CAPITOLUL 1

CADRUL TEORETIC

1.1 Etapele copilriei n studiul dezvoltrii omului, copilria a fost perioada cel mai profund studiat. S-a pus accent foarte mult pe dezvoltarea copilului deoarece aceasta este perioada cu cele mai multe schimbri, acestea fiind de ordin fizic i psihic, la om fiind etapa cea mai lung dect la celelalte specii animale.

Ctre starea adult, copilria i adolescena sunt etape obligatorii n dezvoltarea unei persoane, acetia fiind mai mult o eviden dect o constatare. Din cauza acestei evidene, instituiile familiale sau cele speciale nu au luat n considerare copilria dect n finalitatea ei, adic integrarea n societate.

n general, prin dezvoltare se nelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etap reprezentnd o unitate funcional mai mult sau mai puin nchegat cu un specific relativ propriu. Trecerea de la o etap la alta implic att cumulri cantitative, ct i salturi calitative, acesta aflndu-se ntr-o condiionare dialectic. (Albu, 2007, pag 9)

Dezvoltarea copilului se bazeaz pe 3 domenii principale :

1.Dezvoltarea fizic se refer la dezvolarea corporal si abilitile motorii. Poate s includ i nutriia i sntatea.

2. Dezvoltarea cognitiv care cuprinde procesele mintale, ajutnd la cunoaterea i adaptarea n mediul nconjurtor.

3. Dezvoltarea psiho-social, care se bazeaz pe personalitate i dezvoltare social.

nc de la natere ne preocupm de dezvoltarea propriului nostru copil. De exemplu, acesta ia contact cu foarte multe persoane care doresc s l ia n brae, s se joace cu el, pentru copil fiind benefic acest lucru deoarece ncepe s vad fee diferite fa de cea a mamei sau a tatlui, i reuete s se obinuiasc cu mai multe persoane din mediul nconjurtor. Apoi, cnd acesta crete, este scos n parc, la joac sau la plimbare, la cumparturi cu prinii, la petreceri ale altor copii, fiind foarte important ca acesta s ia contact i cu ali copii, jucndu-se, nvnd s mpart ceea ce are el, s se joace, s stabileasc roluri n jocurile pe care le fac. Pentru un copil este foarte important s ia contact cu ali copii. Lucrul acesta pregtindu-l pentru mersul la coal, pentru momentul n care nu va mai fi el unicul membru important al unui grup, n cazul acesta fiind vorba de familie, i acceptnd c este necesar s socializeze cu ceilali copii.

Psihologia copilului studiaz legile de dezvolare a psihicului copilului, ncercnd s stabileasc n ce msur influeneaz ereditatea i n ce msur influeneaz social, ca mediu specific omului. (Giteanu, 2003, pag.3)

Autorul amintit mai sus consider copilria ca avnd mai multe etape:

primul an de via ( 0 12 luni )

prima copilrie ( 1- 3 ani )

a doua copilrie ( 3-6 / 7 ani )

a treia copilrie ( 6-7-10 / 11 ani )

pubertatea.

Primul an de via Tranformrile prin care trece copilul n aceast perioad sunt vizibile mai ales din punct de vedere fizic, astfel c la sfaritul primului an copilul i tripleaz greutatea. Hrana este foarte important, deoarece copilul nc nu este n stare s mnnce hrana solid.

Limbajul se dezvolt de la natere copilul comunicnd prin sunete i gesturi. La sfritul primului an de via copilul reuete s rosteasc cteva cuvinte datorit interacionrii cu prinii.

Lumea care l nconjoar pe nou nascut este necunoscut pentru el ns, dezvoltarea senzorial i perceptiv l vor ajuta s se integreze n aceast lume. Familia are un rol foarte important n dezvoltarea cognitiv a copilului, ns uneori poate fi vorba i de o zestre genetic a copilului.

Problema dezvoltrii limbajului a fost una destul de controversat. Skinner afirma c nvarea limbajului, la aceast vrst, se bazeaza pe asociere i condiionare. Chomsky afirma c abilitatea de nvare a copilului este nnscut. (Giteanu, 2003, pag. 25)

n primul an de via, nou-nscuilor le place s fie inui n brae i s priveasc fee, mai ales fee noi. Ei nu i pot exprima n cuvinte curiozitatea, ns reuesc s observe fiecare amnunt atunci cand vede o fa nou, mai ales care interacioneaz direct cu el.

De-a lungul primului an de via copilul ncepe s i dezvolte abiliti de joac, ncepe s in jucriile n mini, ncepe s i dezvolte zmbetul atunci cnd altcineva i zmbete, ncepe s detecteze vizual un obiect care se mic dintr-o parte n alta. n primul an de via copilul dezvolt o relaie intens cu prinii lui, de aceea se poate ntmpla ca atunci cnd este n locuri noi, cu chipuri noi, s devin nelinitii. Tot n primul an de via copilul trage de lucruri pentru a se ridica n picioare, unii chiar reuind s fac civa pai pe la vrsta de 8-9 luni.

Prima copilrie perioada anteprecolar n aceast perioad de via, copilul ncepe s se desprinda parial de prinii lui, devenind activ. Pn la vrsta de 18 luni acesta ncepe s i consolideze mersul, devine atras de tot ce vede, percepe mai bine mediul nconjurtor. Ar putea fi numita i perioada De ce?, deoarece n aceast etap a dezvoltrii copilului, fiecare lucru nou devine pentru el o curiozitate n a afla ct mai multe despre lucrul respectiv. Dup 18 luni se observ o dezvoltare mai accentuata a limbajului, copilul trecnd de perioada cnd scoate primele cuvinte, i o modificare a aspectului general al copilului.

Dup psihanaliti, perioada de vrst cuprins ntre 1-3 ani corespunde stadiului anal. Atunci predomin impulsurile anale i mucoasa intestinal anal stimulat de retenia sau expulzarea materiilor fecale este principala zon erogen. Aceasta este vrsta pipi-caca ( Morand de Jouffrey, 2008, pag. 31)

n aceast perioad se poate vorbi de o dezvoltare mai accentuat a fizicului copilului, a gndirii i mai ales a emoiilor acestuia. Din punct de vedere fizic , n prima copilrie are loc osificarea cutiei craniene, a membrelor, partea dentar se dezvolt n totalitate. Totodata, copilului i se dezvolt sistemul muscular i are loc ntrirea ligamentelor care ajut la efectuarea micrilor acestuia.

