Istoricul Transplantelor

2
Istoricul Transplantelor Transplantul de organe, una dintre cele mai spectaculoase performante medicale ale secolului al XX-lea, a devenit o metoda terapeutica de rutina care salveaza viata a mii de oameni din intreaga lume. Din pacate, progresul medicinei nu este suficient. Numarul pacientilor aflati pe listele de asteptare depaseste considerabil numarul donatorilor. Cu toate acestea, in lume se realizeaza anual peste 40.000 de transplanturi. Dr. Victor Zota, directorul Agentiei Nationale de Transplant (ANT), puncteaza fiecare moment de referinta in istoria transplantului: de la aparitia ideii de transplant in Antichitate pana la primul transplant de rinichi reusit in 1954, de la descoperirea tratamentului imunosupresor de care depinde in mare masura reusita unui transplant pana la primele transplanturi din tara noastra. Desi istoria moderna a transplantului este relativ scurta, ideea de a transfera un organ de la om la om sau de la animal la om exista din Antichitate. Marturiile istorice atesta ca egiptenii si fenicienii sunt primii care au incercat sa realizeze transplanturi de la animal la om. Primele incercari stiintifice apar insa la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului al XX-lea, o data cu perfectionarea tehnicii de ligaturare a vaselor de sange de catre marele chirurg francez Alexis Carrel. El a experimentat transplantul de rinichi si de picior la pisici si caini, cercetarile sale punand piatra de temelie a transplantului de organe. Efectele catastrofale ale primului razboi mondial au impus schimbari majore in evolutia transplantului de organe. Oamenii de stiinta din Germania, Statele Unite, Franta, Marea Britanie si-au indreptat atentia si activitatea de cercetare spre acest domeniu. Insa primul pas important in dezvoltarea transplantului este facut de chirurgul rus Yuri Voronoy, care a realizat sase transplanturi de la om la om, din pacate, nereusite. Operatii reusite In 1954 a avut loc primul transplant de rinichi reusit. Dr. Joseph Murray de la Universitatea Harvard (Boston) a realizat transplantul intre gemeni identici. Rinichiul a fost donat de Ronald Herrick fratelui sau geaman Richard si a functionat timp

description

dvdvdvd

Transcript of Istoricul Transplantelor

Istoricul Transplantelor

Transplantul de organe, una dintre cele mai spectaculoase performante medicale ale secolului al XX-lea, a devenit o metoda terapeutica de rutina care salveaza viata a mii de oameni din intreaga lume. Din pacate, progresul medicinei nu este suficient. Numarul pacientilor aflati pe listele de asteptare depaseste considerabil numarul donatorilor. Cu toate acestea, in lume se realizeaza anual peste 40.000 de transplanturi. Dr. Victor Zota, directorul Agentiei Nationale de Transplant (ANT), puncteaza fiecare moment de referinta in istoria transplantului: de la aparitia ideii de transplant in Antichitate pana la primul transplant de rinichi reusit in 1954, de la descoperirea tratamentului imunosupresor de care depinde in mare masura reusita unui transplant pana la primele transplanturi din tara noastra.

Desi istoria moderna a transplantului este relativ scurta, ideea de a transfera un organ de la om la om sau de la animal la om exista din Antichitate. Marturiile istorice atesta ca egiptenii si fenicienii sunt primii care au incercat sa realizeze transplanturi de la animal la om. Primele incercari stiintifice apar insa la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului al XX-lea, o data cu perfectionarea tehnicii de ligaturare a vaselor de sange de catre marele chirurg francez Alexis Carrel. El a experimentat transplantul de rinichi si de picior la pisici si caini, cercetarile sale punand piatra de temelie a transplantului de organe.

Efectele catastrofale ale primului razboi mondial au impus schimbari majore in evolutia transplantului de organe. Oamenii de stiinta din Germania, Statele Unite, Franta, Marea Britanie si-au indreptat atentia si activitatea de cercetare spre acest domeniu. Insa primul pas important in dezvoltarea transplantului este facut de chirurgul rus Yuri Voronoy, care a realizat sase transplanturi de la om la om, din pacate, nereusite.

Operatii reusiteIn 1954 a avut loc primul transplant de rinichi reusit. Dr. Joseph Murray de la

Universitatea Harvard (Boston) a realizat transplantul intre gemeni identici. Rinichiul a fost donat de Ronald Herrick fratelui sau geaman Richard si a functionat timp de opt ani. In anii urmatori au fost efectuate cu succes mai multe transplanturi renale intre gemeni, iar unii dintre pacientii care au primit atunci un rinichi traiesc si astazi. Apoi, in anul 1962 s-a facut primul transplant de rinichi de la un cadavru, iar transplantul a functionat aproximativ doi ani.

O data cu dezvoltarea tratamentului imunosupresor, destinat prevenirii rejetului, se realizeaza in 1967 primul transplant de ficat cu supravietuirea receptorului. Performanta ii apartine lui Thomas Starzl, considerat cel mai mare chirurg al secolului al XX-lea si savantul cu cele mai multe citari in domeniul medicinei. Pacientul cu cea mai indelungata supravietuire dupa un transplant de ficat traieste in prezent, la 36 de ani de la operatie, si alti 34 de bolnavi transplantati de Starzl au peste 25 de ani de supravietuire.

Un punct de referinta in istoria transplantului mondial si in istoria medicinei il reprezinta primul transplant de inima, efectuat in anul 1967 de chirurgul de origine romana Christiaan Barnard, in Africa de Sud. In 1981 a fost realizat cu succes primul transplant de inima si plamani, organele functionand pentru o perioada de cinci ani, iar un an mai tarziu s-a realizat primul transplant de inima artificiala.

DESCOPERIRI. In anul 1983 a fost aprobat de Food and Drug Administration medicamentul imunosupresor ciclosporina, un tratament revolutionar antirejet. Incepand din acest moment, transplantul de organe a cunoscut o extraordinara dezvoltare. In ceea ce priveste transplantul de celule si tesuturi, retinem anul 2000, cand a fost realizata prima cultura de celule stem embrionare din lume, urmand la scurt timp primul transplant de celule stem.