Subiecte facute militara

25
Din aceste 30 de întrebări, la examen vor fi selecționate, în sală, 4 întrebări, pentru care veți  avea la dispoziție o oră pentru a scrie esențialul.  1) Care sunt cele mai importante direcții aplicative ale psihologiei militare? Chiacchia (op.cit.) distinge trei domenii majore ale psihologiei militare: a) Psihologia organizației militare, a cărei orientare clasică implică s elecția aptitudinală și  instruirea recruților, cu scopul optimizării performanțelor profesionale ale acestora, în condiții operaționale. Unul dintre aspectele esențiale ale acestei orientări constă în identificarea și instruirea ofițerilor, instructorilor și comandanților, o sarcină care este, în egală măsură ”artăși ”știință”. O arie  specială de preocupări în acest domeniu, o reprezintă  procesele care definesc coeziunea de grup și  moralul trupelor: spiritul de camaraderie, încrederea reciprocă, capacitatea de a opera unitar în cele mai dificile situații. Există dovezi ale faptului c ă unitățile cu un nivel mai ridicat de coeziune interpersonală suferă mai puține pierderi în luptă și, mai mult decât atât, refacerea capacității de luptă a celor răniți este mai rapidă. În acest context, o altă arie de preocupări vizează identificarea militarilor  cu probleme de stabilitate emoțională, a căror performanță poate fi afectată, mai ales în specialități militare de mare responsabilitate, cum ar fi operarea sistemelor strategice de armament (rachete nucleare, submarine nucleare, bombardiere nucleare, sisteme de supraveghere strategică și de a lerta timpurie etc.). În fine, printre  preocupările mai recente ale acestui domeniu aplicativ regăsim   problematica integrării minorităților (etnice, religioase, sexuale), alături de programele de prevenire și de combatere a consumului de substanțe (alcool,  droguri), a sinuciderilor și a hărțuirii sexuale.  b) Psihologia vieții militare, vizează o serie de aspecte care decurg din natura specifică a mediului militar: riscul de fi rănit sau ucis, programul de muncă prelungit și intensiv, separarea  familială, mobilitatea profesională ridicată etc. Toate acestea pot conduce la modelarea specifică a  vieții psihice individuale și la confruntarea cu  probleme particulare de viață personală și de familie.  Psihologia militară clinică este chemată să studieze aceste as pecte și să ofere or ganizației militare și militarilor înșiși programe eficiente de suport psihologic.  c) Psihologia luptei acoperă exigențele impuse de operațiunile militare combatante. Din acest punct de vedere, sunt de luat în considerare trei aspecte distincte: (i) confruntarea cu solicitări  emoționale extreme (psihologii sunt chemați să pregătească militarii pentru a opera în condiții operaționale, să înfrunte solicitările extreme ale acestora și să recupereze rapid și eficient); (ii)confruntarea cu c ondiții de mediu extreme (temperaturi, accelerații, noxe chimice ș.a.); (iii) solicitări tehnologice ridicate de sistemele de armament moderne (volum ridicat de informații, acționări  riguroase, decizii complexe ș.a.). Așa cum vom avea ocazia să analizăm pe larg, mai târziu, militarii timpurilor moderne devin, în multe situații, operatori ai unor sisteme computerizate, cu care  împart sarcinile efective de luptă, în timp ce responsabilitatea le rămâne numai lor. Consecințele emoționale ale  participării la operațiuni de luptă se constituie într -o arie specifică de preocupări ale acestui domeniu. Stresul de luptă și dezvoltarea sa clinică, stresul posttraumatic, reprezintă un interes major pentru psihologii militari, care sunt chemați să contribuie la diminuarea ”pierderilor psihologice”  generate de acțiunile de luptă.  2) Care sunt stadiile și simptomele hipotermiei? În funcție de localizarea efectelor, se face distincție între hipotermia extremităților (mâinile, picioarele și fața) și hipotermia corporală (afectează organismul în ansamblu). În cazul extremităților,  hipotermia determină pierderea sensibilității, amorțirea și, într -un stadiu mai avansat, degerături  temporare sau degradarea permanentă a țesuturilor (cangrene) care impun amputarea parțială sau totală  a membrelor. Atunci când afectează întregul organism, în funcție de nivelul temperaturii interne a  corpului, hipotermia este clasificată în trei stadii: ușoară, moderată, severă. Valorile de temperatură  care delimitează aceste stadii variază ușor de la autor la autor, dar în linii generale ele sunt în jurul celor prezentate în tabelul 2.2. Simptomatologia, la rândul ei, poate prezenta de asemenea ușoare  variații de la individ la individ, în funcție și de alți factori contex tuali asociați.  

Transcript of Subiecte facute militara

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 1/24

Din aceste 30 de întrebări, la examen vor fi selecționate, în sală, 4 întrebări, pentru care veți  avea la dispoziție o oră pentru a scrie esențialul. 

1) Care sunt cele mai importante direcții aplicative ale psihologiei militare? 

Chiacchia (op.cit.) distinge trei domenii majore ale psihologiei militare:

a) Psihologia organizației militare, a cărei orientare clasică implică selecția aptitudinală și instruirea recruților,

cu scopul optimizării performanțelor profesionale ale acestora, în condiții operaționale. Unul dintre aspecteleesențiale ale acestei orientări constă în identificarea și instruirea ofițerilor, instructorilor și comandanților, osarcină care este, în egală măsură ”artă” și ”știință”. O arie specială de preocupări în acest domeniu, o reprezintă procesele care definesc coeziunea de grup și moralul trupelor: spiritul de camaraderie, încrederea reciprocă,capacitatea de a opera unitar în cele mai dificile situații. Există dovezi ale faptului că unitățile cu un nivel mairidicat de coeziune interpersonală suferă mai puține pierderi în luptă și, mai mult decât atât, refacerea capacitățiide luptă a celor răniți este mai rapidă. În acest context, o altă arie de preocupări vizează identificarea militarilor  cu probleme de stabilitate emoțională, a căror performanță poate fi afectată, mai ales în specialități militare demare responsabilitate, cum ar fi operarea sistemelor strategice de armament (rachete nucleare, submarinenucleare, bombardiere nucleare, sisteme de supraveghere strategică și de alerta timpurie etc.). În fine, printre preocupările mai recente ale acestui domeniu aplicativ regăsim  problematica integrării minorităților (etnice,

religioase, sexuale), alături de programele de prevenire și de combatere a consumului de substanțe (alcool, droguri), a sinuciderilor și a hărțuirii sexuale. 

b) Psihologia vieții militare, vizează o serie de aspecte care decurg din natura specifică a mediului militar: risculde fi rănit sau ucis, programul de muncă prelungit și intensiv, separarea familială, mobilitatea profesionalăridicată etc. Toate acestea pot conduce la modelarea specifică a vieții psihice individuale și la confruntarea cu probleme particulare de viață personală și de familie. Psihologia militară clinică este chemată să studieze aceste aspecte și să ofere organizației militare și militarilorînșiși programe eficiente de suport psihologic. 

c) Psihologia luptei acoperă exigențele impuse de operațiunile militare combatante. Din acest punct de vedere,

sunt de luat în considerare trei aspecte distincte: (i) confruntarea cu solicitări emoționale extreme (psihologiisunt chemați să pregătească militarii pentru a opera în condiții operaționale, să înfrunte solicitările extreme aleacestora și să recupereze rapid și eficient); (ii)confruntarea cu condiții de mediu extreme (temperaturi,accelerații, noxe chimice ș.a.); (iii) solicitări tehnologice ridicate de sistemele de armament moderne (volumridicat de informații, acționări riguroase, decizii complexe ș.a.). Așa cum vom avea ocazia să analizăm pe larg,mai târziu, militarii timpurilor moderne devin, în multe situații, operatori ai unor sisteme computerizate, cu care împart sarcinile efective de luptă, în timp ce responsabilitatea le rămâne numai lor. Consecințele emoționale ale participării la operațiuni de luptă se constituie într -o arie specifică de preocupări ale acestui domeniu. Stresul deluptă și dezvoltarea sa clinică, stresul posttraumatic, reprezintă un interes major pentru psihologii militari, caresunt chemați să contribuie la diminuarea ”pierderilor psihologice” generate de acțiunile de luptă. 

2) Care sunt stadiile și simptomele hipotermiei? 

În funcție de localizarea efectelor, se face distincție între hipotermia extremităților (mâinile, picioarele și fața) șihipotermia corporală (afectează organismul în ansamblu). În cazul extremităților, hipotermia determinăpierderea sensibilității, amorțirea și, într -un stadiu mai avansat, degerături temporare sau degradarea permanentăa țesuturilor (cangrene) care impun amputarea parțială sau totală a membrelor. Atunci când afectează întregulorganism, în funcție de nivelul temperaturii interne a corpului, hipotermia este clasificată în trei stadii: ușoară,moderată, severă. Valorile de temperatură care delimitează aceste stadii variază ușor de la autor la autor, dar înlinii generale ele sunt în jurul celor prezentate în tabelul 2.2. Simptomatologia, la rândul ei, poate prezenta deasemenea ușoare variații de la individ la individ, în funcție și de alți factori contextuali asociați. 

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 2/24

 

3) Care sunt efectele zgomotului asupra calității comunicării? 

O categorie importantă de efecte ale zgomotului se referă la impactul asupra performanţei psihice, care esteluată în considerare sub două aspecte principale: efectele auditive asupra calităţii comunicării si efectele non-auditive asupra unor variabile psihice.

(a) Efecte asupra calităţii comunicării. În acest caz avem de a face cu reducerea gradului de înţelegere a

comunicării verbale. Performanța tuturor activităților militare depinde în mod decisiv de calitatea comunicării,orice deficiență de acest gen putând conduce la situații riscante sau la accidente. În condițiile saltului cu parașuta, de exemplu, comunicarea verbală și semnalele transmise militarilor, pot fi acoperite de zgomotul dinaeronavă, asociat portului căștii de protecție și al măștii de oxigen. Dar zgomotul vântului pe durata căderiilibere poate oferi unui parașutist experimentat o informație utilă cu privire la viteza de cădere sau eventualeturbulențe pe care le traversează. Orice neînțelegere sau eroare de interpretare a mesajelor poate conduce lasituații extrem de periculoase, mai ales atunci când semnalele se referă la situaţii de avarie, de avertizare, saudacă se impune efectuarea imediată a unor acţiuni. Simpson et al. (2005) au studiat efectul diferitelor tipuri de protecție auditivă asupra localizării sursei sonore și comportamentului de orientare. În acest scop, au cerut participanților  să localizeze o sarcină vizuală în contextul unui câmp perceptiv cu 5, 20 sau 50 de distractorivizuali.

Au fost utilizate patru condiții de protecție: dopuri auditive, căști, dopuri+căști și fără protecție. Rezultatele au susținut ideea că utilizarea dublei protecții afectează negativ localizarea vizuală și orientarea înraport cu sursa sonoră. Erorile de comunicare în condiții de zgomot pot fi însă favorizate și de natura semnalelor. Întrun studiu peaceastă temă, efectuat în cadrul US Air Force, autorii au ajuns la concluzii extrem de critice: semnale auditivenestandardizate si excesiv de numeroase, fapt care face dificilă decodificarea  lor; insuficientă particularizare,fapt care produce confuzii; situaţii în care avertizările sonore nu reflectă în mod corespunzător situaţia critică pecare o semnalează (Doll, Folds, & Leiker, 1984). În cazul vocii umane, probleme speciale se pun în legătură cu caracteristicile individuale ale emisiei sonore,care pot avea un grad variabil de inteligibilitate, inclusiv în funcţie de nivelul de cunoastere a limbii decomunicare. În mod obișnuit, inteligibilitatea vocii femeilor și bărbaților este echivalentă. Nixon et al. (1998) și-

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 3/24

au propus să verifice o observație empirică cu privire la inteligibilitatea mai redusă a vocii femeilor -pilot încabinele aeronavelor militare, comparativ cu vocea masculină. Rezultatele nu au probat diferențe deinteligibilitate în regim de zbor de croazieră, dar au indicat existența unei diferențe în evoluții accentuate, careimpun un regim de putere maximă al motorului și un zgomot suplimentar în cabină. Nu a fost evidențiată nici odiferență de recunoaștere  pentru vocea feminină sau masculină atunci când sunt utilizate în sistemeleautomatizate de alertă la bord.Una dintre direcţiile de studiu cu privire la zgomot a fost susceptibilitatea individuală, deoarece s-a constatat cănu există un răspuns identic din partea tuturor persoanelor la acelasi nivel sonor. Interesant este că s-au

descoperit unele diferenţe semnificative. Într -o trecere în revistă a cercetărilor pe această temă Ward (1983) searată că bărbaţii par a fi mai sensibili decât femeile, persoanele cu ochi albastri mai sensibile decât cele cu ochicăprui, iar fumătorii mai sensibili decât nefumătorii. Totusi, desi semnificative statistic, diferenţele nu s-audovedit si suficient de mari pentru a avea o valoare practică. Urmărind aceleasi susceptibilităţi individuale,(Thomas & Williams, 1986) au studiat comparativ 56 de piloţi din US Navy (37 cu hipoacuzie, 18 fărăhipoacuzie), toţi având cel  puţin 200 de ore de zbor si fără expuneri excesive la zgomot în afara sarcinilorprofesionale.Rezultatele nu au arătat nici o diferenţă consistentă a profilurilor individuale între cele două categorii de piloţi. Totusi, culoarea ochilor si intensitatea fumatului au dat diferenţe slabe dar semnificative. 

