Legende.pdf

5
Legenda florii „Nu--uita” (legendă populară) Se zice că, după ce au răsărit toate florile, Zâna Florilor le puse fiecăreia câte un nume; uitase însă de una. Florile, văzându-se cu nume, se bucurau care de care mai tare. Cea uitată însă, stătea mâhnită şi dusă pe gânduri într- o vale de lângă pârâu. Plângea amarnic neînţelegând de ce ea - i mai puţin iubită decât suratele ei şi lacrimile i se împleteau cu stropii jucăuşi ai pârâului. Într - o zi, ieşind la plimbare pe o câmpie înverzită şi împănată cu fel de fel de flori, Zâna Florilor se umplu de bucurie când văzu că toate florile - i zâmbesc fericite pentru numele alese. Coborând coasta poienii către pârâul ce susura de mai mare dragul, zâna dădu peste floricica cea tristă ce nu mai contenea plânsul. O întrebă plină de mirare: - Dar tu, frumoasă şi delicată floare, de ce stai, plângi şi te tângui când toate suratele tale se veselesc ? - D-apoi cum n- oi plânge şi nu m- oi tângui, după ce toate suratele mele au primit câte un nume frumos iară pe mine m-ai uitat ?! răspunse floricica suspinând. Auzind răspunsul, zâna se întrebă cum de-a uitat-o tocmai pe ea, care- i atâta de frumoasă şi delicată. - Lasă, draga mea, nu te mai amărî.. Nici nu va apune soarele şi vei avea şi tu un nume. Cum rosti cuvitele, zâna se şi făcu nevăzută. Se întoarse la palat, se sfătui cu celelalte zâne şi chemând la sine pe floricica uitată îi zise: - Nu m- ai uitat că nu ţi - am pus şi ţie un nume aşa cum am pus tuturor suratelor tale aşa că de azi înainte te vei numi „Nu mă uita” ! Şi, de-atunci, „nu mă uita” se numeşte floricica aceasta în multe părţi ale lumii... Legenda lăcrămioarei de Vasile Alecsandri (legendă cultă) În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sânuri arome nesfârşite. Formatted: Bottom: 0,5 cm

Transcript of Legende.pdf

  • Legenda florii Nu-m-uita

    (legend popular)

    Se zice c, dup ce au rsrit toate florile, Zna Florilor le puse fiecreia cte un nume; uitase ns de una. Florile, vzndu-se cu nume, se bucurau care de care mai tare. Cea uitat ns, sttea mhnit i dus pe gnduri ntr-o vale de lng pru. Plngea amarnic nenelegnd de ce ea-i mai puin iubit dect suratele ei i lacrimile i se mpleteau cu stropii jucui ai prului.

    ntr-o zi, ieind la plimbare pe o cmpie nverzit i mpnat cu fel de fel de flori, Zna Florilor se umplu de bucurie cnd vzu c toate florile-i zmbesc fericite pentru numele alese. Cobornd coasta poienii ctre prul ce susura de mai mare dragul, zna ddu peste floricica cea trist ce nu mai contenea plnsul. O ntreb plin de mirare:

    - Dar tu, frumoas i delicat floare, de ce stai, plngi i te tngui cnd toate suratele tale se veselesc ?

    - D-apoi cum n-oi plnge i nu m-oi tngui, dup ce toate suratele mele au primit cte un nume frumos iar pe mine m-ai uitat ?! rspunse floricica suspinnd.

    Auzind rspunsul, zna se ntreb cum de-a uitat-o tocmai pe ea, care-i atta de frumoas i delicat.

    - Las, draga mea, nu te mai amr.. Nici nu va apune soarele i vei avea i tu un nume.

    Cum rosti cuvitele, zna se i fcu nevzut. Se ntoarse la palat, se sftui cu celelalte zne i chemnd la sine pe floricica uitat i zise:

    - Nu m-ai uitat c nu i-am pus i ie un nume aa cum am pus tuturor suratelor tale aa c de azi nainte te vei numi Nu m uita !

    i, de-atunci, nu m uita se numete floricica aceasta n multe pri ale lumii...

    Legenda lcrmioarei

    de Vasile Alecsandri

    (legend cult)

    n rai nici o minune plcut nu lipsea.

    Vzduhul lin, rcoare, a crini amirosea,

    Cci albele potire n veci tot nflorite

    Scoteau din a lor snuri arome nesfrite.

    Formatted: Bottom: 0,5 cm

  • Lumina era moale i-ndemntoare opii.

    Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopii.

    Prin arbori cntau psri, prin aer zburau ngeri,

    i nu gseau rsunet n el a lumii plngeri;

    Cci scris era pe ceruri, pe frunze i pe unde:

    Nici umbra de durere aice nu ptrunde.

    Pe maluri verzi, frumoase, de ruri limpezite,

    Stau sufletele blnde, iubinde, fericite,

    Gustnd n linitire cereasc veselie,

    Ce-n fiecare clip cuprinde-o vecinicie.

    Dulce-adpost de pace, grdin-ncnttoare

    Avea orice minune, dar i lipsea o floare.

    i iat c sosete un oaspe de pe lume,

    Un suflet alb i tnr pe-un nor de dulci parfume;

    Iar sufletele toate i ies lui nainte,

    Primindu-l cu zmbire, cu gingae cuvinte,

    i-i zic: n raiul nostru bine-ai sosit, copile!