Sub aspectul general fizic, copilul capat o nfiare tot mai proporional i mai plcut. Specificul vorbirii i modul n care se relaioneaz cu cei din jur sporete caracterul simpatic al copilului, fapt pentru care perioada anteprecolar a mai fost numit i perioada de graie i drglenie. (Verza, Verza, 2000, pag. 73)

Din punct de vedere cognitiv, copilul descoper c toate obiectele i fenomenele au un nume. Aadar, dezvoltarea gndirii este n strns legatur cu dezvoltarea limbajului. Copilul ncepe s rosteasc corect i inteligibil cuvinte uzuale. Se pastreaz ns caracteristica vorbirii copilului mic, care stlcete anumite consoane sau inverseaz literele ntr-un cuvnt.

La nceputul perioadei, copilul folosete propoziii scurte, care se vor transforma treptat, spre jurul vrstei de 3 ani, n fraze. Capacitate de nelegere a copilului se lrgete foarte mult, n aceast perioad copilul verbalizndu-i toate curiozitile, folosind deseori ntrebarea ce este asta?. Concomitent el i verbalizeaz dorinele, inteniile, voinele i sentimentele.

Din punct de vedere emoional, conduitele afective ale copilului devin tot mai complexe.

n jurul vrstei de 18 luni, rezonana afectiv a copilului crete, acum manifestndu-se gelozia n raport cu alt copil cruia i se acord atenie sau fa de o persoan care se interpune ntre el si mama.

Apare timiditatea fa de persoane strine, copilului ncepe s-i plac gluma, pcleala, comicul i poate ajunge s surd la complimente. Atitudinea lui fa de membrii familiei se modific, aprnd negativismul primar. Copilul se opune prin plnsete, ipete, facnd adevrate spectacole.

Devine foarte evident i accentuata anxietatea de separare, copilul fiind obinuit n permanen cu prezena mamei, ajunge s ii descopere absena.

Se descoper c la baza acestor forme de ataament st fenomenul de imprinting (imprimare) ce a fost pus n eviden de etologi i care const n faptul c animalele tinere manifest forme de ataament fa de orice fiin ce devine protectoare la nceputul existenei lor. (Verza, Verza, 2000, pag. 82)

Tot n aceast perioad, jocul impune o foarte mare putere asupra copilului, devenind elementul esenial al dezvoltrii acestuia. Se realizeaz spontan i din plcere, aducnd satisfacie copilului, i uneori poate fi o form de manipulare a copilului, acesta ajutnd la distragerea ateniei copilului, mai ales n situaia n care copilul este separat, pentru o perioad de timp, de prinii lui.

A doua copilrie perioada precolar Aceasta este perioada n care se pun bazele dezvoltrii personalitii copilului i a psihicului acestuia, conturndu-se expresia 7 ani de acas. Implicarea familial are un rol foarte important nc din prima zi de mers la gradini i pn intr la coala primar. Este foarte important ca printele s se ocupe de activitile copilului, deoarece aceasta este etap n care se pun bazele dezvoltrii intelectuale, a capacitilor de cunoatere, i mai ales de comunicare cu mediul nconjurtor.

Gndirea copilului la aceast vrst este strns legat de dezvoltarea senzaiilor i percepiilor. Gndirea copilului trece prin investigaii practice asupra obiectelor i fenomenelor din jurul lui, bazndu-se n continuare pe actul percepiei ( din acest motiv se spune c la acest moment gndirea copilului este concret). (Giteanu, 2003, pag. 38)

Acum se traverseaz etapa cunoaterii, se asimileaz modele de via cu ajutorul crora, copilul pune bazele personalitii sale i a percepiei pentru mediul nconjurtor. Grdinia este foarte important deoarece, n aceast etap, integrarea ntr-o colectivitate devine o condiie esenial a stimulrii i folosirii optime a potenialului pe care acesta l are.

Nu toi prinii i duc copii la grdini. Unii dintre ei consider c, copilul poate merge direct n clasa 0 deoarece se va adapta foarte usor. Din nefericire nu este aa. Copilul nu nva s socializeze intr-o colectivitate, nu reuseste sa accepte ca exista reguli atunci cand esti intr-un mediu scolar, ca trebuie sa ii respecte pe ceilalti si sa comunica cu ei, ca desfasoara activitati impreuna cu mai multi copii. Le este foarte greu sa invete sa scrie si sa citeasca, din motivul ca pana in acel moment nu au luat niciun fel de contact cu aceste lucruri.

Tot aceasta este si perioada in care copilul copiaza conduite umane si le reproduce prin joc. Intreaga perioada este reprodusa prin joc. Colectivul de copii de la gradinita devine grupul de joaca, invatand sa se conformeze regulilor unui joc, se ambitioneaza sa il castige si isi dezvolta foarte mult capacitatea de a se integra intr-un grup.

In colectivitate , copilul este nevoit sa se adapteze la cerintele externe, sa depaseasca contradictiie dintre acestea si posibilitatile sale limitate de a raspunde in mod eficient, sa renunte la unele dorinte de moment pentru a desfasura actiuni care pot sa nu-l satisfaca, sa asimileze si sa adopte comportamente bazate pe norme sociale riguroase cu efect mijlocit pentru socializarea copilului.( Verza, Verza, 2000, pag. 92)

In aceasta perioada, copilul doreste foarte mult prezenta parintilor in preajma sa. Acum, copilul isi dezvolta personalitatea, se dezvolta foarte mult intelectual, percepe tot ceea ce se intampla in jurul sau si, uneori, ajunge sa reproduca fapte sau cuvinte auzite la diferite persoane.

Copilul simte nevoia de a fi inteles, in primul rand, de catre parintii sai. Incepe sa isi doreasca multe lucruri, si reuseste sa exprime acest lucru prin cuvinte sau chiar izbucniri, crize de plans si tipete, iar parintele trebuie sa isi pastreze calmul si sa inteleaga ca, totii copii in perioada prescolara au aceste izbucniri.

