mare măsură au condus la aceea, că în literatura politologică nu există o interpretare univocă a noţiunii „liderism politic". Se înaintează diferite variante de interpretare a fenomenului. Concepţia psihologică reduce fenomenul liderismului politic la trăsăturile acestuia. Prin studiul biografic, căii de viata, trăsăturilor de caracter ale militanţilor politici se evidenţiază ansamblul de calitati prin care ei s-au evidenţiata fermitatea, rezistenţa clarviziunea, iniţiativa, elasticitatea, arta de a comunica cu masele, a găsi compromisurile efective. Această abordare este destul de autoritară în psihologia politică.

A doua variantă de abordare a problemei poate fi convenţional numită situatională. Pentru ea este caracteristic faptul că nu atât calitatile şi trăsăturile pe care le are liderul contează sau valorează, ci Tnţelegerea de către lider a situaţiei, aprecierea a ceea ce vor sau aşteaptă masele, poporul. intr-o așa situaţie liderul este mereu strâmtorat de mediu, este obligat să se considere cu Tntreaga gama de factori economici, culturali, corelaţia forţelor sociale ş.a.m.d.

A treia variantă de abordare a problemei liderismului rezultă dintr-o înţelegere mai generală a politicii şi anume „Politica ca realizare a puterii” şi „Politica ca liderisrn”. Adepţii acestei interpretări a fenomenului dat se deosebesc de prima şi a doua variantă în dependents de recunoaşterea faptului include sau nu include liderismul politic elemental puterii. Prima o include, presupunând, că liderul politic Tntr-un mod sau altul realizează puterea, pe dând a doua neagă faptul că liderismul ar include şi exercitarea puterii. in cazul dat se aduc şi anumite exemple: unele persoane au fost lideri politici nedispunând de careva împuterniciri constituţional şi nedeţinând posturi politice oficiale (Mahatma Gândi, Andrei Saharov ş.a.).

in fiecare din aceste abordări a chestiunii sunt elemente raţionale, de aceea ele nu trebuiesc neglijate sau contrapuse, deoarece ele ne prezintă fenomenul în diferite ipostaze existenţiale.Politologia a mers pe calea sintetizării lor, iar ca rezultat avem mai multe defmiţii ale liderismului politic, ca spre exemplu: liderismul politic este definit ca puterea realizată de un sau cativa indivizi în scopul orientării membrilor comunitatii la anumite acţiuni... El se manifestă în capacitatea liderului de a-i forţa pe altii să facă lucruri (bune sau rele), pe care nu le-ar face, sau în orice caz, ar putea să nu le facă independent (I. Blondelle). Mult mai răspândită este definiţia dată liderismului politic prin intermediul noţiunii „relaţii". Liderismul politic (asemenea puterii politice) este o noţiune relaţională. Esenţa lui îl constituie relaţiile dintre lider şi subalterni (conduşi), în care liderul exercită puterea sau influenţează asupra celor conduşi în vederea atingerii anumitor scopuri.

incercarea de a sintetiza şi generaliza deferite concepte (abordări) aparţine psihologiei politice. Una din reprezentantele ei Margaret Herman susţine, că pentru a Tnţelege liderismul politic este important a şti câte ceva despre:

personalitatea liderului, trecutul lui, procesul recrutării;caracteristicile grupurilor şi indivizilor, pe care el îi conduce şi care îl acceptă/susţin;natura relaţiilor dintre lider şi cei conduşi - adepţi, susţinători;mediul social în care se produce liderismul;rezultatul interacţiunilor dintre lider şi conduşi în condiţii specifice.

Tipul concret de liderism politic va fi rezultatul Tmbinării acestor cinci componente. O astfel de concepere a liderismului politic ni se pare productivă, deoarece permite a ţine cont de diferite aspecte ale manifestării lui existenţiale.