    Curnd plecai din via! Nu plngi a tale zile?

    Nu, cci am dat o clip de via trectoare

    Pe alta mai ferice i-n veci nepieritoare.

    i nu i-e dor acuma de lumea pmnteasc?

    Nu, cci mai mult mi place ntinderea cereasc.

    Cum? Nu lai nici o jale pe urma ta duioas?

    Ah! las o mam scump, o mam drgstoas

    i vecinic dup dnsa voi plnge cu durere!

  • i lacrimile-i calde se schimb-n lcrimioare.

    Soarele i Luna

    (legend popular)

    Colo-n vale, pst vale Picatu--o brum mare, N-o picat de geru mare, C-o picat de suprare:

    Umbl-un voinic s s-nsoare, S ieie p soru-sa-re. Sor, sor, sor mie, Hai cu mine-n cununie! Io atunci, frate,-oi vini

    Cnd tu, frate,-i smna O holdi de mlai mprejur p lng rai. Iel atta o umblat Pn ce o smnat.

    Iar o mrs i o rugat: Sor, sor, sor mie, Hai cu mine-n cununie! Io atunci, frate,-oi vini Cnd tu, frate,-i smna O holdi de scar

    mprejur p lng ar. Iel atta o umblat Pn ce o smnat. Iar o mrs i o rugat: Sor, sor, sor mie,

    Hai cu mine-n cununie! Io atunci, frate,-oi vini Cnd tu, frate,-i smna O hodi de tciune mprejur p lng lume.

    Iel atta o umblat Pn ce o smnat. Iar o mrs i o rugat:

  • Sor, sor, sor mie,

    Hai cu mine-n cununie! Cnd n biseric-o intrat Biserica-o trmurat, Icoanele-o lcrmat. Da icoana Precistii

    Din fundu bisericii: Nu ieti pop cu dreptate S cununi sor cu frate, Cnd sunt strine bugte i aici i p-alte sate.

    Legenda Dochiei

    (legend cult)

    de Dumitru Alma

    Cic Decebal avea o sor numit Dochia. Era aa de tnr, de viteaz i de frumoas nct, atunci cnd a vzut-o, mpratul Traian a prins mare dragoste pentru dnsa. I-a zis:

    - Te-am vzut, Dochia, cu ct curaj i-ai aprat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, cnd

    eu l-am biruit pe fratele tu Decebal i am cucerit Dacia, iar rzboiul s -a sfrit, vreau s vii cu mine la Roma. Vei tri acolo n bogie i mrire, n palatul meu cel cu perei aurii i mpodobit numai cu lucruri scumpe.

    - Mulumesc, mprate" a zis Dochia. Admir vitejia i buntatea ta. Dar eu la Roma nu pot

    merge.

    - De ce?

    - Pentru c sunt sora lui Decebal. Iar el i-a curmat singur zileie ca s nu ajung prizonierul

    tu. Orict de frumos ar fi palatul tu, eu acolo tot o biat roab a fi. i apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dac vrei, nsoete-le cu romani de-ai ti, s se zmisleasc un nou popor, care s aib n firea lui drzenia i vitejia noastr i mreia voastr. Eu ns de aici nu plec, voiesc s m ngrop aici, n pmntul sfnt al Daciei.

  • Traian mpratul i-a ascultat povaa. Dar cnd a aflat c Dochia a luat o turm de mioare, s-a fcut pstori i a urcat n muni, departe, s -a suprat foc. Fiind el mprat mare i puternic, a vrut ca mcar sora lui Decebal s-i fie, ca o podoab n carul de triumf. i-a luat civa ostai credincioi i a pornit n urmrirea Dochiei. A mers zile i sptmni, peste dealuri i vi. A gsit-o abia n vrful muntelui Ceahlu: ptea oile, pe un plai nclinat ctre soare, cu iarb deas i flori multe albe, roii i albastre.

    - Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine!. Nu, mprate! Mai bine mor ca

    fratele meu Decebal, dect s -ajung roab.

    - i vreau binele, Dochia: ai s trieti n mare bogie! - Dac-mi vrei binele, las-m n ara mea, aici, n Dacia. - Neduplecato! Te iau cu de-a sila. Te rpesc!

    i a i fcut semn ostailor s-o prind.

    Speriat, Dochia a ridicat minile spre cer i a optit:

    - Stan de piatr m fac i rmn aici n ara mea!

    n adevr, ct ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoas, cu toate mioarele ei, rspndite pe pajite, s-au prefcut n stnci, nfipte n piatra muntelui. Traian a ncremenit i el de uimire. Cnd i-a venit n fire, a zis:

    - N-am ce face; dacii,brbai si femei, sunt legai de ara lor ca munii i stncile lor. Nu pot

    dect s ascult sfatul Dochiei si s aduc aici ct mai muli romani.

    i zicnd aa, Traian s-a ntors la Roma.

    Iar pe muntele Ceahlu se vede i azi o stnc nalt, ca o pstori, iar n jur cteva zeci de tnci rsfirate pe plai, ca nite oi brumrii.

    Din strbuni, romnii zic acelor stnci, Baba Dochia cu turma ei de mioare".