Mihai Roxana-Florentina

Clasa: Is1

Studiul lentilelor. Defecte de vedere si corectarea lor.

În optică, lentila este o piesă realizată dintr-un material transparent (sticlă, material plastic, etc.), cu două suprafețe opuse în general curbe, folosită singură sau împreună cu alte piese similare pentru a concentra sau diverge lumina și a forma imagini ale obiectelor. Lentilele se bazează pe fenomenul de refracție a luminii, adică schimbarea direcției de propagare a acesteia la trecerea dintr-un mediu transparent în altul.

Lentilele se pot clasifica după modul în care acționează asupra razelor de lumină în:

lentile convergente, care transformă un fascicul paralel într-unul convergent; lentile divergente, care transformă un fascicul paralel într-unul divergent.

După forma lor, lentilele sunt:

plan-convexe - bombate spre exterior într-o parte, și plane pe cealaltă parte; biconvexe - bombate spre exterior pe ambele părți; meniscuri convergente - bombate spre exterior într-o parte, și spre interior pe cealaltă parte; meniscuri divergente - bombate spre exterior într-o parte, și spre interior pe cealaltă parte,

diferența fiind că forma suprafeței bombate este aceeași în ambele părți; plan-concave - bombate spre interior într-o parte, și plane pe cealaltă parte; biconcave - bombate spre interior pe ambele părți.

Ca regulă generală, lentilele convergente sunt mai groase la mijloc și mai subțiri pe margine, iar cele divergente mai subțiri la mijloc și mai groase pe margine.

Cele mai multe lentile au suprafețele sferice pentru că această formă se realizează cel mai ușor, dar pentru anumite aplicații sunt necesare suprafețe asferice, de exemplu hiperbolice, sau cilindrice.

Ochiul are rolul de a ne furniza informatii – sub forma unor imagini colorate – despre adancimea, distanta si miscarea obiectelor. Miscandu-l in sus, in jos si lateral, vedem cea mai mare parte a mediului care ne inconjoara.

Ochiul uman are capacitatea de a vedea clar la diferite distante prin modificarea puterii sale de convergenta. Aceasta calitate este in esenta datorata modificarii dioptrilor cristalinieni atat ca raza de curbura, cat si ca distanta de separare intre ei. Este de fapt punerea la punct a aparatului fotografic comparand ochiul cu acest aparat optic. In cazul ochiului aceasta punere la punct se obtine nu prin deplasarea obiectivului, ci prin modificarea puterii sale de convergenta.

Cand lumina vine de la un obiect si intra în ochi, razele sunt reftactate de catre cornee si cristaline. Punctul în care se întâlnesc razele se numeste focar. Daca se focalizeza pe retina, tot ce se vede este clar si neted.

Ochiul este un sistem capabil sa se modifice pentru a permite perceperea imaginilor clare pe retina. Acesta capacitate scade cu varsta. De la nastere pana la 3 ani se petrec urmatoarele modificari: creste lungimea ochiului, cristalinul se aplatizeaza (se turteste) si cornea devine mai sferica. Astfel, in jurul varstei de 3 ani se ajunge la starea de emetropie (dioptrii 0).

In cazul emetropiei (0 dioptrii) razele de lumina primite de ochi converg (se strang) intr-un singur punct pe retina si omul vede clar fara ochelari.

MIOPIA

Este un exces de convergenta, razele se strang intr-un punct inaintea retinei. Se noteaza cu semnul -. Miopia scolarilor este frecventa, dar exista si miopia boala de peste 10 dioptrii, ajungand pana la -20 sau -30 dioptrii care duce la modificari importante ale ochiului.

Este un viciu de refractie caracterizat printr-un dezechilibru intre puterea sistemului dioptric si lungimea axului antero-posterior, manifestat in sensul unui exces de convergenta.

Imaginea se formeaza inaintea retinei, iar pe retina imaginea unui punct este sub forma unui cerc de difuziune. Se caracterizeaza in fond printr-un plus de dioptrii desi se noteaza cu semnul "–".

Clasificarea miopie:

in functie de valoarea dioptrica:

miopie mica pana la 3 doptrii; miopie medie intre 4 si 6 dioptrii; miopie mare peste 6 dioptrii.

in functie de etiopatogenie:

miopie axiala; miopie de curbura; miopie de indice.

in functie de gradul de alterarea al structurilor globului ocular

miopie simpla; miopie patologica; miopia maligna.