În politologia apuseană problema liderismului este precăutată la două nivele: l.general-teoretic şi 2.utilitar-practic. in primul caz se întreprind eforturi susţinute în rezolvarea general-teoretică a problemei printr-un şir de concepţii istorico-filozofice şi politologice ale liderismului. in al doilea, soluţionarea problemei are loc prin cercetări empirice şi elaborarea de recomandări practice. Problema, în genere face parte din rândul celor complicate şi insuficient elaborate, mai ales, în ceea ce priveşte locul, rolul, conţinutul subiectivului şi obiectivului în dezvoltarea socială, fapt ce oferă posibilitati pentru diverse speculaţii ideologice. in viaţa reală acţionează

- 2 -

oameni înzestraţi cu conştiinţa şi vointa. Ei îsi pun în faţa lor anumite scopuri şi luptă pentru atingerea lor. Această circumstanta în anumite condiţii generează iluzii de tipul-conştiinţa este forţa principală a procesului istoric, iar istoria este nu altceva decât realizarea ideilor, purtători ale cărora sunt personalitatile.În literatura ştiinţifică occidentală (filosofică, psihologică, sociologice etc.) există o variantă destul de puternică de interpretare psihologică a liderismului. După Freud, un şir de alţi cercetători, califică liderismul, nu alt fel decât ca o nebunie, ca urmare a unor dereglări psihice, nevroze etc. insistând că psihicul este primar... De fapt atestăm cazuri de netăgăduit, conform mărturiilor şi argumentele istoricilor, (biografiilor diferitor lideri, printre ei au fost neuropaţi Napoleon, Lincoln, Robespiere, Roosvelt, Hitler, Stalin). Ar fi însă incorect a ridica aceste cazuri la rangul de generality.

Liderismul politic reprezintă o varietate specifică de liderism. Vizavi de problema dată sunt lansate diferite păred, unii autori califică drept lider politic pe orice persoană care deţine posturi înalte în politică şi îndeplineşte diferite funcţii vizând organizatia politică sau mişcarea respectivă, conducerea societatii. Alţii relevă neordinaritatea liderismului politic, subliniind că nu orice monarh, prim-ministru, conductor al unui partid sau orice parlamentar este şi lider politic. Se subliniază faptul, că liderul politic este doar acela, care este în stare să schimbe mersul evenimentelor, direcţia proceselor politice. El activează procesele politice în societate, Tnaintează programe, ce determină mersul istoric al dezvoltării societatii. Politica reală niciodată nu s-a înfăptuit fără participarea liderilo'r politici, care erau şi sunt animatorii, agenţii principali ai proceselor politice.

După cum demonstrează istoria, lideri de înalt calibru apar în perioade cruciale în dezvoltarea societatii, perioade de criză, de grele încercări pentru societate. Ca atare lideri sunt consideraţi Franclin Roosvelt pentru americani, eel care a format o echipă de specialişti profesionişti de excepţie, a elaborat şi realizat un program de depasire a celei mai acute crize din istoria capitalismului; Ghelmut Kohl pentru nemţi (prin restabilirea unităţi naţionale), Margaret Tatcher pentru britanici, cea care în anii săi a uimit lumea capitalismului ş.a.

Liderismul politic reflectă relaţiile şi procesele politice în structurile superioare ale puterii, fixează raporturile de putere dintre subiectul şi obiectul politicii pe obiectul piramidei politice. Pentru liderismul politic este caracteristică influenţa personală a liderului asupra mentalitatii, conştiinţei, voinţei, energiei, activismului politic al cetatenilor.

Trei aspecte vizând liderismul politic sunt determinante:a) trăsăturile personale ale liderilor, calitatile lor omeneşti (naturale, morale,

profesionale);b) instrumentele, mecanismele realizării de către lider a puterii. Acestea includ, sau

reprezintă, acel suport pe care se poate bizui, sau conta, liderul în atingerea scopurilor propuse (partidele politice, organele legislative, judecătoreşti, aparatul birocratic, mijloacele de comunicare în masă ş.a., care-i pot asigura liderului contactele necesare cu masele).

c) situaţia cu care se confruntă liderul, care poate fi I) normală, liniştită; II) grava, complicate, de criză, sau de mijloc, adică intermediară.

