Leadershipul şi organizaţia militarăDirectorul Institutului de Diplomatie Comerciala si Relatii Internationale ,,Regina Maria”Gl.bg (r) prof. dr. Toader Petru„Există trei feluri de minţi omeneşti: unele care înţeleg singure, altele care pricep ceea ce alţii înţeleg şi le explică lor, în sfârşit ultimele, care nu înţeleg nici singure, nici prin alţii. Cele din primul fel sunt desăvârşite, cele de-al doilea sunt foarte bune, iar cele din a treia categorie sunt fără nici un folos”. Machiavelli, PrincipeleLeadershipul: - reprezintă proiecţia personalităţii şi caracterului liderului, mixtura de exemplu personal, persuasiune şi constrângere pentru a determina oamenii să facă ceea ce le ceri- asigură capacitatea şi puterea de a aduna oamenii într-un singur punct şi de a-i orienta spre un scop comun, bazat pe caracterul liderului care inspiră încredere;- se află în relaţie directă cu capacitatea de a influenţa comportamentul oamenilor şi reprezintă puterea de a determina oameni să acţioneze; - liderul reprezintă conducătorul efectiv, cel care se implică şi este orientat spre oameni, el trebuind să anticipeze, să se adapteze şi să facă faţă schimbării, fiind confruntat în mod permanent cu aceasta; - determină, prin influenţă, pe ceilalţi membri ai grupului să se angajeze de bunăvoie în realizarea sarcinilor şi obiectivelor grupului, de-a lungul unei anumite perioade de timp şi într-un context organizaţional particular. Leadership-ul nu reprezintă o slujbă, ci un fel de a fi. A fi lider militar înseamnă a avea capacitatea de a gândi strategic despre ce trebuie făcut, precum şi abilitatea de a acorda sfaturi tactice privind cum trebuie făcut. Liderii militari trebuie să se considere reprezentaţii unei profesii, nu membrii unei asociaţii al cărui scop principal este să aibă grijă de ei. „Pentru a conduce o armată trebuie, mai întâi, să încredinţezi responsabilităţile comandanţilor şi locţiitorilor lor şi să fixezi efectivele diverselor formaţiuni. Cea mai bună metodă, când ai oameni în subordine, constă în a-l folosi pe zgârcit şi pe prost, pe înţelept şi pe viteaz şi de a-i da fiecăruia o responsabilitate care i se potriveşte. Viteazul ştie să se bată, prudentul să se apere, înţeleptul să dea sfaturi. Deci, nu este irosit nici un talent”. Sun Tzu, Arta războiului.Atunci când procesul prin care liderii militari sunt numiţi şi menţinuţi în funcţii îşi pierde din integritate, pierderile se extind dincolo de efectele locale ale activităţii acestora- puterea liderilor militari de a realiza sarcinile eficient începe să slăbească. Morala: când standardele nu sunt menţinute cu rigurozitate, iar lipsa de performanţă este permisă la nivel de lider, efectul este acela de a folosi doar o parte din potenţialul organizaţiei, dar şi atrofierea capacităţilor de conducere. Rezultatul este că liderii ineficienţi îi dau afară pe cei buni, iar mediocritatea se instituţionalizează foarte repede. „Comandantul expert în arta războiului amplifică influenţa morală şi respectă legile şi regulamentele. În acest fel el poate controla succesul.Cinci slăbiciuni periculoase îl pot afecta pe general: dacă este nechibzuit, poate fi ucis; dacă este laş poate fi capturat; dacă este irascibil, poate fi provocat să se înfurie şi să se facă de râs; dacă are simţul onoarei prea gingaş, poate să cadă în cursă din cauza unei insulte; dacă are o fire miloasă, poate deveni îngrijorat şi tulburat. Nimicirea armatei şi moartea generalului sunt rezultate inevitabile ale acestor slăbiciuni periculoase”. Sun Tzu, Arta războiului. Eficienţa organizaţiei poate fi paralizată din cauza propriilor mecanisme de comandă şi control: - lipsa de claritate în definirea sistemului de comandă şi control; - existenţa unor structuri cu atribuţii paralele- control excesiv şi ineficient; 

