1

CUPRINS

CAPITOLUL I

Delimitări conceptuale............................................................................................................2

CAPITOLUL II

Clasificarea izvoarelor de drept administrativ.....................................................................4

CAPITOLUL III

Trăsăturile izvoarelor de drept administrativ......................................................................6

CAPITOLUL IV

Categorii de izvoare de drept.................................................................................................7

A. Izvoare scrise......................................................................................................................7

B. Izvoare nescrise.................................................................................................................11

CONCLUZII..............................................................................................15

BIBLIOGRAFIE........................................................................................16

2

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1. Conceptul de izvor de drept

În teoria dreptului şi în ştiinţele juridice de ramură, aceste modalităţi specifice de

exprimare a conţinutului dreptului poartă denumirea de izvoare ale dreptului sau surse ale

dreptului .

Într-o formulare lapidară, izvoarele dreptului administrativ pot fi definite drept formele în

care se exprimă normele dreptului administrativ care nasc, modifică sau sting raporturi de

drept administrativ.

Cu alte cuvinte, normele juridice sunt cuprinse în acte juridice cu caracter normativ, care

devin astfel izvoare formale ale dreptului.

2. Noţiunea de izvor de drept are mai multe sensuri:

a. După criteriul raportului dintre conţinut şi formă, analiza izvoarelor dreptului în teoria

generală a dreptului a pus în lumină două categorii de accepțiuni ale acestei noțiuni:

- izvor de drept în sens material

- izvor de drept în sens formal.1

Izvoarele materiale ale dreptului, denumite și izvoare reale sunt concepute adevărate

,,dat”-uri ale dreptului, realități exterioare acestuia, care determină acțiunea legiuitorului

sau dau naștere unor reguli izvorâte din necesitățile practice.

Izvoarele materiale reprezintă condițiile sociale care determină adoptarea unor norme

juridice.

o Pentru ca o regulă de conduită să devină obligatorie pentru cei cărora li se adresează,

este nevoie ca acea regulă să capete o formă juridică, prin care voința guvernanților să

devină voință de stat, obligatorie pentru pentru membrii societății, pentru a putea să

intervină în caz de nevoie forța de constrângere a statului.

Aici intervin izvoarele formale ale dreptului.

Acestea reprezintă formele juridice de exprimare a voinței guvernanților.

1 Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Universității Titu Maiorescu, București, 2002, pag. 173.

3

b. Unii autori mai fac o distincție, și anume între:- izvorul de drept obiectiv

- izvorul de drept subiectiv.2

Izvorul de drept obiectiv este întotdeauna actul normativ care conține norme juridice,

precum și alte surse recunoscute ca atare.

Izvorul de drept subiectiv și al obligațiilor corelative îl constituie orice act sau fapt

juridic, generator de drepturi și obligații juridice.

c. După sursa de cunoaştere a dreptului, în sens istoric, doctrina juridică occidentală face în mod

obișnuit distincție între:

- izvoare scrise (Constituție, legi, ordonanțe, etc.)

- izvoare nescrise (cutuma, jurisprudența, principiile generale de drept).

Autoritatea publică elaborează prima categorie de izvoare, pe care le finalizează în norme

(reguli) scrise, de unde și denumirea lor de izvoare scrise, al căror prototip este legea.

În cazul celei de-a doua categorii, elaborarea este mult mai nuanțată, unele norme

elaborate spontan, fiind concretizate în reguli cutumiare, în vreme ce alte norme sunt

elaborate de către instanțele judecătorești, formând regulile jurisprudențiale.3

2 Dumitru Brezoianu, Drept administrativ. Partea specială, Ed. Universității Titu Maiorescu, București, 2002, pag.

46. 3 Corneliu Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. Lumina Lex, București, 2001, pag. 73.