Combinaţia acestor trei aspecte în multe privinţe predetermine constituirea tipului de lider politic, eficienţa şi rezultativitatea (randamentul) activitatii lui.

2. Tipologia liderismului politic

Fenomenul liderismul politic este supus unei tipologizări destul de variate în dependents de criteriile după care se efectuează tipologizarea. Este răspândită şi în principiu general acceptată tipologizarea propusade Max Weber vestit sociolog şi politolog german de la sf. sec. XIX înc. sec. XX. Criteriul de tipologizare este credinţa sau mentalitatea dominantă în societate privind faptul pe ce se bazează puterea în societate, tradiţie, lege sau charisma liderului politic. in conformitate cu acestea el Tmparte liderismul în:

a) tradiţional - anumite personality devin lideri, adică conducători după tradiţie (prin, ereditate). Astfel de liderism este

- 3 -

propriu epocii preindustriale, unde apartenenţa la familia monarhului redefmea continuitatea liderismului;

b) raţional (sau legal-juridic) - acesta este liderismul care se produce în rezultatul competiţiei şi concurenţei la alegeri sau cum se mai spune prin scrutin (epoca industrial şi postindustrială);

c) charismatic - acest tip de liderism este bazat pe credinţa oarbă a unei părţi a populaţiei în calitatile excepţional, supraomeneşti ale conducătorului. Acesta este zeificat, (în general cuvântul este de origine greacă şi în traducere înseamnă mila lui Dumnezeu). Astfel de tip de lider nu este specific doar în perioadelor îndepărtate ale istoriei, ci îl întâlnim şi încă în societatile în curs de dezvoltare şi în societatile considerate cele mai moderne. Chiar dacă nu se exprimă prin intermediul dreptului si al legii, puterea liderului charismatic este şi ea considerată legitimă în societatile cele mai raţionale.

d) Există însă şi alte variante de tipologizare a liderismului politic. Din perspectiva psihologică unii autorii împart liderismul în patru tipuri: lider ales; lider etalon; lider preferat; lider specialist.

e) După stilul cum Tsi Tndeplineşte funcţiile liderul, politologul american Kurt îi clasifică în:

f) lider autoritar (de directivă, administrativ de comandă) -aceasta-i conducerea strict marcată,, bazată pe impunerea administrativă. Acestui tip de liderism îi este propriu egocentrismul liderului în elaborarea deciziilor;

g) democratic (colegial) - acesta este liderismul care presupune colegialitatea ca principiu de căutare şi elaborare a deciziilor; aici funcţionează principiul participării şi a altora în acest proces. La acest tip de liderism accent se pune nu pe impunerea administrativă, ci pe chemări cointeresate interne; deciziile sunt rezultatul căutărilor colective, prin discuţii, dialog;

h) liberal - acest tip de liderism oferă oamenilor, lucrurilor, evenimentelor spontaneitate, chipurile, toate se vor aranja la locul lor în mod firesc. Natura omului, natura procesului, prin sine însasi, vor conduce şi garanta rezultatul scontat.

i) in baza trăsăturilor personale politologii americani propun următoarea diferenţiere a liderilor politici.

j) Lider-stegar. Aceştia sunt strategi de forta, îsi elaborează programul - platformă politică şi-şi realizează consecvent scopurile şi ideile. Aceştia sunt oamenii cu o mare putere de vointa şi-şi au viziunea proprie privind realitatea (Marx, Lenin).

k) Lider-servitor. Acesta este liderul, care se orientează la adeptii şi susţinătorii lui, se strădui să le exprime interesele. Adepţii şi susţinătorii văd şi intuiesc sarcinile, care trebuie să devină pentru lider călăuză In activitate (R. Reagan, H. Kohl).