A treia copilarie perioada scolara

In aceasta perioada, copilul face achizitii importante, de scris, de citit si de calcul. Volumul de cunostinte permite o continuate scolara. Exista si situatii in care copilul, la aceasta varsta, sa nu reuseasca sa gaseasca una dintre satisfactiile care le poate aduce mersul la scoala si dezvoltarea intelectuala. Insa, parinte fiind, ii inducem copilului nostru acest lucru, faptul ca el trebuie sa mearga la scoala si sa desfasoare activitati, sa isi faca teme, sa citeasca, sa invete poezii.

Din aceeasi perspectiva, scoala raspunde si doreintei copilului de a fi ca cei mari (adultrism), ca si nevoi de realizare, de satisfacere si dezvoltare a curiozitatii cognitive. Astfel, scoala egalizeaza sociala accesul la cultura si ofera cunostinte pe care el nu ar putea sa si le dobandeasca singur deoarece interesele, trebuintele si curiozitatile lui nu sunt atat de intense incat sa-si mobilizeze toate resursele intr-un efort concentrat. (Verza, Verza, 2000, pag. 130)

Iesirea din perioada prescolara este analizata de unii specialisti ca fiind un fel de sfarsit al copilariei. Intrarea in ciclul scolar il ajuta pe copil sa isi dezvolte limbajul, perceptia, sa socializeze cu ceilalti copii din jur. Tot in aceasta perioada se intampla si cele mai mari schimbari fizice. Daca pe la varsta de 6 ani, copilul se opreste din crestere, usor usor spre varsta de 7-8 ani, se intensifica cresterea si acestia incep sa se dezvolte.

Odata cu intrarea in scoala, activitatea de baza a copilului devine procesul de invatare, de asimilare a informatiilor. Timpul il ajuta foarte mult pe copil in aceasta perioada. Acestuia I se schimba regimul de viata, invata ca trebuie sa se trezeasca de dimineata si isi formeaza un program bine stabilit, stie cand are pauze intre orele de la scoala, si mai ales stie cand se termina programul, pe zile.

In aceasta perioada are loc cresterea sensului moral afectiv al conduitei generale, dezvoltarea sentimentelor si starilor afective legate de relatiile afective impuse de scoala si aprecierea sociala a actiunilor lor. Tot in aceasta perioada se dezvolta sentimentele intelectuale. (Gaisteanu, 2003, pag. 51)

Tot ce se intampla in familie, copilul percepe si observa comportamentele parintilor sai. Relatiile afectuoase din familie duc la o structurare pozitiva a personalitatii copilului, la o viata de familie echilibrata. Aceasta dezvoltare pozitiva il ajuta pe viitorul adult sa isi formeze familii echilibrate, sa traiasca in medii efectuoase pozitive, exact asa cum el a trait in propria familie, in copilaria sa. Relatiile defectuoase insa, au efecte negative, cum ar fi agresivitatea, instabilitatea, anxietatea. Daca acesta este maltratat in familie, poate ajunge ca viitor adult, sa isi maltrateze proprii copii, sa ii agreseze fizic, sa le aduca injurii.

Acum este perioada in care copilul vede interesul parintilor asupra lor, asupra activitatilor pe care le desfasoara. Copilul observa daca se poate baza pe ajutorul mamei la teme, atunci cand nu stie sa si le faca, sau observa daca tatal il implica in activitati si se afiseaza cu el atunci cand merge undeva. Copilul simte iubirea parintilor si vede cat de dorit este.

Tot in aceasta perioada copilului I se dezvolta foarte mult capacitatea de memorare. Reuseste foarte repede sa memoreze materiale scolare, poezii, cantece, si tot ceea ce invata la scoala. Datorita acumularii de cunoastinte se dezvolta o serie de calitati ale cunoasterii cum ar fi observarea atenta, atentia, exprimarea in mod desfasurat a ideilor, imaginatia.

Din punct de vedere social, apar prieteniile, care se leaga prin aparitia unor interese si activitati comune. Insa se pot termina foarte repede aceste prietenii deoarece copilul, aparandu-si lucrurile, poate deveni gelos atunci cand alt copil ii jucaria preferata sau ii imbraca hainele. Tot acum, copilul observa ceea ce au alti copii, si face comparatii.

Pubertatea

Aceasta perioada este perceputa ca sfarsitul copilariei remarcandu-se prin procesul de crestere accentuata, maturizare intensa ( mai ales sexuala) si printr-o structurare complexa a personalitatii.(Gaisteanu, 2003, pag. 51)

Incepe formarea constiintei de sine, activitatea scolara se complica, devenind mai solicitanta pentru adolescent, fiind implicat in activitati care il responsabilizeaza mai mult devine constient de aptitudinile sau talentele pe care acesta le detine.

Este perioada in care copilul devine nesigur pe sine, teama de a nu gresi fiind primul factor care il impiedica sa isi exprime propriile idei, sentimente, perceptii. Ceilalti colegi de scoala reprezinta un mic pericol pentru el, atunci cand este vorba de activitatea scolara. De frica sa nu greseasca atunci cand raspunde ceva, poate deveni introvertit si nu va mai reusi sa se exprime. Apare comportamentul contradictoriu, fiind determinat de modul inegal in care este perceput de adulti.

Jean Piaget afirma ca ceea ce caracterizeaza aspectul formal al gandirii este extinderea operatiilor concrete si cresterea capacitatii de a face rationamente. De asemenea, structurile operatorii superioare constau in a organiza realul in activitati sau in gandire si nu in a-l copia pur si simplu. (Gaisteanu, 2003, pag. 61)

Acum apar diverse situatii noi de viata cu care puberul trebuie sa se confrunte, iar din aceste confruntari se pot naste sentimente negative (ura, dispret) sau sentimente pozitive ( dragoste, admiratie). Copilul simte nevoia de a devenit independent, de aici dezvoltandu-se relatii tensionate cu parintii sai. Acestia dezvolta sentimente de ocrotire, de grija intensa fata de copilul sau, simte nevoia de a stii in permanenta unde merge si ce face, insa acesta, din dorinta de a fi independent, respinge aceasta ocrotire a parintilor si refuza sa discute cu ei despre aceasta etapa a vietii.

De cele mai multe ori, puberului I se dezvolta spiritul de aventura si de explorare, tocmai din acest motiv are impresia ca atunci cand este intr-un grup se poate realiza mai bine si ca se poate opune ferm in fata adultilor.

