ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Evoluția și perspectiva piețelor produselor agroalimentare ecologice în

România

Coordonator ștințific: Absolvent:

Lect. Dr. Raluca Ion Pantazi Stephanie Cristina

BUCUREȘTI

1

-2012-

CUPRINS

INTRODUCERE______________________________________________________________3

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA STUDIERII PIEȚELOR PRODUSELOR AGROALIMENTARE

1.1 Noțiuni generale specifice marketingului agricol și ecologic_______________________ 4

1.2 Aspecte teoretice ale piețelor produselor agroalimentare__________________________ 5

1.3 Particularităţi ale politicii europene specifică piețelor produselor agroalimentare_______ 6

1.4 Trăsăturile specifice strategiilor de perfecționare a sectorului specific produselor agro-

alimentare____________________________________________________________________9

CAPITOLUL II

DIAGNOZA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ÎN ROMÂNIA

2.1 Caracteristici principale ale piețelor produselor agroalimentare din România___________12

2.2 Aspecte esențiale în evoluției piețelor produselor agroalimentare din România_______ 13

2.3 Trăsături specifice consumatorului de produse agroalimentare din România____________ 16

CAPITOLUL III

DEZVOLTAREA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ECOLOGICE ÎN

ROMÂNIA

3.1 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europene________________18

3.2 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul României______________________ 19

3.2.1 Cererea internă de produse agroalimentare ecologice____________________________ 24

3.2.2 Oferta internă de produse agroalimentare ecologice _____________________________ 25

3.3 Situația agriculturii ecologice românești________________________________________ 27

3.4 Cerințele impuse de legislația comunitară pentru accesul produselor agroalimentare ecologice

Românești pe piața unică_______________________________________________________ 33

3.4. Produsele ecologice – imperativ al unei dezvoltări durabile a societăţii_______________ 36

CONCLUZII_______________________________________________________________ 39

BIBLIOGRAFIE____________________________________________________________ 40

2

INTRODUCERE

Agricultura reprezintă sectorul cu locul cel mai important în structura economiei

româneşti, fiind factorul specific stabilităţii sociale şi menţinerii echilibrului ecologic.

Am ales ca temă ”Evoluția și perspectiva piețelor produselor agroalimentare ecologice

în România” deoarece consider că agricultura reprezintă piatra de temelie a oricărei țări și

ecologia este un domeniu nou care se regăsește în numeroase activități. Așadar, agricultura

ecologică reprezintă un sector de activitate cu potențial uriaș de dezvoltare. Am structurat

lucrarea pe 3 capitole principale, urmate de concluzii și o bibliografie vastă în domeniu.

Complexitatea subiectului abordat a necesitat utilizarea unei metodologii

corespunzătoare, iar noutatea şi importanţa subiectului a determinat utilizarea documentelor

informative pe întreaga perioadă de realizare a studiului.

Primul capitol intitulat ”Importanța studierii produselor agroalimentare” cuprinde trei

subcapitole în care am analizat noțiunile generale privind piețele produselor agroalimentare.

În al doilea capitol numit "Diagnoza pieței produselor agroalimentare în România" am

prezentat caracteristicile piețelor produselor agroalimentare din România, evoluția acestora si

trăsăturile consumatorului de produse agroalimentare autohtone.

Capitolul "Dezvoltarea pieței produselor agroalimentare ecologice în România" este

totodata si ultimul al prezentei lucrări. Acesta cuprinde informații referitoare la produsele

agroalimentare ecologice atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național, alături de

legislația in vigoare cu privire la accesul produselor ecologice românești pe piața unică.

Prezenta lucrare de licență se finalizează cu o serie de concluzii desprinse din studiile şi

cercetările întreprinse, precum şi recomandări cu privire la strategia adoptată de România, în

vederea restructurării sectorului şi măsurile strategice viitoare pentru alinierea la cerinţele

impuse de piaţa comunitară.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA STUDIERII PIEȚELOR PRODUSELOR AGROALIMENTARE

3

1.1 Noțiuni generale specifice marketingului agricol și ecologic

De-a lungul timpului agricultura a avut ca obiectiv satisfacerea nevoilor de consum alimentar

ale populaţiei1.

Analizând producţia agricolă şi diversităţii formelor de organizare a acesteia, precum și

diversificarea problematicii marketingului agricol, se constată faptul că marketingul agricol se

aliniază cerinţelor impuse de mecanismele pieţei concurenţiale. Sfera marketingului agricol

cuprinde tot fluxul de activităţi, iar rolul său are în vedere:

politica produselor agroalimentare naţionale;

sprijinului statului pentru susţinerea şi dezvoltarea producţiei agroalimentare, pentru

studierea preţurilor de valorificare a produselor agricole care să stimuleze o activitate

rentabilă a agenţilor economici din agricultură;

tendinţele de dezvoltare a sistemelor de distribuţie a produselor agricole;

analiza activităților de promovare a mărcilor tradiţionale valoroase;

cercetări de piaţă: pe baza unei analize a circuitelor de valorificare, a canalele de

distribuţie, prin studii privind calitatea produselor, teste de produs, formate, ambalaje,

mărci locale, activitatea de merchandising, produse de nişă, studii privind concurenţa,

exportul etc.

Producătorii agricoli se află într-o competiție permanentă pe piața de desfacere, ei sunt

obligați să obțină o producție comercială eficientă, să cunoască detaliat piața pe care acționează,

să ofere produse de calitate la preț care să le confere profit2.

Marketingul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s-a ţinut

seama de faptul că anumite activităţi distrug mediul înconjurător1. Este un concept nou care

poartă mai multe denumiri: marketing “verde”, ecomarketing, marketing ecologic, marketing

durabil.

În literatura de specialitate din România preponderent este utilizat termenul de marketing

ecologic.

Marketingul ecologic poate fi considerat o ramură a marketingului social, el fiind un

marketing “antrenat în efortul general de creare a unor produse mai sigure, a unor ambalaje

reciclabile şi biodegradabile, de oprire a degradării mediului înconjurător”3.

1 Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria, Craiova, 20022 Frone D. Florin, Marketing, Bazele marketingului, Bucureti, 20093 Balaure Virgil (coord.), Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2003

4

Se poate vorbi de marketing ecologic atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel

macroeconomic, nu numai întreprinderile având de-a face cu probleme ecologice şi ducând o

politică în domeniul mediului4.

În Dicţionarul explicativ de marketing sunt subliniate criteriile după care se conduce

marketingul ecologic5, şi care subliniază integrarea marketingului verde în cel societal:

asigurarea satisfacțiilor consumatorilor, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii,

permanent, nelimitat;

oferirea constantă şi permanentă de produse şi servicii ecologice performante din

punctul de vedere al protecţiei mediului şi sănătăţii;

orientarea consumului spre acele produse şi servicii care protejează atât generaţia

actuală, cât şi pe cele viitoare.

Dorinţele, preferinţele şi aşteptările consumatorilor sunt complexe şi diverse, astfel se

constată necesitatea analizei consumului în contextul sistemului agroalimentar.

În concluzie, se constată dezvoltarea şi intensificarea preocupărilor în această direcţie atât

la nivel naţional, cât şi internaţional. Se produce în contextul creşterii importanţei conservării şi

protejării mediului pentru o dezvoltare durabilă a întregii societăţi.

1.2 Aspecte teoretice ale piețelor produselor agroalimentare

În prezent, pieţele agricole şi alimentare au devenit spaţiul economic, potrivit căruia, toți

producătorii şi consumatorii, care cunosc foarte bine cererea şi oferta, sunt interesaţi de obţinerea

celui mai bun preţ, mai exact a celui mai bun și ieftin produs6.

După perioada anilor '60, principala menire a agromarketingului era de a convinge

consumatorii că produsele industriei alimentare erau “mai ieftine şi mai bune”, însă în anii '70 se

arăta că aceste produse erau calitative și comod de utilizat.

În anii '80, se constată că produsele agroalimentare sunt echilibrate nutritiv, justificându-

le astfel frecvenţa zilnică în consum, iar în anii '90 se descoperă legăturile dintre distribuitori şi

furnizori, apărând aşa zisul “trade marketing”.

În ultima perioadă, produsele agroalimentare evoluează rapid în practică, deoarece la

scară industrială produsele agricole sunt transformate în produse alimentare, procedeu realizat

recent.

4 Florescu C.,Mâlcomete P., Pop N.Al., Marketing: Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 20035 Frunteș Florina Cristina, Marketing ecologic, București, 20096 Zahiu, Letiţia, Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Editura Arta grafică, Bucureşti, 1992

5

Cererea de produse agroalimentare reprezintă cantitatea de produse agricole şi alimentare

cumpărată de consumatori, la un anumit moment de pe piaţă, cererea de produse agroalimentare

se divide în cerere de consum final şi cerere de consum productiv7.

Cererea de produse agroalimentare a populaţiei este determinată atât de factori endogeni

cât şi exogeni, obiectivi şi subiectivi.

Oferta de produse agroalimentare constituie răspunsul întreprinderilor din sectorul agricol

şi alimentar, la cererea manifestată pe piaţă de către utilizatorii industriali de produse agricole şi

consumatorii finali de produse alimentare.

Oferta de produse agroalimentare pe o anumită piaţă, se constituie din producţia internă,

din stocuri şi importuri8.

O caracteristică a producţiei agricole, care influenţează oferta de produse agroalimentare

o constituie sezonalitatea.

Trăsăturile specifice produsului agricol

Evoluția transformărilor produsul agricol până a deveni aliment, a fost9:

• transformarea fizică (exemplu lapte - brânză);

• transformarea de dimensiune (exemplu carcasa unei vaci în fracţiuni de 250

grame de carne împachetată sub vid,);

• transformarea în timp (exemplu pâine din ianuarie produsă din grâul din iulie);

• transformarea în spaţiu (exemplu produsele congelate din hipermarketuri, cu

origine în altă parte).

Elemente generale specifice consumului alimentar

Consumul alimentar10 reprezintă ansamblul actelor decizionale realizate la nivel

individual sau de grup, cu privire la consumul de produse agroalimentare, destinate satisfacerii

necesităţile de hrană, prezente şi viitoare, ținând cont și de procesele decizionale care preced şi

determină consumul acestor produse.

Consumul de produsele agroalimentare este influenţat de11:

stilul de viaţă al unei persoane exprimat în activităţile, interesele, opiniile

sale;

7 Timiraș Laura, Evoluția marketing agroalimentar din România în contextul extinderii Uniunii Europene, Editura Edu Soft, Bacău, 20078 Idem9 Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Agromarketing, ediția a-II-a, Editura ASE, București, 2004 10 Manole Victor, Stoian Mirela, Agromarketing. Editura ASE, Bucureşti, 200311 Burcu Aurelian, Burcu Alexandru, Educația ecologică, dezvoltarea durabilă și calitatea vieții, Editura Mecag, 2005

6

stilul de viaţă este influenţat de criteriile de segmentare precum: factori de

natură economică12, factori de natură socială13, factori de natură culturală14 și

factori de natură demografică15.

Analizând consumul de produse agroalimentare, se constată faptul că o pondere

importantă deţin alimentele cotidiene, netransformate (lapte, ouă, legume, etc.), transformate şi

cele festive.

