Jurgen Habermas analizează evoluţia presei odată cu restructurarea spaţiului public. Elementele care stau la baza acestei evoluţii, de la presa de informare la presa de opinie, sunt atât de ordin economic cat şi politic.

Habermas face distincţia

între editor, care are rolul de promotor al unor valori,mesaje şi

redactor, cel care procesează bucăţi de mesaje şi decide ce iese pe piaţă.

Editorii asigurau presei baza comercială dar nu o comercializau.Presa care se dezvolta din puterea de judecata a publicului , rămânea instituţia acestui public. Presa comercială apare odată cu stabilirea statului de drept burghez şi trebuie să profite de orice posibilitate de câştig.

Dacă până mai înainte redactorul depindea de un patron din a doua jumătate a secolului al XX-lea libertatea redactorului de a scrie este limitată întrucât acesta ajunge să fie controlat de organizaţiile politice fiind astfel manipulat. Astfel nu mai putem vorbi despre presa transparentă,ci despre o presă care depinde într-o oarecare măsură de sfera politică.

Cu timpul, puterea publicităţii devine din ce în ce mai însemnată,încât,în unele state, instaurarea media a fost luată în regia statului sau pusă sub controlul ei.

Sfera publică trebuie să îşi asume sarcina echilibrării intereselor care se sustrag formelor clasice ale unei înţelegeri parlamentare.

• Activitatea publicitară urmăreşte să întărească prestigiul propriei personae fără să realizeze o dezbatere publică. Astfel, sfera publică reprezentativă veche nu reapare pur şi simplu ci împrumută sferei publice burgheze anumite trăsături: marile organizaţii devin managerii propriilor lor poziţii ; ”moderna publicity” este strâns înrudită cu feudala “publicness”.

Max Weber afirmă faptul că în era liberală sfera publică a creat partidul onorabilităţilor.Acesta era format din comercianţi şi întreprinzători, fapt pentru care politica era o ocupaţie secundară pentru aceştia.

Treptat structura partidelor se schimbă, o cauză a acestei schimbări fiind socializarea drepturilor egalitare burgheze, astfel apărând partide mari, ce depaşeau organizaţiile locale şi aveau ca scop mobilizare maselor de persoane. Acum partidele sunt formate din politicieni de profesie, comitetele locale pierzându-şi din importanţă. Partidele au trebuit să se axeze pe propagandă şi reclamă în sprijinirea unui candidat. Apariţia partidelor cu aparatele sale birocratice duce la manipularea masei cetăţenilor.

Încă din anul 1745 un deputat englez sublinia faptul că “o persoană aleasă devine reprezentantul sau avocatul poporului”. Această idee a fost preluată ulterior de către Burke şi Blackstone ce o integrează în clasa doctrinară a mandatului liberal.

Într-o descriere făcută de Friesenhahn, Parlamentl se transformă treptat, dintr-o instituţie formată din nişte bărbaţi aleşi ce susţin interesul general şi adoptă teoretic cele mai bune decizii pentru majoritate, într-o “tribună publică” ce este privită de către toţi cetăţenii cu ajutorul mijloacelor mass-media. Dezbaterile din Parlament se afişează în faţa publicului asemenea unui “show”.

Sfera publică a devenit mai sceptică, astfel principiul critic al publicităţii a devenit unul al integrării dirijate.