4

CAPITOLUL II

CLASIFICAREA IZVOARELOR DE DREPT ADMINISTRATIV

Clasificarea izvoarelor de drept administrativ:

a. După criteriul forței lor juridice, adică după puterea cu care un act juridic produce efecte

obligatorii comparativ cu altul, se disting:

Constituția

legile

decretele prezidențiale

hotărârile guvernamentale

ordinele și instrucțiunile miniștrilor și altor conducători ai autorităților administrației centrale

de specialitate

ordinele prefecților

actele conducătorilor serviciilor publice desconcentrate în teritoriu

hotărârile consiliilor locale și județene

dispozițiile primarilor, actele conducătorilor serviciilor publice locale, etc.

b. După proveniența sursei:

izvoare interne, provenind de la autoritățile naționale

izvoare externe, provenind din cuprinsul unor tratate internaționale

c. După caracterul formei în care se exprimă norma de drept:

izvoare scrise, fiind categoria cea mai răspândită, prezintă în epoca contemporană o

determinare constituțională.4 Forța juridică a unui izvor scris este dată de conținutul, natura și

competența acestuia.

izvoare nescrise, unii autori negând existența lor5, alții admițând faptul că, pe viitor, va

constitui un important izvor de drept administrativ.

4 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. All Beck, București, 2001, pag. 126.

5 Ioan Santai, Drept administrativ și știința administrației,Vol.I, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, pag. 37

5

În doctrina franceză izvoarele de drept reprezintă procedurile prin care se elaborează

regulile de drept.6

Astfel, în procesul stabilirii regulilor de drept, tehnica judiciară constă în elaborarea și

interpretarea acestor norme juridice.

În cadrul tehnicii juridice distingem:

a) tehnica legislativă

b) tehnica interpretării.7

a) Prin tehnica legislativă se stabilesc instituțiile juridice, condițiile, modalitățile și ordinea

elementelor lor componente, precum și reglementarea activităților din cadrul Statului. În această

materie, sarcina legiuitorului constă în cunoașterea exactă a realităților sociale, a principiilor

juridice pentru a realiza o adaptare justă între fenomenele sociale, politice, economice, etc. și

forma juridică în care reglementează aceste manifestări ale vieții sociale.

b) După statuarea regulii de drept începe sarcina interpretului, nevoit să rezolve problemele noi

care se ridică în complexitatea vieții sociale și pe care legiuitorul nu le-a prevăzut.

O asemenea operație a gândirii constituie tehnica interpretării, în care se cuprinde tehnica

jurisprudențială și tehnica doctrinară.

Cu alte cuvinte, normele juridice sunt cuprinse în acte juridice ,care devin astfel izvoare formale

ale dreptului.Spre deosebire de celelalte ramuri ale dreptului public care îşi au izvorul în

lege,dreptul administrativ îşi are izvorul şi în alte forme de exprimare a normelor juridice.

6 Ioan Santai, op. cit., pag. 49.

7 Mihai Oroveanu, Tratat de drept administrativ, ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Cerma, București, 1998, pag.

92.

6

CAPITOLUL III

TRĂSĂTURILE IZVOARELOR DE DREPT

Izvoarele dreptului administrativ român, ca forme de exprimare ale regulilor juridice cu

caracter executiv au mai multe trăsături:

forma scrisă este un element esențial al normei de drept administrativ, întrucât normele

dreptului administrativ român se regăsesc, de regulă, în formă scrisă, nefiind însă expres

interzis ca ele să se poată regăsi și, probabil aceasta se va și întâmpla în viitor, în alte forme

de exteriorizare cum ar fi, spre exemplu, cele cutumiare.

regula scrisă trebuie conținută într-un act normativ, de reglementare, dar, uneori, ea poate fi

formulată printr-o hotărâre judecătorească pe cale doctrinară.

actele normative cuprinzând norme administrative trebuie emise întotdeauna de autoritățile

statului.

izvoarele dreptului administrativ sunt constituite și ierarhizate într-un sistem unitar pe

criteriul forței lor juridice. În principiu, se admite ideea ordonării și a ierarhizării izvoarelor

scrise, avându-se în vedere un sistem al normativității juridice, ierarhizarea făcându-se după

forța juridică a actelor normative, înțeleasă ca forța de a produce efecte juridice. Forța

juridică a unui izvor scris este dată de conținutul și caracterul acestuia, determinate de

natura și poziția autorității publice de la care emană actul respectiv.

criteriul principal de ierarhizare pe baza forței lor juridice nu constituie poziția pe care se află

autoritatea respectivă în ansamblul sistemului de autorități al statului, ci competența

materială și teritorială diferită a autorității emitente a actului aplicabil în raportul juridic

concret.