Comportamentul alimentar al consumatorilor înregistrează variaţii de la o ţară la alta, sau

în cadrul aceleaşi ţări de la o regiune la alta16.

În ţările dezvoltate, în cazul familiilor se observă o omogenizare a consumului

alimentar17.

Modelele de consum alimentar

Studierea consumului reprezintă o componentă importantă a cercetării de piață. Potrivit

consumului alimentar, este obligatoriu studierii ştiințifice a acestuia şi stabilirea modalităţii

concrete de satisfacere şi posibilităţile de diversificare a acestuia. Un consum alimentar echilibrat

determină existenţa unui venit suficient a consumatorului, iar analiza filierelor agroalimentare nu

poate fi realizată fără o cercetare atentă a consumului alimentar18.

Un alt domeniu important al analizei consumului în contextul sistemului agroalimentar,

poate fi considerat acela al calităţii produselor alimentare.

Analiza calităţii produselor alimentare se realizează prin următoarele categorii de

metode: de laborator şi organoleptice.

Metodele de laborator, fără a se ține cont de locul şi momentul în care sunt efectuate

analizele, oferă rezultate riguroase şi comparabile.

Modelul de consum alimentar presupune acea noţiune complexă care explică mecanismul

comportamental de cumpărare şi consum al consumatorului, făcând referire la modalităţile

oamenilor de a-şi organiza consumul, practicile alimentare, natura şi calitatea alimentelor

consumate, raportările consumului faţă de comportamentul alimentară19.

12 Veniturile consumatorilor, puterea de cumpărare a populaţiei la nivelul unei anumite arii teritoriale, preţul produselor agroalimentare.13 Statutul social, familia, grupurile de apartenenţă.14 Tradiţii, obiceiuri, valori, credinţe, norme care guvernează statutul oamenilor în societate.15 Vârsta, sexul, starea civilă, numărul de membri ai unei gospodării, mediul de locuit, naţionalitate, etnie. Diaconescu Mihai, Marketing Agroalimentar, Editura Uranus, Bucuresti, 200316 Iosif Gheorghe, Analiza calităţii produselor, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 200217 Chiran Aurel, Gîndu Elena, Piaţa produselor agricole şi agroalimentare, Editura Ceres, Bucureşti, 200418 Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria, Craiova, 200219 Niţă Constantin, Popescu Marius, Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura Economică, Bucureşti, 1999

7

1.3 Particularităţi ale politicii europene specifică piețelor produselor agroalimentare

Cerinţele de siguranţă şi de calitate ale consumatorilor constituie o responsabilitate

extrem de importantă pentru Uniunea Europeană.

Dintre toate instituţiile din Uniunea Europeană, Comisia Europeană reprezintă instituția

care are competenţe şi responsabilităţi largi în domeniul politicii privind calitatea produselor

agroalimentare.

Politica europeană de promovare a calităţii produselor agroalimentare constituie

componenta de bază a politicii agricole comunitare (PAC). Se orientează în același timp

întreprinderilor, autorităţilor publice şi consumatorilor şi vizează stabilirea unui cadru de

referinţă necesar pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agroalimentare, a competitivităţii

întreprinderilor europene şi a vieţii cetăţenilor.

Având în vedere întreprinderile agricole şi alimentare europene, politica se orientează

spre calitate și presupune implementarea Managementului Calităţii Totale (T.Q.M.).

Integrarea în Uniunea Europeană, face referire la dezvoltarea agriculturii ecologice şi

diversificarea produselor agroalimentare ecologice pe piaţa internă sunt prevăzute acţiuni

specifice cum sunt20:

promovarea termenului de agricultură ecologică;

calificarea "actorilor" din acest sector;

acordarea de sprijine producătorilor pe întreaga perioadă a conversiei;

realizarea unui sistem informaţional accesibil, despre agricultura ecologică.

Având în vedere principalele elemente strategice de dezvoltare a diversificării produselor

ecologice pe piaţă, delimităm obiectivele agriculturii ecologice sintetizate astfel21:

evitarea formelor de poluare, la nivelul produselor şi mediului;

menţinerea fertilităţii naturale a solurilor, asigurându-se o manieră durabilă

securitatea alimentară a planetei;

posibilitatea permiterii agricultorilor un nivel decent de viaţă;

producerea de alimente sau produse agroalimentare calitative în cantităţi suficiente,

potrivit cărora depinde sănătatea consumatorilor.

Pentru sectorul agriculturii ecologice se are în vedere strategia politicii agricole din

România care are ca obiective:

dezvoltarea producţiei şi a unei pieţe interne de produse agroalimentare;

20Sima Elena, Produsele ecologice - oportunităţi şi avantaje pentru sectorul agricol românesc, INCE, IEA, Bucureşti, 200421Ibidem.

8

armonizarea regulilor de producţie şi de inspecţie;

crearea disponibilului pentru export pe fiecare tip de produse;

realizarea exportului pe baza mărcii proprii a țării;

informarea şi sensibilizarea consumatorilor, de a se orienta către consumul de

produse agroalimentare ecologice22.

Regulile şi principiile specifice agriculturii ecologice reprezintă ceva obișnuit în viaţa

socială şi în cadrul politicilor agricole, chiar dacă ele aparţin viitorului.

Pe plan mondial se susține pe baza unor instrumente juridice, instituționale și financiare

integrarea protecţiei mediului în ansamblul activităţilor socio-economice, creşterea

performanţelor economice şi ecologice, dar şi schimbarea modelelor de producţie şi de consum.

Alții factorii specifici produselor ecologice, care au un ritm de dezvoltare mult mai rapid decât

alt sector agricol sunt reprezentanții prin: temerile privind mediul înconjurător, sănătatea

persoanelor şi a animalelor şi ingineria genetică.

1.4 Trăsăturile specifice strategiilor de perfecționare a sectorului specific produselor agro-

alimentare

Analizând creșterea performanței sectorului agricol și a competitivității produselor agro-

alimentare, Strategia națională de dezvoltare prevede următoarele sarcini:

modernizarea infrastructurii de producere și de dezvoltare a infrastructurii de

piață a produselor agro-alimentare;

reorganizarea serviciilor/sistemelor sanitare veterinare armonizate la cerințele

Uniunii Europene în scopul asigurării inofensivității produselor alimentare și

promovarea exporturilor;

îmbunătățirea calității educației în domeniul agrar, inclusiv a formării

profesionale continue;

forticarea serviciilor de extensiune rurală;

reformarea și consolidarea sistemului de cercetare științifică și dezvoltare

tehnologică a sectorului agro-alimentar;

crearea unui parteneriat eficient între știința, educație și extensiune în

agricultura23.

Printre obiective dezvoltării agro-industriale, menționăm: 22 Această campanie fiind susţinută de M.A.P.D.R., Asociaţia de Protecţie a Consumatorilor, asociaţiile producătorilor "bio" etc.

9

adaptarea standardelor la cele ale Uniunii Europene și asigurarea inofensivității

alimentare inclusiv prin: revizuirea cadrului legislativ-normativ; elaborarea

reglementarilor tehnice în domeniul agro-alimentar; perfectarea și aprobarea normelor

sanitar; crearea, dotarea, desemnarea sistemelor de laboratoare de încercări pentru

evaluarea conformității produselor alimentare destinate pieței interne și exportului

comunitar, precum și racordarea acestora la standardele și normele europene etc.;

sporirea competitivității sectorului agro-industrial;

îmbunătățirea competențelor producătorilor agricoli și persoanelor care își

desfășoară activitatea în sectorul agro-alimentar, în vederea asigurării unui

management mai eficient al exploatațiilor agricole;

îmbunățirea competitivității gospodăriilor agricole;

modernizarea și modificarea sectoarelor de procesare și comercializarea

produselor agricole; conservarea calității solului – mijlocul principal de producție

agricolă - ridicarea productivității prin sporirea investițiilor și inovațiilor în sector;

dezvoltarea pieței agricole;

dezvoltarea infrastructurii de piață și îmbunătățirea canalelor de distribuție –

perfecționarea competențelor producătorilor și antreprenorilor agricoli în domeniul

marketingului24.

În concluzie eforturile privind implementarea Strategiei de promovare a exportului pe

anii 2002-2005 precum și a Strategiei privind dezvoltarea sectorului agro-alimentar pentru anii

2006-2015 au eșuat.

23 Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, 20082424 Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. – Ch: IDIS „Viitorul”, 2008 (“Adriga-Vis SRL.)

10

CAPITOLUL II

DIAGNOZA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ÎN ROMÂNIA

2.1 Caracteristici principale ale piețelor produselor agroalimentare din România

Pieţele nu trebuie percepute ca operatori sau intermediari, ci ca o structură aflată la

dispoziţia agenţilor economici în scopul facilitării negocierilor şi activităţilor logistice pe care

aceştia le desfăşoară. Pieţele care permit schimbul de produse sunt considerate pieţe fizice: este

cazul pieţelor de gros, de detail, pieţelor de animale etc., unde toate mărfurile sunt expuse, ceea

ce dă posibilitatea cumpărătorilor să aleagă în funcţie de aprecierea lor senzorială. În ultimul

timp însă, alegerea mărfurilor se face tot mai mult pe baza unui eşantion sau pe baza descrierii

produselor, cum este cazul pieţelor de licitaţie25. În cazul burselor de mărfuri agricole, operatorii

25 Victor Manole, Mirela Stoian, Raluca Ion, Agromarketing- ediția a II-a, editura Economică, București, 2004

11

nu schimbă mărfuri, ci contracte. Considerate ca locurile unde se schimbă mărfuri şi informaţii

economice dar şi de întâlnire pentru oameni, pieţele agricole au jucat, de-a lungul timpului, un

rol esenţial în apariţia şi dezvoltarea oraşelor, ele având atât o funcţie socială, cât şi una

economică. Rolul economic şi social al pieţelor agricole rezultă din faptul că ele reprezintă:

locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de mărfuri între vânzători

şi cumpărători. Odată cu schimbul, vânzătorii transmit altor operatori de piaţă şi riscul

de depreciere a produselor: perisabilităţi, depreciere fizică, scădere a preţului şi

posibilitatea necomercializării26;

un sistem de referinţă cuprinzător al relaţiilor dintre ofertă şi cerere, dintre

cumpărători şi vânzători. Pieţele constituie locuri relativ transparente şi centralizate

pentru observarea şi înţelegerea schimburilor economice de către agenţii economici:

cantităţile de marfă, calitatea şi varietatea produselor oferite, preţurile practicate,

aşteptările cumpărătorilor şi intenţiile vânzătorilor etc. Cotaţiile bursiere şi

standardizarea produselor agroalimentare au menirea de a facilita în mod substanţial

relaţiile dintre ofertanţi şi cumpărători27;

un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor şi pe ansamblul

sistemului agroalimentar28.

