Jürgen, Habermas,

9
Boncescu Diana Elena Filosofie, anul III Istoria filosofiei contemporane Seminar Jürgen Habermas Teoria acţiunii comunicative şi a discursului 1. Consideraţii generale Habermas studiază la Universităţile din Göttingen şi Zurich, obţine doctoratul la Universitatea din Bohn în 1954 pentru ca apoi să îşi continue studiile la Institutul de cercetări sociale din Frankfurt unde devine membru marcat al Şcolii de filosofie din Frankfurt, un spaţiu scolastic în care regăsim nume importante Adorno, Max Horkheimer, Erich Fromm, Herbert Marcuse, and Walter Benjamin. Cariera sa academică ia avânt în anii următori în care îl regăsim director al Institutului Max Planck iar mai apoi profesor de filosofie la Universitatea din Frankfurt, perioadă în care susţine numeroase seminarii în Statele Unite ale Americii (Braaten:1991, p. 1). Consensul general îl plasează pe J. Habermas printre cei mai importanţi şi influenţi filosofi contemporani datorită 1

description

HABERMAS

Transcript of Jürgen, Habermas,

Boncescu Diana ElenaFilosofie, anul IIIIstoria filosofiei contemporaneSeminar

Jrgen Habermas

Teoria aciunii comunicative i a discursului

1. Consideraii generaleHabermas studiaz la Universitile din Gttingen i Zurich, obine doctoratul la Universitatea din Bohn n 1954 pentru ca apoi s i continue studiile la Institutul de cercetri sociale din Frankfurt unde devine membru marcat al colii de filosofie din Frankfurt, un spaiu scolastic n care regsim nume importante Adorno, Max Horkheimer, Erich Fromm, Herbert Marcuse, and Walter Benjamin. Cariera sa academic ia avnt n anii urmtori n care l regsim director al Institutului Max Planck iar mai apoi profesor de filosofie la Universitatea din Frankfurt, perioad n care susine numeroase seminarii n Statele Unite ale Americii (Braaten:1991, p. 1).Consensul general l plaseaz pe J. Habermas printre cei mai importani i influeni filosofi contemporani datorit diversitii preocuprilor sale ce traverseaz interdisciplinar domenii relativ distincte pn la un punct, de la tiinele sociale i tiine politice la raionalism i filosofia cunoaterii i a comunicrii. Acestui interes pluridisciplinar i se adaug un caracter multicultural derivat din activitatea sa desfurat n spaiul german, originar i formativ i n cel american pe care l-a frecventat adesea n context academic.Relevana unei idei sau teorii se verific prin inovativitate i aplicabilitate. n acest sens, Habermas este prolific prin teorii notorii cum sunt cele referitoare la capitalismului trziu , la cunoaterea tiinific, la o metodologie general a tiinelor sociale, la comunicarea n societate, la o reconstrucie critic a antropologiei, o analiz a configuraiei politice din societile avansate sau la o filozofie a dreptului ( Habermas: 2000, p. 2). Toate aceste idei i teorii se constituie ntr-un amsamblu subsumat unei viziuni coerente i generale cunoscut sub numele de teoria societii n intenie practic, ce aduce n atenie rolul participrii i al discurului public, transfernd accentul pe consens ntr-un proces de umanizare n analiza i nelegerea cunoaterii. Habermas depete astfel condiionrile de tip ontologic i pe cele de sorginte antropologic reuind o viziune holistic mult mai aplicat n contextul societii contemporane n care metafizica nu mai reuete s ofere explicaii suficiente i pertinente. 2. Teoria aciunii comunicativeOrice ncercare de a nelege de ce Habermas rmne un punct de reper n filosofia contemporan trebuie s nceap cu una dintre lucrrile sale majore, Teoria Aciunii Comunicative, un studiu critic la adresa teoriilor raionaliste ce au fundamentat sociologia clasic i teoria critic neo-Marxist. Soluia la care filosoful recurge este dezvoltarea unei teorii pe dou paliere, pe de o parte analiza raionalitii comunicaionale iar pe de alta o teorie a modernitii (White 1989). n acest context, Habermas prefer paradigmei unilaterale a modernitii pe cea pluralist ce se supune unor alte norme de corectitudine, norme ce includ n mod firesc verificarea practic prin intermediul actanilor. Motivaia demersului este nelegerea faptului c legitimitatea unei teorii sociale este relativ, ea implic n mod necesar o explicaie pluralist. Scopul autodeclarat este n consecin unificarea diverselor teorii i a metodelor i presupoziilor acestora printr-o abordare critic menit s stabileasc limitele i parametrii funcionalitii lor (Habermas: 1987,vol.2, p 375). n prim instan Habermas dezvolt o definiie epistemic, practic i intersubiectiv a raionalitii pe care filosoful nu o consider doar un depozit de cunotine, ci facultatea de a acumula i de a utiliza aceste cunotine (Habermas: 1987, vol. 1, p 11). Calitatea de posesor este nlocuit cu cea de agent, de actor social, implicat activ n procesul cunoaterii ceea ce investete teoria lui Habermas cu o dimensiune pragmatic. Structurile comunicrii ocup prin urmare un loc central dat fiind c limba este principalul mediu de coordonare a aciunii, chiar dac nu este