Frecventa miopiei variaza cu varsta. La nastere cam 5% dintre copii sunt miopi-este miopia congenitala. La varsta adulta 25-30% din populatie prezinta miopie din care numai 3 % sunt miopii patologice.

Miopia simpla apare in jurul varstei de 8-10 ani. Este denumita si miopia scolarului.

Globul ocular este normal constituit, dar componentele sale optice – ax antero-posetrior, curbura suprafetelor dioptrice, indicele de refractie, converg spre valorile statice mari ale normalului, de unde excesul de convergenta. Miopia simpla este de origine constitutionala. Nu exista o gena determinanta a miopiei, dar aceasta rezulta din actiunea diferitelor gene pentru parametrii refracttiei. Aceste gene se transmit recesiv autosomal.

In vederea de aprope ochiul miop face un efort acomodativ mai mic, il poate mentine timp mai indelungat si poate realiza o proximitate mai mare. De aici abilitatea deosebita a ochilor miopi pentru meserii ce necesita diferentierea detaliilor fin-ceasornicar, bijutier. Efortul de acomodatie fiind minim, muschiul ciliar al miopului se hipoplaziaza, se modifica relatia acomodatie convergenta cu tendinta spre strabism divergent.

Presbiopia apare mai tarziu sau deloc.

Tulburarile patologice ale acomodatiei nu sunt resimtite de ochiul miop.

Simptomatologie:

neclaritatea vederii la distanta; eventual asa numita astenopie musculara – miopul este obligat tot timpul sa convearga si

convergenta nu este sustinuta de acomodatie; atitudine particulara – pacientii pentru a vedea clar la distanta, strang pleoapele.

Evolutie: miopia progreseaza lent cu 1-2 dioptrii pana in jurul varstei de 25 ani cand, in general, se stabilizeaza.

Tratamentul: corectie optica cu lentile divergente. Se va prescrie cea mai slaba lentila divergenta care asigura maximum de acuitate vizuala. Se recomanda portul permanent al ochelarilor. La varsta presbiopiei se vor prescrie ochelari adecvati pentru lectura.

Miopia boala, miopia degenerative, miopia maligna este mult mai rara. Este o anomalie congenitala, adeseori transmisibila genetic dominant. Tulburarea de refractie este prezenta de la nastere cu valori dioptrice mari, peste - 10 dioptrii. Progreseaza tot timpul vietii, intermitent pana la valori dioptrice mari: -20 pana la -30 si mai mult. Se pare ca este vorba de un deficit structural al tunicilor globului ocular, o ambiotrofie sclerocoroidiana.

Simptomatologia functionala:

acuitatea vizuala scazuta chiar si cu lentilele corectoare, deoarece corectia optica aeriana nu poate fi niciodata totala;

Campul vizual este redus concentric pentru alb si culori, se constata o largire a petei oarbe si scotoame uneori;

Simtul luminos este sub normal; Examenul simtului cromatic evidentiaza deficiente pentru albastru.

Complicatii:

cataracta complicate este relative frecventa; Luxatia cristalinului; Dezlipirea de retina.

Tratamentul miopiei maligne:

tratament optic: se recomanda corectie subtotale avand in vedere faptul ca lentila biconcave, ce ar permite corectie toatala, reduce dimensiunea imaginii retiniene sub minimum vizibil. Pentru ameliorarea acuitatii vizuale se recomanda lentilele de contact, care permit o corectie mai apropiata de valoarea totala a miopiei;

Tratamente medicamentoase: se recomanda vitamine din grupul A, B, C, E in cure repetate. Este necesara o igiena a activitatii mai ales pentru aproape.

HIPERMETROPIA

Este tuburarea de refractie caracterizata printr-un deficit de convergenta: focarul razelor venite paralel de la infinit se formeaza in conditii de repaus acomodativ in spatele retine. Desi este un minus de dioprii, hipermetropia se noteaza cu semnul " + ". In aceasta situatie retina intersecteaza conul de convergenta si unui punct luminos ii corespunde un cerc de difuziune.

Vederea ochiului hipermetrop, in conditii de repaus acomodativ, este diminuata si la distanta si cu atat mai mult pentru aproape. Persoanele tinere compenseaza deficitul de convergenta al sistemului optic prin acomodatie. Ochiul hipermetrop acomodeaza permanent si in raport cu ochiul emetrop, pentru obiectele situate la aceeasi distanta, depune un surplus de efort acomodativ egal cu valoarea hipermetropiei sale.