Pieţele sunt un factor de fluidizare a ofertei la cerere şi de regularizare a raportului dintre

ele, deoarece sporesc substanţial posibilitatea ca vânzătorii să-şi găsească clienţi pentru mărfurile

lor şi, viceversa, cumpărătorii să-şi găsească ofertanţi. În acelaşi timp, ele permit marilor

societăţi de distribuţie sau de industrie alimentară realizarea aprovizionărilor la timp în cantitatea

şi calitatea dorite. De asemenea, pieţele agroalimentare constituie un semnalizator menit să

oprească “derapajul” agenţilor economici ce aduc pe piaţă mărfuri necompetitive sau care

practică preţuri stabilite în mod birocratic sau monopolist. Într-un cuvânt, ele au menirea de a

releva economia reală;

un factor de dezvoltare economică pentru localităţile unde sunt amplasate; -

înfiinţarea pieţelor şi amplificarea activităţii lor duce la crearea de locuri de muncă,

direct dar şi indirect, prin dezvoltarea infrastructurii şi a unor întreprinderi de servicii

conexe pieţei: depozite, restaurante, bănci, transporturi.

Tipul de piaţă agricolă este în concordanţă şi este dat de veriga circuitului de distribuţie în

care se află produsul. Ca urmare se deosebesc29:

26 Ibidem27 Ibidem28 Ibidem29 Ibidem

12

pieţe de producţie. Pe aceste pieţe, vânzătorii sunt producătorii agricoli iar

cumpărătorii sunt distribuitorii de gros sau detailiştii care au integrată şi funcţia de

gros. Toţi aceşti operatori participă la aducerea produselor agricole pe piaţă. Exemple:

pieţele de animale vii, pieţele de producţie de fructe şi legume, pieţele de licitaţie etc.;

pieţe de gros. Pe aceste pieţe, produsele trec din starea distributivă de gros în

starea distributivă de detail. Vânzătorii sunt angrosişti iar cumpărătorii sunt detailişti

şi colectivităţi (restaurante, cantine etc.). Exemple: piaţa de gros de legume şi fructe

din Bucureşti;

pieţe de detail, pe care produsele trec din starea distributivă de detail în consum,

vânzători fiind detailiştii şi agricultorii iar cumpărători consumatorii. Exemple: pieţele

ţărăneşti din oraşe şi localităţi rurale turistice. Acestea se bucură de o imagine bună în

rândul consumatorilor datorită calităţii şi prospeţimii produselor pe care le oferă. Deşi

au deţinut o pondere redusă în comerţul cu produse agroalimentare, aceste pieţe au

rezistat în perioada economiei de comandă.

2.2 Aspecte esențiale in evoluția piețelor produselor agroalimentare din România

Lansarea produselor agricole pe piaţă este realizată de două categorii de întreprinderi de

comerţ:

- întreprinderi de tip cooperatist: cooperative de comercializare şi grupuri de producători

(preponderente până în 1990);

- întreprinderi private: expeditori de legume şi fructe, comercianţi de animale, comercianţi de

cereale (au cunoscut o perioadă ascendentă după regimul comunist).

În timp ce în majoritatea ţărilor europene cu o agricultură dezvoltată întreprinderile

comerciale de tip cooperatist deţin preponderenţa în comerţul cu produse agricole, în România,

ca şi în celelalte ţări ce fac tranziţia spre economia de piaţă, preponderenţa o deţin întreprinderile

private. În aceste întreprinderi, indiferent dacă sunt cooperatiste sau private, funcţiile distribuţiei

sunt reprezentate, în principal, de: transportul produselor (colectare şi livrare), lotizarea sau

gruparea, trierea sau calibrarea lor. Uneori, acestea îşi asumă şi funcţiile de stocare, condiţionare,

ambalare, asortare şi informare a producătorilor.

Piața produselor alimentare reprezintă o piață care a fost liberalizată în totalitate începând

cu anul 1997, atunci când de fapt a avut loc liberalizarea prețurilor principalelor produse

alimentare (pâine, lapte, carne, ulei, zahăr), cu excepția legumelor și fructelor, care au

13

reprezentat prima piață a produselor agroalimentare   liberalizată (încă din 1990) și care a reușit

să devină, în timp, piața care funcționează după principiile economiei de piață.

 Piața produselor alimentare se caracterizează prin următoarele aspecte30:

1.  Caracterul sezonier al ofertei cumulat cu caracterul continuu al cererii de produse

agroalimentare ridică o serie de probleme cu privire la asigurarea continuității ofertei în cantități

și calități omogene.

2.  Piața produselor agroalimentare s-a caracterizat și se caracterizează, în continuare,

prin intervenția statului pe de-o parte pentru susținerea achizițiilor de inputuri, iar pe de altă parte

pentru susținerea prețurilor de vânzare;

3. Piața produselor agroalimentare este o piață imperfecă sau parțial perfectă, dintre

cele cinci trăsături ale economiei de piață perfecte aceasta îndeplinind trei, și anume:

atomicitatea cererii și ofertei;

intrarea și ieșirea liberă pe / de pe piață;

perfecta mobilitate a factorilor de producție.

4.   Piața produselor agroalimentare se caracterizează printr-o gama foarte variată de

produse, ceea ce oferă posibilitatea consumatorilor de a alege dintr-o gama variata de produse și

chiar produse similare. Totodata, producătorii de produse agroalimentare care realizează și

comercializează pe piață produse în cantiăți mari se confruntă cu o serie de probleme legate de

aducerea produselor cât mai aproape de consumatori (legate de distribuție).

5. Produsele agroalimentare se caracterizează, chiar în cadrul aceleiași grupe de produse,

prin  sezonalitate producerii și vânzării produselor ( mai ales ale celor perisabile).

De exemplu, în cazul legumelor și fructelor întâlnim gruparea produselor în  următoarele

categorii31 :

a)  produse cu sezonalitate, respectiv perisabilitate foarte mare:  căpșuni, cireșe, zmeură, vișine,

caise, piersici;

b) produse cu grade de sezonalitate medie ce sunt dependente de asigurarea unei producții

eșalonate: tomate timpurii și târzii (de seră, solar), struguri cu perioadă de recoltare iulie-

octombrie;

c)  produse cu sezonalitate de consum scăzută: mere, cartofi, nuci;

Gradul ridicat de perisabilitate determină păstrarea aspectului comercial pe o perioadă

limitată de timp, de aceea este necesar ca produsele agroalimenate ce se încadrează în această

categorie să fie orientat către piața consumatorilor finali într-o perioadă de timp relativ scurtă (2

– 3 zile).

30 Gabriel Popescu, Probleme de politica agrară, Editura Economică, București, 200131 Victor Manole, Mirela Stoian, Raluca Ion, Agromarketing- ediția a II- a, București, 2004

14

6. O altă particularitate este aceea că produsele agroalimentare pot avea destinații diferite și

anume: consum proaspăt; depozitare; industrializare; export.

Această particularitate face necesar să se aplice (practice) canale de distribuție diferite,

care implică costuri de distribuție diferite și posibilitatea de a controla produsele pe perioada

distribuției. De asemenea, veniturile realizate de producătorul agricol sunt dependente de aceste

destinații și de canalele de distribuție utilizate.

7. O particularitate a comercializării producției agricole în România este faptul că în

paralel există o piață țărăneasă (care este considerată o piață neloială) cu piața societăților

comerciale, agenților economici, care prin tratamentul discriminatoriu creat datoriă plăților

efectuate la Bugetul de Stat (TVA, impozitul pe salarii), determină existența concurenței

neloiale.

Toate aceste particularități sunt luate în calcul de către producătorii și distribuitorii de

produse agricole pentru stabilirea unei politici de marketing realiste menite să contribuie la

revigorarea sectorului agroalimentar. Aceasta, cu atât mai mult cu cât majoritatea

particulariăților pieței produselor agroalimentare influențează activitatea agenților economici pe

întreaga filieră, și anume:

asigurarea cu resursele materiale;

producția;

distribuția produselor agroalimentare.

2.3 Trăsături specifice consumatorului de produse agroalimentare din România

Comportamentul consumatorului reprezintă un sistem de activităţi şi procese decizionale

implicate în alegerea, procurarea şi utilizarea produselor sau serviciilor. Se sugerează uneori că

acest comportament al consumatorului este doar în interesul marketerilor, deoarece ei doresc să

îl influenţeze şi să îl schimbe. O asemenea afirmaţie măreşte invariabil controversa în ceea ce

priveşte întrebarea dacă marketingul este o profesie etică. Intuitiv, este greşit ca orice organizaţie

să caute să manipuleze comportamentul oamenilor. Adevărul este că marketingul poate promova

un produs sau un serviciu, dar numai dacă persoanele vizate percep acel produs sau serviciu ca

fiind relevant pentru nevoile lor, atunci când nu l-au încercat niciodată. În plus, ele vor mai

încerca a doua oară produsul / serviciul, dacă prima încercare a fost pozitivă.

Comportamentul consumatorului este produsul a două mari categorii de influenţe: ale

factorilor endogeni (cei interni individului) şi ale factorilor exogeni (cei externi individului).

15

1. Factorii exogeni de influenţă asupra comportamentului consumatorului32

Cultura - reprezintă cea mai importantă influență externă asupra comportamentului

individului, inclusiv asupra comportamentul lui de consum. Cultura poate fi definită ca fiind un

complex de valori, idei şi alte simboluri semnificative, create în timp de societate, ce conduc la

un anumit comportament uman şi care sunt transmise de la o generaţie la alta.

Statutul social - Clasa socială sau statutul social reprezintă un instrument important în

segmentarea pieţelor. Cercetările empirice sugerează că oamenii din acelaşi grup social înclină

să aibă oportunităţi similare, trăiesc în acelaşi tip de case, în acelaşi areal, cumpără produse

alimentare similare de la acelaşi tip de magazin şi, în general, au acelaşi stil de viaţă. În acelaşi

timp, dacă oamenii din aceeaşi categorie social dovedesc similitudini de consum, există diferenţe

considerabile în comportamentul de consum între diferitele grupuri sociale.

Grupul de referinţă - Oamenii sunt fiinţe sociale care au tendinţa de a locui în grupuri.

Grupul exercită o influenţă asupra comportamentului, părerilor, atitudinilor membrilor săi prin

comunicarea normelor şi aşteptărilor în legătură cu rolul pe care ei trebuie să şi-l asume. Grupul

de referinţă asigură un standard de comparaţie în funcţie de care un individ îşi judecă propriile

atitudini, credinţe şi comportamentul.

Familiile ca grupuri de referinţă - Familia este un alt grup care influenţează

comportamentul indivizilor, inclusiv pe cel de cumpărare. Putem distinge două tipuri de familie:

familia de tip nucleu şi familia extinsă.

2. Factorii endogeni de influenţă asupra comportamentului de cumpărare33

Nevoile şi motivaţiile - Când un individ recunoaşte că are o nevoie, acest act declanşează

stabilirea motivaţiilor. Recunoaşterea nevoii se manifestăatunci când individul devine conştient

de discrepanţa dintre starea sa actuală şi starea dorită.

Percepţiile - Ţinând seama că motivaţia este un stimul ce declanşează acţiunea, felul cum

un individ percepe situaţii, produse, mesaje promoţionale şi chiar surse pentru asemenea mesaje

determină modul lui de acţiune. O definiţie de bază a percepţiei ar fi modul în care văd oamenii

lucrurile. Percepţia poate fi definită, în mod formal, ca fiind procesul prin care un individ

selectează, organizează şi interpretează informaţiile primite, pentru a-şi crea o sugestivă imagine

de ansamblu.