unicul. Teoria lui Habermas reconstruiete o atitudine performativ care, conform autorului, implic orientarea practic, nspre nelegere, a vorbitorilor ceea ce se constituie n telosul inerent al discursului. Adoptarea acestui tip de atitudine permite ca interlocutorii s se lanseze ntr-o aciune comunicativ, distinct de alte tipuri de aciuni sociale prin calitatea sa consensual care stimuleaz potenialul de raionalitate. Articulnd aceast teorie filosoful a fost nevoit s acorde o atenie special mecanismului prin care acest consens devine posibil, n alte cuvinte, condiiilor necesare pentru ca actul de vorbire s fie un succes ilocutoriu (Habermas: 1987, vol. 2, p. 232). n acest sens, sensul actului de vorbire este indisolubil legat de argumentare, de motivare, ambele supuse fiind automat criticii i justificrii. Actul vorbirii reuete sa fie neles atunci cnd interlocutorul are o atitudine pozitiv fa de cele susinute de ctre vorbitor (Habermas: 1987, vol.1, p. 9597; 282; 297). Prin urmare, Habermas leag succesul n actul comunicrii de raionalitatea discursului.Acceptabilitatea argumentrii confer discursului validitate ntr-un context social i nu unul de natur logic pur. Diversitatea interaciunilor sociale implic astfel n viziunea filosofului trei tipuri de validitate fundamentale, utilizate n orice act de comunicare cu scopul obinerii unui consens, tipuri corelate cu relaiile implicate n situaia n care vorbitorul ncearc s spun cuiva ceva despre ceva anume. Astfel, Habermas asociaz criteriul sinceritii, al rezonabilitii din punct de vedere social i al corectitudinii, respectiv cel al adevrului factual cu actele de vorbire constatative, ce exprim intenia de a comunica o credin, actele de vorbire care vizeaz mprtirea unei informaii sau cunotine i care astfel stabilesc o relaie de comunicare cu interlocutorul, i actele de vorbire ce ncearc s reprezinte lumea exterioar. Acest set de criterii de validitate permit o abordare cuantificabil a succesului unui act de vorbire. Astfel, un asemenea act poate eua sau poate avea succes relativ la una sau mai multe dintre criteriile menionate. Teoria aciunii comunicative nu a fost deloc scutit de critic. Una dintre cele mai bine susinute s-a referit la aspectele referitoare la sens. Din perspectiva filosofiei analitice a limbii teoria lui Habermas nu ia n considerare faptul c un set finit de cuvinte poate rezulta n combinaii nefinite de propoziii (Heath: 2001). Contraargumentele vizeaz distincia care n mod necesar trebuie fcut ntre funcia comunicativ, social i cea gramatical a unei propoziii. 3. Teoria discursuluiLegat de teoria aciunii comunicative prin prisma criteriilor de validitate este evident structura argumentrii. Din aceast perspectiv, teoria discursului, conform lui Habermas, presupune c un anume tip de validitate avut n vedere determin practicile potrivite de argumentare, ca atare, implic o analiz pragmatic a argumentrii ca practic social. Filosoful recurge la reconstrucia presupoziiilor normative ce intr n structura unui discurs, reconstrucie ce se detaeaz i ea de sensul strict logic pentru a distinge ntre cele trei aspecte ale practicii argumentrii, i anume: argumentul ca produs, ca procedur, respectiv, ca proces, asociate de ctre Habermas celor trei perspective tradiionale de evaluare a argumentrii: logic, dialectic i retoric( Habermas: 1987, vol.1). Fiecare dintre aceste perspective se constituie ntr- un nivel de presupoziie necesar n evaluarea forei unui argument. Nivelul logic al argumentului privit ca produs uzeaz de proprietile intrinsece ale acestuia ca surs a validitii . Nivelul dialectic implic o competiie pentru cel mai bun argument ce trebuie s ia n considerare un anume set de criterii cum ar fi necesitatea de a se adresa subiectului aflat n discuie, de a dispune de dovezi specifice amd. n fine, nivelul retoric, extrem de relevant, presupune criteriul persuasiunii. Un proces retoric adecvat se traduce ntr-un set de presupoziii pragmatice, ntre care patru de importan major: neexlcuderea niciunui agent capabil s aduc o contribuie relevant, egalitatea participanilor din punct de vedere al interveniei acestora, exprimarea opiniilor participanilor n mod sincer i nedisimulat, respectiv, lipsa unor surse coercitive n procesul n sine sau n procedurile discursului (Habermas: 2003). Acest set este, totui, unul ideal, contrafactual.O alt dimensiune avut n atenie de ctre Habermas este analiza modului n care aspectele practicii argumentrii se aplic unor coninuturi diferite. Filosoful ine cont de idealul pe care l implic anumite criteria de validitate, cum ar fi sinceritatea care este de natur subiectiv i ca atare poate fi cuantificat doar prin comparaie cu comportamentul vorbitorului i nu n discursul propriu zis. n ceea ce privete alte criterii, ca de exemplu adevrul i corectitudinea, acestea se supun unei analize strict discursive. n alte cuvinte, fiecare criteriu de validitate se aplic unui anume tip de coninut.

