LEGE pentru modificarea i sportului nr. 69/2000 1...

15
1 LEGE pentru modificarea și completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 Art I. Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Alineatul (2) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) În sensul prezentei legi, prin educaţie fizică şi sport se înţelege toate formele de activitate fizică sau de activitate intelectuală sportivă menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi psihică, confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale civilizate şi să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel.2. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (2 1 ), cu următorul cuprins: (2 1 ) Educația fizică și sportul reprezintă un instrument fundamental pentru dezvoltarea fizică și psihică, menținerea și îmbunătățirea calității vieții oamenilor.” 3. Alineatul (5) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: (5) Practicarea educaţiei fizice şi sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este libera şi voluntară şi se realizează independent sau în cadrul structurilor sportive de drept public sau de drept privat.4. Alineatul (2) al articolului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Asociaţiile sportive şcolare şi universitare sunt structuri sportive înfiinţate în condiţiile prezentei legi, a căror activitate se desfășoară sub autoritatea Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice şi sub coordonarea Federaţiei Sportului Şcolar și Universitar.5. Alineatul (3) al articolului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, înfiinţată în condiţiile legii, are următoarele atribuţii:6. La articolul 6, alineatul (3), după litera a) se introduce o literă nouă, litera a 1 ),cu următorul cuprins: „a 1 ) elaborarea și susținerea strategiei organizării și dezvoltării activității sportive școlare și universitare, reprezentarea intereselor Ministerului Educației Naționale şi Cercetării Ştiinţifice în raport cu federațiile sportive;7. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Educaţia fizică militară este disciplină obligatorie, prevăzută în planul de instrucţie şi învăţământ. Ea se desfăşoară sistematic şi continuu, pe întreaga perioada a săptămânii din cadrul procesului de instrucţie şi învăţământ, în limita a cel puţin 3 ore săptămânal, fiind condusă de cadre militare sau civile de specialitate. (2) Managementul educaţiei fizice din reţeaua Ministerului Apărării Naționale, sub toate formele de organizare şi desfăşurare, este asigurat de specialişti şi structuri de specialitate.

Transcript of LEGE pentru modificarea i sportului nr. 69/2000 1...

1

LEGE

pentru modificarea și completarea Legii educaţiei fizice şi sportului

nr. 69/2000

Art I. Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se

modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (2) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) În sensul prezentei legi, prin educaţie fizică şi sport se înţelege toate formele de

activitate fizică sau de activitate intelectuală sportivă menite, printr-o participare

organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi psihică,

confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale civilizate şi să conducă la obţinerea de

rezultate în competiţii de orice nivel.”

2. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (21), cu

următorul cuprins:

„(21) Educația fizică și sportul reprezintă un instrument fundamental pentru dezvoltarea fizică

și psihică, menținerea și îmbunătățirea calității vieții oamenilor.”

3. Alineatul (5) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Practicarea educaţiei fizice şi sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare,

garantat de stat. Exercitarea acestui drept este libera şi voluntară şi se realizează independent

sau în cadrul structurilor sportive de drept public sau de drept privat.”

4. Alineatul (2) al articolului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Asociaţiile sportive şcolare şi universitare sunt structuri sportive înfiinţate în

condiţiile prezentei legi, a căror activitate se desfășoară sub autoritatea Ministerul

Educației Naţionale și Cercetării Științifice şi sub coordonarea Federaţiei Sportului Şcolar

și Universitar.”

5. Alineatul (3) al articolului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, înfiinţată în condiţiile legii, are următoarele

atribuţii:”

6. La articolul 6, alineatul (3), după litera a) se introduce o literă nouă, litera a1),cu

următorul cuprins:

„a1) elaborarea și susținerea strategiei organizării și dezvoltării activității sportive școlare

și universitare, reprezentarea intereselor Ministerului Educației Naționale şi Cercetării

Ştiinţifice în raport cu federațiile sportive;”

7. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Educaţia fizică militară este disciplină obligatorie, prevăzută în planul de instrucţie şi

învăţământ. Ea se desfăşoară sistematic şi continuu, pe întreaga perioada a săptămânii din

cadrul procesului de instrucţie şi învăţământ, în limita a cel puţin 3 ore săptămânal, fiind

condusă de cadre militare sau civile de specialitate.

(2) Managementul educaţiei fizice din reţeaua Ministerului Apărării Naționale, sub toate

formele de organizare şi desfăşurare, este asigurat de specialişti şi structuri de specialitate.

2

(3) Specialiştii în educaţie fizică şi sport din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale,

respectiv ofiţerii/subofiţerii licenţiaţi în domeniu, profesorii, antrenorii, instructorii sportivi

de performanţă şi instructorii de educaţie fizică militară, întocmesc planuri de pregătire în

concordanţă cu nivelul dezvoltării motrice a grupei şi cu misiunile pe care aceasta le

îndeplineşte.

(4) Ministerul Apărării Naționale poate organiza competiții sportive și aplicativ-militare

interne și internaționale, prin structurile de specialitate proprii și după caz, în colaborare

cu federațiile sportive, cu organele administrației publice locale și/sau direcțiile județene

pentru sport și tineret respectiv a municipiului București.”