Acomodatia fiind permanenta, muschiul ciliar al ochiului hipermetrop este hipertrofiat si este intr-un permanent tonus de repaus care mascheaza o parte sau intreaga valoare a hipermetropiei.

Simptomatologia clinica: hipermetropia se manifesta mai mult sau mai putin precoce in functie de gradul sau. Hipermetropul nu va avea nici o tulburare de vedere atat timp cat aplitudinea acomodativa depaseste valoarea hipermetropiei totale plus necesarul acomodativ in vederea de aproape, deci tulburarea de refractie este asimptomatica. Datorita efortului acomodativ permanent hiermetropul poate prezenta, mai ales dupa perioade de activitate sustinuta pentru aproape, dureri de cap, senzatie de discomfort, tuburari pasagere de vedere, oboseala oculara.

Hipermetropiile mari ( peste +6.00 ) se insotesc de scaderea importanta a vederii uneori chiar cu ambliopii bilaterale. Aceasta ambliopie este adeseori o ambliopie functionala de oprire datorata stimularii inadecvate a regiunii maculare in primul an de viata cand acomodatia nu a intrat inca in functie. Alteori este datorata unor anomalii congenitale asociate si este organica.

Este de subliniat faptul ca hipermetropie unilaterala, chiar moderata, se asociaza cu ambliopie mult mai frecvent decat miopia de aceeasi valoare. Simptome obiective: determinarea obiectiva a refractiei oculare pune in evidenta valoarea hipermetropiei totale. Examenul polului anterior al ochiului evidentiaza dimensiuni mai reduse: camera anterioara mai redusa ca profunzime, unghi camerian mai ingust.

Complicatiile favorizate de prezenta hipermetropiei sunt diferentiate in functie de varsta:

In perioada copilariei intre 1.5 – 4.5 ani, hipermetropia favorizeaza aparitia strabismului convergent concomitant: acomodatia excesiva determina convergenta excesiva si ruperea echilibrului dintre cele doua reflexe sincinetice determina aparitia strabismului concomitant, convergent;

La adultii tineri intre 18 – 25 ani hipermetropia favorizeaza aparitia astenopiei acomodative si a spasmului de acomodatie;

Dupa varsta de 35 – 40 ani, hipermetropia (prin configuratia anatomica cu o camera anterioara redusa ca profunzime) poate detrmina aparitia unui glaucom cu unghi inchis prin mecanismul blocajului pupilar.

Tratamentul este numai optic: se prescriu lentile convergente (+) care vor aduce focarul din spatele retinei pe retina. Corectia optica se va efectua dupa examinarea corecta a refractiei si este diferentiata in functie de varsta, valoarea hipermetropiei, tulburarile subiective si obiective pe care le prezinta pacientul.

La copii daca prezinta starbism convergent – concomitent, se va prescrie corectia toatala, eventual cu o dioptrie sub valoarea hipermetropiei totale.

La adulti se va prescrie corectia optica pentru hipermetropia manifestata initial pentru vedere de aproape si ulterior odata cu inaintarea in varsta, si corectie optica pentru distanta, eventual lentile bifocal sau lentile progresive.

ASTIGMATISMUL

Spre deosebire de miopie sau hipermetropie, astigmatismul este o tulburare a refractiei oculare in care razele luminoase paralele venite de la infinit nu se reunesc intr-un focar unic. Din acest punct de vedere astigmatismele se clasifica in doua forme clinice distincte:

astigmatismele neregulate; astigmatismele regulate;

Astigmatismele neregulate sunt tulburari de refractie rezultand dintr-o abatere, neordonata geometric al suprafetelor dioptrice, de la forma lor sferica normala. Suprafata dioptrica cea mai des in cauza este fata anterioara a corneei: cicatrice postinflamatorii sau posttraumatice, keratocon. Foarte rar acest astigmatism este datorat cristalinului.

Tratamentul astigmatismului neregulat: se efectueaza corectie optica cu lentile de contact, de preferat lentile dure.

Astigmatisele regulate sunt vicii de refractie rezultate dintr-o abatere ordonata din punct de vedere geometric, a dioptrilor, de la forma lor sferica normala: cornea nu mai este o calota sferica, ci una torica. Marea majoritate a astigmatismelor regulate sunt de origine corneeana. Ele sunt deseori simtrice la cei doi ochi si in general neevolutive.

