Planul:

Introducere

1. Istoricul şi evoluţia politică a Japoniei

2. Analiza principalelor prevederiale Constituţiei din 3 noiembrie 1946

3. Dreptul japonez – particularităţi şi influenţe

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Succesiunea şi cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt tributare

calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit odinioară în China

(începând cu anul 140 î.e.n.), adoptarea făcându-se în Japonia sub domnia

împăratului Kotoku, în anul 645. Alcătuirea calendarului urmează sistemul

numelor erelor (nengo). Două sau mai multe ere alcătuiesc o perioadă; numele unei

perioade se stabileşte, în principiu, după cel al capitalei, reşedinţă a suveranului şi

marchează începutul unei domnii mai importante. Numele erelor sunt alese în

funcţie de evenimentele majore din viaţa ţării, indiferent dacă au un caracter fast

sau nefast. De pildă, o urcare pe tron, o perioadă de prosperitate, stabilirea unei

reforme sau o calamitate naturală pot fi pretexte pentru a fixa numele unei ere.

Numărul anilor cât durează o eră este variabil.

Epoca medievală cuprinde o perioadă de şapte secole, începând cu secolul al

XII-lea şi încheindu-se cu anul 1868. În Japonia a existat o perioadă istorică relativ

îndelungată în care conceptul de stat era foarte vag. Unificarea clanurilor şi

stabilirea unui stat centralizat în Japonia a avut loc abia în anul 646 sub domnia

împăratului Kotoku (645-654).

Din evul mediu Japonia iese o dată cu perioada Meiji sau a “Guvernării

luminoase” (1868-1912), marcând intrarea Japoniei în epoca modernă. În anul

1868 a fost răsturnat ultimul shogun, Tokugawa Yoshinobu, iar împăratul Meiji

(1867-1912) a fost repus în drepturile lui de conducător al naţiunii. Liderul forţelor

imperiale, Saigo Takamori şi liderul forţelor shogunale, Katsu Kaishu, s-au întâlnit

şi au negociat predarea paşnică a puterii.

Prezenta lucrare este structurată în 3 paragrafe precedate de introducere şi

succedate de concluzie, care descriu aspectele general istorice, particularităţile şi

influenţele dreptului în Japonia.

1. Istoric şi evoluţie politică

Leagănul unei vechi culturi şi civilizaţii, Japonia a cunoscut o tumuloasă

dezvoltare politică, perioade de război civil şi lupte pentru supremaţie, precum şi

cîteva războaie civil şi lupte pentru supremaţie, precum şi cîteva războaie

importante cu statele vecine. Organizarea politică a ţării a alternat între regim

centralizat şi autocratic şi descentralizarea ţării, sub conducerea unor lideri locali

sau unor familii feudale.

Pe plan juridic, evenimentul cel mai important îl constituie adoptarea

Constituţiei din 1889, constituţie “concedată”  de împărat şi care putea fi amendată

numai din iniţiativa acestuia. Prevederile Constituţiei erau, totuşi, generale. Astfel,

drepturile şi libertăţile concedate urmau să fie precizate prin lege. În cazul în care

Dieta refuza să aprobe bugetul, urmau să fie aplicate prevederile bugetului anului

precedent. Persoana împăratului era “sacră şi inviolabilă”; el era comandantul

suprem al armatei, putea să declare război şi să încheie pacea, să dizolve Camera

inferioară a Parlamentului. Parlamentul se compunea din două Camere: Camera

nobililor, alcătuită din membri de drept şi alte persoane desemnate de către

împărat, şi Camera deputaţilor, aleasă prin sufragiu censitar. Primele alegeri au

avut loc în 1890.

În sistemul Constituţiei din 1889, puterea efectivă aparţinea executivului,

care putea să revendice că ar reprezenta voinţa imperială. Cu toate imperfecţiunile

sale, Constituţia conţinea şi o serie de prevederi democratice. Astfel, Camera

inferioară avea dreptul de iniţiativă legislativă; proprietatea privată era inviolabilă

şi libertăţile – chiar dacă urmau să fie precizate prin lege ordinară – erau mai mari

decît în trecut; un sprijin sporit al cheltuielilor militare nu putea fi aprobat decât de

Dietă. Liderii guvernului au avut, de aceea, dificultăţi în a controla Camera

inferioară, în pofida puterii de dizolvare a acestei Camere de care dispunea.

În ceea ce priveşte regimul politic din Japonia, autorii Enciclopediei

Universale apreciază că ar fi dificil de încadrat Japonia într-una din marile

categorii cunoscute ale reginurilor politice.

Constituţia Japoniei reprezintă consecinţa unor evenimente especifice legate

de terminarea celui de al doilea război mondial şi reinstaurarea democraţiei în

această ţară sub influenţa ideilor înaintate promovate de statele democratice,

membre ale coaliţiei, care luptaseră împotriva Puterilor Axei. Deşi regimul politic

japonez a rămas un regim imperial, profilul său s-a schimbat în mod substanţial ca

urmar a renunţării de către împărat la pretenţia originii sale divine şi, pe de altă

parte, ca urmare a transpunerii în viaţa politică japoneză a unor instituţii şi

mecanisme politice care şi-au dovedit justeţea în condiţiile statelor democratice.