4) Care sunt simptomele tipice ale sindromului de rău de mișcare? 

 Manifestările tipice ale acestui sindrom se compun dintr-o varietate destul de largă de simptome. Cele maiagresive sunt cele fiziologice: greața, voma, durerile de cap, amețeala, somnolența. Acest stres fiziologicdetermină în mod inevitabil alterarea condiției psihice, sub aspect emoțional (anxietate, deprimare, pierdereaîncrederii în sine), de potențial (dificultăți de concentrare), dar și de performanță reală în sarcină (creșterealatenței de răspuns, diminuarea vigilenței, erori motrice sau de decizie). Dintre toate efectele, cele maidramatice sunt cele din sfera afectivă, care pot duce, în cazuri extreme, și la sinucidere. Dinamica și durata simptomelor este variabilă de la individ la individ. În unele cazuri are loc o instalare rapidă,în altele apariția este mai lentă. În ce privește persistența, simptomele se pot remite  prin adaptare spontană, dupăun timp relativ scurt, chiar pe durata solicitărilor, dar pot fi și extrem de persistente, prelungindu-se și peste 24de ore de la încetarea solicitărilor. 

5) Care sunt stadiile hipoxiei hipobare?

Stadiile hipoxiei. Manifestările specifice hipoxiei hipobare sunt influenţate de o serie de variabile dintre carecele mai importante sunt altitudinea, viteza ascensională, durata hipoxiei, temperatura ambiantă, activitateafizică desfăsurată, dar si de caracteristici individuale cum ar fi rezistenţa personală, aptitudinea fizică, stareaemoţională, motivaţia, gradul de aclimatizare. În funcţie de acestea, dar în special de altitudine si rata de ascensiune, literatura de specialitate descrie maimulte stadii relevante ale hipoxiei (Macri & Raduică, 2002; Ohslund, Dalton, Reams, & Rose, 1989):a) Stadiul asimptomatic (0- 3000 metri), în care nu se constată manifestări negative accentuate determinate de

hipoxie. Se observă doar o usoară crestere a pulsului si diminuarea capacităţii de adaptare vizuală la întuneric.În acest stadiu este recomandabilă alimentarea suplimentară cu oxigen în cazul piloţilor militari care executămisiuni de noapte.b) Stadiul compensat (3000-4500 metri), se caracterizează prin angajarea reflexă a unor mecanisme fiziologicedefensive al căror efect se menţine pe timp relativ scurt. Simptome obișnuite sunt cresterea amplitudinii sifrecvenţei respiraţiei si a ritmului cardiac. c) Stadiul tulburărilor hipoxice (4500-6000 metri), care începe din momentul în care mecanismele decompensare fiziologică devin ineficiente. Simptomele subiective sunt oboseală, somnolenţă, ameţeală, dureri decap, senzaţie de sufocare, euforie. Uneori este  posibil ca trecerea la starea de inconștiență să se producă brusc,fără manifestări subiective  preliminare. În acest stadiu are loc o reducere a acuităţii vizuale, precum si a

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 4/24

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 5/24

”Factorii umani” se definesc prin totalitatea aspectelor care descriu starea și comportamentul uman în utilizareaoricărui tip de tehnologie militară. Datorăm introducerea acestei expresii inginerilor, care descriau prinintermediul ei orice situație în care apariția unei disfuncții nu putea fi explicată prin defecțiuni de natură tehnicăDin acest motiv expresia ”factor uman” avea mai degrabă un sens peiorativ, referindu-se la natura imperfectă,nesigură și imprevizibilă a operatorului uman, incapabil să se ridice la nivelul de ”perfecțiune” impus detehnologie. Originea expresiei ne sugerează că utilizarea ei se face în legătură directă cu performanța umană și,mai ales, în contextul analizei și prevenirii accidentelor.Expresia ”factori umani” (human factors) a intrat în uzul comun în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial

(Sloan, 1994). Creșterea complexității și costurilor tehnicii militare, cu  precădere a celei aeronautice, a făcut catoleranța față de pierderile prin accidente să se reducă. Simpla constatare că la originea unui accident se afla”eroarea umană” nu mai putea fi acceptată. Performanța  umană avea nevoie de modele explicative și, implicit,de modalități de ameliorare. În anul 1943, lt. Chapanis (cf. Roscoe, 1997) a fost chemat să explice de ce piloțiiavioanelor P-47, B-17 și B-25 retractau trenul de aterizare în locul flapsurilor, după ce aterizau cu avionul pe pistă. Chapanis, care a fost psihologul Bazei aeriene Wright până la sfârșitul războiului, deși nu era familiarizatcu studiile privind proiectarea echipamentelor militare, a observat plasarea alăturată și forma aproape identică a comenzilor confundate de piloți. Concluzia sa a fost că ceea ce era considerat a fi ”eroare umană” era, de fapt, odeficiență de proiectare ce putea fi rezolvată  prin codificarea adecvată a formei și modului de operare acomenzilor. Modificarea formei manetelor de control, astfel încât piloții să simtă pe cale tactilă diferența dintreele, a condus la dispariția acestui tip de eroare. 

În esență, modelul factorilor  umani are drept obiectiv fundamental explicarea capacității unui sistem om-mașinăde a-și atinge scopurile, iar acest obiectiv generic poate fi descris prin două aspecte fundamentale:  măsura în care componenta tehnică, atât sub aspect hard (constructiv) cât și sub aspect soft (mod de

operare), este concordantă cu caracteristicile de bază ale operatorului uman;    măsura în care componenta umană, cu referire la potențialul fizic, al aptitudinilor, cunoștințelor, abilităților 

etc., este concordantă cu cerințele componentei tehnice și cu natura condițiilor de mediu. 

8) Ce se înțelege prin conștientizarea situației?  

Conștientizarea situației 

Conceptul de ”conștientizare a situației” (CS) acoperă una dintre temele de interes major în domeniul factorilorumani. El face referire nu la o anumită funcție sau proces psihic, ci la capacitatea operatorului uman de a integratoate informațiile de care dispune într -o imagine coerentă a mediului în care acționează, și raportarea acesteiimagini la obiectivele pe care le urmărește. CS este un fenomen extrem de important pentru procesul decizionalși pentru performanța din multe domenii profesionale complexe, atât militare cât și civile, motiv pentru care se bucură de un interes ridicat. Definiția care se  bucură de cea mai largă acceptare este aceea propusă de Endsley(1988): ”percepția elementelor dintrun anumit volum spațial și temporal, înțelegerea semnificației și proiecțiastării acestora în viitorul imediat”. 

9) Ce se înțelege prin managementul riscurilor? 

Managementul riscului (MR) reprezintă ansamblul mijloacelor utilizate de comandanți pentru reducerea saulimitarea pierderilor umane și materiale, prin identificarea sistematică, evaluarea și controlul factorilor de riscasociați activităților militare (DoD - Air Land and Sea Center, 2001). Această definiție lipsită de echivoc puneîn lumină toate aspectele esențiale care țin de gestiunea riscurilor în mediul militar, iar ea nu este cu nimicdiferită de accepțiunile MR în mediul civil. Conceptele fundamentale ale MR sunt următoarele:    Amenințări, se referă la tipurile de pericole asociate anumitor activități (de exemplu, pericolele implicate de

o misiune de patrulare în Afganistan pot fi: un atac armat din partea insurgenților, activarea unui dispozitivexploziv improvizat, înrăutățirea condițiilor meteorologice, defectarea transportorului blindat etc.);

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 6/24

   Intensitatea amenințărilor , se referă la amploarea consecințelor care ar rezulta dacă o  anumită amenințare ardeveni efectivă;

   Probabilitatea amenințărilor , se referă la estimarea posibilității de realizare a fiecărui tip de amenințare.Această estimare este de cele mai multe ori intuitivă, și se bazează pe experiența anterioară ori pe anumiteinformații. 

În raport cu aceste concepte, MR reprezintă un proces de control al riscului, prin identificareaamenințărilor potențiale și estimarea probabilităților cu scopul de a elimina sau de a limita cât mai mult posibil pierderile, indiferent de natura acestora (resurse umane, tehnică militară, valori de altă 

natură). 

10) Ce este oboseala operațională în mediul militar? 

În mediul militar se vorbește de oboseala operațională, în sens larg, pentru a descrie manifestările care decurgîn contextul unor misiuni de luptă, ale antrenamentelor pentru luptă sau ale altor activități cu solicitărideosebite, chiar și în condiții de pace (operator radar, paza obiectivelor militare etc.). Cu un sens mai specific,este utilizată și expresia oboseală de luptă pentru a descrie doar manifestările rezultate în contextulconfruntărilor cu forțe inamice. Unii autori folosesc aceste două denumiri ca sinonime. Alte denumiri utilizate pentru a descrie acest tip de manifestări sunt nevroza de luptă, nevroza de război sau șocul de explozie

(Strickland, 2001). După cum se poate observa, există o anumită imprecizie terminologică, fapt care poate săprovoace confuzii cu efecte negative atât asupra explicării fenomenului, cât și în ceea ce privește evaluarea șicombaterea acestuia. Principala distincție  pe care trebuie să o realizăm în aceste condiții este aceea dintreoboseală și stres, cu atât mai mult, cu cât unii autori alătură acești doi termeni în definiția oboselii (”Obosealaeste starea de diminuare a capacității de performanță umană cauzată de incapacitatea de a continua adaptareala factori fiziologici de stres” (Friedl, 2007b)). Evident, o disjuncție totală între stres și oboseală nu este posibilă, dar aceste noțiuni au într -o anumită măsură înțelesuri diferite. 

11) Care sunt indicatorii subiectivi ai oboselii; avantajele și dezavantajele lor?

Indicatori subiectivi ai oboseliiÎn categoria indicatorilor subiectivi intră datele obținute prin autoevaluarea stării de oboseală, cele mai adesea, prin intermediul diferitelor tipuri de scale și chestionare. Avantajele acestui tip abordare țin, pe de o parte, de faptul că scot în evidență atribute ale oboselii, așa cum suntele percepute de subiecți. Pe de altă parte, utilizarea unei evaluări din perspectivă subiectivă reprezintă un semn al interesului managementului cu privire la nevoile personalului, ceea ce are consecințe pozitive asupraclimatului organizațional și asupra coeziunii verticale (relația de conducere). În plus, evaluările subiective se potviza aprecieri holistice ale stării de oboseala, care includ într -un tot perceptiv unitar o varietate de indicatorielementari distincți (frecvența cardiacă, senzații musculare și scheletale etc.). Din toate aceste motive, interesul pentru evaluările subiective este în creștere. În ce privește dezavantajele evaluărilor subiective, acestea țin de validitatea, consistența și de gradul în care

experiențe individuale pot fi generalizate. În practică, este destul de greu de distins starea de oboseală de alteaspecte subiective, cum ar fi insatisfacţia profesională, deficitul de motivaţie, frica de esec, relaţiile tensionate pe linie de comandă etc. Din acest motiv, ”percepția unei stări de oboseală” nu este întotdeauna un indicator singur al epuizării obiective a „rezervelor” de lucru.  Nu este mai puțin adevărat, însă, că nici nu poate fi ignorată, doar pentru că avem îndoieli asupra validității ei.Un alt aspect critic pentru evaluările subiective este faptul că raportarea stării de oboseală este marcată de oserie de servituţi. În mod normal, oamenii nu sunt dispusi să recunoască că sunt obosiţi dacă acest lucru decurgedintr-o situaţie de care se simt responsabili (de ex., reglementărilor   privind programului de odihnă sau deantrenament). Ca urmare, de cele mai multe ori, raportarea oboselii subiectivă se face pe un fond denemulțumire la adresa managementului, cu referire la condiţiile de planificare si de organizare a activităţii. Ori,

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 7/24

la acest nivel, deciziile se iau adesea sub presiunea unor factori imperativi (presiunea misiunii, limitărifinanciare, logistice sau de personal) care mizează în ultimă instanţă pe capacitatea umană de adaptare. Scale subiective de evaluare a indicatorilor oboselii pot fi măsurări complementare modalităților ”obiective” demăsurare, care sunt, de regulă, mai dificil de obținut și implică o tehnologie greu accesibilă sau greu de deplasatîn mediul operațional. În același timp, rezultatele evaluărilor subiective sunt relevante prin ele însele, deoarecese referă o anumită realitate individuală, care nu poate fi ignorată atunci când suntem interesați de potențialul deperf ormanță al militarilor. Pentru a fi utile, scale subiective de evaluare a oboselii trebuie să prezinte caracteristicile cerute de orice

instrument științific de măsurare (fidelitate, validitate). Mai mult decât atât, valoarea unei scale nu este datădoar de caracteristicile ei intrinseci, ci și de modul în care este administrată (momentul, instructajul, motivarea participanților etc.). 