8. Alineatul (3) al articolului 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Pentru coordonarea aplicării Programului naţional <<Sportul pentru toţi>> se

constituie Comitetul Activităţilor Fizice Sportive pentru Sănătate, Educaţie şi Recreere,

organism consultativ pe lângă Secretariatul General al Guvernului, a cărui organizare,

funcţionare şi componenţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”

9. Dupa articolul 13 se introduce un articol nou, articolul 131, cu următorul cuprins:

„Art. 131

(1) Principalele drepturi ale sportivilor de performanță sunt:

a) să li se asigure, de către structura sportivă pe care o reprezintă, condiții materiale,

tehnice, organizatorice, precum și asistență medicală, refacere și recuperare adecvate

pentru antrenamente și competiții oficiale sau amicale;

b) să beneficieze de un proces fundamentat științific de selecție, pregătire și participare în

competiții, bazat pe nediscriminare, egalitate de tratament și șanse;

c) să beneficieze, din partea structurii sportive pe care o reprezintă, de sprijin pentru

integrarea în sistemul de învățământ, integrarea socială și profesională pe întreaga durată a

carierei sportive;

d) să i se asigure, de către structura sportivă pe care o reprezintă, asistență, consiliere și

acces la programe educative privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.

(2) Principalele obligații ale sportivilor de performanță sunt:

a) să respecte, în întreaga activitate, regulile de fair-play şi reglementările privind

prevenirea și combaterea violenței în sport;

b) să respecte întocmai regulile și reglementările interne și internaționale privind

prevenirea și combaterea dopajului în sport;

c) să respecte programul de pregătire sportivă și participare în competiții, stabilit de

structura sportivă pe care o reprezintă, inclusiv în cele în care sunt implicate

reprezentativele naţionale;

d) să respecte statutul și regulamentele structurii sportive pe care o reprezintă;

e) să notifice în scris clubul sportiv la care este legitimat, precum și federația sportivă

competentă, cu privire la retragerea din activitatea sportivă oficială.

(3) Drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se completează cu cele cuprinse în

statutele şi regulamentele structurilor sportive pe care sportivii de performanţă le

reprezintă.”

10. Alineatul (1) al articolului 14 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele şi

regulamentele federaţiilor sportive din ţară şi internaţionale, sportivii de performanţă pot

fi:

a) amatori;

3

b) profesionişti.”

11. Alineatul (1) al articolului 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sprijină pregătirea sportivă,

integrarea în sistemul de învăţământ, integrarea socială şi profesională a sportivilor de

performanţă, după caz, pe durata carierei sportive, precum şi după încheierea acesteia.”

12. La articolul 18, alineatul (1), literele c), h), i), ţ), se modifică şi vor avea următorul

cuprins: „c) elaborează normele generale de folosire a mijloacelor materiale aflate în administrarea

sa şi a mijloacelor financiare pentru activitatea sportivă, care provin din alocaţii de la

bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului;

...................................................................................................

h) propune structura anuală a alocaţiilor de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale

Ministerului Tineretului şi Sportului;

...................................................................................................

i) repartizează bugetul activităţii sportive, constituit potrivit prezentei legi, pentru:

- activitatea proprie şi cea a instituţiilor din subordinea sa;

- federaţiile sportive naţionale, în baza contractelor de finanţare a programelor sportive ale

acestora;

- premierea performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive internaţionale

oficiale la care participă federațiile sportive naționale;

...................................................................................................

ţ) colaborează cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în

domeniul sportului, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale pentru susţinerea

sportului de performanţă şi a sportului pentru toţi, pentru asigurarea unei eficienţe sporite

pe linia supravegherii şi controlului, exercitării autorităţii disciplinare, formării şi

perfecţionării specialiştilor din domeniul sportului, pentru corelarea finanţării activităţii

sportive, prevenirea violenţei în sport şi combaterea dopajului;”.

13. La articolul 18, alineatul (1), după litera j) se introduce o literă nouă, litera j1), cu

următorul cuprins:

„(j1) autorizează participarea federațiilor sportive, ca membri fondatori, la constituirea

unor federații sau altor organisme sportive internaționale;”

14. La articolul 18, alineatul (1), după litera t) se introduce o literă nouă, t1), cu următorul

cuprins:

„t1) colaborează cu Agenția Națională Antidoping și cu Comitetul Olimpic și Sportiv

Român în vederea implementării politicilor antidoping la nivel național;”

15. La articolul 18, alineatul (1), după litera ț) se introduce o literă nouă, u), cu următorul

cuprins:

„u) recunoaște, în sensul prezentei legi, practicarea oficială a unei ramuri de sport în

România.”

