Libertatea

„E curios cum sub regimurile de libertate oamenii cad sub o tiranie: cea a locului comun. Și mă întreb dacă nu e mai tristă decât oricare alta.” Constantin Noica

Unul dintre cele mai semnificative concepte a cărei semnificaţie este greu de surprins într-o definiţie este libertatea, despre care am putea să dăm un răspuns similar celui oferit de Fericitul Augustin, cu privire la timp: dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce este, dar, dacă ne întreabă cineva nu mai ştim.

 Libertatea, în sensul ei iniţial, se opune servituţii sau coerciţiei şi se defineşte, în mod negativ, drept absenţa constrângerii exterioare. Libertatea este, în termenii lui Constantin Noica, deschiderea care închide, deschidere deoarece oferă oportunitatea alegerii din mai multe alternative, dar, odată alegerea făcută, ne-am închis în ea, libertatea devenind nonlibertate. Astfel, libertatea este de dorit în sine şi nu pentru altceva, este scop, iar alegerea mijloacelor este opţiunea fiecăruia.

 Mai mult decât atât, putem afirma că libertăţile sunt mijloace, căci poţi să dispui de libertăţi şi să nu fii liber, respectiv eşti liber dacă nimeni nu-ţi dictează cum să acţionezi, prioritară fiind  libertatea individuală, care permite să faci orice din ceeea ce nu este interzis de lege, ceea ce presupune: independenţa individului, protejarea intereselor private, libertatea de expresie, absenţa opresiunii (acestea fiind valori esenţiale). Karl Jaspers considera că esenţa libertăţii este chiar imposibilitatea de a fi redată în concepte definite, libertatea nefiind un obiect, nu are o realitate factică ce ne-ar putea permite cercetarea.

 De-a lungul timpului omenirea a luptat pentru libertate. Ajunsi în pragul libertății, oamenii uită semnificația libertății și de multe ori încalcă libertățiile lor , dar și libertățiile celorlalți . Astfel, libertatea a trebuit să se împartă de la sine în două: libertatea morală  și libertatea legii.

Libertatea morală constă în ceea ce ne permite conștiința noastră să facem , iar libertatea legii : ceea ce ne permite legea.

 Libertatea este posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință, posibilitatea de actiune constientă a oamenilor în condițiile cunoașterii legilor de dezvoltare a naturii și a societaății . Libertatea este absența obstacolelor sau a constrângerilor.

 Pentru filosoful John Stuart Mill libertatea este determinată de raporturile dintre individ și societate. Astfel, sfera libertății umane cuprinde libertatea lăuntrică, libertatea de exprimare, libertatea alegerii unui stil de viață și libertatea de asociere liber consimțită .  

Acesta afirma că: „Singura libertate demnă de acest nume este aceea de a-ți urmări binele propriu, în felul tău propriu, atâta timp cât nu încerci pe alții să lipsești de binele lor sau să-i impiedici să și-l dobândească”.  J.S Mill considera că în afara unor situații excepționale, societatea nu se poate amesteca în mod legitim în sfera privată a acestuia.

De asemenea , el crede că omenirea are mai mult de câștigat lăsând pe fiecare să trăiască așa cum crede el că e mai bine , decât silind pe fiecare să traiască așa cum li se pare celorlalți că ar fi mai bine. Libertatea alegerii unui stil de viață ar trebui să se bazeze tocmai pe ceea ce sustine Mill : că omul trebuie lăsat să trăiască așa cum crede el că e mai bine.

Vorbim despre diferite tipuri de libertate: libertate politică, economică, socială, religioasă, individuală, colectivă, libertatea de conștiință , de asociere etc. În prim planul discuțiilor filosofice se situează libertatea politică , care se distinge între libertatea negativă și libertatea pozitivă.

 Libertatea negativă desemnează absența constrângerilor arbitrare, impuse de puterea politică sau de alți oameni, iar realizarea ei în practică presupune restrângerea intervenției statului la un nivel minim.

Libertatea pozitivă constă în realizarea condițiilor presupuse de îndeplinirea scopurilor individuale, prin intervenția sporită a statului în viata societății sau a individului.

În visiunea lui Jean Paul Sartre „omul este condamnat să fie liber, el este responsabil de lume și de el însuși în calitate de maniera de a fi” . Astfel , omul are întotdeauna libertatea de a alege să facă un anumit lucru  și libertatea de a nu-l face, prin urmare el nu poate să învinovățească pe nimeni altcineva decât  propria lui persoană. Aceasta libertate absolută pe care omul o are, nu este decât o simplă revendicare logică a consecințelor libertăților lui .

Omul devine liber și absolut responsabil atât față de propria persoană, cât și față de întreaga umanitate, el fiind condamnat la libertate, beneficiind de o responsabilitate absolută, deoarece existența umană este o întamplare, o

posibilitate care se construiește cu fiecare alegere pe care în libertatea infinită am făcut-o.

Prin urmare, suntem ceea ce am ales sa fim, „suntem singuri fără nici o scuză”.