Din punct de vedere emotional, poate avea schimbari radicale. Daca simte ca parintii lui nu il accepta sau il dau la o parte din tot ceea ce tine de viata de familie, poate dezvolta comportamente agresive fata de ceilalti, sau poate ajunge la depresie. Neacceptarea de catre proprii parinti poate fi o trauma in viata oricarui copil, sau mai ales lipsa acestora. Copilul stie si simte ca mama si tata pot fi cele mai mari sprijine in viata lui, si atunci cand are nevoie de ceva sau simte nevoia de a apela la cineva pentru un sfat, poate apela la parintii lui. 1.2 Functii si disfunctii ale familiei

Cea mai importanta parte a societatii este familia. De cand ne nastem si pana murim, facem parte dintr-o familie, mai mare sau mai mica, care ne ajuta sa fim integrati in societate ca parte a unui intreg, a unui fenomen natural, asa cum este considerata familia de catre societate.

Familia este cea mai fidela pastratoare a traditiilor, a valorilor nationale, ca ea este unul dintre cele mai conservatoare ( in sensul bun al termenului ) segmente sociale. (Mihailescu, 1999, pag. 7)

Familia modeleaza structura umana. Ne nastem intr-o familie care ne ajuta sa devenim viitorii adulti. Parintii modeleaza personalitatea copilului, ii ofera modele si repere dupa care sa se ghideze in viata de zi cu zi. In functie de cum creste in mediul familiei, copilul va deveni un adult cu sau fara inhibitii, va invata sa comunice asertiv sau nu, va capata incredere in sine sau nu. Modul in care vorbim sau ne miscam va fi imitat de catre copil, felul in care ne imbracam si ne comportam.

Familia nu este un grup social pasiv care doar recepteaza influente externe. Ea este capabila de propriul sau dinamism si creeaza probleme sociale. Factorii economici si sociali nu modeleaza direct comportamentele nuptiale si nataliste, ei actioneaza prin intermediul deciziilor subiective pe care indivizii si familiile le iau. Implicati in procesele de schimbari sociale, indivizii dau anumite raspunsuri, adopta anumite atitudini practice, anumite comportamente, in functie de interesele lor ca indivizi sau ca familii. (Mihailescu, 1999, pag. 55)

Asadar, fiecare familie isi formeaza propriul mod de actiona si de a trai in societate. Nu se tine intotdeauna cont de cerintele societatii, fiecare familie are propriile caracteristici care, uneori, nu sunt acceptate de catre societate. Insa schimbari pot exista intotdeauna.

In prezent, tinerii nu mai pun foarte mare accent pe formarea unei familii, mai ales atunci cand este vorba de calea legala de a forma o familie. Cei mai multi prefera sa formeze o relatie de concubinaj, deoarece traditiile din trecut nu mai sunt pastrate cu aceeasi valoare. Tinerii considera ca actele nu prezinta o importanta foarte mare, ca pot locui cu persoana dorita si fara sa fie casatoriti legal, si mai ales, fara sa aiba copii deoarece pun accent pe dezvoltarea profesionala si pe statusul social pe care il detin.

Comportamentul natalist al tinerilor este datorat astazi, intr-o masura mai mare decat in trecut, deciziilor individuale si perceperii schimbarilor sociale. Scaderea importantei relatiilor de rudenie si de vecinatate, scaderea rolului colectivitatilor locale in controlul comportamentelor au facut sa scada mult rolul traditiilor in modelarea atitudinilor fata de familie si natalitate ale generatiilor tinere.(Mihailescu, 1999, pag. 58)

Ca fiecare parte a unei societati, si familia indeplineste anumite functii, insa uneori si disfunctii. Acestea sunt cele care ajuta familia sa functioneze normal, cu aspecte pozitive, sau anormal, cu aspecte negative, care pot duce la divort, violenta domestica etc.

E preferabil sa nu vorbim despre definitia familiei, ci despre definirea ei, prin discutarea mai pe larg a caracteristicilor si functiilor pe care le are. Totusi, definind familia prin functiile sale, este necesar sa avem in vedere ca, desi in multe societati celor mai multe grupuri familiale le sunt proprii aceste functii, in nici o societate (cultura) ele nu sunt prezentate complet si exclusiv.(Ilut, 2005, pag. 66)

Se pune foarte mare accent pe functia de reproducere a speciei umane, si se face o deosebire fata de animale, care nu pot forma o legatura de lunga durata asa cum o fac oamenii, deoarece uneori nu este decat factorul pur sexual important, ci conteaza comunicarea, increderea si respectul. Functia de reproducere este importanta deoarece, cu ajutorul acesteia, populatia este in crestere, fiecare familie da nastere unui om, ceea ce este un plus pentru societate, dar si pentru familie. Un copil intotdeauna uneste familia mai mult, si tot ce urmeaza in viata copilului tine de parinti si de educatia pe care acestia o dau.

Principalele functii sociale ale familiei sunt:

1 Regularizarea comportamentului sexual. Aproape fara exceptie, pe intregul glob pamantesc nu se permit relatii sexuale intamplatoare, practicandu-se tabuul incestului, care interzice relatiile sexuale intre rudele apropiate, desi criteriul de stabilire a acestora difera mult de la o societate la alta.

2 Reglementarea modelelor reproducerii. Pentru a supravietui, fiecare societate si cultura trebuie sa isi reproduca (biologic) indivizii. Regularizand unde, cand si cu cine pot intra indivizii in contact sexual, societatea, prin familie, indica si modelele de reproducere sexuala. Permitand sau interzicand anumite forme de mariaj (mai multe sotii sau mai multi soti, de exemplu), promovand o anumita conceptie despre divort si recasatorire, societatea si familia incurajeaza sau descurajeaza reproductia.

3 Organizarea productiei si a consumului (functia economica). In societatile preindustriale, sistemul economic social depinde in mod esential de functia productiva a familiei (gospodariile taranesti, atelierele mestesugaresti). In societatile industriale si postindustriale, functia principala economica a familiei este cea de consum. Desi si aceasta s-a diminuat, consumul de hrana si alte necesitati are lor in familie ca unitate distincta, ea presupunand o anumita organizare bugetara (repartitia cheltuielilor) a grupului familial. (Ilut, 2005, pag. 67 68)

Am putea spune pana acum ca, acestea 3 sunt cele mai importante functii sociale ale familiei. Reproducerea este cea care ajuta familia sa creasca, sa se dezvolte, si totodata creste si populatia unei societati. Totodata, trebuie bine stabilit ce relatii pot exista intre indivizii, familiile le induc copiilor faptul ca nu au voie sa aiba relatii apropiate, chiar sexuale, cu rude de acelasi grad cu ei, deoarece se poate produce un incest. Prin astfel de invatari, familia sustine reproducerea intre indivizi, insa fara a exista grad de rudenie intre ei.