l) Lider-negustor. Acest tip de lider „vinde", adică propune alegătorilor programul, ideile în schimbul susţinerii la alegeri. O particularitate a acestui tip de liderism este caracterul relaţiilor reciproce ale liderului cu alegătorii. La acest tip de liderism politic mult importă capacitatea liderului de a convinge, strategia la care el recurge, pentru a castiga susţinerea electoratului.Lider-pompier. Acesta este preocupat în permanenta cu stingerea a tot felul de „incendii sociale” - aplanare a tot felul de conflicte, probleme de neamânat etc. Aceştia sunt liderii, care reacţionează prompt la imperativele timpului, la situaţia politică, care este în permanent dinamică. Acţiunile lor sunt determinate de trebuinţele acute ale momentului.

Conform „teoriei trăsăturilor" lider politic este considerată persoana căreia-i sunt proprii astfel de trăsături ca: energia, înţelepciunea (agerimea minţii), caracterul, sentimentul umorului, iniţiativa, clarviziunea, capacitatea de a atrage asupra sa atenţia, comunicabilitatea, fermitatea.

Concepţia „situaţionala" pune accent pe moment, clipă, situaţie, care descoperă liderii (R. Dahl, B. Fidlerm, T. Hinton). in cadrul acestei concepţii liderismul este văzut ca funcţie. Apariţia liderului este dictată de situaţie, este văzut ca rezultatul liderului, timpului şi împrejurărilor. Adevăratul lider simte situaţia şi ştie cum să-i permită să se dezvolte, să se deruleze, până la momentul, când o va putea folosi. Se afirmă, că toţi liderii mari au avut capacitatea de a „exploata” situatia în folosul său.

- 4 -

Desigur in stare pură, despre orice fel de lider nu ar fi vorba, aceste tipuri nu există, sau se

întâlnesc foarte rar. De cele mai multe ori liderii politici îmbină sau confirmă în diferite forme sau feluri o anumită doză din elementele tipurilor sus pomenite. Ar fi o realizare superbă a liderismului, dacă acesta ar avea charismă, vine la putere conform tradiţiei, castigând alegerile, posedă un buchet de calitati morale şi profesionale de Tnaltă probă şi se realizează din plin răspunzând adecvat situaţiilor cu care se confruntă în perioada mandatului. Acesta este mai degrabă un vis social ideal decât realitate.

Asupra particularitatilor afirmării liderismului politic influenţează mai mulţi factori obiectivi (istoric, economic, administrativ, ş.a.).Vorbind la general, cu cât este mai democratică societatea, cu cât ea este mai deschisă, cu cât mai influentă, autoritară este clasa, grupul social, organizaţia din care face parte liderul, cu atât mai reală este posibilitatea grupului social sau organizaţiei politice, din care face parte liderul, cu atât mai reală este posibilitatea electoratului de a alege liderul optim, care ar face fata imperativelor, cu atât mai mare rol joacă calitatile personale şi experienţa lui variată In exercitarea funcţiilor, cu atât mai Tndreptatite pot fi aşteptările societatii în ansamblu de la realizarea în viata a liderului dat.

3. Liderul și masele

Una din problemele cele. mai importante ale activitatii politice este problema raporturilor dintre lideri şi mulţime, gloată' -pături sociale, clase, popor, naţiune.

intr-un mediu social sănătos, democratic, aceste relaţii tind să fie armonioase, utile şi reciproc avantajoase, adică de înţelegere, comunicare directă, deschisă: care este situaţia, care sunt problemele, ce măsuri trebuiesc de întreprins pentru a schimba spre bine situatia,. Fiecare dintre părţi sunt responsabile şi conlucrează productiv, constructiv. Contactul permanent al liderului cu masele permit acestuia să stăpânească situaţia, să cunoască nevoile acestora, interesele, problemele lor, să elaboreze deciziile cele mai adecvate.

in raporturile lider-mase pot fi modelate două poziţii/situaţii diametral opuse una alteia.Prima pozitie: liderul foloseşte masele în interesele proprii, cumpărându-le cu'promisiuni,

iar de fapt ignorându-le interesele vitale. Masele sunt tratate şi folosite de către lider prin excelenta ca un mijloc pentru a-şi atinge scopurile sale politice.