16. La articolul 18, alineatul (1), după litera u) se introduce o literă nouă, v), cu următorul

cuprins:

„v) colaborează cu alte organe ale administrației publice centrale sau locale, prin Institutul

Național de Cercetare pentru Sport, în vederea implementării de programe sau platforme

de cercetare privind sportul pentru toți pentru:

4

-îmbunătățirea stării generale de sănătate a populației-prevenția bolilor și a

sedentarismului la populația tânără;

-monitorizarea efectelor privind politicile publice adresate sportului pentru toți;

-creșterea, prin sport, a prevenției afecțiunilor generale;

-creșterea potențialului de performanță fizică;

-creșterea calității selecției pentru sportul de performanță, prin depistarea timpurie a

elevilor cu potențial motric ridicat;

-creșterea calității selecției pentru profesiile care implică efort și rezistență fizică”

17. Articolul 181 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 181

Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții specifice în domeniul

sportului:

a) colaborează cu autoritățile administrației publice centrale, instituțiile publice din

subordinea acestora, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și cu structurile sportive în

vederea punerii în aplicare a strategiei generale a organizării și dezvoltării activității sportive din România;

b) elaborează și susțin planuri proprii de dezvoltare a sportului în unitatea administrativ-

teritorială;

c) asigură funcționarea, modernizarea și dezvoltarea bazei materiale sportive proprii din

unitatea administrativ-teritorială;

d) adoptă măsuri privind organizarea și promovarea cercetării științifice și a asistenței

medicale în domeniul sportului din unitatea administrativ-teritorială;

e) încheie acorduri, înțelegeri, protocoale și alte documente de colaborare, în domeniul

sportului, cu structuri similare din alte țări.”

18. Dupa articolul 181 se introduce un articol nou, articolul

18

2, cu următorul cuprins:

„Art. 182

(1) Prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean, se pot repartiza sume din bugetul

local pentru finanţarea activităţii instituţiilor cu specific sportiv din subordinea sa.

(2) Prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean, se pot repartiza sume din bugetul

local/judeţean şi pentru:

a) finanțarea programelor sportive de interes public ale cluburilor sportive de drept public

din unitatea administrativ-teritorială;

b) finanțarea programelor sportive de interes public ale cluburilor sportive de drept privat

din unitatea administrativ-teritorială, constituite ca persoane juridice fără scop

patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă;

c) finanțarea programelor sportive de interes public organizate în unitatea administrativ-

teritorială de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate

la federațiile sportive corespondente;

d) finanțarea programelor sportive de interes public desfășurate în unitatea administrativ-

teritorială de către federațiile sportive/federațiile sportive naționale ori de direcțiile

județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București;

e) premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile

sportive interne şi internaţionale oficiale.”

5

19. Dupa articolul 182 se introduce un articol nou, articolul

18

3, cu următorul cuprins:

„Art. 183

Din sumele repartizate conform art. 182, alin.(2) se pot finanța următoarele categorii de

cheltuieli eligibile:

a) cheltuieli ocazionate de cazarea, transportul şi masa sportivilor şi oficialilor

participanţi;

b) cheltuieli de transport internațional pentru sportivii și oficialii structurilor sportive din

unitatea administrativ-teritorială care participă la competiții sportive internaționale

oficiale;

c) cheltuieli privind plata arbitrilor, serviciilor medicale și a celor auxiliare necesare

organizării și desfășurării unei competiții sportive și prevăzute în regulamentul de

desfășurare al acesteia;

d) cheltuieli pentru achiziționarea de materiale și echipament sportiv;

e) alte cheltuieli pentru realizarea programelor sportive de interes public: închirierea de

spații și aparatură necesară organizării competiţiei, contractarea de servicii de promovare

și publicitate, acordarea de premii în bani și/sau obiecte, plata taxelor de înscriere și/sau

de participare ori a taxelor de organizare percepute de federaţiile sportive internaţionale la

care organizatorul programului sportiv este afiliat, realizarea de studii și cercetări în

domeniul sportului, de materiale promoționale, editarea şi tipărirea materialelor necesare

desfășurării competiției conform regulamentului acesteia;

f) indemnizații sportive.”

20. Aliniatul (1) al articolului 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt

servicii publice deconcentrate ale Ministerului Tineretului şi Sportului, cu personalitate

juridică.”

21. Alineatul (2) al articolului 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti sunt

finanţate de la bugetul de stat şi din alte venituri.”

22. La articolul 20, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (3), cu

următorul cuprins:

„(3) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret,

respectiv a municipiului Bucureşti, se stabilesc prin regulament aprobat prin Hotărâre a

Guvernului”

23. La articolul 202, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Comitetul Olimpic şi Sportiv Român susţine financiar, pe bază de contracte de

finanţare, activitatea centrelor naţionale olimpice de pregătire a juniorilor și a centrelor

naționale olimpice de pregătire pentru tineret. Federaţiile sportive naţionale conduc,

organizează şi coordonează activitatea acestor centre. Ministerul Tineretului şi Sportului

şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale colaborează şi sprijină activitatea

centrelor naţionale olimpice de pregătire a juniorilor și activitatea centrelor naționale

olimpice de pregătire pentru tineret.”

6

24. Alineatul (3) al articolului 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Ministerul Tineretului şi Sportului organizează, în condiţiile stabilite prin prezenta

lege, evidenţa structurilor sportive prin Registrul sportiv, atribuind fiecărei structuri

înscrise un număr de identificare şi Certificatul de identitate sportivă. Suplimentar,

federaţiilor sportive naţionale li se acordă Brevetul de Federaţie Sportivă Naţională.”