12) Care sunt manifestările stresului de luptă? 

Manifestările stresului de luptă Reacţia de stres de luptă nu este o entitate bine structurată, ci mai degrabă un grup de condiţii si o constelaţie desimptome care apar într-o configuraţie diferită de la militar la militar (Stokes & Kite, 1997). Rareori se vor întâlni simptome identice la două persoane, ceea ce arată că în situaţii limită sunt angajate cele mai profunde

straturi ale structurii afective si experienţei de viaţă ale individului. În general, simptomele RSL pot fi grupateîn șase categorii (Campise et al., 2006; DoD, 1985; NATO Defence Research Group, 1994):  Simptome fizice. În această categorie de simptome intră problemele respiratorii, stări de amețeală, greutate

 pe piept, cardiovasculare (tahicardie, creșterea presiunii sanguine, aritmii cardiace etc.), digestive (diaree,crampe, stări de vomă, constipație, pierderea poftei de mâncare), probleme de excreție (urinări și scaunefrecvente), musculo-scheletice (tremurături), tulburări de somn (insomnii, somn cu coșmar), dureri de cap,stare de epuizare, amețeli, stare de agitație, tulburări de vedere. 

  Simptome cognitive. Problemele cognitive pot varia de la forme ușoare la forme severe. Militarii potmanifesta o stare de alertă excesivă, angajare impulsivă în acțiuni sau, dimpotrivă, latență mare la stimulivizuali sau acustici; tulburări de atenție (micșorarea câmpului atenției, dificultăți de concentrare și decomutare); tulburări de raționament, decizii greșite; pierderea încrederii în sine, sentimente de neajutorare;

amintiri negative obsesive; stări de dezorientare și confuzie, mergând până la halucinații.   Simptome comportamentale. Aceste simptome sunt printre cele mai evidente. Militarii care suferă de stres

de luptă devin neglijenți, putând să pună în pericol siguranța proprie dar și a celor din jur (manevre greșite,manipulare periculoasă a armamentului, lipsă de interes  pentru întreținerea armamentului etc.). Se potconstata, de asemenea, stări de impulsivitate, blocaje, panică, retragere socială, incapacitate de relaxare,conduite imprevizibile, dezinteres pentru propria persoană (abandonarea practicilor curente de igiena personală și de întreținere a echipamentului), stare de prostrație, apatie, tulburări de vorbire sau decoordonare a mișcărilor. 

  Simptome emoționale. Universul afectiv al militarului care suferă de stres de luptă este unul dezarticulat și imprevizibil, putându-se observa simptome ca: teamă, panică, neliniște, depresie, neajutorare și neputință,detașare și indiferență. 

   Acte neregulamentare. Ignorarea normelor regulamentare de conduită nu este prin ea însăși o manifestare destres de luptă, dar în unele situații se poate face o legătură între ele. În unele cazuri, indisciplina derivă dinproblemele de personalitate ale militarilor, dar uneori ea poate fi un rezultat al confruntării cu ororilerăzboiului. Distincția între aceste două situații nu poate fi făcută decât pe baza unei analize minuțioase, despecialitate, a militarului în cauză. Printre manifestările de acest gen sunt incluse: mutilarea corpurilor  inamicilor morți, uciderea non-combatanților, torturarea prizonierilor, acte de brutalitate, angajarea înconflicte cu colegii, abuzul de alcool, consumul de droguri, acte ostentative de insubordonare. Fiecare dinaceste simptome trebuie analizat în raport cu caracteristicile bazale de personalitate înainte de a fidiagnosticată drept un simptom de stres de luptă. O atenție specială se va acorda consumului de droguri,deoarece efectele unora dintre ele pot fi similare cu cele ale stresului de luptă. 

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 8/24

  Simptome dezadaptative. Toate simptomele menționate mai sus afectează într -o măsură mai mare sau maimică adaptarea militarilor la sarcinile curente și se asociază cu un deficit al performanței în îndeplinireamisiunilor. Forma extremă de simptom dezadaptativ o constituie sinuciderea, urmată ca gravitate deautomutilare, cu scopul de a obține evacuarea din zona de luptă. Uneori însă, mai ales în cazul unor formemoderate și cu  precădere în cazul militarilor cu experiență, stresul extrem poate conduce și la reacții cu valoare adaptativă pozitivă: creșterea coeziunii și a încrederii în comandanți, sentimentul apartenenței la o”elită”, creșterea rezistenței la efort și motivare pentru îndeplinirea misiunii, devotament și spirit desacrificiu, mergând până la acte de eroism.

Așa cum se poate observa, fiecare dintre categoriile de mai sus cuprinde manifestări variate, de la unele deintensitate ”normală”, până la simptome extreme, de intensitate patologică, care pot prezenta un risc letal pentru persoanele în cauză sau pentru cei din jurul lor. Reacţia de stres de luptă este mai mult decât o stare de epuizaresi mai mult decât o stare de frică, este si una si alta la un loc, având un efect dezorganizator generalizat asupracomportamentului.

13) Care sunt factorii individuali în etiologia stresului de luptă? 

Factori moderatori individualiÎn categoria moderatorilor individuali sunt incluse caracteristicile de personalitate, nivelul abilităților,

expunerea anterioară la situații de luptă, rolul pe care îl au militarii în luptă. O dovadă în sprijinul roluluimoderator al resurselor personale în relația dintre solicitările de muncă și stresul psihic îl constituie rezultateleunui studiu efectuat de McDougall și Drummond (2010) pe un lot de militari submariniști. Rezultatele auindicat că nivelul stresului a fost mai ridicat la persoanele cu resurse mai reduse: tineri, grad militar mic,experiență profesională redusă.Deși în concepția modernă cu privire la stresul traumatic de luptă, factorii situaționali sunt considerați a avearolul cauzali, problematica impactului cauzal al caracteristicilor personale nu a fost complet abandonată, din cel puțin două motive principale. Mai întâi, deoarece trebuie explicate diferențele individuale sub aspectulintensității manifestărilor de stres, iar în al doilea rând, pentru că trebuie explicat de ce, în aceleași condiții deambianță, numai o parte dintre militari dezvoltă stres traumatic.Atunci când factorii individuali se referă la caracteristici stabile ale structurii psihice, sau de dezvoltare

 personală, aceștia tind să fie tratați ca ”predispoziții” la stres traumatic. Termenul de ”predispoziție la strestraumatic” nu este unul tocmai popular în acest context, din cauza conotației sale cauzale, dar definește destulde exact natura problemei: care sunt factorii individuali preexistenți  participării la lupte care pot explica, fie și parțial, colapsul psihic al unora dintre militari? Din această  perspectivă, pot fi avuți în vedere o varietate decaracteristici personale (abilități, motivație, personalitate, caracteristici neurofiziologice) sau de factori sociali șde d ezvoltare personală (apartenență etnică, mediu familial și educațional etc.). Evaluarea impactului acestor factori este importantă, mai întâi, în faza de selecție (pentru evitarea pe cât posibil a angajării de militari care  prezintă vulnerabilități), în al doilea rând, în perioada participării la acțiuni combatante (pentru adoptareamăsurilor preventive adecvate) și în fine, după părăsirea instituției militare (când trebuie soluționate eventualesolicitări de daune). După înfrângerea suferită la începutul războiului și evacuarea in extremis de pe plajele încercuite de germani la

Dunkerque, mulți militari din armata engleză nu s-au mai confruntat cu realitatea luptelor până la debarcareadin Normandia, din 1945. Si totuși, în această lungă perioadă de acalmie și relativă sub-solicitare, cazuisticatulburărilor psihice a fost destul de bogată. Această fapt l-a făcut pe Slater (1943) să definească așa numita”personalitate nevrotică”, a cărei caracteristică esențială constă în dificultatea de adaptare la condiții extreme, deorice tip ar fi ele, inclusiv de subsolicitare.În aceeași perioadă istorică, Hadfield (1942), studiind cazuistica unui spital militar de boli psihice, ajunge laconcluzia că factorii predispozanți de natură psihologică pot fi responsabili pentru 34% dintre cazurile de”nevroza de război”. Adăugând și factorii psihologici favorizanți (35%), autorul ajunge la concluzia că nevrozade război se explică majoritar pe criterii psihice personale. Principala problemă pe care o ridică studii ca cele evocate mai sus este aceea că se bazează doar pe cazuridiagnosticate cu tulburări psihice de stres. Alte studii din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, efectuate

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 9/24

 pe militari cu răni fizice, au pus în evidență prezența acelorași predispoziții psihice. Și totuși, după retrimitereaacestora pe front nu s-a constatat apariția manifestărilor de stres de luptă (Noy, 1991). Studii mai recente,efectuate de Noy și Gal (apud Noy, 1991) nu susțin ipoteza existenței unei predispoziții de personalitate laapariția reacției de stres de luptă. Concluziile acestor  autori, rezultate din experiența războaielor la care a participat armata israeliană, susțin ideea că moralul, coeziunea și conducerea unității pot contrabalansa în modeficient riscul de clacare psihică a militarilor.Un factor individual care a suscitat mult timp interesul cercetătorilor în raport cu geneza reacțiilor  psihotraumatice în condiții de luptă este inteligența. Studii americane efectuate imediat după încheierea

ultimului război mondial arată că nivelul de inteligenţă si de educaţie par să fie un factor de  protecţie împotrivastresului de luptă. Mai recent, Kaplana et al. (2002) au investigat efectul educației, al performanței intelectualeși comportamentului asupra riscului de a dezvolta stres post-traumatic. Un eșantion de 901 adolescenți israelienide sex masculin care au dezvoltat ulterior sindrom PTSD au fost comparate cu ale unui grup de control care nua dezvoltat simptome post-traumatice de stres.Rezultatele au indicat faptul că grupul PTSD a prezentat un nivel semnificativ mai redus al inteligenței, a avutun număr mai redus de ani de instruire și scoruri mai scăzute la scala de motivație pentru serviciul militar (cu omărime a efectului cuprinsă între 0.14 –  mică și 0.34 – sub medie).Totuși, atunci când calculele au fost refăcute cu controlul variabilei ”motivație pentru serviciul militar”, toatediferențele semnificative au dispărut. Acest fapt sugerează cât de vulnerabile pot fi concluziile în care nu se ținecont de interacțiunea variabilelor.