A doua poziţie: disponibilitatea liderului politic de a lua în considerate (calcul) toate doleanţele, cerinţele, propunerile maselor, de a le intra mereu în voie, fără a ţine cont de situaţie şi posibilitati; într-o aşa situaţie liderul este condus de doleanţele, problemele, maselor, care au tendinţa de a se tot multiplica şi complica; liderul merge în urma evenimentelor. Masele îsi rezolvă problemele, liderul se manifesto într-adevăr ca slugă.

Și prima şi a doua poziţie sunt în măsură egală inacceptabile în realizarea liderismului politic, deşi nu pot fi excluse din practică socială.Liderul poate influenţa benefic asupra maselor pe diferite căi şi prin diferite mijloace. Mai întâi de toate, prin politica justă, corectă, tolerantă, prin succesele reale în propria sa activitate, care printre altele, trebuie să satisfacă şi diferite necesitati, nevoi vitale ale maselor, prin calitatile sale pozitive personale; în al doilea rând, liderul influenţează asupra maselor prin felul său de a fi sub mai multe aspecte: trăsăturile de caracter, vocabularul, gusturile, portul, atitudinea fata de familie şi multe altele, care luate împreună constituie „image-ul” lui. Cu cât este mai înaltă proba, adică acel „image" (imagine) sub toate aspectele, cu atât în mai multe aspecte el influenţează asupra anturajului, în primul rând, iarasi, în genere, asupra maselor. Aceste aspecte ale influenţei liderismului nu pot fi neglijate niciodată de nici un lider cât de cât responsabil.

Din cele expuse în prelegerea dată vom deduce câteva concluzii:Pentru funcţionarea cât mai productivă a tuturor elementelor sistemului politic şi

desfasurarea fără conflicte a procesului politic un mare rol şi responsabilitate enormă au persoanele ce se află în fruntea lor şi care se manifestă în vâltoarea evenimentelor. Acestea sunt conducătorii, liderii, elitele politice.

- 5 -

Liderismul politic este o varietate de liderism - liderism de cea mai mare responsabilitate

pentru dezvoltarea societatii. El reflectă relaţiile şi procesele politice în structurile superioare ale puterii.

Multitudinea de criterii după care poate fi efectuată tipologizarea liderismului politic nu anihilează exigenţele societatii fata de acest fel de liderism. Aceştia trebuie să posede o bogată experienta de viata, inclusiv în lucrul cu oamenii - de regulă colective man,- să corespundă unor calitati de cea mai Tnaltă probă, să poată mobiliza masele, să le Incoloneze In spatele lor şi să le conducă într-o direcţie - direcţie corectă, dreaptă, conformă direcţiei progresului social, dispunând de mijloacele şi metodele necesare pentru a-şi atinge scopul, numaidecât nobil şi altruist, propus.

Pentru perioadele de grele Incercări sociale, precum este şi cea de tranziţie, când liderii sunt consideraţi factori de stabilitate, de armonizare a unor grupări diferite de interese, şi ei Inşişi sunt iniţiatorii transformărilor, liderii personifică cursul politic, conferă structură strategiei dezvoltării societatii la momentul dat şi definesc mijloacele de realizare a acesteia.

Una din garanţiile succesului liderului In transpunerea In viata a strategiei sale este Inţelegerea şi acceptarea acesteia de către mase, Incadrarea acestora In activitatile inovatoare.

Un nou portal informaţional!

Dacă deţii informaţie interesantă si doreşti să te imparţi cu noi atunci scrie la adresa de e-mail : support@sursa.md

- 6 -