Functia economica este cea care aduce profitul intr-o familie, care ajuta la mentinerea ei, la satisfacerea nevoilor de hrana, de imbracaminte etc. In mediul rural, oamenii pun foarte mare pret pe gospodarii, pe crestere si cultivare, lucru care le aduce satisfactii banesti, insa in mediul urban, tot ceea ce se produce din punct de vedere material, se consuma pe lucruri personale, cum ar fi hrana si imbracaminte, acestea fiind cele mai populare. Este necesar ca bugetul unei familii sa fie bine stabilit deoarece, atunci cand se ajunge in situatii in care resursele materiale au inceput sa scada sau chiar sa dispara, pot exista efecte negative, familia poate suferi o degradare, si se poate ajunge la certuri, la violenta domestica, la divort. Pentru un copil impactul este foarte mare deoarece parintii manifesta comportament agresiv in fata lui, poate suferi traume si chiar depresii.

Un copil care a crescut intr-un mediu familial pozitiv, plin de afectiune si respect, nu va reusi sa asimileze ca, intr-o zi, intre parintii lui exista o ruptura, si faptul ca nu ii mai vede impreuna il poate conduce pe acesta la depresie.

Familia mai indeplineste functii sociale importante cum ar fi:

4. Familia este un context propice pentru socializarea copiilor aproape universal fiind inzestrata cu mijloace eficiente de control si cunoscand bine personalitatea copiilor. Societatea trebuie sa se reproduce nu numai biologic, ci si social, in sensul asigurarii unor conditii ca viitori ei membrii sa-si insuseasca valorile pe care ea le promoveaza si sa fie capabili sa indeplineasca muncile ce se cer.

5 Fiinta umana are nevoie de hrana si imbracaminte, dar si de afectivitate si protectie. Simtim nevoia de a fi printre acei semeni ai nostri care ne ofera caldura sufleteasca, ajutor in momentele dificile ale vietii, confort psihospiritual. Desi alte genuri de grupuri sociale indeplinesc astfel de cerinte, familia este mediul ce intruneste cel mai adesea si in cel mai inalt grad asemenea calitati. Familia apare ca fundalul socioafectiv cel mai relevand pentru majoritatea indivizilor.

6 Familia poate ca in societatile moderne la concurenta cu scoala este factorul cel mai important in acordarea directa, nemijlocita a statutului social. Prin simplul fapt ca s-a nascut intr-o familie, fiecare individ mosteneste bunuri materiale si o pozaitie sociala recunoscuta (clasa sociala, grup etnic,). Familia ofera statut social si indirect, prin scolarizare. Vedem la tot pasul, pe aceasta directie, cum parintii se straduiesc din rasputeri ca odraslele lor sa ajunga cat mai sus pe scara sociala. ( Ilut, 2005, pag. 68 -69)

Protectia pe care o familie o poate oferi, nu se asemana cu cea pe care alte grupuri o poate oferi. Cel mai propice mediu in care copilul creste si isi formeaza personalitatea este familia, deoarece primeste invatari pe care, la randul lor, parintii le-au primit de la bunici, astfel ca traditiile si obieceiurile se mostenesc din neam in neam.

Copilul, inca de cand se naste, socializeaza cu mama si tata. Fara mama, ar duce lipsa de hrana si de ingrijire, tocmai din acest motiv formandu-se o relatie foarte stransa intre acestia. Tot parintii sunt cei care ofera ajutor atunci cand, copilul face primii sai pasi, cand spune primele cuvinte, cand merge pentru prima data la gradinita si apoi la scoala. |Prin toate aceste lucruri pe care parintii le fac pentru ei, copii invata ca intotdeauna vor avea un ajutor atunci cand vor avea nevoie, ca in momentele dificile ale vietii vor primi ajutor din partea familiei. Unii din membrii sai pot absorbi bucuriile sau supararile celorlalti membrii, prin acestea oferind suportul de care este nevoie, uneori chiar protectie materiala si spirituala.

Copilul nascut intr-o familie organizata social, acesta este bine vazut de societate, mosteneste de la parintii sai bunurile care le apartin si deja o pozitie sociala. Prin scolarizare copilul isi dezvolta capacitatile intelectuale, parintii investind foarte mult in diferite meditatii, limbi straine si nu numai. Fiecare parinte doreste sa isi vada copilul, adult fiind, intr-o functie importanta intr-o firma cu renume mare, sa aiba un statut social si sa fie pe scara sociala unde multi nu pot sa ajunga.

Din punct de vedere al disfunctiilor, familia poate trece prin diferite etape care duc la ruperea relatiilor dintre soti, dintre parinti si copii, si poate avea efecte negative asupra copiilor, asupra sotilor si chiar asupra celorlalti membrii ai familiei (familia extinsa). In acest caz, poate fi vorba de separarea partenerilor cuplului ( divort), abandon familial, violenta domestica, si chiar delincventa juvenila.

Disolutia vizibila a familiei este o etapa foarte avansata a manifestarii unor disfunctionalitati intrafamiliale(Mihailescu, I., 2003, pag. 165)

Asadar, disfunctionalitatile familiei il poate afecta pe copil, poate afecta activitatile lui scoale si extrascolare, poate afecta personalitatea copilului. Acesta poate prelua comportamentele negative din familie si le poate expune in cercul de prieteni, in relatiile lui de cuplu si chiar asupra propriilor lui copii.