4. Concluzii Dincolo de orice posibil critic la adresa teoriei aciunii communicative st importana aplicabilitii acesteia n contextual tiinelor politice i nu numai. Habermas crede cu trie n abilitatea discursului ca act de comunicare de a concilia i de a nregistra success n ideea medierii ntre participani, ntre actorii sociali. Este notorie preocuparea sa pentru nelegerea conflictului ntre civilizaii dup evenimentele tragice derulate n 11 Septembrie 2001 n Statele Unite ale Americii ca urmare a atacului terrorist asupra turnurilor gemene. n interviurile date pe acest subiect, ca i n articolele publicate n acelai context, Habermas identific printre cauze eecul discursiv. Falia, adesea pus pe seama mijloacelor de comunicare indirect, dintre ceea ce vorbitorul intenioneaz s spun i modul n care argumenteaz, ce cade examenul criteriile validitii, determin auditoriul, respectiv interlocutorul, s reacioneze cu suspiciune i nencredere. Dac n ceea ce privete cauzele sunt de acord cu Habermas ntr-o foarte mare msur, am rezerve fa de ideea posibilitii de a opera la nivelul actelor de vorbire ntr-un mod aproape chirurgical. Evaluarea unui discurs folosind criteriile validitii, chiar presupunnd c acestea nu sunt contrafactuale i c pot avea aplicabilitate direct, raportat la actul vorbirii, nu implic n mod necesar succesul comunicrii n sensul maximizrii forei de persuasiune, i asta pentru c, dincolo de cele trei nivele identificate de filosof, logic, dialectic i rhetoric, avem cel puin nc unul: cel al corespondenei axiologice. Bibliografie:Jrgen, Habermas, The Theory of Communicative Action.Vol. I:Reason and the Rationalization of Society, Ed. Beacon, 1984;Jrgen, Habermas,The Theory of Communicative Action.Vol. II:Lifeworld and System, Ed. Beacon, 1987;Jrgen, Habermas,The Future of Human Nature, Ed. Polity, 2003;Bohman, James, Rehg, William, Jrgen Habermas,The Stanford Encyclopedia of Philosophy, 2014.

5