în dreptul administrativ român, nu constituie, deocamdată, izvor de drept recunoscut de lege

și de doctrină, obiceiul juridic, practica judiciară și nici doctrina juridică.8

8 Daiana Maura Vesmaș, Drept administrativ. Teoria generală. Organizarea administrației publice. Vol. I, Ed.

Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2005, pag. 295-296.

7

CAPITOLUL IV

CATEGORIILE DE IZVOARE DE DREPT

A. Izvoarele scrise

Potrivit unei opinii exprimate în doctrina actuală, spre deosebire de celelalte ramuri ale dreptului

public, care își au izvorul, de regulă, în lege, dreptul administrativ își are izvorul și în alte forme

de exprimare a normelor juridice.

Izvoarele scrise prezintă în epoca contemporană o determinare constituțională, Constituția fiind

primul dintre acestea.9

În raport de autoritatea publică de la care provin și implicit de forța lor juridică, izvoarele scrise

ale dreptului administrativ sunt:

- Constituția

- legile (constituționale, organice sau ordinare)

- decretele-legi adoptate până în mai 1990

- ordonanțele Guvernului

- hotărârile Guvernului

- actele administrației ministeriale și extraministeriale (ordine, instrucțiuni, precizări)

- actele autorităților publice centrale autonome (Banca Națională a României,

Consiliul Suprem de Apărare a Țării)

- ordinele prefecților

- hotărârile consiliilor județene

- dispozițiile primarilor.10

9 Antonie Iorgovan, op. cit., pag. 126.

10 Idem., pag. 126-127.

8

Izvoarele formale de drept sunt:

a) Constituția

- reprezintă cel mai important izvor al dreptului administrativ datorită caracterului de lege

fundamentală a statului și, deci, forței juridice superioare a normelor de drept administrativ pe

care le conține.11

- este sursa directă a tuturor prerogativelor de ,,administrație publică”.12

Trebuie precizat însă că nu toate dispozițiile constituționale sunt izvoare ale dreptului

administrativ, ci doar cele care se referă, spre exemplu, la organizarea și funcționarea celor mai

importante autorități ale administrației publice (Președinte, Guvern, administrație ministerială și

extraministerială, prefect, autorități ale administrației publice locale), cele care privesc drepturile

și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor a căror realizare revine administrației publice cu alte

autorități, precum și cu cetățenii, etc.

Asemenea norme constituționale au deci o dublă natură juridică, de drept constituțional și în

subsidiar, de drept administrativ.

b) Legile constituționale

- sunt legile de revizuire a Constituției

- sunt izvor al dreptului administrativ numai în măsura în care au ca obiect de reglementare

probleme din sfera acestei ramuri de drept.

c) Legile organice

- sunt legile ce pot fi adoptate doar în materiile expres prevăzute în Constituție

- sunt izvor al dreptului administrativ în măsura în care reglementează raporturi de drept

administrativ.

c) Legile ordinare

- reprezintă regula în raport cu legile organice, putând fi adoptate în orice domeniu specific

activității de legiferare, cu excepția domeniilor legii organice13

- sunt izvor al dreptului administrativ numai în măsura în care reglementează relațiile sociale ce

fac obiectul administrației publice14

d) Ordonanțele Guvernului, simple sau de urgență, cu regimul lor specific consacract de art.

115 din Constituția României republicată, acte normative cu forța juridică egală cu a legii, având

o natură juridică specială, pot fi calificate ca izvoare ale dreptului administrativ dacă avem în

11

Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, Ed. All Beck, 2001, pag. 74-75. 12

Antonie Iorgovan, op. cit., pag. 129. 13

Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, Curs universitar, Ed. All Beck, București, 2003, pag. 50. 14

Antonie Iorgovan, op. cit., pag. 131.

