La FILIT

Daniel Cristea-Enache,

Din fericire, redus si scurt nu echivaleaza intotdeauna cu incropit; dimpotriva, tocmai manifestarile lungi si dezlanate, fara un concept coerent, fara cap si coada, au darul de a-si plictisi si a-si alunga publicul potential. Nu a fost cazul, la Iasi. La toate cele trei evenimente la care am participat in cadrul FILIT, un public consistent a umplut spatiile de manifestare.

,,Tripticul" meu personal a inclus o intalnire cu elevii si profesorii Colegiului ,,Costache Negruzzi", o masa rotunda alaturi de critici si istorici literari din inca-tanara generatie si o seara FILIT in care am putut asculta doi intelectuali straluciti, unul rus, altul roman. Ma voi referi pe rand la fiecare eveniment, fiindca merita.

Confesiunile lui Petre Barbu

Intalnirea de la Colegiul ,,C. Negruzzi" a fost - caut o sintagma cat mai potrivita - de o spectaculoasa normalitate. Alaturi de doi scriitori de calibru, Ioan Grosan si Petre Barbu, trei profesori dedicati (de romana, Mihaela Dobos si Cezar Zaharia, si de istorie, Elvira Rotundu) si un inspector cu pasiune pentru literatura romana contemporana (Camelia Gavrila), timpul a trecut foarte repede. Un moment savuros a fost acela al plecarii lui Ioan Grosan spre trenul (nu de noapte) care urma sa-l duca in Maramuresul sarbatoririi zilei sale de nastere. Cand Grosan s-a ridicat si a plecat traversand imensul amfiteatru, cam un sfert din publicul tanar s-a ridicat ca la un semn si a pornit dupa el, pentru a obtine (fie si peripatetizand) autografe. Riscul era ca Grosan sa piarda trenul, precum in ,,Prostii" lui Rebreanu despre care tocmai vorbise - astfel ca amfiteatrul s-a reumplut cu

sfertul disipat si sute de eleve si elevi l-au ascultat, cu gurile cascate, pe timidul Petre Barbu facand confesiuni nu-numai-literare. Eu am avut norocul de a sta intre doua personalitati marcante si puternice: acest scriitor sensibil si timid, care a marturisit ca nu a participat niciodata la un festival, si o inspectoare de calibru intelectual, care a stiut sa faca o punte intre scriiturile atat de diferite ale autorilor invitati.

Cei doi aveau sa se reintalneasca, in seara zilei urmatoare, pe scena Teatrului National unde s-au decernat premiile liceenilor. Liceenii din Iasi au votat romanul lui Petre Barbu, ,,Marea petrecere" (pe locurile urmatoare, ,,Punct si de la capat" de Gabriel Chifu si ,,Laika" de Adrian Alui Gheorghe), iar Camelia Gavrila i-a decernat premiul. Miza cea mai importanta a evenimentului a fost atinsa. E vorba despre suscitarea si resuscitarea interesului tinerilor pentru literatura - atat pentru cea clasica, din canonul cultural, cat si pentru cea contemporana, scrisa de autori vii pentru cititorii de azi. Pledez de mult pentru intalnirea in profunzime a celor doua sfere: cea a literaturii si cea a educatiei, a Manuscrisului si a Scolii. Iar ceea ce am vazut la Colegiul ,,Costache Negruzzi" din Iasi dovedeste inca o data ca scriitorii de azi pot ajunge la mintile si inimile tinerilor, daca li se creeaza cadrul de intalnire si comunicare.

,,Criticul, mediator cultural" a fost tema mesei rotunde la care am participat a doua zi, la Muzeul ,,Vasile Pogor", alaturi de Alexandru Calinescu (moderator), trei critici ieseni (Antonio Patras, Bogdan Cretu, Doris Mironescu), unul sibian (Radu Vancu) si unul oradean (Marius Mihet). Eu eram bucuresteanul, dar oricum incadrarile acestea geografice nu mai au niciun rol clasificator in epoca internetului unde vorbim toti cu toti si unde nu mai conteaza locul anume din care o faci. Ce ar trebui sa faca un critic literar care se respecta in acest nou peisaju Cum trebuie el sa se adapteze astfel incat sa nu piarda trenul, agatandu-se, fie si in ultima clipa, de bara metaforizata de Al. Calinescua Cum mediaza el intre propriile exigente evaluative si asteptarile unui public mai largd Ce avem de facut, pentru a reedita exemplul lui Lovinescu, marele critic invocat de Patras si care a sustinut modernizarea literaturii romane pe tot parcursul epocii interbelice, fiind nu altceva decat un profesor de liceue Dezbaterea a conturat cateva posibile raspunsuri. Sentimentul publicului prezent a fost ca ea a durat prea putin si ca ar mai fi putut continua cel putin o ora, fara a plictisi. Iata un semn ca actiunea critica ii intereseaza pe cititorii carora, in fond, le este adresata.

Caci nu scriem despre carti nici pentru autorii care asteapta favoruri si indulgente, si nici pentru a ne sublinia propria inteligenta nemaiintalnita. Scriem pentru cititoare si cititori, structurand din mers literatura romana care se face si se citeste azi.

Eminescu si Paradisul

Seara, la al treilea eveniment din ,,tripticul" meu de la FILIT, am avut o dubla si eclatanta confirmare a acestui fapt. Un scriitor rus de o originalitate frapanta, Evgheni Vodolazkin, si un eseist roman care pare sa reconfigureze prezentul cultural romanesc cu fiecare carte, Horia-Roman Patapievici, au vorbit in fata unui teatru plin, primul intr-un dialog cu un critic literar (Bogdan Cretu) si un... preot (Pr. Constantin Sturzu), al doilea intr-o conferinta exceptionala, intitulata ,,Eminescu si Paradisul". Daca Vodolazkin a incercat sa ajunga la sufletul omului contemporan, recuperabil din virtual, mediatic, tehnologic, Patapievici s-a straduit sa refaca arborescenta uluitoare a mintii eminesciene, mentionand la tot pasul contributiile anterioare ale lui G. Calinescu.

Dupa cum se vede, viitorul si trecutul sunt a filei doua fete: criticii literari au fost, sunt si vor fi un rau necesar.