25. Alineatul (1) al articolului 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) În sensul prezentei legi, structurile sportive sunt entităţi de drept privat sau instituţii

de drept public, constituite sau înfiinţate, după caz, în scopul organizării şi administrării

unei activităţi sportive şi care au drept obiectiv promovarea uneia sau mai multor

discipline sportive, practicarea acestora de către membrii lor şi participarea la activităţile

şi competiţiile sportive.”

26. La articolul 22, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (3), cu

următorul cuprins:

„(3) Structurile sportive au obligația de a respecta drepturile sportivilor de performanță

prevăzute la art. 131 alin. (1).”

27. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23

(1) Toate structurile sportive, indiferent de scopul lor specific şi de forma juridică, se

înscriu în Registrul sportiv.

(2) Recunoaşterea unei structuri sportive, în sensul prezentei legi, se dovedeşte prin

Certificatul de identitate sportivă. Suplimentar, recunoaşterea statutului de federaţie

sportivă naţională se dovedeşte cu Brevetul de Federaţie Sportivă Naţională, eliberat

potrivit dispoziţiilor art. 35.

(3) Procedurile de înregistrare şi de atribuire a numărului de identificare, a Certificatului

de identitate sportivă şi, după caz, a Brevetului de Federaţie Sportivă Naţională se

stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”

28. Alineatul (1) al art. 24 se abrogă.

29. La articolul 24, alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) la federaţia sportivă corespunzătoare, constituită în condiţiile prezentei legi, pentru

participarea la competiţiile oficiale naţionale sau internaţionale.”

30. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 27

Cluburile sportive de drept privat, fără scop lucrativ, sunt persoane juridice constituite ca

structuri mono- sau polisportive.”

7

31. Alineatul (6) al articolului 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(6) Cluburile sportive, indiferent de forma de organizare prevăzută de prezenta lege, vor

respecta prevederile specifice din normele şi regulamentele federaţiilor sportive şi, după

caz, ale ligilor profesioniste din ramura de sport respectiva.”

32. La articolul 28, după alineatul (6) se introduce un alineat nou, alineatul (7), cu

următorul cuprins:

„(7) Cluburile sportive, indiferent de forma de organizare şi de apartenenţa la federaţiile

sportive, pot organiza competiții sportive proprii, cu obligația respectării regulamentelor

federațiilor sportive de specialitate, a prevederilor legale privind prevenirea și combaterea

dopajului în sport și celor referitoare la prevenirea și combaterea violenței în sport.”

33. Alineatul (1) al articolului 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înfiinţate ca instituţii

publice în subordinea organelor administraţiei publice centrale, administrației publice

locale sau a instituţiilor de învăţământ superior de stat şi au drept obiect de activitate

performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale.”

34. La articolul 29, după alineatul (1) se introduce un alineat nou, alineatul (11), cu

următorul cuprins:

„(11) Cluburile sportive de drept public din subordinea administrației publice centrale se

pot constitui și funcționa numai pentru disciplinele sportive/ramurile de sport cuprinse în

obiectul de activitate al federațiilor sportive naționale.”

35. Alineatul (3) al articolului 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cluburilor sportive de drept public în subordinea

instituţiilor de învăţământ superior de stat se face prin ordin al ministrului educaţiei naţionale

şi cercetării ştiinţifice, la solicitarea acestora.”

36. Titlul IV, Capitolul V – „Federațiile sportive naționale” se modifică și va avea

următorul cumprins:

„Cap. V – Federațiile sportive”

37. Dupa articolul 34 se introduce un articol nou, articolul 341, cu următorul cuprins:

„Art. 341

(1) Federațiile sportive sunt structuri sportive constituite prin asocierea cluburilor și

asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport.

(2) Federaţiile sportive sunt persoane juridice de drept privat, autonome,

neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

(3) Dobândirea personalităţii juridice se face în condiţiile legii.

(4) Federaţiile sportive se constituie numai cu avizul expres şi prealabil al Ministerului

Tineretului şi Sportului.

(5) Înfiinţarea federaţiilor sportive fără respectarea dispozițiilor alin. (4) este nulă de

drept.

(6) Pentru o ramură de sport se poate constitui, în condiţiile legii, o singură federaţie

sportivă.

8

38. Dupa articolul 341 se introduce un articol nou, articolul 34

2, cu următorul cuprins:

„Art. 342

(1) Federaţiile sportive se organizează şi funcţionează în baza statutului propriu elaborat

în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu statutele federaţiilor internaţionale

corespondente.

(2) Participarea federaţiilor sportive, ca membri fondatori, la constituirea unor

federații/organisme sportive internaționale sau afilierea lor la acestea ori la alte foruri

europene sau mondiale este permisă numai cu autorizarea prealabilă a Ministerului

Tineretului şi Sportului. Neîndeplinirea acestei condiţii atrage nulitatea de drept a

participării sau afilierii şi la suspendarea temporară, pe durata stabilită prin ordin al

ministrului tineretului si sportului, a Certificatului de identitate sportivă.