Viitorul adult poate deveni un om dur, cu personalitate agitata, cu comportament agresiv, violent, iar mediul lui familial poate fi unui negativ pentru cresterea copiilor. Insa, asa cum am spus si mai sus, tinerii din prezent nu mai prefera sa formeze o familie din punct de vedere legal, si tocmai din acest motiv nu ii sunt recunoscute nici functiile pe care le indeplineste. Copii se nasc in afara casatoriei, si uneori ajung sa locuiasca doar cu unul dintre ei, daca acestia se separa. Este un lucru destul de greu pentru copil sa accepte ca mama si tatal sau nu mai locuiesc impreuna si el nu il mai vede pe unui dintre ei in fiecare zi. Il poate conduce pe acesta la gelozii pe alti copii pe care ii vede in compania ambilor parinti, poate manifesta crize si dorinte intense de a fi , din nou, cu mama sau tatal sau.

Copilul este cel care pune bazele familiei. Asadar, evolutiile juridice au disociat destinul cuplului de parinti de cel al legaturii dintre ei si copii, considerandu-se ca primul poate fi revizuit, al doilea fiind inalterabil. Intr-adevar, parintii si copii nu se afla in aceleasi raporturi de forta: legatura conjugala este un contract intre cei doi indivizi egali si liberi sa-si continue ori sa-si intrerupa relatia de cuplu, in timp ce legatura filiala tine de perenitate, de neconditionare.(Segalen, 2011, pag. 189-190)

Legatura dintre parinti si copii nu poate fi rupta, deoarece, indiferent de ce se intampla intre parinti, copilul va simti intotdeauna nevoia sa fie in preajma parintilor sai. Insa, exista momente cand parintele isi respinge copilul, iar acesta simte acest lucru. Indiferenta il poate face pe copil sa esueze din punct de vedere social, din punct de vedere intelectual, performantele scolare pot scadea si anturajul din care prefera sa faca parte poate fi unul care nu impune conduite pozitive, ci comportamente de risc, de exemplu consum de droguri, furturi, violenta fizica.

Socializarea copilului cea mai importanta obligatie a parentalitatii a fost exercitata mult timp intr-un cadru familial largit, impartit cu vecinii si comunitatea scolara. Odata cu ascensiunea familiei nucleare, functia s-a restrans asupra cuplului; de un secol si jumatate, in relatia dintre parinti si copil, a aparut un nou actor : scoala. Incepand cu instaurarea invatamantului obligatoriu, raporturile dintre institutia scolara si cea familiala au fost puternic marcate de clivaje sociale.(Segalen, 2011, pag. 231)

Pana la varsta majoratului, scoala ocupa primul loc pe scara de activitati ale copilului. Acesta are nevoie sa se dezvolte intelectual pentru a putea reusi sa se integreze in societate atunci cand va deveni adult, pentru a reusi sa poarte discutii in cercul de prieteni, in familie, la locul de munca, pentru a putea reusi sa ocupe un loc de munca, pentru a fi integrat pe piata muncii. Insa acesta are nevoie de suport parintilor sai, de ajutor in activitatile scoala, de ajutor la teme, la invatare, la citire. Daca implicarea parintilor lipseste, copilul nu va reusi sa isi dezvolte abilitati, nu va reusi sa ofere o atentie mai mare scolii, si va fi total lipsit de interes fata de aceasta instituie. Este posibil sa ajunga sa creada ca, daca parintii sai au reusi sa se descurce si fara scoala, el de ce nu ar putea. Insa acesta nu stie ca, parintii sai nu reusesc sa se descurce fara scoala, tocmai din acest motiv exista si anumite disfunctionalitati in familia sa.

Schimbarile structurii familiale, fie ca este vorba despre formarea cuplurilor si a familiilor, despre divorturi, despre probleme referitoare la filiatie, sunt strans legate de alte domenii sociale si mai ales de cel al institutiei scolare, ea insasi in plina schimbare atat in privinta formelor, cat si a functiilor.(Segalen, 2011, pag. 239)

Scoala poate ajunge sa fie o institutie discriminatoare atunci cand este vorba de copii proveniti din familii cu probleme. Fiind vorba de formarea unui stoc de cunostinte intelectuale pentru fiecare copil in parte, se poate face diferenta intre copii cu performante scolare mici, care nu vor putea progresa catre invatamant superior, si copii cu performante scolare mari, care se pregatesc pentru invatamantul superior. Copii care nu progreseaza catre invatamant superior, sunt catalogati ca fiind clasa muncitoare, care prefera sa isi castige existenta pe un salariu mediu, fara a progresa in niciun domeniu, ci doar sunt adecvati pentru munca fizica. Insa si acesti copii pot progresa, experientele de viata prin care vor trece putand fi punctul de plecare catre un viitor mai bun.

Copiii cu performante scolare bune, sunt bine vazuti de societate si acceptati. De altfel, cei mai multi sunt considerati o mandrie a societatii noastre, deoarece reusesc sa studieze in strainatate si sa aduca performante foarte mari tari. Si, in acest fel, se formeaza o discriminare intre aceste doua categorii de copii, cei mai slabi simtindu-se marginalizati si exclusi din societatea din care fac parte. Insa au vreo vina acesti copii? Sau ei sunt tot produsul parintilor? Neimplicarea parintilor in viata lor personala dar si profesionala ii poate conduce pe acesti copii pe drumul clasei populare de oameni, care doresc doar sa obtina un loc de munca la terminarea liceului, unii dintre ei reusind sa termine doar 10 clase.

Evenimentele pe care le traieste familia pot consolida sau pot slabi solidaritatea familiala. In opinia curenta, se afirma ca aparitia copiilor este un factor de intarire a coeziunii familiei.(Mihailescu, 1999, pag. 100)

Intr-o familie intemeiata pe baza dragostei si a respectului, un copil este considerat o binecuvantare. Din pacate, in Romania, o parte din parinti gresesc atunci cand incep sa se implice in dezvoltarea copilului. Ca unic copil, acesta poate primi o forma majora de rasfat din partea parintilor sai, ceea ce il poate face pe viitor sa inteleaga ca I se cuvine orice si parintii fac orice pentru el. Ce se intampla atunci cand devine adult? Nu isi pune nimeni acest semn de intrebare.