9

vedere organul emitent. Această calificare nu exclude însă posibilitatea ca ordonanțele să fie și

izvoare ale altor ramuri ale dreptului, în funcție de obiectul lor de reglementare.

e) Hotărârile Guvernului

- se emit pentru organizarea executării legilor

- reprezintă, prin excelență, actele prin care Guvernul își exercită rolul constituțional, prevăzut de

art. 102 alin. (1) din Contituție, privind conducerea generală a administrației publice

- prin ele se reglemetează relații sociale care sunt, prin natura lor, menite să pună în aplicare, să

realizeze în practică, conținutul legilor și celelalte acte administrative ale legii

- prin natura lor, ca acte administrative, pot fi atacate în fața instanței de contencios

administrativ.15

f) Ordinele și instrucțiunile miniștrilor și celorlalți conducători ai autorităților administrației

publice centrale de specialitate

- constituie izvoare scrise ale dreptului administrativ în măsura în care prin ele se reglementează

chestiuni din sfera administrației publice

- potrivit prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea Guvernului și a

ministerelor, în exercitarea atribuțiunilor care le revin, miniștri emit ordine și instrucțiuni; dacă

instrucțiunile au întotdeauna caracter normativ, ordinele pot avea și caracter individual.

g) i. În plan local, ordinele prefectului și actele (decizii, dispoziții, ordine) ale conducătorilor

serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor și celorlalte autorități ale administrației

publice centrale de specialitate

ii. Constituie, de asemenea, izvoare scrise ale dreptului administrativ, actele administrative, cu

caracter normativ sau individual, ale autorităților administrației publice locale autonome

- în măsura în care prin ele se reglementează raporturi de drept administrativ, după cum

urmează: - hotărârile Consiliilor județene

- hotărârile consiliilor locale

- dispozițiile primarului

- deciziile și dispozițiile conducătorilor serviciilor publice locale.

h) Decretele prezidențiale

- în literatura noastră de drept constituțional, s-a arătat că, sub aspectul naturii lor juridice,

decretele prezidențiale sunt acte administrativw care pot avea caracter normativ sau individuaL

- pot fi izvoare ale dreptului administrativ numai dacă au un caracter normativ și reglementează

raporturi din sfera executivului16

15

Daiana Maura Vesmaș, op. cit., pag. 302. 16

Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, 2009, pag. 30.

10

- potrivit art. 93 alin. (1) din Constituție, Președintele României instituie, potrivit legii, starea de

asediu sau starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale și solicită

Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.Asemenea

decrete cu caracter normativ emise în situații excepționale reglementează raporturi din sfera

executivului și ele constituie izvoare ale dreptului administrativ.

i) Tratatele și convențiile internaționale

- reprezintă izvoare ale dreptului administrativ numai cu îndeplinirea următoarelor trei condiții:

o să fie de aplicație directă, nemijlocită

o să fi fost ratificate conform dispozițiilor constituționale [art. 91 alin (1) din Constituție]

o să cuprindă reglementări ale relațiilor sociale ce fac obiectul dreptului administrativ17

.

- principiile care guvernează relațiile dintre dreptul internațional și dreptul intern al fiecărui stat

european sunt diferite

- doar raporturile dintre dreptul comunitar al Uniunii Europene și dreptul național au făcut

obiectul unei uniformizări, fondată pe două principii, și anume principiul aplicabilității imediate

și întâietatea majorității comunitare, conform lui M. Fromont.

17

Antonie Iorgovan, op. cit., pag. 131.

11

B. Izvoarele nescrise

În ce privește izvoarele nescrise ale dreptului administrativ, discuțiile se poartă de regulă în

literatura de specialitate în legătură cu obiceiul (cutuma), jurisprudența, principiile generale

ale dreptului și doctrina.

a) Obiceiul sau cutuma

- deși cutuma nu joacă încă un rol deosebit în dreptul nostru administrativ întrucât nu a avut încă

destul timp pentru a se forma (în dreptul socialist era exclusă ideea existenței izvoarelor nescrise

în dreptul public intern), uneori aceasta se aplică sub forma unor practici devenite uzuale pe care

și administrația și cei administrați le consideră a fi obligatorii, chiar dacă în instanța de

contencios administrativ ele nu pot constitui elemente de drept pozitiv.18

b) Jurisprudența

- are o importanță deosedită deoarece este de cele mai multe ori un rezultat al controlului

jurisdicțional, deosebindu-se de sentințele/deciziile de justiție propriu-zise care sunt pronunțate

de judecător în fiecare speță de contencios și care privesc direct părțile aflate în litigiu fiind

strict legate de aceste părți

- jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, dar și de contencios constituțional, va

trebui să fie privită, și în România pentru viitor ca un important izvor de drept administrativ,

chiar un izvor creator de drept administrativ.

c) Principiile generale ale dreptului administrativ

- dreptul administrativ cunoaște o sumă de reguli care îl individualizează și care îi autonomizează

existența.