(3) Orice modificare a statutelor sau a actelor constitutive ale federațiior sportive se face

cu respectarea procedurilor prevăzute de lege, în baza avizului expres şi prealabil al

Ministerului Tineretului și Sportului și se înregistrează în Registrul Sportiv.

(4) Modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federațiilor sportive fără

respectarea dispozițiilor alin. (3) este nulă de drept și conduce la suspendarea temporară a

Certificatului de identitate sportivă.”

39. Dupa articolul 342 se introduce un articol nou, articolul 34

3, cu următorul cuprins:

„Art. 343

(1) Federaţiile sportive au următoarele atribuţii principale:

a) elaborează strategia naţională de dezvoltare a ramurii de sport şi controlează aplicarea

acesteia de către membrii afiliaţi;

b) organizează, conduc, controlează şi supraveghează activităţile şi competiţiile sportive

oficiale la nivel naţional, în baza statutelor şi regulamentelor adoptate;

c) organizează şi coordonează întreaga activitate a arbitrilor pe disciplină/ramuri de sport,

privind formarea, perfecţionarea continuă, clasificarea şi promovarea acestora, pe baza

unui regulament propriu de funcţionare;

d) elaborează şi realizează planurile de pregătire şi de participare a sportivilor de

performanţă români din cadrul reprezentativelor naţionale la competiţiile internaţionale;

e) exercită puterea disciplinară în termenii prevăzuţi de prezenta lege şi potrivit statutelor

şi regulamentelor proprii;

f) organizează sau tutelează competiţiile oficiale cu caracter internaţional care au loc pe

teritoriul României, cu autorizarea Ministerului Tineretului şi Sportului;

g) colaborează cu Ministerul Tineretului şi Sportului, cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi

Cercetării Ştiinţifice şi/sau cu instituţiile din structurile acestora pentru formarea şi

perfecţionarea specialiştilor din domeniul sportului;

h) promovează măsurile de prevenire şi control al folosirii substanţelor interzise şi al

metodelor neregulamentare, destinate să mărească în mod artificial capacitatea fizică a

sportivilor sau să modifice rezultatele competiţiilor organizate direct la nivel naţional, în

concordanţă cu reglementările federaţiilor internaţionale, ale Comitetului Internaţional

Olimpic şi ale Agenţiei Mondiale Antidoping. Orice alte măsuri ce contravin

reglementărilor mai sus menţionate sunt nule de drept;

i) întreprind măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei, precum şi pentru

promovarea spiritului de fair-play şi a toleranţei în activitatea sportivă.

9

(2) Federațiile sportive asigură reprezentarea României în competițiile sportive și în

organismele internaționale la care sunt afiliate, numai după ce s-a obținut autorizația

Ministerului Tineretului și Sportului.”

40. Dupa articolul 343 se introduce un articol nou, articolul 34

4, cu următorul cuprins:

„Art. 344

(1) Federaţiile sportive au organisme proprii de administrare şi gestionare a bugetului şi

patrimoniului, constituite conform legii, precum şi propriilor statute şi regulamente.

(2) Federaţiile sportive se supun verificărilor financiare, potrivit legii şi statutelor proprii.

(3) Federaţiile sportive dispun de bunurile aflate în proprietatea lor, pot încheia contracte

de împrumut cu condiţia ca aceste acte juridice să fie încheiate pentru realizarea obiectului

de activitate.

41. Dupa articolul 344 se introduce un articol nou, articolul 34

5, cu următorul cuprins:

„Art. 344

În cazul dizolvării unei federaţii sportive lichidarea patrimoniului se face potrivit

dispoziţiilor legale în vigoare.”

42. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins::

„Art. 35

(1) O federaţie sportivă poate dobândi statut de federaţie sportivă naţională dacă

funcționează pentru o disciplină/ramură de sport recunoscută de Comitetul Internațional

Olimpic şi dacă îndeplineşte una dintre următoarele condiții:

a) are ca membri cel puţin 30 de cluburi sportive active și cel puţin 600 de sportivi

legitimați activi;

b) a participat la una dintre ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice sau Jocurilor

Olimpice de Tineret.

(2) Potrivit prezentei legi, federațiile sportive naționale sunt structuri sportive de interes

național și de utilitate publică.

(3) Data dobândirii statutului de federaţie sportivă naţională este data emiterii de către

Ministerul Tineretului şi Sportului a Brevetului de Federaţie Sportivă Naţională.

(4) Brevetul de Federaţie Sportivă Naţională se înregistrează într-o secţiune specială a

Registrului Sportiv.

(5) Statutul de federaţie sportivă naţională este supus confirmării anuale din partea

Ministerului Tineretului şi Sportului. Refuzul confirmării statutului de federaţie sportivă

naţională şi retragerea Brevetului de Federaţie Sportivă Naţională se face atunci când

federaţia sportivă nu mai întruneşte una dintre condiţiile prevăzute la alin. (1), litera a) şi

litera b). De asemenea, statutul de federaţie sportivă naţională se pierde oricând în cazul în

care disciplina/ramura de sport pentru care funcţionează federaţia sportivă naţională

încetează să mai fie recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic.