Învăţarea - Marea majoritate a comportamentului uman este învăţat. Dovada învăţării

constă în schimbarea comportamentului unei persoane după ce aceasta a căpătat experienţă.

Teoria sugerează că învăţarea este produsul interacţiunii dintre efort, stimuli, aluzii,

responsabilităţi şi susţinere.

32 Ibidem33 Ibidem

16

Atitudinile - sunt o predispoziţie învăţată de a răspunde într-o manieră favorabilă sau

nefavorabilă în ceea ce priveşte un anumit produs.

Personalitatea - Indivizii tind să perceapă alţi indivizi ca fiind “tipuri de persoane”.

Asemenea atitudinilor, caracteristicile personalităţii servesc la inducerea consecvenţei în

comportamentul unui individ în ceea ce priveşte mediul său.

CAPITOLUL III

DEZVOLTAREA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ECOLOGICE ÎN

ROMÂNIA

3.1 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europene

Agricultura ecologică încurajează integrarea unor activități complementare în cadrul

exploatației agricole; favorizează sistemele de policultură – interesante atât din perspectiva

protecției mediului cât și a conservării peisajului. Restricțiile în ceea ce privește fertilizarea și

utilizarea de substante fitosanitare garantează obținerea unor produse sănătoase și în același

timp, elimină riscul contaminării mediului, fie la nivelul solului, fie la cel al pânzei freatice34.

Agricultura ecologică (termen similar cu agricultura biologică sau organică) este un

procedeu modern de a cultiva plante și de a crește animale, fără a folosi în proces fertilizanți,

34 http://www.fermierul.ro, accesat la data de 12.04.2012

17

pesticide de sinteză, hormoni, antibiotice, stimulatori și regulatori de creștere și sisteme intensive

de creștere a animalelor.

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană curată, benefică

metabolismului organismului uman, în deplină corelație cu conservarea și dezvoltarea mediului,

în respect față de natură și legile ei. Un produs este BIO dacă prezintă certificare ce conține

minimum 97% ingrediente ecologice35.

Suprafața cultivată la nivel mondial se ridică la 31,4 milioane de hectare, Romania

ocupând locul 16 in funcție de suprafața cultivată. La nivelul Uniunii Europene agricultura

organică reprezintă 3,7% din totalul suprafeței agricole, cu toate că între anii 1993- 1998 s-a

înregistrat o creștere de 25%36.

Italia are cel mai mare numar de ferme ecologice, 31% din totalul UE, fiind urmată de

Austria, Spania, Germania. În 2001, cheltuielile pe locuitor pentru procurarea de eco-produse au

înregistrat cele mai mari valori în Danemarca: 58,08 euro.

Media consumului de produse bio în partea occidentală a Europei este de 3- 5%. În

Germania consumul este de 5%, iar în Anglia și Austria de 3%. Media Europei de Vest este de 3-

5%, iar Ungaria a ajuns la 2%. Conform raportului “ Lumea agriculturii organice, statistici si

trenduri “, editia 2007, “Australia este cel mai bio continent” după criteriul întinderii suprafețelor

cultivate, aproximativ 11, 8 milioane de hectare. Pe locul doi al clasamentului se situează Europa

cu 6, 9 milioane de hectare, fiind urmată de America Latină cu 5, 8 milioane de hectare.

În unele țări dezvoltate agricultura ecologica constituie un important segment al pieței.

Anual înregistreaza creșteri ale valorii produselor ecologice între 20- 30%. În Uniunea

Europeană s-au cultivat după tehnologii ecologice peste 3, 7 milioane hectare în anul 2001 (2,

9% din suprafața agricolă utilizată). În Danemrca în anul 2002 s-au cultivat în sistem ecologic

300.000 hectare (10% din suprafața agricolă), în Marea Britanie s-a cultivat 3% din suprafața

agricolă utilizată, în Germania valoarea produselor ecologice a reprezentat 3,8 miliarde dolari, în

Franța piața produselor ecologice este în creștere (2,2 miliarde dolari înregistrați în anul 2002 în

producția totală). Guvernul francez a elaborat un program plurianual de dezvoltare a agriculturii

ecologice pe baza căruia urmărește să devină principalul furnizor European de produse

ecologice37.

3.2 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul României

35 http://ec.europa.eu, accesat la data de 12.04.201236 http://www.biosens.ro, accesat la data de 12.04.201237 Ibidem

18

Piața BIO din România este generată în primul rând de ofertă deoarece prezența

produselor pe piață trezește de fapt interesul consumatorilor. “Pentru următorii 5 ani, piața BIO

din România are cel mai mare potențial de creștere din industria organică (europeană)”, potrivit

declarației consultantului pentru Monitorul Organic European, Amarjit Sahota38.

Formarea pieței presupune de fapt schimbarea unor mentalități și stiluri de viață, eforturi

în direcția educării și informării, având în vedere că este vorba de produse noi pentru români,

produse cu un caracter special.

Problema cea mai mare a pieței românești de produse ecologice este că nu există

procesatori. Materia primă românească este exportată, produsele sunt fabricate în străinătate și se

întorc în țară de patru ori mai scumpe.

Alimentele BIO sunt mai scumpe decât cele convenționale (regulă valabilă peste tot în

lume). Motive pentru care prețul produselor BIO este mai ridicat:

- ingredientele utilizate în producția produselor sunt mult mai scumpe;

- ingredientele necesare sunt mai greu de procurat;

- producția durează mult timp și necesită oameni specializati;

- este necesară o forță numeroasă de muncă;

- producția trebuie să respecte anumite standarde prestabilite pentru a primi certificarea;

- față de agricultura convențională, în agricultura ecologică gândacii trebuie adunați cu mâna, iar

bolile plantelor trebuie să fie tratate cu ceaiuri;

- cele mai multe produse organice sunt comercializate doar în magazine BIO;

- raportul dintre costul de producție și prețul produsului.

Începerea producției necesită un timp destul de lung, de până la 2 ani, din perspectiva

perioadei de conversie. Activitatea presupune inspecții periodice ale organismelor de inspecție

acreditate și înregistrarea anuală la MADR. Recolta obținută este cu 20- 50% mai mică decât în

cazul agriculturii tradiționale, însă prețul de export pentru alimentele ecologice poate fi de doua-

trei ori mai mare.

Pe piața românească, gama produselor organice este destul de restrânsă. Majoritatea

alimentelor este adusă din străinătate ( conserve de legume, fructe, unele produse de panificație).

Cele mai vândute produse bio sunt laptele, ouăle, iaurturile, fructele, legumele, dar și mezelurile.

Vânzările totale de produse BIO în România ajung la aproximativ 10 milioane de euro, ceea ce

38 Amarjit Sahota, Monitorul Organic European, 2011

19

reprezintă sub 1% din piața de retail și foarte puțin față de 5%, cât este media europeană,

potrivit datelor reprezentanților din această industrie39.

Alimentele biologice au un termen de valabilitate mai mic decât alimentele obișnuite,

deoarece nu conțin aditivi alimentari de sinteză- conservanții, coloranții, agenții de sapiditate, de

îngroșare. Conservanții chimici sunt înlocuiți cu conservanți naturali (acidul lactic, de exemplu).

Lipsa conservanților face ca salamul, laptele fermentat biologic să se altereze mai rapid.

Mezelurile biologice sunt bune, gustul lor este natural. Pentru a se conserva, unele alimente sunt

tratate termic.

În anul 2008 spre exemplu, erau înregistrați la Ministerul Agriculturii 3532 de

producători de produse ecologice, 75 de procesatori, 76 de comercianți, 30 de importatori si 47

de exportatori.

Suprafața totală a culturilor ecologice în România a crescut de peste 10 ori din anul 2000

până în prezent. Consumul de produse ecologice reprezintă în România sub 1% din totalul

alimentelor și se preconizează că în următorii 5 ani abia va ajunge la 2%. Această cifră se explică

prin prețul mai mare al acestor produse (menit să compenseze pierderile de producție față de

agricultura convențională).

Pe piața BIO din România se regăsesc următoarele produse alimentare:

- legume, fructe;

- miere și produse apicole;

- ceaiuri;

- lactate și brânzeturi;

- vinuri, sucuri;

- pâine, făinuri și produse de panificație;

- uleiuri;

- produse din soia;

- mâncare pentru copii;

- suplimente nutritive.

Următoarele produse BIO sunt nealimentare:

- cosmetice ( machiaj și produse de întreținere, produse pentru igienă intimă);

- textile ecologice (haine, așternuturi din bumbac ecologic);

- aparate casnice (mori pentru măcinarea cerealelor, vase pentru germinare, storcătoare pentru suc

proaspăt din cereale germinate, aparate pentru lapte din soia, aparate pentru uscarea fructelor și

legumelor);

- îngrijire copii (creme si loțiuni ecologice, șervețele de igienă intimă, scutece bio);

39 http://www.biosens.ro, accesat la data de 14.04.2012

20

- uz casnic ( detergent, balsam de rufe si înălbitor- conțin mai puține substanțe chimice, soluții de

curățat);

- produse pentru relaxare (produse pentru baie, pentru masaj, produse de aromaterapie);

- cauciucuri ecologice.

Piața produselor ecologice din România este formată din producători, procesatori, exportatori,

importatori, comercianți și magazine.

Producători - există circa 3000 de producători, cei mai mulți individuali (persoane

fizice) dar și producători societăți comerciale: fermieri agricoli - cultivatori și crescători de

animale. Aceștia desfășoară activități de agricultură ecologică: culturi vegetale de legume, fructe,

cereale/ animale și pășuni: ovine, bovine, păsări, caprine, porci, ecvine/ apicultură.

Experții europeni spun despre țara noastră că are marea șansă de a deveni cel mai mare

producător eco-agricol din Europa și asta pentru că în agricultura românească nu s-au folosit în

ultimii ani atât de multe produse chimice, iar solurile sunt curate, numai bune pentru a primi

certificările europene și pentru a începe producția ecologică (în jur de 15-25% dintre terenurile

României, netratate chimic, ar putea fi folosite pentru obținerea unor produse bio).

Cu alte cuvinte, motivul pentru care eco-agricultura ar fi relativ ușor de aplicat în

România este chiar situația financiară a fermierilor, care nu au avut suficiente resurse să cumpere

pesticide sau îngrășăminte chimice.

Procesatori - sunt mult mai puțin numeroși decât producătorii (cateva zeci).

Principalul punct slab al industriei alimentare ecologice îl reprezintă în momentul de față

prelucrarea, ambalarea și comercializarea produselor. Acest handicap al industriei de profil este

determinat în principal de costurile mari ale instalațiilor industriale și de ambalare care să

corespundă standardelor agriculturii ecologice. România duce o lipsă acută de procesatori

canalizați pe acest domeniu.

Cererea din ce în ce mai mare și lipsa procesatorilor în țară determină produsul ecologic

brut să urmeze rute externe, doar o mică parte dintre alimentele de acest tip găsindu-și loc pe

piața internă.