Un factor individual cu efect important asupra dezvoltării RSL pare să fie rolul în luptă, exprimat prin gradulmilitar si funcţia de comandă. Analizând date referitoare la războiul araboisraelian de Yom Kippur, Gabriel șiGal (1984) constată că, deși comandanții au avut o probabilitate de a fi uciși în luptă de patru ori mai mare decâtsubordonații lor, incidența stresului traumatic a fost de cinci ori mai mică decât la aceștia. Importanţa acestuifactor este consemnată si de studiile dedicate echipajelor de pe avioanele de luptă (Stokes & Kite, 1997). Înciuda pierderilor mari, piloţii de pe avioanele de vânătoare ale S.U.A. din cel de al doilea război mondial auavut un număr mai scăzut de cazuri de cedare psihică decât membrii echipajelor de bombardiere, care aveau posibilităţi mai reduse de apărare în faţa atacurilor din aer si de la sol. Chiar în rândul echipajelor de bombardiervulnerabilitatea la stres a fost diferită, mai scăzută la piloţi si mai ridicată la ceilalţi componenţi, care aveau ocapacitate mai mică de manevră si informaţii mai puţine asupra situaţiei de luptă. În fine, un rol important înrezistenţa la stresul de luptă este percepţia asupra propriei competenţe (Weisenberg, Schwarzwald, & Solomon,

1991). Datele empirice susţin concluzia că persoanele care dezvoltă reacţii de stres de luptă au un nivel deeficienţă în luptă mai redus. Nu este sigur însă, dacă nivelul de eficienţă este cauză sau efect al vulnerabilităţii lastres. În concluzie, percepția rolului este un factor critic atât pentru eficiența în luptă, cât și pentru rezistența lastresul psihic. Acest fenomen este explicat de Gal și Jones (1995) prin trei mecanisme psihosociale: așteptărileatașate rolului; sentimentul de competență și de control asociate rolului; distragerea atenției de la realitatea pericolelor de către concentrarea pe sarcină, asociată rolului. Vulnerabilitatea individuală în raport cu apariția RSL nu ține însă doar de predispoziții de personalitate fixateprintr-o experiență de viață îndelungată, ci și de starea generală de bine, care decurge din relația curentă pe careo are în raport cu mediul familial dar și profesional. Pentru militarul aflat pe câmpul de luptă, modul în care seraportează la familia de acasă este un element esențial  pentru felul în care reacționează la stresul de luptă. Unstudiu efectuat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial de Brill și Beebe (apud Gal & Jones 1995) a

relevat că 20% dintre militarii internați cu diagnostice psihiatrice acuzau ”dorul de casă”. Diferența dintrecazurile psihiatrice și cele non- psihiatrice a devenit încă și mai puternică atunci când au fost investigate șivariabile precum familia, școala, profesia, adaptarea socială și profesională. Militarii cu probleme în acestedirecții s-au dovedit a avea o probabilitate de două până la patru ori mai mare de a suferi de căderi psihice.  Un alt factori individual relevant pentru dezvoltarea RSL este experiența de luptă anterioară. În acest sens,evocăm studiul lui Epstein și Fenz (1965) care au investigat modul în care se raportează la stresul de parașutareun grup de 33 parașutiști experimentați, comparativ cu 33 de  parașutiști începători. Pentru parașutiștii începătoritendința de evitare a parașutării crește progresiv  până înaintea părăsirii aeronavei. În cazul parașutiștilor avansați această tendință crește până în dimineața saltului, după care descrește și crește iar după finalizareasaltului. Rezultatele sugerează că experiența anterioară în condiții de stres acut are ca efect deplasarea nivelului

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 10/24

maxim al anxietății spre momentele de maxim al solicitării. Acest mecanism adaptativ diminuează efectulstresului pe fondul experienței anterioare în raport cu acesta. În ultimii ani se constată o amplificare a interesului pentru investigarea factorilor constituționali neurologici înraport cu disponibilitatea la apariția manifestărilor reactive de stres de luptă. Una dintre ipotezele cel maifrecvent studiate este aceea a relației dintre volumul hipocampului cerebral și reactivitatea la stresul traumatic.Această formațiune cerebrală are un rol dovedit în derularea unor funcții și procese cu rol adaptativ cum ar fimemoria de lungă durată sau orientarea spațială, dar și în procesarea informațiilor contextuale cu efect asupracontrolului fricii. Într-un studiu efectuat pe gemeni monozigoți, Gilbertson et al. (2002) au studiat 18 perechi în

care unul dintre frați a fost expus la stres de luptă și a dezvoltat PTSD, și 23 de perechi în care unul dintre frați afost expus la stres de luptă, dar nu a dezvoltat PTSD. Participanților li s-a cerut să rezolve diferite probleme de orientare spațială, iar această performanță a fost pusă în relație cu severitatea simptomelor PTSD și cu volumulhipocampusului. Rezultatele au indicat un deficit semnificativ de performanță la subiecții cu PTSD, comparativcu subiecții non-PTSD. În același timp, frații care nu au fost expuși la stresul de  luptă și nu au manifestatsimptome de PTSD, au prezentat același deficit ca și perechile lor expuse la stres și cu simptome de PTSD, înfuncție de volumul hipocampului. Autorii consideră aceste rezultate ca fiind revelatoare pentru existența unei predispoziții constituționale neurologice cu privire la riscul de dezvoltare a simptomelor PTSD în condiții deluptă. Această orientare explicativă prezintă, pe de o parte, avantajul de a fundamenta concluziile pe argumenteștiințifice obiective dar, pe de altă parte, are și dezavantajul de a repune pe tapet ideea existenței unei predispoziții individuale ”fatale” de dezadaptare psihică în situații de luptă. 

Dacă trebuie să tragem o concluzie generală bazată pe experiența câștigată pe parcursul conflictelor din sec.XX, aceasta este că, atunci când sunt expuși la amenințări susținute, fie în viața cotidiană, fie în luptă, primiicare vor ceda sunt militarii vulnerabili, după care, pe măsură ce expunerea la traumă se amplifică sau se prelungește, vor urma și ceilalți. Fiecare om are propriul lui ”punct de rupere” (Shephard, 2004). Rezultatelecercetărilor mai recente susțin mai degrabă concluzia că vulnerabilitatea la stresul de luptă nu poate fi prezisă pebaza testelor psihologice de personalitate, dar structura personalităţii este implicată în constituirea configuraţieisimptomatice si în eficienţa procesului de recuperare (Noy, 1991).

14) Care sunt factorii moderatori în etiologia stresului de luptă?  Subiectul 13 + Factori moderatori psihosociali

În categoria factorilor moderatori psihosociali intră relația de comandă, coeziunea militarilor, moralul de luptăși încrederea în posibilitatea de a învinge, pe care îi vom discuta mai pe larg, în capitolul dedicat adaptăriimilitare. Există o întreagă literatură dedicată rolului acestor factori în determinarea performanței militare, pe deo parte, și în creșterea rezistenței psihice la stresul de luptă,  pe de altă parte. Statisticile militare arată că înunitățile coezive, cu un moral ridicat și cu o bună atmosferă de comandă, raportul dintre RSL și numărul celor răniți, utilizat ca indicator al intensității amenințării, este redus până la 1/10, ceea ce este mult mai puțin princomparație cu situațiile în care aceste condiții nu sunt întrunite (Department of the Army, 1994b). 

15) Care sunt principiile fundamentale în baza cărora funcționează programele de prim ajutor psihologic în mediul operațional (BICEPS)? 

Principiile suportului psihologic în mediul operațional Abordările timpurii ale stresului de luptă, încă din timpul Primului Război Mondial, s-au bazat pe trei principiifundamentale, definite printr-un cuvânt generic: proximitate ( proximity) –  intervenția trebuie acordată cât maiaproape de unitatea de luptă, iar atât timp cât se poate, fără ca militarul să fie evacuat; imediat (immediacy) –  suportul trebuie pus în mișcare cât mai repede după apariția simptomelor; expectanță (expectancy) – orientare puternică pe ideea revenirii în rândul combatanților. Aceste principii au fost sintetizate prin acronimul PIE și ele și-au păstrat validitatea (Artiss, 1963; Salmon,1919). În prezent, modelul cu cea mai largă recunoaștere practică este cel promovat de armata  americană, bazat pe șase principii fundamentale, sintetizate prin acronimul BICEPS (Department of Defense, 1999):

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 11/24

  B (brevity): Tratamentul va fi concentrat, durând între 12 și 72 de ore. În timpul războiului din Korea 80%din militarii tratați au revenit în luptă după cel mult 72 de ore. 

  I (immediacy): Intervenția imediată, cât mai aproape de momentul instalării simptomelor, sau preventivă, înainte de instalarea lor, după un eveniment traumatic, oferă cel mai bun prognostic de recuperare.

  C (centrality): Tratamentul va fi efectuat departe de mediul celor care suferă de răni fizice. Este importantca mediul ambiant să nu sugereze ideea de spital și de boală. În acest sens, ședințele de intervenție nu serecomandă a se ține în clădiri cu destinație medicală (spital, infirmerie). 

  E (expectancy): Intervenția va induce o așteptare pozitivă în realizarea unei recuperări  rapide și pentrurevenirea în unitate. Salmon (op cit) constată că încrederea în întoarcere în unitate reprezintă un factor esențial pentru succesul recuperării. 

  P ( proximity): Intervenția de suport trebuie să aibă loc la nivelul unității, sau cât mai aproape de aceasta.Atunci când tratamentul are loc în apropierea unității 65-85% din cazurile de stres de luptă se întorc înunitate în primele trei zile, 15-20% în primele 1-2 săptămâni și numai 5-10% sunt evacuați în țară(Department of the Army, 1994b).

  S (simplicity): Procedurile de intervenție vor avea un caracter direct, explicit și nesofisticat, focalizându-se pe măsuri simple, cum ar fi odihnă, hrană adecvată, igienă și creșterea încrederii. 

16) Cum se organizează un program de management al incidentelor critice și stresului  operațional? 

Suportul psihologic în situații de stres traumatic reprezintă o procedură standard la care sunt supuse persoanelecare au trecut printr-un eveniment critic. Această procedură poate fi regăsită în literatura de specialitate subdiverse denumiri, cele mai uzuale fiind ”analiza incidentelor critice și a stresului” (Critical Incident and Stress Debriefing), ”managementul incidentelor critice și a stresului” (Critical Incident and Stress Management )(Mitchell, 2003), ”analiza stresului postmisiune” ( After Action Stress Debriefing) (Roth, 1998), ”analiza post-misiune” ( After Action Debriefing) (Department of the Army, 1994a).Eficiența analizei de stres după o experiență cu potențial traumatizant a fost observată pentru  prima dată întimpul celui de-Al Doilea Război Mondial de S.L. Marshall, în timp ce efectua discuții cu grupuri de militari, cuscop de documentare istorică a unor operațiuni militare (Koshes, Young, & Stokes, 1995). Atunci când cinevapoate descrie ceea ce s-a întâmplat și ce a simțit pe durata unui eveniment critic, acest lucru are două efecte

majore: reprimă reacțiile emoționale post-traumatice și facilitează percepția adecvată a situației. Dacă analiza sedesfășoară în grup, are loc și un proces de corecție a percepțiilor greșite, concomitent cu instituir ea unuimecanism de suport interpersonal, al cărui efect final este reducerea riscului de dezvoltare post-traumatică. În prezent, această tehnică de intervenție este utilizată pe scară largă, atât în mediul militar cât și în mediul civil,pentru asistarea victimelor dezastrelor naturale, accidentelor, actelor de terorism, violului sau orice alt tip deeveniment traumatic.În mediul militar, analiza de stres traumatic a intrat în practica multor armate. Activitățile de suport psihologicsunt efectuate de structuri specializate, compuse din medici psihiatri sau de psihologi.Indiferent de denumirea pe care o poartă, toate procedurile de intervenție în stresul posttraumatic  se bazează peun set de principii și practici similare, pe care le vom prezenta sintetic în continuare:Situații în care se organizează: 

   întoarcerea dintr-o misiune riscantă   moartea unui camarad  implicarea într-un accident sau într-o premisă de accident   deschiderea focului împotriva trupelor proprii  implicarea în sarcini de manipulare a cadavrelor… ș.a. 

Scopuri:  refacerea rapidă și întărirea eficienței individuale și a coeziunii de grup.   aducerea trăirilor emoționale la un nivel normal, lipsit de exagerări, și reducerea tensiunii fizice și

psihice legate de eveniment.

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 12/24

   prevenirea reacțiilor emoționale pe termen lung, prin dezvoltarea capacității de a le recunoaște.   reconstrucția evenimentului într -un spațiu sigur și dobândirea unei înțelegeri clare a ceea ce s-a

 întâmplat.  identificarea și împărtășirea cu ceilalți membri ai grupului a emoțiilor  și stărilor trăite pe durata

evenimentului.  încurajarea solicitării unui ajutor calificat dacă acesta se va dovedi necesar în viitor. 

Conducerea analizei:  Comandantul unității. Are avantajul cunoașterii persoanelor analizate și a misiunii. Nu poate conduce

ședința de analiză atunci când a participat el însuși la misiune (în acest caz, va fi inclus și el în grupulanalizat). Are dezavantajul de a inhiba exprimarea deschisă a opiniilor, ca mecanism de apărare. 