- distribuire ierarhică defectuoasă a responsabilităţilor de bază ale echipei de comandă în funcţie de nivelul la care se exercită conducerea - decizii insuficient pregătite care nu oferă coerenţa necesară, şi timp suficient pentru pentru pregătire şi execuţie; - menţinerea unui sistem autoritar, bazat pe o ierarhie rigidă, incapabil să reacţioneze la schimbări-crearea unui climat inconfortabil, bazat pe stres, incertitudine şi lipsa de speranţă, duce la diminuarea capacitatăţii acţionale şi la o identificare din ce în ce mai scăzută cu obiectivele organizaţiei; - liderii se preocupă mai mult de identificarea unor mecanisme mai eficiente de organizare, planificare şi evaluare a muncii neglijând aspectele de dezvoltare a angajamentului voluntar al membrilor organizaţiei în îndeplinirea obiectivelor stabilite; - multitudinea de politici, proceduri, reglementări şi reguli precum şi supracontrolul paralizează creativitatea şi iniţiativa; - restructurările succesive, pot fi consecinţe ale schimbării dar şi a incapacităţii de predicţie pe termen lung. Clausewitz evidenţia faptul că: „Două calităţi sunt indispensabile pentru LIDER: prima este intelectul care chiar în cea mai întunecată oră, descoperă acea licărire de lumină, care conduce spre adevăr, şi a doua curajul de a urma această fantă de lumină oriunde te poate duce”.În realitate oamenii nu urmează titlurile,ci oamenii; titlul/poziţia nu conferă leadership.– în realitate nu poţi fi lider dacă nimeni nu te urmeaza.Liderul trebuie să fie capabil să vada ce işi doresc subordonaţii lui, când işi doresc şi ce anume îi opreşte de la obţinerea a ceea ce îşi doresc.Leadershipul presupune să îi înveţi pe ceilalţi să perceapă o situaţie aşa cum este ea în realitate, să ştie ce răspunsuri să dea, astfel încât să acţioneze pentru a îndrepta organizaţia spre obiectivele pe care aceasta le urmăreşte.Liderii militari eficienţi:- se concentrează pe ceea ce sunt (a fi) cum ar fi credinţe şi caracter, pe ceea ce ş t i u (cum ar fi cariera, cerinţele şi natura umană), şi ceea ce f a c ( cum ar fi implementarea, motivarea şi direcţionarea); - corelează inteligenţa cognitivă cu inteligenţa emoţională pentru înţelegerea mai eficientă şi mai profundă a situaţiilor cu care au de a face;- sunt capabili să îşi adapteze emoţiile la cele ale subordonaţilor si,de asemenea,să seteze o anumită atmosferă emoţionala în cadrul echipei care să eficientizeze lucrul. Deşi liderul militar conduce prin impunerea unor standarde şi nu prin a fi carismatic şi fermecător iar liderul este decisiv, eficient, fără emoţii, stăpân pe situaţie, acesta trebuie să ia în consideraţie trei elemente esenţiale ale conducerii: grupul, influenţa şi scopul.În cadrul acestor elemente, interacţiunea dintre oameni generează: relaţii intersubiective (de comunicare,de cunoaştere, afective,de subordonare,de dependenţă); fenomene de grup (cooperare,competiţie,conflict,solidarizare,coeziune,subgruparea lor); structuri mentale colective(atitudini,opinii,mentalităţi,prejudecăţi) care influenţează pozitiv sau negativ activitatea grupului şi rezultatele acestuia. „Există şase cauze care duc la eşecul unei armate.Acestea sunt: fuga, nesupunerea, împotmolirea, colapsul, şi debandada. Nici unul dintre aceste dezastre nu poate fi atribuit cauzelor naturale şi geografice, ci numai generalului: dacă o armată atacă una de zece ori mai numeroasă decât ea, va rezulta fuga;dacă soldaţii sunt tari şi ofiţerii sunt slabi, armata este nesupusă;dacă ofiţerii sunt tari şi soldaţii ineficienţi,armata se va împotmoli; când ofiţerii superiori sunt nesupuşi şi luptă pe cont propriu, mânaţi de furie,iar generalul le ignoră starea,rezultă colapsul;când generalul este incompetent şi are puţină autoritate, iar formaţiunile de luptă sunt haotice, rezultă dezorganizarea; când generalul este incapabil să estimeze puterea inamicului, şi foloseşte trupe