- în proiectul Codului de procedură administrativă19

principiile generale ocupă un loc special.

- aceste principii sunt împărție în două categorii:

i. cele care se aplică în procedura necontencioasă:

o legalității, oportunității și eficienței

o exercitării obligatorii și cu bună credință a competențelor legale

o egalității în fața administrației publice

o motivării acțiunii administrative și a măsurilor publice și accesul liber la informațiile de

interes public

o folosirii limbii române în scris și vorbit, iar după caz, în condițiile legii, și a limbii

minorităților naționale

o obligativității aducerii la cunoștință a actelor adoptate și a măsurilor dispuse

o exercitării controlului asupra activității executive

o celerității rezolvării problemelor cetățenești

18

Ioan Alexandru, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, 2009, pag. 108. 19

Publicat în Revista de Drept Public nr.4/2004.

12

o subsidiarității

o colaborării și cooperării

o responsabilității și răspunderii.

ii. cele care se aplică în procedura contencioasă:

o contradictorialității

o independenței în activitatea administrativ-jurisdicțională

o garantării dreptului la apărare, reprezentare, precum și la exercitarea căilor de atac în

jurisdicțiile administrative și a instanțelor judecătorești

o stabilității și motivării actului administrativ-jurisdicțional.

Dintre acestea, importanță majoră au:

i) principiul legalității (cel mai important)

- în temeiul acestui principiu, administrația urmează a se supune legii, conformându-se acesteia

și neputând acționa în afara ei

- potrivit susținerilor din doctrina, acest principiu este alcătuit din două elemente:

o obligația de conformitate cu legea: administrația nu poate lua măsuri care să fie contrare

legii;

o obligația de inițiativă pentru a asigura aplicarea legii: administrația trebuie să ia măsuri

pentru aplicarea normelor juridice.

ii) un alt principiu important care derivă din Constituție și alte acte normative este cel al

democratismului

- administrația publică pentru a-si putea îndeplini misiunea socială de a sluji societatea și de a

contribui la dezvoltarea acesteia, la satisfacerea cerințelor populației, trebuie să se călăuzească în

permanență de principiul democratismului.

iii) Alt principiu este cel al egalității subiectelor de drept în raporturile cu administrația

- egalitatea în drepturi în ceea ce privește administrația publică se realizează prin aceea că

organele administrative tratează prin aceea că organele administrative tratează persoanele fizice

și juridice în mod egal, fără a face deosebiri discriminatorii pe diferite criterii;

- totodată, în sistemul administrativ au acces la funcții în mod egal toți cetățenii țării.20

Toate aceste principii ar trebui să garanteze cetățenilor dreptul la o mai bună

administrare.21

20

Tiberiu Pavelescu, Gabriel Moinescu, Drept administrativ român, Ed. Tritonic, București, 2004, pag. 49-50. 21

Ioan Alexandru, op. cit., pag. 111.

13

d) În ce privește doctrina juridică administrativă, chiar dacă sub acest aspect strict juridic ea nu

constituie izvor al dreptului administrativ, în mod neîndoielnic, ea are un rol deosebit de

important asupra jurisprudenței, și, în același timp, ,,un semnal de alarmă” asupra

reglementărilor care trebuie schimbate, îmbunătățite sau asupra soluțiilor de lege ferenda care

trebuie să se afle în atenția Parlamentului.22

Cu alte cuvinte, în toate țările civilizate un judecător nu-și poate îngădui să motiveze o soluție

fără să aducă argumente din doctrină ,fiind peste tot lucrări de drept, care sunt invocate ratio

scripta de tribunale. Pe această linie de idei, prof. Rodica Narcisa Petrescu subliniază că

"doctrina servește ca un îndreptar pentru judecători și pentru legiuitor, reprezentând în același

timp un semnal de alarmă asupra reglementărilor care trebuie schimbate, îmbunătățite sau asupra

soluțiilor de lege ferenda care trebuie să stea în atenția legiuitorului.”

