licenta

2
Revoluția română din 1989 a schimbat radical și rapid configurarea societății românești. Pe scenă a intrat o nouă perspectivă a politicilor autohtone. Categoriile sociale și grupurilor care au existat în perioada comunistă își schimbă profilul primind noi funcții proprice mediului nou format. Astfel clasa politică comunistă a dispărut practic din viața publică la nivel oficial, odată cu pierderea puterii PCR. Primul număr al revistei 22, iesit din print imediat dupa evenimentele tumultoase de la mijlocul lunii decembrie 1989, “traseaza” liniile fictive/imaginare/ ireale ale unei dictaturi apuse. Ca orice manifest/ declarație care își vrea publicul de partea sa, în acest caz cititorii și nu numai, 22 nu face excepție de la regulă. Ba mai mult vom vedea de-a lungul lucrării de ce reușește această publicație să reziste până în zilele noastre. Astfel, asemenea unei depoziții, grupul editorial notează în front page “ 22” va fi o publicație a reflexiei critice, în care dialogul lucid și sincer, va fi o constantă” Declarația în sine, revelă un nou lăcaș de dezbateri atât pentru intelectuali cât și pentru cetățeni de rând, unde libera exprimare și critică sunt puse mai presus de orice interferență exterioară. Dupa 89 , vocile demult tăcute și cele neauzite, izbucnesc într-un marș al adevărului. “Lichelele”, așa cum domnul Liiceanu, într-unul din articolele sale, îi denumește pe cei care se înfruptează din „ victoria” revoluționară, sunt rugați de domnia sa să înceteze aparițiile media și să se lase “ să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră” . Articolele abunda în îndemnuri la răbdare, la caritate, echitate și la precauție , atât din partea legiuitolor cât și din partea guvernaților.” Totul trebuie făcut la lumina zilei, sub control social, sub păvaza legii”. Critici la dresa celor care încep să își assume rolul de judecători împotriva oamenilor care au susținut mișcarea de rezintență. Cum este domnul Ion Gheorghe Maurer, care primește un răspuns concis din partea dl. Paleologu la afirmația

description

licenta

Transcript of licenta

Revoluia romn din 1989 a schimbat radical i rapid configurarea societii romneti. Pe scen a intrat o nou perspectiv a politicilor autohtone.Categoriile sociale i grupurilor care au existat n perioada comunist i schimb profilul primind noi funcii proprice mediului nou format.Astfel clasa politic comunist a disprut practic din viaa public la nivel oficial, odat cu pierderea puterii PCR. Primul numr al revistei 22, iesit din print imediat dupa evenimentele tumultoase de la mijlocul lunii decembrie 1989, traseaza liniile fictive/imaginare/ ireale ale unei dictaturi apuse. Ca orice manifest/ declaraie care i vrea publicul de partea sa, n acest caz cititorii i nu numai, 22 nu face excepie de la regul. Ba mai mult vom vedea de-a lungul lucrrii de ce reuete aceast publicaie s reziste pn n zilele noastre. Astfel, asemenea unei depoziii, grupul editorial noteaz n front page 22 va fi o publicaie a reflexiei critice, n care dialogul lucid i sincer, va fi o constant Declaraia n sine, revel un nou lca de dezbateri att pentru intelectuali ct i pentru ceteni de rnd, unde libera exprimare i critic sunt puse mai presus de orice interferen exterioar.Dupa 89 , vocile demult tcute i cele neauzite, izbucnesc ntr-un mar al adevrului. Lichelele, aa cum domnul Liiceanu, ntr-unul din articolele sale, i denumete pe cei care se nfrupteaz din victoria revoluionar, sunt rugai de domnia sa s nceteze apariiile media i s se lase s se ntrevad o urm de sfial n privirea voastr . Articolele abunda n ndemnuri la rbdare, la caritate, echitate i la precauie , att din partea legiuitolor ct i din partea guvernailor. Totul trebuie fcut la lumina zilei, sub control social, sub pvaza legii. Critici la dresa celor care ncep s i assume rolul de judectori mpotriva oamenilor care au susinut micarea de rezinten. Cum este domnul Ion Gheorghe Maurer, care primete un rspuns concis din partea dl. Paleologu la afirmaia privind contribuia nul a intelectualilor la creterea opoziei anticeauiste prin ]niruirea unor nume (Doina Cornea, Dan Petrescu, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu etc.).

Democraia ca practic de gndireRelevana ideilor i credinelor dup care se construiete o societate sau un regim politic