  Colegi special antrenați. Este o modalitate foarte frecvent utilizată. Se bazează pe voluntari din mediul profesional, instruiți în aplicarea procedurii de analiză. Avantajul  principal este acela că persoanele desuport sunt familiarizate cu mediul respectiv și  pot purta un dialog avizat în legătură cu evenimentul. Deasemenea, dată fiind situația de proximitate, procedura de suport poate fi angajată în cel mai scurt timpposibil. Dezavantajul constă în riscul ca persoanele de suport să își asume rolul de ”terapeut”, ceea ceexcede în mod cert competențele lor. 

  Psiholog, medic. În acest caz este vorba de persoane de suport cu statut profesional. Avantajul principal ținede calificarea superioară. Ca dezavantaje menționăm faptul că nu sunt întotdeauna în proximitatea celor careau nevoie de suport, ceea ce ridică  probleme de natură logistică (anunțare, transport). De asemenea, existăriscul de a transforma ședințele de suport psihic în ședințe de ”terapie”, ceea ce excede obiectivul acestui tipde intervenție. În fine, pentru a fi cu adevărat eficienți, trebuie să fie suficient de familiarizați cu mediulprofesional respectiv.

  Ședința va avea un conducător, care va fi asistat ce unul sau mai mulți asistenți, atunci când grupuriledepășesc 25 de persoane. 

  Acțiunile conducătorului:   Prezentarea unui plan de discuţie care urmează cursul temporal real al misiunii sau evenimentului.  Urmând traiectoria temporală, discuţia va încerca să scoată în evidenţă  particularităţile evenimentului

sub aspectul a cinci întrebări esenţiale: cine?, ce?, când?, unde?, de ce?  Membrii grupului sunt încurajaţi să îsi exprime gândurile si emoţiile, cu acceptarea necenzurată a

opiniilor contradictorii.  Liderul de grup are o atitudine activă, dar neutră, încurajând participarea fiecărui membru al grupului.  În acelasi timp, acesta este atent la manifestarea unor simptome disfuncţionale, care vor fi abordate

individual, ulterior.  Liderul grupului de analiză oferă informaţii cu privire la reacţiilor normale la stres si sugerează conduite

care să prevină decompensările tardive. 

Participanți:   Militari sau civili care au fost implicați în evenimente cu potențial traumatic.   Ședințele de analiză pot avea loc individual, atunci când implicarea în eveniment a fost individuală.  

Cele mai eficiente sunt analizele în grup, înțelegând prin grup toți militarii participanți la misiune,echipajul unui avion, tanc etc.   Numărul optim de participanți este de dimensiunea unui grup mic (de la 3 la 10-20 de persoane), dar se

 pot organiza și analize cu un număr mai mare.   Criteriul de includere în grup ține de participarea la evenimentul critic, indiferent de rolul jucat și de

 poziția pe care o are în unitate.   Pot fi incluse și persoane care nu au participat la eveniment, de exemplu, membri ai grupului proaspăt

sosiți în unitate.   Sunt excluse de la participare persoane străine, observatori sau ziariști. 

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 13/24

 Momentul:

  Analiza trebuie să aibă loc cât mai repede după implicarea în evenimentul critic. Cel mai bun intervaleste de 8-72 de ore. Dacă nu este posibil, se poate planifica și mai târziu.

  Înainte de ședința de analiză se vor asigura condiții pentru odihnă și de igienă  personală.   Durata analizei este variabilă, dar rareori va depăși 2-3 ore.

Locul:  un spațiu neutru, confortabil, care să inspire siguranță (se va evita un spațiu medical, pentru a nu se

atribui demersului o semnificație terapeutică). 

Recomandări de metodologice:    participarea se bazează pe acceptarea voluntară si este supusă unor reguli stricte de confidenţialitate;   explicarea scopului si regulilor de bază care vor fi utilizate pe durata analizei;  implicarea tuturor în reconstrucţia verbală a evenimentului, în maximum de detaliu posibil;  atingerea unui consens de grup, prin rezolvarea percepţiilor individuale subiective si neînţelegerilor,

 precum si restaurarea perspectivei asupra adevăratei responsabilităţi;   validarea trăirilor ca fiind normale si promovarea ideii de a fi acceptate si integrate în universul

 propriilor trăiri;    prevenirea acuzaţiilor reciproce, a jignirilor si exceselor de limbaj;   evocarea manifestărilor si simptomelor emoţionale care pot să persiste pentru o vreme, pentru ca acestea

să fie acceptate si percepute ca firesti si trecătoare;   sintetizarea învăţămintelor care pot fi extrase din situaţia respectivă. 

17) Care sunt etapele sesiunii de management al incidentelor traumatice?

Etapele sesiunii de management al incidentelor traumatice:O ședință de analiză post-traumatică are un caracter secvenţial și este compusă din următoarele sapte momente

cu conţinut distinct (Popa, 2005):    Introducere. Coordonatorul echipei face prezentările membrii echipei (se recomandă să fie cel puţin doi) si

anunţă care sunt scopurile si regulile de desfăsurare. Se insistă asupra caracterului confidenţial si cu privirela faptul că discuţiile nu se vor axa pe stabilirea unor  vinovăţii sau responsabilităţi în raport cu celeîntâmplate. Se urmăreste detensionarea atmosferei si inducerea unui spirit de încredere si cooperare.Principalele reguli care sunt impuse cu acest prilej vizează dreptul fiecăruia de a-si expune gândurile sitrăirile, fără a cenzura sau acuza pe cineva. Se cere blocarea telefoanelor mobile.

  Fapte. În această fază coordonatorul discuţiei cere fiecărui participant (dacă sunt mai  mulţi) să se prezinte sisă descrie rolul pe care l-a avut în raport cu evenimentul în cauză. Chiar dacă persoanele se cunosc deja întreele, acest gen de întrebare „usoară”, cu răspuns formal, ajută la detensionare si sparge gheaţa procesului decomunicare.

  Gânduri. În această fază, se cere fiecărui participant să prezinte modul în care a devenit constient deincidentul critic si primele gânduri pe care acesta i le-a trezit. De exemplu, dacă cineva a fost rănit se vaîntreba „ce ţi-a trecut prin gând prima dată, când ai văzut  acea persoană întinsă pe jos?”. Sau, în cazul uneiiminenţe de coliziune în aer, „la ce te-ai gândit în primul moment, când ţi-ai dat seama că cele douăavioane se îndreaptă unul spre altul?”. Acest gen de întrebări au rolul de a readuce participanţii înapoi întimp la momentul incidentului. Adesea oamenii sunt surprinsi de felul în care au trăit primele momente aletraumei. Vorbind despre aceste gânduri, si auzindu-i si pe alţii vorbind despre ele, ajută la acceptareacaracterului lor normal.

   Reacţii. În această fază se cere fiecărui participant să descrie modul în care a reacţionat la eveniment.Întrebările uzuale sunt: „care a fost prima reacţie?”, „ce ai simţit atunci?”, „care a fost cel mai rău moment  pe parcursul evenimentului?”, „dacă ai putea sterge din memorie anumite imagini legate de eveniment, ce

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 14/24

anume ai alege?”. Acest moment poate fi unul cu puternice descărcări emoţionale. Membrii echipei desuport trebuie să manifeste răbdare si înţelegere, dar si stăpânire de sine. În cazuri extreme, trebuie să existe  posibilitatea apelării la servicii medicale, cu întreruperea discuţiei dacă acest lucru se impune. Uneorioamenii sunt în imposibilitatea de a-si exprima emoţiile în faţa celorlalţi, limitându-se la gesturi sau mimică.În astfel de situaţii facilitatorul discuţiei va cere altei  persoane să continue (dacă sunt mai mulţi). În aceastăfază, se va permite intervenţia în discuţie, în orice moment, a oricărui participant, fără a se impune o ordine prestabilită. 

  Simptome. În această fază se va reduce încărcătura emoţională prin solicitarea de a evoca simptomele

specifice de stres pe care le-au trăit imediat după eveniment si pe cele pe care le resimt în prezent.Facilitatorul dă exemple de reacţii emoţionale specifice situaţiilor de stres si despre efectele obisnuite aleacestora, sub aspect cognitiv, emoţional, fizic sau comportamental. Acest mod de raportare la propriilereacţii are rolul de a crea o anumită detasare, pe de o parte, si de a înţelege caracterul „normal” ale acestora, pe de altă parte. 

   Învăţăminte. În acest moment facilitatorul discuţiei prezintă o serie de recomandări si sfaturi care pot aveaun efect pozitiv cu privire la depăsirea momentelor si trăirilor dificile create de eveniment. Scopul este acelade a orienta „victima” spre o strategie adaptativă în raport cu stresul si de a evita amplificarea reacţiilor.Ideea principală, care trebuie explicit  prezentată, este normalitatea reacţiilor emoţionale, faptul că în modobisnuit oamenii suferă modificări în plan afectiv si comportamental după astfel de evenimente si că acesteasunt tranzitorii.

   Reinserţie (învăţăminte). În această fază se cere evocarea unor aspecte pozitive care pot fi extrase, subaspectul experienţei de viaţă personale, din evenimentul respectiv: „ai învăţat  ceva din aceastăîntâmplare?”. Este momentul în care victima unui incident traumatic este pusă în situaţia de a reveni înmomentul prezent, în care evenimentul este lăsat în urmă, iar efortul trebuie concentrat pe o atitudine pozitivă. În această etapă se încurajează orice alte discuţii si întrebări legate de eveniment, iar facilitatoriitrebuie să răspundă acestora. 

18) Ce se înțelege prin adaptare militară și care sunt componentele acesteia?  

Termenul de adaptare militară se referă la funcționalitatea generală în raport cu cerințele instituției militare. În

termeni foarte generali, adaptarea profesională este un proces dinamic si flexibil, prin care individulmobilizează resursele de care dispune pentru a face faţă ansamblului exigenţelor si solicitărilor specificeprofesiunii respective (Simons, Kalichman, & Santrock, 1994). Această definiție pune accentul pe performanță, adică pe măsura în care militarul își îndeplinește rolul prescris de ”fișa postului”. O a altă componentă a adaptării militare este subliniată de Pennington et al. (1943) care consideră că soldatulbine adaptat ”…are un moral ridicat, nu se comportă niciodată ca un individ izolat, ci dimpotrivă, este o parte  funcțională a unității din care face parte. Pe lingă sarcinile de bază, el participă la activități sociale și de altănatură, indiferent dacă acestea sunt simple  jocuri sau alte forme de activități recreative, organizate de alții. Carezultat al acestei relații de ofertă- primire cu colegii săi, simpatiile și sentimentele sunt strâns legate de cei din grupul său. Este mândru de rolul său în armată și simte că este o parte a unității sale”. Această definiție puneaccentul pe comportamentul de relație și pe identificarea militarului cu unitatea din care face parte și cu

obiectivele armatei în general.În ceea ce ne privește, am definit adaptarea, în spiritul modelului interacționist dintre persoană și mediu, ca pe orelație dinamică între două componente fundamentale (Popa, 1999):    O componenta externă, obiectivă, alcătuită dintr -o listă de așteptări instituționale si din criteriile de

 performanţă asociate acestora. Gradul de adaptare, calitatea si eficienţa relaţiei militarului cu mediul profesional sunt fixate prin norme exterioare. În armată, nivelul de performanţă, deci gradul de adaptare,este fixat prin standarde, norme si reglementări care sunt cuprinse în acte oficiale si care trebuie cunoscute siacceptate de militari. Nivelul de adaptare este evidențiat și susținut printr -un sistem de recompense și penalități care valorizează performanțele și conduitele individuale în raport cu așteptările instituției militare.

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 15/24

  O componentă internă, subiectivă, alcătuită dintr -un sistem de resurse individuale si mecanismele deactualizare a acestora, cuplate cu un sistem de evaluare a rezultatelor în raport cu nivelul de aspiraţii(asteptări individuale). Dacă din perspectivă instituţională adaptarea se traduce prin norme si indicatori de performanţă, din perspectivă individuală, aceasta se manifestă prin gradul de satisfacţie resimţit. În general,cu cât oamenii au sentimentul realizării mai depline a scopurilor, cu atât ei sunt mai mulţumiţi si, implicit,mai “adaptaţi”. O parte importantă a componentei interne este și nivelul de atașament al militarului față decamarazi și față de valorile organizației militare din care face parte. Este dificil de spus dacă performanțamilitară este aceea care susține atașamentul față de universul microsocial al unității, ori dacă acest atașament

este acela care susține performanța militară. Probabil cea mai aproape de adevăr este afirmația că ambele se potențează reciproc și definesc împreună nivelul de adaptare.