Se procesează:

- produse de origine vegetală: din grâu, floarea soarelui, porumb. mazăre, soia, fructe (vişine,

cireşe, zmeură, afine, cătină, nuci, etc.);

- produse de origine animală: ouă, lapte, carne;

- produse din lapte: telemea de oaie, caşcaval;

- produse apicole: miere, faguri, ceară, propolis, polen.

21

Câțiva dintre procesatorii înregistrați sunt LaDorna, Can Serv, Radix, Deltanav, Apidava,

Arfungo Comimpex, LTA Mondial, Petras Bio (care este primul procesator de paste făinoase și

cereale integrale ecologice din România).

Exportatori - pe lista MADR în anul 2007 erau înscriși 37 de exportatori.

Cea mai mare parte din produsele ecologice româneşti exportate devine materie primă şi

de multe ori se reîntoarce în ţară sub formă de produs finit, mult mai scump.

"Peste 90% din producția BIO din România merge la export: circa 50 de milioane de euro

în 2006, iar în 2007 circa 80 de milioane de euro. Fructele de pădure, plantele medicinale, nucile,

ciupercile, cerealele și mierea de albine sunt bine cotate pe piaţa europeană în țări precum Italia,

Germania, Elveţia şi Olanda. Cantitatea de produse pentru export creşte în fiecare an"40.

Câțiva exportatori reprezentativi din România: Dorna Lactate, Delta Dunării Organics,

Apiprodex, Tremot Dobre și fii.

Importatori - și mai puțini numeroși decât exportatorii (doar 14 înregistrați la MADR în

anul 2007). Cele mai multe produse vândute de magazinele bio vin din import, deoarece în

România nu se poate vorbi, în prezent, despre o producție susținută pentru acest domeniu. Cea

mai mare problemă a unui importator este distribuția, trebuie încheiate contracte cu

hypermarketurile, crearea de magazine online și de magazine proprii. Investiția în acest tip de

afacere poate porni de la cîteva mii de euro și poate ajunge la 100 000 de euro.

Câteva nume de importatori: Mega Image, Sano Vita, Nutrimold, Ecofruct, Apiprodex,

Natura Land.

Comercianți - mulți comercianți mici, persoane fizice, neorganizati, multe direcții

silvice, dar și câteva firme mari care sunt în general și producători și procesatori.

Magazine - sunt specializate în comercializarea produselor ecologice (în lista MADR

figurează doar 6 magazine):

BIOCOOP - BIOCOOP Sibiu este o asociație între producători, procesatori și

comercianți. Magazinul BIOCOOP a fost deschis în Sibiu în anul 2004 și comercializează

produsele bio ale asociaților;

NATURALIA - Naturalia SRL are trei magazine în București (Calea Floreasca nr.

25A, Calea Moșilor nr.189 și Str. Colței nr. 26) și unul în Voluntari, plus magazin on-line

(www.naturalia.ro);

PUKKA FOOD - Pukka Food SRL comercializează brânzeturi, preparate

tradiționale din carne, ouă, fructe și legume de sezon, pâine, conserve, dulciuri, vinuri, sucuri,

ceaiuri și cafele, mâncare pentru bebeluși, cosmetice naturale și detergent;

40 http://www.infomina.ro accesat la data de 28.04.2012

22

LEACUL - Bio Solaris SRL comercializează suplimente nutritive, ceaiuri,

produse alimentare, băuturi, produse îngrijire copii, cosmetice, uz casnic, produse pentru

relaxare,aparate casnice;

BIO MARKT - Life Care Corp comercializează în jur de 1000 de articole,

începând de la produse alimentare și cosmetice pentru copii, la legume, fructe, carne și mezeluri,

lapte și produse lactate, alimente de bază, pâine, sucuri, dulciuri și delicatese, băuturi, pet food și

terminând cu produse pentru igienă personală și cosmetice sau detergenti și produse pentru

întreținerea curățeniei. Toate produsele distribuite în acest moment sunt importate în condiții de

exclusivitate de la producători din Germania și Austria.

NATURA FOOD - magazinul este amplasat în ansamblul rezidenţial Quadra

Place (Parcul Politehnica, Strada Fabricii nr 47) și comercializează pâine şi produse de patiserie

din făină integrală ecologică Naturalia, o gamă largă de brânzeturi şi lactate bio de import –

inclusiv lapte de capră şi de vacă – ouă ecologice de la Cortina, uleiuri vegetale bio, paste

făinoase integrale fabricate de producătorul bio german Byodo, alimente Demeter , făină, diferite

tipuri de orez, fulgi de cereale , miere ecologică Apidava, sucuri şi siropuri de fructe, paste

vegetale tartinabile, lapte şi dulciuri produse din soia bio, maioneză, muştar şi condimente bio,

ciocolată, biscuiţi. De asemenea comercializează o gamă completă de produse pentru bebeluşi,

marca Holle (borcănele cu legume şi fructe, ceaiuri, cereale – fără adaos de zahăr şi unele fără

gluten – lapte praf – chiar şi de capră – biscuiţi). Clienţii Natura Food au posibilitatea să

cumpere produse alimentare ecologice direct din magazin cât și apelând la serviciul de livrări la

domiciliu.

COȘUL VERDE - este primul magazin bio din Cluj deschis la sfârșitul lui 2008.

Comercializeză alimente și cosmetice ecologice.

3.2.1 Cererea internă de produse agroalimentare ecologice

Cererea de bunuri și servicii ecologice este în permanență creștere în perioada actuală.

Această cerere condiționează comportamentul consumatorilor și al industriilor, își exercită

influența și asupra cadrului legislativ. În ultimii ani se manifestă, în rândurile consumatorilor, un

interes din ce în ce mai mare pentru produsele agricole și alimentare de calitate. În categoria

produselor “de calitate” pot fi incluse și produsele rezultate în urma practicării unui tip de

agricultură denumit “agricultură ecologică”41. Utilizarea intensivă în sectorul agricol a unor

cantități sporite de substanțe chimice, atât pentru fertilizare cât și pentru tratarea culturilor, a

41 Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003

23

condus la apariția și manifestarea pe piață a unei cereri pentru produse “curate”, din partea unui

număr din ce în ce mai mare de consumatori. Acest tip de cerere se înscrie într-o mișcare mai

amplă și mai de durata, în direcția conservării și protejării mediului, care se manifestă, evident, și

în agricultură.

Agricultura ecologică reprezintă o posibilă soluție la următoarele două probleme: pe de o

parte satisfacerea cererii pentru produse naturale, obținute prin metode care nu presupun

folosirea substanțelor chimice, iar pe de altă parte diversificarea sectorului agricol, în contextul

general al protecției mediului. Bazată pe sisteme de producție agricole durabile, agricultura

ecologică vizează asigurarea producerii de produse agricole în cadrul exploatațiilor agricole prin

reducerea intrărilor, în mod deosebit a pesticidelor și a îngrășămintelor chimice. Prezervând

diversitatea biologică și utilizând specii adaptate mediului în care vor fi cultivate, specii

rezistente la atacurile bolilor și dăunătorilor, agricultura ecologică asigură menținerea unui

capital genetic important pentru perioada următoare, oferind în același timp consumatorilor

produse agricole variate42.

Agricultura ecologică încurajează integrarea unor activități complementare în cadrul

exploatației agricole; favorizează sistemele de policultură – interesante atât din perspectiva

protecției mediului cât și a conservării peisajului. Restricțiile în ceea ce privește fertilizarea și

utilizarea de substanțe fitosanitare garantează obținerea unor produse sănătoase și în același timp

elimină riscul contaminării mediului, fie la nivelul solului, fie la cel al pânzei freatice43.

La nivel macroeconomic, efectele benefice ale practicării agriculturii ecologice s-ar putea

traduce printr-o mai bună ocupare a forței de muncă și, acolo unde există, eliminarea

excedentelor. Chiar dacă agricultura ecologică răspunde la numeroasele preocupări ale lumii

contemporane, dezvoltarea ei nu este lipsită de obstacole și dificultăți, ci dimpotrivă.

Transformarea unei exploatații agricole tradiționale într-o exploatație care practică o agricultură

de tip ecologic comportă o serie de riscuri, atât din punct de vedere tehnic cât și economic. În

perioada de conversie, agricultorul nu poate compensa pierderea de productivitate pentru că

produsele cu adevarat “curate” se obțin într-un interval de timp relativ îndelungat: cu cât

intensivitatea practicilor tradiționale este mai mare, cu atât perioada de conversie este mai

îndelungată. De asemenea, se consideră că agricultura ecologică presupune costuri de producție

mai mari decât agricultura conventională, costuri datorate, în principal, utilizării unei forțe de

muncă mai numeroase și randamentelor scăzute ale culturilor.

"În România, consumul de produse ecologice este foarte scăzut, sub 1% din totalul

alimentelor. În Germania, de exemplu, consumul este de 5%, iar în Anglia şi Austria de 3%.

Media Europei de Vest este de 3-5%, iar în Ungaria a ajuns la 2%", a declarat directorul general 42 Ibidem43 Ibidem

24

al companiei distribuitoare de produse ecologice şi naturale, Natura Land, Radu Panait.

Potrivit acestuia, piaţa românească a produselor ecologice  se situează mult sub media

europeană din cauza lipsei procesatorilor. Cu toate acestea, valoarea pieţei de produse ecologice

se va situa între cinci şi zece milioane de euro, în 2008, creşterea anuală fiind de 10-20%.

"Problema pieţei româneşti de produse ecologice este că nu avem procesatori. Materia

primă românească este exportată, produsele sunt fabricate în străinătate şi se întorc în ţară de

patru ori mai scumpe. Există câţiva producători mici care fabrică musli, paste sau făină, dar sunt

puţini şi nu acoperă toate produsele. Trebuie să apară şi producătorii români", a explicat Radu

Panait.44

3.2.2 Oferta internă de produse agroalimentare ecologice

Un important avantaj al agriculturii românești, aproape de neexploatat, este potențialul de

producție ecologică. Cu toate acestea, în octombrie 2002, erau acreditați pentru o astfel de

activitate doar șapte producători agricoli, care exportă întreaga producție obținută. Excepție face

un singur sortiment de cașcaval, care se vinde în câteva magazine.

Integrarea în structurile europene va obliga producătorii agricoli să se orienteze către

domenii noi, una dintre cele mai accesibile nișe de piață fiind considerată agricultura ecologică.

România reprezintă un potențial agricol care nu poate fi neglijat, iar marea șansă a țării noastre

este faptul că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășăminte chimice și pesticide în exces, ceea ce

constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică45.

Consumatorul care cumpară produse alimentare ce poartă indicații referitoare la modul de

producere ecologic își dorește un produs corespunzător calitativ din punctul de vedere al

caracterului său “natural”.

În acest context, reglementările existente în prezent limitează utilizarea în procesul de

transformare industrială a ingredientelor de origine neagricolă (aditivi, arome etc.). Este vorba,

în acest caz, de a descoperi un punct de echilibru între așteptările consumatorilor - care-și doresc

produse naturale și restricțiile tehnologice legate de producerea și aducerea pe piață a unei game

suficiente de mărfuri alimentare prezentate sub titulatura de “ecologice”.