Alte evenimente familiale, cum ar fi : boala prelungita a unuia dintre parteneri, dificultatile unui partener (sanctiuni profesionale, penale), absenta prelungita din familie a unui partener, esecul social al unui copil afecteaza, de regula, in mod negativ, solidaritatea familiala. (Mihailescu, 1999, pag 101)

Se intampla de multe ori ca atunci cand un partener se imbolnaveste, celalalt sa aleaga sa se desparta de el, considerand ca are o viata inainte si trebuie sa fie fericit. O functie foarte importanta a familie ar putea fi cea de iubire neconditionata. Atunci cand esti sincer cu partenerul tau, inseamna ca ii poti fi alaturi si la bine, dar si in cele mai grele momente ale sale. Asa se intampla si atunci cand este vorba despre copii. Atunci cand se intampla sa se imbolnaveasca, unii parinti considera ca nu pot face fata situatiei si nu pot accepta ce se intampla cu, copilul lor. Asadar, aici nu mai poate fi vorba despre iubire neconditionata deoarece parintele care da nastere propriului copil si apoi il abandoneaza din diferite motive, ar putea cere suportul si ajutorul unui specialist atunci cand simte ca o situatie il depaseste.

O disfunctie majora care se poate produce intr-o familie se poate datora comunicarii dintre parteneri. Comunicarea reprezinta elementul principat atat dintre parteneri, cat si dintre parinte-copil. Daca nu reusim sa comunicam cu partenerul nostru de viata, nu vom putea sa ii impartasim dorintele, sentimentele noaste si din acest motiv se produce o ruptura in relatie de familie. Daca membrii familiei sunt capabili sa se asculte unii pe altii, sa se intrebe si sa discute subiectele care-i preocupa, sa ajunga la un consens asupra lor, ei pot conlucra si interationa optim, asfel incat fiecare sa fie stimulat ina se dezvolota si in a resimti satisfactie. Toti partenerii comunica, de exemplu, atunci cand vin de la serviciu si isi impartasesc trairile din ziua respectiva de munca. Insa, daca nu exista comunicare, pot ajunge sa considere ca celalalt este ascuns fata de el, ca nu are incredere sa ii impartaseasca ceea ce traieste el, si din acest motiv multe cupluri considera ca, daca ar fi comunicat la momentul potrivit, nu ar fi ajuns la diferite disfunctii in relatia de cuplu care pot conduce la separare, divort, si uneori violenta domestica.

Cei mai multi dintre copii ajung sa imite comportamentul agresiv al parintilor sai, fiind partasi la episoade violente dintre parintii sai. Teoria invatarii sociale este cea care evidentiaza foarte clar tendinta copiilor de a imita comportamentele parintilor: Prin intermediul experimentelor, a fost evidentiata tendinta copiilor prescolari de a imita si ulterior adopta manifestarile si comportamentele agresive ale adultilor. () Este un risc major, demn de luat in considerare expunerea la violenta in familie a copiilor si a modului in care aceasta afecteaza dezvoltarea ulterioara a viitorului adult. (Buzducea, apud Rujoiu, 2010, pag. 229 230) 1.3 Efectele monoparentalismului 1.2 Datorita faptului ca, mai sus, am facut o scurta trecere prin functiile si disfunctiile familiei, o consecinta a disfunctiilor unei familiei este monoparentalismul. Viata copilului poate fi grav afectata de lipsa unui parinte, mai ales atunci cand est vorba de ignorare totala din partea parintelui catre copil. Familia monoparentala este cea in care copii/copilul creste cu unul din parintii sai din diferite motive : celalalt parinte a decedat, parintii au divorat/separat, nasterea unui copil fara ca femeia sa locuiasca cu un barbat, infierea de catre un adult a unui minor.

Dupa cum arata Nadine Lefaucheur (1991) sintagma familie monoparentala imprumutata de sociologii feministi din anglo saxonul one parent -family a fost substituita termenilor familie cu riscuri sau familie devianta. () Familia monoparentala a fost construita ca o categorie de riscuri familiale, pentru ca era supusa pericolului de a genera delincventa. (Segalen, 2011, pag. 160)

Monoparentalitatea este considerata factorul cheie pentru declansarea delincventei. Copilul crescut de catre un singur parinte este considerat a fi mult mai vulnerabil pentru desfasurarea unor activitati de genul celor delincvente, furt, viol, crima s.a.m.d. Datorita faptului ca, femeia ramasa singura cu un copil sau mai multi, ajunge sa fie considerata o femeie usoara deoarece societatea catalogheaza prin ideea ca nu poate sta fara barbat sau datorita faptului ca un singur parinte cu unul sau mai multi copii nu poate acoperi toate cheltuielile casei si necesitatile personale, copilul/copii ajung sa fie catalogati hoti sau talhari. Prin aceste stereotipuri, familia monoparentala a ajuns sa fie catalogata ca fiind un grup de risc, deoarece un singur parinte nu poate creste si educa 1, 2 sau mai multi copii. Societatea romaneasca blameaza familiile monoparentala, judecand adultii ca nu au fost in stare sa se inteleaga si sa formeze o familie sau judecand persoana singura, infertila, ca adopta un copil.

In comparatie cu familia traditionala, care indeplinea mai multe functii cu impact pozitiv asupra societatii (functia de reproducere, de socializare a copiilor, de ingrijire, protectie, mediu securizant si climat afectiv suportiv, conferire de status, reglementare a comportamentelor sexuale ), familia monoparentala este un efect al functiei reproductive, se regaseste privind socializarea copiilor, ofera ingrijire si protectie membrilor ei, un climat de stansa afectivitate , dar este deficitara sub aspectul realizarii mediului securizant si in modul de conferire a statusului. Nu indeplineste functia de reglementare a comportamentelor sexuale. Parintele singur (fara partener in cadrul familiei) cauta relatii afective si sexuale in afara familiei. (Stefan, C., 2001, pag 7)

Familia monoparentala este vazuta ca un efect negativ in dezvoltarea copilului deoarece este considerata a nu fi suficient de implicata in viata acestuia. Un parinte singur nu poate face responsabilitatilor de a creste un copil sau chiar mai multi, din acest motiv fiind vorba de o imagine a familiei monoparentala distorsionata, copilul ajung sa simta aceasta lipsa a unuia dintre parinti.

Copii ajung sa simta lipsa celuilalt parinte plecat de langa el datorita colectivului din care face parte. Daca tatal este plecat de langa copil, acesta ii simte lipsa atunci cand isi vede colegii ca vin la scoala cu tatii lor sau tatii vin sa ii ia de la scoala. Si la fel se intampla si in cazul mamelor. Acest lucru poate avea efecte negative profunde asupra personalitatii copilului, aducandu-l in pragul depresiei.