Situaţia ideală este aceea în care cele două componente ale adaptării sunt concordate. În realitate, acest lucru seîntâmplă foarte rar. Aproape întotdeauna instituţia asteaptă mai mult de la militari, considerând că nivelul deperformanţă, chiar dacă este mulţumitor, nu este suficient. În plus, instituţia militară poate avea așteptări diferiteîn momente diferite, sau chiar așteptări contradictorii în același moment. De exemplu, în condiții de luptăașteptările instituționale merg cătr e spiritul de inițiativă, curaj și asumarea riscului, în timp ce în mediul degarnizoană predomină așteptări de tipul conformismului formal, prudenței și limitării riscului. Ca urmare aschimbării listei de așteptări se schimbă și criteriile de evaluare a adaptării. Astfel, un militar bine adaptat înmediul de luptă poate deveni inadaptat în mediul de garnizoană. Dar și militarii înșiși își pot modifica așteptărilepe parcursul carierei profesionale, cu consecințe asupra nivelului de adaptare. Factori ca diminuarea

 potențialului de promovare, reducerea nivelului de satisfacție materială, efectul cumulativ al riscurilor, apropierea pensionării sau introducerea unor tehnologii noi, dificil de însușit, pot deteriora atașamentul față demediul militar și degrada nivelul de adaptare. Nivelul de adaptare profesională militară (APM) este dat de raportul dintre nivelul de realizare a așteptărilor organizației în raport cu fiecare militar (AO) și nivelul de realizare a așteptărilor   personale în raport cu instituțiamilitară (AP). 

 AO APM=-----

 APAtunci când organizația este satisfăcută de performanța militarului, iar militarul este satisfăcut de ofertaorganizației, nivelul de adaptare este maxim. 

19) În ce constă Teoria Minnesota a Adaptării la  Muncă?

Modelul general al adaptării profesionale se întemeiază pe relația dintre persoană și mediul de muncă și pe potrivirea dintre acestea două . Pe baza acestui model a fost elaborată Teoria Minnesota a Adaptării la Muncă( Minnesota Theory of Work Adjustment ), care se sprijină pe două concepte fundamentale (Dawis, 2004; Dawis,England, & Lofquist, 1964; Dawis, Lofquist, & Weiss, 1968):  mediul de muncă („work environment ”), prin care se înţelege contextul organizaţional care guvernează

activităţile de muncă (obiective, resurse, sarcini, reglementări etc.);    personalitatea profesională („work personality”), prin care se înţeleg resursele si caracteristicile individuale

angajate în procesul muncii.În esență, “Teoria Minnesota a Adaptării la Muncă” se constituie dintr-un set de nouă  propoziții, și o serie decorolare asociate unora dintre acestea, pe care le prezentăm succint în continuare:   Propoziția I . Adaptarea la muncă a unei persoane este în orice moment rezultatul competiției dintre nivelul

satisfacției organizației cu privire la performanța și comportamentul persoanei, și nivelul satisfacțieiindividuale cu privire la mediul de muncă (diverși factori motivatori). 

   Propoziția II . Satisfacția pe care o oferă angajatul organizației (satisfactoriness) este o funcție a gradului decorespondență dintre abilitățile individuale și cele reclamate de mediul de muncă.   Corolarul IIa. Cunoașterea setului de abilități individuale și a satisfacției  pe care o oferă angajatul,

 permite determinarea abilităților necesare întrun anumit loc de muncă. 

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 16/24

  Corolarul IIb. Cunoașterea abilităților reclamate de un anumit loc de muncă și a satisfacției oferite deangajați, permite aprecierea setului individual de abilitați. 

   Propoziția III . Satisfacția individuală este o funcție a corespondenței dintre întăririle oferite de mediul demuncă și setul individual de nevoi (așteptări). Acest lucru reprezintă dovada corespondenței dintre abilitățile personale și cele reclamate de mediul de muncă.   Corolarul IIIa. Cunoașterea nevoilor  individuale și a nivelului de satisfacție personală face posibilă

determinarea întăririlor necesare și a eficienței acestora.   Corolarul IIIb. Cunoașterea întăririlor necesare și a satisfacției individuale permite estimarea setului de

nevoi (așteptări) individuale.   Propoziția IV . Satisfacția individuală este un moderator al relației funcționale dintre satisfacția oferită de

angajat și corespondența abilităților individuale cu cerințele sarcinii.    Propoziția V . Satisfacția oferită de angajat este un moderator  al relației funcționale dintre satisfacția

resimțită de angajat și corespondența abilităților sale cu abilitățile reclamate de mediul de muncă.    Propoziția VI . Probabilitatea ca un angajat să fie concediat este invers  proporțională cu nivelul satisfacției

oferite către mediul de muncă.    Propoziția VII . Probabilitatea ca un angajat să părăsească voluntar mediul de muncă este invers

 proporțională cu nivelul satisfacției individuale.    Propoziția VIII . Durata relației de muncă este o funcție a satisfacției oferite de angajat și a celei resimțite de

acesta.  Corolarul VIIIa. Durata relației de muncă este o funcție a corespondenței dintre abilitățile reclamate de

mediul de muncă și nevoile (așteptările) angajaților.    Propoziția IX . Gradul de corespondență dintre individ (abilități, nevoi) și mediul de muncă (abilități

reclamate și sistem de întăriri) crește odată cu durata relației de muncă. Acest model teoretic, ușor revizuit câțiva ani mai târziu, a stat la baza a numeroase cercetări în domeniulorientării vocaţionale si al reabilitării profesionale, dar s-a dovedit utilă în abordarea unor  variate situaţii alerelaţiilor de muncă. 

20) Care este distincția dintre autoritate și putere? 

Între noțiunile de putere și autoritate există o proximitate semantică. Din acest motiv atitudinea cercetătorilor faţă de acesti termeni oscilează între tentativa unei riguroase diferenţieri si ignorarea oricăror diferenţe, prinutilizarea lor ca sinonime (Neculau, 1977). Dacă pentru Balandier (1971) puterea reprezintă capacitatea de aproduce efecte asupra persoanelor si lucrurilor, pentru Fromm (1941), acest termen are două sensuri strictdiferite: unul de dominaţie si altul de potenţă.În primul caz, este vorba de exercitarea puterii în raport cu alte persoane, iar în cel de-al doilea caz, de a faceceva, de a fi în stare de ceva. Puterea este “potenţială” în timp ce autoritatea este reală (Cowling, Stanworth,Bennett, Curran, & Lyons, 1988). Noţiunea de autoritate este percepută ca având un caracter mai puţin “tare”decât cea de putere. Chiar dacă implică într -o anumită măsură constrângerea, autoritatea o utilizează mai puţindirect si cu mai multă “blândeţe” decât puterea (Ross, 1994).În concluzie, o analiză comparativă a definiţiilor celor două concepte ne conduce la  următoarele constatări

esențiale (Popa, 2004): - Autoritatea și puterea au în comun faptul că descriu o situație de relație asimetrică dintre doi agenți, îninteriorul căreia are loc un proces de modificare a comportamentului unuia de către  celălalt, într -un sens dorit.- Autoritatea de deosebește de putere din cel puţin următoarele puncte de vedere:  

  este percepută ca fiind asociată într -o mai mică măsură cu “forţa” decât noţiunea de putere;   presupune un anumit nivel de recunoaștere și acceptare a comportamentului de influență al agentului

autorității, din partea subiectului acesteia;   are un caracter mai personal decât puterea;  nu reprezintă o calitate sau o proprietate a persoanei, ci o relaţie interpersonală în care cineva vede pe

celălalt ca fiindu-i superior.

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 17/24

 

21) Care este structura generală a modelului eficienței conducerii CTEF 2.0?  

Utilizarea noţiunii de „lider” în mediul militar este una de data relativ recentă. Termenul tradiţional este acelade „comandant”, căruia i se asociază „actul de comandă”, ca atribut profesional esenţial. Importanța crucială a actului conducerii în armată, a generat dintotdeauna un interes particular  față de factoriicare determină eficiența actului de comandă. 

Modelul conducerii eficiente CTEF 2.0O viziune mai largă asupra eficienței actului de comandă stă la baza modelului CTEF 2.0 (Command TeamEffectiveness) elaborat de Grupul de lucru NATO RTO-HFM 127 (2010). Construcția modelului, care are ofinalitate practică, se bazează pe premisa că eficiența unei unități militare este dată de gradul de înțelegere decătre comandant a următoarelor aspecte fundamentale (fig. 10.2):    Condițiile de muncă (contextul misiunii, sarcinile primite, sprijinul organizațional, capacitățile de care

dispun membrii grupului, liderul grupului și grupul ca întreg);   Procesele legate de sarcină și de grup care sunt necesare pentru a îndeplini misiunea în condițiile date;   Obiective finale și intermediare, precum și criteriile de evaluare a progresului către atingerea acestor

obiective (efecte).

Un comandant eficient reevaluează pe parcursul misiunii desfășurarea sarcinii și procesele de grup, în raport cuobiectivele finale și intermediare, efectuând ajustările necesare, atunci când acestea se impun. Unul dintreprincipalele aspecte pozitive ale acestui model este acela că atrage atenția asupra variabilelor critice care potafecta eficiența comenzii. Construcția modelului este una de tip ierarhic, pe patru niveluri, fiind compus dincategorii principale (nivelul 1: conditii, procese, rezultate), componente (nivelul 2 = subcategorii ale categoriilorprincipale din nivelul1: cadrul misiunii, sarcina, organizatia, lider, membrii grupului, grupul, componenteleorientate pe sarcina, componentele orientate pe grup, rezultate in sarcina, rezultate in grup), aspecte (nivelul 3=fiecare componenta din nivelul 2 este detaliata) și caracteristici (nivelul 4= fiecare componenta din nivelul 3este si ea detaliata).

Figura 10.2 Modelul CTEF 2.0 (NATO RTO Task Group HFM-127, 2010)

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 18/24

 

22) În ce măsură și sub ce aspecte se reflectă prezența femeilor asupra capacității de luptă a  

unităților? 

Capacitatea de luptă a unei unități exprimă, în esență, măsura în care unitatea respectivă este capabilă să facăfață sarcinilor de luptă, în conformitate cu specializarea acesteia. În contextul acestei definiții, capacitatea deluptă este rezultanta unui mare număr de variabile, importante prin ele însele, dar și prin interacțiunea lor într -

un anumit context: cantitatea, calitatea și disponibilitatea armamentului și a tehnicii de luptă, asigurarealogistică (echipament, muniție, materiale de întreținere, hrană etc.), personal (numărul și disponibilitatea personalului, nivel de instruire, experiență de luptă, conducere, moral și coeziune etc.). Mai mult, capacitatea deluptă poate fi analizată pe diferite niveluri, de la cel individual, la nivel de subunitate, de unitate, de categorie deforțe armate sau chiar la nivelul unei armate în întregul ei.Un studiu extensiv efectuat de Harrel și Miller (2003) în armata S.U.A., a urmărit să evalueze impactulintegrării femeilor asupra capacității de luptă a unităților. Principalele aspecte investigate au fost:disponibilitatea (dislocarea în teatrele de operații), calificarea (capacitatea de a face față sarcinilor), experiența(numărul  persoanelor cu grade și poziții superioare în unitate), fluctuația de  personal (măsura în care dinamica personalului este redusă) și moralul (evaluarea subiectivă a atașamentului militarilor față de obiectivele unității)Cele mai importante concluzii ale acestui studiu sunt următoarele:    Disponibilitatea. Au fost semnalate indisponibilități ale femeilor încadrate în U.S. Navy ca urmare a lipsei

unor condiții adecvate la bordul navelor. Femeile însărcinate sunt excluse de la misiuni în teatrele deoperații, dar și de la orice alte tipuri de activități care ar putea reprezenta un pericol  pentru făt. Mamelesingure reprezintă în unele cazuri o problemă sub aspectul disponibilității, chiar  dacă și situația în care bărbaților își cresc singuri copiii este destul de obișnuită în armată. Sub acest aspect au fost semnalatedificultăți de asigurare a timpului necesar îngrijirii copiilor, pentru transportul la și de la școală, precum șisolicitarea unor derogări de la programul curent al unităților (mai ales cu privire la ora de prezentare launitate). Deși, în general, se apreciază că femeile prezintă un număr mai mare de zile de absență din cauza problemelor de sănătate, nu au fost găsite dovezi documentare la nivelul unităților care să sprijin această prejudecată. Pe ansamblu, unitățile studiate nu raportează un efect negativ semnificativ al prezenței femeilorasupra disponibilității de participare la acțiuni de luptă. 