Procesul de transformare industrială a produselor agricole provenite din sectorul ecologic

este supus reglementărilor internaționale cât și celor din fiecare stat (țările din Uniunea

44 http://www.realitatea.net accesat la data de 28.04.201245 Ibidem

25

Europeană sunt cele mai bune exemple în acest sens). Astfel, cu caracter de exemplu,

reglementarea CEE 2092/1991 interzice recurgerea la tratamente ionizante pentru producerea

produselor ecologice; de asemenea, recurgerea la utilizarea unor microorganisme genetic

modificate, care sunt în mod curent utilizate în procesul de transformare al produselor agricole în

produse alimentare convenționale nu este posibilă în sectorul de transformare ecologic46.

Orice agent economic, fie că este vorba de un producător agricol, un transformator sau un

importator care, în activitățile pe care le desfășoară aduce pe piață produse agricole sau

alimentare care fac referire la modul de producere ecologic va trebui să facă o declarație în acest

sens (către organul competent în această problemă). Cu alte cuvinte, agentul economic respectiv

se supune controlului. Orice produs ecologic nu poate fi comercializat decât după ce a fost

controlat și i-a fost certificată această calitate. În România, inspecția și certificarea produselor

agroalimentare ecologice se realizează de către organisme de inspecție și certificare din țările

Uniunii Europene, cele românești urmează a fi acreditate de către organismul național de

acreditare RENAR, începând din anul acesta (2003)47.

În materie de control există, de asemenea, reglementări stricte:

în cazul în care în aceeași exploatație agricolă se practică atât agricultura de tip

convențional, cât și agricultura ecologică, se impune separarea parcelelor și a spațiilor

destinate stocării. Controlul se va face la nivelul întregii exploatații agricole;

producătorul agricol trebuie să aibă o evidență strictă a programului său de

cultură;

pentru unitățile care efectuează transformarea produselor ecologice, se impune

respectarea unor principii asemănătoare ca și în cazul producătorilor agricoli. Putem

preciza, în același context, rolul deosebit de important deținut de contabilitate: o

contabilitate strictă a intrărilor și ieșirilor de produse ecologice va putea facilita

activitatea de control;

ca și în cazul agriculturii, dacă în aceeași unitate industrială se produc atât

produse alimentare convenționale cât și produse alimentare ecologice, se impune

separarea producerii acestora. Loturile de produse trebuie să fie identificate și măsurate

foarte precis astfel încât să nu existe posibilitatea amestecării celor două tipuri de

produse: convenționale și ecologice;

în cazul în care organele de control constată nereguli, se vor elimina indicațiile

care fac referire la caracterul ecologic al produsului. În situația în care infracțiunea are un

efect prelungit, se poate retrage operatorului respectiv dreptul de a produce sau

comercializa produse de tip ecologic.46 http://ec.europa.eu, accesat la data de 30.04.201247 Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003

26

Chiar dacă în etapa actuală problemele marketingului produselor agricole ecologice nu

sunt dintre cele mai presante pentru agricultură, ele pot contribui la sporirea cantitativă și

calitativă a ofertei agroalimentare, la o mai bună utilizare a forței de muncă disponibilă, la

creșterea exportului de astfel de produse. În viitor, vor trebui înlocuite sloganurile referitoare la

mediul ambiant în măsuri concrete de acțiune. Mediul ambiant continuă să se deterioreze și acest

lucru impune luarea unor măsuri drastice de protecție și, în același timp, necesitatea manifestării

voinței politice și în acest domeniu.

3.3 Situația agriculturii ecologice românești

"Până în anul 1990, deşi în multe ţări europene se practica, de ceva vreme, agricultura

ecologică şi se perfecţionau tehnologii în acest sens, în România, pe întreaga suprafaţa agricolă

se producea numai în sistem convenţional, poate cu mici excepţii, şi anume pe păşunile din zona

de deal-munte, unde se îngrăşa natural şi nu se utiliza nici un fel de produs de sinteză, dar fără a

fi recunoscut sau prevăzut undeva acest lucru"48.

În Strategia Naţională de Export 2005-2009 se precizează că fermele ecologice reprezintă

un nou sector în România, ţinând cont de faptul că ţara noastră beneficiază de condiţii

corespunzătoare pentru a promova agricultura ecologică, precum solul fertil şi productiv şi lipsa

unui impact negativ ( ca în cazul ţărilor dezvoltate din cauza folosirii substanţelor chimice şi a

tehnologiilor aferente).

"Potenţialul productiv în sistemul ecologic de agricultură al ţării noastre poate să ajungă

până la 15-20% din suprafaţa totală agricolă, suprafeţele cele mai mari fiind concentrate în zona

de deal-munte, unde tehnologiile de întreţinere şi exploatare a păşunilor s-au bazat pe metode

tradiţionale - ecologice (aplicarea gunoiului de grajd, exploatare prin păşunat şi/sau cosit,

folosirea trifoiului ca plantă furajeră şi amelioratoare a fertilităţii solului, utilizarea sistemului

mixt vegetal-zootehnic), dar nu sunt de neglijat nici suprafeţele arabile din zonă. Suprafeţele

cultivate în sistem ecologic au crescut în ultimii cinci ani de peste şase ori, de la 17 438 ha în

anul 2000, la 110 400 ha în 2005, în 2006 suprafaţa totală cultivată după modul de producţie

ecologic fiind de 170 000 ha"49 (figura 1).

Figura 148 www.fermierul.ro accesat la data de 30.04.201249 Strategia de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii pe termen lung şi mediu, 2001-2005 şi 2005 - 2010

27

Suprafeţele cultivate în agricultura ecologică

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

De asemenea, se estimează o creştere a suprafeţei cultivate ecologic până la 1,7% în

2007, circa 250 000 ha, de la 1,16% în 2006 şi până la 400 000 ha în 2010, adică 2,72%.

"Principalele culturi agricole ecologice sunt reprezentate în cea mai mare parte de culturi

furajere şi păşuni, cereale şi plante oleaginoase şi proteice, iar efectivele de animale crescute în

sistem ecologic cuprind ovine şi caprine (aproximativ 76 000 capete pentru anul 2006), vaci de

lapte (circa 10 000 capete - 2006) şi găini ouătoare (aproximativ 7 500 capete – anul 2006)"50

(tabelul 1).

Producţiile totale au însumat în 2005 o cantitate de 131 898 tone, ceea ce reprezintă o

creştere cu 51,3% faţă de producţia înregistrată în anul 2004, iar producţia estimată pentru anul

2006 a fost de aproximativ 203 000 tone, adică o creştere cu 54% faţă de anul 2005.

"În ceea ce priveşte sectorul animalier, în anul 2005 s-a înregistrat o creştere a efectivelor

de animale certificate ecologic, în special la ovine-caprine, de circa 13 ori mai mare faţă de

efectivele înregistrate în anul 2004. În sectorul „produse procesate”, se constată creşterea

produselor procesate din lapte (258% în anul 2005, faţă de 2004), precum şi dublarea producţiei

de miere ecologică, respectiv 610 tone în anul 2005"51 (tabelul 2).

Tabelul 1Evoluţia suprafeţelor şi efectivelor de animale în agricultura ecologică

SPECIFICARE UMREALIZAT Realizat

20062000 2001 2002 2003 2004 2005

1. Suprafaţa ha  17.438  28.800  43.850  57.200  73.800  110.400  143.00050 http://www.agerpres.ro accesat la data de 02.05.201251 Ibidem

28

0

20.000

40.000

60.000

80.000

100.000

120.000

Suprafaţa totală (ha) 17.438 28.800 43.850 57.200 73.800 110.000

2000 2001 2002 2003 2004 2005

totală d.c:

Cereale ha 4.000 8.000 12.000 16.000 20.500 22.100 16.310

Păşuni şi plante furajere

ha 9.300 14.000 20.000 24.000 31.300 42.300 51.200

Oleaginoase şi proteice

ha 4.000 6.300 10.000 15.600 20.100 22.614 23.872

Legume ha 38 100 700 200 300 440 720

Fructe (vişine, cireşe, mere)

ha - - 50 100 200 432 292

Colectare floră spontană

ha 50 100 300 400 500 17.630 38.700

Alte culturi ha 50 300 800 900 900 4.884 12.100

  2 . N r . a n i m a l e d . c : x x x x x x x x

Vaci lapte cap. 2.100 5.300 6.500 7.200 7.200 8.100 9.900

Ovine şi caprine cap. 1700 3700 3.000 3.200 3.200 40.500 86.180

Găini ouătoare cap - - - 2.000 2.700 7.000 4.300Sursa: M.A.D.R Comunicări organisme de inspecţie şi certificare

Tabelul 2Evoluţia producţiilor în agricultura ecologică

SPECIFICARE UMREALIZAT

20062000 2001 2002 2003 2004 2005

1. Cantitate totală vegetal d.c:

to 13.502 24.400 32.300 30.400 87.200 131.898 166.574

Cereale d.c: to 7.200 12.500 16.000 14.400 41.000 55.000 48.441

-*export to - - - - 7.100 11.100 18.100

Oleaginoase şi proteice d.c:

to 5.500 7.200 11.000 12.480 37.000 45.600 73.082

29

-*export - - - - 9.800 12.100 22.100

Legume to 600 4.000 4.000 2000 3.000 7.200 8.708

Fructe (vişine, cireşe)

to - - 200 300 500 1.000 340

Colectare floră spontană d.c :

to 200 400 300 320 4.500 16.748. 24.962

-*export to - - - - 3800 14.200 -

Alte culturi to 2 300 800 900 1200 6350 11.041

2. Producţia animală d.c

x x X x x x x -

Lapte de vacă hl 58.367 63.885 92.747 92.485 92.868 100.000 112.000

Lapte oaie şi capră

hl 701 1.740 1.360 1.470 1.800 13.500 15.500

Ouă mii.buc - - - 500 650 1.820 1.075

3. Produse procesate

x x X x x x x x

Telemea oaie d.c :

to 18 46 36 45 48 480 520

-*export to - - - 38 48 180 70

Schweitzer to 23 23 100 110 116 268 576

*export to - - - - 61 160 22

Caşcaval to - 121 250 220 253 330 642

*export to - - - - 52 210 80

Conserve de legume şi fructe

to - - - - 35 50 42

Miere d.c : to 10 20 80 110 320 610 1.243

-*export to 6 12 52 93 210 509 720

Sursa: M.A.D.R Comunicări organisme de inspecţie şi certificare

Produsele ecologice cultivate cu preponderenţă în România sunt cerealele, plantele

oleaginoase, fructele de pădure, legumele şi fructele dar, din 2006, România a mai produs şi

pâine, ulei de floarea-soarelui, băuturi din soia, suc de mere, ceaiuri medicinale.

Studii recente ale Academiei Române, estimează că în România vânzările produselor

agricole ecologice ating aproximativ 2 milioane de euro anual, ceea ce înseamnă aproape 1% din

piaţa agroalimentară totală. Majoritatea produselor ecologice sunt importate, pentru că numărul

întreprinderilor locale care prelucrează astfel de produse este foarte mic. Astfel, peste 95% din

legumele şi cerealele ecologice româneşti sunt pentru export, în special pentru Germania,

Elveţia, Olanda şi Italia. În 2005 exporturile au atins valoarea de 20 de milioane de euro, în timp

ce importurile s-au cifrat la circa 1,5 - 2 milioane de euro.