(6) Procedura emiterii, confirmării şi retragerii Brevetului de Federaţie Sportivă Naţională

se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”

43. Articolul 36 se abrogă.

10

44. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 37

Pe lângă atribuţiile prevăzute la art. 343, federaţile sportive naţionale sunt autorități

competente, acolo unde legea specifică și au atribuții în ceea ce privește formarea,

pregătirea și perfecționarea specialiștilor, indiferent de forma de exercitare a profesiei, pe

ramuri de sport.”

45. Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art.38

(1) Prin excepţie de la prevederile prezentei legi, sunt asimilate federaţiilor sportive

naţionale Federaţia sportivă naţională «Sportul pentru toţi» şi Comitetul Naţional

Paralimpic, pentru persoanele cu nevoi speciale, ca persoane juridice de drept privat, de

utilitate publică, având ca membri persoane fizice şi persoane juridice cu activitate

specifică în domeniu.”

(2) Federaţia sportivă naţională «Sportul pentru toţi» şi Comitetul Naţional Paralimpic îşi

desfăşoară activitatea pe bază de programe naţionale, finanţate prioritar de la Guvern.”

46. Articolul 39 se abrogă.

47. Articolul 40 se abrogă.

48. Articolul 41 se abrogă.

49. La articolul 46, alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) competenţelor date de lege Ministerului Tineretului şi Sportului pentru exercitarea

dreptului de supraveghere şi control cu privire la structurile sportive”;

50. Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 48

(1) Suspendarea temporară a Certificatului de identitate sportivă se dispune, prin ordin al

ministrului tineretului şi sportului, în următoarele cazuri:

a) cazul prevăzut la art. 342 alin. (2);

b) cazul prevăzut la art. 342 alin. (4);

c) hotărârile adunării generale sunt luate cu încălcarea dispoziţiilor statutare, actelor

constitutive sau ale legii;

d) structura sportivă îşi desfăşoară activitatea cu nerespectarea prevederilor propriului

statut sau ale dispoziţiilor prezentei legi;

e) structura sportivă nu respectă sau nu pune în aplicare prevederile legale privind

prevenirea şi combaterea dopajului în sport.

(2) Pe durata suspendării Certificatului de identitate sportivă se suspendă orice sprijin

financiar de la bugetul de stat sau de la bugetul local, după caz, și nu se mai autorizează

participarea la competițiile internaționale oficiale.

11

(3) Pentru federaţiile sportive naţionale, suspendarea Certificatului de identitate sportivă

are drept consecință și suspendarea, pe aceeaşi durată, a Brevetului de Federație Sportivă

Națională.”

51. Dupa articolul 48 se introduce un articol nou, articolul 481, cu următorul cuprins:

„Art. 481

(1) Ordinul de suspendare temporară a Certificatului de identitate sportivă al unei

structuri sportive se emite în baza constatărilor rezultate în urma supravegherii şi

controlului organelor menţionate la art. 46 sau, după caz, la solicitarea motivată a

Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

(2) Durata suspendării Certificatului de identitate sportivă nu poate fi mai mică de 30 de

zile şi mai mare de 90 de zile.

(3) Cu excepţia cazului prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. a), suspendarea Certificatului de

identitate sportivă al unei structuri sportive poate înceta anterior duratei dispuse prin

ordinul ministrului tineretului şi sportului, dacă structura sportivă face dovada înlăturării

cauzei care a determinat suspendarea.

(4) Certificatul de identitate sportivă al structurii sportive se revocă de drept în cazul în

care suspendarea a fost dispusă pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 48 alin. (1)

lit. b)-e), iar structura sportivă nu comunică Ministerului Tineretului şi Sportului, până la

data expirării termenului suspendării, dovada înlăturării cauzei care a determinat

suspendarea.”

52. Dupa articolul 481 se introduce un articol nou, articolul 48

2, cu următorul cuprins:

„Art. 482

(1) Măsura suspendării temporare a Certificatului de identitate sportivă, dispusă în

condiţiile art. 48 şi art. 481, poate fi contestată la instanţa competentă în termen de 30 de

zile de la comunicare.

(2) Contestaţia suspendă executarea măsurii dispuse până la data soluţionării definitive a

acesteia.”

53. Dupa articolul 482 se introduce un articol nou, articolul 48

3, cu următorul cuprins:

„Art. 483

(1) În cazul dizolvării unei structuri sportive, radierea din Registrul sportiv operează de

drept.

(2) O structură sportivă se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului

Tineretului şi Sportului, în cazul prevăzut la art. 481 alin. (4).

(3) O structură sportivă se dizolvă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei

persoane interesate, în cazul în care scopul sau obiectul de activitate al structurii sportive

a devenit ilicit, contrar bunelor moravuri, ordinii publice sau siguranţei naţionale.”

54. La articolul 49, alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) federaţiile sportive, pentru cluburile sportive, asociaţiile judeţene şi ale municipiului

Bucureşti, pe ramuri de sport, ligile profesioniste şi cluburile sportive profesioniste sau

pentru orice altă formă de exercitare a profesiei din cadrul ramurii de sport respective.”