22

Rodica Narcisa Petrescu, op. cit., pag. 29.

14

Concluzii

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul reglementării relaţiilor

sociale conform voinţei de stat, a căror respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a

statului.

Dreptul poate fi asemănat cu un arbore din a cărui simplă tulpină se desprind numeroase ramuri

care la rândul lor, toate îşi trag seva din tulpina şi rădăcina de care nu se pot detaşa.

Dreptul, ca sistem al normelor juridice, nu constituie un scop în sine, el este creat pentru a

reglementa conduita oamenilor. Aceasta se realizează prin reglementări juridice ce obligă

oamenii să se comporte după anumite norme juridice; aceste norme le dau oamenilor drepturi şi

obligaţii.

Dreptul, ca sistem al normelor, creează raporturi sau relaţii juridice.

Dreptul, ca expresie a voinţei de stat, reprezintă un obiectiv important al multor curente juridice

şi este privit ca un fenomen voliţional sau nevoliţional şi îl situează în sfera normativului şi/sau

al relaţiilor sociale.

Dreptul se prezintă ca o unitate între conţinut şi formă.

„Dreptul - scria Hegel - trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca

lege...”. Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul

devine cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept.

Dreptul cuprinde elemente de natură ideologică relaţională şi instituţională. Conţinutul,

apariţia şi dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi înţelese numai prin

cunoaşterea mecanismului factorilor ideologici, politici.

Prin drept sunt aduse la îndeplinire cele mai importante măsuri politice formulate ca fiind ale

statului.

Dreptul, conştiinţă juridică şi politică, este un fenomen social şi psihologic complex de natură

raţională, afectivă şi volitivă. El reprezintă totalitatea ideilor şi sentimentelor cu privire la drept,

dreptate, legalitate. În cadrul conştiinţei juridice, cel mai important rol îl are ideologia juridică.

15

Aceasta este determinantă în furnizarea cunostinţelor cu privire la fenomenele juridice de valoare

şi a atitudinii faţă de ele. Corelaţia dintre conştiinţa juridică şi drept constituie o premiză de

elaborare a dreptului. Conţinutul şi forma dreptului este rezultatul mai multor factori şi au loc în

condiţiile împletirii acestora.

Prin drept sunt aduse la înplinire cele mai importante măsuri ale statului.

Politica se realizează numai prin elaborarea dreptului şi a normelor juridice.

Dreptul este în egală măsură tehnică şi artă (a binelui şi a echităţii – jus est ars boni et aequi),

principiu de direcţie, de coeziune socială ce dă societăţii caracterul de definit şi coerenţă,

ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat şi care au ca scop organizarea şi

disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific

manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii

spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut şi receptat, în

esenţa şi conţinutul său de modalităţi speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând

denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).

16

Bibliografie

1. Mihai Oroveanu, Tratat de drept administrativ, ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Cerma,

București, 1998.

2. Corneliu Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. Lumina Lex, București, 2001.

3. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. All Beck, București, 2001.

4. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, Ed. All Beck,

2001.

5. Dumitru Brezoianu, Drept administrativ. Partea specială, Ed. Universității Titu Maiorescu,

București, 2002.

6. Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Universității Titu Maiorescu, București, 2002.

7. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, Curs universitar, Ed. All Beck, București,

2003.

8. Tiberiu Pavelescu, Gabriel Moinescu, Drept administrativ român, Ed. Tritonic, București,

2004.

9. Daiana Maura Vesmaș, Drept administrativ. Teoria generală. Organizarea administrației

publice. Vol. I, Ed. Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2005.

10. Ioan Santai, Drept administrativ și știința administrației,Vol. I, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,

2007.

11. Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, 2009.

12. Ioan Alexandru, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, 2009.