30

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, pentru 2007 se prevede valorificarea într-o

măsură mult mai mare pe piaţa internă a produselor ecologice, în proporţie de 60%, iar restul la

export. În primele luni ale lui 2006, din producţia totală de produse vegetale, 62% s-a vândut pe

piaţa internă şi doar 38% a fost destinată exportului.

"Singurul produs ecologic românesc destinat cu preponderenţă exportului este mierea,

care s-a exportat în proporţie de 75%. În ceea ce priveşte importurile, România aduce de pe piaţa

externă cantităţi mici de produse ecologice, îndeosebi acelea pe care nu le putem produce în

acest moment şi anume cafea şi ciocolată"52. (figura 2)

Figura 2Destinaţia produselor ecologice

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Faptul că produsele ecologice au piaţă de desfacere în România o demonstrează

importurile, care se dublează de la an la an. Un raport al Direcţiei pentru Agricultură şi

Dezvoltare Rurală arată că în 2006 au fost înregistraţi nu mai puţin de 2 176 mici producători de

lapte ecologic, 57 de ferme ecologice, în principal de bovine, 19 apicultori cu un număr de peste

2 000 de stupi, precum şi doi exportatori de produse lactate ecologice (figura 3).

Figura 3Operatori în agricultura ecologică (2005-2006)

52 Ibidem

31

Anul 2005 - Total operatori 2920

310

2.100

132 33

producatori in productia vegetala producatori in productia animaliera

apicultori comercianti

Anul 2006 - Total operatori 3676

350

2.972

205 44

producatori in productia vagetala producatori in productia animaliera

apicultori comercianti

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Piaţa internă Piaţa externă

Piaţa externă 38% 22% 65%

Piaţa internă 62% 78% 35%

Produse de origine

vegetală

Produse animaliere

(excepţie miere)Miere

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, 2007

În 2007, piaţa produselor ecologice este estimată la 2,5 milioane euro, cu un milion de

euro mai mult decât în 2006.

Conform lui Radu Panait, Directorul General al companiei de produse ecologice Natura

Land, „cota de piaţă a produselor ecologice va ajunge în România la circa 2%, în următorii cinci

ani, ţara înregistrând în prezent tendinţe mai mari de dezvoltare în acest sector decât restul ţărilor

europene”53.

În prezent, produsele ecologice ocupă un procent de sub 1%, românii preferând

deocamdată produsele tradiţionale datorită preţurilor scăzute în comparaţie cu cele ale produselor

ecologice.

3.4 Cerințele impuse de legislația comunitară pentru accesul produselor agroalimentare

ecologice românesti pe piața unică

Apropierea legislațiilor presupune existența, în tările din Europa Centrala și de Est, a unui

organ legislativ național asemănător celui din U.E., cât și existența unei instanțe de control

operaționale eficace, care să lucreze sub controlul autorităților competente. Legislațiile naționale

trebuie să acopere ansamblul regulilor de producție, în special cele referitoare la perioada de

conversie a metodelor tradiționale de agricultură la metodele specifice agriculturii ecologice,

53 http://www.agerpres.ro accesat la data de 03.05.2012

32

metode de fertilizare, metode de eradicare a paraziților și a bolilor, de protecție împotriva

acestora, metode de prelucrare și etichetare54.

Principiile de producție ecologică în exploatațiile agricole sunt definite prin

Reglementarea 2092 / 1991 astfel55:

1. Fertilitatea și activitatea biologică a solului trebuie să fie asigurate prin culturi de

leguminoase, prin îngrășăminte verzi sau plante cu înrădăcinare profundă, în cadrul rotației

anuale, precum și prin încorporarea de materii organice (compostate sau nu) obținute în

exploatații agricole care respectă modul de producție ecologic. Anumite subproduse rezultate din

creșterea animalelor (cum ar fi gunoiul de grajd) sunt acceptate pentru a fi utilizate dacă provin

din același tip de exploatații agricole. Dacă aceste mijloace nu sunt suficiente pentru a asigura un

aport nutritiv corespunzător al solului și sunt necesare și alte tipuri de materii și substanțe, pot fi

utilizate un numar restrâns de îngrășăminte minerale sau organice, strict precizate de

Reglementarea 2092.

2. Protecția plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor este asigurata printr-un ansamblu

de tehnici care să evite utilizarea pesticidelor: alegerea unor specii rezistente natural; programe

adecvate de rotație a culturilor. În cazul unui pericol imediat care amenință cultura, există un

număr limitat de produse fitosanitare aprobate în vederea utilizării.

3. Recoltarea anumitor specii vegetale spontane este asimilată metodelor de agricultură

ecologică.

4. Trecerea de la o agricultură convențională către o agricultură ecologică se face prin

parcurgerea unei perioade minime de reconversie: doi ani pentru culturile anuale și trei ani

pentru culturile perene. Perioada de reconversie presupune anumite restricții și în ceea ce

privește comercializarea produselor agricole obținute în intervalul respectiv. În plus, crearea unor

servicii care să răspundă de ansamblul operațiunilor, cu funcții de control și consiliere în legătură

cu agricultura ecologică presupune eforturi suplimentare de organizare și formare a personalului.

Pentru eliminarea oricărei îndoieli sau posibile neînțelegeri din partea consumatorilor,

reglementarea 2092/1991 a CEE a făcut distincție între diferite categorii de produse, ținând

seama de conținutul lor în ingrediente de origine ecologică56:

- produse agricole ecologice (vegetale) netransformate și produse transformate, conținând mai

mult de 95% din ingrediente produse conform principiilor de producție ecologică. Doar în cazul

acestor produse, la vânzare se poate utiliza noțiunea “ecologic”;

54 Ibidem55Regulamentul (CEE) nr. 2092/199156 Ibidem

33

- produse transformate, conținând între 50 si 95% ingrediente de origine agricolă ce răspund

principiilor agriculturii ecologice. Pentru etichetarea acestor produse denumirea “ecologic” va fi

utilizată doar pentru anumite ingrediente, nu pentru produs în ansamblul său;

- produse transformate, conținând mai puțin de 50% produse de origine ecologică. Eticheta nu va

conține mențiunea “ecologic”;

- produse provenind din exploatații agricole care s-au angajat într-un proces de reconversie a

agriculturii convenționale într-una ecologică. Și în acest caz, la etichetare, se va evita utilizarea

oricărei mențiuni care să inducă în eroare consumatorii.

Agricultura ecologica constituie una din căile pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile.

Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, care vizează spațiul rural și asigură

cadrul implementării programului SAPARD, are ca obiectiv strategic dezvoltarea durabilă a

sectorului agroalimentar, în strânsă legătură cu protecția mediului și conservarea resurselor

naturale. Agricultura ecologică certificată este un sector nou în România. Numărul unităților /

fermelor care aplică metode de producție ecologice este în creștere.

Legislația elaborată pentru acest sector, armonizată parțial cu cerințele comunitare în

domeniu (Reglementările Consiliului nr.2092/1991 și 1804/1999), este menită să creeze un

sistem de agricultură ecologică conform sistemelor europene. Legislația cuprinde :

· Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice din

17 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38 din 7 martie 2001. Ordonanța se referă (conform

Reglementării CEE nr.2092/91) la următoarele produse obținute după modul de producție

ecologic57:

- produse vegetale primare neprocesate, animale și produse animaliere neprocesate;

- produse de origine vegetală și animală procesate, destinate consumului uman, preparate din

unul sau mai multe ingrediente de origine vegetală și / sau de origine animală;

- furaje, furaje compuse și alte materii prime.

Ordonanța stabilește: autoritatea responsabilă pentru agricultura ecologică, reguli și

principii generale ale producției ecologice, durata perioadei de conversie, etichetarea, sistemul de

inspecție și certificare, sancțiunile care se aplică celor care se abat de la aceste reguli58.

· Hotărârea de Guvern nr.917/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare

ecologice. Acest act normativ stabilește: regulile producției ecologice, principiile producției

ecologice, lista produselor permise a fi utilizate în agricultura ecologică, precum ingredientele și

metodele de prelucrare care pot fi utilizate la prepararea alimentelor ecologice.

57 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/200058 Ibidem

34

· Hotărârea de Guvern nr. 677/2001 privind înființarea Institutului de Bioresurse Alimentare59.

· Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 108/2001 privind exploatațiile agricole. Prin acest act

legislativ exploatațiile agricole familiale pot fi stimulate pentru practicarea agriculturii ecologice,

prin acordarea de facilități financiare suplimentare, stabilite prin legi speciale.

În conformitate cu O.U.G. nr. 34/2000, autoritatea responsabilă pentru sectorul de

agricultură ecologică din România este Ministerul Agriculturii, Alimentației si Pădurilor,

respectiv biroul «Autoritatea Naționala a Produselor Ecologice » (A.N.P.E.). A.N.P.E are

următoarele atribuții principale:

- elaborează proiecte de acte normative, reguli și norme de control, de certificare și

comercializare a produselor ecologice;

- notifică operatorii;

- acreditează organismele de inspecție și certificare;

- controlează și supraveghează activitatea organismelor de inspecție și certificare;

- asigură monitorizarea și supravegherea activității din întreg sectorul60.

Ordonanța nr.34/2000 prevede efectuarea controlului operatorilor și certificarea

produselor agroalimentare ecologice de către organisme de inspecție și certificare – persoane

fizice și juridice din sectorul public și privat.

Elaborarea procedurilor de acreditare a organismelor de control se face de către Institutul

de Bioresurse Alimentare (Hotărârea de Guvern nr. 677/2001), ca unitate delegată a A.N.P.E din

cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în conformitate cu procedurile și

normele comunitare (EN 45011).

România nu are încă organizat sistemul de inspecție și certificare. Inspecția unităților /

fermelor ecologice și eliberarea certificatelor de control se face în prezent de organisme de

control acreditate în U.E. sau care au echivalență în U.E.

Adoptarea și implementarea cerințelor acquis-ului comunitar din acest sector se va face

astfel:

· Ordin al Ministrului cu privire la Condițiile de acreditare a organismelor de inspecție și

certificare (conform Art.9 al Regl. CEE nr. 2092/91);

· Ordin al Ministrului privind Cerințele minime de inspecție și certificare și măsurile de precauție

prevăzute în cadrul regimului de control (conform Art. 9 si Anexei III a Regl. CEE nr.2092/91);

· Înființarea Organismelor de inspecție și certificare (conform Art. 9 Regl. CEE nr.2092/91);

· Ordin al Ministrului privind reguli specifice pentru etichetarea produselor agroalimentare

ecologice (conform Art.5 al Regl. CEEnr. 2092/91);

59 Hotărârea de Guvern nr. 667/200160 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000

35

· Întărirea capacității instituționale a ANPE, prin crearea unei structuri regionale în cadrul

Direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară.