slabe pentru a le ataca pe cele puternice, rezultă debandada”. Sun Tzu, Arta războiului. Pentru o armată, una din cheile eficienţei este adaptibilitatea – a sesiza oportun schimbările de situaţie şi a lua decizii bune. La nivelul culturii decizionale există încă un conservatorism care nu poate fi neglijat, în sensul păstrării atributelor tradiţionale ale comenzii exercitate ierarhic. Sensul transformărilor este de a delega responsabilităţile către eşaloanele mici, păstrând totodată, la nivel strategic,atributele de direcţionare şi control. Leadershipul nu înseamnă numai ceea ce fac liderii. Leadershipul înseamnă ceea ce liderii şi subalternii fac împreună. Nu mai există un singur lider care să deţintă toate răspunsurile şi forţa de a face schimbări substanţiale. În schimb, astăzi trăim într-o lume în care mulţi participă la conducere, unii ca lideri şi alţii ca subalterni.Identificarea din ce în ce mai scăzută cu obiectivele organizaţiei, poate pune în discuţie capacitatea liderilor de a determina subordonaţii să le urmeze directivele. Rolul liderului în procesul de comandă şi control continuă să fie esenţial,dar modul prin care acesta exercită autoritatea, trebuie adaptat la realitatea actuală,în care, acţiunile de luptă (în special cele specifice managementului crizelor), se bazează mai mult pe activităţi specifice nivelului tactic,decât celui operativ sau strategic. Nu este vorba de o diluare a comenzii şi controlului, sau de renunţarea la respondabilităţile de bază ale liderului, ci de o distribuire ierarhică corectă a acestora, în funcţie de nivelul la care se exercită. În acest sens, generalul Frederick Kroesen – veteran al războiului mondial şi al celui din Coreea – scria în Army Magazin, 2010: „În Vietnam, comandanţii de subunităţi au fost subiectul unei stup de elicoptere care aduceau, în mod frecvent, comandanţi de nivel înalt prentru a cere informaţii, a da sfaturi, intervenind în deciziile pe care aceştia încercau să le ia.”Această interferenţă permanentă, nu a făcut decât să reducă capacitatea de luptă, dar şi să reducă şansele comandanţilor de subunităţi de a-şi dezvolta capacitatea de a lua decizii sub presiunea evenimentelor.Ca atare se impune, schimbarea mentalităţii leadershipului care este bazat pe principii coercitive şi autoritare prin descentralizarea conducerii-la nivel strategic obiective clare, la nivel tactic mai multă libertate de acţiune - oamenii care acţionează în teren sunt cel mai aproape de problemă şi de aceea acolo se află adevărată înţelepciune - delegarea autorităţii până la cele mai mici niveluri stimulează creşterea responsabilităţii, iniţiativei şi creativităţii. Concluzionând,consider că esenţa lidershipului militar poate fi sintetizat, în sfaturile lui Sun Tzu: 1.“Datoria generalului este de a fi tăcut şi de a asigura astfel profunzime în deliberare; imparţial şi integru şi să menţină astfel o conducere bună”Sun Tzu le indică generalilor să asculte, să privească, să analizeze, să cântărească, să examineze, să discearnă, pentru ca acţiunile şi sarcinile războiului sau afacerilor să poată fi determinate de cunoaştere, şi nu pe credinţa că dorinţele corespund realităţii şi pe acţiune pripită şi nechibzuită; - după aceea se poate acţiona. 2.„Prin comandament-autoritate înţeleg calităţile de înţelepciune, de dreptate, de omenie, de curaj şi de severitate ale generalului. Dacă comandantul este înzestrat cu înţelepciune, el este în măsură să-şi dea seama de schimbarea situaţiei şi să acţioneze prompt. Dacă este drept, oamenii vor şti exact ce recompense şi pedepse li se cuvin. Dacă este omenos, îşi respectă semenul, şi-i preţuieşte munca şi osteneala. Dacă este curajos, obţine victorii sesizând fără ezitare momentul potrivit. Dacă este sever, trupele lui sunt disciplinate, pentru că îi ştiu de frică şi se tem de pedeapsă.”