12

55. Alineatul (3) al articolului 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Instructorii sportivi se formează în cadrul liceelor cu program sportiv, în condiţiile

legii. Instructorii sportivi se pot forma şi prin cursuri organizate de alte persoane juridice

interesate, în condiţiile legii.”

56. La articolul 60, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (3), cu

următorul cuprins:

„(3) Reglementarea calificării de instructor sportiv se face prin ordin al ministrului

tineretului și sportului.”

57. Alineatul (1) al articolului 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, de argint sau de bronz în

probele sportive individuale ori pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau Jocurilor

Paralimpice ori o medalie de aur la campionatele mondiale sau europene de seniori la o

probă sportivă individuală sau pe echipe ce a fost inclusă cel puțin o dată în programul

Jocurilor Olimpice sau al Jocurilor Paralimpice, are dreptul, la cerere, la o rentă viageră.”

58. Alineatul (11) al art. 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(11) Poate beneficia de rentă viageră în condițiile alin. (1) sportivul de performanță care

îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) s-a retras din activitatea sportivă oficială;

b) a împlinit vârsta de 30 de ani, cu excepția celor aflați în incapacitate de muncă,

dovedită în condițiile legii;

c) are cetățenie română, atât la data obținerii performanțelor sportive cât și la data

solicitării și acordării rentei viagere;

d) performanțele sportive pentru care solicită rentă viageră au fost obținute concurând

pentru România.”

59. Alineatul (5) al articolului 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) În funcţie de nivelul performanţei sportive, din renta viageră, calculată potrivit

prevederilor alin. (2), drepturile lunare se acordă din 1,5 salarii medii brute pe economie,

după cum urmează:

a) - 100% pentru o medalie de aur obţinută la jocurile olimpice sau la jocurile

paralimpice;

- 80% pentru o medalie de argint obţinută la Jocurile Olimpice sau Jocurile Paralimpice

ori pentru o medalie de aur obţinută la campionatele mondiale;

- 70% pentru o medalie de bronz obţinută la Jocurile Olimpice sau Jocurile Paralimpice

ori pentru o medalie de aur obţinută la campionatele europene;

b) Pentru sportivii care cumulează două sau mai multe medalii dintre cele prevăzute la

litera a) renta viageră se calculează astfel:

- pentru prima cea mai valoroasă medalie se acordă cuantumul prevăzut la litera a)

- pentru fiecare dintre celelalte medalii, de valoare egală și/sau inferioară, se acordă 50%

din cuantumul prevăzut la litera a).

c) Valoarea maximă a rentei viagere calculată potrivit literei b) nu poate depăși

echivalentul a cinci câștiguri salariale medii brute.”

13

61. Alineatul (6) al articolului 64 se abrogă.

62. Dupa articolul 64 se introduce un articol nou, articolul 641, cu următorul cuprins:

„Art. 641

(1) În cazul retragerii de către organismul internaţional competent, din orice cauză, a

medaliei sau a medaliilor în considerarea căreia/cărora sportivului i-a fost acordată sau,

după caz, majorată renta viageră, dreptul la rentă viageră încetează sau, după caz, se

recalculează de drept cu începere de la data primirii de către Ministerul Tineretului şi

Sportului a comunicării oficiale din partea federaţiei sportive pe care sportivul o

reprezintă. Sub sancţiunea suportării de către federaţia sportivă a daunelor cauzate prin

întârziere, comunicarea către Ministerul Tineretului şi Sportului se face în termen de cel

mult 5 zile de la data la care federaţia sportivă este înştiinţată de federaţia sportivă

internaţională asupra retragerii medaliei/medaliilor. În acest caz, sportivul are obligaţia

restituirii, cu începere de la aceeaşi dată, a tuturor sumelor încasate cu titlu de rentă

viageră pentru medalia/medaliile retrasă/retrase.

(2) De asemenea, dreptul la rentă viageră încetează în cazul:

a) pierderii de către sportiv a cetățeniei române, cu începere de la data pierderii acesteia;

b) decesului sportivului, cu începere de la data decesului.

(3) Intervenirea situaţiilor prevăzute la alin. (2) se comunică în scris, în termen de 15 zile,

Ministerului Tineretului şi Sportului de către sportiv sau, respectiv, moştenitorii acestuia,

împreună cu copia dovezii pierderii cetăţeniei sau, respectiv, certificatului de deces.

Sumele încasate cu titlu de rentă viageră după data prevăzută la alin. 2 sunt supuse

restituirii.”

63. Articolul 66 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 66

Sportivii profesionişti, asociaţi în sindicate pe ramuri de sport, beneficiază şi de celelalte

drepturi conferite de Legea 62/2011 a dialogului social.”

64. Alineatul (5) al articolului 67 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Structurile sportive fără scop lucrativ de drept public, de drept privat și Comitetul

Olimpic și Sportiv Român sunt scutite de impozite şi taxe locale.”