Marimea astigmatismelor se masoara in dioptrii si gradul astigmatismului este data de diferenta de dioptrii dintre cele doua meridiane principale. Cele mai frecvente astigmatisme sunt de 1 – 2 dioptrii, de la 3 dioptrii in sus, astigmatismele sunt de valoare mare.

Frecventa astigmatismelor, dupa unii autori in scoli 15 – 20% dintre elevi sunt astigmati – bineinteles cu valori dioptrice mici de la 0.25 pana la 1 dioptrie.

Astigmatismele mari, peste 3 dioptrii, se intalnesc rar.

Frecventa in functie de forma clinica se prezinta astfel:

astigmatism hipermetropic simplu 13 % - compus 27%; astigmatism myopic simplu 9% - compus 38%; astigmatismele mixte 11%.

Simptomatologia este subiective si depinde de o multitudine de parametrii:

valoarea ametropiei si sensul ei (miopie saau hipermetropie); forma clinica: simplu, compus, mixt si orientarea axelor; varsta; conditii de munca; status general.

Unele forme de astigmatism nu prezinta simptome subiective.

In alte cazuri se constata cefalee si oboseala vizuala – astenopie – mai ales la subiectul care are astigmatism hipermetropic si acomodeaza. Functional se constata diminuarea acuitatii vizuale atat la distanta cat si la aproape, uneori greu de cifrat deoarece individual recunoaste unele caractere dintr-un rand si altele nu; confuzia literelor este un semn important pentru astigmatism.

Diagnosticul astigmatismului (ca si al celorlalte ametropii) se face prin metode subiective si obiective de determinare a refractiei in conditii de relaxare a efortului acomodativ.

Tratamentul astigmatismelor: comporta corectie optica adecvata.

Astigmatismele simple se corecteaza cu lentile cylindrice. Lentila se orienteaza cu axul perpendicular pe meridianul astigmat.

Astigmatismele compuse pot fi corectate in doua modalitati:

fiecare ax cu cylindru corespunzator; cu lentile sfero – cylindrice.

Astigmatismele mixte teoretic pot fi corectate in trei modalitati: cu cylindri incrucisati, cu lentila cylindrical pozitiva asociata cu o lentila sferica negative sau cu lentila cylindrica negative combinata cu lentila sferica pozitiva. Prin conventie internationala, s-a cazut de accord ca in astigmatismele mixte cilindrul sa fie prescris intotdeauna cu semnul "-".

PRESBIOPIA

In mod normal, pentru vederea de aproape – la distanta de 25 de cm – un ochi emetrop utilizeaza patru dioptrii acomodatie. Conform curbei cu Donders, se constanta ca in jurul varstei de 45 de ani ochiul are o amplitudine acomodativa numai de 3.5 dioptrii, deci nu va mai vedea clar la 25 cm. Reflexul imediat este de a indeparta suprafata de lectura. Aceasta tulbrare a vederii de aproape care apare dupa varsta de 40 de ani, datorita reducerii fiziologice a amplitudinii acomodatiei poarta denumirea de presbiopie.

Necorectata, presbiopia se manifesta subiectiv prin oboseala la lectura, intepaturi oculare, cefalee, tendinta la somnolenta, iar obiectiv poate aparea discreta congestie conjunctivala.

Presbiopia se corecteaza cu lentile convexe de valoare dioptrica progresiva incepand cu +0.5 dioptrii. Astefel la varsta de 45 de ani un ochi emetrop necesita lentile sferica de 0.5, care va completa reducerea amplitudinei de acomodatie de 3.5 dioptrii la valoarea de 4 dioptrii necesara pentru lectura la 25 cm. La varsta de 50 de ani, amplituninea acomodatiei este de +2.5 dioptrii, deci persoana va necesita un ochelar pentru aproape cu o lentila de + 1.5 dioptrii, si asa, progresiv, pana la varsta de 70 de ani, cand amplitudinea de acomodatie este 0 si sunt necesari ochelari pentru aproape cu lentile sferice de 4 dioptrii.

Prescrierea ocherilor pentru aproape trebuie individualizata in functie de confortul vizual al pacientului.

ANIZOMETROPIA

Vorbim de anizometropie atunci cand diferenta de refractie dintre cei doi ochi este mai mare de 2 dioptrii.

Cauza anizometropiei este dezvoltarea unilaterala a unui viciu de refractie sau transmiterea ereditara a unor componente optice diferite la cei doi ochi.

Tratamentul este o problema clinica delicate. Depinde de varsta pacientului.