La fel ca și bărbații, femeile pot renunța prematur la cariera militară. Într -un studiu cu privire la motiveledeciziei de plecare din armată a ofițerilor navali, Graham (2006) a găsit, în general, motive similare pentru bărbați și femei. Singurele motivații specifice pentru femei au fost inflexibilitatea mediului militar față de planificarea familială, absența perspectivei de promovare și percepția discriminării, hărțuirea sexuală și lipsarespectului.

  Calificarea. Toți comandanții participanți la studiu au afirmat că unitățile lor sunt pregătite complet pentruîndeplinirea misiunilor, iar prezența femeilor nu afectează în nici un fel acest aspect al capacității de luptă.Una din problemele tipice este legată de temerea că femeile nu pot efectua la fel de bine ca și bărbații sarcinicare solicită forță fizică. Situațiile în care acest lucru este adevărat sunt destul de rare. În practică, activitățilefizice sunt efectuate în echipă, iar participarea femeilor nu diminuează performanța fizică de grup. Există șiunități în care femeile nu sunt desemnate să efectueze activități care implică efort fizic ridicat.

   Experiența. Promovarea femeilor pe funcții de comandă este una dintre valorile de bază în armataamericană. Prezența acestora în conducerea unităților este considerată a avea efecte pozitive, atât asuprafemeilor militar, cât și asupra bărbaților. Cu toate acestea, numărul femeilor aflate pe funcții de comandăeste încă relativ redus, pe de o parte ca urmare a timpului necesar pentru accederea  la astfel de poziții, iar pede altă parte, din cauză că un număr destul de mare de poziții militare sunt restricționate pentru femei, ceeace face promovarea în carieră mai dificilă. 

   Fluctuația. O dinamică prea mare a personalului poate afecta negativ capacitatea de luptă, deoarece conducela pierderea unor resurse care susțin competența: cunoștințe, abilități, proceduri de cooperare, coeziune etc.Dacă fluctuația de personal în rândul bărbaților se datorează mai ales abaterilor de la regulamentele și legilemilitare si consumului de droguri, fluctuația femeilor este determinată mai ales de graviditate și de

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 19/24

problemele familiale (Hoiberg & Thomas, 1982). Acest lucru se manifestă mai ales în U.S. Navy, careexclude de la misiuni pe mare femeile însărcinate, în timp ce la nivelul celorlalte arme situația se manifestă într-o măsură mai mică. În rândul seriei de femei pilot din Școala de Aviație ”Aurel Vlaicu” care a absolvitîn anul 1989 a fost consemnată o singură eliminare. Din cauza interdicției de a rămâne însărcinată, una dinstudente a efectuat o întrerupere ”ilegală” de sarcină care a evoluat negativ, iar studenta a fost exmatriculată.Ulterior, după schimbarea regimului politic, ea a fost reintegrată în armată. În aceeași perioadă, numărulstudenților băieți exmatriculați pentru motive de indisciplină a fost de câteva ori mai mare. 

   Moralul și coeziunea. Rezultatele studiului indică faptul că prezența femeilor nu reprezintă un factor primar

de influență negativă a stării motivaționale și a moralului unităților. Cu toate acestea, discuțiile purtate decercetători au scos în evidență trei factori legați de gen care au un efect asupra moralului: percepția dubluluistandard în aprecierea femeilor și bărbaților, hărțuirea sexuală și relațiile romantice între membrii aceleiașiunități. Alte cercetări cu privire la prezența femeilor în unitățile militare au identificat, de asemenea, acesteaspecte ca fiind posibile surse de afectare a moralului și coeziunii. Morris (1996) constată că frecvențaviolurilor în mediul militar este mai ridicată decât în mediul civil. Explicația acestui fapt este pusă pe seamaspecificului cultural hipermasculin caracteristic mediului militar, care implică denigrarea femeii și percepțiaacesteia ca obiect al plăcerii. Pornind de la acest model explicativ, Rosen et al. (2003) descoperit că nivelulde hipermasculinitate este mai ridicat în unitățile mixte decât în cele compuse numai din bărbați, iar intensitatea acestuia crește pe măsură ce timpul petrecut în unitățile mixte este mai îndelungat. Deasemenea, rezultatele au susținut concluzia că în unitățile compuse doar din bărbați hipermasculinitatea

corelează pozitiv cu nivelul coeziunii, în timp ce în unitățile mixte această corelație este negativă.   Dublul standard . În general, majoritatea participanților la studiu au apreciat că bărbații le tratează diferit pe

femei, față de colegii lor bărbați. Acest fapt decurge din standardele fizice, care sunt diferite pentru femei;din faptul că, uneori, nu sunt cunoscute reglementările care le vizează pe femei (de ex., cum ar fi portuluniformei); deoarece modelul cultural în care s-au format le impune bărbaților un mod diferit decomportament față de femei. Îndeobște, dublul standard este apreciat ca un factor  care afectează moralul. Deexemplu, o practică neoficială în U.S. Army impune să se asigure femeilor   posibilitatea de a face duș cel puțin o dată la 72 de ore (deși nu există nici o recomandare medicală în acest sens), ceea ce nu este perceput pozitiv de către colegii lor bărbați. Pe de altă parte, femeile care cred că sunt tratate diferit decât bărbațiiconsideră că ele trebuie să muncească de două ori mai mult pentru a obține aceleași poziții ca și bărbații. 

Deși prezente, efectele negative ale integrării femeilor în armată asupra moralului sunt departe de a fi

importante. Ele sunt citate într-un procent de sub 1% în timp ce pe primul loc, de departe se află efectele actuluide comandă. Pe ansamblu, studiul analizat constată că militarii nu apreciază că  prezența femeilor ar reducesemnificativ capacitatea de luptă a unităților. În situațiile în care femeile  prezintă probleme de adaptare, cum ar fi sarcinile fizice grele, există metode eficiente de compensare. Graviditatea și maternitatea reprezintă două din sursele de afectare a disponibilității, dar numai atunci cândprocentul femeilor dintr-o unitate este prea mare.

23) Care sunt domeniile principale ale evaluării psihologice în armată? 

Componenta evaluativă reprezintă cea mai veche dintre aplicațiile psihologiei în mediul militar. Ea corespunde

orientării prevalente perioadei de început a psihologiei științifice de identificare a diferențelor individuale șievidențiere a relației dintre aceste diferențe și  performanța în muncă. În esență, evaluarea psihologică are dreptobiectiv obținerea unor  indicatori cantitativi și calitativi cu privire la nivelul aptitudinilor, la caracteristicile de personalitate și la manif  estările comportamentale ale militarilor. Finalitatea acestui tip de evaluare seconcretizează, fie printr -o decizie cu privire la ”potrivirea” cu sarcinile de muncă, fie prin instituirea unui program ameliorare a adaptării (instruire sau psihoterapie).Evaluarea psihologică în mediul militar se regăsește în trei domenii principale, care se disting, nu atât prinmetodele și tehnicile utilizate, cât prin obiective și finalitate (Steege & Fritscher, 1991):  evaluarea în beneficiul managementului de personal - recrutarea, selecţia si repartizare pe specialităţi sau

misiuni militare;

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 20/24

  evaluarea psihosociologică - evaluarea stării psihomorale si a coeziunii unităților militare;  evaluarea clinică - evaluarea indivizilor cu probleme comportamentale sau care au fost victime ale stresului

militar. Nu este dificil de sesizat din enumerarea de mai sus, faptul că aceleași evaluări se  practică în mod curent și înmediul civil. Sub aspectul fundamentării teoretice, al principiilor și strategiilor de abordare, precum și almodalităților de investigație, nu există diferențe semnificative între evaluările psihologice din mediul militar șicele din mediul civil. Punerea în practică a acestor modelelor de evaluare comportă însă o serie de particularități în mediul militar, pe care le vom detalia în acest context.

24) Care sunt sursele obiective de evaluare a performanței? 

Sursele de evaluare a performanței pot fi clasificate în două mari categorii: obiective și subiective. În categoria surselor obiective sunt incluse rezultatele concrete ale activității profesionale și înregistrările documentare aleacestora. Putem menționa aici o paletă foarte largă de indicatori de performanță cum ar fi: consemnarea participării și arezultatelor în diferite activități profesionale (misiuni și operații militare, forme de instruire absolvite, ținte distruse,respectarea anumitor parametri impuși cu privire la timpul și resursele alocate misiunilor etc.). Avantajul principal al surselor obiective este acela de a nu lăsa loc erorilor și interpretărilor subiective. Ele nu sunt însălipsite de dezavantaje. Unul dintre cele mai importante este acela că nu surprind decât o parte limitată a performanțeiindividuale. Pot exista situații în care cineva obține o performanță mai slabă, dar simpla ei consemnare obiectivă poateascunde faptul că explicația eșecului rezidă în factori externi, iar prin conduita sa militarul respectiv a evitat o evoluție șimai gravă. Nu de puține ori, înregistrările obiective sunt fragmentare, limitate, și nu surprind toate aspectele semnificativeale performanței individuale. Acestea se referă cu precădere la performanța în sarcină, ignorând performanța contextuală,din care face parte, de exemplu, comportamentul de relație în cadrul unității, atât de important pentru performanțamilitară. 

25) Care sunt sursele subiective de evaluare a performanței? 

Sursele de evaluare a performanței pot fi clasificate în două mari categorii: obiective și subiective.  În categoria surselor subiective sunt incluse aprecierile șefilor direcți sau ale instructorilor, aprecierile colegilor și

autoaprecierile. Principalul avantaj al aprecierilor subiective constă în posibilitatea de a surprinde aspecte ale performanțeiindividuale care scapă înregistrărilor obiective. Contactul direct dintre evaluatori și evaluați poate oferi o imagine multmai bogată a eficienței individuale în sarcini profesionale. În același timp, nu pot fi ignorate dezavantajele evaluărilor subiective. Atunci când efectuate de șefii direcți, evaluările pot fi influențate de propriile lor atitudini sau interese. Uneori,rolul de evaluatori ai propriilor subordonați întră în conflict cu rolul de constructori ai unui mediu de muncă atractiv șistimulativ.Din acest motiv, șefii preferă să facă evaluări pozitive generalizate, lipsite de discriminare între subordonați. Analizândutilitatea evaluărilor realizate de comandanții direcți cu privire la performanța cadeților din armata israeliană, Dover (1991) constată că aprecierile acestora sunt în bună măsură contaminate de atitudini și percepții subiective, iar utilitatearecomandărilor lor cu privire la repartizarea cadeților este adesea discutabilă. Evaluările între colegi sunt foarte tentante,deoarece au capacitatea de a surprinde detalii de performanță inaccesibile chiar și șefilor direcți. 

26) Care sunt fundamentele teoretico-științifice ale selecției psihologice? 

Selecţia psihologică este, în esenţă, un proces decizional bazat pe recoltarea unor  informaţii relevante cuajutorul cărora sunt comparate persoanele care doresc să exercite o  anumită activitate. Aspectele carefundamentează din punct de vedere științific acest proces, sunt următoarele:   Teoria diferențelor individuale, care susține faptul că oamenii diferă între ei sub aspect unei varietăți de

trăsături și aspecte psihologice. Deși comportamentul uman este un  rezultat al relației dintre persoană șisituație, diferențele individuale sunt recunoscute ca având un rol în răspunsul față de situație (Thompson,2008). Altfel spus, trebuie să ne așteptăm ca modul de a reacționa al unei persoane în situații diferite săprezinte anumite caracteristici constante, în funcție de particularitățile acelei persoane. Diferențele

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 21/24

individuale, tind să aibă un impact cu atât mai mare cu cât solicitările impuse de situație sunt mai intense(Larsson, 1989). Din acest motiv, utilitatea selecției psihologice își poate dovedi utilitatea mai ales în raportcu activitățile  profesionale care implică niveluri ridicate de solicitare. 