65. Dupa articolul 70 se introduce un articol nou, articolul 701, cu următorul cuprins:

„Art. 701

(1) Sursele de finanţare a federaţiilor sportive provin din:

a) sume destinate finanţării programelor sportive proprii şi înscrise în contractele

încheiate cu organele administraţiei publice locale;

b) venituri obţinute din activităţi economice realizate în legătură cu scopul şi obiectul de

activitate ale acestora;

c) cotizaţii, taxe, contribuţii, penalităţi, potrivit prevederilor statutelor şi regulamentelor

proprii;

d) donaţii şi sponsorizări;

e) 10% din indemnizațiile de transferuri interne și internaționale ale sportivilor, care se

constituie în sursă de finanțare a activității sportive pentru copii și juniori, inclusiv a celor

din cluburile școlare

f) alte venituri, în condiţiile legii;

g) sume rămase din exerciţiul financiar precedent.

h) venituri obținute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora.

14

(2) Pe lângă sursele de finanţare prevăzute la alin. (1), federaţiile sportive naţionale

beneficiază de sume destinate finanţării programelor sportive proprii şi înscrise în

contractele încheiate cu organele administraţiei publice centrale.”

66. Alineatul (1) al art. 71 se abrogă.

67. Alineatul (1) al articolului 73 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Cluburile sportive profesioniste organizate ca societăţi comerciale sportive pe acţiuni

realizează venituri proprii conform prevederilor art. 31 alin. (3).”

68. La articolul 86, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Toate structurile sportive au obligația să întreprindă măsuri pentru prevenirea

dopajului în sport și să respecte toate reglementările legale privind prevenirea și

combaterea dopajului în sport.”

69. La articolul 86 aliniatele 3-5 se abrogă

70. La articolul 89, alineatul (1), literele a) și c), se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) cu amendă de la 600 lei la 3.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 300

lei la 1.500 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 88 lit. a)-c);

..............................................................................

c) cu amendă de la 600 lei la 1.500 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 300

lei la 900 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 88 lit. g) şi h);”

71. Articolul 93 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 93

Nerespectarea dispoziţiilor art. 34 alin. (6), ale art. 341 alin. (6) şi ale art. 42 alin. (7) determină

nulitatea actului de înfiinţare a structurii sportive în culpa.”

Art. II. La articolul 13 alineatul (4) și alineatul (5), articolul 14 alineatul (21), alineatul (4),

alineatul (6), alineatul (7), alineatul (8), alineatul (9) și alineatul (10), articolul 16, articolul 18

alineatul (1) litera j), articolul 21 alineat 1 lit. e), articolul 31 alineatul (1), articolul 34

alineatul (1), și alineatul (5), articolul 42 alineatul (4), alineatul (5), alineatul (6) și alineatul

(9), articolul 46 alineatul (1), articolul 50, articolul 60 alineatul (1), articolul 65 alineatul (3),

articolul 80 alineatul (14), articolul 82, articolul 85 alineatul (1) și articolul 88, literele a) și e),

sintagmele „federaţie sportivă naţională” şi, respectiv, „federaţii sportive naţionale” se

înlocuiesc cu sintagmele „federaţie sportivă” şi, respectiv, „federaţii sportive”.

Art. III. În tot cuprinsul Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi

completările ulterioare:

Sintagma „Agenţia Naţională pentru Sport” se înlocuieşte cu „Ministerul Tineretului şi

Sportului”;

Sintagma „Federaţia Sportului Şcolar şi Fereraţia Sportului Universitar” se înlocuieşte

cu „Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar”;

Sintagma „Ministerul Educaţiei, Cercetării Ştiinţifice şi Inovării” se înlocuieşte cu

„Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice”;

Sintagma „Comitetul Olimpic Român” se înlocuieşte cu „Comitetul Olimpic şi Sportiv

Român”;

15

Sintagma „Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale” se înlocuieşte cu

„Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”.

Art. IV. În termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a

prezentei legi de modificare şi completare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu

modificările şi completările ulterioare, Ministerul Tineretului şi Sportului elaborează şi

propune spre aprobare Guvernului modificarea şi completarea corespunzătoare a

regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr.

69/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2001.

Art. V. În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a

prezentei legi de modificare şi completare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu

modificările şi completările ulterioare, se iniţiază procedura de preschimbare a Certificatelor

de identitate sportivă a federaţiilor sportive şi de acordare a Brevetelor de Federație Sportivă

Națională.

Art. VI. Rentele viagere aflate în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi de modificare

și completare a Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările

ulterioare, se recalculează în conformitate cu dispozițiile articolului 64. Renta viageră

rezultată în urma recalculării nu poate fi mai mică decât cea aflată în plată la data intrării în

vigoare a prezentei legi de modificare și completare a Legii educației fizice și sportului nr.

69/2000.

Art. VII. Dispoziţiile alineatului 11 litera b) al art. 64 nu se aplică sportivului de performanţă

care, în mod întemeiat, a formulat cerere pentru acordarea rentei viagere anterior intrării în

vigoare a prezentei legi de modificare şi completare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr.

69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă plata acesteia nu a avut loc sau a

fost suspendată ca urmare a revenirii titularului în activitatea sportivă.

Art. VIII. În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a

prezentei legi, Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 se republică dându-se textelor o

nouă numerotare.