Copii din familii monoparentale, conduse de mame, cunosc o maturizare timpurie, sunt investiti la varste mai mici cu sarcini domestice, le este atribuit adesea rolul de parteneri, cu care se impart poverile traiului de fiecare zi, se deruleaza conflicte dupa modelul conjugal. Copilul indeplineste si rolul de suport emotional , de substitut al sotului absent. Mamele singure sunt frecvent nemultumite de viata pe care o duc, se declara suprasolicitate, stresate de grijile pe care le au, devin mai autoritare. (Stefan, C., 2001, pag 12)

Este foarte bine cunoscuta zicala daca ii am pe copii mei aproape nu imi mai trebuie nimic. Din pacate, majoritatea mamelor confunda acest lucru cu implicarea copilului in treburile casei pentru a substitui locul barbatului pe care nu il are. Mai ales atunci cand copilul este baiat. Aceasta ii impune reguli pe care copilul trebuie sa le respecte in fiecare zi, sa mearga la cumparaturi, sa o ajute in treburile casei, iar pentru copil este foarte solicitant. Acesta poate ajunge sa considere ca ii este furata copilaria, poate ajunge sa isi judece mama ca nu l-a lasat sa petreaca timp cu prietenii lui de joaca s.a.m.d. Gelozia se poate instala in interiorul copilului atunci cand acesta isi vede prietenii la joaca, insa el trebuie sa mearga la magazin sa cumpere cate ceva deoarece mama sa il asteapta acasa. Lipsa tatalui in viata copilului il face pe acesta sa invete de mic responsabilitatile pe care le are barbatul in familie. Atunci cand exista si un rol patern in familie, copilul se simte mai protejat, simte caldura si afectiune mult mai mult decat simte in cazul unei mamei singure. Fetele insa, care raman decat cu mama, nu sunt la fel de implicate in treburile casei, ci mama incearca sa gaseasca sprijin din afara, din familia extinsa, rude de gradul 1, sau chiar pana la rude de gradul 4. Familia monoparentala formata din mama si copii de sex feminin, nu reusesc sa se descurce din punct de vedere financiar in unele cazuri. Unei mame singure ii este greu sa faca fata cheltuielilor casei atunci cand copilul creste si nevoile acestuia sunt mult mai mari. In cazul baietilor, unele mame ii trimit la munca inca de la varsta adolescentei, si din nefericire, acestia nu reusesc sa promoveze si sa mearga spre un nivel de scolarizare mai inalt.

Faptul ca un parinte singur nu reuseste sa se implice in viata copilului asa cum ar putea face ambii parinti, ii poate aduce copilului si vieti acestuia anumite efecte negative cum ar fi absenteismul scolar, delincventa, consum de alcool si drog. Atunci cand copilul simte ca nu are control din partea parintelui si simte ca are libertate deplina, crede ca I se cuvine orice si poate face orice.

Comportamentul prosocial indica un angajament civic si un simt al responsabilitatii sociale fata de indivizi mai slabi, mai putin norocosi , mai dezorientati in peisajul complex al societatii. () copii carora le lipseste modelul parental au sanse crescute de a fi incapabili de empatie si solidaritate cu alti indivizi, spre deosebire de copiii care provin din familii intacte. ( Ilut, P., 2009, pag, 194)

Parintele singur de sex feminin, in unele cazuri, prefera sa ramana singur si sa isi creasca copilul/copii asa cum stie el, pe cand parintele singur de sex masculin va cauta sa aiba in casa prezenta unei femei, mai ales pentru treburile gospodaresti. Acest lucru poate fi benefic pentru copil deoarece acesta poate forma un atasament fata de persoana care vine in casa sa traiasca alaturi de parintele sau si poate ocupa golul lasat de lipsa unuia dintre parinti. Astfel, copilul poate ajunge sa asculte sfaturile si parerile celor doi adulti si poate fi ajutat in reabiliarea sa, atunci cand copilul deja a ajuns intr-una din etapele negative care pot surveni in viata lui , sau poate fi invatat ce este bine si ce nu pentru el si astfel, copilul sa nu ajunga sa manifeste acte de delincventa, consum de drog, alcool, sau alte substante.

Femeile (parinti singuri) se confrunta mai ales cu dificultati financiare , iar barbatii (parinti singuri) au dificultati mai ales privind munca domestica , ceea ce ii determina sa apeleze la ajutor, solicitand rude, prieteni, cunostinte.( Stefan, C., 2001, pag. 12-13)

Familia monoparentala este un mediu defavorizant pentru copii din punct de vedere al stresului, deoarece parintele tinde sa fie distans de catre acesta si sa formeze o relatie stricta, fara multa comunicare si fara sa ii ofere copilului sansa sa fie considerat un bun prieten pentru el, fara sa ii ofere sansa sa comunice si copilul sa isi exprime in fata lui sentimentele si parerile.

Factorii stresanti cu care se confrunta parintii singuri afecteaza calitatea relatiei cu copiii. Lipsa de timp implica scaderea atentiei oferite copiilor. Mai exact, mamele singure, de exemplu, se implica mai putin in munca pentru scoala a copiilor, le ofera acestora mai putin supraveghere, mai putin incurajare si, ca atare, mai putin control si influenta, decat mamele sau parintii, in general, din familii diadice.(Ilut, 2009, 189)

Din pacate, cei mai multi dintre copii proveniti din familii monoparentale ajung sa aiba un comportament delincvent; lipsa atentiei si a supravegherii din partea parintelui are un efect negativ datorita faptului ca deprinderile negative ale copilului ii poate afecta activitatea scolara si poate deveni consumator de drog si alcool, poate produce furturi, talharii s.a.m.d.

Copilul are nevoie de atentie sporita din partea parintilor/parintelui, si tocmai din cauza lipsei acestei atentii, acesta se tranforma dintr-un copil educat, intr-un copil care produce daune si fapte delincvente. Insa nu este valabil in toate cazurile deoarece, exista familii monoparentale in care parintele singur isi ofera toate preocuparea si toata atentia, si reuseste sa isi tina copilul pe linia de plutire, implicat in activitati scolare, cu un grup de prieteni decent, si o relatie parinte-copil deschisa.

PAGE 2