  Stabilitatea caracteristicilor individuale, care este un corolar al teoriei diferențelor individuale. Selecția psihologică se bazează pe presupunerea fundamentală că trăsăturile și caracteristicile individuale (denumite”aptitudini”) au un caracter stabil, care nu se modifică în timp, sau se modifică într -o mică măsură, subefectul vârstei, ale impactul experiențelor de viață sau prin învățare. Evident, stabilitatea are un caracter relativ, aproape orice caracteristică individuală, mai ales de ordin psihic, fiind susceptibilă la modificări pe

parcursul vieții individuale. Totuși, chiar dacă aptitudinile individuale nu sunt imuabile, se poate accepta faptul că modificarea lor în timp, la nivel individual, are o plajă limitată de variație, care  păstrează într -oanumită măsură diferențele individuale inițiale. Dacă acceptăm această afirmație, atunci selecția psihologicăeste cu atât mai eficientă cu cât se întemeiază pe caracteristici individuale (denumite predictori) care au oșansă mai mică de variație în timp. 

  Variația performanței profesionale în funcție de diferențele individuale. În conformitate cu acest principiu, pot fi identificați și măsurați diverși indicatori de performanță în activitate, care sunt denumiți ”criterii”.Deși nivelul de performanță poate fi pus în legătură cu numeroși factori (de ex., experiența profesională,cooperarea, suportul tehnologic etc.), selecția  psihologică se bazează pe presupunerea că o partesemnificativă a variației acestuia este determinată de particularitățile individuale. În principiu, selecția psihologică este cu atât mai utilă cu cât există dovezi că o parte mai importantă a performanței profesionale

(criteriu) poate indusă de particularitățile individuale (predictor). Evidențierea relației dintre predictor șicriteriu reprezintă cheia de boltă a selecției psihologice și se concretizează în procesul de validare, despre care vom vorbi mai târziu.

Din cele prezentate mai sus rezultă că, principial, selecția psihologică presupune următoarele componentefundamentale: identif icare și măsurarea indicatorilor relevanți ai  performanței profesionale (criterii);identificarea și măsurarea caracteristicilor psihologice relevante (predictorii); validarea relației dintre indicatoriide performanță și caracteristicile individuale; un proces de decizie prin care este persoanele considerate”potrivite” sunt admise, iar  cele considerate ”nepotrivite” sunt respinse. Figura 11.1 include aceste componentede bază, care presupun fiecare, la rândul lor, câteva componente specifice.

Figura 11.1 Un model sintetic al selecției psihologice 

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 22/24

 

27) Ce se înțelege prin validarea de criteriu predictivă? 

Criteriul este o valoare care decurge dintr-un proces de măsurare si exprimă cât de bine sunt îndeplinitesarcinile posturilor de muncă de către  persoanele care le ocupă. Utilitatea criteriilor constă în faptul căreprezintă indicatori de referinţă pentru validarea selecţiei  psihologice. Problemele pe care le ridică evaluareacriteriilor depășesc cu mult spațiul pe care ni-l putem permite aici, de aceea ne vom limita la proiectarea unor

deschideri generale spre aspectele esențiale: analiza muncii, alegerea criteriilor și măsurarea criteriilor. Provocarea fundamentală căreia trebuie să îi facă față orice examen de selecție   psihologică este validitatea. Înesență, aceasta descrie intensitatea legăturii dintre valorile măsurate ale predictorului și cele ale criteriului,motiv pentru care vorbim de validitate de criteriu. Din punct de vedere statistic, validarea de criteriu presupunecalcularea unui indicator al asocierii dintre unul sau mai mulți predictori și un criteriu de performanță.Obiectivul fundamental este acela de a face o predicție cu privire la valorile criteriului pe baza valorilor   predictorului (predictorilor). Presupunând că valorile acestora sunt de tip cantitativ, continuu, cel mai utilizatindicator al validității este coeficientul de corelație (Pearson), denumit în acest context coeficient de validitate.

Figura 11.2 Modelul generic al validării predictive 

În funcție de procedura de constituire a criteriului și predictorului, validarea de criteriu este de două tipuri: predictivă și concurentă (APA Standards, 1999). În cazul validării predictive, în prima fază se măsoară valorile predictorului pe candidații care se prezintă pentru angajare, iar decizia de angajare se ia fără a se ține cont derezultatul testării. În faza următoare, se măsoară valorile criteriului pentru cei admiși, după care se calculeazăcorelația acestora cu valorile  predictorului. O astfel de procedură prezintă dezavantajul costurilor mai ridicate,din cauza evaluării unui număr mai mare de candidați decât cei care vor fi incluși în studiul de validare. 

28) Ce este atenuarea de fidelitate?

 Fidelitatea măsurării. Predictorul și criteriul rezultă dintr -un proces de măsurare. În esență fidelitatea se definește prin cât de exact reflectă valorile măsurate caracteristica supusă măsurării.Fidelitatea perfectă indică o măsurare absolut exactă, fără erori. În conformitate cu  teoria clasică a măsurării,însă, acest lucru nu este posibil. Ca urmare, orice măsurare conține, pe lângă o valoare adevărată, și o anumităcantitate de eroare. Măsurarea poate fi descrisă, din  punctul de vedere al fidelității, sub mai multe aspecte:obținerea acelorași scoruri în măsurări succesive (fidelitatea test-retest); obținerea acelorași scoruri cu douăversiuni ale aceluiași test (fidelitatea testelor paralele), itemii care compun un test se referă la același construct(consistență internă). Cu cât indicatorii de fidelitate sunt mai mici, valorile rezultate din măsurare conțin o cantitate mai mare de eroare. Din punct de vedere statistic, unul dintre efectele erorii măsurare constă în

diminuarea coeficienților de validitate, fenomen descris pentru prima dată de Spearman (1904), care l-a denumitatenuarea corelației. Tot Spearman a propus și o soluție pentru corecția atenuării de fidelitate (formula 11.1), pe baza coeficientului de fidelitate care, de regulă este indicele de consistență internă Cronbach alfa, dar poatefi oricare alt coeficient, specific celorlalte tipuri de fidelitate menționate. 

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 23/24

29) Ce este restricția de amplitudine? 

 Restricția de amplitudine. Carreta și Ree (2003) evocă un studiu efectuat de Thorndike, în anul 1944, în legăturăcu validitatea selecției psihologice a piloților militari. Un grup experimental de 1036 candidaţi piloţi din U.S. Army Air Corps au fost admisi în procesul de instruire, indiferent de scorul obţinut la cinci teste de aptitudini.Ulterior, au fost calculați coeficienții de validitate pentru rezultatele la testele psihologice în raport cu uncriteriu de performanţă în instruire, pentru toţi cei 1036 candidaţi si, separat, pentru 136 de candidaţi care ar  fi fost admisi dacă s-ar fi aplicat standardul de selecţie existent în uz. Scorul compozit rezultat din cele cinci

teste psihologice a obţinut o corelaţie de 0.64 pentru întregul lot evaluat si de numai 0.18 pentru lotul care ar fi putut fi selectat conform standardului existent. Explicația acestei situații constă în efectul de restricție deamplitudine. În esență, acesta este provocat de reducerea variabilității uneia sau ambelor variabile care intră într-un calcul de corelație. Figura 11.3 ilustrează mecanismul prin care se produce restricția de amplitudinedirectă. Dacă dintre candidații prezentați la selecție, doar o parte sunt admiși, iar dacă dintre cei admiși unii sunteliminați în procesul de instruire, atunci coeficientul de validitate se calculează doar pentru o mică parte dintrecandidații care au intrat în procesul de selecție. Și anume, doar pentru cei mai ”buni” dintre aceștia. Acest lucruare drept efect limitarea corespunzătoare a coeficientului de validitate.

Figura 11.3. Restricția de amplitudine directă dublă, prin selecție și eliminare 

30) Care sunt strategiile decizionale de finalizare a selecției? 

Punctul final al selecției este valorizarea candidaților și adoptarea unei decizii în raport cu obiectivul selecției. Oclasificare simplă a tipurilor de decizie în selecție este oferită de Messick  (1988), care identifică trei categorii:

a. Apt/Inapt . Candidații sunt împărțiți, prin fixarea unui scor critic (cut-off score) în două categorii, unii caresunt admiși iar alții care sunt respinși. În mod obișnuit, candidații respinși au dreptul de a se prezenta la un nouexamen, după un interval de timp, de regulă un an, dar numai o  singură dată pentru aceeași specialitate. b. Clasificare. Fiecare candidat primește un scor, calculat pe baza testelor utilizate, printr-o metodă integrativă.Ulterior, instituția militară la care se prezintă candidații iau decizia de admitere în funcție de numărul de locuri, în ordinea scorului aptitudinal (de ex., aceasta este modalitatea în care se procedează în cazul selecției dinaviația militară franceză). c. Plasament . Pe baza rezultatelor evaluărilor psihologice, candidații sunt clasificați în anumite grupe valoricecare corespund diferitelor specialități militare. De exemplu, la recrutarea militarilor din armata României, în perioada serviciului militar obligatoriu, recruții erau clasificați în trei categorii, în ordine descrescătoare (0, 1,2), care erau utilizate la repartiția pe arme și specialități (în specialitățile cele mai complexe fiind repartizați cei

din grupa 0).La rândul lui, Osburn (1987), descrie următoarele tipuri de decizie psihologică: - decizie bazată pe predictor unic;- decizie bazată pe utilizarea unei baterii de teste (predictori); - selecţie secvenţială, în stadii succesive;- pre-respingere (utilizarea unuia sau mai multor criterii ușor de aplicat, pentru eliminarea candidaților care nurespectă anumite condiții de bază); - pre-acceptare (utilizarea unuia sau mai multor criterii ușor de aplicat, urmată  pentru acceptarea candidaților care au șanse de reușită). 

8/3/2019 Subiecte facute militara

http://slidepdf.com/reader/full/subiecte-facute-militara 24/24

Din punctul de vedere al dinamicii deciziei, Cronbach (1965, apud Steege & Fritscher, 1991) face distincție între decizia unistadială și decizia multistadială. În primul caz, decizia are loc la sfârșitul procesului deevaluare, o singură dată, indiferent cât de multe ar fi probele și testele utilizate. În al doilea caz, evaluarea estecompusă din mai multe etape (teste de  performanță, teste de personalitate, interviu etc.), fiecare etapă fiindmarcată de o decizie, astfel încât numărul candidaților se reduce progresiv. Acest model decizional este, îngeneral, considerat inadecvat și nerecomandabil, deoarece performanța profesională nu este dependentă în  mod necesar de performanțe ridicate la fiecare dintre criteriile de selecție, luate separat.  Comitetul pentru acordarea licenței medicale a piloților, din cadrul organizației europene de reglementare

aeronautică (JAA, 2000) a sintetizat o serie de recomandări pentru decizia de evaluare psihologică. Deși estevorba de o organizație civilă, recomandările au fost preluate de la European Association for AviationPsychology, ai căror membri activează și în aviații militare ale unor țări din cadrul NATO, unde acesterecomandări sunt respectate:   În cazul piloţilor aflaţi în activitate, constatarea unor deficienţe marcate la nivelul aptitudinilor operaţionale

va fi evaluată în raport cu eventuale trăsături de personalitate cu efect compensator.  Pentru a fi apreciat ca lipsit de caracteristic critice, un candidat nu trebuie să aibă rezultate sub medie la nici

una din aptitudinile operaţionale, prin comparaţie cu norma de grup.  Atunci când mai mult decât un singur test este utilizat pentru o anumită aptitudine, se va lua în considerare

rezultatul cel mai bun.  Sub aspectul factorilor de personalitate, candidatul va trebui să nu obţină scoruri extreme în raport cu norma

de grup la trăsăturile esenţiale (motivaţie, adaptare la stres, disponibilitate socială, atitudine faţă de muncă).Unul din aspectele importante ale deciziei psihologice este integrarea în contextul decizional mai larg al procesului de selecție, care nu este exclusiv psihologică. Selecția include, adesea, pe lângă rezultatul evaluării psihologice, și alte decizii: medicală, academică, profesională (aprecierea unor specialiști în domeniul profesional respectiv). De regulă, psihologii sunt atașați ideii de independență decizională, dar acest lucru nueste întotdeauna benefic. Mai întâi, pentru că aspectele de ordin psihologic nu contribuie neapărat în modsingular și independent în predicția adaptării profesionale. În al doilea rând, pentru că asumarea unui drept dedecizie finală îi pune pe psihologi în situația de a-și asuma o responsabilitate foarte mare cu privire la succesulprofesional al candidaților admiși, ceea ce nu este neapărat justificat de gradul de fundamentare a deciziei. În  fine, o decizie de tip apt/inapt, de exemplu, presupune o simplificare extremă a valorii candidaților, pe cândevaluarea printr-un scor valoric poate permite o repartiție mai largă a acestora și posibilitatea de a ține cont și de

surse complementare de evaluare.