3.5 Produsele ecologice- imperativ al unei dezvoltări durabile a societății

Produsele ecologice alimentare au cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimele două

decenii. Grija față de natură, delicatețea echilibrului natural, multitudinea de boli cu care omul se

confruntă din ce în ce mai des, alimentele fără gust, industriale, toate acestea au dus la formarea

unui curent din ce în ce mai puternic, curent ce dorește restabilirea unui respect față de natură și

a protecției acesteia. Produsele ecologice sunt produsele obţinute în cadrul sistemului de

agricultură ecologică, conform reglementărilor Directivei CE 2092/1991, sunt produse obţinute

fără utilizarea produselor chimice de sinteză (ca fertilizanţi, amelioratori ai solului, ingrediente

pentru prepararea furajelor sau ingrediente pentru prepararea alimentelor). Organismele

modificate genetic şi derivatele lor sunt cu desăvârşire interzise. În zootehnie, principiul suveran

este respectarea bunăstării animalelor: animalele nu trebuie să fie legate, trebuie să păşuneze în

spaţii deschise şi să nu fie înghesuite.

Produsele ecologice acoperă o gamă largă de alimente: de la fructe, legume, carne, până

la băuturi și produse lactate. Piața acestor produse, deși în România acest lucru este greu

sesizabil, în lume este într-o continuă creștere și necesită o verificare atentă, precum și o serie de

garanții.

Cererea de bunuri și servicii ecologice este în permanență creștere în perioada actuală.

Această cerere condiționează comportamentul consumatorilor și al industriilor, își exercită

influența și asupra cadrului legislativ. În ultimii ani se manifestă, în rândurile consumatorilor, un

interes din ce în ce mai mare pentru produsele agricole și alimentare de calitate.

Calitatea produselor ecologice este un argument concludent. În categoria produselor “de

calitate” pot fi incluse și produsele rezultate în urma practicării unui tip de agricultură denumit

“agricultură ecologică”.

În România începe să se contureze o modă a orientării consumatorului către alimente

ecologice, arată un studiu sociologic făcut în mai multe supermarketuri autohtone. Specialiștii

afirmă că majoritatea celor care cumpără astfel de produse au studii superioare și venituri medii

spre mari. Tot ei spun că jumătate dintre cei care cumpără produse ecologice pentru că sunt la

36

modă sunt persoane cu vârsta între 26 și 39 de ani, aceștia fiind interesați de produsele de

calitate61.

Românul vrea să mănânce mai sănătos. Trendul către consumul ecologic se conturează la

categoriile bine educate cu acces la informație, cu un nivel de viață mai ridicat. Acestea sunt

concluziile unui studiu comandat de compania Natura Land la lansarea Federației pentru

Dezvoltarea Agriculturii Ecologice în România. Dintre cele 500 de persoane chestionate, mai

mult de 66% au cumpărat cel puțin o dată un produs ecologic62.

De ce se optează pentru astfel de produse? Pentru că sunt mai gustoase, spun subiecții cu

studii universitare dar și pentru că îi ajută la imbunătățirea calității vieții. Curiozitatea este cea

care îi îndeamnă pe cei cu studii medii să testeze un aliment ecologic63.

Un important avantaj al agriculturii românești, aproape de neexploatat, este potențialul de

producție ecologică. "Cu toate acestea, în octombrie 2002, erau acreditați pentru o astfel de

activitate doar șapte producători agricoli"64, care exportă întreaga producție obținută. Integrarea

în structurile europene va obliga producătorii agricoli să se orienteze către domenii noi, una

dintre cele mai accesibile nișe de piață fiind considerată agricultura ecologică. România

reprezintă un potențial agricol care nu poate fi neglijat, iar marea șansă a țării noastre este faptul

că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășăminte chimice și pesticide în exces, ceea ce constituie un

avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică.

Acest tip de agricultură trebuie să respecte următoarele principii și reguli:

- eliminarea oricărei tehnologii poluante într-o zonă nepoluată;

- utilizarea de soiuri și specii cu rezistență sporită la condițiile de mediu;

- ameliorarea și menținerea fertilității naturale a solului;

- utilizarea de fertilizatori și amelioratori ai solului, pesticide, materii prime pentru prepararea

furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor în conformitate cu lista produselor permise

în agricultura ecologică;

- absența organismelor modificate genetic (OMG) și a iradierii plantelor;

- absența aditivilor chimici de sinteză: conservanți, coloranți, arome, emulgatori, acidifianți,

întăritori de gust, agenți de îngroșare.

Un alt argument pro face referire la efectele producției ecologice asupra mediului

înconjurător care este minim. Producția agroalimentară ecologică are drept scop realizarea unor

sisteme agricole durabile, diversificate, echilibrate și asigură protejarea resurselor naturale și

sănătatea consumatorilor.

61 Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 200362 Natura Land, studiu de piață privind produsele ecologice, 201063 Ibidem64 Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003

37

Profitând de campaniile de presă care prezentau E-urile drept substanţe periculoase

pentru sănătate, produsele ecologice (denumite și produse organice sau biologice) au câştigat din

ce în ce mai mult teren. 

Nu în ultimul rând, alimentele ecologice sunt produse diversificate, sănătoase, libere de

boli şi dăunători, lipsite de reziduri nocive, cu un conţinut echilibrat în substanţe bioactive şi

minerale. Sunt rezultate din tehnologii ecologice, tehnologii care nu utilizează îngrăşăminte

chimice şi pesticide. Toate aceste tehnologii bio-ecologice au rolul de a pune la dispoziţia

consumatorului şi industriei prelucrătoare produse naturale lipsite de reziduuri chimice şi mai

ales tehnologii menite să contribuie la salvgardarea ecosistemului agricol65.

De asemenea, un aspect important este și compoziția acestor alimente eco. La prepararea

alimentelor ecologice se renunţă la aditivi şi la orice alte substanţe încorporate. Desfacerea

acestor produse se face de regulă în magazine speciale sau chiar din "ograda" producătorului.

Produsele ecologice certificate sunt marcate şi etichetate conform reglementărilor din domeniu.

Produse ecologice sunt numai acelea care au un certificat de calitate şi poartă pe ambalaj sigla

organismului de certificare şi nu orice produs care se vinde sub denumirea de "natural",

"ţărănesc".

Pe eticheta unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni:

sigla "ae";

numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;

denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;

numele și marca organismului de inspecție și certificare.

Concluzii

Marketingul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s-a ținut

seama de faptul că anumite activități distrug mediul înconjurător. Se regăsește sub mai multe

denumiri, cum ar fi ecomarketing, marketing verde, marketing ecologic.

După jumătatea secolului XX, produsele agroalimentare au cunoscut o dezvoltare rapidă,

fapt datorat în mare cererii crescute. Cererea de produse agroalimentare are la bază atât factori

65 Ibidem

38

exogeni, cât și factori endogeni. Oferta acestor produse constituie răspunsul întreprinderilor

agricole și alimentare la cererea consumatorilor. Cea mai importantă caracteristică a ofertei o

constituie sezonalitatea produselor.

În privința calității produselor și a siguranței consumatorilor la nivelul Europei există

Comisia Europeană. Politica europeană de promovare a calității produselor agroalimentare

constituie componenta de bază a politicii agricole comunitare.

Privind retrospectiv, eforturile pentru implementarea Strategiei de promovare a

exportului pe anii 2002- 2005 precum și a Strategiei privind dezvoltarea sectorului agroalimentar

pentru anii 2006- 2015 s-au soldat cu rezultate negative.

Piețele produselor agroalimentare din România reprezintă un mijloc de reglare a

schimburilor dintre ofertanți și consumatori. Piețele își găsesc punctul de echilibru la

confruntarea dintre cerere și ofertă, punct în care se formează prețul. Există mai multe tipuri de

piețe formate în funcție de veriga circuitului de distribuție în care se află produsul.

Lansarea pe piață a produselor agricole este realizată de întreprinderi de tip cooperatist

sau de întreprinderi private. Începând cu anul 1997 piața alimentelor a fost liberalizată în

totalitate.

Comportamentul consumatorilor reprezintă un sistem de activități și procese decizionale

implicate în alegerea, procurarea și utilizarea produselor.

Agricultura ecologică este un procedeu modern de a cultiva plante și de a crește animale,

fără a folosi în proces fertilizanți, pesticide, hormoni, antibiotice, stimulatori și regulatori de

creștere și sisteme intensive de creștere a animalelor. Agricultura ecologică constituie un

segment important al pieței în unele țări dezvoltate.

Piața ecologică din România este determinată în primul rând de ofertă deoarece prezența

produselor pe piață trezește interesul consumatorilor. În România gama produselor organice este

destul de restrânsă, majoritatea fiind importată. Alimentele biologice au un termen de valabilitate

mai redus deoarece nu conțin conservanți și aditivi alimentari de sinteză.

BIBLIOGRAFIE

Instrumente consultate

1. Niţă Constantin, Popescu Marius, Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura Economică, Bucureşti, 1999

2. Florescu C., Mâlcomete P., Pop N.Al., Marketing: Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003

39

Lucrări consultate

1. Balaure Virgil (coord.), Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 20032. Burcu Aurelian, Burcu Alexandru, Educația ecologică, dezvoltarea durabilă și

calitatea vieții, Editura Mecag, 20053. Chiran Aurel, Gîndu Elena, Piaţa produselor agricole şi agroalimentare, Editura

Ceres, Bucureşti, 20044. Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria,

Craiova, 20025. Diaconescu Mihai, Marketing Agroalimentar, Editura Uranus, Bucuresti, 20036. Frone D. Florin, Marketing, Bazele marketingului, Bucureti, 20097. Frunteș Florina Cristina, Marketing ecologic, București, 20098. Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica

Moldova: evoluții și probleme actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, 2008

9. Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. – Ch: IDIS „Viitorul”, 2008 (“Adriga-Vis SRL.)

10. Iosif Gheorghe, Analiza calităţii produselor, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002

11. Manole Victor, Stoian Mirela, Agromarketing. Editura ASE, Bucureşti, 200312. Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Agromarketing, ediția a-II-a,

Editura ASE, București, 200413. Popescu Gabriel, Probleme de politica agrară, Editura Economică, București,

200114. Sima Elena, Produsele ecologice - oportunităţi şi avantaje pentru sectorul agricol

românesc, INCE, IEA, Bucureşti, 200415. Stoian Mirela, Ecomarketing, Editura Economică, București, 200316. Timiraș Laura, Evoluția marketing agroalimentar din România în contextul

extinderii Uniunii Europene, Editura Edu Soft, Bacău, 200717. Zahiu Letiţia, Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Editura Arta grafică,

Bucureşti, 1992

Site-uri consultate

1. http://www.fermierul.ro 2. http://ec.europa.eu 3. http://www.biosens.ro 4. http://www.infomina.ro 5. www.naturalia.ro 6. http://www.realitatea.net 7. http://www.agerpres.ro

Legislație

1. Strategia de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii pe termen lung şi mediu, 2001-2005 şi 2005 – 2010

2. Regulamentul (CEE) nr. 2092/19913. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/20004. Hotărârea de Guvern nr. 667/20015. Amarjit Sahota, Monitorul Organic European, 2011

40

41